Sunteți pe pagina 1din 29

Conceptul de sănătate şi

boală
Starea de sănătate:
(dificultăţi de definire)

 Posibilitatea evoluţiei “subterane”


(asimptomatică subiectiv şi la examenul clinic)
a unor procese patologice
 Subiectivismul bolnavului face ca boala să fie
mai târziu înregistrată (bolnavii ignoranţi) sau,
din contră, să fie semnalată în mod eronat
(bolnavii “închipuiţi”)
Sănătatea
 Este privită de către patolog ca o stare de
integritate
 De clinician ca o lipsă de simptome
 De bolnav ca o stare de bine
Studiile efectuate în ultimele decenii asupra
influenţei nefaste a condiţiilor mizere (foamete,
aglomeraţie, promiscuitate, şomaj, conflicte
sociale, etc.) asupra sănătăţii – au considerat
esenţiale 3 criterii de apreciere a sănătăţii:
- Psihic
- Somatic
- Social
Definiţia sănătăţii (OMS): Starea de bine
psihic, somatic şi social a individului
Pierderea stării de sănătate – reprezintă boala
Boala – reprezintă, în afara conţinutului său
psihosomatic “în sine”, o situaţie existenţială
diferită de cea “normală”, trăită de individ până
la apariţia ei.
 Starea de sănătate îi conferă individului
posibilitatea unei adaptări normale la exigenţele
mediului şi este sinonim cu o stare de confort
psihic şi somatic

 Odată cu instalarea bolii, apar o serie de


ameninţări la adresa integrităţii şi / sau
capacităţii fizice, mergând până la moartea
individului, funcţie de gravitatea bolii
 În caz de îmbolnăvire gravă apar modificări ale
statutului şi rolului socio-profesional şi familial
al individului
 Boala generează stres psihic prin două mari
grupe de agenţi stresori:
- situaţia creată prin apariţia, desfăşurarea şi
consecinţele bolii
- situaţia creată prin cortegiu de suferinţe fizice
şi psihice inerente
 Conştiinţa bolii, cu anticiparea suferinţei fizice
aflate la începutul ei, sau trăirea ei directă, ca şi
evaluarea (uneori accentuată de experienţa
altor bolnavi) a consecinţelor de ordin somatic
dar şi social ale bolii – crează la orice individ
premizele unor stresuri majore şi de lungă
durată.
 Există o tendinţă naturală proprie chiar şi celor
mai instruiţi şi mai lucizi indivizi, dar şi a celor
aflaţi la polul opus al nivelului intelectual, de a
amână sau nega “intrarea în situaţia de
bolnav”
 Această tendinţă este influenţată de:
-”cultura medicală” a bolnavului
- propria experienţă de bolnav
- experienţa celor apropiaţi lui
- momentul în care survine îmbolnavirea
 “Acceptarea bolii” poate determina intrarea în
situaţii generatoare de mari frământări
sufleteşti, un stres psihic de durată, mai ales la
indivizii care evaluează corect sau mai ales
supradimensionează problemele pe care i le va
pune boala.
Caracter şi reacţie la boală
• “Acceptarea bolii / Recunoaşterea bolii şi “intrarea
în situaţia de bolnav”
 Există adesea boli extrem de grave al căror stadiu de
latenţă clinică, uneori îndelungat, face pe purtătorii lor
să ignore în mod obiectiv existenţa situaţiei de bolnav.
 Există numeroase cazuri în care un individ nu acordă
importanţă unor simptome izolate, “uşoare”ale unei
boli încă necunoscute sau, din contră, uşor încadrabile
nosologic, dar aparţinând unor boli minore şi trecătoare
( o viroză respiratorie fără alterarea stării generale, o
alergie alimentară pasageră, o mialgie suportabilă, etc.)
 Această atitudine este judecată diferit de către
înşişi pacienţii în cauză (fie autocritic, fie laudativ)
şi chiar de către medici care uneori, absorbiţi de
sarcini de asistenţă prioritară a unor afecţiuni
grave, încurajează această optică a pacienţilor

 Poate să genereze “întârzieri” diagnostice şi


terapeutice adesea greu recuperabile în cazul
debutului unor boli grave
 Altfel se petrec lucrurile în cazul unui individ cu tip
de personalitate obsesiv sau la un nevrotic cu idei
prevalente de tip hipocondriac

 Cele mai mici “deficienţe” ale unor funcţii viscero –


somatice solicitate de o serie de acte fiziologice
(efort, alimentaţie, act sexual, etc) va determina, la
aceştia apariţia unei stări de tensiune psihică, cu
atributele stresului psihic
Clasificarea reacţiilor determinate de
situaţia de boală:
1) Recunoaşterea bolii şi acceptarea stării de bolnav
2) Ignorarea bolii
3) Negarea, refuzul stării de boală
1.Recunoaşterea bolii şi acceptarea
situaţiei de bolnav
 Este varianta realistă, raţională, în cadrul căreia un
individ echilibrat emoţional cu un nivel de cultură
sanitară satisfăcător apreciază că, în faţa unor tulburări
de ordin somatic sau psihic trebuie:
- să-şi ajusteze comportamentul prin măsuri igienico-
dietetice provizorii până la prezentarea la medic,
considerată obligatorie
- să se limiteze la tentative terapeutice simple, dacă ele
conduc la dispariţia simptomelor, iar acestea nu se mai
repetă
 Acest individ recunoaşte lucid slăbiciunea fizică
sau psihică pe care o implică boala apărută în
viaţa sa şi situaţia de dependenţă rezultată din
această scădere a capacităţilor sale

 Un alt mod de acceptare a bolii apare la indivizi


cu o conştiinţă a bolii disproporţionată faţă de
substratul real organo-lezional
2. Ignorarea bolii
 Poate fi condiţionată de o percepere a
simptomelor de către un individ cu un nivel
redus de cultură sanitară sau cu intelect liminar
sau de către un individ suferind de o altă boală
psihică (schizofrenie) sau neurologică
(anosognozia) prin deficit de integrare a
informaţiilor senzoriale şi cele stocate în
memorie
 Un alt mod de ignorare a simptomelor bolii este
desconsiderarea lor, chiar de către indivizi cu un psihic
normal şi cu atitudine “realistă” dar aflaţi într-un moment de
focalizare a intereselor asupra unor probleme care îi fac
nepăsători faţă de propriile lor suferinţe (nu intră în discuţie
ignorarea unei boli chiar grave, dar asimptomatice)
3. Negarea, refuzul stării de boală
 Se întâmplă frecvent, pentru că este “incomod”
pentru cineva să recunoască faptul că este
bolnav.
 Consecinţele îmbolnăvirii:
 Individul trebuie să se supună unor exigenţe legate
de tratarea bolii – modificarea modului de existenţă
 Generarea de stres psihic
 Negarea stării de boală are la bază două
atitudini fundamentale:
 Amânarea “deciziei” - prin speranţa în caracterul
trecător al bolii sau al lipsei de gravitate
 Autoamăgirea – prin mecanisme inconştiente de
apărare, la bolnavi la care simptomele conştientizate
de ei sugerează (chiar şi unei persoane cu o cultură
medicală redusă) posibilitatea unei boli foarte grave

Ambele situaţii de negare a stării de boală


sunt puternic generatoare de stres psihic.
Principalele atitudini în faţa unei
situaţii de boală:
1) Atitudinea combativă
2) Atitudinea de resemnare
3) Atitudinea de refugiu în boală
4) Atitudinea problematizantă
5) Atitudinea de valorificare superioară a situaţiei de
bolnav
6) Atitudinea de “rea folosire” a bolii
7) Reacţia persecutorie
1. Atitudinea combativă
 Caracteristică unui număr important de bolnavi
aflaţi într-o stare de relativ echilibru psihic în
momentul îmbolnăvirii
 Tip de personalitate care permite o adaptare
adecvată la realitate, chiar dacă prezintă unele
trăsături de vulnerabilitate
2. Atitudinea de resemnare
 Atitudine de dezinteres faţă de soarta proprie
 Bolnavi cu o stare depresivă mai mult sau mai
puţin exprimată sau
 Bolnavi cu concepţii religioase care îi predispun
la astfel de reacţii,vecine cu starea de
“indiferentism” (proprie misticilor)
3. Atitudinea de refugiu în boală
 Este generată de beneficiul secundar pe care îl
au unii bolnavi cu probleme existenţiale
serioase sau
 Bolnavii hiperconştiincioşi
4. Atitudinea problematizantă
 Este legată de raportarea bolii la coordonatele
existenţiale în care este implicat subiectul
(culpabilizarea pentru fapte din trecut care “îl apasă”)
sau
 Sunt implicate alte persoane (“tendinţa de personificare
a agentului patogen” – “deochi”, “farmece”, etc.) –
apare la bolnavi cu un orizont intelectual mai redus.
5. Atitudinea de valorificare
superioară a situaţiei de bolnav
 În această atitudine se includ toate reacţiile de depăşire a
acestui impas care este boala.
 Experienţa bolii reprezintă şi un beneficiu, care compensează
suferinţa.
 Beneficiul constă în “ocazia” pe care bolnavul o are ca să
mediteze la problemele sale de perspectivă, la refacerea fizică
şi psihică din convalescenţă, la reorientarea unor
comportamente deficitare pe o direcţie profilactică, la analiză
şi autocunoaştere.
6. Atitudinea de “rea folosire” a
bolii
 Constă în “cufundarea în suferinţă”, agitaţie şi
anxietate
 Este impusă în mod justificat de bolile foarte
grave şi nejustificat, de supraestimarea unor
boli uşoare
7. Reacţia persecutorie
 Se referă la acei bolnavi, care, negând boala,
devin adevăraţi “revendicatori – procesomani”,
căutând repararea prejudiciului ( de exemplu
în chirurgie)