Sunteți pe pagina 1din 8

Transferul de căldură - Curs Cap.

3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

Curgerea paralelă cu suprafeţe plane


Se consideră o placă plană subţire, în lungul căreia curge un fluid
incompresibil cu temperatura mai mică decât cea a plăcii, având presiunea
constantă şi viteza uniformă. Forţele masice se consideră neglijabile iar
proprietăţile fizice ale fluidului independente de temperatură.

Ipoteze: δ << l
δ << b
wz = 0 ;
∂ρ ∂ρ ∂ρ
= = =0;
∂x ∂y ∂z
t f < t p , w f = const . ;
∂p ∂p
p = const . ; = = 0;
∂x ∂y
r
ρ , c p , λ ,ν ≠ f (t ) ; g =0.
Fig. 3.10: Schiţa plăcii plane

Efectele de viscozitate din apropierea suprafeţei plăcii sunt importante.


Această zonă se numeşte strat limită dinamic (SLD).
Grosimea stratului limită dinamic, δ d , se consideră distanţa, în direcţia
normalei la suprafaţa plăcii, la care componenta longitudinală a vitezei fluidului
devine egală cu 99% din viteza curentului liber (din afara SLD). Grosimea
stratului limită dinamic creşte în direcţia de curgere a fluidului.

wx y =δ = 0 ,99 ⋅ w f [m/s]
d

Fig. 3.11: Stratul limită dinamic Fig. 3.12: Variaţia vitezei fluidului

1  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

Prin analogie cu stratul limită dinamic, se defineşte stratul limită termic


(SLT) ca zona din apropierea suprafeţei plăcii în care gradientul de temperatură
este important.
Grosimea stratului limită termic, δ t , se consideră distanţa, în direcţia
normalei la suprafaţă, la care temperatura fluidului diferă, faţă de temperatura
curentului liber (din afara SLT), cu 1% din diferenţa dintre temperatura peretelui
şi cea a curentului liber.

(
t y =δ = t f + 0 ,01 ⋅ t p − t f
t
) [ºC]

Fig. 3.13: Stratul limită termic Fig. 3.14: Variaţia temperaturii fluidului

Regimul de curgere laminar ( Re < 10 5 )

Fluidul curge paralel cu placa, cu viteză moderată. În interiorul straturilor


limită, atât componenta longitudinală a vitezei cât şi temperatura au variaţie
liniară în direcţia de curgere a fluidului (în lungul plăcii).

∂ wx ∂ 2 wx
= const . , =0
∂x y ∂x 2

∂t ∂ 2t
= const . , =0
∂x y ∂ x2

Componenta longitudinală a vitezei, wx , se determină prin integrarea


ecuaţiilor diferenţiale de continuitate şi de mişcare.

2  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

∂ wx ∂ w y
- Ecuaţia de continuitate: + =0
∂x ∂y

y∂ w ∂ wx
wy = − ∫ x ⋅ dy → wy = − ⋅y
o ∂x ∂x

- Ecuaţia de mişcare pentru direcţia longitudinală, x :

∂ wx ∂ wx 1 ∂p  ∂2w ∂ 2 wx 
wx ⋅ + wy ⋅ =− ⋅ +ν ⋅  x +
∂x ∂y ρ ∂x  ∂ x2 ∂ y 2 

∂ wx ∂ wx ∂ wx ∂ 2 wx
wx ⋅ − ⋅ ⋅ y =ν ⋅
∂x ∂x ∂y ∂ y2

Variaţia componentei longitudinale a vitezei, wx , are aspect similar


indiferent de distanţa x , ceea ce matematic se poate scrie astfel:

wx  y   y 
= f   → wx = w f ⋅ f  
wf  δ d   δ d 

unde w f este viteza fluidului înafara stratului limită dinamic iar δ d este
grosimea stratului limită dinamic.

Soluţia particulară se determină prin impunerea condiţiilor la frontierele


stratului limită dinamic:
∂ wx ∂ 2 wx
la y = 0 → wx = 0 ; = const . ; =0
∂y ∂y 2

∂ wx
la y = δ d → wx = w f ; =0
∂y

Grosimea stratului limită dinamic δ d , se poate determina cu ajutorul


teoriei similitudinii aplicată ecuaţiei diferenţiale de mişcare:

(Cwx )2 = C C wx ( )
C wx ⋅ C y 2 wx ⋅ y 2
ν ⋅ → =1 → = const .
Cx (C y )
2 C x ⋅ Cν ν ⋅x

3  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

La graniţa SLD ( y = δ d ), componenta longitudinală a vitezei fluidului,


wx , devine egală cu viteza liberă a fluidului w f . Rezultă că:

w f ⋅ δ d2 ν ⋅x
= const . → δ d2 = const . ⋅
ν ⋅x wf

ν ⋅x x x
δ d = const . ⋅ = const . ⋅ = const . ⋅
wf wf ⋅x Re0 ,5
ν

Soluţia exactă a grosimii SLD a fost obţinuă pentru prima dată de Blasius
în 1908:
x
δd = 5 ⋅
Re0 ,5

Soluţia generală a câmpului de temperaturi se determină prin integrarea


ecuaţiei diferenţiale a căldurii:

- Ecuaţia căldurii:
∂t ∂t  ∂ 2t ∂ 2 t 
wx ⋅ + wy ⋅ = a⋅  +
∂x ∂y  ∂ x2 ∂ y2 
 

∂ t ∂ wx ∂t ∂ 2t
wx ⋅ − ⋅ y⋅ = a⋅
∂x ∂x ∂y ∂ y2

Ca şi în cazul vitezei, variaţia temperaturii are aspect similar indiferent de


distanţa x .

t −tp  y 
t f −tp
= f   → ( )  y
t = t p + t f − t p ⋅ f 


 δt   δt 

unde t f este temperatura fluidului înafara stratului limită termic iar δ t este
grosimea stratului limită termic.

4  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

Soluţia particulară a câmpului de temperaturi se determină prin impunerea


condiţiilor la frontierele stratului limită termic:

∂t ∂ 2t
la y = 0 → t = t p ; = const . ; =0
∂y 2
∂y
∂t
la y = δ t → t = t f ; =0
∂y

Grosimea stratului limită termic δ t , se poate determina cu ajutorul teoriei


similitudinii aplicată ecuaţiei diferenţiale a căldurii:

C wx ⋅ Ct Ct ( )
C wx ⋅ C y 2
= Ca ⋅ → =1
Cx ( )
Cy 2 Ca ⋅ C x

wx ⋅ y 2 a⋅x
= const . → y = const . ⋅
a⋅x wx

Se disting două cazuri:

Cazul 1 atunci când grosimea stratului limită termic este egală sau mai mare
decât cea a stratului limită dinamic, δ t ≥ δ d , pentru care condiţia la limită
devine:

la y = δ t → wx = w f

a⋅x x x x
δ t = const . ⋅ = const . ⋅ = const . ⋅ = const . ⋅
wf wf ⋅ x Pe0 ,5 (Re⋅ Pr )0 ,5
a

Cazul 2 atunci când grosimea stratului limită termic este mai mică decât cea a
stratului limită dinamic, δ t < δ d , pentru care condiţia la limită devine:

la y = δ t → wx < w f

x
δ t = const . ⋅
Re0 ,5 ⋅ Pr 0 ,33

5  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

Analiza comparativă a grosimilor SLD şi SLT

a) - cazul metalelor lichide

Pr << 1 ; δt > δ d

δd
= Pr 0 ,5
δt

Fig. 3.15: Cazul metalelor lichide

b) - cazul gazelor

Pr ≅ 1 ; δt = δd

δd
= Pr 0 ,5 = 1
δt

Fig. 3.16: Cazul gazelor

c) - cazul lichidelor obişnuite

Pr >> 1 ; δt < δd

δd
= Pr 0 ,33
δt

Fig. 3.17: Cazul lichidelor obişnuite

6  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

Regimul de curgere turbulent ( Re > 10 5 )

Se consideră curgerea fluidului cu viteză mare, paralelă cu placa. În prima


parte a plăcii, curgerea are aspect laminar, apoi trece printr-o zonă de tranziţie,
după care devine turbulentă.

1 stratul limită laminar

2 zona de tranziţie

3 stratul limită turbulent

4 filmul (substratul) laminar

Fig. 3.18: Curgerea turbulentă peste placa plană

În zona turbulentă, atât viteza cât şi temperatura oscilează în jurul valorilor


medii.
w = w + w' şi t = t + t'

În apropierea suprafeţei plăcii corespunzătoare zonei turbulente, se


formează un strat subţire de fluid, de grosime δ l , denumit film laminar, în care
gradientul vitezei este foarte mare şi practic constant.

Soluţia generală a componentei longitudinale a vitezei medii se determină


prin integrarea ecuaţiei de continuitate:

∂x
(
(w x + w x ' ) + ∂ w y + w y ' = 0
∂y
)
şi a ecuaţiei de mişcare pentru direcţia longitudinală x :
∂2

∂x
( ) ∂
( w x + w x ' ) ⋅ ( w x + w x ' ) + w y + w y ' ⋅ (w x + w x ' ) = ν ⋅ 2 (w x + w x ' )
∂y ∂y

Termenii conţinând derivatele perturbaţiei vitezei instantanee pot fi


separaţi şi grupaţi după cele două direcţii, iar ecuaţia de mişcare se scrie astfel:

∂ wx ∂ wx ∂ 2 wx  ∂ wx ' ⋅w y ' ∂ wx ' ⋅w y ' 


wx ⋅ + wy ⋅ =ν ⋅ − +
∂x ∂y ∂ y 2  ∂ x ∂ y 

7  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Curgerea paralelă cu suprafeţe plane

În zona turbulentă a SLD, se poate considera că viteza medie variază după


o funcţie de tip putere (von Karman) de forma:
17 17
wx  y   y 
=   → wx = w f ⋅  
wf δd  δd 
Grosimea SLD în zona turbulentă s-a stabilit pe baza cercetărilor
experimentale:
x
δ d = 0 ,376 ⋅
Re0 ,2
Soluţia generală a temperaturii medii se determină din ecuaţia căldurii:
∂2

∂x
( ∂
)
(wx + wx ' ) ⋅ (t + t' ) + w y + w y ' ⋅ (t + t' ) = a ⋅ 2 (t + t' )
∂y ∂y
Temperatura medie la o distanţă dată x are o variaţie de tip putere.
n n
t −tp  y
= 
t f − t p  δt

 → ( )  y
t = t p + t f − t p ⋅ 


  δt 

Relaţii empirice de calcul

În practica inginerească, coeficientul de convecţie α se determină cu


ajutorul criteriului Nusselt:
λ
α = Nu ⋅ [W/m2·K]
lc
Pentru curgerea peste o placă plană se pot folosi următoarele relaţii
criteriale:
- pentru curgerea în regim laminar ( Re < 10 5 ):
Nu = 0 ,664 ⋅ Re0 ,5 ⋅ Pr 0 ,33

- pentru curgerea în regim turbulent ( Re > 10 5 ):


Nu = 0 ,036 ⋅ Re0 ,8 ⋅ Pr 0 ,33

- Lungimea caracteristică, lc , este lungimea plăcii (dimensiunea paralelă cu


direcţia de curgere a fluidului).
lc = l
- Temperatura de referinţă la care se determină proprietăţile fluidului este
temperatura medie a acestuia din stratul limită.
t f +tp
t ref = t fm =
2

8  Ghiaus A.-G.