Sunteți pe pagina 1din 24

CAPITOLUL 10

10.1 Conţinutul ofertei

10.2 Legea generală a ofertei. Condiţiile ofertei

10.2.1 Relaţia dintre ofertă şi preţul unitar

10.2.2 Excepţii

10.2.3 Factorii (condiţiile) ofertei

10.3 Elasticitatea ofertei

10.3.1 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

10.3.2 Elasticitatea ofertei în funcţie de cost

10.4 Întâlnirea cererii cu oferta:

10.4.1 Legile cererii şi ofertei

Pachet pedagogic
Oferta

OFERTA

Pe piaţa bunurilor marfare întreprinzătorul se manifestă în calitate de


agent al ofertei. El este personalizat prin firme (inclusiv instituţii financiar-bancare
şi gospodării familiale) care combină şi consumă factori de producţie pentru a
produce bunuri marfare având ca utilizatori finali consumatorii (menajele), restul
lumii (pentru bunurile exportate), iar uneori guvernul care achiziţionează
satisfactori în scop social sau de caritate.

10.1 Conţinutul ofertei

Oferta, în sens microeconomic, reprezintă cantitatea dintr-un bun pe care


un întreprinzător sau toţi întreprinzătorii sunt dispuşi să o producă şi să o vândă
într-un interval de timp în funcţie de preţul unitar şi alte împrejurări economice şi
extraeconomice. Ea este un flux economic care înregistrează evoluţii în timp, fiind
apreciată într-un anumit interval (oferta zilnică, săptămânală, lunară etc.). În
funcţie de subiecţi distingem oferta individuală şi a pieţei.
Oferta individuală. Oferta pieţei. Cantitatea totală dintr-un bun pe care
un agent economic (firmă, gospodărie familială) este dispus să o producă şi s-o
livreze pieţei într-o anumită perioadă reprezintă oferta individuală a firmei. Se
poate vorbi de oferta zilnică de pâine din sortimentul „X” pe care firma „A”,
respectiv „B”, ş.a.m.d. sunt dispuse să o producă şi să o livreze săptămânal pe piaţa
oraşului M.
Cantitatea dintr-un bun pe care toţi întreprinzătorii dintr-o ramură
(industrie) sunt dispuşi să o producă şi să o vândă de-a lungul unei perioade de
timp formează oferta pieţei (industriei). Ea nu se confundă cu oferta agregată sau
macroeconomică.

Firmele care produc un bun bine definit sau o serie de bunuri strâns înrudite
formează o industrie.
Teorie economică generală ● Microeconomie

Sursele ofertei. Din punctul de vedere al surselor de constituire a ofertei,


privite în legătură şi cu timpul, se disting:
¾ oferta instantanee sau pe termen foarte scurt, cea care se formează pe
baza stocurilor existente la producători şi la comercianţi, în principal
angrosişti. Este cea care reacţionează aproape instantaneu la creşterea
preţurilor sau modificarea altor factori;
¾ oferta pe termen scurt, cea care se asigură pe seama capacităţilor de
producţie existente. Ea se poate mări în limite restrânse, graţie unei
mai bune utilizări, extensive, a factorilor de producţie existenţi sau pe
seama importului;
¾ oferta pe termen lung se asigură pe baza capacităţilor existente, a
noilor investiţii din respectiva ramură (industrie) şi a pătrunderii a noi
întreprinzători (şi capitaluri) atrase de obţinerea unui profit mai mare
ca în alte domenii.
Instrumente de analiză. Studiul ofertei se realizează cu ajutorul unor
instrumente şi concepte diverse dintre care se detaşează: baremul ofertei, funcţia
ofertei, diagrama ofertei, legea generală a ofertei.
Baremul ofertei se prezintă sub forma unui tabel ce exprimă intenţiile de
producţie şi de vânzare ale unui producător sau ale tuturor producătorilor din
industrie, la diferite niveluri alternative ale preţului unitar.

Presupunem că preţul unitar al bunului x (Pux) va lua valorile surprinse în


tabelul 10.1, iar cantităţile oferite (Q) de către cele două firme sunt cele indicate:

Tabelul 10.1
Pux
5 6 7 8 9
Q
Firma „a” 0 2 4 6 8
Firma „b” 7 8 9 10 11
Oferta
7 10 13 16 19
industriei

Se constată că la preţul unitar de 5 firma „a” nu produce şi nu oferă, costurile sale


fiind mai mari de 5 u.m.; ea ar produce în pierdere. Ca atare, intră pe piaţă doar când
preţul unitar devine 6 pentru că, la acest nivel, costul unitar şi marginal (full) permit
obţinerea de profit.
Oferta industriei reflectă comportamentul agregat al tuturor producătorilor-
vânzători la diferite niveluri alternative ale preţului şi se determină prin adiţionarea
ofertelor individuale ale celor „n” firme care activează în industrie şi piaţa respectivului
bun marfar.
Oferta

Funcţia ofertei este relaţia matematică care surprinde dependenţele dintre


cantităţile ce se intenţionează a fi produse şi oferite şi preţul unitar, relaţii relevate
prin intermediul unor parametri şi coeficienţi. În exemplul de mai sus (tabelul 10.1)
funcţiile ofertei (Ox) sunt pentru firma „a”: Oxi = 2px – 10 şi Ox2 = px + 2 pentru
firma „b” 1 .
Diagrama ofertei rezultă din transpunerea baremului în sistemul axelor
carteziene în care pe ordonată este surprins preţul unitar, iar pe abscisă, cantităţile.
Diagrama ofertei se prezintă ca o dreaptă sau ca o curbă orientată SV – NE şi
având pantă pozitivă. Figura 1 surprinde oferta firmelor „a” şi „b” şi oferta
industriei „c” pentru x, aşa cum au fost prezentate în tabelul 10.1.

Pux
11 /
10 /
9/ a b c

8/ • • •
7/ • • •

6/ • • •
5 •/ •

0
/ / / / / / / / / / / / / / /
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 Qx
Figura 10.1 Oferta individuală (a, b) şi a industriei (c)

10.2 Legea generală a ofertei. Condiţiile ofertei

Nivelul şi dinamica ofertei dintr-un anumit bun economic depind de


numeroase împrejurări cum sunt: preţul unitar, costul unitar şi marginal al
bunului, preţurile altor bunuri, nivelul şi evoluţia fiscalităţii şi subvenţiilor,
numărul de producători, gradul de liberalizare a accesului în industrie, starea
conjuncturii economice, condiţiile naturale, mai ales în domeniile unde factorii
naturali au incidenţe mari asupra costului şi productivităţii.

Din rândul acestor împrejurări, rolul determinant îl are preţul unitar.

Toate celelalte împrejurări care influenţează oferta, cu excepţia preţului unitar,


formează factorii sau condiţiile ofertei.

1
Termenul liber sintetizează influenţa agregată a tuturor împrejurărilor - altele decât preţul - care
influenţează oferta şi denumite factorii (condiţiile) ofertei.
Teorie economică generală ● Microeconomie

10.2.1 Relaţia dintre ofertă şi preţul unitar

Între acestea este o relaţie de cauzalitate; raţionamentul pe piaţa


concurenţială a unui bun economic pleacă de la premisa că preţul unitar (Pux) este
dat, factor exogen, variabilă independentă, iar cantitatea oferită este variabilă
dependentă, funcţie de preţul unitar: Ox = f(Pux).

Relaţiile de cauzalitate dintre preţul unitar al unui bun şi cantitatea oferită


exprimă conţinutul LEGII GENERALE A OFERTEI. Ea poate fi formulată astfel:
când preţul unitar al unui bun creşte (ceteris paribus), are loc extinderea ofertei,
iar atunci când preţul unitar scade, are loc contracţia ofertei. (vezi figura 10.2)

Pux

10 /
Extinderea ofertei
0’
9 /
8 /
Pux
7 /
6 /
Pux
5 /
4 /
Contracţia ofertei
0
3 /
0 / / / / / / / / / / / / / / / /
3 5 7 8 9 11 13 15 17 19 21 23 25 27 29 31 Qx

Figura 10.2 Extinderea şi contracţia ofertei

Comentariu: În figura 10.2 sunt prezentate extinderea, respectiv contracţia ofertei.


Când preţul creşte de la 5 la 9 u.m., oferta pieţei se extinde de la 9 la 25 buc.; din contră,
când preţul unitar se reduce de la 9 u.m. la 3 u.m., oferta se contractă de la 25 la 3 buc.
(ceteris paribus).

Aceasta înseamnă că în ipoteza ceteris paribus, cantitatea din orice


bun pe care firmele îl oferă spre vânzare este, în mod normal, corelată
pozitiv cu preţul unitar: se extinde când preţul creşte şi se contractă când
preţul scade.
Oferta

Caseta 10.1 Surplusul producătorului

Dacă considerăm producătorul „b” cu o diagramă a ofertei surprinsă în figura 10.1,


iar întreaga cantitate este vândută la preţul de 9 u.m., el înregistrează un surplus, concept
analog celui de surplus al consumatorului. Surplusul producătorului se determină ca fiind
suma încasată de acesta din care se scoate costul, în principal cel variabil necesar susţinerii
unui anumit volum de producţie. În figura 10.3 încasările totale sunt 9 x 11 = 99 u.m., adică
aria OBCD. Pentru a sesiza surplusul producătorului avem în vedere că: dacă preţul ar fi
1 u.m., el ar produce 3 unităţi. Cum însă preţul este 9, el realizează un excedent
reprezentând diferenţa între preţul pieţei şi cel la care producătorul ar fi fost dispus să vândă
producţia de 3 buc.
În fapt, surplusul producătorului este aria situată deasupra diagramei ofertei,
(ABCE), respectiv OBCD – OECD. Este de subliniat că surplusul producătorului reprezintă
un câştig efectiv, monetar care rezultă din diferenţa dintre preţ şi cost, în timp ce surplusul
consumatorului este unul potenţial, reprezintă economii ipotetice care apar ca diferenţă între
previziunile mai pesimiste ale cumpărătorului şi situaţia efectivă a pieţei.

Pux 0’
C
B 9/

8/

7/

6/

5/

4/

3/

2/
A 1●/ ●E
D
/ / / / / / / / / /
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Q
0

Figura 10.3 Surplusul producătorului

Decizia de modificare a ofertei se fundamentează pe:


a) situaţia cererii;
b) comparaţia preţului (încasării marginale) – cu costul marginal.
Încasarea (venitul) marginal reprezintă modificarea venitului (încasării) atunci când
volumul producţiei şi vânzărilor se modifică cu o unitate.
Teorie economică generală ● Microeconomie

Decizia de ofertă. Relaţia pozitivă dintre nivelul şi evoluţia preţului unitar


şi cantitatea oferită se explică prin comportamentul întreprinzătorului care tinde
să-şi asigure starea de echilibru, maximizând profitul total. El compară preţul pieţei
(sau venitul mediu şi marginal) cu costul marginal. Când costul marginal este dat,
iar preţul unitar creşte, starea de echilibru se asigură la o cantitate mai mare decât
cea precedentă. În felul acesta se ivesc perspective suplimentare de câştig,
extinderea producţiei devine tentantă atât pentru cei care activează în industrie, dar
şi pentru agenţii din alte sectoare care sunt atraşi spre ramura unde preţurile au
crescut în speranţa că vor obţine atât profit normal, cât şi, probabil, profit pur
(suplimentar), chiar dacă numai şi temporar. În consecinţă, când costul marginal
este inferior preţului (încasării sau venitului marginal), producătorul este tentat să
mărească cantitatea oferită pentru că fiecare unitate adiţională permite majorarea
profitului total.

Concluzia reţinută din acţiunea legii generale a ofertei este că ea dă expresie pe


piaţă modului în care se comportă întreprinzătorul raţional, ale cărui venituri cad sub
incidenţa principiului hedonist: maximizarea eficienţei impune acel comportament şi
decizie bazate pe relaţia: cost marginal – venit marginal.
Pe o piaţă pe care există cerere, întreprinzătorul maximizează profitul la acea
cantitate la care încasarea marginală (Img) este egală cu costul marginal (Cmg).

Img = Cmg B Profitul total maxim

10.2.2 Excepţii

Ca orice regularitate (din economie sau natură) şi legea generală a ofertei


are unele excepţii cunoscute sub numele de paradoxurile legii ofertei. Prin
paradoxuri sunt desemnate acele situaţii în care modificarea preţului unitar (ceteris
paribus) nu generează modificarea în acelaşi sens a cantităţii oferite. Un asemenea
paradox se manifestă în unele situaţii pe piaţa muncii, sub forma diagramei
curbate a ofertei (vezi tema „Piaţa muncii”).
Paradoxul King exprimă comportamentul atipic al producătorilor agricoli
mici şi mijlocii care apelează pe scară largă la credite pentru organizarea şi
susţinerea producţiei. Atipicitatea constă în aceea că, dacă preţurile produselor
agricole scad, oferta se extinde: ei vor vinde o cantitate mai mare din producţie
pentru că doar astfel, ca debitori, pot să-şi procure mijloacele băneşti pentru
achitarea creditelor scadente. În acest caz, diagrama ofertei se manifestă ca o curbă
cu panta negativă.
Oferta

În lucrarea „Principia oeconomica”, prof. Anghel Rugină relevă un alt


paradox al ofertei care se manifestă în economiile caracterizate prin grave
dezechilibre şi în care hiperinflaţia este o realitate de durată. În asemenea situaţii,
apar curbele frânte sau anormale ale ofertei, în sensul că, de la un anumit nivel
de creştere a preţurilor, majorarea în continuare a acestora este însoţită, pe termen
scurt, de contracţia cantităţii oferite pentru că întreprinzătorii aşteaptă condiţii şi
mai favorabile (preţuri şi mai mari), procedând la stocarea unei părţi din producţie
(vezi figura 10.4).

Figura 10.4 Curba frântă a ofertei (Paradoxul Rugină)

Comentariu: se observă că pe plaja de preţ Po - Pi legea ofertei acţionează normal,


prin extinderea cantităţii oferite de la Qo la Q1. De la un anumit nivel al hiperinflaţiei, când
preţurile ating nivelul p1 şi tind spre p2, oferta se contractă de la Q1 la Q2, producătorii
aşteptând preţuri şi mai bune, iar stocurile cresc, fiind aduse pe piaţă când preţurile
depăşesc p2).

10.2.3 Factorii (condiţiile) ofertei

Prin acest concept sunt desemnate toate împrejurările care influenţează


oferta în condiţiile când preţul unitar este dat şi considerat constant. Metodologic,
se raţionează pe principiul ceteris paribus pentru preţ. Sub incidenţa factorilor
ofertei, aceasta creşte sau scade, diagrama ofertei îşi modifică poziţia în plan
(se deplasează spre dreapta, când creşte, şi spre stânga, când scade),
concomitent cu schimbarea funcţiei matematice a ofertei (vezi figura 10.5).
Teorie economică generală ● Microeconomie

O2’

O2

O1’

O1

Figura 10.5 Creşterea (a), scăderea (b) ofertei

Principalul factor, sub incidenţa căruia oferta creşte sau scade (preţul
unitar dat), este costul marginal şi unitar al bunurilor produse. Între ofertă
(variabila dependentă) şi costul marginal şi mediu (variabila independentă)
este o relaţie negativă: diminuarea costului atrage după sine creşterea cantităţii
oferite la acelaşi preţ unitar. Situaţia este inversă când costul mediu şi marginal
cresc. Implicit, toate împrejurările care influenţează nivelul şi dinamica costului
marginal şi unitar vor influenţa cantitatea oferită. Din rândul acestora se
detaşează nivelul productivităţii medii şi marginale (la un preţ dat, cantitatea
oferită fiind în relaţie pozitivă cu productivitatea), evoluţia preţurilor factorilor
de producţie, calitatea acestora etc.
Sub incidenţa unor factori economici, sociali şi psihologici, s-a produs un şoc
asupra ofertei (preţul neschimbat) ceea ce conduce la creşterea respectiv scăderea cantităţii
oferite la 12 (respectiv 8). Grafic, aceasta se exprimă prin deplasarea spre dreapta a
diagramei ofertei în planul xoy (cazul a când cantitatea oferită la preţul Pox dat, creşte devenind
12) sau spre stânga (cazul b) când la preţul Pox neschimbat, cantitatea oferită scade la 8).
Comentariu: se consideră o ofertă iniţială OO' căreia îi corespunde oferta de
10 la preţul Pox.

Relaţia negativă cost - cantitatea oferită se explică, în special, prin două


împrejurări economice: evoluţia preţurilor factorilor de producţie şi cea a productivităţii
medii şi marginale înregistrate în utilizarea factorilor respectivi. Dacă cele două
împrejurări acţionează în acelaşi sens, influenţa lor asupra evoluţiei ofertei se poate
contracara sau atenua. Dacă ele evoluează în sens contrar, apar situaţii diferite:
1. cresc preţurile factorilor şi scade productivitatea (situaţie caracteristică României
în deceniul trecut), oferta se reduce dramatic;
2. scad preţurile factorilor şi creşte productivitatea; oferta poate creşte spectaculos.
Oferta

Factorul timp şi decizia de ofertă. Impactul costului asupra cantităţii oferite


este diferit în funcţie de factorul timp.
Astfel, pe termen scurt - când nu se produc schimbări semnificative în
cantitatea, calitatea şi randamentul factorilor de producţie, în special ale
capitalului fix şi tehnologiilor - decizia de ofertă se fundamentează prin
compararea costului marginal cu preţul (sau venitul marginal).

Caseta 10.2 Decizia de ofertă a firmei existente în industrie


Pux

Cmg
P4
CTM
P3 N
CVM
M
P2

P1

0 Q1 Q2 Q3 Qx
Figura 10.6 Preţul – CVM – Cmg
La preţul P1 < Cmg firma nu produce şi nu se manifestă ca agent al ofertei. La preţul P2
= CVM = Cmg încasările firmei sunt 0P2MQ1, egale cu totalul costurilor variabile. O firmă care
era prezentă în ramură şi nu producea (pierderile ei erau egale cu costurile fixe) consideră
oportun să înceapă producţia pentru că îşi recuperează costurile variabile. O firmă din afara
industriei cu Cmg = CVM = P2 nu va pătrunde în ramură pentru că va înregistra pierderi egale cu
CF. La preţul P3 = CTM = Cmg încasările firmei sunt 0 P3 N Q2 egale cu costul total (CTM · Q2)
ceea ce asigură acoperirea costului total (obţine profit normal când CTM este full) fiind
interesată în continuarea activităţii. La P4 = Cmg, iar P4 > CTM, firma realizează o producţie Q3
care-i asigură şi profit suplimentar (pur).
Concluzie: pentru decizia de producţie şi ofertă a firmei existente în industrie se
compară preţul cu Cmg şi CVM urmărindu-se ca prin încasări să se acopere costurile
variabile; costurile fixe sunt, în principal, „costuri trecute” care s-au făcut anterior (pentru
achiziţia capitalului fix, licenţelor şi tehnologiei, pentru prospectarea pieţei şi obţinerea
autorizaţiilor, pentru achiziţionarea (închirierea) terenurilor şi spaţiilor de producţie şi
comercializare ş.a.m.d.).
Când:
a) P > CTm (full) B firma produce; recuperează costurile; obţine profit
normal şi profit pur
b) P = CTM (full) B firma produce; recuperează costurile; obţine profit
normal
c) P = CVM = Cmg B firma produce; nu recuperează costurile fixe (dar ele
sunt suportate şi dacă ar înceta activitatea)
d) P < CVM B firma îşi încetează activitatea; iese din industrie; înregistrează
pierderi egale cu costurile fixe; ele ar fi mai mari dacă ar
P < Cmg produce
Teorie economică generală ● Microeconomie

Pe termen lung şi pe o piaţă concurenţială decizia de ofertă se


fundamentează prin compararea costului unitar economic, care include şi profitul
normal (CTM) cu preţul şi este stabilită la acel volum de producţie pentru care
preţul pieţei este egal cu minimul CTM. La acest volum de producţie (cantitate
oferită), firma îşi maximizează profitul.

Un alt factor al ofertei este preţul altor bunuri. În practică se pot ivi mai
multe situaţii.

a) cazul bunurilor concurente (sau substituibile în ofertă) care se fabrică


cu ajutorul aceloraşi factori de producţie limitaţi. Dacă preţul bunului concurent y
creşte, producătorii acestuia vor fi dispuşi să achiziţioneze o cantitate mai mare
de factori (inclusiv plătind mai mult pentru o unitate de factor). Efectul: pentru
bunul x al cărui preţ nu s-a modificat rămâne o cantitate mai mică din oferta totală
de factori: producătorii bunului x se confruntă cu dificultăţi în obţinerea
facturilor de producţie la nivelul cerut şi ca efect, oferta din x scade. Situaţia
este inversă, dacă preţurile bunurilor concurente scad. Concluzia: oferta unui
bun x se află în relaţie negativă cu evoluţia preţurilor altor bunuri y, z, w,
concurente.

b) În cazul a două bunuri A şi B în care bunul A este principal, iar B


secundar. De exemplu, în industria morăritului, făina este bunul principal, iar
tărâţele, bunul secundar. Dacă preţul de piaţă al bunului principal creşte, se
măreşte oferta şi, inevitabil, creşte şi oferta de bunuri secundare (deşi preţul lor a
rămas neschimbat). Concluzia: cantitatea oferită dintr-un bun secundar B (al cărui
preţ s-a modificat) evoluează în relaţie pozitivă cu preţul bunului principal (A).

Condiţiile (barierele) de intrare (ieşire) din ramură (industrie). Atunci


când aceste condiţii economice, tehnice, ecologice, juridice etc. sunt laxe sau se
atenuează oferta creşte şi invers.

Oferta este în relaţie negativă cu nivelul fiscalităţii (percepută asupra


producţiei şi/sau vânzărilor (accize, TVA). Când fiscalitatea se reduce, oferta
creşte şi scade; stagnează când fiscalitatea creşte.
Oferta

Caseta 10.3 Introducerea unei taxe indirecte (pe vânzări: acciză, TVA)
Figura 10.7 ilustrează efectele introducerii unei taxe indirecte asupra bunului “x”
pe o piaţa competitivă. Faţă de situaţia iniţială de echilibru (Qe, Pe) oferta se reduce
(taxa măreşte costurile) şi devine q1, preţul creşte, devine P1, iar cererea se contractă:
taxa este diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul care revine producătorului (P1 – P2).
Proporţia în care taxa indirectă este suportată de către cumpărători, respectiv de către
producători (vânzători), depinde de elasticitatea cererii şi a ofertei, (inclusiv de factorul
timp prin prisma influenţei sale asupra elasticităţii).
01’
Px 0’

P1
0
Pe Eo
P2
0
0 q1 Qe Qx
Figura 10.7 Introducerea unei taxe
- Când Eo/p > Ec/p B taxa este suportată mai ales de către cumpărători,
- Când Ec/p > Eo/p B taxa este suportată mai ales de către producători
(vânzători);
Cu aproximaţie, proporţia suportării taxei de către cumpărători, respectiv
producători se determină după relaţiile:
- În sarcina cumpărătorilor = Eo / p
Eo / p − Ec / p
- În sarcina producătorilor = − Ec / p
Eo / p − Ec / p
Când cererea este elastică, iar oferta inelastică, în urma creşterii taxei, cantitatea se
reduce substanţial, iar preţul creşte puţin când cererea este inelastică, iar oferta elastică, în
urma taxei, preţul creşte substanţial, iar cantitatea se reduce puţin.
Aplicaţie: Funcţiile iniţiale ale cererii (Qc) şi ofertei (Qo) în funcţie de preţ (P) pentru
bunul x pe o piaţă concurenţială sunt: Qc = 90 – 5P; Qo = 10P – 15 B Qe = 55; Pe = 7
Guvernul decide includerea unei taxe (acciză în suma fixă) de 2 u.m. pentru fiecare
unitate vândută (ca diferenţă între P1 – P2, în care P1 este sumă plătită de cumpărători, iar P2
cea care revine efectiv vânzătorului (producătorului). Noile funcţii ale cererii şi ofertei sunt
Qc = 90 – 5P1; Q0 = 10P2 – 15 în care P2 = P1 – 2 B P1 8,33; P2 = 6,33; qc1 = q01 = 48,3
B taxa totală = 48,3 x 2 = 96,6 u.m.
E0/p = 1,272 Ec/p = - 0.641
În sarcina cumpărătorilor = 1,272 B aproximativ 2 părţi din taxă
1,242 − 0,641
În sarcina producătorului = 0,641 B aproximativ 1 parte din taxă
1,272 − 0,641
Sacrificiul cumpărătorilor = 96,6 · 2 = 64,4
3
Sacrificiul producătorilor = 96,6 · 1 = 32,2
3
Teorie economică generală ● Microeconomie

Subvenţiile influenţează în sens pozitiv oferta: ea creşte când subvenţiile se


măresc şi se micşorează când subvenţiile se reduc sau sunt eliminate.
Un alt factor al ofertei este reprezentat de perspectivele de modificare a
preţurilor. Dacă preţurile au perspective de creştere, oferta instantanee şi cea pe
termen scurt se reduc (pentru că o parte din producţie este stocată), dar apoi cresc.
Dacă preţurile au perspectivă să se micşoreze, oferta imediată va creşte (pentru
că producătorii aduc pe piaţă atât producţia curentă, cât şi o parte din stocuri), dar
pe termen lung se va reduce.
În unele domenii (agricultură, turism, transporturi) oferta este influenţată şi
de unele împrejurări extraeconomice, condiţiile naturale având o pondere foarte
importantă.

10.3 Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofertei exprimă sensibilitatea ofertei la modificarea preţului şi


a oricăreia dintre condiţiile sau factorii săi. Pentru teoria şi practica economică
are o importanţă mare elasticitatea ofertei în funcţie de preţ şi de cost.

10.3.1 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

Elasticitatea ofertei în raport de preţ exprimă sensibilitatea ofertei unui


bun i (oferta individuală sau a industriei) la modificarea preţului unitar.

Ea se apreciază cu ajutorul coeficientului de elasticitate a ofertei în funcţie


de preţ (Keox/Px), determinat ca un raport între variaţia relativă sau procentuală a
cantităţii oferite şi variaţia relativă sau procentuală a preţului, pe baza uneia dintre
relaţiile:
Q1x − Qox

Keox/Px =
Qox (1)
P1x − Pox
Pox
sau
Δ%Ox
Keox/Px = (2)
Δ%Px
în care:
Qx = oferta iniţială (o) şi cea modificată (1)
Px = preţul unitar, iniţial (o) şi cel modificat (1)
Keox/px = coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ
Δ%QX = variaţia procentuală a cantităţii oferite
Δ%PX = variaţia procentuală a preţului unitar
Oferta

Exemplu: dacă preţul unitar (Px) este 1000 u.m. oferta lunară este
de 500 t; dacă preţul creşte la 1200 u.m. oferta lunară devine 700 t. În acest caz:
700 − 500
500 200 1000
Keo/P = = ⋅ =2
1200 − 1000 500 200
1000
Keo/P având valoarea 2 semnifică faptul că oferta se modifică în acelaşi
sens cu preţul, dar de doua ori mai intens. Aceasta înseamnă, cu alte cuvinte, că
fiecărui procent de modificare a preţului îi corespund două procente de
modificare în acelaşi sens a ofertei.

Figura 10.8 Curba ofertei în ansamblul ei elastică (OO') şi inelastică (OO")

În funcţie de sensibilitatea ofertei la modificarea preţului se disting:


Ö Oferta elastică la preţ se modifică în acelaşi sens cu preţul, dar mai
intens. Ea se identifică prin faptul că Keox/px > 1, iar grafic evoluează după o curbă
OO' care, plecând din origine, se situează sub bisectoare (vezi figura 10.8) şi
formează cu abcisa un unghi < 45o.
Ö Oferta inelastică la preţ se modifică în acelaşi sens cu preţul, dar mai
lent. Se identifică analitic prin Keox/px < 1 > 0 şi evoluează după o curbă OO"
situată deasupra bisectoarei, corespunzătoare unghiului yox, formând cu abcisa un
unghi > 45o.
Ö Oferta preţ de elasticitate unitară este aceea care se modifică în
acelaşi sens cu preţul şi cu aceeaşi intensitate. Analitic, se identifică prin
coeficientul de elasticitate a ofertei în raport de preţul unitar (Keo/px) = 1. Din punct
de vedere grafic, diagrama ofertei de elasticitate unitara se suprapune bisectoarei
unghiului yox.
Teorie economică generală ● Microeconomie

Ştiinţa economică a imaginat şi două tipuri teoretice de ofertă: oferta perfect


elastică şi oferta perfect inelastică.
Oferta perfect elastică este aceea la care o modificare infinitezimală a preţului
determină modificarea spectaculoasă şi în acelaşi sens a ofertei (vezi figura 10.9 a). Grafic,
oferta elastică este reprezentată printr-o dreaptă aproape paralelă la axa ox, iar analitic,
prin coeficientul de elasticitate a ofertei care are valoarea infinit (Keox/px= ∞ ).
Oferta perfect inelastică este aceea la care modificarea preţului lasă „indiferentă",
practic neschimbată, oferta (vezi figura 10.9 b) sau îi determină o modificare infinitezimală.
Analitic, oferta perfect inelastică are un coeficient de elasticitate în raport de preţ cu valoarea nulă
( Keo/px. = 0), iar din punct de vedere grafic este reprezentată printr-o diagramă paralelă la
axa oy.

Figura10. 9 a Oferta perfect elastică Figura 10.9 b. Oferta perfect inelastică

Capacitatea ofertei de a se modifica mai repede, mai lent sau identic în


raport cu modificarea preţului depinde de împrejurări ce ţin de condiţiile specifice
ale fiecărui întreprinzător, de strategia de piaţă promovată de către fiecare firmă, de
tactica de marketing adoptată, de domeniul (ramura de activitate) şi conjunctura
generală a economiei.
Dincolo de asemenea situaţii specifice fiecărei industrii şi etape de
evoluţie a economiei, există şi împrejurări comune care influenţează elasticitatea
ofertei în raport de preţ ca, de exemplu:

a) condiţiile de stocare pe care le impune fiecare marfă în funcţie de


natura ei: perisabilă sau nu; periculoasă sau fără pericole pentru sănătatea oamenilor
şi a naturii; dimensiunile spaţiului de stocare solicitat şi condiţiile cerute etc.

b) costul stocării: când acesta este mic, oferta este de regulă elastică şi
inelastică, atunci când costul stocării este ridicat;
Oferta

c) perioada care trece de la modificarea preţului. Dacă perioada este


foarte scurtă, oferta este de regulă inelastică; dacă perioada este scurtă
elasticitatea ofertei în raport de preţ poate fi unitară şi devine elastică pe termen
lung. O asemenea situaţie se explică prin sursele de constituire şi evoluţie a ofertei.
Astfel, pe termen foarte scurt, oferta se modifică doar pe seama posibilităţilor de
stocare, iar acestea sunt în mod inevitabil limitate; în schimb, pe termen lung oferta
este elastică în raport de preţ pentru că programele de producţie şi de investiţii ale
întreprinzătorilor pot fi adaptate la modificarea preţurilor (cresc când preţurile cresc
sau se restrâng când preţurile scad). Pe termen lung are loc şi pătrunderea în industrie
a noi întreprinzători (când preţul creşte) şi reprofilarea altora (când preţul scade).
Tot pe termen lung se modifică procesele de fabricaţie cu ciclu lung, mai ales în
unele ramuri ale industriei, construcţiilor şi agriculturii;
d) cât de uşor pot transfera producătorii factorii de producţie de la o utilizare la
alta. De exemplu, în urma creşterii preţului producătorii sunt interesaţi să mărească
cantitatea oferită. Pentru aceasta ei vor realoca factori de producţie de la întrebuinţări
anterioare la altele noi. Dacă această adaptare este uşoară, oferta este elastică; dacă
este dificilă, oferta este inelastică;
e) evoluţia costului marginal (pe termen scurt) şi a CTM (pe termen
lung) şi raportul cu dinamica preţului unitar (şi încasarea marginală). Dacă în urma
creşterii preţului unitar, producătorii sunt interesaţi să crească oferta, iar costul
marginal creşte foarte puţin (pentru că factorii de producţie suplimentari nu se
scumpesc, se scumpesc foarte puţin sau firmele se află în plaja randamentelor
crescătoare) oferta va fi elastică sau unitară. Dacă odată cu creşterea cantităţii produse
(sub incidenţa creşterii preţului) costul marginal creşte sensibil, oferta va fi inelastică.

10.3.2 Elasticitatea ofertei în funcţie de cost

Exprimă sensibilitatea sa la modificarea costului, sub incidenţa unor factori


exogeni sau endogeni firmei. Ea se apreciază prin coeficientul de elasticitate a
ofertei în funcţie de cost Keox/cx şi se determină ca un raport între variaţia relativă
sau procentuală a cantităţii oferite (Qx) şi modificarea relativă sau procentuală a
costului unitar (Cx) pe baza uneia dintre relaţiile de mai jos:

Q1x − Q ox
Q ox Δ %Q x
Keox/Cx = − =−
C1x − C ox Δ %C x
Cox
Teorie economică generală ● Microeconomie

Întrucât cantitatea oferită se află în relaţie negativă (inversă) cu costul


unitar (şi marginal), pentru a preveni ca indicatorul Keox/Cx să aibă totdeauna valori
negative în faţa fracţiei se aşază semnul minus sau rezultatul se înmulţeşte cu - 1.
Când oferta se modifică mai intens şi în sens contrar costului unitar, oferta
în funcţie de cost este elastică, Keox/Cx având valoare supraunitară. Dacă costul
unitar se reduce, iar oferta este elastică, profitul total creşte.
Dacă oferta se modifică mai încet şi în sens contrar costului unitar,
oferta în funcţie de cost este inelastică, Keox/Cx, având valoare subunitară. Când
oferta şi costul unitar se modifică cu aceeaşi intensitate, dar în sens contrar, oferta
în funcţie de cost este de elasticitate unitară, Keox/Cx, având valoare unitară.

10.4 Întâlnirea cererii cu oferta

Demersul din capitolul „Cererea" şi din cel de faţă a evidenţiat că, în


funcţie de preţul unitar şi alte variabile, consumatorii cer cantităţi diferite
dintr-un bun; de o manieră asemănătoare, producătorii sunt dispuşi să ofere
cantităţi variabile din respectivele bunuri, pornind de la preţul unitar şi alţi factori
care determină volumul ofertei.
Din întâlnirea şi confruntarea pe piaţă a ofertei şi cererii ia naştere preţul
şi cantitatea de echilibru (Pe, Qe), se realizează echilibrul pieţei fiecărui bun. El se
obţine la preţurile şi cantităţile la care forţele cererii şi ofertei se egalizează. La
echilibru, cantitatea cerută de către cumpărători este egală (sau se apropie foarte mult)
cu cea propusă de către producători (vânzători). La echilibru, preţul şi cantitatea tind să
rămână staţionare dacă celelalte condiţii nu se modifică (ceteris paribus), nu există nici
excedente, nici deficite din respectivul bun. Grafic, pe piaţa concurenţială a unui bun
echilibrul se obţine la intersecţia curbei cererii şi a curbei ofertei (vezi figura 10.10).
Echilibrul pe piaţa unui bun are un caracter dinamic, sub incidenţa
modificării cererii şi ofertei. S-a amintit anterior că modificarea cererii şi ofertei
deplasează spre dreapta (la creştere) şi spre stânga (la scădere) curbele cererii şi
ofertei, preţul pieţei fiind dat. Modificările în mărimea cererii şi ofertei se
realizează sub incidenţa factorilor (condiţiilor) cererii şi ofertei.

10.4.1 Legile cererii şi ofertei

Cum afectează deplasarea fiecărei curbe (respectiv modificarea condiţiilor


cererii şi ofertei) preţul şi cantitatea? Răspunsurile la această întrebare sunt
cunoscute sub numele de legile cererii şi ofertei 2 . Acestea sintetizează efectele pe

2
R. C. Lipsey. K. A. Chrystal, Economia pozitivă, Editura Economică, Bucureşti, 1999,
p. 108.
Oferta

care modificările (creşteri sau scăderi) cererii şi ofertei le au asupra preţului


şi cantităţii de echilibru pe piaţa unui bun. Ele rezumă schimbările care se produc
în situaţia pieţei unui bun când o stare iniţială de echilibru este tulburată printr-o
modificare a cererii şi ofertei.
De regulă, pe termen scurt se produc şocuri asupra cererii, iar asupra
ofertei schimbările se produc, de regulă, pe termen lung.

Figura 10.10 Echilibrul pe piaţa unui bun

Comentariu: din întâlnirea curbei cererii CC’ cu cea a ofertei OO', rezultă
echilibrul pieţei bunului x, realizat în Eo, definit prin preţul de echilibru Pco şi
cantitatea de echilibru, QcQ. La orice preţ, superior sau inferior preţului de echilibru,
pe piaţă apare, după caz, exces de ofertă sau exces de cerere.

Legile cererii şi ofertei pot fi formulate astfel:


- când se produce un şoc asupra cererii (creştere sau scădere), preţul şi
cantitatea de echilibru se corelează pozitiv cu şocul (vezi figura 10.11a),
modificându-se în acelaşi sens cu cererea;
- creşterea sau scăderea ofertei fac ca preţul să se coreleze negativ cu
modificarea ofertei, iar cantitatea de echilibru să se coreleze pozitiv (vezi figura
10.11 b).
- când cererea şi oferta suportă un şoc de acelaşi sens (ambele cresc
sau scad), cantitatea de echilibru se corelează pozitiv cu şocul, iar preţul
de echilibru se modifică în funcţie de raportul dintre intensitatea şocului
asupra cererii şi ofertei (vezi figura 10.11 c);
Teorie economică generală ● Microeconomie

- când se produce un şoc de sens contrar asupra cererii şi ofertei,


preţul se corelează pozitiv cu sensul de mişcare al cererii, iar cantitatea
este indeterminată (depinde de raportul dintre intensitatea şocului asupra
cererii şi ofertei (vezi figura 10.11 d).

Figura 10.11 a Figura 10.11 b

Figura 10.11 c Figura 10.11 d

Sinteza acestor relaţii (tabelul 10.2) este importantă pentru adoptarea


şi înfăptuirea deciziilor privind cererea şi oferta pe orizonturi scurte, medii şi
lungi, pentru repartizarea sacrificiilor pe care le ocazionează mărirea taxelor
indirecte, practicarea „discriminărilor de preţ” etc.
Oferta

Modificarea cererii, ofertei şi evoluţia preţului


şi a cantităţii de echilibru

Tabelul 10.2
Preţul Cantitatea
Situaţia variabilei
de echilibru de echilibru

Cererea Oferta PE OE
Creşte Constantă Creşte Creşte
Creşte Scade Creşte Depinde
Creşte Creşte Depinde Creşte
Scade Constantă Scade Scade
Scade Scade Depinde Scade
Scade Creşte Scade Depinde
Constantă Constantă Constantă Constantă
Constantă Scade Creşte Scade
Constantă Creşte Scade Creşte

PACHET PEDAGOGIC

CUVINTE-CHEIE

• Oferta în sens microeconomic


• Elasticitatea ofertei
• Ofertă individuală (instantanee, pe termen scurt, pe termen lung)
• Oferta elastică, inelastică. unitară (în raport de preţ şi de cost)
• Oferta industriei
• Legile cererii şi ofertei
• Legea generală a ofertei
• Preţ de echilibru
• Paradoxul King
• Cantitate de echilibru
• Condiţiile ofertei
• Surplusul producătorului
• Decizia de ofertă
Teorie economică generală ● Microeconomie

ÎNTREBĂRI

ƒ Comparaţi oferta individuală şi oferta industriei.


ƒ Sursele ofertei pe termen lung.
ƒ Care sunt împrejurările economice de care depinde tipul de elasticitate a ofertei în
raport de preţ?
ƒ Cum explicaţi că reducerea costului (ceteris paribus) determină creşterea ofertei?
ƒ Comparaţi legea ofertei cu legile cererii si ofertei.
ƒ Când iese din industrie un întreprinzător?
ƒ Caracterizaţi situaţia financiară a firmei şi decizia care se impune dacă P > CVM,
dar P < CTM full.

APLICAŢII

1. Dacă pe piaţa unui bun cererea şi oferta se reduc concomitent şi în aceeaşi


proporţie, preţul şi cantitatea de echilibru:
a) cresc;
b) scad;
c) rămân neschimbate;
d) constant, scade;
e) constant, creşte.
Reprezentaţi grafic.

2. Firma x realizează Keo/p = 2. Iniţial, la preţul unitar de 200 u.m. (şi CTM contabil
= 150), oferta săptămânală a firmei a fost de 200 tone. Preţul creşte cu 25%
(iar CTM cu 90%). Care va fi oferta în t1 (ceteris paribus)? Cum va evolua
profitul?

3. Bunurile x şi y sunt concurente. Dacă Px = constant, iar Py creşte cu 10%, în mod


normal, oferta din bunul x:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne neschimbată.
Argumentaţi răspunsul corect.
Oferta

4. Bunul A este un bun principal, iar bunul Y secundar. În viitor, preţurile la bunul A vor
creşte. Oferta din bunul Y (preţul său constant) va:
a) creşte;
b) scădea;
c) rămâne neschimbat.

5. Coeficientul de elasticitate al ofertei în raport de preţ = 2; în raport de cost = 1,5;


în funcţie de impozitele şi taxele suportate de producător = 1. În t0 oferta din
bunul x = 10.000 bucăţi. Se scontează că în t1 preţul creşte cu 10%, costul mediu şi
marginal cu 5%, iar impozitele suportate de producători cu 8%. Se prognozează că
oferta din bunul „x"va:
a) creşte; devenind ...;
b) scădea, devenind ...;
c) rămâne aceeaşi.

6. Bunurile concurente sunt acelea care:


a) sunt substituibile în consum;
b) sunt consumate doar împreună;
c) se obţin din aceeaşi factori de producţie;
d) au acelaşi preţ.

7. Oferta industriei pentru bunul „x", bun de consum alimentar, în raport cu producţia
lui (importul este nul) este:
a) mai mare;
b) mai mică;
c) egală;
d) poate fi >0;
e) informaţiile sunt insuficiente pentru a opta între a), b), c), d).
Argumentaţi răspunsul corect.

8. Un producător acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă şi realizează pe termen


scurt un cost marginal de 40 u.m. la bunul pe care-l produce, la o producţie de
1000 kg care-i maximizează profitul total. CT contabil = 24.000 u.m. Să se determine:
a) preţul pieţei;
b) profitul total;
c) profitul unitar.
Teorie economică generală ● Microeconomie

9. În anul 2005, în ciuda condiţiilor climaterice vitrege, oferta de pepeni verzi a fost
excepţională, în toate zonele în care se cultivă şi se comercializează. Veniturile
producătorilor de pepeni, de regulă, au scăzut, mulţi dintre ei nu şi-au acoperit nici
costurile.
Argumentaţi cum a fost posibil acest lucru .
Dacă aveţi posibilitatea efectuaţi un studiu de caz într-o fermă.

10. Producţia de ciment din ţara „x" se realizează în cadrul a 15 fabrici, aparţinând
celor trei mari companii transnaţionale, care realizează o înţelegere confidenţială
care poartă caracteristicile de cartel. Keo/p = 1,4; Keo/cost = 1,5. Producţia firmelor
se desfăşoară în plaja randamentelor de scară crescătoare (Keq/consumul de factori
= 1,9). Argumentaţi dacă, pentru mărirea profiturilor, pentru membrii cartelului,
este mai convenabil:
a) să mărească producţia şi să menţină preţul;
b) să mărească preţul şi să menţină producţia;
c) să reducă producţia şi să majoreze preţul.
Pornind de la o situaţie iniţială pe care o alegeţi, simulaţi rezultatul fiecăreia
dintre variantele a), b), c).

11. Elasticitatea cererii în funcţia de preţ pentru cafea este 0,9, iar a ofertei este de 1,1.
Ministerul de Finanţe propune, iar guvernul acceptă perceperea unei accize
suplimentare asupra vânzărilor de cafea de 2 u.m./Kg. În urma adoptării acestei
măsuri, vânzările zilnice de cafea în oraşul A devin 1200 kg. Acciza pe care o
încasează zilnic bugetul din oraşul A de 1200 x 2 = 2400 u.m. este suportată, în
principal, de:
a) cumpărători;
b) vânzători (producători);
c) fie de a), fie de b), dar proporţia este indeterminată;
Demonstraţi prin calcule soluţia pentru care optaţi.

12. Guvernul demonstrează necesitatea măririi veniturilor bugetare prin sporirea


taxelor indirecte. Are la dispoziţie următoarele alternative:
a) să majoreze TVA la toate categoriile de mărfuri cu acelaşi procent;
b) să majoreze TVA şi accizele în special la bunurile cu cerere elastică şi ofertă
inelastică;
c) să majoreze TVA şi accizele la bunurile cu cerere inelastică şi ofertă elastică.
Majorarea taxelor este absolut necesară. Prezentaţi o balanţă a efectelor fiecărei
soluţii. Dumneavoastră pe care o recomandaţi? De ce?
Oferta

13. Cererea zilnică a pieţei pentru benzină este definită prin funcţia:
Cx = 200 – 3Px , iar oferta 60p – 10. Guvernul decide să perceapă o acciză
suplimentară fixă de 0,4 u.m./filtru
Să se determine:
a) noul preţ al benzinei;
b) cererea şi oferta zilnică de benzină, după majorarea accizei;
c) mărimea accizelor (încasărilor) pe care le obţine zilnic bugetul;
d) sacrificiul zilnic al cumpărătorilor şi vânzătorilor, ocazionat de mărirea taxelor
pe benzină.

S-ar putea să vă placă și