Sunteți pe pagina 1din 116

Istoria si evolutia operatiunilor de leasing

INTRODUCERE

În orice societate, economiile şi investiţiile au jucat un rol deosebit de important, atât


la nivel macroeconomic cât şi la nivelul fiecărei persoane sau agent economic. Desigur,
există un ansamblu de factori care influenţează deciziile fiecărei persoane sau agent economic
de a renunţa la un câştig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile
în prezent) în favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor
fonduri, pentru a fi utilizate în viitor), însă procesele de economisire sunt prezente într-o
măsură mai mare sau mai mică, pe termene mai lungi sau mai scurte şi moduri foarte variate
la nivelul fiecărei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au însă un rol
important şi la nivelul întregii economii naţionale.
Desigur, alegerea căilor celor mai potrivite de economisire şi investiţie se poate
dovedi a fi un proces dificil, având în vedere o serie de factori precum multitudinea
instrumenetelor disponibile, instabilitatea pe care o traversează anumite pieţe, recesiunea
economică, etc. In aceste condiţii se pune problema alegerii unui instrument de economisire
adecvat, care să ofere o păstrare în siguranţa cea mai deplină a acestor economii, dar şi
multiplicarea lor în timp, devenind practic dintr-un instrument de economisire unul de
investire. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai să asigure acestora o protecţie la
inflaţie, ci şi să aducă un câştig real, în condiţiile unui risc acceptabil.
Decizia reprezintă un proces dinamic de interacţiune a tuturor participanţilor
confruntaţi cu o politică de alegere, un proces de selecţie a unui răspuns dintr-un ansamblu de
răspunsuri potenţiale.
Specificitatea deciziei constă în procesul din care ea rezultă şi care este reprezentat de
înfruntarea dintre dimensiunile prezente şi viitoare, proces care simplifică evaluarea
câştigurilor / pierderilor posibile, reprezentând o încercare de a investi cu atributul rea1ităţii
obiectele prefigurate susceptibile de a satisface trebuinţele.
Desfăşurarea activităţii oricărui agent economic în scopul obţinerii unui profit cât mai
mare trebuie să se bazeze pe o teorie economică solidă, coerentă, care are menirea să
orienteze gândirea, ca şi eforturile materiale, financiare şi umane ale întreprinzătorului. Una
din problemele cele mai importante o reprezintă luarea deciziilor care să asigure un rezultat
cât mai bun, în concordanţă cu scopul urmărit de agentul economic.
Se consideră că, în condiţiile unei pieţe cu concurenţă perfectă, toţi producătorii şi toţi
consumatorii dispun de o cunoaştere perfectă a cererii şi a ofertei, astfel încât pot obţine cel
mai bun produs şi cel mai bun preţ. Piaţa este caracterizată deci de transparenţă perfectă, ceea
ce înseamnă că deciziile se iau în condiţii de deplină certitudine şi fără risc.
Tipul de piaţă care caracterizează realitatea economică este însă piaţa cu concurenţă
imperfectă, dominată de risc şi incertitudine şi care impune agenţilor economici să-şi
urmărească şi să realizeze obiectivele propuse prin luarea celei mai bune decizii, ţinând cont
de lipsa unor informaţii complete şi sigure.
Aşadar, investiţiile constituie instrumentul principal de realizare a modernizarii
economice, prin crearea de noi structuri mai performante, în acord cu opţiunile strategice. de
perspectivă ale societăţii.
Investiţiile pentru dezvoltare, considerate ca totalitatea cheltuielilor făcute pentru
construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezintă o
cheltuială certă pentru un viitor care conţine elemente de incertitudine (diminuarea cererii
pentru produsele finite, creşterea costurilor pentru materia primă, apariţia unor produse mai
performante etc.) De aceea strategiile investiţionale au un rol deosebit de important, pentru că
toate celelalte activităţi depind de investiţii şi în primul rând de politica de decizie asupra
investiţiilor adoptate.
Se pune problema alegerii modalităţii optime de investire, care să corespundă cel mai
bine scopurilor şi aşteptărilor celui ce investeşte. Pentru aceasta, asociem fiecărui tip de
investiţie (sau plasament) două noţiuni: rentabilitate şi risc. Prin rentabilitate înţelegem
nivelul câştigului asigurat de către o investiţie. Spre exemplu, rentabilitatea unui depozit
bancar va fi determinată de nivelul dobânzii acordate de bancă deponentului.
Cel mai răspândit mod de exprimare a rentabilitatii este exprimarea procentuală,
întrucât aceasta ne oferă o imagine comparabilă a rentabilităţii diferitelor instrumente de
investiţie.
Riscul este un indicator foarte important de luat în considerare la momentul luării
deciziei de investire pe piaţa de capital. Orice investitor consideră că veniturile mari sunt un
Iucru pozitiv şi riscul este un lucru rău. Problema este că de obicei, riscul si veniturile merg
în tandem, putem spune că sunt chiar direct proporţionale (cu cât riscul este mai mare, cu atât
posibilitatea de a câstiga este mai mare). Riscul reprezintă probabilitatea de obţinere a unei
anumite rentabilităţi. Nu există o formulă universală de calcul a riscului, întrucât există
nenumăraţi factori ce pot afecta performanţele unei anumite investiţii. Există o legatură direct
proporţională între riscul şi rentabilitatea unei investiţii. Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu
atât rentabilitatea investiţiei este mai redusă; cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât creşte şi
rentabilitatea ce poate fi asigurată de o investiţie.
Concluzia care se desprinde este că trebuie urmărit acel tip de investiţie care asigură
un raport optim între rentabilitate şi risc, raport ajustat în funcţie de aşteptările, posibilităţile
şi nu în ultimul rând aversiunea faţă de risc a fiecărui investitor.
Un concept ce trebuie analizat în elaborarea unei strategii de investiţii este
diversificarea investiţiilor. Aceasta înseamnă plasarea sumelor disponibile în mai multe
instrumente diferite de economisire şi investire, şi/sau în diferite variante ale aceluiaşi tip de
instrument (în mai multe acţiuni diferite cotate la bursă sau în titluri la mai multe fonduri
mutuale).
Este ştiut că investiţiile pe piaţa de capital sunt investiţii riscante, dar alcătuind un
portofoliu echilibrat se poate limita riscul. Principala cale de a diminua riscul este divizarea
investiţiilor.
In absenţa unei pieţe financiare perfecte, decizia de investiţie nu poate fi privită
separat de cea de finanţare. Se impune identificarea resurselor necesare pentru procurarea
bunurilor de care este nevoie pentru creşterea potenţialului firmei.
Tranziţia la economia de piaţă reprezintă un lung proces de transformare
fundamentală pe baza principiilor economiei de piaţă. Perspectiva tranziţiei o reprezintă
edificarea unei economii moderne de piaţă. Se pune problema utilizării eficiente a capacităţii
de producţie din toate sectoarele de activitate; ele reprezintă o imensă resursă economică care
se impune a fi valorificată simultan cu potenţialul de forţă de muncă ridicat existent în toate
domeniile de activitate. O bună valorificare a resurselor interne de capital (aflat în diferite
forme de proprietate) şi de muncă nu este greu de realizat datorită înaltului grad de
adaptabilitate a poporului român.
Pe Iângă factorii interni trebuie luaţi în considerare şi cei externi, atât de ordin
economic, cât şi politic. Factorii de ordin economic se referă, într-un termen sintetic, la
afluxul de investiţii în întreprinderi de tot felul, de la diferite cooperări privind cercetări,
proiecte mixte şi terminând cu cumpărări de acţiuni ale firmelor româneşti. Acest lucru
depinde, în mare măsură, de impulsul economic intern, de stabilitatea socio-politică internă a
ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată. Procesul de restructurare rapidă a economiei actuale
necesită elaborarea unor programe de dezvoltare la toate nivelurile organizatorice şi alegerea
lor pe baza unei analize atente secondate de sisteme de asistare a deciziei.
CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND OPERAŢIUNILE


DE LEASING

1.1 Definiţia leasingului

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi


achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această tehnică de
finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu
pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin
instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului
comercial.
Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri
împrumutate a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin
aceasta, leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea
beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei. De aceea, leasingul ca tehnică de finanţare
vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii si ridicarea
performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.
Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul
economic şi comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de
ţările europene occidentale.
Definiţia leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.
Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite
unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.
Prima definiţie legală a leasingului în Europa continentală provine din Franţa,
referindu-se doar la leasingul imobiliar, operaţiunea numindu-se credit-bail. Operaţiunile de
credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri imobiliare in vederea unei
utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste
operaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie
printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziţionarea directă ori indirectă a
dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin
transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pentru acel
locator. O definiţie mai recentă a leasingului în Franţa pune in evidenţă funcţiile economice
ale acestuia: leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei investiţii
productive garantată de beneficiar.
O definiţie foarte sumară a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale
din anul 1971 şi respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului,
durata sa fixă şi perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator.
Circularele menţionate prevăd următoarele:
a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici
una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere;
b) mărimea plăţilor care se fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de
achiziţie ori de producţie, şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare.
În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr.
183 din 2 aprilie 1986, care Ia art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin “închirierea bunurilor
mobile ori imobile, pe care fînanţatorul le dobândeşte, ori le confecţionează, în raport cu
indicaţiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-şi toate riscurile pe timpul
valabilităţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune,
cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specifîcă nimic despre natura
plăţilor şi a preţului.
In legislaţia română operaţiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operaţiuni prin
care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să
cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită
utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă, în
scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului (Ordonanţa 51/97, completată şi
modifîcată prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). In 1998 a apărut Legea privind
reglementarea activităţii de leasing care a adus unele completări ordonanţei iniţiale. Totuşi,
ultimele coordonate juridice în care se desfăşoară această activitate au fost stabilite în 1999
prin Legea 99.
Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operaţiune de finanţare, pe baza
unui contract de leasing, în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga
investiţie. Pe toată durata contractului, închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaş
să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăţi
(rate de leasing) pe durata contractului. Câştigurile obţinute prin Ieasing sunt derivate din
utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. O operaţie tipică de leasing
decurge astfel: utilizatorul hotărăşte asupra echipamentului de care are nevoie, asupra
întreprinderii producătoare, a mărcii şi modelului. De asemenea, specifică clar orice însuşire
specială dorită a bunului, termenele de garanţie, livrare, instalare şi service-ul.
Totodată, utilizatorul negociază preţul. După ce echipamentul şi aspectele importante
au fost specificate, iar contractul de vânzare-cumpărare negociat, utilizatorul încheie un
contract de locaţiune cu finanţatorul-proprietar, negociind cu acesta durata contractului, ratele
de leasing, dacă taxele de vânzare, livrare, instalare vor fi incluse in preţul contractului,
precum şi alte considerente opţionale. Termenul de leasing include o varietate de tranzacţii de
la cele în care leasingul reprezintă folosirea proprietăţii închiriate pentru o scurtă perioadă de
timp, până la cele în care leasingul este, de fapt, un mijloc de finanţare a utilizatorului-chiriaş
pentru a achiziţiona bunul închiriat.
Privit din punctul de vedere al societătii de leasing, leasingul constituie o cumpărare a
unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării. Deci leasingul este o
operaţie de finanţare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un
bun cu posibilitatea de a-1 cumpăra Ia finele locaţiei, după ce a fost plătită chiria aferentă şi
ultima tranşă de plată (preţul rezidual). Prin prisma finalităţii, operaţiunea de leasing poate fi
asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în
proprietatea beneficiarului. Deosebirea este aceea că prin operaţiunea de vânzare un anumit
bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de
folosinţă a bunului respectiv.
Din punctul de vedere al benficiarului, leasingul reprezintă o formă de creditare în
cadrul căreia sumele necesare achiziţionării bunului se obţin din exploatarea acestuia, iar
rambursarea lui se face eşalonat, sub forma ratelor de leasing, şi, în final a preţului rezidual.
În această situaţie, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate
se transferă odată cu achitarea preţului rezidual, respectiv odată cu achitarea bunului.
Diferenţa faţă de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de
minim 75% din durata de funcţionare normală a bunului, în anumite ţări.

1.2 Istoricul leasingului

Leasingul, ca tehnică de afaceri economice, a apărut dintr-o nevoie stringentă de a


soluţiona o problemă.
Incă din antichitate s-a observat că beneficiile sunt obţinute prin folosinţa unui lucru,
având mai puţină importanţă cine deţine titlul de proprietate. Prin anii 210, în oraşul
samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole le închiriau fermierilor, păstrând o evidenţă a
acestui fapt pe plăci de argilă. Aristotel exprima ideea că „bogăţia nu se măsoară prin titlurile
de proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor lucruri, chiar dacă sunt proprietatea altora” —
Aristotel, „Retorica”.
Leasingul îşi află rădăcinile în forma arhaică a creditului pe care o constituia în
dreptul roman „fiducia”: împrumutătorul îşi rezerva pentru garanţia creanţei sale proprietatea
unui lucru.
Există o mare asemănare a leasingului şi în special a modalităţii „sale and lease-back”
cu forma arhaică a gajului din dreptul roman „fiducia cum creditare”. In cadrul operaţiunii
„fiducia cum creditare”, împrumutatul (fiduciant) transfera proprietatea unui bun mobil sau
imobil în patrimoniul împrumutătorului (fiduciar) cu titlu de garanţie a împrumutului primit.
La rândul său, fiduciarul se obliga să-i restituie bunul după înapoierea datoriei. In practică,
datorită necesităţilor economice sau sociale, împrumutatul păstra în mod frecvent folosinţa
bunului vândut.
In epoca modernă, spre sfarşitul secolului al XIX-lea, aveau loc în S.U.A. primele
operaţiuni care prefigurau leasingul. In 1877 aparatele de telefon au fost închiriate abonaţilor,
iar acest contract avea să fie denumit „lease”. In 1936, Safe Stores Inc. a cumpărat un teren
pe care ulterior a ridicat super-magazinul Safeway Stores; având nevoie de capital mobil,
acesta l-a vîndut imediat unui grup de investitori care la rândul lor l-au lăsat spre exploatare
fostului proprietar, în regim „lease” pe o perioadă îndelungată.
Cam în aceeaşi perioadă, o operaţiune similară lease-back-ului avea loc în Ohio.
Operaţiunea consta în vinderea unui imobil către o bancă, cu titlu de garanţie (trustee), imobil
ce urma să fie exploatat de vânzător în regim de „lease” timp de 99 de ani, după care
utilizatorul avea opţiunea cumpărării bunului.
Leasingul (lease financing) s-a folosit în S.U.A. în anii 30 pentru finanţarea bunurilor
imobile. La începutul anilor 50, el a început să fie folosit şi ca instrument de finanţare a
echipamentelor mobiliare. Operaţiunile de lease financing s-au dezvoltat foarte mult după al
II-lea război mondial şi datorită încurajărilor pe care S.U.A. le-au dat prin facilităţile fîscale.
In 1950, peste 150 de universităţi şi colegii americane erau angajate în tranzacţii de
„sale and lease-back”, beneficiiind de multiple avantaje fîscale. Principalele susţinătoare ale
operaţiunilor de „sale and lease-back” au fost marile companii de asigurare.
Leasingul echipamentelor (finance equipment leasing) a apărut în 1952, odată cu
primele societăţi specializate de leasing.
Leasingul financiar este strâns legat de numele omului de afaceri californian
Schoenfeld, care a fondat în 1952, alături de câţiva parteneri, între care şi D.P. Bootle Jr.
„United States Leasing Corporation” - prima societate specializată în operaţiuni de leasing al
echipamentelor mobiliare, societate care este şi astăzi una din cele mai puternice în domeniu.
Schoenfeld şi D.P. Bootle pot fi consideraţi pe drept cuvânt, părinţi ai leasingului modern.
Principalele susţinătoare ale leasingului echipamentelor industriaie au fost băncile, fie
indirect, prin intermediul unor societăţi specializate de leasing, fie direct după ce acestea au
primit autorizaţia să desfăşoare asemenea operaţiuni.
În 1963, cea mai importantă reţea bancară, National Banks, a primit această
autorizaţie urmată de Bank Holding Companies în 1970. Până în anul 1975, deci în mai puţin
de 15 ani, băncile fuseseră autorizate să desfăşoare operaţiuni de leasing în mod direct în 41
de state americane.
Dezvoltarea explozivă a leasingului în America a avut loc pe fondul unei economi
expansive şi într-un climat fiscal încurajator.
Foarte rapid, această operaţiune a fost preluată în Marea Britanie, pentru ca apoi,
începând cu anii 60, să se răspândească în Europa continentală (Franţa, Olanda, Belgia etc.),
unde au apărut reglementări juridice specifice. Ca şi în Statele Unite, prima formă a
leasingului care s-a răspândit în Marea Britanie a fost „sale and lease-back”.
In Marea Britanie, cele mai multe dintre societăţile de leasing - „leasing companies” -
sunt înfiinţate şi susţinute de bănci. Ele benefîciază de un regim fiscal extrem de favorabil.
Valoarea bunului, spre exemplu, poate fi dedusă pană la 100% din profitul impozabil. Acest
fapt a determinat ca şi Marea Britanie să cunoască o dezvoltare exploziva a acestor societăţi,
ele finanţând un sfert din totalul investiţiilor de la finele anilor 80.
In anul 1972 a luat fiinţă Federaţia Europeană a Societăţilor de Leasing,
LEASEUROPE, care controlează aproximativ 80% din industria leasingului european
Aceasta a ajuns ca până în decembrie 1993 să cuprindă 25 de ţări afiliate şi 1054 institutii
membre. In acel an, Franţa avea cele mai multe societăţi de leasing (103 în leasing mobiliar şi
124 în leasing imobiliar), dar pe de altă parte nu avea nici o societate specializată pe ambele
tipuri de leasing.

1.3 Clasificarea operaţiunilor de leasing

Complexitatea şi diversitatea operaţiunilor de leasing sunt puse în evidenţă prin


clasificarea lor în anumite clase, în funcţie de durata închirierii, ponderea ratelor în pretul net
de vânzare, părţile participante si alte criterii.
In funcţie de durata închirierii, operaţiunile de leasing se clasifică în:
a) leasing pe termen scurt — constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva
ore, zile sau luni, mai multor beneficiari, în vederea amortizării. Operaţiunile de “renting” sau
„hire” sunt văzute ca operaţiuni intermediare de leasing, însă ele nu îndeplinesc condiţia
esenţială a unui contract de leasing (de a nu fi revocat de niciuna dintre părţi). Operaţiunea de
hire presupune închirierea unor echipamente, mijloace de transport etc. pe o perioadă scurtă
(câteva ore, o zi) odată cu service-ul aferent. La renting, perioada este ceva mai mare decât în
cazul anterior.
b) leasing pe termen mediu - (equipment leasing) - presupune amortizarea
bunului prin închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-
3 ani.
c) leasing pe termen lung (plant leasing) — se realizează pe termen lung, durata
normală de leasing corespunzând celei de funcţionare normală a bunului; după perioada de
închiriere beneficiarul poate opta pentru cumpărarea acestuia la un pret inferior celui iniţial.
Leasingul pe termen lung se practică în mod frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentru
clădiri complet utilate.
În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare a bunului, avem:
a) leasing operaţional (de mentenanţă, tehnic) — se derulează pe o perioadă mai
mică decât durata economică de viaţă estimată a echipamentului şi presupune recuperarea în
perioada de locaţie doar a unei părţi din bunul închiriat, desi
locatorul aşteaptă să recupereze toate costurile prin reînnoirea contractului sau prin
închirierea către alţi locatari. Oferă atât finanţarea, cât şi servicii de mentenantă pentru
echipamentul închiriat, costul asigurării mentenanţei fiind inclus în chiria leasingului. Acest
tip de leasing nu este complet amortizat. Principalele tipuri de echipamente implicate în
tranzacţiile de leasing operaţional sunt computerele, copiatoarele de birou, automobilele şi
camioanele. In mod frecvent, există o clauză de anulare a contractului, care dă posibilitatea
locatarului să renunţe la locaţie şi să restituie echipamentul înainte de expirarea contractului
de bază, deci echipamentul poate fi inapoiat dacă se uzează moral sau dacă locatarul nu mai
are nevoie de e1. Această flexibilitate îi avantajează pe locatari, diminuându-le riscul, dar
locatorii se
confruntă cu un risc mai mare.
b) leasing financiar (de capital) — urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului in
perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. Specificul acestei forme de leasing constă în
faptul că societatea de leasing de regulă nu alege, nu produce şi nici nu livrează bunul, doar
achiziţionează bunul sau dreptul de proprietate şi folosinţă de la furnizor. Acesta urmează a fi
livrat beneficiarului direct de către furnizor. Leasingul financiar nu oferă mentenanţă, nu
poate fi reziliat şi este complet amortizat. La sfârşitul perioadei, locatarul poate opta pentru
cumpărarea bunului prin achitarea valorii reziduale. Societatea de leasing este deci doar un
intermediar financiar între fumizor şi beneficiar. Lesorul transferă toate riscurile incidente
deţinerii obiectului.
c) lease-back — reprezintă o formă mascată de finanţare a unei societăţi comerciale
fiind similar cu ipoteca. In acest caz, beneficiarul vinde bunurile aflate in proprietatea sa
finanţatorului, care i le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele locaţiei, bunurile
revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii reziduale.
In funcţie de părţile participante la contract, distingem:
a)leasing direct, în care finanţatorul este şi furnizorul (producătorul)
b)leasing indirect, în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate
(intermediare).
In funcţie de aspectul costurilor ratelor de leasing:
a) leasing brut (full service leasing) — în care ratele includ şi cheltuielile de
întreţinere şi reparaţii. Această formă de leasing se foloseşte în scopul permanentizării
relaţiilor dintre firme şi se întâlneşte în general la instalaţiile complexe sau acolo unde se
doreşte cucerirea pieţei.
b) leasing net — ratele se calculează doar pe baza preţului net de vânzare al
obiectului contractului.
In funcţie de caracteristicile pieţei căreia i se adresează şi de relaţiile stabilite cu
clienţii, au apărut şi unele forme speciale de leasing, cum ar fi:
a) leasing experimental - presupune închirierea bunurilor pe perioade scurte.
urmate de vânzarea lor, în cazul în care corespund exigenţelor beneficiarului;
b) time-sharing — se bazează pe o închiriere pe timpi partajaţi, adică a mai multor
clienţi simultan. Ratele plătite lunar la asemenea contracte sunt de aproximativ 3-4 ori mai
mici decât cele de leasing. Se practică în special în turism prin închirierea bazei materiale in
cazul tehnicii de calcul sau a unor mijloace de transport. Această formă de leasing prezintă
două forme: term leasing, ce presupune o închiriere pe un termen dat, şi trip leasing —
închirierea mijloacelor aferente voiajului.
c) leasing de personal — de regulă, leasingul sau închirierea se referă la o colaborare
pe o perioadă de timp (1 sau câteva zile). În ţările vestice, varianta de lucru temporar este
uzitată şi de persoane care au deja un loc de muncă permanent şi doresc să-şi suplimenteze
veniturile. Partenerii implicaţi în operaţiunea de leasing de personal sunt:
-persoana angajată, care este de fapt proprietarul furnizorului de muncă, având
calitatea de cosemnatar al contractului de muncă cu compania de leasing, în baza căruia
angajatul cât şi compania de leasing îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii specifice;
-compania de leasing, în calitate de finanţator (dacă facem o comparaţie cu leasingul
funcţional), fiind o societate specializată în domeniul resurselor umane sau al leasingul de
personal;
-compania client este în acest caz utilizatorul (beneficiarul). Acesta este interesat să
folosească forţa de muncă în condiţii legale, asigurându-şi necesarul de personal conform cu
dezvoltarea activităţii şi eliberându-se de povara administrativă legată de operaţiunile de
personal, putându-se concentra astfel asupra business-ului în care activează de fapt.
Compania de leasing are iniţiativa afacerii, persoana angajată permite derularea
afacerii, iar compania de leasing este cea care facilitează afacerea.
Intr-o accepţiune mai largă, leasingul de personal este aplicabil unei colaborări pe
termen lung. Compania de leasing este răspunzătoare de angajarea persoanei, plata salariilor
şi a taxelor aferente acestora conform legislaţiei în vigoare.

Leasingul internaţional
Legislaţia în domeniu din ţara noastră, concretizată prin Legea 99/1999 cu
modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de
leasing şi societăţile de leasing prevede desfăşurarea operaţiunii de leasing fără a trata in mod
special leasingul internaţional. Această operaţiune se subînţelege că poate fi practicată
conform art. 25 astfel:
Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice sau
juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing persoane
juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata
contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente
drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.
Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de societăţile de leasing, persoane juridice
române, în baza unor contracte încheiate cu utilizatorii, persoane fizice sau juridice române,
se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor
drepturilor de import.
În cazul în care utilizatorul, din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, nu si-a
exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing
sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să achite taxa
vama1ă la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de
intrare a bunului.
Practicarea leasingului financiar internaţional aduce după sine la nivelul utilizatorului
pe lângă avantajele create de legiuitor respectiv, plata taxelor vamale 1a valoarea reziduală,
un cost suplimentar concretizat în plata impozitului pe dobânda inclusă in redevenţă dacă
aceasta este prezentată separat sau pe toată valoarea ratei de leasing in caz contrar, pentru
statul român, impozit ce urmează a fi achitat odată cu plata ratelor de leasing.
Leasingul intern, la fel ca şi leasingul financiar extern, sunt operaţiuni de finanţare in
care participanţii sunt aceiaşi, particularitatea constând în faptul că, atât utilizatorul cât si
societatea de 1easing sunt persoane rezidente ale aceleiaşi ţări.
Alte forme de leasing mai des întâlnite sunt leasingul imobiliar şi leasingul actionar.
Leasingul imobiliar ar putea reprezenta un instrument financiar eficient in
achiziţionarea de sedii de firme sau locuinţe. Fiscalitatea şi preţul de achizitie a
imobilelor sunt două dintre piedicile dezvoltării acestuia. Apariţia pe piaţa
românească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenului de executare a unui astfel
de contract.
În România, leasingul imobiliar nu reprezintă deocamdată un instrument financiar
curent utilizat de agenţii economici, aşa cum se întâmplă în Occident. Dificultăţile acestui
sistem ţin în primul rând de aspectul fiscal, preţul de achiziţie al imobilului fiind amortizat
conform legii, într-o perioadă lungă de timp, ajungând chiar până la 50 ani, în funcţie de
vechimea construcţiei. Prin urmare, cea mai mare parte a ratei este suportată din profitul net
al firmei, deductibile fiind dobânda, rata lunară a amortizării, la care se adaugă costurile
legate de asigurare şi impozitele aferente. Dincolo de aspectul fiscal, o altă cauză a
ineficienţei leasingului imobiliar este scăderea din ultimii 2 ani a pieţei interne. Fenomenul
este cauzat de decapitalizarea continuă care a avut loc atât la nivelul agentului economic, cât
şi la nivelul persoanelor fizice. Directorul lui „Leasing Danubius” consideră că accesul
persoanelor fizice la leasing este limitat în condiţiile în care contractele se incheie pe o
perioadă foarte scurtă, ratele având o valoare prea ridicată pentru a putea fi acoperite din
venituri normale, precum salariile sau colaborările. Şi totuşi, Romlease a primit solicitări din
partea persoanelor fizice, pe care însă le-a refuzat, deoarece aceste cereri nu corespundeau
clienţilor ţintă. Grosul soilcitărilor primite de Euroleasing şi Leasing Danubius sunt pentru
achiziţionarea de sedii de firme sau spaţii de producţie.
Astfel, leasingul imobiliar devine atractiv în condiţiile în care bunul contractat aduce
un plus de producţie sau venituri suplimentare faţă de activitatea din acel moment. in aşa fel
încât rata de leasing să fie acoperită chiar din activitatea respectivă.
Leasingul imobiliar se derulează în general în valută, dar se pot face contracte şi în
lei, la o dobândă de 65%, indexabilă în funcţie de evoluţia pieţei financiare, cum este cazul
Leasing House. Dobânda pentru contractele în valută, la aceeaşi firmă, este 15%. Principalul
avantaj al unui contract în valută este punerea la adăpost a creditorului şi. deopotrivă a
beneficiarului de inflaţie. Avansul solicitat se situează în jurul valorii de 30%, dar poate fi şi
mai mic - în cazul firmei Euroleasing, iar tranşele lunare sunt de obicei egale, rata şi dobânda
variind invers proporţional. Avantajul constanţei ratelor este posibilitatea planificării
bugetului. Leasing Danubius încheie contracte pe perioade de 12, 18, 24 si 36 de luni. Pentru
ca leasingul să fie într-adevăr o oportunitate pe piaţa imobiliară, contractele ar trebui să se
facă pe o perioadă de minim 7 ani şi să apară băncile de ipotecă.
Apariţia pe piaţa românească a unei bănci ipotecare ar duce la scurtarea termenului
executare, ceea ce ar avantaja creditorul, indiferent că acesta este bancă sau societate de
leasing. Există situaţii când utilizatorul doreşte schimbarea contractului ipotecar pe un imobil
mai scump sau mai ieftin. In acest moment, banca ipotecară cumpără ipoteca de 1a bancă
unde clientul derulează creditul, deschizându-se un alt credit ipotecar pe noul bun. In cazul
Leasing Danubius, se solicită şi garanţii: scrisoare de garanţie bancară, cesionare de contract,
bunuri mobile sau imobile. Acestea se execută doar în caz de neacoperire a debitului dupa
vinderea imobilului leasat. De asemenea, pentru a fi acoperită de riscul de neplată, compania
de leasing poate încheia un contract cu o firmă de asigurari.
In România însă nu prea există companii de asigurări cu un capital suficient de rnare
pentru a putea acoperi un risc mare. Avantajul în cazul asigurărilor constă în faptul că
decontarea se face imediat, activitatea de creditare desfăşurându-se nestingherită. Dificultatea
cu care se face executarea afectează mai mult băncile, societăţile de leasing având o situaţie
mai simplă: fiind proprietarele bunurilor, acestea pot obţine titlu executoriu pe contract
aproape în orice moment. Legea prevede executarea după neplata a două rate plus cinci zile.
Se pune problema să ai o piaţă de second-hand, deci o piaţă imobiliară suficient de dezvoltată
pentru a-ţi recupera banii destul de repede, ceea ce în cazul unor locuinţe obişnuite chiar se
întâmplă. Rapiditatea vinderii clădirii depinde de pretul la care a fost evaluată, dar şi de
poziţionare.
În Occident, leasingul imobiliar este cel mai sigur tip de leasing, întrucât valoarea
unui imobil se depreciază mai greu, deci se poate vinde sau executa mai uşor. De asemenea,
riscul creditorului este mai mic întrucât, conform unei percepţii psihologice, un imobil se
cumpără pentru o perioadă mai lungă de timp, spre deosebire de o maşină.
Fiecare formă de manifestare prezintă caracteristici proprii care o individualizează de
celelalte ajutând totodată la alegerea în funcţie de tranzacţia respectivă a unui tip sau altul de
operaţiune de leasing.

1.4 Participanţii la operaţiunea de leasing

Pornind de la definiţia leasingului care presupune transferul dreptului de utilitate al


unui bun sau utilaj de la o parte (finanţator) către alta (utilizator), ne confruntăm cu aceşti
terneni şi cu alţii, care vor fi explicaţi în cele ce urmează.
Furnizorul - poate fi producătorul bunului sau o societate comercială care 1-a
achiziţionat de la producător.
Finanţatorul (locatorul) - poate fi o companie financiară, un holding, o bancă de
investiţii sau comercială, societate de asigurare, o societate de leasing sau chiar furnizorul.
Sunt situaţii în care aceasta atrage şi alte companii la finanţarea operaţiunii, dacă
valoarea bunului este ridicată (în cazul avioanelor sau a instalaţiilor complexe).
In cazul în care finanţatorul este o bancă, aceasta nu are controlul asupra întreţinerii
exploatării bunului, ea încasând doar contravaloarea ratelor restante din împrumutul acordat
(dacă la sfârşitul locaţiei bunul reintră în posesia furnizorului).
Prin urmare, bunul va trebui protejat printr-un colateral (garanţie). În acest caz ratele
de leasing vor fi mult mai ridicate întrucât băncile, spre deosebire de societăţile de asigurare,
nu urmăresc profituri din manevrarea unor bunuri, ci din manevrarea banilor care sunt mai
scumpi deoarece, fiind lichizi, au o rotaţie mai mare.
Beneficiarul (locatarul) de regulă este unic. Doar în anumite situaţii, stipulate prin
contractul de leasing, este posibilă exploatarea bunului în asociere cu un alt beneficiar adică
subînchirierea acestuia.
Societatea de asigurare are următoarele atribuţii:
a) încheie contractul de asigurare cu proprietarul bunului;
b) emite poliţa de asigurare;
c) achită contravaloarea poliţei în caz de necesitate.

1.5 Scheme de derulare si finanţare a operaţiunilor de leasing

Prezentăm în continuare câteva scheme de derulare şi finanţare a operaţiunilor de


leasing pentru evidenţierea situaţiilor posibile în practică.
A. Schema clasică este aceea în care finanţatorul dispune de resurse financiare proprii,
pe care le antrenează în finanţarea achiziţiei bunului care va face obiectul contractului de
leasing. Schematic, acest lucru poate fi reprezentat astfel:

Finantator: societatea de leasing

Achita Inchiriaza
Figura
bunul 1.1. Schema clasică a operaţiunilor de leasing bunul
In acest caz, bunul este achiziţionat din surse financiare proprii, iar in structura ratelor
de leasing vaFurnizor
apărea dobânda pe care beneficiarul ar plăti-o uneiBeneficiar
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

bănci, dacă ar achiziţiona un credit, dobândă care trebuie să fie atractivă pentru acesta.
Această dobândă va acoperi riscul de plasament al sumelor antrenate. Adeseori dobânda
percepută acoperă şi profitul vizat de finanţator din operaţiune.

B. O altă schemă este aceea reprezentată în figura următoare, în care societatea de


leasing finanţează operaţiunile pe baza unor surse financiare atrase (de regulă de la bănci).

Banca

Figura 1.2 Schema operatiunilor de leasing cu finantare externa

Finantator: societatea de leasing


În acest caz, dobânda percepută de bancă este transferată beneficiarului în cadrul
ratelorAchita Inchiriaza
de leasing. Aceasta este schema cea mai întâlnită în practică, întrucât volumul
bunul bunul
operaţiunilor de leasing depăşeşte potenţiaiul financiar al societăţilor specializate în
operaţiuniie de leasing.
Furnizor Beneficiar

C. Există o formă de leasing denumită „leasing leveraj”, utilizată frecvent in


tranzacţiile cu echipamente de mare valoare, cum ar fi avioanele, în care societatea de leasing
finanţează doar o parte din valoarea bunului, restul fiind acoperită de diferiţi creditori
(societăţi de finanţare) care, contra unei dobânzi, îşi vor recupera sumele avansate din ratele
de leasing încasate de la beneficiari. Aceşti creditori nu vor solicita societăţii de leasing
rambursarea sumelor în afara clauzelor prevăzute în contractul de leasing, asumându-şi astfel
riscurile operaţiunii.
Garanţia rambursării sumelor o reprezintă garanţiile oferite în cadrul contractuiui de
leasing de către beneficiarii
Societatea de finantare societăţii de leasing. Societatea de finantare

Participa la finantarea
Ramburseaza creditul
operatiunii
livrează bunul

Societatea de leasing

Figura 1.3 Schema operatiunilor de leasing “laveraj”

Achita bunul Inchiriaza bunul

Furnizor Beneficiar
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Sunt situaţii în care furnizorul livrează bunul pe credit, urmând a recupera


contravaloarea lui pe măsura încasării ratelor de leasing de la beneficiar.

Finantator: societatea de leasing

Figura 1.4 Schema leasingului cu credit furnizor Inchiriaza bunul


Achita bunul
esalonat
crediteaza
E. O altă situaţie posibilă este aceea în care furnizorul este producătorul bunului
efectuează operaţiunea de leasing. Lucrurile în acest caz se simplifică, întrucât nu sunt
Livreaza bunul
necesare fonduri pentru achiziţia bunului de către societatea de leasing, care este aceeasi cu
Furnizor Beneficiar
cea a furnizorului.

Societatea de leasing Inchiriaza bunul


Beneficiarul
(furnizorul)

Figura 1.5. Schema leasingului ,,furnizor”


F. În practică pot apărea situaţii în care benefîciarul să nu aibă bonitatea solicitată de
finanţator pentru a putea beneficia de facilităţile contractării în leasing a unui bun. De aceea
se poate apela la o altă societate comercială care să devină titularul contractului de leasing şi
cu care să se asocieze în participaţiune pentru a derula contractul. In astfe1 de situatii,
beneficiarul poate juca rolul unui operator de leasing.
În acest caz, contractul de leasing va fî încheiat de societatea care deţine garanţiile
necesare derulării operaţiunii şi se va stipula posibilitatea subînchirierii sau exp1oatarii in
comun cu alte societăţi comerciale a bunului care face obiectul contractului.

Societatea de leasing

inchiriaza
achita
bunul intercalat
bunul Figura 1. 6 Schema leasingului cu operator
livreaza bunul asociere

G. Există o schemă de derulare a operaţiunilor de leasing specifică lease-back-ului, in


Furnizor Beneficiar Asociat
care intervin doar beneficiarul şi societatea de leasing (finanţatorul). Relaţia dintre aceştia se
reduce la următoarele: beneficiarul trimite scrisoare de intenţie societăţii de leasing în
vederea solicitării unui credit. Societatea de leasing acceptă sau respinge solicitarea
beneficiaruiui. In cazul acceptului beneficiarul vinde bunurile aflate in proprietatea
finanţatorului care le închiriază în baza unui contract de leasing. La finele locaţiei bunurile
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

revin în proprietatea beneficiarului în urma achitării valorii lor reziduale.

Vinde bunuri aflate in proprietate

Figura 1.7 Schema operatiunii de lease-back

H. Beneficiarul
Analog cu mecanismul de derulare a Societatea de leasingeste cel al leasingului
lease-back-ului
actionar. Deosebirea apare în faptul că beneficiarul nu vinde bunuri, ci acţiuni ale societătii
unui fond de investiţii care le va lua în locaţie în schimbul unei chirii stipulate în contractul
de locaţie. Aşadar, în acest caz beneficiarul vinde acţiuni pe care le preia în locaţie urmand a
Inchiriaza bunurile cumparate
le răscumpăra la finele perioadei de locaţie.
O variantă de generalizare a leasingului acţionar este aceea în care emitentul este
diferit de beneficiar, adică emitentul de acţiuni nu reintră în posesia acţiunilor, ei jucând rolul
furnizorului. Acţiunile subscrise vor fi date în locaţie unui beneficiar care va deveni
proprietaru1 lor 1a finele perioadei de locaţie.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

CAPITOLUL II

ANALIZA EVOLUTIEI PIETEI LEASINGULUI ÎN LUME ÎN ULTIMII ANI IN


CONTEXTUL EVOLUŢIEI ECONOMIEI MONDIALE

Piaţa europeană creşte ridicând volumul mondial la valoare record

În 1998, volumul închirierilor de echipament din lumea întregă a atins o nouă valoare
record de 432,5 mld. dolari SUA, o creştere de 27 mld. dolari SUA, faţă de anul precedent.
După cum este adeseori cazul, orientarea globală a mascat o imagine destul de inegală în
diferite părţi ale lumii. Atât America de Nord, cât şi cea de Sud au înregistrat o creştere
modestă, în timp ce în întreaga Asie nivelul afacerilor a fost foarte scăzut. Intre timp, cea mai
mare parte a Europei a cunoscut în 1998 o impresionantă revenire a afacerilor. După o
performanţă scăzută în 1997, volumul leasingului european a crescut cu 23,4% şi acum
reprezintă 30,9% din totalul mondial.
Noul record de volum în 1998 reprezintă o creştere reală de aproximativ 5%
permiţând o inflaţie anuală foarte scăzută în SUA, precum şi în alte ţări cu monedă forte.
Creşterea mondială pe parcursul anului a suferit o reducere cu 5,2% faţă de anul precedent.

2.1. Cadrul economic mondial în ultimii ani

În majoritatea ţărilor, asupra profitabilităţii afacerilor în sistem leasing în 1998, şi-au


pus amprenta în mare parte evoluţiile proceselor concurenţiale din economia mondială.
Trăsătura notabilă a fost bineînţeles puternica criză economică care a afectat în mod diferit
întreaga regiune a Asiei la Pacific la sfarşitu1 anului 1997 până mult după sfarşitul anului
1998. La originea calamităţilor economice din Asia a fost o oarecare distanţare de scena
leasingului de echipament.
Aceasta constă în presiunile financiare facute asupra băncilor şi a altor instituţii
financiare faţă de cadrul corecţiilor de scădere profundă în evaluările stării comerciale reale.
Şi totuşi, nu s-a pus problema ca sectorul de leasing să poată scăpa de consecinţe.
În Japonia, produsul naţional global a scăzut cu mai mult de 5% în anul calendaristic
1998. Multe alte economii importante din estul îndepărtat au înregistrat scăderi similare sau
mai pronunţate în capacitatea de producţie naţională. In cele mai multe din aceste ţări,
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

totalitatea aparatelor şi mecanismelor de investiţii care f1uctuează în mod natural mai mult
decât consumul în timp de activitate normală sau criză, au prezentat o scădere mult mai mare
decât produsul naţional global. Cererea de leasing a fost astfel mult mai scăzută în regiune.
Rezultatul inevitabil pe majoritatea pieţelor asiatice a fost o scădere mare în domeniul
afacerilor de leasing în perioada 1997-1998, mai mult decât schimbarea care a reprezentat o
performanţă impresionantă pentru o perioadă de 3 ani până în 1996.
Deşi se poate ca acestea să fi avut un impact global asupra pieţelor de export,
problemele din Asia la Pacific nu au avut un impact evident asupra masei economice mai
mari, nici asupra pieţei de închiriere de echipament din afara Asiei.
Germania, împreună cu cea mai mare parte a ţărilor europene continentale, a început
să prezinte o puternică creştere economică în 1997, după stagnarea prelungită petrecută cu
trei ani înainte.
Atât SUA, cât şi Marea Britanie, au prezentat o creştere economică consistentă şi
destul de susţinută timp de şapte ani până în cea de-a doua jumătate a anului 1998.
Economiile prim-producătoare din OECD (Canada, Australia şi Noua Zeelandă) tind
să evolueze după propriul lor ciclu, dar şi ele s-au bucurat de condiţii economice în general
favorabile în 1998.
In tabelul nr. 2.1. prezentăm evoluţia volumului tranzacţiilor de leasing în lume:
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul nr. 2.1: Evolutia volumului tranzactiilor de leasing în lume


Poziţia Regiunea Volumul Dinamica Ponderea în piaţa
dupa anual (%) Ieasingului (%)
volum (mld. USD)
199 199 199 1998- 199 199 1999
8 9 7- 1999 7 8
199
8
1 America 195, 239, 3,0 22,6 46,9 45,1 50,5
de Nord 0 1
2 Europa 133, 133, 23,4 0,0 26,8 30,9 28,2
6 6
3 Asia 74,7 80,4 -4,4 7,6 19,4 17,3 17,0
4 America de Sud 16,4 8,3 5,1 -49,4 3,9 3,8 1,7
5 Australia/NZ 7,9 7,9 13,4 0,0 1,7 1,8 1,7
6 Africa 4,9 4,3 -6,2 -14,3 1,3 1,1 0,9
Total 432, 473, 100, 100, 100,0
5 5 0 0

2.2 Primele 50 de ţări

Variaţiile continentale neobişnuit de mari în performanţa economică mondială în 1998


au reprezentat fară îndoială principalul factor cauzator de randament neuniform în ceea ce
priveşte afacerile de leasing, deşi, după cum s-a arătat, există şi câteva ţări unde operau şi alţi
factori.
În tabelul nr. 2.2. sunt prezentate primele 50 de pieţe de leasing naţional prin volumul
total de afaceri din 1998. Tabelul prezintă, pentru fiecare dintre aceste ţări dinamica
operaţiunilor de leasing faţă de 1997, acolo unde a fost posibil, precum şi ponderea
leasingului de echipamente în volumul total de investiţii din anul 1 998.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabel nr. 2.2


Poziţi Ţara Volumul anual Dinamica 1997- Penetrarea
a (mld. USD) 1998 pieţei (%)
(%)
1 S.U.A. 183,40 2,0 30,9
2 Japonia 63,34 -9,9 9,2
3 Germania 37,48 10,2 19,7
4 Marea 20,52 -4,4 15,0
Britanie
5 Franţa 18,60 18,8 17,0
6 ltalia 13,61 23,7 12,3
7 Brazilia 13,30 9,0 20,7
8 Canada 9,58 29,0 22,0
9 Australia 7,36 1 1,8 25,0
10 Spania 6,76 31,6 8,4
1l Suedia 4,90 33,9 20,0
12 Olanda 4,09 14,6 11,7
13 Africade Sud 3,73 -17,1 n/a
14 Elveţia 3,45 27,0 9,0
15 Austria 3,26 13,0 16,1
16 Hong Kong 3,24 -37,0 n/a
17 Belgia 2,69 13,8 11,0
18 Corea 2,69 -75,1 13,1
19 Portugalia 2,34 27,3 23,4
20 Republica 2,32 8,1 28,0
Cehă
21 Danemarca 2,15 55,0 7,5
22 Mexic 2,00 0,0 4,0
23 Norvegia 1,88 3,3 16,0
24 China 1,84 -16,2 n/a
25 Polonia 1,81 28,2 8,8
26 Columbia 1,74 -12,8 16,0
27 Turcia 1,70 34,6 n/a
28 Irlanda 1,46 -13,9 19,7
29 Taiwan 1,29 12,4 n/a
30 Ungaria 1,20 42,0 12,6
31 Finlanda 0,91 44,0 10,0
32 Chile 0,85 -36,8 4,4
33 India 0,70 0,0 5,0
34 Rusia 0,62 25,0 n/a
35 Slovacia 0,61 -19,0 12,6
36 Pakistan 0,59 14,1 8,0
37 Grecia 0,54 19,5 n/a
38 Nigeria 0,51 9,1 n/a
39 Argentina 0,50 44,0 2,3
40 Noua 0,50 4,0 n/a
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Zeelandă
41 lndonezia 0,40 -87,7 n/a
42 Maroc 0,29 -4,3 7,1
43 Tailanda 0,26 -66,9 n/a
44 Slovenia 0,25 12,0 n/a
45 Sri Lanka 0,24 40,0 18,1
46 Luxemburg 0,23 3,4 rt/a
47 Estonia 0,22 -35,3 25,0
48 Zimbabwe 0,21 74,6 32,8
49 Malawi 0,15 77,4 55,7
50 Malaysia 0,15 -65,8 n/a
Total 432,46
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

E important de notat că, în timp ce cifrele volumului afaceri pe 1998 sunt convertite în
valută obişnuită (dolar american), schimbările de la an din acelaşi tabel, sunt prezentate în
termenii monedei naţionale. Tendinţele anuale pentru fiecare ţară nu sunt astfel afectate de
factorul ratei de schimb, care poate să distorsioneze totalurile continentale (vezi mai jos), deşi
câteva dintre aceste 50 de ţări, de exemplu Rusia, a cărei monedă a suferit o mare inflaţie în
1998, ar părea să înregistreze ca rezultat o creştere înşelător de mare.
Raportul asupra leasingului global a1 Grupului Financiar de la Londra prezintă o
schimbare limitată în ceea ce priveşte marile economii naţionale, sub forma primelor 50 de
ţări din perioada 1997-1998. O schimbare notabilă apare în tabelul de asociaţie. Dacă o
inteligenţă superioară în ceea ce priveşte afacerile de închiriere în anii care vin se va
manifesta din partea unui număr mai mare de ţări, poate fi posibil ca Raportul de leasing
global să-şi extindă aria de acoperire la peste 50 de pieţe naţionale. Orientarea pe termen
lung, de la începutul seriilor de Raport din 1978, s-a manifestat pentru îmbunătăţirea
cuantumului de informaţii din întreaga lume dar tinde să devină un proces de doi paşi înainte,
doi paşi înapoi.
Peru este singura ţară care poate să-şi fi pierdut locul în topul celor 50 doar datorită
pierderii calităţii în ceea ce priveşte informaţiile disponibile din surse locale.

America de Nord obţine supremaţia în domeniul leasingului în anul 1999


Statisticile publicate în această ediţie (Cartea anului în domeniul Leasingului mondial)
fac cunoscut un alt record mondial în domeniul de leasing de 473 miliarde US $, ceea ce
reprezintă o majorare cu 41 miliarde US $ faţă de anul precedent.Totalul anual a crescut cu
9,5% în concordanţă cu datele din 1998. Variaţiile înregistrate în industria globală de leasing
ref1ectă fluctuaţiile ratei de schimb, presiunea ratei dobânzii şi modificările apărute în
domeniul taxelor de leasing şi a regimurilor de contabilizare aplicate.
Zona Americii de Nord a înregistrat în 1999 o importantă creştere şi acum volumul de
leasing existent aici se apreciază a fi mai mult de jumătate din totalul mondial (473miliarde
US $), adică mai exact 50,5% din total. Mexicul a contribuit, de asemenea, la poziţia aceasta
dominantă a Americii de Nord, clasându-se pe locul al 18-lea cu o creştere de 30%, urcând în
top astfel patru locuri faţă de poziţia pe care se afla în 1998. Canada înregistrează o creştere
de 10%.
În America de Sud se înregistrează în 1999 serioase modificări negative (49,4%)
reducându-se astfel volumul anual la 3 miliarde US $. Această situaţie a fost, în mare parte,
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

motivată de căderea din cadrul industriei de leasing din Brazilia înregistrată în 1999.
Columbia si Chile au înregistrat de asemenea modificări negative de 45% şi respectiv 21,7%
în 1999, în timp ce Argentina a înregistrat cea mai mare rată de creştere din lume: 92,4%.
În Europa s-a acumulat un procent de 28,2% din volumul de leasing mondial
înregistrându-se o creştere de 0% faţă de 1998. Germania şi Marea Britanie isi menţin
poziţiile în top (între primele patru ţări) reprezentând 35,73 miliarde US $ şi 20,40 miliarde
US $ din totalul global de leasing. Franţa, Italia şi Spania toate înregistrează creşteri
semnificative de 15,7%, 21% şi respectiv 16%, Spania urcând două locuri până pe poziţia
opt.
Elveţia, Belgia, Portugalia, Irlanda şi Grecia toate au urcat, de asemenea, în top.
Suedia clasată pe locul 11 continuă să conducă ţările Scandinave cu cea mai mare rată de
crestere, 17,4%. Grecia urcă în top o poziţie, pe locul 36, cu o creştere importantă de 43,7%
în timp ce Turcia înregistrează o semnificativă descreştere, 48,4%.
Republica Cehă urcă pe poziţia 19 din top conducând astfel ţările din Europa Centrală
şi de Est în ceea ce priveşte volumul afacerilor, urmată de Ungaria, Rusia, Slovacia, Slovenia
şi Estonia. Slovenia şi Ungaria înregistrează creşteri mari de 53,3% şi respectiv 48%.
În regiunea Asia Pacifîc, activităţile de leasing au crescut conform datelor din 1999
reprezentând 80,4 miliarde US $ comparativ cu 74,7 US $ din 1998, cu Japonia care-şi
menţine locul 2 pe piaţa de leasing global.
Puterea de pătrundere a leasingului în 1999
Regiunea Americii de Nord înregistrează o creştere remarcabilă a activităţii de leasing
anuală în toate cele trei ţări calificate pentru top (50 de ţări) în 1999-SUA, Canada şi Mexic.
Impreună ele deţin mai mult de 50% din volumul total mondial al activităţilor de leasing în
timp ce cu doar 7 ani în urmă ele au contribuit la volumul total al activităţilor de acest tip cu
mai puţin de 40%.
Volumul total al leasingului mondial de echipament a atins în 1999 o valoare de 473,5
miliarde US $ adică o creştere de 9,5%. Intre 1978 şi 1999 volumul înregistrat în activitatea
de leasing a crescut de peste 10 ori în privinţa fondurilor.
După recunoaşterea unei inflaţii de 155% a dolarului în acea perioadă, creşterea reală
calculată pe această perioadă de 21 de ani este de doar 350% sau altfel spus, o rată anuală
medie de creştere de 7,5%.
Deşi global putem vorbi de o crestere însemnată, totuşi modificările s-au produs în
mod diferit pe diverse zone. In timp ce America de Nord se bucură de o creştere
considerabilă, America de Sud înregistreză o dramatică descreştere.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pătrunderea leasingului
In ultimii 12 ani Raportul Mondial de Leasing a încercat să aprecieze cât mai exact
gradul de pătrundere a leasingului în economiile naţionale trecute în revistă.
Inainte de anul acesta exista un singur criteriu de evaluare a pătrunderii leasingului şi
anume ca procentaj din totalul investiţiilor în utilaje şi echipamente. Anul acesta a fost
introdus un nou criteriu de apreciere a pătrunderii leasingului şi anume ca procentaj din
volumul producţiei inteme.(G.D.P.)
Acest nou criteriu va rearanja topul celor 50 de ţări, astfel:
Tabel nr. 2.3
Poziţi Ţara Volumul anual Dinamica 1998- Penetrarea
a (mld.USD) 1999 pieţei
(%) (%)
l SUA 226,00 9,2 30,0
2 Japonia 72,32 3,6 9,5
3 Germania 35,73 5,2 14,8
4 Marea Britanie 20,40 0,0 15,9
5 Franţa 17,18 15,7 15,7
6 ltalia 14,90 21,0 12,4
7 Canada 10,54 10,0 22,0
8 Spania 7,80 16,0 9,1
9 Australia 7,33 -0,1 25,4
10 Brazilia 5,20 -60,9 2,5
11 Suedia 4,99 17,4 7,5
12 Elveţia 4,33 24,6 .4,9
13 Olanda 3,84 9,1 10,9
14 Africa de Sud 3,59 1,0 n/a
15 Austria 3,39 16,8 17,4
16 Belgia 2,85 11,0 11,3
17 Portugalia 2,65 32,4 25,0
18 Mexic 2,60 30,0 5,1
19 Cehia 2,28 18,0 30,5
20 Hong Kong 2,18 -14,0 n/a
21 Polonia 1,85 12,0 n/a
22 Danemarca 1,78 13,0 8,0
23 Norvegia 1,71 -5,8 5,5
24 Ungaria 1,46 48,0 13,0
25 Taiwan 1 ,42 1 0,0 n/a
26 lrlanda 1,40 13,0 15,0
27 China 1,36 -48,4 n/a
28 Rusia 1,30 8,3 n/a
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

29 Turcia 1,07 -48,4 2,3


30 Argentina 0,97 92,4 4,9
31 Corea 0,94 -67,1 2,8
32 Finlanda 0,85 5.7 6,5
33 Peru 0,85 -3.8 N/a
34 lndia 0,75 7.1 n/a
35 Chile 0,66 -21,7 4,1
36 Grecia 0,62 43,7 4,3
37 Columbia 0,60 -45,0 2,2
38 Noua Zeelandă 0,52 4,0 n/a
39 Slovacia 0,43 -16,5 n/a
40 lndonezia 0,40 0,0 n/a
41 Slovenia 0,35 53,3 n/a
42 Tailanda 0,33 23,5 n/a
43 Maroc 0,32 20,0 13,7
44 Malaezia 0,31 -19,0 n/a
45 Luxemburg 0,26 23,8 n/a
46 Sri Lartka 0,26 1 6,0 l 8,5
47 Estonia 0,22 -2.9 20,0
48 Zimbabwe 0,19 -9.2 32,6
49 Nigeria 0,15 32,0 n/a
50 Israel 0,10 -9,9 n/a

Total 473,53
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Statisticile efectuate prezintă faptul că ţările mari, în care pătrunderea leasingului a


început să se facă remarcată cu aproape 10 ani în urmă, au ajuns deja la un nivel constant în
top, după o remarcabilă creştere înregistrată de-a lungul anilor 80. Totuşi s-au stabilit nivele
diferite precum 30% în US (din piaţa disponibilă) şi doar sub 10% în Japonia. Cu siguranţă
există un număr variabil de factori care determină o amplă variaţie a procentului de
pătrundere a leasingului, de la o ţară la alta. Dintre aceşti factori amintim:
• disponibilitatea la alternativele de leasing mai ales pentru închirieri de tip mic
şi mijlociu, din punct de vedere al accesului la facilităţi bancare;
• taxele de leasing care influenţează atracţia pentru opţiunea de leasing.
Pentru cele mai multe din ţările Europei de Vest nivelul de pătrundere al leasingului
pare a se fi stabilit nu mai jos de 15% din totalul de investiţii în echipamente. Pentru Marea
Britanie şi Suedia totuşi nivelul de pătrundere a leasingului a înregistrat o cădere clara de la
un nivel ridicat atins la jumătatea anilor 90, situaţie în mare parte explicabilă prin
modificările apărute în domeniul taxelor de leasing şi a regimurilor de contabilizare.
S-a hotărât să se realizeze acest top doar pentru 50 de ţări deoarece extinderea
cercetărilor în ceea ce înseamnă leasingul într-un număr mai mare de ţări ar îngreuna procesul
de centralizare a datelor necesare şi, în plus, s-a estimat că volumul activităţii de leasing din
toate ţările excluse din această analiză ar însuma mai puţin de 2 miliarde US $ anual.

Influenţa ratei de schimb


Deşi s-au înregistrat creşteri considerabile in activitatea de leasing in 1999 in America
de Nord, cea mai de vârf creştere in acest continent intr-un singur an - estimarea facându-se
cum ar trebui să se facă adică în valută convertibilă, s-au datorat parţial şi puterii mai mari a
US $ în comparaţie cu alte valute. Astfel, de exemplu, pentru Europa - singura parte a lumii
unde activitatea de leasing este evaluată în valută convertibilă alta decât US $-Raportul de
Leasing Global indică din punct de vedere al US $ o stagnare în perioada 1998-1999.
In acelaşi timp statisticile leasingului european indică o creştere anuală de 11,2%
unde afacerile sunt evaluate în EURO (sau ECU înainte de 1999). Diferenţa dintre cele două
tendinţe este aproape în totalitate atribuită modifîcării ratei de schimb în această perioadă.
Pentru o mai mare acurateţe a datelor prezentate de Raportul de Leasing Global
(GLR), din 1999 s-a produs o modificare în metodologia acestuia şi anume s-a folosit în
estimări o rată medie de schimb (până în 1998 se foloseau în calcul ratele de schimb de la
sfârşitul anului).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Prin această modificare s-a considerat că acurateţea informaţiilor oferite de GLR va fi


îmbunătăţită, dar nu se putea totuşi elimina inevitabilul fapt că fluctuaţiile ratei de schimb pot
distorsiona o comparaţie globală de la un an la altul a datelor. Unele comparaţii realizate de
GLR nu sunt afectate, prin natura lor, de fluctuaţiile ratei de schimb-exemplu: datele
referitoare la pătrunderea leasingului în activităţi evaluate doar în valute naţionale, nefiind
necesar astfel nici un schimb valutar. Excepţie fac datele prezentate despre câteva ţări precum
China şi Rusia - ţări cu valuta neconvertibilă şi uneori cu o rată foarte ridicată a inf1aţiei.
Pentru aceste ţări modificările procentuale anuale sunt exprimate în US $.
În Europa de Vest, mai exact în Franţa, Italia şi Spania s-au înregistrat creşteri
putemice de 15% - 21% cu o rată de pătrundere a leasingului relativ stabilă.
În Marea Britanie, care este a doua piaţă europeană de leasing, activitatea de leasing a
avut totuşi de suferit din cauza schimbărilor fiscale şi din domeniul taxelor de leasing din
perioada 1996- 1997.
În Europa de Est în anul 1999 se înregistrează semnificative creşteri pe cele trei mari
pieţe de leasing din Republica Cehă, Polonia şi Ungaria. Slovacia şi Slovenia sunt alte două
mici pieţe de leasing care înregistrează şi ele creşteri. Rusia este o mult mai mică piaţă de
leasing deşi prezintă un potenţial mare în acest domeniu. Deşi activitatea de leasing evaluată
în US $ se dublează rămâne totuşi mult sub 1% din punct de vedere al GDP.

Asia
In Asia activitatea de leasing creşte cu 7,6% evaluată în US $ deţinând un procent de
17% din totalul mondial. Modifîcările intervenite sunt repartizate desigur diferit pe ţările
acestui continent astfel încât se înregistrează: creştere - Japonia, descreştere în Koreea,
creştere în Taiwan, descreştere în Hong Kong dar cu semne de revigorare, descreştere în
Indonezia şi Malaysia, creştere semnificativă în Tailanda, relative creşteri în India care deţine
însă o piaţă de leasing cu un imens potenţial de creştere.
Nivelul de dezvoltare al industriei leasingului variază mult în diferite părţi ale lumii şi
cu cât mai multe pieţe noi în acest domeniu încep să se consolideze cu atât pătrunderea
leasingului va avansa.
Industria leasingului a avut un rol important în economia mondială în timpul celei de-
a doua jumătăţi a secolului 20 şi se preconizează ca ea să joace în continuare un rol
important.

2.3 Pieţele de rang înalt


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Clasificarea primelor 4 ţări în top (respectiv SUA, Japonia, Germania şi Marea


Britanie) nu a înregistrat nici o modificare din 1997 pană în 1998. Franţa şi Italia au înaintat
câte un loc fiecare până la poziţia 5, respectiv 6, retrogradând Brazilia de pe locul 5, la locul
7.
Primele trei ţări clasate se aseamănă atât din punct de vedere al afacerilor în sistem
leasing, cât şi în ceea ce priveşte economia, deşi prezintă diferenţe considerabile referitor la
penetrarea leasingului. Acesta este impresionant de crescut în SUA, mai degrabă redus în
Japonia, şi aproape de un nivel mediu în Germania.
Privind la primele 15 ţări, unele, în special Japonia, îsi datorează poziţiile mărimii lor
ca pieţe, în ciuda unei penetrări a leasingului relativ scăzute. In mod similar, ţări mai mici (de
exemplu Austria şi Olanda), se află în poziţii relativ înalte datorită produsului naţional global
pe cap de locuitor, în ciuda populaţiei reduse şi a unor rate de penetrare a leasingului mai
degrabă mici. Alte ţări cu populaţii relativ reduse, precum Australia şi Suedia, sunt parţial
caracterizate de o rată de penetrare a leasingului înaltă, Brazilia se af1ă în frunte, atat peritru
că este o ţară cu o populaţie numeroasă, dar şi pentru că are o rată de penetrare a leasingului
ridicată, deşi produsul naţional brut pe cap de locuitor rămane mult sub nivelul altor ţări din
OECD.
Marea Britanie, în al patrulea rand, îşi menţine poziţia înaltă în termeni de evaluare în
dolari în 1998, în mare parte prin puterea crescută a valutei proprii faţă de dolar, în ciuda unei
orientări mai degrabă reduse în domeniul acestui tip de afaceri.

2.4 Evoluţia leasingului pe continentele americane

Valoarea afacerilor de leasing Nord American a fost mai sus de 3% spre a atinge
valoarea de 195 mld. dolari SUA în 1998. Piaţa americană care deţine aproximativ 95% din
acel total a reprezentat apogeul anului 1998. Creşterea numerarului cu 2% cu greu a
reprezentat o creştere reală, dar s-a menţinut la nivelul mecanismelor de investiţie şi industrie
din America, astfel încat a fost susţinută o rată de penetrare ridicată a leasingului american.
Altundeva în America de Nord, Canada a înregistrat o creştere puternică a leasingului
pentru al doilea an succesiv, dar totalul mexican a rămas constant în 1998, după schimbarea
înregistrată în anul anterior.
Afacerile de leasing Sud-Americane au crescut cu 5,1% în 1998, şi aici o singură piaţă
naţională reprezintă majoritatea în totalul continental. In acest caz Brazilia a înregistrat o
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

creştere continuă a leasingului la 9 % în valută locală, deşi puţin mai bine situată decat o
stagnare în termenii dolarului, în ceea ce priveşte deprecierea ratei de schimb.
În alte părţi, situaţia a fost amestecată. Relativ bine stabilita piaţă de leasing
columbiană a înregistrat un procent de aproximativ 13%. Argentina, care a înlocuit Peru ca
membru Sud-American al primelor 50 de ţări din lume, a înregistrat un salt anual de 44% în
afaceri, deşi penetrarea leasingului pe acea piaţă rămâne la un nivel foarte scăzut.
In tabelul nr. 2.4. prezentăm principalele bunuri finantate in leasing pe continentul
latino-american:

Tabelul nr. 2.4: Tipuri de bunuri finanţate (%)

Brazilia Mexic Argentina Chile Columbi Peru


a
Automobi 88.4 57.0 21.0 21.0 22.0 11.0
le
Industriale 4.9 13.0 20.0 9.0 21.0 33.0
Birotică 3.4 12.0 43.0 7.0 9.0 4.0
Altele 2.7 1.0 4.0 5.0 6.0 11.0
Utilaje 0.5 9.0 7.0 8.0 3.0 2.0
Proprietăţi 0.1 8.0 5.0 50.0 39.0 39.0
imobiliare

În America Latină sunt cele mai importante f1uctuaţii în regimul ratei dobânzii, iar
rata de schimb a suferit importante modificări. De asemenea, pentru economiile unor regiuni
ale Americii Latine o importanţă deosebită o are si preţul ridicat al petrolului.
In industria leasingului din America Latină mai sunt destule aspecte de îmbunătăţit
pentru dezvoltarea activităţii atât intern cât şi în afara graniţelor. Este importantă, în acest
sens, şi adoptarea unor criterii intenaţionale. De ajutor au fost şi acordurile comerciale
semnate.

Statele Unite ale Americii

În SUA volumul total al activităţii de leasing înregistra în 1999 suma de 226 mld.US.
$. Fondurile de leasing continuă sa fie cea mai importantă problemă pentru proprietari, mai
ales pentru companiile de leasing mijlocii.
Companiile de leasing trebuie să aibă acces la importante surse de fonduri pentru a-şi
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

menţine lichidităţile la un nivel ce le permite dezvoltarea.


Prezentăm în tabelul de mai jos tendinţele şi previziunile pentru piaţa leasingului în
SUA:

Tabelul nr. 2.5:Tendinţe şi previziuni pentru leasingul în SUA


An Investiţii în Volumul echipamentelor de Rata pătrunderii pe
echipamente leasing (mld. US) piata (%)
(mld._US)
1990 388.3 124.3 32.0
1991 375.5 120.2 32.0
1992 376.2 121.7 32.3
1993 443.9 130.5 29.4
1994 487.0 140.2 28.8
1995 538.8 151.4 28.1
1996 566.2 169.9 30.0
1997 621.0 179.0 29.0
1998 691.0 207.0 30.0
1999 738.0 226.0 30.0
2000 763.0 233.0 30.0
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2.5 Evoluţia leasingului în ASIA

Japonia
După cum s-a menţionat anterior, ţările din Asia la Pacific au suferit distorsiuni
economice severe pe parcursul a 18 luni, până la sfârşitul lui 1998. Afacerea de leasing
japoneză a scăzut cu aproximativ 10% în termenii yenului în 1998, o a doua scădere
succesivă anuală. Noul său volum de afaceri în sistem leasing a fost înjumătăţit în 1997, apoi
s-a prăbuşit printr-o depresiune economică de 75% în 1998.
Anul fiscal 1998 (din aprilie 1998 pană în martie 1999) a fost al doilea an consecutiv
de scădere a economiei japoneze cu o rată de 2% în termenii ratei de creştere reală. Aceasta
se datorează neîncrederii tot mai mari în economia japoneză atât din partea oamenilor de
afaceri, cât şi a consumatorilor, neîncredere sporită de managementul instituţiilor financiare
şi insecuritatea tot mai mare a unui loc de muncă, fapte care conduc la cereri tot mai reduse
de locuinţe, investiţii de echipament şi investiţii de locaţie.
In aprilie 1998, guvernul a implementat un nou pachet de legi care să stimuleze
investiţia, urmate de măsuri economice suplimentare de urgenţă în noiembrie 1998, care s-au
ridicat la valoarea de 1,6 trilioane yeni şi, respectiv, peste 1,7 trilioane yeni, spre a conduce la
reechilibrarea economică.
Investiţia în echipament a industriilor particulare a scăzut cu 2% faţă de anul
precedent. Aceasta s-a datorat scăderii fondului de investiţii ca rezultat a scăderii de numerar
datorate câştigurilor slabe, şi imposibilitatea de a realiza o creştere a investiţiilor, datorită
opiniilor generale cu precădere pesimiste asupra managementului companiilor.
Anul fiscal 1999 a început fără vreun semn concret de îmbunătăţire în ceea ce priveşte
cheltuielile consumatorilor, şi revenirea la investiţia de echipament, ca în anul precedent.
De aceea, guvernul a emis o lege de reglementare a industriei, şi este gata să
revizuiască legea taxelor corelate (intrând în vigoare la 1 octombrie 1999).
Scopul legii este de a sprijini acele companii care se aventurează în noi zone de
afaceri sau să adopte o nouă metodă de management, în timp ce micşorează domeniul de
afaceri cu o productivitate scăzută şi eventual întăreşte competitivitatea industriei japoneze
prin îmbunătăţirea productivă a economiei japoneze. Naţiunea are mare încredere în efectul
acestei măsuri.

Tendinţe în cererea de închiriere


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Volumul tranzacţiilor de închiriat în anul fiscal 1998 (aprilie 1998 — martie 1999) a
fost de 7144,5 mld. yeni, mai puţin cu 9,9% faţă de anul precedent, reprezentând o scădere
pentru al doilea an consecutiv.
Investiţia în echipamentul de închiriat a scăzut la randul său pentru al doilea an
consecutiv. Oricum, aceste cifre sunt o reflecţie a declinului investiţiei particulare de
ansamblu a naţiunii, cu l3,9% mai puţin faţă de anul precedent. Valoarea acţiunii de leasing
din totalul investiţiei de capital (penetrarea leasingului) a crescut de la 8.84%, anul precedent,
până la 9,24%.
O analiză prin tipul activelor arată că, în anul fiscal 1998, volumul tranzacţiilor în
ceea ce priveşte mecanismele de construcţie şi echipamentul medical au crescut în volum
(până la 0,7% si respectiv 2,6%), în timp ce echipamentul industrial a scăzut cu 19,2% şi
maşinile-unelte au scăzut cu 19,5%. Ceea ce demonstrase o creştere relativ stabilă faţă de
anul trecut, a scăzut brusc, ref1ectând incapacitatea producătorilor de a-şi mări capitalul.
În ceea ce priveşte alte tipuri de active, ele nu sunt mulţumitoare, incluzârid
echipament informatic (scăzut cu 6,6%); valorile constante ale industriei de leasing prezintă o
cifră negativă pentru doi ani consecutivi, echipament de birou (office) scăzut cu l6,7%,
echipamentul de service şi comercial scăzut cu l0,5%, reprezentând o cifră negativă pentru
trei ani consecutivi.
O analiză a volumului de leasing prin mărimea concesionarului arată că în 1998
companiile mici şi mijlocii cu un capital mai mic de 100 mii yeni au prezentat un declin
puternic, scăzut cu 15% pentru al doilea an consecutiv, iar companiile mari cu capital de 100
mii yeni sau mai mult au scăzut cu 5,3%, pentru prima dată din 1994. Aceasta a avut ca
rezultat creşterea acţiunilor întreprinderilor mari la 49,2%, faţă de întreprinderile mici şi
mijlocii cu 46,4%. Sectorul public şi celelalte au înregistrat o scădere pentru al doilea an
consecutiv.
O analiză a scăderilor volumului de leasing din punct de vedere al afacerilor de tip
concesionar indică faptul că în 1998 industria manufacturieră a prezentat un declin putemic,
scăzut cu 15,2% pentru al doilea an consecutiv, cu aproximativ toate tipurile de afaceri
individuale în scădere cu un procent de 2%. La rândul ei, industria non-manufacturieră a
înregistrat o scădere de 8,1%, ca şi în anul precedent, cu excepţia sectorului financiar şi de
asigurare (cu o creştere de 6,9%) şi a industriei medicale (cu o creştere de 5,3%).
Intorcându-ne la rezultatele ultimului trimestru aprilie-iunie 1999, nu există nici un
indiciu vizibil de revenire. Volumul de leasing pentru această perioadă a scăzut cu 6,7% faţă
de perioada corespunzătoare a anului fiscal anterior, indicand o cifră negativă pentru al
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

şaselea trimestru la rând, începând cu trimestrul ianuarie - martie 1998, şi pentru a 14-a lună
la rând, începând din mai 1998.
Valoarea bunurilor de închiriat pentru manufacturieri (mecanismele industriale şi
maşinile-unelte) au continuat să scadă, şi cererea de leasing pentru echipamentul informatic,
echipamentul comercial şi de service, cu toţii factori majori în domeniul leasingului, au rămas
de asemenea la valori mici.
Rata de creştere a investiţiei particulare pare să se îmbunătăţească, deşi e încă
negativă. Oricum, dacă condiţiile economice prezente s-ar păstra, nu vor exista schimbări
dramatice în prezent, datorită atitudinii precaute a corporaţiilor în ceea ce priveşte investiţia,
ceea ce va prelungi recesiunea în domeniul afacerilor de leasing.
In 1999 (anul fiscal 1999: aprilie 1999-martie 2000) guvernul a făcut toate eforturile
posibile să treacă peste criza financiară şi scăderea activităţii economice cu ajutorul tuturor
taxelor si măsurilor financiare şi legislative.
In prima jumătate a anului fiscal 1999, volumul tranzacţiilor de leasing era puţin sub
cel al anului precedent. Totuşi în a doua jumătate a anului fiscal 1999 se înregistrează o
creştere progresivă în investiţia de capital a companiilor particulare şi o creştere concomitentă
a cererii în domeniul leasingului.
Ca rezultat, volumul tranzacţiilor de leasing a crescut pentru prima dată în ultimii trei
ani de la anul fiscal 1996, cifra exactă fiind de 7.402,4 miliarde Y si rata creşterii fiind de
3,6%. Aportul închirierilor 1a totalul investiţiei de capital a fost de 9,49%. Sistemul
informaţional cuprinde cea mai mare parte de 43,6% din volumul de tranzacţii de leasing din
anul fiscal 1999, iar în cadrul acestuia calculatoarele reprezintă 37,3%. După sistemul
operaţional, un rol important în tranzacţiile de leasing îl au şi: echipamente destinate
comerţului şi serviciilor (13,8%), echipament industrial (13,3%) pentru birouri (8,l%) şi cel
destinat transportu1ui (6,5%).
Tabelul nr. 2.6 Volumul (mld. Yeni) Modificarea anuală (%)
Volumul
leasingului
(Valoarea
contractelor de
leasing)
Anul fiscal
1999 8.415,2 119.1
1991 8.801,6 104.6
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1992 7.774,2 88.3


1993 7.182,5 92.4
1994 7.349,7 102.3
1995 7.621,4 103.7
1996 8.286,7 108.7
1997 7.930,4 95.7
1998 7.144,5 90.1
1999 7.402,4 103.6
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În anul 2000 leasingul este folosit de un număr mare de companii ca o modalitate


eficientă de introducere a echipamentului având astfel un rol important în economia japoneză.
Infruntând acum secolul 21, industria leasingului trebuie să se adapteze la
modificările economice aşa cum economia japoneză trebuie să-şi revină din faza de
recesiune.
Ţinând cont de această situaţie, Asociaţia de Leasing Japoneză (J.L.A) a înfiinţat
Consiliul Industriei Leasingului de Perspectivă în octombrie 1999, al cărui scop principal este
să examineze, din diferite puncte de vedere, multitudinea de roluri pe care industria
leasingului trebuie să o aibă, în următorii 10 ani în societate şi viaţa economică.
J.L.A a realizat cercetări statistice stricte în cadrul companiilor membre. Căile
tradiţionale de comunicaţie pentru aceste cercetări între J.L.A şi companiile membre au fost
corespondenţa si faxul. In mai 1999, totuşi, J.L.A a lansat reţeaua J.L.A-NET cu scopul de a
simplifica şi accelera sistemul de comunicare, această promovare în reţea fiind doar primul
pas făcut în acest sens.

2.6. Evoluţia industriei leasingului în EUROPA

Pentru Europa ca întreg, leasingul în 1998 a fost cu 23,4% mai mare, în termenii
dolarului. Factorii de rată de schimb ar fi putut oarecum să ajute această creştere, cu marca
germană mult peste 8% faţă de dolar, pe parcursul anului. Şi totuşi, a existat o creştere reală
în volum în ceea ce priveşte pătrunderea leasingului pe piaţă, în cea mai mare parte a ţărilor
europene.
In Europa de Vest, Germania a prezentat o creştere însemnată a leasingului anual în
1998 la l0% din valuta locală. Franţa şi Italia au reuşit o creştere şi mai mare, înjur de 20%
faţă de reper, iar alte ţări, precum Suedia şi Elveţia chiar până la 30%. Excepţia a reprezentat-
o Marea Britanie, unde regulile restrictive de taxare pe leasing care şi-au făcut simţită
prezenţa de la jumătatea anului 1997 au dăunat afacerilor de leasing. Republica Cehă rămâne
cel mai mare succes în domeniul leasingului din întreaga Europă centrală şi de Est. Celelalte
două mari economii aflate în dezvoltare rapidă în regiune, Polonia şi Ungaria, au prezentat o
creştere anuală ridicată, dar cu mult sub nivelul celei realizate de Cehia. Estonia se află
printre primele 50 de ţări datorită impresionantei pătrunderi pe piaţa de leasing de 25%, deşi
are o populaţie redusă. Celelalte pieţe Est-europene, care se situează între primele 50 de ţări,
includ Rusia ( aproape la fel de slab dezvoltată ca şi China, din punct de vedere al numărului
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

crescut de locuitori), Slovacia şi Slovenia.

Impactul euro asupra industriei leasingului

La 1 ianuarie l999, a fost lansată Uniunea Monetară Europeană, prin introducerea


monedei Euro ca unică moredă în 11 din cele 15 state membre ale Uniunii Europene. Acesta
a fost începutul celui de al treilea pas în realizarea uniunii monetare europene. Tratatul care
stabileşte comunitatea europeană a desemnat Sistemul European de Bănci Centrale (ESCB),
principalul obiectiv de menţinere a stabilităţii preţurilor în zona europeană.
Moneda Euro este prezentă pe toate pieţele financiare importante din lume. Deşi nu
are încă forma fîzică a unei bancnote sau monede, nu există îndoială că noua valută urmează
să joace un rol important atât în zona europeană, cât şi dincolo de ea. Ce înseamnă acest lucru
pentru companiile de leasing european? Există o piaţă de leasing unificată, sau va apărea ea
în viitorul apropiat?
Afacerile de leasing extern cu valoare mare (big ticket) reprezintă, de exemplu
finanţarea investiţiilor de capital intensive, cum ar fi: vehicole spaţiale, nave, sateliţi,
instalaţii de foraj petroliere, uzine nucleare şi alte proiecte pe scară mare.
Leasingul financiar rămâne baza pentru leasingul extern, cu propriile sale aranjamente
tipice individuale, cum ar fi opţiuni şi calcule specifice de vânzare. Dacă parternerii de
leasing doresc, este posibil să se profite de Convenţia de leasing de la Unidroits, Ottawa. In
mod predominant, leasingul extern este menţionat doar cu privire la finanţarea leasingului,
dacă sunt implicate trei părţi: fumizor, locatar şi locator. In acest sens, ar putea fi implicate
trei sisteme de legi. Afacerile bi-parteneriale, cum ar fi leasingurile operaţionale şi
tranzacţiile de vânzare şi închiriere, sunt în mod obişnuit lăsate la o parte.
In prezent, înţelesul leasingului extem nu este încă complet precizat. Acesta este unul
dintre motivele pentru care atât de puţine naţiuni au semnat Contractul de leasing de la
Unidroits, Ottawa. Principalul motiv este examinarea costisitoare a cel puţin două sisteme
diferite de legi cu privire la consecinţele lor. In asemenea cazuri, surprizele neplăcute nu pot
fi evitate.
Inainte de toate, moneda Euro trebuie să caştige acceptul pieţei interne, ca şi pe acela
al pieţei externe. Pieţele vor testa noua valută, precum şi abilitatea Băncii Centrale Europene
de a menţine stabilitatea preţurilor. După aceasta, dacă rezultatele sunt pozitive, un număr de
afaceri în regim leasing vor fi evaluate în Euro. Moneda Euro va juca aşadar un rol important
în viitorul apropiat, ca o valută de rezervă şi de tranzacţii internaţionale.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Germania

Germania contează ca una dintre ţările cu o piaţă de leasing nereglată, unde nu e


necesară nici admisia la o bancă, nici licenţa de leasing. Punctul central în ceea ce priveşte
consideraţiile legate de taxe îl reprezintă cine trebuie să aprecieze obiectul de leasing, în
bilanţurile lor. Dacă locatarul este proprietarul economic, atunci el trebuie să aprecieze şi să
preia deprecierea asupra obiectului. In perspectiva standardelor contabile, starea obişriuită în
Germania este caracterizată printr-o situaţie în care contractele de leasing nu se află sub
controlul specific a1 vreunei legi comerciale.
Dacă contractele de leasing sunt armonizate cu directivele de leasing cu referire la
taxe, activarea obiectului de leasing trebuie să se realizeze în bilanţul locatarului activ, pe
baza costurilor de achiziţie, respectiv de producţie.
Leasingul a fost introdus în Germania în 1962 când au fost fondate primele companii
de leasing. La sfărşitul anului 1999, aproximativ 1.750 de companii de leasing erau
înregistrate, dar numai 150 dintre acestea aveau un aport important pe piaţă.
Aproximativ 121 de companii de leasing sunt membre ale Bundesverbarid Deutscher
Leasing-Gesellschaften BDL-Asociaţia de Leasing Germană.
Pe piaţa de leasing privind proprietatea imobiliară îşi aduc aportul doar 15 companii
specializate. Toate sunt membre ale BDL.
Leasingul s-a dezvoltat rapid în Germania. Volumul de investiţii în bunuri închiriate a
crescut de la 6,3 miliarde în 1976 la 82,6 miliarde € în 1999, conform unui studiu făcut de
institutul-ifo, care este un institut independent de studiu economic. Acest studiu subliniază o
creştere de mai mult de 12,1 11% pe o perioadă de 23 ani.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul nr. 2.7: Evoluţia leasingului


Total investiţii în active fixe Investitii în active
An Mld. € Creştere (%) Mld. € Total investiţii (%)
1976 164.5 6.9 6.3 3.8
1977 176.4 7.2 7.7 4.4
1978 192.4 9.8 9.8 5.1
1979 217.3 12.9 11.8 5.4
1980 238.8 9.9 13.2 5.5
1981 239.0 0.1 16.5 6.9
1982 232.4 -2.8 17.3 7.4
1983 241.9 2.1 20.2 8.3
1984 245.9 4.1 19.4 7.8
1985 261.2 6.5 21.4 8.2
1986 278.7 6.7 24.5 8.8
1987 291.4 4.1 28.4 9.7
1988 310.3 6.5 31.9 10.3
1989 341.1 9.9 36.0 10.6
1990 382.8 12.2 41.1 10.7
1991 498.0 30.1 52.2 10.5
1992 541.9 5.7 56.5 10.4
1993 508.6 -6.1 56.3 11.1
1994 514.8 1.2 56.1 10.9
1995 512.9 -0.4 58.8 11.5
1996 502.7 -2.0 66.9 13.3
1997 507.8 1.0 69.0 13.6
1998 529.6 4.3 77.0 14.5
1999 557.0 5.2 82.6 14.8

În 1999 companiile de leasing au finanţat circa 14,8% din totalul investiţiilor în


domeniul bunurilor imobile.
S-a realizat de asemenea o analiză a investiţiilor făcute în închirierile de bunuri pe
tipul acestora precum şi pe tipul clienţilor.
Cele mai importante bunuri implicate în astfel de tranzacţii sunt vehiculele (51,2%),
calculatoarele şi echipamentul de birou (10,6%) precum şi construcţiile de birouri (9,1%).

Tabelul nr. 2.8: Investiţii de leasing după tipuri de active (1999)


Active %
Clădiri administrative 9.1
Construcţii industriale şi instalaţii 6.5
Maşini industriale 8.7
Calculatoare şi birotică 10.6
Autovehicule 5 1 .2
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Avioane, vapoare, feroviare, material rulant 7.3


Telecomunicaţii şi alte echipamente 6.6
100.0
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cei mai importanti clienţi aparţin altor sectoare de servicii (21,8%), producţiei
(18,6%), transporturi şi comunicaţii (17,2%).

Tabelul nr. 2.9: Investiţii de leasing pe tipuri de clienti (1999)


Active %
Agricultură, minerit, utilităţi 4.9
Producţie l 8.6
Construcţii 4. l
Comerţ 15.7
Transport şi comunicaţii 17.2
Bănci, finanţe şi asigurări . 3.6
Alte servicii 2 1 .8
Guvem 3.2
Consumatori l 0.9
100.0
Tipul celor mai importante bunuri şi valoarea medie a contractului (50.000 €) indică
faptul că tranzacţiile de leasing sunt concentrate în cadrul companiilor mici si mijlocii.

Franţa

Companiile de leasing din Franţa necesită admisia la o bancă, sau o admisie sub
forma unei instituţii creditoare, spre a începe operaţiile. Companiile de leasing sunt supuse
supravegherii Băncii franceze.
Contractele de leasing care sunt realizate între indivizi sunt strict separate de
contractele tip garanţie pe credit. Sistemul contabil francez nu introduce ideea proprietăţii
economice, ci este doar ataşat legii civile.
Când ne referim la piaţa leasingului în Franţa, este necesar să ţinem cont de variatele
activităţi de leasing, supuse diferitelor legi din domeniul taxelor şi sistemului de
contabilizare, în general desfăşurate de companii specializate.
Operaţiunile de leasing sunt caracterizate folosindu-se trei criterii de bază:
• leasing cu sau fără opţiunea de cumpărare;
• leasing de echipament sau de proprietate imobiliară;
• leasing cu bunuri pentru uz profesional sau personal/privat. Este, de aceea,
relevant să facem diferenţa între:
• tranzacţii cu opţiune de cumpărare pentru chiriaş la o valoare reziduală
determinată anticipat. Acestea sunt numite scrisoare de garanţie în cazul echipamentului sau
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

proprietăţii primite pentru uz profesional şi locaţii cu opţiune de cumpărare (LOA) pentru


echipament de consum, în principal maşini sau vapoare particulare; şi
• tranzacţii fără opţiune de cumpărare, numite „locaţii financiare” (location
finniciare).

Tabelul nr. 2.10: Leasingul bunurilor de capital


Decizia de finanţare in leasing
1998 1999 1999/1998
(mld. (mld. Euro) (%)
Euro)
Leasingul echipamentelor 14.4 18.9 +15.7
Cu opţiune de cumpărare
Credit-bail 6.7 7.8 +16
LOA 0.7 1.1 +53.5
Fără opţiune de cumpărare
Locaţie financiară 7.0 7.9 +1 1 .9
Leasingul pentru consumatori
LOA (în general leasingul 1. 1 1.2 +9. 1
autoturismelor)

Când ne referim la piaţa leasingului în Franţa, este necesar să facem distincţie între
diversele activităţi de leasing, subiect al diferitelor reglementări legale, referitoare la
impozite, şi contabile, şi în general desfăşurate de companii specializate.

Italia

In ciuda lipsei unei legi specifice de reglementare a leasingului, contractele sunt


finalizate în acord cu regulile generale ale codului civil. Un contract de leasing este văzut ca
un contract normal care este încheiat urmând principiile libertăţii contractuale dintre locatar şi
locator.
Leasingul financiar presupune acele operaţii de închiriere a unor bunuri fixe sau
mobile, achiziţionate sau realizate de proprietar în urma alegerilor şi indicaţiilor locatorului,
şi care preia toate riscurile implicate, beneficiind de opţiunea de a deveni proprietarul unor
asemenea bunuri închiriate la expirarea contractului, după plata unei sume predeterminate.
In 1999, industria de leasing din Italia a crescut cu 27%, înregistrând un procent mai
mic decât în 1998 (35%).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Valoarea totală înregistrată s-a ridicat la 42.363 miliarde L (lire italine). Aceasta poate
fi considerată un progres comparativ cu stagnarea continuă a economiei.
In domeniul 1easingului de echipament se înregistrează o rată de creştere mai mică
decât în anul precedent (1 miliard L).
Leasingul din domeniul vehiculelor a înregistrat o creştere de 27,2%. Leasingul de
maşini destinate industriei şi cele destinate comerţului continuă să crească cu o rată mai mare
decât în 1998, astfel încât creşterea de 34,7 % din 1999 reprezintă 41,7% din volumul total de
tranzacţii de acest gen pentru acest sector. După o perioadă de stabilitate relativă leasingul
vehiculelor cu motor a crescut cu 22,3% în 1999.
Leasingul proprietaţii imobiliare - este domeniul care a înregistrat cea mai mare
creştere după ce deja cunoscuse o creştere de 70% în 1998 şi care surclasează deja creşterea
de 30% din 1999. Creşterea include atât proprietatea imobiliară aflată în construcţie (37,2%)
cea din urmă reprezentând 33,3% din totalul contractelor de leasing al proprietăţii imobiliare
anuale.
Tabel nr. 2.11
Active 1998 1999 Abaterea
1998-1999 (%)
Echipamente 14.065 6.333 16.1
Vehicule 8. 1 83 1 0.4 1 0 27.2
Avioane şi vapoare 324 592 82.4
Subtotal 22.572 27.335 21
Proprietăţi imobiliare 10.888 15.028 39.0
Total 33.380 42.363 26.9

Piaţa de leasing
Piaţa italiană de leasing este dominată de băncile ce deţin companii de leasing.
Sistemul bancar foloseşte leasingul ca pe un produs financiar suplimentar, complementar
altor produse ale sale ce sunt vândute fără complicaţii.
In 1999, primele 10 companii de leasing au înregistrat o creştere a volumului (23,9%)
mai mică decât media pieţei, în timp ce următoarele 20 de companii din top (topul celor 30
cele mai bune companii de leasing) au înregistrat o creştere mai mare 33,2%.
In 1999 o creştere importantă a fost înregistrată de către companiile de leasing străine,
care au crescut cu 40,3%, atingând l3,4% aport de piaţă.

Leasingul operaţional
Urmând creşterii numărului companiilor de leasing străine din ultimii ani, leasingul
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

operaţional a fost folosit pe scară largă mai ales cu clienţi de categorie mijlocie.
De fapt acesta este un sector în care companiile de leasing străine au o variată şi
consolidată experienţă şi oferă aşteptări promiţătoare de dezvoltare.

Leasingul subsidiar (auxiliar)


Leasingul subsidiar în Italia este împărţit pe trei mari sectoare de acţiune:
• industria aeronauticii
• Legea Sabatini 1329/65
• Legea 488/92
Domeniile menţionate mai sus deţin cam 8% din leasingul global.

Marea Britanie

Pentru a realiza afaceri, companiile de leasing din Marea Britanie nu au nevoie de nici
o licenţă de leasing şi nici de admisia 1a o bancă sau de înregistrare.
Oricum, ghidul de funcţionare al băncilor trebuie consultat, dacă se formează o nouă
companie. Sistemul legal al Marii Britanii este destul de diferit de sistemul legal continental,
datorită sursei sale legale primare, a jurisprudenţei. După jurisprudentă, utilizarea sistemului
legal codificat joacă un rol secundar. Este cerinţa reală a legii aceea de a completa
jurispruderiţa, şi de a face din când în când corecţiile necesare. Legea statutară este înfăţişată
prin decizii judiciare. Definiţia comună a leasingului este un transfer al posesiunii unui
obiect, în care cel care realizează transferul îşi păstrează dreptul de proprietate.
Standardele de contabilitate urmează principiile proprietăţii economice şi contractele
de leasing sunt subdivizate în închirieri financiare şi operaţionale. Este vorba despre o
închiriere financiară, dacă proprietatea economică în ceea ce priveşte obiectul de leasing este
acordată persoanei care solicită împrumutul. In acest caz, este justificată înregistrarea în
investiţii de capital. Contractele de leasing care nu sunt subsumate închirierilor financiare
sunt clasificate ca închirieri operaţionale, adică locatarul trebuie să aprecieze obiectul de
leasing în investiţiile sale de capital.
Industria de finanţare a bunurilor reprezintă o sursă uriaşă de finanţare pentru
domeniul investiţiilor din Marea Britanie. Valoarea totală în 1999 a fost de 23.324 milioane
lire, ceea ce reprezintă 28,2% din investiţiile fixe de capital, exclusiv proprietatea.

Tabelul nr. 2.12: Evolutia leasingului


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

n Total Total resurse Pătrunderea Total Pătrundere a


investiţ financiare resurselor leasing leasingului
ii (mil. E) financiare (%) (mil. E) (%)
(mil. E)
199 59.458 17.415 29.3 9.650 16.2
5
199 65.515 21.078 32.2 12.784 19.5
6
199 69.641 21.327 30.6 12.505 18.0
7
199 76.748 21.603 28.1 12.111 15.8
8
199 79.130 22.321 28.2 12.109 15.3
9

Industria leasingului în Marea Britanie se preocupă de finanţarea echipamentului


industrial şi comercial, incluzând sectorul important al maşinilor, cu contracte al căror subiect
i1 reprezintă bunul cu utilizare specifică, caz în care compania finanţatoare îşi menţine
dreptul de proprietate asupra bunului pe toată perioada acordului.
In Marea Britanie acordurile de finanţare sunt de trei feluri:
a) leasing financiar
Clientul este obligat să realizeze plata integrală a costurilor financiare şi de capital, şi,
în general, beneficiază de valoarea reziduală (R.V.) la sfârşitul perioadei de închiriere, dar nu
poate deveni în orice moment al contractului proprietarul bunului respectiv.
b) leasingul HP (Hire Purchase) - cumpărare angajată
In industria leasingului în Marea Britanie se foloseşte acest termen pentru a defini o
tranzacţie cu bunuri pentru consum cum ar fi maşinile comandate pentru uz personal. Acest
tip de tranzacţie s-a dovedit a fi foarte avantajos în cazul maşinilor mai scumpe de 12.000 E.
c) leasingul operaţional
In Marea Britanie distincţia dintre leasingul operaţional şi cel financiar este realizată
prin metoda: 90% valoarea prezentă conform regulilor de contabilizare financiară. Când,
scontate la valoarea prezentă la începutul perioadei de leasing, valoarea minimă a plăţilor de
leasing ajunge la mai puţin de 90% din valoarea de piaţă a bunului, atunci este vorba de
leasing operaţional.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2.7 Piata leasingului in Romania

Piata leasingului din Romania este una dintre cele mai dinamice din lume, dinamica
reflectata atat prin cresterea numarului de societati de leasing cat si a volumului acestor
operatiuni. Astfel, in ultimii ani, numarul companiilor de leasing a ajuns la 40 iar volumul
tranzactiilor pe anul 2001 este de cca 1 mld de euro. In ipoteza ca tendinta ascendenta a pietei
leasingului se va mentine, avem toate sansele sa intram in clasamentul primelor 50 tari ale
lumii, clasament care include numai tarile cu un volum al afacerilor de peste 1 miliard USD.
Companiile romanesti de leasing, se disting printr-o abordare diferita si specifica a pietei in
functie de strategia fiecareia dintre ele, a conceptiti pe care o au in privinta riscului, a
structurii unei tranzactii, ceea ce conduce la diferente de pret ale serviciilor oferite, dar mult
mai important, grade diferite de flexibilitate, disponibilitati diferite de a structura tranzactiile
in mod creative. Acestea curprind urmatoarele tipuri de companii:
Afiliate firmelor producatoare sau firmelor care vand un anumit tip de produse
(Manufacturer/Vendor Affiliated) ofera servicii de leasing, in general numai de leasing
financiar, pentru o anumita marca de produse. Cele mai cunoscute sunt societati de leasing
afiliate firmelor producatoare sau distribuitoare de automobile. Schemele de leasing oferite de
acestea sunt fixe, flexibilitatea fiind practic redusa in favoarea simplitatii, cu obiectivul
realizarii unor volume cat mai mari de vanzari de produse. Ar fi de mentionat ca in aceste
cazuri, ca si in cazul schemelor de leasing oferite direct de catre vanzatori, este foarte dificil
de facut delimitarea intre pretul produsului si pretul leasingului oferit.
Afiliate unor banci (bank affiliate) in Romania (ca si in majoritatea tarilor din lume)
bancilor nu le este permis prin lege sa se implice direct in tranzactiile de leasing. Caracteristic
pentru acest tip de leasing este faptul ca au la dispozitie, fara indoiala, resurse semnificative
provenite de la banca “mama”. In acelasi timp insa cele mai multe dintre ele au aceeasi
conceptie de risc ca si bancile la care sunt affiliate si de aceea, sunt prea putin flexibile.
Independente, care, la randul lor pot fi:
cu profil dedicat, acestea oferind servicii de leasing pentru o anumita categorie de
produse, de regula automobile;
cu profil diversificat, serviciile de leasing oferite fiind pentru o gama larga de servicii,
statutul de independent permitandu-le in acelasi timp o mare flexibilitate, atat in ceea ce
priveste acceptarea solicitarilor de leasing ale clientilor, cat si in privinta garantiilor si
conditiilor de leasing.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Specialistii locali sustin ca investitiile finantate in sistem leasing reprezinta mai putin
de 5% din totalul investitiilor efectuate in Romania.
Atat timp cat sistemul bancar este deficitar in dezvoltarea creditului de consum pe
termen mediu, leasingul reprezinta o alternativa atractiva de finantare la noi in tara.
Totusi, privita prin prisma accesului la sursele de finantare, piata leasingului este
fragmentata. Numai un numar restrans de operatori au acces la surse de refinantare
convenabile. Lipsesc insa surse oficiale care sa prezinte statistici in privinta volumului
operatiunilor de leasing. Singurele surse de informare disponibile sunt publicate fie de
diferite companii de leasing, fie reprezinta estimari ale unor experti.situatiile financiare
prezentate de firmele de leasing locale sunt afectate de deprecierea monedei nationale. Mai
mult decat atat, Banca Nationala a Romaniei nu publica informatii separate pentru contractile
de leasing cross-border, iar contributia asociatiei profesionale specifice, respective Uniunea
Nationala a Companiilor de leasing din Romania nu exceleaza in acest sens.

2.8. Tendinţe în evoluţia leasingului

Analiza tendinţelor de evoluţie a leasingului este strâns legată de evoluţia


tehnologiilor industriale, a politicilor fiscale şi monetare, precum şi de evoluţia în ansamblu a
economiei mondiale. Toţi aceşti factori au o evoluţie specifică la nivelul fiecărei ţări, motiv
pentru care piaţa leasingului cunoaşte particularităţi pe ţări, regiuni sau continente.
In ceea ce priveşte activele ce fac obiectul operaţiunilor de leasing întrevedem o
continuare a expansiunii leasingului de autovehicule în strânsă corelare cu politicile fiscale şi
evoluţia performanţelor tehnice ale acestora.
Insuficient de dezvoltat este leasingul imobiliar care presupune facilităţi aparte dar
care permite îndeplinirea obiectivelor guvernelor pe linia construcţiei de locuinţe sociale. Din
acest considerent în perioada imediat următoare leasingul imobiliar va cunoaşte un ritm
ascendent.
Un alt produs care va cunoaşte expansiune pe piata leasingului este software-u1 de
aplicaţii. Din nefericire prezentul nu evidenţiaza un aflux de investiţii în acest domeniu, dar
pe măsura dezvoltării comerţului electronic şi a comunicaţiilor prin Internet, întreprinderile
vor fi tot mai dependente de produse informatice performante, adaptabile cerinţelor
utilizatorilor.
Indiferent de evoluţia economiei leasingul de nişă va constitui o oportunitate pentru
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

investitor pe orizonturi mai mici de timp dar cu un pachet de produse diversificat. In plus,
achiziţiile realizate de instituţiile publice vor cunoaşte în viitorul apropiat o tendinţă de
evoluţie ascendentă pe măsura creşterii gradului de autonomie teritorială.
Sursele de finanţare îşi pun amprenta în mod decisiv asupra pieţei leasingului, motiv
pentru care pe măsura dezvoltării pieţei de capital, creditul obligatar ar putea substitui cu
succes creditul bancar.
In perspectivă întrevedem apariţia unor noi forme de leasing (derivate din cele
existente) precum şi noi domenii în care va penetra acesta.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

CAPITOLUL III

PROCEDURI DE CALCUL A RATELOR DE LEASING, AMORTIZARILOR SI A


COSTURILOR

Piaţa leasingului nu poate exista fară prezenţa celor doi “actori”:


compania de leasing şi utilizatorul. Pentru ca aceştia să fie prezenţi trebuie să fie
profitabil pentru finanţatori respectiv mai tentant decât celelalte surse de finanţare a achiziţei
de bunuri pentru utilizatori. In acest capitol prezentăm o metodologie posibilă de stabilire a
strategiei de finanţare a operaţiunilor de leasing de către companiile de leasing.

3.1. Elementele componente ale ratelor de leasing

O companie de leasing este o instituţie financiară care, spre deosebire de băncile


comerciale (care acordă credite şi le recuperează prin intermediul ratelor de credit), oferă
clienţilor bunurile pe care le solicită urmând ca valoarea acestor bunuri să fie recuperată prin
intermediul ratelor de leasing. Atât ratele creditelor acordate cât şi ratele de leasing cuprind o
parte din creditul (principalul, respectiv valoarea bunului) care trebuie recuperat precum şi o
dobândă care reprezintă câştigul băncii respectiv aI companiei de leasing pentru plasamentul
realizat. Prin urmare, compania de leasing în loc să acorde credite clienţilor, le finanţează
direct achiziţia bunurilor dorite. Orice finanţare a unui bun solicitat de clienţi, atât pentru
compania de leasing cât şi pentru client trebuie să reprezinte o afacere. Pentru finanţator
această afacere va asigura condiţiile recuperării integrale a sumelor avansate pentru achiziţia
bunului, întreţinerea acestuia pe perioada locaţiei, derularea operaţiunii, acoperirea riscurilor
de degradare fizică a bunurilor sau de intrare în incapacitate de plată a clienţilor, a taxelor şi
impozitelor plătite precum şi un profit. Mărimea ratei profitului ar trebui să depăşească cel
puţin rata dobânzii bancare dacă aceasta este mai mare decât rata infiaţiei sau a devalorizării
monedei naţionale. Dacă cuantificarea ratelor se face în valută forte, atunci nu se va lua în
considerare rata devalorizării monedei naţionale. Acest nivel minim de profit este argumentat
de faptul că finanţatorul este mai motivat să-şi p1aseze resursele financiare în depozite
bancare sau titiuri financiare cu grad de risc scăzut şi randament ridicat - devenind astfel un
investitor pasiv - decât să finanţeze operaţiuni de leasing care presupun un efort suplimentar
şi un grad de risc ridicat. Dacă sursele de finanţare utilizate de finanţator sunt împrumutate,
atunci ratele de leasing vor include pe lângă dobânda datorată de finanţator celui care 1-a
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

împrumutat şi un profit al cărui cuantum nu va respecta condiţiile formulate mai sus deoarece
acesta nu-şi imobilizează propriile resurse ci face ,,afaceri cu banii altuia”.
Cuantumul ratelor de leasing reprezintă ,,nodul gordian” al oricărei afaceri derulate în
sistemul leasing deoarece, aşa cum s-a prezentat mai sus, pentru compania de leasing
recuperare plasamentului realizat în bunul închiriat se realizează prin intermediul ratelor de
leasing şi a valorii reziduale (la leasingul financiar) în timp ce pentru societatea beneficiară
reprezintă o cheltuială lunară pe care trebuie să o acopere din profitul rezultat din exploatarea
bunului.
In cazul în care compania de leasing îşi plasează propriile resure financiare, atunci
profitul va trebui să includă şi un procent de risc peste dobânda bancară deoarece afacerea
presupune riscuri mai mari decât un plasament bancar. Mărimea acestui coeficient depinde de
domeniul în care va fi exploatat bunul, de natura bunului, starea pieţei secundare a bunului
respectiv, bonitatea clicntului ş.a. Factorul principal care determină în final mărimea
profitului într-o economie cu o concurenţă stabilă pe piaţa leasingului îl reprezintă nivelul
profiturilor societăilor concurente faţă de care oferta trebuie să fie mai atractivă. Concurenţa
limitează nivelul profitului motiv pentru care societăţile de leasing sunt tentate să realizeze o
serie de ,,trucuri” pentru a completa profitul evidenţiat prin ofertă. Prin ,,trucuri” nu trebuie
să se înţeleagă ,,ilegalităţi” ci servicii sau elemente adiţionale la contract. In paragrafele
următoare vom evidenţia câteva aspecte de acest gen.

Principalele elemente utilizate la calculul ratei de leasing sunt:

1. Preţul de achiziţie al bunului


2. Valoarea reziduală
3. Durata locaţiei şi cuantumul amortizării
4. Asigurarea (degradare, pierdere, furt, foc, incapacitate de plată)
5. Cheltuielile de transport
6. Cheltuieiile datorate achiziţiei bunului
7. Cheltuielile de întreţinere şi reparaţii
8. Cheltuielile neprevăzute
9. Dobânda
10.TVA
11.Profitul
12. Comisionul de gestiune
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

13. Rata devalorizării monedei


14. Taxe vamale şi de înmatriculare a bunului

Preţul de achiziţie va cuprinde toate cheltuielile ocazionate de achiziţia bunului,


transportul şi punerea în funcţiune dacă este cazul. In operaţiunile de leasing financiar taxele
vamale şi TVA aferente bunurilor importate nu se includ în ratele de leasing întrucât bunul
este în regim de import temporar, urmând ca acestea să fie calculate şi plătite o dată cu
achitarea valorii reziduale - la nivelul acesteia. La a1te forme de leasing, dacă nu există
prevederi legale de scutire a bunurilor importate de taxe vamale şi TVA, preţul de achiziţie le
va include.

Valoarea reziduală este reglementată legal nefiind admisă sub 20% din preţul de
achiziţie al bunului dar nici mai mare de 50%. De regulă, se negociază între cele două limite.

Durata locaţiei influenţează cuantumul şi numărul ratelor de leasing. Reglernentările


legale în vigoare prevăd — pentru bunuri — ca aceasta să fie cuprinsă între un an şi
maximum şapte ani. Cuantumul arnortizării — se ca1culează în raport cu prevederile legii şi
anume: în funcţie de metoda de amortizare aleasă şi durata de funcţionare normală a bunului.
Legea prevede ca în cazul leasingului financiar valoarea reziduală precum şi durata locaţiei să
fie astfel delimitate încât să nu se depăşească 75% din durata de funcţionare normală a
bunului.
Sunt ţări în care mărimea amortizării este mai mică dacât preţul de achiziţie dacă
legislaţia presupune un aport la finanţare din partea beneficiarului. In toate cazurile
amortizările prin ratele de leasing exclud valoarea reziduală din preţul de achiziţie limitându-
se la valoarea finantată.
Observaţie: Dacă după perioada de locaţie, bunurile nu vor mai putea fi închiriate (în
cazul leasingului operaţiona1) datorită exploatării intensive, atunci la chiria lunară se va
adăuga o bonificaţie calculată frecvent după formula:

(chiria de baza × performanta efectiva)/performanta medie – chiria de baza

Această bonificaţie mai poartă denumirea de ,,royalty” şi este specifică operaţiunilor


de ,,full service leasing”.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cheltuielile de asigurare sunt suportate de beneficiar direct sau indirect - atunci când
finanţatorul face asigurarea bunului. In ultimul caz se vor regăsi în valoarea finanţării. In ce
priveşte asigurarea bunurilor există unele aspecte demne de semnalat. Spre exemplu,
leasingul operaţional, în unele ţări, în rata de leasing este inclusă doar asigurarea părţilor
motorii ale bunului şi nu a tuturor componentelor acestuia. La noi în ţară, un număr rnare de
societăţi de leasing încheie asigurări de risc fizic cu franşiză de până la 20 - 30% din valoare
asigurată. Acest lucru presupune că asiguratorul va fnanţa numai acele reparaţii care vor
depăşi cuantumul franşizei, iar în caz de furt sau degradare tota1ă, despăgubirea va fi egală
cu valoarea asigurata diminuată cu valoarea franşizei. Prin contractul de leasing va trebui
precizat cine suportă contravaloarea franşizei în caz de avarie si furt. Asigurarea de risc
financiar permite finanţatorului să transfere asiguratorului riscul de a intra în incapacitate de
plată clientul.
Cheltuielile de asigurare vor fi transferate în rata de leasing dar aici intervine
inconvenientul că la acestea va fi aplicată TVA deşi ele sunt scutite de o astfel de taxă, In
acest mod, ratele de leasing vor creşte artificial urmând ca această creştere să fie recuperată o
dată cu recuperarea TVA-ului de către utilizator sau să fie deduse din TVA-u1 colectat. Un
alt inconvenient generat de asigurarea de risc financiar îl reprezintă solicitarea asigurătorului
de a se constitui un colateral din partea utilizatorului, ipotecat (gajat) în favoarea acestuia la
nivelul valorii întregului bun sau la nivelul unui număr limitat de rate de leasing.

Cheltuielîle de transport apar fie distinct în structura ratelor de leasing, fie în cadrul
cheltuielilor de contractare, respectiv de achiziţionare a bunului.

Cheltuielile datorate achiziţionării bunurilor vor putea figura distinct în structura


cheltuielilor de capita1 sau în cadrul comisionu1ui de gestiune. Unele societăţi comerciale le
încasează în avans drept cheltuieli de contractare fără să le includă în structura ratelor de
leasirig.

Cheltuielile de întreţinere şi reparaţii sunt suportate de proprietarul bunului şi


recuperate de la beneficiar. Rea1izarea efectivă a activităţii de întreţinere şi reparaţii va
reveni fie unor societăţi comerciale specia1izate şi agreate de proprietarui bunului, fie
furnizorului (în afara perioadei de garanţie). Dacă beneficiarul dispune de posibilitatea
realizării acestor activităţi, cheltuielile aferente nu vor fi incluse în cuantumul ratelor de
leasing. Sunt societăţi de leasing care din start transferă beneficiarului problema întreţinerii
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

bunului.

Cheltuielile neprevăzute reprezintă maximum 5% din valoarea finanţării, constituind


o rezervă pentru acoperirea unor elemente de cheltuieli posibil a apare, dar dificil de
cuantificat. In ofertele de leasing, de regulă, acestea nu sunt evidenţiate distinct. Adesea
aceste cheltuieli sunt mascate prin supraevaluarea altor categorii de cheltuieli sau a altor
elemente componente ale ratei de leasing.

Dobânda reprezintă o componentă a ratei de leasing şi este egală - conform legislaţiei


în vigoare — cu dobânda medie bancară. Cuantumul acesteia este foarte vag definit prin
legislaţie motiv pentru care există diferenţieri semnificative în ofertele de leasing sub acest
cormponent. În oferte dobânda este definită procentual după care se aplica asupra valorii
finanţării şi se defalcă pe perioada locaţiei.
Dobanda include profitul finanţatorului şi acoperă dobânda plătită de finanţator băncii
- dacă aceasta nu este evidenţiată separat - sau creditorului respectiv. Există oferte în care
profitul este evidenţiat distinct de dobândă şi se calculcază atât la avansul plătit de utilizator
cât şi la suma finanţată. Majoritatca ofertelor prezintă anuitatea de plată defalcată în cele
două componente: principalul şi dobânda.
Sunt situaţii în care finanţatorii nu iau în considerare faptul că suma antrenată se
recuperează succesiv, diminuându-se astfel mărimea imobilizărilor băneşti. Aceştia aplică
procentul de dobândă la valoarea totală de recuperat deşi sunt cazuri în care dobânda ar trebui
calculată la jumătate din valoarea finanţată.

Taxa pe valoarea adăugată este plătită de finanţator la achiziţia bunului (dacă nu este
din import şi scutit de taxe vamale) şi recuperată prin cotele de TVA aferente ratelor de
leasing respectiv valorii reziduale.

Rata profitului este variabilă de la bun la bun şi de la o societate de leasing la alta. De


regulă, depinde de costul finanţării bunului şi concurenţă.
Comision1 de gestiune este variabil, cuprins între 0,5 şi 5% (cu rare excepţii mai mari
de 5%) din preţul de achiziţie al bunului (sau vaioarea finanţării). In unele contracte acesta se
reduce la cheituielile de contractare. Acest comision este echivalent celui de administrare a
creditelor acordate de bănci (flat). Prin intermediul comisionului de gestiune se acoperă
cheltuielile finanţatorului cu derularea tranzacţiei. Adeseori acesta include şi o marjă de
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

siguranţă pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli suplimentare neprevăzute. Sunt situaţii
în care comisionul de gestiune este generator de profit la nivelul companiei comerciale
deoarece este posibil ca o singură persoană sa gestioneze mai multe contracte de leasing de
valori mari, iar cheltuielile de administrare să fie amortizate de comisionul de gestiune
încasat de la câteva traiizacţii.

Rata devalorizării monedei este luată în considerare de majoritatea firmelor româneşti


specializate în operaţiuni de leasing prin cuantificarea ratelor într-o valută forte cu şanse mari
de stabilitate pe piaţa valutară. În acest mod, ratele vor fi plătite de beneficiar în moneda
naţională la cursul oficial (de schimb) din ziua scadenţei. Totuşi, pot apare diferenţe de curs
valutar la unele plăţi motiv pentru care în cuantificarea ratelor de leasing acestea vor trebui
luate în considerare.

Taxele vamale şi de înmatriculare a bunului. Intrucât leasingul de autoturisme deţine


o pondere mare în structura traiizacţiilor de leasing, cheltuielile de înmatriculare a acestora pe
compania de leasing sunt suportate tot de utilizator. Abia după plata valorii reziduale
utilizatorii vor deveni proprietarii autoturismelor şi vor putea să le înmatriculeze pe numele
lor. Cheltuielile afercnte noii înmatriculări tot de utilizatori vor fi suportate. Relativ la taxele
vamale s-au făcut referiri mai înainte.

Taxa asupra terenurilor şi clădirilor. In leasingul imobiliar intervin asemenea taxe care
în practica de la noi au fost evidenţiate în afara redevenţelor dar încasate împreună cu acestea.
Astfel de situaţii au apărut o dată cu transformarea contractelor de locaţie în gestiune în
contracte de leasing imobiliar.

3.2 Calculul ratelor de leasing

În evaluarea eficienţei operaţiunilor de leasing, o deosebită importanţă o reprezintă


rata de leasing. Pentru societatea de leasing aceasta facilitează recuperarea cheltuielilor de
achiziţie a bunurilor care fac obiectul operaţiunilor de leasing, a celor ocazionate de derularea
operaţiunilor precum si obţinerea unui profit in timp ce pentru societatea beneficiară
reprezintă o cheltuială lunară pe care trebuie sa o acopere din profitul rezultat din exploatarea
bunului
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Prezentăm in continuare metodologia de calcul a ratelor de leasing atât pentru


leasingul financiar cât şi pentru leasingul operaţional. La baza acestor calcule stau contractele
ipotetice încheiate de o societate de leasing.

A. În cazul leasingului financiar, rata de leasing se calculează sub forma unei anuităţi
constante.
Formula de calcul a acesteia este dată de relaţia:

Rata de leasing = (Vf-Vr)*(a/12*(1+a/12)h)/((1+a/12)h-1)


(anuitatea)
unde: Vf = Valoarea finanţată: reprezintă suma pe care societatea de leasing a
împrumutat-o de la bancă pentru achiziţionarea bunului. Ea este dată de fapt de diferenţa
dintre preţul de achiziţie a bunului (preţul CIP) şi valoarea reziduală a bunului.

Deci, Vf = 122.589 - 24.518 = 98.07 l euro.

Vr=Valoarea reziduala (Vr=24.518 euro)

(a/12*(1+a/12)h)/((1+a/12)h-1) = factor de anuitate

Factorul de anuitate reprezintă cât valorează în prezent o unitate monetară cheltuită


sau obţinută anual, timp de h ani.

a = Coeficient de actualizare

Semnificaţia economică a coeficientului ,,a” este următoarea: el reprezintă profitul ce


poate fi obţinut într-un an, ca urmare a sumei de o unitate monetară investită productiv la
începutul acelui an.
Mărimea acestui coeficient nu trebuie pusă pe seama modificării preţului, care poate
surveni în perioada îndelungată pentru care el se aplică. Mărimea lui decurge din proprietatea
fundamentală a oricărui proces economic ca în urma desfăşurării oricărei activităţi
productive, rezultatul să compenseze integral resursele consumate şi, pe deasupra, să se
obţină un profit pentru societate şi pentru agentul economic care a desfăşurat activitatea
respectivă.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cu alte cuvinte, coeficientul ,,a” reprezintă eficienţa medie din ramura economică
unde s-a investit o anumită sumă de bani.
In cazul de faţă valoarea lui ,,a” este de 27,8 1%, aceasta fiind obţinută luând în
calcul:
- dobânda percepută de societatea de leasing utilizatorului (21,2%)
- cheltuielile cu asigurarea creditului
- cheltuielile cu diferenţa de curs
h = perioada pentru care se calculează anuitatea
Deci, rata lunară are valoarea:
Rata 1 = 4220 euro

În cazul leasingului financiar, rata de leasing trebuie să ţină seama de valoarea de


intrare a bunului (preţul CIP) şi de dobânda de leasing aferentă, eşalonată pe perioada
derulării contractului.
Deci, rata de leasing este formată din:
• Principal
• Dobânda

a)Principalul reprezintă o valoare lunară percepută de societatea de leasing


utilizatorului, şi la care se aplică dobânda. Suma acestor valori lunare este valoarea finanţată
(98.071 Euro).
Pentru utilizator, principalul este alcătuit din amortizarea bunului, (amortizarea se
înregistrează în contabilitatea utilizatorului), iar ceea ce rămâne reprezintă o cheltuială
nedeductibilă fiscal.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Elementele componente ale ratei de leasing în cazul leasingului financiar


Tabelul nr. 3.1
Valoarea (fara Din care (in EURO)
Principal Dobanda
Tipul platii TVA) in EURO
Taxa 4904
Avans 24518 24518
Redeventa 1 4220 2488 1732
Redeventa 2 4220 2532 1688
Redeventa 3 4220 2576 1644
Redeventa 4 4220 2622 1598
Redeventa 5 4220 2668 1522
Redeventa 6 4220 2715 1505
Redeventa 7 4220 2763 1457
Redeventa 8 4220 2812 1408
Redeventa 9 4220 2862 1358
Redeventa 10 4220 2912 1308
Redeventa 11 4220 2964 1256
Redeventa 12 4220 3016 1204
Redeventa 13 4220 3069 1151
Redeventa 14 4220 3124 1096
Redeventa 15 4220 3179 1041
Redeventa 16 4220 3235 985
Redeventa 17 4220 3292 928
Redeventa 18 4220 3350 870
Redeventa 19 4220 3409 811
Redeventa 20 4220 3470 750
Redeventa 21 4220 3531 689
Redeventa 22 4220 3593 627
Redeventa 23 4220 3657 563
Redeventa 24 4220 3714 506
Valoare reziduala 24518 24518
Valoare Totala 155220 27727
contract
Amortizarea lunară se calculează împărţind preţul CIP al bunului la durata de
funcţionare.
Durata de funcţionare (Df) este de 5 ani (60 luni), conform H.G. 964 din 23.XII.1998,
apărută în Monitorul Oficial 520 în 30.XII.1998 privind aprobarea clasificaţiei şi a duratei
normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

Am1 = (valoarea bunului sau pretul CIP) / Df = 122.589 euro/60 luni = 2043 euro
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Deci, în prima lună:


Principalul = 2488 €, din care
Amortizarea = 2043 €
Cheltuiala nedeductibilă = 455 €

Prin ratele de leasing, utilizatorul îşi amortizează bunul în proporţie de 40%

În cazul leasingului financiar, înregistrarea amortizării în contabilitate se face la


beneficiar, în timp ce proprietarul (societatea de leasing) va înregistra valoarea mijlocului fix
în contul 8036, ,,Redevenţe, chirie şi alte datorii asimilate”.

b)Dobânda reprezintă suma pe care o plăteşte utilizatorul societăţii de leasing


rezultată prin aplicarea unei rate prestabilite asupra principalului (în cazul nostru la o rată a
dobânzii stabilită la valoarea de 21,2%).
Sistemul de calcul al dobânzii este unul degresiv şi se calculează înmulţind rata
dobânzii cu valoarea rămasă datorată la începutul lunii. (vezi tabelul nr.3.2)
Dobânda se percepe la diferenţa dintre preţul bunului şi valoarea avansului
(122.589€ - 24.518€=98.071)
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Calculul dobânzii lunare percepute de societatea de leasing


Tabel nr.3.2
Luna Anuitate Dobanda la o Rata Sold ramas
(valoare Rd=21,2% imprumutului datorat la
redeventa) (Principal) inceputul lunii
L1 4220 1732 2488 98071
L2 4220 1688 2532 95583
L3 4220 1644 2576 93051
L4 4220 1598 2622 90475
L5 4220 1552 2668 87853
L6 4220 1505 2715 85185
L7 4220 1457 2763 82470
L8 4220 1408 2812 79707
L9 4220 1358 2862 76895
L10 4220 1308 2912 74033
L11 4220 1256 2964 71121
L12 4220 1204 3016 68157
L13 4220 1151 3069 65141
L14 4220 1096 3124 62072
L15 4220 1041 3179 58948
L16 4220 985 3235 55774
L17 4220 928 3292 52539
L18 4220 870 3350 49247
L19 4220 811 3409 45897
L20 4220 750 3470 42488
L21 4220 689 3531 39018
L22 4220 627 3593 35487
L23 4220 563 3657 31894
L24 4220 506 3714 28237
TOTAL 101280 27727 73553 24518
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

B. În cazul leasingului operaţional

Calculul ratei de leasing operaţional se face după aceeaşi metodologie ca şi la


leasingul financiar, singura diferenţă fiind că nu se ia în calcul valoarea reziduală (aceasta
fiind 0)

Rata1=(Vf-Vr)*(a/12(1+a/12)h)/((1+a/12)h-1)

simbolurile având aceeaşi semnificaţie ca şi la leasingul financiar.


Coeficientul ,,a” reprezintă de fapt rata dobânzii în funcţie de care se stabileşte
dobânda percepută de societatea de leasing de la utilizator. In cazul contractului prezentat,
societatea foloseşte o rată a dobânzii de 28,61%.

Deci, rata 1 = 5414 euro

Elementele componente ale ratei de 1easing (vezi tabelul nr.3.3)

În cazul leasingului operaţional, rata de leasing se calculează ţinând seama de


valoarea de intrare a bunului (preţul CIP), de beneficiul stabilit între părţi şi de amortizarea
unei părţi din valoarea de intrare a acestuia.
Deci, rata de leasing, în cazul leasingului operaţional, este alcătuită din:
a)Amortizarea
b)Marja de profit

a) Amortizarea. Spre deosebire de leasingul financiar, în cazul leasingului operaţional,


înregistrarea amortizării se face în contabilitatea societăţii de leasing în timp ce utilizatorul
înregistrează ratele în contul 8036 ,,Redevenţe, locaţii de gestiune, chirie şi alte datorii
asimilate”.
Sistemul de amortizare practicat de societatea de leasing în cazul leasingului
operaţional este - de regulă - unul degresiv, şi se realizează prin multiplicarea cotelor de
amortizare liniară cu un coeficient k. In exemplul prezentat, având în vedere că durata
normală de funcţionare de 5 ani, mărimea acestui coeficient, conform legislaţiei este de 1,5.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Deci Am1=(valoarea bunului sau pretul CIP)*k/Df=122.589 euro*1,5/60 luni=3065


euro

Df =durata de funcţionare
K=coeficient utilizat pentru realizarea amortizării degresive.
Elementele componente ale ratei de leasing în cazul leasingului operaţional

Tabelul nr.3.3
Amortizarea
Tipul platii Valoarea fara TVA lunara Marja profit
Taxa 4904 -
Avans 24518 -
Redeventa 1 5414 3065 2349
Redeventa 2 5414 3065 2349
Redeventa 3 5414 3065 2349
Redeventa 4 5414 3065 2349
Redeventa 5 5414 3065 2349
Redeventa 6 5414 3065 2349
Redeventa 7 5414 3065 2349
Redeventa 8 5414 3065 2349
Redeventa 9 5414 3065 2349
Redeventa 10 5414 3065 2349
Redeventa 11 5414 3065 2349
Redeventa 12 5414 3065 2349
Redeventa 13 5414 3065 2349
Redeventa 14 5414 3065 2349
Redeventa 15 5414 3065 2349
Redeventa 16 5414 3065 2349
Redeventa 17 5414 3065 2349
Redeventa 18 5414 3065 2349
Redeventa 19 5414 3065 2349
Redeventa 20 5414 3065 2349
Redeventa 21 5414 3065 2349
Redeventa 22 5414 3065 2349
Redeventa 23 5414 3065 2349
Redeventa 24 5414 3065 2349
Valoare totala 159358 73560 56376
contract

Astfel, pe baza redevenţelor, societatea de leasing îşi amortizeaza numai 60% din
valoarea bunului în cei 2 ani cat dureaza contractul.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

b) Marja de profit — este diferenţa dintre valoarea redevenţei şi amortizarea lunară.


Aceasta reprezintă profitul brut pentru societatea de leasing, din el deducându-se următoarele
elemente:
- dobânda plătită la bancă (calculată la o rată a dobânzii de 13%)
cheltuieli cu asigurarea creditului
cheltuieli de contrac

3.3 Amortizarea plasamentului societăţii de leasing

Pentru a-şi îndeplini obiectul de activitate, societatea trebuie să-şi recupereze


plasamentul şi să obţină un profit. Având în vedere mediul concurenţial puternic în care
acţionează firma şi dobânda mare a creditelor contractate de la bănci, este vital pentru
societatea de leasing să stabilească o structură a redevenţelor care să-i asigure o rată a
profitului corespunzătoare.

A. In cazul leasingului financiar


Pentru a stabili modul cum îşi recuperează societatea de leasing plasamentul în cazul
leasingului financiar, este necesar să se cunoască care este structura şi mărimea veniturilor, a
cheltuielilor şi pe această bază să se determine mărimea profitului brut şi a celui net.
Aşa cum s-a putut observa în contractul de leasing financiar prezentat, tipul de
încasări realizate de societatea de leasing în cadrul acestui contract sunt:

1.Taxa de contract (4% din valoarea CIP)


2.Avansul (20% din valoarea CIP)
3.Redevenţele lunare (ratele de leasing)
4.Valoarea reziduală (20% din valoarea CIP).

Rezultă o valoare totală a contractului din exemplul luat de 155.220 €.


In cadrul ratelor de leasing, societatea de leasing include şi diferenţa de curs şi
asigurarea creditului, pe care trebuie să le suporte utilizatorul.
Diferenţa de curs (1,75% din preţul CIP) reprezintă suma pe care o plăteşte
utilizatorul pentru a acoperi diferenţa dintre cursul de schimb la momentul când bunul intră în
ţară şi cursul de schimb la momentul facturării plăţilor ce le efectuează utilizatorul (având în
vedere că plăţile se efectuează în lei).
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cheltuielile pe care 1e efectuează societatea de leasing


1. Cheltuieli recuperate prin taxa de contract în care se includ:
• Cheltuieli cu vama - efectuate pentru îndeplinirea formalităţilor necesare
vămuirii autocamionului
• Cheltuieli cu înmatricularea autocamionului alcătuite din:
- taxa de impozite plătite la administraţia financiară
- cheltuieli cu înmatricularea efectivă
• Cheltuieli cu poşta, telefonul şi corespondenţa efectuată între
societatea de leasing şi client pe durata desfaşurării contractului
• Cheltuieli de protocol realizate cu prilejul întâlnirilor între societatea
de leasing şi client
• Cheltuieli cu radierea autocamionului efectuate la sfarşitul
contractului de leasing când bunul iese din proprietatea societăţii de
leasing şi intră în cea a beneficiarului

2. Cheltuieli cu achiziţionarea autocamionului reprezintă suma de bani pe care o


plăteşte societatea de leasing la începutul contractului pentru a cumpăra bunul pe care
urmează să-1 închirieze societăţii beneficiare.
Acestea sunt susţinute din două surse: /
- avansul plătit de utilizator (20% din preţul CIP al bunului, adică 24.518 €)
- suma contractată de la bancă (valoarea finanţată) care reprezintă 80% din preţul CIP
al bunului, adică 98.071 €.

3. Dobânda plătită la bancă - reprezintă costul folosirii creditului. Modalitatea de


calcul a dobânzii lunare este una degresivă şi se obţine prin aplicarea unei rate a dobânzii
anuale de 13%.

4. Cheltuieli cu asigurarea creditului (4% din preţul CIP), reprezintă o sumă pe care
de bani pe care o plăteşte societatea de leasing unei societăţi de asigurări pentru asigurarea
riscului de neplată al utilizatorului.

Profitul obţinut de societatea de leasing


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul 3.4
1. taxa de contract 4904
2. avans 24518
3. total redevente lunare (includ si 101280
diferenta de curs
4. valoare reziduala 24518
I. VENITURI (1+2+3+4) 155220
1. cheltuieli cu vama, inmatriculare, 1225
RAR (1% din pretul CIP)
2.cheltuieli cu achizitionarea bunului 122589
3. dobanda platita la banca 13808
4. cheltuieli cu asigurarea creditului (4% 4904
din pretul CIP)
II CHELTUIELI (1+2+3+4) 142526
III PROFIT BRUT (I-II) 12694
IV IMPOZIT PE PROFIT (25% x III) 3173
V PROFIT NET (III-IV) 9521

B. În cazul leasingului operaţional


In stabilirea modului în care îşi amortizează societatea de leasing în contractul de
leasing prezentat este necesar să se cunoască structura şi nivelul cheltuielilor.

Veniturile pe care le încasează societatea de leasing sunt:


]. Taxa de contract — 4904 euro
2. Avans—24.518 euro
3. Suma redevenţelor lunare — 129.936 euro
Deci societatea de leasing încasează de la utilizator suma de 159.358 € (vezi tabelul
nr.3.3). Diferenţa faţă de leasingul financiar este că utilizatorul nu mai plăteşte valoarea
reziduală a bunului, şi nu intră în posesia acestuia la sfarşitu1 contractului.
In ceea ce priveşte cheltuielile, structura lor este aceeaşi ca şi la leasingul financiar.
In ceea ce priveşte mărimea acestora, singura diferenţă este la cheltuielile cu
asigurarea creditului, care reprezintă 5% din preţul CIP.

PROFITUL NET LUNAR OBŢINUT DE SOCIETATEA DE LEASING ÎN CAZUL


LEASINGULUI FINANCIAR

Deci, cheltuielile pe care le înregistrează societatea de leasing în cadrul


Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

contractului de leasing operaţional prezentat sunt:


1. Cheltuieli cu vama, înmatricularea, RAR
2. Cheltuieli cu achiziţionarea bunului. Acestea se realizează din avansul plătit
de utilizator (24.518 €) şi din valoarea finanţată (98.071 €)
3. Dobânda plătită la bancă. Modalitatea de calcul a dobânzii lunare este una
degresivă. Aceasta se realizează prin plata unor rate ale creditului lunar egale şi prin aplicarea
unei rate a dobânzii de 13% din valoarea rămasă de rambursat (vezi tabelul nr.3.5).

Dobânda plătită la bancă de societatea de leasing


Tabelul nr.3.5
Luna Rata Dobânda plătită la Serviciul datoriei Sold rămas
creditului bancă (Rd=13%) (rata credit + datorat la
dobândă) începutul lunii
1 4086 1062 5148 98071
2 4086 1018 5104 93985
3 4086 974 5060 89899
4 4086 929 5015 85813
5 4086 885 4971 81727
6 4086 841 4927 77641
7 4086 797 4883 73555
8 4086 752 4838 69469
9 4086 708 4794 65383
10 4086 664 4750 61297
11 4086 620 4706 57211
12 4086 575 4661 53215
13 4086 531 4617 49039
14 4086 487 4573 44953
15 4086 443 4529 40867
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

16 4086 398 4484 36781


17 4086 354 4440 32695
18 4086 310 4396 28609
19 4086 266 4352 24523
20 4086 221 4307 20437
21 4086 179 4265 16351
22 4086 133 4219 12265
23 4086 89 4175 8179
24 4086 44 4130 4086
TOTA 98.071 13.280 111.351 0
L

Modul de calcul al profitului este prezentat în tabelul nr.3.6 iar in tabelul nr 3.7 acesta
este prezentat detaliat, pe fiecare lună.
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Profitul net obţinut de societatea de leasing în cazul leasingului operaţional (în €)


Tabelul nr. 3.6
1. taxa de contract 4904
2. avans 24518
3. total redevente lunare (includ si 129936
diferenta de curs
I. VENITURI (1+2+3) 159360
1. cheltuieli cu vama, inmatriculare, 1225
RAR (1% din pretul CIP)
2.cheltuieli cu achizitionarea bunului 122589
3. dobanda platita la banca 13808
4. cheltuieli cu asigurarea creditului (5% 6129
din pretul CIP)
II CHELTUIELI (1+2+3+4) 143223
III PROFIT BRUT (I-II) 16137
IV IMPOZIT PE PROFIT (25% x III) 4034
V PROFIT NET (III-IV) 12103
Tabel 3.7 PROFITUL LUNAR OBTINUT DE SOCIETATEA DE LEASING IN
CAZUL LEASINGULUI OPERATIONAL

Pagina 71 din 117


Tipul Amortiza Marj Total Cheltuieli Rata Doband Cheltuie Total Profi Impoz Profi
platii re a de venitu cu vama, creditul a platita li cu cheltuie t brut it pe t net
lunara profi ri inmatricular ui la banca asigurar li profit
t e, RAR (la ea
Rd=13 creditulu
%) i
Taxa - - 4904 1225 4086 - - 1225 3679 920 2759
Avans - - 24518 - 4086 - - 24518 - - -
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 1062 255 5403 11 3 8
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 1018 255 5359 55 14 41
Redev.3 3065 2349 5414 - 4086 974 255 5315 99 25 74
Redev.4 3065 2349 5414 - 4086 929 255 5270 144 36 108
Redev.5 3065 2349 5414 - 4086 885 255 5226 188 47 141
Redev.6 3065 2349 5414 - 4086 841 255 5182 232 58 174
Redev.7 3065 2349 5414 - 4086 797 255 5138 276 69 207
Redev.8 3065 2349 5414 - 4086 752 255 5093 32 80 241
Redev.9 3065 2349 5414 - 4086 708 255 5049 365 91 274
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 664 255 5005 409 102 307
0
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 620 255 4961 453 113 340
1
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 575 255 4916 498 124 374
2
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 531 255 4872 542 135 407
3
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 487 255 4828 586 146 440
4
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 443 255 4784 630 157 473
5
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 398 255 4739 675 169 506
6
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 354 255 4695 719 180 539
7
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 310 255 4651 763 191 572
8
Redev.1 3065 2349 5414 - 4086 266 255 4607 807 202 605
9
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 221 255 4562 852 213 639
0
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 179 255 4520 894 223 679
1
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 133 255 4474 940 235 705
2
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 89 255 4430 984 246 738
3
Redev.2 3065 2349 5414 - 4086 44 255 4380 1029 257 772
4 Pagina 72 din 117
Total 73560 5637 15935 1225 98071 13280 6129 143223 1613 4034 1210
6 8 7 3
3.4 Costul operaţiunilor de leasing pentru utilizator

Având în vedere multiplele variante de a achiziţiona sau de a dobândi numai dreptul


de folosinţă al unui bun (leasing, achiziţionarea cu plata cash, achiziţionarea prin contractarea
unui credit, locaţie, achiziţionarea cu plata în rate) utilizatorul trebuie să efectueze o analiză
pertinentă. In cadrul acestei analize, cel mai important factor ce trebuie luat în considerare
este costul fiecăreia dintre variante.
In acest subcapitol se prezintă costul operaţiunii de leasing financiar şi operaţional din
punct de vedere al utilizatorului.

A. În cazul leasingului financiar

În acest caz, pe lângă preţul bunului - achiziţionat de societatea de leasing -utilizatorul


mai trebuie să plătească dobânda percepută de aceasta, o taxă de contract şi asigurarea
CASCO realizată între societatea de leasing şi o societate de asigurări.
Deci, costul operaţiunii de leasing pentru utilizator (valoarea contractului de leasing +
asigurarea CASCO) este:

122589 euro Pretul CIP al bunului


27727 euro Dobanda perceputa de
societatea de leasing
4904 euro Taxa de contract
9808 euro Asigurarea CASCO
TOTAL 165028 euro
Aceasta reprezinta cu 42.439 euro mai mult decat pretul extern.
Insa o asemenea analiza nu este concludenta pentru ca nu ia in calcul economia fiscala
si actualizarea. In decizia utilizatorului pentru realizarea unui contract de leasing in
detrimentul celorlalte variante de achizitie trebuie sa se tina seama de cuantumul platilor nete
actualizate (vezi tabelele nr.3.8 si 3.9)

Plati nete deductibile efectuate de utilizator


Tabel nr. 3.8
Anul amortizarea dobanda Taxa Asigurarea Total Economie

Pagina 73 din 117


contract Casco 4% cheltuieli fiscala
din pretul deductibile
bunului
0 24516 17710 4904 4904 52034 13008
1 24516 10017 - 4904 39437 9859
2 - - - - - -
Total 49032 27727 4904 9808 91471 22867

Costul operaţiunii de leasing pentru utilizator 165028 €


Cheltuieli deductibile = Amortizare + Dobândă + Taxă contract + Asigurare CASCO
= 49032 + 27727 + 4904 + 9808 = 91471 €
Cheltuieli nedeductibile = 73557 €

Plăţi nete actualizate efectuate de utilizator


Tabel nr.3.9
Anul Plati nete Plati nete Total plati Plati nete Factor de
deductibile nedeductibile nete actualizate actualizare
1/(1+0,13)h
0 39026 32932 71958 71958 1
1 29578 40625 70203 60126 1/1,13
2 - - - - -
Total 68604 73557 14161 132084 -

În stabilirea economiilor fiscale trebuie să se ţină seama de cheltuielile deductibile şi


nedeductibile.
La ora actuală, conform legii, deducerile fiscale sunt: rezervele legale ~ constituite din
profitul brut, pierderi din anii precedenţi, cota de 50% din reducerea impozitului pe profit
aferentă sumelor din fondul de dezvoltare reinvestit.
Cheltuielile nedeductibile fiscal sunt reprezentate de: depăşiri privind cheltuielile de
protocol, depăşiri privind cheltuielile de deplasare, provizioane nedeductibile, amenzi şi
penalităţi, alte cheltuieli nedeductibile etc.
In cazul contractului de leasing financiar prezentat, cheltuielile deductibile efectuate
de utilizator sunt:
• Amortizarea
• Dobânda

Pagina 74 din 117


• Taxa de contract
• Cheltuielicu asigurarea CASCO

Aşa cum am precizat şi în subcapitolul precedent, amortizarea se înregistrează în


contabilitatea utilizatorului.
Amortizarea lunară se calculează după cum am arătat raportând valoarea bunului
(preţul CIP) la durata normală de funcţionare (60 luni).

Deci Am=(Valoarea bunului/Df)= 122589/60=2043 euro

Această amortizare se reflectă în cadrul principalului (în cadrul ratei de leasing) restul
reprezentând o cheltuială nedeductibilă.

Astfel, în prima lună:


Principalul = 2488 €, din care
Amortizarea = 2043 €
Cheltuială nedeductibilă = 455 €
Prin urmare, pe parcursul celor 2 ani cât durează coritractul de leasing, valoarea
amortizării este de 2043 € x 24 luni = 49032 €, deci utilizatorul amortizează bunul în
proporţie de 40%.

Dobânda plătită de utilizator societăţii de leasing pe durata contractului se calculează


prin însumarea dobânzilor lunare (calculate. în tabelul 3.2). Valoarea acesteia este 27.727 €,
adică 17.710 euro în primul an şi 10.017 euro în al doilea an.

Cheltuielile cu asigurarea CASCO reprezintă 4% din valoarea bunului.


Deci, aşa cum se observă în următoarele tabele, valoarea actuală a plăţilor nete
efectuate de utilizator pentru o rată de actualizare de 13% este de 132.084 €.

B. În cazul leasingului operaţional

În acest caz, întreaga cheltuială este deductibilă fiscal.


In tabelul nr.3.11 se prezintă calculul plăţii nete actualizate, pentru o rată de

Pagina 75 din 117


actualizare de 13%. Deci, în cazul leasingului operaţional, aceasta are valoarea de
113.913 €.

Plăţi nete actualizate efectuate de utilizator


Tabelul nr.3.10
Anul Plăti Economi Plăti nete Factor de Plăti nete
efectuate a actualizare actualizate
fiscală
0 94.390 23.597 70.793 1 70.793
1 64.968 16.242 48.726 1/1,13 43.120
2 - - - - -
TOTAL 113.913

Pagina 76 din 117


CAPITOLUL IV

COMPARAŢIA LEASINGULUI CU ALTE FORME DE


ACHIZIŢIONARE A BUNULUI

În opţiunea utilizatorului asupra achiziţionării bunului, din multiplele variante pe care


le are, costul net al achiziţiei are un rol primordial. Acesta se calculează ţinând seama, pe
lângă preţul de achiziţie al bunului, şi de o serie de alte elemente ce infiuenţează mărimea
acestuia:
- economia fiscală
- factorul de actualizare
- diferitele tipuri de asigurare pe care utilizatorul este obligat să le efectueze
- cheltuieli specifice fiecărui tip de achiziţionare

4.1. Achiziţionarea bunului cu plata cash

În cazul opţiunii pentru această variantă, utilizatorul va imobiliza întreaga sumă de


122589 €.
Dreptul de proprietate va reveni utilizatorului în momentul livrării bunului. De
asemenea, utilizatorul va plăti contravaloarea impozitului pentru sumele avansate.
Din suma de 122589 €, utilizatorul va recupera pe costuri doar 2043 €, echivalentul
amortizării autocamionului pe luna în care se efectuează plata, diferenţa de 120546 € va
reprezenta venituri impozabile. La un impozit pe profit de 25%, utilizatorul va plăti statului
30136 € (25%x120546 €). Prin urmare, în luna în care va achiziţiona bunul, beneficiarul va
plăti 122589 € + 30136 = 152725 €.
Întrucât finanţarea achiziţiei bunului poate fi realizată din fonduri de investiţii, este
posibilă existenţa unor facilităţi fiscale care să diminueze mărimea impozitului. Ideal ar fi ca
sumele totale avansate să fie echivalente cu preţul bunului achiziţionat.
4.2. Achiziţionarea bunului prin contractarea unui credit bancar

Este o variantă destul de dificil de pus în practică datorită condiţiilor actuale ale
economiei romaneşti şi mărimii dobânzilor la creditele acordate.
Dacă utilizatorul optează pentru această variantă, trebuie să ţină seama de următoarele

Pagina 77 din 117


elemente:
- valoarea creditului reprezintă 80% din valoarea investiţiei, restul de 20%
reprezintă aport propriu
- operatorul trebuie să gireze cu un bun a cărui valoare este cel puţin de două ori
mai mare ca a creditului
- utilizatorul este obligat să efectueze asigurarea CASCO (4% din valoarea
autocamionului pe an)
- pe lângă această asigurare, utilizatorul trebuie să realizeze asigurarea bunului
cu care gajează (Asigurare Property) — în valoare de 0,07% din valoarea acestuia
- comisionul de gestiune perceput de bancă (3,9% din valoarea creditului)
- cheltuielile cu realizarea studiului de fezabilitate se ridică la valoarea de
500€
- rata dobânzii la valută este de 13% pe an
- creditul se acordă pe o perioadă de 2 ani
Deci, valoarea creditului va fi de 98071 € (80%) restul de 20% reprezentând aportul
propriu.
Costul net actualizat al achiziţionării bunului prin contractarea unui credit bancar este
de 128.870 €. (vezi tabelul nr.4.1)
Costul net actualizat aI achiziţionării bunului prin contactarea unui credit
bancar
Tabel nr. 4.1
PROGRAM DE AMORTIZARE A Cheltuieli
IMPRUMUTULUI Finantare Comision cu studiul
proprie de de
Anul Total Dobanda Rata Sold
gestiune fezabilitate
(h) serviciul scadenta ramas de
datoriei rambursat
1 2 3 4 5 6 7 8
0 58,857 9825 49.0355 98071 24518 3824 500
1 52.487 3455 49.0355 49032 - - -
2 - - - 0 - - -
TOTAL 111.344 13.280 98.064 - 24.518 3824 500

An(h Ch. cu Ch.cu Amortizare Total Cheltuieli Economie Cost Factor de Cost net
) asig. asigurarea cheltuieli deductibile fiscala net actualizare actualizat

Pagina 78 din 117


CASCO PROPERTY de impozit (1/(1+0.13))h
(4%din
pretul
bunului)
9 10 11 12=2+6+ 13=3+7+8 14=0,25 15=12- 16 17=15x16
7+8+9+10 +9+10+11 %x13 14
0 4904 1716 24518 94319 45.287 11.321 82.998 1 82.998
1 1904 1716 24518 59107 34.539 8648 50.459 1/1,13 45.872
2 - - - - - - - - -
Total 9808 3432 49036 153.426 79.826 19.969 13345 - 128.870
7
4.3. Achiziţionarea bunului cu plata în rate

Din considerente economice, exemplul prezentat în continuare este unul ipotetic. In


realitate, nici o firmă ce comercializează autocamioane nu foloseşte sistemul de rate, datorită
preţului mare al acestora şi riscului mare de neplată al cumpărătorilor (dat fiind faptul că
cumpărătorul devine proprietar în momentul livrării bunului).
Opţiunea pentru această variantă trebuie să ţină seama de următoarele elemente:
- avansul reprezintă 40% din valoarea bunului
- utilizatorul - trebuie să gireze cu un bun a cărui valoare este cel puţin
de 2 ori mai mare decât valoarea autocamionului contractat
- trebuie să efectueze obligatoriu asigurarea CASCO şi Property
- trebuie să plătească asigurarea de risc de neplată. Asigurarea de risc de
neplată (de risc financiar) se realizează între societatea fumizoare a bunului
şi o societate de asigurări pentru asigurarea situaţiilor în care utilizatorul nu-
şi mai respectă obligaţiile financiare. In acest caz societatea de asigurări
despăgubeşte societatea ce comercializează bunul în rate prin plata tuturor
obligaţiilor pe care societatea beneficiară a bunului 1e mai avea de plată până
la sfarşitul contractului, şi de asemenea se ocupă de recuperarea bunului sau
a garanţiilor.

Într-un contract de asigurare pentru vânzarea de bunuri cu plata în rate, riscurile


acoperite sunt atât riscul de neplată, cât şi riscurile generale pentru care se asigură bunul
(incendiu, explozie, furt).

Pagina 79 din 117


- dobânda percepută este de 1 5%
- contractul cu vânzarea în rate se desfăşoară pe o perioadă de 2 ani

Cheltuielile deductibile în acest caz sunt reprezentate de arnortizare, dobânda şi cele


trei tipuri de asigurări.
In aceste condiţii costul net actualizat al bunului achiziţionat cu plata în rate este de
146.925 €. (vezi tabelul nr.4. 2)

Costul net actualizat al achiziţionării bunului cu plata în rate

Tabelul nr.4.2
Anul Avans Rate Asigurarea Asigurare Amortizare Total Asigurare
(40% CASCO de risc de cheltuieli PROPERTY
Valoare
din (4%) neplata
ramasa Dobanda
pretul (2,75%)
de (15%)
bunului)
achitat
(60%din
pretul
bunului)
1 2 3 4 5 6 7 8 9=2+3+4+5
+6+7
0 49036 36777 18388 4904 3371 1716 24518 114192
1 - 36777 18388 4904 3371 1716 24518 65156
2 - - - - - - -
Tota 49036 73554 36776 9808 6742 3432 49036 179348
l

Pagina 80 din 117


Anul Cheltuieli Economia Cost net Factor de Cost net
deductibile fiscala actualizare actualizat
de impozit 1/
(1+0,13)h
10=4+5+6+7+8 0,25%x10=11 12=9-11 13 14=12x13
0 52897 13224 100968 1 100968
1 52897 13224 51932 1/1,13 45957
2 - - - - -
Total 105794 26448 152900 - 146925
4.4. Achiziţionarea bunului în leasing

În acest paragraf sunt prezentate câteva argumente pro şi contra pentru achiziţionarea
bunului în leasing în comparaţie cu formele de achiziţionare prezentate. Valoarea bunului
(preţul CIP) este de 122.589 €.
În paragraful 3.3. am prezentat metodologia de calcul a costului achiziţionării bunului
prin leasing, luând în considerare economia fiscală şi actualizarea. Astfel, costul net
(achiziţionat) al leasingului financiar a fost de 132.084 €.
În tabelele 4.3, 4.4 şi 4.5 sunt prezentate comparativ formele de achiziţionare
amintite.

Comparaţia achiziţionării bunului prin leasing cu achiziţionarea cu plata cash


Tabel nr.4.3
Leasing Plata cash
Imobilizarea în prima Iună este de 20% Imobilizarea în prima lună este de
(valoarea avansului). 152.725 € (preţul bunului şi impozitul
plătit statului).
Plata bunului se face eşalonat, în rate Plata se face în momentul încheierii
lunare, pe măsura obţinerii de rezultate contractului.
economice din folosirea bunului.
Beneficiarul devine proprietarul Beneficiarul devine proprietarul în
bunului la sfarşitul contractului. momentul livrării bunului.
Nu există un decalaj de timp între Există un decalaj de timp între
momentul efectuării plăţii şi deducerea momentul efectuării plăţii şi deducerea
cheltuielilor. cheltuielilor (plata se face în momentul
livrării, pe când deducerea cheltui elilor
cu amortizarea se face eşalonat, în

Pagina 81 din 117


fiecare lună, pe toată durata normată de
funcţionare a bunului).

Comparaţia achiziţionării în leasing cu achiziţionarea prin contractarea unui


credit bancar
Tabel nr.4.4
Leasing Credit bancar
Costul net actualizat 132.084 € Costul net actualizat 128.870 €
Nu se garantează cu active fixe din Se garantează cu active imobilizate cu o
proprietatea beneficiarului valoare mult mai mare decât creditul
contractat.
Condiţiile impuse de societatea de Exigenţele băncii privind bonitatea
leasing privind bonitatea firmei sunt firmei sunt mult mai mari; de aceea în
mai uşor de îndeplinit. realitate, contractarea unui credit este
mai greu de obţinut.

Pagina 82 din 117


Comparaţia achiziţionării bunului în leasing cu achiziţionarea cu plata în rate
Tabel nr.4.5
Leasing Plata în rate
Costul net actualizat: 132.084 € Costul net actualizat: 146.925 €
Achiziţionarea în leasing nu necesită Se garantează cu active imobilizate
garanţii din partea beneficiarului. afiate în proprietatea beneficiarului.
Cheltuielile cu asigurarea riscului de Riscul de neplată este mai mare, de
neplată sunt mai mici. aceea cheltuielile cu asigurarea de risc
de neplată sunt de obicei mai mari.
Dreptul de proprietate se transferă Dreptul de proprietate revine
beneficiarului la sfarşitu1 contractului, beneficiarului în momentul încheierii
la opţiunea acestuia. contractului.

În concluzie, se poate observa avantajul leasingului faţă de celelalte forme de


achiziţionare a bunului.

Pagina 1 din 117


CAPITOLUL V

MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN OPERAŢIUNILE DE


LEASING

Omul este supus unor pericole multiple şi variate, cauzate de forţele naturii, de
folosirea tehnicii, sau de anumiţi factori social-economici. Astfel, forţele naturii declanşează
calamităţi precum inundaţii, uragane, cutremure, trăsnete, secetă etc., care au efecte
distructive puternice asupra proprietăţii indivizilor.
O multitudine de factori naturali cauzează decese, boli şi îmbătrânirea oamenilor şi
pun în pericol viaţa animalelor. De asemenea, economia reală şi sectorul financiar, specifîce
fiecărui stat, cuprind o multitudine de activităţi, fiecare dintre acestea fiind generatoare de
diverse riscuri.

5.1 Generalităţi privind managementul riscului

Deşi anumite practici asemănătoare procedurilor de asigurare erau întâlnite încă din
antichitate, adevăratele asigurări au apărut abia la sfârşitul evului mediu, prin instituirea unor
forme de despăgubire în cazul pierderii corabiilor sau a încărcăturilor acestora. De atunci
asigurările s-au dezvoltat continuu, devenind principalele mijloace de despăgubire a
indivizilor şi organizaţiilor, pentru cele mai multe tipuri de daune aduse proprietăţii. In cea
de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, procesul de asigurare a început să fie considerat
dintr-o perspectivă mai largă, aceea a managementului riscului. Acest management se
caracterizează prin gestionarea unui mare volum de informaţii, o abordare sistematică a
prevenirii daunelor accidentale, a reducerii costurilor acestor daune şi a găsirii celor mai
eficiente căi de acoperire a daunelor. In contextul managementului riscului, asigurarea
reprezintă numai una dintre tehnicile posibile de tratare a expunerii la daune (la risc).
Expunerea la daune reprezintă probabilitatea de producere a unei daune. Cu alte
cuvinte, dacă o anumită organizaţie prezintă o anumită expunere la daune, această daună
poate sau nu să se producă. Conceptul de expunere 1a daună se foloseşte în mod frecvent în
managementul riscului, deoarece una dintre preocupările majore ale acestui management este
aceea de a găsi metode de prevenire sau de estimare a pagubelor, înainte ca ele să se producă.

Pagina 2 din 117


Conceptul de risc este folosit, de asemenea, pentru a desemna posibilitatea producerii
unei daune. De aici şi denumirea domeniului de management al riscului. Deoarece conceptul
de risc are mai multe semnificaţii, vom prefera în cele ce urmează să ne referim mai frecvent
la expunerea 1a daună sau daune.
Coloana vertebrală a disciplinei de management al riscului o constituie procesul de
management al riscului. Acest proces se caracterizează prin următoarele etape principale:

1. Identifîcarea şi analiza expunerilor la daune


2. Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului
3. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului
4. Implementarea tehnicilor de management al riscului
5. Monitorizarea procesului.

1. Identificarea şi analiza expunerilor la daune


Identificarea expunerilor la daune este similară căutării unor obiecte care au fost
rătăcite sau ascunse. Am putea identifica mai uşor astfel de expuneri la daune dacă am şti
exact ce căutăm. Cele mai importante metode de identifîcarea şi de analiză a expunerilor Ia
daune vor fi prezentate în continuare.

A. Obiecte expuse la daune


Proprietatea poate fi constituită din bunuri mobile şi imobile.
• Bunurile imobile constau în suprafeţe de teren şi structuri construite şi ataşate
de pământ — de exemplu: clădiri, căi de acces la clădiri, conducte pentru diferite utilităţi
amplasate în pământ.
• Bunurile mobiliare constau din toate celelalte tipuri de proprietăţi, având drept
principală caracteristică faptul că nu sunt ataşate de pământ în mod permanent; de exemplu:
automobile, mărfuri, mobilă, echipamente, îmbrăcăminte etc.

Din punct de vedere al managementului riscului, o clasificare utilă a de bunuri este


următoarea:
Bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte structuri;
Bunuri mobile:
- maşini şi echipamente care includ: echipamente de procesare a datelor,

Pagina 3 din 117


vehicule, altele
- mobilier pentru clădiri comerciale şi administrative
- bunuri circulante: materii prime, materiale de inventar, titluri de valoare,
lichidităţi.

B. Cauza producerii daunelor


Specialiştii în managementul riscului fac eforturi să identifice toate cauzele
importante care conduc la producerea daunelor. Astfel de cauze devin importante, dacă ele
conduc la o situaţie în care organizaţia respectivă nu îşi mai poate realiza obiectivele.
Cauzele care produc daune se mai numesc şi pericole. Câteva dintre cale mai
răspândite pericole sunt: incendiul, inundaţia, furtuna, cutremurul, războiul, falsitatea,
neglijenţa, explozia, frauda, delapidarea, coliziunea etc.

C. Consecinţele daunelor
Cel de-al treilea aspect al expunerilor la risc se referă la efectele sau consecinţele
daunelor. Aceste consecinţe pot fi clasificate ca fiind fizice, operaţionale (funcţionale) şi
financiare.
Consecinţele fîzice se referă la modificarea bunului propriu-zis în timpul
evenimentului. De exemplu, care sunt consecinţele unui incendiu asupra unei case. Cât de
mult a fost distrus, respectiv cât se mai poate recupera.
Consecinţele functionale se referă la pierderea capacităţii (parţiale sau totale) de
producţie a organizaţiei respective. De exemplu, un incendiu produs într-o centrală
termoelectrică poate conduce la oprirea echipamentelor energetice cu consecinţe foarte grave.
Deraierea unui tren produce oprirea traficului de călători şi de marfă pe linia respectivă.
Consecinţele funcţionale sunt şi de această dată foarte mari.
Continuarea activităţii unei organizaţii care a suferit o astfel de pierdere necesită bani
pentru repararea sau înlocuirea echipamentului defect, pentru înlocuirea materiilor prime şi
materialelor distruse etc.; toate aceste lucruri constituie consecinţe financiare.

D. Metode de identificare a expunerilor la daune


Specialiştii în managementul riscului acordă o importanţă deosebită identificării
tipurilor de daune care pot afecta activitatea unei organizaţii. Au fost dezvoltate mai multe
metode care pun în evidenţă expunerile la daune. Abordarea optimă a acestei probleme constă
într-o combinare adecvată a mai multor metode. Folosind o singură metodă, există riscul ca

Pagina 4 din 117


anumite tipuri de expuneri să nu poată fi puse în evidenţă.
Dintre cele mai importante metode de identificare a expunerilor la daune menţionăm:
a)Inspecţia de risc
b)Interviul
c)Chestionarul
d)Analiza documentelor financiare
e)Analiza diagramelor de fluxuri
f)Evaluarea portofoliului daunelor
In termeni generali, inspecţiile urmăresc ,,a vedea cu proprii ochi situaţia reală, în
timp ce interviurile oferă posibilitatea de a învăţa de la alţii. Chestionarele pot fi incluse în
ambele categorii, în funcţie de modul de concepere a întrebărilor şi de procedura de
completare. Celelalte metode fac parte din clasa procedurilor de analiză a datelor statistice. In
concluzie, metodele prezentate se clasifîcă în trei categorii principale: ,,vezi cu proprii
ochi”, ,,învaţă de la alţii” şi ,,analizează datele statistice”.

a)Inspecţia de risc.
Realizarea unei inspecţii în cadrul unei organizaţii presupune multă intuiţie, pentru a
înţelege activitatea organizaţiei respective şi mai ales pentru a descoperi cât mai multe
expuneri 1a daune. Fiind deci în contact direct cu mediul analizat, specialistul în
managementul riscului poate interpreta mai bine ceea ce vede şi poate identifica mai uşor
expunerile 1a daune. Valoarea acestei metode a fost confîrmată de numeroase companii de
asigurări, care au folosit inspecţii la faţa locului, pentru a evalua expunerile la daune atât
pentru indivizi, cât şi pentru organizaţii.

b)Interviurile.
Acestea sunt strâns legate de inspecţii şi sunt conduse în cadrul unei inspecţii.
Interviurile pot avea drept protagonist orice persoană din organizaţia care urmează a fî
asigurată, de 1a preşedintele companiei, până la ultima secretară. Persoanele intervievate nu
sunt instruite în managementul riscului, dar cunosc foarte multe lucruri despre departamentul
în care lucrează, putând contribui la identificarea expunerilor la daune şi chiar la stabilirea
măsurilor de prevenire. Intrebările bine gândite pot conduce la răspunsuri extrem de utile
pentru specialistul în managementul riscului.

Pagina 5 din 117


c)Chestionarele.
De obicei se folosesc chestionarele scrise. Folosirea unui chestionar este
asemănătoare unui interviu, scopul celor două metode fiind obţinerea de informaţii de la o
persoană, pe baza unor întrebări. Diferenţa dintre aceste două metode constă în faptul că, în
cazul chestionarului, întrebările sunt prestabilite, standard.
În funcţie de conţinutul întrebărilor, chestionarele se împart în:
- chestionare pentru asigurări
- chestionare pentru managementul riscului.

d) Analiza documentelor financiare.


Pentru identificarea riscului pot fi utile şi diferite documente care ref1ectă activitatea
financiară a unei companii. Dintre acestea, cele mai concentrate în informaţii sunt: bi1anţi~1
contabil şi centralizatorul de venituri şi cheltuieli.

e)Analiza diagramei de fluxuri.


O astfel de diagramă reprezintă activitatea organizaţiei sub forma unor f1uxuri
funcţionale, informaţionale sau financiare. De exemplu, în cazul unui producător, diagrama
reprezintă f1uxul materialelor care se prelucrează şi se transformă în produse finite. Dacă
există numeroase operaţii de prelucrare, diagrama de fluxuri va fi foarte complexă. De aceea,
pentru companiile mai mari sunt necesare mai multe astfel de diagrame, câte una pentru
fiecare flux tehnologic.
Diagramele de f1uxuri sunt utile în identificarea expunerilor la riscul de întrerupere a
activităţii şi deci la pierderea veniturilor pe care aceste activităţi le generează. Evident,
fîecare dintre cauzele de mai înainte pot fi analizate mai în

detaliu, determinându-se astfel posibilele sale consecinţe. Diagramele de f1uxuri oferă


deci posibilitatea unei intruziuni în procesul de producţie, pe care alte metode nu o permit.
Diagramele de f1uxuri sunt utile şi pentru faptul că evidenţiază regimurile tranzitorii şi de
transformare la care sunt supuse materiile prime în scopul obţinerii produselor finite. Dacă în
loc de materiale şi procesarea lor am considera circulaţia banilor, am putea identifica
expunerea acestora la furt

f)Analiza portofoliului daunelor.

Pagina 6 din 117


Informaţiile referitoare la pagubele anterioare sunt deosebit de utile pentru
determinarea expunerilor la daune şi evaluarea probabilităţii acestora. Numai astfel se pot
elabora previziuni realiste. Intr-o organizaţie mare, complexitatea şi varietatea daunelor dau
şi mai multă consistenţă informaţiilor. Cu cât frecvenţa de producere a unor riscuri este mai
mare, cu atât evaluarea probabilităţilor de reapariţie a acestora este mai corectă. Pentru o
companie mică, repetarea unor expuneri la daune este mai puţin probabilă şi deci o astfel de
analiză este mai puţin eficientă.
Riscul se produce într-un anumit context, în anumite circumstanţe. Analiza
expunerilor la daune presupune deci o înţelegere a acelor condiţii care favorizează sau
împiedică producerea pierderii. O analiză completă trebuie să răspundă în final la trei
întrebări majore:
• Care este frecvenţa probabilă de producere a unui anumit risc?
• Care este valoarea probabilă a consecinţelor producerii unui anumit risc?
• Care este gradul de precizie cu care s-au determinat răspunsurile la întrebările
de mai înainte?
Cunoaşterea mărimii pierderii potenţiale este foarte importantă în managementul
riscului. Dar această evaluare oferă mai mult o evaluare medie informativă, deoarece rezultă
doar dintr-o extrapolare a datelor statistice. De aceea, uneori este mai interesant de ştiut care
este valoarea maximă posibilă a pierderii, precum şi valoarea maximă probabilă a pierderii.

Dauna maximă posibilă. Aceasta reprezintă valoarea totală maximă posibilă a daunei
care se poate produce într-un anumit loc, asupra unui bun. Cu alte cuvinte, dauna maximă
posibilă reprezintă dauna maximă care se poate produce. De exemplu, dacă obiectul de
proprietate este o clădire, iar evenimentul este un incendiu, atunci dauna maximă posibilă
constă în distrugerea completă a clădirii cu tot ce se af1ă în ea. Valoarea totală a acestor
pagube poate fi estimată foarte bine în absenţa incendiului şi de aceea ea trebuie folosită ca o
valoare limită.

Dauna maximă probabilă. Valoarea maxirnă a unei daune probabile este în general
mai mică decât dauna maximă posibilă. In cazuri extreme, când distrugerea proprietăţii este
totală, cele două valori sunt egale. Considerând cazul declanşării unui incendiu într-o clădire,
ne putem imagina că există o serie de sisteme automate de protecţie împotriva incendiilor,
care vor contribui la stingerea focului şi la limitarea pagubelor produse. În general, clădirile
sunt dotate cu detectoare de incendiu şi cu un sistem de stingere, care intră automat în

Pagina 7 din 117


funcţiune la semnalul dat de detector. In astfel de situaţii, pierderea maximă probabilă este
evident mai mică decât pierdcrea maximă posibilă.

Conceptul de daună totală. Atunci când se calculează valoarea maximă a unei daune
potenţiale, atenţia trebuie îndreptată spre faptul că o pierdere majoră poate fi rezultatul
combinării efectelor mai multor pericole. De exemplu, un cutremur de pământ poate distruge
instalaţiile de alimentare cu energie electrică şi conductele de gaze. S-ar putea ca acest lucru
să conducă la declanşarea unui incendiu sau a unor explozii. Uraganele şi inundaţiile pot
acţiona împreună, cumulându-se astfel efectele distructive. De asemenea, un pericol poate
genera atât distrugeri asupra proprietăţii, cât şi întreruperi ale activităţii. Dacă în urma
daunelor, o parte din activitate se va desfăşura în spaţii noi, închiriate temporar, atunci apar şi
cheltuieli suplimentare. De aceea este foarte important ca în evaluarea daunelor totale să se ia
în consideraţie orice combinaţie posibilă de efecte.

Gradul de precizie al estimărilor. Acest termen este folosit deseori pentru a desemna
gradul de încredere pe care cineva îl poate avea în datele disponibile, deci în baza de date
folosită pentru evaluarea daunelor disponibile şi probabile. Gradul de precizie al estimărilor
joacă un rol foarte important în alegerea metodelor de management al riscului.

2. Examinarea fezabilităţii tehnicilor de management al riscului

Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management a1 riscului constituie


cel de-al doilea pas în tratarea unor expuneri la daune, în procesul de management al riscului.
Pentru a înţelege această etapă este necesar, mai întâi, să se cunoască tehnicile ce pot fi
aplicate în acest sens în domeniu.
Tehnicile de management al riscului se clasifîcă în două mari categorii:
a) controlul riscului;
b) finanţarea risscului.
Controlul riscului — cunoscut de asemenea şi sub denumirea de control al daunelor
— este definit de acţiunea conştientă sau de decizia de a acţiona în vederea reducerii
frecvenţei sau severităţii consecinţelor daunelor accidentale.
Finanţarea riscului are ca scop găsirea posibilităţilor de a acoperi daunele produse în
pofida măsurilor de prevenire şi de limitare a acestora.

Pagina 8 din 117


Cu alte cuvinte, controlul riscului se focalizează pe daunele propriu-zise şi nu pe
consecinţele financiare ale acestora. Finanţarea riscului se focalizează pe măsurile financiare
necesare pentru revenirea la starea de dinaintea producerii daunelor.

3. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului

Cel de-al treilea pas în procesul managementului riscului constă în selectarea celei
mai bune metode sau tehnici de a trata diferitele expuneri la daune. Uneori poate fi vorba şi
de o combinaţie de mai multe tehnici, care să răspundă cel mai bine cerinţelor. Ceea ce
înţelegem prin ,,cea mai bună metodă” depinde de mai mulţi factori, dintre care un rol
important îl ocupă capacitatea organizaţiei de a anticipa pierderile, de a acoperi pierderile şi
de a accepta riscul.
Mărimea unei organizaţii are o inf1uenţă considerabilă asupra deciziilor care se iau
din punct de vedere al managementului riscului. De obicei, societăţile mici nu au capacitatea
de a-şi suma decât daune mici, cum ar fi unele deteriorări de bunuri sau furturi de valoare
mică. O pierdere de proporţii mai mari ar scoate compania respectivă din afaceri, deoarece nu
ar avea sursele financiare suficiente pentru acoperirea pierderii. De aceea, compania se va
vedea obligată să cumpere o poliţă de asigurare pentru expunerile la daune mai mari.
Eventual, se poate opta pentru o poliţă de asigurare cu o franciză redusă. Din nefericire, multe
firme mici manifestă un interes scăzut faţă de managementul riscului şi, respectiv, faţă de
asigurări.
La extrema cealaltă se af1ă marile organizaţii. Acestea folosesc o varietate de metode
de management al riscului. Aceste organizaţii înregistrează sufîcient de multe daune pentru a
putea anticipa cu o bună aproximare pierderile şi dispun de capacitatea financiară necesară
pentru a reţine o categorie largă de daune. Organizaţiile foarte mari dispun de obicei de
programe sofisticate de management al riscului, care prevăd investiţii substanţiale în sisteme
de protecţie (antifurt, antifoc etc.), programe de instruire a personalului şi programe sociale
pentru cazuri de calamităţi naturale.

4. Implementarea tehnicilor de management al riscului

Odată ce au fost selectate tehnicile cele mai adecvate de management al riscului,


acestea trebuie implementate. Dacă această implementare nu se face în mod eficient, atunci
există riscul de a pierde ceea ce s-a anticipat că s-ar fi putut câştiga prin adoptarea, acestor

Pagina 9 din 117


tehnici. Implementarea înseamnă acţiune şi noi decizii din partea organizaţiei. De exemplu,
dacă o firmă a decis să folosească controlul riscului pentru o anumită expunere la daune, ea
trebuie să decidă dacă responsabilitatea exercitării controlului propriu-zis revine personalului
din cadrul firmei sau unei companii specializate. Dacă se decide pentru realizarea controlului
în interiorul firmei, pentru exercitarea lui efectivă se vor folosi oameni de la departamentul de
management a1 riscului sau de la alte departamente? Dacă un alt departament preia sarcina de
control a1 riscului, care este motivaţia care-i va stimula pe angajaţii acestui departament să
lucreze eficient? Răspunsurile la aceste întrebări constituie de fapt noi decizii, pe care
organizaţia respectivă trebuie să le ia pentru o implementare corectă a tehnicilor de
management al riscului selectate.
Dacă se hotărăşte încheierea unui contract de asigurare, atunci va trebui să se decidă
la cine să se apeleze pentru pasul următor (la un agent de asigurări, la un broker sau direct de
la o societate de asigurări). După rezolvarea acestei probleme urmează stabilirea clauzelor
contractuale, a valorii prime de asigurare, a sumei deductibile etc.

5. Monitorizarea procesului de management al riscului

Toate măsurile implementate de managementul riscului trebuie monitorizate,


respectiv urmărite pas cu pas pentru a observa modul lor de aplicare şi pentru a verifica dacă
efectul lor benefic este cel preconizat. Experienţa demonstrează că numai prin acest proces de
monitorizare se poate constata dacă tehnicile şi măsurile adoptate şi implementate sunt într-
adevăr cele mai bune pentru realizarea obiectivelor propuse. De asemenea, condiţiile reale în
care au fost implementate măsurile evoluează în timp. Cu alte cuvinte, metodele selectate au
fost gândite pentru anumite circumstanţe, iar după implementare asistăm la o schimbare a
acestor circumstanţe.
Pentru a monitoriza un program, managerul de risc trebuie să elaboreze standarde, să
implementeze metode, sau să urmărească în ce măsură aceste standarde sunt respectate şi să
decidă dacă sunt necesare corecţii.
Prezentarea procesului de management al riscului de mai înainte a implicat o anumită
simplifîcare şi sistematizare, din dorinţa de a-1 face mai accesibil. Această sistematizare se
păstrează în esenţă şi în viaţa reală, dar se pierde delimitarea strictă a paşilor. Uneori aceştia
au zone de interferenţă. Sub presiunea timpului, unii manageri pot lua decizii înainte ca
analiza de risc să fie complet terminată. Alţi manageri, chiar dacă au obţinut rezultatele finale
ale analizei, se confruntă cu o serie de variabile noi, care nu au fost luate în calcul.

Pagina 10 din 117


Aplicarea în viaţa reală a procesului de management al riscului poate fi mai simplă
sau mai complicată decât s-a anticipat. Dacă procesul se aplică în achiziţionarea unui nou
echipament, atunci lucrurile sunt relativ simple. Dacă acest proces urmează să se aplice
pentru o fabrică nouă, care tocmai a fost achiziţionată, atunci procesul de marnagement al
riscului este extrem de complex.

5.2. Riscul în operaţiunile de leasing

În cazul leasingului, datorită faptului că societatea de leasing acţionează ca un


intermediar între producător şi utilizator, iar contractul de leasing se desfăşoară pe o perioadă
mare de timp, există totdeauna riscul nerealizării operaţiunii conform contractului.
In aceste condiţii, este vital pentru societatea de leasing să realizeze o evaluare
permanentă a riscului şi să recurgă la o serie de măsuri pentru a-1 controla.
În continuare sunt prezentate principalele metode prin care o societate de leasing , ca
proprietar al bunurilor, se protejează împotriva riscului, pe durata contractului de leasing.

1) Analiza bonităţii clientultii este o primă măsură premergătoare încheierii


contractului de leasing prin care se selectează numai acei clienţi care prin situaţia lor
economico-fînanciară prezintă capacitate de plată.

2) Asigurarea bunurilor contractate. (de tip CASCO)

3) Asigurarea de risc de neplată — se realizează pentru situaţiile în care utilizatorul


nu-şi mai respectă obligaţiile fînanciare conforrn contractului. In acest sens, societatea de
leasing încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurare. In cazul în care
utilizatorul îşi încetează plăţile faţă de societatea de leasing, societatea de asigurări se obligă
să achite contravaloarea plăţilor neonorate de utilizator şi să efectueze toate demersurile
pentru recuperarea bunului de la acesta.
In anexa nr. 2 se prezintă condiţiile generale privind asigurarea riscului de neplată a
redevenţelor în cadrul contractelor de leasing precum şi condiţiile specifice a acesteia.
4) Biletele la ordin reprezirită o modalitate de plată prin care banca plătitorului este
instrumentată să pună la dispoziţia societăţii de leasing fonduri băneşti cu o anumită valoare.
Deci, în cazul în care utilizatorul refuză plata, societatea de leasing, extrage din contul
acestuia contravaloarea plăţii prin intermediul acestor bilete la ordin.

Pagina 11 din 117


5) Ridicarea autovehiculului. Există situaţii în care formele de asigurare menţionate
anterior nu se pot pune în aplicare. Astfel în situaţia în care utilizatorul nu a plătit prima de
asigurare, în cazul asigurării de risc de neplată, societatea de asigurare refuză despăgubirea.
De asemenea, biletele la ordin nu se pot folosi când utilizatorul nu are nimic în cont. In
această situaţie societatea de leasing poate recurge la ridicarea autovehiculului (în calitate de
proprietar al acestuia). Aceasta se poate realiza fie la sediul fîrmei utilizatorului, fie la service
(utilizatorul realizează reparaţiile sau inspecţiile tehnice la service-urile agreate de societatea
de leasing), fie când utilizatorul doreşte să părăsească ţara (în acest caz trebuie să se prezinte
la societatea de leasing pentru extinderea asigurării CASCO şi în afara graniţelor).
6) Calea justiţiei. La această metodă se ajunge în ultima instanţă, în condiţiile în care
celelalte măsuri nu pot fi aplicate.
In ceea ce priveşte asigurarea bunurilor contractate (în cazul de faţă asigurare de tip
CASCO), aceasta se realizează pentru a preveni pierderile cauzate de degradarea, distrugerea
sau furtul acestora, pe perioada în care se af1ă în proprietatea societăţii de leasing (perioada
de valabilitate a contractului de leasing).

Asigurarea este definită prin poliţa de asigurare şi condiţii pentru asigurarea


autovehiculelor de tip CASCO, precum şi prin convenţii ori contracte bilaterale încheiate
între părţi.
Referitor la condiţii pentru asigurarea ciutovehiculelor de tip CASCO pentru daune,
acestea trebuie să cuprindă printre altele referiri la:

1 .Obiectul asigurării. În schimbul plăţii primelor de asigurare, societatea de asigurări


se obligă să plătească Asiguratului sau eventualilor beneficiari cuantumul daunelor
întâmplate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de asigurare.

2.Riscul asigurat reprezintă un eveniment viitor, posibil dar incert care poate
determina pierderi sau daune materiale bunurilor unei persoane. Riscul asigurat într-un
contract de asigurare reprezintă fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene care,
odată produse, î1 obligă pe asigurator să plătească asiguratului (sau benefîciarului asigurării)
despăgubirea.
Riscurilc acoperite în cadrul contractului de asigurare anexat sunt: incendiu sau
explozie, coliziuni, furt, calamitate naturală, vandalism.

Pagina 12 din 117


3.Prima de asigurare — este un element foarte important al unui contract de asigurare
şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte asiguratorul de la asigurat, în schimbul preluării
în asigurare a riscului la care acesta este expus. Există o relaţie directă între riscul preluat în
asigurare şi mărimea primei de asigurare, deoarece aceasta exprimă, de fapt, valoarea
riscului, carc cste determinată pe bază de date statistice şi pe baza inspecţiei de risc.
Prima de asigurare se stabileşte aplicându-se cota de primă la suma asigurată şi se
plăteşte anticipat integral sau în rate. Cota de primă este diferenţiată în funcţie de felul
bunului asigurat, de frecvenţa şi de intensitatea riscului asigurat.

4.Perioada asigurată — reprezintă perioada pentru care asiguratorul este obligat să


acopere daunele în baza poliţei. In general, asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de
un an (cum este şi cazul de faţă), dar la cererea asiguratului, se poate încheia şi pe perioade
mai scurte.

5.Suma asigurată — reprezintă partea din valoarea expusă la risc pentru care
asiguratorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat. Suma asigurată
reprezintă limita maximă a răspunderii asiguratorului şi constituie unul dintre elementele care
stau Ia baza calculului primei de asigurare.
Iri cazul asigurării de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât
valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate să depăşească valoarea de asigurare
(adică valoarea reală a bunului în momentul încheierii contractului de asigurare) deoarece
asigurarea este astfel concepută încât să nu permită, sub nici o formă, acordarea unei
despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asiguraţi.
Pentru stabilirea sumei asigurate, în cazul asigurărilor de bunuri, se procedează la
evaluarea de asigurare. Evaluarea de asigurare reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte
valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să fie
cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, deoarece
indemnizaţia de despăgubire plătită de asigurator în caz de producere a evenimentului
asigurat se stabileşte în funcţie de valoarea bunurilor asigurate.
Indemnizaţia de despăgubire plătită de asigurator este stabilită pe baza raportului:

Suma asigurată x Valoarea pagubei


Valoarea actuală

Pagina 13 din 117


6.Cuantumul datoriei reprezintă suma de bani pe care societatea de asigurări o
datorează asiguratului ca o compensare a pagubei suferite în urma producerii riscului
asigurat. In asigurarea de bunuri, asiguratorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să
plătească, asiguratului sau beneficiarului desemnat, o despăgubire.
Principiul despăgubirii, în contractele de asigurare, presupune compensarea financiară
exactă a pierderii suferite de asigurat, compensare care îl readuce pe asigurat la situaţia
fînanciară pe care acesta o avea înaintea producerii evenimentului asigurat.

7.Franşiza - reprezintă partea din valoarea fiecărei daune care este suportată de
persoana asigurată. In general franciza are următoarele funcţii:
• Încurajează măsurile de control al riscului: anumiţi asiguraţi nu sunt dispuşi
să-şi cheltuiască timpul, efortul sau bani pentru a preveni pagubele care, dacă se vor produce,
vor fi plătite de societatea de asigurări. In cazul în care, în poliţa de asigurare se prevede o
franciză, asiguratul va fi încurajat să facă tot posibilul pentru prevenirea riscului, deoarece
este conştient că în cazul producerii evenimentului asigurat, va trebui să suporte o parte din
daune.
• Reduce eheltuielile efectuate de asigurator în legătură cu despăgubirea: de cele
mai multe ori, în cazul despăgubirilor de mică valoare, cheltuielile administrative ale
asiguratului efectuate în vederea soluţionării cazului de despăgubire pot fi mai mari decât
suma plătită efectiv asiguratului ca despăgubire; existenţa unei fransize, implică reducerea
numărului de cereri de despăgubire, cu care se confruntă societatea de asigurări deoarece sunt
eliminate cererile de despăgubire pentru pagubele de mică valoare.
• Reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie să o plătească:
deoarece fransiza reduce cheltuielile efectuate de asigurator
în legătură cu despăgubirea, aceasta determină, de asemenea, reducerea valorii
primelor plătite de asigurat
Franciza poate fi deductibilă şi atinsă. In cazul francizei atinse, asiguratorul acoperă în
întregime paguba — până la nivelul sumei asigurate — dacă aceasta este mai mare decât
franciza. Franciza deductibilă se scade în toate cauzele din valoarea daunei, indiferent de
volumul acesteia din urmă.

8.Ob1igatii ale asiguratu1ui în caz de daună în baza contractului de asigurare,


asiguratul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în condiţiile de asigurare, a

Pagina 14 din 117


căror neîndeplinire poate duce la rezilierea contractului sau la refuzul asiguratorului de a plăti
despăgubirile. Există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare producerii unei daune şi
obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată de asigurat Ia producerea unei daune.

9.Excluderi. Există situaţii în care asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele


produse bunurilor asigurate. Aceste situaţii sunt prevăzute în contractul de asigurare ca
excluderi.
Deşi de multe ori termenul de ,,excludere este rezervat clauzelor poliţei identifîcate în
mod clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauză a poliţei a cărei funcţie este de
elimina acoperirea pentru anumite expuneri la daună. Prima funcţie a unei excluderi este
aceea de a clarifîca acoperirea acordată de asigurator şi nu de a retrage acoperirea pentru
asigurat. De asemenea, excluderile elimină posibilitatea acoperirii unor riscuri considerate
neasigurabile de către asigurator.

10.Subrogarea. După ce a plătit asiguratului sau beneficiarului despăgubirea cuvenită,


asiguratorul poate recupera, uneori, această despăgubire, total sau parţial. Subrogarea este de
o importanţă deosebită, deoarece există situaţii în care asiguratorul este obligat să
despăgubească asiguratul pentru o pagubă pentru care o terţă parte poartă într-o mare măsură
responsabilitatea.
Când un bun al asiguratului suportă o pagubă, asiguratul poate avea sau nu dreptul la
despăgubire din partea unei terţe părţi. Dacă există dreptul la despăgubire, acesta se bazează,
de obicei, pe neglijenţa celeilalte părţi. Prin urmare, acţiunea subrogării ce decurge dintr-o
cerere de despăgubire în asigurarea de bunuri este de obicei bazată pe neglijenţă.

11.Suspendarea, anumite clauze din contractul de asigurare stipulează faptul că, în


anumite circumstanţe, acoperirea poate fi suspendată sau chiar anulată. In general, este vorba
despre situaţiile în care asiguratorul constată apariţia unor schimbări în raport cu condiţiile
iniţiale de asigurare. Suspendarea îi oferă asiguratului posibilitatea remedierii situaţiei
riscante apărute. Dacă pe perioada suspendării se produce un eveniment asigurat, asiguratorul
nu este obligat să acorde despăgubiri. In schimb, există obligaţia asiguratului de a-şi achita
ratele de primă la datele scadente, pe perioada suspendării. Perioada asigurată se poate
prelungi cu durata suspendării, dacă asiguratorul prevede astfel în condiţiile de asigurare.

12.Încetarea contractului de asigurare. Un contract de asigurare poate să înceteze să

Pagina 15 din 117


mai producă efecte juridice prin mai multe metode. Astfel, o poliţă de asigurare poate:
• să expire (la încheierea perioadei de asigurare)
• să nu mai fîe reînnoită (societatea de asigurare nu mai acceptă preluarea în
asigurare a riscului pentru o nouă perioadă asigurată)
• să fie reziliată (întreruperea acoperirii prin asigurare la cererea unei părţi)
Deci, asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor de care dispune.

5.3 Structura organizatorica a unui compartiment de gestiune a riscului

In practicä exista trei modalitäti principale prin care companiile organizeaza gestiunea
riscului:
a) Compartimentul de asigurári (sub conducerea directá a Directorului financiar)
Acesta este probabil cel mai obisnuit compartiment infiintat de companii, iar
atribuliile sale sunt:
• gestioneaza cerintele ridicate de politele de asigurare ale companiei;

• se ocupa de problemele administrative legate de aceste polite, inclusiv


colectarea si furnizarea informatiilor de subscriere a riscului catre brokerul ales;

• acorda asistenta impreuna cu asiguratorii si brokerii in ceea ce priveste


organizarea inspectiibor de risc la bocatiile critice;

• ofera asistenta in rezolvarea daunelor;

coordoneazä activitatile companiei impreuna cu o societate captiva, in cazul in care o


astfel de societate este implicatä.

b) Compartimentul de gestiune a riscului (subordonat Directorului financiar si


Consiliului de administratie)
Acest compartiment studiazä si ia in considerare riscurile existente, isi asumä
responsabilitatea pentru gestionarea tuturor riscurilor care afecteaza operatiunile desfasurate
in cadrul companie si se ocupä de prevenirea cazurilor de forta majora care pot afecta
compania.
De asemenea, subliniem faptul cà responsabilitatile vor include partea pozitivä a

Pagina 16 din 117


riscului in zone diverse, ca de exemplu schimbul valutar (aspect de o mare importanta pentru
o comparne multinationala), riscurile mediului inconjurätor, riscurile legate de propriii
angajati (sanatate, boli profesionale si protectia muncii).

c) Comitetul de gestionare a riscului (raporteaza direct Comitetului de directie)


Comitetul de gestionare a riscului va fi format din sefi ai compartimentelor sau
responsabili de compartimente cum ar fi: trezorerie, operatiuni, protectia muncii si financiar.
Comitetul va avea sedinte regulate pentru a discuta problemele ridicate de situatiile cu
un grad mare de risc si va raporta Comitetului de directie. Odata identificate, riscurile vor fi
repartizate compartimentelor de contabilitate, juridic si brokerului de asigurãri pentru a fi
gestionate ulterior.
Principalele atributii ale compartimentului de gestiune a riscului:
Evaluarea gbobalä a riscului;
Evaluarea riscului ambiental;
Asigurarea riscurilor provocate de conditiile atmosferice;
Simularea unor situatii de urgenta

5.4. Program de implementare a compartimentului de gestiune a risculul

Principalele obiective urmarite de companie prin organizarea activitatii proprii de


gestionare a riscurilor sunt:
— protejarea patrimoniului, a imaginii societatii;
— minimizarea efectului pierderilor accidentale asupra stabilitatii rezultatelor
fianciare si asupra proiectelor de dezvoltare ale societatii;
— asigurarea continuitatii operationale a serviciilor companiei in orice situatie;
— satisfactie pentru angajati, clienti si terti, privind conditiile de munca si
calitatea serviciilor;
Evident, aceste obiective se cer a fi atinse cu costuri minime.
Gestiunea riscurilor este recunoscutã, in prezent, ca o profesie cu un statut clar si
standarde profesionale proprii. Principalele directii de actiune se refera la identificarea,
cuantificarea si recomandarea metodelor optime pentru controlul riscurilor la care este expusa
o organizatie. In organizatiile mari, managerul de risc are un rol cheie in definirea si
implementarea strategiei de finantare a riscurilor prin
diverse metode.

Pagina 17 din 117


Includerea unui compartiment specializat pentru gestionarea riscurilor In organigrama
companiei, reflecta din partea managementului o atitudine responsabila si progresistà. Rolul
si relatiile acestui compartiment cu structura generala a companiei vor evolua in functie de
cerinte, de autoritatea profesionala a nucleului de
baza, dar si de capacitatea companiei de a aplica sistematic un set de principii si
proceduni noi, conforme cu practica internationala
In acest domemiu consideram ca definirea corecta a pozitiilor de baza in schema si a
responsabilitatilor asociate este esentiala.
Adoptarea unor astfel de principii reprezinta o schimbare pentru organizatie, iar
sustinerea schimbarii va cere o participare activa a
managementului, bazându-se pe acceptarea si asimilarea acestor practici si la un
asemenea nivel. Astfel se are in vedere crearea unei culturi privind gestiunea riscurilor la
nivelul intregii organizatii, activitaile nefiind limitate la specialistii ce vor fi incadrati in
compartimentul de gestiune a riscurilor.
In acest proces, o cale pentru a acumula competenta si experienta necesara este
stabilirea unei aliante cu o echipa cu experienta in domeniu si crearea conditiilor pentru
transferul de cunostinte prin programe de instruire teoretica si practica. Pâna la atingerea unei
mase critice de cunostinte si experienta in domeniu in cadrul companiei, functia efectiva de
gestionare a riscunilor va fi indeplinita de brokerul de asigurari selectat, care va transfera
progresiv responsabilitatea realizarii acesteia catre membrii colectivului de gestiunea
riscurilor.
Atitudinea activa fata de tratarea riscurilor va intalni increderea partenerilor de afaceri
si a cientilor in serviciile companiei.
Din practica existenta in domeniu, functiile asociate gestiunii riscurilor evolueaza in
strânsa legatura cu necesitatile domeniului de activitate pe care 1e servesc. In mod normal,
aceste functii incep prin a trata “riscurile asigurabile” si se dezvolta catre examinarea si
tratarea “riscurilor organizatiei” (speculative).
Consideram ca programul de implementare a unui sistem de gestiune a riscunilor
trebuie sa cuprinda o strategie pe termen scurt si mediul care sa aiba ca rezultat:
— infiintarea compartimentului de gestiune a riscurilor si definirea rolurilor si
responsabilitatilor cheie ale acestui compartiment;
— identificarea cerintelor functionale in etapa actuala;
— prestarea de catre broker a unor servicii de asigurari si gestiune a riscurilor
corelate cu gradul de asimilare a cunostintelor si experientei proprii a companiei;

Pagina 18 din 117


— stabilirea cadrului de evoluie in viitor.
Elementele acestei strategii sunt prezentate sintetic, mai jos, in Programul de actiune
pe termen scurt si mediu. Impreuna cu schema reprezentând etapele de evolutie a
compartimentului de gestiune a riscurilor, acestea constituie Programul de implementare a
proiectului.
Propunerea prezentata trebuie consideratä ca un instrument flexibil de planificare care
va particulariza ulterior, “pe masura”, termenele, responsabi1itatile, locul de desfasurare,
programa analitica, activitatile de pregatire, metodele de evaluare, etc. in functie de cerintele
concrete de pregatire profesionala identificate pentru fiecare post.
Pe termen scurt vor fi abordate urmatoarele aspecte:
— Identificarea si evaluarea expunerilor la risc a companiei pentru realizarea
unui profil de risc realist si cat mai complet;
— Controlul riscurilor — pentru prevenirea daunelor si mentinerea unui mediu
operationa1 cat mai stabil;
— Adoptarea unei strategii de asigurari si administrarea Programului de asigurari
cu concentrarea asupra aspectelor legate de valoare si adecvare la cerinte;
— Gestiunea despagubirilor - pentru o administrare corecta si eficienta a
situatiilor de dauna si pentru a trage invataminte din incidentele petrecute;
— implementarea unui Sistem informatic pentru gestiunea riscurilor - pentru
constituirea unor colectii de date si pentru realizarea de analize a datelor legate de expunerea
la riscuni, inclusiv pentru incidente, cereri de despagubire, valori de asigurare etc;
— Realizarea unui Manual de proceduri de gestiune a riscurilor — ce va constitui un
cod de instructiuni si proceduri privind standardele de control a riscurilor, de notificare si
rezolvare a daunelor, asigurari, etc. valabil pentru intreaga companie. In figura 5.1. prezentam
principalele etape de evolutie a compartimentului de gestiune a riscurilor.

Pagina 19 din 117


Compania consultant

Fig.5.1 Etape de evolutie a compartimentului de gestionare a riscurilor

Nominalizarea sefului de Pregatirea managerului de risc


compartiment (managerul de risc)

Pe termen mediu, aceste functii isi vor extinde influienta asupra activitatii generale a
companiei, oferind
Evaluarea suport
cerintelor de pentru evaluarea riscului general al activitatii, si nu doar pentru a
Identificarea si evaluarea
riscurilor
asigurare
decide care sunt riscurile asigurabile. Riscul general al activitatii — sau “business risk” cum
mai este numit — este o parte fundamentala a actului de conducere. Rolul compartimentului
Plasarea asigurarilor esentiale
de gestiuneNominalizarea
a riscurilor va fi sa formalizeze proceduri si procese prin care se pot identifica si
specialistului in daune
organiza dupa prioritati, pentru companie, multitudinea de riscuri la care este expusa
organizatia. In aceasta etapa se va analiza oportunitatea infiintanii unei societati proprii de
asigurare - captiva. Pregatirea specialistului in daune

Analiza daunelor
5.5 Cerinte de bazã pentru activitatea compartimentului de gestionare riscurilor

Pregatirea managerului de
risc apentru
Identificarea si evaluarea expunerilor la risc managementul
companiei pentru a realiza profilul de
de criza
risc, presupune cunostinte economice si tehnico ingineresti, dar si o experienta speciflca cu
privireNominalizarea
la corelarea unor aspecte constructive si operationale cu posibile scenanii de
specialistului
pentru controlul riscurilor
daunalitate sau expuneri. In astfel de situatii, foarte valoroase sunt informatiile privind
Pregatirea specialistului pentru
istoricul activitatii unor organizatii similare cu controlul
compania riscurilorprecum si crearea progresiva a

competentelor si a unei retele de contacte cu persoane si organizatii relevante, care aplica


principiile moderne
Evaluarea amanuntita ale managementului de risc in activitatea curentä.
a nevoilor
de asigurare
Plasarea programului principal de
Controlul riscurilor reprezinta o disciplina
asigurari care combina intelegerea aspectelor

economice cu cele mecanice, constructive, electrice, chimice s.a. pentru evaluarea expunerii
la riscuni si pentru adoptarea unor masuri de reducere a riscunilor. Aceasta disciplina este
strâns legata de cea de identificare si cuantificare a riscurilor.
Strategia de asigurari si administrareaElaborarea manualelor dede asigurari reprezinta o
Programului
management de risc/daune
specializare in sine. Aceasta cere o buna cunoastere a modului de operare a companiei ca
organizatie pentru a evalua expunerile specifice la riscuri, precum si intelegerea relatiilor
contractuale si a mediului legislativ in care opereaza organizatia. In aceeasi masura este
importanta cunoasterea pietei de asigurari, in general, si a pietei de asigurari de energie, in
particular.

Pagina 20 din 117


Gestiunea despagubirilor cere o cunoastere detaliata a politelor de asigurare si, din
nou, o buna intelegere a mediului legislativ si a interactiunilor cu acesta. Acumularea
sistematica de informatii la acest nivel serveste cerintelor de elaborare realista a profilului de
risc.
Sistemele informatice pentru gestiunea riscurilor — cuprind instrumentele informatice
necesare pentru functia de gestiune a riscunilor. In acest scop se pot dezvolta instrumente
proprii sau se pot folosi pachete soft specializate. In anexA se prezinta caracteristicile unui
pachet de programe specializat
Manualul de gestiune a riscurilor reprezinta a componenta esentiala de diseminare in
structura companiei a beneficiilor pe care compartimentul de gestiune a riscurilor le poate
aduce organizatiei in ansamblu. Pe aceasta cale se ofera tuturor unitatilor componente ale
companiei a orientare unitara cu privire la standardele de raportare si operare pe care trebuie
sa le aplice in legatura cu anumite evenimente si clase de riscuri.
Recomandari la organizarea compartimentului de gestiurie riscunilor. Aceste
recomandari se refera la cele mai importante cerinte si activitati ce trebuie avute in vedere si
la modalitatea de a privi evolutia acestora in perspectiva.

Roluri si responsabilitati
Definirea rolurilor si responsabi1itati1or pentru compartimentul de gestiune a
riscurilor la companie se face tinand cont de atributiile si activitatile cuprinse in Programul de
implementare pe termen scurt (12 luni) urmând a fi revizuite si dezvoltate dupa finalizarea
acestei etape.
In mod ideal, colectivul compartimentului ar trebui sa aiba patru persoane:
— Manager de risc;
— Specialist in daune;
— Specialist in controlul riscului;
— Administrator de retea de date.
Compartimentul este subordonat Directorului financiar al companiei.
Nu se exclude dezvoltarea acestei scheme in etape, cu concentrarea initiala a pregatirii
pe doua directii si, implicit, suprapunerea functiilor astfel:
— Manager de risc + Specialist in controlul riscului;
— Specialist in daune + Administrator de retea de date. Fiecare dintre acesti doi
specialisti astfel formati isi vor asuma ulterior sarcini de pregatire profesionala pentru
functiile complementare respective, urmând a beneficia de asistenta brokerului consultant.

Pagina 21 din 117


Atributii principale:
• Managerul de risc:
— conduce activitatea compartimentului de gestionare a riscurilor;
— stabileste strategia de asigurari, retinere de risc si recomanda nivelunile si
limitele de achizitie a asiguranilor;
— promoveaza in cadrul organizatiei conceptele privind asigurarile si
managementul de risc (MR) si promoveaza rolul compartimentului de gestiunea riscunilor in
cadrul organizatiei;
— solicita oferte de servicii de asigurari, evalueaza calitatea acestora si participa
la nominalizarea brokerului de asigurari;
— mentine legatura cu brokerul si cu asiguratorii si este interfata operativa cu
echipa proiectului din partea companiei;
— urmareste ca toate aspectele legate de asigurani, daune, control de risc sa
corespunda strategiei generale a companiei;
— actioneaza ca manager de criza in cazul unui incident major.

• Specialistuli in daune:
— organizeaza si gestioneaza baza de date si informatii privind daunele;
— colecteaza informatiile din sistem si produce rapoarte specifice;
— avizeaza din punct de vedere tehnic cererile de despagubire si p1atile;
— participa la negocierile cu asiguratorii.

• Specialist in controlul riscurilor:


— defineste strategia si standarde!e de control al riscurilor;
— furnizeaza asistenta si date pentru noile proiecte;
— conduce controlul si inspectiile regulate in teren.

Administratorul de retea de date:


— gestioneaza sistemul informatic / informational de MR;
— ofera suport tehnic, tehnologic si informatic pentru echipa de
MR.

Pagina 22 din 117


5.6. Cerinte privind pregatirea si perfectionarea profesionala

Managerul de risc
Acest rol cheie cere pregatire si perfectionare de specialitate pe termen lung. Perioada
de 12-24 de luni este considerata o perioada optima de formare initiala pentru un specialist
corect recrutat. De regula, in tarile in care functioneaza un sistem de pregatire si certificare
profesionala pentru asigurari si management de risc, recrutarea candidatului pentru un astfel
de post se face dintre persoane care au obtinut deja o astfel de calificare, având o experienta
de lucru in organizatii mari.
Intrucât momentan in România nu exista astfel de conditii initiale de selectie se
recomanda un program de pregatire, atât in tara cat si in strainatate.
Structura pregatirii va fi adaptata la experienta individuala a candidatului. In prezent
se considera potrivita urmatoarea schema de program de pregatire:
— Stagiu de instruire initiala in domeniul principiilor de management de risc si
asigurani (1 saptamana);
— Instruire comuna cu managementul companiei in domeniul politicilor de
finantare a riscurilor, implementarea schimbarii, managementul de criza etc.;
— Participarea la cursuri interne de management de risc;
— Participare la conferinte si simpozioane de specialitate;
— Participare la un curs de “Media Handling” pentru rolul: manager de criza;
— Inscrierea in schema de examinare si certificare a Institute of Risk Mangers sau
Chartered Insurance Institute - Londra si inceperea secventei de studiu si examinare.
Aceasta schema de pregatire va cuprinde pregatire teoretica si practica adaptata
profilului si nivelului de pregatire a candidatului sj va fi detaliata de comun acord cu
compania, ulterior. Cursurile din România von fi extinse sau completate in functie de
necesitati.
Managerul de risc nominalizat va lua parte la toate actunile de evaluare si inspectie de
risc care se vor organiza de societatea de asigurare cu experti straini. Toate aspectele
pregatirii vor fi sustinute cu material didactic, exercitii aplicative, material documentar si
informativ
Pe parcursul pregatirii se vor defini structura si continutul unui manual de proceduri
pentru gestiunea riscunilor (Manual de management de risc) care va fi un instrument foarte
util pentru implementarea unor proceduri uniforme de identificare, raportare, tratare a
riscunilor la nive!ul companiei.

Pagina 23 din 117


Conditia esentiala pentru indeplinirea cu succes a activitatii curente este asigurarea
unui nivel de autoritate corespunzator in cadrul companiei, care sa-i permita managerului de
risc acces la informatiile de care are nevoie si sa garanteze respectarea recomandarilor facute.

Specialistul in daune
Pregatirea propriu zisa va tine seama de experienta anterioara a persoanei
nominalizate.
— stagiu de instruire initiala in domeniul pnncipiilor de management de risc si
asigurani (1 saptamâna);
— participarea la unele module de instruire organizate pentru management;
— doua saptamâni de instruire de specialitate, la sediul unor clienti importanti ai
societatii de asigurari:
vizite la principalele case de asigurari;
contacte cu agentii1e de lichidare a daunelor;
practica in compartimentele de daune ale societatii de asigurari
instruire de probleme teoretice si documentare
— lucrul in România in echipa mixta cu un reprezentant al societatii de asigurari
pentru a adapta procedurile de lichidare a daunelor la practica pietei locale.
Se vor defini structura si continutul unui manual de daune pentru implementarea unor
proceduri uniforme de notificare si rezolvare a daunelor la nivelul companiei.
In plus, societatea de asigurari va acorda asistenta pentru crearea unui sistem de
notificare a incidentelor sau pericolelor de catre public, prin telefon, e-mail sau posta de tip
“Helpline”.

Specialist in controlul riscului


Pentru aceastà functie se cere o pregatire si experienta tehnica de specialitate pentru
domeniul abordat si cunostinte de baza privind securitatea echipamentelor si secunitatea
muncii.
Principalele discipline pentru care se vor organiza cursuri in România si in strainatate
privesc prevenirea incendiilor si securitatea echipamentelor, protectia muncii, intreruperea de
activitate, planificarea refacerii dupa o dauna.
O structura modulara de pregatire cuprinde:
— stagiu de instruire initala in domeniul principiilor de management de risc si
asigurari;

Pagina 24 din 117


—participarea la unele module de instruire impreuna cu managementul companiei;
elaborarea sub monitorizare din partea unui specialist a unor studii de caz pentru uzul echipei
proiectului si pentru integrarea acestora in pregatirea generala a personalului companiei;
—doua saptamâni de instruire de specialitate, in principal, la societatea de asigurari
sau la clienti;
—cursuri de scurta durata ( Chartered Insurance Institute / Loss Prevention Council;
”The ABC of Business Continuity Planning” course);
—instruire practica in România insotind pe teren specialisti pentru identificarea si
evaluarea riscurilor;
—alte stagii sau misiuni de pregatire practica ce vor fi identificate pe parcurs, in
functie de necesitati.
In functie de incadrarea cu personal, stagiul de initiere in domeniul asigurarilor si
managementului de risc se poate programa o singura data pentru toate specialitati1e, sau se
poate realiza pe parcurs, in sub-module, pe masura nominalizarii personalului pentru
incadrarea compartimentului.
Ordinea in care sunt prezentate actiunile de pregatire nu este stricta si va fi decisa in
faza de concretizare a programului.
In programul de actiune pe termen scurt sunt identificate pozitiile
profesionale tinta care vor beneficia de instruire practica prin antrenarea directa in
realizarea actiunilor, la inceput cu caracter didactic, iar pe parcurs cu intentia de practicare
directa si efectiva a principiilor de gestiune a riscurilor. Programul pe termen mediu se va
implementa deja in echipa.
Activitatile de pregatire se vor finaliza cu secvente de evaluare a progresului
invatarii si, periodic, vor avea loc analize de stadiu cu
feed-back la managementul companiei.
Pentru activitatile de pregatire destinate obtinerii unei calificari
profesionale certificata international, se vor solicita servicii de I consultanta
si tutoring pentru examinare si realizarea proiectelor.

5.7 Rolul brokerului in asigurari si management de risc

Prezentam in coninuare atributii ale brokerului in calitate de consultant, broker de


asigurari si furnizor de servicii.

Pagina 25 din 117


Consultant:
Concepe produse personalizate (ex: organizeaza scheme speciale de vanzare de
asigurari de grup, scheme de televanzare directa a serviciilor, etc)
Analizeaza riscul, securitatea asiguratorilor si piata
Analizeaza contractele si le deruleaza
Studiaza capacitatea de retinere a riscurilor si administreaza retinerea lor
Elaboreaza studii si rapoarte sectoriale (ex: riscurile de catastrofa in Romania)
Proiecteaza si administreaza mecanisme speciale de transfer sau finantare a riscurilor
(ex: societati de asigurare de tip „captiva”)
Conduce proiecte pentru servicii intersectoriale
Broker
Participa la determinarea profilului de risc
Recomanda un program de asigurari
Plaseaza asigurarile cu cei mai potriviti asiguratori in cele mai avantajoase conditii
pentru client
Partener al managerului de risc
Sprijina implementarea strategiei si politicii companiei
Participa la analiza schimbarii si la privatizare
Executa sarcini legale de asigurari si asociate acestora
Participa la negocieri in piata/perceptie
Se ocupa de monitorizare si raportare
Realizeaza rapoarte si studii/comparative
Face proiectare/dezvoltare de produse
Opiniile privind implementarea unui compartiment de gestiune a riscului prezentate
mai sus, integreaza experienta acumulata de o serie de societati de asigurare romanesti si
unele cu capital strain care activeaza pe piata asigurarilor de la noi. Pentru a evita realizarea
unei reclame acestor companii ne rezervam disponibilitatea de a le promova imaginea in
afara spatiului prezentei lucrari.

Pagina 26 din 117


CAPITOLUL VI

CONCLUZII si PROPUNERI

6. 1. Factorii care influenţează derularea operaţiunilor de leasing

Creşterea uluitoare a utilizării operaţiunilor de leasing arată ce puţină importanţă


acordă oamenii de afaceri conceptului legal de proprietate. Pentru omul de afaceri, ceea ce
contează este substanţa şi nu forma. Din această perspectivă, clientul este proprietarul. Dar
atunci se ridică întrebarea: dacă tot este obligat la plata integrală a obiectului de leasing, de ce
nu caută să obţină titlul de proprietar printr-un contract de vânzare-cumpărare? Spre exemplu,
taxele suportate de client pot fi mult mai avantajoase decât în cazul unui contract de vânzare-
cumpărare sau de închiriere. Leasingul este opţiunea aleasă pentru un contract, în general
pentru avantajele pe care le prezintă atât pentru client cât şi pentru furnizor. Aceste avantaje
se măsoară prin eficienţa operaţiunii de leasing. Putem spune că un factor determinant pentru
această operaţiune îl reprezintă, aşadar însăşi eficienţa sa. Aceasta se determină atât pentru
client cât şi pentru fumizor, implicând, la rândul său, o serie de factori.
Astfel, pentru societatea de leasing, eficienţa rezultă din încasarea taxelor de leasing,
a căror nivel este de regulă ridicat: nivelul ridicat este justificat, în mare măsură, de riscurile
pe care le comportă aceste operaţiuni. Totodată, leasingul antrenează exportul, prin vânzarea
de maşini şi utilaje iar după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de leasing
piesele de schimb necesare şi alte servicii, care au o rentabilitate ridicată, în paralel cu
operaţiunea de leasing.
In cuantificarea cât mai exactă a rentabilităţii exportului prin leasing este necesar să
fie luaţi în seamă o serie de alţi factori, cum ar fi perioada de închiriere, eşalonarea ratelor de
leasing, calculate pe diferite etape ale acesteia, facilităţile fiscale de care se bucură circulaţia
internaţională a mărfurilor prin leasing în comparaţie cu cea prin vânzare-cumpărare,
valorifîcarea finală a mărfii etc.
Pentru beneficiari, determinarea efîcienţei operaţiunii de leasing (absolut necesară în
vederea fundamentării deciziei în politica de investiţii, a opţiunii către leasing) se face, de
regulă, prin comparaţie cu alte operaţiuni, ca de pildă, cumpărarea cash sau pe credit. In
condiţiile penuriei de capital, leasingul apare, oricum, ca alternativa cea mai potrivită pentru
cumpărătorii care nu dispun de capital propriu suficient pentru a realiza investiţiile iniţiale.

Pagina 27 din 117


De asemenea, recurgerea la leasing poate genera o serie de efecte pozitive sub forma unor
factori de antrenare, cum ar fi: obţinerea de know-how aferent exploatării optime a unor
maşini, instalaţii şi echipamente moderne, pregătirea personalului şi ridicarea nivelului de
calificare fără cheltuieli suplimentare, scurtarea perioadei de execuţie a unor operaţiuni şi
realizarea lor la un nivel calitativ superior, îmbunătăţirea organizării proceselor economice şi
creşterea gradului de integrare a producţiei etc.
Continuând ideea că factorul determinant al operaţiunii de leasing îl constituie însăşi
eficienţa sa, încercăm să prezentăm în continuare, subfactorii care, antrenaţi, conduc la o
operaţiune eficientă, sau după caz, ineficientă.
Eficienţa operaţiunii de leasing poate rezulta dintr-o abordare comparată a avantajelor
şi limitelor pe care le prezintă atât pentru client cât şi pentru furnizor. Atunci când se are în
vedere realizarea unei operaţiuni de leasing, părţile realizante iau în considerare factori
precum: chiria (rata de leasing), perioada de închiriere, preţul real al bunului, cotele de
amortizare, modalităţi de plată etc.
Rata de leasing presupune următoarele:
1. Determinarea preţului real de achiziţie a echipamentului ce va fi închiriat, la
care se adaugă cheltuielile efectuate cu transportul, plata taxelor de cumpărare şi alte
cheltuieli legate de achiziţionarea echipamentului;
2. Determinarea comisionului ce revine societăţii de leasing, al cărui nivel
depinde de preţul echipamentului şi cheltuielile generale ale societăţii. Unele societăţi
stabilesc o taxă fixă, altele percep comisioane care variază între 5% şi 20%;
3. Stabilirea cotelor de amortizare a echipamentului, care sunt exprimate
procentual şi aplicate asupra cheltuielilor de capital; cotele de amortizare asigură recuperarea
de la client a părţii din valoarea echipamentului ce corespunde perioadei de închiriere;
4. Determinarea profitului;
5. Pe baza acestor elemente, stabilirea chiriei.
Pentru client, plata în sistem leasing, constituie un avantaj prin economisirea, în faza
iniţială, a capitalului propriu, plata unui avans nefiind obligatorie. In derularea operaţiunii de
leasing, chiria e considerată o cheltuială a întreprinderii şi nu o investiţie, astfel că, bilanţul
firmei nu se modifică deoarece atât maşinile închiriate, cât şi obligaţiile ce decurg din plata
chiriei nu apar în bilanţ. Tot chiria influenţează o operaţiune, şi prin aceea că, mărimea sa
constantă facilitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor. De asemenea, un alt factor îl
reprezintă, după cum am spus, perioada de închiriere. Pentru client, un avantaj este acela că,
perioada de inchiriere poate fi astfel stabilită încât întreprinderea să fie dotată permanent cu

Pagina 28 din 117


maşinile cele mai moderne şi cu cel mai bun randament. Un alt avantaj care decurge din
aceşti factori este acela că într-o perioadă relativ scurtă de utilizare a maşinilor pentru care nu
se justifică cumpărarea, se poate realiza o economie importantă. De asemenea, se poate
conveni cu furnizorul să înlocuiască utilajul închiriat, cu altul mai modern, clientul fiind
astfel ferit de efectele uzurii morale, foarte intensă în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice
actuale. Ca o rezultantă a acţiunii factorilor de inf1uenţă a operaţiunii de leasing este şi aceea
că furnizorii de leasing pot permite folosirea şi în continuare după încheierea perioadei
contractuale, a bunurilor cu perceperea unor chirii mai reduse.
Pentru furnizor, toţi aceşti factori se materializează în avantaje, astfel:
Fumizorul are posibilitatea să realizeze pe lângă exportul tradiţional şi pe cel în
leasing, al cărui mecanism contribuie efectiv la extinderea cererii pentru o serie de mărfuri de
valoare ridicată;
~ Atragerea de noi beneficiari care nu pot plăti preţul întreg, în cazul vânzărilor
cash, sau avansul în cazul vânzărilor pe credit;
~ Câştigarea de noi clienţi şi ca atare rolul promoţional al leasingului se
realizează, de asemenea, prin faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat, pentru
a-1 convinge pe client de randamentul său, iar apoi în cazul unui rezultat pozitiv, acesta poate
achiziţiona echipamentul (leasingul experimental);
~ Asigurarea obţinerii unor câştiguri suplimentare din revânzarea sau
reînchirierea maşinilor şi utilajelor care au fost returnate după expirarea perioadei de
închiriere de bază;
~ Bilanţul nu este afectat de datorii, în ciuda refinanţării, deoarece vânzarea
creanţelor nu presupune o cerere de credit şi permite realizarea unor câştiguri de închiriere,
câştiguri care n-au ajuns însă la scadenţă.
Leasingul poate constitui şi o formă de privatizare, prezentând numeroase avantaje
atât pentru stat, deoarece conservă proprietatea asupra unităţilor economice respective, ele
putând fi definitiv privatizate numai după ce clientul şi-a dovedit calităţile manageriale, cât şi
pentru clienţi, pentru că în această acţiune de mare complexitate social-economică pot fi
atraşi manageri capabili care, neavând capital, nu ar fi putut realiza asemenea afaceri
economice pe cont propriu.
Am prezentat până acum avantajele ce decurg din acţiunea factorilor de inf1uenţă,
atât pentru client cât şi pentru furnizor. Pentru ambele părţi, însă, leasingul comportă unele
riscuri şi prezintă anumite limite tot ca o rezultantă a aceloraşi factori. Printre limitele pe care
leasingul le prezintă pentru client, menţionăm:

Pagina 29 din 117


~ Este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului
de leasing în toată perioada de închiriere;
~ Adeseori este mai costisitor decât cumpărările pe credit, iar opţiunea pentru o
astfel de operaţiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii
foarte rentabile;
~ Operaţiunea devine realmente rentabilă în situaţii numericeşte limitate (avem
în vedere în special leasingul financiar). Cu alte cuvinte leasingul are limite în ceea ce
priveşte posibilităţile de a oferi importatorului avantaje economice.
Pentru furnizor (exportator) leasingul comportă anumite riscuri:
~ Instrăinează numai folosinţa, conservând proprietatea; uneori bunurile pot fi
deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare, iar cauzele sunt greu de stabilit;
~ După prima închiriere este posibil să nu se mai găsească alţi utilizatori.
Decizia asupra folosirii leasingului şi mai apoi desfăşurarea operaţiunilor trebuie să
ţină cont de numeroşi factori, dintre care unii au o acţiune contradictorie, după cum am văzut.
În ansamblu, însă, leasingul se dovedeşte o formă modernă de finanţare şi circulaţie a
mărfurilor cu perspective însemnate de extindere în comerţul internaţional.
Extinderea utilizării operaţiunilor de leasing a fost însoţită de o diversificare a
modalităţilor concrete de realizare a acestui tip de tranzacţii, prin delimitarea unor forme
specifice de organizare, comercializare şi finanţare. Astfel, în funcţie de tipul de management
practicat leasingul se poate desfăşura sub diverse forme.
Dacă furnizorul doreşte să realizeze intrarea pe piaţă a unor produse noi în condiţiile
în care aceasta (piaţa) este deja acoperită (chiar saturată) cu produse de bună calitate, atunci
el va recurge la leasingul direct (sau experimental). Producătorul oferă mai întâi produsele
noi spre testare, spre încercare, contractul de leasing având un rol simbolic (îndeosebi rata de
leasing este foarte mică); după expirarea contractului iniţial utilizatorul putând opta pentru:
restituirea produsului;
prelungirea contractului de leasing (evident de data aceasta rata de leasing va fi cea
normală);
cumpărarea (dacă este posibil) a bunului respectiv.
Decizia de management este deci cea care inf1uenţează forma operaţiunii de leasing.
In funcţie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul de export, distingem leasing
financiar şi leasing funcţional.
La produsele la care cererea este scăzută (şi deci posibilitatea apariţiei celui de-al
doilea client mică) atunci furnizorul va apela la prima formă: leasingul financiar. Acesta

Pagina 30 din 117


presupune că în perioada de închiriere de bază (prima închiriere) să se amortizeze întregul
preţ de export al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum şi un beneficiu.
Contractul de leasing financiar se încheie.
In funcţie de modalitatea de plată, leasingul financiar poate să aibă două variante: cu
plata integrală şi cu plata parţială. In prima variantă, ratele sunt astfel calculate încât după
încheierea perioadei de bază întreprinzătorul să îşi poată acoperi cheltuielile de producţie şi
cele comerciale, plus alte cheltuieli suplimentare şi să realizeze valorificarea capitalului
investit plus un anumit beneficiu care sporeşte pe măsura creşterii duratei de închiriere. In cea
de a doua variantă, dacă apare deci un al doilea client, la sfarşitu1 perioadei de închiriere se
determină valoarea reziduală a echipamentului folosit iar clientul va plăti diferenţa dintre
preţul de achiziţie şi valoarea reziduală plus dobânzile aferente.
Dacă furnizoru1 (societăţi de leasing sau producători) dispune de mărfuri foarte
căutate pe piaţa mondială, atunci va alege o altă formă de desfăşurare a operaţiunilor de
leasing, şi anume, leasingul funcţional. Acesta presupune ca în perioada de bază să se
realizeze doar o parte din preţul de export al obiectului contractual. In acest tip de leasing,
accentul cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistând, de regulă, o relaţie
directă între preţul la care a fost achiziţionat echipamentul de către societatea de leasing şi
chiria percepută. Societatea de leasing îşi asumă, de obicei, riscurile uzurii morale şi răspunde
de furnizarea pieselor de schimb, efectuarea reparaţiilor, asigurarea echipamentelor şi plata
diverselor taxe şi impozite. Leasingul funcţional este realizabil, la cererea beneficiarului,
formulată în avans faţă de data expirării contractului. Ambele părţi au dreptul, după
terminarea perioadei de bază, să prelungească închirierea, fapt ce are loc de regulă în mod
tacit.
Un alt factor de inf1uenţă al operaţiunilor de leasing este conţinutul ratelor percepute.
Astfel, leasingul poate fi brut şi net.
Eficienţa operaţiunilor de leasing este dependentă de modul în care sunt cuantificate
ratele de leasing. Spre exemplu dacă furnizorul doreşte crearea unor premise pentru
exploatarea cât mai raţională a maşinilor, atunci poate asigura şi instruirea şi specializarea
personalului clientului. Acest tip de management funcţionează cu leasingul brut. Leasingul
brut cuprinde în ratele sale, pe lângă preţul de vânzare al mărfii (total sau parţial) şi
cheltuielile de întreţinere, service şi reparaţii.
Leasingul net cuprinde în ratele sale numai preţul de export al obiectului de închiriat
(respectiv cota de amortizare aferentă perioadei de închiriere).
Din cele prezentate în prima parte a lucrării se ştie că din punct de vedere al tipului de

Pagina 31 din 117


management practicat, operaţiunile de leasing pot îmbrăca şi alte forme, şi anume: lease-back
sau time-sharing.
Dacă proprietarul are dificultăţi financiare temporare va recurge la lease-back. Acesta
cuprinde operaţiunile prin care proprietarul îşi vinde întreprinderea unor societăţi de leasing
şi, simultan, o închiriază de la acestea. Scopul acestor operaţiuni, este, deci, transformarea
fondurilor imobilizate în fonduri disponibile. După expirarea perioadei primei închirieri, în
timpul căreia societatea de leasing reintră în posesia fondurilor investite, proprietarul iniţial
are dreptul să răscumpere întreprinderea la un preţ dinainte stabilit, în general relativ scăzut.
Acest tip de operaţiuni se utilizează, de regulă, pentru bunurile imobiliare, dar uneori şi
pentru bunuri mobile, ele permiţând o finanţare pe termen lung în condiţii mai simple decât
prin procedeele tradiţionale, cum ar fi emisiunile de valori mobiliare sau împrumuturi
ipotecare.
Valoarea obiectului contractual poate prezenta o foarte mare importanţă, determinând
alegerea unei alte forme de desfăşurare a operaţiunilor de leasing. In cazul în care, costul
unor utilaje este prea ridicat şi capacitatea lor (de producţie) mult mai mare decât nevoile
normale ale unui singur client: echipamente electronice de calcul, avioane moderne de
transport, uzura morală rapidă a acestora, atunci se va recurge la sistemul time-sharing, adică
sistemul închirierilor pe timpi partajaţi, simultan de către mai multe întreprinderi.
Sistemul prezintă două avantaje esenţiale: pentru client, îi permite să-şi acopere
nevoile plătind o rată de leasing mai mică (de câteva ori) decât rata normală şi pentru
societatea de leasing, prin utilizarea cât mai completă a bunului se obţine o rată totală de
leasing mult mai mare decât cea care s-ar putea percepe de la un singur beneficiar.
Leasingul poate fi, de asemenea, o soluţie optimă de import, când utilajele care fac
obiectul acestor operaţiuni corespund unor necesităţi temporare, uneori unor utilităţi cu
caracter de unicat. Avantajele care decurg din această formă de leasing sunt asemănătoare
celor prezentate iniţial, şi anume, pentru furnizor: promovarea exportului, obţinerea de
câştiguri suplimentare prin revânzarea bunului la expirarea perioadei de închiriere etc.
Pentru importator, avantajele se prezintă astfel: poate folosi utilaje costisitoare, de
mare randament, cu eforturi financiare minime; utilajele depăşite moral pot fi înlocuite
operativ; obţinerea de consultanţă în domeniul managementului etc.
Am spus despre leasing că poate fi atât o formă de comerţ cât şi una de finanţare, că
se poate desfăşura sub diferite forme în funcţie de factorii care îl inf1uenţează, sau că e1
poate avea o formă de import. Dar, nu în ultimul rând, leasingul combinat cu facilităţi fiscale
adecvate poate fi un mijloc eficient de dezvoltare a regiunilor subdezvoltate.

Pagina 32 din 117


Cea mai completă formă a regimurilor vamale suspensive o reprezintă zona vamală
liberă. Prin lege, se prevede ca într-un perimetru (zonă) bine delimitat a teritoriului naţional
să poată fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor, în principiu pe terţe
pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu
teritoriul naţional, corespunzător zonei vamale libere.
In practica intemaţională, facilităţilor de natură vamală le sunt asociate facilităţi de
natură fiscală, zonele respective purtând denumirea de zone libere. Scopul înfiinţării unei
zone libere este de a favoriza dezvoltarea economică prin atragerea de investiţii de capital
străin. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor
asupra profitului realizat în zona respectivă, reprezintă premise favorabile atragerii de capital
străin în zonă. Din punct de vedere al desfăşurării operaţiunilor de leasing, aceste premise
constituie avantaje extraordinare pentru furnizor (exportator). Acestea sunt condiţii necesare
stimulării investiţiilor străine în zonă, însă nu şi suficiente.
Pentru ca o firmă comercială să decidă însă o investiţie trebuie ca aceasta să estimeze
o fructificare superioară a capitalului, ceea ce presupune o punere în balanţă din nou a
avantajelor şi limitelor ce decurg din desfăşurarea operaţiunilor de leasing. In consecinţă,
pentru asigurarea succesului, pe lângă facilităţile acordate zonei libere trebuie să existe
condiţii avantajoase combinării capitalului cu ceilalţi factori (forţa de muncă, materii prime
etc.) precum şi o infrastructură corespunzătoare.
In cadrul 1easingu1ui internaţional există posibilitatea apariţiei dublei impuneri
(supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi în aceeaşi perioadă de timp de către
două autorităţi fiscale din două ţări diferite). Apariţia acesteia trebuie privită în strânsă
legătură cu particularităţile politice, fiscale şi ale sistemului de impozite întâlnite într-o tară
sau alta. De asemenea, pot conduce la apariţia dublei impuneri şi interesele unor state de a
utiliza impozitele pentru stimularea activităţii producătoare de venituri impozabile sau,
dimpotrivă, pentru frânarea acestora.
Dubla impunere internaţională poate fi evitată prin măsuri legislative unilaterale (mai
greu de realizat), ca de exemplu: acordarea de reduceri sau scutiri de impozite pentru
veniturile obţinute de rezidenţii unui stat în străinătate sau prin scăderea din impozitul datorat
în ţara de reşedinţă a impozitelor plătite de rezidenţii unui stat în străinătate, sau prin acorduri
bilaterale sau multilaterale între diferite state.
In ceea ce priveşte impunerea veniturilor, prin convenţiile încheiate între diferite state
au fost inserate mai multe soluţii dintre care enunţăm, cu referire la subiectul nostru soluţia
referitoare la categoria ce include şi taxa de leasing, adică venituri realizate sub forma

Pagina 33 din 117


redevenţelor. Acestea se impun de regulă, în ambele state contractante, în proporţiile stabilite
de comun acord. Statului de origine a redevenţei i se limitează cota de impozit pe care poată
să o perceapă.
Creşterea utilizării operaţiunilor de leasing se explică atât prin eficienţa lor cât şi prin
faptul că, în condiţiile actualei revoluţii tehnico-ştiinţifice, când înnoirea produselor şi uzura
morală a maşinilor sunt deosebit de accelerate, leasingul se dovedeşte a fi o altemativă
avantajoasă pentru obţinerea unor utilaje costisitoare necesare extinderii şi modernizării
producţiei.

Concluzii privind importanţa leasingului

- leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de finanţare a investiţiilor


productive, oferind un plus de siguranţă deţinătorului de capital;
- unele proiecte ale statului pot fi finanţate prin intermediul leasingului public;
investiţiile comunităţilor pot folosi leasingul comunal;
- leasingul combinat cu facilităţi fiscale poate fi un mijloc eficient de dezvoltare
a regiunilor subdezvoltate;
- leasingul este o alternativă moderna la creditul clasic, dar poate fi şi o metodă
de remobilizare a capitalului imobilizat (lease-back);
- se încurajează întreprinderile rentabile, capabile să aducă profitul necesar
redevenţelor. Aceasta formă de finanţare oferă creditorului drept garanţie însuşi dreptul de
proprietate, fapt ce dă creditului un grad de risc scăzut;
- prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de bunuri, se încurajează,
indirect, producţia de bunuri mobile şi construirea de imobile. Fondurile sindicalizate din
contractele de leasing cu valoare mare pot atrage capitalul de pe piaţă şi direcţionarea lui
către investiţii; în acest fel leasingul se dovedeşte un mijloc de vitalizare a unei economii
decapitalizate;
- leasingul poate fi un complement al sistemului bancar; prin emiterea de acţiuni
sau alte titluri de valoare se pot atrage fondurile de la populaţie şi folosi de societăţile de
leasing;
- în economia de piaţă, leasingul poate fi, prin controlul asupra creditului, un
mijloc prin care statul intervine în dezvoltarea economică, încurajând anumite investiţii,
orientând creşterea economică;
- pe plan intemaţional, leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului, ori de

Pagina 34 din 117


finanţare a societăţilor cu proiecte de dezvoltare şi, de asemenea, poate fi o cale credibilă de
finanţare a investiţiilor statelor în curs de dezvoltare;
In prezent, in tarile cu economie dezvoltata peste o treime din investitii este finantata
in sistem leasing. In Romania industria leasingului este in plina dezvoltare dar expansiunea ei
este limitata de cadrul juridic existent.

Pagina 35 din 117