Sunteți pe pagina 1din 45

Deodată, cerul senin admirând, am alunecat pe raza unui gând… Era un motiv de

bucurie, căci mi-am amintit de… copilărie. Şi, cum era grozav de frumos afară, vă daţi seama că
era primăvară...
Aveam numai 4-5 ani când, într-o dimineaţă, am descoperit o minune: în faţa ferestrei
mele avusese loc o explozie de culoare. Am crezut, iniţial, că mama schimbase perdelele. Se vede
treaba că eram adormită, pentru că m-am apropiat, m-am frecat la ochi şi am văzut mii de floricele
alb-roz ce dansau, mângâiate de adierea vântului. Veşmintele catifelate străluceau sub razele
călduţe ce străpungeau azurul. Cum de nu mai observasem niciodată aşa minune? Şi, în căpşorul
meu a venit răspunsul: anul trecut eram prea mică... nu vedeam eu floricele şi albine...ştiam doar
de Iepuraşul de Paşte şi aceasta era toată primăvara. Acum însă sunt domnişoară, aşa îmi zice
tata, şi tare mi-ar plăcea o rochiţă roz, cu volănaşe din dantelă, să fiu şi eu ca o floare de cais!
Curioasă, am ieşit în curte, să descopăr tot ce se putea din basmul primăverii. Nici n-am
păşit bine în grădină, că am văzut prin iarbă mici pete mov. Răspândeau un parfum dulceag, pe
care îl ştiam de undeva... ah! seamănă cu parfumul obrazului mamei... parfumul ce mă adoarme
încetişor în fiecare seară... Oare cum le cheamă pe floricele? Bunica, trebăluind prin ogradă, îmi
răspunde că sunt toporaşi. Bun! Sunt încântată de cunoştinţă. Liniştea profundă e tulburată de
un zumzet... Da! Sunt albinuţele! Le recunosc! Aşa am fost costumată şi eu la serbare... aveam şi
ac! Mă îndepărtez încetişor, să nu creadă că fundele din cosiţe sunt flori, că mi-e tare frică de...
,,injecţii”.
De pe gard, îmi atrege atenţia o pasăre neagră, cu un cioc portocaliu, ascuţit. Cântă
dumnezeieşte. Mă întristez niţel, că nici pe ea nu o cunosc. Câte mai am de aflat! Mă duc iar la
bunica. Ea trebuie să ştie, că a văzut şi a auzit multe la viaţa ei. Bunica-mi zâmbeşte, lasă treaba
şi se aşează pe un scăunel, mă ia pe genunchi şi-mi povesteşte cum, într-o primăvară, l-a cunoscut
pe bunicul... cum stăteau pe o băncuţă, sub o salcie pletoasă şi ascultau, fermecaţi, MIERLA...

1
Ce poveste! Ce minunăţie! Ochii bunicii s-au umezit, ai mei, la fel. Sunt fascinată. Eu nu
am atâtea amintiri ca bunica, dar ziua de azi e începutul albumului meu. Mierla mai cântă puţin,
apoi zboară. O urmăresc cu gura căscată. Zboară... într-o salcie pletoasă! Recunosc crenguţele
înviorate de frunzuliţe, cu care vine bunica de la Biserică şi le pune la icoane, de Florii. O fi
aceeaşi salcie de pe vremea bunicuţilor? Asta ar trebui să aflu singură! Ca un detectiv. Am văzut
eu un film cu detectivi. Mă îndrept spre salcie. Îi observ trunchiul. Să-l cuprind cu braţele! Vai!
Sunt aşa mică!... braţele nu pot înconjura trupul brăzdat de şanţuri adânci. Ei, dar asta înseamnă
că salcia e bătrână. Am descoperit! E salcia bunicuţilor! Alerg la fântână, pun apă în găleată şi o
ud. Sigur îi este sete. Toată noaptea a bătut vântul, iar pământul e uscat. Îmi promit mie însămi
că voi avea grijă de salcie. Ca fata din poveste!
Mă opresc câteva clipe. Ce am descoperit azi? Caisul, toporaşii, mierla, salcia... Simt o
bucurie profundă. Ţopăi veselă, dar cu grijă, să nu calc pe toporaşii cei delicaţi. Trag cu ochiul la
bunica. Culege ceva... nişte plante verzi... şi bombăne încetişor. Oare ce-o supără? Mă duc spre ea,
mă aplec, pun mâna... Aoleu! Bunico!!! Albina!!! Aoleu!!!
 Cine te-a pus să atingi urzicile?
Ei, n-am auzit eu bine? Ce-s astea? Nu-i doar iarbă? Deci bunica nu bombănea degeaba! Şi pe ea
au pişcat-o. Are mâinile roşii. O aud spunând:
 O să iasă o mâncărică...
Ce mâncărică? Nu mai înţeleg nimic! Cum să pui gura pe ţepi? Asta-i altă amintire. Până-n sfântă
zi de azi, nu m-a putut convinge nimeni să gust ,,bunătate de mâncare de urzici, sănătate curată”!
Uite-aşa, încet-încet, m-au furat amintirile...
În curte mai e şi acum salcia, tot mai gârbovită, caisul e din nou plin de floare, iar prin iarbă
răzbat... copilaşii toporaşilor din copilăria mea.
Am învăţat să mă bucur de primăvară, să respir aerul ei înmiresmat, să mă las mângâiată de
adierea vântului şi de soarele timid.
Am învăţat să mă gândesc mereu, cu drag, cu mult drag, la copilărie...

Prof. ANDREEA ŞERBAN

2
De la sfârşitul lunii martie şi până la începutul lunii mai, japonezii sărbătoresc Hanami

((花見 - admirarea florilor). Termenul hanami a fost folosit pentru prima dată în nuvela din

perioada Heian ( 794-1185 ), The Tale of Genji ( Genji Monogatari - 源氏物語 ) în capitolul 8,

Hana no En ( Under the Cherry Blossoms ).


Pe aleile din parcuri, sub copacii înfloriţi, se organizează picnicuri, la care iau parte colegii
de serviciu, colegii de şcoală, prietenii sau familia. În acestă perioadă, ziarele publică hărţile
zonelor cu cele mai frumoase flori (sakurazensen ).
Primele flori apar în insula Okinawa, iar ultimele în Hokkaido. Unul dintre cele mai
căutate locuri din Tokyo în această perioadă este Parcul Ueno, care are o alee largă cu cireşi
bătrâni. Alte locuri populare sunt Shinjuku Gyoen şi parcul Inokashira. Petrecerile se organizează
şi noaptea, yozakura ( night sakura ) şi au un farmec deosebit deoarece parcurile sunt luminate cu
lampioane din hârtie.
Obiceiul a fost importat din China, prima atestare
documentară în Japonia fiind în anul 812, când împăratul
Saga a organizat o petrecere sub copacii înfloriţi, în Kyoto.
Sărbătoarea a fost la început organizată doar la curtea
imperială, apoi a fost preluată şi de clasa samurailor.
Simbolul florii de sakura, care îşi scutură petalele, era
asociat de samurai cu ideea de viaţă scurtă şi trecătoare. Apoi, în perioada Edo, pentru a încuraja
participarea la această sărbătoare şi a deveni fenomen de masă, shogunul Tokugawa Yoshimune a
plantat cireşi în parcurile din Edo.
Obiceiul nu este legat doar de florile de cireş ( sakura - japanese cherry ), ci şi de florile de
prun asiatic ( ume plum sau umeboshi plum - prunus mume ).
Deoarece înfloreşte foarte devreme, în martie, florile de prun sunt simbolul primăverii.

3
În perioada Nara ( 710–794 ), florile de prun erau preferate celor de cireş, care a devenit
mai popular în perioada Heian ( 794-1185 ). În China, floarea de cireş simbolizează frumuseţea
feminină.
În Japonia însă, floarea de cireş simbolizează efemerul, deoarece durează foarte puţin.
Odată cu înflorirea cireşilor începe perioada plantării orezului. În
vechime, pentru a avea o recoltă bogată, erau invocaţi kami care trăiesc în
trunchiurile de cireş şi li se ofereau daruri, printre care şi sake. De aici vine
obiceiul de a bea sake sub pomii înfloriţi.
Există şi o zicală, dumplings rather than flowers ( hana yori dango -

花より団子 ) care face aluzie la cei care preferă să mănânce şi să bea, în loc

să admire florile.
În această perioadă oamenii meditează şi compun haiku-uri. Un haiku al unui poet
celebru, Yamei ( sec al XVII-lea ) transmite starea de spirit pe care a avut-o meditând la florile de
cireş:

hito koishi my heart is yearning


hitomoshi goro o candles are lighted
sakura chiru flowers are falling

Hanami este reprezentat şi în pictură. Spre exemplificare, am ales o cunoscută pictură


ukiyo-e realizată de Hiroshige în anul 1832.
Pe 8 aprilie se sărbătoreşte ziua de naştere a lui Buddha, numită

popular Hana matsuri ( 花祭り - sărbătoarea florilor ). În această zi,

în templele budiste are loc un ceremonial deosebit, Kanbutsu-e (

潅仏会 - scăldătoarea lui Buddha ).

Pe un altar decorat cu flori, hana mido ( florile templului ) care


simbolizează grădina Lumbini din Nepal, locul în care s-a născut
Buddha, se pune o mică statuie a lui Buddha, tanjoubutsu (naşterea lui
Buddha ), aşezată într-un bazin, kanbutsu-ban.

4
Ceremonia recreează legenda care spune că atunci când s-a născut, Buddha a fost stropit
cu parfum de doi dragoni, ryuu. O altă variantă a legendei relatează că din cer a căzut o ploaie de
nectar parfumat. Vizitatorii sunt invitaţi să toarne pe statuie ceai dulce, ama-cha, făcut din
frunze de hydrangea ( hortensia ).

Ceremonia Kanbutsu-e a fost adusă în Japonia din China, iar prima atestare documentară
a fost în Nara în anul 606. Înainte ca zahărul să fie introdus în Japonia, ama-cha era fiert până
devenea sirop şi era folosit ca îndulcitor.
Tema zilei de naştere a lui Buddha este regăsită şi în artă. Am ales un haiku scris de
Matsuo Basho, inspirat de un pui de căprioară care s-a născut de ziua lui Buddha.

kanbutsu no happening to be born


hi ni umare-au on Buddha’s birthday
ka no ko kana a baby deer!

Material realizat de Dora Ion şi Ştefania Popa, clasa a VII-a A


Îndrumători: prof. Marilena Ghiorghiţă şi Andreea Şerban,
Bibliografie: Internet, Encarta 2004

Amplificând cu trei un haiku al iubirii stând sub clipă

Zvon de trăire Despre iubire Zori de trăire


La poarta inimii stând – Cerem să vorbim iubind – Inundă casa tăcând –
Simţire vagă; Speranţă largă; Clipa aleargă…

Material realizat de prof. înv. primar Daniela Oprea

5
Ce au în comun Napoleon, Edgar Allen Poe si Lewis Caroll?
Ei bine, toţi trei au fost fani ai unui vechi joc chinezesc numit Tangram!

Tangram nu este un joc în adevăratul sens al cuvântului – mai degrabă o filosofie, o


atitudine faţă de viaţă.

Tangramul stimulează imaginaţia şi logica, cucerind prin simplitatea sa deopotrivă copiii


şi adulţii, pe cei pasionaţi de matematică şi pe cei cu înclinaţii artistice.
Napoleon Bonaparte folosea jocul pentru a se relaxa înainte şi după bătălii, poetul Edgar
Allen Poe îl folosea pentru inspiraţie, în vreme ce Lewis Caroll, autorul cărţii „Alice în ţara
minunilor”, era pur şi simplu fascinat de acest joc!

Tangram oferă posibilitatea de a crea o mică lume a


mozaicului bazându-vă pe propria imaginaţie.

Ce e un tangram?

Tangram este un pătrat decupat în 7 figuri geometrice:


cinci triunghiuri (două triunghiuri mari, două triunghiuri mici
şi unul mediu), un pătrat şi un paralelogram.

Piesele pot fi făcute din orice material tare.


Exista Tangram-uri de hârtie, carton, lemn, ceramică, metal sau
sticlă.
Jocul provine din China, unde încă de la începutul secolului al
XIX-lea au fost publicate cărţi care conţineau ilustraţii cu piese
Tangram.

6
Jocul însă este cu siguranţă mult mai vechi. Tangram, numit de către chinezi şi „placheta
înţelepciunii”, a cucerit şi Europa şi America, stârnind un adevărat cult. Primele manuale au
apărut în anul 1818. Acestea au devenit cunoscute sub numele de „Puzzle chinezesc” şi erau copii
ale ediţiilor originale din Orient.

Cum se joacă?

Tangram seamănă cu jocul de puzzle. Doar că, dacă la


puzzle piesele pot fi aranjate într-un
singur fel, la Tangram tocmai diversitatea imaginilor
ce pot fi obţinute face jocul interesant.
Tangram are reguli foarte simple: toate imaginile
sunt create din toate cele şapte piese, niciuna nu poate fi
omisă.
Piesele trebuie aşezate una lângă cealaltă, aşa încât
să nu se suprapună.
Vă veţi da seama cât de mari diferenţe pot rezulta din
cele mai mici modificări în poziţia pieselor, ceea ce dă
farmecul acestui joc.
Peste 1600 de imagini reprezentând animale, păsări, vietăţi marine, oameni, litere, cifre,
obiecte, castele, vapoare şi multe altele pot fi create din cele 7 piese ale Tangram-ului.
Voi câte dintre ele puteţi descoperi?
Acceptaţi această provocare şi dezvoltaţi-vă răbdarea şi perseverenţa cu ajutorul lui Tangram!

Material realizat de profesor pentru înv. primar Georgeta CINCAN

7
Alegoria broscuţelor

Iată o lecţie pentru viaţă pe care, dragi copii este


bine să o învăţaţi încă de la această vârstă
fragedă.

A fost odată un grup de broscuţe...

Ele voiau să se ia la întrecere. Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt.
Se adunaseră deja mulţi spectatori,pentru a urmări cursa şi a le încuraja pe broscuţe.Cursa urma
să înceapă...

Totuşi...Dintre spectatori nu credea niciunul că vreuna din broscuţe va reuşi să ajungă în


vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamaţii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reuşi niciodată
să ajungă sus!“ sau:„Nici nu au cum să reuşească, turnul este mult prea înalt!“

Broscuţele începură se abandoneze... Cu excepţia uneia singure, care se


căţăra vioaie mai departe...

Spectatorii continuau să strige:„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!“
Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau... Doar una singură se căţăra consecvent mai
departe... Nu voia cu nici un chip să abandoneze!

8
În final renunţaseră toate, cu excepţia acelei broscuţe, care, cu o imensă ambiţie şi rezistenţă
reuşi să ajungă singură în vârful turnului!

După aceea, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit broscuţa
să ajungă totuşi în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuţă s-o întrebe cum de a reuşit să facă un efort atât de
mare şi să ajungă in vârful turnului.

Aşa se află că... broscuţa învingătoare era SURDĂ !!!

Morala?

Nu ascultaţi niciodată de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi


pesimişti...…fiindcă ei vă răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le
purtaţi în suflet! Gândiţi-vă mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auziţi sau citiţi vă
influenţează în ceea ce faceţi!

Deci fiţi totdeauna optimişti, perseverenţi, dispuşi să învăţaţi mereu lucruri noi pentru
a vă dezvolta cultura, personalitatea, pentru a vă lărgi orizontul cunoaşterii şi… fiţi
pur şi simplu SURZI când cineva vă spune că nu vă puteţi realiza visurile!

Material realizat de prof. Daniela Badea

9
Pe lângă atâtea fenomene neliniştitoare ivite în lumea de azi, iată şi unul dătător de
speranţă, stimulativ: expansiunea frumosului în aproape toate sferele vieţii umane. Oamenii au
nevoie nu numai de bunuri materiale, ci şi de un anumit confort spiritual, care include şi plăcerea
estetică.
Primul contact al copilului cu lumea înconjurătoare se circumscrie concretului, se face prin
intermediul imaginii. Înainte de a înţelege şi descifra cuvântul, el vede imaginea pe care o
corelează şi o subordonează lumii lui interioare. A deschide ochii într-o lume care-şi asumă legile şi
formele frumosului înseamnă o şansă în plus pentru dezvoltarea unei personalităţi puternice,
bogate şi armonioase.
La vârsta şcolară mică, educaţia estetică înseamnă a ajuta copilul:
 să identifice frumosul în natură şi viaţă;
 să cunoască cât mai multe din elementele de limbaj plastic şi să poată comunica cu ele;
 să reproducă / creeze frumosul în realizări proprii, comunicând astfel idei, trăiri, sentimente;
 să-şi însuşească şi să-şi perfecţioneze deprinderile practice de mânuire a mai multor
instrumente: creion, pensulă, foarfece şi materiale: lemn, piatră, material textil pentru a
realiza şi obiecte decorative într-un ambient frumos.
Programa de educaţie plastică pentru clasele I – IV a fost gândită pentru creşterea
aspectului formativ al acţiunii instructiv – educative, în favoarea formării unei personalităţi
armonioase, creative.
Astfel, corelarea până la întrepătrundere a obiectivelor educaţiei plastice cu cele de la
abilităţi practice, conduce demersul didactic spre finalităţi concrete, materializate atât în lucrări
proprii ce dovedesc o bună cunoaştere a limbajului plastic, al liniei, formei şi culorii, cât şi în
compoziţii aplicative în diferite tehnici şi materiale.

10
Constatăm că se realizează, pe de-o parte, o abordare intradisciplinară, în lumea
frumosului (desen, pictură, compoziţii guvernate de legile decorativului, dar şi aşa numitul
„design”, vestimentaţie, sala de clasă, camera de locuit, estetica urbană etc.), dar şi, pe de altă
parte, interdisciplinară, intrând în dialogul artelor, realizând transfer de limbaj artistic dinspre şi
spre beletristică, comparând şi evaluând comparativ.
Atât intradisciplinaritatea cât şi interdisciplinaritatea creează largi posibilităţi de educare
a ochiului, a văzului, nu numai în sens fiziologic, ci şi spiritual, mintal, imaginativ, şi de exersare
a mâinii, a uşurinţei, îndemânării, virtuozităţii de a transfera ideea de frumos în materie sensibilă.
Învăţarea limbajului plastic presupune folosirea unor forme / activităţi / procedee, cum ar
fi: exerciţiul operaţional, jocul, descoperirea proiectului propriu, toate ducând la capacitatea
copilului de a investiga, reda, distinge, de a compara şi înţelege formele lumii înconjurătoare.
Pentru aceasta, trebuie acumulate treptat, „fixate” şi valorizate „informaţiile”, începând cu forma,
suprafaţa plastică, volumul, linia, punctul, culoarea, pata cromatică şi acromatică, compoziţia;
prin toate acestea, copilul va transfera în obiect plastic ideile, convingerile, motivaţiile şi
sentimentele, lumea sa lăuntrică.
Desenul liber corespunde nevoii fireşti de manifestare exterioară, de comunicare cu lumea
din jur. Învăţătorul trebuie să-i dea un imbold, o sugestie; să-l înveţe în formă simplificată
limbajul artei, reguli şi tehnici specifice: copilul va lucra în felul său. Chiar dacă iese o
„mâzgăleală”, o „aiureală”, o aberaţie – ea îl reprezintă pe sine, lumea lui lăuntrică – şi
învăţătorul nu trebuie să-l ironizeze, să-l descurajeze, ci doar să-l ajute cu tact să-şi limpezească
ideea şi să-şi îmbunătăţească tehnica.

Să ne amintim versurile argheziene:


„Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta să smângălească.” – Cântec de adormit Miţura.
Prin orele de desen, elevii vor învăţa să iubească operele de artă autentică, să înţeleagă în
limitele vârstei lor simbolistica, mesajul, stilul şi măiestria acestora. Albumele de artă cu
reproduceri bune, proiecţii, vizite la muzee şi expoziţii le vor cultiva gustul artistic, sensibilitatea,
personalitatea armonioasă.

11
La o clasă „evoluată”, cu lecturi bogate, se poate citi la o oră de educaţie plastică poezia
lui Ion Pillat, Bătrânii, în timp ce privesc reproduceri bune după Carele cu boi şi Ciobănaşii lui
Grigorescu (şi, eventual, ascultă în surdină Poema română de G. Enescu). Apoi, copiii pot fi
solicitaţi să-şi comunice impresiile – în câteva enunţuri.
Pot fi citite câteva versuri bacoviene: „Verde crud, verde crud / Mugur alb şi roz şi pur /
Te mai văd, te mai aud / Vis de-albastru şi de-azur.” (Note de primăvară), versuri de-a dreptul
„picturale” pe care copiii de 9 – 10 ani le pot înţelege foarte bine şi le pot transpune într-o
„miniatură” picturală (ramură înflorită pe fundalul cerului).
Propunem o altă activitate de învăţare vizând echivalenţe artistice: portretul în literatură
şi pictură (clasa a IV-a):
 secvenţa I: li se arată copiilor patru opere de artă, numindu-le (evident, nu cele din pagina de
text, ci reproduceri de calitate):
1. N. Grigorescu – Portretul Mariei Nacu
2. N. Grigorescu – Ţărăncuţă
3. C. Brâncuşi – Portretul lui George
4. N. Tonitza – Catiuşa lipoveanca
 secvenţa a II-a: interpretare
 ce au comun cele patru opere?
1. Tema
2. Sunt portrete de copii
 prin ce se deosebesc ca realizare?
 picturile sunt reprezentări în plan, cu ajutorul liniei şi culorii; sculptura este tridimensională,
realizată în relief, în material dur (marmură), monocolor, etc.
 ce înseamnă un portret în artă (înfăţişarea unui chip uman, cu trăsături şi expresie
individualizate, cu o anumită ţinută, îmbrăcăminte etc.)
 trei dintre cele patru opere menţionează numele modelului; cealaltă are ca nume un diminutiv
al gingăşiei: ţărăncuţă; înseamnă ceva pentru voi? (artistul şi-a cunoscut şi şi-a îndrăgit
modelele)
 se vede în operă sentimentul artistului?
 încercaţi să analizaţi fiecare portret, urmărind trăsaturile, privirea, expresia, detaliile de
îmbrăcăminte (unde există!)
12
 imaginaţi-vă în câteva enunţuri, viaţa fiecărui copil (firea, familia, locul în care trăieşte;
realizaţi un portret literar;
 corelaţi următoarele cuvinte (posibile titluri) cu fiecare portret: Nevinovăţie, Orgoliu,
Timiditate / Uimire, Voioşie.
 ultima secvenţă: evaluare: învăţătorul va aprecia:
 folosirea corectă a terminologiei artistice;
 sensibilitatea interpretării / deducţiilor;
 originalitatea supoziţiilor;
Activitate individuală:
Realizaţi un portret pictural al unui copil pe care îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi.
O activitate (uşor) diferită de învăţare vizează expresivitatea, jocul fizionomiilor (clasele a
III-a / a IV-a).
 Premisă: învăţătorul (re)aminteşte copiilor că elementele de bază în desen sunt punctul şi linia
(dreaptă, curbă, închisă, deschisă etc.); cu ele se poate reprezenta orice imagine schematică
(simplă).
 prima secvenţă: contactul vizual; variante:
a) arată copiilor patru imagini schematice ale unor capete de copii, realizate în prealabil (pe
tablă sau coli de bloc de desen);

b) desenează el însuşi (pe tablă / coli), sub ochii elevilor, cele patru imagini.
 secvenţa de interpretare: discuţii
 ce emoţie / stare sufletească exprimă fiecare chip?
 după identificare / numire corectă, se vor scrie sub fiecare imagine cuvintele corespunzătoare:
bucurie, tristeţe, uimire, groază.

13
 prin ce elemente formale (plastice) sunt reprezentate emoţiile (liniile ascendente, descendente,
dimensiuni variate) în fiecare chip în parte? (observare, detaliere).
 secvenţa a III-a: transferul din domeniul pictural / plastic în cel al comunicării verbale şi al
trăirilor psihice:
 Ce credeţi că s-a întâmplat fiecărui copil?
1. a primit un dar aşteptat de mult?
2. a fost pedepsit de părinţi să nu se uite o săptămână la televizor?
3. a văzut o pasăre necunoscută frumos colorată?
4. a văzut un accident de maşină?
Cum se vede, considerăm recomandabil ca învăţătorul să ofere prima (posibilă) supoziţie,
pentru a direcţiona logica demersului.
 secvenţa de evaluare: învăţătorul va aprecia:
 observarea / interpretarea bună a fizionomiei;
 imaginaţia;
 aptitudinile de comunicare (terminologia).
Activitate independentă: tema pentru acasă:
a) Realizează un desen colorat, înfăţisând un chip de copil care
 se bucură;
 plânge;
 se teme;
 se roagă etc.
la alegere.
b) Realizează o scurtă povestire despre un copil care a trăit intens o anumită emoţie.
În funcţie de propriile aptitudini şi abilităţi, de resurse materiale şi, mai ales, de calităţile
copiilor, învăţătorul poate alege / concepe / proiecta diverse activităţi de învăţare inter – şi
polidisciplinare, care să asigure o pregătire complexă, armonioasă şi să facă din fiecare oră de
desen o bucurie pentru ochi şi minte.

Material realizat de prof. inv. primar Roxana Ionescu

14
Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti, a fost întemeiată în anul 1724 , în timpul celei de-
a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730) de arhimandritul grec
Ioanichie, care a ridicat biserica şi un han ce va dainui însă doar până la sfirşitul veacului al XIX-
lea. Acum din ansamblul mănăstiresc fac parte biserica şi incinta care împrejmuieşte curtea
interioară. Ea a fost construită la începutul secolului al XX-lea în stil neo-romanesc, dupa
planurile arhitectului Ion Mincu.
Aici s-au amenajat trapeza, biblioteca şi colecţia de obiecte vechi bisericeşti, din care
unele recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Pentru buna rânduială a
vieţii de obşte tot în incintă s-au amenajat chiliile, stăreţia şi spaţiul pentru preotul duhovnic.

15
Patru monahii, trei surori şi un preot duhovnic sunt vieţuitorii acestei mănăstiri
ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, de
Sfântul Ierarh Atanasie şi de Sfântul Mucenic Haralambie. Viaţa de obşte a monahiilor ce trăiesc
aici se împarte între rugăciune, lucru şi studiu. Se restaurează carţi vechi, icoane, veşminte şi
broderii liturgice, se scriu şi editează cărţi, se scrie muzică psaltică şi se lucrează pentru a trece
pe suport digital fondul de manuscrise şi carte veche a bibliotecii.

16
Despre bibliotecã

Biblioteca Fundaţiei Stavropoleos cuprinde peste o mie de titluri de artã bisericeascã şi


teologie. Din cauza lucrãrilor de refacere a clãdirii, volumele sunt depozitate temporar ĩn
cancelaria mãnãstirii. Cea mai mare parte din fondul Biblioteca Fundaţiei o reprezintã biblioteca
regretatului prof. dr. Vasile Drãguţ, fost director al Institutului de Arte Plastice din Bucureşti
(actuala Universitate de Arte Plastice) şi preşedinte al Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional.
Biblioteca a fost donatã prin amabilitatea soţiei sale, doamna Gabriela Patulea-Drãguţ.
Deocamdatã inventarierea volumelor sale nu este incheiatã. Ĩn aceeaşi serie a artei şi
arhitecturii bisericeşti, Biblioteca Fundaţiei Stavropoleos mai cuprinde 36 de volume din seria
Comori de Arte din România, apãrute la Editura Meridiane şi 23 de manuscrise şi miniaturi. De
asemenea, colecţia Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice (1908 - 1945) şi seriile noi ale
publicaţiei, continuatã sub alte denumiri: Buletinul Monumentelor Istorice (1970 -1974),
Monumente Istorice şi de Artã (1974 - 1989), Revista Monumentelor Istorice (1990 - 1997).
Scrierile teologice sunt bogat reprezentate. Alãturi de cele editate de Institutul Biblic şi de
Misiune Ortodoxã (Pãrinţi şi scriitori bisericeşti, Patrologia, cele 12 volume ale Filocaliei traduse
şi comentate de pãrintele Dumitru Staniloaie) se aflã numeroase cãrţi de spritualitate ortodoxa
apãrute dupã 1989 la diferite edituri. S-ar dori ca ĩn bibliotecã sã se afle şi colecţiile J. P. Migne si
Sources chretiennes şi douã dictionare: Dictionnaire de spiritualite şi Dictionaire d'archeologie et
liturgie chretienne.

17
Fundaţia Stavropoleos este preocupatã ĩn principal de muzicã bizantinã. Cele aproximativ
o sutã de cãrţi şi manuscrise formeazã cea mai importantã colecţie de acest gen din România,
apartinând unei fundaţii sau persoane particulare. Majoritatea titlurilor provin din bibliotecile a
doi bizantinologi români, arhid. prof. dr. Sebastian Barbu-Bucur şi Titus Moisescu . Sunt
recunscãtori celor doi cunoscuţi cercetãtori care i-au sprijinit de multe ori ĩn actiunile lor legate de
promovarea muzicii bizantine. Ĩn Biblioteca Fundaţiei Stavropoleos sunt prezente aproape toate
tipãriturile importante ale cântărilor ĩn limba româna, ĩncepand cu primele apariţii din 1823 ale
lui Macarie Ieromonahul, continuând cu Anton Pann, Dimitrie Suceveanu şi mulţi alţii pânã la
Ion Popescu-Pasãrea şi Victor Ojog. De asemenea, se aflã cãrti cu cântãri ĩn limba greacã, printre
care şi unele ale lui Petre Efesiu - cel care în 1820 la Bucureşti, pentru prima datã ĩn lumea
ortodoxã, tipãrea cântãri bisericeşti - şi Theodor Phokaeos. Douã manuscrise sunt datate secolul al
XVIII-lea, fiind scrise în vechea notaţie cucuzeliană. Menţionãm şi prezenţa unui manuscris de
limba slavã, ĩn notaţie krjuki.
Ĩn afara cãrţile de cântãri, biblioteca mai cuprinde importante studii muzicale şi tratate
teoretice, atât româneşti cât şi strãine:A History of Byzantine Music and Hymnography de Egon
Wellesz si câteva volume din seria Monumenta Musicae Byzantinae.

Material realizat de profesor Raluca Slăniceanu

18
 „Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi
imaginaţii.” (Mihai Eminescu)
 „O, sfintele mele cărţi... pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om,
că sunt om cu adevărat!” ( Nicolae Iorga )
 ,,O carte este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui
mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost şi părinţii… . Dar atunci trebuie să
citim cu alegere.” ( Nicolae Iorga )
 ,,Cărţile ne sunt prieteni statornici. …Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac
sunt urme pline de amintiri.”( Mihail Sadoveanu )
 ,,Unele cărţi sunt gustate; altele înghiţite; prea puţine insa trebuiesc mestecate si digerate.
Cărţile sunt ca nişte corăbii încărcate călătorind pe vastul ocean al vremii.”(Francis Bacon)
 ,,Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai
fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.”( Mircea Eliade)
 ,,O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.” (Cicero)
 ,,Cu cărţile se întâmplă ca şi cu focul de pe vetrele noastre ; iei acest foc de la vecin, îl aprinzi
la tine, îl dai altora şi astfel e al tuturor.” (Voltaire)
 ,,O carte îşi dobândeşte valoarea, ca un prieten, prin lunga însoţire cu ea.” (Tudor Vianu)

19
„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris. Eşti ca vioara, singură, ce cântă
Încet gândită, gingaş cumpănită; Iubirea toată pe un fir de păr,
Eşti ca o floare anume înflorită Şi paginile tale, adevăr,
Mâinilor mele care te-au deschis. S-au tipărit cu litera cea sfântă »

(Tudor Arghezi, Ex libris )

Rânduri pentru carte


de Ion Minulescu

« Carte- Carte-
Sora mea cea bună, Sora mea-nţeleaptă
Din ce sfântă-mpreunare Şi cuminte,
Te trezişi la mine-n casă Spune-mi, cine
Într-o noapte fără lună, Mă sorti frate cu tine
Când, Într-o noapte fără lună,
Cu coatele pe masă, Când-
Obsedat de-acelaşi veşnic Pe-aceeaşi cale dreaptă-
Şi suspect semn de-ntrebare Ne trezirăm împreună,
M-afundam în întuneric, Mână-n mână,
Ca un muc de lumânare Ca-ntr-un raft de librărie. »
Într-un sfeşnic ?

20
Stelele, florile, cărţile
de Eugeniu Speranţia
« -Cărţile, cărţile, Şi-al singurătăţilor. (…) Şi destăinuind
Ca florile, din toate părţile, Cărţile ca şi stelele, Drumul sorţii,
Le văd înflorind. Risipite ca mărgelele, Înţelesul morţii,
Şi călătorind Le văd strălucind, Tâlcul judecăţii
Prin vântul cetăţilor Le aud şoptind Şi-al eternităţii »

Ştiaţi că…

 Asiro-babilonienii scriau pe tăbliţe de lut. Printre ruinele bibliotecilor din Babilon şi Ninive

s-au păstrat peste 30.000 de cărţi scrise pe asemenea tăbliţe de lut.

 Multe popoare orientale antice scriau pe tăbliţe confecţionate din lemn, fildeş sau metal.
Romanii foloseau tăbliţele cerate. S-a trecut apoi la papirus sau pergment, la tăbliţe de bronz,
la piei de animale, la scoarţă de copac sau pânză.

 Egiptenii îşi scriau cărţile pe papirus. Acestea erau socotite cărţi sfinte, ceea ce i-a determinat
pe egipteni să păstreze timp de două mii de ani secretul folosirii hârtiei de papirus.

 În cazul textelor importante, sulul de pergament era protejat de un toc de piele- strămoşul
copertelor de astăzi.

 Treptat, tot pentru a fi protejat textul, au apărut mai multe inovaţii : numerotarea filelor,
notarea titlului la început, coperta (care era alcătuită din plăcuţe de lemn învelite în piele, în
aur sau în argint).

21
 În evul mediu, pe lângă obiect de cultură, cartea devenise şi obiect de lux : filele aveau
ornamente, majusculele erau împodobite migălos, coperta era confecţionată din metale rare, fin
cizelate, şi era împodobită cu pietre preţioase.

 În secolul al XII-lea, apare în Europa un nou material ca suport pentru scriere : hârtia ; de
fapt, hârtia fusese inventată de chinezi cu aproximativ o mie de ani înainte.

 Gutenberg a folosit litere mobile, confecţionate din metal ; literele care formau textul se
ungeau cu cerneală, se aşeza hârtia deasupra şi o presă permitea imprimarea lor ; foile se
tipăreau numai pe o singură parte.

 La scurt timp după ce fusese inventat, tiparul este introdus –în 1507-în ţara noastră de către
călugărul Macarie. El a tipărit la Târgovişte cărţi bisericeşti, Ţara Românească fiind, astfel,
prima ţară din această parte a Europei în care au apărut cărţi tipărite.

 Cea mai vestită bibliotecă antică a fost Biblioteca din Alexandria ( Egipt ). În anul 300 î.Hr.
acolo existau aproape 1 million de volume (papirusuri).

 Biblioteca Congresului din Washington ( S.U.A.) are cel mai mare fond de carte din lume.

 Biblioteca Academiei Române a fost înfiinţată în 1867 şi numără în prezent peste 8 milioane
de volume, fiind una dintre cele mai importante biblioteci din ţară.

 Astăzi, marile biblioteci sunt computerizate şi se poate citi orice volum din fondul lor de carte
pe reţeaua Internet.

Material realizat de bibliotecar RAMONA TUDOR

22
Primăvara

Încet-încet, zăpada s-a topit, iar primăvara a sosit. Plăpânzi şi pricăjiţi, au apărut primii
ghiocei prin grădini şi în păduri. Zumzet de albine roieşte în jurul florilor. Vremea s-a încălzit şi
păsări multe au revenit din ţările calde. Copacii au înflorit şi iarba a încolţit.
Prin urmare, primăvara a venit!

Eu în cel mai frumos loc din lume


Vara trecută am fost cu părinţii la mare, în staţiunea Mamaia. Cel mai frumos loc pe care
l-am văzut şi care mi-a plăcut este parcul acvatic “Aqua Magic”. Acesta reprezintă una
din principalele atracţii ale staţiunii, fiind un loc pentru distracţie totală. Plimbarea cu
telegondola deasupra staţiunii m-a convins să îl vizitez. Toboganele cu cădere în apă, piscinele şi
locurile de plajă special amenajate reprezintă farmecul acestui parc deosebit.
M-am simţit foarte bine în acest colţ aparte din lume!

V e vara cea frumoasă,


Veselă şi bucuroasă.
Vine şi vacanţa mare
Şi voioşi plecăm la mare.
Pagină realizată de Irina Dumitrescu, clasa a II-a B

23
Cel mai frumos loc din lume
de Sebastian Dinu, clasa a II-a B

Pentru mine cel mai frumos loc din lume este casa mea. Este caldă, primitoare şi te îmbie
să-i calci pragul.
De la fereastra camerei mele se vede grădina peste care a venit primăvara.
Pomii înfloriţi au început să-si scuture florile albe sau roz, iar parfumul acestor flori intra
prin fereastra larg deschisă.
Imi plac serile liniştite petrecute cu familia.
Imi place mirosul de bunătăţi, care vine din bucătărie atunci când mama găteşte. Ce plăcut
este acasă!
Iepurele vine iute
Iar la morcovi să-i mănânce;
Iute-i ia şi iute pleacă,
Iar spre casă iute aleargă.

Eu în cel mai frumos loc din lume - Disneyland – Paris


de Emma Frîncu, clasa a II-a B
Orice vârstă ai avea, există un loc în această lume unde te vei simţi un copil în lumea
fanteziei, a poveştilor şi a locurilor de neuitat.
Disneyland este un loc cu cinci tărâmuri minunate, care te învaţă să trăieşti în lumea
animaţiei.
Castelul frumoasei Belle te uimeşte cu farmecul său şi îţi va trezi amintiri de neuitat.
Prichindeii sunt întâmpinaţi de personajele poveştilor lor dragi: Cenuşăreasa, Albă-ca-
Zăpada, Belle, Mickey Mouse, Winnie the Pooh, Pluto, Alice din Ţara Minunilor, Aladin, Mica
Sirenă, Minnie, Donald, Baloo.
De asemenea, aici te poţi plimba cu vaporul, cu balonul, cu trenul, te poţi da în caruselul
fricii, poţi vizita casa lui Pinocchio.

24
Acesta este un loc vrăjit de poveştile lui Walt Disney !

Vine vara văluroasă,


Vremea vine voioasă,
Valurile vin vuind,
Vântul vine vâjâind.

Eu în cel mai frumos loc din lume


de Ciprian Nistor, clasa a II-a B

Sunt bucuros că am luat vacanţă! Impreună cu părinţii am pregătit bagajele pentru a pleca
la mare. Pentru mine marea este cel mai frumos loc din lume. Acolo sunt multe locuri unde mă pot
juca: parcuri de distracţii, plaje întinse unde construim castele de nisip, înotăm în valurile
înspumate ale mării, ascultăm glasul pescăruşilor, privim răsăritul soarelui şi ne plimbăm cu
vaporaşul în largul mării. Întotdeauna la plecare, îmi place să-mi cumpăr un suvenir care să-mi
aducă aminte de cel mai frumos loc din lume.

V e vulpea cea şireată


Vine, vine după pradă
La bunica în ogradă.
Pune laba pe găină
S-o servească azi la cină.

Vreau ca vara să mai vină


Şi să ne jucăm frumos,
Căci mămica mea mă place
Şi mă mângâie duios. de Rebecca Dănescu, clasa a II-a B

25
Eu, elev eminent.
Radu e repetent.
Ioana e isteaţă,
Vera vorbăreaţă. de Andrei Petre, clasa a II-a B

Bate vântul pe la voi,


Vineri vine şi la noi.
Vântul vine negreşit
Vijelios, voios şi voinic. de Alexandru Şerban, clasa a II-a B

Pic! Pic! Pic!


Plouă un pic.
Plouă, plouă mocăneşte
Pân’ la urmă se opreşte. de Andrei Maior, clasa a II-a B

C – curcanul cel vestit


Care merge la la plimbare;
Curtea toată nu-i ajunge
Că-i fălos - nevoie mare. de Andreea Simion, clasa a II-a B

C e codrul care
Primăvara reapare.
Codrul plin de păsărele
Ciripeşte printre stele. de Mădălina Constantin, clasa a II-a B

26
PRIMĂVARA- pagină realizată de elevii clasei a III-a B,
îndrumaţi de prof. inv. primar Georgeta Cincan

Primăvară, din ce rai


Nevisat de pământeni,
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
(George TOPÂRCEANU)

Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!


În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
(Vasile ALECSANDRI)

Cu o floare nu se face primăvară.


Inima femeii este ca timpul de primăvară.
Şi cu-o floare şi cu zece, primăvara tot se trece.

27
Povestea unui licurici
de Adrian Nicolae Stan, clasa a IV-a A
Într-o zi călduroasă de vară, un licurici se născu în scorbura unui copac. Mama lui îi
povesti despre Ţara Licuricilor Veseli.
După ce se făcu mai mare, el se gândi să călătorească spre acele meleaguri.
Într-o seară călduţă de iulie, licuriciul îşi luă în trăistuţă merinde şi porni spre Ţara
Licuricilor Veseli.
El merse multe zile până când se întâlni cu un alt licurici. Călătorul îl întrebă:
- Pe tine cum te cheamă?
- Strălucilă. Dar pe tine?
- Luminiţa. Ştii cumva unde se află ţinutul Ţara Licuricilor Veseli?
- Da. Într- acolo mă îndrept şi eu.
- Vrei să mergem împreună?
- Desigur. Dar trebuie să trecem prin Ţara Bufniţelor, unde-i foarte periculos. O să ne riscăm
viaţa.
- Ei, ne vom apăra cum vom putea mai bine cu suliţele ce le avem în tolbă.
- Să sperăm că ne vom putea apăra. Hai să mergem!
După o săptămână ei ajunseră în Ţara Bufniţelor. Acolo se întâlniră cu o cârtiţă. Aceasta îi
lăsă să treacă prin galeriile ei pentru a evita lupta cu bufniţele rele. Cârtiţa îi conduse şi prin alte
galerii subterane ale prietenilor ei, până îi scoase din Ţara Bufniţelor. Licuricii îi mulţumiră cârtiţei
pentru ajutorul dat apoi îşi văzură de drum.
După alte două săptămâni ajunseră în Ţara
Licuricilor Veseli. Acolo casele erau verzi, toate în
formă de trapez, iar grădinile erau pline cu flori
parfumate. Cei doi prieteni s-au stabilit în cel mai
frumos loc. Şi-au construit o casă. După câţiva ani s-au
căsătorit şi au avut multi copii. Au trăit fericiţi până la
adânci bătrâneţi. Şi poate or mai fi trăind şi astăzi…
Dragă Copilărie,

28
Vreau să îţi mulţumesc pentru clipele frumoase pe care mi le-ai oferit în aceşti ani. Eşti aşa
de plăcută şi de frumoasă, parcă ai fi a opta minune!
Eu aş vrea să fii mereu lângă mine, dar perioada aceasta este foarte scurtă şi de aceea nu
te-aş schimba pentru nimic în lume. Dacă aş putea, ca în poveştile şi basmele spuse de tine, m-aş
duce la un vrăjitor şi l-aş ruga ca tu, Copilărie, să rămâi veşnic cu mine, pentru a-mi aduce bucurie
şi peripeţii.
Te rog, cât mai stai pe lângă mine, adu-mi cât mai multe bucurii, noroc şi aventuri!
Cu drag, Radu

Dragă Copilărie,

Mulţumesc pentru Clipele de Veselie trimise mie! Să ştii că au


fost un cadou frumos şi am profitat de ele cât am putut de mult. Dar…
le-am şi economisit, cam pentru încă 8 ani… Am tras cu praştia care
avea muniţie de zarzăre, m-am urcat în toţi copacii din curte, am legat
motanul cu o fundă şi l-am dus la plimbare, etc. Am făcut multe
năzbâtii…
Dar tu ce faci ? Eşti bine ? Să vii să te mai văd! Mult mi-ar plăcea să fii toată viaţa lângă
mine! Dar... nu poţi. Aş da orice să fii veşnică! Eşti aşa de frumoasă încât toate poveştile şi
basmele se adună în ochii tăi, toate năzbâtiile se ascund în pletele tale... Cât timp o să mai stai cu
mine, te rog frumos, mai adu-mi câteva Clipe de Veselie!
Cu mult drag,
Eva

29
Dragă Copilărie,
Tu ai fost mereu alături de mine. Împreună ne-am jucat, ne-am
distrat şi ne-am simţit bine, dar acum am mai crescut şi nu mai am în
minte lucrurile de altădată. Va veni vremea când va trebui să ne luăm
la revedere, cu toate că-mi va fi greu fără tine. După atâta timp
petrecut împreună, va fi trist să ne despărţim. Cât timp ai fost lângă
mine, m-ai învăţat multe lucruri bune, care o să mă ajute mai departe.
Pentru toate acestea îţi mulţumesc şi, ţine minte, te voi iubi mereu!
Rămâi cu bine, draga mea copilărie!
Cu drag,
a ta prietenă, Laura

Dragă Copilărie,

Astăzi am remarcat cu uimire trecerea anilor. Chiar dacă încă sunt mic, mi-aş dori să fiu
din nou acel copil care vedea toată viaţa în roz, care nu ştia decât să se joace, care abia începea să
cunoască sentimentele...
Îţi scriu această scrisoare pur şi simplu pentru a discuta cu
tine şi pentru a-ţi spune of-urile mele. Aş vrea să mă faci mic din nou...
Mi-e greu să cred că se poate, dar... cel puţin am ocazia să scriu aceste
rânduri. Poate ţi se par fără rost, dar pentru mine înseamnă mult.
Am făcut poezii, compuneri şi tot felul de creaţii despre tine,
neştiind cum arăţi, cum simţi lumea, cum îţi petreci timpul... doar din imaginaţie...
Dacă primeşti această scrisoare, te rog să-mi răspunzi. Aş vrea să te văd, să ne împărtăşim
sentimentele, gândurile şi trăirile.
Cu drag, Vlad

30
Dragă Copilărie,
Tu eşti prima şi singura parte a vieţii în care noi ne permitem orice. Orice descoperim nou ni
se pare un mister. Noi nu înţelegem cu adevărat supărarea, ci doar pretindem acest lucru. Când
eşti copil, nimic nu ţi se pare nebunesc. Toate ideile care îţi vin în
minte le aplici cu grupul de prieteni.Copilăria înseamnă bucurie,
fericire, jocuri, alergări şi salturi. Mereu ştii cum să ne linişteşti şi
să ne dai tot felul de idei creative. Eşti alături de noi oriunde şi
oricând. Pentru mine eşti ca un prieten imaginar.
Nu vreau să mă fac mare şi să te uit! De ce trebuie să cresc? De ce trebuie să pleci ?
Cu drag,
prietenul tău, Cosmin

Iubita mea Copilărie,


Perioada bucuriei în viaţa fiecărui om! Timp în care grijile şi lucrurile rele nu se iau în
considerare! Tu eşti fericirea şi clipa de neuitat!
Când eram mic, mama şi tata mă alintau, iar veselia era în toi. Râdeam şi eram tare fericit,
căci momentul plecării tale îmi era necunoscut! Mulţumirile, iubirea şi lucrurile bune au venit în
sufletul meu. Tu eşti o bucată din inima mea, iar viaţa îmi surâde lângă tine. Totul în jur parcă
este magie... În această perioadă, trupul şi sufletul îmi sunt
firave, iar primăvara sufletului meu este plină de dragoste.
Copilărie, tu eşti viaţa mea şi nu am să te uit niciodată!
Cu multă dragoste,
Alex

31
Ciocănitoarea guralivă

de Radu Naum, clasa a VI-a A

O ciocănitoare, vrând să fie în pas cu moda, făcea tot ce


putea să impresioneze.
Într-o zi ea află de la nişte rândunele că s-a deschis în
centru o discociripică.Toţi se duceau acolo: vrăbiile,maidanezele,rândunicile,chiar şi somnorosul
Arpagic şi bătrânul Chiţchiţei.Atunci ea se duse acasă să-şi ia cele mai frumoase haine.
Când intră, îi văzu pe toţi acolo.Rândunelele dansau, vrăbiile erau la bar şi comandau un
suc de struguri, maidanezele se distrau alergând un pui de rândunică, iar somnorosul Arpagic şi
bătrânul Chiţchiţei, în ciuda muzicii asurzitoare, dormeau unul lângă altul.
După ce dansă un pic, Ciocănitoarea se duse la bar să comande ceva. Acolo le întâlni pe
vrăbii, care îi spuseră:
- O, ce frumoasă rochie ţi-ai luat pe tine!
- Da, păi faţă de a ta... parcă-i de la casa de mode...
- Cum? Eu îţi fac un compliment şi tu mă insulţi! Las’ că ne mai vedem noi!
- Bine, bine! Vezi să nu uiţi!
Aşa le făcu la toţi din discociripică şi toţi se uitau lung la ea.Atunci ea le spuse:
- Se vinde ceva aici şi eu nu ştiu? Puteţi să plecaţi!
După ce petrecerea s-a terminat, când ciocănitoarea a plecat spre casă toţi au sărit pe ea şi i-au
rupt penele şi tot ce avea.
De atunci ciocănitoarea dă cu capul de toţi copacii ca să nu mai jignească pe cineva.

32
Invitaţie la balul florilor

P Într-o zi de primăvară, E
O Găsesc în cutia poştală, V
E O frunză pe care scria G
Z Să merg la balul florilor, N
I Dacă voi vrea: O
I Diseară , la ora nouă, S
În grădina în care nu plouă, I
În cireşul cel mare A
Care multe frunze are.
Când ajung acolo, mă uimesc,
Cum de florile dansează,nu glumesc, K
E
Un trandafir cu o brânduşă, L
Dansează vals vienez pe lângă o uşă. E
Un crin cu o floare a cireşului, S
Dansează tango în centrul ringului. I
Un ghiocel cu o rochie verde , D
Discută cu o narcisă I
Că lăcrămioara este de modă veche. S

Plec foarte uluită


De florile care dansau ,
Ş-am rămas şi mai uimită
Când le-am văzut
Că spre casă mergeau.

33
Duelul din grădină Matematica hazlie

Era odată o viorea , Se apropie teza la mate,


Şi o albastră floare Şi eu nu le ştiu pe toate.
de nu- mă- uita Ziua, în amiaza mare,voi şti oare?
Vioreaua era gingaşă Deschid caietul să văd încă,
şi nimic rău nu făcea, Cu ce hieroglife egiptene se mănâncă,
Pe când floarea de nu-mă-uita Şi când le văd ,mă dumiresc,
era îngâmfată şi rea. Că dacă învăţ,eu nu greşesc.

Fiind rea, Numerele întregi nu sunt grele,


La un duel a provocat-o Doar să fii atent la semne.
Pe viorea, Fracţiile sunt uşoare,
Iar arbitrul va fi o lalea . Doar dacă nu te dai mare.

Timida viorea , Triunghiurile sunt interesante,


A propus ceva: Şi dacă eşti atent, le ştii pe toate.
- Cine va spune cea mai bună replică, Dreptele paralele par grele,
preciză ea Dar dacă vei gândi,le rezolvi şi pe ele.
Premiul îl va câştiga.
Deci matematica nu-i grea,
Duelul începu, şi vioreaua a câştigat, Dacă cineva să-nveţe vrea,
Si în gura mare ea a strigat: Va avea succes mereu!
-Vedeţi, cine-i rău a pierdut! Credeţi-mă, vă spun eu!
Cine-i bun a câştigat!

Pagină realizată
de Evgnosia Kelesidis, clasa a VI-a A
34
Cozonacul Bucătăria veselă
de Evgnosia Kelesidis de Evgnosia Kelesidis

Cozonacul umplut cu cacao, În bucătăria mea mică,


Împreună cu un biscuit jucau macao, S-a deschis o discotecă
Şi mereu biscuitul cel isteţ, Şi e veste mare în bucătărie
Bătea cozonacul cel nătăfleţ. De toată lumea ştie .

Dar tot bătându-l aşa, Este în dulapul de lângă cuptor,


Cozonacul i-a spus asta: Va sta în hol orice minor,
- Eu nu permit aşa ceva, Locaţia este lângă o pungă de cafea ,
Să-mi trişezi în halul ăsta! De se poate servi cine vrea.

Dar biscuitele îi răspunse: La prima deschidere e aglomeraţie mare ,


- Cozonacule plin cu cacao, Au venit farfurii , tacâmuri şi castroane,
Eu mereu te bat la macao, Care sunt foarte dănsăreţe ,
Pentru cuvintele tale mie spuse. Mai ales nişte linguriţe .

Cozonacul îl întrebă: Lingurile, cele mai săltăreţe ,


- Ce cuvinte ţi-am spus eu ţie ,mă? Căutau să le dea cuţitelor bineţe,
- Că am gust rău, că vin din piaţă... Furculiţele vorbeau pe margine ,
Atunci cozonacul căzu în plasă. La un cocktail cu mandarine .

Cozonacul cel plin cu cacao , De când s-a deschis acea discotecă,


Mereu bătut la macao , S-a înveselit bucătăria mea mică ,
Părea că nu-i pasă, De la oale până la furculiţe ,
Până a căzut sub masă. De la farfurii până la linguriţe .

35
Furnica Invitaţie la balul florilor
de Dora Ion de Ştefania Popa

Într-o seară, pe când ieşeam din scară, Este noapte şi m-am culcat,
Am zărit afară o furnică- cucoană. Dar m-am zbănţuit
Şi am căzut din pat!
Ea mergea la piaţă Şi… m-am sculat!
Să cumpere dulceaţă.
Dar, căzând din pat,
Dar în drumul lung M-am lovit la cap
A întâlnit un câine-lup. Şi am început să aud
Puţin cam… ciudat!
Şi acesta …rău cum e ,
A început să zbiere… Lalelele din cameră
Erau dichisite,
Furnicuţa era speriată. Vorbeau la telefon
Timpanul ei săracu’ putea să se spargă. Ca nişte bandite
- Alo, bună!
Dar cu puţin noroc, Ce mai faci?
Situaţia a fost salvată de... un câine orb: Vrei să vii la o petrecere
Cu maci?
El a discutat cu lupu’ - Maci? Desigur!
Să nu mai ţipe, să stea ca mutu’... Dar cine mai vine?
- O lăcrămioară şi patru albine!
Astfel, furnica a plecat bucuroasă - Atunci ,vin! E balul florilor
Că timpanul ei a ajuns cu bine acasă… La care sunt invitate,
Toate surorile…

36
Primăvara copilăriei mele
de Cosmin Gandore

3 mai 2010. Aproape sfârşitul primăverii. Eu încep un nou an de viaţă. Este a 14-a
primăvară din viaţa mea. O aşez cu grijă în albumul copilăriei mele. Îl deschid uşor, şi încep să îmi
răsfoiesc cu grijă copilăria. Fiecare pagină are istoria ei diferită. Ce bine era atunci!…Mi-e dor de
ea!… Mi-e dor de tot ce înseamnă copilărie, prieteni, joacă. Mi-e dor de drumul prăfuit din faţa
curţii, unde stăteam de dimineaţă până seara să mă joc. Încă mă mai aşteaptă… Şi el, şi nucul din
spatele grădinii…Ştiu că încă mă mai aşteaptă. Simt asta… E greu să uiţi 6 ani de zbenguială şi
de joacă. Toate astea, cusute cu trăsnăi, pozne, zâmbete… Acolo eram în paradis. Mă lăsam
trezit de cântecul cocoşului, mă lăsam iubit de bunici, mă lăsam râzgâiat de razele soarelui şi
frumuseţea naturii. Era aşa frumos… când plecam la grădiniţă alături de prietenii mei… Când
ne apucam de căruţă şi ne dădeam jos imediat când căruţaşul întorcea capul la noi. Când totul
pentru noi era o joacă…
Nu ştiam ce înseamnă griji, probleme, stres…Pentru noi totul era perfect. Eram 3…Singurii copii
care colindau uliţele toată ziua, care ştiau toate secretele copacilor şi care dădeau startul jocului.
Natura era casa noastră…Deseori mergeam pe islaz, ne întindeam pe spate şi priveam
nemărginitul cer… Acolo încăpeau toate dorinţele şi visele noastre. Priveam norii…Era ceva
deosebit.Vedeam animale, balauri, îngeri, ne vedeam pe noi. Eram siguri că nu vom mai creşte
niciodată. Că vom rămâne aşa mereu…Fiecare zi era o nouă aventură, o nouă descoperire.
Nu o să uit primul nostrum cort, construit într-o plantaţie mică de salcâmi. Nu ne vedea
nimeni. Eu aduceam uneltele necesare…un toporaş şi o sapă. Altul a adus sârmă şi celălalt a
furat câteva preşuri din casă…Am muncit o zi întreagă…nu era foarte rezistent şi luxos, dar ne
plăcea. Ne simţeam ca acasă…Deja aveam planuri, speranţe…Voiam să dormim chiar acolo. Nu
ne mai trebuia casă, apă, masă. Ne descurcam şi singuri. Visul nostru se destrămase a doua zi.
,,Casa” noastră a fost distrusă de o femeie cam rea. Răzbunarea a venit imediat…De fiecare dată
când o vedeam, ţipam şi aruncam cu zarzăre după ea. Apoi ,fugeam de rupeam pământul când
venea după noi.
Lumea din sat abia începea să ne cunoască…

37
Câteva zile mai târziu am dat lovitura…Am fost la furat de caise. A mers totul perfect .
Apoi am ajuns la alune, mere cireşe ,pepeni şi chiar şi dovleci. Furam dovleci ca să ne facem
felinare. Stăteam o zi întreagă să îi tăiem şi să îi facem cât mai înfricoşători. Seara erau ultimele
pregătiri…
Ne lăsam învăluiţi de întuneric…ne era frică…Ne ţineam de mână şi plecam pe uliţele satului.
Cine mai era ca noi ? Ocoleam satul o dată şi ajungeam în faţa curţii mele. Strângeam câteva
ambalaje şi câteva sticle.Le dădeam foc…Era un foc mic, ce se zbenguia în ochii noştri. Stăteam
şi ne uitam la el. Îi spuneam foc de tabără. Nu însemna nimic deosebit dar ne plăcea. Ne
încălzeam la el şi începeam să povestim din nou. Aveam planuri ,idei, vise…
Acum e diferit…Oricât am încerca să fim ca înainte, nu mai putem. Când ne gândim câte
lucruri am făcut înainte ne bufneşte râsul şi ni se pare prostesc. Dar tot noi eram… Eram mai
mici şi ne trăiam visul copilăriei…Am ajuns la sfârşitul albumului… Îl inchid uşor…Primul şi
cel mai frumos capitol al vieţii a luat sfârşit…

38
Magia jocului
de RALUCA GIUROIU, clasa a IX-a, Colegiul Naţional AL. I. Cuza, Ploieşti

Aş vrea să vă întreb ceva: ce reprezintă jocul pentru voi? Cu toţii am mai crescut puţin,
dar sunt convinsă că nu ne-am maturizat într-atât încât să uităm complet de jocuri sau de
distracţie.Există în continuare pentru noi mici bucurii, evidenţiate prin tot felul de obiceiuri pe
care le avem încă din copilărie. Eu cred că jocul înseamnă o modalitare prin care ne putem descărca
energia negativă şi prin care ne putem manifesta creativitatea.Există joacă în orice activitate pe
care o întreprindem,atâta timp cât încercam să fim iar copii. Prin joacă putem da formă gândurilor
şi dorinţelor noastre, putem da aripi visurilor pe care vrem cu orice pret să le împlinim. Daca
priveşti cu atenţie în jurul tău,vei observa că întreaga natură se joacă: păsările zboară vesele
peste copacii înalţi, fără nicio teamă, vântul se alintă printre crengi precum o pisica ce doreşte
ceva de la stăpân, chiar şi soarele pare că se joacă împreuna cu natura, o ocroteşte şi o iubeşte.
Jocul poate reprezenta şi o formă de iubire. De ce ne jucăm? Ca să ne relaxăm, să ne
simţim bine şi să învăţăm lucruri noi. Si cu cine ne jucăm? Cu cei pe care îi iubim şi cu care ne
înţelegem foarte bine. Si încercăm să învăţăm de la ei lucruri noi, să îi facem să râda, să-i
înveselim. Cu alte cuvinte, le arătăm dragostea şi prietenia noastră şi le oferim încredere.Prin joacă
putem descoperi un lucru magic,o taină pe care prea mulţi dintre noi, ajunşi la vârsta
maturităţii,nu o mai recunosc. Adulţilor li se pare prostesc jocul celor mici, însa nu-şi dau seama
cât farmec există în acest lucru. Din acest punct de vedere, jocul reprezintă un fel de abatere de la
regulă, de exagerare, de eliberare. Dacă un om, indiferent de vârstă , reuşeşte să se joace, să-l
găsească pe acel copil dinăuntrul lui, să râda şi să se bucure de lucruri simple,înseamnă că trăieşte
cu adevărat şi că nu este un stereotip, având suflet, viaţă, dragoste, energie. Iar cei care nu cunosc
acest sentiment de fericire pe care îl oferă jocul, ar fi bine să lase în urmă stofa sobră de adult şi să
viseze, să se joace, să iubescă.Nu e chiar adevărat că viaţa e grea, e adevărat că noi singuri o

39
facem să pară aşa, pentru că ne plângem, facem tragedii din lucruri mărunte şi nu suntem în stare
să ne punem imaginaaţia la lucru şi să ieşim cu zâmbetul pe buze din situaţiile dificile.
În concluzie, pentru mine, jocul reprezintă o ieşire din banal, o eliberare şi o forţă
interioară care te ajută să depăşeşti orice obstacol, indiferent de vârstă.

VIAŢA DE LICEU
Viaţa noastră se schimbă foarte repede. Parcă ieri eram în clasa I şi mă jucam cu
păpuşelele şi ursuleţii şi citeam poveşti cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene, iar acum am ajuns
deja elevă de liceu.Nu pot să uit momentele în care toţi ne gândeam la ce va urma:la
petreceri,distracţie şi chiuluri de la mate. Însă acum, când am ajuns aici,mi se pare că e o lume cu
totul diferită.
Viaţa de liceu este frumoasă, însă implică o schimbare majora. E un loc nou, cu alţ i
colegi,cu alţi profesori şi o mentalitate diferită. Aici poţi să descoperi prieteni adevăraţi, cu care să
legi prietenii durabile, şi o libertate foarte diferită de cea pe care ai avut-o până acum.Totul
depinde de felul tău de a fi. Totul pare perfect...muzică, distracţie, oameni cu care poţi să schimbi
impresii şi să comunici.Dar parcă zilele trec prea repede şi nu apuci să te bucuri de fiecare clipă.
Nu vă imaginaţi că la liceu nu sunt şi lucruri negative.De exemplu,băieţii ar fi şocaţi să
intre într-o clasă formată numai din fete.O să găsească în special glossuri,farduri şi mii de
ţipete:,,Dă-mi şi mie oja aia roşie! Ce esti aŞa zgârcită?" sau ,,Vai,ce groaznic!Mi s-a întins
rimelul!Dacă mă vede Alex de la a zecea?Viaţa mea e distrusă!"
Un eveniment important este,,Balul Bobocilor".Toţi se pregătesc şi au grijă să fie cât mai
frumosi.Apoi începe dansul, şi uită de toate frământările pe care le-au avut înainte.
Cât despre şcoala propriu-zisă,nu e chiar aşa de complicat.E bine să răspunzi cât mai mult
la ore ca să te pui bine cu profesorii şi să-ţi meargă bine până în clasa a douăsprezecea.Iar dacă
proful de istorie sau de mate îţi mai trânteşte câte un 3 pentru că nu ţi-ai învăţat lecţia,nu-ţi face
griji!E posibil ca ei să-şi dorească prea mult de la tine,sau ca tu să fii cu capul în nori pentru că
eşti îndrăgostit/ă . Şi,oricum,notele sunt de la 1 la 10.Nu e păcat să iei mereu 10? Unde ar mai fi
frumuseţea? Aşa că, nu vă speriaţi!
Pot spune că viaţa de liceu este perfectă dacă poţi să păstrezi o limită între seriozitate şi
inocenţă.

40
Struţ şi baclava
de RALUCA DOBROIU, clasa a IX-a ,
Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Ploieşti

Mihnea si Rebeca, doi fraţi cum nu a mai văzut lumea, erau şi cei mai buni prieteni. Toata
lumea ştia câte nebunii pot să facă: acum două săptămâni au înecat pisica, săptămâna trecută au
dat foc la covorul din sufragerie şi azi....azi au chef de bucătărit. Vor să inventeze reţeta magică a
baclavalei. Pentru ei era o noua provocare, având în vedere că ingredientele erau lucruri
chiar,,simple” pentru ei: răşină de copac, pământ de flori, mâncare de pisică, floarea din sufragerie
şi, nu în ultimul rând, un ou de struţ.
Şi uite aşa, prietenii noştri au început să facă ravagii: floarea mamei au tocat-o mărunţel,
mâncarea de pisică au înmuiat-o în apă şi, desigur, au uitat să oprească apa. Nici grădina nu a
scăpat uşor! Erau numai găuri în pământ, iar legumele bunicii...ei bine....nu cred că ar mai fi putut
supravieţui câteva ore. Însă, în final, mai rămăsese un singur ingredient:oul de struţ!! Mihnea şi
Rebeca nu au stat pe gânduri şi s-au dus imediat la străbunica lor, singura care avea un ou de struţ,
vechi de câţiva ani.
- Buni, ne dai şi nouă oul de struţ? Vrem să îl pictăm... Mami şi tati ne-au luat nişte culori
frumoase şi vrem să le încercăm.
- Bine, nebunaticii mei! Dar să nu-l spargeţi!
- Sigur!
Cum au pus mâna pe el, cei doi s-au dus în bucătărie şi l-au spart cu ciocanul. Însă, micuţii
nu au mai fost chiar atât de încântaţi în momentul în care un iz neplăcut inundă bucătăria.
În final, cei doi au făcut o baclava ,,minunată”, ce mirosea a ouă stricate... hmm!!!
Oare de ce?

41
Compact disc şi sinuzită
Era o zi frumoasă de vară. Sau nu? Nu! Nu era frumoasă! Afară era înnorat şi bătea
vântul de mama focului. O zi perfectă pentru înălţat zmee. Doar că eu, cum nu aveam un zmeu şi
nici nu prea îmi plăceau, stăteam în casă şi mă plictiseam...mă plictiseam... şi în cele din urmă mi-
am dat seama că...daa! mă plictiseam! În timp ce stăteam întinsă pe covor şi admiram o pată de pe
tavan, vine vijelios fratele meu, având pe faţă un zâmbet tâmp. Hmm! Ceva deja era ciudat: fratele
meu Z ÂMBEA?
- Am o idee! zise el în cele din urmă. Hai să ne jucăm cu ceva prin casă!
- Cu ce? am întreabat eu, mai plictisită decât el.
- Hai să ne jucăm de-a prinselea cu CD-uri !
- CD-uri ?! Dar nu avem CD-uri !
- Nu-i nimic ! Te duci tu să cumperi!
Nu ştiu de ce, dar cred că începusem şi eu să am un zâmbet dubios pe faţă. Să aruncăm cu
CD-uri prin casă? Genial! Să ies afară, să iau CD-uri...minunat! Nu stau pe gânduri şi alerg la uşă.
Îmi azvârl picioarele în primele încălţări pe care le-am văzut şi am ieşit pe uşă. Nu eram îmbrăcată
gros, doar cu un tricou şi nişte pantaloni scurţi. Bineînţeles că în graba mea nu am apucat să arunc
un ochi pe geam şi să văd că afară se înnorase rău. Ies repede din bloc şi încremenesc. Era frig!
Foarte frig! Însă nu m-am întors în casă. Am continuat drumul ca o eroină. Sau nu? Câţiva stropi
de ploiae îmi atinseră pielea şi începusem să tremur şi mai rău. În gândul meu îmi tot ziceam ,,Hai,
că poţi! În 5 minute ajungi la magazin!” Doar că în aceste 5 minute a inceput o furtună în toată
regula. Dar nu eram îngrijorată! Ce puteam să păţesc? Ajung la tejghea şi cu o voce tremurată cer
cinci cinci CD-uri.
- Şase lei,vă rog!
Şase lei.. şase lei...banii...unde sunt banii?! Nu! În graba mea am uitat să iau banii de
acasă! De ce nu poate fi ceva gratis în lume?Cu faţa în pămân, ies din magazin şi îmi fac curaj să
ajung acasă.
În cele din urmă, ziua s-a terminat interesant: afară s-a înseninat şi toţi copiii, inclusiv
fratele meu, s-au dus la joacă. Doar eu am rămas îngropată în pături şi batiste igienice din cauza
minunatei mele sinuzite cu care m-am pricopsit! Ironic, nu?

42
ZILELE BIBLIOTECII
2 6 mai - 7 iunie 2010
EDIŢIA a VI -a

 Incursiune în viaţa şi opera marelui povestitor danez HANS CHRISTIAN


ANDERSEN, cu ocazia împlinirii a 205 de ani de la naşterea acestuia.

 Desfăşurarea concursului rebusistic „Scriitori români”.

 Creaţii ale elevilor Şcolii „Rareş-Vodă” , Ploieşti : Basme ilustrate.

 Expoziţie de enciclopedii (lucrări lexicografice ample care tratează noţiuni din toate
domeniile).

 Topul cititorului - pe clase


- pe şcoală

 Îmbogaţirea fondului de carte existent prin donaţii de publicaţii din partea elevilor şi a
cadrelor didactice.

43
În loc de introducere.......................................................................................................1
Hanami – sărbătoarea florilor .......................................................................................3
Tangram ............................................................................................................. ...........6
Alegoria broscuţelor ............................................................................................ ..........8
Limba şi literatura română şi educaţia plastică .........................................................10
Mănăstirea Stavropoleos ...........................................................................................16
Citate despre cărţi ......................................................................................................20
Din creaţiile noastre ..................................................................................................24
În loc de încheiere – paginile cu invitaţi ....................................................................40
Zilele bibliotecii .........................................................................................................44

Evgnosia Kelesidis, clasa a VI-a A,Dora Ion, Ştefania Popa, Cosmin Gandore, clasa a VII-a A

GEORGETA CINCAN – PROF. ÎNV. PRIMAR


DANIELA OPREA – PROF. ÎNV. PRIMAR
ROXANA IONESCU – PROF. ÎNV. PRIMAR
RAMONA SIMACHE – PROF. LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
RALUCA SLĂNICEANU – PROF. RELIGIE
MARILENA GHIORGHITĂ – EDUCAŢIE PLASTICĂ
MIHAELA GAVRILOIU – INFORMATICĂ

ANDREEA ŞERBAN – PROF. LIMBA ŞI LITERATURA


ROMÂNĂ

44