Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSITATEA “AL.

IOAN CUZA”, IAŞI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZAREA: RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

PROBLEMA
MINORTITĂŢIL
OR
ÎN FRANŢA

GRECU GEORGIANA ELENA

MĂRIUŢ MONICA GABRIELA

TOFAN CLAUDIA

1
DAMIR CRISTINA – GR.3

CUPRINS

Introducere

1. Istoricul minoritatilor in Franta

1.1. Contextul in care au aparut minoritatile (s-au dezvoltat) in Franta

1.2. Evolutia de-a lungul timpului a minoritatilor in Franta

2. Imaginea contemporana a minoritatilor in Franta :

2.1. Diversitatea etnica si culturala

2.2. Cum sunt privite minoritatile in Franta

2.3. Probleme actuale legate de minoritati in Franta

3. Politici exercitate asupra minoritatilor din Franta

3.1. Politici de promovare a drepturilor minoritatilor in Franta

3.2. Politici de eliminare a discriminarii si de protectie a minoritatilor in Franta

3.3. Rolul exercitat de UE asupra rezolvarii problemii minoritatilor in Franta

Concluzii

Bibliografie

2
INTRODUCERE

Dacă dorim să analizăm istoria Franţei, sau cel puţin ceea ce priveşte
istoria minorităţilor, putem observa că puţină atenţie a fost acordată impactului şi
influenţei exercitate de către aceştia asupra dezvoltării naţiunii franceze. Este o
neglijare surprinzătoare, dacă este să ne gândim ce se afirmă, cum că în ultimii
doua sute de ani , Franţa, a primit cei mai mulţi imigranţi dintre toate statele
europene.

În această lucrare am încercat să surprindem în primul rând un istoric al


minorităţilor din Franţa, dar şi evoluţia acestora în timp pe acest teritoriu, dar şi
care ar fi cele mai importante minorităţi din spaţiul francez.

În al doilea rand, am analizat modul în care sunt privite minorităţile , dar şi


imaginea contemporana pe care aceştia o au in această eră a globalizării. Nu în
ultimul rând, ne-am oprit atenţia asupra politicilor promovate de Franţa atât de
promovare a drepturilor minorităţilor, cât şi de eliminare a discriminărilor şi de
protecţie a minorităţilor.

Un rol important in ceea ce priveşte minorităţile o are şi Uniunea


Europeană, care vine în sprijinul acestora prin lansarea unor serii de programe
atât de finanţare a promovării şi protecţiei minorităţilor cât şi de creştere a
gradului de conştientizare în rândul populaţiei.

Scopul nostru în redactarea acestei lucrări a fost acela de a afla dacă o


ţară precum Franţa, care se ghidează pe unele principii cum ar fi: dreptatea,
egalitatea, reuşeşte să pună în practică politicile necesare pentru ca minorităţile
de pe teritoriul francez să fie integrate pe deplin în stat şi pentru a nu exista
diferenţe sau un comportament rasial, care din păcate mai persistă, intr-o nuanţă
mai accentuată sau mai puţin accentuată, în multe dintre statele lumii.

3
1. Istoricul minorităţilor în Franţa

Napoleon, înainte de a lansa atacul asupra Egiptului, a adresat trupelor sale aceste
cuvinte: “Soldaţi, sunteţi angajaţi într-o cucerire ale cărei consecinţe vor fi incomensurabile”1.
Evenimentele ulterioare au dovedit dincolo de orice indoială cât de adevarată a fost
semnificaţia istorică a acestei invazii.

Dincolo de realitatea globalizării, de tendinţa epocii moderne de a uniformiza


societatea umană şi a impune aceleaşi valori la scară mondială continuă să persiste dorinţa de
netăgăduit a existenţei conştiinţei naţionale, a identităţii şi apartenenţei la o anumită
comunitate umană, indiferent de liantul care o formează, fie el religios, lingvistic sau naţional.
Dreptul la libera circulaţie recâstigat o dată cu deschiderea „cortinei de fier”, a dus şi duce
încă la migrarea unui numar foarte mare de oameni dintr-o regiune în alta sau chiar dintr-o
parte în alta a globului, sărăcia şi mirajul occidentului, de asemenea, nu fac decât să
accentueze această realitate. Formarea de noi comunităţi etnice, religioase, lingvistice şi de ce
nu sexuale, în paralel sau chiar în sânul celor vechi, este o realitate de netăgăduit a ultimului
secol, iar aceste comunităţi devin tot mai conştiente de identitatea lor, vis-a-vis de cea a
majorităţii.2

În istoria Franţei, puţină atenţie a fost acordată impactului şi influenţei exercitate de


imigranţi asupra dezvoltării naţiunii franceze. Această neglijare este cu atât mai
surprinzătoare, cu cât se consideră că în ultimii două sute de ani, Franţa, dintre toate statele
europene a primit cei mai mulţi imigranţi. Mai mult, în 1930, procentul de străini din
populaţia franceză era mai mare decât cel al Statelor Unite.

Cel mai adesea, fluxurile de imigranţi în Franta în secolul al XIX-lea proveneau din
ţările vecine (Italia, Spania, Portugalia, Belgia), fiind atraşi de oportunităţile în industria

1
Hermassi, Elbaki. 1987. Revoluţia Franceză şi lumea arabă. Jurnalul Internaţional Stiinte Sociale, UNESCO,
Paris, februarie, pag. 33.
2
Ion Diaconu, Minorităţile. Statul. Perspective., Bucureşti, Editura I.R.D.O., 1994, pp 12-13
4
prelucrătoare, construcţii şi agricultură. Se poate argumenta că imigraţia în masă în Franţa nu
începe cu adevărat decât în 1850, când expansiunea economică şi creşterea industrială a celui
de-al Doilea Imperiu, au creat o cerere de forţă de muncă care nu a putut fi acoperită la nivel
naţional. Acest proces a continuat şi a crescut în timpul celei de-a Treia Republici (1870-
1940), timp în care Franţa a apărut ca o putere industrială majoră. În 1851, străinii au
reprezentat doar 1% din totalul populaţiei. Până la mijlocul anilor 1880, procentul a crescut
până la aproape 3%.

Atât în timpul cât şi după primul război mondial, Franţa a continuat să recruteze
muncitori străini pentru fabricarea muniţiei în fabrici cât şi pentru a ajuta la rezolvarea lipsei
interne de forţă de munca, o dată ce războiul s-a încheiat.

Franţa a început să primească tot mai puţini imigranţi din ţările europene şi tot mai
mulţi de la fostele sale colonii din Africa de Nord şi de Sud şi din Asia de Sud-Est.
Colonialismul a creat cel mai eficient canal pentru mişcările de migraţie în Franţa. Potenţial
major de forţă de muncă s-a găsit în Maghreb, Senegal, Indochina, Martinica, Guyana
Franceză, Insula Reunion. De la mijlocul anilor 1950, maghrebienii au fost cel mai
semnificativ grup de imigranţi în Franţa. Marea majoritate a acestora nu proveneau din Maroc
sau Tunisia, ci din bijuteria coroanei imperiului colonial francez-Algeria.

Înainte de 1940, fiecare stat-naţiune era liber să hotarască cine putea intra pe teritoriul
în care îşi exercita suveranitatea, şi cine dintre străini, putea deveni un conaţional. Însă, istoria
politicii de imigraţie arată ca în două momente precise, Franţa a fost pe punctul de a alege
politici de preferinţă etnică explicită. În 1945, mai întâi, atunci când se stabileşte pentru prima
dată o politică coerentă a imigraţiei, al cărei obiectiv astfel definit de generalul de Gaulle este
de a combate „lipsa de oameni” şi „slăbiciunea natalităţii franceze...obstacolul principal care
se opune redresării noastre”.3 Anumiţi experti propun să se adopte un regim de cote pe zone
geografice, inspirat din regimul atunci în vigoare în Statele Unite. De Gaulle el insuşi susţine
această abordare.

De fapt, după cel de-al doilea război mondial, ca reacţie la nazism, toate democraţiile
liberale acceptă să îţi supună politicile de imigraţie noilor norme de drept international. Astfel
ele exclud orice selecţie a imigraţiei pe cota etnică sau naţională.

3
Patrick Weil, Libertate, egalitate, discriminari, Ed.Ideea Europeană, Bucureşti, 2008, pag. 6
5
Valery Giscard d’Estaing a fost un actor activ şi decisiv în susţinerea politicii de retur
forţat a majorităţii nord africanilor, în special a algerienilor instalaţi în Franţa. Cu câteva luni
înainte de înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale din 1981, el cere: “să se ia în sfârşit măsuri
eficace pentru ca imigranţii să nu mai poată intra în Franţa. Prezenţa unui astfel de număr de
imigranţi, denaturează societatea franceză.” 4

Evoluţia de-a lungul timpului a minorităţilor în Franţa

Astăzi aproximativ trei milioane de musulmani trăiesc în Franţa, majoritatea


provenind din Maghreb. Musulmanii au devenit cea mai mare comunitate religioasă, a
doua după romano-catolicii. Musulmanii din Africa de Nord trăiesc o viaţă liniştită,
complet în armonie cu populaţia franceză. Cu toate acestea, ei nu ar putea rămâne imuni la
evoluţiile politice şi sociale din şi în afara Franţei, în special în lumea musulmană.
Creşterea gradului de conştientizare religioasa, în căutare de a păstra identitatea lor,
decalajele socio-economice, politica guvernului francez în ceea ce priveşte lumea
musulmană, valurile de activităţi subversive, şi nu în ultimul rând, războiul din Golf şi
urmările acestuia - toate acestea şi alti diferiţi factori, au reprezentat o provocare serioasă
pentru pacea şi stabilitatea din regiunea mediteraneană. Oraşe franceze, în special porturile
în care există populatie imigranta considerabilă, se transforma treptat în zone de criză
pentru scena europeană contemporană. Politici adecvate de dialog şi de întărire a încrederii
ar trebui să fie puse în aplicare înainte ca situaţia sa se înrăutateasca.

În plus faţă de problemele socio-religioase, imigranţi musulmani din Franţa se


confruntă cu greutăţi financiare, şomaj şi disparităţile economice. Majoritatea acestor
imigranţi sunt muncitori necalificaţi care sunt angajaţi în locuri de muncă plătite prost. Un
număr tot mai mare de imigranţi din Africa de Nord sunt dispuşi să lucreze pentru salarii
mai mici în comparaţie muncitorii de origine franceza. În consecinţă, revoltele forţei de
muncă au devenit agresive în oraşele industriale, în special în oraşele port la Marea
Mediterană. Potrivit lui Reuter ştiri publicate în presa internaţională pe 19 iulie 1994,
tinerii au dat foc la 17 autoturisme de la Nisa pentru a razbuna moartea unui coleg arab,
ucis în acte de violenţă etnică. Rasismul şi violenţa de natura etnica este în creştere si

4
Patrick Weil, op.cit. pp. 66-70
6
ameninţă stabilitatea şi integritatea societăţii franceze. Este o chestiune de mare îngrijorare
că aproape 50% din imigranţi sunt şomeri. 5

În urma acestor conflicte, afluxul de refugiaţi din Africa de Nord şi de imigranţi


ilegali, a contribuit spre agravarea situaţiei. În iulie 1986, guvernul Chirac a adoptat o
rezoluţie din dreptul Coaliţiei ce propunea să elaboreze legi mai stricte în materie de
imigrare. Aceasta a autorizat administraţiei locale de a expulza imigranţi ilegali, a
rezervat dreptul de acordare a cetăţeniei automat la copiii din părinţi străini, şi a dat mai
multă putere poliţiei de frontieră de a refuza intrarea. În 1986, 1700 imigranţi ilegali au
fost expulzaţi din ţară. Cu toate acestea, aceste măsuri stricte nu ar putea solutiona în mod
eficient problema. După războiul din Golf, posibilităţile de angajare în Orientul Mijlociu
şi Africa de Nord au scăzut considerabil. Comisarul pentru Relaţii Nord-Sud, domnul
Abel Matutes, a propus ca statele membre sa dea ajutor economic mai mult şi să încurajeze
investiţiile private în sudul Mediteranei.

Franţa, în ciuda încercărilor din 1945 şi de la sfârşitul anilor 1970, a ales întotdeauna
să respecte egalitatea străinilor in faţa legilor şi procedurilor sale, chiar dacă în practică se
manifestau preferinţe. Acest respect al egalităţii în faţa legii, a neutralităţii în faţa originilor
la intrare ca pe teritoriul naţional este poate motivul pentru care în Franţa imigranţii şi
copiii lor se identifică mai bine cu ţara lor de adopţie. Franţa reuşeşte mult mai bine
integrarea culturală decât integrarea economică şi sociala.6

2. Imaginea contemporană a minorităţilor în Franţa

5
Laroui, Abdullah. . Istoria din Maghreb. Princeton: Princeton University Press, 1970, pp.. 351-
352.

6
Patrick Weil, op.cit., pg. 9
7
• Specific cultural

Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale
şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, numit
şi Oraşul Luminilor, a fost de-a lungul timpului un important centru cultural, găzduind artişti
de diverse origini, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un
caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate
unei mari varietăţi de teme.

Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat


moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului, numeroase
realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăi ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei
şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de
calitate. Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a
Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic
influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.

Diferența cea mai importantă dintre sistemul francez și celelalte sisteme europene este
ca statul a jucat întotdeauna un rol foarte important în cultură, nu pentru a controla, ci pentru a
sprijini creația liberă și pentru ca artițtii să poată crea. Astăzi, când Franța vorbește despre
diversitate culturală, trebuie să înțelegem că nu este vorba de a apăra cultura franceză de
celelalte culturi, ci de a accepta și de a ajuta dezvoltarea celorlalte culturi care nu au șansa de
a beneficia de sisteme de ajutor și de susținere ca cel din Franța. De aici primirea frecventă a
artiștilor străini în Franta, dar și sistemul de susținere.7
De exemplu, Franța are un întreg sistem de sprijin al filmului în țările din sud. Ea
consideră că diversitatea culturală nu se oprește la frontierele sale, că e important să ajute
taăile în curs de dezvoltare, care nu au mijloacele să investească în cultuă, pentru ca și aceste
culturi să existe. Nu putem acuza Franța de a fi inventat noțiunea de diversitate culturală
pentru a se apăra. Cultura sa e deschisă celorlalte culturi. Cultura nu este un serviciu, un bun
la fel ca celelalte și din ce în ce mai multe țări cad de acord asupra noțiunii și asupra modului
de acțiune. Cultura este uneori un bun vandabil, se poate constata prin dezvoltarea industriilor

7
http://www.revista22.ro/cultura-frantei-este-deschisa-celorlalte-culturi-1010.html, 12.04.2010
8
culturale, dar ea este legată atat de mult de identitatea unei țări, de cetățenie, încat nu poate fi
tratată la fel ca orice alt bun.

• Diversitate etnică

O definiţie sugestivă a termenului de minoritate întâlnim în literatura franceză,


subliniindu-se că aceasta „desemnează un grup de persoane care diferă prin rasă, religie,
limbă sau naţionalitate de grupul majoritar (mai numeros) în mijlocul căruia trăieşte.8
Oamenii se deosebesc statistic, ca mulţimi, atât din punct de vedere natural, mai ales
prin culoarea pielii, ca rase, cât şi din punct de vedere cultural , mai ales prin limba vorbită, ca
etnii. Aceste caracteristici reprezintă elemente obiective de delimitare a raselor şi etniilor.
Grupul etnic este definit ca o populaţie distinctă în cadrul unei societăţi mai largi a cărei
cultură este diferită de a sa. Membrii grupului etnic au un semnificativ sentiment al identităţii,
datorită unor trăsături caracteristice comune de natură rasială, naţională şi culturală. În fiecare
societate convieţuiesc persoane aparţinând diferitelor grupuri etnice, grupuri care pot fi
majoritare sau minoritare. Un grup etnic se particularizează în special prin diferenţele
culturale în raport cu societatea: obiceiuri, îmbrăcăminte, comportamente, religie, limbă,
concepţie despre viaţă. Membrii oricărui grup etnic se simt şi par uniţi între ei prin trăsăturile
caracteristice proprii. Datorită acestor trăsături distincte membrii unui grup etnic se deosebesc
de membrii celorlalte grupuri etnice. Între grupurile etnice din fiecare societate se stabilesc
relaţii prin intermediul cărora se realizează comunicarea şi echilibrul sistemului social.
Membrii unui grup etnic au o identitate distinctă, generată de un tip particular de istorie.
Structura unui grup etnic include persoane din toate grupele de vârstă şi de ambele sexe.
Grupul etnic este o realitate socială concretă care rezultă din interrelaţiile şi contactele
umane. Numai prin intermediul relaţiilor cu persoane care aparţinând altor grupuri etnice se
pune în evidenţă identitatea fiecărui grup etnic.9 În Franța se evidențiază printre cele mai
importante grupuri etnice: latini si cu limba germanica, slavi, africani (in special din Africa de
nord ), indochinezi, baști de peste mări : nergii, albi , mulatrii, Est indieni, chinezi,
amerindieni.10

• Cum sunt privite minoritățile în Franța


8
http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2006/RSJ4/B13OtovescuCristina.pdf, 11.04.2010
9
http://www.scritube.com/sociologie/RELATII-INTERETNICE-RASIALE-SI41582.php, 12.04.2010
10
http://www.travelers-way.com/Europa/descriere_franta.html, 11.04.2010
9
Franța găzduieste una dintre cele mai numeroase minorități de culoare din Europa si
cea mai numeroasă minoritate musulmană. Unul din 10 locuitori ai țării este de origine arabă
sau africană. Cu toate acestea, modelul tradițional francez pentru integrare reprezinta un eșec,
iar elita politică franceză rămâne albă într-o proporție covârșitoare.

Utilizarea unor mijloace elaborate pentru protecția minorităților naționale, precum


măsurile speciale, presupune recunoașterea faptului că anumite grupuri au statutul de
minorități naționale. Existența acestora este negată de anumite state. În momentul ratificării
Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Franța a declarat că art.27 nu
este aplicabil. Articolul invocat anunță că Franța este o republică indivizibilă, laică,
democratică și socială. Ea va asigura egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii indiferent de
origine, rasă oi religie. Toate credințele vor fi respectate. În virtutea art.2 Franța nu recunoaște
minoritățile.11

Sistemul politic francez a devenit arhaic. Insistând asupra idealului "egalitarismului",


țara se mândrește cu faptul că nu face nicio diferență în ceea ce privește moștenirea etnică sau
de rasă. Statisticile privitoare la etnii și acțiunea afirmativă sunt interzise, deoarece Franța
încearca să fie o țară pentru care rasa nu este importantă, care își tratează toți cetățenii la fel.
Politicienii din întregul spectru politic s-au opus oferirii unui tratament deosebit minoritaților,
fie prin stabilirea unor cote, fie prin actțune afirmativă. Astfel, promovarea diversității
reprezintă un câmp minat, iar reprezentativitatea minorităților în politica franceză rămâne o
utopie.

În apărarea Franței se poate spune că experiența sa cu imigrantii care vin din țări
neuropene este recentă. În decursul ultimelor două secole a absorbit mai multi imigranți decât
orice altă țară europeană. Însă imigranții africani sau arabi au inceput să sosească în Franța
abia în anii 1960. Țara mai are nevoie de timp pentru a gasi o modalitate de a integra politic
noii săi cetațeni ce provin din țări neuropene. Cu toate aceasta, mult laudatul egalitarism al
Franței va rămâne o idee teoretică dacă țara nu ia măsurile eficiente necesare pentru a
promova minoritaățile.12

Franţa rămâne unul din cele mai centralizate state ale Uniuni Europene. Are
numeroase minorităţi: occitani, alsacieni, bretoni, algerieni, marocani, basci, tunisieni,

11
Andreescu, Gabriel, Națiuni și minorități, Polirom, Iași, 2004, pag.58
12
http://www.ziarulfaclia.ro/Efectul-Obama-pentru-minoritatile-din-Franta+20393,
12.04.2010
10
corsicani etc.13 După
2001, anul ce a marcat finalul erei bipolare în relaţiile internaţionale, Europa a început să
experimenteze noi provocări în materie de securitate. În această nouă etapă, Europa a început
să cunoască o creştere tot mai mare a numărului de imigranţi legali şi ilegali, datorită
globalizării şi mişcărilor transfrontaliere, intensificării profesionalizării pe piaţa muncii.
Migraţia Est-Vest şi circulaţia minorităţilor etnice au căpătat amploare. Se poate spune însă că
ultima decadă din istoria migraţiei europene stă sub auspiciile migraţiei în scopul angrenării
pe piaţa muncii, circulaţiei în scop profesional. Migraţia este însă responsabilă şi de 85% din
dezvoltarea demografică a Europei. Se poate spune că migraţia este o
zonă de dezbatere politică şi de politici publice efervescentă în ultimele două decenii, ce ne
poate oferi, dacă privim în profunzime fenomenul, o exemplificare a modului în care
funcţionează democraţiile liberale, gradul lor de adaptabilitate şi deschidere faţă de
schimbare. La nivel naţional, reacţiile politice faţă de imigranţi reflectă ideile de naţiune,
toleranţă. Pe masură ce subiectul privind imigraţia, azilul, cetăţenia, a avansat în sfera
preocupărilor politice ale UE în anii ’90. UE a încercat să găsească instrumentele necesare
pentru conturarea unei politici comune în privinţa migraţiei, care nu de puţine ori s-a lovit de
provocarea pe care acest fenomen a adus-o conceptului de suveranitate a statului naţiune.
Acest text îşi propune o analiză a principalelor etape care au marcat istoria domeniului
migraţiei în politica comunitară, având drept moment de referinţă

Tratatul de la Amsterdam, care a introdus politica privind migraţia în sfera de


competenţă a comunităţii europene.14

3. Politici de promovare a drepturilor minorităţilor în Franţa

13
http://www.edrc.ro/docs/docs/caietel_minEU-RO.pdf, 12.04.2010
14
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art14-bobu.html, 12.04.2010
11
Facem adesea erori confundând ceea ce se numeşte "rasă" şi "popor" sau "etnie".
Aceşti termeni pot fi definiţi prin "populaţie" ai cărei membri au în comun o cultură, o limbă,
practici şi ritualuri, instituţii. În numeroase cazuri membrii acestei comunităţi pot să prezinte
caracteristici psihice comune.
Popoarele, de-a lungul secolelor s-au amestecat şi este iluzoriu astăzi de a pretinde că
aparţii prin "sânge" la un anume popor în particular. În realitate se aparţine mai mult la un
popor prin acceptare, prin cultură, decât genetic. În fapt, analizele ştiinţifice arată că
diferenţele genetice între două persoane sunt la fel de puternice în cadrul aceluiaşi popor, ca şi
între două popoare diferite. Acest fapt face ca minorităţile etnice prezente intr-un anumit stat
să se confrunte cu diverse probleme în ceea ce privesc drepturile lor in statul respectiv.
Naţionalitatea este apartenenţa oficială la un stat. Astfel, eşti de naţionalitatea unei ţări
când eşti recunoscut de ea. De exemplu, în Franţa, dacă ai părinţii francezi, dacă te-ai născut
în Franţa, dacă te-ai căsătorit cu un francez sau dacă faci o cerere de naturalizare.
Naţionalitatea este mai întâi o apartenenţă administrativă şi nu poate în nici un caz să se
confunde cu ideea de "rasă". De altfel poţi aparţine poporului Arab sau Asiatic şi să fii de
naţionalitate francez. La fel poţi avea origini belgiene sau portugheze şi în acelaşi timp să fii
francez. Evident religia nu are nimic de-a face cu apartenenţa la Franţa care le recunoaşte pe
toate fără a fi ales niciuna (laicitate).Poţi fi din ţara care te recunoaşte, care vă dă actele
oficiale, care vă dă drepturile şi vă cere obligaţii şi nu al altei ţări chiar dacă alta este cea a
originilor familiale şi a celei pentru care porţi afecţiune. Pe teritoriul aceleiaşi ţări pot trăi
laolaltă minorităţi etnice, adică grupuri de oameni care au aceeaşi limbă, cultură, obiceiuri şi
tradiţii care îi fac să se deosebească de majoritatea populaţiei. Deşi minoritare sub aspect
cantitativ, ele au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi populaţia majoritară. 15
Standardele internaţionale protejează o gamă largă de libertăţi individuale şi de grup.De
exemplu : statele semnatare ale Convenţiei internaţionale asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare rasială au căzut de acord să garanteze drepturile politice, civile, economice,
sociale şi culturale tuturor indivizilor, indiferent de rasă sau etnie. Drepturile civile şi politice
include, printre altele, libertatea de mişcare şi reşedinţă pe teritoriul statului, precum şi dreptul
de a părăsii orice ţară şi de întoarcere în ţara de origine . Drepturile economice , sociale şi
culturale includ printre altele,dreptul la muncă, la alegerea liberă a locului de muncă, la
condiţii favorabile de muncă,protecţie socială,retribuţie egală pentru muncă egală,precum şi la
o remuneraţie justă şi favorabilă; dreptul la asistenţă medicală,protecţia socială şi servicii

15
Bulzan Carmen, Voinea Mariana, Sociologia drepturilor omului, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003,
pp. 35-36
12
sociale precum şi dreptul la locuinţă.Una dintre dezbaterile majore ale politicii culturale
franceze se referă la recunoaşterea minorităţilor culturale, naţionale sau străine, prezente pe
teritoriul său. Constituţia declară în articolul 1 că „Franţa este o Republică indivizibilă, laică,
democratică şi socială. Ea asigură egalitatea de şanse, în ochii legii, pentru toţi cetăţenii, fără
deosebire de origine, rasă sau religie. Cu toate acestea, pentru o lungă perioadă de timp Franţa
a fost o ţară a diversităţii culturale şi, la fel ca restul lumii, trăieşte într-o perioadă a
globalizării. Franţa dezvoltă efortul său de a promova integrarea culturală în limitele
prevăzute de legile sale republicane.
S-au organizat multe acţiuni culturale pentru a oferi sprijin imigranţilor. Au fost
organizate cursuri de limba franceză de către asociaţiile ce asista integrarea şi naturalizarea
minorităţilor, acestea fiind asistate de către Ministerul Muncii, Relaţiilor Sociale şi
Solidarităţii. O treime din toţi imigranţii vorbeau slab limba franceză, iar 46% nu o puteau
scrie corect. Pentru a remedia această situaţie Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei
Naţionale a creat „Le Diplome Intielle de la Langue Franҫaise” (DILF – Diploma Initiala a
Limbii Franceze), destinate validării unui nivel de bază de cunoştinţe a limbii franceze de
către toţi străinii, indiferent dacă îşi au reşedinţa sau nu pe teritoriul Franţei. (Decretul nr.
2006-1626 din 19 decembrie 2006) Această diplomă este o condiţie prealabilă înainte de
dobândirea cetăţeniei franceze.16
Şeful de stat al Franţei explicat dorinţa de a interzice burqa musulmancelor stabilite în
Franţa, pledând pentru "un nou pact majoritar cu francezii". Astfel comunităţile minoritare
să pot integra mai bine. Sarkozy susţine că "voalul integral este contrar demnităţii femeii.
Guvernul va depune un proiect de lege care să interzică burqa potrivit principiilor generale de
drept ale omului". 17
Prin această politică preşedintele Franţei doreşte să transmită ideea de comunitate, de o
mai uşoară adaptare a minorităţilor etnice prezente pe teritoriul francez la viaţa socială şi
comunitară franceze. Este foarte probabil ca această politică să stârnească revolte în rândul
musulmanilor, însă pentru a te „naţionaliza” în cadrul altui teritoriu decât cel în care te-ai
născut trebuie să te supui unui set norme şi legi care sunt prezente in statul respectiv. Dacă o
minoritate doreşte să căştige anumite drepturi cetăţeneşti intr-un stat străin trebuie ca mai întâi
să respecte legile prezente în statul respectiv.
În mod oficial Franţa nu mai spijină niciun act de discriminare, insă opinia publică
este tentată de a face din cand în cand diferenţă între comunităţi. În martie 2008 s-a realizat un

16
http://www.culturalpolicies.net/web/france.php?aid=421, 12.04. 2010
17
http://libertatea.ro/stire/sarkozy-vrea-sa-interzica-voalul-integral-in-franta-281516.html, 12.04. 2010
13
raport în ceea ce priveşte chestiunile relative asupra minorităţilor în Franţa de către expertul
ONU asupra minorităţilor, Madame Gay McDougall 18. În cadrul acestui raport se precizează
că nu recunoaşte noţiunea de drepturi ale minorităţilor, iar recunoaşterea oficială a grupurilor
minoritare sau a drepturilor colective sunt considerate ca fiind incompatibile cu Constituţia şi
principiile Republicii care promovează drepturile individuale, egalitatea şi libertatea.
Raportul se încheie prin câteva recomandări: Guvernul francez ar trebui să recunoască
existenţa minorităţilor naţionale sau etnice, religioase sau lingvistice pe teritoriul francez si să
ratifice instrumentele europene asupra drepturilor omului, facând referire şi la drepturile
minorităţilor în concordanţă cu Protocolul nr. 12 al Convenţiei de salvare a drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale şi cu Convenţia Consiliului Europei asupra protecţiei
minorităţilor naţionale.19
Politicile franceze asupra minorităţilor naţionale continuă să reflecte ideea că
minorităţile trebuie să se asimileze culturii majoritare. Din anul 2000 Guvernul a acordat
fonduri minorităţilor în ceea ce priveşte invăţarea limbii, a organizării de evenimente culturale
şi a protejării limbii minorităţii : publicarea cărţilor, a dicţionarelor şi a cărţilor de gramatică.20

Politici de eliminare a discriminării şi de protecţie a minorităţilor în Franţa

Franţa găzduieşte una dintre cele mai numeroase minorităţi de culoare din Europa şi
cea mai numeroasă minoritate musulmană. Unul din 10 locuitori ai ţării este de origine arabă
sau africană. Cu toate acestea, modelul tradiţional francez pentru integrare reprezintă un eşec,
iar elita politică franceză ramîne albă într-o proporţie covârşitoare.21
În Franţa nu a mai fost ales un primar de culoare din anul 1989, când un primar de
origine togoleză a fost ales într-un sat mic din Bretonia. Pânî acum şase luni nu a existat
niciun primar de origine neeuropeană. Dintre cei 577 de membri ai Adunarii Nationale,
niciunul nu face parte din prima sau a doua generatie de imigranti. In acelasi timp, o singura
parlamentara de culoare a fost aleasa in Franta.

18
http://forumdespeuplesenlutte.over-blog.com/article-17943861.html, 13.04.2010
19
http://www.ambafrance-cn.org/La-politique-de-la-France-en-matiere-de-droits-de-l-homme.html?lang=fr,
12.04. 2010
20
http://www.minorityrights.org/?lid=1622, 12.04.2010
21
http://www.ziarulfaclia.ro/Efectul-Obama-pentru-minoritatile-din-Franta+20393, 13.04.2010

14
Cum poate fi explicat acest contrast puternic? Franţa a abolit sclavia cu aproape 20 de ani
inaintea SUA, iar societatea franceza nu este cu mult mai conservatoare decit cea americana.
Care este, deci, problema? Sistemul politic francez a devenit arhaic. Insistind asupra idealului
"egalitarismului", tara se mindreste cu faptul ca nu face nicio diferenta in ceea ce priveste
mostenirea etnica sau rasa. Statisticile privitoare la etnii si actiunea afirmativa sint interzise,
deoarece Franta incearca sa fie o tara pentru care rasa nu este importanta, care isi trateaza toti
cetatenii la fel. Politicienii din intregul spectru politic s-au opus oferirii unui tratament
deosebit minoritatilor, fie prin stabilirea unor cote, fie prin actiune afirmativa. Astfel,
promovarea diversitatii reprezinta un cimp minat, iar reprezentativitatea minoritatilor in
politica franceza ramine o utopie.
Preşedintele Sarkozy a numit in functii importante trei femei reprezentante ale
minoritatilor: ministrul Justitiei, Rachida Dati, si Fadela Amara, ministrul pentru Suburbiile
Frantei, sint din Africa de Nord, iar ministrul pentru Drepturile Omului, Rama Yade, este de
origine senegaleza. Însă multe voci afirmă că acestea sunt doar compromisuri punctuale şi că
nu există nicio acţiune concretă în direcţia deschiderii lumii politice pentru minorităţi.
Deschiderea elitei sistemului de invăţământ în faţa minorităţilor este un pas esenţial.
Sistemul francez se mândreşte cu faptul că este o "meritocraţie", deoarece oferă educaţie
gratuită tuturor, însă organizând examene naţionale ce nu iau în considerare rasa, el nu poate
oferi niciun sprijin minorităţilor dezavantajate. Astfel, trebuie operate reforme şi la acest
nivel.
Franţa a fost acuzată de încălcarea drepturilor minortăţilor. Mai multe asociaţii pentru
apărarea cetăţenilor străini şi a drepturilor omului au depus o plângere la Comisia Europeană
împotriva Franţei, privind o serie de încălcări ale dreptului comunitar în timpul şederii pe
teritoriul francez. Aceste "numeroase cazuri de încălcare ale dreptului comunitar privind
şederea în Franţa a cetăţenilor din Uniune şi a familiilor lor" vizează în principal europenii
"care aparţin minorităţilor discriminate", precum romii români sau bulgari, sau soţii
cetăţenilor europeni, originari din Africa şi din Orientul Mijlociu. Asociaţiile semnatare, între
care şi Liga pentru Drepturile Omului (LDH), Mrap (Mişcarea împotriva rasismului şi în
favoarea prieteniei între popoare) şi Cimade, susţin că autorităţile franceze, în special din
regiunea pariziană, "au expulzat sute de români şi bulgari". Acestea denuţă "ajutorul pretins
umanitar" pentru revenirea acestor persoane în ţara lor, constând într-o alocaţie de până la 300
de euro şi care în opinia lor constituie o "expulzare deghizată". Asociaţiile "cer Guvernului să
ofere instrucţiuni clare prefecţilor pentru a pune capăt încălcărilor descrise în plângere".22
22
http://www.evz.ro/detalii/stiri/franta-acuzata-de-incalcarea-drepturilor-minoritatilor-823109.html, 12.04.2010
15
Ministrul de Interne al Frantei din 2006, Nicolas Sarkozy credea că singura metoda de
a garanta oportunităţi egale pe piaţa muncii tuturor cetăţenilor francezi este aplicarea aşa
numitei “discriminări pozitive”. Preşedintele Chirac si premierul de Villepin s-au impotrivit
însă spunând că acest principiu contravine tradiţiei franceze şi nu ar putea avea succes.
Domnul Sarkozy doreşte adoptarea unei legi care să asigure şanse egale în câmpul muncii
tuturor cetăţenilor Franţei – fără a introduce insă aşa numite cote pe criterii etnice – adica un
anume număr de posturi care să fie rezervate reprezentanţilor minorităţilor. Şomajul ridicat şi
discriminarea de care sufera mai cu seamă tinerii negri sau de origine arabă au condus – se
crede – la violenţele recente din mai multe oraşe franceze. Dar preşedintele Chirac se opune
principiului discriminarii pozitive. La fel şi primul ministru, Dominiques de Villepin. Ei cred
că discriminarea pozitiva nu ar face decât să adâncească diferenţele dintre comunităţi şi – în
plus – contravine tradiţiei republicane franceze.23
Creşterea numărului de aleşi din minorităţile etnice sau imigraţie va fi probabil destul
de mică în Franţa, unde, totuşi, promovarea diversităţii este un subiect recurent în dezbaterea
politică. În afară de trei aleşi de culoare sau metişi din Martinica şi Reunion, Franţa
metropolitană este reprezentată în prezent în PE de doar doi aleşi de origine magrebiană şi un
ales originar din Antile.24
În timpul mandatului său (2005-2007) Azouz Begag, ministru francez al
Oportunităţilor Egale, a promovat politica anti-rasismă în Franţa care punea accentul pe
eliminarea discriminărilor etncice şi culturale în Franţa. Pe întreaga perioadă a ocupării acest
post, Guvernul a oferit o lecţie cetăţenilor francezi asupra non-discriminării.25
La 1 martie 2010 a fost organizată mişcarea „O zi fără emigranţi” prin care se urmărea
promovarea non discriminării dintre minorităţi şi cetăţeni francezi. Această mişcare a fost
organizată de asociaţii voluntare formate tot din imigranţi, motiv pentru care nu i s-a acordat o
importanţă extrem de mare. Au participat caţiva reprezentanţi ai mass-mediei, s-au organizat
cateva dezbateri asupra problemii imigranţilor pe teritoriul francez si deasemenea mici
grupuri de persoane care militau în faţa primăriilor pentru drepturile si recunoaşterea
imigranţilor.26

9
http://ro.altermedia.info/minoritati/franta-vrea-sa-aplice-discriminarea-pozitiva-in-favoarea-
imigrantilor_3258.html, 11.04.2010
23

24
http://www.cotidianul.ro/efectul_obama_va_fi_limitat_in_ceea_ce_priveste_reprezentarea_minoritatilor_in_pe
-86341.html, 12.04.2010
25
http://www.fsu.edu/~icffs/event_azouzbegag.html, 12.04.2010
26
http://www.truthout.org/frances-day-without-immigrants-march-1-2010-not-quite-advertised57491,
12.04.2010
16
Consider că ar fi trebuit să i se acorde o mai mare importanţă acestei mişcări, deoarece
ar fi reprezentat un progres pentru Franţa în ceea ce priveşte recunoaşterea şi acceptarea lor.
Dacă tot este un stat ce promovează egalitatea, libertatea ar trebui să acorde o mai mare
importanţă persoanelor străine ce locuiesc pe teritoriul său şi ia anumite măsuri asupra
drepturilor şi legilor pe care aceştia la randul lor trebuie să le respecte.

Rolul exercitat de UE în rezolvarea problemelor minorităţilor din Franţa

Protecţia minorităţilor naţionale s-a aflat pe agenda Consiliului Europei încă de la


începutul activităţilor sale, dar această problemă a obţinut o importanţă considerabilă odată
cu căderea regimurilor comuniste şi cu creşterea naţionalismului extremist în unele regiuni ale
Europei. Violenţa interetnică şi ostilitatea în fosta Iugoslavie şi în fosta Uniune Sovietică au
demonstrat foarte clar că protecţia minorităţilor naţionale nu este doar un element crucial al
protecţiei drepturilor omului, dar şi esenţial pentru stabilitate, siguranţă şi pace.

Actualmente, protecţia minorităţilor naţionale este una din principalele priorităţi ale
Consiliului Europei. Această obligaţiune s-a soldat cu o serie de realizări concrete. Consiliul Europei
a elaborat standarde legale unice cu mecanisme eficiente de monitorizare şi le-a alăturat activităţilor-
ţintă de cooperare. Acest lucru a stimulat ameliorări reale în protecţia minorităţilor naţionale în toată
Europa, şi a constituit un factor central în instaurarea stabilităţii în acele state membre care doar
recent au depăşit perioada de război şi ostilitate etnică.27

Pe lângă mecanismele speciale dedicate minorităţilor naţionale, protecţia minorităţilor


naţionale constituie un subiect important în activitatea organelor cum ar fi Adunarea parlamentară,
Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, Comisia de la Veneţia şi Comitetul
European pentru Drepturi Sociale în baza Cartei Sociale europene. Aceasta garantează existenţa
instrumentelor corespunzătoare pentru fiecare provocare de urgenţă din diverse domenii ale protecţiei
minorităţilor.

Franţa rămâne unul dintre cele mai centralizate state ale Uniunii Europene. Are numeroase
minorităţi: accitani, alsacieni, bretoni, algerieni, marocani, basci, tunisieni, corsicani şi chiar rromi.

UE a lansat o serie de programe de finanţare pentru promovarea şi protecţia minorităţilor.28

27
http://www.bice.md/?cid=31&link=255 , 11.04.2010
17
Programe comunitare, concepute de UE pentru a promova cooperarea între statele membre
n diverse domenii legate de politicile comune la nivel european, fiind operaţionale pe o perioadă de
câţiva ani.

Interreg – unul dintre programele comunitare care se doresc instrumente ale politicii regionale
pentru stimularea dezvoltării economice în numeroase părţi ale teritoriului european, numeroase
dintre acestea fiind locuite de minorităţi etnice. Dintre regiunile cuprinse de acest program se numeră
regiunea dintre Spania şi ţara bascilor din Franţa, între Tirolul de Nord şi Sud dintre Austria şi Italia.

Alte două programe comunitare sunt cunoscute sub denumirea de Iniţiativa Europeană pentru
Democraţie şi Drepturile Omului ( promovează combaterea rasismului, apărarea drepturilor omului şi
a minorităţilor, sprijină procesul de democratizare), şi Programul de acţiune comunitară pentru
combaterea discriminării ( adoptat pentru promovarea măsurilor de combatere a discriminării directe
sau indirecte bazate pe originea etnica sau rasială, religie, vârstă, orientare sexuală).

Uniunea dispune si de o sub-comisie pentru Prevenirea Discriminărilor şi Protecţia


Minorităţilor. Constituită de către Comisia Drepturilor Omului, sub-comisia efectuează studii şi face
recomandări Comisiei Drepturilor Omului privind prevenirea discriminărilor de orice natură în
domeniul drepturilor omului şi protecţia minorităţilor rasiale, naţionale, religioase şi lingvistice.

Deasemenea dispune de un Comitet pentru Eliminarea Discriminării Rasiale. Acest Comitet


analizează rapoartele primite din partea statelor şi supune, în fiecare an, Adunării Generale a
Naţiunilor Unite prin intermediual Secretarului General un raport asupra activităţii sale şi poate să
facă sugestii şi recomandări de ordin general bazate pe examinarea rapoartelor şi informaţiilor
peimite de la Statele-părţi. În cazul în care un Stat-parte consideră că un alt sta, nu aplică dispoziţiile
Convenţiei, el poate să atragă atenţia Comitetului asupra problemei. Comitetul transmite comunicarea
statului-parte interesat, care în termen de 3 luni prezintă Comitetului explicaţii sau declaraţii scrise
prin care clarifică problema respectivă şi precizează ce măsuri au fost luate pentru remedierea
situaţiei.

Anul 2007 a fost consacrat drept Anul European al Egalităţii de Şanse pentru toţi (EYEO),” o
iniţiativă ambiţioasă şi fără precedent de a comunica şi de a colabora pe teme referitoare la egalitate.
Au fost implicate toate cele 27 de state membre ale UE şi trei state din Spaţiul Economic European –
29
Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.” Anul a fost considerat o reuşită, prin organizarea a peste 430
28
Politici privind minorităţile entice în Europa, editor: Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală,
publicat 2003, pag 19 - 22
29
Acţiunea UE împotriva discriminării, raport 2007-2008, Luxemburg: Oficiul pentru
Publicaţii al Uniunii Europene, 2009, pag 22
18
de acţiuni naţionale, conducând la peste 1 600 de activităţi în vederea propagării mesajului anului
2007, ţi peste 1700 de alte activităţi care i-au oferit „sprijin moral” acestei acţiuni. Reuniunile
europene la nivel înalt privind egalitatea, organizate la Berlin şi Paris, au contribuit la plasarea
problemelor privind discriminarea şi diversitatea ca elemente centrale ale agendelor Uniunii şi ale
guvernelor naţionale.

O reală problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană în această privinţă o reprezintă


valoarea conştientizării. Sondajele au arătat că cetăţenii europeni sunt conştienţi de faptul că
discriminarea este o problemă, însă relativ puţini îşi cunosc drepturile legale. Spre a veni în ajutorul
cetăţenilor UE a desfăşurat activităţi de creştere a gradului de conştientizare.30

În Franţa organismul naţional pentru egalitate este reprezentat de Înalta autoritate pentru
egalitate şi combaterea discriminării (HALDE), care „analizează toate motivele de discriminare din
dreptul francez care includ: opinia politică, statutul civil, apartenenţa la sindicate, prezenţa fizică,
condiţia de sănătate şi sarcina, dincolo de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi de cele cinci
motive ale directivei privind egalitatea.”31

Cum poate o ţară să se stabilească dacă minorităţile sale etnice cresc în populaţie, dacă nici
măcar nu le recunoaşte existenţa? Franţa se loveşte de această întrebare de mai mulţi ani, notează
publicaţia britanică The Economist. Sub umbrela discursului său egalitar, îşi tratează toţi cetăţenii la
fel, refuzând să îi grupeze pe categorii etnice. Este interzisă prin lege realizarea unor statistici
privitoare la 'originea rasială sau etnică'.32 Yazid Sabeg, comisarul pentru diversitate al guvernului
francez, a creat un grup al cărui scop este de găsi cea mai bună modalitate de a strânge informaţiile
relevante în acest sens.Speranţa generală este că acest pas va oferi Franţei 'instrumentele statistice
care îi vor permite să măsoare diversitatea, cu scopul declarat de a observa unde a rămas în urmă şi
cât a progresat ea'. Aceasta a fost cerinţa enunţată de preşedintele Nicolas Sarkozy, anul trecut.

SOS Racisme, un grup antidiscriminare, se numără printre oponenţii cei mai ostili. Grupul a
strâns peste 100.000 de semnături online pentru o 'campanie împotriva statisticilor etnice'.
Clasificarea oamenilor după rasă nu numai că ar fi anti-constituţională, susţine SOS Racisme, dar ar
şi încuraja discriminarea, nu ar reduce-o; identitatea ar fi redusă la 'criterii din altă eră, cea a Franţei
coloniale, sau a Vichy-ului'.33

30
Ibidem 3, Pag 26
31
Ibidem 3, Pag 33
32
http://www.sansavranceana.ro/arhiva/sansa_almanah_mondorama.html?aid=7470 , 13.04.2010
33
Ibidem 6.
19
Un caz concret de incălcare a drepturilor minorităţilor este prezentat pe ziare.com, în care
Franţa se confruntă cu o plângere la Comisia Europeană, depusă de mai multe asociaţii pentru
apărarea cetăţenilor străini şi a drepturilor omului, care acuză o serie de încălcări ale dreptului
comunitar. Astfel, „plângerea se referă la numeroase cazuri de încălcare a dreptului comunitar privind
şederea în Franţa a cetăţenilor din Uniune şi a familiilor lor”34, cu referire in special la rromii români
sau bulgari sau soţii cetăţenilor europeni, originari din Africa şi din Orientul Mijlociu.

Concluzii

Franţa găzduieşte una dintre cele mai numeroase minorităţi de culoare din Europa şi
cea mai numeroasă minoritate musulmană. Cu toate acestea, modelul tradiţional francez
pentru integrare reprezintă un eşec, iar elita politică franceză ramîne albă într-o proporţie
covârşitoare.

De-a lungul timpului Franţa s-a caracterizat printr-un numar destul de considerabil de străini
pe teritoriul său, de aceea fiind considerată ca fiind un stat deschis tuturor străinilor. Insă în
ceea ce priveşte minorităţile naţionale din Franţa aceastea nu au reuşit niciodată să fie
asimilate poporului francez, Franţa fiind recunoscută ca o ţară care nu recunoaşte drepturile
minorităţilor.

S-au promovat diferite politici de promovare a drepturilor minorităţilor de pe teritoriul

34
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/franta-acuzata-ca-incalca-drepturile-minoritatilor-426723,
13.04.2010
20
francez însă Franţa este un stat conservator care respectă prevederile Constituţiei promovând
drepturi individuale, eglitate şi libertate însă nu a promovat niciodata nişte drepturi univrsale,
colective. Faptul că Franţa promovează libertatea şi egalitatea în rândul populaţiei poate
reprezenta un paradox, deaorece in Franţa incă mai există unele forme de discriminare în
Franţa.

Preşedintele Franţei a încercat sa facă în aşa fel încât minorităţile prezente pe teritoriul
francez să se integreze din punct de vedere cultural şi social. Cu toate acestea populaţia
franceză continuă să prezinte o oarecare reticenţă asupra str.ăinilor.

Sistemul legislativ nu este tocmai favorabil minorităţilor, motiv pentru care Franţa a
fost sancţionată de Uniunea Europeană pentru faptul că nu respectă drepturile minorităţilor.
Să sperăm insă că în viitorul apropiat, Franţa va adopta unele legi comune pentru toţi cetăţenii
şi că francezii nu vor mai da dovadă de niciun sentiment discriminator asupra minorităţilor.

Bibliogafie

1. Andreescu, Gabriel, Națiuni și minorități, Polirom, Iași, 2004

2. Bulzan Carmen, Voinea Mariana, Sociologia drepturilor omului, Editura Universitatii


din Bucuresti, 2003

3. Hermassi, Elbaki. 1987. Revoluţia Franceză şi lumea arabă. Jurnalul Internaţional


Stiinte Sociale, UNESCO, Paris

4. Ion Diaconu, Minorităţile. Statul. Perspective., Bucureşti, Editura I.R.D.O., 1994

5. Laroui, Abdullah. . Istoria din Maghreb. Princeton: Princeton University Press, 1970

6. Patrick Weil, Libertate, egalitate, discriminari, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2008

21
7. Politici privind minorităţile entice în Europa, editor: Centrul de resurse pentru
diversitate etnoculturală, publicat 2003

8. Acţiunea UE împotriva discriminării, raport 2007-2008, Luxemburg: Oficiul pentru


Publicaţii al Uniunii Europene, 2009

• www.revista22.ro

• www.drept.ucv.ro

• www.scritube.com

• www.travelers-way.com

• www.ziarulfaclia.ro

• www.edrc.ro

• www.sferapoliticii.ro

• www.culturalpolicies.net

• www.libertatea.ro

• http://forumdespeuplesenlutte.over-blog.com

• www.ambafrance-cn.org

• www.minorityrights.org

• www.evz.ro

• http://ro.altermedia.info

• http://www.cotidianul.ro

• http://www.fsu.edu

• http://www.truthout.org

• http://www.bice.md

• http://www.sansavranceana.ro

• www.ziare.com

22
23