Sunteți pe pagina 1din 27

PUTEREA RUGĂCIUNII

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION


Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura BUNAVESTIRE

Bacău
2006

Cuprins

O frumoasă vedenie cerească..............................2


A doua vedenie. În iad.......................................18
Vederea Raiului.................................................20
Altă vedenie. Prelungirea vieţii.........................22
Altă vedenie.......................................................23
Rugăciune plină prescurtată..............................26
Certarea demonului...........................................26

1
PUTEREA RUGĂCIUNII

O frumoasă vedenie cerească

În iarna anului 1920, luna Decembrie, m-am pomenit cuprins de o boală grea, de tifos, şi
după o zăcere de trei săptămâni am chemat preotul, care m-a spovedit şi m-a împărtăşit creştineşte.
În ziua aceea, stând culcat în casa mea cum eram grav bolnav, a apărut o lumină puternică în
casă, de care eu m-am speriat. Am văzut în grida casei un înger luminat care ţinea în mâna dreaptă
un buchet de flori şi în mâna stângă un pahar, învârtea florile spre mine şi se uita crunt în ochii mei,
parcă vrea să-mi vorbească. Înfricoşat de ce vedeam, am zis soţiei mele:
− Adu-mi lumânarea că eu plec şi vă las pe voi. Am fost păcătos în lume, am făcut multe
fapte rele, dar nu ştiu ce fapte bune am făcut că Domnul mi-a trimis o moarte blândă şi
mângâietoare. Am în faţa mea un înger mângâietor care mă priveşte blând, dar sunt supărat că nu
vorbeşte nimic cu mine!
Femeia, la cuvintele mele, a plecat să ia lumânări din pivniţă, dar odată cu plecarea a dat
răului zicând „Fiţi-ar moartea”. La această hulă eu m-am întristat cu amar şi am plâns zicând „îmi
piere acum îngerul”. După ce soţia s-a reîntors cu lumânarea în casă, eu am certat-o zicând:
− De ce ai dat răului?
La vorbele mele pline cu lacrimi, ea răspunse că nu e înger ci e boala mea. Eu i-am răspuns
cu voce îndrăzneaţă:
− Nu e boala, ci e un înger ceresc, toată casa-i pusă în lumină şi tu ai să ai mare pedeapsă că
ai dat răului îngerul Domnului.
Am pus pe fetiţa ce-o aveam mai mare între şase copii mici, care mi-a aprins lumânarea şi
mi-a dat-o în mână. Ţineam lumânarea în mână şi când priveam îngerul mă bucuram de frumuseţea
lui, iar când vedeam copiii că plâng lângă mine, mă întristai cu amar, mângâindu-i cu vorbele:
− Tăceţi, că eu nu mor acum.
A mai stat îngerul în grinda casei cât a ţinut lumânarea în mâna mea. În clipa când era gata să
se sfârşească lumânarea, a pierit îngerul şi lumina.
Am rămas singur în lumina zilei cu toată cunoştinţa. Am plâns cu amar până seara.
Seara, culcându-mă pe patul meu, îngrijorat de cele ce văzusem, făcându-mi rugăciunea, am
adormit. M-am pomenit într-o vedenie minunată: zburam pe o câmpie frumos înverzită, iar de mâna
dreaptă mă ţinea un înger frumos îmbrăcat în veşmânt alb şi zbura cu mine spre răsărit. Am întrebat
cu frică pe înger:
− Sfinte îngere, am murit eu din lume?
Îngerul mi-a răspuns blând, zicându-mi:
− Nu eşti mort ci eşti în vedenie sfântă.
Am întrebat:
− Şi unde mergem, sfinte îngere, acum?
Îngerul mi-a răspuns blând:
− Mergem acum la baia curăţirei de greşale.
Acolo am făcut băi cum făceam în Ungaria în lagăr. De acolo am zburat cu îngerul la răsărit,
sosind la o grădină cerească. Acolo m-a îmbrăcat îngerul cu veşmite albe luate dintr-o cămăruţă
frumos împodobită. M-a dus îngerul la o masă cerească, unde am gustat mâncăruri cum n-am văzut
în lume, dar foarte puţin. Din care dacă gustam, mă schimbam cu totul.
Sculându-ne de la masă, îngerul mi-a zis:
− Ioane, te întorci la răsărit şi faci trei metanii.
Când m-am sculat de la rugăciune am văzut că îngerul meu purtător avea în mâna dreaptă un
ulcioraş mic, frumos împodobit. Din care stropindu-mă am rămas luminat şi uşor ca un fulg. Mi-a
dat ulcioraşul în mâna mea zicând:
2
− Ţine Ioane acest ulcioraş, care e dăruit ţie de la Domnul în dar. Îl iei în mână şi vei fi dus
de mine în biserica din satul tău unde vei afla multă lume şi preotul săvârşind Sfânta Liturghie. Vei
intra în biserică, vei pune ulcioraşul tău în fereastra bisericii, vei face închinăciuni cu metanii la
fiecare icoană, vei lua ulciorul în mână şi pe oricine vei stropi în biserică se va lumina foarte puţin,
aşa cum te luminaşi tu de mâna mea.
M-a luat de mână îngerul şi, zburând prin lumini cereşti cu mine, m-am pomenit pe pragul
bisericii din satul meu unde am găsit multă lume, cum spusese îngerul, şi pe preot făcând Sfânta
Liturghie. Aici am făcut cum mă învăţase îngerul, închinându-mă la fiecare icoană cu metanii, am
luat ulciorul în mână şi am început a stropi oamenii. Din care, când stropeam, foarte puţini se
luminau. În acea clipă a apărut îngerul în dreapta mea şi eu l-am întrebat cu lacrimi zicând:
− Ce însemnează pentru mine acest ulcioraş, sfinte îngere?
Îngerul mi-a răspuns:
− Ioane, a doua noapte care vine, tu ai să ai o vedenie mare, înfricoşată, în care vedenie îţi va
da Domnul în dar multe învăţături folositoare pentru mântuirea a tot creştinul. Şi creştinii care vor
primi şi vor lucra cu drag cele ce-i vei învăţa tu din această vedenie, se vor lumina de greşale cum te
luminaşi şi tu în faţa mea şi cum se luminară şi aceştia pe care tu-i stropişi în faţa ta.
Cu aceste cuvinte m-am deşteptat în casa mea întristat că m-am despărţiti de frumosul vis.
Ziua am petrecut-o foarte îngrijorat de cele ce mi se spusese de înger că am să văd. Seara am
adormit pe patul meu după ce mi-am făcut rugăciunea. M-am pomenit într-o vedenie minunată,
înconjurat din toate părţile de lumini. Corpul meu era cu chipul său din lume, aveam simţurile şi
cunoştinţa ca în viaţă şi eram mai uşor ca un fulg, îmbăcat cu hană roşie, până la pământ, frumos
înflorată, iar în partea dreaptă, pe piept, purtam crucea care lumina. De mâna dreaptă mă ţinea un
frumos înger, pe care eu la prima vedere l-am cunoscut a fi unul din Sfinţii Arhangheli Mihail sau
Gavril după chipurile cum îi avem zugrăviţi în biserica noastră. Am întrebat cu sfială pe îngerul care
mă purta, zicând:
− Sfinte înger al Domnului, spune-mi şi mie cum îţi este numele?
Frumosul înger a întors din zbor capul spre mine şi, cu cuvinte blânde, mi-a grăit:
−Ioane, eu sunt Arhanghelul Mihail.
Eu i-am zis:
− Vai mie, Sfinte Mihaile, că m-ai răpit fără lumânare!
− Nu plânge tu pentru lumânare, mi-a zis îngerul, că noi acum nu zburăm prin întuneric,
zburăm prin lumini, că tu nu mai ai greşale.
− Şi unde mergem noi acum, Sfinte Mihaile? am zis eu lăcrimând.
− Noi mergem acum, Ioane, m-a zis îngerul, să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos,
Împăratul Cerului şi al pământului.
Eu am zis cu lacrimi:
− Vai mie, ticălosul, că negata şi păcătos mă duci în clipa aceasta să văd faţa Domnului!
− Nu mai eşti tu păcătos, mi-a zis Sfântul Mihail. Căci erai păcătos şi mult rătăcit când ziceai
vorbe rele. Dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ, lucrată de tine din copilărie, cu stăruinţă
şi cu dragoste, îndemnat fiind tu de Duhul Sfânt al Domnului; pentru viaţa ta din lagărul din
Ungaria, unde ai fost prizonier, petrecută zi şi noapte în rugăciuni cu metanii la pământ, pentru viaţa
ta de acolo, când umblai în fiecare zi cu mulţi fraţi prizonieri, învăţându-i să lucreze cu drag şi să
facă rugăciuni cu metanii la pământ ziua şi noaptea, să nu mai zică vorbe rele şi să hulească; pentru
acea viaţă a ta şi alte fapte bune ce ai făcute, plăcute Domnului, te-a scăpat Domnul de iad, de
demonii iadului, şi mai ai şi ceva frumos la împărăţia Sa.
Eu, gândindu-mă la necazurile vieţii mele, am zis cu lacrimi către Sfânt:

3
− Poate rugăciunea cu metaniile la pământ m.o fi scăpat de iad, că alte fapte bune n-am făcut.
Căci aveam soţie şi şase copii şi tot ce agoniseam prin munca mea întrebuinţam numai pentru familia
mea.
− Este destul pentru tine, om sărac, ce ai făcut.
Amintindu-mi de copiii pe care îi părăsisem, am zis cu lacrimi către Sfânt:
− Vai! Sfinte Mihaile, tristă moarte avusei eu, mi-au rămas şase copii mici pe mâinile
străinilor. Cum n-avusei de la Domnul zile, să trăiesc să căsătoresc cel puţin unul din ei, care ar fi
îngrijit şi de cei mici! Vai, sărmanii mei copii când se vor scula la ziuă în casa mea şi vor găsi corpul
meu între ei mort, fără suflet, ce spaimă şi frică mare are să-i cuprindă!
Sfântul Mihail mi-a considerat aceste cuvinte o rugăciune, zicându-mi:
− Ioane, când vom fi sus în ceruri în faţa Domnului Iisus Hristos şi când vei săruta tu tălpile
Domnului, la porunca ce-ţi voi da eu ţie, ca să te binecuvânteze Domnul, că de aceea eşti chemat tu
acolo, blând te voi învăţa pe tine. Tu să răspunzi Domnului cu smerenie la tot ce te va întreba şi să
zici tu către Domnul şi rugăciunea pe care o ziseşi către mine. Şi pentru că tu nu mai ai greşale
multe, poate-ţi mai lasă ţie Domnul zile, ca să te duci iar în lume, să trăieşti cu lumea şi să-ţi creşti
copilaşii tăi.
Eu când auzii cuvântul „copilaşi” dun gura unui înger, mă trecură lacrimi. Zisei:
− Sfinte Mihaile, ce-mi spui tu cuvinte ca acestea mie, că-mi mai lasă Domnul zile să mă duc
iar în lume să-mi cresc copilaşii mei, când eu văd şi cunosc acum bine că sunt plecat definitiv din
lume!
Sfântul mi-a grăit blând:
− Cunoşti tu, Ioane, că eşti plecat acum din lume?
− Cunosc, Sfinte Mihaile, am zis eu. Cunosc prin uşurinţa corpului, că sunt uşor ca un fulg,
nu sunt greu cum eram în lume, cunosc prin haină şi crucea ce port şi cunosc prin depărtarea ce ne-
am depărtat din lume. Că de aseară zburăm amândoi neîncetat, departe de lume.
Sfântul mi-a grăit blând:
− Aşa e Ioane, că plecat eşti de acum din lume. Această cale minunată pe care zburăm noi
acum este calea liberă de care spun cărţile la voi în lume. Pe această cale merg la moarte pruncii mici
şi oamenii fără greşale. Dar corpul tău în lume nu e mort cum crezi tu, ci doarme un somn
binecuvântat de Domnul. Soţia şi copiii tăi dorm toţi liniştiţi până la ziuă, că nu e dat lor să se scoale
în această noapte ca să-ţi tulbure vedenia dată ţie în dar de Domnul. Tu să te gândeşti la mila
Domnului, câtă milă a avut pentru tine de te-a îndemnat prin Duhul Sfânt, de ai lucrat rugăciuni cu
metanii cu stăruinţă, zi şi noapte, şi te-a scăpat de toate greşalele făcute în viaţă.
Gândindu-mă la vămile văzduhului, despre care citisem în cartea cu douăzeci şi patru de
vămi, viaţa Sfântului Vasile, am zis:
− Sfinte Mihaile, când eram în lume în clasa a treia în şcoală, am citit cartea cu douăzeci şi
patru de vămi şi din acea carte mi-am cules multe obiceiuri folositoare sufletului meu.
Sfântul a zis:
− Ioane, obiceiul tău ca să te închini zi şi noapte cu stăruinţă din acea carte ţi l-ai întocmit tu.
Creştinii care lucrează cu sârgiunţă rugăciuni cu metanii la pământ cinstesc patimile Domnului şi la
moarte acei creştini n-au teamă nici de iad, nici de demonii iadului, că au lucrat, trăind în viaţă,
pocăinţa; care este rugăciunea cu metanii şi cu căinţă în suflet.
Eu am zis:
− Sfinte Mihaile, am văzut scris în acea carte că până la cer sunt douăzeci şi patru de vămi şi
că la acele vămi se întreabă tot sufletul care pleacă din lume de toată fapta rea pe care el, trăind în
viaţă, nu şi-a mărturisit-o la duhovnic şi nu are fapte bune făcute pentru iertarea ei. Îmi spuseşi mie
că mergem la Domnul, ce voi face eu prin aceste vămi?

4
− Sunt douăzeci şi patru de vămi până la cer, mi-a zis sfântul, dar vămile le văd numai cei
păcătoşi. Noi zburăm la cer pe cale liberă, căci tu nu mai ai greşale şi a binecuvântat Domnul sufletul
tău, ca să nu mai vezi la moarte faţa demonilor şi nici ei faţa sufletului tău.
− Ce fapte bune am făcut eu, Sfinte Mihaile, de mi-a dăruit Domnul atâta milă?
− Trei fapte bune, a zis sfântul, este dator tot creştinul să facă neapărat cât trăieşte în viaţă.
Întâia faptă bună este rugăciunea cu metanii la pământ. A doua, căinţa de fapte rele. A treia faptă este
blestemul demonului.
Eu, când auzii aceste cuvinte grăite de înger şi mă convinsei pe deplin că m-a scăpat Domnul
de demonii întunericului, zisei:
− Sfinte Mihaile, cum nu-mi dă mie Domnul o milă, ca să văd acum, la trecerea mea la cer,
un demon, să-l batjocoresc, căci mult am făcut voia lui în lume când îi dam lui soţia mea, copii mei,
moartea şi tot ce aveam şi pe Domnul meu. Şi eu făceam rugăcini cu metanii la pământ noaptea
cerând Domnului milă ca să scap de acest urât obicei, şi n-am putut până acum.
Îngerul mi-a zis:
− Ioane, şi îngerii luminaţi şi cei întunecaţi tot de porunca Domnului ascultă şi nimic nu se
lucrează fără porunca Domnului. Tu zici să ocărăşti demonii văzduhului pentru că te-a învrednicit
Domnul de mila aceasta, te-a îndemnat prin Duhul Sfânt nevăzut de ai lucrat rugăciuni şi fapte bune
de ţi s-au iertat ţie toate greşelile şi în clipa aceasta te-a învrednicit fără a vedea demonii şi nici ei
faţa ta. Dacă Domnul nu avea milă de tine, amară ţi-ar fi fost ţie calea şi moartea! Eu şi Domnul nu
am fi avut nici o putere asupra ta, căci amarnici şi grozavi sunt demonii cu acei care la moarte rămân
daţi lor! Tu, pentru rugăciunile tale şi viaţa ta plăcută Domnului, ai batjocorit demonii văzduhului.
Acum, peste o clipă, noi stăm în faţa Domnului Hristos, deci, precum atunci când trăiai în lume
sărutai cu drag crucea şi icoana Domnului, şi acum, aici în ceruri, ai să săruţi tălpile Domnului Iisus
Hristos. Teamă de luminile puternice ce înconjoară scaunul Său tu să n-ai, că te vor mângâia pe tine
luminile pentru rugăciunile şi viaţa ta plăcută Domnului.
Peste o clipă de zbor prin lumini cereşti, ne-am pomenit în faţa Domnului Iisus Hristos pe
Care ru îndată l-am cunoscut după chipul cum era zugrăvit în sfânta noastră biserică. Am privit
chipul Domnului şi l-am întipărit în mintea mea. Dar când am vrut să privesc scaunul Său, n-a putut.
Scaunul Domnului era într-o lumină cerească, înconjurat de lumini puternice în formă de stâlpi de
foc care mă lăsau orb şi nu puteam privi scaunul Domnului. După stâlpii de foc au jucat trei lumini
puternice care mi-au luat vederea cu totul. Al treilea, sub tălpile Domnului era o lumină puternică ca
un soare care m-a lăsat orb cu totul. Aceste lumini au pierit şi Domnul a rămas în scaunul slavei în
lumini cereşti mângâietoare.
Eu am făcut trei închinăciuni în faţa Domnului întorcându-mi capul spre Sfântul Mihail din
dreapta mea. Sfântul mi-a grăit:
− Iaone, fă trei închinăciuni în faţa Domnului, tinde-ţi braţele sufletului tău, cuprinde tălpile
Domnului şi le sărută ca să te binecuvânteze.
Eu am făcut trei închinăciuni, am cuprins tălpile Domnului şi la a treia sărutare, cu lacrimi,
am simţit mâinile Domnului peste capul meu, că m-a binecuvântat şi a grăit către mine cuvinte
blânde, dar în limbă străină. Eu am yis în gândul meu: „Vai mie, ticălosul, că pentru greşalele mele
ce am făcut în viaţă nu am în clipa aceasta mila să grăiască cu mine Domnul în limba mea”. Am pus
mânile la piept şi cu lacrimi am grăit:
− Of! Părintele meu ceresc, păcătos venii eu în clipa aceasta în faţa Sfinţeniei Tale, căci m-
aduse Sfântul Mihail negata şi fără lumânare. Vai mie, ticălosul, că păcătos stau în faţa Ta în clipa
aceasa.
Domnul mi-a grăit cu o voce blândă:
− Nu eşti păcătos Ioane, căci ai fost păcătos şi mult rătăcit de la căile Mele drepte şi sfinte,
dar pentru rugăciunea ta cu metanii la pământ făcută zi şi noapte cu stăruinţă, îndemnat fiind de
Duhul Meu Sfânt, pentru viaţa ta din lagărul din Ungaria, unde ai fost prizonier, de umblai în fiecare
5
zi cu mulţi fraţi prizonieri şi-i învăţai să se închine cu metanii în toată clipa, zi şi noapte, îi opreai cu
cuvinte să nu mai hulească şi să zică vorbe rele; pentru acea viaţă a ta şi alte fapte plăcute Mie te-am
scăpat de demonii iadului şi mai ai şi ceva frumos în împărăţia Mea.
− Sţiu, Părintele meu ceresc, am zis eu, că ma închinam în lagăr, ziua şi noaptea, cerând mila
Ta, ca să mă ajuţi să-mi mai văd o dată ţara, casa şi copiii mei; dar, venind acasă, am găsit soţia şi
copiii mei rătăciţi de la rugăciune şi din multe necazuri avute am pierdut şi eu rugăciunea. Mi-a dat
demonul un gând rău, de am zis că nu mai fac nici o metanie până când Tu nu-mi dai o vedenie în
care să-mi arăţi puterea rugăciunii. Cu acest cuget viclean am părăsit rugăciunea şase luni. Vai mie,
ticălosul!
Domnul mi-a grăit întristat:
− Ioane, diavolul te-a făcut pe tine ca să pierzi rugăciunea cu metanii la pământ. Aşa a făcut
diavolul acum cu toţi creştinii din lume, căci toţi au părăsit rugăciunea cu metanii la pământ. Acum
aproape toţi creştinii se închină cu închinăciuni plecate şi la piept, şi le fac şi pe acestea pe jumătate,
şi în loc de plată de la Mine au scrise de îngerii Mei greşale. N-am zis Eu cuvânt „Dacă te sminteşte
ochiul tău, scoate-l şi dacă te simteşte mâna ta, tai-o”. Ochiul şi mâna sunt tatîl tău, mama ta, soţul
tău, copilul, fratele, vecinul, pe ale căror armături date lor la botez le-a slăbit demonul. Lasă-i pe
aceştia, căci la voi în lume mai sunt fericiţi numai creştinii aceia ale căror armături date lor la botez
nu le-a putut slăbi demonul, căci numai aceştia mai pot lucra cu drag voile Mele. Pe tine te iert că ai
părăsit rugăciunea, pentru că în timpul părăsirii nici fapte rele nu ai făcut.
Eu am zis:
− Of! Părintele meu ceresc, tristă moarte avusei eu, cum n-avusei şi eu de la Tine milă să
trăiesc pe lume să-mi căsătoresc măcar unul din copiii mei, care ar fi îngrijit şi de cei mici. Vai!
Sărmanii mei copii, când se vor scula la ziuă în casa mea şi-or vedea ei corpul meu mort, fără suflet,
ce spaimă şi frică mare are să-i cuprindă la prima vedere! Şi toţi fraţii mei vecini care ştiau că eu de
mic iubeam rugăciunea, biserica şi faptele bune, când or auzi la ziuă că am murit fără lumânare în
casa mea, au să se descurajeze toţi şi să urască biserica şi rugăciunea. Tatăl meu din ceruri, pentru că
ai avut atâta milă de mine şi m-ai îndemnat prin Duhul Sfânt de am lucrat cu stăruinţă rugăciuni şi
fapte bune de mi-ai iertat mie toate greşelile ce am făcut în viaţă şi în clipa aceasta mă învrednicişi
să stau în faţa Sfinţeniei Tale fără pata păcatului, lasă-mi te rog zile, ca să-mi căsătoresc fiica cea
mare şi eu voi spune în lume la toţi, arătat şi fără teamă, tot ce am văzut pe aici, voi vedea şi voi auzi
până voi fi dus în lume.
− Te las, Ioane, mi-a zis Domnul, ca să trăieşti tu pe lume să-ţi creşti toţi copiii şi tu vei
învăţa, până la a doua chemare a ta la Mine pe veci, despre întărirea rugăciunii cu metanii la pământ
şi alte minuni arătate ţie în dar. Că la voi în lume s-a părăsit cu totul rugăciunea cu metanii, creştinii
voştri acum se închină cu mare îndoială.
Eu am zis:
− Părintele meu ceresc, m-am închinat în lume cu îndoială. Lucram rugăciuni stăruitoare, dar
nu credeam că am să vad ce văd acum.
− Nu te-ai închinat tu cu îndoială, mi-a zis Domnul, căci tu atunci când vedeai Crucea Mea o
cuprindeai cu braţele tale şi de multe ori cu dragoste şi cu lacrimi sărutai tălpile Mele pe acea Cruce
şi orice icoană vedeai tu cu chipul Meu, al Maicii Mele şi orice sfânt, tu le sărutai cu lacrimi. Deci
pentru dragostea ta ce ai avut nestrămutată faţă de crucile şi icoanele Mele, atât cât erai în fapte bune
cât şi în fapte rele, te învrednicii pe tine în clipa aceasta ca să-Mi săruţi tu tălpile Mele, aici în ceruri,
în toată slava şi luminile Mele. Ceea ce până la tine altul n-a văzut ce vezi tu şi n-a auzit ce auzi tu şi
să fie trimis iar în lume; tu vei fi un ales al Meu şi vei învăţa în numele Meu până la a doua chemare
a ta pe veci. Căci Ioane, cu ce dragoste va privi, va asculta şi va respecta tot creştinul cât trăieşte în
lume Biserica Mea, crucile Mele, icoanele Mele şi persoanele bisericeşti, cu acea dragoste îi va fi
primit sufletul la a lui moarte înaintea feţei Mele.
Eu am zis:
6
− Părintele meu ceresc, mare milă făcuşi cu mine ca să merg iar în lume, să trăiesc cu lumea,
să-mi cresc copiii mei şi ai dat poruncă sfântă ca eu să învăţ şi lumea. Explică-mi acum mie cum să
lucrez rugăciuni în viaţă şi cum să învăţ lumea să se roage, ca la chemarea în faţa Sfinţeniei Tale pe
veci să nu fiu eu vinovat.
Domnul a zis:
− Prima lucrare pe care o cer fiecărui creştin, cât trăieşte în lume, este rugăciunea. Aceasta
este de trei feluri: închinăciune zilnică, canon de rugăciune şi rugăciune plină. Închinăciunea zilnică
este închinăciunea cum vă închinaţi voi, cu mâna la piept şi plecat, asta trebuie să facă creştinul în
toată clipa, căci dacă creştinul pleacă călător şi vede în faţa lui biserica Mea şi crucea Mea şi nu se
închină în faţa bisericii şi crucii Mele, îngerul Meu îi scrie lui faptă rea, că el a defăimat patimile şi
dumnezeirea Mea. Dacă creştinul nu se închină când se scoală, când începe lucrul, la masă şi când se
culcă, are scri de îngerii Mei greşeli.
A doua, rugăciunea cu metanii la pământ, se face în cinstea patimilor Mele. Creştinul care
lucrează cu drag rugăciuni cu metanii la pământ cinsteşte patimile Meleşi în toată clipa când se
închină un creştin cu metanii la pământ, i se scrie de înger rugăciunea în carte şi, la moartea lui, câte
rugăciuni cu metanii a lucrat în viaţă atâtea fapte bune are scrise în cartea vieţii în ceruri, atâtea
greşale are iertate şi plată la împărăţia Mea are în veac. Rugăciunea cu metanii la pământ se face
când omul este liniştit, nesupărat de nimic şi să nu-l vadă nimeni, rugăciuni cu metanii se fac mult
noaptea.
Pentru o rugăciune cu metanii la pământ lucrată în timpul nopţii i se taie creştinului care o
face trei fapte rele. Rugăciunea cu metanii lucrată noaptea se cheamă priveghere. Creştinul care
lucrează cu drag rugăciuni noaptea plineşte cuvântul care zice „privegheaţi şi vă rugaţi”.
A treia rugăciune este rugăciunea plină, către toate puterile cereşti, de la Sfânta Treime până
la sfinţii îngeri. Are să-ţi spună ţie Sfântul tău Mihail o rugăciune plină scurtă ca tu să înveţi lumea.
− Părintele meu ceresc, am zis eu, eu cât am trăit pe lume am avut urât obicei de am dat
răului soţia mea, copiii mei, moartea şi pe cel ce m-a rânduit pe mine. Of! Părintele meu ceresc, eu
pe Tine Te-am dat duşmanului şi de unde pică pe mine mila aceasta, să stau înaintea feţei Tale fără
pata păcatului?
− Nu are demonul putere asupra Mea, mi-a zis Domnul.
− Eu ştiu bine că n-are demonul putere asupta Puterii Tale, am zis eu, dar spune-mi mie ce
fapte bune am făcut eu în lume de m-ai scăpat de puterea lui?
− Îţi spuse ţie Sfântul Mihail, a zis Domnul, când îl întrebaşi, că trei fapte sunt bune:
rugăciunea cu metanii, căinţa de fapta rea şi blestemarea demonului. Căci dacă un creştin la voi în
lume îşi petrece viaţa în fapte bune şi dacă el în toată viaţa n-a certat niciodată pe demon, la ziua
judecăţii, demonul iese în faţa Mea cu carte şi zice „A trăit în lume, în fapte bune, dar pe mine nu m-
a certat niciodată, dragostea între mine şi el nu e stricată”. Şi Eu nu vă urăsc pe voi atât pentru
greşala ce o faceţi, cât vă urăsc pentru dragostea ce o aveţi către demon. Dragostea către demon e
bucuria ce o simte tot creştinul în urma greşelii. Creştinul cât trăieşte pe lume e dator să certe pe
demon în toată clipa, zicând: „Să te certe pe tine Domnul, diavole, să piei cu toată puterea ta din tot
cuprinsul meu, căci eu te cert pe tine diavole, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh,
Amin!”. Creştinul care cerată pe demon în rugăciune cât trăieşte în lume, Eu îl apăr pe el şi toată
casa lui de toată puterea satanei şi la moartea lui Eu binecuvântez sufletul lui ca nici el să nu vadă
demonii, nici demonii pe el.
− Of! Părintele meu ceresc, am zis eu, mie îmi este teamă şi frică mare, când mă voi deştepta
la ziuă în casa mea am să uit tot ce am văzut şi am auzit, voi mai vedea şi voi mai auzi în această
sfântă noapte, şi n-o să am ce spune lumii.
Domnul mi-a zis:
− Tot ce ai văzut în această noapte şi ai auzit de la Sfântul tău Mihail şi de la Mine şi vei mai
auzi şi vei mai vedea până te va duce în lumea vremelnică, până la ziuă, toate vor rămâne sabie şi
7
carte scrisă în inima ta cât vei trăi tu pe lume, vei predica tu arătat şi fără de teamă, condus de Duhul
Meu Sfânt.
Domnul a zis către Sfântul Mihail care şezuse în dreapta Sa cu multă smerenie:
− Ia Mihaile copilul Meu şi du-l la iad de-i arată lui locul unde căzuse când era păcătos, de
unde Eu l-am scăpat pentru viaţa şi rugăciunea lui. Să-l duci la rai să-i arăţi locaşul ce i l-a gătit lui
pentru faptele lui bune, şi la ziuă îl duci în lume, să-şi crească el copiii săi, şi cât va trăi în lume va
învăţa toată viaţa lui şi va scrie cărţi în lume. Cartea lui se va numi „Puterea rugăciunii”; fericiţi vor
fi creştinii care vor asculta cuvintele cărţii lui şi ale lui, că ei vor asculta cuvintele Mele şi ale tale,
Mihaile! Iar acei creştini care vor lepăda cartea şi învăţăturile lui, pe ale noastre cuvinte vor lepădaşi
la a lor moarte, fiecare la al lor nume, lumina feţei Mele cu frică o vor vedea şi parte la împărăţia
Mea nici unul nu va avea!
La aceste cuvinte ale Domnului, Sfântul Mihail şi-a făcut plecăciune, cum fac preoţii în
biserică, iar eu, cuprinzând tălpile Domnului cu braţele mele, am zis cu lacrimi:
− Of! Părintele meu ceresc, pe mine mă porneşti acum iar în lumea rea unde multe lupte şi
ispite am să întâmpin de la demon. Eu mă rog cu lacrimi ca să mă ajuţi cât voi trăi pe lume să nu mai
fiu supus de demon.
Domnul mi-a zis:
− Te-am ajutat, Ioane, pe tine când tu nu văzuseşi faţa Mea şi binecuvântare de la Mine nu
primiseşi. Din clipa asta eşti mult ajutat de Mine şi de îngerii Mei, dar tu să lucrezi rugăciuni cu
metanii întreit de cum ai lucrat.
Cu aceste cuvinte, am zburat de la scaunul Domnului spre apus. După o mică depărtare de
scaunul Domnului m-am uitat înapoi şi când am văzut faţa Domnului aşa mângâietoare şi scaunul în
lumini cereşti, am început a plânge şi am zis:
−Vai! Sfinte Mihaile, cum voi fi eu când voi veni pe veci să mai văd faţa Domnului?
− Nu plânge, Ioane, mi-a zis sfântul, căci tu ai plâns în lume. Creştinii care nu-şi plâng
greşalele trăind ei, plâng aici în veac şi mângâiere nu află niciodată.
− Cum, Sfinte Mihaile, întreb eu, dacă un creştin moare din lume păcătos şi aici plânge cu
amar până la ziua judecăţii, nu-i mai pot folosi nimic lui lacrimile vărsate?
Sfântul a zis:
− Cât trăieşte un om pe lume, atâta este ziuă pentru el, cum lucraţi voi în lumea vremelnică,
de dimineaţa până seara, iar noaptea vă repauzaţi toţi în case fără grije de nimic, aşa e dator un
creştin să lucreze cât trăieşte în lume, cu bărbăţie pentru lumea vremelnică, pentru necazurile lui şi
pentru corpul lui, dar să lucreze şi pentru suflet, un ceas din noapte sau zi, rugăciuni cu metanii şi
alte fapte bune. Căci de roadele ce va lucra un creştin în lume, ori se va bucura aici în veac, ori se va
munci în veac.
− Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis eu, ce înseamnă cuvântul pe care mi-l spuseşi mie „cât
trăieşte un om pe lume e ziuă pentru el”?
Sfântul a zis:
− Când se botează copilul la biserică, se armează la botez, spiritual, sfânt, cu lumina Duhului
Sfânt, cu Crucea care e Însuşi Domnul Hristos în inima fiecărui creştin, se armează cu doi îngeri de
pază care scriu tot ce face creştinul în viaţă. Un păr dacă se mişcă în capul unui creştin, spre bine sau
spre rău, e scris de înger. La moarte, pe omul păcătos îl părăseşte lumina Duhului Sfânt, adică i se ia
haina botezului şi rămâne gol. Îl părăseşte Crucea, căci el se desparte de Domnul, îngerul lui păzitor
zboară la cer, corpul lui merge în mormânt, adică în pământ de unde e alcătuit, şi sufletul lui merge
în temniţele iadului unde plânge cu amar, dar nu se mai vede, căci este aruncat din lumină la
întuneric.
− Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis eu, de unde am pe mine această haină luminată de care eu
în lume nu am văzut?
Sfântul a zis:
8
− Ioane, asta-i haina botezului despre care-ţi vorbii ţie, adică lumina cea cerească pe care o
primeşte pruncul la botez.
− Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis, cum se dă haina botezului?
Sfântul a zis:
− Când preotul face slujba pentru pruncul care se botează, îl unge cu Sfântul Mir. În clipa
când preotul cufundă în apă pruncul în numele Sfintei Treimi se pogoară peste prunc o lumină
cerească şi acea lumină e haina pe care o porţi tu acum. Haina aceasta creştinul o ierde cât trăieşte,
prin păcate, şi e dator să o recapete prin pocăinţă. Şi tu, pe la jumătatea vieţii, pierduseşi haina
botezului, erai gol şi dacă mureai atunci în valul păcatelor mergeai la Domnul cu corpul negru,
otrăvit şi plin de răni. Creştinul care moare păcătos, sufletul lui este negru ca negura păcatului şi în
chipul diavolului, în a cărui primire el din acea clipă merge. Şi câte păcate are un creştin la moarte,
atâtea buboaie are un creştin pe sufletul său, din care curg nişte puroaie otrăvitoare. Căci duşmanul e
şarpe otrăvitorşi când creştinul face o greşală cât de mică şi nu-şi cere iertare imediat la Domnul cu
rugăciune, când îngerii au scris amândoi greşala în cărţile lor, se naşte pe sufletul lui un buboi care-i
aşa de greu cum a fost de greu păcatul. Încât dacă un creştin, trăind în viaţă, ar putea să-şi vadă
ranele păcatelor lui, ar fugi de ruşinea lumii ascunzându-se şi n-ar avea unde. Dar aceste răni se văd
numai cu ochii sufleteşti.
− Cu ce se vor spăla aceste rane, Sfinte Mihaile? am zis eu.
− Cât trăieşte omul în lume, rugăciunea cu metanii la pământ, a zis sfântul, este sabie care
taie greşalele, lacrimile vărsate în rugăciune sunt apă vie care spală rămăşiţele ranelor. Dacă
creştinului când se roagă, nu-i picură lacrimi din ochi, să se roage până îl trece năduşeala şi
năduşeala produsă în rugăciune preţuieşte ca şi lacrimile.
− Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis eu, dacă un creştin moare păcătos şi nu are haina
botezului, poate merge în faţa Domnului cu hainele date de pomană din lume?
Sfântul a zis:
− Nu poate lua duhul haina corpului, nici corpul haina duhului; ci sufletul, care e gol, gol
merge la Domnul.
Eu am întrebat:
− Sfinte Mihaile, pentru ce se dau haine de pomană pentru cei răposaţi?
Sfântul a zis:
− Toată haina dată în lume e scrisă faptă bună în ceruri. Cel ce îmbracă pe fratele materialnic
în lume, e îmbrăcat spiritual în cer, însă creştinul care moare păcătos, deşi i se dă lui haine de
pomană de cei rămaşi ai lui, dar el fiind cufundat în păcate, merge în faţa Domnului cu corpul otrăvit
şi plin de rane.
− Spune-mi Sfinte Mihaile, am zis eu, la moarte, când murim, mai vedem toţi faţa Domnului
sau o văd numai cei drepţi?
Sfântul a zis:
− La moarte, tot creştinul care a primit sfântul botez şi nu l-a pierdut cum fac sectele prin
botez fals, şi moare în botezul lui, merge de se închină în faţa Domnului, fie el cât de păcătos; vede
fiecare creştin faţa Domnului la moarte pentru ca acei păcătoşi să se amărască mai cu amar, văzând
ei Împăratul cel ceresc, blând şi milostiv, pe ale Cărui porunci ei le-au urât şi se despart pe veci de
El, iar cei drepţi să se bucure văzând pe Împăratul Căruia au servit cu drag şi de la care au să
primească plata după ziua judecăţii, cum te bucuraşi tu, Ioane.
Domnul nostru Iisus Hristos are două feluri de căi la cer: cale liberă şi cale prin vămi; are
două feluri de îngeri: milostivi şi nemilostivi; şi dincolo de mormânt sunt două locuri de aşteptare:
locul drepţilor şi locul păcătoşilor. Sufletul care la moarte este gata, fără greşeli, îl ia un înger
luminat, zboară cu el pe calea liberă, cum merserăm noi, îl duce în faţa Domnului, unde îl
binecuvântează Domnul şi-i vorbeşte blând cum îţi vorbi ţie. Îl duce la rai, unde îi arată locaşul după
ziua judecăţii câştigat de el prin faptele lui bune, îl duce într-un loc binecuvântat unde petrece în
9
mila şi mângâierea Domnului până la ziua judecăţii. Acest loc este locul unde ochiul Domnului în
toată clipa cercetează, cum zic cărţile sfinte. Pe sufletul păcătos îl ia un înger rău, merge cu el prin
vămile văzduhului unde mari supărări are de la demoni şi cu frică mare ajunge şi el aproape de
scaunul Domnului. Nu se apropie de scaunul Domnului nici îngerul nici el, stau departe de scaunul
Domnului.
− Şi cum aud ei glasul Domnului, am zis eu, stând aşa departe?
− Îl aud, Ioane, a zis sfântul, pentru că glasul Domnului este sabie cu două ascuţişuri şi
pătrunde inima fiecărui creştin deopotrivă. Fericiţi creştinii în ale căror inimi pătrunde glasul
Domnului cât trăiesc pe lume. Căci ei, auzind glsul Domnului, urăsc păcatul, fac fapte bune, iar la
moarte scapă de munca de veci. Dar vai de creştinii aceia în ale căror inimi împietrite nu poate
pătrunde glasul Domnului nici până la moarte, căci ei merg în muncă veşnică. Domnul nu ceartă la
moarte cu vorbe aspre pe nici un păcătos, ci e milă Domnului pentru el, că merge în primirea satanei,
îi vorbeşte lui Domnul cu vorbe blânde, dar cu întristare, şi-i zice: „Unde-ţi sunt fiule darurile cu
care Eu te-am împodobit pe tine la botez? Te-a înşelat pe tine demonul de ai făcut greşeli, dar Eu ţi-
am poruncit ţie, prin cărţile Mele, prin preoţii Mei şi prin aleşii Mei ţi s-au dat cuvinte de îndreptare.
Dar tu fiule nu ai vrut să faci voia Mea niciodată. Ai făcut numai voia duşmanului până la moarte şi
din clipa aceasta tu nu mai eşti fiul Meu, rămâi sclav şi rob demonului”. La aceste cuvinte întristate,
Domnului îi pică o lacrimă din ochi şi acea sfântă lacrimă îi taie multe greşale păcătosului. După o
mică ameninţare făcută de Domnul, îl ia îngerul din faţa Domnului şi îl duce la iad unde-i arată focul
unde va fi dus după ziua judecăţii. Păcătosul, vazându-şi focul veşnic, plânge cu amar ţinându-se de
înger. Îngerul îi zice: „De ce nu ai făcut şi tu fapte bune să nu-ţi fie şi ţie locul aici?”. El spune
disperat: „Nu am ştiut”. Atunci îngerul îi arată tot ce i s-a spus lui în lume de preoţi, din cărţi şi tot ce
a văzut el în lume şi n-a vrut să facă.
Cu aceste cuvinte ne pomenirăm în faţa iadului. Mergeam pe o cărare în formă de tunel,
întunecată. Deasupra noastră era un fum de nor albastru şi cu miros greu. În partea stângă erau nişte
magherniţe urâte, negre, cătrănite cu catran de sus până jos, în partea dreaptă era lumină, pomi,
frumuseţe şi aer curat. Am zburat prin acel întuneric înfiorător, ca la şapte-opt magherniţi şi sfântul
m-a oprit în loc, unde ne-a înconjurat o lumină ca să putem vorbi. A rămas în faţa noastră o
magherniţă mare, înfiorătoare. Îngerul mi-a arătat-o zicându-mi:
− Vezi Ioane magherniţa asta?
Eu am răspuns:
− O văd, Sfinte Mihaile.
− Aici îţi era locul, dacă Domnul nu ar fi avut milă de tine, de te-a îndemnat prin Duhul Sfânt
nevăzut de ai făcut rugăciuni şi fapte bune de te-a scăpat.
− Ce este aici, Sfinte Mihaile? am întrebat eu tremurând.
− Aici este iadul, mi-a spus sfântul, şi muncile de veci.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, cum sunt muncile înăuntru?
− Vezi tu acel loc întunecat? mi-a zis el, arătându-mi o parte de jos a magherniţii. Acolo este
uşa şi când vine îngerul nemilostiv cu sufletul păcătos, ca să-şi vadă locul aici, singură uşa se
deschide la acea magherniţă, unde este locul lui pe veci. Intrarea e ca la voi în case, întunecată, cu
greu miros şi cu mulţime de diavoli care ies întru întâmpinarea lui batjocorindu-l şi-l petrec până-şi
vede locul. Înăuntru este o hală mare, întunecată şi cu greu miros, în mijloc se face o gură înfricoşată
în jos care este fără fund. Are o scară cu trepte cotite cum sunt la voi în lume; la fiecare cot al scării e
o muncă. Sunt mii de mii de feluri de munci după treapta faptelor fiecărui creştin. Sufletul adus aici
merge pe scară cu îngerul până la treapta unde este locul lui; el nu vede alte munci decât munca lui.
Acolo se deschid singure uşile şi-şi vede locul.
− Dar locul unde mergem de aici cum este, Sfinte Mihaile? am întrebat eu.
− Acum mergem la raiul cel binecuvântat de Domnul, mi-a zis sfântul.

10
− Iuţeşte-ţi zborul Sfinte Mihaile, am zis eu, că nu mai pot suferi acest locaş întunecat al
veşnicilor osânde.
A pierit deasupra noastră lumina şi, întorcându-ne înapoi, peste o clipă am fost ieşiţi la
lumină. Am zburat spre răsărit cu sfântul atât de iute încât nici nu puteam să-l mai întreb nimic. Am
ajuns la o cetate înflorată, minunată. Era înconjurată de brazi înalţi ca la grădinile publice, cu
ramurile apropiate; fiecare ramură avea floare ca de bujor de anumite culori. Am întâmpinat în faţa
noastră o poartă frumos înflorată şi în poartă era săpată Crucea care lumina ca un soare. De ambele
părţi ale porţii stăteau doi sfinţi bătrâni ce purtau în mâini săbii ce luminau ca soarele. Sosind în faţa
porţii, sfântul şi-a făcut plecăciune, poarta s-a ridicat cu Crucea în sus, bătrânii sfinţi au lăsat săbiile
jos şi noi am intrat în grădina binecuvântată a raiului unde am văzut minuni de care mă cutremur
spunându-le. Erau aici străduţe aliniate minunat, ale căror capete nu se vedeau, în lăţime cât merg
doi oameni, pe jos creştea nişte foaie lată frumos înflorată, moale ca mătasea, peste care când călcam
iarăşi venea la loc. Pe marginea străduţelor erau pomişori ca la grădinile publice, cu coajă verzuie ca
a bradului, aveau grosimea cât se poate curpinde cu două mâini. Toţi aceşti pomi erau retezaţi având
ramuri pletoase în jos. Unii erau împodobiţi cu frunze şi flori cum n-am văzut în lume, alţii cu frunze
şi fructe cum n-am văzut în lume. Aceşti pomi erau depărtaţi unul de altul can cinci metri, iar în
locurile goale dintre pomişori erau odăiţele frumos înflorate ca troiţele noastre.
Toate erau cu uşile şi ferestrele deschise împodobite cu florării dumnezeieşti. Printre pomi şi
odăiţe zburau stoluri de păsări de mărimea porumbeilor noştri de casă şi cântau cântări religioase. O
lumină puternică şi mirosuri slăvitoare pluteau în acel loc minunat. Aici, eu l-am înrebat pe sfânt
ceea ce-mi mai rămăsese mie neîntrebat când am zburat de la scaunul dumnezeiesc din ceruri şi am
zis:
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce însemnau stâlpii de foc care înconjurau scaunul
Mântuitorului?
− Stâlpii cei de foc, mi-a zis sfântul, care jucau în faţa scaunului de nu te lăsau să priveşti faţa
Domnului, sunt Heruvimii şi Serafimii de care vorbesc cărţile la voi în lume.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce înseamnă trei lumini puternice care m-au lăsat orb?
− Aceste trei lumini însemnează Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce înseamnă lumina puternică care există sub tălpile Domnului?
− Însemnează că puterea închipuită în trei feţe este o singură Dumnezeire, o singură putere.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, cine sunt bătrânii de la poartă?
− Sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, mi-a zis sfântul.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, când trece un suflet păcătos pe aici cum îl privesc
aceşti bătrâni?
− Sufletul păcătos, mi-a zis sfântul, merge pe altă cale mai îndepărtată şi când el soseşte cu
îngerul în faţa porţii şi a bătrânilor, sfinţii întorc capul să nu vadă feţele lor şi el vede numai săbiile
lor, adică judecata lui.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, cum se cheamă acest loc împodobit cu atâtea frumuseţi?
− Cu acest loc se plineşte cuvântul Domnului care a zis „În casa Părintelui Meu sunt multe
locaşuri”. Aici e locul pe veci al aleşilor Domnului, care cât trăiesc fac voia şi poruncile Lui. În
aceste locuri ţi-a gătit şi ţie Domnul un loc, pentru viaţa ta şi rugăciunile tale.
Deodată ne pomenim într-o odăiţă frumos împodobită.
− Vezi locul acesta, Ioane? mi-a zis mie sfântul.
− Îl văd, Sfinte Mihaile, am zis eu.
− Acesta este locul dăruit ţie de Domnul după ziua judecăţii pentru rugăciunile şi viaţa ta.
Mi-a dat sfântul în acea clipă un scaun mic cu perniţă roşie, zicându-mi:
− Stai Ioane aici şi te repauzează puţin, ai să mă întrebi pe mine aici toate câte te va lumina
Duhul Sfânt al Domnului, ca să-ţi explic eu toate ţie, că tu ai să le spui la lume.
11
Când am vrut să stau pe acel scaun ceresc, m-a cuprins o sete mare şi am zis:
− Vai, Sfinte Mihaile, pe mine mă găsi o sete.
Sfântul mi-a zis:
− Nu-i sete materialnică, Ioane, ci e sete spirituală, sfântă.
Şi arătându-mi o cişmeluţă care era în faţa odăiţei, mi-a zis:
− Mergi şi gustă tu apă vie.
Am mers şi cu lacrimi gustând din acea apă am simţit mirosuri slăvitoare şi o lumină
puternică. Mergând să stau pe scaunul arătat mie de sfânt, am zis:
− Vai, Sfinte Mihaile, cum nu am avut eu în lumea vremelnică apă ca aceasta, să fi gustat
numai la o săptămână o dată, atunci când gura mea era amară de boală...
− Cu greşeli vorbeşti cu mine Ioane, a zis sfântul. Tu nu ai avut boală ci un mic post, ca tu să
poţi vorbi cu Domnul, să-ţi dea în dar talantul dăruit ţie.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, cum sunt locurile unde petrec creştinii drepţi şi cei
păcătoşi de la moartea lor până la ziua judecăţii?
− Sunt două locuri, mi-a zis sfântul, locul drepţilor şi păcătoşilor. Locul celor drepţi este o
vale frumos împodobită în frumuseţi. Acolo petrec creştinii drepţi de la moarte până la ziua judecăţii,
ca într-un târg la voi în lume. Se cunosc unul cu altul, vorbesc unul cu altul şi au acolo mila şi
mângâierea Domnului deopotrivă până la ziua judecăţii. Atunci merge fiecare creştin să-şi ia plată
după ale sale fapte. Se desparte atunci tată de fecior, soţ de soţie, frate de soră, cum zic cărţile sfinte.
− Cum se cunosc ei acolo, Sfinte Mihaile, şi cum pot să vorbească unul cu altul dacă e aşa
lume multă?
− Fiecare creştin, când moare, merge la ai lui. Cunoaşte acolo părinţi, fraţi, copii şi pe toţi
câţi i-a cunoscut în lumea vremelnică.
− Case au ei acolo? am zis eu.
− Nu au case acolo, Ioane, mi-a zis sfântul, au numai paturi de aşteptare până în ziua când
servesc faptele bune ce au făcute şi sărindarele ce şi-au dat în lume. Tot creştinul cât trăieşte în viaţă
e dator a-şi dă câteva sărindare. Căci sărindarele servesc pentru scăparea de greşeli în lume şi
dincolo de mormânt ca un acoperiş spiritual, sfânt.
− Rugăciuni fac ei acolo, Sfinte Mihaile? am zis eu.
− Creştinul care cât trăieşte în lume iubeşte rugăciunea şi petrece viaţa în rugăciuni cu drag
până la moartea lui, şi după ce moare în rugăciuni petrece în veac, cum zice cuvântul Domnului: „În
toate zilele vieţii mele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului”.
− După ce-şi fac ei rugăciunea acolo, Sfinte Mihaile? că noi în lume o facem după preoţi în
biserici.
− Ei acolo sunt într-o vale frumos împodobită cu multă lume şi, când vine ceasul de a-şi face
rugăciune, vin deasupra lor plutind în văzduh coruri sau grupuri de îngeri nenumărate. Se aşează
sufletele cu o iuţeală mare în jurul fiecărui grup cui aparţin, iar îngerii încep a cânta din nişte
trâmbiţe glasuri de slujbă cerească. La glasul îngerilor creştinii drepţi ăşifac rugăciuni aşa cum faceţi
voi în lume după preoţii voştri în biserici. Acolo se face o închinăciune, o plecare de genunchi şi o
voce se aude pretutindeni.
− Dar la cei păcătoşi cum le este locul, Sfinte Mihaile?
− Locul păcătoşilor este rău, a zis sfântul, că este fără lumină, în temniţele iadului. Creştinii
care cad păcătoşi la moarte au sufletele negre după chipul demonului şi cu negura păcatului. Şi
atâtea buboaie şi rane au pe suflet câte păcate au avut la moarte nepocăite. Merg în temniţele iadului
având acolo ca milă numai lumină de lumânare, dacă o apucă, dacă nu, petrec într-un întunerec cu
diavolii împreună până la ziua judecăţii când Domnul osândeşte şi pe diavol împreună cu toţi aceia
care au fost înşelati de el.

12
− A lăsat Domnul vreo milă, Sfinte Mihaile, am zis eu, pentru acei creştini care cad păcătoşi
la moarte şi merg în temniţele iadului, ca să mai fie şi ei scăpaţi de acolo prin pomeni, sărindare,
liturghii şi tot ce fac pentru ei bine rămaşii lor în urmă?
− A lăsat Domnul şi mila aceasta, a zis sfântul, că vrea Domnul Iisus Hristos ca la ziua
judecăţii să fiţi toţi fără pata păcatului. Un creştin când moare din lume are dreptul la pomenile ce-i
fac ai lui rămaşi până la al nouălea neam. Când la voi în lume face un creştin pomană cu parastas
pentru cei morţi, preotul îi pomeneşte numai pe morţii care-i are el pe pomelnic scris, dar când
preotul face sfinţirea acelei pomeni, pomana lui se înmulţeşte cum se înmulţeau pâinile când le
binecuvânta Mântuitorul. Când preotul pomeneşte morţii scrişi pe pomelnic şi în urmă zice „cu tot
neamul lor”, atunci vin toţi îngerii sufletelor, rudă cu el până la al nouălea neam, şi primesc mici
părţi din jertfa acelei pomeni, le duc la fiecare suflet în cartea lui cu fapte; tot prin mijlocirea sfinţilor
îngeri primesc toate sufletele prinoasele slăvitoare ale acelor pomeni şi toţi rămân îndestulaţi.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis eu, dacă omul moare păcătos şi merge în temniţele
iadului şi urmaşii lui îi fac pomeni, primeşte el acolo ce i se face?
− El acolo primeşte numai prinoasele, se îndestulează şi se bucură ştiind că s-a făcut pentru el
în lume o milă, jertfa acelei pomeni merge la cartea lui cu fapte tăindu-i din greşeli, iar când
păcătosul este mutat de acolo la cei drepţi, orice i se dă de rămaşi merge la el.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis, cu ce fapte s-ar mai putea scăpa mai degrabă un suflet de
la rău de urmaşii lui?
− Prin danii anumite către acel suflet, a zis sfântul. Care danii sunt: sărindare, liturghii,
pomeni şi milostenii date la călugări, la preoţi şi la săraci.
Eu am zis:
− Sfinte Mihaile, dacă un creştin moare păcătos şi merge în temniţele iadului şi rămaşii îi fac
în urmă pomeni şi ajutoare şi la un timp oarecare i s-a plătit cartea lui cu fapte ce a avut la moarte, îl
lasă pe el Domnul acolo uitat sau îl scapă în acea clipă?
Sfântul a zis:
− Ioane, când creştinul moare păcătos merge în temniţele iadului şi pentru câteva greşeli cu
dreptul să scape de acolo cât de urgent dacă urmaşii lui fac milă pentru el. Dacă un creştin la moarte
are greşeli mai puţine şi rămaşii îi dau la moarte câteva sărindare la preoţi, liturghii şi-i fac pomeni,
timpul cât plimbă îngerul sufletul până la patruzeci de zile ca să-i arate lui toate lucrurile unde în
viaţă a făcut fapte bune sau rele, în acest timp de plimbare a sufletului, preoţii slujesc sărindarele şi
liturghiile date lui; rugăciunile făcute de preoţi merg înaintea Domnului şi atunci, la patruzeci de
zile, el nu mai merge în temniţele iadului, c merge în locul luminat, condus de înger.
De aceea a lăsat Domnul patru posturi peste an. Creştinul e dator a.şi mărturisi la duhovnic în
toate posturile, căci atunci când moare mai are scrise pe carte numai faptele pe care le-a făcut de la
mărturisire până la moarte, celelalte sunt şterse şi iertate. La moarte, păcătosului i se iau toate
luminile date la botez, greşelile lui le ia îngerul păzitor, începe a scrie pentru el, de la moartea lui, tot
ce i se face bine de rămaşii lui. La fiecare faptă bună făcută pentru el în lume i se taie câte o greşală
din cartea îngerului. În clipa în care greşelile din cartea îngerului s-au terminat, îngerul zboară cu
cartea la Domnul şi strigă în faţa Domnului: „Mi s-a plătit sufletul meu de greşeli prin pomenile ce i
s-au făcut de urmaşii lui”. Domnul se bucură în acea clipă şi trimite un înger luminat cu apa vie şi
haina botezului în lagărul de întristare al păcătoşilor, ca să ia pe acel suflet. Când îngerul intră pe uşa
lagărului la păcătoşi, tot lagărul se luminează de lumina îngerului şi toţi păcătoşii se văd unul cu altul
şi simt puţină bucurie. Au ei lumânări acolo, dar lumânarea luminează numai în jurul fiecăruia,
încolo este haos şi întuneric. Ei nu se pot vedea unul cu altul, se văd numai când vine îngerul
Domnului între ei. Îngerul venit în lagărul de întristare merge cu lumini printre păcătoşi, care toţi
plâng la vederea îngerului. Ştiu ei cu toţii că îngerul a venit să ia pe un suflet din muncă. Îngerul
merge cu lumini printre păcătoşi până la cel rânduit de Domnul să fie scăpat, îl stropeşte cu apă vie

13
şi în acel moment pier de pe el ca un fum ranele şi negura, rămâne sufletul lui frumos, cum a fost în
lume când s-a botezat de mic.
Îl îmbracă îngerul cu haina botezului pe care o pierduse prin păcat, îl ia de mâna dreaptă şi
pleacă cu el la cei drepţi, iar păcătoşii, când văd plecarea lui, încep toţi a plânge şi zic în inimile lor:
„Doamne, Doamne, dă-ne şi nouă asemenea moştenitori milostivi ca să ne scape şi pe noi de aici” şi
simt o mică bucurie că până la ziua judecăţii vor scăpa şi ei de acolo.
Ieşit din lagărul de întristare, îngerul merge cu sufletul la locul celor drepţi unde face şi el
rugăciuni, după îngerii cei cu trâmbiţi cereşti. El acolo se roagă neîncetat până la ziua judecăţii
numai pentru acei care l-au scăpat pe la de la rău. De aceea tot creştinul, cât trăieşte în lume, e dator
să ajute pe cei răposaţi, căci toată fapta bună făcută pentru cei răposaţi este ajutor şi celui ce o face.
Am întrebat:
− Sfinte Mihaile, dacă un creştin cade prea mult păcătos în lume şi e stăpânit de demonii
întunericului, cum îşi poate el căpăta din nou luminile date lui la botez şi să alunge demonul din
inima lui?
Sfântul mi-a zis:
− Copilul la botez se armează cu lumina Duhului Sfânt, cu Crucea şi cu doi îngeri de pază.
Îngerul cel mai bun este în dreapta, are două cărţi în mâna lui şi cumpănă; el scrie şi fapta bună şi
fapta rea ce o face omul în viaţă. Îngerul cel rău, din stânga, are numai o carte în mâna lui, el scrie
numal greşala ce o face omul, nu ştie nici gândul omului şi nici faptele bune ce le are. Când omul are
greşeli mai multe ca fapte bune în cartea îngerului din dreapta, îngerul bun se trage în spatele lui, cel
rău vine în partea stângă şi îi ocupă locul. El nu poate învăţa pe creştin la toate faptele rele, căci
fiecare faptă rea are demonul ei. Numai creştinul care face cele şapte păcate de moarte, vine antihrist
cu toţi ai lui şi se aşează în inima lui. Acest om nu mai este viu, ci este mort.
Am întrebat:
− Sfinte Mihaile, cum poate să mai iasă din inima omului duhurile rele când s-au încuibat cu
atâta putere?
Sfântul mi-a zis:
− Când creştinul greşeşte prea mult, îngerul bun se retrage în spatele lui şi stă tot alipit de el,
mustrându-l pe el la orice faptă rea pe care o face, şi aşteaptă cu nerăbdare clipa ca să vie iar la locul
lui. Lumina Duhului Sfânt, dacă iese din inima omului, nu zboară la cer. Stau razele Duhului Sfânt în
jurul păcătosului cum stau albinele în jurul unui stup. Dau razele Duhului Sfânt târcoale în jurul unui
păcătos cum dau albinele în jurul stupului ca să intre iar la matca lor.
Aici se plineşte cuvântul sfânt care zice: „Iată, Eu stau la uşa inimii tale şi bat” şi dacă din
mila Domnului pătrunde din nou o rază a Duhului Sfânt în inima păcătosului, el prinde o mare grijă
de greşalele ce a făcut şi se hotărăşte a le părăsi, merge la preot de şi le mărturiseşte. Făgăduieşte
înaintea Sfintei Cruci a nu mai face acele fapte. Preotul îi dă un canon, după ale lui greşale, şi după
ce-şi face acest canon dat lui, preotul îl împărtăşeşte cu Sfintele Taine şi începe el a face fapte bune
după a lui putere.
Şi la un timp oarecare cartea lui cu fapte bune, uitată, se umple iarăşi, îngerul bun vine în
partea dreaptă, zboară îngerul cu cartea la cer ca să scrie faptele bune făcute de el în cartea vieţii. Iar
îngerii din cer, când văd pe acest înger, pe care de atâta timp nu l-au văzut pentru că el nu a avut
fapte bune ca să scrie în cartea vieţii; îngerii din ceruri, la vederea noului îngervenit între ei, fac toţi
aplauze de bucurie cerească şi atunci se plineşte cuvântul sfânt „mare bucurie este în cer pentru un
păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi”. Îngerul merge cu cartea la
Domnul.
Domnul trimite înger luminat la vămile văzduhului şi, prin lumina Duhului Sfânt, toate
greşelile mărturisite de acel suflet se şterg din catastihurile demonilor. Demonii îşi vând hârtiile lor
albe, le aruncă în văzduh, plâng de pierderea lui, ştiu ei că, prin pocăinţa lui, l-au pierdut. Domnul în
acea clipă trimite lumina Duhului Sfânt peste acel om în lume întreită, duhurile rele pier din inima

14
lui ca fumul, intră din nou în inima lui lumina Duhului Sfânt, Crucea şi îngerul. Acum acest om este
născut a doua oară, cum zice cuvântul sfânt, că pocăinţa este al doilea botez.
Am mai zis sfântului:
− Spune-mi acum ce este postul şi cum trebuie să ne rugăm noi în timpul postului.
Sfântul mi-a zis:
− Postul, rugăciunea şi smerenia sunt întâia poruncă pe care a dat-o Domnul. În timpul
postului creştinul trebuie să se închine cu metanii la pământ, în mai multe rânduri, ziua şi noaptea, să
facă în fiecare zi câte o mică milostenie după a lui putere, să iubească biserica şi să urască faptele
rele. În timpul postului îngerul fiecărui creştin e gata a scrie fapte bune în toată clipa şi la sfârşitul
fiecărui post îngerul fiecărui creştin e dator să zboare cu cartea cu faptele la cer, ca să scrie în cartea
vieţii faptele bune ce omul a făcut în timpul postului. Creştinul care şi-a petrecut postul în lene şi
nepurtare de grijă, fără fapte bune, îngerul lui nu poate zbura la ceruri, ci stând în spatele
păcătosului, plânge neîncetat pentru el.
Am mai întrebat:
− Sfinte Mihaile, ce însemnătate au Sfintele Taine când ne împărtăşim la sfintele posturi?
− Sfintele Taine, mi-a zis, adică pâinea şi vinul primite de creştin sunt însuşi Trupul şi
Sângele Domnului. Ele se împart în două părţi: parte materială sfântă şi parte spirituală sfântă. Partea
materială sfântă este pâinea şi vinul din potir, Duhul Sfânt este lumina pe care voi n-o vedeţi şi nici
preotul. Când s-au sfinţit Sfintele Taine şi preotul iese în uşa altarului să împărtăşească lumea,
deasupra potirului este o lumină cerească, Domnul Iisus Hristos. Când vine înaintea preotului prunc
mic, preotul pomeneşte numele pruncului, ia cu linguriţa pâine şi vin din potir; peste pâinea şi vinul
din linguriţă este o lumină cerească, Domnul Iisus Hristos într-o mică figură; pruncul primeşte
pâinea şi vinul şi lumina cerească, adică pe Domnul. Dacă vine înaintea preotului om matur şi este
pregătit, în fapte, de a primi Sfintele Taine, primeşte şi el la fel pâinea şi vinul şi lumina. Când vine
omul păcătos în faţa preotului şi se pomeneşte numele lui, ia cu linguriţa pâine şi vin din potir, dar
când linguriţa e apropiată de gura păcătosului lumina cerească zboară înapoi în potir şi păcătosul
numai pâinea şi vinul văzut de voi primeşte. Aşa că se împărtăşesc la voi o sută şi numai cinci sau
şase primesc Sfânta Lumină. Creştinul, ca să poată primi Sfintele Taine împreună cu lumina
crerească, trebuie să nu petreacă zilele de post în lene, ci să privegheze ziua şi noaptea cu rugăciuni,
cu metanii şi alte fapte bune.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, am zis, ce faptemai principale trebuie să facă cel ce trăieşte în
lume?
Sfântul a zis:
− Toate faptele scrise în cărţi, dar mai principale sunt patru: postul, rugăciunea, smerenia şi
milostenia. Milostenia este mare faptă, căci ea face milostiv pe Însuşi Domnul către acel creştin care
face milă cu fratele lui în nevoie, însă de roadele milosteniei puţini creştini se pot folosi: unul nu are
ce să dea, fiind sărac, altuia nu i se întâmplă să fie gata în clipa în care i se cere lui de un sărac, altul
nu dă fiind zgârcit din fire.
− Cei din lume ştiu, Sfinte Mihaile, ce se întâmplă aici cu un suflet?
− Nu ştiu, Ioane, pentru că nu-i lasă pe ei lenea, mândria şi nepurtarea de grijă a lor, ca să
asculte cuvintele Domnului şi să lucreze cu drag. Trăiesc în lume fără grija mântuirii şi numai la
moarte ăşi vede fiecare soarta lui, dar în zadar.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, când poate un creştin scăpa definitiv de un păcat pe care l-a
lucrat în lume?
− Părăsind păcatul, prin mărturisire la duhovnic, prin rugăciuni şi căinţă toată viaţa lui şi
împărtăşirea cu Sfintele Taine.
− Spune-mi Sfinte, ce păcat au creştinii care înjură de nume sfinte cât trăiesc pe lume?

15
− Tot creştinul care huleşte pe Domnul Hristos, Crucea Domnului şi sfinţii Săi are păact de
trei ori mai greu decât jidovii care L-au răstignit pe Domnul. Creştinii care nu pot părăsi acest obicei
până la moarte, munca lor după ziua judecăţii va fi de trei ori mai amară decât a jidovilor. Domnul
Hristos pedepseşte pe cel hulitor şi în zilele vieţii lui. Creştinul este dator să urască cu totul această
faptă rea şi, ca să scape de ea, trebuie să se armeze cu rugăciuni, cu metanii la pământ, şi la fiecare
rugăciune să certe pe demon aşa: „Să te certe Domnul pe tine diavole, să piei cu toată puterea ta din
tot cuprinsul meu, căci eu te cert şi te blestem pe tine, diavole, în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh, Amin!”. Aşa un creştin poate scăpa de cursele diavolului.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care dau răului pe fraţii lor în lume?
Sfântul mi-a zis:
− Tot creştinul care dă răului pe altul, pe sine se dă. Copilul când se botează e armat cu patru
puteri spirituale: Lumina Duhului Sfânt, Crucea, îngerul păzitor şi sufletul lui. Un om, cât trăieşte, e
condus de aceste puteri până la moarte. Tot creştinul, când dă răului pe altul, dă răului patru puteri
spirituale sfinte. Nici un creştin nu poate să dea la rău pe altul, că nu e făptura mânilor lui, ci a
Domnului; el se dă pe sine însuşi.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, cum să învăţ eu lumea să scape de acest păcat care este foarte
mult răspândit?
− Tu să înveţi lumea aşa: când un creştin se ceartă cu un frate al său, ori în ce loc s-ar afla, şi-
l dă răului, cum se desparte şi nu mai vede pe acela, să-şi aleagă un loc ascuns şi plecând genunchii
să zică cu lacrimi: „Iartă-mi Doamne greşala ce făcui de dădui răului pe fratele meu cutare...
(numindu-l cu numele) şi iartă-l şi pe el, căci eu îl iert din tot sufletul, în numele Tatălui, al Fiului şi
al Sfântului Duh, Amin! Iar pe diavol îl cert şi-l blestem în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului
Duh, Amin!”. Iar când îşi face rugăciunea, ziua sau noaptea, să zică după rugăciune aşa: „Să te certe
puterea Sfintei Treimi, să te certe Domnul Iisus Hristos, să te certe toate puterile cereşti pe tine,
demon al întunericului. Să piei cu toată puterea meşteşugului şi stăpânirea ta, din tot cuprinsul meu,
şi să piei tu, demon, şi de la toţi pe care ţi i-am dat eu ţie în toate zilele vieţii mele, când ei m-au
supărat şi eu nu i-am iertat. Căci eu îi iert în clipa aceasta pe toţi câţi am dat răului în toată viaţa mea,
iert pe toţi câţi i-am blestemat şi iert pe toţi cu câţi m-am certat şi sunt certat. Îi iert pe toţi în numele
Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin! Iar pe tine, diavole, te cert şi te blestem în numele
Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!”. Numai aşa un creştin poate scăăpa de demon.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, o rugăciune plină, ca să învăţ pe creştinii care nu ştiu carte.
Sfântul mi-a zis:
− Şi care ştie şi care nu ştie carte, când va vrea să-şi facă o rugăciune plină prescurtată, face
trei metanii la pământ, oriunde s-ar afla, se ridică, face pe faţă o închinăciune, pune mâinile la piept
şi zice cu smerenie: „Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime. Milostivă să-mi fii mie, Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu; (iar trei metanii) Milostivi să-mi fiţi mie Sfinţilor Arhangheli Mihail,
Gavril şi Rafail; (iar trei metanii)” Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile
cereşti (trei metanii). Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii îngeri din ceruri (trei metanii).Milostivă să-
mi fii sfânta zi de azi şi sfântul zilei de azi (trei metanii). Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu
păzitor”. Creştinul cât trăieşte în lume e dator să-şi tocmească rugăciune plină către mulţi sfinţi şi
puteri cereşti. Câţi sfinţi pomeneşte el în rugăciune când se roagă, toţi se roagă pentru el în clipa
aceia Domnului, şi la moartea lui pe toţi îi are ca apărători.
− Spune-mi, Sfinte Mihaile, ce păcat au creştinii care urăsc biserica?
− Scris este în carte şi cântă în strană cântăreţul la biserică în fiecare Duminică şi sărbătoare:
„Cei ce urăsc Sionul ruşinaţi veţi fi de Domnul, căci precum iarba de foc, aşa veţi fi uscaţi”. Sionul,
Ioane, este Biserica Domnului şi toţi creştinii care urăsc Biserica, la ziua judecăţii, vor fi arşi ca iarba
de foc.
Mi-a mai zis:
− Ioane, noi mergem acum iar în lume, este aproape ziuă.
16
− Cum, Sfinte Mihaile, am zis eu, la noi în ume nu e ziuă acum?
− Nu, a zis sfântul, este aproape de ziuă, mai este un ceas şi jumătate.
− Şi cum putem noi sosi în lume într-un ceas şi jumătate, Sfinte Mihaile? am zis eu.
− Acum zburăm pe clipe, mi-a zis el. Vezi tu locul tău, Ioane?
Am zis:
− Îl văd, Sfinte Mihaile.
− Locul tău este simplu împodobit, că tu ai avut multe greşeli în lume. Tu să mulţumeşti
Domnului că ţi-a ales loc între aleşii Sfinţiei Sale şi acum, mergând în lume, să fii tare stăruitor în
rugăciuni cu privegheri noaptea, în învăţături, în scrieri şi în alte fapte bune, ca atunci când vei veni
pe veci aici să găseşti locul tău mult luminat şi împodobit, că ai auzit cuvântul Domnului: „Stea de
stea cu slava sa”. Sărută-ţi locul, Ioane, timpul e de plecare.
Mi-am sărutat cu lacrimi Crucea care lumina ca un soare în odaia mea şi cu lacrimi şiroaie
am zburat cu îngerul prin grădina cea minunată. După un lung zbor printre pomi frumoşi şi odăiţe,
ne-am pomenit în faţa unei mese frumos împodobite. Era masa ca dintr-o piatră de marmură frumos
înflorată, ale cărei capete nu se vedeau. Masa avea de jur împrejur scaune cu perniţe roşii
neîntrerupte. Pe masă erau castroane ca de marmură, frumos înflorate, fixate în masă, care nu se
mişcau; în castroane era mâncare ca iaurtul, bobiţe mici cum sunt cofeturile. Pâinea pe masă era cum
e pâinea noastră de un kilogram, albă însă ca zăpada. Sticluţe cu băutură şi ceşti mici, cuţit şi
linguriţă mică, aşa era împodobită toată masa. Am stat la masă şi sfântul mi-a zis să rostesc „Tatăl
nostru”. După terminarea rugăciunii mi-a dat cuţit în mână zicându-mi:
− Ţine, Ioane, cuţit şi taie din pâinea Tatălui tău, Căruia tu ai servit cu drag în viaţă cu
rugăciuni şi fapte bune. Ai să guşti din fiecare mâncare o dată, dar foarte puţin.
Am luat cuţit din mâna îngerului şi cu mare frică, închinându-mă, am tăiat din pâinea
cerească o bucăţică mică, cât o anaforă din lume. Când am pus-o cu frică pe buzele mele, s-a topit ca
o rouă, mirosuri slăvitoare şi lumină m-au înconjurat. Când am luat cu linguriţa din castron o singură
bobiţă s-a topit la fel. Când am gustat dintr-o mică ceaşcă din băutura aceea m-am luminat şi m-am
slăvit cu totul. Când m-am uitat pe masă, crescuseră toate la loc. În clipa aceea au înconjurat masa
sfântă mulţime de îngeri, grupuri grupuri, şi întrebau pe sfântul meu purtător ce e cu mine acolo.
Sfântul le spunea despre mine, însă în limbă străină, că eu nu înţelegeam. Sfinţii îngeri m-au
mângâiat toţi cu cuvinte, zicându-mi:
− Ioane, tu mergi iar în lume. Să fii tare stăruitor în lucrarea ce Domnul ţi-a încredinţat şi ăn
rugăciunile stricte cu metanii la pământ, întreit de cum ai făcut tu până acum. Să-ţi petreci toată viaţa
dăruită ţie de Domnul, învăţând, scrind şi rugându-te, ca venind pe veci aici să găseşti locul tău mult
luminat şi împodobit.
Eu cu lacrimi răspundeam către îngeri, zicând:
− Voi lupa, sfinţii mei îngeraşi, dar şi sfinţiile voastre să mă ajutaţi.
− Te-am ajutat noi pe tine, Ioane, când nu văzuseşi chipurile noastre; dar şi tu să înveţi
neîncetat pe creştini, ca la orice rugăciune ce fac să pomenească şi numele nostru, cu trei
închinăciuni sau metanii, zicând: „Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii îngeraşi din ceruri”, ca multă
grijă avem noi de voi creştinii, şi puţini creştini sunt care să cheme numele nostru în rugăciuni.
În clipa aceea Sfântul Mihail m-a prins de mână, zicându-mi:
− Acuma e gata plecarea, Ioane, părăsim raiul sfânt şi mergem în lumea vremelnică.
Eu, cu lacrimi şiroaie, am zis către îngeri:
− Vă las, îngeri luminaţi, în slava raiului dulcelui Iisus şi eu plec în lumea rea şi plină de
necazuri.
− Cu noi eşti, Ioane, şi noi cu tine.

17
Am zburat cu îngerul de la acea masă cerească, am trecut ca fulgerul printre locaşurile cele
minunate de acolo, am sosit fără veste la poarta cetăţii şi am văzut cu cunoştinţă clară feţele Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel şi am zburat spre pământ, unde mi se părea un mare întuneric.
După un zbor necunoscut m-a oprit sfântul în loc, zicându-mi:
− Ioane, peste o clipă te deştepţi în casa ta, cu mâinile pe pătura cu care ai fost învelit, te scoli
la fereastră, îţi faci trei închinăciuni şi rămâi om în toată cunoştinţa cum ai fost în lume. Vezi gură de
ziuă, tot ce ai auzit şi ai văzut în această noapte rămân ca o carte în inima ta toată viaţa. Ai tăi în casă
dorm totţi, tu cu voce tare îi vei scula să-ţi aprindă lumina şi când ţi-or aprinde lumina îi întrebi cum
ai dormit tu, dar ei nu ştiu să zică nimic, toţi au dormit nepomeniţi. Te scoli sănătos, uşurat de boală,
mai târziu vei vorbi în mai multe biserici tot ce ţi s-a spus ţie în această sfântă noapte. Prin aleşii
Domnului vor ieşi cărţi în numele tău. Tu vei predica toată viaţa ta, arătat şi fără teamă.
Eu am zis:
− Vai, Sfinte Mihaile, ce voi face eu când voi ieşi să învăţ între preoţi şi învăţaţii religiei?
− Toţi învăţaţii religiei te vor iubi şi te vor asculta pe tine, că tot ce ai dat în dar de la Domnul
este în legătură cu Sfânta Scriptură. Numai cei necredincioşi vor fugi, ca să nu te audă. Sărută-mi
Ioane haina, că acum eşti acasă, mi-a zis sfântul.
Am sărutat haina sfântului şi o! Minune! M-am pomenit în sărmana mea casă, cu mâinile pe
pătura cu care eram învelit. M-am ridicat la fereastră, am făcut trei închinăciuni, m-am uitat pe
fereastră, am văzut zori de ziuă şi tot ce văzusem şi auzisem în acea sfântă noapte au rămas ca o
carte în sufletul meu.
Am strigat cu voce tare soţia, să-mi aprindă lumina, căci ei dormeau toţi. I-am întrebat cum
am dormit şi ei au spus că nimic nu ştiu. Atunci le-am spus toată vedenia şi că sunt sănătos din acea
clipă.
Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos ca să armeze cu Duh Sfânt pe toţi câţi vor citi aceste
cuvinte sfinte descoperite mie de Domnul şi să-i învrednicească a lucra bărbăteşte cele spuse de
Domnul şi de Sfântul Mihail aici, prin gura mea, nevrednicul, şi să ne învrednicească Domnul la ziua
judecăţii în grădinile raiului binecuvântate, pe care Sfinţia Sa le-a câştigat prin patimile Sale pentru
noi.

A doua vedenie, anul 1923, Decembrie 12


În iad

În noaptea de Sfântul Spiridon făcătorul de minuni, acelaşi an, mă pomenii într-un vis, unde
mă preumblam în grădina mea cu pomi, care era frumos împodobită cu frunze şi poame. Văzui
deodată că pică înaintea mea, ca la trei paşi, o lumină minuantă din cer care avea formă de om şi
semăna cu lumina soarelui. În faţa luminei eu căzui în genunchi, făcându-mi cu frică închinăciuni
către Dumnezeu. Auzii deodată că din acea lumină grăieşte către mine o voce, zicându-mi:
− Ioane, scoală-te şi stai fără teamă, căci nimic rău nu va fi ţie.
Mă sculai, făcui cu drag semnul crucii şi ascultai cu frică glasul din lumină care-mi zise:
− Ioane, să lucrezi cu bărbăţie lucrarea care ţi-ai întocmit-o tu cu ajutorul Domnului, în toată
viaţa ta, că bine va fi ţie.
Şi îndată zbură la cer acea frumoasă lumină. Eu rămăsei singur şi începui a plânge şi a zice:
− Of! Domnul meu, cum nu fusei eu vrednicca să stea această lumină mai mult şi să grăiască
cu mine!
Dar deodată apăru la spatele meu un tânăr frumos la chip care-mi zise:
− De ce plângi, Ioane?
Eu îi răspunsei după cum văzusem. Tânărul mă luă înapoi ca să arăt locul unde văzusem
lumina. Îi arătai locul, iar tânărul îmi zise:

18
− Lumina pe care ai văzut-o tu este Sfântul Arhanghel Mihail, care te-a plimbat pe tine o
noapte întreagă şi ţi-a arătat ţie toate cele dorite, în formă de om, ca să poţi tu pricepe toate; iar acum
se arată ţie în chipul cum se află în cer, că ai auzit tu cuvânt din carte, că Domnul Iisus Hristos şi
Sfinţii Arhangheli în chipul focului se află în ceruri. Aceste cuvinte grăite ţie de Sfântul Arhanghel
Mihail să le urmezi în toată viaţa ta cu bărbăţie şi să înveţi şi pe alţi creştini, căci scris este în carte,
cine va face şi va învăţa miluit va fi întru împărăţia cerurilor.
Cu aceste cuvinte m-am deşteptat. Adormind a doua oară, mă pomenii într-un alt vis, că eram
într-un câmp dechis, fără verdeţuri; în acest câmp era multă lume fără umăr, toţi îmbrăcaţi în haine
vechi şi cu feţele triste. Rpivind eu mulţimea de lume, care după cum am priceput era foarte tristă,
văzui printre mulţime un om mare, de trei ori mai înalt decât ceilalţi, îmbrăcat în haine negre,
cătrănite şi ajustate, iar pe cap avea un potcap urât. Faţa lui era neagră la fel cu smoala şi în mână
purta un bici negru ca un şarpe, lung şi gros, pe care-l arunca pe deasupra norodului cel trist, care se
supunea cu mare teamă că nici un cuvânt nu se auzea din gura lor şi stau ca muţi. Uriciosul acela
diavol venea prin norod biciuind cu biciul lui, ca un ofiţer de armată când comandă cu sabia. Aşa
venea spurcatul până se apropie de mine, în faţa căruia eu stătui fără teamă, având toată nădejdea
mea la Domnul, cu toate că eram într-un loc pustiu, trist şi plin de amar, că era lume multă, dar nu
era în stare să-mi grăiască un cuvânt. Şi stau toţi ca muţi ascultând comanda de la acel uriaş diavol.
Anticristul cel rău, căci el era, apropiindu-se de mine, îmi zise c-un gls îndrăzneţ:
− Şi tu ai să mergi cu mine!
− Eu nu voi merge cu tine, căci am stăpân al meu pe Domnul Iisus Hristos, Căruia a urmat şi
îi urmez, răspunsei eu.
Iar el îmi zise:
− Hristos al tău nu este aici şi nici puterea Lui. Aici e puterea mea.
Iar eu îi răspunsei:
− Nu te cunosc pe tine şi de puterea ta nu am nevoie. Eu cred în Domnul Iisus şi am toată
nădejdea mea în mila şi puterea Lui.
Demonul zise:
− Când voi veni a doua oară, tu vei urma după mine, în numele Domnului tău Iisus.
Plecând de lângă mine acel uriaş, văzui cum azvârlea cu biciul cel mare şi negru peste lumea
cea tristă. Eu, rămânând singur, mă cuprinse o mare întristare şi începui a plânge şi a rosti cuvinte de
rugăciuni. Când o! Minune, Doamne! Că văzui făr de veste la spatele meu un frumos tânăr al
Hristosului meu, care-mi zise cu o voce mângâietoare:
− De ce plângi tu, Ioane?
Eu îi povestii tot ce văzusem. Iar când spusei de gigantele diavol şi de cele poruncite de el,
îngerul îmi zise:
− Ioane, puterea Domnului nostru Iisus Hristos este pretutindeni, cum ai zis tu. Iar de acel
anticrist tu să n-ai teamă, căci el n-are nici o putere asupra ta. Vei urma după el şi după acel norod
până la lcoul lor ca să vezi ce ai dorit, adică locul unde petrec cei care au judecata cu Domnul; toţi
aceştia sunt sub comanda lui, căci au făcut voia lui cât au trăit pe lume, nu au ştiut ce e păcat şi frică
nu au avut. Când va veni acel anticrist a doua oară să nu-l laşi a se apropia de tine, de la distanţă să
începi a cânta cu curaj „Hristos a înviat!” şi celelalte. El când te va auzi se va ruşina şi, făcând din
biciul cel otrăvit o ameninţare peste acel norod, va pleca spre apus şi tot norodul acela va urma după
el. Iar tu să mergi în urma lor cântând cu multă îndrăzneală „Hristos a înviat din morţi”, etc., şi ce
vei vedea pe acolo să-ţi întipăreşti în minte cu ajutorul Domnului şi să spui lumii.
Şi cu aceste cuvinte pieri acel frumos povăţuitor înger.
Eu, rămânând singur, făcui cu drag semnul crucii, iar când văzui că vine acel diavol spre
mine, parcă erau mulţi tovarăşi cu mine şi ajutoare, începui a cânta „Hristos a înviat!” etc. El, când
auzi glasul meu, făci învârteală din biciul cel negru şiortăvit spre norodul cel trist şi plecă spre apus
cu tot norodul după el. Eu mersei în urma lui, înarmat cu dragostea în Domnul Hristos, cântând din
19
tot sufletul meu: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi
viaţă dăruindu-le”. Nu aveam nici o teamă, aşa mergeam parcă ştiam locul şi parcă aveam acolo
părinţi şi fraţi, când deodată mă pomenii că intrarăm într-o subterană, sub pământ, în formă de tunel.
Era un tunel lung pe sub pământ, având pe ambele părţi paturi lungi, neîntrerupte. Pe aceste paturi
erau oameni aşezaţi la distanţă ca de trei metri şi stăteau pe acele paturi având fiecare lumânarea
aprinsă, ce lumina fiecăruia în parte. Din când în când vedeam câte un om fără lumânare. Aceştia
petreceau în întuneric şi nu le venea lumină de la tovarăşii lor din dreapta sau din stânga, încât fără
lumânare semănau a nişte statui întunecate. Mersei câtva printre acei oameni plini de întristare, fără
să grăiască vreunul cu mine, nici eu cu ei, ci doar cântarea „Hristos a înviat!”.
Deodată, se făcu un zid în faţa mea, care mă opri de a merge înainte şi începui a mă tângui,
rugându-mă Domnului Hristos. Atunci apare un om lângă mine şi îmi zice:
− Omule, întoarce-te înapoi la lume, că nu mai ai tu voie să mergi înainte, ţi s-a închis ţie uşa
de a mai merge înainte după demonul după care venişi.
Eu, fiind amărât că nu mai pot merge înainte, privii în partea de miazănoapte a acelei
închisori şi am văzuto fereastră mică cu lumină de lumânare. Pusei genunchii pe pat, mă apropiai de
acea fereastră şi văzui că de acolo înainte este tot subterană cu paturi de femei, fiecare cu lumânarea
ei. Aşezându-mă cu capul la fereastră, cântai cât putui „Hristos a înviat!” şi mă închinai. Atunci o
femeie veni la fereastră şi-mi zise:
− Omule, nu mai cânta rugăciuni şi nu te mai închina, că aici nu se mai roagă nimeni.
Anticrist s-a dus departe la locul său, întoarce-te la lume căci atât a fost dat ţie să mergi şi să vezi ce
ai dorit. Aici suntem opriţi a ne închina, căci este locul unde se odihnesc toţi creştinii care au
judecată şi sunt toţi morţi care pleacă din lume negata, plini de greşale (păcate), unde ne pedepsim
până la ziua judecăţii şi nu ştim noi atunci unde ne va duce.
− Vai vouă, zisei, cât aţi trăit în lume aţi crezut în Domnul Hristos?
Iar ea, cu lacrimi, răspunse:
− Am crezut, dar greşelile noastre pentru care nu ne-am căit cât am trăit ne-au despărţit pe
noi de Domnul.
− Şi ai sunt locuinţe de acestea pe sub pământ?
− Sunt, răspunse ea, mii de încăperi.
Mă dădui aproape ameţit jos de pe patul urât de pământ şi ieşii cântând „Hristos a înviat!”
printre paturile cu lumânări aprinse. Iar când ajunsei la lumină şi ieşii din subteran mă închinai
mulţumind Domnului de am văzut ce doream şi, plângând, plecai pe cale necunoscută, zicând în
sine-mi: „Numai atâta amar să aibă un suflet păcătos şi destul este”. Plângând şi grăind astfel, am
văzut fără de veste un tânăr în urma mea care mă întrebă cu un glas dulce:
− De ce plângi, Ioane?
Eu îi povestii toate cele ce văzusem şi iar îmi zise:
− Toate câte ţi-a arătat Domnul sunt date ţie în dar ca să le spui la oameni în lume. Căci
oamenii a căror suflete pleacă din lume negata sunt trişti, cu hainele pe ei vechi, pentru împovărarea
cu greşeli. Gigantele cel mare şi negru este demonul care i-a câştigat prin lucrarea lor proastă în
lume, care, auzind rugăciunea „Hristos a înviat!”, fugea încât numai biciul îl vedeai fâlfâind prin
văzduh. Văzuşi locuinţele cele puturoase, zise îngerul, unde stau sufletele la întuneric? Văzuşi cum
îţi explică ţie trimisul Domnului din cealaltă parte că atâta îţi fu dat să vezi? Aceste locuri puturoase
sunt temniţele iadului care sunt despărţite de Domnul Hristos şi păcătoşii trecuţi sub comanda şi
stăpânirea satanei, aceştia se zic cu adevărat morţi. Vai! Ceasul în care s-au născut, căci atât cât au
trăit în lume nu şi-au dat puţină silinţă la rugăciune şi la alte fapte bune, pierzând darurile ce le-au
câştigat la Sfântul Botez prin lene şi mândrie. Tu să spui lumii şi să scrii fără teamă tot ce ai auzit şi
ai văzut, că mila Domnului va fi cu tine şi cu toţi care vor primi cu dragoste acestea şi din toată
inima.

20
Eu făcui semnul crucii şi vrusei să sărut tălpile bunului meu povăţător, care pieri din ochi-mi
ca o stea. Iar eu mă deşteptai şi fuseră oglindă în inima mea toate cele văzute şi auzite în această
noapte din mila Domnului.

Vederea raiului

Zăcând de tifos grav, două săptămâni, fără să am poftă de mâncare, eram speriat de frica
morţii şi trimisei soţia la preot ca să vie să mă împărtăşească după rânduiala creştinească. Era pe la
ora 8 dimineaţa când femeia plecă la preot şi, adormind, mă pomenii în vis că veni un frumos înger
şi, luându-mă de mâna dreaptă, îmi zise:
− Ioane, tu vei merge acum cu mine.
Eu crezui atunci că sunt plecat din lume definitiv, căci eram îmbrăcat cu haina albă. Şi zbura
acel frumos înger cu mine cu o iuţeală foarte mare, fără ca să vorbim pe cale. Ne pomenirăm ajunşi
într-o vale minunată în frumuseţe. Erau pomi tunşi la crăci, ca la noi în lume la grădinile publice.
Pomii aveau frunze de deosebite forme. Unii aveau şi flori cu culori minunate, alţii aveau roade cum
nu s-au mai văzut în lume. Printre acel pomi minunaţi la vedere zburau stoluri de păsări frumoase, în
mărimea porumbeilor noştri din lume, minunaţi în culori, şi cântau cu nişte glasuri ca de muzică cu
înţeles religios. Pământul pe jos în acea grădină era întocmit astfel: curgea o apă mică în înălţime ca
de o palmă, printr-un jgheab minunat la vedere. Apa curgea de la răsărit şi lângă apă urma o dungă
de piatră tot laînălţimea unei palme, colorată nimunat. Eu, când treceam cu îngerul peste acele
minuni cereşti, şi când pusei piciorul drept peste acea piatră simţii rece şi zisei:
− Sunt desulţ, sfinte îngeraş.
Iar îngerul îmi răspunse:
− Nu este nevoie de încălţăminte aici.
Alături de acea dungă de pietre urma o dungă de nişte foi ca lăptuca boierească, moi ca
mătasea, de o culoare albă, pe care atunci când călcam iarăşi se îndreptau la loc, şi tot aşa urma
terenul: era o apă, o piatră şi o cărare cu flori minunate; şi alte multe minuni pe care limba
omenească nu le poate grăi, căci erau întocmite de Domnul acolo.
Îngerul mă opri în loc şi îmi zise:
− Vezi mă, Ioane, ce este aici? Priveşte toate cu băgare de seamă, acest loc minunat este locul
unde Domnul nostru odihneşte pe veci sufletele acelor creştini care, cât au trăit în lume, şi-au făcut
cu drag rugăciunea cu metanii mari la pământ în toată viaţa lor.
Merserăm în alt loc mai minunat şi mai împodobit şi îngerul îmi spunea mereu:
− Ioane! Aici se odihnesc în veac toţi creştinii care îşi lucrează cu drag pe lume rugăciunea
cu metanii mari la pământ.
Eu admiram cu totul aceste frumuseţi şi-mi uitasem de cele din lume, apoi întrebai cu inimă
veselă pe înger:
− Sfinte îngeraş al meu purtător, aici nu sunt oameni?
Îngerul răspunse:
− Sunt, Ioane, să mergem în dealul ce se vede, unde este şi mai frumos.
Urcarăm o mică coastă frumos împodobită cu verdeaţă şi ne pomenirăm într-un câmp deschis
fără margini, dar minunat împodobit de Domnul. Era acoperit cu o pădure minunat aliniată, căci erau
parchete formate şi printre parchete erau drumuri şi cărări minunat întocmite. Copacii pădurii erau
de mărime de ouă dori cum sunt porumbii noştri toamna. Fiecare tufă avea crăcile ca de brad verde
şi în vârf avea fiecare tufă câte o floare ca de bujor în mii de culori pe jos creştea numai foaie lată ca
lăptucii, minunată, de culoare albă ca mătasea, pe care când călcam cu picioarele venea iar la loc.
Îngerul meu la fiecare cărare mă oprea şi-mi zicea:
− Vezi, Ioane, aceste locuri minunate?

21
− Le văd, sfinte îngere, răspundeam eu cu toată inima, căci sufletul meu credea că sunt dus
acolo definitiv, aşa mă bucuram de tot ce vedeam.
Îngerul iarăşi îmi zice:
− Aici odihneşte Domnul pe toţi acei creştini care, cât trăiesc în lume, lucrează cu drag
rugăciunea cu metanii la pământ.
Eu iarăşi zisei, întrebând:
− Sfinte îngere, spune-mi ce sunt aceste locuri?
Răspunse îngerul spunând:
− Toate aceste câte văzuşi sunt roadele ce Domnul nostru Iisus Hristos a câştigat prin
patimile ce a purtat pe lume şi aceste locuri ce Domnul le-a câştiat prim patimi le dăruieşte pe veci la
creştinii care poartă cu drag şi lucrează rugăciunea cu metanii la pământ, care este semnul patimilor
Domnului. Căci Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pe lume patimi şi le-a lăsat la creştini în dar
pentru mântuirea de greşeli şi câştigarea împărăţiei cerului. Iar creştinii care nu lucrează cu drag
această rugăciune nu vor vedea faţa Domnului cu mângâiere, fiindcă nu au pe faţa lor semnul
patimilor Domnului, căci şi-au petrecut viaţa în lene şi mândrie, pentru care sunt trimişi în stăpânirea
iadului şi a demonilor de acolo.
Ascultând eu toate acestea cu băgare de seamă, văzui înaintea noastră o ceată de oameni
frumos îmbrăcaţi în haine albe, care veneau spre noi. Câtă bucurie am simţit în sufletul meu că voi
petrece cu ei, dar o! Minume! Căci tocmai când erau ca la zece metri departe până să dăm unii cu
alţii mâna, acei oameni zburară ca nişte păsări şi se făcură nevăzuţi prin pădurea cea frumoasă. Eu
mă întristai şi zisei către înger:
− De ce fugiră oamenii aceia de mine?
La care îngerul îmi răspunse:
− Tu nu eşti adus ca să stai aici, ci eşti venit ca să vezi acestea şi să auzi de la mine cele ce ţi-
am spus; iar tu să le scrii cu drag şi să le dai în lume, aşa ţi-este dat ţie de la Domnul. Deci fiindcă
trecerea pe aici fu străină, de aceea fugiră de tine aleşii Domnului.
Odată cu aceste cuvinte mă deşteptai.

Altă vedenie:
Prelungirea vieţii

A doua noapte, după ce mă împărtăşi preotul decuseară, mă cuprinseră dureri mari, încât mă
speriai de moarte şi cum însera adormii puţin cu ochii la fereastra din faţa casei şi văzui două pânze
albe, lungi, şi la capătul pânzelor o lumină ca de foc. Ei zisei în sine-mi: „O, vai! Aceasta este calea
mea de plecare” şi sării speriat din somn. Îmi făcui semnul crucii şi iarăşi adormii. În somn mă
pomenii unde sta la spatele meu un înger frumos şi ţinea în mână o coală de hârtie albă cât o hartă,
pe care o luai din mâna îngerului, care îmi zise:
− Ţine, Ioane, asta e foaia ta de plecare şi este nescrisă, căci dacă era scrisă tu plecai acum
imediat.
Şi mă deşteptai. Făcui cu drag semnul crucii şi când mă culcai mă pomenii în vis, unde
văzuiîn casă trei îngeri. Cum îi văzui zisei în sine-mi: „Aceştia au venit ca să-mi ia sufletul”. Mă
sculai şi mă dusei lângă ei fără să zic nimic. Dar o! Minune! Văzui lângă ei trei coşuri minunat
lucrate, iar în coşuri era carne formată în fire subţiri ca fideaua. Cum le văzui zisei în sine-mi:
„Aceştu îngeri au să-mi mai lungească poate zilele fără să grăiesc către ei şi nici ei către mine”.
Văzui un înger că luă din coş şi începu să frământe acele fire de carne; în urmă zise către mine:
− Ioane, ţie ţi-e drag ca să mai trăieşti în lume?
La care eu răspunsei:
− Mi-este drag, frumoşi îngeri.
− Te ştim că ai copii mărunţi.
22
Şi zisei:
− Aşa este.
Şi luă al doilea înger coşul cu firele de carne, le frământă şi-mi zise:
− Ţi-e drag ţie să mai trăieşti în lume?
Eu răspunsei:
− Mi-e drag, frumosul meu îngeraş.
Tot astfel şi al treile înger luă coşul cu fire de carne, le frământă de trei ori şi-mi zise:
− Ai copii mărunţi?
− Aşa este.
Dar privind în partea dreaptă văzui trei fete minunate la vedere care împleteau trei funii din
nişte materie albă ca mătasea. Eu privii spre ele. Ele îmi ziseră:
− Vezi tu ce facem noi?
− Văz Doamne, dar nu ştiu ce e.
Ele iar îmi ziseră:
− Noi lungim zilele tale, Ioane!
Iar un înger din cei trei îmi vorbi aşa:
− Ioane, ţi-am lungit viaţa ta la 80 de ani.
Eu întrebai mirat:
− Cum, sfinte îngere, să mai trăiesc eu 80 de ani de acum înainte?
− Nu Ioane, îmi zise, viaţa ta toată ţi-a înaintat-o ţie Domnul de la 46 la 80 de ani pe lume.
La care eu răspunsei, mulţumind cu lacrimi în ochi, că a făcut cu mine milă Domnul de mi-a
lungit viaţa după atâta boală şi post.
După aceea, rugai pe îngerul meu care mă luă de mână îmbrăcat în haine albe şi zbură cu
mine în sus spre răsărit şi după cale îndepărtată, mă aflai în cer, în faţa a o mulţime de preoţi care toţi
slobozeau din a lor capete raze de foc. Iar în mijloc, unde mă opri îngerul, era Domnul Iisus Hristos,
pe Care îl cunoscui şi-I căzui în genunchi şi cu lacrimi mă închinai şi-I mulţumii, Care cu voce
blândă şi dulce îmi zise:
− Să nu aibi inima rea, Ioane, nici îndoială de mila Mea, căci Eu te văd pe tine în tot
momentul. Scrie şi spune cu drag toate câte ţi-am arătat, că bine va fi ţie.
Eu plângeam făcând închinăciuni calde şi din inimă către Domnul meu.
După aceasta, mă luă îngerul de mână şi veni cu mine în zbor, iarăşi, în casa de unde
plecasem.
Vazându-mă adus iarăşi în casa mea, tot în vis, dar cu cunoştinţă deplină, zisei către scumpul
meu înger:
− Toate le făcuşi spre binele meu cu ajutorul Domnului. Spune-mi, sfinte îngere, dacă mai
zac mult de această boală.
La care el îmi răspunse:
− Trei zile mai zaci şi te faci sănătos.
Cu aceste cuvinte mă deşteptai. Iar după trei zile mă sculai definitiv după boală, fără să mai
am vreo durere.
Domnul nostru Iisus Hristos să miluiască pe toţi care vor primi şi vor lucra cu drag cele ce mi
s-au spus mie, nevrednicul.

Altă vedenie, în anul 1938,


în noaptea spre Buna Vestire

M-am pomenit, în vis, într-o Biserică mare şi minunată. Privind, am văzut sfinţii zugrăviţi pe
pereţi, ca în bisericile noastre, însă nu-i puteam cunoaşte după chip pentru că lumina era cum este
23
când se îngână ziua cu noaptea. Pe mine, în acea clipă, m-a cuprins o mare bucurie spirituală, sfântă,
şi am zis în gândul meu că m-a adus Domnul în Biserica cerească şi toţi sfinţii pe care-i pomenesc în
rugăciuni vor vorbi cu mine pentru că-i vedeam de parcă erau vii. Am mers spre sfintele uşi
împărăteşti închinându-mă cu mare bucurie; aveam încredere spirituală sfântă că am să văd pe
Domnul Iisus Hristos. M-am oprit între sfeşnicele împărăteşti, mă închinam şi priveam cu bucurie
spre uşa Sfântului Altar.
Dar, o, minune! Văd că deodată uşile se deschid singure şi-n uşa Sfântului Altar vine un copil
ca de zece ani şi-mi zice cu voce blândă:
− Ioane, vino la Mine!
La glasul copilului, eu am dat să vin prin partea dreaptă, pe unde venim la împărtăşit. Dar El
mi-a zis cu o voce serioasă:
− Ioane, vino drept.
Am venit printre sfeşnice în faţa Lui, dar pentru că era întuneric, am pus mâinile pe capul
copilului, pe haine şi L-am pipăit până jos la picioare. Apoi L-am întrebat:
− Cine eşti tu, puişorule?
Copilul mi-a răspuns cu voce blândă:
− Eu sunt Fiul Împăratului!
La aceste cuvinte mi-a trecut prin inimă ca o sabie şi am înţeles că este Domnul Iisus Hristos.
Cu şiroaie de lacrimi am zis:
− La ce ai venit aici, puişorule?
− Am venit ca să-ţi arăt ţie lumina, a zis copilul.
La aceste cuvinte am îmbrăţişat copilul şi, cu şiroaie de lacrimi, am zis:
− Să mă ierţi, puişorule, că acum sunt venit aici şi nu ştiu de unde să aprind lumină.
Am sărutat pe copil de trei ori, la a treia sărutare copilul mi-a zis cu voce blândă:
− Destul, Ioane, trage-te îndărăt un pas, fă trei metanii, stai în genunchi cu mâinile la piept ca
să-ţi vorbesc.
Am făcut cele trei metanii, am stat în genunchi şi copilul mi-a zis:
− Nu tu dai lumină, Eu dau lumina. Eu sunt lumina, eu sunt Fiul Împăratului Ceresc!
La cuvintele blânde ale copilului s-au aprions lumini în biserică ca o electrică. A stat biserica
într-o mare lumină cerească, iar Domnul Hristos a stat în uşile Sfântului Altar îmbrăcat în odăjdii
preoţeşti care luminau ca soarele, având statura ca de cincisprezece ani şi frumuseţea chipului cum
este pe icoana Maicii Sale. La această vedere eu m-am încredinţat că este Domnul Hristos cu
adevărat şi am început să plâng cu şiroaie de lacrimi.
Domnul, privindu-mă cu o faţă mângâietoare, mi-a grăit blând:
− Mă cunoşti, Ioane, cine sunt Eu?
Eu am zis, cu voce înecată de lacrimi:
− Te cunosc, dulcele meu Iisus!
Domnul mi-a zis iar:
− De unde Mă cunoşti?
Eu i-am răspuns:
− Te cunosc de pe icoana Maicii Sfinţiei Tale.
− Mă cunoşti după icoana Maicii Mele, căci aşa Mă arătai ţie. Dar voi, creştinii aveţi greşală
cu icoana Maicii Mele. Mare parte din creştini, necunoscători, când vin în faţa icoanei Maicii Mele,
sărută numai chipul Maicii Mele, iar pe Mine nu. Tu să spui arătat la lume şi fără teamă: fiecare
creştin, când vine în faţa icoanei Maicii Mele, să facă trei metanii la pământ sau trei închinăciuni şi
să zică „Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu” şi să sărute cu drag icoana.
Căci Eu sunt în braţele Maicii Mele prunc, dar sunt Dumnezeu adevărat.
La aceste cuvinte ale Domnului eu, plângând, am zis:
24
− O! Dulcele meu Iisus, spune-mi mie, ce minune fu cu mine de sărutai faţa Sfinţiei Tale prin
întuneric?
Domnul mi-a zis:
− Ioane, ai dată în dar de la mine o vedenie pentru a întări în lume dragostea pentru Biserica
Mea, Crucea mea şi icoanele Mele. Căci la voi în lume au rămas de mare batjocură Biserica, Crucea
şi icoanele Mele. Sectanţii, care sunt trimişi de demoni contra Bisericii Mele, zic către creştinii
adevăraţi că se închină greşit: la lemn, la piatră, la hârtie la pânză, la sticlă, spunând că chipurile
zugrăvite sunt idoli. Creştinii voştri au altă greşală: căci ei zic că nu se închină chipului care-i pictat
pe icoană, ci se închină Mie, Maicii sau sfinţilor Mei în ceruri.
Ascultă Ioane, mi-a zis Domnul: când o icoană se sfinţeşte de preot se coboară peste ea
lumina Duhului Sfânt şi icoana a rămas vie. Precum tu sărutaşi chipul Meu pe întuneric, fără să mă
vezi, aşa tot creştinul, când sărută chipul Meu, al Maicii Mele şi al sfinţilor Mei, pe Mine, pe Maica
Mea sau pe sfinţii Mei sărută. Icoanele Mele sunt vii, spirituale, sfinte, nevăzute de voi. Scoală-te,
Ioane, întoarce-te înapoi şi priveşte sfinţii din Biserica Mea cerească!
La glasul Domnului m-am sculat în sus întorcându-mă cu faţa înapoi. O, minune! Am văzut
toţi sfinţii, vii, privindu-mă cu feţe blânde. Domnul mi-a zis cu glas poruncitor:
− Vezi, Ioane, sfinţii vii în Biserica Mea cerească?
Eu am zis:
− Îi văd, dulcele meu Iisus!
− Întoarce capul şi priveşte iară, mi-a zis Domnul.
Am întors capul şi am privit sfinţii, tot vii. Domnul mi-a zis:
− Vezi sfinţii Mei vii în Biserica Mea cerească?
Eu am răspuns plângând:
− Îi văd.
Domnul mi-a zis:
− Priveşte a treia oară sfinţii Mei!
Am privit a treia oară şi i-am văzut, tot vii. Domnul mi-a grăit cu glas serios:
− Văzuşi, Ioane, sfinţii Mei, vii, în Biserica Mea cerească?
Eu am răspuns cu lacrimi:
− Îi văzui, dulcele meu Iisus.
− Să spui în lume, arătat şi fără teamă: „Am fost în vedenie sfântă luat de Domnul Hristos în
Biserica cerească. Şi am văzut toţi sfinţii zugrăviţi în bisericile noastre, vii”. Şi să spui, Ioane, la
oameni, când vin în biserică, să facă închinăciuni cu metanii în faţa sfintelor icoane. Căci creştinii
aceia, încărcaţi de păcate, care se închină în biserică numai cu închinăciuni plecate, fără metanii, au
greşeală, căci se aseamănă fariseului mândru care s-a închinat cu mândrie în faţa Altarului. Creştinii,
în casele lor, să nu-şi lase icoanele ce le au uitate şi nebăgate în seamă. Căci n-au în casă numai
chipuri, ci au în casă pe Domnul lor viu, pe Maica Sa, vie, pe sfinţii Săi, vii, care-i ajută şi fac
minuni nevăzut. Creştinul este dator să respecte cu sfinţenie şi cu dragoste Biserica, Crucea şi
icoanele. Căci cu ce dragoste va iubi şi va respecta creştinul cât trăieşte Biserica Mea, Crucea Mea,
icoanele Mele şi persoanele bisericeşti, cu acea dragoste va fi primit acel creştin înaintea feţei Mele!
Spune, Ioane, la lume, arătat şi fără teamă, să urască faptele rele, să lucreze cu stăruinţă pocăinţa,
milosteniaşi alte fapte bune, căci este aproape venirea Împărăţiei Mele! Nu sfârşitul lumii, cum ziceţi
voi, ci acesta este sfârşitul demonului şi venirea Împărăţiei Mele. Fericiţi vor fi creştinii aceia care la
Venirea Mea vor fi gata a Mă întâmpina ca fecioarele cele înţelepte. Vai de oamenii care la Venirea
Mea vor fi plini de fapte rele, căci se vor asemăna fecioarelor celor nebune şi de lumina feţei Mele se
vor despărţi pe veci!
Mi-a mai zis Domnul cu voce blândă:

25
− Ioane, Eu pe tine te-am învrednicit de ai văzut până acum faţa Mea de patru ori, ţi-am dat
multe învăţături în dar, ca tu să înveţi lumea; învaţă bărbăteşte, ca să fii gata când vei fi chemat pe
veci la Mine, căci tu eşti ajutat de Duhul Meu Sfânt în toată clipa.
M-a binecuvântat dulcele Iisus în clipa aceea şi m-am deşteptat din somn în patul meu, unde
am găsit perna de sub cap plină de lacrimi. Am plâns cu lacrimi de bucurie şi am dat slavă
Domnului!
Creştinii şi orice om, care vor citi cartea cu aceste rânduri sfinte, date mie în dar de Domnul,
să-şi părăsească viaţa cea veche şi murdară de păcate în care ai trăit până acum şi să îmbrăţişeze
viaţă nouă, dumnezeiască, cum porunceşte Domnul prin aceste vedenii sfinte. Amin!

ION C. POPA GHEORGHE


Com. Cuca, Argeş

26
Rugăciune plină prescurtată

Milostivă să-mi fii mie Preasfântă treime! (trei metanii)


Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Nascătoare de Dumnezeu. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie Sfinţi Arhangheli Voevozi Mihail şi Gavriil! (trei metanii)
Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule! (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie cei patru evanghelişti ai Domnului. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie cei doisprezece Apostoli ai Domnului. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie cei şaptezeci Sfinţi Apostoli ai Domnului. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Sihaştri din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Ierarhi din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri. (trei metanii)
Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase femei din ceruri. (trei metanii)
Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Mucenice fecioare din ceruri. (trei metanii)
Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri. (trei metanii)
Milostivă să-mi fii mie sfânta zi de azi. (trei metanii)
Milostiv să-mi fii mie sfântul zilei de azi. (trei metanii)
Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului. (trei metanii)
Milostiv să-mi fii mie Îngeraşul meu Sfânt păzitor. (trei metanii)

Certarea demonului

Să te certe puterea Sfintei Treimi, să te certe Domnul nostru Iisus Hristos, să te certe
Preafsânta Născătoare de Dumnezeu. Să te certe toţi sfinţii şi toate puterile cereşti pe tine, diavole al
întunericului. Să piei cu toată puterea ta, meşteşugurile şi stăpânirea ta din tot cuprinsul meu şi să
piei tu, diavole, cu a ta putere şi stăpânire de la toţi pe care eu ţi-am dat ţie în zilele vieţii mele, când
eu m-am supărat cu anumite supărări şi eu nu i-am iertat; căci eu iert în clipa aceasta pe toţi câţi am
dat la rău în toată viaţa mea, iert pe toţi câţi i-am blestemat în zilele vieţii mele şi iert pe toţi cu câţi
m-am certat sau sunt certat, îi iert pe toţi în numele Tatălui şi al Fiului şi am Sfântului Duh. Amin.
Iar pe tine, diavole, te cert şi te blestem, în numele Tatălui şi al Fiului şi am Sfântului Duh. Amin. (cu
metanii)

27