Sunteți pe pagina 1din 2

(conflictul/conflictele dintr-un roman psihologic, aparţinând perioadei interbelice; Camil

Petrescu – Patul lui Procust)

Afirmaţia lui E. Lovinescu se concentrează în jurul analizei psihologice care se află


îndărătul tuturor creaţiilor epice. Promotor al noului roman, Camil Petrescu a îmbogăţit
estetica acestei specii literare.
În conferinţa ,,Noua structură şi opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu teoretizează
romanul modern de tip proustian, pe care îl opune romanului de tip tradiţional. Romanul
modern deplasează accentul de la un romanesc al evenimentelor la un romanesc al
psihologiei, de la omniscienţa la pluriperspectivism. Noul roman este unul de observaţie a
vieţii interioare, de analiză psihologică, fiind scris la persoana I.
Apărut în 1933, la trei ani după ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
romanul ,,Patul lui Procust” impune un analist de excepţie şi un creator al unei forme
narative deosebite. Perspectivele interioare asupra evenimentelor şi personajelor derivă
din punctul de vedere unic şi subiectiv al fiecărui personaj-narator.
Titlul romanului ,,Patul lui Procust” face trimitere la o povestea mitologică amintind de
tâlharul Procust care ataca trecătorii pe drumul între Atena şi Megara. El avea două
paturi, unul foarte mare şi unul foarte mic, unde îi aşeza pe trecătorii prinşi, pe cei înalţi
în patul cel mic, pe cei scunzi în patul cel mare, chinuindu-i până când ajungeau să se
potrivească cu dimensiunea patului în care erau aşezaţi. Procust îşi găseşte sfârşitul fiind
ucis în acelaşi mod de către Tezeu. Titlul este o metaforă sugerând imaginea societăţii ca
pe un pat al lui Procust, ca spaţiu limitat, dar şi incompatibilităţile relaţiilor interumane.
Patul psihologic a lui Procoust devine un spaţiu al inadecvării pentru lumea personajelor
romanului, un spaţiu al dilemelor existenţiale, fie că este vorba despre planul sentimental,
fie că este vorba despre planul social. Structura romanului este complexă, determinând
compoziţia pe mai multe planuri narative care se intersectează şi se determină reciproc:
trei scrisori ale doamnei T. către autor, jurnalul lui Fred Vasilescu intitulat ,,Într-o după
amiază de august”, în care sunt incluse şi scrisorile lui G.D. Ladima către Emilia,
Epilogul I care îi aparţine tot lui Fred, Epilogul II şi notele din subsolul paginii, fiind
redactate de autor.
Una din particularităţile romanului este structura lui compoziţională, confensiunea şi
documente care alcătuiesc şiruri de mărturii ale unor „dosare de existenţă”. Originalitatea
romanului e dată de subtilitatea şi profunzimea analitică a conştiinţelor, de dramele
interioare suferite din iubire şi demnitate.
Principalele modalităţi de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu constituie
tehnici specifice creaţiilor literare psihologice, pe care le îmbină cu măiestrie şi talent:
monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi a sufletului, autoanaliza care scot
în evidenţă zbuciumul interior al personajelor.
Doamna T. crede că Fred este împlinirea iubirii sale, dar este în stare să sufere atunci
când D. iese cu altă femeie, chiar dacă e vorba doar de o vanitate rănită. Fred o iubeşte pe
doamna T., însă o părăseşte. Cuplul Emilia-Ladima este sortit eşecului, fiindcă Emilia
vrea bunăstare, succes iar Ladima îşi doreşte ca ea să fie mama şi gospodină grijulie.
Romanul se construieşte din eforturile fiecărui personaj de a-şi adecva existenta la
cerinţele şi slăbiciunile celorlalţi.
Camil Petrescu este unul dintre scriitorii, aşa cum afirmă şi E. Lovinescu, care a adâncit
„analiza psihologică până la reconstituirea întregii plase de acţiuni şi reacţiuni sufleteşti
din dosul faptelor” – creează un model de feminitate, de delicateţe şi sensibilitate, calităţi
ale doamnei T. După un mariaj terminat prin divorţ femeia se stabileşte în Bucureşti,
unde îl întâlneşte pe D. având sentimentul că şi-a ratat viaţa din cauza ei. Narator fin,
doamna T. dezvăluie în scris pasiunea pentru un alt bărbat notat cu X., care i-a refuzat
însă iubirea. Perspectiva feminină asupra iubirii reiese din cele trei scrisori, pe care
doamna T. le scrie la rugămintea autorului.
Jurnalul lui Fred intitulat „Într-o după-amiază de august” aduce o nouă perspectivă asupra
iubirii. Fred află că pe Emilia Răchitaru o iubise Ladima, poet şi ziarist pe care îl
cunoscuse bine. Iubirea dintre Fred şi doamna T. începuse cu patru-cinci ani în urmă,
când Fred îi ceruse să-i decoreze apartamentul. Conflictul interior apare atunci când Fred
renunţă la doamna T., deşi o iubeşte cu patimă sau cel puţin aşa se înţelege din toate
gesturile pe care le face faţă de ea. Citind scrisorile lui Ladima, Fred se descoperă pe sine
în tragedia unui bărbat care iubise o femeie nedemnă de ea.
Notele de subsol ale autorului scot în evidenţă statutul omului în societatea vremii, unde
cei cinstiţi ca Ladima trăiesc mizerabil şi în umbra celorlalţi. Astfel că talentul,
demnitatea gazetarului Ladima nu pot învinge păienjenişul afacerilor frauduloase ale lui
Gheorghidiu şi Lumânăraru. Ceea ce a dus la ruperea definitivă a acestei colaborări, a
fost apariţia unui articol prin care Ladima acuza puterea politică de afaceri oscure în
domeniul financiar bancar conturându-se astfel conflictul exterior, cel cu societatea.
Impresionat de condiţia omului superior şi neînţeles, Fred va cerceta împrejurările în care
Ladima s-a sinucis („Epilog I”).
Personajele sunt văzute din mai multe perspective ca într-un sistem se oglinzi paralele.
Ele se constituie antitetic, împletindu-şi destinele: doamna T. şi Emilia, Fred şi Ladima.
Personajul se autoconstituie prin mărturisire sau este reflectat în conştiinţa celorlalţi.
Dragostea lui Fred pentru doamna T. rămâne un mister, însă în „Epilogul II” aflăm că a
murit într-un accident de avion chiar a doua zi după ce predase manuscrisul. Autorul
devine primul cititor al scrisorilor dar şi a jurnalului, pe care îl înmânează doamnei T.
care află cu surprindere că fusese iubită aşa de mult cum ea iubise.
Finalul romanului cuprinde discuţia doamnei T. cu naratorul, din care reiese că ea fusese
tot timpul frământată de incertitudinea iubirii lui Fred, neînţelegând de ce acesta a
întrerupt relaţia cu ea. Finalul este deschis, misterul morţii rămâne neelucidat: accident
sau sinucidere?
Afirmaţia lui E. Lovinescu „analiza psihologică se află îndărătul tuturor creaţiilor epice,
existând scriitori ce au adâncit până la reconstituirea întregii plase de acţiuni şi reacţiuni
sufleteşti din dosul faptelor” este susţinută de cel puţin trei argumente rezultate din
analiza romanului psihologic „Patul lui Procust” de Camil Petrescu. Primul argument îl
constituie subtilitatea analitică a conştiinţelor, dramele interioare suferite din iubire şi
demnitate. Al doilea argument este dat de construcţia în oglinda a personajelor, în cazul
cărora multiplele perspective înlocuiesc punctul unic şi obiectiv. Al treilea argument este
cel referitor la principalele modalităţi de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu:
monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi-a sufletului, autoanaliza care scot
în evidenţă zbuciumul interior al personajelor.