Sunteți pe pagina 1din 2

c  

         


Personalitatea Ieromonahului Ghelasie Gheorghe cred că poate sta alături de mulţi alţi părinţi
duhovniceşti români.

Truditor neobosit în a împlini cuvântul Domnului, s-a dat pe sine ca o jertfă vie acestei lucrări
tainice de a schimba omul vechi în cel nou.

L-am cunoscut personal pe părintele, la mijlocul anilor '90 în cursul unor pelerinaje la
Mănăstirea Frăsinei, de care auzisem că este o lavră de rit atonit, renumită pentru asprimea
ascezei dusă de vieţuitorii de aici. În acest loc am întâlnit mulţi părinţi duhovniceşti.
Mi-l aduc aminte cu evlavie aşa cum era: simplu, uscăţiv, dar plin de energie, mereu în preajma
tinerilor pe care îi întâmpina cu mare căldură şi grijă părintească.

De părintele Ghelasie auzisem vorbindu-se graţie cărţilor sale care au iscat multe controverse şi
polemici, multe dintre ele izvorând fie dintr-o neînţelegere a acestora, fie din folosirea unor
şabloane rigide în judecarea acestora, după literă, iar nu în duh filocalic.

Citirea primelor sale cărţi mi-a stârnit interesul de a-l cunoaşte personal şi pentru descifrarea
celor neînţelese. Stilul său oarecum ermetic m-a şocat la prima vedere, cu toate că citisem
anterior din Sfinţii părinţi, fapt pentru care aşteptam cu nerăbdare să-l întâlnesc pentru a-mi
clarifica multe lucruri.

Contactul cu părintele a fost de mare folos duhovnicesc, îndepărtându-mi multe Äfixaţii", aşa
cum obişnuia dânsul să numească prejudecăţile, de care suferă mulţi cei care iau contact pentru
prima dată cu scrisul său.

Asemeni marilor asceţi, părintele în scrierile dânsului îşi îmbrăca propriile trăiri, nevoinţe şi
păreri personale într-o formă lirică deosebită.

Sunt unii care îl contestă spunând că nu scrie în linia Sfinţilor Părinţi, fapt ce demonstrează că îl
judecă formal, utilizând şabloane artificiale, trecând prin filiera minţii şi nu a inimii, experienţa
personală a unui mare trăitor al zilelor noastre.

Unul din marile merite sau mai bine zis roade ale scrierilor sale este aceea că a polarizat interesul
multor tineri sau intelectuali atei sau căutători ai propriilor căi spirituale, întorcându-i cu hotărâre
pe mulţi spre Biserica lui Hristos de la yoga sau alte mişcări ezoterice.

Pe de altă parte, ca duhovnic, simţeai că verbul său te mângâie şi te mustră în acelaşi timp,
simţindu-i mai târziu foloasele. Puterea sfatului său era o ilustrare elocventă a faptului că era un
mare trăitor al cuvântului lui Hristos.

Ceea ce şochează pe mulţi din criticii săi, constituie tocmai ceea ce lipseşte acestora, şi anume
adecvarea mesajului bisericii la provocările timpului modern.

Interesant este de remarcat, că însăşi intrarea în înţelesul scrierilor dânsului implică o anume
mistică, ca şi taina intrării in biserică a catehumenului, limbajul său fiind unul arhetipal ca şi cel
biblic, provocând cititorul să se apropie mai serios de ritul ortodox, şi chemându-l în final la o
trăire autentică a Liturghiei Euharistice în Biserică.

Părintele îşi aduce o contribuţie personală importantă şi în isihasmul românesc pe care îl numeşte
Äcarpatin" sau Äiconic", sesizând elementele noi aduse de practica mistica iconică specific
carpatină faţă de celelalte mistici sinaitice, atonite sau ruse.

De altfel, părintele Ghelasie a căutat in numeroase rânduri să aducă aminte că nu are pretenţia că
scrierile sale să fie aprobate de toţi, şi să arate că acestea exprimă numai interpretarea sa
personală. De asemeni, a atras atenţia şi s-a delimitat prin cărţile sale de ocultul şi magicul care
bântuie astăzi prin lume, oferind pentru omul modern bolnav ca terapie sacră, reintegrarea sa în
Biserică.

Personal păstrez o vie amintire a acestui mare părinte duhovnicesc şi invit sincer pe toţi cei care
îl resping, să cerceteze în viitor lucrarea sa în lume, nu pentru a găsi motive de dispută ci în
vederea descoperirii contribuţiei originale la isihasmul românesc a acestui mare trăitor şi
nevoitor al plaiurilor carpatine.

O dată, la plecare, ştiind că aveam să merg ca să lucrez o perioadă mai lungă în America,
Părintele a spus: ÄÎn lume este multă necurăţie, dar voi să vă păstraţi curăţia´. Acest îndemn mi
s-a întipărit în inimă ca un viu, mereu actual imbold spre lumina Chipului Preacurat al lui
Hristos, întru care floarea curăţiei inimii răsare şi odrăsleşte acel rod al Vederii ± propriu iubirii
duhovniceşti.

Adrian Radu,
ing. chimist şi editor,
Pennsylvania, U.S.A.

(articol apărut în volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti,
2004, pp. 121-123)