Sunteți pe pagina 1din 2

dr.ing.

Liviu Prună Dispunerea proiecţiilor

DISPUNEREA PROIECŢIILOR

În desenul tehnic industrial, ca sistem de proiecţie, se foloseşte sistemul proiecţiei


paralele ortogonale. El are ca fundament teoretic metoda dublei proiecţii ortogonale
datorată lui Gaspard Monge. Însă, în loc de două plane de proiecţie, se pot folosi până la
şase plane de proiecţie perpendiculare între ele. Aceste plane formează un cub cunoscut
sub denumirea de cub de proiecţie.
Deci, piesa ce urmează a fi reprezentată se aşează în mijlocul unui cub imaginar
(cubul de proiecţie), care are feţele transparente şi, se proiectează prin metoda proiecţiei
paralele ortogonale, pe cele şase feţe interioare ale cubului, (figura 1). Rezultă un număr de
şase proiecţii, care poartă denumirea de
vederi. Denumirea lor completă se
stabileşte în raport cu direcţia de proiectare
astfel:

!"vedere din faţă (după direcţia 1);


!"vedere de sus (după direcţia 2);
!"vedere din stânga (după direcţia 3);
!"vedere din dreapta (după direcţia 4);
!"vedere de jos (după direcţia 5);
!"vedere din spate (după direcţia 6);

Pentru a simplifica desenul prezentat în


figura 1, am desenat doar vederea care
rezultă după direcţia de proiectare 1 adică,
vederea din faţă.
Figura 1 Cubul de proiecţie

Odată obţinute vederile de pe feţele


interioare ale cubului de proiecţie, acesta se
desface, în sensul că, toate feţele sale se
rotesc până când ajung în acelaşi plan cu faţa
care conţine vederea din faţă, (figura 2).
În aceste condiţii, deducem că fiecare
vedere va ocupa întotdeauna, o aceeaşi poziţie
în raport cu vederea din faţă.
Vederea din faţă se mai numeşte şi
vedere principală tocmai datorită faptului că
Figura 2 Modul în care se desface realizarea desenului se face prin raportare la
cubul de proiecţie. Feţele acestuia se
aceasta.
rotesc până ajung în acelaşi plan cu faţa
care conţine vederea principală

E/Desen 20 februarie 2001 1


dr.ing. Liviu Prună Dispunerea proiecţiilor

Figura 3 Dispunerea proiecţiilor

În figura 3 este exemplificat modul în care se aşează vederile în raport cu vederea


principală (vederea din faţă) :
!"vederea de sus se va aşeza dedesubtul vederii principale;
!"vederea din stânga se va aşeza la dreapta vederii principale;
!"vederea din dreapta se va aşeza la stânga vederii principale;
!"vederea de jos se va aşeza deasupra vederii principale;
!"vederea din spate se va aşeza la dreapta vederii din stânga şi, în cazul în care acest
lucru nu este posibil din lipsă de spaţiu, ea se poate aşeza în una din următoarele
trei poziţii: la stânga vederii din dreapta, deasupra vederii de jos sau dedesubtul
vederii de sus.
În practică nu se trasează întotdeauna toate cele şase vederi ci, doar, numărul minim
necesar (cel puţin două).

Observaţii:
1. Denumirea vederilor nu se înscrie pe desene, cu excepţia vederii din spate
alături de care se inscripţionează textul : „vedere din spate”.
2. Se recomandă ca, pe lângă vederea principală, să se traseze mai întâi, vederea
din stânga şi cea de sus şi, apoi, celelalte vederi.
3. Într-un număr foarte mic de cazuri poate fi trasată o singură vedere, caz în care
se face o cotare specială.

Bibliografie:

1. *** ***, 1976 STAS 614-76

2. Dale Constantin „Desen tehnic industrial pentru construcţii de maşini”, Ed. Tehnică,
ş.a, 1990 Bucureşti

3. Popa Constantin „Desen tehnic. Desen industrial. Elemente pentru desen de instalaţii.
ş.a., 1996 Elemente de grafică asistată de calculator”, Ed. „Gh. Asachi”, Iaşi

2 E/Desen 20 februarie 2001