Sunteți pe pagina 1din 80

Dreptul finanŃelor publice 1

PARTEA I
CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND DREPTUL
FINANłELOR PUBLICE

CAPITOLUL I
NoŃiuni generale privind dreptul finanŃelor publice.

I.1. NoŃiunea şi obiectul de studiu al dreptului finanŃelor publice.

După cum bine se ştie, cea mai impotantă diviziune a


dreptului pe care o cunoaşte doctrina juridică distinge între dreptul
public şi dreptul privat. Dreptul financiar public sau dreptul
finanŃelor publice este o ramură distinctă şi autonomă a dreptului
public, având un obiect propriu şi specific de reglementare.
Obiectul reglementării juridice financiare nu reprezintă
altceva decât conŃinutul dreptului finanŃelor publice, iar acesta se
circumscrie, în principiu, componentelor structurale ale finanŃelor
publice cu respectarea delimitării acestora faŃă de finanŃele private.
łinând cont de faptul că o definiŃie trebuie să aibă un
caracter de maximă generalitate, dar să şi reŃină acele aspecte ce
caracterizează esenŃial instituŃia definită, considerăm că dreptul
financiar public reprezintă ansamblul normelor juridice ce
reglementează relaŃiile sociale ce iau naştere în legătură cu
formarea, administrarea, întrebuinŃarea şi controlul resurselor
financiare ale statului sau ale unităŃilor administrativ-teritoriale.
În cele ce urmează, considerăm necesar a face unele
precizări terminologice. Referindu-se la ramura juridică definită mai
sus, unii autori o denumesc “drept financiar”1, alŃii “drept financiar şi
fiscal2” ori “drept fiscal şi financiar”3, iar alŃii pur şi simplu “drept
fiscal” sau “drept fiscal al afacerilor”.
1
IOAN GLIGA, ediŃie îngrijită de MIRCEA ŞTEFAN MINEA , Drept financiar,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998; EMIL BĂLAN, Drept financiar, Ed. All Beck,
Bucureşti, 1999 şi 2002.
2
DAN DROSU ŞAGUNA, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001.
3
IOAN CONDOR, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,
1996.
2 ConsideraŃii generale privind dreptul finanŃelor publice
Considerăm că nici una dintre aceste formulări nu este
tocmai exactă. Astfel, fără a confunda noŃiunea de “bani” cu aceea de
“finanŃe”, dorim totuşi să arătăm că analizând totalitatea finanŃelor ce
se realizează la nivelul unei economii, putem constata faptul că avem
de-a face cu aceeaşi distincŃie înregistrată şi în ceea ce priveşte
ramurile de drept, şi pe care am subliniat-o anterior. Aşadar, în
funcŃie de forma de proprietate asupra banilor (fapt ce decurge din
modul de formare, iar apoi, de administrare şi de întrebuinŃare a
banilor respectivi), avem de-a face cu finanŃe publice sau finanŃe
private, după caz.
RelaŃiile sociale ce iau naştere, se modifică şi se sting în
sfera finanŃelor publice intră sub incidenŃa “dreptului financiar
public”4 sau “dreptului finanŃelor publice”5, cum a mai fost el
denumit.
Spre deosebire de acestea, relaŃiile sociale ce iau naştere, se
modifică şi se sting în sfera finanŃelor private, intră sub incidenŃa mai
multor ramuri de drept privat: dreptul civil, dreptul comercial,
dreptul bancar, dreptul asigurărilor private, etc.
Aşadar, faŃă de toate considerentele arătate mai sus şi faŃă de
definiŃia dată dreptului finanŃelor publice, considerăm că această
sintagmă este cea mai corectă pentru a desemna sfera de cuprindere
şi obiectul analizei pe care o vom face în cele ce urmează.

I.2. Izvoarele dreptului financiar public

În doctrina dreptului, noŃiunii de izvor de drept i s-au dat


numeroase definiŃii. În esenŃă, izvorul de drept este forma specifică
pe care o îmbracă, la un moment dat voinŃa socială generală pentru a
impune ca obligatorii anumite reguli de conduită, sau altfel spus,
modul de exteriorizare a regulilor juridice.
În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante
categorii de izvoare formale pe care le cunoaşte dreptul finanŃelor
publice:
1. ConstituŃia României cuprinde dispoziŃii ce se constituie
în izvoare de drept, unele exclusiv ale dreptului

4
IOAN GLIGA, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994.
5
IOAN GLIGA, Dreptul finanŃelor publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992; DOINA PETICĂ ROMAN, Dreptul finanŃelor publice, Casa de Editură şi
Presă Tribuna, Sibiu, 2003 şi 2004.
Dreptul finanŃelor publice 3
finanŃelor publice, iar altele, izvoare comune şi pentru
alte ramuri de drept. Astfel, cea mai mare parte a Titului
IV “Economia şi finanŃele publice” reprezintă izvor de
drept exclusiv pentru dreptul finanŃelor publice. Cea mai
mare parte a principiilor ce stau la baza întregii legislaŃii
financiar-fiscale se regăseşte în cuprinsul Titlului IV;
2. Legile organice şi ordinare sunt acte normative ce emană
de la puterea legislativă, iar rolul şi importanŃa lor, în
general, este clar stabilită de Teoria dreptului. Astfel,
legile organice sunt acte normative cu forŃă juridică
superioară care conŃin, în cuprinsul lor dispoziŃii de o
importanŃă deosebită, prin care se realizează organizarea
unui întreg domeniu de activitate. Din această categorie
enunŃăm: Codul fiscal (adoptat prin Legea nr. 572/2003
cu toate modificările ulterioare); Codul de procedură
fiscală (adoptat prin OrdonanŃa Guvernului nr. 92/2003),
aprobat şi modificat prin Legea nr. 174/2004 şi Legea nr.
210/2005); Legea nr. 500/2002 privind finanŃele publice
cu modificările ulterioare. Din categoria legilor ordinare
enunŃăm Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii
fiscale, republicată în 2004.
3. OrdonanŃele de Guvern, simple sau de urgenŃă sunt acte
normative ce emană de la Guvern, au forŃă juridică egală
cu legea, dar trebuie să fie supuse aprobării
Parlamentului. Aşa cum se cunoaşte, ordonanŃele simple
se pot emite doar în temeiul unei legi de delegare
legislativă emisă de Parlament. Datorită acestor
caracteristici, utilizarea lor ar trebui să aibe un caracter
excepŃional, fapt care, din nefericire, nu se respectă.
Astfel, o situaŃie prevăzută a se utiliza în cazuri
excepŃionale a devenit o practică curentă în ultimii 15
ani. LegislaŃia financiar-fiscală abundă de acte normative
de acest fel. Este şi motivul pentru care le menŃionăm
printre cele mai importante izvoare ale dreptului
finanŃelor publice. Din această categorie de izvoare
enumerăm: O.U.G. nr. 45/2004 privind finanŃele publice
locale, O.G. nr. 92/2003 pentru aprobarea Codului de
procedură fiscală (amintită mai sus), O.U.G. nr.
146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor
4 ConsideraŃii generale privind dreptul finanŃelor publice
derulate prin trezoreria statului (aprobată prin Legea nr.
201/2003).
4. Hotărârile de Guvern emană de la executiv şi cuprind
măsuri de organizare a punerii în executare a legilor.
Dintre acestea amintim H.G. nr. 1574/2003 privind
organizarea şi funcŃionarea Ministerului FinanŃelor
Publice şi a AgenŃiei NaŃionale de Administrare Fiscală,
H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, etc.
5. Ordinele ministrului finanŃelor publice sunt acte cu
caracter normativ şi cuprinde dispoziŃii tehnice care să
permită aplicarea unitară a unor reglementări cuprinse în
alte acte normative superioare ca forŃă juridică. Astfel
sunt caracterizate, în Teoria dreptului aceste acte
normative. LegislaŃia financiar-fiscală cuprinde
numeroase ordine ale ministrului finanŃelor publice,
dintre care enumerăm: Ordinul ministrului finanŃelor
publice nr. 1753/2003 pentru aprobarea Codului etic al
inspectorului de control fiscal.
Problematica izvoarelor dreptului finanŃelor publice
comportă numeroase comentarii şi chiar critici. Astfel, un aspect
criticabil asupra căruia doctrina dreptului financiar public s-a oprit de
nenumărate ori se referă la abundenŃa şi uneori incoerenŃa
dispoziŃiilor cuprinse în acte normative diferite, dar uneori, de-a
lungul timpului au existat necorelări chiar şi în cadrul aceluiaşi act
normativ.

I.3. Raporturile de drept al finanŃelor publice.

I.3.1. NoŃiunea de raport de drept al finanŃelor publice.

Raporturile de drept al finanŃelor publice sunt relaŃiile


sociale reglementate de normele dreptului finanŃelor publice.
Aceste raporturi iau naştere, se modifică şi se sting în procesul
formării, administrării, utilizării şi controlului asupra banului
public.
Dreptul finanŃelor publice 5
Aşa cum am mai arătat, dreptul finanŃelor publice este o
ramură de drept public şi ca atare, şi raportul de drept financiar
public poartă fundamental această carateristică.
În cadrul raporturilor de drept al finanŃelor publice vom
regăsi mai multe categorii de raporturi juridice: raporturi juridice de
impunere (fiscale), care se nasc cu prilejul realizării execuŃiei părŃii
de venituri a unui buget public, distincte de raporturile juridice ce iau
naştere cu ocazia execuŃiei părŃii de cheltuieli a unui buget. Tot în
sfera raporturilor de drept financiar public se plasează şi raporturile
de control financiar. Nu în ultimul rând, din sfera de cuprindere a
raporturilor de drept al finanŃelor publice fac parte şi raporturile
procedural-fiscale, despre care se poate spune că decurg din cele de
drept material fiscal.
În concluzie, finanŃele publice parcurg un proces complex,
începând cu formarea lor şi continuând cu administrarea, utilizarea şi
controlul asupra banului public, în cadrul fiecărei etape luând naştere
raporturi juridice specifice.
Elementele oricărui raport juridic sunt: subiecŃii, conŃinutul
şi obiectul. În cele ce urmează vom analiza fiecare dintre aceste
elemente, reŃinând particularităŃile pe care le prezintă ele în cadrul
fiecărei categorii de raporturi juridice prezentate mai sus.

I.3.2. Subiectele raportului de drept al finanŃelor publice.

Faptul că ne aflăm în faŃa unui raport de drept public este cel


mai bine ilustrat de analiza asupra subiectelor sale. Astfel, în cadrul
raporturilor de drept al finanŃelor publice, statul va fi întotdeauna
reprezentat de unul din organele sale cu atribuŃii de impunere sau de
control, în calitate de subiect specializat.
Acest subiect specializat se află pe o poziŃie dominantă faŃă
de celălalt subiect al raportului juridic de drept al finanŃelor publice.
Aceasta înseamnă că este suficientă o singură voinŃă pentru ca
raportul juridic să ia naştere (caracterul univoliŃional al raportului de
drept financiar public).
Teoria dreptului evocă mai multe poziŃii pe care se pot situa
subiectele în cadrul unui raport juridic. Dacă subordonarea ierarhică
este de esenŃa dreptului administrativ, iar egalitatea subiectelor este
de esenŃa dreptului civil (şi a tuturor ramurilor de drept privat ce
decurg din acesta), în dreptul finanŃelor publice nu vom întâlni nici
6 ConsideraŃii generale privind dreptul finanŃelor publice
una şi nici cealaltă din aceste ipoteze. PoziŃiile pe care se situează
cele două subiecte ale raportului de drept al finanŃelor publice, deşi
sunt de inegalitate (generată de poziŃia dominantă a subiectului
specializat), aceasta îmbracă forma autorităŃii, întrucât subordonarea
ierarhică nu va fi întâlnită niciodată în cadrul raporturilor de drept al
finanŃelor publice.
Subiectele specializate sunt statul şi unităŃile administrativ-
teritoriale, respectiv organele lor cu atribuŃii în sfera financiar-
fiscală. În principal, este vorba despre Ministerul FinanŃelor Publice
împreună cu structurile sale din teritoriu, respectiv DirecŃiile
Generale ale FinanŃelor Publice din fiecare judeŃ şi a Municipiului
Bucureşti. La rândul lor, acestea au în subordine AdministraŃiile
Financiare existente la nivelul fiecărui municipiu, oraş sau comună
(mai exact la nivelul a 4-5 comune în funcŃie de mărimea acestora).
Alte subiecte specializate pot fi, după caz, organele de
control financiar, ordonatorii de credite sau compartimentele cu
atribuŃii de resort din cadrul primăriilor.
Când ne referim la procesul de formare a banului public
avem în vedere realizarea execuŃiei părŃii de venituri a unui buget
public. Aceasta vizează aria de cuprindere a dreptului fiscal. În
cadrul raporturilor de drept material fiscal (deci a rapoturilor de
impunere), Ministerul FinanŃelor Publice, ca subiect specializat este
reprezentat de AgenŃia NaŃională de Administrare Fiscală (care este o
structură a celui dintâi) şi unităŃile teritoriale ale acesteia, ce au
atribuŃii în ceea ce priveşte încasarea veniturilor destinate bugetelor
publice centrale (ale statului). Din interpretarea Cod. pr. fisc.6 rezultă
că aceleaşi sunt subiectele specializate şi în cadrul raporturilor de
drept procedural fiscal.
UnităŃile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de
autorităŃile administraŃiei publice locale, precum şi de
compartimentele de specialitate ale acestora. Este vorba despre
organe cu atribuŃii în sfera impunerii şi care au fost create pentru a
asigura execuŃia părŃii de venituri a bugetelor locale şi implicit
evidenŃa distinctă a sumelor destinate acestor bugete faŃă de bugetele
centrale (ale statului).
Toate aceste organe cu atribuŃii în sfera impunerii sunt
denumite generic chiar de către legiuitor “organe fiscale”.

6
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, cap IV, art. 14 şi 15 alin. 1, 3, 4, 5.
Dreptul finanŃelor publice 7
Mai pot fi subiecte specializate şi organele ce au atribuŃii în
sfera controlului financiar, cum ar fi Curtea de Conturi şi Garda
Financiară, consacrate ca fiind organe cu atribuŃii în sfera finanŃelor
publice.
În cele arătate mai sus am făcut referire la organele
financiare ce au atribuŃii în sfera formării, administrării şi controlului
banului public. Din definiŃia dată dreptului finanŃelor publice rezultă
că obiectul de studiu al acestuia are în vedere şi modul de utilizare a
banului public. Dealtfel, chiar şi activitatea de control, nu se referă
doar la modul în care se respectă dispoziŃiile legale privitoare la
formarea veniturilor publice, ci şi la legalitatea utilizării (cheltuirii)
banilor publici. Din acest punct de vedere, raporturile de drept al
finanŃelor publice sunt subsecvente raporturilor ierarhice existente
între ordonatorii de credite implicaŃi în realizarea execuŃiei unui
buget public. Raporturile ierarhice sunt de drept administrativ, dar
alocarea de credite bugetare fiecărui ordonator de credite în
conformitate cu legea şi cu bugetul propriu al fiecăruia se face prin
intermediul Trezoreriei Statului, ca organ financiar cu atribuŃii în
efectuarea operaŃiunilor de încasări şi plăŃi cu bani publici.
Cel de al doilea subiect al raportului de drept financiar public
poate fi, după caz, fie un contribuabil (în cazul raporturilor de drept
fiscal, atât material, cât şi procedural), fie un ordonator de credite
(în cazul raporturilor juridice ce iau naştere cu ocazia cheltuirii
banilor publici), fie şi unul şi celălalt (în cazul raporturilor de control
financiar).
Analizând situaŃia contribuabilului7 din cadrul raporturilor
juridice fiscale (atât materiale cât şi procedurale) putem constata că
şi acest subiect trebuie să deŃină o anumită calitate, chiar dacă, în
ceea ce îl priveşte, condiŃiile nu sunt atât de restrictive ca în cazul
subiectului aflat pe o poziŃie dominantă.

I.3.3. ConŃinutul raportului de drept al finanŃelor


publice.

7
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 15, alin. 2: contribuabilul este orice
persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personaliate juridică ce
datorează impozite, taxe, contribuŃii şi alte sume bugetului general consolidat (şi
bugetelor locale conform art.1, alin. 1 C. pr. fisc.), în condiŃiile legii.
8 ConsideraŃii generale privind dreptul finanŃelor publice
ConŃinutul raportului de drept al finanŃelor publice este
format din drepturile şi obligaŃiile subiectelor partcipante la aceste
raporturi juridice. Ele derivă din dispoziŃiile legale. Astfel, în funcŃie
de natura raportului de drept financiar public, drepturile şi obligaŃiile
subiectelor vor fi diferite şi pot fi foarte variate, dar întotdeauna vor
fi stabilite prin lege (specific tuturor raporturilor de drept public).
În ceea ce priveşte raportul juridic fiscal legiuitorul a înŃeles
să facă precizări arătând că raportul de drept procedural fiscal
cuprinde drepturile şi obligaŃiile ce revin părŃilor (potrivit legii)
pentru îndeplinirea modalităŃilor prevăzute pentru stabilirea
exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaŃiilor părŃilor din raportul
de drept material fiscal.8
Dacă sub aspectul subiectelor situaŃia nu prezintă diferenŃieri
între raportul de drept material şi cel de drept procedural fiscal, nu la
fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte conŃinutul celor două categorii
de raporturi juridice fiscale.
Din acest punct de vedere, creanŃele fiscale sunt drepturi
patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal. Ele
constau din: creanŃe fiscale principale (sume datorate cu titlu de
impozite, taxe şi contribuŃii de orice fel destinate să alimenteze
oricare dintre bugetele publice reglementate în sistemul bugetar
românesc) şi creanŃe fiscale accesorii (decurg din neplata la termen a
creanŃelor fiscale principale şi sunt formate din dobânzi şi penalităŃi
de întârziere)
În sfera formării banului public, deci în cadrul raporturilor de
impunere, legea reglementează numeroase categorii de drepturi şi
obligaŃii corelative ale părŃilor.
În cele ce urmează exemplificăm cu următoarele drepturi şi
obligaŃii specifice raporturilor de drept material fiscal:
• Dreptului organului financiar-fiscal de a încasa impozite,
taxe şi alte contribuŃii la bugetele publice centrale şi la
bugetele locale, îi corespunde obligaŃia contribuabilului
de a satisface aceste creanŃe în cuantumurile şi la
termenele prevăzute de lege;
• ObligaŃiei organului financiar-fiscal de a restituii sumele
plătite în plus faŃă de cele datorate de contribuabil îi

8
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 14.
Dreptul finanŃelor publice 9
corespunde dreptul acestuia de a pretinde primirea
sumelor care se constituie într-o plată nedatorată.
Din sfera raporturilor procesual fiscale exemplificăm cu
următoarele categorii de drepturi şi obligaŃii corelative ale părŃilor:
• Dreptului organului financiar-fiscal de a declanşa şi
realiza executarea silită a contribuabilului (debitor
fiscal) pentru neonorarea creanŃelor fiscale datorate, îi
corespunde obligaŃia contribuabilului de a se supune
executării silite în vederea realizării creanŃelor sale
fiscale;
• ObligaŃiei organului financiar-fiscal de a efectua
executări silite numai în limitele competenŃelor sale
materiale şi teritoriale îi corespunde dreptul
contribuabilului de a contesta executările silite făcute
fără respectarea dispoziŃiilor legale (procedurale) în
materie de competenŃă şi implicit de a obŃine anularea
acestor executări silite.
În sfera administrării banului public drepturile şi obligaŃiile
corelative ale părŃilor constau, cu precădere, în obligaŃiile subiecŃilor
de a efectua anumite acte şi operaŃiuni ce Ńin de contabilitatea publică
şi care au ca finalitate realizarea execuŃiei bugetare.
Utilizarea banilor publici implică din partea beneficiarilor de
credite bugetare obligaŃia acestora de a respecta principiile legale ce
stau la baza realizării execuŃiei părŃii de cheltuieli a unui buget (ex:
una dintre aceste obligaŃii se referă la utilizarea sumelor conform
destinaŃiei pentru care au fost aprobate şi alocate acele sume).
Drepturile şi obligaŃiile părŃilor în cadrul activităŃii de control
financiar sunt stabilite tot prin lege şi prezintă o anumită specificitate
determinată de obiectul acestor raporturi juridice (activitate de
control). Cu caracter exemplificativ putem arăta că dreptului
organului de control financiar de a efectua activităŃi specifice îi
corespunde obligaŃia celui controlat (indiferent că este un
contribuabil sau un ordonator de credite) de a se supune controlui,
dar în limitele competenŃelor de control cu care este investit prin lege
cel ce efectuează controlul.

I.3.4. Obiectul raportului de drept al finanŃelor publice.


10 ConsideraŃii generale privind dreptul finanŃelor publice
Ca orice raport juridic, şi raportul de drept al finanŃelor
publice are un obiect juridic. El se referă la conduita părŃilor şi se
concretizează în diverse acŃiuni ale acestora în funcŃie de categoria
de raport de drept financiar public pe care o analizăm.
Trebuie să subliniem faptul că raporturile de drept financiar
public sunt raporturi patrimoniale şi ca atare ele au şi un obiect
material. Acesta îmbracă o formă aparte (nu orice bun poate fi obiect
material al unui astfel de raport juridic ca în cazul raportului de drept
civil), prezentându-se exclusiv sub forma banului public.
Astfel, în cadrul raporturilor de drept material fiscal este
preponderentă conduita de a da, respectiv de a plăti sumele de bani
pe care debitorii fiscali le datorează în temeiul legii. Dealtfel,
conduita de a da caracterizează fundamental raporturile de drept
financiar public, în ansamblul lor. Această conduită va fi întâlnită şi
cu ocazia utilizării banilor publici.
În ceea ce priveşte raporturile procedural fiscale,
predominantă este conduita de a face (de a îndeplini dispoziŃiile
procedurale prescrise de lege) sau de a nu face (de a nu încălca
aceleaşi dispoziŃii legale care au un caracter imperativ şi deci ele
trebuie urmate întocmai). Interesant de subliniat este faptul că, în
cadrul raporturilor procedural fiscale conduita de a face sau de a nu
face au ca finalitate tot realizarea conduitei de a da (adică realizarea
în totalitate a creanŃei fiscale datorate).
În sfera activităŃilor de administrare şi de control asupra
finanŃelor publice vom mai întâlni şi conduita de a face, dar mai ales
de a nu face (de a nu efectua acte şi operaŃiuni de administrare sau de
control sancŃionate de lege).

I.4. Actele de drept al finanŃelor publice.

Actele de drept al finanŃelor publice sunt o specie a actelor


juridice care au fost definite în literatura de specialitate9 ca fiind
manifestări de voinŃă făcute în scopul de a produce anumite efecte
juridice, a căror realizare este garantată prin forŃa de constrângere a
statului, în condiŃiile prevăzute de normele juridice în vigoare.
Pornind de la această definiŃie constatăm că actele de drept
al finanŃelor publice sunt manifestări de voinŃă făcute în scopul
9
TUDOR DRĂGANU, Actele de drept administrativ, Ed. ŞtiinŃifică, Bucureşti,
1959, p.8.
Dreptul finanŃelor publice 11
de a produce efecte juridice cu ocazia formării, administrării,
întrebuinŃării şi controlului asupra resurselor financiare ale
statului şi ale unităŃilor administrativ-teritoriale, a căror
realizarea este garantată, în condiŃiile legii, prin forŃa de
constrângere a statului.
Din definiŃia de mai sus rezultă caracteristicile actelor de
drept financiar public:
• Sunt manifestări de voinŃă cu caracter unilateral. Este şi
firesc acest lucru, dat fiind faptul că sunt acte juridice de
drept public. ExcepŃie de la această regulă o reprezintă
actele ce se întocmesc în sfera împrumutului public;
• Au un obiect specific şi clar delimitat la formarea,
administrarea, întrebuinŃarea şi controlul asupra banului
public;
• Se emit în baza legii şi în vederea executării ei;
• Se emit cu respectarea normelor de competenŃă şi a
condiŃiilor de validitate;10
• realizarea lor este garantată prin forŃa de
constrângere a statului.

10
DOINA PETICĂ ROMAN, op.cit., p. 17.
26 Dreptul finanŃelor publice

PARTEA II
DREPTUL BUGETAR

CAPITOLUL I
NoŃiuni introductive privind dreptul bugetar

I.1. NoŃiunea de buget şi noŃiunea de buget public.

Bugetul reprezintă un procedeu economico-financiar, cu


caracter evaluativ, programatic şi comparativ, compus din două
părŃi, respectiv din partea de venituri şi partea de cheltuieli, care
se întocmeşte pentru o peridoadă determinată, în legătură cu
resursele financiare ale oricărei persoane fizice sau juridice.
După cum se poate observa ne referim la buget, în general,
ca instrument de lucru în munca financiară de evidenŃiere a
veniturilor ce se pot realiza şi a cheltuielilor ce urmează a fi efectuate
într-o perioadă determinată de timp de către orice persoană fizică sau
juridică, indiferent dacă sunt subiecte de drept public sau de drept
privat.
Din cele arătate mai sus rezultă că bugetul prezintă o serie de
caracteristici:
• Este un instrument de lucru în domeniul economico-
financiar;
• Este un act de programare pentru viitor a anumitor
activităŃi care presupune cheltuirea unor resurse
financiare şi implicit constituirea acestor resurse;
• Este un act de evidenŃiere a datelor cuprinse în
conŃinutul său pe măsură ce activităŃile programate, se
desfăşoară;
• Este un act de urmărire a modului în care sau realizat
activităŃile programate;
• Este format din două părŃi, partea de venituri şi partea de
cheltuieli, fapt ce permite programarea, evidenŃierea şi
urmărirea distinctă şi comparativă a acestora;
• Se întocmeşte pentru o perioadă determinată de timp;
Dreptul bugetar 27
• Se referă la resursele financiare, fie ale unei persoane
fizice, fie ale unei persoane juridice sau ale oricărei
asocieri de persoane, chiar şi fără personalitate juridică,
dacă asocierea are ca scop îndeplinirea unor obiective
concrete ce presupune efectuarea unor cheltuieli (fapt ce
implică şi căutarea surselor de finanŃare pentru realizarea
obiectivelor propuse).
Din cele arătate se poate concluziona că, pentru orice
activitate cu caracter lucrativ ce urmează să se desfăşoare de a lungul
unei perioade de timp determinate, se poate întocmi un buget de
venituri şi de cheltuieli care să permită programarea financiară a
acelei activităŃi, evidenŃierea şi urmărirea modului de realizare (sub
aspect financiar) a acelei activităŃi, şi nu în ultimul rând
previzionarea eficienŃei financiare a activităŃii respective (prin
compararea veniturilor şi a cheltuielilor).
Atunci când întocmirea unui buget se referă la activitatea
viitoare a unui corp public avem de-a face cu un buget public. Când
ne referim la corp public avem în vedere statul şi unităŃile
administrativ-teritoriale.
O opinie foarte interesantă exprimată în literatura de
specialitate este aceea potrivit căreia bugetul este programul prin
care se prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile destinate
exercitării funcŃiilor statului şi satisfacerii altor nevoi publice pentru
o perioadă determinată (de obicei un an) program ce îmbracă forma
legii1.
Considerând această definiŃie ca fiind cea mai completă
dintre cele exprimate în doctrina recentă şi având-o ca bază de
pornire (chiar dacă apreciem că de fapt este o definiŃie a bugetului de
stat), definim bugetul public ca fiind un program prin care se
prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile unui corp public
pentru o perioadă determinată, adoptat printr-un act normativ,
care să îi confere forŃa juridică necesară punerii lui în aplicare.
Precizăm că, noŃiunea de buget public are un conŃinut
abstract, care pleacă de la noŃiunea de buget (aşa cum le-am şi
prezentat) cu caracteristici specifice generate de faptul că un astfel de
buget aparŃine statului sau unei unităŃi administrativ-teritoriale (deci

1
DOINA PETICĂ ROMAN, Dreptul finanŃelor publice, Casa de editură şi presă
Tribuna, Sibiu, 2004, p.
28 Dreptul finanŃelor publice
unui subiect de drept public) şi nu oricărei persoane fizice sau
juridice.

I.2. Structura bugetelor publice.


Aşa cum rezultă şi din definiŃiile anterioare, orice buget, deci
şi bugetele publice, se compun din două părŃi: partea de venituri şi
partea de cheltuieli.
EvidenŃierea distinctă a veniturilor de cheltuieli permite
efectuarea analizei comparative între cele două părŃi. Astfel, balanŃa
(adică raportul dintre venituri şi cheltuieli) bugetară poate fi
echilibrată, situaŃie generată de egalitatea dintre total venituri şi total
cheltuieli. Ea poate, însă, să fie şi dezechilibrată, împrejurare în care
avem de-a face cu un excedent bugetar (când veniturile sunt mai
mari decât cheltuielile) sau cu un deficit bugetar (când veniturile sunt
mai mici decât cheltuielile).
Atât veniturile bugetare, cât şi cheltuielile bugetare sunt părŃi
componente ale unui buget public şi ele vor prelua acestă
caracteristică împreună cu toate conseciŃele economice şi juridice pe
care le implică.
Banii publici (fondurile băneşti publice) sunt administraŃi şi
circulă prin intermediul bugetelor publice, indiferent la care dintre
ele ne-am referi, sub forma veniturilor, respectiv a cheltuielilor
bugetare.

I.2.1. Sistemul veniturilor bugetare.

Veniturile publice au fost definite în literatura de


specialitate2 ca fiind mijloacele practice de constituire a fondurilor
băneşti publice. ModalităŃile de realizare a veniturilor bugetare sunt
insituite în raport cu necesitatea repartiŃiei venitului naŃional, cu
structura economiei naŃionale, cu gradul de dezvoltare teritorială a
Ńării şi cu nivelul de dezvoltare al forŃelor de producŃie.
Veniturile bugetare presupun existenŃa unor surse instituite
de lege care sunt prelevate de la persoanele fizice şi juridice sub
forma impozitelor, taxelor, contribuŃiilor şi a altor surse (amenzi,
dobânzi penalităŃi, etc.) şi care sunt menite să alimenteze bugetele
publice.

2
DAN DROSU ŞAGUNA, op.cit., p.526.
Dreptul bugetar 29
Mai mult decât atât, s-a mai arătat că prin venit bugetar
se înŃelege o sumă de bani care se varsă la buget de către o
persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legea.3
Când vorbim despre sistemul veniturilor bugetare ne referim
la totalitatea surselor de alimentare a bugetelor publice.

I.2.2. Sistemul cheltuielilor bugetare

Asemeni veniturilor publice, în literatura de specialitate au


fost definite şi cheltuielile publice, arătându-se că ele reprezintă
modalităŃi de repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti bugetare în
vederea satisfacerii trebuinŃelor generale ale societăŃii4. Fiecare buget
public are stabilite prin lege propriile categorii de venituri menite să
le alimenteze, precum şi propriile categorii de cheltuieli pe
destinaŃiile precizate de legiuitor.
Spre deosebire de cheltuiala publică (care este generată de
nevoia publică), cheltuiala bugetară este acea sumă de bani
alocată de la un buget public conform destinaŃiei stabilită prin
acel buget5.
Totalitatea sumelor ce se alocă de la bugetele publice pentru
satisfacerea acelor trebuinŃe stabilite prin respectivele bugete
formează sistemul cheltuielilor bugetare.

3
DOINA PETICĂ ROMAN, op.cit., p.
4
DAN DROSU ŞAGUNA, op. cit., p. 527.
5
DOINA PETICĂ ROMAN, op.cit., p.
30 Dreptul finanŃelor publice

CAPITOLUL II
Bugetul de Stat.

II.1. NoŃiunea de buget de stat.

LegislaŃia financiar publică nu cuprinde nici o definiŃie a


bugetului de stat, motiv pentru care, în cele ce urmează vom prezenta
singura definiŃie exprimată în literatura de specialitate, care defineşte
bugetul de stat ca fiind programul ce cuprinde veniturile şi
cheltuielile anuale destinate exercitării funcŃiilor statului şi a altor
servicii publice de interes naŃional ce se aprobă de către Parlament şi
se adoptă printr-o lege6.
Pornind de la această definiŃie, vom arăta că bugetul de stat
este programul prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi
cheltuielile anuale, destinate realizării funcŃiilor statului şi
satisfacerii nevoilor publice considerate de interes naŃional,
program ce îmbracă forma legii (în sensul de act juridic al
Parlamentului).

II.2. Procedura bugetară privind bugetul de stat. Principii.

Procedura bugetară reprezintă o înlănŃuire de acte şi


operaŃiuni care împreună dau naştere unui proces bugetar, constituit
din mai multe etape, şi care demarează cu întocmirea proiectelor de
bugete ale tuturor instituŃilor publice ce desfăşoară activităŃi finanŃate
integral sau parŃial de la bugetul de stat, şi se sfârşeşte cu încheierea
exerciŃiului bugetar, respectiv cu adoptarea legii de aprobare a
contului general anual de execuŃei a bugetului de stat. În timp, acest
proces bugetar se întinde pe durata a aproximativ trei ani.

6
DOINA PETICĂ ROMAN, op. cit., p. 26 şi 31.
Dreptul bugetar 31
Procedura bugetară este guvernată de o serie de reguli de
maximă generalitate ce poartă denumirea de principii. În cele ce
urmează vom analiza fiecare dintre aceste principii.
Principiile procedurii bugetare sunt, sunt reglementate
prin lege7, după cum urmează:
1. Principiul universalităŃii.
2. Principiul unităŃii.
3. Principiul anualităŃii.
4. Principiul specializării bugetare.
5. Principiul unităŃii monetare.
6. Principiul publicităŃii.
În concluzie, dorim să arătăm că principiile ce stau la baza
procedurii bugetare privind bugetul de stat sunt aplicabile şi celorlate
categorii de bugete publice cuprinse în Sistemul Bugetar Public
NaŃional.

II.3. Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat.

II.3.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat

Elaborarea proiectului bugetului de stat, începe încă din


prima parte a anului anterior celui pentru care se întocmeşte proiectul
de buget.
Această etapă cuprinde la rândul ei o înlănŃuire de subetape
în care sunt implicate diverse categorii de organe cu atribuŃii în acest
sens.
Legea finanŃelor publice stabileşte o serie de termene ferme
până la care trebuie îndeplinite anumite acte şi operaŃiuni specifice ce
compun această etapă a procesului bugetar, după cum urmează:
1) până la data de 31 martie, ordonatorii principali de
credite trebuie să depună, la Ministerul FinanŃelor
Publice, indicatorii macroeconomici şi sociali, precum şi
toată documentaŃia pe care se vor fundamenta apoi,
proiectele de buget ale fiecărui ordonator în parte;

7
Înaintea adoptării Legii nr. 500/2002 privind finanŃele publice, era reglementat şi
principiul echilibrului bugetar. Prin actuala Lege a finanŃelor publice au fost
reglemenate două principii bugetare noi: principiul specializării bugetare şi
principiul unităŃii monetare.
32 Dreptul finanŃelor publice
2) până la data de 1 mai, Ministerul FinanŃelor Publice
va înainta Guvernului obiectivele politicii fiscale şi
bugetare împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe
ordonatorii principali de credite pentru anul bugetar
pentru care se elaborează proiectul de buget şi pentru
următorii 3 ani;
3) până la data de 15 mai, Guvernul trebuie să aprobe
obiectivele politicii fiscale şi bugetare şi mai ales
limitele de cheltuieli pentru fiecare ordonator principal
de credite. El mai are obligaŃia de a informa comisiile de
buget, finanŃe şi bănci ale Parlamentului cu privire la
principalele orientări ale politicii sale macroeconomice
şi ale finanŃelor publice;
4) până la data de 1 iunie, ministrul finanŃelor publice va
transmite ordonatorilor principali de credite, o scrisoare
cadru ce va cuprinde descrierea contextului
macroeconomic, pe baza căruia vor fi întocmite
proiectele de buget, metodologiile de elaborare a
acestora, precum şi limitele maxime de cheltuieli pentru
fiecare ordonator în parte, aşa cum au fost ele aprobate
de Guvern;
5) până la data de 15 iunie, Ministerul FinanŃelor Publice
va comunica ordonatorilor principali de credite,
eventualele modificări ale limitelor de cheltuieli hotărâte
de Guvern, în vederea definitivării proiectelor de buget,
în conformitate cu acestea;
6) până la data de 15 iulie, ordonatorii principali de credite
au obligaŃia de a definitiva propunerile pentru proiectul
de buget şi de a le comunica Ministerului FinanŃelor
Publice însoŃite de anexele la proiectele de buget şi de
estimările pentru următorii trei ani;
7) Ministerul FinanŃelor Publice, examinează propunerile
pentru proiectele de buget ale fiecărui ordonator
principal în parte, şi poartă, dacă este cazul, discuŃii cu
aceştia în legătură cu propunerile formulate de
ordonatorii principali de credite. În cazul în care,
intervin divergenŃe între ordonatorii principali de credite
şi Ministerul FinanŃelor Publice, cu privire la propunerile
pentru proiectul de buget (şi în principal cu privire la
Dreptul bugetar 33
limitele maxime de cheltuieli stabilite pentru
ordonatorii principali de credite), divergenŃa va fi
soluŃionată de către Guvern;
8) Până la data de 1 august, ordonatorii principali de credite
au obliagŃia de a definitiva proiectele de buget şi anexele
la acesta şi de a le depune la Ministerul FinanŃelor
Publice;
9) Până la data de 30 septembrie, Ministerul FinanŃelor
Publice va întocmi proiectul bugetului de stat şi al legii
bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite şi le va înainta
Guvernului;
10) Până la data de 15 octombrie, Guvernul îşi va însuşi
proiectele bugetului de stat şi al legii bugetare anuale şi
le va înainta Parlamentului în vederea adoptării.

II.3.2. Aprobarea bugetului de stat şi adoptarea legii


bugetare anuale.

Această etapă a procedurii bugetare, aşa cum rezultă şi din


titulatura ei, are în vedere realizarea a două obiective:
• aprobarea proiectului bugetului de stat, care potrivit
naturii sale juridice arătată într-o secŃiune anterioară,
este un program ce cuprinde sarcini şi obiective de
realizat în anul bugetar pentru care s-a întocmit bugetul;
• adoptarea legii bugetare anuale menite să confere forŃa
juridică de care are nevoie bugetul pentru a putea fi pus
în executare.
Sarcina aprobării bugetului de stat şi a adoptării legii
bugetare anuale, revine Parlamentului care le analizează, le discută şi
le aprobă pe ansamblu, pe părŃi, capitole subcapitole, titluri, articole,
precum şi aliniate, după caz, dar şi pe ordonatori principali de
credite.
Aprobarea bugetului de stat şi a legii bugetare anuale se va
face Ńinându-se cont şi de propunerile de amendare formulate de
comisiile buget, finanŃe, bănci şi trebuie să se realizeze cel târziu
până la data de 15 decembrie a anului anterior celui pentru care se
aprobă bugetul. În timpul dezbaterilor asupra legii bugetare anuale
34 Dreptul finanŃelor publice
nu pot fi aprobate amendamente la această lege care să determine
majorarea nivelului deficitului bugetar.
În cazul în care, nu se realizează aprobarea legii bugetare
până la data de 15 decembrie, Guvernul are posibilitatea să solicite
Parlamentului aplicarea procedurii de urgenŃă.

II.3.3. ExecuŃia bugetului de stat

Această etapă a procedurii bugetare este cea mai importantă,


întrucât ea se referă la punerea în executare a bugetului de stat. Ea
cuprinde două subetape, şi anume:
1. execuŃia părŃii de venituri a bugetului stat;
2. execuŃia părŃii de cheltuieli a bugetului de stat.
Ambele subetape se derulează simultan pe toată durata
anului bugetar (execuŃia bugetară, atât a părŃii de venituri, cât şi a
părŃii de cheltuieli, începe la 1 ianuarie şi se sfârşeşte la 31
decembrie a anului pentru care s-a aprobat bugetul). Pentru ca aceste
două subetape să se poată derula în bune condiŃii trebuie efectuate
operaŃiunile de încasări şi plăŃi, adică execuŃia de casă a bugetului de
stat.

II.3.3.1. ExecuŃia părŃii de venituri a bugetului de stat.

Această sub etapă a execuŃiei bugetare are ca scop realizarea


integrală şi la termenele legale a veniturilor prevăzute în legea
bugetară anuală. De altfel, aceasta este premisa ce stă la baza
efectuării cheltuielilor programate pentru acelaşi exerciŃiu bugetar.
Realizarea veniturilor anuale ale bugetului de stat este
supusă cerinŃelor de legalitate, în sensul că, nu pot fi stabilite,
urmărite şi încasate alte categorii de venituri, decât cele stabilite prin
lege.
Această regulă are şi o consacrare constituŃională, potrivit
căreia, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi
ale bugetului asigurărilor sociale de stat, se stabilesc numai prin
lege8.
În acelaşi timp, execuŃia părŃii de venituri a bugetului de stat
este supusă cerinŃei de stabilire, calcul şi plată conformă a fiecărui

8
CONSTITUłIA ROMÂNIEI, art. 139, alin. 1.
Dreptul bugetar 35
impozit, taxă ori altă formă de venit bugetar9. Realizarea conformă
a veniturilor bugetului de stat, cade în sarcina Ministerului FinanŃelor
Publice, împreună cu structurile din teritoriu ale acestuia, respectiv
AgenŃiei NaŃionale de Administrare Fiscală (împreună cu structurile
teritoriale ale acesteia).

II.3.3.2. ExecuŃia părŃii de cheltuieli.

A. Principii ce stau la baza execuŃiei părŃii de cheltuieli a


bugetului de stat. Cea de a două subetapă a execuŃiei bugetare este
guvernată de o serie de principii instituite prin lege, după cum
urmează:
• prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă
creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciŃiu
bugetar;
• creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata
exerciŃiului bugetar;
• alocaŃiile pentru cheltuielile de personal, nu pot fi
majorate şi nici nu pot fi virate şi utilizate la alte articole
de cheltuieli;
• creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal
de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanŃarea
altui ordonator principal de credite;
• creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi
utilizate pentru finanŃarea altui capitol decât în mod
excepŃional;
• sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele
care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi
de intervenŃie la dispoziŃia Guvernului;
• ordonatorii de credite au obligaŃia de a angaja şi de a
utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi
destinaŃilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de
activitatea instituŃilor publice respective şi cu respectarea
dispoziŃilor legale;
• separarea atribuŃiilor persoanelor care au calitatea de
ordonatori de credite de atribuŃiile persoanelor care au
calitatea de contabili.

9
IOAN GLIGA, op. cit., p. 81.
36 Dreptul finanŃelor publice
B. Organe implicate în realizarea execuŃiei părŃii de
cheltuieli a bugetului de stat. SubiecŃii implicaŃi în execuŃia părŃii
de cheltuieli a bugetului de stat sunt ordonatorii de credite. Aceştia
sunt împărŃiŃi de lege în trei categorii:
a) ordonatori principali de credite sunt miniştrii,
conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraŃiei publice centrale, conducătorii altor
autorităŃi publice, şi conducătorii instituŃiilor publice
autonome. Ei repartizează creditele bugetare aprobate
pentru bugetul propriu, dar şi pentru bugetele instituŃiilor
publice ierarhic inferioare în raport cu sarcinile acestora.
Ordonatorii principali de credite pot delega această
calitate înlocuitorilor lor de drept, secretarilor generali
sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul
de delegare ei vor preciza limitele şi condiŃiile delegării;
b) ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii
instituŃiilor publice cu personalitate juridică din
subordinea ordonatorilor principali de credite. Ei
repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul
propriu, dar şi pentru bugetele instituŃiilor publice
subordonate (asemeni ordonatorului principal de
credite);
c) ordonatorii terŃiari de credite sunt conducătorii
instituŃiilor publice cu personalitate juridică din
subordinea ordonatorilor principali sau secundari de
credite, după caz. Ei utilizează creditele bugetare ce le-
au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor
instituŃilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele aprobate.
C. Creditul bugetar.
C.1. NoŃiune. Obiectul activităŃii de realizare a execuŃiei
părŃii de cheltuieli a bugetului de stat îl reprezintă creditul bugetar.
În concepŃia noii legi a finanŃelor publice, creditul bugetar
este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă
până la care se pot ordonanŃa şi efectua plăŃi în cursul anului
bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciŃiului
bugetar şi/sau din exerciŃii anterioare pentru acŃiuni
Dreptul bugetar 37
multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanŃa şi efectau plăŃi
din buget pentru celelalte acŃiuni10.
C.2. Actele procedurale ce trebuie îndeplinite în
realizarea creditului bugetar. Din punct de vedere procedural,
execuŃia părŃii de cheltuieli trebuie să parcurgă mai multe etape.
Astfel, creditele bugetare pot fi folosite la cererea
ordonatorilor principali de credite numai cu efectuarea anumitor
acte, în următoarea ordine:
1. aprobarea deschiderii de credite bugetare, care constă în
aprobarea comunicată ordonatorului principal de credite
prin Trezoreria Statului de către Ministerul FinanŃelor
Publice şi care se poate acorda în următoarele situaŃii: cu
respectarea limitei creditelor bugetare, a destinaŃiilor
aprobate şi în funcŃie de gradul de folosire a fondurilor
puse la dispoziŃie anterior, dar şi în funcŃie de gradul de
încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităŃile de
finanŃare a deficitului bugetar. Altfel spus, avem de-a
face cu operaŃiunea de autorizare bugetară (reprezintă
aprobarea dată ordonatorilor de credite de a angaja şi/sau
de a efectua plăŃi într-o perioadă dată în limita creditelor
bugetare aprobate);
2. repartizarea creditelor bugetare;
3. alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama
ordonatorilor principali de credite.
În măsura în care aceste acte procedurale se realizează,
cheltuielile bugetare parcurg şi ele următoarele faze:
a) angajarea cheltuielilor;
b) lichidarea cheltuielilor;
c) ordonanŃarea cheltuielilor;
d) efectuarea plăŃii.
Angajarea cheltuielilor bugetare este acea fază a procesului
execuŃiei bugetare, reprezentând orice act juridic din care rezultă sau
ar putea rezulta o obligaŃie pe seama fondurilor publice. Angajarea
cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor
bugetare aprobate.
Lichidarea cheltuielilor bugetare reprezintă faza procesului
execuŃiei bugetare în care se verifică existenŃa angajamentelor, se

10
LEGEA nr. 500/2002 privind finanŃele publice, art. 2, pct. 16.
38 Dreptul finanŃelor publice
determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică
condiŃiile de exicibilitate ale angajamentului pe baza documentelor
justificative care să ateste operaŃiunile respective.
OrdonanaŃarea cheltuielilor bugetare reprezintă faza
procesului execuŃiei bugetare în care se confirmă că livrările de
bunuri sau de servicii au fost efectuate sau alte creanŃe au fost
verificate, iar în concluzie plata poate fi realizată.
Plata chetuielilor bugetare reprezintă faza execuŃiei bugetare
reprezentând actul final prin care instituŃia publică achită obligaŃiile
sale faŃă de terŃi.
Angajarea, lichidarea şi ordonanŃarea cheltuielilor bugetare,
se efectuează de către ordonatorii de credite pe baza avizelor
compartimentelor de specialitate ale instituŃiei publice, iar plata
cheltuielilor bugetare este efectuată de şeful compartimentului
financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.

II.3.3.4. ExecuŃia de casă a bugetului de stat.

ExecuŃia de casă a bugetului de stat, se realizează de către


Trezoreria Statului11 ce se constituie ca structură în cadrul
Ministerului FinanŃelor Publice.
Prin Trezoreria Statului se înŃelege un sistem unitar şi
integrat prin care statul asigură efectuarea operaŃiunilor de
încasări şi plăŃi privind fonduri publice, inclusiv cele privind
datoria publică şi a altor operaŃiuni ale statului, în condiŃii de
siguranŃă şi în conformitate cu dispoziŃiile legale în vigoare12.
Trezoreria Statului efectuează următoarele activităŃi şi
operaŃiuni, în conformitate cu dispoziŃile legale de constituire şi
funcŃionare ale acesteia13:

11
Supranumită şi “banca statului”, Trezoreria Statului are ca principală funcŃie aceea
de casierie a statului. Ea a fost înfiinŃată prin H.G. nr. 78/1992 privind organizarea şi
funcŃionarea Trezoreriei FinanŃelor Publice.
12
ORDONANłA DE URGENłĂ nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea
resurselor derulate prin Trezoreria Statului, art. 1, lit. a, aprobată prin LEGEA nr.
201/2003.
13
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 78/1992 privind organizarea şi funcŃionarea
Trezoreriei finanŃelor publice, ORDONANłA DE URGENłĂ nr. 146/2002 privind
formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului aprobată prin
LEGEA nr. 201/2003; LEGEA nr. 500/2002 privind finanŃele publice.
Dreptul bugetar 39
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăŃilor dispuse de persoanele autorizate ale
instituŃilor publice, în limita creditelor bugetare aprobate
şi în conformitate cu destinaŃile stabilite prin dispoziŃile
legale;
c) efectuarea operaŃiunilor de încasări şi plăŃi privind
datoria publică internă şi externă rezultată din
împrumuturi contractate direct de către stat sau garantate
de acesta, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la
scadenŃă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi
altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaŃiuni financiare în contul
autorităŃilor administraŃiei publice centrale şi locale;
e) păstrarea disponibilităŃilor reprezentând fonduri externe
nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora,
primite pe bază de acorduri şi înŃelegeri guvernamentale
ori de la organisme internaŃionale şi utilizarea acestora
potrivit bugetelor aprobate ori dispoziŃilor cuprinse în
hotărâri ale Guvernului, în conformitate cu destinaŃiile
stabilite de către donatori ori pentru cheltuieli de capital
în sectoarele publice şi economice, după caz;
f) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităŃile
aflate în contul general al Trezoreriei Statului prin Banca
NaŃională a României;
g) alte operaŃiuni financiare prevăzute de lege.
Trezoreria Statului, deserveşte toate bugetele publice ale
statului sau ale unităŃilor administrativ-teritoriale. Contul curent
general al Trezoreriei Statului, funcŃionează la Banca NaŃională a
României şi este deschis în numele Ministerului FinanŃelor Publice şi
al unităŃilor Trezoreriei Statului din cadrul DirecŃilor Generale ale
FinanŃelor Publice judeŃene şi ale municipiului Bucureşti, precum şi
din cadrul AdministraŃilor FinanŃelor Publice ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
40 Dreptul finanŃelor publice

II.3.4. Încheierea exerciŃiului bugetar privind bugetul de


stat.

Încheierea exerciŃiului bugetar este ultima etapă din cadrul


procedurii bugetare, care începe numai după ultima zi (31
decembrie) a execuŃiei bugetare.
Procedura de derulare a încheierii exerciŃiului bugetar,
începe prin depunerea, de către ordonatorii principali de credite, la
Ministerul FinanŃelor Publice, a situaŃiilor financiare referitoare la
modul în care s-a realizat execuŃia bugetară aferentă anului bugetar
încheiat.
În acelaşi timp, Trezoreria Statului trebuie să înainteze
Ministerului FinanŃelor Publice conturile privind execuŃia de casă a
bugetului de stat.
Pe baza documentelor mai sus arătate (şi în urma analizării şi
verificării lor), Ministerul FinanŃelor Publice elaborează contul
general anual de execuŃie a bugetului de stat şi îl prezintă
Guvernului. Acest document, trebuie întocmit în structura bugetelor
aprobate şi cu luarea în vedere a anexelor acestora.
Guvernul analizează contul general anual de execuŃie al
bugetului de stat şi îl înaintează Parlamentului în vederea aprobării,
cel mai târziu până la data de 1 iulie a anului următor celui de
execuŃie.
Cu această ocazie, Ministerul FinanŃelor Publice, întocmeşte
contul general anual al datoriei publice a statului, care va fi prezentat
Parlamentului ca anexă la contul de execuŃie al bugetului de stat.
Înainte ca acest document să fie luat în discuŃia
Parlamentului, el va fi analizat şi de către Curtea de Conturi, ce va
întocmi, în acest sens, un raport pe care îl va înainta şi ea
Parlamentului.
Dreptul bugetar 41

CAPITOLUL III
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat

III.1. NoŃiunea de buget al asigurărilor sociale de stat

Dreptul cetăŃenilor români de a beneficia de asigurări sociale


este consacrat în ConstituŃie indirect, respectiv prin consacrarea
dreptului la ocrotirea sănătăŃii14, dar cu acest prilej legiuitorul
constituant face vorbire expresă despre obligaŃia statului de a
organiza sistemul public de asigurări sociale15.
În acest sens, legea reglementează sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale16. Pentru a putea fi mai uşor
gestionate resursele financiare destinate susŃinerii sistemului public
al asigurărilor sociale, a fost creat un buget public, de interes
naŃional, care să servească exclusiv realizării acestui scop.
Pornind de la noŃiunea de buget public, vom defini bugetul
asigurărilor sociale de stat ca fiind programul prin care se
prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale destinate
finanŃării sistemului public de asigurări sociale, program ce
îmbracă forma legii (în sensul de act juridic al Parlamentului).

III.2. Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor


sociale de stat.

III.3.1. Principiile procedurii bugetare.

Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de


stat este guvernată de aceleaşi principii ca şi cele enunŃate în legătură
cu procedura bugetară privind bugetul de stat, astfel:
1. Principiul universalităŃii;
2. Principiul unităŃii;

14
CONSTITUłIA ROMÂNIEI, art. 34, alin. 1.
15
CONSTITUłIA ROMÂNIEI, art. 34, alin. 3.
16
LEGEA nr. 19/2000 cu modificările ulterioare.
42 Dreptul finanŃelor publice
3. Principiul anualităŃii;
4. Principiul specializării bugetare;
5. Principiul unităŃii monetare;
6. Principiul publicităŃii.
În literatura de specialitate17 s-a arătat că, în cazul bugetului
asigurărilor sociale de stat, principiul echilibrului bugetar este foarte
important întrucât ar fi de neconceput realizarea execuŃiei bugetare în
condiŃii de dezechilibru. O asemenea situaŃie ar aduce sistemul
asigurărilor sociale de stat în imposibilitatea de a mai realiza scopul
pentru care a fost conceput. Ne raliem acestei opinii şi subliniem,
totodată, necesitatea reglementării exprese a acestuia, ca un obiectiv
central ce trebuie avut în vedere de-a lungul întregii proceduri
bugetare, în caz contrar întregul sistem public de asigurări sociale
putând fi expus riscului falimentării.

III.3.2. Etapele procedurii bugetare privind bugetul


asigurărilor sociale de stat.

Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de


stat este asemănătoare, şi uneori chiar identică, cu procedura
bugetară, pe care deja am prezentat-o, privind bugetul de stat, aşa
după cum se va putea observa şi în cele ce urmează.

III.3.2.1. Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor


sociale de stat.

Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de


stat se întocmesc de către ordonatorul principal de credite al acestui
buget. Conform legii, ordonatorul principal de credite este ministrul
muncii şi solidarităŃii sociale, dar atribuŃiile sale se vor delega, în
baza legii preşedintelui Casei NaŃionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale. În această calitate, el trebuie să respecte, pentru a-
şi îndeplini atribuŃiile, toate obligaŃiile ce revin ordonatorilor
principali de credite ai bugetului de stat în condiŃiile stipulate de lege
pentru aceştia. Astfel, Casa NaŃională de Pensii şi Alte Drepturi de

17
DOINA PETICĂ ROMAN, op.cit., p.166.
Dreptul bugetar 43
Asigurări Sociale este cea care va întocmi şi va comunica
Ministerului FinanŃelor Publice întreaga documentaŃie cerută de lege,
pe baza căreia se vor întocmi propunerile pentru proiectul bugetului
asigurărilor sociale de stat la termenele stabilite pentru bugetul de
stat.
Pe baza acestor documentaŃii şi a estimărilor pentru
următorii 3 ani, Ministerul FinanŃelor Publice va stabili, împreună cu
întregul Guvern, limitele maxime de cheltuieli pentru bugetul
asigurărilor sociale de stat, cu respectarea principiului echilibrului
bugetar. În aceste condiŃii, ordonatorul principal de credite al
bugetului asigurărilor sociale de stat va putea proceda la definitivarea
propunerilor de proiect de buget, astfel încât Ministerul FinanŃelor
Publice să poată definitiva, la rândul său, în termenele stabilite prin
lege, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu
proiectul legii bugetare de adoptare a acestuia pentru anul următor,
spre a fi supus apoi analizei Guvernului.
Legea nu prevede pentru bugetul asigurărilor sociale de stat
nici un termen şi nici o procedură derogatorie de la cele stabilite
pentru bugetul de stat, cu precizarea că dipoziŃiile legale deja
prezentate în capitolul anterior vor fi îndeplinite de către unicul
ordonator principal de credite pe care îl are bugetul asigurărilor
sociale de stat, şi anume preşedintele Casei NaŃionale de Pensii şi
Alte Drepturi de Asigurări Sociale ale cărui atribuŃii specifice îi sunt
delegate, în baza legii, (aşa cum am mai arătat) de către ministrul
muncii şi solidarităŃii sociale.
Odată întocmite, proiectul de buget şi proiectul legii
bugetare anuale privind bugetul asigurărilor sociale de stat, Guvernul
le poate analiza, aproba şi, în cele din urmă, însuşii (adică îşi asumă
răspunderea pentru ele şi pentru executarea lor), astfel încât ele să
poată fi depuse la Parlament în vederea adoptării la termenele
stabilite de lege.

III.3.2.2. Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi


adoptarea legii bugetare anuale.

După ce a fost depus, de către Guvern, la Parlament proiectul


bugetului asigurărilor sociale de stat intră în cea de a doua etapă a
procedurii bugetare. Asemeni bugetului de stat, şi bugetul
44 Dreptul finanŃelor publice
asigurărilor sociale de stat se adoptă printr-o lege menită să îi
confere forŃa juridică necesară punerii lui în aplicare.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat trebuie adoptată
până la data de 15 decembrie a anului anterior celui de execuŃie,
astfel încât până la începerea anului bugetar să poată fi şi publicat, şi
ca atare cunoscut de către toŃi cei chemaŃi să îl pună în executare, dar
şi de către orice persoană interesată.
Dacă legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost
adoptată cu cel puŃin 3 zile înainte de începerea exerciŃiului bugetar
pentru care se adoptă, se aplică în continuare bugetul asigurărilor
sociale de stat pe anul precedent până la adoptarea noului buget. În
legătură cu această situaŃie există prevederi legale multiple, atât în
ConstituŃie18, cât şi în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi
completările ulterioare19, dar mai ales în Legea nr. 500/2002 privind
finanŃele publice, de asemenea cu modificările ulterioare20, care
reglementează o procedură bugetară detaliată, similară pentru
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Aprobarea de către Parlament a bugetului asigurărilor sociale
de stat se face pe ansamblu, pe părŃi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi pe alineate pentru anul bugetar, dar şi pentru
creditele de angajament în cadrul acŃiunilor multianuale. Estimările
pentru următorii 3 ani au doar caracter informaŃional şi nu vor face
obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

III.3.2.3. ExecuŃia bugetară privind bugetul asigurărilor


sociale de stat.

ExecuŃia bugetului asigurărilor sociale de stat se referă, în


principal la execuŃia părŃii de venituri, execuŃia părŃii de cheltuieli şi
execuŃia de casă a acestui buget. Şi în cazul acestui buget public,
execuŃia bugetară începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie a
anului pentru care s-a elaborat şi s-a adoptat bugetul.
ExecuŃia părŃii de venituri a bugetului asigurărilor sociale
de stat se referă la încasarea acelor sume care, prin lege, sunt
destinate să alimenteze acest buget public.

18
CONSTITUłIA ROMÂNIEI, art. 138, alin. 3.
19
LEGEA nr. 19/2002, art. 11, alin. 3.
20
LEGEA nr. 500/2002, art. 37, alin. 1.
Dreptul bugetar 45
Casa NaŃională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale împreună cu structurile sale din teritoriu administrează
bugetul asigurărilor sociale de stat şi, deci, este implicată direct şi
nemijlocit în realizarea execuŃiei bugetare, atât a părŃii de venituri,
cât şi a părŃii de cheltuieli ale acestui buget.
ExecuŃia bugetară a părŃii de venituri a bugetului asigurărilor
sociale de stat se realizează în baza dispoziŃiilor legale cuprinse în
Legea nr. 500/2002 privind finanŃele publice şi care au fost deja
prezentate pe larg în capitolul anterior referitor la bugetul de stat.
ExecuŃia părŃii de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale
de stat se referă, în principal, la realizarea prestaŃiilor de asigurări
sociale, dar şi la realizarea altor cheltuieli privind funcŃionarea
sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Casa NaŃională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale împreună cu structurile sale din teritoriu este, de asemenea,
implicată şi în realizarea execuŃiei părŃii de cheltuieli a acestui buget,
preşedintele său fiind unicul ordonator principal de credite (delegat)
al bugetului asigurărilor sociale de stat.
Creditele bugetare circulă prin intermediul ordonatorilor de
credite conform bugetelor proprii ale acestora, după aceleaşi reguli
analizate în cadrul capitolului anterior referitor la bugetul de stat.
Rezultatele financiare la sfârşitul anului de execuŃie se pot
concretiza, fie în excedente, fie în deficite bugetare. Dată fiind
complexitatea, mereu în creştere, a aspectelor cuprinse în bugetul
asigurărilor sociale de stat, echlibrul exact între veniturile şi
cheltuielile acestui buget nu mai poate fi realizat. Echilibrul bugetar
trebuie privit ca un obiectiv de realizat, menit să garanteze
funcŃionarea în cele mai bune condiŃii a sistemului public de
asigurări sociale.
Aspectele ce particularizează bugetul asigurărilor sociale de
stat faŃă de alte bugete publice se referă la regimul juridic al
excedentului sau deficitului bugetar.
Astfel, excedentul anual al bugetului asigurărilor sociale de
stat poate fi utilizat în anul următor, potrivit destinaŃiilor aprobate
prin lege, după restituirea transferurilor primite de la bugetul de stat.
Eventualul deficit al acestui buget se acoperă din
disponibilităŃile bugetului asigurărilor sociale de stat din anii
precedenŃi, iar dacă acestea nu sunt suficiente se va apela la fondul
de rezervă.
46 Dreptul finanŃelor publice
ExecuŃia de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat
este realizată tot de către Trezoreria Statului împreună cu structurile
teritoriale ale acesteia, în aceleaşi condiŃii ca şi cele arătate la bugetul
de stat.

III.3.2.4. Încheierea exerciŃiului bugetar privind bugetul


asigurărilor sociale de stat.

Ultima etapă a procedurii bugetare privind bugetul


asigurărilor sociale de stat începe din 1 ianuarie a anului următor
celui de execuŃie şi se derulează în aceleşi condiŃii ca şi cele arătate
în capitolul referitor la bugetul de stat.
Astfel, pe baza situaŃiilor financiare depuse de Casa
NaŃională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum şi
pe baza conturilor privind execuŃia de casă depuse de Trezoreria
Statului, Ministerul FinanŃelor Publice întocmeşte contul general
anual de execuŃie a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care îl
prezintă Guvernului. Acesta îl analizează şi îl prezintă spre adoptare
Parlamentului până la data de 1 iulie a anului următor celui de
execuŃie. Contul general anual de execuŃie a bugetului asigurărilor
sociale de stat se aprobă prin lege, dar nu înainte ca el să fi fost în
prealabil verificat de către Curtea de Conturi. Aprobarea contului
general anual de execuŃie a bugetului asigurărilor sociale de stat
echivalează, aşa cum am mai arătat şi în cazul bugetului de stat, cu o
descărcare de răspundere dată Guvernului în legătură cu executarea
acestui buget public.
Dreptul bugetar 47
CAPITOLUL IV
Bugetele locale

Ceea ce în terminologia de specialitate este desemnat sub


denumirea de bugete locale, reprezintă de fapt, aşa cum am mai
arătat, un sistem de bugete publice ce aparŃin unităŃilor administrativ-
teritoriale, respectiv judeŃelor, municipilor, oraşelor şi comunelor. În
cele ce urmează, vom analiza aspectele juridice ale finanŃelor publice
locale, mai exact procedura bugetară privind bugetele locale pe de o
parte, dar şi categoriile de venituri şi cheltuieli ce compun bugetele
judeŃene şi cele ale localităŃilor.

IV.1. NoŃiunea de buget local

Legea21 defineşte bugetele locale, ca fiind acele documente


prin care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an, veniturile şi
cheltuielile unităŃilor administrativ-teritoriale.
În literatura de specialitate22, bugetul local este definit ca
fiind programul ce cuprinde cheltuielile şi veniturile anuale necesare
funcŃionării instituŃilor administrativ-teritoariale şi satisfacerii
nevoilor publice de interes local, ce se aprobă de către consiliile
locale şi se adoptă printr-o hotărâre, în concordanŃă cu prevederile
cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Pornind de la aceste definiŃii, dar şi de la definiŃia bugetului
public enunŃată într-un capitol anterior, vom defini bugetul local ca
fiind programul prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi
cheltuielile anuale ale unei unităŃi administrativ-teritoriale,
destinate realizării sarcinilor administrative ale colectivităŃilor
locale şi satisfacerii nevoilor publice de interes local, program ce
se adoptă printr-o hotărâre a autorităŃii administraŃiei publice
locale competente.

21
ORDONANłA DE URGENłĂ nr. 45/2003 privind finanŃele publice locale, art.
2, pct. 7.
22
DOINA PETICĂ ROMAN, op. cit., pag. 175.
48 Dreptul finanŃelor publice
IV.2. Procedura bugetară privind bugetele locale.
Principii.

Ca şi în cazul celorlalte bugete publice analizate şi procedura


bugetară privind bugetele locale este guvernată de o serie de
principii. În cea mai mare parte ele se regăsesc şi în cadrul cerlolalte
bugete publice, dar nu în totalitate.
Principiile ce stau la baza desfăşurării procesului bugetar
privind bugetele locale sunt:
1. Principiul universalităŃii
2. Principiul unităŃii
3. Principiul anualităŃii
4. Principiul echilibrului bugetar
5. Principiul publicităŃii
6. Principiul specializării bugetare
7. Principiul unităŃii monetare.
Alături de principiile ce guvernează procedura bugetară,
legiuitorul instituie şi o serie de reguli, care deşi nu au un caracter de
maximă generalitate ca şi principiile, ele totuşi sunt aplicabile
procesului bugetar, în ansamblul său.

IV.3. Etapele procedurii bugetare privind bugetele locale.

Aşa cum am mai arătat, procedura bugetară este formată


dintr-o înlănŃuire de etape ce trebuie parcurse în ordinea logică şi
cronologică instituită prin lege. Fiecare dintre aceste etape este
compusă, la rândul său, din mai multe acte şi operaŃiuni dispuse în
ordine, după aceleaşi criterii.

IV.3.1. Elaborarea proiectelor bugetelor locale

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este acea etapă a


procedurii bugetare în cadrul căreia autorităŃile publice şi instituŃile
publice ce au competenŃe în acest sens prin lege, trebuie să
îndeplinească anumite acte şi operaŃiuni la anumite termene, după
cum urmează:
1) până la data de 1 iunie a fiecărui an, Ministerul
FinanŃelor Publice va comunica DirecŃiilor Generale ale
FinanŃelor Publice din fiecare judeŃ, respectiv din
Dreptul bugetar 49
municipiul Bucureşti, o scrisoare-cadru care va
cuprinde contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi
întocmite proiectele de buget, dar şi limitele maxime de
cheltuieli alocate pe ansamblul judeŃului, privind sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi
transferurile consolidabile;
2) ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau
ai altor bugete publice centrale în bugetele cărora sunt
prevăzute transferuri către bugetele locale, transmit
autorităŃilor administraŃiilor publice locale sumele
aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de
cheltuieli aprobate de Guvern în vederea cuprinderii
acestora în proiectele de bugete locale;
3) până la data de 1 iulie, ordonatorii principali de credite ai
bugetelor locale, elaborează, pe baza limitelor maxime
de cheltuieli ce le-au fost comunicate şi depun la
DirecŃiile Generale ale FinanŃelor Publice proiectele
bugetelor locale echilibrate, împreună cu anexele,
precum şi estimările pentru următorii trei ani;
4) până la data de 15 iulie, DirecŃiile Generale ale
FinanŃelor Publice, întocmesc proiectele bugetelor locale
pe ansamblul judeŃului, respectiv al municipiului
Bucureşti (totalitatea bugetelor locale ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al judeŃului,
respectiv al sectoarelor şi al municipiului Bucureşti) şi le
transmit Ministerului FinanŃelor Publice.

IV.3.2. Centralizarea şi aprobarea bugetelor locale.

A. Centralizarea bugetelor locale.

Dată fiind relaŃia dintre bugetele locale şi bugetul de stat


realizată prin intermediul sumelor defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi transferurilor consolidabile, etapa aprobării
bugetelor locale este strâns legată de momentul adoptării legii
bugetare anuale privind bugetul de stat.
Premergător aprobării propriu-zise a bugetelor locale, trebuie
îndeplinite o serie de acte şi operaŃiuni menite să stabilească exact
50 Dreptul finanŃelor publice
sumele de care va beneficia fiecare judeŃ, respectiv fiecare unitate
administrativ-teritorială din cadrul judeŃelor, după cum urmează:
1) în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial
al României, Partea I, a Legii bugetului de stat,
Ministerul FinanŃelor Publice transmite DirecŃiilor
Generale ale FinanŃelor Publice, sumele defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile
consolidabile aprobate prin legea bugetului de stat;
2) în termen de 5 zile de la comunicare, consiliile judeŃene
şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
repartizează pe unităŃi administrativ-teritoriale
subordonate categoriile de sume mai sus arătate, în
vederea definitivării proiectelor bugetelor locale, de către
ordonatorii principali de credite ai acestora;
3) în termen de 15 zile de la publicarea Legii bugetului de
stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe baza
veniturilor proprii, ordonatorii principali de credite
definitivează proiectele bugetelor locale pe care le
publică în presa locală sau le afişează la sediul unităŃii
administrativ-teritoriale în vederea cunoaşterii lui de
către cetăŃeni. Aceştia, pot depune contestaŃii privind
proiectul bugetului local, în termen de 15 zile de la
publicarea sau afişarea lui.

B. Aprobarea bugetelor locale.

Aprobarea propriu-zisă a bugetului local se referă la


aprobarea proiectului de buget şi adoptarea hotărârii privind bugetul
anual al unităŃii administrativ-teritoriale respective. Realizarea
acestora se face tot prin îndeplinirea unor acte şi operaŃiuni specifice,
după cum urmează:
1) în 5 zile de la expirarea termenului de depunere a
contestaŃilor de către locuitori, proiectul bugetului local,
însoŃit de raportul ordonatorului principal de credite şi de
contestaŃiile depuse de cetăŃeni este supus aprobării
autorităŃii publice locale competente (consiliul local,
judeŃean sau Consiliul General al Municipiului
Bucureşti), de către ordonatorii principali de credite;
Dreptul bugetar 51
2) în termen de 10 zile de la data supunerii spre aprobare
a proiectului de buget local, autoritatea administraŃiei
publice locale competentă se va pronunŃa asupra
contestaŃiilor şi va adopta hotărârea privind bugetul
local, dar nu înainte ca acesta să fi fost votat pe capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi aliniate, după caz,
şi pe anexe;
3) în termen de 5 zile de la aprobarea bugetelor locale,
ordonatorii principali de credite au obligaŃia să le
transmită DirecŃiilor Generale ale FinanaŃelor Publice;
4) în termen de 10 zile, DirecŃia Generală a FinanŃelor
Publice va întocmi bugetul local pe ansamblul judeŃului,
respectiv al municipiului Bucureşti (totalitatea bugetelor
locale ale comunelor, oraşelor, municipilor şi bugetului
propriu al judeŃului, respectiv al sectoarelor şi al
municipiului Bucureşti) şi îl transmit Ministerului
FinanŃelor Publice.
Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale, judeŃene
şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în termen
de maximum 45 zile de la data publicării Legii bugetului de stat, în
Monitorul Oficial al României.

IV.3.3. ExecuŃia bugetară privind bugetele locale

Alături de principiile şi regulile ce guvernează procedura


bugetară, etapa execuŃiei bugetare este guvernată, în plus, de o serie
de reguli specifice, şi anume:
• prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă, după caz,
veniturile şi creditele bugetare în structura clasificaŃiei
bugetare;
• creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata
exerciŃiului bugetar;
• cheltuielile de personal, aprobate, nu pot fi majorate prin
virări de credite bugetare;
• separarea atribuŃiilor persoanelor care au calitatea de
ordonatori de credite de atribuŃiile persoanelor care au
calitatea de contabili.
Aşa cum am arătat şi la execuŃia bugetului de stat, şi în cazul
execuŃiei bugetelor locale vom avea de-a face cu două sub-etape ce
52 Dreptul finanŃelor publice
se derulează simultan începând cu 1 ianuarie şi terminând cu 31
decembrie a fiecărui an, şi anume: execuŃia părŃii de venituri şi
execuŃia părŃii de cheltuieli ( implicit derulându-se şi execuŃia de
casă) a bugetelor locale.

IV.3.3.1. ExecuŃia părŃii de venituri.

Această subetapă, este deosebit de importantă, întrucât o


realizare corectă a acesteia va asigura ritmicitate şi eficienŃă în
realizarea veniturilor ce, apoi, vor fi destinate acoperirii cheltuielilor
bugetare locale.
Legea defineşte veniturile bugetare locale, ca fiind resursele
băneşti care se cuvin bugetelor locale în baza unor prevederi legale
formate din impozite, taxe, contribuŃii, alte vărsăminte, alte venituri,
cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, sume defalcate
din unele venituri ale bugetului de stat, subvenŃii primite de la
bugetul de stat şi de la alte bugete, precum şi din donaŃii şi
sponsorizări.
Realizarea efectivă a execuŃiei părŃii de venituri a bugetelor
locale, cade în sarcina primăriilor, întrucât o mare parte din aceste
venituri, respectiv impozitele, taxele şi alte contribuŃii, sunt încasate
de către serviciile şi compartimentele specializate ale acestora.
Astfel, în cadrul primăriilor unor localităŃi mari, cum sunt
municipiile şi oraşele, există servicii de impozite şi taxe cu atribuŃii
în acest sens. În cadrul primăriilor unor localităŃi mai mici, cum ar fi
de exemplu comunele, aceste atribuŃii vor fi realizate de către o
persoană cu respectarea principiului separării de atribuŃii între
ordonatorul principal de credite şi persoanele implicate în încasarea
veniturilor, pe de o parte, sau în efectuarea plăŃilor, pe de altă parte.
Alături de veniturile realizate din surse proprii, bugetele
locale primesc sume importante de la bugetul de stat, în vederea
reechilibrării lor sub forma cotelor defalcate din impozitul pe venit şi
a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

IV.3.3.2. ExecuŃia părŃii de cheltuieli.

ExecuŃia părŃii de cheltuieli a bugetului local, se referă la


efectuarea cheltuielilor, în conformitate cu destinaŃiile stabilite prin
bugetul respectiv.
Dreptul bugetar 53
A. SubiecŃii implicaŃi în execuŃia părŃii de cheltuieli a
bugetelor locale sunt ordonatorii de credite. Ca şi în cazul bugetului
de stat, legea reglementează trei categorii de ordonatori de credite,
şi anume:
1. ordonatorii principali de credite sunt preşedinŃii
consiliilor judeŃene, primarul general al municipiului
Bucureşti şi primarii celorlalte unităŃi administrativ-
teritoriale. Ei au, ca principale atribuŃii, analizarea
modului de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin
bugetele locale şi prin bugetele instituŃiilor publice, ai
căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terŃiari
de credite, după caz, şi aprobarea efectuării cheltuielilor
din bugetele proprii, cu respectarea dispoziŃiilor legale;
2. ordonatorii secundari de credite, sunt conducătorii
instituŃiilor publice cu personalitate juridică cărora li se
alocă fonduri din bugetele locale şi sunt subordonaŃi
ordonatorilor principali de credite. Principalele atribuŃii,
ale ordonatorilor secundari de credite, se referă la
repartizarea creditelor bugetare aprobate pentru bugetul
propriu şi pentru bugetele instituŃiilor publice ai căror
conducători sunt ordonatorii terŃiari de credite, şi
aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii, cu
respectarea dispoziŃiilor legale;
3. ordonatorii terŃiari de credite, sunt conducătorii
instituŃiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se
alocă fonduri din bugetele locale şi sunt subordonaŃi
ordonatorilor principali sau secundari de credite, după
caz. AtribuŃiile principale ale ordonatorilor terŃiari de
credite, vizează utilizarea creditelor bugetare ce le-au
fost repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor
unităŃilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din
bugetele locale aprobate şi în condiŃiile stabilite prin
dispoziŃiile legale.
B. O primă noŃiune, ce trebuie precizată în materia execuŃiei
părŃii de cheltuieli a bugetelor locale, se referă la creditul bugetar.
B.1. Legea defineşte23 creditul bugetar, ca fiind suma
aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot

23
O.U.G. nr. 45/2003, art. 2, pct. 19.
54 Dreptul finanŃelor publice
ordonanŃa şi efectua plăŃi, în cursul anului bugetar, pentru
angajamentele contractate în cursul exerciŃiului bugetar şi/sau din
exerciŃii anterioare, pentru acŃiuni multianuale, respectiv se pot
angaja, ordonanŃa şi efectua plăŃi din buget, pentru celelalte acŃiuni.
Alături de noŃiunea de credit bugetar, considerăm important
să precizăm noŃiunea de credit de angajament, care reprezeintă
limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în timpul exerciŃiului
bugetar, în limitele aprobate prin buget24.
B.2. Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pot fi
folosite prin deschideri de credite efectuate de către ordonatorii
principali de credite, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaŃiei
stabilite şi cu respectarea dispoziŃilor legale care reglementează
efectuarea cheltuielilor respective.
Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de
documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale
sau cele rezultate din convenŃii, primirea bunurilor materiale,
prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor
drepturi băneşti, plata obligaŃiilor bugetare, precum şi a altor
obligaŃii.

IV.3.3.4. ExecuŃia de casă a bugetelor locale.

ExecuŃia de casă a bugetelor locale (adică operaŃiunile de


încasări şi plăŃi) se efectuează de către unităŃile teritoriale ale
Trezoreriei Statului (atribuŃiile acesteia au fost evidenŃiate în
secŃiunea referitoare la bugetul de stat), evidenŃiindu-se în conturi
distincte:
• veniturile bugetare încasate pe structura clasificaŃiei
bugetare;
• efectuarea plăŃilor dispuse de către persoanele autorizate
în acest sens, din cadrul instituŃiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaŃiilor aprobate potrivit
dispoziŃiilor legale;
• efectuarea operaŃiunilor de încasări şi plăŃi privind
datoria publică internă şi externă rezultată din
împrumuturi contractate sau garantate de stat ori de către
unităŃile administrativ-teritoriale, inclusiv a celor privind

24
O.U.G. nr. 45/2003, art. 2, pct. 18.
Dreptul bugetar 55
rambursarea ratelor la scadenŃă şi plata dobânzilor,
comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
• efectuarea altor operaŃiuni financiare în contul
autorităŃilor administraŃiei publice locale;
• păstrarea disponibilităŃilor reprezentând fonduri externe
nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora,
primite pe bază de acorduri şi înŃelegeri guvernamentale
ori de la organisme internaŃionale, şi utilizarea acestora
potrivit destinaŃiilor aprobate prin bugete;
• alte operaŃiuni financiare prevăzute de lege.
Pentru contractarea de împrumuturi, altele decât cele din
disponibilităŃile contului curent general al Trezoreriei Statului,
autorităŃile administraŃiei publice locale pot deschide şi alte conturi
la societăŃi comerciale bancare, în vederea derulării acestor
operaŃiuni.

IV.3.4. Încheierea exerciŃiului bugetar privind bugetele


locale.

ExerciŃiul bugetar se finalizează la 31 decembrie a anului de


execuŃie. Începând cu 1 ianuarie a anului următor celui de execuŃie se
declanşează cea de a patra etapă a procedurii bugetare.
Încheierea exerciŃiului bugetar presupune întocmirea
contului anual de execuŃie pentru fiecare buget local în parte. Astfel,
ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare
consiliilor locale, judeŃene şi Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, după caz, până la data de 31 mai a anului următor celui de
execuŃie, conturile anuale de execuŃie a bugetelor locale
Ordonatorii principali de credite mai întocmesc, atât
trimestrial, cât şi anual situaŃii financiare asupra execuŃiei bugetare,
care se depun la direcŃiile generale ale finanŃelor publice. După ce le
verifică, acestea întocmesc şi depun la Ministerul FinanŃelor Publice
situaŃiile financiare centralizate privind execuŃia bugetelor locale, la
termenele şi potrivit normelor stabilite de minister.
Toate aceste documente se prezintă spre aprobare consiliilor
locale, judeŃene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti,
după caz.
În cadrul acestei etape se face şi evaluarea rezultatelor
finaciare ale execuŃiei bugetare prin compararea veniturilor şi a
56 Dreptul finanŃelor publice
cheltuielilor efective realizate. Cu această ocazie se poate constata
existenŃa unui deficit bugetar care va fi acoperit din împrumuturi
publice. Subliniem că, în cazul bugetelor locale, legea reglementează
principiul echilibrului bugetar, împrejurare în care se cere imperativ
evitarea situaŃiilor de deficit bugetar.
118 Procedura fiscală

PARTEA III
PROCEDURA FISCALĂ

CAPITOLUL I
Aspecte generale procedural-fiscale

I.1. Principii generale ce stau la baza realizării actelor de


administrare fiscală.

Aşa cum am arătat şi în prima parte a acestei lucrări, dreptul


procedural fiscal cuprinde totalitatea reglementărilor ce se referă la
modalităŃile de realizare în concret a dispoziŃiilor fiscale, sau altfel
spus, totalitatea normelor ce reglementează modalităŃile de realizare
a actelor de administrare fiscală.
Legea precizează că prin administrarea impozitelor, taxelor,
contribuŃiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat1 se
înŃelege ansamblul activităŃilor desfăşurate de organele fiscale în
legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor,
taxelor contribuŃiilor şi a altor sume datorate bugetului general
consolidat;
c) soluŃionarea contestaŃiilor împotriva actelor administrative
fiscale.

1
În raport cu definiŃia dată de legiuitor bugetului general consolidat (menŃionată de
noi în partea a doua a lucrării de faŃă), considerăm criticabilă trimiterea pe care o
face legiuitorul acum spre această instituŃie juridică. Bugetul general consolidat, în
lumina Legii nr. 500/2002 privind finanŃele publice cuprinde totalitatea bugetelor
publice ce reflectă efortul financiar real (deci veniturile şi cheltuielile efective,
realizate după eliminarea eventualelor transferuri intervenite între ele), mai puŃin
bugetele locale despre care legea mai sus menŃionată nici nu face vorbire. Totuşi,
impozitele şi taxele locale şi orice alte sume datorate bugetelor locale reglementate
prin O.G. nr. 45/2003 privind finanŃele publice locale, se realizează după aceeaşi
procedură fiscală, aşa cum este ea reglementată prin Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste motive, considerăm că este mai corect să arătăm că procedura fiscală
se aplică pentru realizarea tuturor categoriilor de sume destinate prin lege să
alimenteze bugetele publice, aşa cum sunt ele reglementate în legislaŃia actuală şi
cum au fost definite în partea a doua a lucrării de faŃă.
Dreptul finanŃelor publice 119
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a dispoziŃiilor
Codului de procedură fiscală trebuie arătat faptul că el reglementează
procedura de drept comun în materia administrării sumelor datorate
bugetelor publice, iar unde acesta nu dispune se aplică prevederile
Codului de procedură civilă2.
Legea reglementează o serie de reguli cu caracter general ce
trebuie să guverneze conduita tuturor persoanelor implicate în actul
de administare a impozitelor, taxelor, contribuŃiilor şi a oricăror altor
sume datorate vreunuia dintre bugetele publice. Aceste principii se
referă la următoarele aspecte3:
• Aplicarea unitară a legislaŃiei;
• Exercitarea dreptului de apreciere;
• Rolul activ al organului fiscal;
• Limba oficială în administraŃia fiscală este limba română4;
• Dreptul de a fi ascultat;
• ObligaŃia de cooperare;
• Păstrarea secretului fiscal;
• Buna-credinŃă în relaŃiile dintre contribuabil şi organul fiscal.

I.2. CompetenŃa organelor fiscale.

Categoriile de organe fiscale5 au fost prezentate deja, în


prima parte a lucrării, când ne-am referit la subiecŃii raportului de
drept al finanŃelor publice şi implicit la subiecŃii raporturilor de drept
material şi procedural fiscal.
Orice dispoziŃie procedurală trebuie dusă la îndeplinire de
către acele organe ce au atribuŃii în acest sens. CompetenŃa6 acestor
organe este stabilită prin lege.

2
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 2, alin. 3.
3
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, Titlul I, Cap. II, art. 5-12.
4
Conf. dipoziŃiilor Legii nr. 215/2001 privind administraŃia publică locală, cu
modificările şi completările ulterioare.
5
Ministerul FinanŃelor Publice prin AgenŃia NaŃională de Adiministrare Fiscală şi
unităŃile sale teritoriale au competenŃă generală în ceea ce priveşte administarea,
exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare cu privire la creanŃele fiscale
ce se cuvin bugetelor publice.
6
Prin competenŃă, în general, se desemnează capacitatea unei autorităŃi publice sau a
a unei persoane fizice sau juridice de a rezolva o anumită problemă. Conceptul de
competenŃă este de amplă utilizare în limbajul juridic, mai cu seamă în domeniul
120 Procedura fiscală
În stabilirea competenŃei unei autorităŃi publice primul
pas trebuie făcut în direcŃia stabilirii competenŃei generale a acesteia.
În ceea ce priveşte organele fiscale, competenŃa generală se referă la
administrarea creanŃelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea
normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
Această regulă cu caracter general, deosebit de importantă,
capătă precizări legale specifice cu ocazia stabilirii competenŃei
materiale7 a fiecărui organ fiscal în parte.
Ca în cazul tuturor organelor cu atribuŃii de natură
procedurală, şi în cazul organelor fiscale se discută despre o
competenŃă teritorială distinctă de cea materială, mai sus enunŃată.
CompetenŃa teritorială8 a organelor fiscale în vederea
administrării impozitelor, taxelor, contribuŃiilor şi a altor sume
datorate bugetelor publice se stabileşte în funcŃie de locul unde se
află domiciliul fiscal al contribuabilului (sau al plătitorului de venit
în cazul impozitelor şi contribuŃiilor ce se realizează prin stopaj la
sursă).
Legiuitorul reglementează şi aşa numita competenŃă
teritorială specială pentru cazurile în care contribuabilul nu are un
domiciliu fiscal. Într-o astfel de situaŃie, competenŃa, din punct de
vedere teritorial, revine organului fiscal în raza căruia se face
constatarea actului sau faptului supus dispoziŃiilor legale fiscale. În
acelaşi fel se procedează şi în cazul în care se impune luarea de
urgenŃă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariŃie a
elementelor de identificare a bazei reale de impunere, precum şi în
caz de executare silită.
O ultimă problemă care poate să apară în materia
competenŃei teritoriale a organelor fiscale se referă la ceea ce s-ar

procesual. (IOAN LEŞ, Drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
p. 118).
7
Pornind de la definiŃia dată în doctrina procesual-civilă competenŃei materiale a
instanŃelor judecătoreşti (IOAN LEŞ, op.cit., p.120), definim competenŃa materială
sau de atribuŃiune ca fiind acea formă a competenŃei prin care se delimitează, pe
linie verticală, sfera de activitate a diferitelor categorii de organe fiscale ce fac parte
din sistemul de organe financiar-fiscale (aşa cum sunt ele definite în concepŃia
Codului de procedură fiscală, art. 15, alin. 1, pct. 3,4,5).
8
Prin intermediul normelor de competenŃă teritorială se realizează o delimitare de
atribuŃii pe linie orizontală între diferite organe fiscale de acelaşi rang şi având
aceleaşi atribuŃii sub aspectul competenŃei materiale. (vezi doctrina dreptului
procesual civil, IOAN LEŞ, op.cit., p.135).
Dreptul finanŃelor publice 121
putea numi incidente de procedură similare celor bine-cunoscute
în doctrina dreptului procesual civil.
Astfel, legiuitorul reglementează conflictele de interese,
abŃinerea şi recuzarea, ca pe situaŃii care îl vizează pe funcŃionarul
public (ce face parte din organele fiscale competente), şi care îl
împiedică pe acesta să efectueze acte şi operaŃiuni procedural-fiscale
ce i-ar reveni, în mod normal, în atribuŃiile sale de serviciu.

I.3. Administrarea şi aprecierea probelor.

Administrarea probelor reprezintă o operaŃiune complexă şi


deosebit de importantă în desfăşurarea unui proces sau aunei
proceduri. Problema administrării probelor se află într-o strânsă
legătură cu aceea a admisibilităŃii acestora.
Până la adoptarea C. pr. fisc., orice problemă legată de
9
probe şi de administrarea acestora în domeniul procedurii fiscale era
soluŃionată după regulile instituite prin C. pr. civ.. Pentru prima dată,
legiuitorul înŃelege să tranşeze mai vechi dispute iscate pe aceste
teme, emiŃând o serie de dispoziŃii menite, fie să întărească unele
dipoziŃii din C. pr. civ. aplicabile şi în domeniul fiscal, dar mai ales
să soluŃioneze într-un mod derogatoriu de la dreptul comun alte
aspecte, care în domeniul fiscal prezintă unele particularităŃi.
O primă problemă, de o deosebită importanŃă, reglemntată de
noua legislaŃie fiscală se referă la mijloacele de probă. Astfel, pentru
determinarea stării de fapt, organele fiscale administrează mijloace
de probă, procedând la:
• solicitarea informaŃiilor de orice fel din partea contribuabililor şi
a altor persoane;
• solicitarea de expertize;
• folosirea înscrisurilor;
• efectuarea de cercetări la faŃa locului.

9
NoŃiunea de probă dobândeşte în terminologia juridică mai multe accepŃiuni.
Astfel, în sens larg, se vorbeşte despre faptul de a proba, respectiv de a stabili
existenŃa sau inexistenŃa unui fapt. Tot în sens larg, prin probă se mai poate desemna
chiar rezultatul probaŃiunii. În sens restrâns, conceptul de probă poate să evoce, fie
mijlocul legal folosit pentru devedirea unui fapt, fie faptul probator, adică faptul
material care, odată dovedit, poate fi folosit pentru a stabili alt fapt relevat în
dovedirea anumitor fapte sau împrejurări. (IOAN LEŞ, op.cit., p.289.)
122 Procedura fiscală
ObŃinerea de informaŃii necesare investigării anumitor
stări de fapt cu relevanŃă fiscală se întemeiază pe obligaŃia legală a
mai multor categorii de subiecŃi, de a furniza informaŃiile care le sunt
solicitate.
Cel mai frecvent, obligaŃia de a furniza informaŃii cade în
sarcina contribuabililor sau a persoanelor împuternicite de către
aceştia10.
Codul de procedură fiscală cuprinde dispoziŃii speciale
referitoare la obligaŃia de a furniza informaŃii, când ea cade în sarcina
băncilor11.
În vederea administrării probelor menite să stabilească şi să
dovedească o anumită stare de fapt fiscală, organele fiscale pot
solicita şi alte probe, cum ar fi de exemplu expertizele. Posibilitatea
apelării la serviciile unui expert este deschisă oricăror împrejurări
care reclamă această necesitate, cu condiŃia să îi comunice şi
contribuabilului, în scris, numele expertului.
ExperŃii au obligaŃia de a păstra secretul fiscal asupra datelor
şi informaŃiilor pe care le dobândesc cu ocazia întocmirii unor astfel
de expertize. Onorariile pe care experŃii le solicită pentru serviciile
pe care ei le efectuează vor fi suportate din bugetele organelor fiscale
care au solicitat aceste servicii.
Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal
poate proceda şi la folosirea înscrisurilor. În acest sens,
contribuabilul este principalul subiect în sarcina căruia cade obligaŃia
legală de a pune la dispoziŃia organului fiscal orice înscrisuri
doveditoare solicitate de către acesta. În măsura în care scopul
urmărit nu se realizează în acest fel, această obligaŃie poate să cadă şi
în sarcina unor terŃe persoane, dacă există indicii că acestea deŃin
înscrisuri care să contribuie la stabilirea corectă a stării de fapt
fiscale.

10
Ori de câte ori organul fiscal consideră că este necesar, el poate pretinde
contribuabilului prezenŃa la sediul său pentru a da informaŃii şi lămuriri necesare
stabilirii situaŃiei fiscale a acestuia.
11
În aceste împrejurări, legiuitorul a trebuit să ia măsuri care să pună în acord, pe de
o parte faptul că băncile deŃin informaŃii relevante pentru stabilirea cât mai corectă a
stării de fapt fiscale, iar pe de altă parte faptul că respectarea secretului bancar
(protejat şi el prin legi speciale)este deosebit de important, atât pentru desfăşurarea
activităŃii societăŃilor bancare, cât şi pentru dezvoltarea sistemului bancar român şi
îmbunătăŃirea mediului de afaceri.
Dreptul finanŃelor publice 123
Un ultim mijloc de probă reglementat de C. pr. fisc. în
scopul stabilirii cât mai corecte şi mai rapide a stării de fapr fiscale o
reprezintă cercetarea la faŃa locului. În acest sens, contribuabilii au
obligaŃia de permite funcŃionarilor împuterniciŃi de către organele
fiscale, precum şi experŃilor folosiŃi pentru aceste acŃiuni, accesul pe
terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest
lucru este necesar pentru a face constatări de interes fiscal.
Anumitor categorii de persoane, legea le permite să refuze
furnizarea de dovezi. Astfel, soŃul, soŃia şi rudele contribuabilului
până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaŃii,
efectuarea de expertize şi prezentarea de înscrisuri în orice condiŃii şi
fără să suporte vreo măsură coercitivă pentru acest lucru. Mai
beneficiază de această dispoziŃie legală şi preoŃii, iar persoane ca
avocaŃii, notarii publici, consultanŃii fiscali, executorii judecătoreşti,
auditorii, experŃii contabili, medicii, psihoterapeuŃii, asistenŃii şi
persoanele care participă la activitatea profesională a acestora pot
refuza furnizarea de informaŃii, dar pot şi accepta furnizarea de
informaŃii dacă au, în acest sens, acordul persoanei despre care au
fost solicitate informaŃiile.

1.4. Actele emise de organele fiscale.

Actele emise de organele fiscale competente în aplicarea


legislaŃiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi
obligaŃiilor fiscale sunt definite de către legiuitor ca fiind acte
administrativ fiscale.
Forma acestora poate fi numai scrisă şi conŃinutul lor trebuie
să cuprindă următoarele elemente:
• denumirea organului fiscal emitent;
• data la care a fost emis, precum şi data la care îşi produce
efectele;
• datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei
împuternicite de către acesta, după caz;
• obiectul actului administrativ fiscal;
• motivele de fapt pe care se întemeiază sau care au stat la baza
emiterii actului administrativ fiscal;
• temeiul de drept;
• numele şi semnătura persoanelor împuternicite de către organul
fiscal să emită actul;
124 Procedura fiscală
• ştampila organului fiscal emitent;
• posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a
contestanŃiei şi organul fiscal la care se depune contestaŃia;
• menŃiuni privind audierea contribuabilului.
Lipsa unora dintre aceste elemente (cum ar fi numele
prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal,
numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului
actului administrativ fiscal sau a semnăturii persoanei împuternicite a
organului fiscal) atrage nulitatea actului. Aceasta se poate constata
din oficiu sau la cerere.
Comunicarea actului administrativ fiscal se face către
persoana (contribuabilul) căruia îi este destinat, în condiŃiile
prevăzute de C. pr. fisc.
Efectuarea comunicării actului administrativ fiscal este
deosebit de importantă întrucât, în caz contrar actul nu îi este
opozabil contribuabilului. De asemenea, data de la care se face
comunicarea actului reprezintă şi data de la care acesta produce
efecte (adică data de la care organul fiscal poate pretinde executarea
creanŃei stabilite în sarcina contribuabilului chiar prin cuprinsul
actului administrativ fiscal). Aceasta poate să coincidă cu momentul
comunicării actului, dar poate să fie şi la o dată ulterioară, dacă se
face menŃiune în acest sens chiar în cuprinsul actului.
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinŃat.
Dreptul finanŃelor publice 125
CAPITOLUL II
Stabilirea creanŃelor fiscale

II.1. Stabilirea creanŃelor fiscale datorate bugetelor


publice.

Impozitele, taxele, contribuŃiile şi orice alte sume datorate


bugetelor publice (ale statului sau ale unităŃilor administrativ-
teritoriale) se pot stabili, fie prin declaraŃie fiscală întocmită şi
depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere emisă de
către organul fiscal.
DeclaraŃia fiscală este documentul care se depune, în mod
obligatoriu, la organele fiscale, de către persoanele stabilite prin lege
şi care conŃine, în principu, o declarare (recunoaştere) a obligaŃiilor
fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deŃinere (de regulă
în proprietate) decurg obligaŃii fiscale ale subiectului de la care
emană declaraŃia.
Nedepunerea declaraŃiei fiscale dă dreptul organului fiscal să
procedeze la stabilirea din oficiu a obligaŃiilor fiscale prin estimarea
bazei de impunere, dar nu înainte de înştiinŃarea contribuabilului
despre faptul că a depăşit termenul de depunere a declaraŃiei fiscale
şi că după trecerea unui termen de 15 zile de la comunicarea
înştiinŃării, se va proceda în consecinŃă.
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal emis de
către organul competent şi care cuprinde obligaŃia fiscală de plată ce
cade în sarcina contribuabilului desemnat prin acel document.
Fiind un act administrativ fiscal, decizia de impunere va
trebui să întrunească toate condiŃiile de formă pentru aceste categorii
de acte.

II.2.Titlul de creanŃă bugetară. NoŃiune, clasificare şi


natură juridică.

ConŃinutul fundamental al raportului de drept financiar


public îl constituie obligaŃia stabilită unilateral de către stat în sarcina
persoanelor fizice sau juridice (denumite contribuabili) de a plăti o
anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul unuia din
bugetele publice.
126 Procedura fiscală
ObligaŃia fiscală are ca izvor general şi abstract legea
financiar-fiscală care reglementează obligaŃia de plată a impozitelor,
taxelor şi a altor contribuŃii. ObligaŃia concretă de plată se naşte
dintr-un act care se numeşte generic titlu de creanŃă.
Izvorul obligaŃiei bugetare este întotdeauna legea sau actul
normativ cu valoare de lege care instituie şi reglementează un venit
al bugetului de stat.12
Beneficiarul obligaŃiei financiar-fiscale este statul,
reprezentat prin organele fiscale create în cadrul administraŃiei de
stat, sub conducerea Ministerului FinanŃelor Publice.13 Obiectul
obligaŃiei bugetare constă întotdeauna într-o sumă de bani.
ObligaŃia fiscală este constatată în formă scrisă, prin titlul de
creanŃă fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui
contribuabil în raport de veniturile obŃinute sau bunurile deŃinute.
CondiŃiile de stabilire, modificare şi stingere a obligaŃiei
fiscale sunt reglementate în mod unitar pentru toate categoriile de
venituri fiscale.
Modificarea obligaŃiei bugetare poate fi determinată, pe de o
parte, de cauzele prevăzute de lege, respectiv: modificarea
elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea obligaŃiei
fiscale, modificarea termenelor de plată stabilite anterior,
modificarea situaŃiei juridice a contribuabililor şi, în general, orice
modificare a actelor normative care reglementează venituri
bugetare.14
Stingerea obligaŃiei fiscale se realizează prin modalităŃi
comune şi altor obligaŃii juridice, cum ar fi plata, executarea silită
sau prescripŃia, fiind reglementate însă şi o serie de modalităŃi
specifice, cum ar fi de exemplu scăderea sau anularea obligaŃiei
bugetare.
În cadrul şi în desfăşurarea procedurii fiscale, pentru
realizarea practică a impozitelor şi taxelor, datorită naturii lor
obligaŃionale, fiecare impozit sau taxă se individualizează printr-un
titlu de creanŃă.

12
DAN DROSU ŞAGUNA, Drept financiar fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997,
p. 139
13
IOAN GLIGA, Drept financiar, Ed. Humanitas, Bucureşti 1998, p. 163
14
SIMONA ILIESCU, DAN DROSU ŞAGUNA, DAN COMAN ŞOVA, Procedură
fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, p. 85-86
Dreptul finanŃelor publice 127
La ora actuală legiuitorul reglementează titlul de creanŃă
fiscală şi nu titlul de creanŃă bugetară aşa cum s-a procedat prin acte
normative anterioare. Acesta îl defineşte ca fiind actul prin care se
stabileşte şi se individualizează creanŃa fiscală întocmit de organele
competente sau de persoanele îndreptăŃite, potivit legii15.
Cu privire la definiŃia titlului de creanŃă considerăm necesar
a face următoarele precizări.
Astfel, titlul de creanŃă nu trebuie să se limiteze doar la
actele ce încorporează obligaŃii faŃă de bugetul statului. În acest sens
subliniem faptul că tot titluri de creanŃă sunt şi cele care încoporează
obligaŃii faŃă de bugetul local sau faŃă de bugetul asigurărilor sociale
de stat. Aşadar, titlul de creanŃă încorporează orice obligaŃie
pecuniară datorată oricăruia dintre bugetele publice ce compun
sistemul bugetar român.
Pe de altă parte, considerăm că titlul de creanŃă nu se referă
doar la obligaŃiile fiscale (respectiv impozite şi taxe) el putând să
cuprindă şi alte categorii de obligaŃii de natură pecuniară, pe care
diferite categorii de persoane fizice sau juridice le datorează
bugetelor publice (cum ar fi de exemplu amenzile sau alte venituri
nefiscale). Pentru acest motiv, considerăm că vechea terminologie
utilizată de O.G. nr. 11/1996 (abrogată) de “titlu de creanŃă bugetară”
era mai corectă decât cea utilizată de legislaŃia în vigoare (Codul de
procedură fiscală), şi anume aceea de “titlu de creanŃă fiscală”.
Având în vedere legătura intimă dintre dreptul administrativ
şi dreptul finanŃelor publice şi Ńinând cont de faptul că titlul de
creanŃă fiscală se bucură de o mare parte din caracteristicile actelor
de drept administrativ, opinăm că titlul de creanŃă fiscală are natura
juridică:
• a unui act administrativ în privinŃa formei, deoarece
manifestarea unilaterală de voinŃă are loc în cadrul activităŃii
executive, de organizare a executării legii şi de executare în
concret a acesteia, provenind de la persoane calificate, în sensul
de organe ale statului specializate în activitatea financiară sau de
alte persoane împuternicite potrivit legii;
• a unui act de drept al finanŃelor publice, chiar de drept fiscal, în
privinŃa conŃinutului.

15
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 101, alin. 3.
128 Procedura fiscală
Calificarea dată deci titlului de creanŃă fiscală ca având o
natură juridică mixtă de act administrativ-fiscal este încă o dovadă a
legăturii dintre dreptul finanŃelor publice şi dreptul administrativ.
Titlurile de creanŃă fiscală pot fi clasificate după mai multe
criterii.
A. După criteriul scopului urmărit, putem distinge:
1. titluri de creanŃă explicite, întocmite exclusiv în acest scop;
2. titluri de creanŃă implicite, adică acte care implicit sunt şi titluri
de creanŃă fiscală, chiar dacă au fost întocmite în alte scop;16
B. După criteriul relaŃiei ce se poate stabili cu alte categorii de
acte juridice există:
1. titluri de creanŃe fiscale principale;
2. titluri de creanŃe fiscale complementare.17

16
DAN DROSU ŞAGUNA, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti
1994, p. 365
17
IOAN GLIGA, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti 1994, p. 141
Dreptul finanŃelor publice 129
CAPITOLUL III
Modificarea creanŃelor fiscale

După ce creanŃele fiscale au luat naştere şi au fost stabilite,


ca urmare a emiterii titlului de creanŃă fiscală, condiŃiile de realizare
a acestora, se va putea proceda, în anumite împrejurări la modificarea
creanŃei, dar nu mai târziu de data scadenŃei.
De la momentul împlinirii termenului de scadenŃă (plată) se
va intra în ultima etapă pe care o parcurge o creanŃă fiscală, adică se
va proceda la stingerea acesteia.
Persoana care se consideră lezată în drepturile sale printr-un
act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, are dreptul să
formuleze contestaŃie în acest sens, fapt ce poate conduce la
modificarea creanŃei fiscale.

III.1. Procedura de soluŃionare a contestaŃiilor formulate


împotriva actelor administrativ-fiscale.

ContestaŃiile îndreptate împotriva actelor administrativ


fiscale, ori a refuzului nejustificat al organelor fiscale de îndeplinire
a unui act administrativ fiscal se depun la organul fiscal al cărui act
administrativ este atacat, ori la organul competent să soluŃioneze
contestaŃia, ea nefiind supusă timbrării.
În cazul în care contestaŃia a fost depusă la organul emitent
al actului contestat, iar acesta nu coincide cu organul competent să o
soluŃioneze, cel dintâi este obligat ca în termen de 5 zile de la
înregistrare să o înainteze organului de soluŃionare competent.
Termenul de depunere a contestaŃiei este de 30 de zile de la
data comunicării actului atacat, nerespectarea lui atrăgând sancŃiunea
decăderii. Când se trimite prin poştă, termenul de sesizare este cel
care figurează pe recipisa de expediere a scrisorii recomandate.
Organul competent a rezolva contestaŃia diferă, în funcŃie de
diferite aspecte legate de natura creanŃei, cuntumul sumei contestate,
ori de alte aspecte referitoare la obiectul contestaŃiei, astfel:
1. contestaŃiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a
actelor administrative fiscale asimilate acestora ori împotriva
130 Procedura fiscală
titlurilor de creanŃă privind datoria vamală se soluŃionează
după cum urmează:
a) contestaŃiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuŃii,
datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror
cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluŃionează de către
organele competente constituite la nivelul direcŃiilor generale
ale finanŃelor publice din fiecare judeŃ, respectiv a
municipiului Bucureşti unde îşi au domiciliul fiscal
contestatorii;
b) contestaŃiile formulate de marii contribuabili care au ca
obiect impozite, taxe, contribuŃii, datorie vamală, precum şi
accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde
lei, se soluŃionează de către organele competente din cadrul
DirecŃiei generale de administrare a marilor contribuabili;
c) contestaŃiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuŃii,
datorie vamală, accesorii ale acestora al căror cuantum este
de 5 miliarde de lei sau mai mare, precum şi cele formulate
împotriva actelor emise de organe centrale, se soluŃionează
de organele competente ale Ministerului FinanŃelor Publice;
2. contestaŃiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale
se soluŃionează de către organele fiscale emitente;
3. contestaŃiile formulate de către cei care se consideră lezaŃi de
refuzul nejustificat de a emite un act administrativ fiscal se
soluŃionează de către organul ierarhic superior care ar fi fost
competent să emită acel act;
4. contestaŃiile formulate împotriva actelor administrativ fiscale
emise de către autorităŃile administraŃiei publice locale se
soluŃionează de către acestea.
În soluŃionarea contestaŃiei, organul competent va pronunŃa:
• decizie, dacă organul de soluŃionare face parte din
structura AgenŃiei NaŃionale de Administrare Fiscală;
• dispoziŃie, dacă organul de soluŃionare este o autoritate a
administraŃiei publice locale.
SoluŃiile ce pot fi adoptate prin deciziile pronunŃate sunt de
admitere în totalitate sau în parte a contestaŃiei, ori de respingere a
acesteia.
În cazul admiterii contestaŃiei se va decide anularea totală
sau parŃială a actului atacat, după caz. În cazul în care, prin decizie,
se desfiinŃează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal atacat, se
Dreptul finanŃelor publice 131
va proceda la incheierea altuia, care va avea în vedere strict
considerentele deciziei de soluŃionare.
În cazul respingerii contestaŃiei, actul administrativ fiscal
atacat se menŃine.
Decizia pronunŃată se comunică18, atât către contestator şi
către persoanele introduse în cauză, cât şi către organul fiscal emitent
al actului atacat.
Deciziile emise ca urmare a soluŃionării contestaŃiei pot fi
atacate, potrivit legii, la instanŃa judecătorească competentă
(competenŃa materială se va stabili în funcŃie de dispoziŃiile Codului
de procedură civilă cu privire la competenŃa instanŃelor de contecios
administrativ), iar partea nemulŃumită poate ataca sentinŃa cu recurs.
CompetenŃa teritorială este determinată de domiciliul sau
sediul contestatorului, conform regulilor dreptului procesual civil, în
sensul că, va avea competenŃă de soluŃionare instanŃa în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul sau sediul contestatorul.

18
Comunicarea se face după regulile instituite de C. pr. civ.
132 Procedura fiscală

CAPITOLUL IV
Stingerea creanŃelor fiscale

Stingerea creanŃelor bugetare reprezintă scopul final urmărit


de-a lungul întregii proceduri fiscale, încă de la stabilirea acestora. În
realizarea acestui scop, organele fiscale abilitate efectuează o serie de
acte şi operaŃiuni de colectare a creanŃelor fiscale.
Potrivit dispoziŃiilor C. pr. fisc.19, colectarea constă în
exercitarea acŃiunilor care au ca scop stingerea creanelor fiscale.
După cum se poate observa între noŃiunea de colectare şi cea
de stingere a creanŃelor fiscale există şi o diferenŃă, dar şi o relaŃie
directă. Astfel colectarea reprezintă mijlocul de realizare a scopului
urmărit, şi anume acela de stingere şi implicit de realizare a
creanŃelor fiscale.
Stingerea creanŃelor fiscale poate să conducă, sau nu, la
realizarea acestora. Există, conform dispoziŃiilor actuale ale C. pr.
fisc., numeroase modalităŃi de stingere a creanŃelor fiscale.
O parte dintre acestea, cum ar fi plata, compensarea sau
restituirea, vor conduce la stingerea amiabilă, dar şi la realizarea, în
tot sau în parte, a creanŃelor fiscale.
Alte modalităŃi de stingere a creanŃelor fiscale, cum ar fi
executarea silită, vor conduce şi ele la realizarea creanŃelor fiscale (în
totalitate sau doar parŃial), dar numai ca urmare a intervenŃiei forŃate
a organelor ce au atribuŃii în acest sens.
Există şi o a treia categorie de modalităŃi de stingerea a
creanŃelor fiscale, dar care nu conduc şi la realizarea acestora, cum ar
fi prescripŃia dreptului de a mai cere realizarea creanŃelor fiscale,
insolvabilitatea debitorului, anularea creanŃelor fiscale ori
deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment.
Colectarea creaneŃelor fiscale se face în temeiul unui titlu de
creanŃă sau a unui titlu executoriu (explicaŃii ample privind noŃiunea
de titlu executoriu se găsesc în capitolul referitor la executarea silită).
În cele ce urmează vom aborga toate modalităŃile de stingere
a creanŃelor fiscale, grupate în cele trei categorii mai sus enunŃate.

19
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 107, alin. 2.
Dreptul finanŃelor publice 133

IV. 1. ModalităŃi de stingere a creanŃelor fiscale care


conduc la realizarea acestora pe cale amiabilă.

IV. 1.1. Stingerea creanŃelor fiscale prin plată.

Plata este modalitatea clasică de stingere a unei creanŃe


fiscale, generând în acelaşi timp şi realizarea acesteia.
PlăŃile creanŃelor fiscale se efectuează prin intermediul
Trezoreriei Statului ca structură din cadrul Ministerului FinanŃelor
Publice, respectiv prin intermediul unităŃilor acesteia din teritoriu
(adică de la nivelul fiecărei administraŃii financiare).
Efectiv, plata se poate realiza prin viramente bancare, în
numerar (la caseriile unităŃilor de trezorerie), prin mandat poştal, prin
anulare de timbre mobile sau prin orice alt mijloc de plată permis de
lege.
Plata obligaŃiilor fiscale trebuie efectuate de către debitori în
mod distinct pentru fiecare tip de creanŃă fiscală principală (impozit,
taxă, contribuŃie sau orice altă sumă datorată bugetelor publice),
precum şi pentru dobânzi şi penalităŃi de întârziere (majorări de
întârziere).
Termenele de plată sunt stabilite prin dispoziŃiile C. fisc. sau
alte legi care reglementează diferite categorii de impozite, taxe,
contribuŃii sau ori alte sume datorate vreunuia dintre bugetele
publice.
ObligaŃiile fiscale pentru care s-au acordat eşalonări şi
amânări la plată, precum şi accesoriile acestora, se vor achita la
termenul stabilit prin documentul prin care se acordă înlesnirea
respectivă.
Momentul la care plata se consideră efectuată este la data la
care este debitat contul de trezorerie şi care diferă în funcŃie de
modalitatea de plată aleasă de către debitor.
În cazul în care sunt concurente mai multe tipuri de creanŃe
fiscale (tipuri diferite de impozite, taxe, contribuŃii, etc.), iar
debitorul nu achită o sumă suficientă pentru a le stinge pe toate, se va
proceda la stingerea datoriilor din cadrul acelui tip de creanŃă fiscală
pe care o va indica debitorul.
134 Procedura fiscală
Dacă plata s-a efectuat după comunicarea somaŃiei în
cadrul executării silite, sumele plătite se vor vira în contul obligaŃiei
fiscale indicate în titlul executoriu.
Neplata la termen a creanŃelor fiscale atrage, conform
dispoziŃiilor legale, obligaŃia suplimentară de plată a unor sume cu
titlu de dobânzi şi penalităŃi de întârziere (majorări de întârziere).
În situaŃii temeinic justificate, organele fiscale competente
pot acorda înlesniri la plata obligaŃiilor fiscale restante. Acestea
pot intervenii, atât înaintea, cât şi în timpul executării silite, dar
înainte de realizarea valorificării bunurilor.
În plan teoretic, înlesnirile la plată se pot acorda prin acte
normative de către autorităŃi ale administraŃiei publice centrale sau
locale, după caz, sau prin acte individuale de către organele fiscale
competente.
La ora actuală C. pr. fisc. prevede doar posibilitatea acordării
unor înlesniri individuale la plata obligaŃiilor fiscale prin acte ale
organelor fiscale sau ale autorităŃilor publice locale care
administrează bugetele locale, încercând prin aceasta să limiteze
pierderile de bani publici provocate de utilizarea exagerată acordării
de înlesniri la plata creanŃelor fiscale.
În practică, există posibilitatea efectuării către oricare dintre
bugetele publice a unor plăŃi nedatorate. În această situaŃie legislaŃia
în vigoare prevede posibilitatea rambursării sau restituirii de sume
de la bugetele publice către cei care deŃin astfel de creanŃe.
În cazul întârzierii la plata sumelor de restituit sau de
rambursat de la bugetele publice se datorează dobânzi.

IV.1.2. Stingerea creanŃelor fiscale prin compensare.

Compensarea este o modalitate de stingere a creanŃelor


fiscale ce se realizează pe cale amiabilă şi care conduce la realizarea
acestora.
Pentru ca ea să se poată realiza este necesar să fie îndeplinită
o condiŃie fundamentală, şi anume să existe creanŃe reciproce între
autorităŃile îndrituite de lege să administreze sumele de bani ce
circulă prin intermediul bugetelor publice, pe de o parte, şi debitorii
fiscali, pe de altă parte.
Dreptul finanŃelor publice 135
Prin natura sa compensarea impune existenŃa unor datorii
reciproce, compensarea realizându-se până la concurenŃa celei mai
mici sume.
Ministerul FinanŃelor Publice administrează sumele de bani
ce circulă prin intermediul bugetelor centrale (ale statului), iar
autorităŃile administraŃiei publice locale administrează bugetele
locale. Compensarea va interveni între sumele datorate de debitorii
fiscali acestor bugete şi sumele de rambursat sau de restituit de la
aceste bugete aceloraşi debitori fiscali. Altfel spus, ambii subiecŃi ai
raporturilor juridice ce iau naştere în cadrul compensării dobândesc
în acelaşi timp şi reciproc, atât calitatea de debitor, cât şi pe cea de
creditor.
O a doua condiŃie deosebit de importantă pentru ca
compensarea să poată opera se referă la faptul că reciprocitatea
calităŃii de debitor şi de creditor trebuie să se refere la aceeaşi
subiecŃi. Astfel, debitorul fiscal trebuie să aibe în acelaşi timp şi
debite, dar şi creanŃe, fie faŃă de Ministerul FinanŃelor Publice, fie
faŃă de o anumită autoritate a administraŃiei publice locale. Aşadar,
nu se vor compensa debite faŃă de bugetele centrale cu credite faŃă de
bugetele locale ale aceluiaşi debitor sau invers.
Compensarea se face de către organul fiscal competent
la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea
sumelor cuvenite acestuia.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai
mare decât suma datorată de către debitorul fiscal, diferenŃa rezultată
se va restituii debitorului.
Organul fiscal competent, din punct de vedere teritorial, este
cel de la domiciliul fiscal al debitorului.
Compensarea se poate realiza şi din oficiu, ori de câte ori
organul fiscal constată existenŃa unor creanŃe reciproce faŃă de
debitorii fiscali.
Rezultatul compensării (fie la cerere, fie din oficiu) se va
consemna într-un document denumit notă de compensare, care va fi
comunicată contribuabilului în termen de 7 zile de la data efectuării
operaŃiunilor de compensare.
136 Procedura fiscală
IV.2. ModalităŃi de stingere a creanŃelor fiscale care
conduc la realizarea acestora prin mijloace de constrângere.
Executarea silită.

IV.2.1. ConsideraŃii generale privind executarea silită.

Executarea silită este o modalitate de realizare a creanŃelor


fiscale, dar nu prin onorarea de bună-voie a acestora de către
debitorul fiscal, ci prin intervenŃia forŃei de constrângere a statului.
Utilizarea acestei modalităŃi de stingere a creanŃelor bugetare
are un caracter de excepŃie, regula având în vedere ipoteza onorării
benevole a creanŃelor datorate bugetelor publice, motiv pentru care
executarea silită poate să intervină doar după împlinirea termenului
de scadenŃă.
Un alt motiv pentru care se recurge la executarea silită în
ultimă instanŃă este şi faptul că ea poate să conducă la realizarea
integrală a creanŃei fiscale, dar poată să conducă şi la realizarea ei
parŃială, sau chiar să nu determine realizarea creanŃei, adeseori
creanŃa urmând a fi stinsă prin declararea stării de insolvabilitate a
debitorului.
Nu în ultimul rând, executarea silită este utilizată doar după
ce s-au epuizat celelalte posibilităŃi de realizarea a creanŃelor fiscale
întrucât intervenŃia forŃei de constrângere a statului, deşi are menirea
de a restabili ordinea de drept şi legalitatea, ea are totuşi un pronunŃat
caracter represiv şi poate deschide calea unor abuzuri din partea celor
chemaŃi să aplice legea.
O primă precizare ce se impune a fi făcută se referă la
subiecŃii implicaŃi în raporturile juridice ce iau naştere cu ocazia
executării silite.
Întrucât aceste raporturi juridice sunt raporturi de drept
financiar public, vor exista două categorii de subiecŃi:
a) organele de executare silită (subiecŃii activi ai executării
silite);
b) debitorii fiscali (subiecŃii pasivi ai executării silite).
Organele de executare silită cuprind în structurile lor o serie
de funcŃionari publici împuterniciŃi de lege să declanşeze şi să
efectueze procedurile legale de executare silită a creanŃelor fiscale.
Ei se numesc executori fiscali.
Dreptul finanŃelor publice 137
În calitatea lor de funcŃionari publici, executorii fiscali au
o serie de atribuŃii generale, specifice funcŃionarilor publici, dar şi o
serie de îndrituiri speciale menite să caracterizeze şi să delimiteze
activităŃile lor specifice.
Astfel, executorii fiscali sunt împuterniciŃi să efectueze
procedurile de executare silită printr-o legitimaŃie de serviciu şi o
delegaŃie emisă de către organul de executare silită.
Debitorii fiscali sunt subiecŃii pasivi ai executării silite şi pot
fi persoane fizice sau juridice ori asocieri de persoane fără
personalitate juridică.
În cazul asocierilor fără personalitate juridică devin
urmăribile, cu prioritate, bunurile sau valorile ce aparŃin asocierii,
fără a fi excluse bunurile personale ale membrilor acesteia.
Debitorii fiscali răspund cu bunurile sau valorile personale
atât pentru propriile lor debite, dar şi pentru debitele pentru care sunt
răspunzători în mod solidar alături de alŃi debitori fiscali.
CondiŃiile executării silite se referă la un ansamblu de
împrejurări care trebuie să se împlinească pentru ca executarea silită
să poate fi declanşată. Ele se referă la următoarele aspecte:
1. să existe un titlu executoriu în temeiul căruia să se declanşeze
executarea silită;
2. creanŃa să fie certă şi exigibilă;
3. termenul de scadenŃă să se fi împlinit fără să se fi stins creanŃa
prin nici una din modalităŃile de stingere a creanŃelor fiscale
reglementate de lege;
4. executarea silită să fie declanşată înainte de împlinirea
termenului legal de prescripŃie (prin împlinirea acestuia se stinge
dreptul organului fiscal de a mai cere executarea silită);
5. să se fi efectuat procedurile legale de înştiinŃare a debitorului cu
privire la existenŃa creanŃei sale, de somare a acestuia să
efectueze plata şi de atenŃionare asupra iminenŃei declanşării
executării silite.
Executarea silită, aşa cum am mai arătat, nu se poate efectua
decât în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de
executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau
sediul debitorul fiscal.
Titlul de creanŃă devine titlu executoriu la data la care
creanŃa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată.
138 Procedura fiscală
Comunicarea somaŃiei este o procedură prealabilă
declanşării executării silite în oricare din formele ei.
SomaŃia este un act administrativ fiscal care, alături de toate
elementele obişnuite acestei categorii de acte, cuprinde şi o serie de
elemente specifice.
Obiectul executării silite îl formează bunurile sau valorile
urmăribile şi pot fi supuse executării silite atât bunurile mobile, cât şi
bunurile imobile.
În funcŃie de natura bunurilor asupra cărora cade executarea
silită, se stabilesc şi modalităŃile de realizare a executării silite, astfel:
1. executarea silită prin poprire (cade asupra veniturilor
debitorului);
2. executarea silită mobiliară (cade asupra bunurilor mobile
ale debitorului);
3. executarea silită imobiliară (cade asupra bunurilor
imobile ale debitorului);
4. executarea silită a ansamblului de bunuri (cade tot
asupra bunurilor mobile sau imobile ori asupra
veniturilor debitorului, dar ele formează împreună un
întreg a cărui valoare se poate realiza mai bine în cadrul
ansamblului decât printr-o valorificare separată a
fiecăreia dintre ele);
5. executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor
prinse de rădăcini (cade asupra unui imobil care prin
natura sa este compus din mai multe bunuri mobile şi
imobile).
Fiecare dintre aceste modalităŃi de executare silită are
reglementată o procedură proprie, riguroasă care să conducă la
realizarea interesului public privind colectarea banului public, dar
menită, în acelaşi timp să protejeze persoana debitorului fiscal şi a
familiei sale de riscul de a le fi încălcate drepturile pe care ei le au.

IV.2.2. Executarea silită prin poprire.

Poprirea este acea modalitate de executare silită a creanŃelor


fiscale ce cade asupra sumelor de bani reprezentând venituri şi
disponibilităŃi băneşti exprimate în lei şi în valută, titluri de valoare
sau alte bunuri mobile necorporale deŃinute şi/sau datorate cu orice
Dreptul finanŃelor publice 139
titlu debitorului de către terŃe persoane sau pe care aceştia le vor
datora şi/sau deŃine în viitor în temeiul unor raporturi juridice
existente.
Orice modalitate de executare silită, deci şi executarea silită
prin poprire este precedată de procedura comunicării somaŃiei.
Aceasta trebuie să fie însoŃită de un exemplar al titlului
executoriu. Cu acest prilej I se comunică debitorului şi faptul că mai
dispune de un termen de 15 zile pentru a stinge creanŃa sau pentru a
face dovada acestui fapt.
Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaŃiei nu se
stinge debitul se va continua executarea silită.
Procedura executării silite prin poprire poate viza atât
veniturile debitorului persoană fizică, cât şi pe cele ale peroanelor
juridice. Ea se înfiinŃează de către organul de executare silită printr-o
adresă care va fi trimisă terŃului poprit prin scrisoare recomandată
însoŃită de o copie certificată de pe titlul executoriu.
TerŃul poprit este persoana fizică sau juridică ce datorează
sume de bani debitorului fiscal, cu orice titlu, sau care le va datora în
viitor în baza unor raporturi juridice existente la data la care poprirea
a devenit executorie.
TerŃul poprit este obligat ca în termen de 5 zile de la primirea
acestei adrese să înştiinŃeze organul de executare silită dacă
datorează debitorului fiscal vreo sumă de bani, cu orice titlu.
Poprirea se consideră înfiinŃată la data la care terŃul poprit,
prin înştiinŃarea trimisă organului de executare, confirmă că
datorează sume de bani debitorului. De asemenea, se mai poate
considera înfiinŃată poprirea la data expirării termenului de 5 zile în
care terŃul poprit trebuie să confirme dacă datorează sau nu sume de
bani debitorului fiscal.
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice
prezintă unele particularităŃi faŃă de cea care vizează veniturile
persoanelor juridice.
Astfel, sumele ce reprezintă drepturi băneşti ale debitorului
persoană fizică realizate ca angajat, pensiile de orice fel precum şi
ajutoarele sau indemnizaŃiile cu destinaŃie specială sunt supuse
urmăririi numai în condiŃiile şi limitele prevăzute de C. pr. civ20.

20
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 409.
140 Procedura fiscală
această reglementare are ca scop protejarea mijloacelor minime
de existenŃă ale debitorului fiscal şi familiei acestuia.
Poprirea asupra disponibilităŃilor băneşti aflate în conturi
bancare poate viza şi veniturile persoanelor fizice, dar cel mai adesea
ea se referă la veniturile debitorilor persoane juridice.
În aceste împrejurări terŃul poprit este o bancă, iar
operaŃiunile specifice vor fi efectuate de către aceasta în anumite
condiŃii.
Astfel, odată cu comunicarea somaŃiei şi a titlului executoriu
făcută debitorului fiscal, organul de executare silită va trimite o copie
de pe acest titlu şi băncii la care se află deschis contul debitorului.
Despre această măsură trebuie înştiinŃat şi debitorul.
Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaŃie,
organul de executare va înştiinŃa de îndată, în scris băncile pentru
sistarea totală sau parŃială a popririi.
În măsura în care acest lucru nu se întâmplă, pentru achitarea
sumei datorate, la data la care a fost sesizată, banca va proceda la
indisponibilizarea tuturor conturilor debitorului fiscal, indiferent
dacă ele sunt în lei sau în valută. Din momentul indisponibilizării
(adică de la data şi ora primirii adresei de înfiinŃare a popririi) banca
nu va mai proceda la decontarea nici unui document de plată în
numele debitorului fiscal supus popririi până la achitarea integrală a
obligaŃiilor acestuia (cu excepŃia sumelor necesare plăŃii drepturilor
salariale).

IV.2.3. Executarea silită mobiliară.

Executarea silită mobiliară este, aşa cum sugerează şi


denumirea, acea modalitate a executării silite ce cade asupra
bunurilor mobile ale debitorului persoană fizică sau juridică.
Procedura executării silite mobiliare este precedată de
procedura comunicării somaŃiei, aşa cum s-a arătat şi în secŃiunea
consacrată executării silite prin poprire.
În literatura de specialitate21 s-a realizat împărŃiea procedurii
executării silite mobiliare în trei mari etape, şi anume:
A. identificarea bunurilor mobile urmăribile;

21
IOAN GLIGA, op.cit., p.214-216 şi DOINA PETICĂ ROMAN, op.cit., p.109-
113.
Dreptul finanŃelor publice 141
B. aplicarea sechestrului aspra bunurilor mobile ce vor fi supuse
executării silite;
C. valorificarea bunurilor sechestrate în vederea realizării creanŃei.
A. Pentru identificarea bunurilor mobile urmăribile
executorii fiscală îşi pot valorifica toate îndrituirile conferite de lege
cu privire la accesul acestora în încăperile şi incintele ce aparŃin
debitorilor fiscali.
În cederea identificării corecte a bunurilor mobile urmăribile
trebuie stabilit, în cazul debitorilor persoane juridice, care sunt
bunurile exceptate de la executarea silită mobiliară (bunuri necesare
vieŃii şi muncii debitorului şi familiei acestuia).
Identificarea bunurilor nu presupune doar stabilirea bunurilor
urmăribile, ci şi o inventariere a bunurilor aflate la locul executării
silite, precum şi o evaluare a acestora care să permită organelor de
executare să stabilească dacă există resurse suficiente pentru
realizarea creanŃei sau este necesară identificarea şi a altor bunuri
urmăribile ori declanşarea şi a altei modalităŃi de executare silită.
B. Cea de a doua etapă a executării silite mobiliare se referă
la aplicarea sechestrului.
Sechestrul se aplică prin întocmirea unui proces verbal şi el
se instituie indiferent dacă bunurile urmăribile se află în posesia
debitorlui sau la un terŃ.
Prin sechestrul înfiinŃat asupra bunurilor mobile, creditorul
fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia, în raport cu
alŃi creditori, toate drepturile consacrate în legislaŃia civilă.
De la data întocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile
sechestrate sunt considerate indisponibilizate. Aceasta înseamnă că
pe toată durata executării silite, debitorul nu mai poate dispune de
aceste bunuri decât cu aprobarea dată, în condiŃiile legii, de organul
competent. Orice act de dispoziŃie care intervine ulterior
indisponibilizării este lovit de nulitate absolută.
În vederea valorificării bunurilor, organul de executare este
obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul
menŃionat în procesul verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost
substituite sau degradate. În cazul în care, cu ocazia verificării, se
constată existenŃa unor astfel de situaŃii, executorul fiscal va încheia
proces verbal de constatare şi va sesiza organele de urmărire penală,
dacă va constata că există persoane care se fac vinovate de această
situaŃie.
142 Procedura fiscală
C. Cea de a treia etapă a procedurii de executare silită se
referă la valorificarea bunurilor sechestrate.
În cazul în care creanŃa fiscală nu este stinsă în termen de 15
zile de la data întocmirii procesului verbal de sechestru se va trece la
valorificarea bunurilor.
Pentru început, dacă nu a fost posibilă evaluarea bunurilor
urmăribile de către executorul fiscal, se va proceda la efectuarea
acestor operaŃiuni de către experŃii evaluatori (atunci când nu există
acte de provenienŃă sau ele nu sunt edificatoare, ori gradul de uzură a
bunurilor nu permite nespecialiştilor stabilirea valorii reale a
acestora).
Cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor expertize sunt
incluse în categoria cheltuielilor de executare şi se vor recupera de la
debitor.
Valorificarea bunurilor se poate realiza prin una din
următoarele modalităŃi:
• vânzarea prin înŃelegerea părŃilor;
• vânzarea directă;
• vânzarea prin licitaŃie publică;
• vânzarea în regim de consignaŃie
• alte modalităŃi admise de lege, inclusiv valorificarea
bunurilor prin case de licitaŃii, agenŃii imobiliare sau
societăŃi de brokeraj, după caz.

IV.2.4. Executarea silită imobiliară.

Executarea silită imobiliară este acea modalitate de


executare silită care are ca obiect bunurile imobile aparŃinând
debitorilor fiscali, persoane fizice sau juridice.
Procedura executării silite imobiliare coincide într-o mare
măsură cu procedura prezentată anterior pentru bunurile mobile.
Apar totuşi unele diferenŃe determinate de regimul juridic specific
imobilelor.
Declanşarea executării silite imobiliare este precedată şi ea
de procedura comunicării somaŃiei.
Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra
bunurilor accesorii bunului imobil, dar acestea nu pot fi urmărite
decât odată cu imobilul.
Dreptul finanŃelor publice 143
Procedura executării silite imobiliare parcurge aceleaşi
trei etape deja cunoscute.
Astfel, în cadrul etapei identificării bunurilor urmăribile
trebuie făcută precizarea că, în cazul executării silite a persoanelor
fizice, nu poate fi urmărit spaŃiul minim de locuit22 necesar
debitorului şi familiei sale. Această categorie de bunuri exceptate de
la executarea silită mobiliară nu operează dacă urmărirea silită se
face pentru stingerea unor creanŃe rezultate din săvârşirea de
infracŃiuni.
Referitor la etapa aplicării sechestrului menŃionăm că ea se
realizează tot prin întocmirea unui proces verbal de sechestru ce va
cuprinde menŃiunile arătate anterior cu precizarea că sechestrul
aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală23.
Astfel, pentru bunurile imobile sechestrate organul de
executare va solicita biroului de carte funciară competent teritorial să
efectueze inscripŃia ipotecară în baza procesului verbal de sechestru.
Cu ocazia aplicării sechestrului, şi pe toată durata executării
silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru,
dacă această măsură este apreciată a fi necesară şi oportună pentru
administrarea imobilului urmărit, respectiv pentru încasarea chiriilor,
a arendei şi a altor venituri obŃinute din administrarea acestuia,
inclusiv pentru apărarea în litigii referitoare la imobilul respectiv.
În cadrul etapei valorificării bunurilor, cele mai mari
diferenŃe faŃă de cele arătate în cadrul executării silite mobiliare, apar
în cadrul procedurii de licitaŃie.
În ceea ce priveşte modalităŃile de valorificare a bunurilor
imobile trebuie subliniat că ele sunt, în principiu, aceleaşi, cu
precizarea că, prin natura lor bunurile imobile nu pot fi înstrăinate
prin vânzarea lor în regim de consignaŃie.

22
Acesta se stabileşte conform dispoziŃiilor deptului comun în materie locativă, în
funcŃie de numărul persoanelor care compun familia debitorului şi de suprafaŃa
locativă stabilită prin lege pentru o persoană.
23
Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alŃi creditori aceleaşi
drepturi ca cele cunoscute în dreptul comun.
144 Procedura fiscală
IV.2.5. Executarea silită a ansamblului de bunuri şi
executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de
rădăcini.

A. Executarea silită a ansambului de bunuri este acea


modalitate de executare silită ce cade aspra bunurilor mobile şi
imobile ale debitorului şi care permite urmărirea silită într-o
procedură unică a ansambului pe care ele îl compun.
Decizia privind urmărirea silită a ansamblului de bunuri
mobile şi imobile aparŃine organului de executare şi are la bază
posibilitatea valorificării ansamblului în condiŃii mai avantajoase
decât dacă s-ar realiza urmărirea separată a bunurilor mobile de cele
imobile ce compun ansamblul.
Toate dispoziŃiile legale referitoare la procedura de executare
silită a bunurilor mobile şi imobile se aplică în mod corespunzător şi
acestei modalităŃi de executare silită.
B. Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor
prinse de rădăcini este acea modalitate de executare silită care
permite aplicarea dispoziŃiilor legale referitoare la executarea silită
imobiliară.
Dacă executarea silită cade asupra recoltelor şi a fructelor
culese, devin aplicabile dispoziŃiile legale referitoare la executarea
silită mobiliară.

IV.2.6. Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin


executarea silită.

Sumele realizate în cursul procedurii de executare silită,


indiferent prin care dintre modalităŃi, reprezintă totalitatea sumelor
încasate în contul bugetar al organului de executare silită, după
comunicarea somaŃiei.
Stingerea creanŃelor se face în ordinea vechimii lor,
acordându-se prioritate creanŃei principale urmate apoi de accesoriile
acestora.
În cazul în care sumele realizate din executarea silită
depăşesc întinderea creanŃei împreună cu accesoriile acestora şi
cheltuielile de executare silită, diferenŃa în plus realizată se va
compensa cu alte eventuale creanŃe fiscale, iar dacă acestea nu există
se vor restituii debitorului fiscal.
Dreptul finanŃelor publice 145
IV.3. Stingerea creanŃelor fiscale prin modalităŃi care
nu conduc la realizarea lor.

IV.3.1. Stingerea creanŃelor bugetare prin prescripŃie.

Realizarea creanŃelor fiscale prin intervenŃia forŃei de


constrângerea a statului este posibilă după împlinirea termenului de
scadenŃă, dar nu mai târziu de împlinirea termenului de prescripŃie.
Împlinirea acestui termen are ca efect stingerea dreptului
creditorului bugetar (şi implicit şi a organului de executare) de a mai
cere, prin mijloace de constrângere, executarea creanŃei. După
împlinirea termenului de prescripŃie creanŃa se mai poate stinge, dar
numai prin plata benevolă efectată de către debitorul fiscal.
După cum se poate observa, stingerea creanŃelor fiscale prin
prescrpŃie apare ca o sancŃiune la adresa creditorului bugetar pentru
neglijenŃa manifestată faŃă de creanŃele pe care este chemat să le
administreze.
Termenul de prescripŃie în materia urmăriri creanŃelor fiscale
este de 5 ani şi începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui
în care s-a stins creanŃa.
Acest termen este valabil pentru toate categoriile de creanŃe
fiscale, inclusiv pentru cele ce provin din amenzi contravenŃionale.
Curgerea termenului de prescripŃie poate să suporte unele
modificări, respectiv el poate fi suspendat sau întrerupt.
După împlinirea termenului de prescrpŃie, organul de
executare va proceda la încetarea măsurilor de realizare a creanŃei şi
la scăderea acesteia din evidenŃa analitică pe plătitori.
Pentru respectarea unor reguli de reciprocitate, legea
reglementează şi posibilitatea prescrierii dreptului contribuabilului de
a cere compensarea sau restituirea creanŃelor fiscale. Termenul este
tot de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a luat neştere dreptul la compensare sau
restituire.

IV.3.2. Stingerea creanŃelor fiscale prin declararea stării


de insolvabilitate a debitorului.

CreanŃele fiscale se mai pot stinge, fără ca acest lucru să


ducă la realizarea lor, şi prin declararea stării de insolvabilitate a
146 Procedura fiscală
debitorului. În această împrejurare are loc scăderea creanŃelor din
evidenŃele organelor fiscale.
Declararea stării de insolvabilitate se produce în una din
următoarele situaŃii24:
• când debitorul nu are bunuri sau venituri urmăribile;
• când, după încetarea executării silite pornite împotriva
debitorului, rămân debite neachitate;
• când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;
• când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut
şi la acesta ori în alte locuri unde există indicii că a avut avere,
nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
• când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îşi încetează
existenŃa şi au rămas neachitate obligaŃii fiscale.
CreanŃele pentru care a fost declarată starea de insolvabilitate
vor fi trecute într-o evidenŃă separată, cu caracter special. Astfel,
organele de executare sunt obligate să urmărească situaŃia debitorilor
pe toată perioada existenŃei stării de insolvabilitate, până la
împlinirea termenului de prescripŃie, chiar dacă acesta a fost
suspendat sau întrerupt.
În cazul în care se constată că debitorul a dobândit venituri
sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate,
organele de executare vor lua măsuri de redebitare a sumelor şi de
executare silită a debitorului, dacă este necesar.

IV.3.3. Stingerea creanŃelor fiscale prin deschiderea


procedurii de reorganizare judiciară sau faliment.

CreanŃele fiscale datorate de către comercianŃi, societăŃi


comerciale, cooperative de consum sau meşteşugăreşti ori chiar
persoane fizice vor fi “urmărite” de către organele de executare prin
solicitarea adresată instanŃelor judecătoreşti de a începe procedura
reorganizării judiciare sau a falimentului.
Această modalitate de stingere a creanŃelor fiscale poate să
ducă la realizarea totală sau parŃială ori chiar la nerealizarea
creanŃelor fiscale ale comercianŃilor25.

24
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ, art. 171, alin. 2.
25
În sensul dat acestei noŃiuni de către Codul comercial.
Dreptul finanŃelor publice 147
Procedura falimentului va fi efectuată de către organele
competente potrivit legii comerciale, urmând ca organele de
executare care au solicitat declanşarea ei să se înscrie pe lista
creditorilor ale căror creanŃe urmează a fi satisfăcute din activul
deŃinut de către comerciantul - debitor fiscal.

IV.3.4. Stingerea creanŃelor fiscale prin anulare


(amnistia fiscală).

În situaŃii excepŃionale, dar bine întemeiate, poate avea loc


stingerea creanŃelor fiscale prin anularea lor dispusă printr-o hotărâre
emisă, fie de către Guvern, fie de către autorităŃile publice locale,
după cum creanŃa datorată este sursă de alimentare a unui buget
central (al statului) sau a unui buget local (al unei unităŃi
administrativ-teritoriale).
Aşadar, amnistia fiscală este o modalitate de stingere a
creanŃelor fiscale ce nu conduce la realizarea acestora.
CondiŃiile de acordare a acesteia se stabilesc prin actul cu
caracter normativ care o dispune, şi ca atare poate beneficia de
norma respectivă orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de
debitor fiscal şi se încadrează în respectivele condiŃii.
Subiecte pentru examen la disciplina dreptul finanŃelor publice

1. Raportul de drept al finanŃelor publice.


2. NoŃiunea de buget şi noŃiunea de buget public.
3. Sistemul veniturilor bugetare.
4. Sistemul cheltuielilor bugetare.
5. Sistemul Bugetar Public NaŃional.
6. NoŃiunea de buget de stat.
7. Elaborarea proiectului bugetului de stat.
8. ExecuŃia părŃii de cheltuieli a bugetului de stat.
9. ExecuŃia de casă a bugetului de stat.
10. NoŃiunea şi trăsăturile impozitelor.
11. Elementele impozitelor.
12. Clasificarea impozitelor.
13. NoŃiunea de buget al asigurărilor sociale de stat.
14. Sistemul public de asigurări sociale.
15. Categorii de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
16. Categorii de cheltuieli de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
17. NoŃiunea de buget local.
18. Elaborarea proiectelor bugetelor locale.
19. Centralizarea şi aprobarea bugetelor locale.
20. ExecuŃia părŃii de venituri ale bugetelor locale.
21. CompetenŃa organelor fiscale.
22. Administrarea şi aprecierea probelor.
23. Actele emise de organele fiscale.
24. Titlul de creanŃă fiscală (noŃiune şi clasificare).
25. PrescripŃia dreptului de a stabili obligaŃii fiscale.
26. Procedura de soluŃionare a contestaŃiilor formulate împotriva actelor
administrativ-fiscale.
27. Stingerea creanŃelor fiscale prin plată.
28. Stingerea creanŃelor fiscale prin compensare.
29. Stingerea creanŃelor fiscale prin executare silită (executarea silită prin poprire,
executarea silită mobiliară şi executarea silită imobiliară).
30. Stingerea creanŃelor fiscale prin prescripŃie.
31. Stingerea creanŃelor fiscale prin declararea stării de insolvabilitate a debitorului.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ:
Cristina OneŃ, Dreptul finanŃelor publice. Partea generală, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2005.
Dreptul finanŃelor publice 321

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1. ORESTE ANASTASIU, Formele principale ale evaziunii


fiscale, Cartea românească, Bucureşti
2. EMIL BĂLAN, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti,
1999
3. EMIL BĂLAN, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti,
2002
4. EMIL BĂLAN, Drept financiar, ediŃia a III-a, Editura All
Beck, Bucureşti, 2004
5. GH. BISTRICEANU, E. G. NEGREA, I. PĂTRĂŞCOIU,
FinanŃe şi credit în industrie construcŃii şi transporturi, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
6. M. BOUVIER, M.C. ESCLASSAN, J.P. LASSALE, Finances
Publiques, 4-e édition, Éd. L.G.D.J., Paris, 1998, p. 184 şi
urm., P.M. GAUDEMET, J. MOLINIER, Finances Publique,
Éd. Montchrestien, Paris, 1989
7. GIORGIO BROSIO, Il mondo contemporaneo, Finanza
Pubblica, La Nuova Italia, VIII, tomo 1, La Nuova Italia
Editrice, Firenze
8. JAMES M. BUCHANAN, The Public Finances, revised
edition, Richard D. Irwin, Inc., Hornewood, Illinois, 1965
9. RADU BUFAN, Drept fiscal al afacerilor, Ed. Brumar,
Timişoara, 2003
10. CONSTANTIN BULAI, Drept penal, partea generală,
Universitatea Bucureşti, 1992
11. CONSTANTIN BUTIUC, Drept penal partea generală, Ed.
Augusta, Timişoara, 1999

12. COLECTIV DE AUTORI, Istoria Dreptului Românesc, vol.


II/1, Ed. Academiei de ŞtiinŃe Sociale şi Politice a Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1984
13. IOAN CONDOR, Drept financiar, Ed. R.A. Monitorul Oficial,
Bucureşti, 1994
14. IOAN CONDOR, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna
322 Bibliografie selectivă
Economică, Bucureşti, 1996
15. V. CONSTANTINESCO, R. KOVAR, D. SIMON, Traite sur
L'U.E. – Comentaire article par article, Ed. Economico, Paris,
1995
16. M. CONSTANTINESCU, I. DELEANU, A. IORGOVAN, I.
MURARU, F.VASILESCU, I. VIDA, ConstituŃia României,
comentată şi adnotată, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”,
Bucureşti, 1992
16. VIRGIL CORDESCU, Evaziunea fiscală în România, Teză de
doctorat, Tipografia Alex. Terek, Iaşi, 1936
17. MIRCEA COSTIN, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R.,
Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1974
18. DANIEL DASCĂLU, CĂTĂLIN ALEXANDRU, ExplicaŃiile
teoretice şi practice ale Codului de procedură fiscală, Ed.
Rosetti, Bucureşti, 2005
19. PATRICK DIBOUT, La relativité du territoire fiscal de la
France, Droit Fiscal, nr. 17-18/1985
20. PATRICK DIBOUT, Regards sur la fraude fiscale, Travaux et
techerches, Série Faculté de Sciences Juridiques de Rennes,
Université de Rennes, 1986
21. TUDOR DRĂGANU, Actele de drept administrativ, Ed.
ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1959
22. L. DUGUIT, Traité de Droits constitutionnel, vol. II, Paris,
1923
23. MAURICE DUVERGER, Institutionis financieres, Coll.
Themis, Paris, 1954
24. ION FILIPESCU, AUGUSTIN FUEREA, Drept instituŃional
şi comunitar european, ed.a V-a, Ed. Actami, Bucureşti, 2000
25. Finance, Grand Larousse Encyclopédique en dix volumes,
tome cinquième, Librairie Larousse, Paris.
26. IOAN GLIGA, Dreptul finanŃelor publice, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1992
27. IOAN GLIGA, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti,
1994
28. IOAN GLIGA - Drept financiar, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca
1996
29. IOAN GLIGA, Drept financiar, EdiŃie îngrijită de MIRCEA-
ŞTEFAN MINEA, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
30. MAX VON HECKEL, Lehrbuch der Finanzwissenschaft, vol.
Dreptul finanŃelor publice 323
I, Leipzig, 1907
31. SIMONA ILIESCU, DAN DROSU ŞAGUNA, DAN
COMAN ŞOVA, Procedură fiscală, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 1996
32. ANTONIE IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. I
şi II, Ed. Nemira, Bucureşti 1996
33. ILIE IOVĂNAŞ, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinŃei
administraŃiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
34. GUY ISAAC, Droit communautaire generale, ed. a VII-a, Ed.
Armand Colin, Paris, 1999
35. GHEORGHE IVAN, DiscuŃii cu privire la calitatea de subiect
activ al infracŃiunii prevăzute de art. 13 din Legea pentru
combaterea evaziunii fiscale nr. 87/1994, Revista “Dreptul”,
nr. 3/1999.
36. GASTON JÈZE, Cours de finances publiques, Librairie
Général de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1936
37. GASTON JÈZE, Cours de science des finances et de
législation financière française, Paris, 1922
38. PIERRE LALUMIERE, Les finances publiques, Lib. Armand
Colin, Paris, 1970
39. GEORGE LEON, Elemente de ştiinŃă financiară, vol. II, Ed.
Cartea Românească, Bucureşti, 1930
40. IOAN LEŞ, Drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2002
41. OCTAVIAN MANOLACHE, Drept comunitar – InstituŃii
comunitare, ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999
42. P. MICHAUD, Fiscalité InternaŃionale 1, Prévention, contrôle
et répression de l’évasion fiscale, Tec. et Doc. Lavoisier, 1982
43. CONSTANTIN MITRACHE, Drept penal român, partea
generală, Casa de editură şi presă “Şansa” SRL, Bucureşti,
1994
44. EMIL MOLCUł, DAN OANCEA, Drept roman, Casa de
Editură şi Presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995
45. TATIANA MOŞTEANU şi colectiv, FinanŃe Publice, Editura
Universitară, Bucureşti, 2004
46. ROXANA MUNTEANU, Drept european – EvoluŃie –
InstituŃii – Ordine Juridică, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996
47. RICHARD A. MUSGRAVE, PEGY B. MUSGRAVE, Public
Finance in Theory and Practice, McGraw-Hill Book
324 Bibliografie selectivă
Company, New York, 1973

48. CRISTINA ONEł, Accesoriile creanŃelor bugetare în lumina


OrdonanŃei nr. 61/2002, Revista de Drept Comercial, nr.
5/2003
49. CRISTINA (ONEł) SASU, Răspunderea juridică în domeniul
finanŃelor publice, Teză de doctorat, Universitatea “Babeş
Bolyai” Cluj-Napoca, 2001
50. DOINA PETICĂ ROMAN, Dreptul finanŃelor publice, Note
curs, Universitatea “Tibiscus”, Timişoara, 1998
51. DOINA PETICĂ ROMAN, Dreptul finanŃelor publice, Casa
de Editură şi Presă Tribuna, Sibiu, 2003
52. DOINA PETICĂ ROMAN, Dreptul finanŃelor publice, Casa
de Editură şi Presă Tribuna, Sibiu, 2004
53. DOINA PETICĂ ROMAN, Plata voluntară – mod de stingere
a creanŃelor bugetare în lumina OrdonanŃei de Guvern nr.
61/2002 privind colectarea creanŃelor bugetare”, Analele
UniversităŃii Româno-Germane, nr. 1/2002, Sibiu
54. JOEL RIDEAU, Droit institutionnel de L' Union et de
Communites Europennes, 2-e édition, Ed. L.G.D.J., Paris,
1996
55. IOAN SANTAI, Drept administrativ şi ştiinŃa administraŃiei,
vol. I, Sibiu, 1995
56. IOAN SANTAI, Drept administrativ şi ştiinŃa administraŃiei,
vol. II, Sibiu, 1996
57. IOAN SANTAI, Introducere în Teoria Generală a Dreptului,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2000
58. AL. SEŞAN, GH. łIPLEA, N. VASILESCU, N. POPA,
Impozitele şi taxele de la populaŃie, Ed. ŞtiinŃifică, Bucureşti,
1956
59. RADU STANCU, Drept financiar public, Ed. FundaŃiei
“România de mâine”, Bucureşti, 1998
60. V. STĂNESCU, Manual de drept financiar, vol. I, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1958
61. DANIEL STRAUSSER, Les finances de L'Europe, Ed.
L.G.D.J., Paris, 1990
62. DAN DROSU ŞAGUNA, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar
Print, Bucureşti 1994
63. DAN DROSU ŞAGUNA, Drept financiar şi fiscal, vol I şi II,
Dreptul finanŃelor publice 325
Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997
64. DAN DROSU ŞAGUNA, Tratat de drept financiar şi fiscal,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2001.
65. IOAN TALPOŞ, FinanŃele României, vol. I, Ed. Sedona,
Timişoara, 1995
66. ERAST TARANGUL , Tratat de drept administrativ român,
Tipografia Glasul Bucovinei, CernăuŃi, 1944
67. LOUIS TROTABAS, Finances publiques, Ed. Lib. Dalloz,
Paris, 1964
68. LOUIS TROTABAS, JEAN-MARIE COTTERET, MICHEL
LAFLANDRE, Droit fiscal, 8-e édition, Ed. Dalloz, Paris,
1997
69. IULIAN VĂCĂREL, GHEORGHE BISTRICEANU,
GABRIELA ANGHELACHE, MARIA BODNAR,
FLORIAN BERCEA, TATIANA MOŞTEANU, FLORIN
GEORGESCU, FinanŃe Publice, ediŃia a IV-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003
70. SAVELLY ZILBERSTEIN, VIOREL CIOBANU, IOAN
BĂCANU, Drept procesual civil. Executarea silită, vol II, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 1998

LEGISLAłIE INTERNĂ
71. STATUTU DESVOLTĂTORIU CONVENłIUNEI din 7/19
August 1858
72. CONSTITUłIUNEA din 1866
73. CONSTITUłIA din 1923
74. CONSTITUłIUNEA din 1938
75. CONSTITUłIA din 1991 revizuită
76. CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ
77. CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ
78. CODUL FISCAL
LEGEA nr. 94/1992 privind organizarea şi funcŃionarea CurŃii
de Conturi, republicată
79. LEGEA nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale,
abrogată
80. LEGEA nr. 72/1996 privind finanŃele publice, abrogată
81. LEGEA nr. 119/1999, republicată în 2003.
82. LEGEA nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
326 Bibliografie selectivă
drepturi de asigurări sociale, modificată
83. LEGEA nr. 500/2002 privind finanŃele publice, modificată
84. LEGEA nr. 672/2002 privind auditul public intern, modificată
85. LEGEA nr. 313/2004 privind datoria publică
86. LEGEA nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale
87. O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul
financiar preventiv, republicată
88. O.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,
republicată
89. O.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor de
plată prin Trezoreria Statului
90. O.G. nr. 45/2003 privind finanŃele publice locale, modificată
91. O.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare,
modificată
92. H. G. nr. 78/1992
93. H. G. nr. 1538/2003 pentru organizarea şi funcŃionarea Gărzii
Financiare
94. H.G. nr. 1574/2003 privind organizarea şi funcŃionarea
Ministerului FinanŃelor Publice şi a AgenŃiei NaŃionale de
Administrare Fiscală
95. ORDINUL MINISTRULUI FINANłELOR PUBLICE pentru
aprobarea Codului etic al inspectorului de control fiscal
96. ORDINUL MINISTRULUI FINANłELOR nr. 1050/2004
97. DECRETUL nr. 167/1958

LEGISLAłIE EUROPEANĂ
36. Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul de la
Roma, 1957 cu modificările ulterioare)
37. Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la
Maastricht)
98. C.E.E., Résolution du Conseil du 10 février 1975 sur les
problèmes de la fraude et de l’évasion fiscales internationales
ainsi que toutes les directives adoptées en conséquence et, plus
récemment, la communication de la Commission au Conseil et
au Parlement Européen à ce propos du 28 nov. 1984.
99. CONSEIL DE L’EUROPE, Assemblée Parlementaire,
Colloque sur l’évasion et la faude fiscale internnationale,
Strasbourg, 5-7 mars 1980;
Dreptul finanŃelor publice 327
100. RAPPORT GÉNÉRAL du XXXVII-ème Congrès de
l’International Fiscal Association à Venise, 1983, sur l’évasion
e la fraudes fiscales internationales, in Cahiers de Droit Fiscal
International, vol. LXVIII
101. O.C.D.E., Modèle de convertion concernant l’assistance
administrative mutuelle en matière de recouvrement de
créances fiscales, Rapport du Comité de Affaires fiscales, avril
1981;
102. CODÉ GÉNÉRAL DES IMPÔTS. LIVRE DES
PROCÉDURES FISCALES (MEGACODE), Dalloz, Paris,
2000