D

EM

LE NST
O
C RA
ŢI T
E IV
Ă
INTRODUCERE

Nu de puţine ori te-ai simţit lipsit de optimism, incapabil să găseşti ceva în jur care
să te poată antrena într-o acţiune constructivă. Ai aşteptat în acele situaţii ceva, pe
cineva din exterior care să te ajute să-ţi schimbi starea. Deşi în unele situaţii ţi-ai dat
seama că singura persoană care poate să te determine să acţionezi eşti chiar tu însuţi,
n-ai reuşit să aduci schimbarea dorită în viaţa ta. De ce? Pentru că n-ai ştiut ce trebuie
să faci sau n-ai putut să aplici ceea ce credeai că este bine pentru tine. Din nou, aceeaşi
întrebare: De ce? Pentru că nu te cunoşti suficient de bine, pentru că nu ai competenţa
de a distinge între aspectele asupra cărora ai influenţă şi cele a căror rezolvare nu stă
în puterea ta.

Iată de ce cursul de psihologie, ca domeniu care încearcă să găsească soluţii pentru

a-i ajuta pe oameni să îşi descopere propriile resurse, te antrenează în situaţii de viaţă
diverse, îşi propune să-ţi declanşeze energia şi motivaţia de participant conştient şi
responsabil la existenţa proprie, îţi dă dreptul de a fi tu însuţi, mai bun pentru tine şi
pentru ceilalţi.

Cursul are un pronunţat caracter practic, specific ramurilor psihologiei aplicate, făcând
astfel posibilă analiza obiectivă a eului prin apelarea la diferite tehnici cu caracter
psihoterapeutic, care s-au dovedit a fi foarte utile în practica terapeutică de specialitate.
Nivelul la care este elaborat satisface cerinţele tuturor celor interesaţi în a-şi valo-
rifica posibilităţile latente, în a depăşi stresul cotidian, în a-şi redobândi echilibrul în
îndeplinirea rolurilor familiale, profesionale şi sociale, dar interesaţi şi în a le acorda
un ajutor celor din jur pentru o integrare armonioasă în mediul din care fac parte.

Cursul se compune din 30 de module (60 de lecţii), prezentate sub forma unor fascicule
care se îndosariază într-o mapă specială EUROCOR. Structura sa prevede capitole şi
lecţii; temele lecţiilor sunt prezentate sub forma unor întrebări succesive, la care găseşti
răspunsuri doar după parcurgerea în totalitate a conţinutului ştiinţific, după efectuarea
nenumăratelor exerciţiilor şi după analiza propriilor reflecţii care apar pe parcursul
aprofundării aspectelor abordate. Întregul curs este conceput sub forma unei călătorii
prin ţinuturi fascinante ale lumii sinelui, în care îţi va fi alături, în calitate de ghid şi
prieten, profesorul personal de psihologie. Aceasta îţi va corecta, de altfel, şi temele
pentru acasă aflate la sfârşitul fiecărui modul, apreciind punctele forte şi sesizându-ţi
aspectele asupra cărora trebuie să mai insişti în automodelarea proprie.
2 lecţie demonstrativă Psihologie

Este, cu siguranţă, cea mai plăcută şi utilă călătorie pe care ai întreprins-o până acum;
pentru a te simţi cât mai confortabil, am ales, după cum ai observat, un stil direct
al expunerii – vom folosi pentru adresare formula „tu”, şi nu „dumneavoastră”. Şi
cum o călătorie devine şi mai plăcută atunci când căile ni se întretaie cu cele ale unui
prieten bun, căruia putem să-i încredinţăm toate amănuntele şi emoţiile, cu scopul de
a contribui astfel la aprofundarea şi conştientizarea cunoştinţelor şi trăirilor proprii,
îţi recomandăm să alegi dintre rudele sau prietenii tăi un partener de discuţie (aşa
va fi numit în cursul nostru!), alături de care să efectuezi unele dintre exerciţii.
Lecţia de faţă constituie o lecţie demonstrativă, care doreşte să te familiarizeze cu
metoda de studiu EUROCOR. Vei găsi aici fragmente din structura modulelor acestui
curs, exemple – care îţi demonstrează multitudinea experienţelor din care poţi învăţa
–, exerciţii de tip psihoterapeutic, precum şi un model de temă pentru acasă.

Pentru ca studiul individual să fie cât mai uşor şi eficient, am introdus următoarele
simboluri pe marginea lecţiilor:

i semnalează noţiunile, definiţiile şi ipotezele noi

e semnalează exerciţiile practice pe care trebuie să le rezolvi

indică faptul că tema respectivă a mai fost abordată într-o lecţie anterioară
3 (21)
(în acest caz, tema a mai fost abordată în lecţia 3, la pagina 21).

Te vor încânta, cu siguranţă, şi reprezentările grafice cu care este presărat cursul,

spre învăţare şi destindere, în acelaşi timp…
Psihologie lecţie demonstrativă 3

Structura cursului de PSIHOLOGIE

I) PSIHOLOGIA – ŞTIINŢĂ DESPRE OM
Lecţia 1 – Cum pot fi folosite cunoştinţele de psihologie în viaţa cotidiană?
Lecţia 2 – Cum te pot ajuta psihologii şi în ce domenii?

II) DESPRE EFORTUL SOLICITAT DE EVENIMENTELE DIN VIAŢA

COTIDIANĂ
Lecţia 3 – Ce reprezintă stresul pentru om?
Lecţia 4 – Cum ne influenţează viaţa situaţiile critice?

III) INFLUENŢA SITUAŢIILOR CRITICE ASUPRA VIEŢII AFECTIVE ŞI

ASUPRA ACTIVITĂŢII INTELECTUALE
Lecţia 5 – Cum ne manifestăm în situaţii critice?
Lecţia 6 – Ce putem face pentru a depăşi situaţiile critice?

IV) REACŢII POSIBILE ÎN SITUAŢII CRITICE

Lecţia 7 – Cum să ne raportăm eficient şi raţional la stres?
Lecţia 8 – De ce unele forme de apărare împotriva stresului sunt ineficiente?

V) SOLICITAREA ŞI ACORDAREA SPRIJINULUI

Lecţia 9 – De ce omul este considerat fiinţă socială?
Lecţia 10 – Omul acţionează spre binele său sau împotriva sa?

VI) REACŢIA OMULUI FAŢĂ DE SINE ÎNSUŞI

Lecţia 11 – De ce ar trebui să ne placă de noi înşine?
Lecţia 12 – Cum ne autoapreciem?

VII) AUTONOMIE ŞI DEPENDENŢĂ ÎN EXISTENŢA OMULUI

Lecţia 13 – Cum reacţionăm când considerăm că nu suntem noi responsabili pentru ceea
ce ni se întâmplă?
Lecţia 14 – Cum reacţionăm când considerăm că noi suntem responsabili pentru ceea ce
ni se întâmplă?

VIII) COMUNICAREA VERBALĂ ŞI NONVERBALĂ

Lecţia 15 – Ce stil de comunicare verbală folosim?
Lecţia 16 – Ce cîştigăm şi ce pierdem folosind „jocurile” interpersonale?
Lecţia 17 – Ce înţelegem prin „limbajul trupului”?
Lecţia 18 – Cum să foloseşti şi cum să interpretezi adecvat mimica şi vocea?

IX) DESPRE SENTIMENTUL APARTENENŢEI

Lecţia 19 – Ce reprezintă grupul la care mă raportez?
Lecţia 20 – Ce influenţă are asupra mea apartenenţa la diferite grupuri?

X) MODALITĂŢI DE ADAPTARE LA ROLURILE SOCIALE

Lecţia 21 – Cum reacţionezi în rolul de COPIL, faţă de părinţii proprii?
Lecţia 22 – De ce este dificil să joci rolul de elev sau de student?
Lecţia 23 – Cum să te manifeşti în rolul de PARTENER?
Lecţia 24 – Cum să te raportezi la rolurile profesionale pentru a obţine satisfacţie?
Lecţia 25 – Ce să faci pentru ca rolul de PĂRINTE să fie unul benefic pentru tine şi pentru
copiii tăi?
Lecţia 26 – Cum să răspunzi eficient exigenţelor impuse de diferite roluri sociale?
4 lecţie demonstrativă Psihologie

XI) DESPRE EVOLUŢIA PERSONALĂ ŞI DESPRE REALIZAREA DE SINE

Lecţia 27 – De ce anume depinde valorificarea potenţialului propriu?
Lecţia 28 – În ce constă îmbunătăţirea părerii despre sine?

XII) ROLUL AUTOPSIHOTERAPIEI ŞI AL TERAPIEI PROFESIONALE

Lecţia 29 – Ce tehnici de autopsihoterapie poţi folosi eficient?
Lecţia 30 – Când trebuie să iei decizia de a solicita ajutor psihologului?
Lecţia 31 – Cum putem să-i ajutăm pe ceilalţi?
Lecţia 32 – Când trebuie să soliciţi ajutor altor specialişti?

XIII) DESPRE SĂNĂTATEA PROPRIE ŞI A CELORLALŢI

Lecţia 33 – Ce putem face pentru a diminua probabilitatea apariţiei unei boli
somatice?
Lecţia 34 – Care este atitudinea noastră faţă de boală şi faţă de cei bolnavi?

XIV) DESPRE SUBCONŞTIENT

Lecţia 35 – Ce trebuie să ştim despre vise?
Lecţia 36 – Ce este hipnoza şi care sunt tehnicile bazate pe sugestie?

XV) DESPRE SĂNĂTATE ŞI DESPRE BOALĂ

Lecţia 37 – Ce este sănătatea psihică şi care sunt mecanismele acesteia?
Lecţia 38 – Ce trebuie să ştim despre patologia vieţii psihice?

XVI) PREOCUPĂRI ŞI TENDINŢE ÎN PSIHOLOGIA CONTEMPORANĂ

Lecţia 39 – Care sunt domeniile de interes ale teoreticianului în psihologie la începutul
secolului XXI?
Lecţia 40 – În ce aspecte de viaţă pot interveni psihologii-practicieni?

XVII) EU ŞI COPIII CARE ÎMI SUNT ÎNCREDINŢAŢI

Lecţiile 41 şi 42 – Cum să ne petrecem timpul împreună cu copiii?
Lecţiile 43 şi 44 – Cum poate fi folosită psihoterapia prin exerciţii fizice pentru
copii?
Lecţiile 45 şi 46 – Cum îi putem ajuta pe copii când învaţă?
Lecţiile 47 şi 48 – Cum să abordezi perioada adolescenţei?

XVIII) EU ŞI GRUPUL DE PRIETENI

Lecţiile 49 şi 50 – Cum să optimizăm relaţiile cu ceilalţi?

XIX) EU ŞI PARTENERUL MEU

Lecţiile 51 şi 52 – Ce putem face pentru a îmbunătăţi relaţia cu partenerul?

XX) EU ŞI PROPRIA MEA DEZVOLTARE

Lecţiile 53 şi 54 – Putem fi creativi?
Lecţiile 55 şi 56 – Este posibil controlul stresului?
Lecţiile 57 şi 58 – Cum te poţi cunoaşte mai bine?
Lecţiile 59 şi 60 – Cum să folosim creativ cunoştinţele de psihologie?
Psihologie lecţie demonstrativă 5

Din lecţia 1, care este o lecţie de introducere în fascinantul domeniu al

psihologiei, am selectat câteva fragmente referitoare la ajutorul
pe care ni-l poate acorda psihologia în viaţa de zi cu zi.

Cum pot fi folosite cunoştinţele de psihologie

în viaţa cotidiană?
Încearcă, riscă, apoi apreciază. Caută ce este potrivit şi important pentru tine. Nu fi
lipsit de simţ critic, străduindu-te să amâni aprecierile pentru mai târziu.
Vezi, chiar în felul acesta poate fi folosită psihologia în fiecare zi! Analiza concretă
a propriilor aşteptări şi a altora este un excelent antrenament, permiţând menţinerea
controlului raţiunii şi confortul emoţional.
Iar acum să trecem la elemente concrete, luate din experienţa noastră. Îţi sugerez să
depui efort şi perseverenţă în stimularea imaginaţiei şi în elaborarea exemplelor din
viaţa personală.

Exemple (C):
¾ Te trezeşti de dimineaţă cu convingerea profundă că astăzi n-o să-ţi reuşească
nimic. Păstrezi amintirea neclară a unor vise care te-au chinuit în timpul nopţii.
Resimţi dureri somatice care te supără. Nici oglinda nu este „generoasă” –
nu pari suficient de asemănător cu persoanele de pe copertele unor reviste.
Astăzi ţi se poate întâmpla oare ceva important? Plictis, rutină, grabă.
¾ În tramvai te simţi străin. Lângă tine observi mulţimea anonimă, tu însuţi eşti
extrem de singur. Oamenii ţi se par ostili, agresivi. Simţi aversiune, teamă,
poate chiar repulsie. Vrei să pleci de aici cât mai repede.
¾ Putem imagina un alt scenariu. Te întâlneşti pe stradă cu un prieten pe care
nu l-ai văzut de mult. Ţi se pare că, pe parcursul conversaţiei, el este deosebit
de nepoliticos. Manifestă tot timpul o atitudine de superioritate, îţi povesteşte
despre succese spectaculoase. În general, nu te ascultă, ignorând încercările
tale de a stabili o bună comunicare. Când, în final, pleacă, te simţi mai mic,
mai prost, mai urât şi mai neajutorat...
Ce poţi face în fiecare caz? Pur şi simplu, totul! Fii atent. Înţelegând, cunoscând mai
multe lucruri, văzând problema în ansamblu, ai mai multe posibilităţi de opţiune.
Responsabilitatea ta în faţa vieţii, cu dificultăţile şi bucuriile ei, devine mai profundă.
Cu alte cuvinte, tu însuţi admiţi existenţa unor greutăţi sau cauţi calea de a te elibera
de ele. A fi responsabil pentru calitatea vieţii poate părea împovărător. Această
împovărare constă în resimţirea sentimentului de vinovăţie atunci când, în pofida
creşterii conştiinţei şi a nivelului de cunoştinţe, continuăm să facem greşeli. Te asigur
însă că acestea sunt greşeli de altă natură, iar caracteristica umană de a greşi şi de a
nu fi perfecţi trebuie înţeleasă de la început, pentru a nu aluneca într-o megalomanie
nocivă.
6 lecţie demonstrativă Psihologie

Aşadar, cum putem beneficia de cunoştinţele de psihologie în situaţiile prezentate

în exemplele anterioare?
Cred că este greu să efectuăm o clasificare sau să elaborăm anumite ierarhii în folosirea
acestor cunoştinţe. Le voi prezenta pe acelea care îmi par deosebit de utile.
În situaţiile expuse anterior îţi poţi îmbunătăţi confortul psihic. Când cunoşti
legităţile care ne guvernează emoţiile, modalităţile de identificare a acestora, de
comunicare, precum şi strategiile de dobândire a autocontrolului, ca şi mecanismele
de reacţie, îţi va fi mai uşor să te dirijezi în mod conştient şi să construieşti o
situaţie pentru a obţine o stare afectivă optimă. Aici îţi pot fi de folos unele tehnici
de autopsihoterapie, elemente de psihogimnastică, exerciţii ale corpului, precum şi
tehnici de comunicare.
Cu ajutorul psihologiei poţi învăţa să te înţelegi mai bine pe tine şi pe ceilalţi.
Cunoscând mecanismele motivaţionale, ca şi teoriile dezvoltării personalităţii, vei
putea răspunde mai bine la întrebarea „De ce?”. De ce procedezi astfel, de ce receptezi
lumea emoţional tocmai în acest fel? De ce ceilalţi îţi apreciază viaţa astfel? De ce
fac oamenii asemenea opţiuni? Etc. Răspunsurile pot constitui rezultatul încercărilor
de a analiza comportamentul uman la un nivel general şi, fireşte, pe baza anumitor
teorii, despre care am vorbit mai înainte.
Îţi poţi corecta, de asemenea, atitudinea faţă de propria persoană. Înţelegând
necesitatea autoacceptării, vei putea încerca să accepţi şi să apreciezi propriul mod de
a fi. Folosind, de exemplu, tehnicile autoafirmării, analizându-ţi vocaţia, cunoscând
analiza tranzacţională, îţi va fi mai uşor să te accepţi aşa cum eşti, păstrându-ţi
judecata sănătoasă, realismul şi independenţa în autoapreciere.

Îţi poţi corecta propriile reacţii faţă de ceilalţi oameni. Reflecţiile mai profunde
asupra a ceea ce se întâmplă în realitate între persoane, în diferite situaţii, reflecţii pe
care ţi le detaliază teoria comunicării interpersonale, îţi vor permite să optimizezi
contactele tale cotidiene şi să te pregăteşti pentru discuţii de importanţă crucială în
viaţa ta. Îţi vor permite totodată şi îţi vor înlesni considerabil adoptarea unor decizii
înţelepte de întrerupere a unor legături cu anumiţi oameni şi de cultivare a altora.
Rezumând, cunoştinţele de psihologie permit:
– cunoaşterea;
– ameliorarea a ceea ce este nefavorabil pentru individ;
– atenuarea lipsurilor;
– dezvoltarea şi promovarea a ceea ce este benefic din punctul de vedere al
individului;
– prevenirea apariţiei tulburărilor.
Astfel, pot fi dobândite şansele de a exercita o influenţă mai mare asupra vieţii
proprii.
Psihologie lecţie demonstrativă 7

Aceste acţiuni sunt numite în limbaj specific: diagnoză, terapie, ameliorare şi stimulare
a dezvoltării, profilaxie.
Psihologia se centrează asupra omului în mediul său înconjurător, asupra omului ca
personalitate. Ne analizează pe noi, oamenii, la nivel individual, la scară personală. Se
interesează de fenomene tipice şi de excepţie. Se concentrează asupra unor probleme
dependente de natură şi de cultură. Pe noi, psihologii, ne fascinează evoluţia umană
în timp, la nivelul individului şi al speciei.

i Psihologia contemporană ne tratează ca fiinţe deosebite, irepetabile, unice

în felul lor.

Cercetătorul şi persoana cercetată sunt oameni care beneficiază de aceleaşi drepturi,

doar aparent această relaţie pare că nu are la bază parteneriatul dintre ei.
Gândeşte-te cât de greu este să fii obiectul analizei efectuate de tine însuţi. Cât de
greu este să răspunzi complet şi sincer la întrebări privind propriile atitudini şi la noi
modalităţi de lucru asupra propriei persoane.
Te rog să îţi analizezi conduita cu modestie. Este indicată o atitudine raţională şi
echilibrată când încerci să răspunzi onest la întrebarea cu privire la scopurile tale. Cui
servesc cunoştinţele şi abilităţile tale? Nicidecum intenţiei de manipulare, care este
expresia existenţei unor complexe profunde, şi nici realizării aspiraţiei bolnăvicioase
de a dobândi puterea, în locul cultivării legăturilor bazate pe deschidere, pe încredere
şi pe iubire.
A sosit momentul pentru exerciţii practice. Ne străduim să observăm cum acţionăm
asupra noastră înşine, fără a nedreptăţi pe cineva. Îţi aminteşti prima situaţie prezentată?
Se referea la o zi care începea prost, la dimineaţa care anunţa că nu ne va fi bine toată
ziua. Dacă nu îţi mai aminteşti, întoarce-te la exemplul respectiv. Ce strategie oferă
psihologia într-o asemenea situaţie?
Întrucât persoana umană este considerată o entitate psihofizică, putem spune că este
totodată trup, nu doar un „locatar” pasiv al unui anumit corp. O asemenea viziune
asupra omului implică afirmaţia că dispoziţia, stările sau afecţiunile trupului sunt strâns
legate între ele. Cercetările asupra fiziologiei organismului nostru indică existenţa
unor interconexiuni între soma şi psyche.
Cunoscând toate acestea, vei putea să treci dincolo de cercul absurd, care aleargă pe
propria orbită, şi să sesizezi în jur ceva optimist, constructiv. Starea ta de spirit se va
schimba în bine, dacă vei reuşi să te îngrijeşti în mod adecvat de propriul trup.
Îţi propun acum un exerciţiu. Sper că îl vei încerca cu prima ocazie, îl vei reţine şi îl
vei folosi cu succes.
8 lecţie demonstrativă Psihologie

e Exerciţiul 2: Schimbarea stării de spirit

Dacă te domină proasta dispoziţie, surescitarea sau somnolenţa, iar tu nu ai
timp, chef, energie sau cunoştinţe pentru a analiza cauzele acestei stări, poţi
încerca într-un mod simplu să obţii măcar o schimbare în bine, de moment, o
ameliorare.
Te rog să te ridici şi să deschizi larg fereastra. Stând cu picioarele depărtate,
respiră adânc. Nu uita să inspiri pe nas şi să expiri încet, pe gură. Străduieşte-
te să prelungeşti faza expiraţiei. Ascultă-ţi ritmul natural al propriului corp,
fii atent la ritmul şi la profunzimea respiraţiei. Încearcă să numeri de la unu la
zece inspiraţiile şi expiraţiile.
După un timp, mişcă uşor tălpile şi palmele. Gândeşte-te o clipă la forţa,
frumuseţea şi agilitatea lor. Iar acum freacă-ţi în mod hotărât, destul de puternic
şi de câteva ori faţa, ca şi când te-ai şterge cu un prosop după spălat. Fii delicat,
dar mişcările tale trebuie să fie ferme, pentru a resimţi căldura. Dacă mâinile
sunt reci, ar trebui mai întâi să le încălzeşti, frecându-ţi energic palmele. Acum
atinge-ţi cu vârful degetelor pielea capului. O poţi freca şi masa, imitând
mişcarea pe care o faci când îţi speli părul.
Ar fi posibil ca acum să încerci o anumită schimbare. Dacă însă îţi place
exerciţiul şi te simţi bine, continuă, urmărind instrucţiunile.
Ridică-te. Freacă-ţi energic cu palmele întregul corp. Începe de la cap şi
încheie cu tălpile. Când acţionezi în felul acesta, te rog să gândeşti cu căldură,
cu respect şi simpatie la întreaga ta structură fizică, spirituală şi psihică. Dacă
vrei, execută 10-15 sărituri rapide. Dacă îţi place, accelerează ritmul şi execută
sărituri mici, dar energice. Aterizează şi ridică-te cât mai elastic. Un terapeut cu
experienţă spunea adesea că nimeni nu se înalţă deasupra suprafeţei pământului
cu aceeaşi expresie a feţei cu care coboară după o clipă.
Dacă nu vrei să sari, încearcă să te apleci sau să-ţi roteşti
de câteva ori trunchiul. În toate etapele mişcării îţi poţi
folosi vocea: poţi fredona sau cânta. Este important ca
tot ceea ce faci să ţi se pară natural. Fă doar ceea ce
doreşti, acceptând în totalitate propriile reţineri. Termină
exerciţiul aşezându-te cu spatele pe podea. Sprijină-ţi
tălpile de podea şi îndoaie genunchii. Atinge-ţi fruntea
cu mâinile, apoi cutia toracică, abdomenul.
Nu-i aşa că te simţi mai bine decât la începutul exerciţiului?
Notează observaţiile tale. Poate doreşti să le împărtăşeşti cuiva în care ai
încredere sau să revii la ele ulterior.
Psihologie lecţie demonstrativă 9

Pentru a putea aplica cu succes tehnicile de psihologie, trebuie să

ne familiarizăm cu cele mai importante orientări, teorii şi noţiuni ce
caracterizează acest domeniu. Astfel, în cursul nostru, exerciţiile practice sunt
însoţite în mod accesibil de succinte prezentări teoretice. Spre exemplificare
am ales un fragment din lecţia 8, intitulată „De ce unele forme de apărare
împotriva stresului sunt ineficiente?”.

Tipurile mecanismelor de apărare

Apărarea perceptivă

Se mai numeşte şi apărare bazată pe percepţie. A fost observată şi descrisă pentru

prima dată de Bruner şi de Postman. Aceasta constă în perceperea greoaie a stimulilor
de care se leagă emoţiile neplăcute. Ca urmare, se prelungeşte timpul de reacţie sau
se produc schimbări calitative în operaţiile de redare ale memoriei, ca şi când creierul
uman s-ar apăra singur în faţa unor stimuli nedoriţi. Primele experimente s-au referit
la citirea cu glas tare a unor expresii vulgare plasate printre cuvinte fără referire la
vreun tabu social, neutre.

Apărarea perceptivă poate lua, în caz extrem, forma activităţii oarbe, ceea ce depăşeşte
deja graniţa dintre normal şi patologic. Un asemenea fenomen s-a observat la soldaţi
şi la persoane civile în timpul războiului, când, în ciuda analizatorului vizual absolut
funcţional, nu vedeau, în general, scene drastice. S-a observat o asemenea reacţie, de
asemenea, la evreii obligaţi să privească torturarea semenilor lor.

Refularea

Refularea apare în cazul unor informaţii contradictorii, cu privire la aceleaşi fapte.

Folosind-o, omul nu sesizează şi nici nu-şi aminteşte problemele sau trăirile neplăcute.
Persoana refuză gândurile legate de neplăcerile care o aşteaptă. Refuzul poate viza
totodată amintirile neplăcute. În raport cu
trăirile şi faptele neplăcute şi plăcute, le
ignorăm pe cele dintâi. Acest mecanism se
observă deseori la persoanele care suferă
de isterie. Se pot constata la ele amnezii
întinse – „fâşii” ale lipsei de memorie –
cuprinzând fapte neplăcute, care rănesc.

Persoana care refuză anumite fapte şi

întâmplări nu îşi aminteşte, nu îşi poate
aminti, în general, cuvinte sau compor-
tamente concrete. Un exemplu de refulare
îl constituie uitarea pedepselor neplăcute
şi dureroase, uneori drastice, din timpul copilăriei, fiind reţinute amintirile plăcute
din cadrul legăturilor generale cu membrii familiei.
10 lecţie demonstrativă Psihologie

Estomparea

Cum am afirmat mai sus, o persoană poate deforma informaţiile care îi pot provoca
emoţii neplăcute. Aceasta este conştientă de existenţa anumitor experienţe, îşi dă
seama că a existat ceva, că cineva a spus ceva, că întâmplarea a avut un caracter
neplăcut, dar deformează informaţiile pentru a diminua acest aspect neplăcut.

Estomparea ia forma unei parţiale refulări, mai puţin intense şi ceva mai moderate.
De exemplu, cineva, după un accident rutier, fiind conştient, redă amintirile, relatează
evoluţia întâmplărilor, atenuând semnificativ dramatismul situaţiei.

Negarea

Acest mecanism este aproape identic cu refularea, dar se referă la situaţia în care
subiectul nu operează cu amintirea neplăcută, plăcută sau indiferentă a unei trăiri
concrete, ci tratează evenimentele neplăcute ca şi când n-ar fi avut loc, în general,
acestea neajungând la conştiinţa lui. Nu conştientizează informaţiile negative.

Negarea este un fel de refulare, dar se manifestă atunci când nu putem atenua
nimic, nu putem pune nimic pe „talgerul opus” în vederea asigurării unor beneficii
emoţionale. Am traversat doar o trăire de care nu vrem să ţinem seama, nu ne-o
amintim, pentru a diminua emoţia generată.

Proiectarea

Proiectând, atribuim altor persoane vina sau răspunderea pentru greşelile şi eşecurile
noastre. Acest fenomen este definit în mod obişnuit „căutarea unui ţap ispăşitor”.
Când nu poţi face ceva, totdeauna sunt de vină ceilalţi, cei răi: profesorii, părinţii,
şefii, colaboratorii.

Un tânăr pe care îl cunosc nu poate merge cu bicicleta, şi asta tocmai din cauza
bicicletei. Deprinderile lui sunt fără reproş, dar bicicleta nu este bună de nimic.
Notele proaste la şcoală sunt puse tot pe seama celorlalţi.

Suntem în stare să le atribuim celorlalţi chiar şi trăsături şi atribute personale, pe care

noi înşine nu le acceptăm. Observăm enervarea cuiva absolut liniştit atunci când noi
suntem încordaţi şi nu ne place deloc acest lucru. Un astfel de comportament poate
fi definit ca proiectare când, de exemplu, cineva ne atrage atenţia pe un ton ridicat,
spunându-ne: De ce ţipi?!

Coleman consideră că proiectarea este o sursă de închipuiri maniacale şi apare ca

urmare a proiectării ostilităţii noastre faţă de ceilalţi asupra mediului social. La fel se
întâmplă în cazul unei mari intensităţi a încordărilor neacceptate şi neconştientizate
cu caracter sexual. Perceperea la cei din jur a unui comportament provocator din
punct de vedere erotic reprezintă adesea expresia proiectării propriilor stări.
Psihologie lecţie demonstrativă 11

Intelectualizarea

Intelectualizarea constă în tratarea trăirilor, a întâmplărilor şi a faptelor noastre

ca fenomene pe deplin obiective. Receptându-le, ne dăm seama de dimensiunea lor
informativă, intelectuală, raţională, dar facem abstracţie totală de emoţiile pe care le
declanşează. Nu conştientizăm nici un fel de sentimente asociate lor. Fireşte, aceasta
se referă mai mult la propriile sentimente decât la emoţiile observate la ceilalţi
participanţi la evenimente. Se supune intelectualizării, de exemplu, un tânăr furios şi
umilit, care tocmai şi-a pierdut slujba şi care prezintă această întâmplare absolut rece,
cu rigoare şi fără pasiune, fără a comunica nimic din ceea ce simte şi fără a pătrunde
vreun moment în sfera propriilor afecte.

Îţi poţi imagina cât de tulburată este o femeie care, la un compliment fin, făcut de o
cunoştinţă nouă, reacţionează prin a reţine că aceasta a folosit şaisprezece cuvinte,
dintre care unul în franceză, iar conţinutul lor se referea la o specie de floare, fără a-şi
aminti însă nimic din ceea ce a simţit în acel moment.

Izolarea

Mecanismul izolării interioare are ca esenţă imposibilitatea de a confrunta

convingerile personale cu propriile acţiuni, care nu concordă cu acestea, dar pe care
le dorim. Ţinem foarte mult să separăm valoarea pe care o susţinem de comportarea
concretă, care ne atrage în mod deosebit. Izolarea este un mecanism care constă într-
un fel de „minciună inconştientă”, în săvârşirea fără tresărire a faptelor pe care le
considerăm rele, reprobabile, oarecum într-un mod izolat de ansamblul convingerilor
noastre, absolut în afara autocontrolului. S-ar putea spune că acest mecanism redă
cu fidelitate conţinutul expresiei populare referitoare la nepotrivirea dintre teorie şi
practică.

De exemplu, promovez egalitatea în drepturi a speciei umane, dar îi urăsc pe evrei;

consider că proprietatea privată este sfântă, dar fur; doresc cu orice preţ să pierd în
greutate, dar mă îndop de zor. Uneori săvârşeşti asemenea fapte fără a-ţi da seama
deloc de existenţa contradicţiei dintre ceea ce declari şi ceea ce faci.

Nu este vorba aici de o înşelătorie obişnuită, ci, mai curând, de o profundă şi inconştientă
automistificare, de orbirea în faţa contradicţiei, de fuga din faţa confruntării.
12 lecţie demonstrativă Psihologie

Scopul cursului nostru este ca fiecare dintre voi să ajungă să se accepte pe

sine. A te iubi pe tine însuţi înseamnă mulţumire de sine, simpatie şi respect
faţă de propriul EU. Important este să încerci prin toate mijloacele, chiar
dacă n-ai făcut acest lucru până acum, chiar dacă ţi se pare puţin cam
greu, să te descoperi şi să te autoaccepţi. Iată câteva exerciţii cuprinse în
lecţia 12 („Cum ne autoapreciem?”) care-ţi propun acest lucru.

Totul este minunat, dar ce putem face, de vreme ce în viaţa noastră de până acum nu
am reuşit să atingem un nivel atât de înalt al propriei valori, încât să trăim satisfacţia
deplină şi să acţionăm constructiv? Una dintre posibilităţile prezentate în literatură
constă în încercarea de a ne supune procesului de autoperfecţionare. Să vedem
ce spun despre aceasta specialiştii:
(...) Autoperfecţionarea sau, cu alte cuvinte, dezvăluirea reală constituie atât un
indiciu al unei personalităţi sănătoase, cât şi atingerea unei personalităţi sănătoase.
Dezvăluirea semnifică revigorarea felului de a fi tu însuţi, ceea ce presupune curaj,
curajul de a fi.
Cunosc oameni care mai degrabă ar muri decât să se lase cunoscuţi. Şi, într-adevăr,
se întâmplă ca unele persoane să moară atunci când îşi dau seama că există mari
şanse ca ceilalţi oameni să le poată cunoaşte.
Vorbind despre faptul că dezvăluirea personală constituie un simptom al personalităţii
sănătoase, mă gândesc la faptul că persoana care îşi dezvăluie multe alte proprietăţi,
care atestă o personalitate sănătoasă, manifestă totodată capacitatea de a deveni
absolut cunoscută de cel puţin o altă persoană, având rol important în viaţa ei.
Afirmând că dezvăluirea personală semnifică atingerea unei personalităţi sănătoase,
mă refer la faptul că eul persoanei se dezvoltă doar atunci când comunică în mod
deschis cu eul celorlalţi oameni, încetând a se dezvolta atunci când este cenzurat.
Ce ai de făcut cu toate acestea? Este posibil ca acceptarea de sine, în cazul tău,
şi sentimentul propriei valori să nu fie afectate de nimic? Ar fi grozav! Dacă tu
însuţi identifici metode eficiente de acceptare necondiţionată a sinelui, te rog să le
împărtăşeşti partenerului tău de discuţie.

e Exerciţiul 7: Iubeşte-te pe tine însuţi!

Te rog să citeşti afirmaţiile de mai jos cu voce tare, dacă poţi chiar în prezenţa
partenerului tău de discuţie. Dacă nu doreşti sau nu poţi face asta, citeşte-le
singur, cu voce tare, şi, după fiecare propoziţie, uită-te într-o oglindă mare.
Începem:
Dragostea este o atitudine pozitivă faţă de tine însuţi.
Dragostea este locul de unde descinzi, baza existenţei tale.
Dragostea înseamnă să-l accepţi pe celălalt aşa cum este şi aşa cum nu este.
Dragostea este confirmarea unităţii care există deja.
Este bine să conştientizezi că poţi accepta de la ceilalţi atât cât eşti disponibil să oferi
tu însuţi. Adesea, oamenii au o părere atât de proastă despre ei, încât, în general, uită
ce înseamnă dragostea de sine. Ce înseamnă o asemenea iubire?
Psihologie lecţie demonstrativă 13

A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te lăuda şi a exprima verbal admiraţia faţă de tine.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi accepta toate acţiunile.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi face bucurii fără sentimentul vinovăţiei.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi iubi trupul şi a-ţi admira frumuseţea.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi oferi ceea ce doreşti, cu sentimentul că meriţi acest
lucru.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi permite să ai parte de reuşite.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă să le permiţi celorlalţi să vină spre tine, să nu accepţi
singurătatea.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te conduce după propria intuiţie.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi crea în mod responsabil propriile principii.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi sesiza propria perfecţiune.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi atribui merite pentru ceea ce ai făcut.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te înconjura de ceea ce este frumos.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi permite să trăieşti în belşug, nu în sărăcie.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te înconjura de mulţi prieteni.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te recompensa şi a nu te pedepsi niciodată.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a avea încredere în tine.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te hrăni cu mâncare bună şi cu gânduri bune.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te înconjura de oameni a căror prezenţă îţi face bine.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te bucura de activitatea sexuală.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a accepta să ţi se facă deseori masaj.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a te considera egal cu ceilalţi.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a putea să ierţi.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a admite tandreţea.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă să te consideri autoritate pentru tine însuţi.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi dezvolta impulsurile creative.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă să te simţi bine mereu.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă să-ţi vorbeşti cu blândeţe şi sensibilitate.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă să devii propriul stăpân interior, care se acceptă pe sine.
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a transforma toate gândurile negative în gânduri
pozitive.
Cred că înţelegi despre ce este vorba – pentru a găsi iubirea, nu trebuie să porneşti în
căutarea ei dincolo de tine!

i
Mai întâi trebuie să simţi că te iubeşti pe tine, înainte de a simţi cu adevărat că
te iubeşte altcineva. Acesta este lucrul cel mai important. Şi nu uita că dragostea
aceasta nu se stinge, ea este forţa motrice a întregii vieţi.

Cum te simţi acum? Ar fi nefiresc dacă ai accepta în mod egal toate elementele acestei
enumerări. Cred că fiecare dintre noi îşi are propriul spaţiu al intoleranţei, chiar şi acolo
unde se impune un limbaj afirmativ. Unora le este foarte apropiată această metodă, alţii
consideră că ea poate fi acceptată doar într-un context foarte intim. Dacă te irită însă toate
elementele ei, înseamnă că este vorba despre un simptom cât se poate de neliniştitor.
14 lecţie demonstrativă Psihologie

e Exerciţiul 8: Mă pot îndrăgi!

Pentru a încheia cu bine călătoria noastră prin „ţinutul Autocunoaşterii”,
îţi propun un exerciţiu – pe care insist să-l faci – destinat antrenamentului
interpersonal.
Mai întâi asigură-ţi un auditoriu experimentat. Trebuie să fie cel puţin trei
persoane. Roagă-le să asculte cu atenţie instrucţiunile exerciţiului. Ele
trebuie să bată din palme, să chiuie şi să-şi exprime admiraţia sinceră faţă
de toate aspectele ce vor fi enumerate.
Sarcina ta este de a încheia rapid seria de propoziţii nefinalizate de tipul:
– Mă entuziasmez de mine, când....
– Pot să mă bazez întotdeauna pe......
meu.
– Mă ador când.....
– Sunt excelent în....
– Îmi reuşeşte de minune să....
– Îmi place foarte mult la mine....
– Sunt mândru de mine, când.....
– Sunt extraordinar în......
– Nu m-am înşelat niciodată în privinţa......
meu.
Cel mai bine este să reacţionezi repede,
fără nici un fel de pregătire anterioară.
Nu trebuie să-ţi justifici enunţurile, să-ţi
argumentezi entuziasmul, să-ţi justifici
mândria! În timp ce vorbeşti, publicul tău
nu trebuie să întrebe nimic, trebuie să fie
încântat, fără spirit critic!
Vorbeşte cât mai mult, cel puţin trei minute. Poate reuşeşti să relatezi despre
admiraţia faţă de tine ceva mai mult! Vei vedea că în timpul exerciţiului
vei începe să resimţi emoţii adevărate. După ce vei trece de etapa de jenă,
de ruşine, se va instala o bucurie copilărească. Îţi doresc să te distrezi
copios!
Propun, de asemenea, principiul reciprocităţii, în cadrul acestui exerciţiu. Ar
fi bine pentru voi toţi să vă schimbaţi rolurile. Veţi avea şansa să vă simţiţi
mai bine împreună, naturali şi în siguranţă.
Mai am pentru tine încă o idee asupra căreia te-aş invita să meditezi:
În adâncurile sale profunde, omul ştie doar că ştiinţa lui nu este decât o mică
insulă pe un ocean nemărginit, cu trasee încă neumblate. Întrebarea existenţială,
adresată celui care cunoaşte, sună în acest caz: oare acesta iubeşte mai mult
insula mică a ştiinţei sale sau marea tainelor nemărginite? (K. Rahner)
Psihologie lecţie demonstrativă 15

Din lecţiile 13-14 („Autonomie şi dependenţă în existenţa omului”) am

ales fragmentul de final al lecţiei, pentru a vă exemplifica modul în care se
realizează rezumate ale conţinuturilor mai dificile. În cazul unor astfel de
conţinuturi, finalul lecţiei poate fi prevăzut cu citate celebre relevante, care fac
materia mai captivantă şi mai comprehensibilă. Este important să învăţăm din
concluziile la care au ajuns marii înţelepţi al lumii ...

e Exerciţiul 13: „Salvarea” mea proprie

Discută neapărat cu cineva despre amintirile şi reflecţiile tale, care apar pe
parcursul lecturii. Aminteşte-ţi momentele importante şi dificile, în care ai avut
nevoie de ajutorul celorlalţi, precum şi cele în care tu însuţi ai acordat ajutor.
Povesteşte despre contextul social al acestor întâmplări. Te rog să foloseşti în
discuţie factorii care au fost prezentaţi în cadrul cursului.
După o asemenea introducere, organizează o discuţie serioasă, pe tema Ce anume
ne determină să acordăm ajutor în caz de accident şi ce anume face dificilă
o asemenea decizie? Interlocutorul trebuie să-şi bazeze opinia pe întâmplări
autentice, cel mai bine pe întâmplări la care a participat el însuşi.
Şi de data aceasta poţi să trimiţi aceste reflecţii ca temă pentru acasă.

Teoriile atribuirii – rezumat

Este important să facem acum o scurtă şi clară trecere în revistă a conţinutului acestor
teorii.
Prin intermediul procesului atribuirii desprindem concluzii referitoare la ceilalţi oameni
şi la cauzele comportamentelor acestora. Modul nostru de a-i percepe pe ceilalţi este
influenţat de factori ca:
– prima noastră impresie;
– imagini stereotipe despre diferite grupuri;
– înclinaţia de a ne aştepta la coerenţă sau consecvenţă.
Suntem înclinaţi să facem atribuiri predispoziţionale, bazate pe însuşirile unui
anumit individ, mai frecvent decât atribuiri situaţionale, bazate pe factorii de mediu.
Această înclinaţie este considerată drept eroare de atribuire.
Teoria atribuirii precizează faptul că ni se dezvoltă atât atitudinea realistă faţă de
lume, cât şi atitudinea de reglementare. Aceste atitudini conferă sens evenimentelor
din viaţa noastră, făcând posibilă prevederea şi modificarea lor. Acest aspect este
legat de căutarea activă a informaţiilor. Suntem înclinaţi să analizăm convenţional
cauzele situaţionale şi să punem abaterea de la norme pe seama unor cauze
predispoziţionale, interne.
Întăririle externe pot modifica activitatea determinată de o motivaţie internă, în
condiţiile existenţei unei recompense.
Conţinutul expus în acest caiet a fost adesea foarte încărcat şi, probabil, din cauza
aceasta, mai greu de asimilat. Dar, dacă motivaţia ta este suficientă, vei reuşi, cu
siguranţă, să faci anumite eforturi, pentru a ajunge la rezultate importante pentru tine.
Ce ai aflat astăzi despre tine? S-au îmbogăţit cunoştinţele tale despre mecanismele
generale ale manifestării umane?
16 lecţie demonstrativă Psihologie

În continuare, îţi voi prezenta câteva citate, care reprezintă un material suplimentar,
asupra căruia îţi recomand să reflectezi.
Blândeţea este consecinţa şi semnul modestiei interioare. (…) Cine sunt cei săraci
cu duhul? Cei care îl laudă pe Dumnezeu când fac ceva bun, dar se acuză pe sine
când fac ceva rău. (J. Loew)
Soarta are rolul vântului care ne împinge repede în faţă sau ne azvârle înapoi,
eforturile şi acţiunile noastre nefiindu-ne de mare ajutor. Ele au rolul de vâsle:
mânuindu-le ore în şir ne deplasăm o bucată în faţă, dar o bruscă adiere de vânt
ne împinge la fel de departe în spate. Dacă vântul este prielnic, atunci înaintăm
atât de repede, încât nu mai avem nevoie de vâsle. (A. Schopenhauer)
În viaţă este ca la jocul de şah: ne facem un plan; el depinde însă de ceea ce
intenţionează să facă adversarul, iar în viaţă, destinul. De aceea, cel mai des
planul nostru suferă mari modificări, iar pe parcursul realizării lui este vizibil
doar în contururi generale. (A. Schopenhauer)
Când un om reprezintă ceva în ochii tăi, pune-i piedici în toate dorinţele şi
intenţiile lui. Dacă valoarea lui este reală, va reuşi să le depăşească sau să le
ocolească. (Stendhal)
Lumea în care trăieşte fiecare om depinde în primul rând de felul în care ea este
înţeleasă; în funcţie de intelect, ea este săracă, fadă, plată sau bogată, interesantă,
plină de sensuri. (A. Schopenhauer)
Să fim doar simpli şi mai puţin vanitoşi, să credem mai întâi în sentimentele pe
care le aflăm în noi şi, restaurând valorile umane naturale, ne vom elibera de
ilegalitatea pe care a adus-o progresul civilizaţiei. (J. J. Rousseau)
Sper că ai petrecut eficient timpul. Trebuie să fii mulţumit pentru efortul pe care
l-ai făcut. Îţi mulţumesc foarte mult pentru atenţia acordată. Te aştept la următoarea
întâlnire!
Psihologie lecţie demonstrativă 17

Ce ne „spun” ceilalţi din priviri? Cum putem „vorbi” cu ochii? Simplu, totul
este să ştim ce anume ne relevă cercetările de specialitate despre semnalele pe
care le putem transmite prin intermediul comunicării nonverbale. Rezultate ale
cercetărilor întreprinse în domeniul psihologiei ne sunt prezentate în fiecare
lecţie a cursului nostru. Iată în continuare un fragment din lecţia 18, numită
„Cum să foloseşti şi cum să interpretezi adecvat mimica şi vocea?”.

Ne vom ocupa acum de analiza detaliată referitoare la ceea ce poţi comunica prin
intermediul corpului, pornind de la o serie de cercetări. Aceste indicaţii sunt uneori
evidente, alteori surprinzătoare. Te rog să nu le consideri „reţete” şi să fii conştient
încă de la început de complexitatea întregii situaţii.
Ochii tăi „vorbesc” şi ştii acest lucru. Observă câte mesaje verbale cuprind expresiile
următoare: „ochi în ochi”, „a lăsa ochii în pământ”, „a nu privi direct în ochi”, „a pune
ochii pe cineva”, „a privi pe cineva cu ochi răi”, „privire de bou”, „ochi de căprioară”,
„a se uita ca viţelul la poartă nouă”, „a privi ca mâţa-n calendar”.
Ochiul poate ameninţa ca o puşcă încărcată şi fixată să tragă, poate insulta ca
fluierăturile sau ca lovitura. Într-o altă stare de spirit, iradiind de bunăvoinţă, reuşeşte
să te facă să-ţi tresalte inima de bucurie – afirmă poetul R. W. Emerson.
Aşadar:
• Contactul vizual îţi permite să stabileşti relaţii reciproce cu persoane necunoscute,
fiind necesar în întâlnirile cu persoanele pe care tocmai le cunoşti.
• Privind des pe cineva, îi comunici simpatie, îndeosebi dacă frecvenţa privirilor
poate fi comparată cu privirea adresată altor persoane din grup.
• Evitând să priveşti pe cineva cunoscut anterior, îi transmiţi lipsa ta de simpatie.
• Dacă doreşti să subliniezi importanţa a ceea ce spui, indiferent dacă pentru
receptor este un conţinut pozitiv sau nu, priveşte-l în ochi – de exemplu, când
lauzi pe cineva, îl lauzi şi mai mult privindu-l în ochi, iar când pedepseşti pe
cineva, pedeapsa devine mai blândă dacă nu menţii contactul vizual.
 18 lecţie demonstrativă Psihologie

• Dacă doreşti să stârneşti o reacţie de evitare, care poate consta, de exemplu, în

părăsirea încăperii, poţi obţine acest lucru prin aţintirea privirii spre cel care
doreşti să plece, întrucât privirea liniştită şi permanentă este pentru noi extrem
de deprimantă, creează situaţii de neînţeles, absurde pentru receptor, generând
o reacţie care decurge din simţul ameninţării.
• Contactul vizual este recompensator pentru o persoană necunoscută, când
îi oferi semnale suplimentare – mimice, pantomimice –, pe care aceasta le
poate interpreta ca adecvate faţă de situaţia respectivă, creând şansa pentru
aprofundarea relaţiei.
17 (18-19) Privirea, în cazul animalelor, este un semnal de ameninţare. În multe culturi
funcţionează teama în faţa magiei „ochiului rău”, însoţită de tabuul larg respectat
al contactului vizual insistent. Nu uita, deci, că a te uita fix, într-o situaţie în care
nu trimiţi nici un fel de semnale suplimentare, poate stârni reacţia de fugă.
• Dacă vrei să-ţi menţii intimitatea, să nu permiţi dezvăluirea acesteia, ai alte
modalităţi.
Pentru a face imposibilă descifrarea unor informaţii transmise prin canalul
nonverbal, pentru a-ţi ascunde emoţiile autentice, poţi folosi expresia facială
caracteristică jucătorilor de poker. Este o expresie lipsită de caracteristici ale
oricăror emoţii şi de interes. Expresia lipsită de mimică, lipsa contactului
vizual în situaţii naturale, lipsa schimbării expresiei trupului în ansamblu
îl dezorientează pe observator. Pentru a nu furniza nici un fel de semnale,
emiţătorul ar trebui să aibă grijă să nu apară schimbări în privinţa forţei şi a
calităţii mişcării sau în atitudinea corpului. Creşterea ritmului sau a forţei de
mişcare, schimbarea poziţiei corpului constituie surse de informaţie. Ce crezi?
În ce situaţii ai putea folosi o asemenea indicaţie? O situaţie adecvată pare a fi
interogatoriul unei persoane reţinute şi acuzate pe nedrept sau jocul de bridge.
Ţie ce ţi se pare semnificativ?

e Exerciţiul 5: Oglinda
Acest exerciţiu se poate desfăşura într-o versiune „intimă” sau în grup. Sarcina
ta este să te supui unui experiment în care partenerul tău, observându-ţi expresiile
faciale, gesturile, mişcările, încearcă în acelaşi timp să le imite. Un preambul
al exerciţiului este stabilirea unei înţelegeri, în care vă angajaţi reciproc să nu
tindeţi conştient sau intenţionat să parodiaţi, ironizaţi sau ridiculizaţi.
Scopul este de a vă furniza reciproc un număr maxim de informaţii reversibile
pe tema expresiei faciale, a pantomimei, intonaţiei, precum şi – s-ar putea –
a unor elemente de proxemică. Acţionând în cadrul cuplului – împreună cu
partenerul de discuţie – sau alcătuind cupluri în cadrul unui grup, stabilim cine
anume este protagonistul şi cine oglinda.
Exerciţiul ar trebui să dureze cel puţin 5 minute, preconizând necondiţionat
orice activitate a persoanei care este imitată. Important este să nu uitaţi de
posibilitatea de a rosti enunţuri verbale. „Oglinda” trebuie să reproducă însă,
cât mai fidel cu putinţă, nivelul intonaţiei – mormăie în acelaşi ritm, menţinând
toate celelalte componente vocale, dar nu pronunţă cuvinte. În acest exerciţiu
are loc schimbarea rolurilor. Nu ar trebui să admiţi situaţia „asimetrică”, adică
să „foloseşti” o „oglindă” fără a-i fi ulterior, la rândul tău, „oglindă”. EU şi
OGLINDA sunt în acest joc roluri alternative.
Psihologie lecţie demonstrativă 19

Discutaţi despre toate, după ce terminaţi ambele exerciţii! Gândeşte-te în ce rol

te-ai simţit mai bine, mai sigur şi de ce? Ai aflat ceva nou despre tine şi la ce
anume se referă aceste informaţii? Care elemente
ale exerciţiului au fost neplăcute sau dificile
pentru tine şi de ce?
Nu uitaţi că sunteţi persoane adulte, iar acest joc
poate deveni sursa unor încordări inutile. Este bine
ca încă de la început să vă fie clar că exerciţiul
urmăreşte să reliefeze informaţii reversibile
în domeniul greu accesibil al comunicării
nonverbale. Vă rog să vă îngrijiţi de confortul
comun. Nu este uşor să fii „oglinda” cuiva, după
cum nu este uşor să conştientizezi propriile
mişcări, gesturi şi expresii! Nu-i aşa?

e Exerciţiul 6: Alter ego

Acest exerciţiu se va desfăşura aproape identic ca şi exerciţiul anterior
(„Oglinda”), dar redarea comportamentelor nonverbale nu este concomitentă.
Persoana în rolul de alter ego se gândeşte, la început, la expresiile tipice pentru
tine, la gesturi, mişcări, modul de a privi, voce, la distanţele adoptate şi abia
după un moment îşi prezintă spectacolul. Exerciţiul trebuie să fie precedat de
aceeaşi înţelegere ca şi cel anterior – intenţiile noastre nu tind să rănească pe
cineva, ci urmăresc construirea unei experienţe şi cunoaşteri noi.
Scopul comportării alter-ego-ului tău este de a-ţi oferi iarăşi cât mai multe
informaţii reversibile. Dar „alter ego-ul”, spre deosebire de „oglindă”, are ca scop
să te facă să vezi şi să manifeşti felul în care te comporţi în general, nu doar aici
şi acum, aşa cum s-a întâmplat anterior. Acum, partenerul tău reconstruieşte cât
poate de fidel o imagine proprie, prelucrată a comportamentelor tale nonverbale.
Ca şi mai înainte, trebuie să aibă loc schimbul de roluri. În cadrul unui anturaj,
această schimbare poate fi multiplicată.
Asemenea jocuri nu pot fi impuse, ci doar propuse. Multe persoane le acceptă cu
plăcere în cadrul cuplului şi mai puţin al grupului, dar beneficiul emoţional este
mai mare atunci când exersăm în grup. Nu uita că nu este vorba despre studii
ca la şcoala de teatru şi că nimeni nu se aşteaptă din partea ta la manifestarea
unor aptitudini actoriceşti! Aşteptăm unii de la alţii onestitate şi fair play, în
acord cu înţelegerea preliminară.

Cu aceste fragmente ale lecţiei 18 se încheie lecţia demonstrativă a cursului de

psihologie.

În speranţa că materialul prezentat v-a convins de accesibilitatea şi atractivitatea

cursului nostru,

vă aşteptăm să deveniţi cursant al Institutului nostru

înscriindu-vă la cursul de psihologie!
20 lecţie demonstrativă Psihologie

Temele pentru acasă din cursul de psihologie au un caracter specific; nu vei

primi calificative, ci doar aprecieri de specialitate. Şi, dacă doreşti cu adevărat
să te descoperi, este esenţial nu doar să efectuezi cu maximă conştiinciozitate
toate exerciţiile propuse în cadrul modulelor, dar şi să rezolvi şi să trimiţi spre
apreciere profesorului tău personal pe cel care ţi s-a părut cel mai incitant şi
corespunzător unei nevoi reale pe care o resimţi.

TEMA PENTRU ACASĂ 1 ŞI 2

Primul caiet al cursului de psihologie cuprinde un număr mare de exerciţii.

Ca temă pentru acasă, te rog să efectuezi unul dintre ele şi să mi-l trimiţi pentru
verificare. Aceasta va fi o dovadă a motivaţiei tale pentru învăţătură şi pentru efortul
de a lucra în direcţia dezvoltării personale.
Îţi voi trimite materialul înapoi, însoţit de observaţiile referitoare la acesta. Nu întârzia!
Cu siguranţă vei reuşi!
SUCCES!

Temele se rezolvă pe formularele speciale dispuse la sfârşitul fiecărui modul.