Sunteți pe pagina 1din 3

DIAVOLUL ANESTEZIST

De Hăşmăşan Gavril

Prin multe biserici frumoase de multe denominaţiuni am trecut în viaţa


mea, şi în fiecare te puteai bucura de prezenţa oamenilor şi a lui Dumnezeu. Dar
a fost ceva ce atunci când eram mai tânăr nu am observat, sau poate nu am băgat
de seamă din cauza lipsei de interes a mea personală. Era de fapt acea pasivitate,
indiferenţă, sau mulţumire de sine, ce mai târziu mi-a atras atenţia mai serios.

Nu înţelegeam de ce un creştin ascultă cu plăcere şi chiar cu interes o


predică frumoasă de-a preotului sau predicatorului, iar după ce iese afară uită
complet totul, şi îşi reia obiceiurile rele cu care a venit la biserică. Spun aceasta
pentru toate denominaţiunile, nu numai pentru unii sau pentru alţii, pentru că
dacă omul nu scoate pachetul de ţigări şi nu intră în primul bufet să se
răcorească, are alte metehne care îl ţine rob ( vorbe, clevetiri, comentarii, tv,
verde, sau multe altele ), şi pe care nu le văde decât la alţii, el fiind neatins.

Vorbeam cu mulţi despre acest aspect şi fiecare îşi dădea cu părerea după
ce lumină avea în această privinţă, şi de regulă niciodată cel întrebat nu era în
cauză, ci binenţeles alţii. Unii dădeau vina pe preot sau predicator că nu are
suficientă putere să mişte inimile şi să producă valul de pocăinţă cerut de
Scripturi, alţii învinuiau oamenii că nu sunt atenţi sau că sunt sătui. Eu le-am
explicat la unii că nu aceasta-i vina, vina este la noi toţi că nu mai vrem să
primim această hrană duhovnicească, sufletească, şi dorim ceva nou, deosebit,
care să atragă interesul, firea. În acest caz chiar şi un înger dacă ar vesti
Evanghelia, ar fi doar ceva deosebit, dar nimic vrednic de urmat. Învăţătura
trebuie practicată oricăt de puţin şti, nu trebuie strânsă învăţătură peste
învăţătură ci practică peste practică.

Un alt aspect era acela al absenteismului tot mai accentuat al creştinilor de


la biserici. Peste tot este aceeaşi problemă, creştinii nu se înghesuie la biserică
decât în cazurile deosebite de sărbătoare sau calamităţi, ceea ce nu este deloc un
lucru bun. Spunea cineva că nu prezenţa masivă a musulmanilor la moschei este
problema, ci absenţa creştinilor de la biserici şi avea mare dreptate.
Şi totuşi care este cauza absenţei creştinilor de la biserică, sau chiar dacă
merg, de ce nu rămân cu nici un lucru bun şi demn de urmat. Eu sunt convins că
este unul singur:

ANESTEZIA DIAVOLULUI

Scriptura ne avertizează încă de la început în cartea Genezei cap. 3 vers.15


‚iar tu îi vei înţepa călcâiul’. Deci cauza problemei a fost găsită şi identificată.

Mă uitam cu uimire la muşcătura paianjenului asupra victimei sale şi am


făcut o comparaţie între această înţepătură şi cea a diavolului. Amândoi întind
plase pentru prinderea prăzii, şi atacă fără milă victima prinsă în plasa sa, şi o
simplă înţepătură este de ajuns să provoace moartea, poate cea mai crudă a
victimei, după care îşi sorb liniştiţi hrana. Precum victima păianjenului nu se
dezinegrează pe loc, ci în timp, aşa nici creştinul nu piere pe loc, ci în timp.
Prima dată răreşte pasul la biserică până nu mai vine deloc, şi apoi hrana nu i se
mai pare bună şi potrivită pentru alimentaţia lui, ci doar ce i se serveşte la TV
sau alte canale plăcute lui. Plasa este formată din marea listă de păcate şi
fărădelegi la care este îmbiat omul prin tot felul de metode şi promisiuni, pentru
că este cunoscut faptul că un păcat nu vine niciodată singur, iar adezivul cu care
se prinde creştinul este neascultarea de Dumnezeu. Interesant este că totul se
realizează cu consimţământul direct sau indirect al omului, prin urmare omul nu
este forţat la început să aleagă răul. Dar dacă totuşi l-a ales se poate pocăi.

Toţi acei creştini care stau bine mersi, la casele lor când preotul sau fraţii
sunt adunaţi în jurul Domnului pentru a primi hrană, sau chiar sunt la biserică,
dar pâinea cerească nu mai reprezintă o hrană pentru ei, au primit înţepătura
diavolului pentru anestezie. Cel mai puternic şi eficace anestezic existent,
deoarece nu-ţi mai pasă de Dumnezeu, de mântuirea sufletului tău, de nimic.
Este ca un om beat ce consideră că toate lucrurile sunt bune şi că poate dormi
liniştit în continuare. De aici încolo operaţia diavolului pe inima omului se face
fără probleme deoarece omul nu mai este capabil să simtă nimic, nu-l mai doare
inima de nimeni şi de nimic, nu-l mai mustră cugetul pentru nimic, pentru că
totul i se pare corect şi bun. Prin operaţie diavolul caută să elimine toată credinţa
în Dumnezeu şi Cuvântul Său, precum şi orice dorinţă de întoarcere.

În acest caz încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, actuale şi valabile astăzi,


nu mai este o problemă de conştiinţă ci doar o reconsiderare a valorilor sau o
reaşezare a Scripturilor după noile standarde ale lumii, că doar Biblia este de
6000 de ani, nefiind actuală sau în concordanţă cu noile tendinţe.
În felul acesta diavolul provoacă acel efect deosebit de periculos numit:
SOMNUL RAŢIUNII, chiar dacă omenirea a fost avertizată că acesta naşte
monştrii. Nimic nu mai este interzis, orice lucru îşi schimbă valoarea şi capătă o
nouă valoare în funcţie de scopul dorit de om şi nicidecum de Dumnezeu. Poţi
face ce doreşti, poţi merge cum doreşti, că doar tu eşti cel ce iei decizia nu altul,
neştiind că din umbră conduce ca un păpuşar păpuşele sale Satana cu oştile lui.

Asistăm la acea mistuire interioară pomenită mai sus a victimei


păianjenului, de unde nu mai este cale de întoarcere, şi de unde Dumnezeu şi-a
retras toate binecuvântările Sale: dragostea, bucuria, pacea, dreptatea, cinstea,etc
dar care sunt înlocuite cu surogate sau înlocuitori. Omul uneori îşi dă seama de
nebunia lui şi există cazuri, puţine este drept, de scăpare din ghearele diavolului,
dar majoritatea nu mai au puterea de a se reîntoarce precum fiul risipitor,
crezând că nimeni nu-i mai iartă, primind o doză din alt anestezic: deznădejdea.

Tristeţea este că acest tăvălug este pornit şi nu poate fi oprit decât de unul
singur: DUMNEZEU, dar cine să-i ceară aceasta pentru că vocile ce o fac scad
pe zi ce trece, pier oamenii nemântuiţi spre satisfacţia demonilor şi spre tristeţea
cea mai adâncă a lui Isus Hristos, care şi-a dat viaţa Sa nepreţuită pentru
salvarea sufletelor noastre. Chiar dacă braţele Sale stau întinse pentru a primi pe
cei rătăcitori, omenirea începe să-i întoarcă spatele, îndreptându-şi ochii şi
mintea către basmele frumos meşteşugite ale diavolului prin religiile orientale,
mistice sau chiar demonice. Trist dar adevărat.

Cel mai interesant lucru este că omul nu se consideră vinovat şi


responsabil de toate aceste necazuri, probleme sau dureri cu care este înconjurat
în fiecare zi, ci vinovat il consideră pe Dumnezeu. Este extraordinară şi de
necrezut o asemenea manipulare a minţilor oamenilor care aruncă toată vina pe
Dumnezeu şi nu pe ei, pentru alegerea de fiecare dată greşită a lor. Omul nu este
capabil să sesizeze că toate suferinţele lui de acuma sunt roadele alergării lui
fără băgare de seamă si frică faţă de Creator, în faţa căruia va trebui să stea într-
o zi şi să dea socoteală.

Doamne Dumnezeule nu-ţi întoarce privirile de la noi.