Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
B. Traiectorie si directie .
2
C. Dimensiuni
F. Raporturi
• Rapoartele esofagului
V. LEZIUNI ANATOMO-MORFOPATOLOGICE
PRODUSE DE CORPII STRAINI
21
Se vor observa leziuni ale peretelui esofagian dependente de
caracterele corpului strain ingerat si timpul de stagnare a acestuia în
esofag . Procesul evolueaza în mai multe etape :
- o faza de congestie initiala a mucoasei ;
- la 1 - 2 zile o faza de edem puternic a mucoasei;
- urmeaza aparitia ulceratiilor hemoragice cu infectie
secundara, tradate de febra bolnavului si halena fetida;
- în evolutie poate aparea perforatia esofagului si un flegmon
periesofagian sau mediastinita supurata acuta, cu letalitate foarte
ridicata .
Vom exemplifica leziunile tardive, posibile dupa inghitirea unui
corp strain cu un studiu facut la Spitalul “Sf. Paul “din Minesotta în 1994
de catre colectivul sectiei de pediatrie, pe un lot de 50 copii. Toti copiii
au inghitit monede, fiind observati si tratati la o durata sub 24 ore de la
ingestie . Durata de la ingestie a fost sub 8 ore la 22 copii, 9 ore la 16
copii si 17 - 24 ore la 12 copii. Toate monedele au fost extrase
endoscopic .
La 5 ani de zile dupa ingestie, endoscopia va arata :
- la 42 pacienti nu exista nici o anomalie;
- la 6 pacienti apare un minim eritem;
- la 2 pacienti exista o minima abraziune.
A. Indicatii
Esofagoscopia este indicata pentru precizarea diagnosticului cand
examenul clinic si radiologic nu aduc clarificarea unei stari patologice
35
esofagiene si cand semnele de suferinta esofagiane persista . Aceste
semne pot fi intretinute de:
- corpi straini radiotrasparenti si de leziunile produse de ei
- tumori benigne sau maligne care pot sa fie chiar in faza
incipienta macroscopic diferentiate;
- de stricturile localizate intrinseci sau extrinseci;
Esofagoscopia este indicata in scop terapeutic pentru :
=> extragerea de corpi straini ;
=> diverticuli de pulsiune, hemoragii, procese infectioase, esofagite
peptice pentru tratamentul endoscopic ( cauterizari) ;
=> neoplasme esofagiene pentru aplicarea de tuburi radifere sau sonde
de dilatatie ;
B. Contraindicatii
Esofagoscopia nu are contrindicatii categorice, cand viata
bolnavului este periclitata. De cele mai multe ori, se poate executa dupa
ce bolnavul a fost in prealabil pregatit printr-o medicatie adecvata .
Contraindicatiile pot fi de ordin general, regional si local.
Contraindicatii de ordin general
Acestea pot rezulta din examinarea starii generale a bolnavului .
Afectiunile ce contraindica sau impun temporizarea manevrei sunt :
=> anevrismul de aorta ;
=> insuficienta cardiovasculara decompensata ;
=> boala hipertonica pronuntata si visceralizata ;
=> corpi straini esofagieni care prezinta complicatii : procese
inflamatorii pronuntate si simptome de perforatie ;
36
Toate aceste situatii amana interventia pana se vor obtine
precizari de diagnostic si rezultate terapeutice care vor permite
practicarea ei fara pericol pentru bolnav.
Astfel se vor trata : insuficienta cardiovasculara decompensata,
nefritele, hematemeza, hemoptizii recente, diabetul, insuficienta
tiroidiana, sifilisul, tuberculoza evolutiva, stari febrile de etiologie
neprecizata.
La bolnavii casectici, deshidratati, se va face in prealabil
remontarea starii generale a organismului prin alimentare artificiala,
rehidratare si chiar gastrostoma, pentru a inlatura acidoza .
Acestea sunt determinate de bolile organelor din vecinatatea
esofagului .
=> Esofagoscopia nu se va putea executa cand faringele si laringele
prezinta leziuni inflamatorii acute sau cronice specifice, tumori sau
leziuni traumatice nevindecate, în paraliziile recurentiale duble,
compresiunile si deviatiile traheale.
=> Rigiditati sau deformari pronuntate ale coloanei vertebrale dorsale si
cervicale, gat scurt, anchiloza, temporo mandibulara, trismus, incisivi
superiori prea lungi.
Contraindicatii de ordin local
Sunt date de :
=> esofagite acute, banale sau specifice;
=> traumatisme;
=> esofagita caustica, impune amanarea timp de 8-12 zile a manevrei în
functie de gravitatea leziunilor.
37
Aprecierea gravitatii leziunilor se face dupa aspectul buco-
faringian.
=> esofagoscopia este categoric interzisa în caz de regurgitari, melena,
care sunt produse de varicele esofagiene.
Pregatirea preoperatorie
Esofagoscopia trebuie considerata o interventie chirurgicala si în
consecinta trebuie pregatita minutios si în conditii optime.
1. Examenarea prealabila trebuie sa includa :
- un examen medical general in special cardiovascular si pulmonar ;
- un examen ORL complet ;
- examen radiologic: radiologie toracica simpla pentru decelarea si
localizarea corpilor straini, radioscopie si tranzit baritat esofagian pentru
decelarea unor structuri esofagiene , diverticuli; in cazul corpilor straini
radiotransparenti se refuza tranzitul lipiodolat, deoarece prezenta bariului
jeneaza esofagoscopia acoperind corpii straini .
2. Pregatirea esofagoscopului si a instrumentarului adecvat :
aspirator, pense de extractie, tije port vata si verificarea bunei lor
functionari .
3. Pregatirea salii de esofagoscopie cu respectarea regulilor de
asepsie.
4. Pregatirea bolnavului : îndepartarea protezelor dentare mobile si
Se face cu :
1. Stenozele esofagine postcaustice , care apar relativ frecvent în
urma ingestiei involuntare sau voluntare a unor substante corozive
( acizi, baze). Initial se produce o esofagita acuta iar urmarea tardiva, de
fapt vindecarea leziunilor, o reprezinta stenoza cicatriciala . Pentru
diagnosticul diferential este esentiala recunoasterea din anamneza a
ingestiei toxicului si, de asemenea, examenul radiografic care
evidentiaza existenta stenozei si localizarea ei . Uneori stenozele sunt
supraetajate, despartite de zone de esofag indemne .
47
2. Spasmele esofagiene
a). Acalazia cardiei- este o tuburare neuromusculara idiopatica
care duce la dilatarea esofagului în absenta unei stenoze organice .
Aceasta afectiune realizeaza un sindrom de obstructie functionala a
esofagului inferior si reprezinta cea mai frecventa cauza de diskinezie
esocardiaca .
Simptomul de baza este disfagia, în general totala, si uneori cu
caracter paradoxal ( mai mult pentru lichide decat pentru solide) .
Bolnavii acuza disfagie, frecvent intermitenta, de mai mult timp,
acentuata eventual de ingestia de alimente prea reci sau prea calde,
bauturi gazoase, emotii, traume psihice. Unele manevre ( ca de exemplu
manevra Valsalva) ajuta la invingerea obstacolului si reluarea tranzitului
esofagian.
Bolnavii mai pot avea regurgitatii si dureri retrosternale .
Confirmarea diagnosticului se face radiografic, examen la care se
observa un esofag mult dilatat, aton, cu staza si absenta undelor
peristaltice, iar la jonctiunea eso-gastrica o îngustare simetrica, conica,
“în varf de lumânare”, care creste în inspir profund.
b). Spasmul esofagian difuz - este frecvent la varstnici, cu disfagie
totala, veche, instalata treptat . Examenul radiografic evidentiaza
existenta de zone de esofag, în doua treimi inferioare ale sale, alternativ
îngustate si dilatate .
3. Stenozele tumorale
a). tumorile benigne ( leiomioame, fibroame) sunt rare si în
general asimptomatice . Cand devin simptomatice produc disfagie
48
progresiva în functie de dimensiunea tumorii si dureri retrosternale
( prin compresiune). Confirmarea diagnosticului se face radiografic .
b). tumorile maligne ( cancerul esofagien ) - este o afectiune foarte
frecventa ( 7 % din cancerele digestive ) . Evolueaza frecvent insidios,
cu disfagie, la început partiala ( doar pentru solide ), apoi totala, cu
dureri care cedeaza doar la opiacee, cu scadere în greutate mergand pana
la casexie . Mai pot prezenta tuse, sughit, dispnee, voce ragusita, febra,
hemoragii (prin compresiune) . Bolnavii sunt frecvent varstnici.
Confirmarea diagnosticului se face radiografic si endoscopic, cu
biopsie din zona de stenoza sau de ulceratii .
4. Parasteziile faringiene - reprezinta o tulburare a sensibilitatii la
nivelul faringelui, cu senzatie de corp strain. Bolnavii fac efortul de a
scuipa si înghiti în gol . Caracteristic bolnavii descriu ameliorari ale
simptomatologiei în momentul deglutitiei. Frecvent bolnavii sunt
ipohondrii, cancerofobi. Pot fi cauzate de o eventuala angina, hipertrofie
de amigdala linguala, disfunctii glandulare ( menopauza) sau chiar un
tabes incipient .
5. Diverticulii esofagieni - reprezinta o dilatatie circumscrisa,
sacciforma, pe o zona limitata a peretelui esofagian. În general sunt mici,
asimptomatici, dar pot creste si se pot suprainfecta ( diverticulita ),
provocand disfagie, dureri, halena fetida si uneori accese nocturne de
tuse . Confirmarea diagnosticului se face radiografic .
49
VIII. COMPLICATII
B. Mediastinita acuta
Mediastinita acuta este un sindrom sever al rupturilor sau a
perforatiilor esofagiene, produsa de corpi straini cu caracteristici
vulnerante majore sau manevre de extractie intempestive realizate mai
ales cu esofagoscopul cu tub rigid.
În patologia esofagiana, mediastinita esofagiana poate apare si în
urma manevrelor dilatatoare sau postoperator prin desfacerea suturii
( abces de fir ) sau mai rar prin ruptura spontana a peretelui esofagian în
urma unui reflex de voma ( sindromul Boierhorave) .
Flora variata si foarte patogena a cavitatii bucale , care trece cu
saliva în esofag , asociata cu presiunea negativa si lipsa de aparare a
mediastinului explica severitatea acestui sindrom .
Din statistici combinate reiese ca 75 % din mediastinitele acute
sunt urmarea perforatiilor cu endoscoape sau sonde, sau a interventiilor
chirurgicale .
Simptomatologia
54
Debutul mediastinitei acute este marcat de aparitia unei “reactii
mediastinale”, aceasta reprezentand perioada initiala a contaminarii
tesutului conjuctiv cu germeni si enzime, discret manifestata clinic.
Reactia mediastinala poate regresa sub tratament conservator sau
poate evolua catre perioada de stare : abces sau celulita difuza; formele
gangrenoase sunt exprem de rare.
Simptomele si semnele mediastinitei acute la debut sunt discrete si
pot fi acoperite de simptomele accidentului esofagian si de emotia
bolnavului. Durerea surda uneori absenta sau abia perceputa de bolnav
este resimtita profund în torace.
Ea poate fi localizata în regiunea cevico-toracica, mediotoracica
sau abdomino-toracica, în functie de nivelul efractiei esofagiene.
Pulsul începe sa se accelereze progresiv si curba febrila se ridica
peste 370 C .
Uneori se percep crepitatiile emfizemului subcutanat la baza
gatului si o dispnee discreta, tardata de bataile aripilor nasului. Bolnavul
nu se plange de sete de aer dar frecventa respiratiilor creste .
Uneori apare tusea iritativa.
Simptomatologia evolueaza rapid catre semnele socului toxico-
septic.
Examenul radiologic este obligatoriu pentru a localiza efractia,
marimea ei si starea mediastinului: colectia de obicei hidro-serica sau
simpla largire a medistinului.
C. Fistulele esofagiene
Fistula este un traiect constituit anormal, care lasa sa treaca o
secretie normala sau patologica .
55
Fistulele dobandite în urma ingerarii de corpi straini esofagieni
reprezinta consecinta urmatoarelor situatii:
- corp strain necunoscut sau neglijat care nu produce obstructie
completa si care în timp duce la erodarea peretelui esofagian si deci la
aparitia fistulei.
- dupa ingestia sau extractia corpului strain esofagian, care duce la
perforarea esofagului manifestata printr-o perioada acuta cu febra, dureri,
alterarea starii generale, urmate de constituirea unei obces mediastinal
sau pulmonar sau chiar empiem pleural. Dupa ce episodul acut a fost
depasit prin deschiderea si drenajul colectiei, vindecarea se produce cu
sechele cicatriceale conjunctive care favorizeaza aparitia fistulelor.
Fistulele pot fi : esomediastinale, esotraheale, esopleurale.
Cele mai frecvente sunt cele esotraheale sau esobronsice, mai ales
din partea dreapta.
Comunicarea esofagului cu aparatul respirator determina reactii
inflamatorii cronice din partea plamanului : abcese, gangrene,
bronsiectazii, uneori pneumopatii acute datorita trecerii continue a
continutului esofagian, a salivei, a lichidelor si chiar a alimentelr în
aparatul bronho-pulmonar . Astfel, bolnavul ramane cu accese de tuse
dupa ingestia de lichide,tuse productiva al carei expectorat se poate
recunoaste dupa aspectul
substantelor ingerate .
Diagnosticul se stabileste prin examen radiologic cu
substanta de contrast, lichidul opac constituind o coloana principala din
care se desprinde ca o ramura traiectul fistulei unice sau multiple, atunci
56
cand bolnavul este asezat în aceea incidenta care prinde exact profilul
orificiului fistulei esofagiene.
D. Complicatii rare
1. Leziuni vasculare
=> leziuni vasculare primitive care sunt rare. Ele se datoreaza cel mai
frecvent manevrelor gresite si brutale de extractie . Pot aparea leziuni ale
tuturor arterelor si venelor apropiate de esofag.
=> leziuni vasculare secundare prin eroziune survin indeosebi între ziua
a-6-a si a-14-a. Ele pot fi latente sau masive.
2. Leziuni ale glandei tiroide
3. Leziuni ale pericardului
4. Leziuni ale recurentului
5. Corpi straini migrati
O problema deosebita o contituie corpii straini migrati, de obicei
ace de cusut. Ele sunt capabile sa determine accidente la distanta de
locul perforatiei esofagiene initiale. Ca agent motor se pare ca miscarile
respiratorii au un rol important. Penetrarea corpilor straini în organele
învecinate produce procese secundare de infectie ca: piotorax, abcese
pulmonare, etc.
57
=> Bolul alimentar - format cel mai frecvent din bucati de carne
incomplet mestecate, foarte frecvent la bolnavii cu stenoze esofagiene
post caustice . Uneori extractia lor se face doar fragmentar, alteori în
totalitate . Se vor folosi pense cu clame cat mai mari, care permit o mai
mare suprafata de contact.
Manevra de extractie poate fi complicata de existenta unui
fragment osos înglobat. Un caz aparte îl reprezinta bolul alimentar
inclavat între doua stenoze etajate, în care caz calibru esofagului nu
60
permite cateterizarea sa cu tubul de esofagoscopie. Ori de câte ori
extragerea pe cale naturala nu este posibila se va recurge la gastrostoma
si se vor aplica antibiotice, sedative, antispastice. Se recomanda ingestia
de lichide care, desi nu ajung în stomac, antreneaza în timpul regurgitarii
mici fragmente din corpul strain.
Administrarea enzimelor proteolitice ( ca de exemplu papaina ) nu
a intrat in uzul curent, metoda necesitând un timp îndelungat si existând
riscul de leziuni parietale.
=> Corpii straini duri determina o staza mai importanta si frecvent
leziuni parietale, infiltratia si edemul fiind mai importante
=> Corpii straini discoidali ( monede, nasturi ) sunt situati cel mai
frecvent la nivelul gurii esofagului sau imediat mai jos, orientati de
regula în plan frontal . Sunt cel mai bine tolerati determinand leziuni
parietale minime . Pot fi mascati de o eventuala plicatura a mucoasei
produsa de introducerea tubului dar care dispare la extragerea lui. Se va
folosi o pensa cu clame plate si antiderapante.
=> Corpii straini globulosi ( sâmburi, bile ) . Se extrag fie cu pensa cu
clame arciforme, fie cu pensa cu clame inelare . Este esential ca priza sa
fie puternica, iar clamele sa depaseasca ecuatorul corpului strain. În caz
contrar corpul strain aluneca si poate fi împins sub nivelul la care a fost
reperat.
=> Fragmentele de os reprezinta unul din cele mai frecvente cazuri de
corpi straini esofagieni la adulti . Volumul si forma lor sunt foarte
variate. Deasemenea examenul radiologic nu furnizeaza frecvent date
suplimentare. Sunt fragmente de os asemanatoare unor cuie, altele
globuloase ( vertebre) , altele au trei sau patru proeminente foarte
61
ascutite iar altele sunt ascutite la nivelul întregii periferii ( fragmentul
de piept de pasare, oasele plate de la capul de peste ). Uneori
fragmentele osoase au atasare si fragmente de carne . Se va folosi la
maxim aspiratia si adrenalizarea pentru o evidentiere mai buna . De
multe ori, pentru extragerea aceluiasi corp strain se vor folosi mai multe
pense.
=> protezele dentare, în special cele cu cârlige , sunt corpii straini
esofagieni care pun cele mai multe probleme de extractie si dau cele mai
frecvente complicatii . Materialul folosit în prezent la confectionarea lor
este transparent la examenul radiologic . Daca exista cârlige la ambele
extremitati ale protezei iar aceasta are un volum mai mare, extractia pe
cale endoscopica devine imposibil de realizat deoarece nu se pot degaja
concomitent ambele cârlige, unul din ele agatând si perforând peretele.
Nu se va insista, se va opera chirurgical .
=> Acele patrund deobicei cu gamalia în jos, mai rar cu vârful. În
primul caz nu determina nici o leziune, în al doilea caz pot leza peretii.
Din punct de vedere al extractiei însa problema se poate inversa. Un ac
patruns cu vârful în jos poate fi extras fara riscuri, în timp ce în
eventualitatea ( cea mai frecventa ) în care vârful este proximal, extractia
se complica . Daca vârful este liber în lumenul esofagului, priza se va
face la acest nivel si acul este extras cu usurinta.
Dar, de obicei, acul este fixat oblic în lumen, cu vârful aplicat pe
unul din pereti, unde este înfipt. În primul rând se va degaja vârful, care
va fi angajat în lumenul tubului si apoi extras cu pensa .
=> Acele se siguranta cand sunt închise nu prezinta dificultati de
extractie. În cazul celor deschise apar probleme mari, mai ales când
62
partea ascutita este cu vârful în sus. S-au propus mai multe metode
pentru extractia lor :
- cea mai simpla este angajarea bratului ascutit în lumenul tubului,
în timp ce bratul opus ramane în afara acestuia si aluneca pe mucoasa
esofagului fara sa o lezeze ;
- versiunea în planul de expansiune al acului. Peretele esofagului
este îndepartat cu ciocul tubului pentru a permite priza cu ajutorul pensei
de rotatie, aplicata în centrul inelului format de ac. Tractiunea exercitata
de pensa va determina versiunea corpului strain ( cu vârful în jos ) .
- versiunea edogastrica . Acul este împins în stomac unde, prin
miscari sacadate cu pensa se realizeaza versiunea, apoi este retras în
esofag.
- elongarea actului . Este folosita doar cand lungimea bratului
ascutit este mai mica decat calibrul esofagului si când bratul opus
patrunde în lumenul tubului .
- extractia dupa închiderea acului se realizeaza rar .
Frecventa perforatiilor esofagiene prin corpi straini variaza dupa
statistici cum ar fi :
Wessly ( 8667 cazuri - 7 perforatii)
Mosher ( 933 cazuri - 19 perforatii)
Smithtdimer ( 607 cazuri - 6 perforatii)
Aceste perforatii pot fi spontane sau iatrogene . Cele spontane pot
surveni atunci când corpul strain este dur si are o suprafata neregulata,
dar mai ales când bolnavul încearca sa-l împinga în stomac prin
îngurgitarea de alimente solide sau provocandu-si voma .
63
Perforatiile iatrogene se întâlnesc atunci când extractia se face în
forta, fara dezinclavarea prealabila a corpului strain si orientarea lui cu
diametrul cel mai mare în axul organului . Bolnavul acuza o durere vie,
retrosternala sau interscapulara, ascensiune termica, dureri accentuate de
tentativa de alimentatie . Se va recurge imediat la examenul radiologic .
Patognomonic este aparitia pe radiografia de profil a unui emfizem
retroesofagian ( semnul lui Minnigerode ) absent însa în perforatiile
minore . Drept substanta de contrast se va folosi lipiodolul si nu se va
folosi bariul. Pentru fistulele mici se vor repeta examenele radiografice,
în mai multe incidente .
Masurile luate pot fi :
=> suprimarea alimentatie naturale si alimentatia parenterala ;
=> administrarea de atropina si sedative ;
=> antibioterapie masiva;
=> gastrotomie de urgenta .
Nu se va alimenta bolnavul pe o sonda nazala din cauza riscului
de traumatism . Nu se va face o noua explorare endoscopica si se va
consulta chirurgul pentru o eventuala esofagotomie.
Interventia chirurgicala . Se practica rar în anumite circumstante,
cum ar fi:
=> incapacitatea de a îndeparta corpul strain prin esofagoscopie
=> perforatii sau infectii periesofagiene
=> obiecte taioase ( lame de barbierit, proteze dentare cu doua carlige)
Interventia practica este esofagotomia externa ( cervicala,
toracala , în functie de sediul corpului strain) asociata cu sutura
64
esofagului, drenaj, sonda pentru nutritie tip Einhorn, perfuzii cu solutii
electrolitice, glucoza, proteine, antibiotice.
Interventia chirurgicala ridica doua probleme principale :
=> momentul interventiei ( tardiv sau imediat )
=> calea de abord.
Pentru prima problema, majoritatea autorilor sunt de acord cu
interventia imediata, înainte de aparitia complicatiilor.
În ceea ce priveste calea de abord, aceasta este în functie de
nivelul la care s-au oprit corpul strain . Daca osul s-a oprit în esofagul
cervical sau în cel toracic pana la stramtoarea bronhoaortica,
cervicotomia laterala stânga este calea de abord cea mai adecvata . Daca
corpul strain se inclaveaza mai jos, în doua treimi inferioare ale
esofagului toracic se va recurge la toracotomie stânga, iar pentru corpii
straini din esofagul abdominal se va recurge la laparotomie.
Cervicotomia laterala stânga creeaza conditii favorabile pentru
accesul chirurgical asupra faringelui, esofagului cervical si esofagului
toracic pana la vertebra T4 . De asemenea creeaza conditii optime pentru
drenajul colectiilor purulente periesofagiene sau din mediastinul
superior. Timpii acestei operatii sunt în linii mari urmatorii :
=> incizii de-a lungul marginii anterioare a sternocleidomastoidianului
stâng, începând de la articulatia sternoclaviculara si pana la marginea
superioara a cartilajului tiroidian.
=> sectionarea fasciei supercificale si a venei jugulare externe între doua
ligaturi. În planul urmator apare fascia mijlocie si muschiul omohioidian,
care de asemenea se va inciza si în acesta începe îndepartarea lobului
65
tiroidian stâng spre linia mediana si laterala a muschiului
sternocleidomastoidian.
=> dupa descoperirea esofagului se efectueaza un baraj cu mese spre
mediastin
=> în continuare se palpeaza cu degetul corpul strain esofagian
=> sectionarea esofagului se face pe corpul strain, începand cu
musculatura, apoi mucoasa . Se vor aspira lichidele, mucozitatile, saliva.
=> se va extrage corpul strain cu manevre blânde, netraumatizante
=> peretele esofagului se închide într-unul sau doua planuri cu fire
separate . Se va face un drenaj cu tuburi subtiri de cauciuc.
Abcesele deja constituite se dreneaza extrapleural si se instaleaza
o gastrostoma minima cu guler peritoneal, pana la vindecarea leziunilor.
Aceasta prezint avantajul ca la reluarea alimentatiei per os, dupa simpla
extragere a sondei de gastrostomie, orificiul se închide spontan în 48 ore.
În caz mediastinita posterioara, cu atât mai mult cu cât exista
semne pleurale, se va practica toracotomia cu introducerea unui dren
transplural.
Dupa extragerea corpilor straini, mai ales cea tardiva, este
obligatoriu tratamentul cu antibiotice, oprirea tranzitului alimentar pâna
la controlul integritatii peretelui esofagian prin efectuarea tranzitului cu
bariu sau lipiodol, apoi reluarea progresiva a alimentatie orale .
Antibioterapia profilactica se mentine pe toata durata prezentei semnelor
de infectie. Alimentatia pe sonda esofagiana trebuie facuta cu multa
prudenta, la începu “goutte à goutte “, pentru a nu compromite
integritatea interventiei chirurgicale .
66
Pentru a exemplifica eficienta terapeutica a metodelor
endoscopice si chirurgicale, se va folosi un tabel dupa Brossard si Perko.
Numar cazuri
Corpi straini 555
Extractie endoscopica reusita 547
Extractie chirurgicala 8
Decese 1