Sunteți pe pagina 1din 22

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ PRIVIND DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ ÎN ZONA RUCĂR – BRAN (JUDEŢUL ARGEŞ)

Zona Rucăr-Bran face parte din Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, alcătuită din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman. Regiunea cuprinde o suprafaţă de 34.453 kmp, ceea ce reprezintă 14,45% din suprafaţa României 1 . La 18 martie 2002, populaţia Regiunii Sud era de 3379,4 mii locuitori, reprezentând 15,5% din populaţia totală a ţării, numărul locuitorilor pe kmp. fiind de 98,0, mai mare decât media pe ţară, care se ridică la 91,4 locuitori. În totalul populaţiei, populaţia în vârstă de 20-60 ani avea o pondere de 59,5%. După anul 1990, fenomenele demografice au avut o evoluţie negativă, înregistrându-se un spor natural negativ, datorită unei rate a mortalităţii mai ridicate. Populaţia activă din Regiune se ridica, în anul 2002, la 1600 mii persoane, din care 954 mii în mediul rural; populaţia ocupată era de 1443 mii persoane, din care 884 mii în mediul rural; numărul şomerilor BIM însuma 157 mii persoane, din care 70 mii în mediul rural; rata de activitate, în medie, era de 57%, din care în rural 57,7%; rata de ocupare, în medie, era de 51,4 persoane, din care în rural 53,5 persoane; rata şomajului, în medie, 9,8%, din care în rural 7,4%. Din totalul populaţiei ocupate, persoanele în vârstă de muncă între 15-64 ani deţineau o pondere de 92,8%, iar peste 65 de ani, 7,8%. Din punctul de vedere al statutului profesional, lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi şi membrii ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative deţineau o pondere de 69,7%. În anul 2002, 43,5% erau ocupaţi în agricultură, vânătoare şi silvicultură şi 24,26% în industrie 2 . Regiunea Sud dispune de un potenţial economic însemnat, care se bazează pe: potenţialul agricol; potenţialul tehnic; resursele de apă care favorizează dezvoltarea pisciculturii, a activităţilor comerciale, industriale şi de turism pe fluviul Dunărea şi râurile din interior; resursele subterane de petrol, gaze naturale etc. De asemenea, poziţia geografică la frontieră şi la intersecţia drumurilor de tranzit între Asia şi Europa de Vest etc. favorizează dezvoltarea economică a Regiunii. Regiunea Sud dispune de o industrie complexă şi diversificată, reprezentată prin toate ramurile, ponderea majoritară deţinând-o industria prelucrătoare. De asemenea, industria extractivă (petrol, gaze naturale şi agregate minerale) este prezentă în toată regiunea. Activitatea industrială din Regiunea Sud este

1 Pe teritoriul acestei Regiuni există 43 de oraşe, din care 15 municipii, 482 de comune, care cuprind 2030 de sate (Anuarul Statistic al României, 2003, pag. 605) 2 Anuarul Statistic al României, 2003, pag. 606, 608, 610-613, 614, 650, 665, 670, 678

178

concentrată în judeţele din Nord, în timp ce în judeţele din Sud, aflate în Câmpia Bărăganului, predomină agricultura. Principalele ramuri industriale reprezentative pentru regiunea Sud sunt: industria chimică şi petrochimică, industria construcţiilor de maşini şi echipamente, industriile textilă, a confecţiilor şi alimentară. În perioada de tranziţie au fost restructurate sau lichidate o serie de unităţi industriale importante pentru economia judeţelor respective, determinând reduceri substanţiale ale numărului salariaţilor din industrie. Numărul mediu al salariaţilor din economia Regiunii a înregistrat o scădere constantă în ultimii ani. Zona Rucăr-Bran face parte din zonele rurale în care predomină factori favorizanţi pentru dezvoltarea economico-socială. Aceste zone sunt caracterizate prin multitudinea resurselor naturale (resurse minerale, vegetaţie forestieră, suprafeţe agricole, fond cinegetic etc.), care au generat, în timp, dezvoltarea atât a

unor activităţi agricole, cât şi a unor activităţi neagricole, precum şi la multiplicarea surselor de venituri. Politicile specifice în cadrul acestor zone au în vedere următoarele obiective principale:

promovarea diversităţii activităţilor economice;

crearea de întreprinderi mici şi mijlocii cu profil agricol, industrial,

artizanal, comercial şi de prestări servicii;

dezvoltarea infrastructurilor hidroedilitare, de transport, comunicaţii şi

energetice;

valorificarea eficientă a resurselor naturale, cu atenţie specială pe crearea

unor condiţii proprii pentru dezvoltarea activităţilor de recreere şi turism;

transformarea agriculturii într-o activitate performantă şi diversificată;

dezvoltarea potenţialului uman;

ameliorarea infrastructurii sociale şi a condiţiilor de viaţă;

reabilitarea, protecţia şi conservarea zonelor cu valoare naturală şi peisageră;

antrenarea populaţiei locale în procesul de dezvoltare a acestor zone.

Zona Rucăr-Bran reprezintă o punte de legătură între Muntenia şi Transilvania, un pas situat în Carpaţii Meridionali; una dintre cele mai atractive zone turistice ale României şi o zonă de tradiţie şi spiritualitate. În Sud-Vest se învecinează cu Muscelul, în Nord şi Nord-Est cu Ţara Bârsei, la Sud şi Sud-Est cu Valea Prahovei şi Dâmboviţa. Zona este traversată de unul dintre cele mai vechi drumuri comerciale, în prezent DN 73 Piteşti-Braşov, care leagă drumurile europene E 85, E 60, E 64 şi E 70. Accesul în zonă se poate face atât pe şosea (Bucureşti-Piteşti-Câmpulung-Braşov), cât şi pe calea ferată (Bucureşti-Braşov- Zărneşti). Principalele coordonate ale acestei zone - administrativ-teritorială, demogra- fică, economică şi infrastructurală – prezintă o serie de caracteristici, ce favorizează dezvoltarea unor multiple activităţi economic-sociale.

179

A. Coordonata teritorial - administrativă Culoarul Dâmboviţei este cuprins între Podu Dâmboviţei, la Nord şi Cheile de la Cetăţuia, în Sud, fiind străjuit de Munţii Leaota, în Est şi Iezer la Vest. Specificul este dat atât de existenţa unei mulţimi de bazinete depresionare, cât şi de relieful carstic, ce imprimă o notă deosebită de pitoresc. Principalele subdiviziuni componente ale zonei sunt următoarele depresiuni şi platforme:

depresiunea Podu Dâmboviţei

depresiunea Rucăr

depresiunea Dragoslavele

depresiunea Stoeneşti-Bădeni

platforma Branului

platforma Fundata

platforma Peştera Şimon

Culoarul Dâmboviţei este cuprins între Podu Dâmboviţei, la Nord, şi Cheile de la Cetăţuia, în Sud, fiind străjuit de Munţii Leaota, în Est şi Iezer la Vest. Nota specifică este dată atât de mulţimea bazinetelor depresionare de origine tectonoerozivă, dar şi de relieful carstic plin de pitoresc. Râul Dâmboviţa constituie factorul erozional cel mai important; de asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante, care au contribuit la individualizarea unor depresiuni, separate între ele prin sectoare mai înguste de vale. Astfel, depresiunile Podu Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele şi Stoeneşti au favorizat localizarea şi dezvoltarea unor importante aşezări omeneşti. Depresiunea Podu Dâmboviţei reprezintă una dintre cele mai clare depresiuni tectonice din Carpaţi. Pereţii crenelaţi de calcar ce o înconjoară îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin şi cheile pe care Dâmboviţa şi afluenţii săi le fac la pătrunderea sau ieşirea din depresiune (Cheile Dâmboviţei, Dâmbovicioarei, Orăţii şi Cheii). În partea sa centrală se află vatra localităţii cu acelaşi nume. Tot aici converg cursurile râurilor Dâmboviţa, Dâmbovicioara şi Cheia, precum şi drumul naţional dintre Braşov şi Câmpulung. Depresiunea Rucăr, despărţită de Podu Dâmboviţei prin horstul de la Pleaşa Posadei (1072 m), reprezintă o depresiune tectonică aflată în zona de convergenţă a Dâmboviţei cu Râuşorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografică. Vatra depresiunii, situată la circa 700 m altitudine, a permis amplasarea aşezării cu acelaşi nume, pe baza unei populări milenare, favorizată de drumul străvechi transcarpatic, dar şi de vechea funcţie vamală. Depresiunea Dragoslavele, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dâmboviţei, sub formă de defileu, este mai puţin extinsă, având o formă alungită. Este un bazin de eroziune, străjuit către Nord-Vest de Muntele Mateiaş (1434 m), ambele alcătuite din calcar. Depresiunea Stoeneşti-Bădeni constituie compartimentul sudic al culoarului depresionar Rucăr - Bran. Este situat la contactul dintre munţii Iezer- Păpuşa şi Leaota cu Subcarpaţii şi s-a format prin eroziune diferenţiată, cu

180

precădere în marne şi gresii, având o altitudine de 580-600 m. Spre Sud este închis de cheile Dâmboviţei – de la Cetăţuia – iar cele două compartimente depresionare – Stoeneşti şi Bădeni sunt separate între ele prin micul defileu de la Piatra Cheii. Platforma Branului, cu aşezări şi gospodării risipite până sub abrupturile Pietrei Craiului şi Bucegilor, poate fi cuprinsă cu privirea de la înălţimea “gâlmelor calcaroase” ce se înalţă deasupra plafonului general al acesteia. Spre Nord-Est, pe aliniamentul Preduleţ-Poarta, se termină brusc spre Braşov, iar spre Sud-Est, cu o deschidere mai redusă, între Dâmbovicioara şi Cheia, domină Depresiunea Podu Dâmboviţei. Situată la o altitudine cuprinsă între 800 şi 1300 m, platforma prezintă o dublă înclinare, atât pe direcţia principală Sud-Vest, dar şi dinspre rama munţilor limitrofi, spre axul central constituit din interfluviul Drumul Carului. Platforma Branului este fragmentată de văi: Râul Turcului cu afluenţii Moeciu şi Simon, în partea de Nord şi râul Cheia cu afluenţii Urdăriţa şi Rudăriţa, în partea de Sud. De pe axul central al platformei brănene – drumul carului – se pot urmări cu uşurinţă unele deosebiri de peisaj determinate de particularităţile geografice locale. Platforma Fundata, mai înaltă şi împădurită, constituie compartimentul sudic al platformei brănene. Alcătuită dintr-o alternanţă de calcare şi conglomerate, are un peisaj dominat de „gâlmele” ce depăşesc frecvent 1200 m : Bora – 1344 m, Colţul Oziei – 1361 m, Dealul Sasului – 1220 m, Vătăruiţa – 1320 m, Predeal – 1381m. Acestea impun aşezărilor Şirnea, Fundata, Fundăţica să se situeze pe plafonul maxim în Carpaţii Meridionali. Platforma Peştera Şimon, situată în partea nordică a platformei brănene, este mai netedă, menţinându-se pe spaţii întinse la altitudini de 1000-1100 m. Relieful carstic reprezentat prin doline, mici chei, dar mai ales peşteri, este bine conservat. Gospodăriile aşezărilor Măgura şi Paştera sunt dispersate printre păşuni şi fâneţe până aproape de abrupturile Pietrei Craiului. Localităţile Dâmbovicioara şi Rucăr dispun de suprafeţe totale de 6.307, respectiv 28.362 ha, din care o pondere însemnată este acoperită de păduri: 3.887 ha în Dâmbovicioara (ceea ce reprezintă 61,63% din suprafaţa totală) şi 17.460 în Rucăr (ceea ce reprezintă 61,56% din suprafaţa totală). Din punctul de vedere al reliefului, Plaiul Branului este o depresiune înaltă de 800-1000 m, alungită, orientată de la Nord-Est către Sud-Vest şi flancată de masive muntoase înalte, şi anume:

munţii Bucegi, cu o altitudine maximă de 2505 m (Vârful Omu), ale căror principalele puncte de atracţie sunt: Valea Jepilor; Cheile Zănoagei, Tătarului; complexul glaciar Mălăieşti-Ţigăneşti; peştera Ialomiţei; Sfinxul; pârtiile de schi etc.;

munţii Leaota, ce înregistrează o altitudine maximă de 1887 m, fiind caracterizaţi printr-o masivitate accentuată, iar principalele puncte de atracţie sunt Colţii Ghimbav şi abrupturile din culmea Zacotelor;

181

munţii Piatra Craiului, ce înregistrează o altitudine maximă de 2239 m.

Principalele lor puncte de atracţie sunt cheile (Brusturet, Dâmbovicioarei, Pliul

Mare) şi peştera Dâmbovicioarei;

munţii Perşani, cu o configuraţie neuniformă, înregistrând un maxim de

altitudine de 1641 m şi puncte de atracţie precum Pasul Poiana Mărului sau

versanţii abrupţi din văile adânci ale râurilor;

depresiunea înaltă a Branului alcătuită, în zona de nord din platforma

propriu-zisă a Branului, iar în zona de sud dintr-un relief mai înalt, ce se extinde către bazinul Dragoslavele. Cele două zone sunt separate de Pasul Giuvala, a cărui altitudine este de 1290 m. Această depresiune este extrem de pitorească, fapt care se datorează contrastelor dintre plaiurile prelungi şi văile puternic adâncite, precum şi formelor carstice: sohodoale, chei, ponoare, peşteri. Solurile zonei se încadrează în categoria solurilor montane brune şi brune- acide. Relieful deosebit de variat, substratul pe care se dezvoltă (calcaros ori conglomeratic), au determinat individualizarea în principal a trei tipuri de soluri, ce se constituie în suport pentru învelişul vegetal natural, ori pentru culturile agricole. Cele mai răspândite soluri sunt cele brun montane de pădure, care ocupă circa 65% din suprafeţe, întâlnite la altitudini medii, până la circa 1300 m, dar şi pe culmi; sunt slab aprovizionate cu fosfor şi potasiu şi au bună permeabilitate. Pe aceste soluri se dezvoltă atât pădurile de făgete sau amestec, cât şi păşunile şi fâneţele montane; de asemenea, se practică şi culturi agricole în sistemul agroteraselor, la altitudini de circa 1350-1400 m. Solurile brun – acide de pădure sunt răspândite pe suprafeţele mai joase, îndeosebi în culoarul Dâmboviţei. Substratul este reprezentat din formaţiunile sedimentare şi cristaline, prezentând un profil mai adânc, bogat în humus, fosfor şi potasiu, puţin permeabil şi cu textură argiloasă-lutoasă. Pe aceste soluri se dezvoltă îndeosebi pajiştile, dar pot fi şi cultivate, dacă se administrează îngrăşăminte naturale sau amendamente calcaroase. Solurile redzinice sunt întâlnite frecvent la altitudini diferite, pe terasele din lungul râurilor, pe culmi şi platforme. Aceste soluri sunt greu permeabile şi adesea bogate în humus şi azot, pe ele dezvoltându-se pajiştile montane. Pentru cele două localităţi analizate – Dâmbovicioara şi Rucăr, calitatea solurilor este foarte bună, suprafeţele moderat degradate fiind foarte reduse, aşa cum rezultă din datele prezentate în tabelul nr. 5.1. Se constată însă faptul că eroziunea este un fenomen care şi-a pus amprenta pe suprafeţe însemnate: 2010 ha (reprezentând 32% din totalul suprafeţei) în Dâmbovicioara şi 5580 (20% din totalul suprafeţei) în Rucăr. Râul Dâmboviţa reprezintă factorul erozional cel mai important; de asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante, care au contribuit la individualizarea unor depresiuni, separate între ele prin sectoare mai înguste de vale.

182

Tabelul nr. 5.1.

Calitatea solurilor

Specificare

Total

Soluri nedegradate (ha)

Soluri moderat

Soluri afectate de eroziune (ha)

suprafaţă (ha)

degradate (ha)

Dâmbovicioara

6307

6278

28,9

2010

Rucăr

28362

28074

287

5580

Sub aspect climateric, zona Rucăr se află în apropierea paralelei de 45 0

latitudine nordică, Zona Rucăr Bran dispune de o climă temperată, influenţată în mod evident de formele de relief montane, cu veri şi ierni ce înregistrează temperaturi mai scăzute decât mediile anuale naţionale corespunzătoare anotimpurilor respective. Particularităţile climatice cele mai importante sunt următoarele:

durata de strălucire a soarelui: 2000 ore/an;

temperatura medie anuală înregistrată: 4,4 grade Celsius la Rucăr şi 8 grade Celsius la Câmpulung;

temperatura medie a lunii iulie: 15-17 grade Celsius;

temperatura medie a lunii ianuarie: între –10 şi –15 grade Celsius;

precipitaţiile medii anuale: 800-900 mm;

numărul mediu anual al zilelor cu cer acoperit: 110;

numărul mediu anual al zilelor cu cer senin: 60;

numărul mediu anual de zile cu precipitaţii: 150 la Rucăr şi 120 în rest;

numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare: 60;

grosimea medie a stratului de zăpadă: 25 cm;

durata medie a stratului de zăpadă: 50-70 zile /an;

vânturile predominante: cele din Nord-Vest, Vest şi Nord-Est;

viteza medie a vântului: 3-5 m/s.

Analizând toţi aceşti factori, rezultă valenţe deosebite pentru practicarea turismului în zonă. În urma analizelor efectuate, s-a demonstrat că în ambele localităţi analizate, Dâmbovicioara şi Rucăr, calitatea aerului este foarte bună, poluarea fiind, practic, inexistentă. Zona Rucăr – Bran dispune de o reţea hidrografică dirijată în conformitate cu orientarea reliefului, respectiv către Bazinul Transilvaniei şi Câmpia Română. Potenţialul hidrografic este reprezentat atât de ape de adâncime, slab mineralizate şi prezentând o bună potabilitate, cât şi de ape de suprafaţă. Principalele râuri colectoare ale zonei sunt Bârsa, cu o suprafaţă de 200 km 2 şi o lungime de 25 km şi Dâmboviţa, cu o suprafaţă de 2759 km 2 , o lungime de 266 km x şi un debit de 4,55 mc/s la Podul Dâmboviţei.

x Bazinul hidrografic al Dâmboviţei ocupă circa 2/3 din suprafaţa culoarului, fiind cel mai important afluent al Argeşului. Râul Dâmboviţa se formează în masivul Iezer-Păpuşa, la o altitudine de 2249 m. De aici începe de fapt aventura Dâmboviţei, nume de adâncă rezonanţă în istoria românilor. Între izvor şi podul Dâmboviţei, râul străbate pe circa 42 km lungime o denivelare spectaculoasă de aproape 1500 m, având o pantă medie de 39,4 / km. În acest sector, spectaculoasele chei ale Petrimanului şi Plaiului Mare sunt adevărate „bijuterii” ale naturii, obiective de primă importanţă, deosebit de accesibile.

183

Forţa apei a fost folosită încă din vechime de locuitori, în transportul lemnului sau în instalaţiile hidraulice de tehnică ţărănească: mori, fierăstraie etc. O menţiune aparte o merită să fie făcută în ceea ce priveşte plutăritul de pe Dâmboviţa, care s-a practicat până în anii 1962 x . Zona Rucăr-Bran dispune de o bogată şi diversificată floră şi faună. Aceasta se încadrează în zona pădurilor de fag. La limita inferioară a zonei, fagul se amestecă cu gorunul, iar la cea superioară cu coniferele. În masivele Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, la altitudini cuprinse între 1400 şi 1700 m, sunt prezente păduri de molid sau de molid în amestec cu brad şi fag; la altitudini mai mari apar jnepenii, ienuperii, precum şi flora alpină şi subalpină. De asemenea apar, izolat, păduri de tisă şi larice, în amestec cu fag şi molid. Cele mai răspândite specii de conifere sunt molidul, bradul şi laricea, toate de o mare valoare economică. Urmare a populării, zona a fost despădurită, iar pajiştile şi fâneţele au luat locul pădurilor. Pădurile constituie o bogăţie naturală deosebită, ce a avut un rol important în viaţa populaţiei locale. Suprafeţele forestiere cele mai întinse aparţin comunei Rucăr, circa 20.000 ha, circa 35% din pădurile culoarului Rucăr - Bran aflându-se pe versanţii munţilor. Varietatea reliefului, desfăşurarea acestuia pe înălţimi între 500 şi 1500 m, condiţiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic, imprimă vegetaţiei dispunerea etajată şi bogăţia speciilor. Fără îndoială, vegetaţia forestieră ocupă primul loc în ecosistem. Răspândite în ţinuturi masive, îndeosebi în zonele înalte de la Giuvala - Fundata şi mai ales pe versanţii masivelor muntoase din zonă, pădurile constituie o bogăţie naturală deosebită, ce a avut un rol important în viaţa populaţiei locale. Raportat la suprafaţa zonei, procentul de vegetaţie forestieră este de 47%, valoare normală pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii. Suprafeţele forestiere cele mai întinse aparţin comunei Rucăr, circa 20.000 ha, aici aflându-se unul dintre marile ocoale silvice ale ţării. Din platforma brăneană, Branul posedă aproximativ 4000 ha. La o primă analiză se constată aşadar o predominare a fondului forestier îndeosebi în culoarul Dâmboviţei, mult mai ataşat munţilor decât platforma brăneană. În acelaşi timp, dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor extinderea păşunilor şi fâneţelor montane, înlocuind unele suprafeţe cu pădure. În ceea ce priveşte repartiţia altitudinală a pădurilor, distingem un prim etaj al pădurilor de foioase, îndeosebi făgete, situat între 500-1000 m şi un etaj al pădurilor de amestec, până la 1400-1500 m. Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de Sud a culoarului Dâmboviţei, precum şi pe Valea Moeciu, în partea de Nord. Alături de fag, cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanţii lini şi însoriţi o talie impresionantă, se mai

x Pe raza localităţilor Dâmbovicioara şi Rucăr, cursurile de apă ale Dâmbovicioarei, respectiv Dâmboviţei, se încadrează în categoria I de calitate.

184

află carpenul, frasinul şi mesteacănul. Pe dealuri îşi fac apariţia uneori şi exemplare de ulm de munte şi chiar arţar. Pădurile de amestec în care, alături de făgete, coniferele devin, odată cu înălţimea, predominante, ocupă versanţii mai înalţi, până la 1400-1500 m, sau mai întunecoşi, cu expoziţie nordică. Tabloul acestor păduri este inegalabil prin cromatică, îndeosebi primăvara şi toamna. Cele mai răspândite specii de conifere sunt molidul, bradul şi laricea, toate de o mare valoare economică. Dintotdeauna pădurile au exercitat o atracţie irezistibilă pentru oameni, oferindu-le cu generozitate resurse de hrană, material de construcţii şi adăpost. În milenara existenţă umană s-a verificat şi proverbul conform căruia „românul este frate cu codrul” şi s-au pus bazele unei civilizaţii carpatice a lemnului. Şi astăzi, în gospodăriile lor, localnicii folosesc într-o măsură apreciabilă lemnul, deşi materialele lor de construcţie moderne se află în ofensivă la acest sfârşit de mileniu. Suprafeţele forestiere aferente celor două localităţi analizate pe parcursul acestui studiu se află într-o stare deosebită, nefiind afectate de factorii de mediu.

Tabelul nr. 5.2.

Calitatea pădurilor afectate de poluare

Specificare

Total suprafaţă forestieră (ha)

Grad de degradare

Dâmbovicioara

3887

100

% nedegradate

Rucăr

17460

100

% nedegradate

Pajiştile secundare reprezintă o asociaţie care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit intens şi străvechi, mari suprafeţe în platforma Bran. Covorul pajiştilor montane este format din numeroase specii reprezentative ca păiuş, firuţa, ţepoşica, trifoiul alb. Un peisaj original îl constituie vegetaţia zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul auriu, ori specii de păiuş, îşi fac simţită prezenţa garofiţa şi rogozul, care înviorează decorul poliilor şi colinelor. Specii de mare interes ştiinţific sunt desigur endemismele, dintre care amintim garofiţa Pietrei Craiului, unică în lume, alături de sângele voinicului, bulbucul de munte, drobuşor ori smirdar. În acest context s-a impus înfiinţarea unor rezervaţii naturale, între care cea mai cunoscută este cea din munţii Piatra Craiului, care ocupă în prezent circa 1400 ha. Cadrul natural este deosebit de favorabil pentru o faună bogată şi diversificată care populează pădurile, fâneţele şi păşunile montane, apele învolburate, ori tainicele peşteri până la semeţele creste scăldate de nori. În umbra pădurilor de făgete şi conifere îşi găsesc un adăpost ideal numeroase specii: lupul, râsul, pârşul de alun. Unele dintre mamiferele întâlnite aici prezintă un interes cinegetic deosebit: urs, mistreţ, cerb. Pe culmile cele mai înalte ale munţilor poate fi zărită capra neagră, specie ocrotită de lege. În apele repezi ale Dâmboviţei şi în apele afluenţilor săi mai mari, trăiesc păstrăvul, zglăvoaca, lipanul, moioaga, care reprezintă o adevărată tentaţie pentru pescari.

185

Bogăţia faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care populează lumea tainică a peşterilor şi golurilor subterane. Posibilităţile de practicare a vânatului şi pescuitului constituie o premisă favorabilă în aplicarea turismului de sejur, o invitaţie pentru cunoaştere şi drumeţie, de recreere şi sport. Caracteristic zonei Rucăr – Bran este prezenţa unui număr însemnat de rezervaţii naturale. Rezervaţiile naturale cu caracter geologic se află situate în Munţii Bucegi, iar următoarele specii sunt considerate monumente ale naturii:

garofiţa Pietrei Craiului, floarea de colţ, arginţica, bulbucii de munte, ghintura galbenă, sângele voinicului, smârdanul, arborii de tisă. De asemenea, se află sub regim de ocrotire capra neagră, râsul, cocoşul de munte, ierunca, mierla de stâncă şi acvila de munte. În zona analizată întâlnim Parcul Natural Naţional Piatra Craiului (6374 ha) şi Parcul Natural Naţional Bucegi (6492 ha); de asemenea, rezervaţii mixte, precum zona carstică Dâmboviţa–Dâmbovicioara, cu complexul de chei şi peşteri. În localitatea Rucăr se află următoarele lacuri alpine:

Suprafaţă (ha)

Altitudine (m)

Zarna

0,5

1980

Jghebureasa

2

1958

Hîrtop I

0,3

2230

Hîrtop II

0,35

2190

Hîrtop V

1

2130

Mănăstirii

0,6

2168

Valea Rea

0,5

2156

Scărişoara Galbenă

2

2200

Galbena IV

0,2

2188

În cazul localităţii Dâmbovicioara, sunt mai bine reprezentate rezervaţiile speologice, şi anume: Peştera Dobreştilor; Peştera Nr. 15; Avenul din Grind; Peştera Dâmbovicioara; Peştera Uluca; Peştera Stanciului. Zona Rucăr – Bran se distinge printr-o serie de valori cultural-istorice, dispunând de un bogat patrimoniu alcătuit din monumente şi situri arheologice, ansambluri arhitectonice, monumente de artă plastică, monumente istorice. Încercăm să prezentăm, în continuare, o inventariere a celor mai cunoscute şi vizitate obiective:

în satul Bran se află: Cetatea Branului (1372); Casa de piatră (1931);

Clădirea Vama Veche (secolul XVIII); Biserica Ortodoxă; Casa de lemn (secolul XIX); bustul generalului Traian Moşoiu (Oscar Hann, 1935); Muzeul etnografic (secolul XVIII-XIX);

o importantă atracţie prezintă bisericile ortodoxe din zonă, unele dintre ele

construite în secolul XVIII (precum cele din localităţile Moeciu de Sus, Simon, Poiana Mărului, Linca Nouă);

186

colecţia de artă populară în satul Şirnea;

Monumentul Eroilor de la Fundata etc.

B. Coordonata demografică Din cele mai vechi timpuri, regiunea Muscel, situată în centrul ţării, a fost o regiune locuită şi exploatată, datorită reliefului său variat, resurselor bogate de care dispune, precum şi atractivităţii peisajelor. De asemenea, condiţiile naturale favorabile, cu un climat montan moderat, au favorizat popularea acestui spaţiu. Aşezările au apărut aici, la adăpostul natural al munţilor şi pădurilor, încă din cele mai vechi timpuri. Potrivit descoperirilor făcute în raza localităţilor Peştera şi Măgura, unde au fost scoase la iveală răzuitoare, lamele şi vârfurile de silex, avem primele mărturii despre prezenţa omului din paleoliticul mijlociu (60.000 – 40.000 î.e.n.) pe aceste locuri. Epoca neolitică aduce importante modificări în existenţa umană deşi peşterile, numeroase în culoar, continuau să fie adăposturi sigure iarna sau în cazul unor pericole deosebite. În acest timp, locuitorii încep să-şi construiască gospodării simple, bordeie, case cu schelet de lemn, şi în afara peşterilor, pe firul văilor, în depresiuni sau pe culmile mai domoale. Obiectele de uz gospodăresc şi de podoabă, aparţinând epocii bronzului, descoperite la Peştera, atestă continuitatea locuirii acestor plaiuri, marcând despărţirea triburilor trace de agricultori de cele de păstori. Epoca fierului, prin descoperirile făcute în câteva sate brănene şi la Cetăţeni, pe Valea Dâmboviţei, îi prezintă pe geto-daci organizaţi în puternice uniuni de triburi, dominând etnic, politic, cultural şi economic un spaţiu geografic vast. O atenţie deosebită merită complexul arheologic de la Cetăţeni, unde au fost descoperite două niveluri de locuire, primul datând probabil din secolele II – I îen. Aici, pe interfluviul situat între Valea Chiliilor şi Valea lui Coman, au fost descoperite urmele unei cetăţi dacice de formă pătrat-rectangulară, cu ziduri groase de 2 m, construite din piatră de râu şi gresie neprelucrată, fără folosirea mortarului. Cetatea avea poziţie strategică deosebită. În partea de sud-vest un zid de incintă, cu o lungime de 56 m şi de o înălţime de 2,5 m, asigura o bună apărare în faţa duşmanilor. Cercetările arheologice au dovedit că viaţa paşnică a geto-dacilor se desfăşura de fapt la baza cetăţii, pe terasa Dâmboviţei, cetatea fiind folosită doar în scopuri defensive. Distrugerea cetăţii în urma unui incendiu, pe vremea lui Burebista, este legată şi de începerea acţiunilor de unificare a geto-dacilor. Continuitatea populării de la Cetăţeni este evidenţiată prin existenţa a generaţii de aşezări, care s-au perpetuat din secolul II î.e.n., până în zilele noastre. Mai multe lăcaşuri sfinte (biserici, schituri) datând din secolul XIII, XV, XVII, precum şi schitul „Negru Vodă”, dovedesc prin veacuri puternica organizare şi viaţa economică existentă aici, unde, probabil s-a aflat enigmatica Cetate a Dâmboviţei.

187

Drumul transcarpatic al Branului capătă o reală importanţă începând chiar din timpul vechiului stat dac centralizat. El determină treptat amplificarea vieţii economice din culoar, apariţia şi dezvoltarea vechilor aşezări. În mod cert aşezarea de la Cetăţeni devine cu adevărat importantă abia în feudalismul timpuriu, după întemeierea formaţiunilor statale româneşti. Aici va fi, până în 1368, primul punct vamal de la Valea Dâmboviţei, amintit în diverse documente ale timpului. În timpul stăpânirii romane în Dacia, drumul transcarpatic al Branului capătă o certă valoare comercială şi militară, fiind situat atunci la graniţa dintre Imperiul Roman şi teritoriile ocupate de dacii liberi. Pe acest drum se deplasau legiunile romane în vederea apărării provinciei Dacia de valurile popoarelor migratoare. Tabula Peutingeriana – alcătuită după o hartă a lumii vechi din secolul al IX-lea – ne arată figurat existenţa drumului daco-roman prin Pasul Bran, care ajunge până în inima satului dac de la Sarmizegetusa. De altfel şi Limes-ul transalutanus care prezenta un aliniament de castre romane dispuse din Câmpia Română şi până în Munţii Carpaţi, la Cumidava (Râşnovul de astăzi), constituie într-un fel o dovadă a importanţei acestui drum transcarpatic. Castrele erau aşezate la distanţe de 35-40 Km unul de altul. O parte din acestea ca cele de la Flămânda, Urluieni, Săpata de Jos, Băneasa, Roşiori, Piteşti – în regiunea de câmpie – Jidva (în depresiunea Câmpulung), Scărişoara (Rucăr), probabil Oraţia şi Cumidava (Râşnov), au câştigat cu timpul în importanţă, reuşind să se dezvolte. Unele castre romane au generat aşezări omeneşti permanente atât înainte cât şi după retragerea aureliană din Dacia. Castrul de la Jidva, situat în apropierea oraşului Câmpulung de azi, asigura îndeosebi paza acestui drum strategic şi comercial ce pătrundea în culoar. Castrul roman de la Scărişoara-Rucăr, construit din plăci masive din cărămidă, era bine păzit de un detaşament care făcea parte din Cohors II Flavia Bessorum din Moesia Inferioară. În sfârşit, castrul roman de la Cumidava (Râşnov) a fost ridicat de Cohors VI Cumidavensium Alexandrina unitate alcătuită din daci liberi înrolaţi în slujba Imperiului Roman în prima jumătate a secolului al III-lea. Vestitul geograf al antichităţii greceşti Ptolemeu, menţionând Cumidava, printre marile centre ale Daciei, afirma că ea avea, printre altele, şi rolul de a proteja drumul transcarpatic al Branului. Trecerea populaţiilor migratoare prin culoar nu a lăsat urme deosebite. Se pare că în toponimia locală numele Muntelui Pecineaga s-ar afla în directă legătură cu invazia pecinegilor. Popularea culoarului Rucăr-Bran intră într-o fază decisivă după închegarea formaţiunilor statale româneşti de o parte şi de alta a Carpaţilor, când au loc primele atestări documentare şi contribuţii la conturarea, în linii mari, a aşezărilor omeneşti de pe aceste meleaguri. Aşezările umane îşi amplifică treptat funcţiile economice datorită, mai ales, apropierii de Câmpulung, prima capitala a Ţării Româneşti. Primii voievozi munteni – Basarab I, Nicolae Alexandru Basarab şi Vladislav Vlaicu – reuşesc să asigure dezvoltarea Ţării Româneşti, încheind diverse alianţe cu Braşovul, fapt ce s-a reflectat pozitiv în viaţa aşezărilor din zonă.

188

Pentru prima dată sunt atestate documentar vama de la Cetăţeni şi cea de la Câmpulung (1368) şi ulterior vama Dâmboviţa, “schela Dragoslavele şi Rucăr”, cum o întâlnim în documentele de epocă (1377). De cealaltă parte a culoarului, aşezarea Branului este amintită documentar tot în 1377, şi tot ca punct vamal. Este cazul să subliniem că „migraţia” punctelor vamale spre Giuvala, ultimul până în 1918, a dus la înfiinţarea satelor Podu Dâmboviţei, Fundata, parţial Valea Urdii şi Fundăţica. Funcţia vamală a determinat apariţia „satelor de hotar”, ce se bucurau de un statut special. Vameşii de la Rucăr şi Dragoslavele primeau uneori însărcinări diplomatice, erau ascultaţi în Sfatul Ţării, iar „satele de hotar”, ce asigurau paza şi întreţinerea drumului transcarpatic al Branului erau scutite de anumite taxe şi impuneri. Mai mult, aceste aşezări “ţineau sub ascultare” o serie de sate din jur. Veniturile realizate de vamă constituiau o sursă sigură în visteria domnească, o parte din aceste venituri îndreptându-se către unele mănăstiri, în special Câmpulung. Intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea păstoritului, inclusiv a păstoritului transhumant, stăpânirea Branului şi de către voievozii munteni, alături de mulţi alţi factori, au contribuit la unitatea etnică a populaţiei din marele culoar transcarpatic, la individualizarea zonelor etnografice Rucăr şi Bran, considerate aşezări avute şi originale. Astfel, drumul transcarpatic al Branului şi-a împletit destinul cu cel al aşezărilor umane din acest culoar. Deşi majoritatea acestor localităţi sunt atestate documentar după 1377, ele continuă, în fapt, străbune vetre de populare ce coboară din vremea tracilor. De asemenea, el are o deosebită importanţă în direcţionarea deplasării sezoniere a păstorilor brăneni sau musceleni cu turmele de oi în vederea asigurării hranei pentru animale.

În ceea ce priveşte populaţia, principala forţă transformatoare de valorificare

neîntreruptă a mediului geografic depresionar, primele date statistice, datând din anul 1710, înscrise în aşa-numita “Conscripţia urbarială”, fac consemnarea

numerică a populaţiei satelor brănene, iar pentru satele muscelene “Catagrafiadin anul 1810 constituie prima sursă de informare în acest domeniu. Conform acestor date, satele brănene aveau, în 1761, un număr de 1095 locuitori, iar

aşezările muscelene aveau, într-o înregistrare mai târzie, din 1810, 1521 locuitori.

O serie de evenimente nefavorabile, numeroasele invazii străine, precum şi

ciuma din 1770, şi-au pus, rând pe rând, amprenta asupra evoluţiei demografice a acestor locuri. De altfel, atât transhumanţa, cât şi roiurile frecvente au dus la micşorarea numărului de locuitori ai acestor aşezări. Dacă în 1840 populaţia culoarului Rucăr - Bran era de circa 8400 locuitori, ea reuşeşte să se dubleze la începutul secolului nostru, iar la recensământul realizat în 1910 să înregistreze o populaţie de 18825 locuitori. După cel de-al doilea război mondial, numărul populaţiei din această zonă a început să crească din nou. Evoluţia numerică şi particularităţile geodemografice ale populaţiei din aria depresionară, pe tot parcursul secolului XX, au fost modelate, în principal de trei

189

procese de bază, fiecare dominând într-o fază particulară de dezvoltare şi acţionând diferenţiat:

expansiunea rurală – odată cu dezvoltarea, în continuare, a activităţilor agropastorale în sistem predominant extensiv, dar şi intensiv în zonele joase, pretabile dezvoltării culturilor agricole şi marcată de apariţia unor noi aşezări rurale, foste grupări de crânguri sau arii de aglutinare a sălaşelor permanentizate sub aspectul locuirii şi utilizării ca loc de rezidenţă; implementarea activităţilor industriale – corelate sau nu cu prezenţa resurselor de sol şi subsol locale, cu existenţa resurselor de muncă necesare pentru demararea, dezvoltarea şi menţinerea acestor activităţi la standardele proiectate, proces ce va determina inegalităţi spaţiale evidente ale creşterii demografice, dezvoltarea puternică a economiei agricole tradiţionale, precum şi a fondului demografic existent, acumulări deosebite de valori economice şi social-culturale în anumite sectoare depresionare, în detrimentul altora; urbanizarea – dezvoltarea puternicelor centre urbane situate la contactul nordic şi sudic – Braşov şi Câmpulung Muscel – cu efecte deosebite asupra populaţiei, la care se adaugă dezvoltarea activităţilor turistice. Strategia dezvoltării economice în zona montană a avut şi are implicaţii demografice dintre cele mai profunde, raportul dintre dezvoltarea economică şi evoluţia numerică a populaţiei cunoscând o diversitate de forme particulare, în funcţie de condiţiile concrete. Prezenţa activităţilor tehnoproductive a influenţat derularea proceselor demografice prin utilizarea excedentului local de forţă de muncă, ceea ce implică reţinerea populaţiei tinere, menţinerea natalităţii la valori relativ ridicate şi, în consecinţă, asigură o creştere demografică pe baza resurselor proprii, ca de exemplu în cazul Dragoslavelor şi Rucăr. În intervalul 1956-1977 curba evoluţiei numerice a populaţiei totale are în cazul culoarului Rucăr - Bran un caracter ascendent, după care începe să se instaleze un proces lent, dar evident, de depopulare datorită îmbătrânirii accentuate şi generalizate a populaţiei în urma menţinerii soldului migrator la valori negative şi scăderea natalităţii mult sub valorile caracteristice. Elementele constitutive ale dinamicii populaţiei – natalitatea, mortalitatea, mişcarea migratorie – au înregistrat valori diferite, ca urmare a influenţei exercitate de complexul de factori naturali, ponderea activităţilor agricole, poziţia aşezărilor faţă de principalele centre polarizatoare externe, stadiul atins de modernizarea căilor de comunicaţie etc. Natalitatea prezintă o tendinţă sensibilă de diminuare, sub influenţa modelului reproductiv urban – care afectează din ce în ce mai evident şi această zonă montană – caracterizată secole de-a rândul printr-o omogenitate etnică şi vigoare demografică deosebită. Chiar dacă, în general, scăderea natalităţii este un proces logic în perioada tranziţiei, scăderea accentuată a valorilor acestui indicator nu poate să nu genereze consecinţe importante şi grave în timp, nu numai pe plan demografic, dar şi economic.

190

Tabelul nr. 5.3.

Indicatori demografici

Specificare

Densitatea populaţiei (locuitori / kmp)

Rata medie

Rata medie

Rata medie

a natalităţii

a mortalităţii

a migraţiei

(1996-2000)

(1996-2000)

(1996-2000)

Dâmbovicioara

18

3,48

12,2

128,9

Rucăr

22

11,03

10,4

28,36

Scăderea accentuată a natalităţii reprezintă efectul întârziat al migraţiilor definitive intense şi prelungite în timp, scăderea puternică a fertilităţii şi, în final, la scăderea numărului populaţiei rurale, care – în lipsa unor intervenţii în structura economică şi demografică a regiunii – va continua să scadă din ce în ce mai mult. Mortalitatea înregistrează valori (13,1% în perioada 1981-1993) net superioare valorilor medii la nivelul României, cauza principală fiind acelaşi fenomen de îmbătrânire puternică a populaţiei, în condiţiile unei natalităţi scăzute. Sporul natural, rezultat în urma evoluţiei corelative a natalităţii şi mortalităţii, înregistrează la nivelul zonei o valoare de + 4,5% în intervalul 1981- 1992, cu excepţia Dâmbovicioarei, unde sporul natural are o valoare negativă de – 2,2 % datorită situării sale în partea centrală a culoarului, cu consecinţele amintite anterior. Mişcarea migratorie a populaţiei reprezintă în contextul actual al dezvoltării economice pe plan local şi în zonele industriale marginale, cel mai important şi dinamic element al evoluţiei demografice. Factorul migraţional poate fi invocat în motivarea redistribuirii populaţiei în spaţiu; destructuralizarea fondului demografic în ariile exogene, care alimentează fluxurile migratoare; concentrarea masivă a populaţiei în anumite arii depresionare, în timp ce altele se depopulează treptat etc. Atribuite dezvoltării economice, dar şi unor cauze politice, sociale, religioase, dintr-un trecut nu prea îndepărtat, deplasările cu caracter definitiv ale populaţiei au fost semnalate în urmă cu câteva secole (roiurile, migrările agro- pastorale, imigrările din zonele extracarpatice). Ele au avut un caracter bine definit, predominant agro-pastoral, efectuate în scopul obţinerii de terenuri agricole care să asigure posibilităţi mai bune de trai grupurilor respective, contribuind astfel din plin la umanizarea unor vaste teritorii. În acest sens, migraţiile cu caracter definitiv ale populaţiei rurale au o importanţă deosebită, întinse spaţii rurale transformându- se în veritabile „arii exportate” de forţă de muncă, cu deosebire spre mediul în curs de dotare economico-socială şi edilitară, localizat în interiorul culoarului sau în imediata lui vecinătate, pe contactul nordic sau sudic.

Tabelul nr. 5.4.

 

Populaţia la 1 iulie ( persoane)

 

Specificare

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

Dâmbovicioara

1313

1319

1289

1264

1232

1208

1193

1163

1140

1135

1134

1109

1129

Rucăr

6761

6727

6553

6521

6493

6439

6424

6408

6339

6308

6320

6346

6339

Caracterul predominant agricol al culoarului Rucăr – Bran - Dragoslavele, lipsa unor activităţi tehnoproductive care să reţină populaţia aptă de muncă în

191

aceste locuri, fac ca asupra atributelor demografice ale acestei zone să acţioneze mai mult dominaţia economică din zonele limitrofe extracarpatice. Se poate sesiza

o relativ strânsă corelaţie între intensitatea plecărilor şi depărtarea faţă de cel mai apropiat centru urban sau industrial, lipsa oraşelor proprii favorizând conturarea ariilor exogene. Fluxurile migratoare, orientate cu precădere dinspre aşezările rurale spre oraşe, antrenează populaţia selectiv din punct de vedere al structurii pe grupe de vârstă şi sexe. Cea mai mare parte a plecărilor din mediul rural s-a realizat şi se realizează pe seama populaţiei tinere, în vârstă de muncă şi de procreere, fapt ce creează numeroase implicaţii economico-sociale, cu urmări inerente asupra evoluţiei demografice:

scăderea populaţiei rurale în majoritatea aşezărilor;

extinderea şi generalizarea procesului de îmbătrânire;

perturbarea gravă pe grupe de vârstă;

reducerea populaţiei agricole şi feminizarea sa evidentă.

Tabelul nr. 5.5.

 

Structura populaţiei

 

Specificare

Total

Populaţie

Populaţia activă

Şomeri

populaţie

activă

ocupată

Dâmbovicioara

1129

694

658

36

Rucăr

6339

4062

3656

406

Evoluţia numerică a populaţiei, existenţa diferenţelor teritoriale în ceea ce priveşte repartiţia şi densitatea populaţiei, sunt rezultatul unui complex de factori economico-sociali sau generali (potenţialul şi dezvoltarea economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau lipsa aşezărilor urbane – ca centre de polarizare locală sau regională - gradul de dotare tehnico-editorială). Aceştia acţionează asupra populaţiei – ca un sistem relativ autonom – prin mişcarea migratorie sau, indirect, prin mişcarea naturală şi schimburile demografice, supunând factorul demografic unor modificări permanente.

Tabelul nr. 5.6.

 

Populaţia activă

 

Specificare

Populaţie

Populaţia activă

Populaţia activă în ramuri neagricole

activă

în agricultură

Dâmbovicioara

694

420

274

Rucăr

4062

1213

2849

Repartiţia teritorială şi evoluţia forţei de muncă în spaţiul rural reflectă nu doar specificitatea factorilor demografici, ci şi evoluţia, în timp, a dimensiunii economico-sociale. Problemele utilizării forţei de muncă, creşterii productivităţii şi a veniturilor reprezintă unele dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă spaţiul rural românesc, în perioada actuală. Se poate remarca, în cazul celor două localităţi studiate, o valoare ridicată a indicatorului populaţie ocupată la 1000 locuitori, respectiv 582,8 în Dâmbovicioara şi 576,7 în Rucăr. Aceste valori

192

sunt superioare mediei înregistrate în spaţiul rural (aproximativ 400 persoane ocupate la 1000 de locuitori). În contextul prezentat, dezvoltarea şi diversificarea sectorului terţiar, îndeosebi în zonele cu potenţial turistic deosebit, poate reprezenta o cale de redresare a evoluţiei demografice, prin crearea de noi locuri de muncă, limitarea plecării cu caracter definitiv şi chiar atragerea populaţiei din zonele limitrofe. Evoluţia numerică a populaţiei, manifestarea diferenţelor în ceea ce priveşte repartiţia şi densitatea populaţiei, sunt, de fapt, rezultatul unui complex de factori, precum: potenţialul şi nivelul de dezvoltare economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau nu a aşezărilor urbane, gradul de dotare tehnico-edilitară etc.

Populaţia activă reprezintă, în totalul populaţiei celor două localităţi, ponderi de 61,47% în Dâmbovicioara şi 64,08% în Rucăr. Procentul populaţiei active ocupate în agricultură este de 60,52% în Dâmbovicioara şi 29,86% în Rucăr (din totalul populaţiei active). Analizând indicatorul ponderea populaţiei neagricole în total populaţie rurală activă, se remarcă prezenţa însemnată în ramurile neagricole a populaţiei din localitatea Rucăr, urmare a dezvoltării, în ultimii ani, a activităţii turistice în zonă. Acest indicator exprimă, în mod relevant, gradul de diversificare al activităţilor economice în spaţiul rural. Astfel, în Dâmbovicioara se înregistrează un număr de 39,48 persoane active neagricole la 100 persoane active, iar în Rucăr 70,13 persoane active neagricole la 100 persoane active.

C. Coordonata economică Agricultura este considerată axul central al economiei rurale, ea reprezentând, în timp, suportul material şi spiritual pentru comunităţile rurale. Prin activitatea agricolă propriu zisă se obţin produsele alimentare necesare, dar se şi păstrează un anumit mod de viaţă, respectiv peisajul rural, de o deosebită bogăţie şi generozitate în arealul supus analizei. În zona analizată predomină păşunile şi fâneţele, situate atât în vatra satelor, cât şi la înălţimi mai mari, acestea deţinând o pondere însemnată în totalul suprafeţei agricole, respectiv 97,01% în Dâmbovicioara şi 98,24% în Rucăr. Într-o proporţie redusă întâlnim cultura cartofului şi a pomilor fructiferi, îndeosebi meri şi pruni. Suprafeţele arabile deţin o pondere foarte redusă în totalul suprafeţei agricole, de 2,78% în Dâmbovicioara şi 1,07% în Rucăr.

Tabelul nr. 5.7.

 

Modul de folosinţă al terenului (ha)

 

Specificare

Total suprafaţă

 

Arabil

 

Livezi

Păşuni şi

agricolă,

Total,

legu-

furaje

alte

fâneţe

din care:

din

me

culturi

care:

<