P. 1
Francois Villon

Francois Villon

|Views: 1,618|Likes:
Published by allics
Biografia scriitorului Francois Villon si scurta analiza a poeziei Ballade de la Grosse Margot
Biografia scriitorului Francois Villon si scurta analiza a poeziei Ballade de la Grosse Margot

More info:

Published by: allics on Jun 22, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/19/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV FACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA ROMÂNĂ − FRANCEZĂ ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ

LITERATURĂ COMPARATĂ

STUDENT: MOARCĂŞ ALEXANDRA

ANUL II ID - SEMESTRUL I

2

FRANCOIS VILLON

3

Chiar de la sfârşitul secolului al XIII-lea, s-au înmulţit semnele decadenţei spiritului feudal şi al curtoaziei. Poezia lirică ce se hrăneşte din marile mituri ale universului cavaleresc vor supravieţui cu greu acestei slăbiri a vechilor valori. Temele înscrise până atunci în tradiţia poetică îşi pierd progresiv prospeţimea şi spontaneitatea, fiind pe punctul de “a se împotmoli în academismul unei literaturi desuete şi sclerozate.”1 Fiind lipsiţi de conţinutul creaţiilor lor,poeţii secolului XIV vor încerca să regenereze forma poeziei prin diferite artificii. Rutebeauf manifestase o preferinţă către “vigurozitatea muncii impusă rimei, exploatând ambiguitatea jocurilor omonimice sau înmulţind efectele de ecou, provocate de acumularea formelor verbale constituie pe aceeaşi rădăcină.”2 Poeţii generaţiilor următoare vor amplifica această tendinţă şi se vor orienta spre o tehnică foarte elaborată, chiar savantă, de a crea genuri literare cu forme fixe: rondelul, balada. Astfel, vivacitatea emoţiilor riscă să fie sacrificată formalismului. Viaţa lui François de Montcorbier rămâne o enigmă care dejoacă orice cronologie minuţioasă.3 Imaginea care rămâne este aceea a poetului blestemat, hoţ şi asasin, vagabond haituit şi înfometat, vânat de închisoare, dar graţiat în mod miraculos. Această reputaţie detestabilă a făcut să cadă în uitare educaţia aleasă pe care micul orfan a primit-o de la tatăl său adoptiv, Guillaume de Villon, teolog eminent şi capelan al parohiei Saint-Benoît-le-Béturné, din apropierea Sorbonei. Datorită tutorelui său generos care îi oferă numele, studentul care se autocaracterizează ca fiind “sărmanul şcolar François” va obţine în 1452 licenţa în arte, devenind „maîtrise ès arts (lettres)”. 4 Se înscrie la Facultatea de Drept din Sorbona, dar îşi neglijează studiile, începând să frecventeze localurile rău famate. Ar fi inutil să se reconstituie numeroasele peripeţii ale unei existenţe tumultuoase a cărei opere trimite ecouri dificile de decriptat. Dar trebuie menţionate acele experienţe din care geniul literar al lui Villon şi-a inspirat operele. Astfel, în 1455, este obligat să părăsească Parisul datorită uciderii din imprudenţă a unui preot. Din acest moment se afundă tot mai mult într-o viaţă aventuroasă şi mizerabilă. Deşi interdicţia de a intra în Paris îi este ridicată, în 1456 participă la un jaf la Colegiul Navarre, de unde fură 500 bani de aur. Este din nou arestat, iar apoi eliberat pe baza alibiului pe care şi l-a creat: el pretinde că în

1 2

Xavier Darcos, Jean-Pierre Robert, Bernard Tartayre, Le Moyen Âge et le XVIe siècle en littérature, Hachette, 1987, p.153 op. cit. 3 Op.cit. 4 André Lagarde, Laurent Michard, Moyen Âge – les grandes auteurs français du programme. Anthologie et histoire littéraire, Ed. Bordas, Paris, 1985, p.210

4

noaptea comiterii jafului a lucrat la opera sa Lais, pe care în realitate a compus-o chiar înaintea comiterii furtului sau imediat a doua zi. 5 Părăseşte Parisul, dar perioadele sale rătăcitoare rămân în mare parte obscure. S-a putut totuşi stabili că între 1456 şi 1461 trăieşte în valea Loire. Participă la un concurs de poezie organizat de Charles d᾿Orleans pe tema Je meurs de soif auprès de la fontaine… („Mor de sete chiar lângă fântână”), unde este remarcat de marele domn şi poet, căruia mai târziu îi va implora protecţia. În urma unei primejdioase detenţii la Meung (de unde este eliberat în mod miraculos de trecerea prin oraş a regelui Louis XI), compune Dezbatere între inimă şi corp şi o parte din Testament. În noiembrie 1462, Villon se află din nou în închisoare la Châtelet, fiind inculpat de furt, dar este graţiat la intervenţia Facultăţii de Teologie. La sfârşitul aceleiaşi luni, este implicat într-o încăierare de stradă, este recunoscut, arestat, interogat şi condamnat la spânzurătoare, după cum singur mărturiseşte în Epitaful său numit şi Balada spânzuraţilor, compus în timp ce îşi aştepta înspăimântătorul deznodământ. Această operă este una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante foi ale lirismului său, apropiindu-l de romanticul Alfred de Musset, care mai târziu va afirma că „Les plus désespéré dont les chants les plus beaux”6 Şi de această dată este graţiat (5 ianuarie 1463), după ce face apel, Parlamentul interzicându-i să se apropie de Paris pentru 10 ani. Înainte de a dispărea pentru totdeauna, scrie Louange à la Cour (Laudă Curţii Parlamentului).7 În opera sa, Villon ni se descoperă exact aşa cum a fost: sinceritatea confidenţelor sale este întreagă. Mila cea mai profundă se aliază la el cu senzualitatea, candoarea cu o „expresie dureroasă a vieţii şi a răului”. El seduce prin prospeţimea pe care inima sa a păstrat-o în ciuda greşelilor sale: acest ucigaş conservă totuşi un suflet de copil.8 Precursorul său, Rutebeuf, clătinase puternic prin opera sa ideologia curtoaziei ataşată expresiei iubirii, cu exigenţele, misticismul şi himerele sale. Mitul femeii semeţe nu a putut rezista dificultăţilor materiale ale vieţii conjugale. Villon, la rândul său, va merge mult mai departe pe drumul dezamăgirii. Verva sa este purtătoare de batjocură şi sarcasm. Învârtindu-se într-un univers al tavernelor rău-famate, pline de mizerabili şi escroci, descrie aceste localuri cu mult realism, umor macabru şi crudă ironie, refuzând să se lase sensibilizat, asemenea romanticilor, de viaţa acestor nenorociţi, dar din care îşi inspiră întreaga operă.

5

Cf. Jean Pierre de Beaumarchais, Daniel County, Alain Rey, Dictionnaire des littératures de langue française, Auteurs S – Z, Encyclopédie Bordas, 1999, p.2633 6 „Cele mai disperate cânturi sunt cele mai frumoase” 7 Cf. Monica Hărşan, Le Moyen Âge – curs de istoria literaturii franceze, Reprografia Universităţii Transilvania, Braşov, 1999 8 Cf. André Lagarde, Laurent Michard, Moyen Âge – les grandes auteurs français du programme. Anthologie et histoire littéraire, Ed. Bordas, Paris, 1985

5

Un prim ansamblu de poezii se grupează în jurul spectacolelor vieţii cotidiene şi a locurilor pe care poetul le-a frecventat. Realismul poleieşte, de fapt, umorul şi ironia. Sunt enumerate cu veselie toate personajele ce trăiesc în taverne: femei uşoare, trişori, hoţi, circari, actori, muzicieni, rândaşi, o lume plină de leneşi şi snobi, de haimanale bătăuşe şi personaje groteşti, mânate de instincte animalice. Din această primă categorie face parte şi Ballade de la grosse Margot (Balada trupeşei Margot), o frescă a vieţii poetului în care acesta descrie cu sinceritate şi ironie plăcerile de o clipă pe care i le oferă o viaţă destrăbălată. Din prima strofă a baladei, aflăm că viaţa din bordelul în care eul liric s-a „pripăşit” se rezumă mâncare, beţie şi desfrâu, un desfrâu care îi asigură venitul necesar continuării unui asemenea trai. Verbul „a pripăşi” din refrenul baladei subliniază ideea că acest stil de viaţă a fost ales în mod deliberat de către cuplul aventurier, care este mulţumit cu „lăturile” pe care le-au ales, pe care le au şi pe care nu au de gând să le părăsească. Aşa-zisul „îndrăgostit” de frumoasa ţiitoare se dovedeşte în strofa a doua a fi un proxenet care urmăreşte doar bunăstarea materială, un om fără scrupule care nu ţine „seama la nimic” când este vorba de câştig şi care în urma fiecărui tărăboi urmăreşte satisfacţia carnală. Educaţia teologică primită de la tatăl său adoptiv în anii copilăriei sale, îl ajută să diagnosticheze corect nivelul moral la care a ajuns, dar deşi este conştient de multitudinea păcatelor şi fărădelegilor comise, continuă să se complacă tot mai mult în ele. În stadiul decăzut în care se află, cinstea este de neatins „râde ea de noi”, iar ei rămân în continuare în bordelul în care s-au pripăşit, fiindu-şi unul altuia, pedeapsă: „La orice sac un petec se găseşte. La mâţă rea, rău şoarec s-a prăsit.” Conviva poetului este departe de prototipul feminin promovat de poeţii medievali. Ea este înfăţişată iniţial ca frumoasă, dar însuşirile care îi sunt descoperite pe parcursul lecturii o apropie de animalic, de vulgar şi grotesc. Cuvintele de natură vulgară, populară care sunt folosite de poet în descrierea cuplului şi a vieţii acestuia provoacă cititorului dezgust şi repulsie. Această viaţă clocotindă de stricăciune şi păcat, de beţie, îmbuibare şi desfrâu nu este altceva decât „norocul” pe care cuplul îl merită pentru că „norocul ni-i precum îl merităm”…”ocara ne urmează şi-n gunoi”. Înainte de a cădea în relaţii de tipul celor prezentate în Balada trupeşei Margot, Villon a cunoscut dragostea adevărată, naivă şi timidă. Dulcea amintire a acestei pasiuni se înfăţişează într-un alt ansamblu de poezii, grupate în jurul temei de dragoste, traducând experienţele, aspiraţiile şi contradicţiile poetului-îndrăgostit. Balada falselor iubiri prezintă numeroase
6

exemple împrumutate din antichitatea biblică şi păgână şi denunţă ravagiile provocate de pasiune, demitizând-o şi ridiculizând-o pentru a-şi atenua durerea şi deprimarea. 9 Dacă Baladă prietenei sale este o acuzaţie la adresa unei doamne prea dure (apropo la adresa femeii de care fusese îndrăgostit profund), Baladă pentru Robert d᾿Estourville este o veritabilă operă courtoise, exprimând aspiraţiile cele mai profunde ale autorului. Provenit din popor, visează la o nobleţe din naştere, la bun maniere şi la viaţa de la Curte; vagabond fără familie, regretă pacea unu cămin fericit şi binecuvântat; mizerabil, ucigaş al unui preot, deţinut, abandonat de toţi şi urmărit de duşmanii săi, îşi doreşte reconfortarea adusă de o dragoste sinceră. Ultima temă abordată de poet, cea a obsesiei morţii, apare în trei balade: Ubi sunt…?, Baladă spre închinare către Maica Domnului şi Balada spânzuraţilor. Villon urăşte moartea dar se simte atras de ea; o vede omniprezentă şi atotputernică, atingând atât prinţii cât şi sărmanii şi răzbunând haimanalele prin zdrobirea celor mari. Această egalitate a destinului nu maschează înfricoşătoarea suferinţă a agoniei, pe care, poetul, într-o evocaţie neîndurătoare, sugerează durerea fizică, angoasa, singurătatea şi sudorile ei. Privirea lui se opreşte şi asupra cadavrelor în descompunere, asupra spânzuraţilor uscaţi şi înnegriţi de intemperii, pendulaţi la nesfârşit în vânt, ciuguliţi de păsările înfometate şi le dă cuvântul acestor nenorociţi care, legănându-se în înălţimea spânzurătorii, ne cer iertare. Acest rezumat doreşte să scoată la lumină că opera lui Villon ascunde un amestec constant şi omogen de realism şi de poezie, de seriozitate şi de ironie, de delicateţe şi de grosolănie, îmbinate cu multă dibăcie şi talent.

9

Cf. Jean Pierre de Beaumarchais, Daniel County, Alain Rey, Dictionnaire des littératures de langue française, Auteurs S – Z, Encyclopédie Bordas, 1999

7

BIBLIOGRAFIE
1.

Monica Hărşan, Le Moyen Âge – curs de istoria literaturii franceze, Reprografia Universităţii Transilvania, Braşov, 1999 Jean Pierre de Beaumarchais, Daniel County, Alain Rey, Dictionnaire des littératures de langue française, Auteurs S – Z, Encyclopédie Bordas, 1999 Xavier Darcos, Jean-Pierre Robert, Bernard Tartayre, Le Moyen Âge et le XVIe siècle en littérature, Hachette, 1987 André Lagarde, Laurent Michard, Moyen Âge – les grandes auteurs français du programme. Anthologie et histoire littéraire, Ed. Bordas, Paris, 1985 Christian Biet, Jean Paul Brighelli, Jean-Luc Rispail, XVIe – XVIIe siècles – Collections Testes et contextes, Edition Magnard

2.

3.

4.

5.

8

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->