Probleme globale in relatiile internationale

Independenta coloniilor
- in timpul celui de al doilea razboi mondial, raporturile dintre colonii si puterile
imperialiste s-au modificat. Multe colonii au participat la razboi direct cu trupe (India,
Nigeria), cu fonduri si materii prime, au fost teatru de razboi sau baze militare, au suferit
ocupatia inamica. Ele se asteptau sa fie recompensate cu acordarea independentei.
Nerealizarea acestei aspiratii legitime a dus la aparitia miscarilor de eliberare, in fruntea
carora s-au aflat intelectualii.
In conditiile Razboiului rece, cele doua superputeri, fiecare din alte ratiuni, au
sustinut aceste miscari. SUA pentru ca-si aminteau de propriul lor razboi de independenta
si urmareau sa-si consolideze dominatia mondiala; URSS pentru ca dorea sa-si largeasca
sfera de influenta, sperand sa impuna regimuri comuniste in tinerele state, precum si sa
determine slabirea blocului occidental din care faceau parte puterile imperialiste.
Coloniile si-au obtinut independenta fie prin tratative (India, Birmania), fie in
urma unor razboaie de eliberare, cum au fost cele din Indochina (1945-1954), Algeria
(1954-1962), Angola si Mozambic (1964-1975). In anii 50 si 60, Africa a fost principala
scena a luptei pentru inlaturarea colonialismului.
In aprilie 1955, s-a desfasurat Conferinta de la Bandung (Indonesia), unde 29 de
state afro-asiatice au adoptat o declaratie de condamnare a colonialismului.
Cel mai important moment in aparitia noilor state a fost adoptarea de catre ONU a
Rezolutiei 1514, prin care se recunostea popoarelor din colonii dreptul de a-si hotari
singure soarta.
Anul adoptarii acestui important document (1960) a fost numit Anul Africii,
deoarece 18 state de pe acest continent si-au proclamat independenta. Conferinta de la
Addis-Abeba, din mai 1963, s-a concretizat prin infiintarea Organizatiei Unitatii Africane
si adoptarea unei Carte a Unitatii Africane, semnata de 30 de state care si-au afirmat
pozitia lor de neutralitate si nealiniere. Pana in 1970, s-au format 64 de state
independente: marile imperii coloniale, s-au prabusit practic.

Miscarea de nealiniere. „Grupul celor 77”

Tinerele state care au fost numite, uneori, lumea a treia, s-au confruntat cu probleme
grave ce-si aveau originea in inapoierea economica, divizarea nationala sau diversitatea
religioasa si chiar intr-o anumita imaturitate politica. Drept urmare, ele au fost adesea
categorisite ca subdezvoltate.
In relatiile internationale, tinerele state au optat pentru neutralitate, concretizata in
miscarea de nealiniere, refuzand aderarea la blocurile militare. Promotorii miscarii de
nealiniere au fost Iosip Broz Tito, conducatorul Iugoslaviei comuniste, Nehru,
presedintele Indiei, si Nasser, al Egiptului. Miscarea de nealiniere a luat nastere in 1961,
la Conferinta de la Belgrad. In 1979 ea cuprindea 88 de state care recomandau
coexistenta pasnica si respingeau impartirea lumii in blocuri politico-militare. Isi
propuneau sprijinirea luptei pentru independenta si suveranitate nationala.
In 1964, in cadrul primei sesiuni a Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si
Dezvoltare, s-a individualizat Grupul celor 77 de state in curs de dezvoltare care a
adoptat o Declaratie privind contactele si consultarile dintre ele, in vederea elaborarii
unor obiective economice si dezvoltarea cooperarii.
Grupul celor 77 era o reactie a preocuparii noilor state independente pentru
gasirea unor noi cai de cooperare si inlaturarea discriminarilor in relatiile economice
internationale. Tarile membre urmareau inlaturarea decalajului care le separau de tarile
bogate, lichidarea datoriilor lor externe si a subdezvoltarii.

„Politica de nealiniere nu a aparut ca rezultat al optiunii formale sau a unor intelegeri

prealabile intre promotorii ei pentru crearea unui al treilea bloc (...), ci ca expresie a
intereselor vitale si a necesitatilor comune de a trai in pace si independenta, de a fi
participanti egali in drepturi si nu observatori pe arena mondiala.”
Iosip Broz Tito