Sunteți pe pagina 1din 20
CAPITOLUL 27
CAPITOLUL 27
CAPITOLUL 27 27.1 Globalizarea – preocupare teoretic ă ş i practic ă de mare actualitate 27.2
CAPITOLUL 27 27.1 Globalizarea – preocupare teoretic ă ş i practic ă de mare actualitate 27.2
CAPITOLUL 27 27.1 Globalizarea – preocupare teoretic ă ş i practic ă de mare actualitate 27.2

27.1

Globalizarea – preocupare teoretică şi practică de mare actualitate

27.2 Incidenţe ale tendinţelor de globalizare în planul funcţionării economiei

27.3 Câştigători şi perdanţi ai globalizării economice

27.4 Companiile trans(multi)naţionale (CTN, CMN) - promotori şi beneficiari ai globalizării

24.4.1 CTN şi statele naţionale

27.4.2 Achiziţii şi fuziuni internaţionale

27.4.3 Formarea sistemelor internaţionale de producţie

Achizi ţ ii ş i fuziuni interna ţ ionale 27.4.3 Formarea sistemelor interna ţ ionale de

Pachet pedagogic

Achizi ţ ii ş i fuziuni interna ţ ionale 27.4.3 Formarea sistemelor interna ţ ionale de

Globalizarea economică

GLOBALIZAREA ECONOMICĂ
GLOBALIZAREA ECONOMICĂ

Existenţa contemporană se află într-un amplu proces de schimbare care, printre multe alte faţete, marchează tranziţia contradictorie spre o nouă civilizaţie şi economie – cea globală. Creşterea economică din orice ţară, toate componentele vieţii economice resimt pe multiple planuri incidenţele tranziţiei spre economia globalizată.

27.1 Globalizarea – preocupare teoretică şi practică de mare actualitate

Pe lângă problematica şi condiţiile specifice fiecărei ţări şi zone geografice, omenirea, în general, şi, implicit, activitatea economică au şi numeroase coordonate esenţiale comune:

a) se confruntă cu diverse probleme globale care reverberează asupra

întregii planete (poluarea, instabilitatea economică şi financiară, decalajele economice, stresul ş.a.);

b) resursele materiale, financiare, informaţionale şi umane prezintă o

deosebită mobilitate, favorizată de mijloacele moderne de transport şi comunicaţie,

de revoluţia în domeniile informaticii, comunicaţiilor şi transporturilor;

c) omenirea tinde spre un sistem economic global de natură liberală în

care proprietatea privată liber accesibilă, democratizarea, drepturile omului sunt garantate legal şi supravegheate de sistemul juridic şi societatea civilă;

d) are loc tranziţia spre un nou tip de valori economice, culturale, morale;

e) o gamă de produse (cola, autoturisme, electrocasnice, computere, blue-

jeans, pizza etc.), create de câteva mii de companii transnaţionale sau multinaţionale (CTN/CMN), se regăsesc în consumul cvasitotalităţii populaţiei, indiferent de ţara de rezidenţă. Astfel, 30-40% din produsele de strictă necesitate consumate la nivel planetar sunt furnizate de câteva duzini de CTN; 60-70% din populaţia globului consumă CocaCola şi PepsiCola asigurate de două CTN; 80% din nou născuţii de pe glob folosesc scutece de hârtie produse şi compercializate prin marca Pampers; un miliard de persoane consumă zilnic hamburgheri McDonald's, iar 60-70% din fetiţele de pe glob în vârstă de trei-zece ani au ca parteneri de joacă păpuşile produse de CTN Mattel (J. L. Levet, La mondialisation, Ed. Du Sevile, Paris,

1999).

Teorie economică generală ● Macroeconomie

Procesul prin care omenirea tinde spre o entitate cu trăsături comune şi un sistem social global de natură liberală este definit prin termenul de globalizare (sau mondializare în literatura de limbă franceză). În plan economic, reprezintă procesul de multiplicare şi consolidare a interacţiunilor dintre componentele sistemului economic global. Globalizarea desemnează atât o nouă realitate, cât şi un nou mod de acţiune şi gândire, caracteristice perioadei pe care o parcurgem.

Datorită complexităţii sale, globalizarea nu poate fi succint definită. Ea este privită în primul rând ca extinderea activităţilor economice, sociale şi politice peste graniţă, astfel că evenimentele, deciziile, acţiunile şi fluxurile de toate genurile sunt interconectate transnaţional, devin permanente şi se intensifică în aşa fel, încât produse într-o zonă a lumii reverberează asupra unor regiuni şi zone îndepărtate de pe glob.

Caseta 27.1 Curente economice în teoria globalizării

Deşi este o tendinţă evidentă a contemporaneităţii şi un concept larg utilizat, problematica sa este extrem de nuanţat abordată. Din literatura abundentă consacrată domeniului (numai în anii 1998, 1999 şi 2000, la nivel mondial i-au fost consacrate 2822 studii ştiinţifice şi 589 cărţi) se conturează trei curente (şcoli) (vezi David Held ş.a., Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 575). 1. Hiperglobaliştii – privesc globalizarea ca o nouă eră în care popoarele de pretutindeni sunt supuse tot mai mult capriciilor şi sancţiunilor pieţei globale, tradiţionalele state naţiune devenind cadru nenatural de derulare a afacerilor; ea generează denaţionalizarea activităţii economice (prin instituirea unor reţele transnaţionale de producţie, de comerţ şi financiare) care devine fără graniţe, guvernele fiind reduse la rolul de simple „curele de transmisie” pentru capitalul global, autoritatea lor în declin fiind difuzată între alte instituţii şi asociaţii. În viziunea hiperglobaliştilor (adepţi şi promotori fără rezerve ai globalizării, reprezentaţi de elitele unor cercetători şi mass-media uniţi la nivel transnaţional de ortodoxia economică şi politicii neoliberale), evoluţia firească este spre o civilizaţie globală, bazată pe mecanisme globale de guvernare – FMI, alte autorităţi globale sau regionale – ceea ce prefigurează o nouă ordine economică internaţională în care statul naţiune ar dispărea. Globalizarea ar reprezenta o reconfigurare fundamentală a cadrului acţiunii umane. 2. Scepticii – apreciază că globalizarea este un mit: o economie globalizată ar fi una perfect integrată în care prevalează legea „preţului unic”, ceea ce nu se întâmplă azi. Mai degrabă are loc regionalizarea activităţii economice prin extinderea a trei blocuri economice – financiare – comerciale majore (Triada), guvernele fiind principalii arhitecţi ai regionalizării. Aceasta a accentuat inegalităţile Nord-Sud, iar lumea, în loc să se globalizeze, se fragmentează în trei blocuri şi enclave: etnice, culturale şi de civilizaţie fundamentalistă ori de naţionalism agresiv. Pentru ei, globalizarea este lozinca şi proiectul prin care se urmăreşte menţinerea primatului şi privilegiilor Occidentului în economia, finanţele, comerţul şi politica mondială. 3. Transformativiştii – consideră globalizarea ca un proces de schimbare profundă a statelor şi economiilor într-o lume tot mai interconectată şi incertă. Integraţi în acest curent, marxiştii consideră globalizarea ca un proces de extindere a imperialismului capitalist şi a monopolurilor, o nouă formă de capitalism global, fenomen social diferenţiat şi profund inegal în care activităţile economice, desprinse de elementul naţional (teritorial) îşi mută rădăcinile acolo unde are fertilizanţi.

Globalizarea economică

Se constată că divergenţele din majoritatea lucrărilor consacrate globalizării gravitează explicit sau implicit asupra locului şi rolului statului în societate şi economie, conturându-se două direcţii extreme:

Globalizarea este o altă faţetă a negării statului; la baza argumentelor se află prezumţia unei economii globale, integrată de către capitalul transnaţional şi de către piaţă. „Viziunea dominantă astăzi preconizează o eră a convergenţei globale în care guvernele naţionale sunt din ce în ce mai irelevante şi neputincioase ca să influenţeze bunăstarea economică a cetăţenilor lor” 1 . În profunzime, globalizarea ar semnifica tranziţia omenirii spre un mod de organizare economico-socială necunoscut până acum de istorie.

Sub aspect economic, formularea tip care consacră globalizarea este aceea după care fluxurile de bunuri materiale, servicii şi financiare, investiţiile de capital şi tehnologia, depăşind graniţele creează o singură piaţă mondială. Locul statului naţional urmează a fi luat de către CTN aliate cu structurile de decizie (orăşeneşti, regionale, conglomerate teritoriale ş.a. – deci nu statale) în care se vor „scinda” actualele economii şi structuri statale.

La cealaltă extremă este curentul după care globalizarea reprezintă o prelungire, dar cu importante schimbări cantitative, ale procesului de internaţionalizare a vieţii economice.

Finalul procesului de globalizare economică ar fi, astfel, adâncirea diviziunii internaţionale care măreşte interdependenţele dintre celulele care formează economia mondială şi care tind să se reunească în grupări economice sub standardul unor interese comune (sau măcar convergente).

Din această perspectivă, globalizarea este atribuită acţiunii unor autorităţi statale puternice în încercarea de a extinde capitalismul la scară mondială şi de a-şi externaliza propriul model de economie de piaţă (şi de societate), statul fiind, în acest caz, „moaşa” globalizării, o parte a acestui proces. Considerăm că problema reală a acţiunii practice privind globalizarea o reprezintă tipul de economie mondială spre care se îndreaptă umanitatea: este o economie de tip transnaţional sau de tip puternic internaţionalizat. Dacă tipul de economie mondială spre care ne îndreptăm este de tip transnaţional înseamnă că reţelele naţionale, regionale şi internaţionale de interacţiune sunt înlocuite cu „un

Teorie economică generală ● Macroeconomie

ceva neclar, nebulos şi imprecis definit”, după expresia lui Marin Dinu 2 , care ar fi o structură transnaţională de decizie greu de precizat cu siguranţă astăzi: pe cine reprezintă şi cine le mandatează cu prerogative pe respectivele structuri transnaţionale de decizie. Din contră, dacă tipul de economie mondială spre care ne îndreptăm este unul „puternic internaţionalizat” statele îşi păstrează un loc şi un rol important în fixarea şi supravegherea regulilor de joc, chiar dacă modalităţile în care se exercită funcţiile lor şi chiar raportul dintre aceste funcţii sunt în schimbare. Însăşi avantajul competitiv obţinut direct de către o firmă (sau prin filialele unei CTN) îşi poate avea sursa în chiar relaţiile pe care le întreţine cu guvernul 3 . În opinia noastră, până în prezent şi din perspectiva unui orizont de timp previzibil, se poate vorbi de globalizare slabă, respectiv de o internaţionalizare puternică, în care funcţiile, rolul şi mecanismele statului sunt puternic modificate şi adaptate la noile condiţii. Declanşarea noii faze a globalizării are la bază starea obiectivă a economiei spre evoluţie, spre restructurare şi destructurare, ca formă de existenţă a însuşi universului din care societatea umană şi, implicit, economia fac parte.

27.2 Incidenţe ale tendinţelor de globalizare în planul funcţionării economiei

Globalizarea conţine potenţialul de a genera o nouă formă interacţiunilor dintre state, economii şi indivizi: interacţiunile sunt mai ample ca volum şi intensitate; mult mai stabile şi diverse. Ele se realizează în contextul liberalizării şi dereglementării pieţelor naţionale, prin reducerea atribuţiilor şi responsabilităţilor sau retragerea statului din cadrul multor activităţi economice şi sociale, inclusiv în ceea ce priveşte ampla şi controversata problematică a bunăstării sociale. Globalizarea înseamnă, în primul rând, o nouă viziune asupra pieţei. Pieţele capătă un aspect global, sunt integrate şi în cea mai mare parte dereglementate în domeniul financiar, bancar, de asigurări şi transporturi, cu funcţionare continuă în plan global de-a lungul celor 24 de ore ale rotaţiei pământului în jurul axei sale. Dereglementarea pieţelor reprezintă, în primă instanţă, restrângerea intervenţiei directe a statului în mecanismele pieţei, dar şi

2 Marin Dinu, Ce este globalizarea, Bucureşti, Editura Economică, 2000.

3 M. Porter, L'avantage concurrentiel des Nations, InterEditions, 1993.

Globalizarea economică

abrogarea unor reglementări şi alte acte normative ale administraţiei, având caracter birocratic şi restrictiv în ceea ce priveşte unele aspecte ale pieţelor:

formarea şi evoluţia preţurilor, intrarea şi ieşirea de pe piaţă, felul în care se derulează concurenţa ş.a. Dereglementarea nu înseamnă lipsa regulilor şi normelor, ci, din contră, menţinerea celor considerate esenţiale pentru a stimula concurenţa, iniţiativa, creşterea eficienţei şi apărarea intereselor consumatorilor. Pe fondul amplelor măsuri de dereglementare adoptate de către fiecare guvern, asistăm la convergenţa, la nivel regional sau chiar mondial, a regulilor de funcţionare a pieţelor şi concurenţei, reguli care emană de la interesele principalilor actori ai vieţii economice internaţionale. Astfel, pe întregul glob activitatea economică tinde să devină un melanj între acţiunile pieţei şi cele ale statului. Axioma care se impune la nivel planetar este aceea că intensificarea, diversificarea şi liberalizarea tranzacţiilor, mai ales în plan internaţional, devine un factor de bunăstare. Actuala undă a globalizării aduce în prim planul activităţii economice noi actori: CTN, OMC, FMI şi Banca Mondială, grupările economice regionale care dobândesc o influenţă sporită în economia mondială şi care amplifică relaţiile reciproce (UE, ASEAN, MERCOSUR), grupurile de coordonare a politicilor mondiale (Grupul celor 7 + 1, Grupul celor 10, OCDE, Grupul celor 77), fondurile de risc şi în primul rând cele private de pensii care dirijează un flux important de investiţii financiare. Ea a fost favorizată de apariţia unor reguli şi norme noi în relaţiile economice internaţionale, mai întâi între statele dezvoltate şi apoi generalizate la nivelul tuturor statelor: filozofia liberalizării economice şi prioritatea acordată privatizării; încheierea la nivelul mondial şi regional a numeroase convenţii şi aranjamente prin care se acordă o atenţie deosebită mediului – ca problemă globală prioritară – dar şi tranziţiei spre un nou tip (model) de creştere şi dezvoltare economică durabilă. Globalizarea reprezintă, în ultimă instanţă, un nou mod de interacţiune dintre state, economii şi indivizi. Înfăptuirea acestei speranţe reprezintă un proces de durată care amplifică, diversifică şi dă noi dimensiuni legăturilor economice obiective în plan internaţional. La o primă percepţie, fenomenul impune ca un număr mai mare de firme să se implice în afaceri pe piaţa mondială, paralel cu sporirea riscurilor şi a fragilităţii relaţiilor în care sunt angrenate; dar paşii spre globalizare oferă, fără rezerve, mai multe posibilităţi de alegere pentru consumator.

Teorie economică generală ● Macroeconomie

În domeniul politicilor, al planului doctrinar, tendinţa de restrângere până la eliminare a perceptelor keynesiste şi neokeynesiste este evidentă în favoarea orientărilor neoliberale: se aprecizează libertatea acordată firmelor în materie de investiţii, ocupare, nivel al salariilor, preţuri, influenţă asupra creşterii economice şi nivelului general de bunăstare. În mod potenţial, globalizarea economică creează un cadru mai favorabil pentru afirmarea competiţiei pe plan intern şi internaţional, iar funcţiile ei se afirmă mai amplu. Globalizarea creează premise competiţiei pentru că măreşte numărul agenţilor economici (producători şi consumatori), iar dimensiunile pieţei se amplifică: pe baza ei apar şi se dezvoltă firmele globale. În procesul globalizării şi pe fondul măsurilor de liberalizare se accentuează mobilitatea forţei de muncă, dar mai ales a capitalului şi mărfurilor, care în condiţiile unor restricţii mai reduse au tendinţa de a se orienta spre locaţii mai favorabile, valorificând mai bine avantajul competitiv şi economiile de scară permise de noile dimensiuni ale pieţelor pe care acţionează: forţa de muncă se deplasează spre locaţiile cu salarii mai mari, iar capitalul de la cele cu rate ale profitului mai scăzut spre cele care asigură o profitabilitate mai ridicată, spre economiile cu perspective să obţină avantaje competitive consolidate. La nivelul percepţiei imediate, globalizarea se identifică cu transformarea rapidă a lumii spre un spaţiu economic comun, astfel că evoluţiile dintr-o zonă a lumii pot avea consecinţe profunde asupra indivizilor şi comunităţilor din alte părţi ale lumii; se realizează lărgirea, adâncirea şi accelerarea interconectării la scară mondială, în toate aspectele vieţii sociale, de la economie la poluare, de la cultură la criminalitate, de la finanţe la sfera spirituală. Creşterea exponenţială a schimburilor economice şi a investiţiilor externe, liberalizarea economică şi mobilitatea ridicată a factorilor de producţie amplifică procesul de internaţionalizare a vieţii economice şi a rolului factorilor externi asupra creşterii şi conjuncturii economice din orice regiune. În acest cadru se conturează:

- un nou tip (model) de relaţii economice internaţionale, care îmbină până la întrepătrundere şi condiţionare fluxurile de mărfuri cu cele tehnologice, de servicii (manageriale, informaţionale, financiare) şi de investiţii;

- internaţionalizarea producţiei marchează un nou salt prin constituirea reţelelor globale, unitar coordonate, în care actorii principali sunt CTN şi firmele globale; firmele globale concentrează capitaluri de provenienţă extrem de diversă, elaborează şi promovează strategii

Globalizarea economică

globale, iar plasamentul geografic se realizează pe criterii stricte de performanţă economică;

- se pun bazele unui nou mod tehnic de producţie şi începe tranziţia spre Noua Economie. Ea se bazează pe: extinderea şi multiplicarea utilizării resurselor neconvenţionale, reproductibile, nonmateriale, bazate pe inovare şi gândire umană creativă; transformarea informaţiei în resursa definitorie pentru depistarea, formarea, conservarea, perfecţionarea, utilizarea şi combinarea eficientă a celorlalţi factori de producţie; accesul la informaţie se realizează în timp real, iar cei care o concentrează deţin adevărata putere;

- relaţiile şi aranjamentele dintre state tind să aibă un rol marginal în comparaţie cu cele iniţiate, întreţinute, filtrate şi selectate de companiile cu vocaţie globală;

- interdependenţele dintre părţile economiei naţionale, deşi încă puternice, încep să fie subminate prin: libera circulaţie a capitalului şi a forţei de muncă; performanţele (dar şi contraperformanţele) macroeconomice sunt influenţate în măsură decisivă de prezenţa CTN, iar politicile economice nu mai pot fi elaborate fără conlucrarea cu CTN şi firmele globale;

- se reduce eficienţa şi rolul a numeroase pârghii utilizate în promovarea politicilor economice (rata dobânzii, masa monetară, cursul de schimb, fiscalitatea etc.) care sunt grevate de „balastul” influenţelor externe.

27.3 Câştigători şi perdanţi ai globalizării economice

În plan economic, globalizarea conţine permise favorabile pentru sporirea nivelului mediu al eficienţei globale a factorilor de producţie la nivel planetar. Pe acest fond se creează premise pentru creşterea veniturilor posesorilor de factori de producţie. Dar roadele globalizării sunt, cel puţin până în prezent, inegal repartizate între diferite categorii de subiecţi participanţi la proces. Până la ora actuală, principalii câştigători ai globalizării au fost statele dezvoltate din punct de vedere economic. „Evadarea” unui număr de ţări de la statutul de ţări în curs de dezvoltare spre cel cu dezvoltare medie, reducându-şi decalajele faţă de cele dezvoltate, reprezintă doar excepţia de la tendinţa principală de repartizare a

Teorie economică generală ● Macroeconomie

roadelor globalizării economice. Până acum globalizarea a fost făcută de către cei puternici în favoarea lor.

Unei părţi de 14% din populaţia globului, cea cu venituri superioare mediei, îi revine 76,7% din Produsul Mondial Brut (PMB), în timp ce 86% din populaţie, cea cu venituri sub media mondială, deţine 23,3% din PMB, decalajul mediu dintre cele două structuri fiind de peste 17/1, superior celui din anii '60. După unele evaluări, 345 de familii, cele mai bogate de pe planetă deţin venituri şi active egale cu cele pe care le posedă 2,3 miliarde de persoane. Asemenea inegalităţi, în creştere, pot deveni surse de conflicte economice, un atentat la adresa securităţii umane. Pentru importante structuri ale populaţiei ele accentuează insecuritatea economică, alimentară, de asigurare a sănătăţii, social- culturală etc.

Globalizarea integrează segmentele şi structurile planetare şi ale economiei mondiale, dar şi fragmentează societatea: ea devine din ce în ce mai diferenţiată; agenţii economici mai vulnerabili sunt eliminaţi din câmpul acţiunii economice într-un timp mai scurt, fapt ce accentuează procesul de concentrare a proprietăţii şi deciziei în activitatea economică. Deşi pe plan mondial şi la nivelul fiecărei ţări se înregistrează creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), dependenţa lor faţă de firmele mari se accentuează, ca şi vulnerabilitatea lor în competiţia mai accentuată din economia mondială. Noua fază a globalizării amplifică inderdependenţele dintre economiile naţionale (mijlocite de schimburile externe, internaţionalizarea capitalului şi a producţiei), dar şi inegalităţile dintre diferite celule ale economiei mondiale rămân evidente: 150 de state în curs de dezvoltare deţineau în 1998 circa 24,5% din Produsul Mondial Brut (PMB), comparativ cu 28,6% în 1982; a crescut corespunzător ponderea deţinută de către grupul ţărilor dezvoltate. Un segment de 20% din populaţia globului, provenită din ţările dezvoltate, deţin 85,5% din soldul economiile concentrate în sistemul bancar, 84,7% din produsul mondial brut. Peste 75% din valoarea comerţului mondial revine la 20 dintre statele lumii, dintre care se detaşează: SUA, Germania, Japonia, China, Franţa, Canada, Marea Britanie, Italia, Belgia, Olanda, Mexic, Coreea de Sud, Spania etc. Firme având locaţia în şase ţări (SUA, Germania, Japonia, China, Canada, Marea Britanie) deţineau în anul 2000 aproape jumătate (49,3%) din exporturile mondiale, rolul decisiv în rândul acestora avându-l CTN sau filialele lor cu locaţii în aceste ţări. Schimburile economice internaţionale sunt polarizate în cadrul „triadei” – UE, SUA, Japonia – fapt ce ţine de factori geografici, dar mai ales de apropierea nivelurilor de dezvoltare economică.

Globalizarea economică

27.4 Companiile trans(multi)naţionale (CTN, CMN), promotori şi beneficiari ai globalizării

Agenţii iniţiatori şi promotori ai globalizării sunt numeroşi; din rândul lor se detaşează CTN care îşi consolidează locul şi rolul în mondializarea economică.

Uneori se face distincţie între firmele (companiile, societăţile) multinaţionale, transnaţionale şi globale. Delimitările dintre ele sunt dificile, iar ceea ce le apropie sau le aseamănă prevalează. Tuturor le sunt comune unele elemente: se constituie prin investiţii directe în străinătate (ISD); sunt alcătuite dintr-o structură centrală (societatea mamă) şi ramificaţii aflate în străinătate (birouri, sucursale, filiale, societăţi mixte); funcţionează în mai multe medii, iar întreaga structură este coordonată centralizat; sunt firme ce au potenţial economic ridicat (mărimea capitalului şi a altor factori de producţie, cota de piaţă, volumul producţiei). Între ele sunt şi ample deosebiri: provenienţa celor care deţin acţiunile; gradul de centralizare/descentralizare financiară şi a componenţelor decizionale; logica internă care stă la baza formării lor (industrială sau financiar-speculativă); gradul de autonomie/interdependenţă între funcţiunile pe care le exercită structurile componente ş.a. În cele ce urmează, pornind de la ceea ce au în comun, vom folosi termenul de societate (companie) transnaţională (multinaţională) – CTN/CMN/STN/SMN – prin care desemnăm o realitate marcantă a peisajului economic contemporan, beneficiar primar şi subiectiv al globalizării, emitentul principal al fluxului de ISD şi al relaţiilor comerciale şi financiare pe plan internaţional.

În sens larg, prin CTN (CMN) sunt vizate societăţile (companiile) comerciale, private, publice şi cu capital mixt, a căror activitate se realizează prin mijlocirea implantărilor aflate în afara teritoriului naţional unde-şi au sediul social. Orice CTN (CMN) are participaţiuni de proprietate (filiale, sucursale, societăţi mixte etc.) în diferite regiuni ale globului, realizând localizări şi delocalizări în căutarea şi realizarea avantajului concurenţial (AC) la scară globală.

După aprecieri recente 4 , în lume sunt recenzate în jur de 65.000 CTN cu aproximativ 850.000 filiale externe în toate ţările lumii. Filialele externe ale acestora utilizau în 2001 circa 54 milioane salariaţi (faţă de 24 milioane în 1990), cifra lor de afaceri reprezenta 19.000 miliarde USD (11.000 miliarde USD în 1998) aproape dublul exporturilor mondiale (cele două fluxuri erau aproximativ egale în 1999), asigurau 1/10 din PMB şi 25% din producţia industrială mondială (2000). Stocul investiţiilor directe efectuate în străinătate de către CTN a crescut de 3,8 ori în intervalul 1990-2001, de la 1721 miliarde USD la 6582 miliarde USD, fiind cel mai dinamic flux economic. CTN sunt principalii emitenţi ai fluxurilor de ISD, realizează cvasitotalitatea investiţiilor internaţionale şi sunt principalii posesori ai activelor deţinute de către nerezidenţi în oricare din statele lumii. Schimburile dintre filialele CTN reprezintă 1/3 din comerţul mondial, iar cele dintre filialele CTN şi alte firme o altă treime, de circa 20.000 miliarde USD. Ca atare, CTN deţin sau influenţează circa 2/3 din comerţul mondial şi doar 1/3 din acesta se derulează independent de CTN (vezi tabelul 27.1).

4 Rapport sur l’investissement dans le monde 2002, Sociétés transnationales et compétitivité a l’exportation, CNUCED, 2002

Teorie economică generală ● Macroeconomie

Poziţia CTN în economia mondială (miliarde USD şi %)

Tabelul 27.1

 

Valoare, mld. USD Preţuri curente

Dinamica

Ritm anual de creştere %

Indicatori

       

1996

1991

1996

   

1982

1990

2001

2001/1982

-90

-95

-00

2000

2001

1. Cifra de afaceri a filialelor externe

2.541

5.479

18.517

7,3 ori

16,9

10,5

14,5

15,1

9,2

2. Produsul brut al filialelor externe

594

1.423

3.495

5,9 ori

18,8

6,7

12,9

32,9

8,3

3. Active ale filialelor externe

1.959

5.759

24.952

12,7 ori

19,8

13,4

19

24,7

9,9

4. Exporturi filiale externe

670

1.169

2.600

3,9 ori

14,9

7,4

9,7

11,7

0,3

5. PIB în costul factorilor

10.805

21.672

31.900

3,0 ori

11,5

6,5

1,2

2,5

2,0

6. Formarea brută a capitalului fix

2.285

4.841

6.680

2,9 ori

13,9

5,0

1,3

3,3

7. Stocul de investiţii directe în străinătate

552

1.721

6.582

11,9 ori

19,8

10,4

17,8

25,1

7,6

* Calculat după UNCTAD, World Investment Report 2002. Transnaţional Corporations and Export Competitiveness, table IV.1.

Dar, pe lângă rolul covârşitor în structurile patrimoniale, în procesele investiţionale internaţionale şi în schimburile mondiale, locul şi poziţia CTN în economia mondială sunt conferite şi de alte componente prin care îşi pun pecetea asupra evoluţiei fluxurilor internaţionale şi a economiei contemporane:

subcontractarea, acordurile de licenţe, fabricaţia sub contract, franchesing, leasing, poziţiile deţinute în instituţiile financiare cu vocaţie globală. La acestea se adaugă poziţiile cheie ce le deţin în componentele moderne, decisive ale activităţii economice contemporane: cercetarea ştiinţifică, culegerea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei, noile tehnologii etc. CTN sunt şi lideri ai exporturilor pentru bunurile comerciale cele mai dinamice, care concentrează

Globalizarea economică

cea mai mare valoare adăugată prin aportul creanţei tehnico-ştiinţifice, informaţionale şi a metodelor manageriale şi organizaţionale moderne. Datorită resurselor performante alocate CD, CTN sunt principalii generatori şi deţinători de progres tehnologic, managerial şi organizaţional. Prin strategia globală realizată la nivelul întregului ansamblu de unităţi ce formează CTN, ele au fost promotoarele producţiei internaţionale. CTN au conştientizat mai întâi şi mai consecvent decât alte categorii de agenţi economici rolul internaţionalizării şi liberalizării activităţii economice, acţionând pe lângă factorii de decizie pentru a favoriza procesul de globalizare economică.

27.4.1 CTN şi statele naţionale

În literatura economică şi politilogică există numeroase aprecieri, uneori tranşante, după care CTN (CMN) ar fi subiecţii principali ai globalizării economice. Se pierde din vedere că statele continuă să fie subiecţii de drept în lumea contemporană, iar reglementările care au favorizat globalizarea economică au fost elaborate şi convenite de către state în cadrul bilateral, regional şi la nivel mondial. CTN (SMN) pot fi comparate cu albinele lucrătoare, un fel de cărăuşi care au fost atât prompţi, cât şi capabili să beneficieze de noile oportunităţi oferite de schimbările tehnico-economice şi politice din lumea contemporană. CTN dispun de capabilităţi economico-financiare şi de progres tehnic colosale. Ele prezintă numeroase elemente de transnaţionalitate, dintre care nu pot fi omise: structurile de vânzări, fluxurile de producţie şi de investiţii, condiţiile de piaţă şi mediile culturale în care activează, sursele din care provin input-urile de factori de producţie, economiile care se constituie în surse ale investiţiilor şi ale creditelor de care beneficiază, prerogativele decizionale de coordonare şi de control ale societăţii-mamă în raport cu filialele ş.a.m.d. Dar sub numeroase aspecte ele sunt mai puţin transnaţionale, rămânând, în principal sau în cea mai mare parte, naţionale. CMN au o locaţie naţională principală: nu există CTN fără o ţară de origine şi nici o firmă puternică nu şi-a rupt dependenţa faţă de locaţia de origine, rămânând în ultimă instanţă firme americane, engleze, germane, franceze, elveţiene, olandeze, japoneze sau ruseşti. Dintre elementele naţionale ale CTN, relevante sunt: proprietatea asupra capitalului, managementului strategic şi locaţia de unde se face coordonarea sistemului internaţional de producţie şi strategia financiară. În respectiva locaţie este coagulat în ultimă instanţă fluxul principal de valoare adăugată, iar standardele de viaţă şi soliditatea economiei din locaţia naţională de provenienţă sunt

Teorie economică generală ● Macroeconomie

influenţate în cel mai înalt grad de forţa şi performanţele CMN. Acestea sunt motive pentru care statul apără CTN şi le sprijină prin acţiuni bi şi multilaterale. De aceea SMN nu sunt independente faţă de statul de origine al societăţii mamă şi de locaţie al filialelor. În ciuda acestora, rămâne incontestabilă separaţia dintre sfera de autoritate a unui stat (sau a oricărui stat) şi aria geografică (spaţială) a sistemelor de producţie, repartiţie şi schimb de care dispun şi pe care le deţin CTN.

27.4.2 Achiziţii şi fuziuni internaţionale

Chiar dacă forţa financiară, tehnologică şi inovaţională a CTN privite individual şi ca grup specific în rândul agenţilor economici este deosebit de ridicată, ele nu deţin toate sursele avantajului competitiv (AC); fiecare dintre ele deţine inovaţii aplicabile şi în alte domenii decât cele în care îşi desfăşoară activitatea, iar accesul la noi pieţe şi clienţi reprezintă ţinte mereu reînnoite. Sunt motive pentru care, dincolo de competiţia care stă la baza relaţiilor reciproce, ele realizează şi numeroase alianţe strategice, dintre care nu pot fi omise achiziţiile şi fuziunile internaţionale (transfrontaliere). Ele cunosc o deosebită vigoare – atât ca număr, dar mai ales ca resurse economice angrenate – pe fundalul tendinţelor globale de liberalizare comercială, financiară şi investiţională, ca factori de fortificare ai mediului concurenţial, consolidând poziţiile CTN în economia mondială. Dacă în perioadele anterioare, achiziţiile sau fuziunile reprezentau procese de concentrare şi centralizare a capitalului prin care firme mai puternice preluau firme cu forţă financiară redusă sau aflate în dificultate, în condiţiile noii faze de globalizare, asemenea operaţiuni se desfăşoară, de regulă, între firme mari, puternice, cu poziţii semnificative în fluxurile comerciale şi investiţionale internaţionale; în majoritatea cazurilor ele sunt finalizate prin cedare de acţiuni şi alte active financiare, ceea ce se soldează cu formarea unor complicate reţele de interese comune sub formă de filiale comune, fuziuni parţiale, luări în participaţie etc. Pe lângă dimensiunile deosebite, fuziunile şi achiziţiile internaţionale reprezintă principala formă sub care se efectuează ISD având ca emitenţi CTN: relativ puţine ISD se efectuează în „câmp verde” (green field), prin crearea de noi capacităţi (unităţi) economice; de regulă este preluat controlul asupra unor unităţi existente care apoi sunt supuse unui proces de reprofilare şi modernizare (sortimentală, tehnică, managerială etc.) pentru obţinerea şi/sau

Globalizarea economică

consolidarea avantajelor competitive. Tot spre deosebire de perioadele anterioare în care fuziunile şi achiziţiile erau deosebit de intense în perioade de conjunctură economică nefavorabilă, în prezent fenomenul se prezintă invers: când conjunctura economică internaţională este favorabilă şi oferă perspectiva unor afaceri profitabile achiziţiile şi fuziunile transfrontaliere se amplifică; când conjunctura este nefavorabilă – iar anii 2001 şi 2002 sunt relevanţi în acest sens – achiziţiile şi fuziunile transfrontaliere sunt inhibate. Marile achiziţii şi fuziuni contemporane nu au ca scop în sine eliminarea concurenţilor şi creşterea dimensiunii firmei, ci reprezintă o pistă pentru derularea unor afaceri mai profitabile în viitor. Evoluţia poziţiilor CTN în economia mondială în ultimele două decenii poate fi relevată prin oricare din indicatorii parţiali surprinşi în tabelul 27.1. În doar 19 ani activele deţinute în filialele din străinătate au cunoscut o creştere impresionantă de 12,7 ori, cifra de afaceri s-a mărit de 7,3 ori, stocul ISD în străinătate de aproape 12 ori, producţia de aproape 6 ori ş.a.m.d. Relevant este că fiecare dintre aceşti indicatori a înregistrat o dinamică de 2-4 ori superioară celei medii din economia mondială privită în ansamblul său. Astfel, poziţia CTN se consolidează în timp, iar rolul lor în economia mondială s-a accentuat în ultimele trei decenii. Principalele fluxuri economice internaţionale depind în prezent în măsură covârşitoare de deciziile şi acţiunile CTN, care se afirmă – cel puţin prin prisma celor mai puternice – drept principalul centru de forţă economică. Dar evaluarea vizează nu doar perspectiva mondo-economică; în majoritatea statelor a căror economie este aşezată de mai mult timp pe principiile economiei de piaţă, evoluţiile macroeconomice depind, în cea mai mare măsură, de acţiunile şi performanţele CTN şi ale filialelor localizate în respectivele ţări. Preocuparea şi, mai ales, rezultatele obţinute în constituirea de CTN cu sediul în ţară şi înfiinţarea unor filiale ale CTN cu sediul în alte state reprezintă împrejurări dintre cele mai importante de care depinde evoluţia unei economii date, capacitatea de rezistenţă în faţa unor conjuncturi nefavorabile şi locul respectivei ţări în economia mondială; în ultimă instanţă soliditatea proceselor de creştere economică depinde şi de locul pe care îl ocupă CTN „autohtone” şi filiale „naţionale” ale unor CTN străine în structura economiei respective. Procesul de concentrare a capitalului şi cifrei de afaceri este însoţit inevitabil şi de cel de concentrare a deciziei economice care se localizează în cele mai puternice state. Din cele 25 cele mai mari CTN din lume, 24 (adică 96%) au sediul social al societăţii mamă în ţările cele mai avansate din punct de vedere economic: şase în SUA, patru în Germania, câte trei în Franţa şi Marea Britanie,

Teorie economică generală ● Macroeconomie

câte două în Elveţia, Japonia, Olanda şi câte una în Italia şi Spania şi ca excepţie Hong Kong (China), inclusă în statistici ca zonă emergentă. Prezenţa sediului social al CTN într-o ţară dată prezintă o deosebită importanţă prin avantaje deloc neglijabile pentru spaţiul de locaţie: aici se concentrează importante capacităţi manageriale, şi implicit decizionale, pentru un semnificativ areal economic extern, sunt plătite salarii şi dividende substanţiale (factor de impulsionare a cererii interne), sunt atrase fluxuri financiare de la filiale externe, resurse şi rezultate ale cercetării ştiinţifice. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care şi ţările mai puţin dezvoltate promovează politici active pentru a stimula localizarea sediului social al CTN (chiar cu participare multinaţională la capital, alături de cel autohton) în spaţiul lor economic, ca premisă pentru obţinerea de avantaje concurenţiale, înscrierea eficientă în noua diviziune internaţională a muncii, pătrunderea în rândul statelor emergente şi chiar pentru încadrarea pe traiectoria noului model de creştere economică. O asemenea politică activă, de sprijinire şi stimulare a capitalului autohton în direcţia coagulării intereselor personale ale deţinătorilor lui este absolut necesară şi în România pentru a crea câteva CTN cu sediul social în ţara noastră.

27.4.3 Formarea sistemelor internaţionale de producţie

Etapei actuale de globalizare economică îi corespunde şi o formă avansată în activitatea corporaţiilor concretizată în apariţia şi apoi amplificarea sistemului producţiei internaţionale integrate (S.P.I.I.). Ea reuneşte într-un sistem integrat şi unitar coordonat la scară globală componentele lanţului de creare a valorii, dar având localizări geografice diferite; reunirea componentelor diferite funcţional şi locaţional se realizează pe criteriile avantajului

concurenţial specific (de cost sau de diversificare) al fiecărei componente: S.P.I.I. reprezintă activităţile desfăşurate în diferite ţări din care rezultă bunuri materiale şi servicii, dar activităţile respective sunt orientate de firme (centre de decizie) având sediul în alte ţări. Azi, pe pieţele tot mai globalizate, concurenţa se duce nu atât între

uzinele sau firmele individuale x, y, z,

servicii, informaţie), ci între sistemele internaţionale de producţie controlate şi

coordonate unitar de firme puternice A, B, C,

care produc anumite bunuri (materiale,

care realizează acelaşi tip de

bun sau bunuri substituibile. Promotorii şi coordonării sistemelor internaţionale de producţie sunt firmele mari, puternice, companiile multinaţionale care localizează

Globalizarea economică

în diferite ţări filiale ale lanţului (sistemului) valorii – filiale create prin ISD – şi atrag într-un sistem complex de subcontractare, pe baze durabile şi clauze precise de calitate, preţ şi termene, o amplă reţea de firme independente juridic, în special întreprinderi mici şi mijlocii. Procesele de delocalizare şi localizare internaţională a unor activităţi din sistemul producerii a numeroase bunuri relevă că prin investiţiile directe în străinătate, CTN participă cu resurse performante la constituirea filialelor şi stimulează procesele din economia receptoare; dar, totodată, prin sistemul producţiei internaţionale ele obţin din surse externe nu doar alţi factori de producţie, necesari obţinerii produselor complexe, dar, mai ales, factori de producţie performanţi care le consolidează AC. Tocmai de aceea, localizarea diferitelor activităţi şi funcţiuni ale sistemului valorii CTN are un caracter selectiv. Încă de la apariţie CTN şi-au desfăşurat activitatea în mai multe spaţii sau locaţii: cel al societăţii mamă, cel al filialelor şi cel în care se derulează relaţiile dintre filialele şi dintre acestea şi alţi cooperanţi. Dar, sistemului producţiei internaţionale i se pot decela unele elemente calitative:

- integrarea mai adâncă în sistemul de creare a valorii a unor activităţi,

diferite dar complementare, la scară internaţională (regională sau globală) şi

selectate pe criterii de AC specific;

- eficienţa este evaluată şi la nivelul sistemului global de producţie, al

întregii reţele, iar rezultatele se repartizează între componente în funcţie de aportul la sistemul valorii şi de strategia generală promovată de către societatea mamă, ca expresie a intereselor celor care deţin pachetul acţiunilor de control;

- practicarea generalizată între filiale a preţurilor de transfer (ridicate

sau scăzute), în limitele permise de legislaţia fiecărei locaţii şi strategia financiară globală a CTN, preţuri reglementate şi care nu au legătură cu cele practicate în mod

obişnuit în tranzacţiile de piaţă;

- se bazează pe un sistem de comunicaţii moderne şi ramificate care

permit supravegherea în timp real a modului cum funcţionează verigile sistemului şi coordonarea lui unitară, în contextul unei largi autonomii decizionale în aspecte operative ce ţin de situaţia concretă a mediului în care fiecare acţionează;

- concurenţa dintre CTN se duce nu atât între uzine şi alte unităţi de

producţie, de cercetare-proiectare, de comercializare etc., reprezentând filiale ale acestora, ci global între sistemele de producţie integrate ale fiecăreia. Dar

Teorie economică generală ● Macroeconomie

concurenţa trebuie privită atât ca o competiţie, cât şi ca o cooperare bazată pe interesele fiecărui participant. În acest spirit, odată cu amplificarea sistemelor internaţionale de producţie se creează şi reţele de alianţe strategice (fuziuni şi achiziţii de firme în comun, societăţi mixte, acorduri de cesionare reciprocă de licenţe, cercetarea, producţia şi comercializarea în comun a unor bunuri), prin care corporaţiile împart riscul pe care-l comportă producţia şi cererea pe pieţe tot mai fluide şi imprevizibile. Alianţele strategice sunt dirijate de către societăţile mamă şi vizează acţiuni în mediul internaţional, la care fiecare participă cu resurse, sub formă de ISD, în funcţie de care îşi asumă riscul, dar beneficiază şi de rezultate. Specialiştii care studiază sistemele internaţionale de producţie, ca temă distinctă apreciază că producţia internaţională este expresia sintetică a efectelor ISD şi a globalizării economice impulsionate de CTN. Dimensiunile producţiei internaţionale în anul 2001 au depăşit cifra de 3495 miliarde USD, reprezentând circa 11% din Produsul Mondial Brut, înregistrând o creştere de circa şase ori faţă de 1982. Producţia internaţională este în ultimă instanţă răspunsul CTN la schimbările tehnologice, liberalizarea relaţiilor economice internaţionale, creşterea competiţiei şi tendinţa spre globalizare economică.

PACHET PEDAGOGIC

CUVINTE-CHEIE

Globalizare economică

Dereglementarea pieţelor

Companii transnaţionale

Pieţe globale

Dereglementare economică

Investiţii în „câmp verde”

Fuziuni şi achiziţii internaţionale

Lanţul de creare a valorii

Avantaj competitiv

Internaţionalizare a activităţii economice

Avantaj competitiv de cost

Avantaj competitiv de diferenţiere

Sistemul producţiei internaţionale integrate

Alianţe strategice

Companie transnaţională

Globalizarea economică

ÎNTREBĂRI

În numeroase analize economice consacrate globalizării atenţia gravitează în două direcţii extreme: cea de negare a rolului statului şi cea în care statul este „moaşa” procesului de globalizare. Evaluaţi aceste opinii şi implicaţiile lor. Care este opinia dumneavoastră?

Principalii indicatori economici de apreciere a forţei CTN.

 

Prezentaţi principalii câştigători, respectiv perdanţi ai procesului de globalizare de până în prezent.

Prezentaţi avantajele economice care rezultă din existenţa sediului CTN într-o anumită ţară.

Arătaţi în ce constă selectivitatea deciziilor CTN privind amplasarea filialelor proprii în străinătate.

Prezentaţi

principalele

coordonate

esenţiale

comune

ale

activităţii

economice

contemporane.

 

Caracterizaţi curentele economice reprezentative în teoria globalizării.

 

APLICAŢII

 

1.

În procesul de globalizare (chiar slabă) are loc dereglementarea pieţelor. Una din afirmaţiile de mai jos privind acest proces este falsă:

a) formarea liberă a preţurilor;

 

b) liberalizarea condiţiilor de intrare/ieşire de pe piaţă;

 

c) lipsa normelor şi regulilor esenţiale privind concurenţa;

d) restrângerea drastică a intervenţiei directe a statului cu mecanismele pieţei.

2.

În planul politicilor economice şi al doctrinelor, globalizarea favorizează afirmarea perceptelor:

a) keynesiste;

 

b) neokeynesiste;

c) clasice;

d) neoliberale.

 

Ilustraţi afirmaţia dvs. prin teze specifice acestor percepte.

 

3.

Pe pieţele globalizate, concurenţa se duce mai ales între:

a) firme individuale mari, puternice;

b) firme mici şi mijlocii;

c) între diferite economii naţionale privite global;

Teorie economică generală ● Macroeconomie

4. Filialele din străinătate ale CTN sunt create mai ales prin:

a) export de bunuri de capital;

b) investiţii externe directe;

c) investiţii externe de portofoliu;

d) investiţii externe şi organizaţiile de integrare economică interstatală.

5. CTN îşi desfăşoară activitatea în mai multe spaţii:

a) cel în care are sediul societatea mamă;

b) cel al societăţii mamă şi cele ale filialelor;

c) cel al societăţii mamă, cele ale filialelor şi ale relaţiilor dintre acestea;

d) cel al societăţii mamă, cele ale filialelor, ale relaţiilor dintre ele şi cu alţi cooperanţi;

e) componentele de la punctul „d” şi în plus spaţiile în care operează statele (guvernele) în care îşi au sediile CTN.

6. Activităţile cu locaţii diferite care sunt integrate în sistemul producţiei internaţionale ale CTN sunt selectate în funcţie de:

a) afinităţi lingvistice şi politice;

b) resursele naturale de care dispun diferite locaţii;

c) avantajul competitiv specific al fiecărei locaţii;

d) relaţiile economice tradiţionale;

e) toate cele de mai sus.

Argumentaţi răspunsul corect.

7. Globalizarea integrează diferitele segmente ale economiei mondiale. Ca rezultat, la nivel mondial şi al fiecărei ţări, societatea devine:

a) mai omogenă;

b) mai diferenţială.

Argumentaţi răspunsul pe care-l consideraţi corect.

8. Agenţii principali ai globalizării sunt CTN şi guvernele din cele mai puternice ţări. Pe acest fond, în toate ţările sporeşte foarte rapid numărul întreprinderilor mici şi mijlocii. Ca atare:

a) forţa lor economică creşte;

b) are loc concentrarea proprietăţii şi deciziei în activitatea economică;

c) în competiţia mondială ele sunt mai rezistente;

Globalizarea economică

9. Relaţiile economice internaţionale sunt concentrate:

a) între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate;

b) în cadrul „triadei”;

c) în interiorul UE;

d) între UE şi ţările care au realizat tranziţia la economia de piaţă.

Argumentaţi logic şi statistic alegerea dvs.

10. În

prezent,

achiziţiile

şi

fuziunile

internaţionale

conjunctură:

a) favorabilă;

b) nefavorabilă.

Ilustraţi prin argumente statistice alegerea dvs.

se

amplifică

în