Te trezeşti şi visul nopţii se incheie, dar tu ştii ca şi razele reci ale soarelui aduc alte vise… pentru că

mereu ai visat cu ochii deschişi depărtări colorate cu miros de mărgăritar.

M-am trezit cu gânduri urâte şi răutăcioase… nu-mi plac dimineţile astea… Dar la o privire mai atentă
asupra ferestrei am descoperit un fulg mic…

Era pe moarte… se topea încet prelingându-şi ultimele clipe ale vieţii pe sticla murdară a ferestrei unui
cămin de stundenţi. Ce sfârşit tragic şi-a aflat… Cât de frumos tragic…

Si ce frumos ninge… Mi-am lăsat privirea să se piardă în mijlocul fulgilor răzleţi… să danseze valsul
fluturaşilor firavi de nea… Ce frumos! Câtă frumuseţe…

“E frumos aici! Oamenii vor sa creeze frumuseţea, dar nu văd că ea deja există. Ei vor să creeze o
frumuseţe universală, dar asemenea frumuseţe ar ucide frumuseţea însăşi…”

Am să-ţi găsesc braţele în mijlocul valsului… am să-ţi simt îmbrăţişare caldă… Am să mă topesc şi eu
asemenea lor, lipindu-mi fiecare respiraţie de pielea ta rece… Dorul se va condensa şi vom strânge o
ceşcuţă de lacrimi dulci… apoi cu fiecare picătură strânsă o să ne putem potoli setea sufletelor
îndurerate de tăcerea distanţei.

Simţea fiori mici care porneau din vârful degetelor de la picioare… le simţea până în adâncul inimii şi
înapoi în vârful nasului… Închide ochii şi o vede lângă el… Niciodată un suflet singur… întotdeauna două
suflete îmbrăţişate care se contopesc spre infinit…