Sunteți pe pagina 1din 2

SCIENAR: Realitatea augmentată evidenţiază

INTERFERENŢELE între ştiinţă şi artă

Bucureşti, 2 iunie 2010


În seara zilei de 31 mai, de la ora 18:30, s-au deschis porţile expoziţiei internaţionale SCIENAR –
INTERFERENŢE prin vernisajul desfăşurat în sala de expoziţii a Universităţii Naţionale de Arte. În
ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, peste o sută de participanţi au ales să participe la un eveniment
unic, apreciat de vizitatori care au văzut în această manifestare o premieră în materie de conţinut, dar
şi prin modul de prezentare.

„Patrimoniul cultural european comun bazat pe legătura dintre Ştiinţă şi Artă are nevoie de
instrumente care să îl facă cunoscut publicului. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor ne permite să
explorăm creativ aceste relaţii într-un mod de neconceput în urmă cu câţiva ani. Din ce în ce mai mult,
omul modern trăieşte într-o lume în care virtualul se amestecă cu realul. Iată de ce o expoziţie în care
se regăsesc imagini virtuale ale unor creaţii, alături de opere reale nu mai surprinde, deşi în România
această abordare reprezintă un debut”, a declarat Gheorghe Samoilă, curator al expoziţiei şi
coordonator al proiectului din partea ITC.

Expoziţia pune în valoare interferenţele existente între ştiinţă şi artă prin detalii tehnice de organizare:
în primul rând panourile în care sunt încorporate ecranele de prezentare a lucrărilor virtuale respectă
regula secţiunii de aur, o regulă aplicată de la egiptenii şi grecii antici, de toţi arhitecţii şi artiştii care
urmăresc obţinerea unor efecte estetice prin proporţii. Atât plasarea panourilor, cât şi a ecranelor
urmăreşte spirala logaritmică desenată cu ajutorul aceleiaşi secţiuni de aur.

În deschiderea evenimentului curatorul expoziţiei, Gheorghe Samoilă, a prezentat operele create în


legătură directă sau indirectă cu ştiinţa. Profesorul Mauro Francaviglia, coordonator al proiectului
SCIENAR, a deschis expoziţia cu o introducere despre proiect şi acţiunile derulate anterior. Concertul
live susţinut de Leonello Tarabella prin tehnici multimedia originale a încântat publicul, stârnind discuţii
interesante după concert pe baza conceptului de realitate augmentată care a fost reprezentat într-un
mod inedit. La finalul concertului, Leonello Tarabella a avut o replică relevantă şi edificatoare:
„Tehnologia este doar instrumentul, restul vine din suflet”. Acesta este avantajul artistului modern din
zilele noastre de a beneficia de tehnologia pe care o foloseşte conform propriei fantezii creatoare.

Expoziţia intitulată SCIENAR-INTERFERENŢE este unul dintre principalele evenimente pe care proiectul
îl propune publicului român. Artiştii din străinătate şi cei români împreună cu experţii în ştiinţă şi
tehnologie au fost reuniţi prin scenariile propuse de proiect cu scopul de a prezenta publicului lucrările
lor şi ideile ştiinţifice care au stat la baza creaţiilor. Pe parcursul expoziţiei au loc atelierele de lucru pe
diferite tematici bazate pe lucrările prezente în expoziţie şi conceptele asociate cum ar fi: „Timpul,
componentă a imaginii artistice în fotografie”, Marcella Giulia Lorenzi şi Rick Doble; „Spaţii ascunse şi
Comunicat de presă, spre publicare imediată

universuri invizibile-limbaje grafice” în operele lui Frederick Tristan, Elisabeth Alimi şi Jean-Pierre
Luminet; „Artheologie-simboluri, limbaj, artă megalitică, percepţie senzorială a arheologiei prin
recrearea habitatului neolitic”, Dragoş Gheorghiu; „Web Matematica, instrument la dispoziţia artiştilor”,
Monika Kovacova etc. Programul atelierelor este disponibil integral la adresa www.cultinform.ro

Organizarea evenimentului a fost coordonată de către ITC în parteneriat cu UNArte, beneficiind de


sprijinul sponsorilor Panasonic şi Grampet. Expoziţia a fost promovată cu ajutorul Institutului Cultural
Român şi al partenerilor media: Port.ro, Market Watch, Agora News, Digital Trends şi Byblos.

Despre ITC
Cu o istorie valoroasă începută în 1967, ITC a marcat momente importante în naşterea şi formarea
domeniului informaticii în România. ITC este integratorul de soluţii cu experienţă în proiecte complexe
realizate în domenii precum: cultură, mediu, transporturi, sănătate, infrastructură, agricultură,
industrie ş.a., reuşind cu succes transpunerea rezultatelor cercetării în practică şi a ideilor inovatoare
în realitate. Pentru mai multe detalii vizitaţi www.itc.ro

Despre SCIENAR
SCIENAR este un proiect internaţional de cercetare în cadrul programului Cultura 2007-2013, cu scopul
elaborării de scenarii stiinţifice în folosul artei. Proiectul SCIENAR ia în considerare patrimoniul cultural
european, care este profund bazat pe legăturile existente între ştiinţă şi artă începând cu Grecia
antică, continuând cu perioada Renaşterii, până în zilele noastre, pentru a construi o abordare
interdisciplinară folosind în principal tehnicile IT pentru a explora interacţiunile dintre cele două faţete
ale culturii noastre, cultura umanistă şi cea tehnico-stiinţifică. ITC este partener în cadrul proiectului
internaţional SCIENAR, Ştiinţă şi Artă, proiect coordonat de University of Calabria (IT), alături de
parteneri internaţionali din Marea Britanie, Olanda şi Slovacia. www.scienar.eu

2/2

S-ar putea să vă placă și