Sunteți pe pagina 1din 24

2 echinox

cuprins

editorial 3

junkbox 4

muzică 5

poezie 6

relecturi 7

teatru 8

dosar: cooltura şi internetul -

ce bloguri citim 10

grupaj: despre colocvii şi alte

moravuri de provincie 18

revista revistelor 23
echinox 3

editorial
Mă enervează oamenii absurzi, cu mentalităţi cine şi ce mă “inervează”
înguste, care nu vor să asculte şi alte puncte de nu ştiu dacă mai ţineţi minte revista plai cu boi, era
vedere. Mă enervează cei care judecă fără să asculte. acolo o rubrică de final omonimă titlului acestui
Nu pot tolera o răutate făcută cu bună ştiinţă şi mă text. am descoperit că mă “inervează” o grămadă
scoate din sărite să fiu minţită. Mă enervează foarte de lucruri şi am decis să le şi fac publice ca să se
tare maneliştii şi piţipoancele care încearcă să pară ştie pt că oricum sunt prea laşă ca să recunosc. o
culte... Mi se pare amuzant când cineva mă ia de să scriu repede ca la brainstorming (poate că-n
fraieră. Nu îmi plac extremismele de niciun fel... ordinea în care m-au marcat) oamenii care l-au
Mă enervează mâncarea de orez şi parfumurile descoperit pe edward hopper pe net & se laudă cu
Varianta I: dulci, vanilate. Nu suport căldura şi autobuzele asta (i mean, când te-apuci de descris şi exploatat
Hmm. Mă enervează: mâncarea prea picantă, Stela şi aglomerate. Mă enervează bătrâneii isterici care şi savurat imaginarul ăsta populat cu interioare
Arşinel, cerşetorii, gara din Deda, Adrian Păunescu, cred că toate li se cuvin (şi da, ideea aceasta e legată insalubre şi singurătăţi americane profund înfipte-n
autobuzul 35, Acasă TV, desenele animate dublate de cea cu autobuzul! dacă am 20 de ani nu înseamnă solul arid al deznădejdii de motel ooohhhhh porneşti
în română, ştirile de la ora 5, mimarea unei autorităţi că eu nu pot fi obosită sau necăjită, că nu pot fi şi eu de la hopper, nu ajungi la el). oamenii care se
civile, Tokio Hotel şi Green Day, pereţii vopsiţi cu stresată uneori). Hmm.. mă enervează? Cred că mai lansează-n discuţii despre concepte cu scopul de-a-
picăţele, manelele, blogurile de oameni politici, multe bine zis, mă irită... why bother? Bine zicea cineva că ţi demonstra că utilizezi o grămadă de termeni fără
lansări de carte, piţipoancele, Windows Vista, acidul indiferenţa e cel mai rău lucru din lume... să le cunoşti cu adevărat semnificaţia. mă refer la
la stomac, controlorii, Trăzniţi în NATO, faptul că Ioana Baciu dezbateri de tipul “ce este un intelectual?” sau “ce
mă enervează chestii care nu mă privesc, brichetele înseamnă să fii fashionable?”. eu fac uz de anumite
cu sistem de siguranţă anti-bebe, socialismul cu cuvinte ca de hârtia igienică, nu mă-ntreb din ce-i
faţă umană, capitalismul cu faţă umană, pechinezii, făcută şi nici ce semnificaţii orginare are. mi-e utilă.
religiozitatea afişată excesiv, oamenii prea tacticoşi. uneori trebuie să fim şi practici, pe bune. şi sunt la
Plus chestiile clasice, pentru care nu are rost să te litere&îmi place chestia asta, pt. că-i foarte plăcut
revolţi, dar care provoacă iritaţii(/iritări) ce dau bine Nervi de nervi să te găseşti în mijlocul unor dispute pornind de
în societate: corupţia, politica în general, Andreea Mă enervează tot ce mă inervează. la simple ficţiuni. realitatea, în schimb, te taxează
Marin şi alte minunăţii ce într-o bună zi se vor ridica Mă enervează ironia fără adresă, ideea de bere greu dacă-ţi extinzi câmpul fictiv şi-n zonele
la cer şi vor sta de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui. fără alcool, povestaşii, cărturarii şi cârtitorii. Mă alocate atitudinilor pragmatice şi ignorante, atât de
Aaa... şi reclamele la detergent cu tanti aceea enervează nervurile frunzei. Mă enervează Tirso de imperioase supravieţuirii. oamenii care învaţă rusa ca
mirobolantă, care are pensiune pe deal şi-o aluniţă Molina, Andrea Bocelli şi buricurile pământului, să-l citească pe dosto în original. oamenii care-i zic
ce-mi provoacă nelinişti metafizice. D.p.d.v. cultural câte-or fi. Mă disperă fumurile, blugii, zorzoanele, lui dostoievski dosto, lui shakespeare mr. shake etc.
nu mă enervează nimic. Cultura e faină. Serios. cireşele şi întâlnirile fără rost. tipele care-şi cumpără din librării cărţi reeditate, pe
Varianta II: Mă enervează sictiriţii şi sticleţii, săriţii de pe afix, care altfel le-ai găsi pe toate gardurile (de exemplu,
Mioriţa. mă enervează stilourile cu patroane şi patronii fără e trist să-ţi cumperi ediţia de la polirom a unor cărţi
Bogdan Odăgescu stilouri, mă enervează brusturii, bursucii, burkino- de iris murdoch când gem anticariatele de ediţiile
fasonezii. din colecţia romanul de dragoste. ca să nu mai vb de
Mă disperă morţii mai vii decât viii şi viii mai morţi anna karenina care deja-i delict şi snobism usturător
decât morţii, printre care mă număr. pe faţă). oamenii care-ncep să citească un autor
Mă indignez când văd în presă că unii, chiar pe la Îmi provoacă migrene, greţuri şi constipaţii bătăiuşii după ce-au văzut ecranizarea vieţii lui sau a vreunui
case mai mari, îşi "spală rufele” în public şi obligă cu pumnul în piept, sfătoşii, bloggerii, scriitorii cu roman de-ale lui. şi polirom care pune pe copertele
cititorul să asiste la dezlănţuirea unor tensiuni care, mai multe volume sub pernă decât ani sau centimetri unor cărţi care au stat la baza unor asemenea filme
în mod firesc, sunt de discutat în privat. Când X face peste metru. poze cu actorii principali “în context” (fight club,
critică de întâmpinare pozitivă lui Y pe motivul că Mă enervează flecăreala, nucile din pereţi, dar cel vălul pictat, ispăşire, cold mountain, orele…),
sunt prieteni şi ca atare se forţează din răsputeri să mai mult feromonul uman. oamenii care n-au trecut de faza “dar pe kant l-ai
scoată valoare din piatră seacă. Mă mai indignez Mă scot din piepteni găgăuzii, gogomanii, gogoriţele, citit?”, oamenii care n-au să treacă niciodată, dar
când văd frisonul deconstructivist nejustificat, plasat gagurile şi toată ceata crotikoşilor afumaţi. niciodată de faza aceasta. oamenii care găsesc că-i
tâmp doar de dragul gestului de a distruge. Când Mă inervează tot ce mă enervează. de bun augur să-ţi mai cumperi şi câte-o carte-n
în interviurile cu autori de ficţiuni autobiografice, Laurenţiu Malomfălean engleză din când în când (chiar dacă beneficiază şi
aceştia sunt întrebaţi despre procentul de ficţiune şi de-o traducere acceptabilă).
despre cel de realitate care au contribuit la scrierea Olga Ştefan
ei, de parcă literatura ar fi o simplă formulă chimică
sau când pe bloguri, clasicii literaturii sunt refuzaţi
din cauză că personajele lor au “nume naşpa”.
Cristina Miloş ce mă enervează pe mine
Până nu demult mă enervau tipesele oxigenate
de la televizor care cerşeau telespectatorului ore Îmi displac: diletantismul, domnişoarele pe tocuri
întregi un răspuns la o întrebare (e vorba de acele din varii instituţii academice, spaţiile mai largi, unde
Lista prescurtată a lucrurilor detestabile: emisiuni interactive care te răsplătesc cu bani în nu se aude cîtuşi de puţin vocea mea, criticii care
Lansările de carte – atunci când ia cuvântul schimbul rezolvării unor probleme de grădiniţă). promovează stahanovismul, situaţia teribilă cu care
reprezentantul editurii (care ar fi scutit de ridicol Până nu demult mă enervau poeţii douămiişti pentru se confruntă Roberto Saviano, frigul din sălile de
dacă ar veni cu un speech gata pregătit şi care ne-ar egocentrismul şi trufia lor, pentru că se cred mari lectură ale BAR filiala Cluj şi incredibila încăpăţinare
scuti şi pe noi, cei din public, de asistarea la veşnica şi tari într-o ţară mică şi mediocră. Până nu demult a funcţionarilor BAR din Bucureşti de a nu vedea în
pomenire a lui „ăăă”); persoanele care încă mai cred mă enervau snobismul, pupincurismul şi alte isme masteranzi o categorie aptă să primească reduceri.
că a fi cult înseamnă a face paradă de ceea ce ştii (sau instalate în litere ca activităţi zilnice. Până nu Dar mai presus de toate, nu-mi place să întîlnesc
de ceea ce nu ştii, afirmat însă cu toată convingerea demult mă enervau kilogramele de aur pe care unele marile figuri ale literaturii, detest orice tipăritură pe
şi cât mai decontextualizat cu putinţă); marionetele; doamne-domnişoare le târăsc după ele, machiate hîrtie de proastă calitate şi adaptările cinematogra-
critica literară care nu e capabilă să se desprindă de fiind cu alte câteva kilograme de farduri. Până nu fice, ştiut fiind că, în genere, cu cît producţia se
atacul la persoană (aviz unui critic anume, căruia demult mă enervau hipopodamele care spun Exinox depărtează în timp şi spaţiu de originalul scriptural,
nu îi dau numele tocmai dintr-o oarecare precauţie în loc de Echinox şi studenţâţoasele care cred că cu atît creşte necesitatea unui scenarist/regizor de
:P); borcanele cu murături; personalul administrativ Echinox e o formaţie de muzică. Până nu demult mă geniu pentru a salva reproducerea.
(oriunde, oricând); şi, nu în ultimul rând, Invisible to enervau toate acestea şi multe alte lucruri. Acum, mă Silvia Mitricioaei
everyone. Iar continuarea, cu o altă ocazie... ia de-a dreptul disperarea când aud despre ele.
Diana Mărculescu Marius Conkan
4 echinox

junkbox
Bonsai
Acum câţiva ani, pe diverse canale internautice, circula un manifest împotriva unui
ciudat asiatic care insista să extindă arta bonsailor la nivel animalier, înghesuind pui de
pisică nou-născuţi în borcane de diverse forme şi dimensiuni. Rezultatele erau, zice-se,
spectaculoase, estetic vorbind, dar dezastruoase din punctul de vedere al bunăstării şi
normalităţii locomotorii a exponatelor pe care new-yorkezi excentrici le achiziţionau
cu nemiluita. Povestea, beneficiind şi-n zilele noastre de un site edificator apropo de
întreg procesul de bonsaificare a pisicuţelor cu oase maleabile, a fost în mod constant
dezminţită, sfârşind, în cele din urmă, în containerul tentant cu mituri urbane insolite
(adică neetichetabile, întrucât au atât potenţial de realităţi alternative, cât şi un fundament
absurd suficient de pregnant ca să nu stârnească şi acea admiraţie puţin tabuizată vizavi
de produsele bolnave ale minţii umane). Din acelaşi container o extrag şi o scutur de
praf eu însămi, ca să urmăresc, de data aceasta, nu trama sau patternul nostalgiei pentru
manipularea imaginilor, obiectelor, fiinţelor care par, pur şi simplu, potrivite ajustărilor
dramatice, dus atât de departe încât ar putea implica achiziţionarea unor animale de
companie dependente de forma pe care tu însăţi ai ales-o. Extrapolând, oare fantezia asta,
turnată în forme mai benigne şi mai ortodoxe, nu este aceeaşi, sau nu are aceeaşi rădăcină,
aceeaşi sorginte cu cea care dă naştere tendinţei racordării la beneficiile imediateţii
furnizate de învăţarea scrisului, cititului, îmbrăcatului, autointerpretărilor după reţetă?
Şi oare, intrând pe un palier şi mai îngust, şi cu atât mai provocator, scrierea creativă,
practicată azi la diverse niveluri, vine din creativitatea ta, sau din creativitatea altcuiva,
care a fabricat borcanul atât de interesant în care fi-va conservată, pentru o bună bucată de
vreme, tendinţa naturală de a evolua în conformitate cu legile utilităţii şi ale supravieţuirii,
a altcuiva neştiut, şi de aceea incitant de pus în postura unei cvasi instanţe supreme căreia,
exagerând, desigur, îi datorezi supunere? Nu este această autocenzură liber consimţită
de dragul artei care nu este şi care trebuie inventată în orice ADN receptiv, un fel de-a
ne băga singuri în borcănele care să ne strivească oasele şi să ne ucidă instinctele de
prădătoare? Cred că, de fapt, tentaţia miniaturizării are la origine teama de normalizare
a relaţiei dintre ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim. Aşa că preferăm calea de mijloc
a masacrării propriilor premise evolutive în favoarea unora artificiale şi peste măsură
de eficiente în ochii celorlalţi. Iar acest gând secret şi atât de empiric (deci, probabil,
neserios) identificabil este unul ditre miturile noastre comune, unul dintre cele care ne
formatează personalităţile şi le promit o viaţă nouă, hiper sau mono- specializată.
Olga Ştefan

ai dat din neliniştea ta”. Epistola către Matila din timp pledoarie pentru armonie: „lumina destramă
S C R I S O A R E de la 20 martie 1934 este în mare măsură un desen, aşa gândurile cari pleacă spre tine”. În planul oraşului
cum avertizează autorul: „îţi scriu pe blocul meu de dorm teoriile lui Pitagora şi Aristotel despre
GERASA schiţe”, nu atât un desen de ruine cât o hartă, o sinopsă muzică pe care Nicomac le adaptase în Manualul
urbanistică minimală a acestui oraş roman. G.M. de armonie; Siria Romană este supusă unei
naraţiune cantacuzino recurge în text la mijloacele dispoziţiei analize mistico-matematico-urbanistice, în lumina
în amintirea unei călătorii diplomatice din 1907 vitruviene (diathesis-ul), realizând întâi imaginea în scrierilor lui Nicomac şi în vecinătatea Esteticii lui
plan (ihnografia), apoi proiecţia (elevaţia), pentru Matila Ghyka.
Evident, pretextul unei scrisori către matila Ghyka a obţine perspectiva (sau scenografia). Pânze erau Însă nu ocurenţele bine cunoscutei mode a
poate fi Nicomac din Gerasa. O scrisoare din întinse peste străzi, agăţate de grinzile de cedru deziteratului numărului de aur ne preocupă acum, ci
oraşul cu pricina, expediată de G.M. cantacuzino, care se rezemau de colonade, teatrele aveau un apelativul – „spiritul tău de marinar”, care trimite
arhitectul interbelic, explică destinatarului său velum şi templele acoperişuri. Cum metoda este pe cititorul contemporan cu noi nu atât la Estetică,
motivul: „ca să te regăsesc”. Includerea Gerasei în aplicată concis pe oraşul întreg, rezultatul foarte cât la memoriile lui Matila Ghyka, apărute mult mai
traseul Pătrarului de veghe, o carte de călătorie, vizual al demersului permite identificarea precisă a târziu, în 1956. Din aceste memorii, capitolul despre
despre Orient, a lui G.M.C., din 1938, este justificată locului de unde scrie autorul. Încercând să zărească Bucureşti, Persia, Caucaz (primul volum, tradus
prin întâlnirea într-un loc comun a două estetici afine în planul Gerasei germenii armoniilor nicomahice, în româneşte cu un cuvânt cantacuzin – Popasuri
(cum rezultă ea din colaborarea celor doi la revista Cantacuzino trasează o hartă dintre coloane ale tinereţii mele) este relatarea unei misiuni
Simetria). Nicomac a fost o preocupare constantă şi imaginându-şi acolo „viaţa la Gerasa” ca un periplu diplomatice la cererea Regelui României pentru a
veche a esteticianului Matila Ghyka, iar oraşul lui privilegiat „din porticuri în porticuri” şi recreează înmâna Şahului un obiect simbolic („marele cordon
Nicomac a fost semnificativ pentru arhitectul G.M. oraşul vechi printr-o practică uzuală pentru arhitect cu briliante al Stelei României”). George Stoicescu,
cantacuzino. epistola despre care vorbesc lămureşte cu mult înainte de naşterea lui Nicomac. Cu faţa principele George Bibescu şi Matila Ghyka (care
liantul dintre teoriile matematicianului din Siria spre forumul oval de lângă poarta de sud a oraşului, lucra atunci în marină) sunt membrii foarte tineri
romană şi modelul urban pitagoreic. Reluată în G.M. Cantacuzino desenează extrem de pedant şi ai acestei expediţii din 1907, la numai un an după
1947, scrisoarea respectivă este rescrisă de autor cu cu o austeritate vitruviană, un respiro, o întoarcere extraordinara călătorie a Marthei Bibescu în Persia
foarte mici modificări într-un context unde arhitectul la principiile Simetriei, pentru a împărtăşi un punct - „prima excursie automobilistică intercontinentală
susţine replicarea urbană a Romei în colonii şi redă comun cu destinatarul său: „umbra unei coloane e din lume”, în compania lui Jean Schopfer (sau Claude
Gerasa ca „reducţie idealizată a Romei”. Dar în tangentă luminii unui arc”. Numele lui Vitruviu Anet), jurnalist francez cu o istorie controversată.
contextul său iniţial, din Pătrar, textul vorbeşte, revine în mai multe rânduri. Harta Gerasei, făcută Foarte admirativ la adresa Celor opt Paradisuri
cum am spus, despre o întîlnire, iar alegerea din coloane, „ca să te regăsesc”, e un desen orbitor: ale tinerei autoare, Matila Ghyka trăieşte propria
destinatarului e justificată la începutul scrisorii: „mi- o dată schiţat, el anihilează discursul devenit între experienţă persană ca pe un pelerinaj „cu escale în
echinox 5

muzică cronica
C i n e e ş t i t u , G u s tav ? de la/până la patru volume de poezie
unu. de la inocență la experiență
Prin volumul intitulat În celălalt sens, Marina
The rest is noise ar fi trebuit să fie titlul melancoliilor mele. Dar cum actul melancolic Samoilă propune o poezie a verguriei, a
implică originalitate brută, nu pot. Ar mai fi The sound of silence. Idem plus oximoron neprihănirii, în care evenimențialul – eliberându-
kitschos. Aşa că rămân la formula veche. Dar substanţa celor două titluri lăsate pe se de sub tutela oneroasă a semnificativului –
tuşă nu dispare. Fireşte, nu ştiu dacă e chiar aşa cum voi scrie, dar a mai asculta capătă valențe estetice prin transpunerea acestuia
azi muzică, Muzică, nu lătrături şi cabotinisme, a face acest exerciţiu mental pare în universul (dublu)fictiv al poeziei. Astfel,
stupid, anacronic. Nu ştiu alţii cum spun, dar pentru mine muzica nu e distracţie, ci o putem vorbi despre un proces de autonomizare
activitate cel puţin la fel de pretenţioasă ca lectura unei Cărţi. Dacă ţi se pare că frizez a frumosului: frumosul devine Frumos doar prin
elitismul, află că nu-i sunt avocat, însă nu-mi neg ura faţă de toate genurile ce-şi simpla sa existență în interiorul cuvântului. Deși
arogă calitatea de muzică fără a fi nimic altceva decât zgomotul neputinţei… Muzica avem în față o poezie profund clișeizată (scrisă
trebuie să fie ruptă de zgomot, aşa cum gândirea trebuie să fie ruptă de cuvânt. Pură. uneori fără diacritice, limba română este o limbă
Sunetele nu gândesc. Sunetele sapă tranşee vii pe materia gândurilor noastre. Tranşee. dificilă atunci când vine vorba de diacritice),
Şi nopţile devin imaculate, doar pe la colţuri pătate cu vise repezi. Vise repezi. În autoarea recurgând la tot felul de figuri și procedee
“cuvinte”, Mahler. Gustav, bolnav de tine până la măduva craniului, până la nesimţire, stilistice destul de ieftine și cu alte cuvinte puțin
cu toate consecinţele. Muzica ta prinde nervii singuratici în plasă, muzica ta ţipător- cam răsuflate pentru cititorul de astăzi, volumul
obsedantă, hiperelastică, hiperîncăpătoare. Lungimea deznădejdilor tale, percutanţa transcrie în structurile sale de profunzime
scrâşnetelor, a doliilor. Timpul tău, care ştiai că va veni furtunos, va rămâne. parcurgerea unui drum – de altfel ‘bătucit’ de
Nu trebuia să disperi la cuvintele lui Roland, la silabele lor tocite, Ludwig ar fi râs scriitori precum Blake și alții – dinspre inocență
deopotrivă cu Valéry. Francezii neagă la fel de simplu cum aprobă. Şi voi crede că Paul spre experiență. Poemele din prima jumătate
te-a resimţit cel mai acut: într-adevăr, ascultându-te, vezi cum se cască “sentimentul a volumului au un stil ușor patetic și copilăros
că eşti totul şi certitudinea că eşti nimic”. Încleştarea celor două limite naşte nodul dublat din când în când de vocea moralizatoare
de nedesfăcut al notelor tale. Coagulare de impresie cu expresie, de sublim cu ironie. și profetică a unui homo religiosus. De altfel,
Pentru că rezultanta reacţiei nu putea fi decât una: romantică, morbidă, Melancolia. transcendența transpare în majoritatea poemelor
Dac-aş putea să citez în cuvinte măcar o frază din tine, n-aş putea să nu-ţi editez cuprinse în volum nu ca prezență ce hipnotizează
operele complete. Dar cuvântul rămâne pipernicit şi golaş, o sămânţă vidă de sens şi ochiul liric, ci ca un fel de prezență-în-obiect:
nonsens, plecat în sine. fiecare obiect oglindit în interiorul textului apare
Celor care nu vor înţelege “metoda” cuvintelor de mai sus, ori nevoia lor, curba şi într-o dublă ipostază, una ca obiect propriu-zis și
dedesubtul, celor care nu vor citi nici măcar titlul, tuturor, o legendă. Puneţi urechea, şi o alta ca proiecție a obiectului propriu-zis ce se
cu ea tot restul trupului, pe fluxurile de nelinişte, necum de zgomot, ale lui Gustav. înfățișează sub forma unei aureole. Încastrat într-o
astfel de aureolă obiectul comunică prin osmoză
Sfârşitul episodului doi din seria Melancolii sonore. cu eul liric. Realul e de cele mai multe ori privit
Laurenţiu Melanco prin ocheanul secționat al unui copil. Acest ochean
produce o translație a semnificației de sub privirea
inocentă a copilului – pentru care realul e doar o
înlănțuire hazardată de evenimente ce par să nu
aibă nici o legătură între ele doar pentru că fiecare
eveniment e privit în singularitate – înspre cititor
rezultatul acestui proces fiind un anagnorisis
ratat aprioric datorită faptului că scriitura e mult
prea explicită. Intenția textului este mult prea
locuri poetice”. Ce trece din textul cantacuzin în efectul estetic al textelor se diseminează. Cartosofia, transparentă din cauza limbajului clișeizat și
memoriile lui Matila Ghyka rămâne în mare parte o sau literalitatea topografiei ca fapt metaforic, a intertextualităților evidente toate, finalizând
chestiune de speculaţie: oraşele din sudul Caspicii, devenită adevărul textului subiectiv, este principiul într-un fel de tautologie poetică (vezi poemele
traversate înainte de a urca în nord, în Georgia, ordonator pentru o anumită parte a literaturii de dedicate întoarcerii Micului Prinț). Distincția
turnurile cu vulturi ale zoroastrienilor ca la începutul voiaj şi a celei de reportaj. Locurile imaginaţiei în aceasta dureroasă între inocență și experiență
Pătrarului, Beharistan – Grădina Primăverii, la geografie prevăd un simţ al spaţiului (terestru) care se poate observa și într-o posibilă ars poetica
Teheran, alte grădini de acelaşi spirit (Prima grădină include teritoriile alternative şi pe cele personale, materializată în poemul ce are titlul Cu ochii din
persană, văzută la Recht, capitala Mazanderanului, o bun prilej de feuilleton. cer (observați punctul de perspectivă ales) poem
grădină geometrică unde misiunea românească este din care aflăm că „poezia e acel gând al meu/ care
escortată de mudir-el-molk, un poetic funcţionar Lucia Roman m-a părăsit/ ca să locuiască în cuvinte”. Viziunea
al guvernului, însărcinat să aleagă flori în armonie poetică înfățișată în aceste trei versuri poate fi
cu personalitatea şi caracterul oaspeţilor; Grădina văzută prin aceeași lentilă dihotomică. Astfel,
Panterelor la Demavent, masivul pe care G.M. copilăria – un spațiu al inocenței prin excelență –
cantacuzino îl ocoleşte îndelung în drumul lui spre
Babol şi spre mare; Trecătoarea Menjil, pe râul Sefid-
Rud, între Theran şi Marea Caspică – „la răscruce
de vânturi” – parcul Alamont cu turnul pătrat,
rămas parcă din legenda haşişinilor); unele apariţii
revin din cartea Marthei Bibescu, cum sunt pisicile
psihopompe ale persanilor; altele sunt atât de radical
personale încât a scormoni în căutarea urmelor lor
livreşti apare ca un demers inutil: imaginea văii de-a
lungul fluviului, lîngă culmea Eiburz – „Aveam să
revăd acest peisaj într-un vis simbolic extraordinar,
avut la începutul primului război mondial”, scrie
Matila Ghyka.
Precizarea-locului-unde este obligatorie în mecanica
textelor la care ne referim. Numele locului cuprinde
concis un epic sau un istoric cu semnificaţie
metaforică. Fără această semnificaţie pre-definită,
6 echinox

poezie
poate fi înțeleasă ca o perioadă din existența umană
caracterizată printr-o anume carență de limbaj,
marius conkan iar realitatea intră în comunicare cu ochiul prin
imagine, sunet, miros, atingere, diminuând cantitativ
și calitativ procesul de semnificare atribuit rațiunii
flori fete şi băieţi melodii şi cântăreţi umane. Lipsa nuanțelor face ca realitatea să fie
transparentă, întregul își pierde sensul, poezia există
în sine (în gând) iar exprimarea în cuvinte e arbitrară.
Pe de altă parte, maturitatea – un spațiu al experienței
sugrumată în timp ce erai cu amantul m-am spălat parfumat – implică automat nuanțarea realității făcând-o
să am mângâieri de bărbat opacă, procesul de semnificare crește atât cantitativ
mi-am tăiat pieliţele din jurul unghiilor cât și calitativ prin aplicarea unei game mai largi de
m-am rimelat dezbrăcat am mângâieri de ratat semnificații unui singur stimul, permițând în același
curg pe lângă tocurile tale ca un animal în călduri timp apariția pluriperspectivismului și a capacității
îţi ridic fusta îţi înfig păpuşa între picioare de înțelegere a unor concepte abstracte. Poezia e
scot limba şi mama mă ceartă ţi-ai murdărit pantalonaşii defulată prin limbaj dintr-un sentiment de prea plin,
mama face na na la copil devenind limbaj scos din contextul comunicării și
flori fete şi băieţi melodii şi cântăreţi plasat într-un context secundar, un context estetic,
să ne jucăm să ne spargem capul să ne scuipăm să ne sărutăm separat material de gândire. Rupt de gândire – „ca
aşteptând felia de pâine unsă pe care mama ne-o aruncă pe geam să locuiască în cuvinte” – cuvântul devine gând
să fraierim babele bârfitoare să molestăm domnişoare prin el însuși. Experiența înseamnă capacitatea de a
avion cu motor ia-mă şi pe mine-n zbor construi un limbaj care – odată desprins de gândire
bau bau aterizează cu o foarfecă în mână şi ne taie gâturile sforăitoare – se autonomizează, ia o altă turnură, se îndreaptă
laptele ţâşneşte pe faţa mamei şi nu pe cea a tatălui în celălalt sens, inclusiv împotriva celui care l-a
taţii au tălpile aspre şi miros a alcool produs. Această criză a limbajului – dacă o putem
flori fete şi băieţi melodii şi cântăreţi numi criză – se aseamănă într-un fel cu necuvintele
o cam iei razna omuleţ de hârtie creponată stănesciene, însă o comparație între cei doi ar fi o
să nu plângi pentru mama înecată în sânge pierdere de vreme. Personal, rămân sceptic în ceea
s-a dus să cumpere bomboane la copil ce privește miza volumului de față.
cucu-bau dansez din funduleţ ochii mi-i scot cu carioca doi. de la dinastia florii de cireș la întâlnirea cu
rufele mamei putrezeau lumea
cucu-bau nu te mai lovi cu capul de pereţi fă mai bine ca porcul fă miorlau Într-o altă ordine nefericită de idei, Virgil Diaconu,
cucu-bau să mâncăm toată ciorbiţa din farfurie prezent în acest maraton cu volumul Lepre și sfinți,
să creştem mari în vitrină jucăriile mureau ne întâmpină cu un soi de tehnică cinematografică
flori fete şi băieţi melodii şi cântăreţi aglutinând imagini disparate dar semnificative
ea vine cu bomboane pentru neastâmpăraţii în construirea viziunii sale poetice. Majoritatea
care pândesc pe gaura cheii de la baie poemelor cuprinse în volum debordează de un
ea vine slăbită şi afurisită face na na la copil profetism revoluționar ce dorește să lovească din plin
să ne strâmbăm când va intra în casă mai mult să o batem cu polonicul clasa politică din zilele noastre. Automat – atunci
să o opărim ca pe găini bau bau m-am parfumat să am mângâieri de bărbat când vorbim de contemporaneitate și de valorile
bau bau m-am rimelat dezbrăcat şi am mângâieri de ratat sale – avem de-a face cu un fel de cântec al pierderii,
o pierdere privită dintr-o dublă perspectivă: fie este
cadrată ca fiind apriorică prezentului, fie este văzută
ca un proces actual. Peste tot plutește sentimentul unei

ratări seculare și a unei ireversibilități istorice, deși un prezent comun, ușor recognoscibil textual, intrat Prodan transpare o obsesie a concretului: ideile
uneori eul liric recunoaște necesitatea acestui proces într-un proces de entropie și în care poetul „ca o sunt redate prin imagini în mișcare, transcendența
de depreciere. Poezia autorului de față recurge mereu sabie cu două tăișuri a ieșit în stradă”, este comparat este pierdută, în urma acesteia rămânând omul și
la o definire a prezentului, a contemporaneității – cu un trecut personal, un trecut al inocenței, al unei obsesia sa de a-și menține identitatea intanctă într-
referindu-ne aici la prezentul politic, social, cultural, euforii extatice. Poetul – căruia „democrația îi arată un univers monoton. Deși organicul e o prezență
economic în care ne aflăm cu toții – prin compararea degetul din jeepuri” – nu iese în stradă pentru a scrie permanentă, acesta este transformat în anorganic
acestuia cu un trecut (glorios?) guvernat de „dinastia o poezie a străzii, ci pentru a scoate în evidență tocmai datorită obsesiei pentru concret. Există
florii de cireș” și acompaniat de cântecul percutant prăpastia care se întinde între o lume a „cagulelor totodată o pendulație: organicul și anorganicul
al vrăbiilor (zburătoare prezente în majoritatea Armani” și o lume a singurătății asumate. El este fuzionează influențându-se reciproc. Astfel, străzile
poeziilor din volum). Deși trimiterile la realitatea „poetul dispărutei spițe(!)” ce mai poartă încă par că respiră, la fel și blocurile de beton, zidurile
istorică a momentului sunt indirecte, ascunse în semințele revoluției reduse de generația de astăzi la de piatră – marcate din când în când de câte o dâră
spatele unor jocuri de cuvinte, ele pot fi foarte ușor o flegmă proiectată pe parbrizul unei mașini de lux. uscată de sânge, semn al unei organicități pierdute –
reperate: un președinte american (știm noi cine) Ochiul liric trăiește doar trupește în real spiritul său obiectele. În consecință, pe lângă portrete de oameni
care a promis salvarea Irakului de sub hegemonia sondând înălțimile precum o pasăre. Realul este doar găsim și portrete de locuri, mereu goale, mereu
întunecată a petrolului, campaniile electorale care imagine nu și sens, acesta are sens doar atunci când încercate de semnificație. Inanimatul e doar o iluzie
țintesc spre publicul alcătuit din pensionari prin ochiul îi oferă o semnificație. Idealul revoluționar optică, sub el se simt pulsațiile ca și cum realitatea
trafic de sarmale, clasa politică văzută ca o adunătură și ironica detașare de generația actuală nu e nici pe ar reprezenta un soi de epidermă a unui trup în
de lichele (și volumul nu e un apel către lichele) și departe proaspăt în poezie, au făcut-o și alții înaintea care pândește spaima bacoviană a materiei. Avem
bineînțeles, nelipsita tânără generație cu cercei în noastră. Scepticismul meu rămâne valabil. de-a face din nou cu un proces de autonomizare a
limbă și în nas. Există totuși o disonanță: trecutul trei. de la concret la idee realității: în cazul de față, realitatea e distinctă față
la care se face referire (spre fericirea mea și a Prin Cartea mică, Ofelia Prodan oferă cititorului de gândire, are semnificație prin ea înseși, iar o
publicului aici de față) nu coincide cu binecunoscuta un caleidoscop de portrete în mișcare a unor figuri resemantizare ar fi inutilă pentru că orice eveniment
perioadă comunistă – care ar fi reprezentat de altfel uneori insolite, carnavalești, alteori încastrate în are o semnificație intrinsecă. Lumea în sine este
un trecut comun unui grup mai mare de indivizi – povești cu „Jose Jose” și cu mame bogate a căror opacă, însă prin intermediul ochiului liric ea devine
ci cu o perioadă a Bucuriei echivalentă stilistic cu fiice trăiesc în rulote insalubre. Lăsând la o parte transparentă, lumea face sens chiar dacă se renunță la
„unde esti, copilarie,/ cu pădurea ta cu tot?”. Astfel, aerele ușor telenovelistice, în toate poemele Ofeliei redarea evenimențialului semnificativ. Imaginile se
echinox 7

relecturi
cuit). Detaliul invită la reverie, iar cititorul recompu- adiere de vânt ce scutură un cireş în floare, măcinată
Alessandro Baricco ne singur ceea ce autorul doar îi sugerează. Pe filiera de conflictul dintre teama şi dorinţa nebună de a trăi,
modernistă, Alessandro Baricco deconstruieşte şi re- iar a doua, bolnavă de iubire (o iubire adulterină).
Ocean. Mare povesteşte unele texte (însă nu neapărat într-un mod Una se va vindeca, cealaltă va fi sacrificată, un tribut
parodic). Accentul cade nu atât pe ceea ce se poves- adus pe altarul ispăşirii unui alt personaj. Părintele
Dar, mai ales, marea te cheamă. Nu face, în fond alt- teşte cât pe modul în care sunt relatate lucrurile sau Pluche este unul din personajele care aleg să rămână
ceva decât asta: ne cheamă. Nu încetează niciodată, sunt construite personajele. în acest spaţiu neutru al hanului. Ultimii doi, Adams
pătrunde în tine, o simţi în spate, pe tine te vrea. Poţi Fabula prezintă mai multe fire narative, care se între- şi Savigny – supravieţuitori ai unui naufragiu înfio-
să te şi prefaci, dar nu îţi ajută. Nu va înceta să te che- taie şi se întreţes. Faptele sunt povestite fragmentar, rător, martori ai unor orori inimaginabile – sunt per-
me. Marea pe care o vezi şi toate celelalte pe care n-ai prin analepsă şi prolepsă, iar poveştile sunt ca nişte sonajele ce reuşesc, în cele din urmă, să dea o tuşă
să le vezi, dar care vor fi, mereu, la pândă, răbdătoare, pete de culoare aruncate pe o pânză umedă. Niciu- finală unui portret pe care autorul încercă să i-l facă
un pas dincolo de viaţa ta. Neodihnite, le vei simţi na nu are marginile clar definite, uneori culorile se mării, adevărata protagonistă a romanului. Mort în
chemându-te. Asta se întâmplă în acest purgatoriu de combină şi doar luate ca un tot, au o coerenţă şi un viaţă, Adams va fi cel care o va salva pe Elisewin,
nisip. S-ar întâmpla în orice paradis, în orice infern. sens. Protagoniştii se află cu toţii, din motive cât se după care îşi va atinge ţelul (de altfel, singurul lucru
Fără să îţi explice nimic, fără să-ţi spună unde, va fi poate de diferite, pe malul mării, la hanul Almayer. care l-a ţinut în viaţă atâţia ani), pedepsindu-l pe Sa-
întotdeauna o mare care te va chema... Un han semi-părăsit, condus de o mână de copii-în- vigny (lovindu-l exact acolo unde trebuie, pentru a-l
geri, o alegorie a purgatoriului, unde unele suflete îşi transforma la rândul său într-un mort viu). Există în
Când am citit prima oară cartea, eram în clasa a ze- găsesc ispăşirea, altele nu. Un topos idilic, în care această carte pagini de un lirism ce incită lectorul la
cea. Eram o copilă şi studiam mate – info. Nu auzi- parcă şi timpul este suspendat, ce duce cu gândul reverie, dar există şi pagini de un realism înfiorător,
sem niciodată de Alessandro Baricco. Lecturile mele la realismul magic, ca un ultim refugiu al condam- ce descriu condiţia umană şi modul în care o catas-
erau destul de haotice, iar alegerile cărţilor arbitrare. naţilor la moarte, al inadaptaţilor, al aşteptării şi al trofă poate să ne transforme.
Cred că am ales-o din cauza imaginii de pe copertă căutării de sine. Şapte camere, şapte destine... Ultima cameră este locuită de un personaj ciudat,
(aveam să aflu mult mai târziu că era un tablou de Personajele sunt astfel construite, încât prima ima- despre care nu ni se spune cine este, despre care to-
Rene Magritte – Frumoasa captivă)... A fost prima gine care îmi vine în minte este un desen în creion, tuşi am putea presupune că este însuşi Creatorul – al
mea întâlnire cu postmodernismul. Bineînţeles că în care artistul pare că se teme să apese prea tare, lumii textuale sau de ce nu, chiar al lumii? Romanul
nu ştiam că citesc o operă postmodernistă, dar îmi din teama de a nu rupe vârful creionului sau de a nu poate fi interpretat ca o alegorie a Creaţiei, Marea
dădeam seama că ceva e foarte diferit... Nu ştiam ce perfora hârtia. Linii abia schiţate, rezultate în urma fiind prezentată în dublă ipostază: ca zeitate bună,
e o strategie narativă sau ce e deconstrucţia, dar am unui act de iubire între mâna artistului şi coala de dătătoare de viaţă şi ca zeitate distrugătoare, nemi-
rămas oricum cu o impresie foarte puternică. Mi-am hârtie. Pe de o parte Plasson si Bartleboom, picto- loasă, care suprimă totul în calea ei. Marea. Marea
spus atunci că dacă într-o zi aş începe să scriu, acela rul şi savantul nebun. Unul caută, încercând să facă vrăjeşte, marea ucide, emoţionează, înspăimântă, te
ar fi stilul (iar ceea ce defineam eu ca stil erau de fapt un portret veridic mării, locul unde aceasta începe. face chiar să râzi, de multe ori dispare, se traves-
câteva trăsături ale scriiturii postmoderniste) care mi Celălalt caută, încercând să scrie o enciclopedie a teşte în lac sau construieşte furtuni, devorează nave,
s-ar potrivi. Aveam să citesc după aceea şi alte ro- limitelor – lucru ce se va dovedi a fi o utopie –, lo- dăruieşte bogăţii, nu dă răspunsuri, e înţeleaptă, e
mane scrise de acest autor. Niciodată impactul nu a cul unde se sfârşeşte marea. Unul pictează marea, plăcută, e puternică, e imprevizibilă.
mai fost acelaşi. Am regăsit acelaşi lirism, aceeaşi cu marea (folosind apă de mare) – tablourile sale Au trecut ani. Am citit. Am aflat ce este postmoder-
tehnică narativă, acelaşi mod de a ţese şi de a depă- rămânând mereu albe. Celălalt caută graniţa (mereu nismul şi deconstrucţia. Am aflat mai multe despre
na poveşti, acelaşi mod de a construi personaje... şi în mişcare) dintre apă şi uscat. Amândoi aşteaptă... Alessandro Baricco. Am aflat că Ocean. Mare este
totuşi, ceva era diferit. Întâlnirea lor nu este deloc întâmplătoare. Două pie- o carte controversată, iubită de unii, dispreţuită de
Romancierul devine pictor şi poet, romanul se trans- se de puzzle. Făcute una pentru alta. Undeva, într-o alţii. Rămân pe aceeaşi poziţie... ceva este diferit,
formă într-un roman – pastel, sau într-o succesiune parte a cerului, un bătrân Domn, în acea clipă îi re- special la această carte. Dacă într-o zi aş începe să
de stampe japoneze. Fiecărui personaj îi corespunde găsise în sfârşit: <<Drace! ţi-am spus Eu că nu pu- scriu, acesta ar fi stilul care mi s-ar potrivi.
o mică stampă, ce aparent surprinde un unic moment teau să dispară!>>. Pe de altă parte, Elisewin şi Ann
din viaţa lui şi care totuşi schiţează în contururi fra- Deverià, două figuri feminine aflate în profund con- Ioana Baciu
gile şi şterse întreaga lui istorie (unică şi de neînlo- trast. Gingăşia şi senzualitatea. Prima, fragilă ca o

derulează secționat ca o secusă, iar lipsa de sens face datorită mișcării ochiului liric, acestea formează un
sens (unele poeme se termină brusc, lăsând finalul sens unitar. Fiecare gest este monumental în propria
la latitudinea lectorului). Un posibil obiectiv poetic sa dimensiune, însă în relație cu celelalte dimensiuni
– ce transpare de-a lungul volumului – ar fi acela al el nu este decât o rotiță în marele mecanism al
exprimării neexprimabilului (în spirit stănescian), a poeziei. Privirea prin sine implică și o subiectivizare
acelui ceva care se întrevede în evenimențial, a ceva- a perspectivei, dar și o privire înapoi, o încrucișare
ului care există, care este dar care nu poate fi prins în a privirii pentru că în cele din urmă felul în care un
cuvinte, o nouă dovadă a ratării limbajului ca mijloc lucru este privit spune ceva despre cel care privește.
de expresie. De altfel, la începutul volumului ni se În această încrucișare forma e cea care-și imaginează
spune că vom primi „lucrurile acelea/ pe care atât creatorul, iar rolul creatorului nu este de a da viață
le-ați așteptat”, eu personal nu am primit nimic, mai formei ci de a consemna felul în care forma se naște
aștept, căile poeziei sunt misterioase. pe sine. Autoarea de față propune totodată și o
patru. de la pleoape la petale călătorie în organic, o intruziune în anatomic ca un
Îndemnul Danielei Șontică din titlul volumului soi de dorință ascunsă de redare a unei autenticități
(intitulat sugestiv) Uitați-vă prin mine(!) este inavuabile. O altă cheie de lectură e reprezentată
esențial deoarece acesta reprezintă o cheie de lectură de poemul alcătuit din două versuri Picasso în care
a poemelor. Înțelegerea de către lector a alternativei „pleoapele ei se fac dintr-o dată/ petale pentru ceaiul
de real propusă de autoarea de față nu se poate face lui.” Este vorba din nou despre acea secționare a
decât printr-un filtru ficțional (echivalent cu un al realității în unități semnificative, iar asocierea lor
doilea contract ficțional) ce impune un anumit fel de a – deși sunt elemente aparent distanțate ca sens dar
contempla. Astfel, realul nu mai este tridimensional, apropiate ca formă – are ca rezultat final sensul, însă
ci are o infinitate de dimensiuni, fiecare din aceste un al doilea sens ce transpare în poezie ca fiind mult
dimensiuni fiind de sine stătătoare, pline de mai clar decât primul. Un volum de savurat, pe viitor
sens(uri), în timp ce ochiul liric se mișcă rapid de nu promit nimic.
la o dimensiune la alta. Deși imaginile sunt sparte Robert Moscaliuc
în mii de bucăți și așezate într-un mozaic imens, robert.mhoscaliuc@gmail.com
8 echinox

teatru
Inimă de câine (Manole). El îi transplantează testicule şi hipofiză
umană câinelui cât se poate de amărât şi ocărât
Acest salon - elementul stabilităţii din mijlocul
viforului, naşte haosul din propria linişte pentru
de oameni. Urmarea: Şarik se transformă într-un că în momentul transformării lui Şarik decorul se
Şi a fost festivalul de teatru Maifest la Cluj. Publicul om vicios, ce nu acceptă educarea, întruchiparea transformă într-un joc de domino la care prima piesă
a avut şansa să vadă câteva dintre producţiile malformaţiilor sufleteşti create de regimul comunist, a fost deja atinsă.
importante de la Bucureşti – asta dacă-i dădea mâna a destinelor ce “fug pe picioare strâmbe”. Decorurile Dacă Rebengiuc reprezintă cumpătarea, intelectul,
să cumpere bilet, căci preţurile (ce includeau cote nu sunt extravagante, dar simplitatea lor este de efect, virtutea, spiritul ştiinţific, încercând izolarea în
pentru diversele cheltuieli ocazionate de transportul jocul actorilor însufleţind chiar gratiile sau banalele insula apartamentului său, la adăpost de marea cea
actorilor, decorurilor etc.) nu erau accesibile secvenţe casnice ce se petrec în apartamentul lui roşie care a cuprins ţara, Manole (atât în “pielea”
publicului larg. Poate acesta să fi fost şi motivul Preobrajenski. Fiecare actor îşi cunoaşte rolul în câinelui Şarikov cât şi a cetaţeanului Tipograf
pentru care biletele nu s-au vândut atât de bine cum ansamblul piesei, de la aristocratul profesor la Tipografovici Şarikov) reprezintă abominabilul –
ar fi fost de aşteptat, iar nu lipsa de interes pentru Schwonder, abjectul şi îndoctrinatul preşedinte al el este centrul spectacolului, personajul ale cărui
cultură sesizată într-un interviu de actorul Victor comisiei de bloc (Şerban Ionescu). vicii atrag simpatia şi bunăvoinţa, alături de care
Rebengiuc. Unul dintre highlighturile festivalului “Inimă de câine” este un spectacol cu care rămâi, tremuri nervos aşteptând sfârşitul chinului ce a
a fost piesa “Inimă de câine”, adaptarea lui Yuriy vorba lui Manole, îl înţelegi şi după care nu spui urmat primirii în dar a simulacrului de viaţă umană,
Kordonskiy după textul lui Mihail Bulgakov. Pentru “hai că merge, a avut două minute bune totuşi”. Cu inima învelită în trupul unui actor care se umple de
rolul din această piesă, Victor Rebengiuc a primit în excepţia scenei operaţiei, care se lungeşte cumva vânătai şi care rămâne după spectacol cu mâinile
2006 premiul UNITER pentru cel mai bun actor în artificial şi face notă discordantă, neunindu-se cu amorţite de la bandajele lui Şarik. Secvenţa finală,
rol principal şi Marius Manole a fost nominalizat în restul piesei, tensiunea se menţine; naturaleţea cu delicata prezenţă a porumbeilor albi, este poate
cadrul aceleiaşi categorii. Este remarcabil faptul că, replicilor se construieşte mână în mână cu vocea, una dintre cele mai emoţionante pe care le-am văzut
după doi ani şi jumătate de la premieră, piesa trăieşte cu limbajul corpului, reînvăţând atât actorul cât şi pe scenă şi recunosc, în seara aceea am tresărit la
şi funcţionează la fel de bine ca la început; este înca spectatorul cu importanţa gestului curat în teatru. În auzul lătratului maidanezilor din spatele blocului. Şi
un spectacol viu, care nu respiră mai dificil şi actorii “Inimă de câine”, excesul şi abuzul de teatralitate nu- n-a fost frică.
nu s-au abandonat rutinei sau jocului mecanic. şi au locul. În acest mic univers cea mai importantă Mirela Dimitriu
Textul lui Bulgakov, ireproşabil pus în scenă, forţă o reprezintă, pe de o parte, coliziunea dintre
vorbeşte despre absurdul şi interiorizatul suflet rus, lumea distinsului profesor şi cea a comitetului
atins mai mult sau mai puţin (în funcţie de personaj) de bloc (unitatea inoculată membrilor de partid
de stigmatul cel roşu. Profesorul Preobrajenski fiind simbolizată de grupul compact de cetăţeni
(interpretat de Rebengiuc) hotărăşte să facă un fără individualitate), iar pe de cealaltă prăbuşirea
experiment cu un câine maidanez numit Şarik universului interior în cadrul liniştit al salonului.

[un]Shakespeare ca reprezentanţi ai corpului universitar autohton, au


fost prezenţi Prof. Dr. Mihaela Irimia (Universitatea
amiază. Un alt concept vehiculat a fost acela de
transnaţionalitate prin care personaje binecunoscute
carpato-danubiano- din Bucureşti), Prof. Dr. Monica Matei-Chesnoiu
(Universitatea „Ovidius”, Constanţa) şi Prof. Dr.
precum Macbeth sau Othello sunt plasate în spaţii
diferite de cele originale. Astfel, Macbeth devine
p on t i c George Volceanov, ca reprezentant al Universităţii
„Spiru Haret” din Bucureşti.
Makibefo iar Othello devine Souli, două încercări
cinematografice care propun ideea unei lecturi
Lăsând deoparte detaliile organizatorice ale interculturale a operelor bardului. O mare pondere
În fiecare an, în perioada 18-20 aprilie, Universitatea simpozionului şi comitetul de primire – alcătuit dintr- au avut şi studiile de gen atât de populare în critica
„Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Litere, un gândac ce mă aştepta cu braţele-i deschise pe unul zilelor noastre.
Societatea Română de Anglistică şi Americanistică din pereţii camerei în care eram cazat – sesiunea de Ca un overall impression, majoritatea lucrărilor
(filiala Galaţi), organizează o serie de conferinţe comunicări ştiinţifice a studenţilor a fost divizată în propuse de studenţi înclină spre a pune la îndoială
studenţeşti şi profesorale, toate grupate sub titlul mai multe secţiuni – 8 la număr – ce urmăresc fiecare conceptul de canon, aducând ca argumente
de Simpozionul Naţional Studenţesc William în parte un anumit tip de abordare a operelor bardului multitudinea posibilităţilor de lectură şi posibilitatea
Shakespeare – sau, pe englezeşte fie spus, Student's din Avon. Caleidoscopul de viziuni critice cuprinse unei datări socio-politice a operelor bardului din
National Symposium William Shakespeare – într-un în cele 8 secţiuni oscilează între reprezentări ale Avon. Mai mult decât atât, supremaţia estetică a unui
cuvânt Shakespeareana. Anul acesta, simpozionul tiparelor oculte, reprezentări ale alterităţii, adaptări poet de geniu care încă mai pulsează în conştiinţa
(inter)naţional şi-a sărbătorit cea de-a XIV-a ediţie, şi rescrieri, personaje, reprezentări cinematografice, noastră culturală e pusă sub semnul întrebării marcând
eveniment la care au participat atât studenţi (în alte teme şi motive. ruperea – sau cel puţin destrămarea sistematică – a
calitate de concurenţi) veniţi din toate centrele Tendinţa generală în jurul căreia s-au axat lucrările canonului occidental (aşa cum e propus de către
universitare importante cât şi profesori universitari ştiinţifice prezentate în sesiunea de comunicări Harold Bloom) în vederea instaurării unei noi
(grupaţi sub denumirea generică de keynote speakers) reflectă o încercare de a scoate în evidenţă perspective critice. Cu toţii suntem conştienţi de
din România şi din afară. Ediţia din acest an a adunat posibilitatea unui nou tip de critică la adresa nu faptul că universalitatea şi supremaţia estetică a unui
aproximativ 36 de studenţi, reprezentanţi ai unor numai a autorului – ca personalitate mai întâi literară scriitor precum e William Shakespeare stă întocmai
centre universitare precum Universitatea Alexandru şi apoi socială – ci şi la adresa capodoperelor sale. S-a în acea multiplicitate a viziunilor. Personal, rămân
Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din discutat în primul rând despre extensia efervescentă devotat concepţiei criticului literar Harold Bloom
Timişoara, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, şi alarmantă în acelaşi timp a unei „Shakespearean conform căreia o percepţie feministă, marxistă sau
(evident) Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, vulgata” şi a unei exploatări comerciale (de orice materialistă etc. a operelor poetului englez dezvăluie
Academia Militară „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, tip, cinematografică, teatrală, etc.) ce se răspândeşte mai multe lucruri despre cel care o produce decât
Universitatea din Bucureşti şi last but not least atât în context românesc cât şi la nivel global. despre operă în sine.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre Lucrarea Doamnei Prof. Dr. Mariangela Tempera a Robert Moscaliuc
profesorii veniţi de peste hotare s-au numărat Prof. Dr. fost definitorie în acest sens. Tiparul shakespearean robert.mhoscaliuc@gmail.com
Sema Ege (Universitatea din Ankara, Turcia), Prof. este supralicitat în reclame televizate (faimoasa
Dr. Mariangela Tempera (Universitatea din Ferrara, replică din Hamlet – ştim noi care – e utilizată în
Italia), Prof. Dr. Mark Thornton Burnett (Queen's Italia într-o reclamă ce promovează pastă de tomate;
University, Belfast, Marea Britanie), Prof. Dr. dihotomia alb-negru, Desdemona şi Othello, o
Jacek Fabiszak (Universitatea „Adam Mickiewicz”, metaforă excelentă pentru combinaţia dintre lapte şi
Polonia) şi Prof. Dr. Nicoleta Cinpoeş (Universitatea cacao, e utilizată în reclamele pentru ciocolată etc.),
din Worchester, Marea Britanie). Pe lângă aceştia, în filme şi în televiziuni transmise duminica după-
echinox 9

teatru
prezintă aievea condiţia onirică în care consistenţa Iubirii dumnezeieşti ca „spaţiu” al libertăţii şi
Visul graniţelor este instabilă, supusă unei alternanţe şi „minune” recuperatoare a realului. Spre final, asistăm
unor metamorfoze dintre cele mai surprinzătoare. la o scenă tulburătoare, în care artistul îmbrăcat în
Dan Puric Aceasta nu fără a ascunde o coerenţă profundă ce negru apare şezând pe un scaun, şi toată mişcarea,
exprimă taina insondabilă, „mai presus de lege” a tot basmul se concentrează în mişcările mâinilor:
Piesa „Visul" (one-man show) ne iniţiază în chipului divin, ca centru atractor şi tămăduitor al dialog plin de frământări trecând prin semne discrete,
limbajul trupului, al „cuvântului făcut gest”. Pentru vieţii. Expresivitatea mâinilor este uluitoare, ele sfială şi atitudine retractilă, până la implorare şi
spectatori, este foarte interesantă revelarea unui căpătând o putere „magică” personificantă, puterea ameninţare, apoi regăsire în căutarea reciprocă a
alt mod de atenţie, pe care interpretarea lui Dan de a întruchipa după o gamă largă de nuanţe şi sacralităţii iubirii, culminând în rugul purificator
Puric o prilejuieşte. În viziunea lui Dan Puric, intensităţi stări, mişcări şi dialoguri în web-ul vieţii al limbilor de foc, în chipul bătăilor de aripi sub
gestul devine cuvântător, mai mult decât un simplu de zi cu zi. suflarea Duhului. El capătă o forţă suprafirească
accent indicator şi întăritor al sensului salvat, al În culmea etalării puterii sale anarhice, este încolţit exprimată printr-un ritm şi un dinamism uluitor, care
realităţii „spiritualizate” în intelect. Limbajul gestic şi prins, adus la fragilitatea extremă, cu mâinile nu oboseşte a sfărâma legăturile ci se înteţeşte până
descoperă mai nemijlocit decât cel discursiv taina legate şi închis între gratii, sufocat de strâmteţea la limita „decolării” finale în zborul crucii, gestul
„Cuvântului făcut trup”. Gestul este un altfel de spaţiului concentraţionar al celulei. Urmează o transcenderii prin jertfă şi iubire a „legii morţii” în
cuvânt care manifestă epifania persoanei, intenţia încercare disperată de lărgire a graniţelor. La început „moartea spre Viaţă” sau libertatea peste orice lege
neacoperită, nesustrasă spontaneităţii, nesupusă se comportă cu nonşalanţa mitică a evadatorului a Iubirii.
reducţiei, nesistematizată, netranspusă în registrul perfect, de basm, însă inferenţa realului îi anulează Cred că această piesă merită văzută, deşi ultima parte
„dialectic” al gândirii discursive. Curgerea logică ca un revers toate sforţările, le reduce la un nimic poate ar putea fi delicată pentru unii.. (cum de altfel
desluşitoare a limbajului discursiv pierde, prin dureros, zdrobitor de iluzii. Pileşte gratiile, se a fost şi în cazul meu). De ce delicată? Deoarece,
precizare, extraordinara diseminare, înmugurire a strecoară printre ele, dar este prins sau dă de alte după părerea mea, Dan Puric insistă prea mult (dacă
sensurilor din limbajul gestic. ziduri, alte gratii, dându-se impresia de rezonanţă putem formula astfel) pe salvarea prin Dumnezeu.
Piesa începe de la o frescă a realităţii cotidiene onirică, de coşmar a unui univers concentraţionar Însă de aceea este teatrul atât de frumos şi de
mondene, în care chipul este redus la prestigiozitatea infinit, a unui şir infinit de celule incluse una în fascinant, întrucât te provoacă să meditezi la ceea ce
unei imagini construite, „împuşcate”, pe fondul alta. Paradoxal, evadările successive nici măcar nu ai văzut. Voi încheia cu un citat din Dan Puric: „În
vieţii lejere şi cu fervoarea spiritului de frondă. lărgesc spaţiul libertăţii, ci creează sentimentul unei acest spectacol fără fir roşu conducător sunt visele
Artistul se trezeşte, se spală, se îmbracă, vorbeşte contracţii sau prăbuşiri înlăuntru a zidurilor, sau al mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele mi-am
la telefon amuzându-se sau primind ocările iubitei, unei afundări ca într-un nisip mişcător cu fiecare câştigat existenţa în barurile de noapte, cu altele am
se lasă fotografiat şi surprins în diferite poziţii zbatere în plus. călătorit în lume iar cu altele, pur şi simplu, m-am
mai mult sau mai puţin hilare ori indecente. Singura scăpare este tinderea, zborul lăuntric rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastră în această
Impresionează capacitatea extraordinară de a crea spre divin, prin care deznădăjduitul descoperă o seară...”
spaţiul, formele lucrurilor prin pantomimă, ce „imposibilă” breşă şi Reversul reversului, afirmarea Răzvan Bălălău

Romanul cocainei (editura Polirom - 2007), singurătatea acutizate şi simţurile excitate la maxim dacă un bărbat face ceea ce face, este un bărbat. Dar
publicat sub pseudonimul M. Agheev cu şapte descoperă şi amplifică sensibilitatea personajului, dacă o femeie face ceea ce face un bărbat, ea este
decenii în urmă, se promovează astăzi prin formula dar conduc şi la conştientizarea cruzimii sufletului o prostituată." sau "Nici măcar nu-mi mai puteam
"O capodoperă cu un autor necunoscut". Atribuirea omenesc. Maslennikov este construit din simţăminte închipui că războiul îi poate mişca în mod sincer pe
volumului mai multor autori ruşi şi nerevendicarea contradictorii pentru persoanele apropiate: milă, nişte oameni pe care nu-i atinge direct." Acestea scad
acestuia de către niciunul atrage atenţia publică scârbă, dragoste, dispreţ, într-o compoziţie sufletească valoarea cărţii şi o transformă într-o lectură destul de
în măsură mai mare decât o face romanul în sine. de neomogenizat. Ceea ce-l caracterizează este facilă, mai ales pentru că între timp autodistrugerea
"Romanul care l-a inspirat pe William Burroughs şi divorţul dintre simţuri şi spirit, precum şi propria a încetat să fie un subiect inedit şi a ajuns chiar best-
l-a încântat pe John Updike" devine cunoscut tocmai sa definiţie conform căreia "supralicitarea celor mai seller, un bun exemplu în acest sens fiind romanul
din cauza originii sale controversate. Prefaţa semnată umane şi mai dezinteresate sentimente trezeşte în "Trainspotting", iar exigenţele publicului au crescut.
Livia Cotorcea se axează pe apartenenţa romanului, oameni predispoziţia spre răutate animalică, spre Pentru ceva mai "tare" încercaţi un alt fel de scriitură,
iar mai puţin pe conţinut, în ciuda menţionării: manifestarea instinctelor celor mai joase". El încearcă apărut din întâlnirea cu drogul, Jean Cocteau: Opium
"nu acest lucru ar fi important pentru semnificaţia să se explice aplicând această etichetă celorlalţi. – Jurnalul unei dezintoxicări.
romanului, ci capacitatea rară a tânărului autor de a Îngreţoşat de bătrâneţe şi speriat de neputinţă, eşuând
sonda cu o luciditate dusă la limită abisurile minţii şi în povestea sa de dragoste cu o femeie căsătorită, îşi Mirela Dimitriu
ale sufletului omenesc". doreşte, precum mulţi alţii, o evadare din realitate,
Această trăsătură domină scriitura întregului volum şi ceva-ul care să-i facă suportabil eşecul închipuit al
ajunge mai departe chiar decât "călătoria artificială" vieţii sale personale. Tipic adolescentin, Vadim se
a personajului principal Vadim Maslennikov. De-a aruncă la primul impuls într-o vâltoare pe care nu o
lungul celor patru părţi  (Liceul, Sonia, Cocaina, poate stăpâni. De fapt, este îndoielnic faptul că şi-ar
Gânduri) tânărul se autoexaminează, analizând dori o salvare, deznădăjduit şi căzut el însuşi în acea
reacţiile provocate de ecoul realităţii asupra neputinţă fizică pe care o găsea de nesuportat la alţii,
cronica

conştiinţei sale. El descoperă firea sa contradictivă, trebuind să îşi înghită propria repulsie.
acţionând printr-o suită de acţiuni şi cuvinte opuse Romanul cocainei este un roman al deconstruirii
gândurilor şi sentimentelor sale. Departe de a-i psihologice şi titlul anticipează destul de mult
aduce "mântuirea", această autoanaliză îi adânceşte una dintre părţile volumului, iar fragmentul de la
starea de disperare şi incapabilitatea de armonizare. sfârşit atribuie "manuscrisul" unui tânăr intoxicat
Cu cât se expune mai mult, cu atât răbufnirile cu cocaină, pasaj întru-câtva prea beletristic pentru
împotriva propriei persoane devin mai violente. scopul său. Din acest punct de vedere poate ar fi fost
Vadim începe să se drogheze fără un motiv anume mai nimerit titlul iniţial: "Poveste cu cocaină. Din
şi, la început, are naiva impresie că "asupra lui însemnările unui bolnav". Drumul autocunoaşterii
cocaina nu acţionează", constatând cu surprindere şi expunerii "inside out" este dublat de cel al
cum simţurile deformează percepţia gesturilor desfăşurării evenimentelor în realitatea exterioară.
sale. Cuprins de o fericire imensă, pe care în mod Oglinda întoarsă spre interior colorează în lumini
normal nu o simţise vreodată, face o necesitate din a diferite antinomiile şi complexitatea lui Vadim, dar
recurge la acest artificiu, chiar dacă acesta înseamnă faptul că el este doar un adolescent îl blochează de
şi o post-stare puternică de depresie. Disperarea şi multe ori în concluzii clişeistice, gen: "Reieşea că,
10 echinox

cooltura şi internetul
meseriei mele de filolog şi critic literar mă simt carte, traducători, editori să nu fie cunoscută. Acum
Despre bloggingul obligat să le citesc în primul rând pe acestea, evident editurile mari citesc şi ţin cont de părerile bloggerilor
cînd am timp, ci şi unele scrise de avocaţi, ingineri, care dau trendul pieţii de carte. Cred că blogurile au
cultural şi alţi profesori, psihologi, teatrologi, critici de artă etc. impulsionat chiar şi presa literară, pe ici pe colo cam
Fiind un spirit postmodern accept că putem aşeza anchilozată, foarte mulţi tineri au debutat întîi pe blog
tigri de hârtie pe aceeaşi treaptă cultura înaltă şi pe cea populară, şi apoi s-au îndreptat către revistele cu tradiţie, eu le-
deşi cred că în mine există un spirit cam iluminist, am recomandat studenţilor mei să facă un exerciţiu
În general bloggingul e o activitate ca oricare alta, şi anume de a canaliza cultura de masă spre zona similar pentru a căpăta experienţă. La Facultatea de
în care tehnologia informatică poate fi pusă în slujba elitei. De ce să dăruim tinerilor doar pseudo-valori Comunicare se pare că unii asistenţi le impun drept
umanităţii, şi nu invers. E o variantă modernizată a când putem să le prezentăm lucruri adevărate, de temă studenţilor să ţină un blog, nu văd de ce nu
jurnalului intim, dacă ar fi trăit probabil că şi Samuel mare acuitate morală? Înseamnă, deci, că blogul am proceda şi noi la fel la Litere. Blogul meu arată
Pepys ar fi un blogger înflăcărat. Cred că şi-ar poate avea şi o funcţie etică, eu m-am străduit exact ca o carte, doar că nu are pagini şi coperţi ci
comanda cărţi la Amazon şi ar trece pe stradă cu Ipod- să reafirm principiile morale şi să susţin pe acest doar ecrane după ecrane cu informaţii culturale. Am
ul în urechi, ascultînd cine ştie ce rock band la modă. blog pe câţiva dintre scriitorii mei preferaţi, de la ţinut cont întotdeauna de feed-back-ul cititorilor, am
Ca orice asemenea jurnal textul zilnic al blogului noi sau de aiurea, iar dintre cei autohtoni mulţi îmi răspuns pe cît a fost posibil tuturor comentariilor, am
lasă la o parte foarte multe evenimente, de altfel eu sunt chiar colegi sau prieteni. Totuşi, trebuie să dat drept la replică şi am făcut modificări acolo unde
îmi consemnez cu acribie tot ce mi se întâmplă în mărturisesc că blogurile culturale au o dominantă au intervenit erori sau i-am banat pe cei care postau
propriul meu jurnal. Am fost atras către blogging de loisir, informaţia mi-o procur în continuare şi din atacuri la persoană sau comentarii nepoliticoase. În
de ideea de a putea comunica direct cu cititorii mei, presa scrisă, culturală sau cotidiană, cărţi, tratate câteva situaţii am fost nevoit să utilizez şi eu blogul
fapt absolut nou, niciodată experimentat pînă acum, de specialitate, etc. Fiind profesor la Facultatea de meu pentru drepturi la replică, refuzate de alţii, dar
de a fi în priză directă şi de a-mi exersa un skill pe Litere din Bucureşti sunt în contact permanent cu asemenea texte cu caracter mai puţin peren au fost
care îl credeam adormit: cel de jurnalist cultural. cartea, citesc şi cumpăr enorm de multe cărţi, mama imediat şterse, făcînd loc altora, cu o durată mai
Eu am absolvit o Facultate privată de Jurnalism, mea îmi reproşează mereu asta, şi m-am gîndit să lungă.
din nefericire prin 1994 nu aveam la dispoziţie pun această expertiză în slujba unui cerc mai larg al Nu e foarte greu să te apuci de blogging cultural,
camerele foto digitale, azi, cu un asemenea gadget, cititorilor mei, cei pentru care asemenea informaţii dacă ai lecturi, personalitate, dacă scrii şi vrei să fii
cu puţină imaginaţie, şi chiar cu puţină dăruire poţi pot fi esenţiale în structurarea unei biblioteci, şi de cunoscut, dacă ai o legătură stabilă şi constantă la
face minuni. Sunt în acest moment câteva bloguri ce nu a unei personalităţi. Acum sper că voi reuşi să Internet, şi dacă ai umor şi bunăvoinţă, şi mai ales
culturale minunate româneşti, care pot rivaliza cu colaborez chiar cu foştii mei studenţi care lucrează în dacă vrei să comunici cu alţi oameni care scriu şi
orice producţie similară din străinătate sau uneori cîteva mari edituri, unii sunt PR-işti acestora, la Art, care au valori comune cu ale tale, dacă ştii să asculţi
chiar cu revistele culturale, dintre care unele şi-au Cartier, Paralela 45, etc. şi din colaborarea aceasta şi poţi dialoga cu cititorii tăi, apucă-te de blogging.
făcut şi ele bloguri. Blogul cultural a contribuit la vor avea de câştigat în primul rând cititorii acestor Dacă nu, nu te apuca!
democratizarea culturii, nu prea mă interesează cărţi. Marile cărţi nu există dacă nu sunt prezentate Iulian Băicuş
să citesc doar bloguri de scriitori, deşi prin natura şi este păcat ca munca acestor oameni, redactori de

precum Amos Oz, Attila Bartis, Norman Manea (pe bine, fiind poeţi de curte şi pentru care schimbarea
Despre bloguri... care le poţi şi asculta), la recenzii de carte (făcute regimului nu a însemnat nimic – în sensul că azi o
de Cosmin Ciotloş) şi la mici eseuri despre artă în duc la fel de bine), altele prostia şi incapacitatea (de
Blogurile au devenit atât de răspândite încât să nu general sau despre lucruri mărunte (în general, tot exemplu, a sistemului de învăţământ actual – ce-a
ai un blog astăzi este un semn clar al faptului că legate de cultură) care o interesează în mod direct pe vrut să spună poetul?), iar altele pur şi simplu atrag
eşti depăşit de propriul timp, că eşti uncool şi că nu autoare. Sunt oameni care nu au timp fizic să asculte atenţia asupra absurdului unor situaţii sau asupra
ai nimic interesant de spus. Fiecare dintre noi are radio între anumite intervale orare. De aceea, văd ca modului absurd şi halucinant în care unii oameni
părerile sale, iar democraţia ne-a oferit dreptul de a pe un lucru pozitiv faptul că pe site se pot reasculta gândesc (sau nu?). Alte post-uri sunt anunţuri ce ţin
le exprima clar şi răspicat. Problema nu ar fi neapărat anumite fragmente de emisiune. Articolele vizează de evenimente culturale sau pur şi simplu reprezintă
numărul extrem de mare al blogurilor (care apar cel mai adesea, la modul cel mai blând cu putinţă, câteva gânduri puse pe hârtie.. adică pe blog.
efectiv ca ciupercile după ploaie), ci mai degrabă tonul fiind moderat şi blând, noţiunile de artă şi Blogul Veronicăi A. Cara este cel mai impregnat
feedback-ul pe care acest gen de manifestare a cultură: unde este graniţa între arta adevărată şi arta de literatură. Fie că postează fragmente din
eului profund ar trebui să îl primească: scrii pentru de consum şi cine are dreptul să o traseze (vedeţi romanele ei deja publicate (Viaţa pe acoperiş -
că vrei să te faci auzit, fiecare vrea să spună ceva, post-ul despre colecţia Chic a editurii Polirom). O 2001 Editura Gramar; Baba Lina - 2002 Editura
fiecare vorbeşte despre ce îl taie capul (că doar singură bilă neagră, aceeaşi pe care am dat-o tuturor Cartea Românească; Eny - 2003 Editura Cartea
are dreptul!)... dar cine mai ascultă sau mai ştie să blogurilor: lipsa unui dialog adevărat. Românească; Petrecere cu mama - 2004 Editura
asculte? Unde este dialogul? Acesta ar fi şi defectul Blogul lui Iulian Tănase, numit Poemix (şi având Polirom), fie că scrie despre copilărie, bunici, sau
pe care îl găsesc blogurilor de scriitori sau al unor subtitlul Superrealism), este cel mai complex şi despre ce înseamnă să fii vedetă azi în România,
oameni de cultură. Chiar dacă oferă o lectură plăcută mai bine pus la punct dintre cele trei pe care le- autoarea ne face să ne gândim serios la ideea de
şi de calitate, iar la final nu stai să te gândeşti că ai am avut eu de urmărit. Este şi cel care primeşte cel literaritate. Nu mai puţin savuroase sunt post-urile ei
fi putut face altceva cu timpul tău, reprezintă tot un mai bun feedback (deşi mereu e loc de mai bine). despre lucrurile care îi plac. Prin limbaj, stil şi teme
fel de monologuri. Şi este, de asemenea, şi cel mai longeviv. Post-urile abordate, dovedeşte că nu are prejudecăţi de niciun
Blogul Adelei Greceanu mi-a plăcut cel mai mult. sale sunt dese şi extrem de variate, scrise într-un fel. Ce sare în ochi este aceeaşi lipsă a dialogului.
În general, am o stimă foarte mare pentru Radio stil ludic şi ironic, privind atât realitatea culturală, O posibilă concluzie: avem de-a face cu un fel de
România Cultural şi pentru tot ceea ce fac ei. Noua cât şi viaţa politică românească sau viaţa în sine deficit (literar). Nu cumva astăzi se scrie mult mai
revistă vorbită mi se pare un proiect extrem de (văzută, de exemplu, prin ochii mass-mediei, filtrată mult decât se citeşte? Sau, pentru a folosi o altă
interesant. Manifestul din prima emisiune spunea apoi prin ochii autorului... exact în stilul articolelor metaforă preluată din economie, am putea spune că
că o emisiune culturală nu e un curs universitar, din Academia Caţavencu). Obsesiile declarate ale avem de-a face cu un fenomen de inflaţie literară:
o „revistă vorbită” nu e o sumă de texte citite de lui Iulian Tănase sunt scriitura lui Gellu Naum şi cantitativ vorbind, prea multe cărţi, ce nu au
pe hârtie la microfon. Este foarte greu să mai faci suprarealismul. Fragmentul legat de cimitirul de acoperire din punct de vedere valoric sau estetic...
cultură astăzi, când însuşi termenul de cultură umbrele m-a dus cu gândul la Şotronul lui Julio şi, din păcate, nici cititori.
primeşte atât de multe accepţiuni, iar aceşti oameni Cortazar (carte ce îmi trezeşte melancolii pentru Ioana Baciu
o fac într-un mod foarte original şi inteligent. Temele o viaţă netrăită, cel puţin nu de mine, dar pe care,
abordate pe site sunt variate şi interesante, în ton atunci când mă gândesc la Şotron, aş vrea să o fi
cu evenimentele din viaţa culturală românească şi trăit). Unele post-uri critică nesimţirea (de exemplu
mondială: de la interviuri cu scriitori de renume – a unora care în vechiul sistem o duceau foarte
echinox 11

c e blo g u r i c i t i m
poemele homerice este aceeasi cu starea care îl cum ar fi scrierea unui roman. Apoi, s-ar părea că
Cei trei bloggeri atestează pe Byron ori pe Li Tai Po” (19 iulie 2008). pentru Teodorovici blogul înlocuise jurnalul, care-i
Curat politically corect! Apoi, amorul propriu nu-l devenise public, adică străin; oricum, postatul regulat
au fost doi… părăseşte nici el pe poetul aflat în cumpănă: “Gata, s-ar fi transformat într-o pacoste, ca şi notaţia zilnică
s-a terminat cu asteptarea: de ce sa apari in tiraje din jurnal. Dar să pescuiesc – sau spicuiesc – alte
mici, sa te vaiti ca jurnalisti ca mine (limitati si mostre. De la pasiunea pentru Dinamo şi rezumatul
"la sfârşitul lui 2005, în lume existau 50 de milioane intr-o ureche si complet analfabeti si urati si prosti călătoriilor de serviciu, Lucian Dan Teodorovici trece
de bloguri, si limitati -asta am mai zis-) nu te inteleg. Am gasit la relatarea plină de haz necăjit a unor anecdote fie
majoritatea fără cititori." solutia:” (vezi postarea din 24 iulie 2008). domestice, fie cotidiene. Saltul de la “mîtza dusă cu
Despre Daniel Cristea-Enache (www.supliment. pluta” la cele mai jenante mărturisiri se face firesc:
(Rodica Zafiu, în “Evenimentul zilei”) polirom.ro/dce) s-ar putea crede la o primă – şi la o “La inceput din nevoia de bani, dublata apoi de-o
a doua şi la o a noua – vedere că-şi bate joc de ideea pasiune ce m-a cuprins treptat, am inceput sa scriu
de blog. Argumentul: deşi criticul scrie din start aş scenarii” (nu mai notez elementele de identificare
S-ar părea că diferenţele cronice dintre poet, prozator spune de-un blog axat exclusiv pe cronică literară, pentru că blogul merită citit coadă-cap – cum am
şi critic devin acute când îţi parvin bloguit. În orice dacă nu te saturi din timp de nesfârşitele rânduri făcut eu). Scuzele nu lipsesc, însă reţin prin alibi:
caz, lectura textelor postate de Răzvan Ţupa, Lucian îngrămădite după metoda copy-paste-articole din “n-am mai scris pentru ca, in ultima vreme, nu mi
Dan Teodorovici, respectiv Daniel Cristea Enache pe România literară, Bucureştiul cultural, Idei în dialog s-a mai intimplat nimic. Sint unii oameni carora li se
blogurile personale permite clasificarea lor în hachiţe etc., să răsuflăm, dacă nu te saturi deci, vei da şi intimpla lucruri si cind dorm. Eu am fost tare prins cu
poetice, naivităţi prozaice şi decrete critice. Totodată, de altele, mai rarefiate. Astfel, Cristea-Enache îşi o redactare si n-am mai auzit, n-am mai stiut, n-am
cum se va vedea din ordinea “recenziilor”, frazele sistematizează cronicile (de la Mircea Cărtărescu mai vazut nimic altceva decit ecranul monitorului.
celor trei conţin adesea consideraţii metablogice. la Dan Sociu), relevanţa lor mergând în elipsă de Dar voiam sa va dau totusi un semn ca traiesc. Chiar
Despre Răzvan Ţupa (corpuriromanesti.blogspot. la degetul pus pe kitsch-ul Orbitor-ului până la daca atit de plictisitor deocamdata.” La fel ca textele
com) s-ar putea spune că e un blogger cât de cât zona meta: cum să scrii cronică literară-n_armată. de ficţiune, cele postate pe blog îşi joacă naivitatea
constant, însă foarte heteroclit, împrăştiat. Poetul Dar criticul nu se poate abţine de la rest. Adică, la modul grotesc, însă fondul rămâne patetic: “Am
atacă subiecte la dezordinea zilei (cum ar fi scandalul deşi postează rar, şi când o face nu lasă deoparte niste zile urite. Habar n-am de ce mai scriu asta
iscat de postul Antena 3 în legătură cu expoziţiile sua culpa – “N-am mai postat aici de anul trecut, aici. Trebuia sa-mi inghit zilele urite in tacere. Dar
sprijinite de ICR), filmuleţele de pe Youtube apar şi din noiembrie! Rusinica, de trei ori rusinica, halal mi-a venit sa va spun. Mai ales ca moartea asta, asa,
reapar printre poeme sau ştiri din şi pentru Republica blogger...” – Daniel Cristea-Enache zice (cu sensul exact la vremea trecerii in noul an, in somn, m-a
poetică, dar aici nu se poate să nu stai locului când de nu scrie) despre Potul Naţional Eminescu, despre facut iarasi sa pricep, acut, ca n-avem nimic. Noi,
auzi ce-ţi spun ochii: Republica poetică! Soi – sau hobbitul Emil Brumaru şi, bineînţeles, transcrie oamenii, in general. Stiu, e patetic, dar e adevarat:
rasă – de utopie legalizată prin voinţa poetului. Ţupa cuvintele scrise de Octavian Paler în spital; să nu n-avem nimic, absolut nimic. Pentru ca nu controlam
pe ea că prea ferchezuieşte ridicolul. Iată un articol lăsăm deoparte pozele, invisible to everyone. Cu in nici un fel secunda urmatoare. Avem doar iluzia
din legea-i de constituire: “Forma de organizare a convingerea că numărul blogurilor vizitate de critic c-o controlam.” Un egoist emotiv aşadar, care nu
casei de poezie este republica poetica. Republica e net superior celui al vizitatorilor propriului blog, rezistă tentaţiei de-a-şi etala succesele scenariilor
poetica este expresia unei comuniuni intre creatorii reproduc un singur pasaj superior în lungime: “Multi şi suita de păţanii personale, chiar ultra-.Voi pune
si publicul domeniului poetic indiferent de forma de dintre bloggeri, apostolii noii ere informatice, isi punctul cuvenit: ”E periculos gindul asta, cind se
expresie in care acest domeniu functioneaza. Fie ca arata frecvent dispretul pentru suportul traditional, acutizeaza: ai tentatia, daca depresia e suficient de
este vorba despre poezie accentuat experimantala de hirtie, pentru cei care citesc reviste culturale ori puternica, sa te asezi intr-un colt si sa-i zici sa vina
si specializata ori despre o zona specifica poetului scriu in ele, pentru cei care scot carti... Si totusi, odata. S-o astepti acolo. Sa stai asa si sa-i arati ca
amator ori cititorului ocazional de poezie acestea cam aceiasi oameni, de fiecare data cind numele lor nu mai rezisti sa te frece atita la cap. Sa vina si sa
au in comun un anumit grad de adeziune la poezie apare mentionat in vreo revista, o ancheta, ceva, se termine. Nu sa te puna sa-ti faci iluzii, vise, neputind
ca instrument al expresiei. Pornind de la aceasta arata brusc foarte incintati si instiinteaza intreaga controla nimic in fapt. Sa vina si gata. Despre moarte
adeziune Republica poetica isi recunoaste cetatenii blogosfera” (undeva-ntre două cronici). vorbesc, bineinteles.”
indiferent de limba, nationalitate, sex ori optiuni Despre blo/eggereala lui Lucian Dan Teodorovici Destul! Însuşindu-mi postura de blogger terminat,
politice. Republica poetica este un spatiu interior al (www.supliment.polirom.ro/teo) s-ar putea scrie cu voi mântui cu bolgiile blogosferei. Pe veci.
libertatii absolute acordand consideratie celui care necaz ori cu răutate. Spre deosebire de primii doi
exprima pareri diferite de tine.” Dar postarea din 19 bloggeri, mai mult sau mai puţin constanţi, însă Laurenţiu Malomfălean
august 2008 necesită lectură integrală. Postulatul la fel de încăpăţânaţi în a-şi respecta condiţia de, laurentiu.trei@yahoo.com
fundamental, care nu face rabat s-ar părea nicio zi prozatorul ieşean pune punct “însemnărilor” după
din teoreticianul nostru, susţine sus şi tare că poezia numai şase luni. Din penurie şi criză de răgaz, de
e staahre, ba chiar că “starea care face posibile timp acordat altor chestiuni, mult mai arzătoare,
dosar
12 echinox

cooltura şi internetul
echilibrul perfect între argumentare tăioasă şi bun autobiografic, fără diacritice sau podoabe în plus.
Două bloguri şi un simţ, Costi Rogozanu merită o diplomă de merit. Ce Fraza cu care mi-a câştigat Florin Lăzărescu simpatia
fel de merit? Probabil unul al excesului de echilibru e aceasta: „Îi invit pe toţi cititorii nemulţumiţi de
banc sec în discurs. Unde ne sunt jurnaliştii? Voila! mine să-i citească pe Elena Udrea şi Adrian Năstase
La minusuri, aş adăuga unul singur, însă universal, (plus zecile de mii de bloggeri adevăraţi), care
- dare de samă nefinalizată nemuritor şi rece: şleahta miilor de comentatori de actualizează zilnic”. Deşi a publicat din 2003, fără
bloguri, barometrul frustrărilor şi al psihologiei întreruperi prea mari, Lăzărescu a actualizat jurnalul
pemotivdesictirsubiectiv- rudimentare de baobab. Domnule Rogozanu, aveţi din ce în ce mai rar, semn că s-a plictisit de jucărie,
tupeu să afişaţi o imagine integră şi pertinentă? dar dulcea inerţie îi face plăcere. Ei bine, şi mie.
1. Costi Rogozanu (http://rogozanu.blog.cotidianul. Suportaţi consecinţele, dar grijă mare, în presă e 3. Al treilea blog este cel al lui Adrian Păunescu.
ro/) are un blog de jurnalist foarte tare, găzduit greu. Faceţi ca Lăpuşneanu şi păţiţi ca Moţoc. Vorba Întrebare: Who cares? Răspuns: Nobody. E 12:55
de Cotidianul. Nu atât tematica aleasă de autor aia... bloggeri, da` mulţi. noaptea şi mâine am un curs interesant de la 8. Pentru
ori constanţa cu care postează îl recomandă, cât 2. Blogul lui Florin Lăzărescu (http://lazarescu. curioşi, intraţi frumos pe Google şi căutaţi. Somn
luciditatea, pertinenţa şi coerenţa, delicatese scumpe reea.net/jurnal.html), după cum se observă şi din uşor, naţiune. Dinozaurii veghează pentru tine.
în presă, fie ea de orice culoare sau răspândire. Că link, nu este un blog, ci un jurnal. Diferenţa este una bogdan.odagescu@yahoo.com
tot pomeneam tematica, nu e greu de observat că cât se poate de mică la o primă vedere, însă totuşi
Rogozanu acoperă o paletă imensă, cu câteva puncte relevantă: construit ca secţiune a site-ului personal,
cheie: presă, politică, literatură. E foarte uşor să afli jurnalul nu este conceput pentru a accepta comentarii
ceva interesant şi destul de complicat să te plictiseşti, (adică scapă de minusul iritant de la punctul 1).
cu simpla condiţie ca IQ-ul să-ţi depăşească măcar Mai departe de asta, avem de-a face cu un spirit
cu 30 de unităţi numărul de la pantof. Iar pentru narativ liber, confesiv, diaristic, degajat, natural,

“E vremea adevărului!” Dacă ajungeţi în zona www.Cotidianul.ro este păcat


să nu puneţi cursorul pe titlul postului actualizat de
pe blogul lui Cristian Teodorescu; este întotdeauna
Daniel Vighi (www.danielvighi.ro) îşi ia rolul de un supliment nutritiv contrapondere la junk-ul
scriitor implicat în probleme civice foarte în serios. pe care îl ingurgităm zilnic din presă despre viaţa
În textul de prezentare anunţă cititorul că nu este un politică românească.
site “mai ales şi neaparat despre cel care îi poartă
numele”, ci că scopul lui este acela de a atrage atenţia Rafinat dublu

Internet. There are no more links.


Thank you for visiting the End of the
Congratulations! This is the last page.
The End of the Internet
că există nevoi sociale nerezolvate, neîmplinite. Blogul lui Cătălin Lazurca (http://dublurafinat.
(De fapt, autorul dă valoare de atribut cuvântului blogspot.com) nu mai poate fi judecat în virtutea
“nereformate”, însă nu înţeleg cum poate fi o fragmentelor de proză pe care le posta din când în
nevoie nereformată, aşa după logica unei reforme/ când în 2007, pentru că în arhiva noului nărav ele
nereforme agrare, de pildă). Dar nu se opreşte nu mai pot fi găsite. Din vechiul blog al autorului,
numai la aceste nevoi sociale, ci autorul continuă: Celebrul animal, au mai rămas titlul “Dublu rafinat”
“Că în cultură avem inerţii şi ne zbatem încă între şi unele etichete. Partea admirabilă este aceea
etic şi estetic, între modern şi postmodern cu toate că o dată cu înfăţişarea noului blog, care are şi
că lucrurile acestea au fost tranşate“. Care vasăzică, subtitlul “Împotriva ironiei”, a devenit conştiincios
scopul site-ului mai este şi acela de a atrage atenţia cu posturile, partea mai puţin fericită este aceea
asupra “nevoilor estetice nereformate”, explicându- că a devenit un blog comun de opinie în care
se, în felul acesta, tonul sentenţios şi paşoptist din intervenţiile merită (unele, puţine la număr) şi nu
formularea: “e vremea adevărului estetic şi civic!” merită (altele, mai multe la număr) să fie citite. Cel
şi mai departe: “esteticul nu are valoare fără civic“. puţin “nu mai parazitează blogurile altora“ (citat
Discuţiile pe care aceste afirmaţii tari le suscită, sunt preluat din justificare noilor schimări de formă şi
vechi, ample şi alunecoase, cu o actualitate pusă sub conţinut) şi decide să se mişte liber în propriu-i
semnul întrebării, iar din posturile acestui site, apele mediu. Una peste alta, textele cele mai picante
nu par a fi despărţite, termenii nu sunt formulaţi pe care le găsesc aici sunt cele despre marketing
explicit, Daniel Vighi le lasă pe seama deducţiei din şi “ghilimele”, în care se afirmă cu maximă ironie
“proza minijup”, diversele articole de sub eticheta împotriva aşa-zisei “ironii”.
“Civic” sau cărţile cu titluri ca: Istorie şi Masonerie, Cristina Miloş
Între hanger şi sofa, Lumea lui 1848, Sorin Titel
Monografie. Este riscant!
Dar să ştiţi că vizita acestui site nu rămâne
nerăsplătită, în josul paginii de prezentare veţi găsi:
“Încercaţi să câştigaţi un ban online la adresa http://
www.agloco.com/r/BBHK6079”, poate izbutiţi cu
încercarea, eu am eşuat.

O părere de încredere
Scurtele episoade de proză publicate de Cristian
Teodorescu pe www.clubliteratura.ro/blog sunt
aşteptate cu caldă nerăbdare de cititori, şi pentru
unii nici nu contează frecvenţa, ci faptul că găsesc
din când în când o poveste nouă sau continuarea
unei poveşti pentru care autorul a stârnit apetitul.
Dar nu numai episoadele de proză sunt aşteptate cu
nerăbdare de cititorii lui Cristian Teodorescu, ci şi
opiniile despre diversele secvenţe şi întâmplări din
(i)realitatea politică.
echinox 13

c e blo g u r i c i t i m
ci veţi cunoaşte mai degrabă senzaţia unei alunecări formula versificată, rezultatul nefiind decât un fel de
Îţi umpli camerele cu (cu condiţia de a evita în mod constant commenturile duel al ecourilor molipsitoare care se copiază unele
redundante ce îşi vor lungi în permanenţă gâturile pe altele. Însă făcând abstracţie de acest neajuns,
crizanteme, citeşti, citeşti din cotloanele ce le sunt destinate) oprită din când în ocolind cu grijă respectivele rime şi zonele de as-
când de mici popasuri prin „zile” ca acelea în care fixie ale textului, Hobbitul rămâne un bun spaţiu de
Ce (şi cum) alegi însă să citeşti rămâne de văzut. motanii îşi scot flanelele din dulapuri şi bascheţii de scormonit (cel puţin) în zilele ploioase.
Se poate opta între cărţi groase, în multe volume, cu sub pat, sau când aceiaşi motani au nevoie de şosete
însemnări copioase pe margini, între cărţile de găsit groase. Diana Mărculescu
şi cumpărat fuga-fuguţa, între poezioarele răzleţe Nu ar trebui lăsate chiar deoparte nici poeziile rec-
(uneori amuzante, alteori doar trase de păr) şi, nu în itate de Horaţiu Mălăele (din secţiunea de multime-
ultimul rând, între zilele notate simplu cu un titlu (în dia) – măcar pentru atmosfera pe care o crează sub
majoritatea cazurilor) destul de sugestiv. această formă –, nici biografia ludică înscrisă la CV.
Cam aşa s-ar putea rezuma ceea ce propune Emil
Brumaru pe al său blog (http://hobbitul.ro). Un
fel de pseudo-jurnal (completat, cu o deosebită
Marele minus al acestui blog are să se înscrie, însă
(şi în mod neaşteptat, poate) tocmai în această zonă
a ludicului care, după 15 pagini parcurse înapoi, lasă
enter
conştiinciozitate, aproape zilnic), ce pune împreună sentimentul dezgustător ce rămâne în urma unei di-
secvenţe din cele mai diverse, recomandări ete compuse exclusiv din zaharicale. O intoxicaţie cu
editoriale, note personale şi impresii de lectură, toate rime excesiv căutate, cu amestecul impropiu dintre
aşezate după un criteriu al miniaturalului. Nu vă veţi nenumăratele tipuri de arome şi coloranţi. Iar starea
izbi, aşadar, de texte kilometrice, menite să prezinte de rău se amplifică cu atât mai mult cu cât comentari-
exhaustiv o temă mai mult sau mai puţin relevantă, ile unui astfel de text încearcă să ducă mai departe

să le facem faţă, sfatul meu este să se înarmeze cu apuca dintr-odată să elogiez blogurile (ideea de blog
3xblog/cronicăînnegativ multă răbdare (eventual şi cu o virtuală pungă de e în continuare departe de a prezenta un real interes
popcorn), să nu cedeze tentaţiei de a deschide chiar pentru mine), ci pentru simplul motiv că numai aici
Bădescu, Ianuş & Sociu toate titlurile ce vor încerca să îl momească şi, lucru am găsit (chiar dacă doar fin întrevăzută) ideea unui
esenţial, să nu posteze commenturi decât dacă are cu dozaj. Iar, dacă vă va îndemna curiozitatea (şi ar
(în această ordine) adevărat ceva de spus. putea să vă şi îndemne, dat fiind că nu aveţi nimic de
pierdut), veţi observa cu uşurinţă că informaţia nu
Nu, ordinea în care am ales să prezint cele trei bloguri Episodul 2: Blog me e nici trântită alandala, nici obsesiv orientată după
nu este nicidecum aleatorie. Nu este nici supusă (...sau mai bine nu.) – Iar asta, fireşte, numai în cazul anumite criterii/direcţii, nici nemăsurat polemică,
unei gândiri ce ordonează lucrurile după criterii în care ţineţi cu adevărat la timpul vostru liber. Pentru nici ludică în exces. De fapt, Urbancolia (the
de dicţionar. Ci, căutând să se muleze pe suprafaţa că în afara unei pagini insipide, căreia li se mai adaugă blog) are să se împartă între videoclipuri drăgălaşe,
denivelată a unor selecţii nu de puţine ori schizoide, două-trei poze neinteresante şi câte un filmuleţ care poezii în (cea mai) mare parte atrăgătoare, câte
această ordine nu va face decât să tragă, la rândul ei, la mine s-a încăpăţânat să rămână închis, altceva nu o povestioară voit hazlie şi, nu în ultimul rând,
pe sfoară. Cam la fel cu blogurile supuse discuţiei. veţi avea şansa să găsiţi. Vă veţi mai împiedica din „dialogul” Dan Sociu - Simona Popescu (aici orice
când în când de opinii fugare, exprimate într-un stil comentariu ar fi de prisos). Şi dacă asta nu vi se pare
Episodul 1: Lucruri făcute să ne enerveze. pueril-gazetăresc, de poezioare în absenţa cărora se încă suficient de convingător, ce spuneţi de faptul
Nu ştiu de ce una din aşteptările mele a fost poate trăi în continuare liniştit şi, ici-colo, de câte un că atunci cînd două naţiuni mici se întîlnesc şi se
să găsesc, pe oricare dintre blogurile accesate, link ce trimite la o cronică scrisă, aproape inevitabil, adulmecă istoriile/desenelor lor animate se întîlnesc
fragmente literare. Sau, cel puţin, opinii susţinute pe Ştrumfii afară din fabrică!. şi se miros curioase? Sau de faptul că în camera din
care să vizeze acest domeniu. Şi mi-am dat seama de Ar mai fi de adăugat şi faptul că blogul e uşor lăsat spate ciorapii/desperecheaţi se ascund ca pisicile ?
zădărnicia acestor aşteptări abia odată cu parcurgerea în paragină: anul 2008 însumează numai 10 (zece!) Sau că uneori pe drumuri o să treci prin metri cubi
(ce-i drept, fragmentară) a blogului lui Cezar Paul- postări, dintre care jumătate fiind datate ianuarie întîmplători de/aer în care o să simţi puţin că te-ai
Bădescu (care, după cum bine v-aţi dat deja seama, sau februarie. Şi cum nu am fi putut da dovadă de putea ghemui./Şi ore-ale zilei în care n-o să mai intri
nu a fost primul vizualizat). De altfel, în afara acestei atâta superficialitate încât să etichetăm un blog deloc.
„omisiuni” (care este, poate, mai profitabilă decât după numai cinci fragmenţele, coborâm sârguincios Iar dacă nici acestea nu au reuşit să vă convingă,
aglomerarea unor texte total lipsite de inspiraţie), către 2007 (nici el foarte variat, dar întins, totuşi, pe atunci nici nu accesaţi blogul, fiindcă e deja limpede
blogul de faţă ajunge să prezinte o varietate aproape câteva pagini bune), izbindu-ne de reclama care i se că nu a fost scris pentru voi.
inimaginabilă. O salată asezonată cu tot ce îi trebuie, face unei reviste, pare-se, literare (Stare de urgenţă).
o grămadă de condimente cotidiene şi câteva Numerele care mi-au picat în mână (2 şi 5, cred) nu Notă: Episodul 1: Cezar Paul-Bădescu (www.cp-b.
secvenţe care au reuşit să îmi provoace vise aproape aduc tocmai a revistă literară însă, trecând peste acest ro); Episodul 2: Marius Ianuş (blogme.reea.net);
coşmareşti. Iar partea proastă în ceea ce priveşte aspect, nu pot să nu vă recomand călduros numărul Episodul 3: Dan Sociu (x.ablog.ro).
salata este că unele ingrediente ajung să se altereze 5 (mai 2008) p. 18, rubrica Filme la cronograf, în
uşor (nu-i vorbă, sunt înlocuite cel puţin o dată la speranţa că nici voi nu ştiaţi că „Deva – un mic oraş Diana Mărculescu
două zile), rezultând în final (care final???) o pastă din Transilvania, România, [este] foarte cunoscut
îmbâcsită şi respingătoare la vedere care, în afara pentru castelul său [?!] şi pentru sărăcia sa”[?!;
unor mici bucăţele ce se vor fi sustras contaminării, ?!]. (Paranteză închisă). În rest, pentru amatorii
nu lasă în urmă decât o dâră străvezie. Nu zic nu, de senzaţii tari, mai rămân comentariile la adresa
blogul are şi părţile lui incitante, intervenţii nelipsite bloggerilor, a criticilor care nu empatizează suficient
de un oarecare amuzament, totuşi riscând să se cu Ştrumfii (ş.a.m.d.), mult prea vechi, însă, pentru a
piardă, nu de puţine ori, în simpla obişnuinţă de le mai înşira aici.
a mai posta câte ceva. Sau de a mai găsi o chestie
enervantă, acolo unde poate fi vorba doar de o And the winner is... Episodul 3: Urbancolia
simplă platitudine. („Am şters şi avionul am pus cîţiva nori şi
Dacă totuşi curiozitatea cititorului încă mai persistă, acum sînt numai eu
dacă vrea să afle lucruri neştiute despre presa plutind pe cer cu o ceaşcă de ceai aburind în
maneliştilor (!), despre Copiii, animale de circ (aici mînă.”)
chiar merită aruncată o privire) sau despre multe alte De ce am ales să închei tocmai cu acest blog cred
lucruri exasperante cărora suntem cu toţii nevoiţi că e acum de la sine înţeles. Şi nu pentru că m-aş
14 echinox

cooltura şi internetul
nu şi mai uşor de lecturat. Scrisul mare şi divers acestor "borcane goale".
Blog. Ego. Etc. colorat, variatele fonturi utilizate, spaţierea şi
încadrarea în pagină – totul chinuieşte ochiul Jean-Lorin Sterian utilizează ca moto pentru blogul
Blogul lui Alexandru Vakulovski (http://vklvsk. cititorului. Haotic şi greu de sistematizat, site-ul său (http://www.ublog.ro/) sintagma "Tot ce contează
blogspot.com/) se recomandă la prima vedere ca oferă fragmente din literatura mai recentă sau mai în viaţă sunt aparenţele." Alegerea acestui mesaj a
fiind scurt şi cuprinzător. În plus, pentru partea veche a lui M. Vakulovski - pe alocuri traduceri din dat deja naştere unor interpretări şi comentarii. Poate
grafică este utilizat stilul clasic, care oferă un aspect rusă, recenziile unor cărţi (între care: "Urbancolia" e superficial, sau poate urmăreşte ludicul, esteticul,
curat şi facilitează lectura/vizualizarea blogului. Nu lui Dan Sociu – "O carte autobiografică, adevărată şi poate face doar literatură şi oamenii scot din context
acelaşi lucru se poate spune şi despre arhicunoscutul reală - care trebuie citită din acest unghi - pentru că expresia, aşa cum fac jurnaliştii cu titlurile rubricilor
şi utilizatul "k" - pentru că e trendy şi ne face viaţa autorul insistă pentru această lectură, de la început, în revistele glossy. Poate nu. Oricare ar fi varianta
mai frumoasă – nouă, dar şi literei destul de neglijate din biografie, pînă la „Mulţumiri”, roman închinat corectă, voi profita de această ocazie pentru a arunca
de vocabularul limbii române. unui personaj din carte – Dirigii. Naraţiunea este o privire mai atentă "aparenţelor" blogului său; scris
Pe blogul lui Vakulovski se găsesc episoadele la persoana I, iar personajul principal este cel care gri pe fond verde, lizibil, dar dificil şi poze uriaşe
romanului foileton "Mănăştur mon amour" scrie."; "Ziua opricinicului" de Vladimir Sorokin, care distrug layout-ul... altfel ar fi fost chiar în ton
publicat pe site-ul clujeanul.ro (romanul – elogiat tradusă de Mihail şi Alexandru Vakulovski), texte cu mai sus-numitul mesaj.
sau înjurat, la fel ca ştirile de la ora cinci – obţine, despre fotbal şi alte însemnări cotidiene, referinţe la Textele de pe blog reprezintă avanpremiere la
totuşi, o medie de 2000 vizualizări/episod), recenzii Tiuk! şi Stare de urgenţă (trebuie să remarc afirmaţia rubrica pe care Jean-Lorin o are în 24Fun, impresii
la concerte, traduceri, poezii, informaţii despre "mi-au plăcut mai multe texte din Stare de urgenţă, de la festivalurile de film (Berlin, Cannes), anunţuri
Tiuk!, poze şi fragmente din povestea cactusului primul nr. fiind peste orice altă revistă de cultură din pentru concursurile de film, clipuri Youtube şi cam
şi a şopârlei (notă: pentru o completare în oglindă România"), interviuri şi nelipsitele poze. tot ce are legătură cu autorul, autoreferenţialitatea
a povestirii, atât din punct de vedere textual cât şi Trecând totuşi peste aspectul grafic, ne împotmolim fiind "coloana vertebrală” a site-ului. Din acest punct
vizual, sugerez lectura în paralel a blogului Doinei în formulările textelor şi în clişee ("Putem să de vedere chiar propria nemulţumire cu privire la
Postolachi http://losiyo.blogspot.com/). Aceasta începem cu ceva care pare simplu – să nu lăsăm şefii egocentrici ai revistelor la care-a lucrat ar putea
latură literară este întregită de observaţiile de trecutul să ne ghideze prezentul şi să nu permitem stârni zâmbete maliţioase. Navigând pe celelalte
natură personală referitoare la viaţa de zi cu zi a lui ca prezentul să fie dominat de trecut. Să ne trăim pagini ale blogului puteţi afla informaţii despre Jean-
Vakulovski, cele din urmă adăugând adesea un strop clipa, aici şi acum, în prezent...", "Trăim într-o ţară Lorin, despre cărţile pe care le-a publicat şi muzica
de amar şi cenuşiu în peisajul blogului. O cititoare care (...)", "Am văzut la comentariile de sub textele pe care-o ascultă (http://www.last.fm/user/lorgean/
care chestionează graniţa sensibilă dintre deprimarea mele din „Flux” că scria cineva că ar vrea să scriu - poate aceasta ar fi cea mai de laudă observaţie,
şi ipocrizia autorului primeşte salvatorul răspuns – e şi despre problemele din R. Moldova" etc.). Trăiesc ascultă muzică bună).
beletristică. De altfel puţinele comentarii rămân cel sentimentul lecturii unor nesfârşite compuneri pentru Iar pentru că disecarea unui blog (care nu poate fi
mai adesea fără ecou. şcoală sau a unui jurnal din care nu voi rămâne cu rezumat sau însumat fără a te folosi de formulele şi
Deşi i se reproşează faptul că intră destul de rar pe nimic... sau poate doar cu amintirea timpului irosit schemele deja consumate până la epuizare) nu este
blog, în final lucrul acesta nu constituie neaparat o aşteptând încărcarea aglomeratelor pagini de blog. cel mai plăcut lucru, voi încheia cu un fragment de
acuză; poate acest stil e de preferat nesfârşitului cult Menţionez că aştept şi "poemul cu pisicul Sam", dar pe pagina lui Jean-Lorin Sterian: "din cannes în cluj./
al egoului practicat constant şi încurajat în lumea probabil fără rezultat pentru că n-am postat vreun de la alitalia la cfr./ de la suite hotel la belvedere./
virtuală a blogului. comment cu rugăminţi, laude sau critici; în schimb, de la oameni în smoking la oameni în robă./ de la
"Răsfoind" blogul suntem invitaţi să-l parcurgem ca un fel de refren al blogului, am găsit poemul mâncare energetică la ciorbă./ delacroix langoşi."
şi pe cel al fratelui mai mare, Mihail Vakulovski "Patrie" postat de patru ori în limba română (2007:
(http://vakulovski.livejournal.com/). "Big brother" 14 iulie, 2 decembrie; 2008: 5 februarie, 2 mai), plus Mirela Dimitriu
are o pagină mult mai stufoasă, mai updatată, dar traducerile aferente... iar acum voi pleca în căutarea
echinox 15

c e blo g u r i c i t i m
(“La plecare am făcut o baie în Eforie Nord, am oprit adresează criticului literar întrebări care nu au nicio
B l o g u ş t i l ă în Constanţa să vedem muzee şi să bem cafele, am legătură cu literatura. Prin urmare, o pagină web
ieşit pe autostradă într-o cursă pedal to the metal – cu clasică, panoramând viaţa şi activitatea lui Dan C.
În blogul său (http://jurnaldeabuz.blogspot. ocazia asta m-am dezvirginat complet descoperind Mihăilescu, neatrăgând atenţia prin nimic care să se
com), Adrian Buz realizează adevărate pagini ce înseamnă 110 spre 120 în micul gigant –, am abată de la norma realizării unei asemenea pagini de
de autoficţiune, în care dimensiunea jurnalieră se făcut o oră şi ceva pînă acasă printr-un Bucureşti dat internet.
îmbină uneori cu poeticul şi narativul savuros. în clocot de căldură, aşteptînd meciul cu Franţa.”, Blogul lui Vasile Ernu (http://www.nascutinurss.ro/
Riscul acestui blog constă în faptul că, de la un joi, iunie 12, 2008), blogul lui Adrian Buz seamănă blog) tratează probleme politice şi sociale (denumirea
moment dat, poate plictisi un cititor care caută, pe cu un roman fragmentar, deşi pe alocuri actul de a blogului “Născut în URSS” este sugestivă) despre
lângă sinceritate şi confesiune, stimuli de picanterie face literatură este compromis. Din punct de vedere Rusia, comunism, Armata Roşie ş.a, toate acestea
care să sublimeze monotonia. Construit ca o serie de estetic, acest blog nu impresionează aproape deloc, privite câteodată în relaţie cu... fotbalul; un soi de
meditaţii despre viaţă şi scris (“Viaţa nu e canonică anostul verdelui deschis din fundal sugerând parcă grafomanie care îţi defectează calculatorul sau, mai
şi pînă la urmă nici literatura nu are nevoie de atîta monotonia construcţiei jurnaliere, care presupune, rău, îţi provoacă insuportabile dureri de cap. Cel
canon. SE ÎNTÎMPLĂ. Ajung oamenii să declare sub pretextul autenticităţii, repetarea aceluiaşi mai captivant articol postat mi s-a părut “De ce nu-i
ritos că nu se mai citeşte. De fapt, dacă nu-i mai demers confesiv. iubim pe ruşi?”, care prezintă Rusia din perspectivă
citeşte nimeni pe ei, nu vorbim de clubul mătuşicilor Pagina de web a lui Dan C. Mihăilescu (http://www. occidentală, primind, de altfel, cele mai multe
ţesătoare de macrameuri sau a pupătorilor uzuali dancmihailescu.ro) este structurată complex, pe mai commenturi (wow, 6!!!). Fiecare pagină de blog are
de cururi, nu înseamnă că nu se mai citeşte”, multe secţiuni: prima secţiune cuprinde un CV, ataşată câte o secvenţă de pe youtube (din păcate
Transgresive, miercuri, iulie 02, 2008), având ca cea de-a doua secţiune inventariază, pe săptămâni, nu am putut asculta aceste înregistrări, pentru că
suport câteodată un plan narativ secund (“În timp ce cărţile prezentate în emisiunea Omul care aduce mi s-au spart difuzoarele căştilor la accesarea lor),
femeia anunţă o ştire cutremurătoare de ultimă oră cartea de pe ProTv, în cea de-a treia secţiune sintetizând, probabil, anumite nuanţe ale mesajului
– o maşină capcană a făcut 15 victime la Bagdad –, intitulată “Articole” sunt postate o serie de publicaţii pe care Vasile Ernu încearcă să-l transmită prin
bărbatul o fixează cu o privire de precupeaţă uluită ale autorului care au apărut în “Evenimentul postarea respectivă. Cât despre “Vinni Puh” aflăm
şi dă din cap, încuviinţînd-o. Mai are puţin şi începe zilei”, “Jurnalul naţional”, “Dilema veche” etc., că a devenit “unul din eroii folclorului sovietic”...
să ticăie din limbă şi să-i îngîne cuvintele, cu mîna în secţiunea “Interviuri” criticul literar îşi exprimă
la gură. Mai are puţin şi pică de pe scaun de atîta punctul de vedere asupra anumitor fenomene Marius Conkan
compasiune.”, ZZ, duminică, martie 09, 2008), culturale (spre exemplu, despre “Vedetismul literar
jurnal de lectură (“Alunec în Românul a lui Bruce şi ideile-vedetă”), răspunzând şi întrebărilor legate
Benderson pe nesimţite. Un roman autobiografic de biografia sa, secţiunea “Ecouri” conţine articole
care te absoarbe, îţi înfrînge rezistenţa - măiestria şi despre Dan C. Mihăilescu şi cărţile acestuia
inteligenţa autorului. Uiţi cine eşti, uiţi ce „treabă” (articole semnate de nume ca Şerban Axinte, Daniel
ai, pur şi simplu te ţii gîfîind de textul care te poartă Cristea-Enache, Alin Ionescu ş.a.), iar în penultima
prin lumea lui.”, joi, mai 22, 2008) şi de călătorie secţiune intitulată “De duminică” un anume I.C. îi

Lista lui Podoabă proză română postbelică, oprindu-se la optzecişti.


cronica

Apărut sub coordonarea lui Virgil Podoabă, volumul Nu atât cărţile supravieţuitoare, cât cărţile
Cărţile supravieţuitoare, (Aula, Braşov, 2008), vine supravieţuitoare comunismului, la relectura cărora
în continuarea discuţiilor privind reconsiderarea se adaugă, implicit, şi o revizuire a judecăţilor de
literaturii române sub comunism. Cartea duce mai valoare, o necesară critică a criticii. Lista canonului
departe demersul iniţiat în numărul 3-4 / 2004 al propus după principiul acordeonului reţine printr-
revistei Vatra, dedicat „best-seller-urilor est-etice”, un radicalism – credem la rândul nostru – necesar,
fiind rezultatul grantului „O re-examinare a canonului ce denunţă compromisurile literaturii cu ideologia
literar contemporan din perspectiva conceptului comunistă, „doctrina jumătăţii de măsură sau a
de experienţă revelatoare şi ethos european, cu jumătăţii nerelevante de adevăr” (V. Podoabă).
aplicaţie pe romanul românesc postbelic”. Aşadar, Salutăm demersul autorilor, aşteptând extensia
o traducere în practică, în concret, a unui discurs lui şi pe zona poeziei, mult mai sensibilă, sau pe
teoretic asumat. Concepută ca sumă de studii cea teatrală, mai directă. Până la urmă, cu toată
revalorizatoare, semnate majoritar de critici tineri, cramponarea vizibilă, volumul corespunde unei
necontaminaţi ideologic, volumul pledează pentru lustraţii volens-nolens.
lectura dezideologizată a principalelor opere de Laurenţiu Malomfălean
16 echinox

cooltura şi internetul
he binds his tomatoes: / No other end of the world
S i c t r a n s i t. . . there will be (...)”
De evitat: titluri precum De-aş fi Roland Barthes,
Blogul lui Michael Hăulică (michaelhaulica. care, sub iluzia unei abordări ghiduşe, ascund un text
wordpress.com) trebuie citit la pachet cu altele, fad şi superfluu; cum anticipam, linkurile înşelătoare,
căci, în mediul literaturii S.F., scriitori, editori şi unele spre locuri inexistente, altele prost anexate, în
traducători alcătuiesc o fericită familie (patriarhală orice caz nici pe departe de a fi fost gestate ludic, ci
aş zice, nedezbinată de preferinţele diverşilor bunici, dimpotrivă, apărute dintr-o vervă rău direcţionată.
nepoţi sau taţi). (Despre cum vede Iulian Băicuş frumoasa
Însă dacă eşti novice într-ale SF-ului, aşa ca mine, îndeletnicire, vezi caseta anexată).
nu-ţi rămîn decît două variante: ori citeşti articolele
pe care scriitorul le publică în „Observatorul Blog de prozatoare şi de actriţă, secondat de un mai
cultural”/„Ziarul financiar” şi le stochează cu acribie vechi blog al motanului ei Pulică Întîiul, lorenalupu.
pe blog, ori te converteşti la genul literar în cauză, wordpress.com (respectiv http://360.yahoo.com/
citind fragmentele generoase, adăugate cu la fel de loremonde) pune împreună atît fragmente din cele
mare grijă pentru cititorii virtuali. Mai ales pentru două romane, sfaturi de viaţă şi poze cu pisoi care au
aceia susceptibili de a fi certaţi cu motoarele de nevoie de un cămin. Dincolo de toate acestea, am citit
căutare. Să spunem totuşi că mediul virtual e propice aici nişte luări de atitudine foarte pertinente, după
conţinutului respectivelor proze. cum sunt de menţionat şi opiniile autoarei privitoare
De bifat: explicaţia frumoasă pe care autorul o dă la zona literară, strecurate în propriu-i blog sau pe
blogului: „Bunica mea n-a avut niciodată un colier altele (şi la care nu face trimitere ostentînd).
de perle. Dar în tabloul de nuntă, avea. Că aşa i-a De bifat: comunicarea extrem de fructuoasă cu
părut fotografului că dă bine. Că e mai frumos. (...) lectorii blogului; atitudinea cînd dictatorială, cînd
Va fi un jurnal al fiinţei mele de hîrtie, al cititorului amicală cu care Lorena Lupu ştie să tempereze
şi al scriitorului.” exaltările şi să incite blazările.
De evitat: comentariile tîmpe, care abundă, precum De evitat: statisticile căutărilor cu Google prin care
acesta: „unul dintre momentele pe care mi le se ajunge la blogul cu pricina, expuse frecvent şi
voi reaminti totdeauna cu plăcere a fost când am deşănţat. Ştim, pentru o categorie însemnată de
obţinut autograful dvs. pentru cei care vor să devină utilizatori de internet, www e panaceu pentru variile
scriitori sau, dacă nu au astfel de aspiraţii, cititori frustrări de natură sexuală. But still, nu vreau, eu,
foarte avizaţi, recomand cu căldură «NU SUNT UN umilă cititoare de blog, să aflu cîţi obsedaţi vor să
GURU» de Michael Hăulică”. ajungă în graţiile divei. Mi se va răspunde cu un ferm
NU MAI CITI BLOGUL!, de aceea aici închei.
Urmează un blog de universitar, mayumablog.
weblog.ro, al lui Iulian Băicuş. La o privire foarte Vagi concluzii: a scrie un blog pare a fi, din cele trei
generoasă: amestec inteligent de analiză socială, exemple sus menţionate, un fapt paradoxal (şi, cu cît
eseu, viaţa şi opiniile unui profesor de Litere. De mai paradoxal, cu atît mai credibil). Avem, în diverse
adăugat că şi acest blog are acareturi, ele constînd instantanee, un tată al editurii, un microbist şi o
într-un proiect de cenaclu virtual şi o tentativă individă care dă sfaturi de slăbit. Adică trei oameni
misterioasă, i.d. inaccesabilă, de blog alternativ. sub reflectorul generic de „uman”. De cealaltă parte,
De bifat: una dintre intrări, Recunoaşteţi autorul?, avem trei scriitori care, deşi nu declarat, îşi înţeleg
care, împotriva sugestiei de almanah „Luceafărul”, menirea scriitoricească în rama unui mesianism al
promite. Iulian Băicuş propune un poem (Readings) înmulţirii pîinii şi peştilor. Între cele două ipostaze,
care începe aşa: „You asked me what is the good am citit blogurile lor eu,
of reading the Gospels in Greek”. Nu au fost Silvia Mitricioaei
comentarii, însă aş adăuga eu, post festum, alte două
versuri de-ale lui Czeslaw Milosz: „Repeats while

La vie est une phrase nu sunt destul de acide, argumentațiile pe care acesta și un autoportret mai mult indirect, autoarea notând
le urmărește au o logică ludică, rece și dureroasă, experiențe (pe)trecute precum și unele recomandări
in t e r r omp u e sau fără citate excentrice sau metafore clișeizate, fără literare/media (O piesa / un clip de pe YouTube)
idealisme, doar teroarea fără dinți a realității românești. și alte asemenea. În definitiv, majoritatea textelor
imaginea României Articole precum Ce-am învățat (o excelentă luare înmagazinate în spațiul virtual sunt fie pagini ale
aminte pentru studențimea de astăzi din care aflăm unui jurnal de lectură, fie recenzii ale unor cărți abia
într-o oglindă verde că „pentru a termina o facultate, nu trebuie să fac apărute, fie pagini disparate ale unui jurnal personal
altceva decât să rabd”) sau Cum se naște în România (în care transpare mereu experiența personală în cadrul
România verde și virtuală a lui Dragoș Bucurenci a fac din blogul de față unul manjabil asezonat cu familial/universitar etc.), fie anunțuri pentru tot felul
reușit să mă seducă/ lovească din plin: după ce am accente caragialești. Aviz fumătorilor: „orice fumător de festivaluri și alte ocazii literare sau artistice (un
escaladat două blogosfere labirintice (literare sau care care se respectă cunoaşte pe cineva al cărui unchi a exemplu excelent este „Dragilor, ia mergeti sa-mi
au pretenții literare) și încărcate de (sub)semnificații fumat două pachete pe zi toată viaţa şi a trăit bine vedeti iubitul pe www.[etc].com” sau „Reclama pentru
și trimiteri academice (subliminale chiar), am dat de mersi până la bătrâneţe.” Pentru un plus de savoare, tabăra de poezie”), fie expoziții academice de idei
un blog (non-literar și fără aere de jurnal de geniu) vă sugerez să ascultați Don't worry, be happy în timp pornite de la dileme existențiale precum „noua dilemă
simplu, practic, pentru toată lumea, ce oferă o ce lecturați. a caprei” (poziție sau animal? vacă sau oaie?), fie
imagine în verde - și aici mă gândesc la o imagine notații gen margine de ziar pe care notezi ce-ți vine în
deloc pozitivă – a spațiului mioritic în care respirăm. Portret (de familie) minte la momentul respectiv (și Emily Dickinson făcea
Textele sale palpită de energie gazetărească și ironie, la fel, diferența e în stil și abordare), fie eseuri școlărești
iar combinația de amintiri din școala generală și și autoportret virtual despre feminism (vezi „De ce nu vor româncele să
studenție cu evenimente politico-economice (dar devină feministe?”/ „Clişee despre feminism, clişee
și culturale) actuale face ca totul să transpară ca un Piciorul de plai virtual al Mihaelei Ursa începe (sau se despre femei: de ce se tem bărbaţii?” și alte asemenea),
jurnal bidimensional ce oferă o imagine sincronică termină, de asta nu sunt sigur pentru că post-urile sunt fie bibliografii (teoretice și orientative) pentru cursul de
și diacronică în același timp. Deși ironiile autorului luate în sens invers) cu un portret „întocmit de Rux” „Literatură erotică și studii de gen” și nu în ultimul
echinox 17

c e blo g u r i c i t i m
Inflaţia de bloguri. în loc de concluzie
Andrei Codrescu În pline dispute interminabile şi vagi, construite
pe fundaţia falsei probleme a internetului care va
Cu regret pentru bloggerul nostim, inventiv şi poate înghiţi Biblioteca (aia pe care prea puţini dintre cei
chiar vitupiscent care sălăşluieşte-n personalitatea care vociferează aleg s-o şi frecventeze), un număr
oricum complexă a lui Andrei Codrescu, trebuie să considerabil de scriitori şi „wannabe” scriitori
spun că site-ul lui se-ncadrează lejer în categoria purced întru adecvarea jurnalelor pe care le ţineau
„Aşa nu”. Ofertant pentru „fanii înfocaţi” şi absolut în secret, visând să le fie publicate postum (noua
plictisitor pentru cei care văd în search-urile pe Google generaţie este excesiv de narcisistă, oricâte riposte
un portal spre lumea fascinantă a unor autori pe care Ioan T. Morar s-ar auzi din fundal) la normele unor jurnale live,
nu i-au citit încă. Desigur, mostrele de „operă” sunt cu pretenţia (nedeclarată, dar destul de făţişă) de
opţionale. Mă aşteptam, totuşi, la ceva mai colorat şi Cu jumătate de gură spun: mie mi-e simpatic Ioan a face în timp real ceea ce (cu un plus de efort)
mai nonconformist decât pot oferi narcisismul auto- T. Morar. Sentimentele-mi absolut benigne datează încercau autori ca Michel Houllebecq sau Lolita
promovării dezinhibate şi strategiile de marketing de pe vremea sketch-urilor 90ciste ale grupului Di- Hell în romanele lor, dar şi în varianta mai puţin
made in U.S.A. Interesant totuşi site-ul adiacent, vertis (bazate pe texte al naibii de inteligente, foarte recomandată a unor narcisisme afişate gratuit şi
Exquisite Corpse (deşi calitatea multora dintre bine acordate cu unele stridenţe din discursurile ro- servite pe post de pseudo-pagini de jurnal. Dintre
textele afişate acolo lasă, realmente, de dorit). mânilor cu apetenţă pentru absurdul neintenţionat), zecile de pagini disponibile în sensul unei „ilustrări a
iar prestaţia lui în cadrul Academiei Caţavencu dă, peisajului blogistic autohton, am ales câteva pe care
Radu Pavel Gheo din când în când, un refresh acestei simpatii. Blogul le considerăm „simptomatice” în sensul schiţării unei
lui Ioan T. Morar este ironic, sfătos şi puţin pisălog, direcţii pentru care se optează, în general. Şi cum
De puţine ori se întâmplă ca un blog să obţină punctaj pe alocuri. Îmi plac textele care atacă personalităţi scriitorii sunt cei mai în măsură să ofere asemenea
maxim în conformitate cu propriile-mi norme. Sunt tabuizate din pricini neelucidate (Petre Imre, de spaţii suficient de „suculente” (calitativ şi cantitativ)
un degustător pretenţios. Totuşi, Gheoland (blogul exemplu), produse alimentare, promouri şi, în ge- ne-am concentrat atenţia asupra lor. Am „taxat” prin
lui Radu Pavel Gheo) pare să fie un soi de Dreamland neral, toate acele lucruri drăgălaşe proiectate ca să ignoranţă blogurile care nu sunt updatate, blogurile
pentru creierul meu înfierbântat de propoziţii care înduioşeze. Dar dacă îmi asum ceea ce unii ar putea, cu aspect de C.V. şi profil hi5 (2 în 1), am fost duri
încep cu „eu” şi continuă cu „am fost invitat, am cu multă tendenţiozitate numi îndoielnicia gusturi- cu incoerenţii, agramaţii şi autosuficienţii. Am
mâncat cu, am băut cu sau am fost apreciat de”. lor mele zicând că îmi place integral acest cinism, acordat bile albe bloggerilor cu umor şi bloggerilor
De ce îmi place atât de mult: dincolo de fraze care nu mă sfiesc să spun că detest, în schimb, garnitura temperaţi, textelor inteligente şi ironiilor aplicate.
frizează snobismul acela ultramonden, fiecare post de de logoree ţâfnoasă şi naivităţile pe bandă rulantă Nu negăm faptul că lectura unui blog este mult
blog (de la primele, din februarie 2007, până la cele (mai ales când decurg din implicarea-n cazuri de diferită de cea a unei cărţi. Dar, în ciuda disputelor
de acum) reuşeşte să încorporeze o doză suficientă corupţie sau dezvăluiri de foşti securişti). Cred că prost coordonate menţionate anterior, aceasta poate
de umor, informaţii utile celor care-şi pierd timpul „Morar & More” satisface gusturile cititorilor în- oferi o altă formă de judecată a celei privilegiate, un
pe Google, picanterii, politică, glume, mondenităţi, răiţi ai Academiei Caţavencu în proporţie de 100%, termen de comparaţie.
păreri personale frumos argumentate, emoticonuri ceilalţi rămânând a ne mulţumi cu textele savuroase Olga Ştefan
simpatice, dar mai ales un background de bun simţ scrise sub sigla unor rubrici „colaterale”. Recomand
(remarcabil în condiţiile-n care reprezintă, totuşi, o rubrica de vinuri şi cea de flori, fructe, plante. De
alternativă la micile lăudăroşenii de prost gust pe care asemenea, numai de bine despre categoria „Am
le etalează ocazional – a se citi zilnic – diverşi auctori dat-o primul”. Şi, ca bonus, apreciez flerul lui Ioan
semi-obscuri publicaţi de edituri specializate pe S.F. T. Morar în a colecţiona inutilităţi sinistre, groteşti,
şi potenţiale scenarii & romanţuri pentru următoarea superflue, aberante şi elucubrante de pe internet. 9 şi
telenovelă românească). Rubricatura e plină de 10. (the) 80s(utimi).
Olga Ştefan

rând „Norme de redactare a aparatului critic şi a fascinant în același timp, al unei ființe neobișnuite combinată cu un naturalism ce bântuie câmpul
bibliografiei unei lucrări ştiinţifice”. O altă categorie prin felul în care intră în contact cu lumea. Ochiul visual al cititorului, vise transcrise în cuvinte (și
de texte e cea reprezentată de meditațiile ontologice care privește e un organ hibrid ce traversează interpretate), tot felul de precizări administrative
gen „ce-mi mai zic pruncii mei” bazate pe poveștile materialitatea lumii posedând-o prin spirit (un fel de și last but not least îndemnuri de genul „citeşte
inocente ale celor doi copii ai autoarei. În acest sens suflare ce intră în obiecte dându-le un alt fel de a fi). niscaiva fragmente din Apocalipsă (niciodată tot) şi
unul dintre textele virtuale se sfârșește apoteotic în „voi Este vorba în definitiv de o scriitură care reușește gândeşte-te că te lupţi cu însăşi Nebunia.” Pentru
vă mai amintiți prima voastră poveste?”. Cireașa de pe să străbată pagina virtuală și să respire la unison cu doritori am și o sugestie de lectură a diablogului:
tort, un text asemănător știrilor de la ora 5 în care un cititorul obligându-l să iasă pentru o secundă din muzică chillout, o duminică pe moarte și un somn
bărbat se sinucide din cauza unor ratări succesive în trupul său și să intre într-un fel de osmoză cu textul scurt după (garantez experiența onirică din timpul
viața de cuplu (un copil care nu vorbea și o soție care și cu lumea înfățișată de acesta. Lăsând deoparte somnului).
poza goală pe internet „oferindu-și serviciile sexuale”). paginile de jurnal de călătorie (hoinăreală prin spații Robert Moscaliuc
Sugestii de lectură a diablogului: luați-l ca atare, e exotice precum Grecia, Italia etc.) și alte asemenea robert.mhoscaliuc@gmail.com
simplu, siropos, inocent și folositor. minunății de blogosferă, diablogul de față e și un
interesant jurnal de scriitor ce dă sfaturi binevoitoare
Mankurtul și unor posibili, sau deja existenți, scriitori/poeți care
au aceeași ambiție binevoitoare de a-și îmbunătăți
sindromul Alice vocabularul sau chiar imaginarul (citind blogul am
descoperit un cuvânt de care nu auzisem niciodată și
in Wonderl and anume anțărț, definit în DEX prin „acum doi ani”).
În rest, picturi suprarealiste aparținând unor pictorițe
Diablogul (termenul aparține autoarei) Ruxandrei
Cesereanu pare a fi – și în cazul de față aparențele nu
înșală – un fel de călătorie (a minții) în trupul astral,
precum Leonor Fini, Remedios Vará și Leonora
Carrington (foarte interesante de altfel), poeme
ce pulsează într-un turbion frenetic de alchimie
blog out
18 echinox

despre colocvii şi alte


I
deea unui grupaj despre varii mai puţin ostracizant, aici, înfloresc, cu precădere, sine qua non de această dată, să ne asumăm aderarea
manifestări cu pretenţii culturale a în mici orăşele de existenţa cărora se face vinovată la un sistem de valori care se vrea din ce în ce mai
venit oarecum spontan, din nevoia amintirea vagă a fumului provenind de la cine ştie puţin permisiv faţă de aceste atitudini tributare
justificării tonului acid pe care tindem ce fabrică sau combinat relevant pentru potenţialul naivităţii că a veni în întâmpinarea expectanţelor
(nu-ntotdeauna explicit sau conştient) industrial al ţării, acum uitat sau căzut, cu pavlovian stârnite de vreun cuvânt mare - scriptibil
să-l adoptăm vizavi de acele voci care, desăvârşire, în dizgraţie. Asta nu-nseamnă că marile şi pronunţabil cu maximă deferenţă - este, în fond, a
cu risipă de toleranţă, promovează oraşe se confruntă cu un grav deficit de diletantism. matter of side effects. Cât despre excepţii, ele există
năstruşnicii tragi-comice sub bannerul, aparent Ba dimpotrivă. Ne propunem, aşadar, ca, prin (ca să confirme regula, de multe ori), iar noi am
izbăvitor, al culturii. Specimenele vinovate de intermediul câtorva exemple edificatoare, toate găsit cel puţin una. Ca şi când, printre uscături, ar fi,
marea confuzie pe care-o semnalăm, mai mult sau avându-şi sursele în fapte empirice, superficialitate măcar, o tentativa de pădure... ca la carte.

grupaj
Interviu cu computer, dar, fie-mi iertat, tot cartea e sfântă, iar nu numai pentru cărturarii săi, dar şi pentru viaţa
rolul profesorului fundamental. spirituală intensă, indiferent de contextul socio-
Nicol a e Te od or Nu există nimic în lume care să egaleze forţa creativă politic, deseori adversativ, periculos. Alegerea
umană, substanţa inimaginabilă (felia de viaţă), revistei Echinox nu este deloc întâmplătoare, mai
Ca urmare a apariţiei neaşteptate în redacţie a unui vitalitatea transcripţiei sau vibraţia emoţională. ales că urmăresc cu atenţie publicaţiile literare
curios plic portocaliu, ticsit de ilustraţii, ceea ce vă Restul este, parafrazându-l pe marele Will, text din ţară, deci am suficiente informaţii privind
propunem în continuare este un scurt interviu cu gratuit ori imagine inexistentă. valoarea şi ţinuta lor grafică. Personal apreciez mult
expeditorul – artistul Nicolae Teodor (din a cărui „disperarea” şi perseverenţa „diabolică” a literaţilor,
biografie nu putem omite expoziţii ce se întind de Cum se explică seriile de expuneri în mai multe artiştilor plastici şi, fireşte, a profesorilor, care în
la Ialomiţa la Nicosia şi de la Focşani la Katmandu) oraşe din cele 66 de ţări? ciuda condiţiilor vitrege, nu renunţă niciodată la
– şi câteva mostre ilustrative menite să vă delecteze Deşi nu am o statistică bănuiesc, totuşi, că nu sunt ţelurile lor nobile.
privirea. Enjoy... singurul artist plastic din România cu o asemenea
biografie. Singularitatea – dacă există – ar consta, Cum vă alegeţi tematica?
Care este atitudinea dumneavoastră în faţa artei poate, doar din mozaicul de oraşe (unele cu stranii Temele/motivele derivă din lecturi literare, istorie,
contemporane, a tehnicilor multimedia? rezonanţe), ori de meridianele geografice atinse, filosofie, religie, psihologie, muzică clasică şi, nu în
Orice artist are dreptul la propria lui formulă de de eterogenitatea colecţionarilor şi – în mod sigur ultimul rând, din spectacolul fascinant/dramatic al
exprimare, la oricâte experimente doreşte, precum – de faptul că toate invitaţiile primite au fost strict vieţii. Sursele de inspiraţie pot fi variate, alegerea
şi la o libertate totală, necenzurată, în procesul de nominale (nu de uzanţă, colective, sau de schimburi şi diferenţele structurale, cu caracter individual, dar
creaţie. culturale), pe monitorizare internaţională, iar unele dificultatea este determinată nu de tema în sine, ci de
Nu am nici cea mai vagă intenţie de a mă erija în dintre ele, de la organisme de prestigiu ori de la mari transfigurarea ei plastică.
„justiţiar nemilos”, dar realitatea plastică imediată personalităţi. Ideal ar fi să putem realiza o simbioză perfectă – cu
mă obligă, fără voia mea, să fiu dacă nu tranşant, Fără falsă modestie, eu nu cred că este ceva limitele umane de rigoare, normal – între temă şi
măcar analitic. Cu puţine excepţii şi pe segmente senzaţional, chiar dacă la prima vedere aşa pare. opera de artă, dar cum suntem doar nişte „sărmani”
extrem de restrânse, arta contemporană de la noi Sintetizând puţin şi eliminând rapid detaliile tehnice muritori, fără acces la Divinitate, să avem cel puţin
există doar fizic-numeric, la nivel virtual-declarativ pentru a nu vă plictisi, cred că cel mai important lucru dorinţa de a lăsa o urmă, un Semn, cu o undă de
şi – supărător de trist – de un mimetism infantil, inutil este să faci totul cu pasiune şi seriozitate, onorând suflet pur.
şi insultativ, atât pentru artist cât şi pentru public. astfel, în cel mai înalt grad, invitaţiile primite.
Posibilităţile de informare aproape nelimitate în loc Este absolut ridicol să-ţi imaginezi că tu eşti un geniu Povestiţi-ne, ca exemplu, cum e să ai o expoziţie în
să permită documentare, cunoaştere, selectivitate, atins de nemurire, căruia ceilalţi – nişte bieţi „sclavi” Vaduz?
devin instantaneu un modus vivendi operaţional – trebuie doar să-i închine imnuri şi să se „bucure” Un stat miniatural (≈ 1600 km²), Imperial Principat
artistic, acceptat fără rezerve, dar şi fără acoperire la infinit că se pot scălda în lumina prezenţei tale. Liechtenstein, întemeiat în 1719 şi cu o populaţie
valorică. Nu cunosc o reţetă de succes şi nu m-am gândit de probabil 35.000 locuitori, dintre care 40% sunt
Pretextul unei „osmoze europene”, al unei unităţi niciodată la o modalitate, chipurile „pragmatică” de rezidenti străini (austrieci, elveţieni, germani,
de vizualizare sau de „globalizare transcendental- a deveni „etern-glorios”. italieni, turci etc.; un flux continuu) şi cu un standard
culturală” anulează practic aproape total ideea de Sinceritatea mesajului, gravitatea abordării temelor, de viaţă excepţional (venitul mediu anual pe locuitor
originalitate sau de individualizare conceptuală. expresivitatea, precum şi utilizarea unor mijloace este 31.000$), generat de maxima dezvoltare
Foarte mulţi artişti îşi imaginează că dacă politica tehnice adecvate, constituie esenţa unor lucrări industrial-financiară, poate naşte, desigur, o anume
evită nişte frontiere, brusc/automat, se produc şi izbutite. Dacă şi Dumnezeu, în mărinimia Lui, îţi curiozitate.
mutaţii majore la nivel intelectual creativ. oferă câteva clipe de Graţie Divină în creaţia ta, Vaduz (Vaduţ, cum pronunţă localnicii), exotica lui
Se confundă astfel arta autentică cu cea de atunci te poţi considera fericit! capitală, a fost întemeiat în 1342 şi are, cred, ≈ 6.000
transpunere/transfigurare a unei alte realităţi care, N.B. Nu am avut sponsor şi am suportat singur toate de locuitori.
din păcate, nu ne aparţine şi nu se regăseşte în spaţiul cheltuielile necesare. Oraş minuscul cu tente turistică şi culturală (muzeu
nostru temporal. istoric, galerii de artă, colecţionari, emitere de timbre
Înţeleg dorinţa multora de afirmare, de succes Ce legături sufleteşti vă apropie de revista Echinox? rare şi personalizate, magazine), el este însă şi un
(comercial), ori de glorie efemeră, dar un neguţător Ce anume v-a determinat să propuneţi lucrări centru mondial financiar.
de perle false nu va fi niciodată un bijutier de revistei Echinox dat fiind că aţi expus deja în atâtea Dacă ai devenit imun la ceea ce se cheamă
diamante rare. ţări? sugestiv „Vanitas Vanitatum” (publicitate ieftină,
Mi-a facut întotdeauna plăcere să colaborez cu cei vedetism stupid sau aroganţă rizibilă) si nu te crezi
Aveţi o rezistenţă în faţa tehnicilor moderne (arte din redacţiile revistelor literare. Sensibili, cultivaţi, „fenomenal”, „legendar”, „inegalabil”, o „minune
digitale etc.)? Este ea una activă (militantă) sau oneşti şi plini de bunăvoinţă, martiri împătimiţi ai a naturii”, atunci nu contează absolut deloc în ce
pasivă? literelor, ei constituie un insolit şi magic univers punct geografic al globului sunt expuse lucrările
Nu sunt extaziat dar nici nu contest bogăţia de saturat de cultură, cu mărturii peste timp. tale. Cu mici diferenţe, publicul este aproape acelaşi
informaţii pe care le poate produce/aduce un Clujul este unul dintre oraşele mele de inimă, special pretutindeni.
echinox 19

moravurideprovincie
În definitiv, după expunerea lucrărilor, artiştii trebuie culturii, săraci, neştiuţi de nimeni, cu suflete nobile Ideea de a susţine – din interese obscure – o aşa-zisă
să se aştepte la orice reacţii (pozitive, negative, şi generoase. „artă modernă” este nocivă nu în plan individual-
complice) de la privitori, jurnalişti, critici de artă Carpe Diem, că orice iluzie durează puţin! noţional, ci prin semnul colectiv pe care-l propune,
etc. Ar fi de-a dreptul comic să crezi (deşi mai sunt înregimentând mulţi artişti pentru care un curent sau
unii!) că ţi se vor înălţa osanale pentru lucrările tale Cum v-aţi descrie stilul (maniera) şi cum a-ţi altul nu înseamnă nimic.
„memorabile”, „inestimabile”, „terifiante”. Memento raporta-o la alte curente artistice? Cu riscul de a fi desuet, eu rămân la clasicism,
Mori. Să fim serioşi, chestia asta s-ar putea petrece Apartenenţa/adeziunea la un curent artistic ar trebui deoarece iubesc armonia, echilibrul şi spiritul
(oare?) doar post-mortem (veşnica iluzie), când tot să fie sinonimă cu un evantai de factori speciali renascentist, nerenunţând la simbol, metaforă şi
nu-ţi mai serveşte la nimic!! ca: educaţie, grad de cultură, studii, mentalitate, compoziţie, sub pecetea heraldică a timpului.
Poeţii, scriitorii, pictorii, muzicienii şi profesorii idei/concepţii superioare, caracteristici psihice şi
ar trebui să înţeleagă un adevăr dureros şi ferice; ei nicidecum o problemă conjuncturală care să schimbe
vor rămâne, indubitabil, nişte apostoli/misionari ai repere valorice cu false ierarhizări.

©NicolaeTeodor

Deşi hegemonia s-a schimbat – vorba vine, deoarece multe basme, desfiinţări, preaslăviri, denigrări şi
Despre luceafărul co- profetul Irimia supervizează din umbră tot ce mişcă bancuri. Încât Eminescu, de-ar fi avut, sărmanul,
sub oblăduirea Lăcrămioarei Popescu – Colocviul organ divinatoriu, n-ar mai fi scris nimic. Oricum,
locviilor studenţeşti ieşean impune prin clişeu, formalism, re-lansări, ne- întrucât nu vom putea şti niciodată dacă, rămân
hotărâri. Se respectă tradiţia, se trage de bretele ca zilele pe( )trecute la Iaşi, plictisul grozav, în faţa
Pui la rece două-trei sandwich-uri de cu seară, totul să pară cum nu e. Conflictul dintre generaţiile căruia până şi poveştile cu dulceaţă de trandafiri a
soseşti în gară la ţanc, te foieşti pe loc mai ceva ca de eminescologi şi cel mai subteran dintre şcolile la Ioana Both s-au dovedit neputincioase. Să punem
la cinema, nu dă să mai treceţi Carpaţii, şi când într- de eminescofilie continuă să se acutizeze, luările totul pe seama ploilor? Un colocviu ramolit, bătut în
un sfârşit i-aţi trecut, aluzivă şi plângătoare cum nu de poziţie fiind urmate de luări de opoziţie, de la cap de prestigiu şi de tradiţie? Ba bine că… da!
credeai că vei simţi vreodată, ploaia. Târgul Ieşilor festivitatea de deschidere până la cea, mult mai puţin Dar să revenim la lucrurile neserioase.
te găseşte smochinizat, îmbibat până la fondul tău festivă, de închidere. Te-ai întors plouat, amintirea colocviului nepereche
nelatin. Îmbibat în Eminescu, după lecturile celor Dacă n-ar fi normal, strigător la cer (de), ca te va bântui, te va chinui cum numai pe poet îl poate
patru lucrări concurente pentru risipa de premii prezentarea lucrărilor să fie de la patru după-masa şi răschinui talentul. E miezul nopţii şi jurnalul mai
care, ca-n fiecare an, va face tolba Literelor clujene de la opt dimineaţa, n-ar fi revolte, ce-i drept ascunse. aşteaptă ceva de la tine. Ceva concis.
prea-plină. Risipa, nu premiile. Dar aţi ajuns, Dar la Iaşi e. Dacă n-ar fi normal ca premiile şi banii Pe curând, iubite luceafăr!
trei doctoranzi imberbi vă conduc spre hotel, însă să se dea pe criterii de proporţionalitate, dacă n-ar fi
dacă hazardul te-a zămislit băiat ai toate şansele să de-a dreptul penal ca nodurile din papură şi hâra – Laurenţiu Malomfălean
veghezi două nopţi tare late. Pentru că, majoritatea ce-i drept ascunsă, dar acolo – să fie căutate de către
colocvialilor fiind codane – şi majoritatea locurilor participanţii veroşi laolaltă cu juriul ceartalagiu,
decente de cazare rămânând inexistente, ca mai anii frustrările s-ar evapora. Dar la Iaşi e. Normal,
trecuţi – vei fi sacrificat. Întru mărirea luceafărului penal, cum vreţi. La Iaşi se vine uneori doar pentru
de dimineaţă, când îţi vei prezenta lucrarea după pseudolansări de Teze de doctorat în Copou, anunţate
patru ceasuri de somn, pe ploaie. ad-hoc, în grabă, la fel cum au fost scrise…
Dar să trecem la lucruri serioase. Despre poetul naţional se mai pot aburi multe, foarte
20 echinox

despre colocvii şi alte


mai mult. Ziarele au vorbit şi ele cu emfază despre Festival, organizat de un american numit Michael –
T e at r u ( e n g l e z ) / cât de plină de surprize e noua generaţie, iar noi celălalt nume nu l-am aflat niciodată. A fost o altă
eram în al nouălea cer. Cel de-al doilea concurs experienţă de neuitat: duşuri irlandeze, toalete
în limba engleză naţional la care am participat se numea sugestiv The turceşti, garnitură de cartofi piure dizolvat cu apă din
Ingenious Drama Festival Bacău (pe scurt ID FEST belşug, un american care încerca să facă atmosferă
Timp de patru ani de zile am jucat teatru şi am Bacău), organizat de un alt grup de elevi la fel de însă nu era nicicum credibil, un juriu format din
participat la festivalurile de teatru în limba engleză motivaţi ca şi noi în activităţi extraşcolare. Diferenţa actori extraordinari dar care nu ştiau limba engleză
de la noi din ţară doar pentru că eram un licean ca dintre noi şi ei era că domnii de acolo aveau aroganţa decât aşa ca să înţeleagă ideile principale. Toţi
toţi liceenii: în căutarea identităţii şi a acelui ceva mult mai pronunţată decât noi. Partea bună a participanţii au luat premii – dintr-o dorinţă pacifistă
care să mă facă diferit de ceilalţi. Nu eram singurul, festivalului era faptul că am avut ocazia de a lucra cu a spiritului american – inclusiv cei care se aflau
colegii mei de „trupă” făceau exact acelaşi lucru. De actori profesionişti care au fost destul de drăguţi acolo doar pentru mâncarea de după. Astfel că au
altfel, a participa la un festival de teatru în limba pentru a ne introduce în tainele fabuloase ale fost vreo trei premii pentru cel mai bun actor – unul
engleză – până şi sintagma asta sună pompos – era teatrului. La fel, domniile lor, nu toate, nu înţelegeau l-am luat eu – vreo trei pentru cea mai bună engleză
o formă ciudată de aroganţă şi mândrie. Ne o boabă de limbă engleză, dar aveau ocazia de a – unul a fost al meu – iar trupa noastră a primit
consideram pe o treaptă mai sus decât majoritatea regiza workshopuri la un festival de teatru în limba premiul pentru cea mai bună piesă şi pentru cea mai
liceenilor a căror experienţă din liceu se limita la engleză care era deja la a cincea ediţie. La un moment bună coloană sonoră. A urmat o altă ingenioasă
orele intensive de română şi matematică. A umbla pe dat a fost şi un water fight la care nu a participat escapadă în oraşul bacovian. S-au schimbat şi aici
holul liceului ştiind că ai acasă câteva diplome de la nimeni şi un green party în care nimic nu era verde. lucrurile: mâncare mai bună, apă caldă, puţin mai
o competiţie internaţională era un fel de paradă în Jurizarea a fost şi ea de nota zece: preşedintele multă aroganţă din partea organizatorilor (se
care toată lumea – mai ales colegii care nu erau juriului – în ciuda faptului că era un actor deosebit formaseră bisericuţe şi instituţii de procesare a
într-o trupă de teatru – te privea cu invidie sau – a pronunţat greşit numele trupei (dovadă că nu informaţiilor între timp), atelierele de lucru au fost şi
dimpotrivă, cu admiraţie. Prima piesă de teatru în avea cunoştinţe de fonetică a limbii engleze şi nu ele împărţite în grupuri mai mici şi mai accesibile, în
care mi-am exersat talentele de actor a fost o piesă numai de fonetică), aveau şi un native speaker o rest acelaşi ritual. Noutatea care ne-a dat peste spate
originală la care am lucrat toţi cei implicaţi în americancă venită parcă de la periferiile Americii a fost noul preşedinte al juriului materializat în
faimoasa şi singulara noastră trupă de teatru. A fost (conta că era nativă), iar organizatorul care trebuia persoana Gianinei Corondan care, la vremea aceea,
şi piesa la care am depus cel mai mult efort doar să facă parte din juriu era în al nouălea cer atunci nu ştia limba engleză şi în timpul festivităţii de
pentru că era prima de genul acesta şi pentru că când viziona interpretarea noastră şi nu a reuşit să deschidere ne tot spunea că organizatorii „put her
trebuia să recuperăm nişte ani buni în care alte trupe spună decât că piesa noastră a fost OK. În comparaţie there” ca să ţină speech. Piesa prezentată de noi a
de teatru din oraş – mai ales cele de la liceele rivale cu ziua dramatică, festivalul de la Bacău a fost fost un fiasco, rezultatele au fost pe măsură. A urmat
– adunaseră deja un gram de experienţă. Lipseam de pentru noi o experienţă destul de plăcută: am o a treia zi dramatică, care s-a încheiat în acelaşi
la ore pentru că aveam repetiţii, era de altfel o scuză cunoscut oameni noi (pasionaţi sau nu de teatru), am mod ca şi celelalte două, doar că vaza era din nou
foarte bună mai ales că instituţia din care făceam descoperit cum e să stai într-un cămin timp de cinci schimbată, la fel şi casetofonul şi juriul (preşedintele
parte cu toţii îşi punea speranţele în noi. Prima zile fără apă caldă şi cum e să ai la micul dejun pâine juriului din primele două ediţii nu-şi putea lua ochii
competiţie la care am participat a fost una locală: garnisită cu mucigai, plus alte aventuri. În materie de pe o fătucă, membru al aceluiaşi juriu). Singurul
Drama Day Suceava (o zi dramatică în traducere de premii, am avut două nominalizări pentru cel mai festival de teatru în limba engleză de care îmi
sic!) un conglomerat de copii de şcoală generală ce bun actor respectiv cea mai bună engleză. Zilele au amintesc cu plăcere este cel din Arad, Teen Play. În
interpretau Romeo şi Julieta într-o variantă trecut şi a urmat o nouă zi dramatică în Suceava şi ciuda faptului că am fost cazaţi la un centru de
americănească simplificată şi liceeni la fel de am descoperit că de la an la an oamenii se schimbă. plasament pentru tineri fără locuinţă şi în ciuda
aroganţi ca şi noi. Pentru tânăra noastră trupă de Am primit mâncare mai bună (în loc de franchise am faptului că la un moment dat una dintre toalete s-a
teatru ziua dramatică a fost un început bun: eu am primit pizza), am avut şi oameni care să ne arate cum înfundat iremediabil, răspândind arome nu tocmai
primit premiul pentru cel mai bun actor în rol stau lucrurile prin oraş (deşi eram şi noi natives). plăcute, totul a fost bine organizat, iar experienţa
secundar şi premiul pentru cea mai bună engleză, iar Restul a fost la fel: mulţumiri aduse consiliului teatrală a fost pe măsură. Pe scenă au rulat numai
trupa în sine a obţinut Marele Premiu (o vază mică judeţean pentru susţinerea unui astfel de proiect piese bune, interpretate la fel de bine, jurizarea a fost
de metal pe care apoi am folosit-o pe post de suport cultural, mulţumiri aduse membrilor juriului şi a impecabilă. Am obţinut un singur premiu, pentru cea
de lumânare). Reuşita a fost un nou motiv de tuturor celor care au contribuit la organizarea mai bună engleză, iar sacoşa nu era plină de
mândrie, nemotivată de altfel pentru că „festivalul” festivalului (şi urma o serie de porecle a unor pletoşi), maculatură. Deşi cronologic vorbind festivalul de la
mai sus amintit era un fel de serbare de sfârşit de an scena a fost acelaşi podium extins, fără cortină – Arad nu a fost ultimul la care am participat am
şcolar în care fiecare clasă îşi aducea pe scenă copiii spectatorii aveau acces instant la ceea ce făceam noi preferat să-l plasez în final pentru a lăsa o impresie
cei mai buni pentru a spune o poezie (nişte poezii în presupusele culise – fără sistem de sonorizare – plăcută. Lăsând la o parte orice ironie, astfel de
destul de lungi). Scena pe care ne-am interpretat totuşi schimbaseră casetofonul – fără reflectoare – activităţi sunt lăudabile din perspectiva obiectivelor
rolurile era ca un podium puţin mai extins care nu lumina era tot timpul aprinsă – acelaşi juriu pe care acestea le au: oferă posibilitatea unei
avea nici măcar cortină, reflectoare sau sisteme de cunoscător în ale limbii engleze. Din lipsă de interacţiuni culturale şi sociale între elevi din oraşe
sonorizare. Am primit diplome şi premii de la edituri concurenţă am primit din nou premiul pentru cel mai diferite, şcoli diferite, dându-le prilejul de a se
care doreau să scape de maculatura rămasă din bun actor şi pentru cea mai bună engleză, iar trupa manifesta într-un alt mod şi de a învăţa limba engleză
vremuri apuse în sacoşe de plastic frumoase, colorate noastră a primit din nou Marele Premiu (o altă vază, pe alte căi, mai interesante decât cele tradiţionale.
şi oferite cu emfază de către membri juriului. Trebuie colorată, dar din acelaşi material). Restul îl ştiţi,
remarcat faptul că mai nici un membru din juriu nu sacoşele şi toate cele. Apoi ne-am gândit să schimbăm
avea cunoştinţe de limba engleză însă jurizau un puţin perspectiva şi ne-am înscris la un alt festival de Robert Moscaliuc
festival de teatru în limba engleză şi asta conta cel limba engleză, din Piteşti, numit Argeş Drama robert.mhoscaliuc@gmail.com
echinox 21

moravurideprovincie
pe care cititorii de weekend le pot accesa cu încre- bilitatea unei evoluţii decente. Ceea ce am întâlnit,
Hunedoara, provin- derea cuiva obişnuit să acorde atenţie acelor detalii şi am identificat ca atare abia târziu, au fost grave
nominale ipocrite (revista de literatură şi cultură & abateri de la bunul simţ al autopromovărilor de tot
cialismul şi scriito- co). Astfel că ceea ce până nu demult reprezenta por- felul, reprezentaţii de grafomanie şi un anumit grad
ţia de penibil, jenibil şi alte orori adverbiale - servită de alienare care, prin bonusul de autosuficienţă, nu
rimea. Scurt excurs- la pachet cu discuţii anapoda în care Nietzsche se permitea nimănui transcenderea unui spaţiu oricum
scrie Nietsche, iar Beethoven- Betoween, iar toate marcat de valorile claustrării. Aşadar, câtă vreme
back in the 90s formele de infintiv ale verbului „a plăcea”, diverse am gravitat, sau mai bine zis, am fost asimilată, pe
neologisme cu perechi omonimale şi alţi termeni de criterii pur „situaţionale”, acestei grupări, am asis-
Viaţa culturală a provinciei poate să pară, de foar- jargon teoretic se vedeau în fel şi chip schimono- tat la foarte multe manifestări a căror ostracizare o
te multe ori, un subiect totalmente exotic. În buna site, este disponibil acum în format electronic. Aşa urmăreşte numărul de faţă. Monstruoase, groteşti,
logică şi tradiţie caragialescă, ea este admirabilă, că mă bucur să dau peste relicve ale copilăriei mele ilare, aniversările omagiale ale diverselor fosile re-
sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Avem parte, în în căutarea unei identităţi „literare” pe pagini de in- vendicându-se dubioasei grupări a epigramiştilor
schimb, de foarte notabile şi sugestive surogate, ri- ternet aparent respectabile (Agero Stuttgard, pentru anilor 70, lansările de carte cu primar, viceprimar
dicol-epatante, pe al căror potenţial umoristic mizez amatori). Mă bucur să văd virgule între subiect şi şi consilieri locali „în meniu”, vestigii comuniste
atunci când, din considerente altminteri masochiste predicat, dezacorduri şi verbe la imperativ cu cra- camuflate sub aparenţa inofensivă ale unor aşa-nu-
şi „brainwashing”, mă interesez – la modul cel mai time fanteziste. Mă bucur la fel cum mă bucur de mite cluburi ale copiilor, în care, la lumina unui bec
serios, programatic, consecvent chiar, de ce se mai fiecare dată când merg acasă şi văd că toate spaţiile chior, o şleahtă de puşti se chinuiau să încropească o
întâmplă la nivelul lansărilor de carte sau a versin- alea sufocate de ideea unor geografii utopice sovie- poezie despre primăvară, şi nu oricum, ci sub oblă-
sajelor boicotate de pişcotari, a revistelor scrise de tice rămân, în ciuda tuturor vicisitudinilor, aceleaşi. duirea unui fel de torţionar teriomorf, premiile pom-
2 oameni cu 10 pseudonime lipsite de imaginaţie, Concret vorbind, textul meu despre Hunedoara şi pos denumite acordate de radioul local şi târgurile de
majoritatea recrutate din dervitatele toponimice ale aberaţiile cu pretenţiile culturale la care am asistat carte la care autorii erau şi vânzători şi contabili, sau
zonelor limitrofe Hunedoarei, câteva survenite în atâta timp cât am locuit acolo, nu poate avea alt cărţile dăruite cu dedicaţie şi cu nota de plată, „că
urma lecturii vreunui dicţionar onomastic de buzu- aspect decât cel diaristic. Desigur, subiectivitatea doar am suportat cheltuielile tiparului...”, toate aces-
nar, la nivelul plagiatelor şi mixturilor indecente de este, ca într-un vaccin, o rădăcină de virus necesară tea ar putea face subiectul unei poveşti mai ample
concepte al căror sens se pierde undeva între încer- imunizării împotriva altora, mai perfizi. Ar fi foarte decât această vagă trecere în revistă. Ceea ce pare,
carea de-a mima un limbaj cât mai apropiat de cel în uşor, foarte comod, foarte bine pentru mine să adopt totuşi, să conteze, acum, este persistenţa cu care
vogă pe bulevardele revistelor în mod constant înju- discursul deja clişeu al celor mai împăciuitori, care, aceste, probabil, scuzabile scăpări ale tulburilor ani
rate şi contestate ca fiind „anti-provinciale” şi nevo- pe fondul emergenţei complexelor datorate incapa- 90, îşi continuă munca de supraaglomerare şi lărgire
ia autoconvingerii că, dincolo de toate, Hunedoara cităţii de a se exprima liber mai bine de jumătate din abuzivă a conceptelor, şi-aşa riscante, în contextul
are intelectuali cu potenţialul de a se afişa ca atare, viaţă, afirmă că „e bine că există toate astea, oricum actual, de cultural, cultură, literar, literatură. Aproa-
indiferent de circumstanţe. Mai nou, cultura de labo- ar fi ele”. Discursul meu, însă, este acela al unui om pe că, sub patronajul unor sabotaje neintenţionate de
rator de chimie într-o şcoală generală de cartier care care şi-ar fi dorit să găsească în pseudo-societatea acest tip, o să ajungem să le folosim exclusiv în sens
năştea mici monstruleţi atinşi de patima autoplasării literară din jurul unei reviste ca „Provincia Corvina” peiorativ, sau sub pretextul neutralităţii furnizate de
sub umbrela semantică a ideii de geniu, dacă se poa- a lui Eugen Evu, şi, mai ales, din jurul personalităţii folosirea excesivă a ghilimelelor.
te, cât mai pustiu, şi-a încropit mici spaţii virtuale, interesante - eufemistic vorbind - a acestuia, posi- Olga Ştefan

asistenţii şi alte categorii de negri sau chiar să lase găseşte în acest fapt prilej pentru divagaţii luuungi.
Colocviul cel mai chestiunile cu pricina în seama neantului, destinului N-am construit şi n-o să construiesc o captatio
sau portarului) drept cea mai consistentă dovadă benevolentiae pentru fraza de mai sus. Poate scăderea
bun dintre de apreciere faţă de studenţii patriei. Căci la care cea mai evidentă a colocviului a fost momentul în
alt colocviu studenţesc s-a mai întîmplat să ţi se care doi dintre criticii notabili ai literaturii noastre
colocviile posibile împrăştie conţinutul genţii în mijlocul holului (Luiza şedeau pe scena amfiteatrului ca pe banca din faţa
ştie) şi decanul, secondat de alte cadre universitare porţii şi nu reuşeau să se pună de acord în privinţa
Despre Colocviul de Literatură Română să te ajute să repari neajunsul?! unei date din o-mie-nouă-sute-şaizeci-şi-ceva.
Contemporană de la Braşov se poate vorbi în două Nu vreau să dau articolului o turnură apologetică Aş încheia cu două observaţii generale despre
registre complementare: pe de o parte, este vorba referindu-mă la persoana acestui nemaipomenit colocviile studenţeşti acum: în primul rînd, folosind
despre nivelul valoric al manifestării sau despre cum decan, însă veţi fi observat deja că nu găsesc acestui un truism, nimic nu mai e ce a fost. Colocviul nu mai
se văd lucrurile din perspectivă academică, iar pe colocviu nici un cusur. Desigur, studentele care vin e un spaţiu relativ liber de ideologie, nici un spaţiu
de altă parte trebuie făcute referiri la modul în care la Braşov şi lipsesc de la conferinţe ca să-şi cumpere în care se leagă prietenii adevărate şi durabile (deşi
organizatorii înţeleg să gireze desfăşurarea de forţe. gentuţe nu puteau lipsi nici din peisajul colocviului, nu văd dincolo de nasul meu, căci noi, cei de la Cluj,
De altfel, deşi îmi pot atrage acuze de subiectivism nici din existenţa universitară cotidiană. Tot aşa cum întotdeauna am făcut figură distinctă, după cum ni
şi superficialitate, voi începe articolul prin a sublinia apar la colocvii studenţeşti şi profesori de vîrsta a s-a reproşat). E mai degrabă un loc al competiţiei
următoarele: la Braşov am fost cazată decent, n-am treia dînd sfaturi celor mai tineri despre rosturile prost înţelese şi cîteodată se calcă pe cadavre
vazut gîndaci şi n-am dormit în aşternuturile vreunui colaterale (dată fiind masa relativ amorfă de studente pentru premii (deşi la Braşov primeşte premiu toată
locatar de drept al căminului. Desigur, aceste aspecte din jur) ale colocviului. La Braşov, ca şi aiurea, populaţia studenţească, servind principiului citat
par de neglijat, însă ţin de o atitudine sănătoasă, aceea o scenă pe care poţi urca şi un pupitru de la care aproximativ: „dacă am luat menţiune, e loc de mai
de a investi în studenţi şi în potenţialul acestora. poţi vorbi trezesc în unii indivizi energii discursive mult peste un an”; istoria spune că nu, nu e loc decît
Altminteri, sub pretextul retragerii în turnul de fildeş (ne)bănuite. Însă toate acestea nu ţin de specificul cel mult de la menţiunea n la menţiunea n-1).
al cercetării mai presus de toate, s-a ajuns pe aiurea colocviului braşovean, ci de o forma mentis de care În al doilea rînd, eu sînt o supravieţuitoare a co-
în situaţia (întrebaţi-l pe Marius Lobonţiu) în care se pare că nu ne putem dezlipi. locviului (după cum spunea o dragă făptură de la
primirea şi cazarea să se dovedească un adevărat Dimpotrivă, Braşovul e, din cîte ştiu, singurul loc Braşov), nu am resentimente, aşa că toată expunerea
război al nervilor. în care studenţii se pot întîlni cu scriitori români de mai sus e cît se poate de asumată. Dar cel mai
Am fost la Braşov de trei ori şi de fiecare dată m-am contemporani într-un cadru organizat. Aş îndrăzni indicat (deşi e o metodă puţin agreată la români) este
întors avînd convingerea că avem măcar un colocviu să spun că aşteptările studenţilor sunt cumva dublate să se verifice la faţa locului, cu martori, trimiteri bib-
decent, de care Universitatea este încîntată şi nu de curiozităţi reciproce din partea scriitorilor. Nu liografice şi discuţii în contradictoriu fiecare dintre
doar la nivel discursiv. Bineînţeles meritul îi revine supralicitez ipoteza, însă consider că este mai onest afirmaţiile mele şi să se întocmească apoi un studiu
lui Andrei Bodiu, decanul Literelor braşovene. Nu din partea unui scriitor să nu fie interesat de toate privitor la specificul acestui articol în raport cu cele
vreau să reduc importanţa celorlalţi organizatori, comunicările dar să aibă diplomaţia de a le asculta, ale colegilor mei redactori echinoxişti.
însă găsesc atenţia cu care se ocupă însuşi decanul decît un critic octogenar care, ascultînd expunerile
de variile aspecte organizatorice (în loc să trimită studenţilor, se oglindeşte în ele (strîmb) narcisist şi Silvia Mitricioaei
22 echinox

cronica
Milorad Pavic – in between dotare, Pavic poate surprinde şi plăcea peste măsură. sensurilor sau, dimpotrivă, de teroare a unui fals
Dar, citite succesiv, romanele încep să „se oxideze”, ghidaj preliminar are la antipod riscul reiterării
“If you do not forget the books you've already exact ca anumite bijuterii ţinute laolaltă într-o unor imagini al căror obscuratism de rea credinţă le
written, you cannot write new ones, because aceeaşi cutie. Se vulgarizează, capătă o dimensiune face să pară deghizările ridicole ale unor mixaje pe
every new book is like returning to the a banalităţii care îndreptăţeşte lectorul să renunţe la jumătate angajate în demersul acesta de tranzactare
beginning.” suprainterpretări riscante şi să lanseze, în schimb, a unui conţinut ezoteric, pe jumătate tributare
“I've been dominated by all sorts of fears, by all tot felul de observaţii de natură extratextuală, care excelentului instinct de măsluitor capabil să creze
kinds of fears. I carried them with me through my să confirme certa adeziune la public a artificialului iluzia că dincolo de ambiguităţile cu rol de mască se
whole life like a cross. Fear is actually a writer's locuit de eterogenitatea aparent benignă a ficţiunilor află într-adevăr un chip important, iar nu anonimatul
most devoted friend. I still feel fear as intensely lui Pavic. Poţi afirma că, într-adevăr, cele cinci unui miez prozaic al poveştii (o poveste de dragoste
as when I was a child. My fear will never become cărţi se dovedesc exponenţiale pentru poetica chinuitoare, impasul comunicării, obsesia identităţii
old. As a child, I was so much afraid of loneliness. afirmată a ambiţiei de a rescrie încontinuu, fidel etc.). Compromisurile de variabilitate a aditivilor
I was afraid of the empty house in the middle reluării şi redistribuirii strategice a celor câţiva tematici auxiliari pe care le stabileşte în afara coerenţei
of the night. I was afraid of the backyard of the invarianţi tematici, dar şi unor intenţii pe jumătate bazate pe criteriile fragile ale repartizării unei aceeaşi
house where I grew up--I showed you that house programatice, pe jumătate terapeutice, o aceeaşi cantităţi de ingrediente în toate preparatele narative
yesterday. I was afraid of it, especially when the poveste capabilă să legitimeze anumite mistere şi pe care le serveşte sunt superflue, similare acelei
lights were turned out.” scenarii onirice personale, o poveste ale cărei hotare marje chirurgicale pe care medicul şi-o asumă mai
(Milorad Pavic într-un interviu cu Thanassis formale – începutul şi sfârşitul – sunt în mod manifest mult formal pentru a preveni, efectiv, o recidivă, nu
Lallas) suprimate. Poţi ajunge la concluzia că Pavic este pentru a înlătura cauzele bolii definitiv. Pentru orice
un excelent constructor înzestrat cu o imaginaţie eventual degustător, Milorad Pavic este un autor cu
„inteligenţa formală e tot ce poate fi mai facil” debordantă pe care o canalizează, imprudent, într-o o situaţie problematică : uşor de asimilat şi la fel de
(dintr-un blog) singură direcţie. Sau că Pavic încearcă să teoretizete uşor de repudiat. Fascinant şi insuportabil. De recitit
o frică de abrupt, de discontinuu, de disoluţie, o frică şi de necitit. Ilizibil şi limpede. Desigur, ar fi minunat
Cu Milorad Pavic, ca şi cu toate marile sau micile educativă şi constructivă, într-o oarecare măsură. În să putem vorbi în termenii optimişti ai cronicilor de
mele iubiri literare, am întreţinut o relaţie al naibii orice caz, neajunsul unei asemenea „supradoze” escortă de care beneficiază traducerile din Pavic
de tensionată. Pasionali şi obsesivi, eu în lectură, el este chiar senzaţia de suprasaturaţie survenită în despre puzzle magic, amor oniric, descoperiri
în ofertele de lectură, ne-am îndepărtat inevitabil. urma parcurgerii unor paliere exotice, dar obositoare incitante. Ar fi minunat să nu se instaureze rutina în
La sfârşitul poveştii, pornindu-mă să scriu despre în aproape maladiva lor redundanţă. Fiecare dintre prezenţa unor viziuni mirobolante de acest calibru,
istoria obiectivă a acestei atracţii concretizate în poveştile lui despre visători visaţi, nume schimbate, ar fi minunat să ne păstrăm constanţa judecării lui
mai multe după-amieze de trecut prin vieţi, lumi, iubiri rizomatice, cărţi şi lumi fictive dotate cu în chip direct proporţional consecvenţei sale în
culturi, percepţii şi vise alternative, sunt derutată şi un sex distinct(iv), morţi şi iubiri care întineresc reproducerea de aceleaşi imagini-cheie. Însă toate
speriată de verdictul pe care s-ar putea să (trebuiască sau îmbătrânesc, monştri antropomorfi purtători acestea nu constituie altceva decât elementele de
să) îl dau. Îmi place sau nu îmi place Pavic? de blesteme şi cutume de sorginte demonică este bază ale reţetei Pavic. Iar reţeta Pavic este metastaza
Rămân sau nu o cititoare docilă a lui? Gust sau dotată cu o logică intrinsecă provocatoare, răpitoare textelor lui Pavic: îşi garantează sieşi supravieţuirea
nu gust reţeta lui inconfundabilă? Semnez petiţia- chiar, insuficientă însă ca să nu pară în mod vremelnică prin acestea, iar acestora le asigură
coerciţie (imaginară) cu „Pavic, vrem altceva!!!” indiscutabil drept altceva decât pretextul pentru încă colapsul.
sau mă declar fidelă şi conservatoare admiratoare a o reprezentaţie de virtuozitate ornamentală. De fapt, Olga Ştefan
formulei pe care a aplicat-o cu destulă abilitate până miza scrierii unui roman-tarot, ca să dau exemplul
acum? Răspunsul ar trebui să fie pe undeva printre cel mai flagrant de „neadecvare” a conţinutului la
observaţiile stângace pe care le-am înşiruit sub aşteptările pe care o atare abordare le profilează,
pretenţia unei priviri panoramate asupra romanelor pare a fi apanajul romanicerului în racordarea la
lui, după o lectură haotică şi total neprofesionistă. propriile stereotipii tematice sub pretextul de a
Spre deosebire de occidentali, care au privit cu reconfigura obsesia unui mare text preexistent
vădită admiraţie inovaţiile formale pe scheletul în raport cu care autorul se defineşte ca arheolog-
cărora Milorad Pavic îşi construieşte romanele, ghicitor, urmărind reconstituirea lui pornind de la
grăbindu-se chiar să stabilească un parcurs al patternuri care îi asigură o anumită adeziune prin
scriiturii sale analog experimentelor hipertextuale, tocmai aparenţa coeziunii pe care o capătă ca sistem
cititorii români au receptat textele prozatorului cu reguli fixe, dar şi sensurile pe care le suscită o
sârb cu un soi de prudenţă circumscrisă în jurul anumită distribuire/ordonare a acestora. Artificiile
opiniei că succesul şi dorinţa reiterării lui a atras de acest tip sunt, în fapt, tot atâtea opţiuni formale
după sine o anumită scădere, diluare a nervului independente de mesajul ideatic complementar
novelistic, acesta fiind treptat, treptat înlocuit de limbajului monolitic, constant al romanelor sale.
inima artificială a spectaculozităţii proprie formei Având la îndemână instrumentarul necesar producerii
în care alege să toarne conţinutul din ce în ce de texte gata „condimentate”, Pavic îşi concentrează
mai lax al naraţiunilor sale. Recunosc, mi se pare tot mai mult atenţia asupra formei cu pretenţie de
surprinzătoare acuitatea publicului autohton (atât cât inedit, învecinată, inevitabil, cu kitschul melancolic
se manifestă el pe bookbloguri şi în discuţii cu un şi pedant al falsului istoric al miraculosului. Gustul
grad de informalitate destul de ridicat pentru a putea public ţine mai puţin la estetica intenţională a
fi citate ca surse sigure) în identificarea zonelor slabe acestor romane (la forma vaselor) şi tot mai mult la
ale discursului lui Pavic. Fără îndoială, separate de savoarea produsului narativ. Ajustându-se pe aceste
contextul traducerii şi publicării lor consecutive, cele coordonate uşor de calificat drept barbare, opiniile
5 romane disponibile în limba română (Dicţionarul pot fluctua în decurs de câteva cărţi (indiferent dacă
khazar, Peisaj pictat în ceai, Partea lăuntrică a ordinea lecturii urmăreşte cronologic apariţia lor),
vântului, Ultima iubire la Ţarigrad, Mantia de ajungându-se de la un Pavic exotic la un Pavic fără
stele) reprezintă câte o experienţă interesantă şi sare şi piper. De la un Pavic surprinzător la unul
într-o oarecare măsură incitantă. De unde seducţia excesiv de geometric, ale cărui proiecte se pierd în
insolitudinii pe care par s-o conţină, a revirimentului realizările excesiv de atente la detaliile arhitectonice,
unor imagini/aspecte ale cuplului, dragostei, iar nu la utilitatea acestora. Încercând, cu pretextul
experienţei divinităţii ce păreau definitiv supuse hipernaraţiunii personale, să se salveze de
clişeelor. Pavic îndrăzneşte să abordeze teme atât de inevitabilele acuze de redundanţă, romancierul uită
mari, că aproape se cer scrise cu majuscule. În dozajul să evite capcana autopastişei. Efortul ralierii textului
potrivit şi cu un oarece instinct de re-vrăjitor în la potenţialităţile unor strategii de destabilizare a
echinox 23

rr eev vi s it es l to ra
În loc de Re vista
re vistelor:
Dare de sea m ă
despre Bucureşti
Presa culturală clujeană nu face obiectul acestei
paranteze dintr-o raţiune foarte simplă: nenumăratele
faţete fascinante ale Bucureştiului, ca şi reversul lor,
îşi cer un mic spaţiu de expresie, exact cît perimetrul
acestei rubrici.
Aşadar, harta Bucureştiului cultural, aşa cum mi-am
configurat-o după trei saptămîni aici arată în felul
următor: ceainăria-sală de lectură a Teatrului ACT;
cinematograful Europa, unde am fost de trei ori să
văd Mon meilleur ennemi şi unde mi-am dorit cu
ardoare, în toate cele trei momente, să mai apară trei
spectatori, conform politicii cinematografului, pentru
a putea fi proiectată pelicula; unul dintre standurile
de anticariat de la Universitate, unde Pacientul
englez, ediţia cunoscută (şi extrem de prost legată)
de la Univers, era pusă în teancul de carte rară şi avea
un preţ care se apropia de 50 de lei; o parte (infimă,
sper) din profesorii de la facultatea de Litere care nu
folosesc morfemul pe în exprimarea academică (sau
care folosesc sintagme precum genul adverbelor);
cinema Eforie, unde s-a proiectat Faleze de nisip,
film cu o istorie interesantă şi exemplu propice pentru
modul cum funcţionează mecanismele cenzurii;
festivalul anim'est. A venir: Festivalul Naţional de
Teatru, Gaudeamus, Cum să devii o mamă evreică în
zece lecţii la Teatrul Evreiesc de Stat şi alte întîmplări
minunate pentru care am lăsat spaţiu alb în agendă.
Disclamer: Revista revistelor îşi va relua cursul,
aşa cum se cere unei rubrici serioase şi cu dare de
mînă. Şi, dacă ar putea vorbi, ea ar denunţa public
capriciile autoarei, de care s-ar descotorosi bucuroasă
în căutarea unei persoane cu valori mai stabile şi cu
simţ acut al responsabilităţii.

Silvia Mitricioaei

wwhhh
Gheorghe Achim, Georg Aescht, Radu Afrim, Sabina Andron, Asztalos Ildikó, Eu- Curşeu, Adrian Popescu, Ioan Peianov-Radin, Olimpia Radu, Dan Raţiu, Iuliu Raţiu,
gen Axinte, Izabella Badiu, Mircea Baciu, Orlando Balaş, Silvia Balea, Balló Áron, Constantin M. Raduleţ, Nora Rebreanu Sava, Rostás Zoltán, Marcel Constantin Run-
Balogh András, Cornel Ban, Alexander Baumgarten, Nicolae Baciuţ, Eugen Baican, canu, Tiberiu Rus, Sántha Attila, Vasile Sav, Nicoleta Salcudeanu, Constantin Sapla-
Mihai Barbulescu, Beke Mihály András, Nicoleta Bechiş, Mircea Benţea, Mircea Ber- can, Cristina Saracuţ, Klaus Schneider, Maria Schullerus, Anton Seitz, Felicia Sicoe,
ceanu, Mariana Bojan, Boér Géza, Iulian Boldea, Ştefan Borbély, Andaluna Borcila, Roxana Sicoe, Andrei Simuţ, Ioan Simuţ, Adrian Sârbu, Arthur Şofalvi Larion, Octa-
Cosmin Borza, Ioana Bot, Corin Braga, François Bréda, Bretter Zoltán, Helmut Britz, vian Soviany, Werner Söllner, Adriana Stan, Adrian Suciu, Daniel Suciu, Szöcs Géza,
Ion Bucşa, Ion Buduca, Carmen Bujdei, Radu Câmpeanu, Sanda Cârstina, Adriana Szölösi Ingeborg, Dan Şaulean, Aurel Şorobetea, Radu Toderici, Traian Ştef, Lucian
Cean, Ioan Cercel, Ruxandra Cesereanu, Dumitru Chioaru, Al. Cistelecan, Ioana Cist- Ştefanescu, Cristina Tataru, Thamó Csaba, Ştefania Timofte, Liliana Truţa, Adrian
elecan, Aurel Codoban, Mircea Constantin, Sanda Cordoş, Octavian Cosman, Al- Tudurachi, George Ţâra, Radu G. Ţeposu, Aura Ţeudan, Mircea Ţicudean, Ungváry-
exandra Costandache, Florin Creanga, Casandra Cristea, Ion Cristofor, Ion Cristoiu, Zrínyi Imre, Ion Urcan, Eugen Uricaru, Luminiţa Urs, Carmen Varfalvi-Berinde, Ion
Csoma Enikö, Dan Damaschin, Ştefan Damian, I. Maxim Danciu, Ştefan Darabuş, Vartic, Paul Vasilescu, Diana Veza, Alexandru Vlad, Marius Voinea, Andrei Zanca,
Radu Diaconescu, Nicolae Diaconu, Victor Dietrich, Roxana Din, Gabriel Dombri, Liviu Zapîrţan, Laura Zavaleanu.
Ilinca Domşa, Mihai Dragolea, Melania Duma, Egyed Péter, Cristina Felea, Raluca
Filip, Dinu Flamând, Pop Flore, Dayana Fraţila, Daniela Fulga, Maria Elena Ganciu, DIRECTOR: Horea Poenar
Ovidiu Ghitta, Mircea Ghiţulescu, Vasile Gogea, Alex Goldiş, Andrei Goţia, Adrian
Granescu, Ioan Groşan, Gaál György, Anca Haţiegan, Constantin Hârlav, Brigitt Hel- Redactor-şef: Cristina Miloş
mann, Heltai Peter, Ion Hirghiduş, Puiu Hiticaş, Hodor Adél, Anton Horvath, Horváth Redactor-şef adjunct: Silvia Mitricioaei
István, Emil Hurezeanu, Letiţia Ilea, Vincenţiu Iluţiu, Anda Ionaş, Al. Th. Ionescu, Secretar general de redacţie: Bogdan Odăgescu
Marius Iosif, Tudor Iosifaru, Józsa T. István, Ruxandra Ivancescu, Kereskényi Sándor,
Keszthelyi András, Bernd Kolf, Komáromi Béla, Kovács István, Eva László-Herbert, Redactori: Ioana Baciu, Marius Conkan, Mirela Dimitriu, Laurenţiu
Marius Lazar, Virgil Leon, Marius Lobonţiu, Lörincz Csaba, Magyari Tivadar, Liviu Malomfălean, Diana Mărculescu, Robert Moscaliuc, Olga Ştefan
Maliţa, Ştefan Manasia, Calin Manilici, Ion Marcoş, Andrei Marga, Gabriel Marian, Redactorii paginilor maghiare: László Szabolcs, Váradi Nagy Pál
Ştefan Melancu, Virgil Mihaiu, Anca Mihalache, Ciprian Mihali, Ioan Milea, Dan
Mincan, Ion Mircea, Ovidiu Mircean, Sorin Mitu, Ioan Moldovan, Rareş Moldovan, Consilieri: Balázs Imre József, Cornel Vîlcu, Vlad Roman
Florin Morar, Peter Motzan, Cristina Müller, Mariana Müller, Carmen Muntean, Ion Design: Lucia Roman, Gabriel Marian
Mureşan, Ovidiu Mureşan, Viorel Mureşan, Vasile Musca, Mircea Muthu, Valentin ADRESA: Facultatea de Litere, str. Horea 31, 3400, Cluj
Naumescu, Gabriel Nasui, Mihai Neamţu, Daniel Necşa, Néda Zoltán, Carmen Neg-
ulei, Alin Nemecz, Németi Rudolf, Anca Noje, Letiţia Olariu, Nicolae Oprea, Aurel TIPARUL: Tipografia GEDO, Cluj
Pantea, Adrian Papahagi, Marian Papahagi, Laura Pavel, Ovidiu Pecican, Ion Pecie, ISSN 1018-0478
Gheorghe Perian, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Mircea Petean, Calin Petrar, Marta Pe-
treu, Gabriel Petric, Al. Pintescu, Petru Poanta, Virgil Podoaba, Antonela Pogaceanu,
R e v i s tă a pă ru tă c u s p r i j i n u l
Augustin Pop, Cristina Pop, Ion Pop, Ion Aurel Pop, Ioan Pop-Curşeu, Ştefana Pop- CONSILIULUI LOCAL C l u j -N a p o c a