Sunteți pe pagina 1din 5

Transferul de căldură - Curs

Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii largi

Convecţia la mişcarea liberă (naturală) a fluidului

Curgerea în spaţii largi

Convecţia liberă pe suprafeţe verticale

Se consideră o placă plană aşezată vertical şi care este în contact cu un fluid staţionar având temperatura mai mică decât a plăcii. Diferenţele de densitate generează, în apropierea suprafeţei plăcii, un strat limita în care fluidul are o mişcare ascensională. Pentru simplificare, se consideră grosimea stratului limită dinamic egală cu grosimea stratului limită termic. În interiorul stratului limită, atât viteza cât şi temperatura variază liniar în lungul plăcii (pe înălţimea acesteia). În prima parte a plăcii, mişcarea fluidului are caracter laminar, după care devine turbulentă. Fluidul este considerat incompresibil iar proprietăţile fizice ale acestuia, cu excepţia densităţii, nu depind de temperatură.

cu excep ţ ia densit ăţ ii, nu depind de temperatur ă . Fig. 3.24: Schi

Fig. 3.24: Schiţa plăcii verticale

de temperatur ă . Fig. 3.24: Schi ţ a pl ă cii verticale 1 Ipoteze: w

1

Ipoteze:

w

t

δ =δ =δ

f =

p

d

> t

f

t

0

w y = const.

y

t

y

=

const. ;

∂ρ

ρ

∂ ρ

=

=

x

y

z

2

w

y

2

y

2

t

y

= 0

2

= 0

= 0

c

p ,

λν ≠

,a

ρ=ρ(t)

,

f (t)

A - stat limită laminar

B - strat limită turbulent

C - film (substrat) laminar

Ghiaus A.-G.

Transferul de căldură - Curs

Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii largi

Se analizează variaţia vitezei şi a temperaturii în stratul limită laminar. Ecuaţia de continuitate:

w

 

w

x

+

w

y

= 0

 

w

y

 

x

 

y

 

w

x

=− x

y

 

w

y

+

w

y

1

=− ⋅

p

+ ν ⋅

2

w

y

x

x

 

w

y

 

y

ρ

y

x

2

 

Ecuaţia de mişcare pe direcţia y:

g

Se substituie componenta orizontală a vitezei şi gradientul presiunii pe verticală, care este dat de forţele masice gravitaţionale.

şi se obţine:

x

p

y

ρ

=− ⋅ g

f

w

y

w

y

+

w

y

=

 ρ

f

1

+ ν ⋅

2

w

y

y

 

x

 

w

y

y

 

g

ρ

 

x

2

Se defineşte coeficientul de dilatare volumică,

β :

 

1

1

 

ρ

ρ

f

=

ρ − ρ

f

 

t

t

f

 

ρ ⋅

(

t

t

f

)

f

)

 
 

2

w

β

(

t

t

f

)

+

ν ⋅

y

x

2

1

=

1

v

v

f

v

T

p

v

f

T

T

f

 

ρ

f

ρ

  ∂ v

β =

= ρ

f

(

1 =β⋅ t t

Ecuaţia de mişcare devine:

x

w w

y

y

y x

+

w

y

w

y

y

=

g

Remarcă: Spre deosebire de convecţia forţată, unde distribuţia vitezei era

independentă de temperatură, la convecţia liberă în ecuaţia de mişcare apare şi

temperatura,

t , care se determină împreună cu componenta verticală a vitezei,

w

y , prin rezolvarea simultană a sistemului de ecuaţii diferenţiale.

ă a vitezei, w y , prin rezolvarea simultan ă a sistemului de ecua ţ ii

2

Ghiaus A.-G.

Transferul de căldură - Curs

Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii largi

Ecuaţia căldurii:

x

 

t

t

2

t

w

+

=

x

x

w

y

y

a

x

2

w

y

t

+

t

=

2

t

 

y x

w

y y

 

a

x

2

Atât soluţia generală a componentei verticale a vitezei cât şi cea a temperaturii în interiorul stratul limită laminar se consideră ca fiind funcţii polinomiale de gradul trei.

w

y

= C x + C x + C x + C

1

2

3

3

2

t = C

5

x

3

+ C x

6

2

+ C x + C

7

8

4

Cele opt constante se determină prin impunerea condiţiilor la frontierele stratului limită laminar.

la

x

= 0

la

x = δ

w

y

= 0;

t = t

p

;



 

w

y

= 0;

t = t

f ;

2 ∂ w y g ⋅ β =− 2 ν ∂ x 2 t ∂
2
w
y g ⋅ β
=−
2
ν
∂ x
2 t
∂ = 0
2
∂ x
∂ w
y
= 0
∂ x
t
= 0

x

(

t

p

t

f

)

Soluţiile particulare ale componentei verticale a vitezei, respectiv a temperaturii, sunt:

verticale a vitezei, respectiv a temperaturii, sunt: w y = g ⋅ β ⋅ δ 2

w

y

=

g

β ⋅ δ

2

(

t

p

t

f

 

)

t

=

t

f

+

4 ν

(

t

p

t

f

)

1

3

x

δ

 

1

x

δ

2

x

δ

2

Ghiaus A.-G.

Transferul de căldură - Curs

Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii largi

- Curs Cap. 3: Convec ţ ia liber ă în spa ţ ii largi Fig. 3.25:

Fig. 3.25: Distribuţia vitezei

ă în spa ţ ii largi Fig. 3.25: Distribu ţ ia vitezei Fig. 3.26: Distribu ţ

Fig. 3.26: Distribuţia temperaturii

Expresia variaţiei grosimii stratului limită cercetărilor experimentale:

unde Pr =

ν

a

şi Gr =

δ=

3,93 y

g

y

3

ν 2

⋅ β

(

t

p

  0,952

+

Pr

Gr Pr

2

t

f

)

.

δ a fost obţinută pe baza

0,25

Coeficientul de convecţie local

local:

− λ ⋅

∂ t ∂ x
t
x

x

=

0

= α ⋅

(

t

p

t

f

)

α se determină din bilanţul termic unitar

λ

(

t

p

t

f

)

 

2

δ

= α ⋅

(

t

p

t

f

)

α =

  Gr

  0,952

2

λ

=

0,508

λ

Pr

 

δ

 

y

+

Pr

2

0,25

Criteriul determinant Nusselt local

Nu

va avea expresia:

Nu

Gr

Pr

2

α ⋅ y

= λ

0,508

0,952

+

Pr

=

0,25

Nu     Gr ⋅ Pr 2 α ⋅ y = λ 0,508 ⋅

4

Ghiaus A.-G.

Transferul de căldură - Curs

Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii largi

Relaţii empirice de calcul

În practica inginerească, coeficientul de convecţie global întreaga placă) se determină cu ajutorul criteriului Nusselt:

Nu = C

unde coeficientul

C

(

Gr Pr

λ α = Nu ⋅ l c ) n ⋅ ( Pr Pr p
λ
α =
Nu
l
c
)
n ⋅ (
Pr Pr
p

[W/m 2 ·K]

)

0,25

= C Ra

n

(

n ⋅ ( Pr Pr p [W/m 2 ·K] ) 0,25 = C ⋅ Ra n

Pr

Pr

p

) 0,25

şi exponentul n depind de regimul de curgere :

C,n = f (Ra)

Tab. 3.7: C şi n pentru suprafeţe verticale

α (pentru

Ra

< 10 3

10 3

10

9

10 9

10

13

C

1

0,59

 

0,13

 

n

0

0,25

 

0,33

 

- Lungimea caracteristică este înălţimea plăcii (conductei).

l

c =

h

- Temperatura de referinţă la care se determină proprietăţile fluidului este temperatura fluidului înafara stratului limită.

propriet ăţ ile fluidului este temperatura fluidului înafara stratului limit ă . t ref = t

t

ref

= t

5

f

Ghiaus A.-G.