Sunteți pe pagina 1din 6

1 Petru 1:14-16  

Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi


târîţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în
neştiinţă.
Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi
sfinţi în toată purtarea voastră.
Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”.
Evrei 12:14  Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără
care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Din punct de vedere teologic, sfînt înseamnă pur, curat,
imaculat, dedicat lui Dumnezeu, având caracter
asemănător cu al lui Dumnezeu.
1 Tesaloniceni 4:7,8  Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la
necurăţie, ci la sfinţire.
De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte
nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său
cel Sfânt.
Efeseni 1:4,5  În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de
întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană
înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit
mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna
plăcere a voiei Sale,
Sfinţenia este o cerinţă a lui Dumnezeu pentru că
suntem mântuiţi, este o parte a mântuirii noastre (pentru
că suntem copii ai lui Dumnezeu nu ca să fim copii ai Lui)
Termeni care sînt utilizaţi pentru noţiunea de sfinţenie:
HAGIOS — pus de o parte, exprimă ideea de separaţie
(Romani 1:7).
AMIANTOS — neprihănit, fără pată (Iacov 1:27).
HIEROS — sfînt pentru Domnul (I Cor. 1:1,2 ).
HOSIOS — nevinovat de crime sau alte fapte nedemne
(Evrei 7:26).
a) Separare de tot ce este rău, profan şi lumesc pentru
un scop sacru.
b) Consacrare deplină spre a fi folosit numai de
Dumnezeu.
1. Actul iniţial al sfinţirii - Aceasta este sfinţirea
poziţională
2. Procesul sfinţirii - Sfinţirea, ca proces, continuă
pe parcursul întregii vieţi.
3. Sfinţirea completă şi finală - Sfinţirea
completă şi finală va avea loc la arătarea lui Cristos.

S-ar putea să vă placă și