Sunteți pe pagina 1din 11

1. Condiţiile ca o persoană fizică să desfăşoare activităţi economice şi să devină comerciant.

Calitatea de comerciant. Dobândirea calităţii de comerciant. În temeiul Codului comercial


român, calitatea de comerciant se dobândeşte în mod leit după cum este vorba de persoană fizică sau
societate comercială. Deosebirea se Hkă prin caracterele specifice celor două categorii de subiecte
participante la porturile comerciale. Pe când comerciantul persoana fizică dobândeşte această calitate ÎE
exerciţiul profesional de fapte de comerţ consacrându-se astfel un sistem realist, tmeiat pe fapte -facto-in
acord cu natura specifică a persoanei fizice, care poate ,fata r regimul de libertate al organizării noastre
legale si sociale actuale, sa-si desfăşoare Hhitatea pe planuri multiple, persoanele juridice dobândesc
aceasta calitate prin faptul constituirii lor, in vederea dezvoltării unei activităţi comerciale"f0,calificată
astfel de Codul de comerţ (art.3).In acest caz s-a urmat deci sistemul opus celuilalt, sistemu formal.
Dacă în primele etape de evoluţie istorică a comerţului, importanţa individului t
precumpănitoare, dezvoltarea modernă a comerţului, mai ales a celui care are ca obicei industria,
dovedeşte tendinţe asociative puternice. Astfel, cu timpul, comerţul individiiiil cedează in fata celui
colectiv, mai ales in ramura industriei si marelui comerţ.
Dobândirea calităţii de comerciant de către persoana fizică. Condiţiile cerute pentru
dobândirea calităţii de comerciant - persoanele fizice.
Aşa cum prevede art.7 din Codul comercial, „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ
având comerţul ca profesiune obişnuită"...Din textul legal rezultă ca, pentru n dobândi calitatea de
comerciant, persoana fizică trebuie să îndeplinească două condiţii: sfl săvârşească fapte de comerţ şi să
săvârşească faptele de comerţ ca o profesiune liberală.
în ceea ce priveşte condiţiile cerute pentru dobândirea calităţii de comerciant de către persoana
fizica in doctrina nu exista un punct de vedere unitar.
Majoritatea autorilor considera ca, alături de cele doua condiţii prevăzute de ari.7 C.com., trebuie
sa se adauge si o a treia condiţie, aceea ca faptele de comerţ sa Jw săvârşite in nume propriu. Aceasta
condiţie ar fi necesara pentru a delimita pe comercialii de auxiliarii folosiţi de acesta in activitatea
comercială.
Unii autori au considerat ca printre condiţiile necesare dobândirii calităţii de comerciant trebuie
îndeplinită si condiţia capacităţii181 .Desigur, calitatea de comercianl se deosebeşte prin săvârşirea de lapte
de comerţ , intre care cele mai numeroase suni flCtâlo juridice, Dar întrucul capacitatea comerciantului
priveşte săvârşirea actelor juridice, ei DII eile <> condiţie a dobândirii calităţii de comerciant. într-adevăr,
actele juridice pol 11 Mftvârşlle nu numul personal, ci si prin reprezentare. In acest sens, potrivit art.J 3
Cod Comercial .minorul poate continua comerţul prin ocrotitorul legal, caz in care minorul are i'fllilfllea
de comercialii, fără a avea capacitatea de a încheia actele juridice impuse de activitatea de comerciant.
Drept concluzie la cele arătate pentru dobândirea calităţii de comerciant de către o persoana
fizică c necesar să fie îndeplinite trei condiţii:
- săvârşirea de fapte de comerţ obiective;
- săvârşirea faptelor de comerţ ca o profesiune;
- săvârşirea faptelor de comerţ in nume propriu.
A)Exerciţiul de fapte de comerţ obiective de natură a constitui obiectul unii profesiuni liberale.
Suportul comercialităţii îl constituie fapta obiectivă de comert 182,adică acele acte enumerate de cod în
art.3. De obicei, în practică are loc 0 specializare, într-o anumită ramură, bancară, asigurare, armator
naval, impresar teatral, revânzător. Dar tot atât de frecvent este ca aceeaşi persoană să îmbrăţişeze in
exerciţiul comerţului mai multe operaţiuni dintre acelea prevăzute de cod. în concepţia Codului comercial
român numai săvârşirea de fapte de comerţ obiective conferă calitatea de comerciant. După dobândirea
calităţii de comerciant, toate actele şi faptele juridice ale comerciantului sunt prezumate a fi
comerciale(art.4 Cod comercial).
Calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea de fapte de comerţ obiective, numai dacă
actele sau operaţiunile săvârşite sunt fapte de comerţ obiective pentru persoana care le săvârşeşte. în
consecinţă, o persoana (necomerciant) care săvârşeşte fapte de comerţ unilaterale sau mixte nu devine
comerciant, dacă pentru ea actele juridice încheiate au caracter civil.
O persoană poate săvârşi una sau mai multe fapte de comerţ obiective, in funcţie de obiectul
comerţului avut în vedere. Se cere însă ca faptele de comerţ sa fie de natură ca, prin săvârşirea lor, să
asigure posibilitatea exercitării unei profesiuni. într-adevăr, săvârşirea unor fapte de comerţ obiective
conexe sau accesorii, cum ar fi, de exemplu, emiterea de cambii, chiar repetată, nu ar putea atribui
calitatea de comerciant, deoarece această operaţiune nu poate constitui prin ea însăşi, exercitarea unei
profesiuni. Tot astfel nu poate deveni comerciant acela care face, oricât de des, depozite în magazinele
generale, sau operaţiuni asupra recipiselor de depozit sau a buletinului de gaj.
Pentru a duce la dobândirea calităţii de comerciant, săvârşirea faptelor de comerţ obiective
trebuie să fie efectivă. Deci, nu este suficientă simpla intenţie de a deveni comerciant. împrejurarea că o
persoană are o firmă în registrul comerţului nu îi conferă acestuia calitatea de comerciant. Această calitate
o poate dobândi numai dacă persoana în cauză săvârşeşte fapte de comerţ obiective. Săvârşirea de fapte
de comerţ nu trebuie înţeleasă în accepţiunea sa materială, de activitate directă, în sensul său juridic de a
lua asupra sa răspunderea pentru urmările juridice ale actelor îndeplinite în mediul social. De aceea
minorul neemancipat, în numele căruia se exercită un comerţ, deşi personal şi direct, nu poate face acte de
comerţ, totuşi el este acela care va suporta consecinţele bune sau rele ale acestui comerţ. Săvârşirea unor
fapte de comerţ se poate realiza şi indirect, prin intermediul altei persoane, de exemplu, prin intermediul
unui prepus. Nu va fi comerciant prepusul, care lucrează în numele patronului, în virtutea uni raport de
reprezentantă, şi nici toţi aceia care, în mod public, desfăşoară un comerţ, în numele altuia.
în sfârşit, calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea de fapte de comerţ obiective
numai dacă acestea au un caracter licit 2222. Orice acte sau operaţiuni contrare ordinii publice sau
bunelor moravuri sunt nule si nu produc nici un efect (quod nullum est nullum producit efectum ).în acest
sens, desfăşurarea unor activităţi care sunt interzise liberei iniţiative nu pot duce la dobândirea calităţii de
comerciant 2222.
^Exerciţiul activităţilor arătate la punctul ,A " ,trebuie să fie permanent,
sistematic, săvârşit ca profesiune. Pentru ca exerciţiul faptelor de comerţ să ducă la dobândirea
calităţii de comerciant, pentru a avea „o profesiune obişnuită" nu este suficientă o activitate întâmplătoare
şi discontinuă, ci o activitate ce se atribuie din punct de vedere economic şi social noţiunii de profesie.
Activitatea, deci, organizată, sistematică şi omogenă de natură a dobândi un câştig durabil care să acopere
necesităţile vitale ale omului.

Nu va fi deci comerciant acela, care face întâmplător operaţiuni la bursă, acel care sporadic
cumpără şi vinde acţiuni ale societăţilor comerciale, acela, care, pentru a-si facilita desfacerea propriilor
sale produse, le depozitează în magazinele generale.
O importanţă deosebită o are elementul profesional, care reprezintă un criteriu mai sigur ,mai
uşor de identificat.
Simpla obişnuinţă, care reprezintă o treaptă mai sus, faţă de îndeplinirea unor acte întâmplătoare,
nu poate fi luată în considerare şi trebuie hotărât respinsă, faţă de nesiguranţa la care dă naştere. Desigur,
este greu de precizat hotarul între întâmplător, sporadic, intermitent şi obişnuit, de aceea elementul
cardinal de orientare trebuie să rămână profesiunea.
Condiţia profesionalităţii nu trebuie, însă, să ducă la concluzia că pentru a fi comerciant, este
necesară o activitate exclusivă şi unică în acest domeniu şi nici măcar principală. Cultivatorul agricol,
care pe lângă activitatea sa agrară exploatează şi o fabrică de spirt, pe care o alimentează cu cereale
cumpărate de la alţii, este comerciant, cu toate că întreprinderea de fabrică nu constituie profesiunea sa
unică şi nici cea principală. Tot astfel nu are nici importanţă faptul că o persoană are o profesiune liberală,
ori că are un titlu academic. Aceasta nu împiedică dobândirea calităţii de comerciant.
în majoritatea cazurilor criteriul distinctiv al profesiunii obişnuite va fi existenta unei
întreprinderi, adică, acea organizare a factorilor producţiei având drept scop o activitate sistematică, în
vederea câştigului.
Existenţa întreprinderii poate fi exteriorizată prin: local, emblemă, auxiliari, publicitate, prin
aceea ce se denumeşte în limbajul curent un magazin, dar nu este indispensabil. Comisionarul sau
mijlocitorul, care poartă o simplă condică sub braţ, în care îşi menţionează afacerile, nu este mai puţin
comerciant. Deci, nici volumul afacerilor, nici existenta sau inexistenta localului nu sunt concludente.
Interpretul va trebui să respecte în mod riguros, condiţiile arătate de art. 7, în materialitatea lor.
Prin urmare, rezumând, la o mai atentă examinare, doua sunt elementele componente ale
condiţiei de la punctul „B":
l.Un element de fapt-factum - exerciţiul sistematic şi reiterat de fapte de comerţ, omogene - acte
de o natură asemănătoare;
2.Intenţia -animus - de a deveni comerciant, adică de a dobândi o anumită condiţie
■ ,.183
sociala .
Din cele ce preced, rezultă, că noţiunea de „profesional" este destul de cuprinzătoare, astfel că
celălalt termen întrebuinţat in definiţia dată comerciantului termenul „obişnuit" apare inutil şi chiar
primejdios cu toate că este întrebuinţat de o pare a doctrinei şi jurisprudenţei.
C) Pentru dobândirea calităţii de comerciant mai este necesară şi o a treia condiţie, ca săvârşirea
faptelor de comerţ să se facă în nume propriu. O persoană nu deviat comerciant decât dacă săvârşeşte
fapte de comerţ obiective cu caracter profesional, în nume propriu, independent şi pe riscul său.
Această condiţie asigură delimitarea sub aspect juridic a comerciantului de auxiliarii folosiţi de
acesta în activitate sa, care sunt reprezentanţi ai comerciantului.
Săvârşind fapte de comerţ în nume propriu, comerciantul angajează numele şi patrimoniul sau în
raporturile cu terţii. In schimb, auxiliarii, ca reprezentanţi m comerciantului, săvârşesc şi ei fapte de
comerţ cu caracter profesional, dar în numele şi pe seama comerciantului.
Astfel, prepusul este însărcinat cu comerţul patronului său, fie în locul unde acesta îl exercită, fie
în alt loc, comisii pentru negoţ sunt însărcinaţi să vândă mărfurile în interiorul localului unde se exercită
comerţul iar comisii călători pentru negoţ sunt reprezentanţii însărcinaţi cu exercitarea comerţului în alte
localităţi.
în toate cazurile, întrucât reprezentanţii săvârşesc fapte de comerţ, nu în nume propriu, ci in
nume şi pe seama altuia, ei nu au calitatea de comerciant, această calitate aparţine comerciantului care le-
a dat împuternicirea.
Situaţia este asemănătoare şi în cazul administratorului unei societăţi comerciale. Potrivit legii,
administratorul încheie toate actele juridice cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii.
Obligaţiile şi răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele
speciale prevăzute de legea societăţilor comerciale. Deci, administratorii încheie actele juridice în numele
şi pe seama societăţii, ci nu în nume propriu. Drept urmare calitatea de comerciant o are societatea
comercială.
în legătură cu calitatea de comerciant a asociaţilor societăţii în nume colectiv şi a asociaţiilor
comanditaţi din societatea în comandită, aceştia nu dobândesc, prin simpla calitate de asociat, şi calitatea
de comerciant.
O problemă controversată este cea legată de calitatea de comerciant în cazul săvârşirii faptelor de
comerţ prin persoane interpuse. De exemplu exercitarea comerţului de către debitorul supus procedurii
falimentului prin intermediul altei persoane. în activitatea comercială, terţii au în vedere persoana cu care
intră în raporturi juridice, bazându-se pe creditul pe care acesta îl are în activitatea pe care o desfăşoară.
3.1.2.Dovada calităţii de comerciant a unei persoane fizice.
întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea faptelor de comerţ obiective, cu
caracter profesional, această calitate se poate proba numai prin prezentare unor dovezi din care să rezulte
că persoana în cauză a săvârşit efectiv una sau mai multe fapte de comerţ prevăzute de art. 3
Codcomercial, ca profesiune (obişnuită) şi în nume propriu .
Principiul de drept comun actori incubit onus probandi este valabil şi în dreptul comercial. Prin
urmare, acela care invocă sa neagă calitatea de comerciant a unei părţii, in faţa instanţelor, va trebui să o
probeze.
Dovada calităţii de comerciant se poate face cu orice mijloace de probă admise de legea
comercială, apte să formeze convingerea judecătorului, adică şi prin martori sau prezumţii, aşa cum s-ar
dovedi posesia unui bun ori a unui fapt delictual, producător de daune.
Calitatea de comerciant nu se consideră probată cu dovezi privind existenţa autorizaţiei
administrative de exercitare a comerţului, a înmatriculării în registrul comerţului, titulatura de comerciant
folosită în anumite înscrisuri, dobândirea unui fond de comerţ, plata unor impozite pe profit, etc. Acestea
sunt prezumţii împotriva cărora se poate face proba contrară (prezumţii relative). De aceea ele trebuie
folosite împreună cu alte mijloace de probă din care să rezulte exerciţiul efectiv al comerţului, in
condiţiile prevederilor art. 7 Cod comercial (exercitarea de fapte de comerţ, ca profesiune obişnuită).
Proba calităţii de comerciant este o chestiune de fapt, o hotărâre judecătorească prin care se
constată această calitate având efect relativ. Dacă o parte a obţinut, prin urmare, o hotărâre de calificare
comercială a unei persoane, problema calificării va putea fi repusă în discuţie, fiindcă, dezlegarea
chestiunii fiind în funcţie de situaţia de fapt, aceasta variază în timp. Astfel o persoană poate fi astăzi
comerciant şi mâine nu, şi viceversa. în această materie nu poate exista stabilitate şi nici autoritate de
lucru judecat.
3.1.3. Delimitarea calităţii de comerciant de alte profesiuni îndeplinite de persoane fizice.
Calitatea de comerciant a unei persoane fizice trebuie delimitată de alte profesiuni pe care le
exercită persoanele fizice, precum :
1. meseriaşii;
2. persoanele care exercită profesiuni liberale ;
3. agricultorii. 3.1.3.1. Meseriaşii.
Meseriaşul este acea persoană care, pe baza cunoştinţelor dobândite prin şcolarizare sau prin
practică, execută anumite operaţiuni de prelucrare şi transformare a obiectelor muncii sau prestează
anumite servicii. Elementul caracteristic al meseriei este munca personală calificată a meseriaşului asupra
materiei ori în prestarea unor servicii.
în cazul în care o persoană desfăşoară o activitate personală limitată la exerciţiul meseriei sale,
pe baza comenzilor clienţilor şi cu materialele acestora, activitatea este civilă (locaţio operis) şi, deci, este
supusă legii civile. Deci, în acest caz, calitatea de comerciant a meseriaşului este exclusă.
Situaţia nu mai este la fel de simplă în cazul în care meseriaşul cumpără materiale şi execută
anumite produse pe care le vinde clienţilor, sau în cazul când meseriaşul nu lucrează singur, ci este ajutat
de alte persoane. Problema dacă, în aceste cazuri, meseriaşul dobândeşte sau nu calitatea de comerciant
este controversată. Graniţa între meserie şi comerţ apare, prin urmare, foarte nesigură, cele două
profesiuni suprapunându-se uneori. O persoană poate fi, în acelaşi timp meseriaşi şi comerciant, poate să
presteze o muncă calificată, o muncă care necesită o pregătire profesională şi in acelaşi timp să facă acte
care prin exerciţiu repetat să-1 ducă la dobândirea calităţii de comerciant.
într-o opinie, meseriaşul nu devine comerciant, chiar dacă el săvârşeşte operaţiuni comerciale,
cum ar fi cumpărarea de materiale pentru a fi prelucrate şi prefăcute în produse care sunt vândute. Se
consideră că aceste operaţiuni sunt accesorii exerciţiului meseriei (accesorium sequitur principale). Astfel
cizmarul sau croitorul care cumpără materiale, însă nu produce spre a revinde, independent de comandă,
ci produce numai la cererea clienţilor, rămâne comerciant. Cu alte cuvinte, s-a căutat să se vadă dacă ceea
ce se prevalează este meseria sau comerţul, cea secundară, urmând să împrumute natura, să urmeze soarta
celei principale.
După o altă opinie, cât timp meseriaşul se limitează la exerciţiul meseriei el nu are calitatea de
comerciant. Din momentul în care săvârşeşte fapte de comerţ în condiţiile art. 7 Cod comercial,
meseriaşul dobândeşte calitatea de comerciant. Deci, meseriaşul este ■ifisiderat comerciant în cazurile în
care cumpără mărfuri în vederea prelucrării şi ■r«inzării lor sau, folosind forţă de muncă străină, îşi
organizează o întreprindere .
Ceea ce caracterizează pe meşteşugar este munca personală aplicată materiei, dar ■t orice
muncă, nu simpla muncă a lucrătorului, ci o muncă care reclamă, în raport cu ■HEsrialul folosit, o
anumită tehnică, care cere o pregătire specială. De exemplu, în cazul peplarului de mobilă de artă,
deosebirea este uşor de făcut între meseriaşul care pmrmat cu scule de precizie sculptează
lemnul şi simplul lucrător nespecializat, care face munca manuală, transportând faunul necesar,
tăindu-1, eventual lustruindu-1.
Meseriaşul nu cumpără materii prime pentru a le transforma şi pune în circulaţie, •ut toate
riscurile inerente unei asemenea operaţii, scăderi de preţuri, reducerea «ansumului, care pot duce la
ruinarea întreprinzătorului obligat să remunereze capitalul pis în întreprindere şi munca lucrătorilor, ci se
mulţumeşte, să-şi pună cunoştinţele la dispoziţia clienţilor.
3.1.3.2. Persoanele care exercită profesiuni liberale186.
în mod tradiţional, se admite că persoanele care exercită profesiuni liberale nu au calitatea de
comerciant. Sunt avuţi in vedere medicii, avocaţii, notarii publici, arhitecţii
Spre deosebire de activitatea comerciala, activitatea desfăşurată de aceste persoane se exercita in
mod independent si consta in punerea la dispoziţia celor interesaţi I : cunoştinţelor şi competenţei lor. în
schimbul acestei activităţi, persoanele in cauza primesc onorarii si deci, nu urmăresc obţinerea de profit.
O caracteristică a profesiunilor liberale este ataşamentul pe care îl au clienţii faţă de persoanele
care exercită aceste profesiuni (bolnavul faţă de medic, justiţiabilul fată de ivocat etc.)
în cazul în care, pentru exercitarea activităţii, cel care îndeplineşte o profesiune I Bberală (de
exemplu, dentist)cumpără şi foloseşte anumite materiale, se consideră că aceste materiale sunt accesorii
şi, deci, persoana în cauză nu devine comerciant.
3.1.3.3. Agricultorii.
Potrivit art. 5 Cod comercial nu sunt considerate fapte de comerţ vânzările produselor pe care
proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său ori pe care 1-a cultivat. întrucât vânzarea
produselor agricole nu este faptă de comerţ, ci act juridic civil, înseamnă că agricultorii nu au calitatea de
comercianţi.
în privinţa agricultorilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 prevede că ei nu au obligaţia de a se
înmatricula în registrul comerţului. în acest caz nu ar mai fi vorba de o scutire de obligaţia de
înmatriculare, ci de o excludere a acestei obligaţii, deoarece,
în temeiul art. 5 Cod comercial agricultorii nu au calitatea de comerciant. Desigur, în măsura în
care un agricultor ar săvârşi şi fapte de comerţ în condiţiile art. 3 pct. 1 şi art 7 Cod comercial, el devine
comerciant şi, în consecinţă, aste ţinut de toate obligaţiile profesionale ale comercianţilor.
3.1.4. încetarea calităţii de comerciant a persoanei fizice. Dacă pentru dobândirea calităţii de
comerciant este necesar exerciţiul efectiv ţi cu titlu profesional, odată această calitate câştigată, pierderea
ar trebui să aibă loc în mod automat, o dată cu încetarea exerciţiului profesional. Această
concluzie firească, nu poate fi, cu toate astea, primită. Necesităţile profesionale reclamă uneori o
încetare temporară, o pauză, care nu este concludentă, în sensul încetării comerţului. Apare astfel
necesară şi o manifestare de voinţă din partea comerciantului, care să pecetluiască încetarea efectivă a
exerciţiului, din care să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant.
Aceste două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Dacă se manifestă numai intenţie de a înceta
comerţul, prin înregistrarea unei cereri de radiere din registrul comerţului sau efectuarea radierii, aceasta
nu va fi suficient. Trebuie ca ea să fie urmată de încetarea faptică a exerciţiului comerţului.
Calitatea de comerciant continuă să producă, cu toate acestea, unele efecte juridice şi după
încetarea comerţului şi chiar după moartea comerciantului. Comerciantul retras din comerţ va putea fi
declarat în faliment, pentru datoriile comerciale contractate în timpul duratei comerţului (art.707 Cod
comercial).

Secţiunea a W-a. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale


4.1. Principiul libertăţii alegerii profesiei.
Fără nici o îndoială, unul din drepturile esenţiale ale fiinţei umane este dreptul la muncă191.
Art.23, pct.l din Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948, proclamă că orice persoană are
dreptul la muncă, la libera alegere a profesie^ şi a felului muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de
prestare a acestei munci. în acelaşi sens se pronunţă şi Constituţia României care în art.38 (1) dispune că
"Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere". Tot
Constituţia, în art.49 (1) prevede posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi:
"Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune,
după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi
a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale...".
Accesul la profesia de comerciant cunoaşte anumite restricţii care au în vedere efectele grave ce
se pot produce asupra patrimoniului comerciantului sau acela al persoanelor fizice şi/sau juridice cu care
acesta a intrat în relaţii de afaceri.
4.2. Capacitatea cerută persoanei fizice pentru a fi comerciant.
4.2.1. Aspecte generale.
Codul comercial sau celelalte legi comerciale nu cuprind dispoziţii speciale privind capacitatea
persoanei fizice de a face fapte de comerţ izolate şi în acest caz devin aplicabile prevederile Codului civil
şi a legilor civile.
Când persoana doreşte să devină comerciant deci să aibă comerţul ca profesiune şi să-1 exercite
în nume propriu, intervin elemente noi, restrictive. Asemenea dispoziţii se găseau înscrise în Codul
comercial (art.10-21) şi se refereau la minor şi femeia măritată, care sunt in prezent, in mare parte
abrogate .
Pentru rezolvarea problemei capacităţii persoanei fizice trebuie făcut apel la prevederile
Decretului nr.31/1954. Motivaţia este că în Codul civil nu se face vorbire decât despre "incapacitatea
minorilor" fără a se stabili care sunt persoanele care fac parte din categoria minorilor193. Aşadar potrivit
art.8 al Decretului nr.31/1954, "Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine
majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de optsprezece ani.
Minorul care se căsătoreşte dobândeşte prin aceasta capacitate deplină de exerciţiu".
4.2.2. Incapacităţile.
4.2.2.1 Minorul
Cerinţa majorităţii persoanei fizice pentru a deveni comerciant este pe deplin explicabilă prin
grija legiuitorului de a feri aceste persoane şi patrimoniul lor de efectul propriei necugetări, având în
vedere insuficienta maturizare şi lipsa de experienţă. Măsura de ocrotire luată de legiuitor este motivată
că actele comerciale, spre deosebire de actele civile sunt mai complexe, aleatorii, că cer multă prudenţă,
mare promtitudine în decizie, şi că toate actele comerciale pot să expună în cel mai mare grad
patrimoniul, onoarea şi persoana .
Dobândirea deplinei capacităţi de exerciţiu nu se poate confunda cu capacitatea juridică de
dreptul muncii adică capacitatea deplină de a încheia un contract de muncă la împlinirea vârstei de 16
ani195. în Dreptul muncii se prezumă că persoana fizică are la vârsta de 16 ani maturitatea fizică şi psihică
suficient de dezvoltată pentru a intra într-un raport de muncă.
O situaţie specială o prezintă cea a minorei care s-a măritat. Ca efect al căsătoriei aceasta
dobândeşte deplină capacitate de exerciţiu. Derogarea făcută de legiuitor de la regula generală instituită
prin prevederile art.8 alin.l din Decretul nr.31/1954 are ca scop de a asigura minorei egalitatea în
raporturile patrimoniale cu soţul ei. Prin urmare, considerăm că, minora măritată nu poate, în mod legal,
să înceapă un comerţ în nume propriu.
în literatura de specialitate s-a formulat o opinie potrivit căreia ar trebui abandonată concepţia
tradiţională şi legală care impune cerinţa majorităţii şi a deplinei capacităţi de exerciţiu 196. Nimeni nu
neagă gradul de inteligenţă al tinerilor şi cel de instrucţie numai că, acestea nu vor putea suplini niciodată
lipsa de experienţă obligatorie în comerţ, dar care nu la fel de necesară în alte profesiuni.
Există, legal, posibilitatea ca un minor să devină comerciant când de exemplu el moşteneşte un
fond de comerţ şi continuă comerţul autorului său. într-adevăr, conform art.13 din Codul comercial se
poate continua, de către ocrotitorul legal şi cu încuviinţarea instanţei de judecată, un comerţ de către un
minor. Hotărârea instanţei trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial şi înregistrată în registrul
comerţului (art.21 lit.h, Legea nr.26/1990).
Creditorii defunctului care ar dori să se opună la continuarea comerţului de către unul din părinţii
minorului sau de către tutorele acestuia întrucât nu au încredere în moralitatea ori în priceperea lor în
materie comercială nu au nici un mijloc direct de a împiedica aplicarea prevederilor art.13 din Codul
comercial. Aceştia pot însă să se prevaleze de prevederile art.781 din Codul civil potrivit căruia: "Ei pot
cere, în orice caz şi în contra oricărui creditor, separarea patrimoniului defunctului de acela al eredelui" şi
să ceară sechestru asigurător potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Deşi este greu de crezut, calitatea de comerciant o poate avea şi un nou născut care nu ştie să
vorbească sau să meargă. Afirmăm aceasta pentru că legea nu distinge în privinţa vârstei când el poate
moşteni un comerţ. Legea distinge numai asupra procedurilor de urmat de către părinte sau tutore pentru
continuarea comerţului în interesul minorului. Este adevărat că se continuă comerţul în interesul
minorului însă este tot atât de adevărat că acest comerţ se poate solda şi cu pagube în patrimoniul acestuia
. Sub acest aspect, dacă cel însărcinat cu continuarea comerţului săvârşeşte infracţiuni, va răspunde
penal198; dacă s-a ajuns la procedura falimentului, atunci efectele sale se produc asupra patrimoniului
minorului şi nu a celui autorizat să continue comerţul, cu excepţia situaţiei când ocrotitorul legal s-a
îmbogăţit ca urmare a fraudelor făcute de el în legătură cu sarcina ce o avea.
Răspunderea penală a tutorelui poate fi angajată în condiţiile art.215 din Codul penal pentru
săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă iar răspunderea patrimonială civilă este angajată ca o
răspundere delictuală în condiţiile art.998-999 din Codul civil199.
Cu privire la recunoaşterea calităţii de comerciant a minorului indiferent de vârsta sa cât şi la
posibilitatea de a fi declarat în stare de faliment pentru că nu a mai făcut faţă datoriilor sale comerciale, în
practică s-au precizat următoarele200: "Deşi este exact că minorii în genere nu pot fi comercianţi, după
cum prevede art.10 Cod comercial, decât numai atunci când au etatea de 18 ani şi dacă îndeplinesc
asemenea condiţii prescrise de lege, totuşi art.13 acelaşi cod prevede o excepţie pentru minorii de orice
etate ai unui comerciant decedat, când este vorba de continuarea comerţului părinţilor, caz în care ei pot fi
autorizaţi de tribunal ca prin tutorele lor legal să continue comerţul şi în acest caz dânşii, devenind
comercianţi, trebuie să suporte consecinţele ce decurg din comerţ între care şi aceea de a fi declaraţi în
stare de faliment, atunci când nu pot face faţă plăţilor diferitelor creanţe şi poliţe ale părintelui lor pentru
datoriile comerciale ale acestuia".
4.2.2.2. Persoana pusă sub interdicţie judecătorească.
Potrivit art.14 din Codul comercial interzisul nu poate fi comerciant şi nici nu poate continua un
comerţ.
Interdicţia judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care se ia de către instanţă
faţă de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită
alienaţiei sau debilităţii mintale, constând în lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei .
Condiţiile de fond pentru punerea sub interdicţie judecătorească rezultă din prevederile art.142
din Codul familiei: "Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei
ori debilităţii mintale, va fi puse sub interdicţie". Doctrina202 cât şi jurisprudenţa203 sunt concordante în a
considera cu caracter limitativ condiţiile prevăzute de art.142 din Codul familiei referitoare la punerea sub
interdicţie judecătorească.
Având în vedere aspectul sus menţionat apreciem că interzisul judecătoresc nu poate continua
comerţul început de el şi nici cel început de altul şi pe care 1-a dobândit. Pentru aceasta se va proceda la
lichidarea fondului de comerţ iar sumele rezultate, ca de altfel întreg patrimoniul interzisului judecătoresc,
vor fi administrate de tutore Răspunderea tutorelui urmează să fie angajată în aceleaşi condiţii ca şi în
cazul când administrează patrimoniul minorului.
4.2.2.3. Persoana pusă sub curatelă.
Curatela capabilului este o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitatea de
exerciţiu deplină, dar aflată în anumite situaţii speciale .

Curatela capabilului nu se confundă cu curatela succesorală notarială, curatela pmştenirii


acceptate sub beneficiu de inventar şi curatela surdomutului206.
în doctrină s-a formulat opinia conform căreia, de lege ferenda, ar trebui ca cel în fcroarea căruia
s-a instituit curatela să fie considerat incapabil să-şi continue comerţul gr,- pe motiv că exercitarea
comerţului este dificil de realizat, deoarece implică asistenţa [permanentă a curatorului, ceea ce nu este în
măsură să satisfacă exigenţele profesiunii de (comerciant207.
însă suntem de părere că, lipsa de celeritate invocată ca motivaţie a ridicării,
■dreptului celui pus sub curatela, de a-şi continua comerţul, este mai accentuată în cazul ■Btelei
minorului comerciant. într-adevăr în cazul curatelei capabilului se aplică regulile de la mandat şi, prin
urmare, curatorul poate face orice act juridic, în limita puterilor ce i-au fost conferite, fără a consulta pe
mandant, pe când în cazul tutelei minorului •comerciant tutorele trebuie să se supună dispoziţiilor
imperative ale art.129 alin.2 din Codul familiei, adică nu va putea, fără prealabila încuviinţare a autorităţii
tutelare, să facă «labil înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale
ale acestuia, precum şi să încheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra, ceea ce nu
răspunde în mod evident cerinţei avute în vedere, adică a celei de celeritate.
I Dacă cel în favoarea căruia s-a instituit curatela nu poate personal să dea instrucţiuni I
curatorului, urmează ca acestea să fie date de către autoritatea tutelară (art.155 alin.2 din I Codul
familiei).
4.3.Restricţii privind exercitarea activităţii comerciale.
4.3.1. Incompatibilhăţile. Prin definiţie, activarea comerciala are un caracter profitabil în sensul
că ea urmăreşte obţinerea unui profit. Din acest motiv activitatea comercială nu poată fi exercitată de
persoanele care au anumite funcţii sau profesii legate de interesele generale ale societăţii, întrucât există o
incompabilitate de interese. De aceea legea interzice persoanelor care au asemenea funcţii sau profesii să
exercite comerţul cu caracter profesional. Scopul urmărit prin instituirea acestor incompabilităţi este sa
asigure I demnitatea si prestigiul funcţiei sau profesiei in cauza. Astfel, Constituţia României prevede că
funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior.(art.l25 privind Statutul |udecătorilor).0 prevedere identice exista si in
privinţa procurorilor (art.132 privind Statutul procurorilor) si judecătorilor Curţii Constituţionale
(art.144). Ca atare, I persoanele care au funcţiile de judecător, procuror sau judecător al Curţii
Constituţionale I nu pot exercita profesiunea de comerciant.
Prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuripentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt
stabilite anumite incompatibilităţi pentru funcţionarii public. Astfel, potrivit art.94 calitatea de funcţionar
public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit funcţionarul, precum
şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte
activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor
publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este
suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome,
societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei
asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată; d) în calitate de membru al unui grup de interes
economic. Funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat activităţi de
monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor de
mai sus nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste societăţi
timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai
unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.
Cat timp o persoana are calitatea de funcţionar public, ea nu poate desfăşura o activitate comerciala in
calitate de comerciant. Soluţia este impusa de necesitatea protejării prestigiului funcţiei publice. în
virtutea aceloraşi considerente nu pot exercita comercianţi nici ofiţerii sau diplomaţii.
In mod tradiţional, se consideră că exista incompatibilitate si în privinţa celor care exercita
profesiuni liberale, precum: avocaţii, notarii publici ,medicii, arhitecţii
Legea nr 51 /1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat210 în art.14 prevede că
exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu:
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii decât cea de avocat;
b) ocupaţiile care lezează demnitatea si independenta profesiei de avocat saubunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comerţ. Deci, avocatul poate avea calitatea de
comerciant cu excluderea săvârşirii nemijlocite a unor fapte materiale de comerţ.
Exercitarea profesiei de notar public este incompatibila cu desfăşurarea unor activităţi
comerciale, direct sau prin persoane interpuse. Din aceste dispoziţii legale rezulta ca profesia de notar este
incompatibilă, în toate cazurile, cu calitatea de comerciant.
Potrivit Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic2u,art 14:
Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu :
a) calitatea de angajat ori colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse
farmaceutice sau materiale sanitare;
b) calitatea de comerciant;
c) orice ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de medic sau bunelor
moravuri, conform Codului de deontologie medicală.
Având in vedere raţiunile incompatibilităţilor instituite de lege, sancţiunea încălcării lor nu poate
fi decât profesională si disciplinară. Persoana care nu respectă dispoziţiile legale privind
incompatibilitatea si exercită o profesiune comercială urmează
ie destituită din funcţia ce o deţine, ori, după caz, să fie exclusă din organizaţia icsionala din care
face parte.
Sancţiunea disciplinară aplicată pentru încălcarea incompatibilităţilor prevăzute de Ifese nu are
efecte asupra valabilităţii actelor de comerţ săvârşite. Dacă persoana care nu Tssxcta incompatibilitatea
săvârşeşte fapte de comerţ cu titlu profesional in condiţiile art. T Cod comercial, ea dobândeşte calitatea
de comerciant. Deci, spre deosebire de meicMcitate, incompatibilitatea nu împiedică pe cel care exercita
comerţul sa devină eamrjerciant212. în calitate de comerciant, persoana in cauza are toate obligaţiile
jorcesionale care revin comercianţilor. Mai mult, în cazul încetării plaţilor pentru iSacole comerciale, ea
poate fi supusă procedurii reorganizării judiciare si a falimentului.
4.3.2. Decăderile
Necesitatea asigurării legalităţii şi moralităţii activităţii comerciale, precum şi a pettejării
demnităţii profesiunii de comerciant au impus ca , în cazul săvârşirii de fapte ■ave. comerciantul in cauză
va fi decăzut din dreptul de a exercita profesiunea de comerciant.
In acest sens prin Legea nr. 12 /1990 213 privind protejarea populaţiei ■■potriva unor activităţi
comerciale ilicite, s-au prevăzut faptele care constituie activităţi comerciale ilicite, precum si sancţiunile
contravenţionale sau penale care se aplică pentru săvârşirea acestor fapte.
Legea nr 12/1990 , deşi stabilise sancţiuni penale şi contravenţionale pentru anumite fapte ilicite
săvârşite de un comerciant, ea nu reglementează sancţionarea comerciantului cu decăderea din dreptul de
a exercita profesia de comerciant. Art 5 alin.2 din prezenta legea se limitează să statueze că hotărârile de
condamnare penală pronunţate împotriva comerciantului care se face vinovat de faptele penale legate de
săvârşirea activităţilor comerciale, se comunică la Registrul comerţului.
De asemenea, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului prevede în art. 5 lit. g.: în registrul
comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului,
administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care 3 fac nedemn sau incompatibil sa exercite
aceasta activitate. Totuşi, nedemnitatea de a exercita profesiunea de comerciant nu poate rezulta din
simplul fapt al aplicării unei sancţiuni penale (pentru săvârşirea de comerciant a uneia dintre faptele
prevăzute art. 1 din Legea nr. 1271990),fiind necesar ca hotărârea penală să prevadă expres sancţiunea
decăderii din dreptul de a exercita profesia de comerciant. Aşa încât, s-a propus ca, în absenţa unor
prevederi în acest sens în Legea nr. 12/1990, instanţele de judecată să dispună decăderea din dreptul de a
exercita profesiunea de comerciant ca o pedeapsă complementară, în condiţiile art. 63 şi 65 din Codul
penal.
Sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita profesiunea de comerciant constituie o decădere
drepturile aparţinând unei persoane, ea nu poate interveni decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
(art. 53 din Constituţia României).
4.3.3. Interdicţiile
Legea 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociaţiilor familiale care deslşoară
activităţi economice in mod independent214 în art.5 prevede ca pot SştStati economice în mod independent
sau în cadrul asociaţiilor familiale nersoanele fizice care îndeplinesc, in mod cumulativ, următoarele
condiţii:
P
a) au împlinit vârsta de 18 ani, in cazul persoanelor fizice ce solicita autorizare pentru desfăşurarea
de activităţi economice in mod independent si a persoanelor fiz* care au iniţiativa constituirii asociaţiei
familiale, respect.v vârsta de 16 ani, in cazul membrilor asociaţiei familiale; cnlirită
b) starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicita
aUt0riZ
cf au calificarea -pregătire profesionala sau, după caz, experienţa profesională -. necesara
pentru a desfăşura activitatea economica pentru care se solicita autorizaţia, _
d) nu au fost condamnate penal prin hotărâre Judecătoreasca rămasa definitiv pentru săvârşirea
de fapte sancţionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura
celor care se înscriu mxazjerulfiscal;
e^ îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifica m domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii si apăram S ncendiilor si cerinţele reglementărilor
specifice protecţiei consumatorul*
pX activitatea desfăşurată, precum si normele de calitate a produselor si serviciilor puse pe piaţă.^ ^ ^ ^
^ ^^ ^ ,egătură le măsuri pent»
aplicarea Legii privind societăţilor comerciale, completată prin HG nr. 538/1993 s-a
stabilit că nu pot face obiectul activităţii unei societăţi comerciale:
stabilit ca up^ ^ potrMţ ieg.. penakj const.tuie .nfracţmni sau sunt contrare
unor alte dispoziţii legale cu caracter imperativ;
- activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat,
- fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca medicament;
- imprimarea hărţilor cu caracter militar; ^
- fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizată in activitatea <k
interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, Tară avizul Ministerului de Interne
sau c u **j£££^ _ comercializarea de echipamente care folosesc speetni de frecvente
radioelectrice, Tară avizul Ministerului Comunicaţiilor sau cu încălcarea
aviz;
- activităţi de pilotaj pe sectorul maritim al Dunării de Jos.
încălcarea dispoziţiilor legale menţionate atrage după sine nulitatea contractata
4.3.4. Autorizaţiile.
Potrivit Legii 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociaţiilor familiale care
desfăşoară activităţi economice in mod independent desfăşurarea de către persoanele fizice, în mod
independent ori in cadrul unei asociaţii familiale, a unor activităţi comerciale permise iniţiativei private,
este condiţionată de existenta unei autorizaţii administrative, eliberate de organele administraţiei publice
locale.
Eliberării autorizaţiei aparţine primarului localităţii - comunei , oraşului sau municipiului - pe
teritoriul căreia urmează să se desfăşoare activitatea comercială. Comerciala. Astfel primarul emite
avizele, acordurile si autorizaţiile prevăzute de lege .
Scopul autorizaţiei este să asigure verificarea de către organul administrativ a îndeplinirii
condiţiilor cerute de lege pentru exercitarea activităţilor comerciale pe baza liberei iniţiative. Organul
competent exercită numai un control de legalitate, el nefiind îndreptăţit să aprecieze oportunitatea
eliberării autorizaţiei.
Pentru prestarea de servicii de către persoanele fizice, autorizaţia se eliberează pe baza atestării
capacităţii profesionale de către organele stabilite de lege si cu acordul organizaţiei profesionale specifice
activităţii pentru care se cere autorizaţia.
In cazul in care organul administrativ refuza nejustificat eliberarea autorizaţiei , solicitantul este
in drept sa se adreseze instanţei judecătoreşti , in condiţiile Legii 55472004, legea contenciosul
administrativ216.
încălcarea prevederilor autorizaţiei sau a dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii
comerciale poate atrage, in condiţiile Legii 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a
asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice in mod independent, suspendarea sau, după caz,
retragerea autorizaţiei.
în privinţa societăţilor comerciale, Hotărârea Guvernului nr. 1323 /1990 stabileşte anumite
activităţi care pot face obiectul activităţii unei societăţi comerciale numai cu avizul organelor competente:
fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvenţe
radioelectrice si fabricarea sau comercializarea de aparatură utilizată in activitatea de interceptare de
convorbiri telefonice sau codificare; fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care
folosesc spectrul de frecvente radioelectrice; activităţi de pilotaj pe sectorul maritim al Dunării de Jos etc.
Nerespectarea cerinţelor legale privind avizul organelor competente are drept consecinţa
nulitatea contractului de societate.
Prin lege se stabilesc unele restricţii speciale privind exercitarea activităţii comerciale pentru
persoanele care săvârşesc acte de comerţ pentru altul ori au calitatea de asociat intr-o societate comercial.
Potrivit Codului comercial prepusul nu poate, fără învoirea expresa a patronului, a face
operaţiuni, nici a lua parte in socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care
este însărcinat. în caz contrariu, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are încă dreptul de
a reţine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.

Asociaţii din societatea in nume colectiv si asociaţii comanditaţi din societatea in comandita
simpla nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect, nici să facă operaţiuni in contul lor sau al altora, in acelaşi fel de comerţ sau intr-unul asemănător,
fără consimţământul celorlalţi asociaţi (art. 82 din Legea 31/1990).
In ambele cazuri, lipsa consimţământului cerut de lege nu afectează valabilitatea actelor
comerciale săvârşite cu încălcarea legii, însă presupusul, respectiv asociatul datorează despăgubiri.
4.4. Sancţionarea operaţiunilor comerciale ilicite
încălcarea dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii comerciale atrage după sine
răspunderea persoanei in culpa. Regimul juridic al acestei răspunderi este reglementat prin Legea nr.
12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Potrivit art.l din prezenta lege constituie activităţi comerciale ilicite si atrag răspunderea
contravenţionala sau penală, după caz, fată de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte:
efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute in Codul
b) vânzarea ambulanta a oricăror mărfuri in alte locuri decât cele autorizate de primarii sau
prefecturi;
c) condiţionarea vânzării unor mărfuri de cumpărarea altor mărfuri;
d) expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea
termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţa nu este dovedită, in
condiţiile legii. Documentele de provenienţa vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se
află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se
înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura
externă sau orice alte documente stabilite prin lege;
f) nedeclararea de către agenţii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a
adaosurilor comerciale si a celor de comision;
g) cumpărarea de mărfuri sau produse in scop de revânzare, de la unităţile de
desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism si alte unităţi
similare;
h) omisiunea întocmirii si afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către agenţii
economici a preţurilor si tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este
cazul, a listei de preţuri si tarife;
i) refuzul furnizorului de a încheia contractul pentru livrarea produselor necesare consumului
populaţiei, stabilite prin hotărâri ale Guvernului si repartizate pe baza de balanţă;
j) livrarea sau cumpărarea, fără repartiţie, a produselor necesare consumului populaţiei, in
defavoarea titularilor de repartiţie;
k) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţiala, refuzul nejustificat al
vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse in obiectul de activitate al agentului economic;
1) acumularea de mărfuri de pe piaţa interna in scopul creării unui deficit pe piaţa si revânzării
lor ulterioare sau al suprimării concurentei loiale;
m) depăşirea, de către agenţii economici cu capital majoritar de stat, a nivelurilor iWtmmm de
preturi de vânzare cu ridicata sau de tarife stabilite prin hotărâri ale -iipieiniiluJ:
n) depăşirea de către orice agent economic a adaosurilor maxime stabilite prin faămxi ale
Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul, indiferent de tmmmm \ erigilor prin care
circula mărfurile, cit si depăşirea adaosurilor comerciale si mâmds comision stabilite si declarate de către
agenţii economici la organele fiscale;
o) vânzarea cu lipsa la cântar sau măsurătoare;
p) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum si ■punerea spre vânzare
sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând ca sânt falsificate imn; substituite.