testament.

Acte necesare:
● Actul de identitate al persoanei care lasă testamentul (testator)
● Actul de identitate al persoanei în favoarea căreia testatorul lasă testamentul (legatar)
● Actul de proprietate asupra bunurilor pe care testatorul le va lăsa prin testament.În
cazul în care testatorul se află în imposibilitatea de a se prezenta la biroul notarial din
cauza stării sale de sănătate, se va face menţiune de aceasta anterior actului, reliefându-
se şi abilitatea acestuia de a semna sau nu.
Definiţie. Caracter juridic şi cuprins

Testamentul este actul juridic unilateral, personal şi solemn, esenţialmente revocabil în timpul
vieţii defunctului, prin care acesta dispune de averea sa în tot sau în parte pentru timpul când va
înceta din viaţă.
În principiu, orice persoană capabilă are libertatea deplină de a dispune de bunurile pentru
timpul de după moartea sa în limitele şi după reglementările legale. La acest drept nu se poate
renunţa. Este nulă absolut o convenţie prin care o persoana se obligă să nu dispună de bunurile
sale prin testament.
În ce priveşte interpretarea dispoziţiilor din cuprinsul testamentului, care uneori pot fi obscure
sunt aplicabile dispoziţiile art. 977-985 C. civ. privitoare la interpretarea contractelor. Aşadar,
interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie făcută potrivit intenţiei reale a testatorului şi nu
după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.). Această intenţie reală a testatorului urmează
să fie decelată, pe cât posibil, din chiar conţinutul testamentului şi numai într-un plan secundar
din împrejurări exterioare acestuia. În caz de îndoială clauza se interpretează în favoarea
moştenitorilor legali, iar nu a legatarilor, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 983, pentru că
în acest caz debitorii sunt moştenitorii legali, ei datorând plata legatelor. Pe de altă parte se
consideră că succesiunea legală este regula iar cea testamentară excepţia, iar cine uzează
de excepţie trebuie să o facă de o manieră clară şi neechivocă. Interpretarea trebuie făcută
de aşa manieră încât să nu se anihileze regula potrivit căreia „când o clauză este susceptibilă
de două înţelesuri ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-
ar produce nici unul” (art. 978 C. civ.). Apoi, interpretarea clauzelor testamentare trebuie să se
facă coroborat, „unele prin altele” cum spune legiuitorul (art. 982 C. civ.).

Condiţiile de formă

Testamentul el este un act juridic solemn. Pentru ca testamentul să fie valid şi să producă
efecte juridice, testatorul trebuie să respecte condiţiile de formă prin care îşi exprimă voinţa.
Condiţiile de formă nu constituie un scop în sine. Legiuitorul caută prin intermediul lor să asigure
protejarea voinţei testatorului, având în vedere efectele sale de mare importanţă. Pe de altă
parte, aceste condiţii înlătură îndoiala asupra manifestării de voinţă a defunctului şi asigură
certitudinea în privinţa conţinutului dispoziţiilor testamentare. În dreptul nostru testamentul
verbal este lipsit de efecte juridice. Devoluţiunea testamentară este privită de asemenea
ca excepţia de la regulă. Regula este aceea a devoluţiunii legale, iar atunci dispoziţiile
defunctului trebuiau, prin formele prefigurate de legiuitor, să fie neechivoce şi să exprime cu
fidelitate manifestarea de voinţă a testatorului. Acestea sunt, aşadar, raţiunile pentru care,
ad validitatemm testamentul trebuie să respecte formele pe care legea le reglementează. În
principiu lipsa formei pe care normele legale o impun este sancţionată cu nulitatea absolută (art.
886 C. civ.).
Forma scrisă este obligatorie ad validitatem, indiferent de felul testamentului. Lipsa
testamentului în formă scrisă reglementată de lege face imposibiliă dovedirea lui, chiar şi
când testatorul nu a putut testa din cauză de forţă majoră sau pentru că o terţă persoană l-
a împiedicat. Aceeaşi este situaţia chiar în ipoteza în care se dovedeşte că defunctul şi-a
exprimat voinţa oral sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat.
Sancţiunea care intervine pentru nerespectarea condiţiilor de formă instituite de legiuitor –
fie a celor generale pentru toate testamentele, fie a celor cerute special pentru fiecare fel de
testament – este nulitatea absolută. În practica judecătorească s-au admis anumite atenuări ale
acestei sancţiuni. Astfel:
– un testament nul ca testament autentic sau secret poate fi valabil ca testament olograf;
– testamentul nul pentru vicii de formă dă naştere la o obligaţie morală pentru moştenitori. Din
această obligaţie derivă unele consecinţe: ea se constituie într-o cauza valabilă pentru o nouă
obligaţie juridică pe care moştenitorii şi-ar asuma-o printr-un act juridic separat; executarea
voluntară şi în cunoştinţă de cauză cu privire la caracterul ei moral nu dă dreptul la restituirea
prestaţiilor executate; executarea voluntară şi în cunoştinţă de cauză a acestei obligaţii este o
plată şi nu o donaţie;
– practica judiciară a extins aplicarea prevederilor art. 1167 alin. (3), privitoare la donaţii
şi la testamentele nule pentru vicii de formă. Nulitatea testamentului, deşi absolută, poate
fi înlăturată prin confirmare dacă moştenitorii execută voluntar şi în cunoştinţă de cauză
testamentul nul pentru vicii de formă, după moartea testatorului.
În cuprinsul testamentului se pot include acte juridice de naturi diferite. Sancţiunea nulităţii
pentru vicii de formă nu vizează acele acte juridice care pot fi efectuate şi în altă formă decât
cea testamentară.

Testamentele ordinare

În afara acestor condiţii generale de validitate, legiuitorul impune anumite forme speciale pentru
fiecare fel de testament. Testamentele sunt şi clasificate în funcţie de aceste forme. Există
astfel trei feluri de testamente:
– ordinare sau obişnuite, care se încheie în condiţii de normalitate. Acestea sunt: testamentul
olograf, autentic şi mistic sau secret;
– privilegiate sau extraordinare, care se încheie în anumite împrejurări excepţionale. Acestea
sunt: testamentul militarilor, cel făcut în timp de boală contagioasă şi cel maritim;
– forme simplificate, permise special de legiuitor.De exemplu, testamentele ce privesc depozite
de bani potrivit unor reglementări speciale sau cele ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
Aceste forme testamentare au valoare juridică egală. Funcţionează, aşadar, principiul
echivalenţei formelor testamentare. Forţa lor probantă este însă diferită. După ce s-a dovedit
existenţa testamentului în forma reglementată de legiuitor, oricare ar fi felul acestuia, efectul lui
juridic este acelaşi.