II.

SCHIMBARE SOCIALĂ VERSUS INSTITUłII ŞI ORGANIZAłII (1)

Concepte cheie: convenŃie; analogie; instituŃie; organizaŃie; diferenŃiere

instituŃională; sectorizare instituŃională; matrice instituŃională
InstituŃiile şi organizaŃiile nu apar şi nu funcŃionează în „alvelole”, izolate
de restul câmpului social şi, ca atare, protejate de orice influenŃe ale „lumii”
exterioare lor. Ele sunt configuraŃii sociale predispuse schimbărilor. Ca forme
sociale de existenŃă şi de manifestare umană, instituŃiile şi organizaŃiile exprimă
aspiraŃiile, dezideratele, satisfacŃiile sau insatisfacŃiile, asumarea sau respingerea
politicilor sectoriale sau macrosociale etc. de către indivizi şi/sau grupuri de
oameni. Pe acest fundal, schimbarea, şi în primul rând, schimbarea socială, este
inevitabilă, fiind un proces complex, de multe ori contradictoriu, generat de o
multitudine de factori, împrejurări sau condiŃii, cu finalităŃi şi consecinŃe
previzibile sau mai puŃin aşteptate.
ÎnŃelegerea schimbării la nivel de instituŃie şi/sau organizaŃie reprezintă
una din „problemele cheie” ale managementului organizaŃional şi al resurselor
umane, motiv suficient de puternic ca să justifice lărgirea cadrului conceptual,
teoretico-metodologic şi aplicativ, pentru adecvarea cunoştinŃelor furnizate unei
plaje cât mai largi de absolvenŃi de studii universitare de licenŃă.

1. InstituŃie: definiŃie, origini şi evoluŃie, tipologie, trăsături

În esenŃă, instituŃia reprezintă un ansamblu de valori, norme şi uzanŃe
(obieceiuri, cutume, medele de comportament) împărtăşite de un anumit număr
de indivizi cu obiectivul satisfacerii unor nevoi fundamentale, valori şi interese
de importanŃă capitală pentru acei indivizi şi colectivitatea socială pe care o

1
formează. Există şi numeroase alte definiŃii date instituŃiei, ce se apropie de cea
enunŃată, dar care conŃin şi unele nuanŃări datorate autorilor care le formulează∗.
Pentru ca o instituŃie să ia naştere trebuie să funcŃioneze o
înŃelegere/convenŃie care presupune ca cei implicaŃi să aibă un interes comun, o
regulă care să asigure coordonarea. ÎnŃelegerile însă se pot rupe uşor, punând în
pericol existenŃa instituŃiei. De aceea, pentru ca o convenŃie să se transforme
într-o instituŃie socială legitimă este nevoie ca, pe lângă înŃelegerea care are la
bază autoprotejarea, să existe şi o alta care este întemeiată pe cunoaşterea
reciprică.
InstituŃiile pot şi trebuie să exercite un control asupra incertitudinii,
aceasta semnificând că „ele reuşesc să codifice mai bine perspectivele”, efectul
imediat următor constând în tendinŃa comportamentului indivizilor de a se
conforma matricii instituŃionale. „Dacă se ajunge la acest grad de coordonare,
dezordinea şi confuzia dispar1, ceea ce ar presupune că instituŃiile sunt un fel de
mecanisme de diminuare a entropiei.
InstituŃia, încă din primele momente ale activităŃii de reducere a entropiei,
are nevoie de un anume echilibru, de un anume „principiu stabilizator”,
identificat în „naturalizarea clasificărilor sociale”, principiu potrivit căruia
structura formală a unui set definitoriu de relaŃii sociale trebuie să se regăsească
în lumea materială, supranaturală etc. Cu alte cuvinte, pe baza acestui principiu

∗
Redăm doar câteva dintre acestea: „Un ansamblu complex de valori, de norme şi uzanŃe împărtăşite de
un anumit număr de indivizi” (Larousse. DicŃionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996,
p. 137); „Un set de obiceiuri, cutume şi modele de comportament care vine în îmtâmpinarea unor interese sociale
importante: justiŃia, biserica sau familia” (Oxford. DicŃionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 2003, p. 291); „InstituŃia defineşte regulile de influenŃare şi control social al comportamentelor
individuale, modelele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacŃiunilor dintre indivizi şi grupuri
sociale orientaŃi spre satisfacerea unor nevoi de bază, valori şi interese cu importanŃă esenŃială, strategică, pentru
menŃinerea colectivelor sociale” (DicŃionar de sociologie – coordonatori: Cătălin Zamfir, lazăr Vlăsceanu,
Bucureşti, Editura Babel, 1998, p. 298); E. Durkheim: „InstituŃiile sunt moduri de a acŃiona, de a simŃi şi de a
gândi care, ca orice «fapt social», au o acŃiune constrângătoare asupra individului, venită din exteriorul acesteia,
au o existenŃă proprie, independentă de manifestările individuale şi care sunt distincte pentru un grup dat, fiind
relativ acceptate de toŃi membrii acestuia” (DicŃionar de sociologie, coordonatori Cătălin Zamfir, Lazăr
Vlăsceanu, Bucureşti, Editura Babel, 1998, p. 198); „IstituŃiile sunt structuri sociale care au atins un înalt grad de
mobilitate” (C. Furtună, Sociologie generală, Bucureşti, Editura FundaŃiei România de Mâine, 2005, p. 140);
Gilles Ferréol: instituŃia este „un ansamblu de reguli care organizează societatea sau unele din instanŃele
acesteia” (Gilles Ferréol – coord., DicŃionar de sociologie, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 95).
1
Mary Douglas, Cum gândesc instituŃiile, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 73.

2
trebuie să funcŃioneze o analogie între cele două „elemente” (structura formală
şi lumea reală/materială). „ConvenŃia” (sau „convenŃiile”), pentru a da un
exemplu, apare/apar în diviziunea muncii, dacă căutăm o astfel de
corespondenŃă (diferenŃa dintre sexe face ca femeia să se
consacre/„specializeze” în naşterea şi creşterea copiilor).
Pe baza acestui tip de convenŃii (majoritatea fragile şi deci în pericol ca să
fie anulate) supravieŃuiesc şi/sau îşi perpetuează existenŃa instituŃiile. EsenŃial
este, aşa cum demonstrează Mary Douglas, ca să existe o analogie în lumea
naturală. O astfel de analogie (sau ancorare a principiilor organizării sociale în
ordinea naturală) este utilizată şi în demonstrarea întemeierii statului primitiv
(pe baza raportului dintre bărbat şi femeie cu raportul dintre mâna stângă şi cea
dreaptă∗).
ApariŃia instituŃiilor este un proces dificil de suprins, după cum rezultă şi
din cele prezentate, este adevărat nu cu exemple din actualitate sau oricum
recente. Nu problema apariŃiei, recunoaşterii, supravieŃuirii, diferenŃierii etc. ne
interesează în mod expres, ci, dinamica/schimbarea socială în raport cu
instituŃii şi organizaŃii. Este evident însă că fără minimale cunoştinŃe asupra
aspectelor semnalate ar fi greu să se înŃeleagă corect complexitatea unui
fenomen de tipul schimbării sociale la nivelul instituŃiilor şi organizaŃiilor.
Un proces care se identifică în întreg spaŃiul social şi implicit al
instituŃiilor şi organizaŃiilor este cel de diversificare, de diferenŃiere.
Diversitatea instituŃiilor se datorează diversităŃii trebuinŃelor umane şi
funcŃiilor sociale pe care trebuie să le îndeplinească în raport de acestea. Potrivit
lui T. Parsons, diversificarea lor permanentă are aspect de proces, pe care l-a
definit ca fiind proces de diferenŃiere instituŃională, astfel explicat:
diversificarea şi diferenŃierea socială în accentuare odată cu dezvoltarea
societăŃilor, fac ca o funcŃie sau o activitate socială să nu mai fie îndeplinită de o

∗
Cf. Mary Douglas, Op. cit., pp. 74-75.

3
singură instituŃie (familia), ci de mai multe instituŃii concomitent (maternitate,
grădiniŃă, şcoală, unitate economică, justiŃie etc.).
Pe lângă acest proces, apare şi un altul, anume procesul de sectorizare
instituŃională, „adică de ordonare a instituŃiilor specializate, în îndeplinirea
anumitor funcŃii în diverse domenii ale vieŃii sociale”2, care presupune că o
activitate sau un domeniu social (producŃia de bunuri, de exemplu) trebuie să se
asocieze (să coopereze) cu unul sau mai multe domenii sociale (desfacerea
producŃiei şi a produselor, servicii specializaze) etc. Domeniul economic, la care
am făcut referire, se află în raporturi de asociere/cooperare cu alte domenii cum
sunt cele: politic, educaŃional, cultural, religios, medical, ştiinŃific etc.
Diversificarea instituŃională are tendinŃă istorică generală. Înainte de a
urmări în datele sale esenŃiale tendinŃa enunŃată, este firesc să avem imaginea
tipurilor de instituŃii (sau a tipologiei instituŃiilor). Există mai multe modele de
clasificare instituŃională. În cele ce urmează prezentăm pe cele mai cunoscute şi
recunoscute deopotrivă.
În general, pornind de la definiŃia instituŃiei, fără să aibă în vedere un
anume criteriu „special” de clasificare, în categoria instituŃii sunt incluse:

• grupuri de rudenie - familia

- rudenia
- căsătoria;
• clase sociale;
• biserica (sisteme religioase);
• asociaŃii (de voluntari) etc.

În raport de trebuinŃe şi interese esenŃiale ale colectivităŃilor se disting:

• instituŃii economice;
• instituŃii politice;
• instituŃii administrative;
2
Mihaela Vlăsceanu, OrganizaŃii şi comportament organizaŃional, Polirom, Iaşi, 2003, p. 85.

4
 • instituŃii educative;
• instituŃii culturale;
• instituŃii ştiinŃifice;
• instituŃii religioase;
• instituŃii militare etc.
După gradul de coagulare sau de reglementare formală a normelor de
comportament individual şi/sau colectiv, cadrul instituŃional este conferit de
• legi,
• obiceiuri,
• obişnuinŃe.
După modul de punere în aplicare a normelor şi de sancŃionare, instituŃiile
pot fi:
• formale: legi şi/sau reglementări juridice
(statute, regulamente etc.)
• informale: tradiŃii;
convenŃii;
coduri de conduită;
rituri etc.
• primare (dobândite de
indivizi prin socializare) şi
• secundare (pe care indivizii
le crează)

În raport de constrângerile instituŃionale se mai disting:

• instituŃii totale: - spitale psihiatrice

- azile,
- mănăstiri,
- orfelinate,
- unităŃi militare („cazărmi”),
- penitenciare etc.

5
 Procesul general istoric de diferenŃiere instituŃională se identifică şi în
prezent şi are potenŃialităŃi considerabile – conferite de globalizare – să se
extindă şi să se accentueze în viitorul imediat, ceea ce, este posibil, să genereze
şi alte tipologii.

Este dificil să procedăm la separarea procesului constitutiv al instituŃiilor

de cel de diversificare, deşi analiza separată a fiecăruia dintre acestea ar conferi
un plus de claritate.
InstituŃii în forme incipiente şi rudimentare apar din cele mai vechi
timpuri. Raporturile interumane la nivelul grupului generează rudenia, care
poate fi naturală (biologică), socială sau mitică, în cadrul acesteia apărând
familia, căsătoria şi descendenŃa3. Procesul de diferenŃiere este sesizabil încă din
epocile vechi dacă se analizează comparat modelele de organizare a rudeniei din
spaŃiile european sau extraeuropean. De asemenea, una şi aceeaşi instituŃie
socială (familia), traversând epoci istorice diferite, îşi modifică treptat structura,
atribuŃiile (funcŃiile) şi importanŃa pe care i-o conferă societatea, după cum s-a
relevat fugitiv anterior. Cedarea treptată de către familie a atributelor sale
tradiŃionale este tocmai efectul diversificării care se produce concomitent cu
iniŃierea unor noi instituŃii (funcŃia educativă este cedată treptat şcolilor şi
„academiilor”, care apar încă din antichitate; funcŃia economică este mai greu
cedată, rezistenŃe în această direcŃie fiind identificate şi astăzi, când economia
casnică reprezintă singura sursă de existenŃă a unor familii; funcŃia politică,
exercitată în vechime de patriarhalismul familial, a fost transferată instituŃiilor
statale, care se configurează încă din epocile vechi ş.a.m.d.).
Dacă ar fi să ne referim numai la cristalizarea organizaŃiilor statale, acest
proces, în devenirea lui istorică, ne oferă un imens teren de analiză simultană a
celor două procese eunuŃate şi deopotrivă a fiecăruia în parte. În acelaşi timp
însă, pot fi surprinse şi procesele de schimbare, care se produc în sistemele

3
Corina Bistriceanu, Sociologia familiei, Bucureşti, Editura FundaŃiei România de Mâine, 2005, pp. 29-55.

6
socio-politice, mai exact cum o societate îşi modifică mai lent sau mai alert
propriile structuri şi mecanisme de funcŃionare, devenind, cu timpul, un prototip
nou de societate, care păstrează însă unele din elementele celei vechi (ce
reprezintă partea „stabilă” a aceasteia şi deopotrivă de continuitate). „În cazul
societăŃilor omeneşti – relevă Anthony Giddens -, pentru a hotărî în ce măsură şi
în ce fel sistemul se află în curs de schimbare, trebuie să demonstrăm în ce
măsură au fost modificate instituŃiile de bază (subl. în text – n.n.) în decursul
unei anumite perioade. Orice raportare a schimbării presupune, de asemenea, a
arăta ceea ce rămâne stabil – ca punct de referinŃă pentru măsurarea
modificărilor”4.
Modul de analiză şi interpretare a modelelor de schimbare pe care îl
practică Giddens, ca şi Goodman, de altfel, privind procesele de schimbare care
au loc la nivelul unui sistem social este necesar să fie studiat fiind foarte
important pentru înŃelegerea complexităŃii proceselor de schimbare socială∗.
Într-o viziune asemănătoare, Douglass C. North şi Robert Paul Thomas,
analizează „progresul Occidentului”, dar în perspectivă economică, din punctul
de vedere al creării unor mecanisme care să alinieze veniturile nete ale statului şi
veniturile private. Motivarea indivizilor şi consolidarea drepturilor de
proprietate sunt condiŃii esenŃiale pentru realizarea uni astfel de „echilibru”, care
este dificil de realizat chiar şi în împrejurările asumării de către statul – naŃiune a
responsabilităŃii pentru consolidarea drepturilor de propietate. Şi este dificil de
realizat, deorece interese şi nevoi fiscale ale liderilor politici pot conduce la
„aranjamente instituŃionale” care nu stimulează creşterea economică5.
Interpretarea istorică, bazată pe dovezi documentare, după cum apreciază
W. Richard Scott, dă posibilitatea celor doi autori să ofere „o analiză amănuŃită
a elitelor conducătoare plasate în condiŃii istorice diferite şi a opŃiunilor lor, care

4
Anthony Giddens, Sociologie, Bucureşti, Editura All, 2001, pp. 560-599.
∗
Cf. Capitolul 3 („Tipuri de societate”), în Anthony Giddens, Op. cit., pp. 55-77.
5
Douglass North, Robert Paul Thomas, The Rise of the Wetern World: A New Economic History, Cmabridge,
Cmabridge University Press, 1973, p. 8.

7
 au dat naştere unor aranjamente instituŃionale extrem de diferite pentru
reglementarea activităŃii economice”6.
Dacă „lumea” medievală în care North şi Thomas îşi plasează
investigaŃia∗ oferă exemple relevante privind procesele de reconfigurare a
„hărŃii” instituŃiilor, prin apariŃia unora noi, datorită cărora fenomenele de
sectorizare şi diferenŃiere se accelerează, cu atât mai mult, „lumea modernă”,
construită pe pilonii industrializării şi democratizării, deschide un vast câmp de
manifestare a proceselor de constituire, de diferenŃiere şi sectorizare a
instituŃiilor şi organizaŃiilor.

BIBLIOGRAFIE

Adrian Neculau, Analiza şi intervenŃia în grupuri şi organizaŃii,

Horia D. Pitariu,
Mihaela Vlăsceanu,
Adrian Neculau, Gilles Ferréol Psihosocialogia schimbării, Iaşi, Editura
(coordonatori),
Anthony Giddens,
Adrian Miroiu,
L.M. Pop,
Iaşi, Editura Polirom, 2003.
Managementul resurselor umane, Bucureşti,
Editura All, 1994.
Psihologia organizaŃiilor şi conducerii,
Bucureşti, Editura Paideia, 1993.
Polirom, 1998.
The Constitution of Society, Berkeley, University
of California Press, 1984.
InstituŃii în tranziŃie, Bucureşti, Editura Punct,
2002.
Imagini instituŃionale ale tranziŃiei. Pentru o
sociologie a retroinstituŃionalizării, Iaşi, Editura
Polirom, 2003.

6
W. Richard Scott, InstituŃii şi organizaŃii, Iaşi, Polirom, 2004, p. 125.
∗
Din evul mediu timpuriu la începutul secolului al XVIII-lea.