Sunteți pe pagina 1din 3

Teoria Învăţării Sociale -BANDURA

Introducere
Acest capitol prezintă învăţarea socială. Ideea de la care se porneşte este aceea că
oamenii sunt fiinţe sociale. Prin observaţii pe care le facem în lumea în care trăim, prin
înţelegerea cognitivă a acestei lumi şi prin întăririle şi pedepsele pe care le primim în funcţie
de acţiunile noastre, înmagazinăm cantităţi impresionante de informaţii şi ne dezvoltăm
aptitudini complexe.
Din perspectiva teoriei învăţării sociale, pentru o persoană nu sunt luate în
considerare trăirile şi pornirile interioare, sau stimulii din mediul înconjurător. Prin urmare
comportarea psihologică este explicată în termenii unei interacţiuni permanente între om şi
mediul înconjurător.
Astfel, din punctul de vedere al acestei teorii, se analizează interacţiunea cu
variabilele externe, caracteristicile personale, comportamentul vizibil şi cel ascuns al unei
persoane. Teoria oferă explicaţii despre cum învăţarea prin observare funcţionează precum
şi despre condiţionarea comportamentului.

Învăţarea prin observare


Ar fi greu şi am petrece mult mai mult timp acumulând informaţii, învăţând aptitudini
şi însuşind atitudini dacă nu ar exista învăţarea prin observare. Din fericire învăţăm reacţii
aproximativ corecte de la prieteni, părinţi, profesori observându-le atât comportamentul, cât
şi consecinţele comportamentului respectiv.
Teoria susţine că există patru faze în învăţarea de la un model: faza atenţiei, faza
reţinerii, faza reproducerii şi faza motivaţiei.

Analiza învăţării prin observare:

Faza Faza Faza Faza


Atenţiei Reţinerii Reproducerii Motivaţiei

Faza Atenţiei
Pentru început trebuie să menţionăm că fără atenţie nu poate avea loc învăţarea. S-a
observat că atenţie se acordă modelelor cu un statut înalt sau de înaltă competenţă.
Profesorii fac parte din această categorie atât datorită competenţei lor, cât şi datorită
posibilităţii lor de a recompensa sau pedepsi.
Se costată că persoanele cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani şi adolescenţii urmează
modele cu o foarte mare fervoare, dând naştere unor adevărate tendinţe (îmbrăcăminte,
frizură etc.). Pentru elevi, modele pot fi de asemenea persoane cu un anumit prestigiu în
şcoală (ex. durii, sportivul performant, clownul clasei). Se constată că un rol important e
deţinut de caracteristicile individuale ale elevului când acesta trebuie să acorde atenţie unui
profesor.
Mai importanţi decât atributele profesorului, sau caracteristicile elevului, sunt stimulii
(sau încurajările) pentru a acorda atenţie. De exemplu atunci când profesorul spune:
“Acesta va constitui un subiect la examen.”, profesorul manipulează stimulii pentru
atenţie.Ca observaţie putem nota că variaţia, rata de repetare şi complexitatea stimulilor au
un rol crucial.
Profesorul care a obţinut atenţia elevului, poate să facă procesul de imitare mai uşor,
făcând o distincţie clară între termenii importanţii atunci când predă.(ex. “Priviţi cum
schimbăm semnul, apoi luăm numitorul şi numărătorul acestei fracţii şi le invesăm.”). Acest
aspect imitativ are o importanţă deosebită în special în cazul copiilor foarte mici.
O atenţie specială trebuie acordată aplicării stimulilor, astfel încât rata de repetare,
sau complexitatea lor să nu depăşească puterea de recepţie a elevului, altfel informaţia
percepută de acesta va fi fragmentată şi limitată.

1
Faza Reţinerii
Învăţarea prin observare implică doi factori care sunt necesari: acordare de atenţie
acţiunilor modelului şi reprezentarea simbolică a acestor acţiuni în memoria de lungă
durată. S-a constatat că elevii care îşi codifică activităţile observate în cuvinte, etichete sau
imagini vii învaţă şi reţin comportamentul mai bine decât alţii care doar observă, sau se
gândesc la altceva în timp ce “privesc”.
O observaţie foarte importantă este aceea că materialul care trebuie învăţat este
reţinut mult mai uşor atunci când intervine repetarea. Dar nu e necesar ca repetarea să fie
vizibilă. Ea poate avea loc şi “în gând” (ex. atunci când profesorul îşi pregăteşte lecţia, el
poate rula în minte un scenariu – introducere, cuprinsul lecţiei, concepte noi, întrebări
adresate elevilor etc.). Aceasta poate fi de un real ajutor – obţinându-se performanţe mai
bune.

Faza Reproducerii
S-a constatat că cea mai eficientă învăţare prin observare are loc atunci când după
repetarea mentală, se trece la reproducerea (imitarea) comportamentului învăţat. Pentru a
constata în ce masură aceasta influenţează randamentul de învăţare, s-a efectuat un
experiment. S-au alcătuit trei grupuri omogene de copii.
Primul grup – de control: copiii au vizionat casete video conţinând materialul, dar
acestea nu conţineau un model.
Al doilea grup – a vizionat de două ori acelaşi material video cu diferenţa că în el
exista un model care punea întrebări şi primea răspunsuri. După ce dădea răspunsul,
subiectul primea o întărire pozitivă de tip social(laudă).
Al treilea grup – a vizionat acelaşi material ca grupul al doilea (model care întreabă şi
primeşte răspunsuri), dar au efectuat practic un dialog cu întrebări şi răspunsuri, primind şi
indicaţii şi o anumită evaluare a evoluţiei lor de la un profesor.
Aceste trei grupuri au fost testate de trei ori: odată înainte de a învăţa – se poate
observa că au un punctaj apropiat şi destul de scăzut (vezi tabelul de mai jos), al doilea test
după ce le-au fost prezentate materialele şi un al treilea test de verificare după două
săptămâni.

Efectul reţinerii comportamentului prin învăţarea urmată de practică şi având model.


Grupul PreTest PostTest Test după 2 săptămâni
Control 2.0 2.0 2.5
Doar model 3.13 29.73 19.4
Model şi practică 1.76 82.7 93.7

După cum se observă diferenţele dintre grupuri la ultimele două teste sunt mari,
subliniind faptul că învăţarea pe bază de model şi cu primirea unei evaluări este cea mai
eficientă.
Importanţa reproducerii comportamentului devine evidentă atunci când avem de-a
face cu poziţii ale corpului. De exemplu se poate învăţa mult urmărind un gimnast, un
înotător sau un skater. Repetarea mentală a comportamentului poate să ajute, dar doar
atunci când are loc punerea în practică se conştientizează dificultatea realizării
comportamentului respectiv de către subiect.
Câteodată se întâmplă ca subiectul să fi învăţat doar fragmente din comportament.
Lacunele devin evidente doar atunci când subiectul trebuie să-l reproducă. Profesorul poate
observa aceste lipsuri şi poate să ajute subiectul să întărească şi să completeze
comportamentul.
Să remarcăm de asemenea importanţa acordării de indicaţii corective pentru a
modela comportamentul dorit. Cei mai mulţi psihologi tratează doar întăririle pozitive şi
pedepsele, dar comunicarea rezultatelor performanţei elevilor în clasă de către model nu

2
poate fi considerată nici întărire, nici pedeapsă, ci simplu informativă. Simpla comunicare a
rezultatelor are un puternic efect asupra comportamentului ulterior. Acest tip de evaluare
poate fi folosită în cazul comportării corecte, dar mai ales pentru aspectele şi acţiunile
incorecte. Este important ca această corectare să nu fie percepută ca pedeapsă. Cea mai
mare influenţă o are corectarea în cazul unui comportament care este repetat pentru prima
data. De aceea în această perioadă, profesorul trebuie să se dedice complet observării
comportamentului celui care învaţă.

Faza Motivaţiei
Teoria învăţării sociale şi psihologia operantă au vederi despre modul în care
întărirea şi pedeapsa pot modela sau întări comportamentul uman. Întărirea şi pedeapsa
apar atunci când observăm consecinţele comportamentului celorlalţi. Un experiment care
ilustrează aceste concepte este următorul: un grup de copii de ambele sexe este pus să
urmărească un film despre un model care răspunde folosind un limbaj agresiv. O parte din
grup vede modelul pedepsit sever pentru acţiunile sale, iar cealaltă parte vede modelul
premiat excesiv. Iniţial copii au fost puşi să imite modelul şi trebuie remarcat faptul că
răspunsurile date de copii au fost diferite. Modelul premiat a dat mai multe răspunsuri
agresive decât cel pedepsit. A doua oară, copii au fost stimulaţi să reproducă răspunsurile
modelului. Rezultatul obţinut arată că diferenţele între răspunsurile date în cazul celor două
modele aproape dispar. Concluzia care survine în urma evaluării acestui experiment este:
prin încurajarea unei persoane pentru un anumit comportament, de fapt încurajezi şi
observatorii acestui comportament. Similar se întâmplă şi în cazul pedepsirii unui
comportament. În învăţarea socială, consecinţele pozitive şi negative nu determină
învăţarea, ci o motivează.
Una din problemele mult discutate în prezent este violenţa la televizor şi în filme.
Copiii învaţă prin observare şi dacă modelul violent nu primeşte pedeapsă sau este încurajat
pentru comportamentul său, unii copii pot învăţa lucruri periculoase. Astfel de
comportamente, de nedorit, pot fi generalizate în viitor, în anumite condiţii. În acest sens
învăţarea socială încearcă să ţină copii departe de acest tip de filme şi să le inoculeze ideea
de “băiat rău” care este prins şi pus să plătească pentru crima sa.

Învăţătorul şi modelarea
O definiţie primară pentru verbul “a învăţa” este “a arăta”. În prezent, nu ne gândim
cum să arătăm, să demonstrăm ceva. Atenţia noastră se focalizează asupra învăţării şi mai
puţin asupra modului în care învăţăm.
Făcându-se un studiu de caz cu copii care erau puşi să aşeze obiecte în ordine
crescătoare a înălţimii lor, s-au desemnat două grupuri de învăţători care să se ocupe de
învăţarea acestor copii. Primul grup de învăţători era instruit să examineze acţiunile copiilor
şi să le evalueze. Al doilea grup a primit suplimentar instrucţiuni despre modul în care să
modeleze acţiunile copiilor şi să-i înveţe să-şi judece propriile realizări. Copii au fost, la
rândul lor împărţiţi în trei grupuri. Primele două grupuri de copii au fost instruiţi de cele
două categorii de învăţători. Al treilea grup de copii nu a fost instruit deloc. În urma acestui
studiu, grupul de învăţători instruiţi (al doilea grup) a obţinut efecte semnificative în
învăţarea copiilor.