Şapte pensii dintr-o lovitură

În urmă cu cîteva zile am făcut o afacere bună: mi-am cumpărat o basculă. A fost ieftină
şi avea doar 5000 la bord. Din dotarea armatei. Am dat pe ea cam cît dă guvernul pe o
rablă. Cu carnetul de profesionist a fost mai greu, dar ce nu se poate rezolva cu ceva ce
începe cu E şi se termină cu uro? L-am luat şi pe ăla, că şi eu sînt doctor şi iac-şa, o mînă
spală pe alta şi amîndouă obrazul.

Azi am ieşit un pic să mă mai dau cu basculanta. Nu prea înţeleg de ce unii sunt atît de
grăbiţi! Cînd să zic şi eu mă descurcam, a venit ploaia, aşa că am decis să mă duc spre
casă. Am apăsat un pic pe pedala aia din dreapta, dar nu ştiu cum s-a făcut, că fiind mare
de tot, mi-a cam rămas talpa pe ea. Se mai întîmplă. Tocmai depăşeam o coloană de
maşini oprite din ceva motive de şoferi amatori amărîţi la o zebră. Cînd să trec şi eu, văd
că tocmai traversa o colecţie de moşi şi babe, floarea vîrstei a 3-a. Calc frîna, calc
frîna, ...calc frîna! Da cum bascula nu-i Trabant să oprească în patru metri, nici SLK să
oprească în doi, mă duc sanie spre bulucul de pensionari ce intrase în panică dinamică,
adică agitau o pereche de cîrje, patru proteze, din care două de ultimă generaţia, două
auditive. Cînd or fi avut timp să le scoată? Sprinteni pensionarii ăştia! Li se trage de la
pensiile bune ce le încasează şi de la exerciţiile de la sala de fitnes la care n-am ajuns
niciodată că eu nu sunt la pensie, sunt doctor. Ce să faci, fiecare cu crucea lui... Trag frîna
de urgenţă (că acolo lucrez) dar nu ţine, că abseul era decuplat. Îi expediez pe toţi amărîţii
ăia în şanţul plin cu apă de la ploile ce nu au încetat să cadă. Mă dau jos, ceilalţi şoferi se
adună roată, mă apostrofează, mă ameninţă, mă înghiontesc. Cineva a sunat deja la 112 şi
un echipaj de la circulaţie ajunge la timp pentru a mă scăpa din ghiarele celor ce aveau de
gînd, dacă nu să mă linşeje, cel puţin să mă scalpeze. Pe cînd demarăm apuc să văd duba
procuraturii şi cea de la morgă, amîndouă blocînd sensul opus. Sunt debarcat la spital, mi
se ia o probă de sînge (eram curat ca lacrima lui Ovidiu) şi apoi sunt transportat la secţie.
Sunt escortat într-un birou la etajul doi. Mă veghează doar cu un poliţist mai tăcut, cu
alură de K1 şi cu privire asortată. Pe cînd mă gîndeam ce să declar şi ce să nu declar, să
cer un avocat sau să îl sun pe Nasul, apare un inspector plin, îl expediază pe poliţist cu un
ordin şoptit şi se uită ţintă la mine. Mă uit şi eu la el ca tot omul cu o muscă mare pe
căciulă şi mă întreb ce vra să zică prin această tăcere. Brusc se ridică în picioare,
încremeneşte în faţa mea în poziţie de drepţi salutînd. Mă ridic şi eu să văd unde se uită
el, acolo în spatele meu şi prind o uşă ce se închide după ce a lăsat să treacă un personaj
probabil foarte, foarte, dacă nu chiar extrem de important. Inspectorul îi comunică sec că
am lichidat şase pensionari, din care trei cu asistenţi personali şi că încă doi sunt în comă
profundă. Vorba croitoraşului cel viteaz din povestea fraţilor Grimm: „Şapte dintr-o
lovitură!” Mă iau căldurile, mă trec sudorile, pulsul îmi dispare, mi se moaie genunchii,
limba şi unghia aia lungă de la degetul mic şi simt că se face întuneric. Personajul se uită
la mine aproape vesel, îl concediază pe inspector şi după ce mă ancorează bine să nu o
iau spre parter, îmi şopteşte aproape cu duioşie în glas:

- Domle, aţi făcut ceea ce nici guvernul nu a reuşit: aţi lichidat total şapte pensii şi
sunteţi pe cale să mai lichidaţi două, plus cele ale asistenţilor lor. Vă felicit! De fapt, vă
rog să îmi daţi voie să vă comunic că dl prim-ministru vă felicită personal. Mă fac
deasemenea purtătorul mesajului preşedintelui care vrea să vă cunoscă tot personal şi să
vă recompenseze. Mîine îl veţi întîlni la Cotroceni şi într-o mică ceremonie vă va decora
cu ordinul Steaua României clasa a III-a. Tot mîine sunteţi invitat să vă alăturaţi
guvernului patriei noastre în calitate de independent, cu funcţia de vice-prim-ministru şi
ministru însărcinat cu situaţia pensionarilor. Vom rezolva noi situaţia de aici: pensionarii
ăia au murit înecaţi în şanţul plin cu apă, aşa că ministrului mediului i s-a retras sprijinul
politic şi şi-a prezentat demisia care i-a fost aprobată. Ne gîndim să preluaţi tot
dumneavoastră şi ministerul acesta.

Am cerut două secunde să mă gîndesc şi am spus da. A venit o domnişoară blondă în

uniformă, mi-a dat tot ce îmi trebuie să ajung în capitală, plus un card cu numele meu la
BCR. Mi-am sunat soţia, i-am spus la revedere şi m-am îndrepta spre capitală acolo unde
talentul, probitatea, cinstea, caracterul, competenţa şi loialitatea sunt într-adevăr
apreciate. Eu am ieşit din criză, pensionarii au ieşit din criză, noi toţi am ieşit din criză.
Voi aţi ieşit din criză. O să trăim bine!

...............................................................................................................................................
.

Dedic această satiră tuturor pensionarilor ce au fost vînaţi pe vremea lui Ceauşescu că
ascundeau prin cămară peste 10 kile de zahăr, ulei sau făină, că stăteau la cozi de
dimineaţa pînă seara ca să aibă nepoţii ce mînca, cît şi actualilor pensionari care, după
spusele guvernului au pus patria în pericol prin pensiile lor. Textul mai este dediccat
tuturor bugetarilor competenţi ce merg deja acasă cu salariile reduse de cîteva luni şi au
devenit adevăraţi eroi ai supravieţuirii, demni de un nou serial pe Discoveri. Cum
Ceauşescu transformase România într-o închisoare cu 22 de milioane înainte de 1990,
felicit pe această cale guvernul Boc că a depăşit visul dictatorului şi a dictatoarei
transformînd România într-un lagăr de concentrare în masă din care nimeni nu mai va
avea resurse să scape. Mai dedic textul tuturor prelaţilor care au hotărît ca în acest ceas de
cumpănă să împrumute peste 120 de milioane de euro pentru a construi cea mai mare
biserică din România şi să o denumească Catedrala Mântuirii Neamului. Treaba se va
putea rezolva cu o nouă taxă de 10 Euro pe cap de român. Vorba aia: Nihil sine taxe