Sunteți pe pagina 1din 3

53.

Octavian Goga, Sonet


1. Cuvinte care aparţin câmpului semantic al sacrului: biserică, spovedeşte, se-nchină, altarul.
2. În versul Şi ele-adorm de tine alinate, cratima marchează, la nivel fonetic, pronunţarea în aceeaşi silabă a pronumelui
personal ele şi a verbului adorm, prin evitarea hiatului printr-un diftong, iar la nivel prozodic, păstrarea rimei, a ritmului şi
a măsurii versurilor.
3. Ceasul a bătut ora nouă. (a suna) Astăzi a bătut covoarele, (a scutura) Nu şi-a bătut copilul niciodată, (a lovi) Iar a bătut
cineva la poartă, (a ciocăni)
4. Valoarea expresivă a pronumelui tu din primul vers este justificată de prezenţa monologului adresat. Pronumele are
valoare retorică, personificând Poezia, văzută ca principiu creator suprem.
5. În strofa a doua, metafora „drumeţ slăbit” sugerează imaginea unui căutător al absolutului, al celui care vede poezia ca
pe o împlinire spirituală, ca pe un mijloc de purificare.
6. Tradiţionalismul acestei poezii poate fi susţinut prin prezenţa câmpului semantic religios, perspectiva asupra creaţiei,
care este căzută în ipostaza sacerdotului capabil să şteargă orice patimi şi, la nivel formal, prin limbajul simplu, firesc.
7. Scrierea cu majusculă a substantivului Poezie sugerează importanţa aparte pe care o dobândeşte termenul în context,
transformând creaţia într-un act religios, de mare pietate, capabil să purifice toate suferinţele. Fiecare strofă se referă la
forţa acestui principiu creator, raportându-se gramatical la invocaţia din primul vers.
8. Prima strofă valorifică procedeul retoric al adresării directe către Poezie, esenţă superioară a lumii. Poezia, înzestrată
cu har divin, primeşte pe oricine doreşte să se exprime, indiferent de patimile sale, devenind astfel un spaţiu cuprinzător,
bogat, unicizat prin epitetul dublu antepus tainică, curată. Metafora amplă Biserică cu porţi neîncuiate exprimă
sentimentul religios tipic pentru lirica lui Octavian Goga, sugerând că imaginea Poeziei este similară cu lumea Domnului.
Poezia-rugăciune are efect cathartic, absolvă de păcate, eliberează sufletul spre a-1 purifica.
9. În textul poetic citat, expresivitatea este o trăsătură evidentă a limbajului liric, rezultând din exprimarea directă a
sentimentelor şi a trăirilor, mediată prin figurile de stil. Aspectul plastic al limbajului şi imaginile vizuale sporesc
expresivitatea.
54. Octavian Goga, Iubirea mea
1. În prima strofă se află în relaţie de antonimie termenii: azi şi mâine.
2. În versul Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soare!, două puncte stabileşte un raport apozitiv între
substantivele mire şi Soare, dar se poate face referire şi la replica ( exclamaţia retorică ) a apei personificate. Semnul
exclamării marchează o exclamaţie retorică.
3. Expresii/locuţiuni care conţin cuvântul chip: a nu fi chip să...; cu niciun chip; în fel şi chip; a-şi face chip cioplit ş.a.
4. Teme: natura, iubirea; motive literare: munţii, stânca, lacul, cerul, razele
5. În primul catren, perfectul compus al indicativului alternează cu prezentul. Verbele la perfect compus desemnează
acţiuni trecute şi încheiate, asociindu-se în text cu geneza elementelor universale – „S-a plămădit în taină lacul”, „A biruit
în drum pământul”. Verbele la prezent reliefează continuitatea elementelor care dobândesc atributul eternităţii – „El creşte
azi şi creşte mâne, de cer şi de lumină dornic.”
6. În ultima strofă, inversiunea cu valoare metaforică „acestei largi cetăţi de unde” creează o imagine vizuală a lacului,
reprezentat ca element central al alegoriei.
7. Adverbul aşa, folosit la începutul ultimei strofe, cu funcţie sintactică de num predicativ, pune semnul egalităţii, în plan
metaforic, între adâncul necuprins al apelor plămădite din albă inimă de stâncă şi sentimentele omeneşti.
8. Penultima strofă, a treia în ansamblul poeziei, se structurează pe baza descrierii personificatoare, rezultat al proiectării
sentimentelor şi trăirile omeneşti asupra peisajului. Imaginile vizual-cromatice sunt construite cu ajutorul epitetelor: faţa
undei clare, spuma albă, strălucitoarele nisipuri. Se conturează imaginea unui dans al soarelui şi apei, o legătură sacră a
cosmicului cu teluricul, plasând adjectivele, verbele şi adverbele în structuri cu sens personificator: razele nepotolite
sărută faţa undei; prelung şi pătimaş tresare; înfiorată, spuma albă. Motivul curcubeului sugerează jocul de lumină şi
culoare, efectul razelor solare asupra apei. Substantivul valvârtej constituie o metaforă a învolburării apelor, prin mişcarea
frenetică a nisipurilor din adâncuri.
9. Titlul are în alcătuire un substantiv articulat hotărât, însoţit de un adjectiv pronominal posesiv: Iubirea mea. Poetul pune
accentul asupra adâncimii şi forţei sentimentului omenesc, sugerând elanul vitalist al erosului prin intermediul imaginii
alegorice, personificatoare a lacului de munte scăldat de razele soarelui.
55. Octavian Goga, Bătrâni
1. În prima strofă, câmpul semantic al satului este alcătuit din cuvintele: plug, coasă, curte, satul.
2. Cratima din versul „Şi-n barbă plânge tata…” marchează, al nivel fonetic, dispariţia vocalei î, iar la nivel prozodic,
păstrarea ritmului, a măsurii şi a rimei versurilor.
3. Verbele la modul conjunctiv, timpul perfect, din prima strofă exprimă o dorinţă nerealizată a eului liric. Să fi rămas se
repetă în anaforă (la început de vers ) pentru a sublinia sentimentul dezrădăcinării trăit de cel înstrăinat de lumea satului.
4. Mărcile gramaticale ale prezenţei eului liric în text: pronumele personal de persoana întâi m-, eu, mi, verbele la
persoana întâi nu rătăceam, m-aş fi-nsurat. De asemenea, adresarea directă ilustrează prezenţa eului liric.
5. Măsura versurilor este de 7-8 silabe, rima încrucişată, ritmul iambic.
6. În strofa a doua, epitetul cu sens metaforic „căi răzleţe” sugerează ideea de căutare, de drum al încercărilor. Metafora
„un stâlp la bătrâneţe” este o sugestie a sprijinului oferit de flăcău părinţilor în momentele dificile.
7. Încadrarea poeziei în lirica tradiţionalistă poate fi susţinută prin universul satului, spaţiu prin excelenţă tradiţional,
sentimentul dezrădăcinării, motivele literare din sfera religioasă (în ultima strofă), simplitatea discursului liric, la nivel
stilistic, predilecţia pentru limbajul simplu, popular.
8.Ultima strofă constituie concluzia întregului discurs liric, fapt sugerat de conectorul adverbial, cu sens modal aşa...
Punctele de suspensie marchează sentimentul de amărăciune, de resemnare mâhnită faţă de singurătatea părinţilor. Epitetul
bieţi bătrâni îşi asociază dragostea şi durerea feciorului dezrădăcinat, împins către o lume pe care nu şi-a dorit-o.
Adresarea directă vă treceţi exprimă durerea comună, a fiului şi a părinţilor care şi-au trimis feciorul într-un alt spaţiu, mai
aspru decât cel în care se născuse. Enumerarea suferinţelor încercate de părinţi la bătrâneţe reprezintă doar o constatare
dureroasă, sporind nostalgia cu privire la satul rămas în urmă şi la familia destrămată. Punctele de suspensie din final
subliniază regretul, lăsând nerostite multe alte sentimente.
9. Titlul poeziei, Bătrâni, evidenţiază imaginea tristă a părinţilor rămaşi fără sprijin la bătrâneţe. Ipostazierea lirică a
bătrânilor devine expresia regretului, a sentimentului acut al dezrădăcinării: cuvântul ales de poet, bătrân, are drept
conotaţii tristeţea, suferinţa, neîmplinirea, sensul prea târziu.