Sunteți pe pagina 1din 49

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD”

PROIECT DE DIPLOMĂ

STUDENT:CORNEA ROXANA-GEORGETA

FACULTATEA:AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA:T.P.P.A

GRUPA:409, ANUL IV
3
CUPRINS

Introducere

Capitolul I Situaţia din literatura de specialitate cu privire la însuşirile biologice generale


ale bovinelor

1.1. Însuşirile biologice generale şi semnificaţia lor în realizarea performanţelor productive

1.1.1. Precocitatea productivă

1.1.2. Longevitatea biologică şi productivă

1.1.3. Rezistenţa organică

1.1.4. Starea de sănătate

1.2. Studiul cercetarilor din literatura de specialitate cu privire la evaluarea longevităţii şi


folosirea acestor însuşiri în programele de ameliorare

1.2.1. Consideraţii privind importanţa studiului longevităţii productive la taurine

1.2.2. Studii efectuate pe rase şi populaţii în diferite ţări

1.2.3. Studii si cercetări pe rase din România

1.2.4. Rezultate privind longevitatea productivă la taurii de reproducţie folosiţi la însămânţări


artificiale

Capitolul II Prezentarea rasei Holstein

Capitolul III Prezentarea unităii de lucru

3.1. Situaţia geografică şi social-economică

3.2. Geomorfologia şi hidrologia zonei

3.3. Principalele caracteristici ale climei

3.3.1. Regimul termic

3.3.2. Regimul pluviometric


4
3.3.3. Alte elemente climatice:lumina,nebulozitatea,umiditatea relativă,vânturile,etc

3.4. Caracterizarea solului

3.5. Flora cultivată şi spontană din zonă

Capitolul IV Scopul lucrării,materialul biologic cercetat şi metoda de lucru folosită

4.1. Scopul lucrării

4.2. Materialul biologic cercetat

4.3. Metoda de lucru folosită

Capitolul V Cercetări proprii

5.1. Rezultatele cercetărilor cu privire la reproducţia taurinelor din firmă

5.2. Rezultatele cercetărilor în legătură cu producia de lapte pe lactaie

5.3. Rezultatele cercetărilor cu privire la dezvoltarea şi conformaţia ugerului

5.4. Stabilirea dimensiunilor corporale pe bază de masurători la vacile de diferite vârste

5.5. Aspecte legate de furajare

5.6. Rezultate economice obşinute

5.7. Concluzii şi propuneri

Bibliografie

5
INTRODUCERE

Taurinele sunt cele mai mari animale de fermă de pe glob şi au rol decisiv ca sursă de
alimente, asigurând totodată creşterea şi păstrarea fertilităţii şi sănătăţii pământului.

Creşterea taurinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în economia producţiei animale.


Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează - produse
principale: lapte, carne; produse secundare: piei, gunoi de grajd; subproduse de abator: unghii,
coarne, sânge, păr.

Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice complexe, valorii
biologice şi gradului înalt de digestibilitate. El conţine peste 100 substanţe necesare
organismului uman: toţi cei 20 aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 de vitamine şi 45 de elemente
minerale. Exprimată în calorii, valoarea nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu circa
400 g came de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză sau 125 g pâine.

Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă deosebită, ci şi în faptul că


poate fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce
contribuie, în mod deosebit, la diversificarea alimentaţiei umane. Producţiile mari de lapte ce
se obţin astăzi de la taurine sunt rezultatul muncii omului, care s-a străduit de-a lungul
generaţiilor să perfecţioneze rasele de taurine. Dacă rasele primitive produc şi astăzi 500-600
1 lapte într-o lactaţie, există rase care produc, în medie, 5000-6000 1 lapte şi, în plus, variante
care au produs peste 22.000 l pe an, adevărate „uzine producătoare de lapte".

În prezent, la noi, producţia de lapte ce se realizează nu asigură cerinţele de consum la


nivelul dorit; de aceea, munca specialiştilor care lucrează în acest sector trebuie să se îndrepte
în următoarele direcţii principale: creşterea producţiei globale; îmbunătăţirea calităţii laptelui
produs (atât la însuşirile igienice, cât şi la compoziţia lui); rentabilizarea producţiei şi toate
acestea în condiţii de creştere a natalităţii, ameliorării raselor actuale, asigurarea bazei
furajere, apărarea sănătăţii.

Carnea de taurine constituie un aliment cu valoare nutritivă şi biologică ridicată, având


un rol particular în viaţa şi sănătatea omului. În plus, taurinele la îngrşat valorifică economic
diversele resurse furajere, participă la interesele agriculturii. Carnea de vită ocupă totuşi locul
doi după cea de porc, deţinând 1/3 din producţia de carne totală. Cei mai mari producători de
carne de taurine pe plan mondial sunt S.U.A. Şi CE, care asigură 38% din producţia mondială.
Ritmul de creştere a scăzut simţitor atât în ţările mari producătoare de carne de taurine
(Argentina, S.U. A., Noua Zeelandă), cât şi în multe din ţările europene.

Creşterea producţiei de carne de taurine are la bază atât sporul efectiv, cât şi ridicarea
greutăţii medii a carcaselor. Camea de taurine asigură consumatorului o mare cantitate de
proteine, calciu, fosfor, vitamine.

6
Carnea, indiferent de specie şi mai ales cea provenită din regiuni corporale cu mult
ţesut muscular, are un conţinut ridicat în toţi aminoacizii esenţiali şi reprezintă un excelent
aliment. Valoarea biologică a cărnii de taurine variază în funcţie de vârstă, starea de îngrăşare
şi individualitatea regiunii. Datorită conţinutului mai redus de lipide, valoarea energetică a
cărnii de taurine este în medie de 205-210 cal./l00 g.

Carnea de taurine este bogată în vitaminele din grupa „B", în special B2, acoperind
100% necesarul omului, circa 63% din necesarul de vitamina PP, 22,24% de vitamina Bft şi
10% vitamina Br, carnea de bovină este săracă în vitamina C. Carnea de taurine este
recomandată în tratamentul anemiilor. Alături de fier, în carnea de taurine se găsesc mari
cantităţi de potasiu, fosfor, sulf şi clor. Există, în ultimul timp, cu deosebire în cercurile
medicale şi în rândul vegetarienilor, părerea că prin consumul de carne este favorizată
creşterea bolilor cardiovasculare. Colesterolul este o substanţă care se găseşte în fiecare celulă
animală. La carnea de taurine acesta se găseşte într-o cantitate moderată. Conform definiţiei
ştiinţifice, calitatea cărnii de taurine este suma a cinci complexe mari de însuşiri, care sunt
rezultanta compoziţiei fizico-chimice, biochimice şi morfologice a cărnii, precum şi a
însuşirilor microbiologice. În cadrul caracteristicilor organoleptice ale cărnii de taurine intră
caracterele care conferă valabilitate, savoare şi atractivitate, dintre acestea cele mai importante
fiind: frăgezimea, suculenta, culoarea, consistenţa etc. Gustul şi aroma sunt specifice fiecărei
specii şi depind de conţinutul cărnii în sulf şi amoniac; acestea sunt determinate de factori
genetici şi tehnologici de creştere şi îngrăare, precum şi de factori legaţi de prelucrarea şi
păstrarea cărnii, în acelaşi timp, organele interne se folosesc în alimentaţia omului. Dar,
organele splenice, glandele endocrine şi sângele se utilizează şi ca materie primă pentru
industria farmaceutică, rezultând o serie de produse de uz sanitar şi veterinar. Astfel, din ficat
se extrage lecitina, heparina, glicogenul, peptona, hormonii şi enzimele, precum şi extractul de
ficat, ce se foloseşte În combaterea anemiilor; splina serveşte la obţinerea splenitei şi a
extractelor care se utilizează în combaterea leucemiei. Din rinichi se extrage lipoteina, iar din
inimă şi citocromul C. Creierul şi măduvioarele servesc pentru prepararea lecitinei,
colesterolului, cefalinei, tromboplastinei, enzimelor şi altor substanţe folosite pentru
prevenirea hemoragiilor sau în tratamentul unor boli nervoase. Testiculele servesc pentru
extragerea testosteronului, iar ovarele pentru anestrol şi progesteron.

Pielea constituie materia primă de neînlocuit pentru industria tăbăcăriei. Pielea


taurinelor se caracterizează prin supleţe, compactitate, rezistenţă, conductibilitate termică,
capacitate de inhibiţie redusă. În urma prelucrării, ea se foloseşte în industria încălţămintei
(box, bizon, talpă), a îmbrăcămintei (haine de viţel, care sunt rezistente şi călduroase), în
marochinărie şi artizanat.

De asemenea, de la taurine se folosesc: părul pentru pensule şi ca material de


umplutură, copitele şi coarnele, pentru producerea făinii furajere, a cleiului şi a cheratinei.

Taurinele realizează şi energie neconvenţională. Aceasta se exprimă prin: tracţiune (boul


produce 0,5 CP timp de 7-8 ore zilnic sau 0,5-0,6 W/h); căldura biologică (o vacă de 600 kg
produce 24 kW energie calorică pe zi, din care se poate utiliza V*, ceea ce face ca o fermă de
400 vaci să poată asigura energia necesară unei clădiri în suprafaţă de 1500 m).

7
Bovinele furnizează 70% din îngrăşmântul organic (40 kg/zi la taurinele adulte) folosit
în agricultură. Acesta asigură îmbunătăţirea fertilităţi solului, a structurii sale fizice şi chimice;
intensifică activitatea microorganismelor, aeraţia şi capacitatea de reţinere a apei.

În cadrul agriculturii intensive, gunoiul de la taurine determină sporuri substanţiale de


recolte (10-25%).

Creşterea taurinelor reprezintă „o uzină vie", care prelucrează materiile prime agricole
în produse animale de o deosebită valoare biologică.

8
CAPITOLUL I

Situaţia din literatura de specialitate cu privire la însuţirile biologice


generale ale bovinelor

1.1. Însuşirile biologice generale şi semnificatia lor în realizarea performanţelor


productive

Caractere morfologice. Bovinele fac parte din familia Bovidae, fiind cele mai mari
având scheletul gros, dezvoltarea corporală în general mare, făptura corpolentă, dar variabilă
(talia 80-180 cm, masa corporală 200-1750 kg) şi conformaţia specifică.

Capul. Bovinele prezintă capul mare, fruntea largă, coarnele îndoite la bază, cu secţiune
rotundă sau ovală şi diferite forme, mărimi şi direcţii, faţa îngustată spre extremitatea anterioară,
botul lung şi umed, acoperit cu o membrană cu însuşiri intermediare între piele şi
mucoasă,constituind “oglinda sănătăţii”, dentişie anizodontă (la maxilarul superior incisivii
lipsesc, fiind înlocuiţi de un burelet glenoidal, iar la cel inferior, în loc de 6 se găsesc 8
incisivi),caninii lipsesc complet, iar premolarii şi molarii au creste semilunare, care servesc la
mărunţirea hranei, buzele sunt mobile şi limba protactilă, foarte mobilă şi aspră. Hrana este
apucată cu ajutorul buzelor,a incisivilor şi bureletului,masticată puţin şi înghiţită, revenind prin
regurgitare la remasticare.

Gâtul. Este scurt, gros, purtat orizontal şi având o “salbă” mai mult sau mai puţin
dezvoltată.

Trunchiul. Este în general lung, larg şi adânc, cu grebănul şters, spinarea şi şalele relativ
lungi, crupa dreptunghiulară, cu coada subţire, lungă şi cu smoc terminal; cavitatea toracică şi
abdominală sunt dezvoltate, stomacul este multi compartimentat (respectiv cu patru entităţi

9
morfologice), ugerul este aşezat ingvinal,fiind diferenţiat în 4 sferturi, fiecare terminate cu un
mamelon, cu forme şi mărimi diferite în funcţie de specie şi rasă.

Membrele. Sunt groase şi bisulcate(paricopitare).

Pielea. Este groasă, iar părul, în general, scurt, des şi neted.

Culoarea. Este variabilă (albă, neagră, roşie, bălţată), cu sau fără particularităţi de
culoare.

Caractere fiziologice şi productive. Bovinele sunt animale liniştite, domoale dar uşor
iritabile, în special cele sălbatice; sunt mamifere homeoterme, poligastrice, rumegătoare,
erbivore şi, în general, unipare. Au o longevitate mare (10-50 de ani), precocitate foarte variabilă
(ating maturi-tatea corporală între 4-7 ani), manifestă capacitate mare de adaptare, au rezistenţă
şi rusticitate pronunţate, mai ales speciile sălbatice şi rasele naturale.

Bovinele valorifică şi transformă eficient în lapte, carne şi energie resursele naturale de


origine vegetală (păşuni, fâneţe, produse secundare din agricultură, nutreţuri voluminoase,
reziduuri industriale, substanţe azotate neproteice). Au o durată a gestaţiei şi lactaţiei mare(280-
320 zile, respectiv 150-360 zile).

Caracterele productive ale bovinelor sunt diferite, variind în general, în funcţie de nivelul
de ameliorare, gradul de specializare. Astfel, se întâlnesc bovine cu aptitudini multilaterale
(carne-lapte-tracţiune), cu aptitudini mixte (lapte-carne sau carne-lapte) şi cu aptitudini
unilaterale (lapte sau carne). Nivelul producţiilor individule este extrem de variabil, depinzând de
o multitudine de factori genetici şi de mediu. Pe ansamblu, bovinele participă în balanţa
producţiei de lapte cu 96%, de carne cu peste 30%, de piei cu 90%, de îngrăşământ organic cu
70%.

Producţia bovinelor este o parte a producţiei ecosistemului şi este dată de relaţiile dintre
componentele acestuia. Dintre relaţiile ecosistemice, cele mai importante se consideră a fi cele
trofice, deoarece prin acestea are loc transferul de energie de la o populaţie la alta, ca şi circuitul
de substanţă şi informaţie.

10
Bovinele realizează întrega producţie pe fluxul de energie şi substanţă pe care îl primesc
de la producătorii primari, respectiv de la plantele verzi. O parte din această energie şi substanţă,
cu valoare biologică crescută, este accesibilă omului aflat la capătul lanţului trofic. Această parte
este proporţională cu cea preluată de la producătorii primari, cu toate că intervin o serie de
factori de corecţie. Eficienţa transformării ţine nu numai de cantitatea, dar în măsură destul de
mare, de calitatea fitomasei ingerate. În plus, influenţează o serie de factori care ţin de
organizarea internă a ecosistemului. În sfârşit, partea nedigerată este redată solului, pentru ca,
prin detritofagi şi descompunători, să fie simplificată, ca elementele nutritive să ajungă din nou
în plante şi, astfel, să se poată relua ciclul biologic productiv.

Bovinele domestice continuă adaptările milenare de „armonizare” cu resursele de hrană


prin autoreglare. În acest sens, este cunoscut că, pe langă componenta ereditară, asupra
producţiei şi reproducţiei la bovine acţionează cu pondere însemnată condiţiile de mediu şi, în
special, cele de hrănire, care de fapt sunt date de relaţiile trofice. Exemplarele înalt productive,
cu cerinţe nutriţionale crescute, dacă omul nu ar interveni pentru asigurarea nutrienţilor necesari,
s-ar pierde. Prin selecţie naturală aceste animale ar fi eliminate în primul rând. Efectele selecţiei
naturale se manifestă din plin în cazul hrănirii inadecvate o perioadă lungă de timp, uneori chiar
mai multe generaţii. În asemenea situaţie, se manifestă din plin autoreglarea ecosistemică, ce
acţionează prin selecţia naturală, pentru a pune din nou în concordanţă populaţiile de bovine cu
condiţiile de mediu nou create sau cu cantitatea de fitomasă care le stă la dispoziţie.

Producţia globală de biomasă este strâns legată de producţia medie a indivizilor


componenţi ai populaţiei, cât şi de dimensiunile populaţiei, respectiv de numărul de indivizi care
o compun şi de organizarea internă a acestor populaţii.

Producţia individuală la bovine. Producţia medie individuală, privită ca parte componentă


a producţiei totale a bovinelor, are o determinantă ereditară şi una neereditară. Aceasta din urmă
este influenţată de biotop, dar în special de relaţiile trofice din ecosistem, care condiţionează
nivelul de hrănire al fiecărui individ în parte. Cu cât producţia medie individuală este mai
mare,în mod obişnuit este şi mai economică; aceasta, pentru faptul că partea de hrană care se
utilizează pentru întreţinerea funcţiilor vitale rămâne relativ constantă, când se raportează la
individ şi cu atât mai mică, dacă se raportează la unitatea de produs, cu cât producţia este mai
mare.
11
Dimensiunea numerică a populaţiei de bovine este un alt parametru principal de care
depinde producţia globală a bovinelor. Realizarea producţiei totale pe baza creşterii producţiei
individuale, deşi cea mai economică, este limitată de nivelul productiv. Din acest motiv, de mare
importanţă este şi dimensiunea numerică a populaţiei care realizează producţia totală, ca şi
factorii care determină dinamica populaţiei.

Orice populaţie are o anumită structură internă, respectiv o repartiţie a indivizilor pe sexe
şi vârste şi o dinamică a sa. În cazul bovinelor, este de mare importanţă economică prezenţa în
cadrul populaţiei a unui număr cât mai mare de animale care produc. Astfel, trebuie să
predomine în principal, vacile pentru lapte, şi în al doilea rând, exemplarele destinate producţiei
de carne. Tineretul femel pentru reproducţie trebuie să reprezinte un număr judicios calculat,
care să permită schimbul între generaţii şi eventualele creşteri de efectiv. Creşterea unui număr
mai mare de tineret femel pentru reproducţie decât necesarul şi reformarea sa la o vârstă înaintată
reprezintă o risipă nejustificată de fitomasă.

În ceea ce priveşte reproducţia, autoreglarea numerică în cadrul ecosistemului se


realizează, în special, prin intermediul natalităţii, dacă nu intervine omul pentru echilibrare. La
animalele subfurajate, o perioadă mai lungă de timp, se dereglează ciclul estral, pot apărea corpul
galben persistent şi alte dereglari cu determinanţă hipofizară. Când natalitatea este prea scăzută,
nu mai pot fi compensate ieşirile şi, în consecinţă, populaţia respectivă începe să scadă numeric,
manifestându-se, astfel, efectele autocontrolului ecosistemic de corelare a dimensiunilor
populaţiei cu resursele de hrană. În conscinţă, pentru a realiza un număr corespunzător de naşteri,
care să ducă la menţinerea sau chiar la sporirea numerică a populaţiei şi, prin aceasta, să se
realizeze o sporire a producţiei globale a animalelor, printre primele măsuri care se impun,
trebuie sa se realizeze o corelare judicioasă între efectivele de bovine care urmează să fie hrănite
şi cantitatea şi calitatea fitomasei care poate fi disponibilă pentru hrănirea normală a acestora.

Producţia de lapte. Datorită compoziţiei biochimice complexe, laptele de vacă constituie


un excelent aliment, de neînlocuit, de mare importanţă în nutriţia omului, în special pentru copii.
Laptele se caracterizează prin palatabilitate ridicată, grad mare de digestibilitate, iar comparativ
cu oricare aliment natural, substanţele nutritive se găsesc în proporţiile cele mai favorabile
organismului. Calităţile menţionate îl recomandă cu prioritate în alimentaţia copiilor,
covalescenţilor, femeilor gravide, bătrânilor şi celor care lucrează în mediu toxic.
12
Exploatate raţional, vacile pentru lapte determină şi o rentabilitate ridicată, întrucât
valorifică în mod superior şi economic furajele şi necesită, în structura raţiei, o cantitate mai
redusă de concentrate, cu conţinut mai scăzut de proteină, comparativ cu alte specii (suine,
păsări). Se pot obţine, totodată, producţii mari de lapte numai cu furaje de volum, dar de foarte
bună calitate. S-a demonstrat, spre exemplu, că la rasa Holstein-Friză se pot realiza producţii de
peste 3000kg pe lactaţie, numai cu furaje de volum; adiministrând şi concentrate, se realizează
producţii mari de lapte, iar proteinele din furajele concentrate sunt superior valorificate.

Astfel, din cercetările efectuate pe rasa Holstein-Friză a rezultat că, la vacile cu producţii
de 5000-6000 kg pe lactaţie, indicele de conversie a proteinei din concentratele administrate în
proteina din lapte este de 96%, iar dacă se introduce şi uree în raţie se poate reduce proteina din
concentrate cu circa 30%. La vacile recordiste, cu producţii de lapte de circa 10000 kg pe
lactaţie, care necesită şi un consum mai mare de concentrate, indicele de conversie a proteinei
din concentrate în proteina din lapte este de 65%.

Producţia de lapte este influenţată de numeroşi factori, care pot fi grupaţi în funcţie de
natura lor.

Factorii interni care influenţează producţia individuală de lapte.

Producţia individuală de lapte, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ, este rezultatul
activităţii funcţionale a întregului organism, fiind supusă influenţei unor factori diferişi.
Obţinerea unor producţii mari de lapte impune cunoaşterea şi dirijarea acestor factori, astfel încât
să se obţină noi generaţii cu potenţial genetic superior, care să fie pus în valoare la nivel cât mai
ridicat.

Factorii interni care influenţează producţia individuală de lapte.

Factorii genetici. Specia. Sub raport cantitativ, producţia cea mai mare de lapte o
realizează taurinele, urmate de bubaline, zẻbu, yak. Speciile neameliorate sau cu un grad redus
de ameliorare produc lapte calitativ superior, având un conţinut mai ridicat în substanţă uscată şi
în grăsime comparativ cu taurinele.

Tipul fiziologic. Este expresia tipului de metabolism, fiind în strânsă interdependenţă cu


tipul morfologic, constituţional, temperamental şi productiv.
13
Rasa. Producţia cantitativă de lapte şi calitatea acestuia variază în limite largi de la o rasă
la alta. În funcţie de gradul de ameliorare în direcţia producţiei cantitative de lapte, a
potenţialului genetic pentru aceste însuşiri, rasele de taurine pot fi grupate în: rase cu producţii
foarte mari de lapte (Friză, Roşie daneză, Brună americană), rase cu producţii mari de lapte
(rasele europene de tip Schwyz sau de tip Simmental) şi rase cu producţii mici de lapte (rasele
primitive şi cele specializate pentru producţia de carne).

Varietatea. Care constituie o subdivizine a rasei, poate avea influenţă asupra producţiei
de lapte. Spre exemplu, rasa Friză Bălţată negru cu alb realizează producţii superioare de lapte
faţă de varietatea Bălţată roşu cu alb.

Individualitatea. La vaci, variabilitatea individuală depăşeşte diferenţele dintre rase. În


cadrul tuturor raselor ameliorate sau perfecţionate pentru producţia de lapte există indivizi care
realizează doar 2000-3000 kg lapte pe lactaţie, dar şi recordiste, cu producţii deosebite de lapte.
Spre exemplu, la rasa Bălţată Românească recordul este deţinut de vaca „Zana” cu 13212 kg, iar
la rasa Holstein-Friză de vaca „Beecher Arlinda Ellen” cu 25247 kg lapte pe o lactaţie normală.

Factorii fiziologici care influenţează producţia de lapte.

Producţia de lapte este influenţată de o serie de factori fiziologici, care determină în mare
măsură variabilitatea individuală.

Vârsta. Vârsta este corelată, în general, cu ordinea lactaţiei, iar producţia de lapte variază
de la o lactaţie la alta. Producţia de lapte cea mai redusă se realizează la lactaţia I, creşte apoi
până la atingerea nivelului maxim, după care începe din nou să scadă. Creşterea producţiei de
lapte are loc până la vârsta adultă, perioadă în care sporeşte dezvoltarea corporală a vacii şi
capacitatea tubului digestiv. Ugerul nu este deplin format dupa prima fătare, mărindu-şi
greutatea, capacitatea, îmbună-tăţindu-şi structura histologică în primele lactaţii. Scăderea
producţiei de lapte în ultima parte a vieţii este rezultatul fenomenului de îmbătrânire, datorită
căruia se reduce treptat intensitatea funcţiilor vitale, scade capacitatea de consum şi de digestie a
furajelor şi, mai ales capacitatea de refacere a sistemului alveolar în perioada repausului mamar.

Producţia maximă de lapte se realizează la lactaţii diferite, în funcţie de precocitatea rasei


şi gradul ei de ameliorare. Astfel la rasele precoce,perfecţionate şi specializate pentru lapte,

14
producţia maximă de lapte se obţine la lactaţiile a-III-a şi a-IV-a, pe când la rasele mixte
ameliorate, care au o precocitate mijlocie, maximul de producţie se realizează la lactaţia a-V-a şi
a-VI-a. Gradul de precocitate pentru producţia de lapte este scos în evidenţă şi de raportul dintre
cantitatea de lapte la lactaţia I, comparativ cu lactaţia maximă. Astfel, la rasele Friză şi Jersey, la
lactaţia I vacile realizează 75-80% din producţia maximă, pe când rasele Bălţată Românească şi
Brună doar 65-70%.

Din punct de vedere economic, intresează ca vacile să atingă nivelul maxim productiv la
o vârstă cât mai tânără, să-şi menţină producţia maximă o perioadă cât mai lungă de timp, iar la
lactaţia I să se obţină o producţie de lapte cât mai apropiată de nivelul maxim. Ordinea lactaţiei
influenţează şi procentul de grăsime din lapte, care se reduce de la lactaţia I la lactaţia a-IV-a cu
circa 0,2-0,3%. După lactaţia a-IV-a, modificările procentului de grăsime sunt nesemnificative.

Stadiul lactaţiei. Cantitatea de lapte variază în cursul aceleiaşi lactaţii de la o lună la alta.
Prin reprezentarea grafică a dinamicii cantităţii de lapte, pe parcursul lactaţiei se ob ţine curba de
lactaţie, care prezintă trei faze: ascendentă, de platou şi descendentă:

-faza ascendentă durează de la fătare şi până la atingerea producţiei zilnice maxime,


obişnuit în primele două luni de lactaţie. Creşterea cantităţii de lapte în această fază se datorează
multiplicării ţesutului alveolar din uger şi stabilirii unui nou echilibru hormonal caracteristic
lactaţiei. La vacile primipare, cu persistenţă normală a producţiei de lapte cantitatea maximă
zilnică de lapte reprezintă 1/220 din cantitatea de lapte pe lactaţie normală, iar la vacile adulte
1/200.

-faza de platou se caracterizează prin menţinerea relativ constantă a producţiei de lapte şi


durează 1-7 săptămâni. În faza de platou balanţa hormonală se menţine la un nivel favorabil
sintezei intense a laptelui.

-faza descendentă a curbei de lactaţie semnifică scăderea producţiei de lapte, la început


lent ,apoi tot mai pronunţat, până la înţărcare. Rata normală de scădere a producţiei de lapte este
considerată de 10% pe lună la vacile gestante şi 4-6% pe lună la cele negestante. Scăderea
producţiei de lapte se datorează unor multiple cauze, mai importante fiind creşterea fracţiunii
reziduale a laptelui, involuţia ţesutului glandular al ugerului şi starea de gestaţie.

15
Persistenţa cantităţii de lapte în cursul lactaţiei este influeţată de mai mulţi factori de
mediu, fiind superioară la vacile care fată în sezonul de iarnă, cele care au intervalul dintre fătări
mai mare sau beneficiază de o pregătire corespunzătoare în perioada repausului mamar,
comparativ cu situaţiile opuse. Inflenţă are de asemeni gradul de ameliorare, tipul productiv şi
vârsta ,resele perfecţionate şi specializate pentru producţia de lapte, precum şi vacile primipare
având o persistenţă a lactaţiei superioară raselor ameliorate de producţie mixtă sau celor multi
pare.

Aspectul curbei de lactaţie diferă de la un individ la altul, factor care trebuie luat în
considerare în selecţie. Sunt preferate vacile la care cantitatea de lapte la începutul lactaţiei nu
este exagerat de mare, dar care se menţine o lungă perioadă de timp la nivel ridicat, deci au o
persistenţă bună. Vacile cu producţie foarte mare la începutul lactaţiei, dar cu persistenţă redusă,
necesită o hrănire şi o îngrijire mai bune, atât în perioada de pregătire pentru fătare, cât şi în
primele luni de lactaţie. La aceste vaci riscul apariţiei unor boli este mai mare, iar în cazul în care
raţia este incompletă producţia de lapte se reduce foarte mult. Vacile respective nu-şi pot
menţine condiţia, funcţia de reproducţie este afectată şi longevitatea productivă mai redusă.
Vacile cu producţie maximă foarte ridicată şi persistenţă bună sunt vacile recordiste, cărora
trebuie să li se asigure, la parametri optimi, toţi factorii tehnologici.

Gestaţia. La mamifere, între gestaţie şi lactaţie există un anumit antagonism fiziologic, ca


urmare a hormonilor secretaţi de corpul galben şi placentă. Acţiunea depresivă asupra cantităţii
de lapte se manifestă mai ales după 4,5 luni de la instalarea gestaţiei şi este cu atât mai
pronunţată, cu cât gestaţia este mai avansată. Ponderea de influenţă a stării de gestaţie asupra
cantităţii de lapte pe lactaţie normală depinde de momentul instalării gestaţiei, fiind cu atât mai
mare, cu cât gestaţia se instalează mai devreme după fătare. Starea de gestaţie are însă influenţă
pozitivă asupra procentului de grăsime şi de proteină din lapte.

Dezvoltarea corporală. Între dezvoltarea corporală a vacii şi a producţiei de lapte există o


corelaţie pozitivă, deoarece vacile cu masă corporală mai mare au mai bine dezvoltate organele
interne şi pot ingera o cantitate mai mare de furaje. Raportul dintre masa corporală şi producţia
de lapte nu este liniar, o vacă de 800 kg va produce circa 70% din cantitatea de lapte pe care o
pot realiza două vaci, fiecare în greutate de 400 kg. Corelaţia pozitivă dintre masa corporală şi
producţia de lapte pe lactaţie se menţine numai până la o anumită limită, care diferă cu rasa;
16
depăşind această limită de greutate producţia de lapte începe să scadă, întrucât se modifică
metabolismul spre tipul anabolic.

Nivelul optim al masei corporale la fiecare rasă se stabileşte luând în considerare şi


eficienţa economică cu care se realizează producţia de lapte. O dată cu creşterea masei corporale
se măreşte şi consumul de substanţe nutritve pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi, ca atare,
surplusul de lapte obţinut la vacile cu greutate foarte mare poate deveni neeconomic, crescând
consumul specific de hrană. Dezvoltarea corporală optimă, asigură şi eficienţa economică
maximă în exploatarea vacilor pentru lapte şi se stabileşte prin calcularea indicelui somato-
productiv (indice lapte). Acest indice este dat de raportul dintre masa corporală şi cantitatea de
lapte pe lactaţie. Privit prin prisma eficienţei economice în exploatarea pentru lapte, se consideră
că, indiferent de rasă, valoarea minimă a indicelui somato-productiv este de 1/6, adică la 100 kg
masă corporală să se realizeze 600 kg lapte. Acest indice diferă cu gradul de ameliorare şi tipul
de specializare al rasei, prezentând şi o mare variabilitate individuală. La rasele specializate
pentru producţia de lapte (Jersey, Guernsey) şi la rasele moderne de lapte (Friză, Ayrshire, Roşie
daneză) indicele lapte are valori medii de 1/8-1/10,iar la rasele mixte(Simmental,Schwyz,Bălţată
românească, Brună) 1/6-1/7.

Vârsta la prima fătare. Influenţează producţia de lapte îndeosebi la lactaţia I şi chiar pe


următoarele lactaţii. Vârsta la fătare este corelată, în condiţii normale de întreţinere şi furajare, cu
dezvoltarea corporală. La fiecare rasă există o vârstă optimă la prima fătare, care depinde de
precocitate şi de capacitatea de reproducere a rasei şi nivelul de creştere a tineretului de
reproducţie.

Din punct de vedere economic, interesează ca prima fătare să aibă loc la o vârstă cât ai
tânără, pentru a reduce cheltuielile de creştere din perioada neproductivă a animalului. Această
tendinţă nu trebuie însă exagerată, întrucât se obţine o cantitate mai mică de lapte în primele 2-3
lactaţii şi, totodată, creşte frecvenţa distociilor la naştere. Amânarea primei fătări peste limitele
caracteristice rasei, afectează, de asemenea, producţia cantitativă de lapte din prima lactaţie, ca
urmare a depunerilor de ţesut adipos în glanda mamară.

Conformaţia corporală. Indică aptitudinea productivă principală, fiind expresia tipului de


metabolism,dar în oarecare măsură este în corelaţie şi cu capacitatea productivă a animalului. Pe
17
lângă aspectul de ansamblu se iau în considerare, în primul rând, mărimea, forma, vascularizaţia
şi structura histologică a ugerului. Un uger mare, simetric, bine vascularizat, bogat în ţesut
glandular constituie caracteristici ale vacilor cu producţie mare de lapte.

Constituţia şi temperamentul. Tipul constituţional condiţionează indirect producţia de


lapte, deoarece este corelat cu rezistenţa organismului la îmbolnăviri şi longevitatea productivă.
Numai vacile cu constituţie puternică (robustă sau fină) îşi pot valorifica potenţialul productiv o
lungă perioadă de timp. Temperamentul depinde în cea mai mare măsură de tipul de sistem
nervos. Vacile bune producătoare de lapte sunt cele cu temperament liniştit sau vioi, la care tipul
de sistem nervos este puternic şi echilibrat. Aceste vaci consumă bine hrana, transformând-o mai
economic în lapte, sunt docile şi uşor de exploatat.

Longevitatea productivă. Este vârsta până la care exploatarea vacilor este rentabilă şi are
o deosebită importanţă economică. Longevitatea este determinată atât de baza ereditară, cât şi de
condiţiile de creştere şi exploatare. Sunt rase de taurine care se exploatează, în medie, 8-9 ani
(Jersey) şi rase la care durata medie de exploatare este de circa 4 ani (Friză).

Asupra longevităţii productive are influenţă şi sistemul de exploatare, dar şi condiţiile de


întreţinere. Exploatarea intensivă, cu întreţinere permanentă în adăpost, reduce longevitatea
vacilor comparativ cu exploatarea semiintensivă, în care vacile beneficiază de mişcare pe păşune.
Vacile cu longevitate mare realizează producţii mari de lapte pe durata vieţii şi produc un număr
mare de viţei, ceea ce duce la creşterea eficienţei economice.

Starea de sănătate. Constituie prima condiţie pentru ca organismul să-şi poată exterioriza
potenţialul productiv. Starea de boală, fiind un dezechilibru organic şi funcţional, afectează toate
producţiile, dar mai ales producţia de lapte, întrucât reduce consumul de hrană şi apă. Pentru
menţinerea sănatăţii, importanţă au nu numai măsurile curative, ci şi cele profilactice (existenţa
filtrului sanitar, respectarea protocolului de efectuare e vaccinărilor, igiena adăposturilor,a
furajelor şi a furajării). Se va acorda atenţie prevenirii şi combaterii tuturor afecţiunilor,
indiferent de gravitatea acestora. Efect negativ mai pronunţat asupra producţiei de lapte au
afecţiunile aparatului de reproducere, ale ugerului, ale membrelor şi ale aparatulu digestiv.

18
Pentru menţinerea sănătăţii, o atenţie deosebită trebuie acordată raselor perfecţionate,
care in urma selecţiei artificiale intense au atins indici productivi foarte ridicaţi, dar au o
rezistenţă mai scăzută la îmbolnăviri şi la condiţiile mai slabe de creştere şi exploatare.

Factorii externi care influenţează producţia individuală de lapte.

Factorii de exploatare.

Hrănirea. Constituie cel mai important factor de exploatare care condiţionează producţia
de lapte. Numai furajarea raţională, în raport cu dezvoltarea corporală, vârstă şi nivel productiv,
duce la punerea în valoare a potenţialului genetic al animalului. Raţia trebuie să fie suficientă
cantitativ şi să aibă structură corespunzătoare, respectiv să asigure toate elementele nutitive
necesare organismului (energie, proteine, săruri minerale, vitamine) iar furajele administrate să
fie de calitate bună.

Subnutriţia. Are efect depresiv puternic asupra cantităţii de lapte, ponderea de influenţă
depinzând de nivelul subnutriţiei şi durata acesteia. Deficienţele de furajare, chiar şi pe perioade
scurte, fac ca revenirea la producţia iniţială să fie lentă şi de multe ori nu se mai atinge nivelul
anterior de producţie, mai ales dacă vacile sunt în partea a doua a lactaţiei.

Suprafurajarea. Nu este recomandată, pentru că nu duce la creşterea producţiei de lapte,


dar se măreşte consumul specific şi, ca urmare a îngrăşării vacilor, se poate deregla funcţia de
reproducere. Furajarea influenţează şi componentele chimice ale laptelui, îndeosebi procentul de
grăsime. Astfel raţiile, bogate în concentrate, cele care conţin insuficiente fibroase, fânul tocat
mărunt, furajele de volum granulate, nutreţul verde în stadiu tânăr de vegetaţie cauzează scăderea
procentului de grăsime din lapte, întrucât reduce formarea acidului acetic din rumen în favoarea
acidului propionic.
19
Adăparea. Influenţează în mare măsură producţia de lapte, apa fiind un element de bază
în sinteza laptelui. Apa trebuie asigurată la discreţie la temperatura de 10-15̊ C, iar calităţile
biologice ele apei să fie corespunzătoare. Diminuarea consumului de apă, ca urmare a frecvenţei
reduse a adăpătorilor, a temperaturii prea ridicate sau prea scăzute a apei sau calitatea igienică
necorespunzătoare a apei duc la scăderea producţiei de lapte.

Mulgerea. Are influenţă asupra cantităţii de lapte şi a calităţii acestuia. Mulsul trebuie să
fie complet, realizat într-un timp cât mai scurt, să se efectueze la ore fixe, la intervale egale de
timp şi în perfectă linişte. Importanţă mare are şi pregătirea ugerului pentru muls, îndeosebi
efectuarea masajului. Nerespectarea acestor cerinţe duce la diminuarea cantităţii de lapte şi a
procentului de grăsime din lapte.

Intervalul dintre fătări. Influenţează producţia de lapte pe lactaţie şi pe durata vieţii de


exploatare, cât şi numărul de viţei obţinuţi. Intervalul între fătări poate fi stabilit în două moduri:
durata lactaţiei plus durata repausului mamar şi durata „service-periodului” plus durata gestaţiei.
Durata lactaţiei, respective perioada de la fătare la înţărcare, condiţionează producţia de lapte pe
lactaţia respectivă şi pe întreaga viaţă a animalului. Pe plan mondial s-a convenit ca durata
normal a lactaţiei să fie de 10 luni,aceasta corelându-se cu o producţie mare de lapte şi activitate
corespunzătoare de reproducţie.

Prelungind lactaţia peste 10 luni se măreşte producţia de lapte din lactaţia respectivă, dar
se obtine o cantitate mai mică de lapte pe întreaga viaţă productivă a aimalului, comparative cu
vacile la care lactaţia durează 10 luni. Scăderea producţiei de lapte pe durata exploatării se
datorează producţiei scăzute de lapte din ultima parte a lactaţiei, ceea ce are efect şi asupra
economicităţii, crescând consumul specific.

Prin reducerea duratei lactaţiei la 8 luni, ceea ce presupune ca intervalul dintre fătări să
fie de 10 luni, se realizează o cantitate mai mică de lapte pe lactaţia în curs, dar creşte producţia
de lapte pe întrega viaţă a animalului. Se obţine, totodată, un număr mai mare de viţei, mărind
eficienţa economică a exploatării. Se pot realiza, astfel, 6 fătări în 5 ani, prin care se estimează o
creştere a producţiei de lapte cu 10-15% şi a celei de carne cu 15-20%, comparativ cu durata
lactaţiei de 10 luni.

20
Durata repausului mamar optimă este, în medie, de 60 zile. Reducerea repausului mamar
sub 40 de zile duce la scăderea accentuată a producţiei de lapte. Prelungirea acestuia peste 60 de
zile determină, fie scăderea producţiei de lapte pe lactaţia în curs, ca urmare a scurtării duratei
lactaţiei, fie pe întreaga viaţă productivă, ca urmare a prelungirii intervalului între fătări peste
limitele optime.

Durata service-periodului este în corelaţie pozitivă cu producţia de lapte pe lactaţie


întrucât se dă posibilitatea vacii să încheie o lactaţie normală şi totodată, influenţa depresivă a
gestaţiei asupra producţiei de lapte va fi mai redusă. Dacă se analizează însă producţia de lapte
pe durata vieţii, cel mai important indice care exprimă economicitatea exploatării vacilor de
lapte, scurtarea service-periodului şi prin aceasta reducerea intervalului între fătări are efect
pozitiv.

Pregătirea vacilor gestante. Se referă nu numai la durata repausului funcţional al


ugerului, ceea ce permite multiplicarea şi recuperarea rapidă a ţesutului alveolar, impunându-se
în acelaşi timp şi asigurarea unei hrăniri şi întreţineri raţionale. Raţiile administrate trebuie să
permită refacerea stării de întreţinere şi depunerea de rezerve în organism, pe care vacile le vor
folosi după fătare pentru sinteza laptelui. Se estimează că depunerea în perioada repausului
mamar a 50 kg rezerve sub formă de ţesut adipos asigură energia pentru producerea a 450-500 kg
lapte.

Condiţia. Numai vacile în stare crespunzătoare de întreţinere pot realiza producţii de


lapte apropiate potenţialului lor productiv. Vacile, pierd în general, în primele luni de lactaţie,
peste 5% din masa corporală, iar dacă sunt întreţinute pe păşune piederile pot fi de până la 10-
15% din masa corporală avută la fătare. Urmărind influenţa nivelului productiv al vacilor în
primele 3 luni de lactaţie [1] s-a constat că vacile care au realizat sub 1500 kg lapte pe lactaţie nu
şi-au modificat masa corporală, pe când cele cu peste 1500 kg lapte şi-au diminuat masa
corporală cu 5,8-6,4%. Menţinerea condiţiei normale de exploatare trebuie realizată printr-o
furajare raţională în raport cu producţia de lapte obţinută, urmărind ca îmbunătăţirea stării de
întreţinere să aibă loc în parte a doua a lactaţiei, şi mai ales în perioada repausului mamar.

Mişcarea. Făcută raţional, pe distanţe de 2-3 km,influenţează favorabil producţia de


lapte, întrucât activează metabolismul şi măreşte apetitul, crescând consumul voluntar de furaje.
21
Mişcarea trebuie să fie liberă, la pas. Mişcarea pe distanţe lungi sau forţată are efect negativ
asupra producţiei de lapte şi, mai ales, asupra economicităţii acesteia, deoarece creşte consumul
de substanţe nutritive pentru întreţinerea funcţiilor vitale [2].

Odihna. Contribuie la desfăşurarea normală a actului rumegării şi o mai eficientă


metabolizare a substanţelor nutritive. Deranjarea vacilor în timpul odihnei are influenţă negativă
asupra orducţiei de lapte.

Programul activităţilor zilnice. Vacile se obişnuiesc cu un anumit program zilnic, care


întocmit corect duce la formarea unor reflexe condiţionate favorabile sintezei laptelui.
Modificarea succesiunii în timp sau nerespectarea orelor diferitelor activităţi determină obţinerea
unor producţii mai mici de lapte.

Factorii de mediu ambiant.

Sezonul fătării. Influenţează producţia de lapte atât prin structura raţiei sau nivelul de
furajare, cât şi ca urmare a factorilor climatici. În zonele cu climă temperată vacile care fată
tomna târziu sau la începutul iernii realizează o cantitate mai mare de lapte pe lactaţie,
comparativ cu cele care fată primăvara şi mai ales vara. Dintre cercetările efectuate pe rasa
Bălţată Românească din zona de vest a ţării [3] a rezultat că vacile care au fătat în sezonul de
vară au realizat cu 463 kg lapte mai puţin pe lactaţia normal, comparativ cu cele care au fătat în
celelate 3 sezoane ale anului, cu variaţii între 702 kg şi 230 kg, în funcţie de vârsta vacilor.

În cazul fătărilor toamnă-iarnă, hrănirea echilibrată în prima parte a lactaţiei, când


intensitatea de secreţie a laptelui este mare, dublată de simularea sintezei laptelui de nutreţul
verde în primăvară, asigură un nivel de secreţie constant ridicat şi, deci, o producţie mai mare de
lapte pe întreaga lactaţie. În fermele cu balanţă furajeră deficitară, în perioada de iarnă, sunt
avantajoase fătările târzii de primăvară, valorificându-se, astfel, potenţialul productiv ridicat din
prima parte a lactaţiei, prin hrănirea cu nutreţ verde.

Factorii climatici. Acţionează atât direct asupra organismului animal, cât şi indirect prin
intermediul florei care constituie baza furajeră. Dintre factorii climatici, rol mai important asupra
producţiei de lapte au: temperatura, umiditatea, luminozitatea, altitudinea şi starea timpului.

22
Temperatura mediului ambiant este unul din cei mai importanţi factori climatici care
influenţează producţia de lapte. Zona de confort termic este cuprinsă între 9-16° C. Între aceste
limite de temperatură nu au loc procese şi reacţii în organism care să solicite sistemul de
termoreglare. În cazul în care temperatura este cuprinsă între 4-21° C nu apar modificărid ale
producţiei de lapte, organismul având posiblitatea să se adapteze uşor. Rezistenţa bovinelor la
temperaturi ridicate sau mai scăzute este influenţată de mai mulţi factori, mai importanţi fiind:
specia, rasa, culoarea şi desimea părului.

În general, rasele de taurine cu dezvoltare corporală mică au toleranţă mai ridicată la


temperaturi peste 21° C decât rasele cu dezvoltare corporală mare, deoarece la rasele mici
suprafaţa pielii raportată la 100 kg masa corporală este mai mare.

Umiditatea relativă a aerului este optimă în limitele de 65-75%, fiind însă în relaţie cu
nivelul temperaturii. Astfel, umiditatea redusă, asociată cu temperaturi ridicate, favorizează
termoreglarea, asociată cu temparaturi ridicate, favorizează termoreglarea, pe când umiditatea
ridicată diminuează procesul de termoreglare, indiferent de nivelul temperaturii, având efect
negativ asupra producţiei de lapte.

Luminozitatea intensifică metabolismul, cu efect favorabil asupra producţiei de lapte.


Astfel, prelungind durata de lumină naturală cu tuburi fluorescente la 16 ore în sezonul de
toamnă-iarnă [4], s-a constatat o creştere a producţiei cantitative de lapte cu 6,7% faţă de vacile
care au beneficiat numai de lumina naturală. La vacile la care durata luminii a fost mai mare, s-a
remarcat o cantitate mai ridicată de prolactină în plasma sanguină, ca urmare a intensificării
activităţii hipofizei.

Altitudinea şi starea timpului. Altitudinea, dar nu excesivă, influenţează pozitiv procesele


oxidative din organism şi, deci, sinteza laptelui. Timpul nefavorabil determină scăderi ale
producţiei de lapte cu până la 15-20%, deoarece împiedică furajarea corespunzătoare a vacilor şi,
totodată, constituie un stres psihic.

Producţia de carne de bovine.

Producţia de carne joacă un rol important socio-economic. Principala funcţie a cărnii este
aceea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii sub aspect alimentar. Carnea are o contribuţie
23
importantă în alimentaţia omului, astăzi manifestându-se tendinţa de a se renunţa la consumul
alimentelor bogate în energie, mai ales în grăsimi, în favoarea cărnii, legumelor şi fructelor. Din
analiza dinamicii consumului alimentar în ultimele decenii, în principalele ţări dezvoltate
economic, rezultă tendinţa semnificativă de creştere a consumului de carne de bovine de aproape
două ori, în timp ce consumul de cereale şi de cartofi a scăzut de 2-6 ori. Carnea de bovine
paticipă la fondul mondial de carne cu peste 30%.

Funcţia alimentară a cărnii de bovine derivă din compoziţia chimică (36,2%SU, din care
18,7% proteină, 15,3% grăsimi şi 0,95% săruri minerale) având o caloricitate de 1800
kcalorii/kg, din însuşirile organoleptice superioare ale acesteia. Carnea are rol energetic şi plastic
pentru organism. Valoarea biologică ridicată este dată în mod deosebit de substanţele
componente (miozină, tropomiozină, actină, mioglobină, globulină, miogen).

Carnea de bovine este de calitate superioară şi igienică (are calităţi organoleptice bune,
se prepară rapid, se pretează la o gamă largă de produse culinare, se conservă pe durată lungă şi
are valoare dietetică). Bovinele furnizează o carne convenabilă sub raportul costului, deoarece
valorifică o gamă largă de furaje, în general de volum, care se găsesc mai frecvent şi sunt mai
ieftine. Carnea contribuie la asigurarea unei alimentaţii raţionale şi echilibrate a omului, a unei
stări bune de sănătate; participă la combaterea stării de subalimentaţie, malnutriţie.

Factorii care influenţează producţia individuală de carne.

Factorii genetici principali.

Aceşti factori determină producţia de carne în proporţie foarte variabilă, în funcţie de


natura caracterului, de remarcat că suprafaţa „ochiului de muşchi”, randamentul la tăiere, fineţea
cărnii, au un grad de determinare genetică de peste 60%.

Specia. Indicii cantitativi şi calitativi ai producţiei de carne sunt influenţaţi în bună


măsură de specie. Astfel, taurinele propriu-zise realizează indicia cantitativi şi calitativi ai
producţiei de carne cei mai ridicaţi (capacitate de îngrăşare de 500-1300 g/zi, carcase de 180-500
kg, randament la tăiere de 45-65%, furnizând o carne suculentă, perselată,marmorată, cu gust,
aromă şi culoare plăcute. Celelalte bovine realizează indici cantitativi cu peste 10% mai reduşi,

24
iar carnea este de calitate inferioară în privinţa tuturor însuşirilor, în special a celor
organoleptice.

Tipul morfo-fiziologic. Bovinele cu însuşiri exclusiv pentru carne se caracterizează prin:


schelet axial puternic dezvoltat şi cel periferic redus, musculatură voluminoasă, format corporal
pronunţat dreptunghiular, volum corporal şi cadru corporal mari. Animalele din tipul
morfofiziologic mixt, în special de carne-lapte, manifestă aptitudini bune pentru carne, iar la unii
indicatori depăşesc chiar tipul de carne.

Bovinele de lapte-carne şi în special cele de lapte au aptitudini mai slabe pentru producţia
de carne atât calitativ cât şi cantitativ, cât şi economic.

Rasa. Este un factor foarte important, care influenţează cantitatea, calitatea şi


economicitatea producţiei de carne. De remarcat faptul că în cadrul fiecărei grupe de rase este o
mare variabilitate a acestor indici. Mai valoroase sunt rasele cu dezvoltare corporală cea mai
mare (Charolaise, Chianina, Maine Anjou, Simmental, Normandă). În general, cele mai bune
rase pentru producţia de carne sunt rasele mixte de talie mare, deoarece prezintă: masa corporală
de 618 kg la femele adulte şi 900-1000 kg la masculi, spor de greutate 0,9-1,4 kg/zi, randament
la tăiere bun (55-62%), carcase mari (250-350 kg la tineretul îngrăşat intensiv), consum redus (5-
6,5 UN/kg spor), ponderea de peste 80% a cărnii comestibile în caracasă şi carnea cu însuşiri
organoleptice foarte apreciate (marmorare, frăgezime, gust, culoare, aromă, savoare).

Vârsta. Acest factor influenţează toţi parametrii producţiei de carne. Masa corporală,
respectiv cea a carcasei, creşte pe măsură ce animalele înaintează în vârstă, atingând valorile
maxime la vârsta adultă (60% la un an, 80% la doi ani, 90% la trei ani, 100% la 4-5 ani, în cazul
raselor ameliorate). Această evoluţie a creşterii se fundamentează pe specificul fiziologic al
creşterii (spor ascendent până la 12-13 luni, după care scade uşor în următoarele 2-3 luni,
consecutiv dominanţei metabolismului substanţelor plastice până la 6-7 luni, metabolismul
plastico-energetic până la 11-13 luni şi apoi energetic). Randamentul la tăiere variază mult în
raport cu vârsta, astfel: 60-62% la viţei, 50-58% la tineret şi 45-55% la animalele adulte. Carnea
este calitativ diferită în funcţiei de vârstă. Astfel, carnea de viţel sub o lină este apoasă,
gelatinoasă, slab nutritivă şi chiar indigestă; carnea de viţel în vârsta de până la 4 luni are un
conţinut în apă şi proteină ridicat (70% respecti 20%), de grăsime redus (6%) fiind fragedă,
25
suculentă şi gustoasă. Carnea de tineret (10-18 luni) este echilibrată în elemente nutriţionale (SU
33-54%, proteine 19-17%, grăsime 11-34%) fiind perselată şi marmorată, cu savoare, culoare şi
gust plăcute şi cu cea mai mare digestibilitate. Animalele adulte furnizează care cu un conţinut
ridicat în substanţă uscată, cu valoarea energetică cea mai mare, cu digestibilitate bună, dar cu un
indice de seu mai mare şi frăgezime mai redusă; animalele bătrâne dau carne de calitatea cea mai
slabă.

Sexul. Între sexe apar diferenţe semnificative în privinţa parametrilor de carne, în special
datorită profilurilor hormonale şi metabolice specifice. Astfel, testosteronul, specific masculilor
necastraţi, stimulează procesul de creştere, determinând o energie de creştere mai mare şi o
valorificare a hranei mai bună. În schimb, estrogenii din organismul femelelor inhibă procesul de
creştere şi măreşte consumul. Diferenţele dintre masculi şi femele se înregistrează după vârsta de
7-8 luni, iar între masculii castraţi şi necastraţi după 10-12 luni de la naştere.

Starea de sănătate. Bovinele neafectate de boli, care au toate aparatele şi organele cu


funcţii normale, sunt capabile să realizeze performanţele cele mai mari în producţia de carne.
Sănătatea este condiţie indispensabilă pentru producţia de carne, starea de boală fiind
incompatibilă cu aceasta. Sănătatea animalelor depinde de gradul de rezistenţă organică, de
reziatenţă la stres şi îmbolnăviri, la tehnopatii, la exploatarea intensivă. Orice stare de boală
afectează metobolismul animalelor, care se reflectă în pierderi prin mortalităţi şi sacrificări de
necesitate, în capacitate de producţie şi de valorificare a hranei mai reduse.

Factori de mediu principali.

Alimentaţia. Este factorul de mediu cel mai important, care contribuie la intensificarea,
îmbunătă-ţirea şi eficienţa producţiei de carne. Nivelul de alimentaţie condiţionează procesul de
creştere şi îngrăşare, formarea şi dezvoltarea ţesuturilor, deoarece acestea sunt legate nemijlocit
de existenţa substanţelor nutritive asigurate prin raţie.

Condiţiile de întreţinere. Acestea pot crea confort sau disconfort cu efecte pozitive sau
negative asupra procesului de creştere şi îngrăşare. Sistemul de întreţinere influenţează producţia
de carne şi eficienţa acesteia.

1.1.1. Precocitatea productivă


26
1.1.2. Longevitatea biologică şi productivă

1.1.3. Rezistenţa organică

1.1.4. Starea de sănătate

Lupta împotriva bolilor se face în principal prin metode fitoterapeutice şi homeopatice.


Medicamentele de sinteză sunt limitate numai pentru a salva animalele sau pentru a evita
suferinţele lor. Sunt interzise mutilările de orice fel, dar se acceptă castrarea şi ecornarea.

1.2. Studiul cercetărilor din literatura de specialitate cu privire la evaluarea


longevitaţii şi folosirea acestor însuşiri însuşiri în programele de ameliorare

Ameliorarea animalelor reprezintă modificarea bazei ereditare în succesiunea


generaţiilor, fiind un proces care se realizează pe grupe de indivizi şi filogenetic. Prin ameliorare
se urmăreşte obţinerea unor parametrii superiori la noile generaţii. Ecuaţia fundamentală a
ameliorării este:

PX = GX + M + IGM, în care :

PX - fenotipul animalului reflectat în nivelul productiv;

GX - potenţialul genetic sau genotipul;

M – mediul de creştere şi exploatarea;

IGM – interacţiunea dintre genotip şi mediu.

Ecuaţia reflectată modul cum fiecare individ reacţionează la anumite condiţii de creştere.

Aşadar, populaţiile de taurine deţin o anumită bază ereditară, care interacţionează cu


factorii de mediu şi determină producţia fiecărui animal. De aici rezultă că, producţia individuală
obţinută, poate creşte prin modificarea simultană ori separată a termenilor ecuaţiei. Structura
genetică a populaţiei se poate modifica prin factorii ameliorării şi anume: selecţia, migraţia şi
dirijarea împerecherilor. Prin selecţie se realizează creşterea frecvenţei sau chiar eliminarea celor
cu efecte nedorite. Migraţia se foloseşte pe scară largă sub formă de imigraţie respectiv

27
introducerea unor gene valoroase provenite de la alte populaţii, precum şi prin reformă. La
modificarea frecvenţei genotipurilor se foloseşte cu succes şi dirijarea împerecherilor dar şi
consangvinizarea.

Pentru realizarea unei selecţii modifice trebuie cunoscute următoarele:

• Determinismul genetic sau coeficientul de heritabilitatea, a cărui valoare la taurine


diferă în funcţie de natura caracterului: cantitatea de lapte - 0,20 - 0,35; cantitatea de grasime -
0,30 - 0,45; procentul de grasime şi proteină – 0,47 – 0,85; viteza de eliberare a laptelui – 0,40 –
0,55; vârsta la prima fătare – 0,26 – 0,37; talia – 0,45 – 0,65; greutatea corporala – 0,40 – 0,65;
capacitatea de asimilare a hranei – 0,35, etc.

• Diferenţa de selecţie (s) reprezintă diferenţa dintre performanţa medie a


selecţionatelor şi candidatelor (s = 500 kg; 4500 – 4000).

• Intervalul între generaţii (I.G.) este perioada de la naşterea părinţilor şi a


descendenţilor (≈ 5 ani).

• Efectul selecţiei sau Progresul genetic se calculează pe generaţie ( ∆g = h 2 × s) şi pe


h2 × s
an ( ∆ ga = ) şi se exprimă fie în valori absolute (kg lapte), fie în deviaţia standard (s).
I .G.

Comparativ cu alte specii, taurinele se află într-un stadiu de ameliorare mai puţin
avansat, iar tehnologia ameliorării este mai complexă şi mai dificilă. Aşadar, în
ameliorarea taurinelor trebuie sa ţinem seama de unele particulariţăţi generate de stadiul
şi tehnologia de ameliorare, particularităţile biologice ale speciei şi sursele de progres
genetic.

Principalele particularităţi biologice, cu implicaţii în ameliorarea taurinelor sunt:


intervalul mare între genereţii (4 – 5 ani), caracterele principale de producţie au un grad
de determinare genetică redus (cantitatea de lapte 20 – 30 %, calitatea carcaselor 34 %,
repausul mamar, service-period, calving interval 10 – 25 % etc.), lipsa unor corelaţii
pozitive sau existenţa lor la un nivel scăzut, ori corelaţii negative între principalele
caractere de producţie.
28
Determinarea valorii de ameliorare de ameliorare în direcţia producţiei de
lapte (T.D.L.) se efectuiază în fermele supuse controlului oficial al producţiei, folosind
sistem de testare „în câmp” ca şi fermele speciale de testare. Fiicele fiecărui taur sunt
luate în evidenţă, se detrmină prin sondaj grupa sanguină şi sunt urmărite sub raportul
creşterii şi dezvoltării. Se verifică condiţiile de mediu în care cresc şi sunt exploatate
aceste fiice. În primele 10 zile după fătare se face aprecierea greutăţii corporale, a
conformaţiei şi constituţiei, iar în continuare, se execută controlul performanţelor
fiicelor şi contemporanelor (cantitatea de lapte, conţinutul de grăsime, conţinutul în
proteină, numărul de celule somatice şi aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic) pe
o lactaţie normală (260 – 305 zile) sau primele 100 zile, deoarece coeficientul de
corelaţie este foarte mare (r = 0,94 – 0,97).

Corespunzăror instrucţiunilor din ţara noastră, se consideră „contemporană”


orice primipară provenită din alt taur de aceeaşi rasă cu cel în testare, care a realizat
vârsta, la prima fătare, între 23 şi 35 luni, la o diferenţă de ± 3 luni faţă de descendenţei,
care a început prima lactaţie în decurs de ± 28 zile faţă de ascendenţa şi a realizat
lactaţia normală în aceeaşi fermă. Componentele utilizate pentru comparaţie, trebuie să
provină din alţi trei tauri decât cei în testare. Rezultatele privind controlul oficial al
producţiei de lapte sunt înregistrate şi folosite pentru estimarea valorii de ameliorare.

1.2.1. Consideraţii privind importanţa studiului longevitaţii productive la taurine

1.2.2. Studii efectuate pe rase şi populaţii în diferite ţări

*Rasa Friză olandeză : Datorită însuşirilor valoroase de producţie şi a capacităţii


apreciabile de adaptare, rasa s-a răspândit în întreaga lume.

Rasa manifestă aptitudini remarcabile pentru producţia de lapte, menţinându-şi în


oarecare măsură şi aptitudinile pentru producţia de carne. Nivelul productiv al rasei este de peste
8400 kg, cu producţii individuale frecvente, la vacile adulte, de 9000 – 12000 kg lapte.

29
Are aptituini forte bun pentru mulsul mecanic cu viteza de eliberare a laptelui de 2,6 – 2,6
kg/min, simetria funcţională 45 – 46 % şi consumă sub 0,96 UL/kg lapte. Lactaţia I – a
reprezintă 80 % din lactaţia maximă, care este atinsă la a II – a lactatie.

În producţia de carne se comportă bine. Tineretul îngrăşat în sistem intensiv realizează


sporuri medii zilnice de circa 900 g, cu un consum de 6,71 UNC/kg spor iar la vârsta de 16 luni
atinge greutatea de 480 kg.

De menţionat este că rasa a participat direct sau indirect la formarea a peste 40 de rase, cu
genofondul mai mult sau mai puţin specific.

* Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză : A rezultat din vechea rasă olandeză care a fost
ameliorată o lungă perioadă de timp în direcţia producţiei mixte, acordându-se o pondere mare
caracterelor pentru carne.

Aptitudinile rasei pentru producţia de lapte s-au îmbunătăţit foarte mult în urma
încrucişărilor acesteia cu rasa Red Holstein. Procucţia medie de lapte este de 6640 kg cu 4,45 %
grăsime şi 3,5 % proteină. De asemenea, are aptitudini bune si pentru carne. Tineretul supus
îngraşării realizează sporuri medii zilnice de 1000 g iar randamentul la sacrificare, în medie, de
56 %.

În comparaţie cu rasa Bălţată negru cu alb, se remarcă prin precocitate mai mare la
îngraşare şi o carne de calitate mai bună.

Rasa are remarcabile însuşiri morfoproductive şi se foloseşte cu succes la ameliorarea


raselor de tip Simmental.

* Rasa Friză israileană : S-a format prin încrucişarea taurinelor locale Baladz, rasa
siriană Salodz şi rasa Damasc respectiv Friză olandeză şi germană.

Conformaţia este tipică raselor de lapte, profil trapezoidal, trunchi lung şi adânc, linia
superioară dreaptă iar crupa lungă, largă şi orizontală. Ugerul se pretează foarte bine la musul
mecanic şi este bine dezvoltat. Constituţia este fină, temperament vioi iar caracterul docil.
Maturitatea somatică se încheie la circa 4 ani şi poate fi folosită la reproducţie la 16 – 17 luni.

30
Rasa manifestă aptitudini deosebite în producţia de lapte şi carne. În anul 1964 producţia
a fost de numai 3700 kg lapte şi 136 kg grăsime,în prezent producţia de lapte ajunge la 10.775 kg
lapte şi 3,58 % grăsime.

* Rasa Jersey : Este originară din insula cu acelaşi nume din Anglia, situată în canalul
Mânecii la 14 mile depărtare de coasta franceză.

Longevitatea productivă remarcabilă 10 – 12 ani, precocitatea pronunţată, capacitate de


adaptare şi sănătate bună. Junincile fata la 24 – 26 luni.

Este o rasă specializată pentru lapte şi unt cu o medie a productivităţii de lapte de 5000
kg în ţara de origine şi 5,5 – 6 % grăsime.

Datorită indicilor valoroşi pentru producţia de lapte, rasa Jersey are o largă răspândire pe
Terra, în toate continentele.

În ţara noastră a fost importantă în perioada 1957 – 1961 pentru a se urmări cum se
adaptează la condiţiile de exploatare ( a realizat 2910 – 3980 kg/ lactaţie, 4,81 – 5,91 %
grăsime ) şi prin încrucişări de infuzie cu rasele Brună, Bălţată românească şi Roşie dobrogeană.
Condiţiile de exploatare au făcut ca materialul importat să nu poată fi păstrat.

* Rasa Angler ( Angeln ) : S-a format în Germania cu peste două secole şi a fost crescută
în direcţia producţiei de lapte.

Se caracterizează prin uger mare, ţesut glandular glandular foarte bine dezvoltat,
constituţie fină, temerament vioi. Producţia medie de lapte este de 6700 kg cu 4, 74 % grăsime.

Este o rasă bine consolidată ereditar şi a fost utilizată în ameliorarea taurinelor din alte
ţări(Estonia, Lituania şi Rusia) ,iar la noi în ţară pentru ameliorarea taurinelor din Dobrogea,fiind
importantă în perioada interbelică.

În ameliorarea acestei rase se urmăreşte creşterea producţiei de lapte, existând plus


variante de 9500 kg, 4,5 % grăsime.

31
*Rasa Simmental : Această rasă este una mixtă, s-a format în Elveţia, cantonul
Berna,din taurinele locale palustre brahicere care au fost încrucişate cu taurinele
anglosaxone, aduse de burgunzi, cu turinele primigene, introduse de popoarele germane, şi în
mai mică măsură cu taurinele austriece, franconiene etc.

Ugerul este bine dezvoltat, cu structură globulară, mameloane potrivit de mari,


pretându-se pentru mulsul mecanic.

În producţia de lapte se comportă bine, în medie de 7290 kg pe lactaţie cu 4,0 – 4,2 %


grăsime.

Randamentul la tăiere este în medie de 53 – 55 % la animalele adulte şi 56 – 60 % la


tineretul îngrăşat.

Precocitatea somatică a rasei este bună. La naştere viţeii au 40 – 45 kg, la vârsta de 6


luni viţelele ating circa 180 – 200 kg.

Rasa Simmental a participat la formarea mai multor rase de tip Simmental, mai ales
prin încrucişarea cu rasele locale.

Aptitudini bune la reproducţie: VP – 29 luni, natalitatea 90 %, CI – 328 zile, fătări


gemelare – 3 %.

*Rasa Schwzz ( Brună alpină ) : Este originară din Elveţia, reprezentând în ţara de
origine 44 % din efectivul de taurine. S-a format prin încrucişarea taurinelor locale de tip
brahicer, la care s-a adăugat o selectie riguroasă pentru cele două producţii: lapte şi carne.

Deşi are calităţi excepţionale, încrucişări cu rasa Brown Swiss pentru creşterea
producţiei de lapte.

Ugerul este mare, sferic sau ovoidal, cu sferturi simetrice şi baza largă, iar sferturile
sunt de mărime mijlocie şi de formă cilindro-conică.

Producţia de lapte constituie producţia principală a rasei, realizând în medie 7400 kg


lapte cu 4,13 % grăsime, cu menţiunea că ea diferă în funcţie de zona de creştere.

32
Rasa Schwyz are o longevitate productivă bună fiind exploatate 8 – 10 ani. Funcţia
de reproducţie este bună,realizând 1,5 însămânţări/gestaţie, 90 % natalitate, V.P. – 30 luni şi
365 zile intervalul între fătări.

Ameliorarea rasei prevede în perspectivă producţia mixtă lapte – carne. Se urmăreşte


creşterea producţiei de lapte la 7500 kg, îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul
mecanic,ridicarea taliei şi greutăţii corporale. În acest sens se practică încrucişări cu rasa
Brown Swiss ( americană ) care are o dezvoltare corporală hipermetrică şi cea mai bună
procucţie de lapte din categoria raselor de tip Schwyz.

*Rasa Hereford : Este o rasă specializată pentru carne, care s-a format în comitatul cu
acelaşi nume din Ţara Galilor, zona de Vest a Angliei, având la origine taurinele indigene
roşii.

Din punct de vedere fizic este bine dezvoltat, avand toate părţile corpului bine
dezvoltate, dar ugerul este mai slab dezvoltat deoarece rasele de carne, în general, nu se
mulg, laptele fiind consmat de viţei.

Manifestă aptitudini foarte bune de carne, vacile adulte îngrăşate ating greutatea
corporală de 750 – 850 kg, iar taurii adulti îngrăşaţi 950 – 1200 kg. Tineretul supus îngrăşării
realizează sporuri medii zilnice de 1000 – 1100 g, iar la vârsta de 1 an greutatea de 380 – 450
kg. Randamentul la sacrificare este de 60 – 65 %.

Hereford este o rasă universală ca importanţă pentru producţia de carne se foloseşte


ca rasă curată la încrucişare şi la formarea de noi rase şi populaţii bune de carne şi rezistente
la interperii.

În ţara noastră rasa Hereford a fost importată în perioada 1958 – 1964 din Canada,
SUA şi Anglia fiind folosită la încrucişări cu rasele locale, în vederea obţinerii de hibrizi cu
aptitudini bune pentru îngrăşare.

* Rasa Santa Gertrudis : Este originară din SUA, statul Texas, unde s-a format
începând cu anul 1900 prin hibridarea zebului Indian ( Brahman ) cu taurinele de rasă
Nellore, Guzerat.
33
În urma încrucişărilor dintre cei mai valoroşi masculi de Zeb cu femele performante
din G 1 a rezultat taurul Monkey cu o conformaţie cracteristică raselor de carne, precocitate
bună, carne roşie şi ereditate foarte bine consolidată, considerat intemeietorul rasei.

Această rasă are o dezvoltare corporală mare, talia la vaci fiind de 131 cm, iar
greutatea corporală de 650 kg.

Rasa are aptitudini foarte bună pentru carne. Tineretul îngrăşat intensiv realizează
sporuri medii zilnice de 1000 – 1100 g la vârsta de 15 – 18 luni atingând greutăţi de 480 –
500 kg, cu un randament la sacrificare de 60 %.

S-a răspândit în mai multe ţări de pe continentul American, African şi în Oceania. A


fost folosit şi în unele ţări europene pentru încrucişări industriale.

La noi în ţară a fost importantă în anul 1958 pentru efectuarea de încrucişări


industriale şi de difuzie la taurinele din Delta Dunării.

1.2.3. Studii şi cercetari pe rase din România

* Rasa Sură de stepă: Este o rasă neameliorată care provine din forma de origine Bos
taurus primigenius. Are aptitudini universale – tracţiune, lapte – carne. Durata lactataţiei este
scurtă 7 – 8 luni, producţia de lapte este variabilă 800 – 1500 kg lapte iar în condiţii bune de
exploatare realizează şi 2500 kg lapte, cu 4,1 – 4,6 % grăsimeşi 65 – 90 kg grăsime totală.
Unele cercetări evidenţiază valori medii intre 128,82 kg lapte în lactaţia I – a şi 2479,71 kg în
lactaţia a III – a cu 3,95 – 4,1 % graăsime. În primele trei lactaţii producţia de lapte descrie o
curbă ascendentă, sporul de producţie în lactaţia a II – a fiind de 53,96 % iar în lactaţia a III –
a de 107,54 % comparativ cu lactaţia I – a.

Vârsta medie la fătare a fost de 39,03 luni, cu limite între 22 şi 58 luni iar durata
gestaţiei de 280 zile, ceva mai scurtă decât rasele de lapte. Producţia de carne este relativ

34
mică de 500 g/zi, carcase reduse şi un randament la sacrificare scăzut 45 – 50 %. Consumul
specific de hrană este mare de 1,8 UNL/kg spor.

Longevitatea rasei Sură de stepă este ridicată, vacile fiind expoatate până la 12 – 14
ani şi chiar mai mult.

Rasa Sură de stepă este pe cale de dispariţie sub formă pură, motiv pentru care se
impune conservarea fondului genetic al rasei datorită rezistenţei la boli şi interperii.

* Rasa de Munte ( Mocăriţa ) : Este o rasă neameliorată, a cărei origine nu este pe


deplin elucidată.

Are aptitudini productive universale pentru tracţiune, lapte şi carne. Vacile realizează
o producţie de lapte bună comparativ cu dezvoltarea lor corporală – 1000 – 1500 kg lapte pe
lactaţie, cu 4,2 – 4,5 % grăsime şi lactaţie în medie de 8 luni. În producţia de carne se
comportă slab, întrucat dezvoltarea corporală este mică, energia de creştere a tineretului
scăzută, iar randamentul la sacrificare de circa 45 %.

Are o longevitate remarcabilă de 14 – 16 ani.

Importanţa vacilor de munte constă în faptul că au contribuit la formarea rasei Brună


de Maramureş, dar pe viitor nu se mai prevede creşterea în rasă pură.

* Rasa Bălţată cu negru românească : Rasa s-a format în condiţiile ţării noastre, pe
baza taurinelor Holstein Friză, introduse în România începând cu anul 1961, când s-au facut
importuri de juninci şi tauri cât şi material seminal congelat din Canada, Anglia şi Polonia.

Ca urmare, la formarea rasei BNR s-au folosit încrucişări de absorbţie cu rasele Roşie
dobrogeană, Brună, Bălţată românescă, Pinzgau şi diferiţi metişi între aceste rase.

Ugerul este dezvoltat,bine prins, extinzându-se mult înainte spre abdomen şi spre
înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri potrivit de lungi, simetrice şi bine depărtate, defectele
ugerului fiind mai puţin evidente decât la restul raselor autohtone.

35
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte care în medie este de 4700 kg, cu
3,85 % grăsime.

S-a constatat pe parcursul lactaţiilor o evoluţie ascendentă a producţiei de lapte de la


5500 kg lapte în lactaţia I – a la peste 6000 kg în următoarele lactaţii,respectiv până în
lactaţia a V – a.

În producţia de carne se pretează de asemenea bine. Tineretul îngrăşat intensiv


realizează un spor mediu zilnic de cca 900 g.

Obiectivele principale de ameliorare vizează o talie de 133 – 135 cm, greutatea


corporală 650 kg, ameliorarea potenţialului productiv de lapte la peste 6000 kg pe lactaţie,
reducerea consumului specific şi îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul mecanic.

În acest scop se va practica sistemul de ameliorare în rasă curată,cât şi încrucişări cu


rase de tip Friză.

* Taurine roşii dobrogene : Sunt rezultatul încrucişărilor nesistematice practicate


între rasa Sură de stepă, varietatea dobrogeană şi rasele Roşiiimportate cum ar fi: Roşie
ucraineană de stepă, Angler, Roşie daneză, etc.

În producţia de lapte populaţia are aptitudini bune, respectiv 2000 – 3500 kg


lapte/lactaţie, cu 3,7 % grăsime.

Producţia de carne era necorespunzătoare, crandament la sacrificare de 40 – 48 %.

Populaţia de taurine Roşii dobrogene nu au avut perspective de creştere a efectivelor


datorită sensibilităţii la leucoză şi aptitudinilor slabe pentru carne.

* Rasa Bălţată româneacsă : S-a format pin încrucişări de absorbţie între tauri de rasă
Simmental cu vaci din rasa Sură de stepă, varietatea transilvăneană, mai puţin cea
moldovenească.

Ugerul este mare, voluminos, de formă globuloasă, acoperit cu piele subţire şi fină.

36
Este o rasă semiprecoce, maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de 4 -4,5 ani,
V.P. – 33 luni, greutatea viţeilor la naştere 38 – 45 kg, în funcţie de sex. Longevitatea
productivă este în medie de 5 – 6 ani.

Rasa este sensibilă la întreţinerea pe pardoseli dure. Are producţii bune de 3700 kg
lapte, 3,85 % grăsime.

Rasa s-a răspândit în Banat, Transilvania, N – E-ul ţării, Suceava, Botoşani. Se


umăreşte ameliorarea ei în tip mixt carne-lapte cu o greutate de 680 – 700 kg, talia de 138
cm, 60 % însuşiri de carne, 35 % însuşiri de lapte şi 5 % fitness. De asemenea, se doreşte
îmbunătăţirea însuşirilor pentru mulsul mecanic.

* Rasa Brună de Maramureş : Este o rasă autohtonă formată prin încrucişarea de


absorbţie între rasele Sură de stepă şi Mocăniţă cu taurinele de tip Schwyz, care au fost aduse
în Maramureş începând cu anul 1881.

Rasa aparţine tipului morfoproductiv mixt de lapte-carne, avand o dezvoltare


eumetrică, cu talia medie, la vaci 131 cm şi greutate corporală de 570 kg.

Abdomenul ste bine dezvoltat, iar ugerul mare, bine prins, globulos, cu structură
glandulară. De asemenea, sunt semiprecoce cu V.P. de 32 luni, în schimb, au o bună
longevitate productivă şi se adaptează uşor la condiţile de mediu.

Producţia de lapte variază în limite largi în funcţiile de condiţiile de exploatare, fiind


în medie de 3500 kg cu 3,9 % grăsime. Potenţialul este de peste 5000 kg pe lactaţie normală.

Activitatea de reproducţie este relativ satisfăcătoare.

În ameliorarea rasei se urmăreşte: sporirea efectivului, ridicarea potenţialului genetic


pentru lapte, ridicarea tliei şi a greutăţii corporale,îmbunătăţirea precocităţii, a longevităţii
productive, îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul mecanic. Rasa va fi supusă ameliorării
prin creştere în rasă curată dar şi prin încrucişare de difuzie cu taurinele de tip Schwyz.

* Rasa Pinzgau din România : S-a format prin încrucişări de absorbţie dintre
Mocăniţă şi în mi mică măsură rasa Sură de stepă, cu rasa Pinzgau Austriacă.
37
Abdomenul este voluminos, ugerul dezvoltat mijlociu, în geneal globulos cu
mameloane groase şi lungi.

Producţia de lapte este variabilă, în funcţie de condiţiile de creştere – 2700 – 3000 kg,
cu 3,85 % grăsime, în medie 2800 kg cu 3,82 % grăsime.

* Vaca de Dorna : Este o varietate a rasei Pinzgau, răspândită în nordul Moldovei, loclităţile
Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului. Ea a rezultat în urma
încrucişărilor dintre taurinele locale, în special rasa Mocăniţa, cu rasele Simmental, Friză,
Pinzgau şi Brună. Are precocitate bună şi rezistenţă mai mare la interperii şi boli.

Producţiile de lapte sunt mari, în medie 3200 kg cu 3,9 – 4,1 % grăsime.

Având o mare capacitate de adaptare la condiţiile de creştere din zona premontană şi


montană, se va menţine în arealul în care se găseşte şi în prezent.

1.2.4. Rezultatele privind longevitatea productivă la taurii de reproducţie folosiţi la


însămânţări artificiale

Pentru reproducţia efectivelor de vaci existente şi în perspectiva creşterii efectivelor şi


extinderii însămânţărilor artificiale în sectorul privat, se vor folosi următoarele categorii de tauri:

-taurii testaţi amelioratori; care au rolul determinant în producerea generaţiilor noi


superioare ca potenţial genetic şi prin urmare, trebuie folosiţi la maximum de intensitate.
O folosire eficientă a acestor tauri presupune însămânţarea a cel puţin 5000-6000 femele
anual, considerând, în medie 1,7 doze material seminal congelat pentru o femelă la
însămânţari artificiale;

-taurii în aşteptare, se pot utiliza limitat la însămânţări artificiale, în funcţie de necesităţi,


până la vârsta de 5,5 ani când se poate stabili valoarea de ameliorare după descendenţi;

38
-taurii în testare, reprezintă tăuraşi în testare pentru aptitudinile de reproducţie (în vârstă
de 12-15 luni) şi au o folosire limitată (800-1000 doze).

Activitatea de însămânţări (I A) are o îndelungată tradiţie în ţara noastră, România


fiind a treia ţară din Europa, după fosta URSS şi italia, care a organizat pe scară largă
activitatea de însămânţări artificiale artificiale. În 1938, în România, existau 16 centre de
îmsămânţări artificiale pentru rasa de oi Karakul. În 1943 a fost efectuată prima
însămânţare artificială la cabaline, iar în 1947 la taurine. În perioada anului 1950 au fost
organizate primele centre pentru însămânţări artificiale la taurine, care utilizau material
seminal refrigerat. Începând cu anul 1970 s-a trecut la utilizarea materialului seminal
refrigerat.

În anul 1997 s-a trecut la prima restructurare a activităţii de I.A. Pentru realizarea
însămânţărilor artificiale Statul asigură, prin intermediul ANARZ, material seminal,azot
lichid, asistenţă tehnică şi infrastructura necesară. Obiectivul acţiunii de reorganizare a
constituit-o privatizarea manoperei activităţii de I.A.

CAPITOLUL II

Prezentarea rasei Holstein

Rasa Holstein are la origine vechea rasă Olandeză care a fost adusă de colonişti
încă din anul 1625 şi în mod foarte intens s-a importat între anii 1852 – 1905. În această
perioadă au fost importate aproximativ 7760 vaci olandeze, juninci şi tauri, inclusiv
câteva zeci de taurine din Germania. De asemenea, în anul 1870 este înfiinţată Asociaţia
crescătorilor de animale Bălţată cu negru, iar în anul 1877 a fost înfiinţată Asociaţia
crescătorilor de animale frize-olandeze. Ulterior în anul 1885, cele două asociaţii au
fuzionat şi se înfiinţează Herdbook-ul rasei. Performanţele productive ale rasei Holstein
sunt rezultatul orientării selecţiei timp de peste 70 de ani spre producţia e lapte.

S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al acestei rase, cu un efectiv de
peste 9,5 milioane capete, iar ca pondere deţine 80 % din taurinele specializate pentru
lapte. Mari concentrări de efective sunt în jurul oraşelor Chicago şi Los Angeles.

39
Rasa Holstein se caracterizează prin tip morfologic de lapte, cu dezvoltare
hipermentrică, talia la vaci de 138 cm, greutate corporală 700 kg, la tauri talia de 150 cm,
iar greutatea corporală de 1000 kg. Vacile adulte pot atinge greutatea corporală de 900 –
10000 kg, iar taurii de 1150 – 1250 kg, respectiv talia de 140 – 144 cm la vaci şi 158 –
160cm la tauri. La naştere, masulii au greutatea de 44 kg, iar viţelele de 38 – 40 kg.

Capul este fin,expresiv, gâtul subţire cu salbă slab dezvoltată, trunchiul este în
formă de trapez, cu linia superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, toracele adânc,
abdomenul mare, aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul voluminos, bine prins, simetric
şi glandular, cu mameloane normale şi arborizaţii venoase bine evidenţiate. Membrele
sunt relativ lungi, uscative şi foarte rezistente. Culoarea robei poate fi bălţată negru cu alb
sau alb cu negru, prezentând în general pe cap o brezătură. Constituţia acestei rase este
fină, caracter docil, temperament vioi, precocitate pronunţată şi o bună capacitate de
valorificare a hranei.

Producţia de lapte este imbatabilă realizând peste 9700 kg lapte pe lactaţie cu 3,8
– 3,9 % grăsime şi 3,30 % proteină, frecvent existând vaci care depăşesc 12.500 kg lapte
pe lactaţie.

Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic cu o viteză de eliberare a


laptelui de 2,7 kg/min, iar cea mazimă de 3,5 kg/min şi indicele mamar de 48 %.

Rasa poate realiza producţii de peste 34.000 kg lapte pe lactaţie şi 1100 kg de


grăsime, ceea ce reprezintă o premieră absolută în filiera laptelui. Nu în ultimul rând,
deţine recordul în producţia medie zilnică de 125 kg lapte. În anul 2005 au fost
normalizate câteva vaci recordiste şi anume: Budion Redmarker Ex-94 care a realizat în
365 zile 17.709 kg lapte cu 4,5 % grăsime, 791 kg grăsime, vaca Scientific, Debutante
Rae RC-92 a realizat pe 365 zile 14.937 kg lapte, 4,4 % grăsime, 653 kg grăsime.

În producţia de carne se comportă mai slab decât Friză europeană, cu excepţia


carcaselor care sunt mai mari. La tineretul îngrăşat sporul mediu zilnic este de 800 – 900
g,iar randamentul la sacrificare de 53 – 54 %.

40
În cadrul rasei există familii deosebit de valoroase. Familia Mendz a produs 70 de
tauri de mare valoare genetică. De ameliorarea rasei se ocupă două societăţi private –
A.B.C. şi Letmark, care sunt dispersate pe tot teritoriul S.U.A. În S.U.A, anual sunt testaţi
peste 1500 de tăuraşi. De menţionat, taurii de mare valoare genetică – Apple Elevation,
Tonima Secret, Aeroline, Aerostar, Lider, ş.a. precum şi linii genetice valoroase –
Hanover, Inspiration, Arlinda, Southwind BePP of Bor-Lee cu 1.208.800 doze vândute.

Rasa Holstein este considerată rezervorul mondial de gene pentru ameliorarea


producţiei de lapte. Încă din anul 1960 s-a folosit la ameliorarea raselor de tip Friză
Europa şi extraeuropene. De asemenea, a participat la formarea şi ameliorarea raselor
prin încrucişări de absorbţie şi infuzie. Este răspândită pe toate continentele – America,
Asia, Africa, Australia şi Europa.

CAPITOLUL III

Prezentarea unitaţii de lucru

3.1 Situaţia geografică şi social-economica

Asociaţia Internaţional Christian Aid Ministries, este amplasata în localitatea Suceava


în cartierul Iţcani, strada Lipoveni, numarul 10.

Suceava este reşedinţa şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, situat în
Bucovina, România.

Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale ţării.

Oraşul este construit pe două zone geografice: dealurile şi văile râului Suceava. Râul,
lung de 170 km, izvorând din Masivul Lucina, ocupă 26% din suprafaţa judeţului cu bazinul său
hidrografic. La 149 de km de la vărsarea în Siret, se află oraşul Suceava. Configuraţia
neobişnuită a oraşului include două crânguri - Zamca şi Şipote - care sunt ambele localizate în
graniţele oraşului.

41
Judetul Suceava este situat in partea de nord a Romaniei in nordul Moldovei, in
bazinele superioare al raurilor Bistrita si Siret.

Graniţele oraţului Suceava:

Est: Iaşi, Botoşani;

Sud: Neamt, Harghita, Mureş;

Vest: Maramureş, Bistriţa-Năsăud

Nord: graniţa cu Ucraina

Populaţia oraşului Suceava este de 118 183 de locuitori ceea ce reprezenta 16,52% din
populaţia totală a judeţului Suceava, deci deţine aproape jumătate din populaţia urbană a
judeţului

După etnie populaţia oraşului Suceava este împarţită astfel:.96,3 % români, 0,1 %
maghiari, 1,3 % rromi, 1,2 % ucrainieni, 0,3 % germani, 0,4 % ruşi-lipoveni, 0,4 polonezi.

Structura populaţiei după limba maternă : 97,53 % limba română, 0,04 % maghiară, 0,37
% rromanes, 1,23 % ucraineană, 0,12 % germană, 0,33 % rusă-lipoveană, 0,31 % poloneză.

După religie populaţia oraşului Suceava este structurată astfel: 88,38 % ortodoxă, 1,24 %
romano- catolică, 0,01 % reformată, 6,29 % penticostală, 0,24 % greco-catolică, 0,49 % baptistă,
0,63 % adeventist de ziua a şaptea, 0,01 % musulmană, 0,58 % crestină după Evanghelie, 0,41 %
crestină de rit vechi, 0,01 % evanghelică, 0,02 % mozaică, 1,53 % alte religii, 0,03 fără religie,
0,01 % atei, 0,03 % nedeclarată.

Structura pupulaţiei dupa vârstă şi sex:11,02 % bărbaţi între 0-14 ani , 10,62 % femei
între 0-14 ani, 29,49 % bărbaţi între 15-59 ani, 29,68 % femei între 15-59 ani, 8,44 % bărbaţi
peste 60 de ani, 10,72 % femei peste 60 de ani.

Populaţia totală stabilă a oraşului Suceava este de 115.432 locuitori din care 59.618 sunt
femei iar bărbaţi sunt 55.814.

42
Ramurile în care muncesc locuitorii municipiului sunt : comerţ, industrie, construcţii,
agricultură, silvicultură, transport, telecomunicaţii, învăţământ-cultură, artă şi ştiinţă,
sănătate, administraţie, financiar-bancară, gospodărie comunală, turism şi alte domenii ce
implica prestările de servicii.

Unităţile comerciale din municipiul Suceava sunt:

• Iulius Mall Suceava


• Shopping City Suceava
• Galleria Mall Suceava
• Bucovina Shopping
• Shopping Center "Zimbru"
• Centrul comercial "Bazar"

Rţeaua de hypermarketuri:

• Metro
• Selgros
• Kaufland
• Real
• Auchan
• Carrefour
• Billa
• Penny Market

La nivelul municipiului Suceava există, odată cu începutul anului şcolar 2006-2007, un


număr total de 53 unităţi de învăţământ preuniversitar acreditate structurate astfel:

- grădiniţe de copii 21 din care 14 cu program normal, 6 cu program prelungit şi 1 în


regim privat;

- şcoli cu clasele I – VIII – 11 din care 10 în sistem de stat şi 1 în sistem privat;

- licee şi colegii naţionale 14 din care 12 licee şi colegii naţionale în regim de stat şi 2 în
regimul privat;

- şcoli speciale – 1 în regim public;

43
- şcoli postliceale 5 din care 4 în sistemul privat şi 1 în sistemul public (datele au fost
furnizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava) .

Totodată, la nivelul municipiului reşedinţa de judeţ există o instituţie de învăţământ


universitar şi trei centre de învăţământ la distanţă ale unor universităţi particulare acreditate la
nivel naţional.

În anul 2006, la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ se înregistrează următoarea


situaţie privind numărul unităţilor ce funcţionează în domeniul medical:

Numărul unităţilor spitaliceşti – 2, din care 1 în sistem public şi 1 în sistem privat

Numărul unităţilor farmaceutice – 57 în sistem privat

Numărul punctelor farmaceutice – 2 în sistem privat

Numărul depozite farmaceutice – 5 în sistem privat

În domeniul mass-media, în municipiul Suceava funcţionează:

- 5 posturi de radio aflate în sectorul privat;

- 1 post de televiziune aflat în sectorul privat;

- 8 publicaţii din care: 3 cotidiene aflate în sectorul privat, 2 săptămânale aflate în


sectorul privat şi 3 reviste cu tiraj periodic din care 2 sunt incluse în sectorul privat iar 1 este
inclusă în sectorul public.

Principalele instituţii de asistenţă socială din municipiu sunt:

- Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Suceava – str. B-dul


George Enescu nr.16; a fost înfiinţată în anul 1997; se află în subordinea Consiliului Judeţean şi
are ca obiectiv general protecţia copilului aflat în dificultate şi sprijinirea tinerilor de-
instituţionalizaţi:

44
- Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială – str. Tudor Vladimirescu,
coordonează modul de aplicare a măsurilor guvernamentale de protecţie socială, prestaţii sociale,
acreditează instituţiile care oferă servicii de asistenţă socială de stat sau private.

Căile de comunicaţie existente şi categoria acestora :

Municipiul Suceava dispune de o reţea stradală însumând 138,528 km care sunt


clasificate astfel:

• 22,125 km –străzi categoria I-a - reprezentând 15,97% din total

• 17,855 km - străzi categoria a –II-a - reprezentând 12,89% din total

• 34,187 km - străzi categoria a – III-a - reprezentând 24,68% din total

• 64,361 Km – străzi categoria a – IV-a - reprezentând 46,46% din total

Bugetul municipiului Suceava pe anul in curs este de 372,6 milioane lei, fiind
repartizat astfel:

-30,19% combustibili şi energie

-21,99% învăţământ

-13,6% locuinţe, servicii, dezvoltare publică

-10,49% transporturi

-5,54% asistenţă socială

-4,55% cultură, recreare, sport

-4,22% protecţia mediului

-4,1% autorităţi publice

-1,69% ordine publică

-1,26% sănătate

-2.37 au rămas pentru diverse


45
3.2 Geomorfologia si hidrologia zonei:

Aspectul caracteristic al reliefului Sucevei este cel al unui vast amfiteatru, cu deschidere
spre valea râului Suceava, cu înălţimea maximă de 435 m (dealul Ţarinca) şi cea minimă de 270
m (în zona albiei râului Suceava).

Relieful din zona oraşului şi din împrejurimi este foarte variat, cu o fragmentare sub
formă de platouri, coline (cueste) şi dealuri (Zamca, 385 m; Viei, 376 m; Mănăstirii, 375 m;
Ţarinca, 435 m) separate de văile râurilor Suceava, Şcheia, Râul Târgului, Bogdana şi Pârâul
Morii.

Orientarea generală a interfluviilor, cât şi a văii Sucevei este NV—SE, conform structurii
geologice cu caracter monoclival.

Principalele unităţi de relief din oraş şi din zona înconjurătoare, de vârstă cuaternară, pot
fi clasificate în trei mari grupe:

• platourile, larg vălurite, reprezentate prin dealul Zamca şi dealul Cetăţii; cele sub
formă de coline se întâlnesc numai în partea de sud-est a oraşului;
• versanţii deluviali (circa 25% din suprafaţă), apăruţi ca urmare a dinamicii active
a proceselor geomorfologice (alunecări de teren, eroziuni areolare şi liniare), se întâlnesc mai
ales în bazinul superior al văii Râului Târgului, pe versanţii de vest şi sud-est ai dealului Zamca
şi pe versantul drept al Sucevei;
• şesurile aluvionare, modelate sub forma unor trepte, au un caracter îmbucat.

Ele s-au detaşat ca trepte prin adâncirea succesivă a albiei Sucevei astfel:

• o treaptă între 0 şi 2 m, inundabilă;


• o treaptă mai înaltă între 2 şi 4 m, inundabilă periodic;
• ultima treaptă între 4 şi 7 m este cea mai înaltă a şesului.

În afara acestor trei trepte ale şesului se mai pot delimita încă şase terase:

• terasa de 20-25 m în zona abatorului Burdujeni;

46
• terasa de 60-70 m, dealul Burdujeni;
• terasa de 100 m, dealul Viei şi dealul Mănăstirii;
• terasa de 130-140 m, dealul Velniţei;
• terasa de 150-160 m, dealul Ţarinca;
• terasa de 180-190 m, dealul Căprăriei.

În fundamentul oraşului, la adâncimea de 1500 m, se găseşte scufundată marea unitate


geostructurală a Platformei Ruse, acoperită de depozite sedimentare necutate, de vîrstă
paleozoică, mezozoică şi terţiară, cele mai noi straturi care alcătuiesc relieful actual fiind de
vârstă sarmatică şi cuaternară.

Structurile depozitelor sarmatice (gresii şi calcare oolitice) reflectă regimul de platformă.


Straturile sunt necutate, cu o uşoară înclinare sub 1° de la NV—SE. În zona vetrei oraşului
relieful este şi mai nou, el fiind în întregime de vârstă cuaternară.

Râul Suceava a constituit agentul principal de modelare al reliefului. Structura geologică


de platformă se reflectă în mod evident în relief prin formarea de creste, văi subsecvente (Şcheia,
Tîrgului), văi cu caracter reconsecvent (Suceava) şi prin platouri şi coline cu caracter structural
(Cetatea Zamca, Cetatea de Scaun a Sucevei) şi cu aspect etajat.

Teritoriul judeţului Suceava aparţine în întregime bazinului hidrografic al Siretului.


Principala apă curgătoare din perimetrul municipiului, Suceava, creează în dreptul oraşului o
albie largă, un culoar de 1,5 km lăţime, în cea mai mare parte neinundabil, ca urmare a măsurilor
de îndiguire şi protejare a întregului spaţiu afectat zonei industriale şi de agrement. De-a lungul
timpului, râul Suceava a suferit deplasări succesive către S-SV, lăsând în partea opusă vechi albii
sub formă de terase.

Un rol important atât în evoluţia văii principale, cât şi a celor afluente l-au avut procesele
geomorfologice de modelare a versanţiior. Râul Suceava primeşte pe partea dreaptă pâraiele
Şcheia şi Râul Târgului, cu versanţi asimetrici, iar pe stânga Mitocu, Bogdana şi Pârâul Morii.
Apele stătătoare, sunt, în general, puţin răspândite, ele fiind recente creaţii artificiale (lacul de
acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Feteşti, Moara, Buneşti sau Siminicea).

47
3.3. Principalele caracteristici ale climei

3.3.1. Regimul termic

Clima este temperat continentală cu diferenţieri mari între vară şi iarnă. Iernile sunt
deosebit de reci şi cu cantităţi mari de zăpadă, iar verile sunt mai răcoroase. Temperaturile medii
anuale variază intre 0 grade pe culmile munţilor şi 8 grade în Podişul Sucevei.

Temperaturile medii de vară scad de la est(20°C) către vest(16 °C). Iarna se constată -5°C
în vest şi -4°C în est, ceea ce arată rolul moderator al influenţei nord- vestice , iar îngheţul
durează 140- 180 zile.

Maximele termice diurne evoluează şi ele pe un interval larg de peste 20°C,pe când
minimele termice pe un interval şi mai larg de aproape 30°C. Maximele cu valorile cele mai
ridicate şi minimele cu valorile termice cele mai coborâte sunt despărţite de un interval termic de
circa 60°C, care prin amplitudinea lui ne îndreptăţeşte să încadrăm evoluţiile termice în cadrul
unui tip de climat continental,cu valenţe de excesivitate în anumite momente.

Maximele şi minimele diurne au un mers sezonier cu tendinţă asemănătoare cu cea a


mediilor, descendentă în intervalul octombrie-ianuarie-februarie, şi ascendentă în intervalul
ianuarie-februarie-martie.

Ceea ce ridică într-adevăr probleme la Suceava, din punct de vedere termic,este largul
registru de variaţie al temperaturilor din timpul semestrelor reci. Iar dacă episoadele de creştere
accentuată a temperaturii (până la aproape 30°C) sunt succedate de intervale de scădere
pronunţată a acesteia (până aproape de -30°C) atunci problemele la care sunt supuse mediul
geografic, activităţile economice, sociale şi populaţia ating cu adevărat un prag critic.

Pe parcursul semestrelor calde temperaturile medii diurne sunt pozitive, crescând de la 7-


9°C la începutul sezonului până la 18-20°C în luna iulie şi la începutul lunii august, după care
scad până la valori de 10-13°C către sfârşitul sezonului. Începuturile sezoanelor calde sunt mai
reci decât finalurile

3.3.2. Regimul pluviometric


48
Precipitaţiile sunt de asemenea diferenţiate pe trepte de relief variind între 550 si 1200
mm.

În principal precipitaţiile sunt abundente atât vara, cât şi iarna. Particularitatea climatică
decurge din situarea podişului sub influenţa curenţilor de aer nord- vestici, manifestată prin
vânturi dominante de nord-vest, precipitaţii bogate (600-800mm) şi temperaturi medii
moderate(5-8°C).

3.3.3. Alte elemente climatice: lumina, nebulozitatea, umiditatea relativă,


vânturile,etc.

Luminozitatea este redusa deoarece precipitaţiile sunt abundente, iar norii acoperind cerul
in cea mai mare parte a timpului. Numărul mediu anual de zile senine este de 80- 100. Climatul
este umed si racoros, ceea ce explica intinderea mare a padurilor de fag. Vânturile dominante
sunt cele vestice.

3.4. Caracterizarea solului

Solurile din raza oraşului intră, în general, în categoria celor de silvostepă, solurile
cernoziomice levigate fiind specifice zonei. Aceste soluri par o formă relictă, corespunzătoare
unei epoci mai secetoase din trecut, dat fiind faptul că sunt soluri tipice de silvostepă. Ele sunt
cele mai fertile soluri din zonă, folosite la cultura cartofului, sfeclei de zahăr şi cerealelor.

Pe terasele superioare ale Sucevei se găsesc soluri cenuşii de pădure, cu o fertilitate mai
scăzută; în lunca Sucevei există soluri aluvionare, formate din depozite fluviale de pietriş şi
nisip, utilizate, în parte, pentru cultura legumelor şi a cartofului, solul este alcatuit dintr-o
alternanta de argile, marne, nisipuri şi gresii.

3.5. Flora cultivată si spontană din zonă

În împrejurimile oraşului se găseşte atât vegetaţie specifică zonei dealurilor, cât şi cea
caracteristică zonei de luncă. Suceava şi teritoriul înconjurător aparţin în întregime zonei
pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect discontinuu.

49
În prezent, din vechiul codru au rămas împădurite doar masivul Dragomirna şi dealul Ciungilor-
Ilişeşti.

Subarboretul acestor păduri este format din lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), măceş
(Rosa canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna),
soc (Sambucus nigra) etc.

Vegetaţia de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcia, răchita, plopul,
arinul) şi ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoşului etc). Pe teritoriul municipiului şi în
împrejurimi se găsesc şi plante rare, veritabile monumente ale naturii, ocrotite de lege. Astfel, la
cca. 9 km de oraş şi la 1 km lateral de drumul european E 20 se află rezervaţia floristică Ponoare
unde există dediţei (Pulsatilla patens şi Pulsatilla montana), ruşcuţa de primăvară (Adonis
vernalis), frăsinei (Dictamnus albus), stânjenei (Iris coespitosa şi Iris sibirica), bulbuci (Trolius
europeus) etc.

Tot în apropiere de Suceava, la 6 km de oraş, pe teritoriul comunei Moara, se află


Rezervaţia floristică de la Frumoasa, mai mică decât cea de la Ponoare, cu specii asemănătoare,
dar şi cu alte plante rare, printre care vineţelele (Centaurea marclialliana).

În perimetrul oraşului, în parcul central, langă Muzeul de ştiinţele naturii, se află un


exemplar de fag roşu (Fagus sylvatica v. antropurpurea).

Pătura erbacee specifică zonei cuprinde mai ales pirul (Agropyron brandzae) şi iarba
grasă (Portulaca oleracea).

De asemenea, se bucură de condiţii bune de dezvoltare cerealele, plantele tehnice,


legumele; în lunca Sucevei serele ocupând şi ele un loc destul de însemnat alături de livezile de
pomi fructiferi ce acoperă versanţii dealurilor din împrejurimi.

Plantele cultivate în municipiul Suceava sunt:

 sfecla de zahar;
 inul pentru fuior şi cânepă;
 cultura cartofului;
50
 pomicultura;
 culturi furajere:
- trifoiul;
- lucerna;
- sfecla furajeră.

51