Sunteți pe pagina 1din 9

EXT. O HALTĂ DE TREN — DIMINEAȚA

Căruța ajunge la marginea satului, trece de linia de cale ferată, care o hurducă, și se oprește lîngă o haltă de tren.

Tamara se dă jos din căruță și apucă bagajele pe care i le întinde soțul.

Între timp, Nina coboară prin spatele căruței.

Tamara termină de aranjat jos bagajele. Soțul se uită între- bător la ea.

TAMARA Ei ce? Du' ș-te culcă, că mă descurc mai departe

SOȚUL

Doamne-ajută.

El dă cu biciul peste cai și o apucă înapoi spre sat.

Femeile apucă gențile, le ridică pe peron și se așază ală- turi pe bancă.

Tamara își îndreaptă hainele, inspiră adânc și se pune pe așteptat

TAMARA (uitându-se undeva departe) Iată vine și domnișoara Vera.

Pe drum merge domnișoara VERA cu un glob în mâna stângă și cu o sacoșă mică în dreapta. Alături merge LAURENȚIU (poreclit BERIA), îmbrăcat ca un învățător de educația fizică, în tre- ning, cu cronometru și fluier la gât. Duce o valiză pe roți.

NINA (mijind ochii) Da' cine-i cu dânsa?

TAMARA Cine? Beria, cine altul?

NINA Da' el n-are prima lecție cu a 5-a?

Are

TAMARA

Cuplul se apropie de haltă rapid.

TAMARA (încă de departe) Domnișoară Vera! Eu pe mata ce te-am rugat să faci?

VERA (cu un aer vinovat) Să iau o hartă.

TAMARA Așa. Și mata ce-ai luat?

 

VERA

Un glob.

 

TAMARA

Da' de ce?

VERA Cabinetul de geografie era în- cuiat, iar în cel de istorie erau doar hărți cu Roma anti- că. Anul 570 înainte de Hris- tos.

TAMARA Ei și, crezi că s-o schimbat ceva de atunci? Roma tot aco- lo stă.

VERA Da, dar drumurile-s altele Am luat un glob de la clasele primare. Ele au două.

TAMARA Ia' dă-l încoace.

Tamara ia globul și se adâncește în studierea lui.

LAURENȚIU (timid) Bună ziua, Tamara Ivanovna. Bună ziua, Nina Petrovna.

Laurențiu pune valiza la grămada de bagaje și se alătură grupului.

NINA Bună ziua, Laurențiu Pavlo- vici. Da dumneata, ce umbli pe drumuri?

LAURENȚIU Am venit s-o conduc pe

domnișoara Vera

petrec și pe dumneavoastră.

și să vă

NINA Drăguț din partea dumitale, dar n-o să întârzii la prima lecție?

LAURENȚIU De aici până la școală

Nu-u

sunt exact șapte kilometri adică șapte mii de metri. Eu am absolvit educația fizică

la „Creangă”, așa că distanța asta o parcurg în cel mult

patruzeci de minute

normativele, cum s-ar zice.

Dau

TAMARA (examinând globul) Abia ne vedem. Matincă unghia mea îi mai mare.

NINA Apropo, de normative. Are ci- neva un ceas?

LAURENȚIU E șapte zero cinci.

TAMARA (ridică ochii de la glob) Cum șapte zero cinci? Nina Petrovna, d-apu' nu trebuia el să fie aici la șase trei- zeci?

NINA (contrariată) Așa era vorba

TAMARA Și-atunci, de ce încă nu-i?

NINA

Întârzie, ce te miri așa? Că doar nu suntem în Elveția.

e normal.

Plus-minus o oră

Pauză.

LAURENȚIU După mine, dacă n-ar veni de- fel, ar fi mult mai bine. Iată și Verei încerc să-i spun să nu plece. E prea tânără ea pentru așa ceva. Ziceți-i și dumneavoastră.

TAMARA Da' noi, adicătelea, suntem bătrâne, da?

LAURENȚIU

Nu, eu n-am vrut să spun

asta

voastră, nu plecați. Școala

are nevoie

de dumneavoastră. Pentru ce

să plecați? Se poate trăi bine

și aici

Rămâneți și dumnea-

copiii au nevoie

O să ne descurcăm.

TAMARA Iaca, știi de ce mi-i dragă de mata, Laurențiu Pavlovici?

Laurențiu se uită curios.

TAMARA (continuă tăios) Că mata întotdeauna știi să alegi momentul cel mai potri- vit, pentru a spune un lucru deștept.

Laurențiu nu răspunde. Fâsticit, se apropie de domnișoara Vera și o ia de mână. Pe partea cealaltă a căii ferate trece o femeie pe bicicletă cu o sapă legată de ramă. După bicicletă aleargă un câine. Toți urmăresc traseul femeii.

TAMARA (încet) Auzi, fa Nină, și dacă nu vine?

NINA Cum să nu vină, fa? Îi om se- rios.

TAMARA Tu banii i-ai dat?

NINA Nu i-am mai dat nimic, stai liniștită.

TAMARA Trebuia să-i dai.

Nina se uită la ea mirată.

TAMARA (continuă) Măcar așa, o arvună.

Pauză.

TAMARA Ei unde s-o pornit zăluda asta dis-de-dimineață, pe bi- cicletă?!

La prășit

NINA

TAMARA (cu un aer gândi- tor) Înapoi la zarabat-

Nu-u-u

la prășit. Toți vor la zara- batcă

(pauză) Fa, Nină, dacă nu vine, eu acasă nu mă-ntorc, să știi. O iau pe jos, pe calea ferată.

Amu' nimeni nu mai vrea

NINA Ei hai, nu vorbi prostii și tu acuma.

TAMARA Da' ce, crezi că n-am s- ajung? toate drumurile duc la Roma.

De după curba pe care o face calea ferată, cu un fluierat puternic, apare o locomotivă.

Nina se ridică în picioare.

Vine!

NINA

Un marfar se apropie zgomotos de haltă.

Toți se ridică în picioare, întâmpinând trenul, dar acesta nu-și scade viteza și în câteva clipe, prin fața lor, cu un zgomot infernal, trec în viteză mare vagoanele marfare. Toată lumea privește fascinată această imagine.

Ultimul vagon trece, și descoperă la barieră un TIR. Camio- nul aprinde toate farurile și în ceața dimineții seamănă cu un OZN nichelat, venit din altă lume. Pufăind supărat, cami- onul traversează calea ferată și oprește în fața haltei.

Din camion coboară VASILE, șoferul, un bărbat de vreo 40—45 de ani. El se uită lung și băniutor la femei.

VASILE Cine-i Nina Petrovna?

 

NINA

Eu.

 

VASILE

Hai, suiți!

Femeile înșfacă bagajele și o apucă spre camion.

Laurențiu, cu geanta Verei în mână, se apropie de șofer.

LAURENȚIU Dom' Șofer, mă scuzați, cum vă numiți?

Vasîli.

VASILE

LAURENȚIU Dom' Vasile, eu vă rog foarte frumos, aveți grijă de doam- ne. Ele fac parte din corpul didactic al școlii noastre, sunt niște persoane stimate și respectate în sat. Vă rog să le tratați corespunzător.

VASILE Tăt o să șibă ghini.

LAURENȚIU Înțelegeți, eu îmi fac gri- ji. Iată, spre exemplu, domnișoara Vera, ea pornește pentru întâia oară într-o că- lătorie atât de lungă și nu are experiența necesară

VASILE (privind bănuitor) Da, singur, cine sînteți?

LAURENȚIU Eu sunt un coleg

prietenul domnișoarei.

Eu?

Prietenu'

VASILE

sunt

Vasile o măsoară o clipă cu privirea pe Vera, apoi se în- toarce spre Laurențiu.

VASILE Auziți? Sânguri stați fără grijă, că n-o să pățească nică domnișoara lu' Sângur. Asta eu ți-o garantez. Da mata, ai face ghini dac-ai

tăcea și n-ai vorbi cu nimeni

în dodii, înțelegi?

nu ne ducem aicea la prome- nadă, înțelegi? Ăsta-i lucru serios, și noi sîntem oameni serioși și purtăm răspundere, înțelegi?

Că noi

Înțeleg

LAURENȚIU

VASILE Așa că, vezi binișor (îl apucă ușor de nasturele de la tricou) Nu vorbi cu nimeni nică, dacă nu vrei ca domnișoara lu' sângur să aibă probleme, înțelegi?

(adresându-se feme- ilor) Hai, suiți mai repede, că- ntârziem.

Șoferul urcă hotărât în cabină.

Laurențiu dă fuga să ajute femeile să ridice bagajele în ca- bina înaltă a camionului, apoi le ajută să urce și ele.

LAURENȚIU Vera, Doamna Nina, Doamna Ta- mara, eu vă rog, cum ajungeți — dați de știre. Sunați, scrieți. Vera, tu știi adresa mea elec- tronică, cum ajungi la un cal- culator, scrie-mi.

VERA Laurențiu, hai du-te întârzii la lecție.

c-o să

Femeile au urcat, și ușa cabinei se închide. Vera stă la margine, la geam, cu globul în mână.

LAURENȚIU Nina Petrovna, eu am notat numărul camionului, așa că voi nu vă temeți de nimic, dar să aveți grijă.

VERA Laurențiu, hai du-te, gata Laurențiu

Ochii Verei se umplu de lacrimi.

LAURENȚIU Eu n-o să stau liniștit, până când voi n-o să-mi comunicați că ați ajuns cu bine.

Camionul pornește. Laurențiu fuge cât poate în drept cu cabina.

LAURENȚIU Vera, mă auzi, Vera! Eu te aștept, întoarce-te cât mai repede, Vera

VERA Laurențiu, hai du-te

Vera plânge de-a binelea.

LAURENȚIU Vera! Eu te iubesc, Vera!

te aștept! Te iubesc! Vera!

Eu

Laurențiu Pavlovici rămâne în urmă, înecat în norul de praf ridicat de camion.