Sunteți pe pagina 1din 12

Thenologii de fabricatie

Definiţie: Tehnologia reprezintã ansamblul de procese , metode ,

procedee , reguli , operaţii si condiţii tehnice care se desfaşoarã

in scopul obţinerii unui anumit produs ( piesa , organ de masinã ,

sistem tehnic , construcţie industrialã sau de altã naturã etc .)

Comisia economicã ONU pentru România defineste tehnologia ca fiind “

aplicarea corectã a cunostintelor stiinţifice si tehnice in concepţia ,

dezvoltarea si fabricarea unui produs”. Potrivit acestei definiţii , tehnologia

poate fi privitã ca un sistem de cunostinţe stiinţifice si tehnice inglobate in

procedee , material , echipamente si sisteme informaţionale specific ( planuri ,

programe , documentaţii). Tehnologia de fabricaţie a unui produs impune

executarea operaţiilor intr-o ordine determinate si prestabilitã. Tehnologia de

fabricaţie influenţeazã in mod direct modul de valorificare a investiţiilor si

resurselor , modul de utilizare a forţei de muncã , costul de producţie si

organizarea intreprinderii. Alegerea optimã a tehnologiei de obţinere a unui

produs conduce la cresterea rentabilitãţii si a productivitãţii intreprinderii , la

reducerea consumurilor de materiale.

Analiza sistemelor de fabricaţie pe baza tehnologiei utilizate intr-o

intreprindere se face in principal in funcţie de :

a. Nivelul de dezvoltare tehnologicã


b. Gradul de inzestrare tehnicã si modul in care sunt conduse procesele
tehnologice

c. Flexibilitatea tehnologiilor

d. Noutatea procedeelor aplicate


 a. Dupã nivelul de dezvoltare tehnologicã , tehnologiilor se clasificã
conform tabelului 2.10.

Tabelul 2.10 – Caracteristicile diferitelor tipuri de tehnologii

Tipuri si tehnologii Caracteristici

-fiind foarte noi , putin testate si aplicate , nu si-au

emergente dovedit incã defectele si calitãtile

- aplicarea lor poate conduce la cresterea riscurilor

de fabricaţie si la scãderea profitului


evolutive -sunt deja cunoscute prin performanţele lor ; pentru

ca aplicarea lor conduce la cresterea profitului

intreprinderii , urmeazã a fi generalizare

Natura -sunt cunoscute in detaliu si sunt aplicate in mod

curent cu rezultate bune


In declin -sunt depãsite de alte tehnologii sub aspect

calitativ si aplicarea lor nu mai reprezinta un

avantaj concurenţial pentru intreprindere


depãsite -nu mai asigurã performanţe sub aspectul calitãtii

produsului si al costului de fabricaţie


Emergenta , evoluţia , maturizarea , declinul si depãşirea sunt faze care

caracterizeazã desfãsurarea in timp a oricãrei tehnologii , proces care se

poate reprezenta grafic ca in figura 2.10.

Fig. 2.10 – Performanţele tehnologiei in timp OA- emergenta; AB-evolutie; BC –

maturizarea; CD – declinul; DE – depãşirea


De exemplu , procedeul de fotoligrafiere utilizat pentru fabricarea circuitelor

integrate este un procedeu socotit matur , cu diferite variante ce il fac

evolutiv , iar utilizarea laserului pentru deschiderea de ferestre este un

procedeu emergent.

> b. Dupã gradul de inzestrare tehnicã si dupa modul in care sunt conduse
procesele tehnologice , tehnologiile pot fi :

- manual , in care munca este efectuatã de cãtre om , avãnd o

pondere neglijabilã in cadrul economiei moderne;

- mecanizate , in care efortul este preluat de cãtre maşini

conduse in mod direct de cãtre om

- automatizate , caracterizate prin faptul cã o parte dintre

funcţiile operatorului uman este preluatã de cãtre o

instalaţie care realizeazã controlul unor factori comandabili ,

ca : urmãrire , semnalizare , comandã , reglare a valorilor intre

anumite limite , blocare , dispecerizare etc.

- cibernetizate ( automatizate complex ) , la care conducerea

proceselor tehnologice se realizeazã prin calculator

- robotizate ( automatizate flexibil ) , care permit realizarea unor

lucrãri complexe fara intervenţia directã a omului

Tehnologiile manuale sunt utilizate pentru execuţia unor operatii cu

ajutorul sculelor de mânã sau a unor dispozitive simple. Deoarece prin

utilizarea acestor tehnologii productivitatea muncii este foarte micã , ele sunt

utilizate indeosebi in cadrul producţiei de unicate , de exemplu in cazul

recondiţionãrii pieselor uzate prin sudare sau in operaţiile de lãcãtuşãrie.


Mecanizarea constã in introducerea maşinilor , a mecanismelor , a

aparatelor si a instrumentelor pentru executarea unor activitãţi productive.

Mecanizarea a constituit in urmã cu câteva decenii principal cale de creştere

a productivitãţii muncii si de diminuare a efortului uman in cadrul proceselor

de producţie industrial , prin utilizarea energiei maşinilor – unelte şi a

agregatelor complexe.

 Automatizarea permite realizarea unor valori optime ale parametrilor


regimului de lucru prin sesizarea la timp a abaterilor si prin anularea

rapidã a defectelor in cadrul aceleiaşi faze a procesului tehnologic ,

preintâmpinând astfel dereglãri ale fazelor urmãtoare ale procesului

si asigurând calitatea produselor. De asemenea , se asigurã controlul

la distant si al proceselor care se desfaşoarã in medii toxice ,

chimice sau explosive , la temperature limitã sau in condiţii de

radiaţii puternice.

Ansamblul format din procesul supus automatizãrii si dispozitivele tehnice

care asigurã automatizarea formeazã un sistem automat. Echipamentele

tehnice specific sistemelor automate sunt : regulatoare automate ,

amplificatoare , relee , traductoare , elemente de execuţie.

Sistemele automate utilizate in sistemele de fabricaţie realizeazã

urmatoarele funcţii:

- Reglarea parametrilor funcţionali si menţinerea lor in limite

optime

- Umãrirea mãrimilor de ieşire si realizarea modificãrii lor in

funcţie de variaţia mãrimilor de intrare

- Invariaţia mãrimilor de ieşire faţã de acţiunea factorilor

perturbatori

- Optimizarea regimului de lucru


Automatizarea conduce la cresterea randamentului utilajelor si al

instalaţiilor prin reducerea timpului de pornire si a timpului de staţionare

cauzat de opriri accidentale , la cresterea calitãţii produselor prin respectarea

riguroasã a parametrilor regimului de lucru , la cresterea duratei de

funcţionare a utilajelor prin eliminarea suprasarcinilor şi a şocurilor in

exploatare

In cadrul sistemelor de fabricaţie , dupã sfera de cuprindere a operaţiilor de

producţie , automatizãrile pot fi simple sau complexe.

Automatizarea simplã constã in introducerea in procesul de fabricaţie a

unor aparate , maşini sau dispozitive care permit realizarea unor operaţii sau

activitãţi fãrã participarea nemijlocitã a omului.

Automatizarea complexã asigurã executarea unui ansamblu de operaţii

de producţie , atât de baza , cât si auxiliare sau de servire ( operatii de

producţie , control ,transport ,reglaj , protective , blocaj , etc. ). Automatizarea

complexã poate fi intalnitã fie in cadrul unor maşini , utilaje sau instalaţii unde

este posibilã automatizarea unei succesiuni de operaţii sau a tuturor

operaţiilor in ciclul operaţional al acestora , fie in cadrul unor linii

tehnologice , secţii sau duzine automatizate.

Automatizarea are o largã aplicabilitate in conducerea proceselor

continue şi a liniilor de asamblare complexe.

 Cibernetizarea utilizeazã calculatoarele universal prevãzute cu unitãţi


specific – numite interfeţe de proces – care le permit sã

interacţioneze direct cu procesul tehnologic condus.

Echipamentele tehnice specific proceselor cibernetizate sunt :


- Calculatorul numeric – echipament electronic care prelucreazã

informaţia primitã

- Interfeţe de proces , alcãtuite din dispozitive funcţionale distinct

( multiplexoare , demultiplexoare , decodoare , blocuri de

comandã , convertoare ) cu rol de memorare a informaţiei , de

control si comandã secvenţialã a perifericelor de proces si de

adaptare a semnalelor

- Echipamente periferice ( consola operatorului , imprimanta ,

memorie externa , bloc de afişaj numeric ) cu rolul de a scoate si

a introduce date in sistem

Utilizarea calculatoarelor de proces permite vizualizarea unor informaţii

despre parametrii procesului , detectarea rapidã a defecţiunilor apãrute ,

eliminarea lucrãrilor de ruinã din activitatea operatorilor tehnologici

( register , bilanţuri datorate posibilitãţii imprimãrii acestor date ) ,

optimizarea corelatã in timp real a tuturor proceselor din instalaţia reglatã

automat.

 Robotizarea a condus la inzestrarea proceselor de producţie cu


sisteme automatizate , informatice , precum şi roboţii industriali.

Roboţii Industriali au apãrut prin imbinarea inteligenţei calculatorului

cu manipulatoarele mecanice. Roboţii pot fi definiţi ca maşini automate ,

programabile , care pot efectua lucrãri simple , repetitive şi care au

capacitatea de percepere si interpretare a semnalelor din mediul exterior ,

precum şi capacitatea de adaptare la mediul in timpul procesului de lucru.

Roboţii industriali se utilizeazã cu precãdere in ramuri industriale cu procese

discontinue cum sunt industria constructoare de maşini , de prelucrare a

lemnului , industria uşoara s.a , pentru executarea unor operaţii de sortare ,

manipulare , transport , sudare , vopsire , lipire , asamblare , etc .


Introducerea roboţilor industriali in sistemele de fabricaţie oferã

numeroase avantaje muncitorilor , industriilor si implicit ţãrilor care le

utilizeaza. Dintre acestea , pot fi enumerate :

- Creşterea securitãţii muncii , prin utilizarea roboţilor in spaţii

periculoase , in condiţii de mediu dãunãtoare omului sau in

condiţii necunoscute de exploatare;

- Creşterea calitãţii produselor şi a productivitãţii

- Reducerea substanţial a preţului de cost , prin scãderea

consumurilor de materii prime

- Scaderea stocurilor de piese şi semifabricate

- Inlocuirea omului in executarea unor acţiuni repetitive ,

monotone sau pentru manipularea maselor grele

Industriilor modern , caracterizate prin fabricaţie de unicat sau de serii mici

şi mijlocii , utilizeazã cu precadere automatizarea flexibilã , bazatã pe

folosirea microprocesoarelor , a roboţilor si a informaticii industriale .

Automatizarea , cibernetizarea si robotizarea au devenit factori decisivi in

dezvoltarea fiecãrei ţãri , prin introducerea unor efecte positive substanţiale ,

atât in plan tehnico – economic , cât şi in plan social . In plan tehnico –

economic , introducerea acestor tehnologii conduce la :

- Creşterea productivitãţii muncii

- Intãrirea controlului asupra siguranţei in funcţionare a

instalaţiilor industriale

- Economisirea de energie şi de materii prime

- Optimizarea costurilor de infrastructurã

- Realizarea unor operaţii de producţie complexe


- Creşterea calitãtii produselor

In plan social , efectele aplicãrii acestor tehnologii contribuie la :

- Imbunãtãţirea condiţiilor de muncã prin plasarea operatorului

uman la distanţã faţã de sursele de zgomot , vibraţii ,

temperaturi extreme , noxe , etc.

- Eliminarea stresului produs de actiunile monotone , repetitive şi

de manipularea a maselor grele

- Creşterea securitãţii muncii prin eliminarea pericolului de

producere a exploziilor sau a incendiilor

c. Din punct de vedere al flexibilitãţii , tehnologiile pot fi clasificate in:

 Sisteme cu flexibilitate naturalã , la care maşinile pot fi folosite in


orice succesiune pentru realizarea unui produs ( de exemplu ,

atelierele de lãcãtuşerie)

 Sisteme rigide in cadrul cãrora se realizeazã un singur produs ,


schimbarea acestuia implicãnd modificarea componenţei si a liniei de

fabricaţie ( de exemplu , benzile rulante din secţiile de asamblare )

 Sisteme cu flexibilitate artificialã , cunoscute şi sub denumirea de


sisteme flexibile de fabricaţie , care pot realiza diferite produse fãrã

intervenţia omului , folosind maşini unelte programabile şi roboţi

industriali.

Flexibilitatea reprezintã capacitatea proceselor de fabricaţie de a se adapta

la volume diferite de producţie, la o innoire a produselor , sau de a adapta

mijloace de producţie diferite , pentru a obtine acelaşi produs.


Sistemele flexibile de fabricaţie sunt alcãtuite din utilaje tehnologice

programabile , dispozitive de schimbare automatã a sculelor , dispozitive

automate de incãrcare – descãrcare a maşinilor – unelte , sisteme de

depozitare si transport a pieselor şi a sculelor. Componenta de bazaã a unui

sistem flexibil o constituie unitatea flexibila , care reprezentatã de cãtre o

maşina – unealtã cu comanda numericã. Mai multe maşini – unelte a cãror

activitate este coordonata de cãtre un calculator de proces alcãtuiesc o

celula flexibilã.

e. Din punct de vedere al noutãţii procedeelor aplicate , tehnologiilor


pot fi:

 Clasice , utilizate pe scarã largã in industria prelucrãtoare


 Neconvenţionale

Tehnologiile clasice prelucrate a materialelor in vederea obţinerii de piese

finite se materializeazã prin procedee de turnare , de deformare plastic

( laminare , forjare , trefilare , extrudare ) şi prin aşchiere ( strunjire ,

rabotare , frezare , gãurire , alezare etc )

Tehnologiile neconvenţionale nu inlocuiesc , ci completeazã tehnologiile de

prelucrare clasicã , in situaţiile in care acestea devin nesatisfãcãtoare :

pentru prelucrarea unor materiale cu proprietãţi deosebite ( material

refractare , material de duritate foarte mare , material composite etc. ),

imposibil sau greu de prelucrat prin procedee clasice şi pentru prelucrarea

unor piese de dimensiuni mici şi complexitate ridicat din mecanica finã ,

electronic , automatic s.a. Prelucrãrile neconvenţionale se utilizeazã , in

general , pentru indepãrtarea excedentului de material intr-un process de

eroziune care se desfãsşoarã intre un agent eroziv ( descãrcare electricã in


impulsuri , substanţã chimica , jet de plasmã , radiaţii , ultrasunete ) şi

obiectul eroziunii ( piese de prelucrat )

Costul instalaţiilor pentru prelucrãri neconvenţionale este foarte ridicat ,

motiv pentru care utilizarea acestor tehnici de prelucrare este justificatã

numai in situaţiile in care procedeele clasice sunt nesatisfãcãtoare.

Prelucrarile neconvenţionale se realizeazã prin eroziune electricã , eroziune

electrotchimicã, cu ultrasunete , cu fascicul de electroni , cu laser , prin

eroziune cu plasma etc.

Comparativ cu tehnologiile convenţionale , cele neconvenţionale prezintã

o serie de avantaje:

- Creşterea vitezei de desfãşurare a proceselor

- Reducerea timpului de prelucrare

- Diminuarea consumului de material şi energie

- Imbunãtãţirea calitatii produselor

Tehnologiile neconvenţionale necesitã insã instalaţii complexe , medii de

lucru deosebite ( presiuni mari sau vid , medii special de ionizrea ) . Costul

prelucrãrii este mai mare decât la prelucrarile prin procedee convenţionale şi

poate fi redus prin creşterea numãrului de piese de acelaşi tip.

Analiza sistemelor de fabricaţie din punctul de vedere al tehnologiilor

utilizate trebuie sã evidenţieze in ce mãsurã aceste sisteme sunt

caracterizate prin capacitatea de a se adapata uşor unor sarcini de productie ,

prin utilizarea procedeelor tehnologice adaptate tipului de productie şi de

produse executate , prin conducerea automatizatã , cibernetizatã sau

robotizatã a producţiei.