Randunelele au venit devreme acasa in acel an. Nu stie nimeni de ce.

Se zice ca au murit aproape toate

de dor in Africa, si cele care au mai ramas in viata si-au luat inima-n dinti si au venit acasa.

Dragostea tot a venit devreme in acel an. Se zice c-au adus-o randunelele cu ele. Se mai zice ca dorul
randunelelor care au murit ar fi fost strans intr-un ou si l-au adus sip e acela cu ele, si i-au facut un cuib
undeva in gura un bidon de lapte. Dar nimeni nu a gasit inca bidonul.

Alexandra nu auzise povestea randunelelor, dar a simtit ca s-a intamplat ceva. In orasul ei mic, toate s-
au schimbat, brusc. Pana atunci nu isi dadea seama cand se fac frunzele mari. A vazut de data asta. S-a
uitat atent la copaci. Erau atat de blanzi.. ca nici intr-un alt an. S-a gandit ca ar trebui sa se faca o
sarbatoare, intr-o dimineata, in care toata lumea de pe glob sa se ia de maini in jurul copacilor si sa le
zica multumesc, sa se roage cu totii pentru ei, sa creasca mari si sa fie sanatosi.. pentru ca ne sunt
parinti, sunt parintii nostri, ai stramosilor nostri, ai nepotilor nostri.. sunt parintii tuturor.

Sarbatoarea nu s-a intamplat, dar din acea primavara Alexandra a inceput sa faca o padure. A cumparat
un teren nu departe de oras, niste puieti de mesteacan si stejar si a inceput sa-I creasca. Se ducea acolo
de fiecare data cand era trista si le vorbea si ii mangaia.

Nicaieri prin apropiere nu vedeai copaci mai frumosi si mai blanzi ca ai Alexandrei. Pe-acolo treceau
randunelele in fiecare zi, sa se uite la minunea care se intampla clipa de clipa in sufletele copacilor si al
femeii si nu incetau sa se intrebe cum poate fi asta adevarat.

Cand nu era cu copacii, Alexandra era la muncea. Muncea intotdeauna. Ea zicea ca oamenii sunt facuti
pur si simplu. Cum e facuta si natura, sa existe si atat. Si zicea ca daca natura munceste in fiecare zi, ca
pasarile zboara intruna, ca copacii fac oxigen fara sa ceara salariu, ca norii trag zi de zi ploile dupa ei fara
facturi, si omul trebuie sa facca la fel. Natura nu vrea sa fi rasplatita, ea doar exista. Asa traia si
Alexandra.

Incepuse sa munceasca de cand era mica. Dar atunci muncea pentru bani. Ii placeau pe atunci rochiile
frumoase, covoarele moi, sapunul foarte hidratant, apa puternic mineralizata, masinile scumpe,
cinematografele cu scaune prea moi ,oamenii incredibil de bogati. A invatat bine. Mereu. A crescut mare
si s-a dus la facultate, dar tot muncea intre timp. Ii placea sa munceasca. Traia cu constiinta ca asa e
viata, muncesti, primesti bani, te distrezi, muncesti, te distrezi si asa credea ca o s-o duca intotdeauna.