Sunteți pe pagina 1din 12

Dreptul administrativ

Subdiziviunile dreptului:

- Drept public – viata statului


- Drept privat – chestiunile privitoare la indivizi

Dreptul public = cuprinde normele juridice care privesc statul, organizarea si functionarea
sa, raporturile dintre autoritati, dintre stat si particulari precum si raporturile dintre state.

Dreptul privat = determina raporturile dintre particulari, fie intre persoane fizice sau juridice,
dara fara ca aceste persoane sa detina putere publica

Distinctia intre dreptul public si dreptul privat:

1. Normele de drept public au un caracter politic pronuntat si sunt intr-o


schimbare mai rapida pe cand normele de drept privat sunt mai cristalizate si stabile
2. In dreptul public nu oricine poate sa exercite drepturile reglementate de
normele care apartin acestuia pe cand in dreptul privat oricine poate sa fie titularul
unui drept, fie ca este sau nu cetatean al statului, fara deosebire de nationalitate, sex,
religie
3. Dreptul public are la dispozitie forta de constrangere a statului in cazul incalcarii
normelor sale pe cand in dreptul privat constrangerea o gasim mai rar
4. In dreptul public toate normele juridice sunt obligatorii, pe cand in dreptul privat
normele sunt supletive
5. Publicitatea este de esenta in dreptul public, pe cand secretul este de esenta
dreptului privat

Principiul separatiei puterilor in stat a fost consacrat in

Constitutia SUA 1787 Au aparut norme de drept administrativ incluse in diferite

Constitutia Frantei 1791 acte si se putea vorbi despre aparitia unei noi ramuri de

drept public - drept administrativ

In Tarile Romane adoptarea Regulamentelor Organice a fost privit fie ca instituirea


primei constitutii scrise, fie ca o consacrare a unui regim juridic administrativ Æ s-a
considerat ca fiind principalul izvor al dreptului administrative in intelesul modern al
acestuia.

Locul dreptului administrativ in dreptul public

Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public.

Dreptul administrativ este o ramura a sistemului de drept care are ca obiect


normele juridice ce asigura functionarea si organizarea administratiei publice, inclusiv
a servicilor publice administrative de baza si executarea legii.


 
Dreptul administrativ cuprinde norme care stabilesc organizarea si functionarea
organelor centrale ale administratiei publice si a autoritatilor administrative locale, a
organismelor ce gireaza serviciu publice si raporturile dintre ele.

Deoarece serviciile publice administrative au devenit din ce in ce mai numeroase s-a marit si
domeniul dreptului administrativ. Din acest motiv s-au desprins din acesta discipline ce au
devenit independente precum : dreptul financiar, dreptul asigurarilor sociale, dreptul bancar.

Izvoarele dreptului administrativ

Izvoarele scrise

1. Constitutia si alte legi constitutionale


- Constitutia este sursa directa sau indirecta a tuturor actelor juridice emise de
administratia publica
2. Legile organice
- Pot privi administratia publica, organizarea si functionarea Guvernului, statutul
functionarilor publici, etc
3. Legile ordinare
- Aceste legi cuprind norme ce reglementeaza raporturile juridice administrative si pot
avea caracter normativ sau individual
4. Decretele prezidentiale
- Acte juridice ce pot avea caracter normativ sau individual
5. Ordonantele si hotararile Guverunului
- Emise in baza legii de abilitare sau de urgenta a Guvernului
6. Ordinele si instructiunile ministrilor
- De asemenea reprezinta izvoare ale dreptului administrativ
7. Actele normative ale administratiei publice locale
- Hotarari, dipozitii ale primarului si presedintilor consililor judetene, ordinele prefectului
8. Actele unor institutii publice centrale
- Pot constitui surse ale dreptului administrativ cu conditia ca acestea sa contine norme
juridice de drept administrativ
9. Conventiile si tratatele internationale
- Au stranit discutii si controverse.Dar in masura in care din conventiile internationale
rezulta nemijlocit drepturi si obligatii pentru organele administrative, aceste conventii
sunt izvoare ale dreptului administrativ.


 
Izvoarele nescrise

1. Cutuma
- Normele cutumiare nu sunt recunoscute ca izvor de drept administrativ dar trebuie sa
admitem ca practica normativa de la noi din tara, demonstreaza ca si cutuma poate
deveni izvor de drept. Conditiile cutumei sunt: a) practica indelungata si b) formarea
convingerii opiniei publice asupra caracterului obligatoriu

2. Doctrina
- Reprezinta un ansamblu de opinii si conceptii si nu poate constitui un izvor formal al
dreptului. O data cu redactarea si codificarea regulilor de drept, rolul doctrinei a
pierdut din importanta constituind doar un izvor interpretativ.

3. Jurisprudenta
- Este constituita din hotararile pe care instantele judecatoresti de toate gradele le-au
dat in spetele ce le-au avut de judecat, spre a rezolva conflictele de orice natura cu
care au fost sesizate. Juridprudenta nu constituie izvor de drept, deoarece instantele
aplica si interpreteaza legea, nu o creeaza.
- Juridprudenta are un caracter aparte nascut din 2 argumente:
a) O instanta nu are dreptul sa se pronunte decat intr-o cauza dedusa judecatii ei,
deci intr-un caz particular
b) In organizarea noastra judecatoreasca o instanta nu este legata de hotararea
unei alte instante superioare in grad si nici chiar de propriile sale hotarari
anterioare
De aici concluzia ca jurisprudenta nu poate prezenta aspectul de generalitate in
interpretare, de sistematizare si stablitate ce i-ar permite sa devina ansolut
obligatorie.

Puterea de reglementare

Puterea de regelementare este puterea de a statua, acordata prin vointa


generala a autoritatilor, altele decat parlamentul, fie nationale, fie locale.

Autoritatile locale, competenta lor de a reglementa rezulta din Legea 215/2001 privind
administratia publica locala.

Actul administrativ normativ vine in completarea legii, acolo unde anumite raporturi
juridice nu au fost reglementate de lege, desi aceste reglementari sunt necesare fiind cerute
de necesitatile vietii social economice si trasformarile ce se prefigurau.


 
Nu de putin ori actul administrativ normativ creeza reguli noi, reglementeaza raporturi
speciale care nu intra in sfera de interes a legii, cu tot caracterul ei maxim de generalitate

In Tarile Romane pana la Regulamentele Organice 1831-1832 nu putem vorbi de o


adevarata putere regulamentara. Regulamentele recunoasteau domnului competenta de a
emite ordonante si de a sanctiona regulamentele de politie pregatite de Consiliul
Administrativ.

Constitutia de la 1923- puterea regulamentara nu apartinea numai regelui ci si


autoritatilor locale descentralizate si unor autoritati inferioare regelui.

In perioada antebelica – regulamentele de administratie facute de autoritatile locale


descentralizate isi aveau fundamentul in principiul autonomiei locale. Ministrilor li se
recunostea dreptul doar de a emite regulamente de administratie interioara, avand drept
temei ordinea ierarhica.

Argumentele de fundamentare a puterii de regelementare:

1. Teoria mandatului legislativ

- Invoca dreptul puterii executive de a face regulamente in baza unui mandat dat de
catre puterea legiutoare. Fundamentul juridic il constituie delegatia care este data de
puterea legiuitoare.
- Paul Negulescu combate teoria mandatului legislativ si considera ca fundamentul
puterii de reglementare nu se gaseste intr-un mandat sau o delegatie existand insa o
” delegatiune de materii”.

2. Teoria competentei proprii

- Era de parere ca daca executivul este considerat un organ autonom si creator,


atunci poate actiona autonom si se poate manifesta in primul rand prin puterea
regulamentara.
- In prezent se considera ca este necesar sa li se recunoasca organelor executive o
competenta proprie de a emite acte administrative normative, dar acesta competenta
trebuie sa le fie conferita de Constitutie sau de alte legi, iar normele emise sa nu fie
contrare legilor.
- Actele normative ale autoritatilor locale au ca temei al emiterii lor principiile
descentralizarii, autonomiei locale si ale deconcentrarii servicilor publice care pretind
ca diferitele probleme de ordin judetean sau local sa fie reglementate de autoritatile
locale autonome.

Raporturile de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ sunt relatii sociale supuse reglementarii


normelor de drept administrativ care intervin in legatura si pentru realizarea functiei
executive ale statului.

Raporturile de drept administrativ se modifica sau sting in conditiile prevazute de


normele dreptului administrativ. Raportul de drept administrativ isi are izvorul intr-un act


 
administrativ de regula individual sau intr-un fapt juridic material de care norma juridica leaga
nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea raportului juridic respectiv.

Raportul juridic de drept administrativ are trei elemente: subiect – obiect –continut.

a) In privinta subiectelor

Cel putin unul dintre subiecte trebuie sa fie o autoritate a adminsitratiei publice, un
serviciu public, un functionar public aflat in exercitiul functiei pe care o detine. Celalat subiect
al raportului juridic de drept administrativ poate fi o autoritate a administratiei publice, sau un
functionar, o alta autoritate publica din sfera altei puteri sau un particular care poate fi
persoana fizica sau juridica.

Este de inteles ca unul dintre subiectele raportului juridic trebuie sa fie investit cu
putere publica.

Subiectul investit cu putere publica poate sa fie o ”colectivitate” ( mai multi functionari
publici de exemplu) care actioneaza pentru a realiza competentele autoritatii insisi, in
ansamblul sau. Aceasta colectivitate are o anumita organizare, pe baza de lege, iar atributiile
si sarcinile care ii revin sunt stabilite tot pe baza de lege.

Este posibili ca in anumite cazuri functionarul public sa nu intre in raporturi de drept


administrativ in numele unui ”colectiv”, ci ca autoritate unipersonala. Asa este cazul
primarului, prefectului, ministrului, care sunt autoritati ale administratiei publice unipersonale.

Daca ambele subiecte sunt autoritati ale administratiei publice atunci putem distinge un
raport juridic de subordonare si un raport juridic de colaborare cand cele doua subiecte care
conlucreaza la indeplinirea obiectului raportului juridic administrativ.

Rapoartele juridice de subordonare presupun pozitia subordonata in fata autoritatii


publice si ca persoana din afara sistemului poate cere respectarea dreptului si a libertatilor
conferite de Constitutie, iar daca drepturile sale subiective, recunoscute de lege, au fost
vatamate, conform Legii 554/ 2004 contencios administrativ se poate adresa instantelor de
jduecata pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea peagubei ce i-
a fost cauzata.

b) In privinta obiectului

Obiectul dreptului administrativ este o anumita conduita (actiune sau inactiune) ce


vizeaza drepturile si obligatiile partilor. ( Cum ar fi executarea de acte juridice, de prestare a
unor servicii, de control, de executare a unei lucrari pot constitui obiectul unui raport juridic.)

c) In privinta continutului

Continutul raportului juridic de drept administrativ il formeaza drepturile si obligatiile


subiectelor acestui raport. Drepturile pot avea o natura patrimon sau nepatrimoniala.

Atributiile sunt drepturile autoritatii administrative, cu particularitatea ca exercitarea


drepturilor subiective constituie o obligatie legala a acestora. Astfel exercitarea atributiilor de
catre autoritatea administrativa reprezinta un drept si constituie o obligatie legala, iar
indeplinirea lor este asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului.


 
Drepturile si obligatiile autoritatilor administratiei publice nu pot fi transmise sau
cesionate unui alt organ sau autoritate administrativa. Nici drepturile si obligatiile persoanelor
fizice ,ca subiecte a raporturilor juridice de drept administrativ, nu pot fi transmise, nu pot
face obiectul unei succesiuni, ele dispar ca urmare a mortii titularului.

Relatiile dreptului administrativ cu stiinta administratiei

Dreptul administrativ este o ramura a sistemului nostru de drept care reglementeaza


anumite raporturi sociale in care autoritatiile administratiei publice infaptuiesc puterea
executiva.

Stiinta administratiei are ca obiect de cercetare studierea administratiei publice in


ansamblul ei cu toate implicatiile, relatiile si corelatiile acesteia si cu celelalte elemente ale
sistemului social.

Este de remarcat ca stiinta administratiei publice este o stiinta cu un obiect propriu,


chiar cu un obiect mult mai larg decat dreptul administrativ.

Stiinta administratiei si dreptul administrativ se bazeaza atat pe autonomia acestor


doua discipline stiintifice cat si pe necesitatea utilizarii ambelor in studiul fenomenului
administrativ.

Au un obiect comun : activitatea administrativa a statului si a colectivitatilor


locale.

Legatura dreptului administrativ cu celelalte ramuri ale dreptului

- Interdependenta cu Dreptul Constitutional


- Cu Dreptul financiar sunt relatii foarte stranse mai ales in domeniul normelor
administrativ-financiare
- Are de asemenea alte legaturi si cu celelalte ramuri de drept cum ar fi Dreptul muncii
si al protectiei sociale, Drept civil, Drept penal, Drept procesual civil.

Caracterele si principiile fundamentale ale dreptului administrativ

Dreptul administrativ a inceput sa-si ia avant in secolul al 19-lea, a prins forma si si-a
delimitat unele dintre notiunile sale fundamentale in secolul 20.

A. Dreptul administrativ nu este codificat

Elaborarea unui Cod administrativ ar pretinde ca in domeniile in care s-ar aplica sa


aiba o cuprindere de ansamblu, organizatat logic, completa si coerenta.

Exista riscul ca la noi in tara in aceasta perioada de tranzitie orice incercare de


codificare sa ramana fara obiect.

Efortul de codificare intreprins in Franta in anul 1948 a dorit sa puna in ordine diferite materii,
in textele in vigoare, fara sa le modifice nu a dat rezultatul scontat. Printr-un decret la 10 mai
1948 s-a dispus codificarea normelor de drept administrativ, dar nu s-a reusit decat
elaborarea unui Cod al administratiei comunale, codul sanatatii publice.


 
Prima si singura codificare elaborata incipient in dreptul nostru administrativ o
intalnim in Regulamentele Organice.

Grigore Ghica domn al Moldovei a intocmit un Manual Administrativ al Principatului


Moldovei aparut in 2 volume in anul 1855 dar manualul nu cuprinde a o codificare decat o
aranjare cronologica a normelor.

Prin Legea din 28 Martie 1908 s-a infiintat pe langa Ministerul de Interne Consiliul
Administrativ permanent care a avut sarcina de a elabora un Cod administrativ, sarcina pe
care nu a indeplinit-o niciodata.

Adeptii codificarii vad necesara adoptarea unui:

- Cod al contraventilor
- Cod de procedura administrativa necontencioasa a organelor de stat
- Cod al contenciosului administrativ
- Cod comunal
- Cod al domeniului public national

In sistemul nostru legislativ avem urmatoarele legi exclusive domeniului dreptului


administrativ:

1. Legea nr. 554/2005 – privind contenciosul administrativ


2. Legea nr. 213/1998 – privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
3. O.U.G nr 34/2006 – prvind atribuirea contractelor de achizitie publica

Dar o codificare propriu zisa nu avem

Pentru ca o eventuala codificare sa se produca se impune ca cel putin cateva reguli


sa fie intrunite:
- O mai mare stabilitate a actelor normative aplicate
- O redactare clara si precisa
- Sa se urmreasca interesul general
- Sa se faca o interpretare unitara cu acelasi scop pe intreg teritoriul de aplicare

B. Dreptul administrativ are o baza formata in cea mai mare parte din reguli
scrise

In Romania spre deosebire de Franta, jurisprudenta nu a jucat un rol


creator.Jurisdictia administrativa in Franta are ca specific organizarea in Tribunale ale ordinii
administrative, Tribunalele administrative, Curti administrative de Apel si Consililul de Stat.
Astfel rezulta 3 consecinte:

- Multe dintre regulile de drept administrativ isi au originea in hotararile date de


Consiliul de Stat
- Dreptul administrativ apare ca o creatie a judecatorilor
- Spiritul general al regulilor de drept administrativ reflecta originea lor in care
judecatorul apare urmarind mai degraba o rezolvare practica pentru cazul in speta si
nu pentru viitor


 
Dreptul administrativ romanesc se bazeaza in general pe reguli scrise

C. Perspectiva cuceririi unor noi domenii pentru dreptul administrativ

Dreptul administrativ a patruns in domeniul proprietatii intelectuale, a activitatii


institutilor fundamentale ale statului, sau se afla in fata extinderii contractelor administrative.

Fara indoiala ca aproape nu exista nici un domeniu de activitate in care sa nu


intervina norma de drept administrativ.

Normele de drept administrativ intervin si se impun administratiei, administratilor dar


si judecatorilor.

Principile fundamentale ale dreptului administrativ

Principile fundamentale sunt reguli de conduita de maxima generalitate care stau la


baza organizarii si activitatii tuturor organelor si persoanelorcare exercita atributii ale functiei
executive in interesul general si al care se subordoneaza in exercitarea drepturilor si
asumarea de obligatii, toate celelalte subiecte ale raporturilor juridice administrative.

Aceste principii se numesc fundamentale deoarece prin natura lor ele isi gasec
consacrarea expresa in actul fundamental – Constitutia sau se desprind din regelementarile
emise in baza acesteia.

Aceste principii au un caracter fundamental si pentru faptul ca stau la baza organizarii


si functionarii intregului sistem al autoritatilor publice si a servicilor publice.

Initial in Constitutia din 1991, administratia publica din unitatile administrativ teritoriale isi
intemeiau activitatea pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii servicilor
publice. Legea administratiei locale nr.69/1991 preciza ca administratia publica din untitatile
administrativ-teritoriale se intemeiaza pe 4 principii:

- Principiul autonomiei locale


- Principiul descentralizarii servicilor publice
- Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei locale si de interes deosebit (prin
referendum local)
- Prinicpiul consultarii cetatenilor in problemele locale de interes public

Prin Legea nr. 24/1996 art 1 s-a mai introdus un principiu si anume cel al legalitatii.

1. Principiul continuitatii serviciului public

Servicile publice pot sa corespunda unor interese generale (nationale) sau unor
interese locale, caz in care ele sunt organizate la nivel local ( ex: starea civila).

Prin acest principiu se intelege o activitate organizata de stat sau de colectivitatile


locale, destinata sa satisfaca in mod continuu, cu caracter de permanenta, interesul
general.

2. Principiul conducerii colective

Se caracterizeaza prin faptul ca la adoptarea unei decizii in cadrul unui organ


colegial, ce este organizat si functioneaza in conditiile legii, participa mai multe persoane,


 
ce impreuna si in mod egal, exercita atributile acelui organ. In sistemul administratiei
publice predomina conducerea colectiva. Desigur exista si o expresie a conducerii
unipersonale caracterizata prin faptul ca decizia se ia de o singura persoana, dar in
limitele atributilor functiei pe care o detin.

3. Principiul legalitatii

Constituie o regula fundamentala a dreptului nostru in virtutea caruia toate organele


statului, institutile, functionarii, cetatenii si ceilalti locuitori ai tarii sunt obligati sa respecte
strict legile si celelalte organe normative ale organelor puterii si administratiei de stat, ce
regelementeaza raporturile sociale la care participa.

Respectarea legii este o cerinta esentiala a Constitutiei conform art 16 alin 2 potrivit
caruia ”nimeni nu este mai presus de lege”.

Aplicarea acestui prinicipiu implica discutia a 4 probleme:

a) O prima problema o reprezinta caracterul ierarhic al normelor de drept

Normele juridice nu au aceasi forta juridica.Pornind de la actul dundamental care


reprezinta baza piramidei legalitatii, toate celelalte acte trebuie sa tina cont obligatoriu de
aceasta idiferent de tipul de act normativ astfel ca trebuie sa fie conform si sa respecte
reglementarea superioara.

In acest sens se vorbeste de principiul suprematiei legii ceea ce inseamna ca orice


autoritate sau persoana fizica sau juridica este obilgata sa se supuna legii.

b) Cea de-a doua problema o reprezinta activitatea organelor administrative

In activitatea lor organele administratiei publice emit atat acte administrative


normative cat si acte administrative individuale.

Actele administrative emise de organele administratiei publice se caracterizeaza prin


faptul ca sunt acte juridice ce contin reguli deconduita generale, formulate in abstract si care
reprezinta o manifestare de vointa unilaterala a unei autoritati publice, facute in limitele
competentei ei, in infaptuirea puterii executive cu scopul de a produce efecte juridice, a caror
realizare este garantata prin forta de constrangere a statului.

Tudor Draganu arata ca ceea ce este specific actelor administrative este faptul ca ele
creeaza, modifica, suspenda sau desfiinteaza reguli de conduita umana formulate in
abstract, fara considerarea de persoane si ca au un caracter obligatoriu, adica sunt
susceptibile de a fi aplicate prin forta de constrangere a statului.

Trasaturile distinctive ale actelor administrative sunt:

a) caracter general
b) caracter abstract
c) controlul legalitatii in fata instantelor numai pe cale exceptiei de ilegalitate
d) caracterul obligatoriu


 
Trasaturile generale ale actelor administrative sunt:

a) sunt maifestari de vointa unilaterala a autoritatii publice


b) pot fi emise numai de autoritatile publice prin lege sau prin alt act normativ
c) este emis pe baza legii pentru organizarea si aplicarea in concret a legii
d) sunt executorii

Ca o trasatura generala a actului administrativ este regimul juridic specific reflectat in


regulii proprii privind forma, procedura de emitere, conditiile de valabilitate si controlul
actelor administrative.

c) O a treia problema este aceea a dreptului de apreciere al organelor administrative in


adoptarea masurilor administrative

Recunoasterea dreptului de apreciere pentru organele administrative are drept scop


valorificarea atributiilor acestora si in acelasi timp aplicarea legii in raport de conditiile
concrete. Insa niciodata organele administrative nu vor putea decide impotriva prevderilor
legii. Nu orice act emis in limitele legii este si oportun. Dreptul de apreciere al administratiei
isi gaseste expresia in puterea discretionara a acesteia.

d) Cea de-a patra problema are obligatia sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor

In Constitutie cetatenii sunt egali in fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara
discriminari.

a) Modalitatile ale ilegalitatii

Un act administrativ poate infrange legalitatea din mai multe puncte de vedere:

- Necompetenta
- Vicii de forma
- Ilegalitatea relativa a obiectului actului, scopul sau sau a motivelor sale

b) Sanctiunile incalcarii principiului legalitatii


1. Nulitatea absoluta a actului administrativ
2. Nulitatea relativa a actului administrativ
3. Inexistenta actului administrativ

c) Mijloace de prevenire si de intarire a respectarii principiului legalitatii

1. controlul administrativ
2. controlul jurisdictional
3. controlul parlamentar

1. Puterea discretionara a administratiei

Prin ”puterea discretionara” a administratorului se intelege facultatea pe care i-


o da acestuia legea, de a alege, dupa aprecierea lui, in limitele legii, intre mai multe
solutii posibilie, aplicabile in cazul concret.

10 
 
Activitatea administartorului este discretionara tocmai pentru ca nu mai este un
simplu organ de aplicare a legii iar hotararile lui, nu sunt impuse de acesta, ci sunt rezultatul
unei activitati proprii.

Puterea discretionara poate fi consecinta faptului ca legea intrebuinteaza fie in


ipoteza, fie in dispozitia ei notiuni cu un intleles elastic, notiuni care tocmai acestui motiv le
da organelor de aplicare posibilitatea de a da in imprejurari asemanatoare solutii opuse.

Aceasta tendinta de a folosi clauze generale, nedeterminate cu un inteles elastic de


genul ”ordine publica”, ”bunele moravuri” permit in interiorul limitelor impuse libertatii de
actiune si decizie a administratorului posibilitatea de a alege intre mai multe solutii una
singura, ce poate corespunde scopului urmarit.

Conceptele determinate sunt concepte al caror inteles este precis stabilit, ca intindere
si continut.

Conceptele nedeterminate nu sunt precizate de lege, sfera si continutul raman la


aprecierea administratorului care in momentul aplicarii va avea posibilitatea de a alege mai
multe solutii ce se va da intr-un caz concret.

Puterea discretionara libera= este chiar cand legea da posibilitatea de a alege dintre
mai multe solutii aplicabile unui caz concret, fara interventia legii.

Putere discretionara limitata = este atunci cand organele administrative nu mai au


libertatea de a alege, chiar cand legea indica modul de solutionare, este drept cu ajutorul
unor concepte elastice.

Exista convingerea necesitatii ca puterea discretionara sa fie cat mai putin exercitata
in activitatea organelor executive sau sa fie limitata.

Legiutorul poate micsora puterea discretionara in cel putin 3 situatii:

1. Stabilind anumite imprejurari in care administratia este obligata sa faca un act sau
cand administratia este obligata sa faca actul
2. Fixand anumite termene la care administratia poate sau trebuie sa actioneze
3. Prescriind chiar continutul actului

In aceste cazuri vorbim de o competenta legala sau competenta determinata. Puterea


sau competenta legala se opune competentei sau puterii discretionare sau se poate
completa.

Atunci cand legea, prin puterea discretionara conferita, lasa organului administrativ
posibilitatea de a alege solutia oportuna, actul administrativ emis in temeiul acestei puteri
de alegeri, este sustras controlului jurisdictional.

Cand legea lasa libertatea de actiune organului administrativ, fara sa-l autorizeze sa
actioneze pe baza unor considerente de oportunitate, punandu-i la indemana alte criterii,
actul administrativ va fi supus controlului jurisidictional.

2. Starea de necesitate si consecintele ei pentru statul de drept

11 
 
In viata oricarui stat pot interveni imprejurari exceptionale care presupun masuri direct
proportionale de aceeasi natura care sa faca fata pericolului.

Astfel in fata pericolelor se impune ca in astfel de situatii unele atributii ale organului
legislativ sa fie preluate de catre guvern sau chiar de catre presedinte.

”Prin circumstante exceptionale se intele acele situatii de fapt care produc dublu
efect, suspenda autoritatea regulilor de drept obisnuite ce privesc administratia si
declanseaza aplicarea unor acte cu o legalitate particulara.”

In cazul tarilor cu constitutie rigida, un astfel de transfer de atributii, este posibil, dar
numai in limitele prevazute de actele fundamentale.

12