Sunteți pe pagina 1din 112

Semestrul 1

Ţ E SUTU R I LE
- sisteme organizate de materie vie,
- formaţiuni morfologice supracelulare,
- formate din celule similare ca structură şi formă
- asociate
- îndeplinesc aceeaşi funcţie “comună”, nouă, pe care celulele individuale nu o posedă.
Celulele sunt unite între ele printr-o substanţă intercelulară
- “substanţă de ciment”,
- “substanţă fundamentală”.
Mai multe ţesuturi la un loc, structuralizează un organ.
unul este dominant şi determină funcţionalitatea acestuia;
celelalte ţesuturi asigură funcţionalitatea
Într-un organ ţesuturile formează atât parenchimul cât şi stroma:

Parenchimul:
- este structura specializată
- asigură funcţionalitatea sa “specifică”
- alcătuit esenţial din elemente celulare, mai puţină substanţă intercelulară (exemplu: acinii
secretori din glandele salivare).
Stroma:
- componenta indispensabilă,
- rol trofic (vase şi nervi)
- asigură susţinere a parenchimului,
- asigură funcţionalitatea
(exemplu: ţesutul conjunctiv reticulino-vascular periacinos şi septele conjunctivo-vasculare
interlobare şi interlobulare din glandele salivare).

Pe baza caracterelor morfofuncţionale:


1. ţesutul epitelial;
2. ţesutul conjunctiv;
3. ţesutul muscular;
4. ţesutul nervos.
Primele două sunt ţesuturi labile şi stabile, mai puţin specializate, în timp ce ultimele două
sunt ţesuturi mai puternic specializate.

ŢESUTUL EPITELIAL
•Denumirea de “epitheliu” aparţine lui Ruysch (secolul XVIII) pentru a sublinia “aşezarea lui
peste un alt ţesut” (în l. greacă epi = peste, thele = mamelon).
•- ansamblu de epitelii cu structură şi histogeneză diferită,
•- specializate pentru funcţia :
–o de acoperire,
–O de căptuşire,
–o formează parenchimul glandular
–o epiteliilor sensoriale.

CARACTERELE GENERALE ALE EPITELIILOR


•Ţesutul epitelial este format:
–- ansamblu de celule,
–- strâns alăturate, solidarizate prin:
–o substanţă intercelulară (de ciment)
–o structuri joncţionale

Histogenetic
a. din ectoderm:
a. epidermul cu anexe
b. porţiunea iniţială şi terminală al epiteliului tractului digestiv, precum
c. epiteliul sensorial;
b. din endoderm
a. epiteliului digestiv şi parenchimul glandelor anexate acestui tub;
b. epiteliul aparatului respirator;
c. din mezoderm
a. epiteliul vaselor sanguine şi limfatice,
b. epiteliul germinativ
c. seroaselor,
d. epiteliul conductelor urinare şi genitale.

Funcţional,
- celule, mai mult sau mai puţin diferenţiate,
- cu rol de:
o apărare
o secreţie
o absorbţie
o recepţie
- Separă mediul intern de cel extern
Histologic, sunt ţesuturi relativ “pure”,
- celulele sunt de acelaşi fel,
- excepţie celulelor mobile de origine sanguină.
Epiteliile sunt:
- bogat inervate,
- lipsite de vascularizaţie proprie,
- nutriţia este asigurată de un ţesut conjunctiv, abundent vascularizat
o corion
o derm
Între epiteliu şi ţesutul conjunctiv se interpune o membrană bazală.
Citologic, celulele iniţial
- sunt rotunde,
- apoi devin poliedrice,
- forme geometrice variate,
determinate de topografia şi funcţia pe care o îndeplinesc.
Ele pot fi :
- poligonale turtite (pavimentoase),
- cubice,
- prismatice etc.

Celulele ţesutului epitelial au :


- nucleu
o în general unic,
o bogat în eucromatină,
o imită forma celulei.

- Citoplasma conţine :
o Organite :
§ Nespecifice :
· Granulare :
o Microzomi
o Centrozomi
- Vacuolare :
o Condriozomul
o Complex Golgi

o Reticul endoplasmatic :
§ Neted
§ Rugos
o Lizozomi

§ Speifice :
· Fibrilare :
o Emisiuni membranocitoplasmatice de suprafaţă :
§ Cili
§ Flageli
§ Platou striat
§ Margine în perie
§ Tonofilamente
o Filamente intracitoplasmatice :
§ Miofibrile
§ Nerofibile
§ Gliofibrile

· Granulare :
o Corpii tigroizi
o Granule specifice polilobate :
§ Neutrofile
§ Bazofile
§ Acidofile
o Incluziuni :
§ Substanţe de rezervă :
· Incluziuni de grăsime
· Inluziuni de glicogen
· Incluziuni de vitamine
· Incluziuni de minerale
· Incluziuni cristaloide

§ Produşi de elaborare :
· Granule de zimogen
· Granule de mucus
· Granule de pigment
· Hormoni
§ Produşi de dezasimilare :
· Lipofucsina

Celulele au polaritate morfofuncţională specifică


- Polul bazal este în contact cu mediul intern prin intermediul membranei bazale.
- Zona de mijloc conţine nucleul, organitele,
- Polul apical, celula îşi exercită funcţiile proprii.

MEMBRANA BAZALĂ,
- structură acelulară
- permanentă
- leagă şi separă celulele epiteliale de ţesutul conjunctiv subjacent.
- Forma :
o rectilinie în epiteliile simple
o sinuasă în epiteliile stratificate,
§ papile dermale,
o greu de observat în coloraţiile de rutină (col. hematoxilină-eozină), ea se distinge mai
bine în coloraţiile cu :
§hematoxilină ferică (în negru),
§ coloraţia PAS (roşu-vişiniu)
§ impregnaţii argentice (în negru-brun).
- Grosimea
o mică, sub limita de rezoluţie a microscopului optic;
o apropape de limita de rezoluţie 3 µm,
o mare de 7-10 µm.
Membrană bazală găsim la :
- fibra musculară,
- adipocit,
- celula Schwann.

În MO,
- strat PAS pozitiv format din glicozaminglicani
- strat subiacent format din fibre de reticulină evidente prin impregnaţii argentice.

În ME, matrice fin granulară şi o ţesătură de fibrile foarte fine, dispuse în trei straturi
suprapuse:

a. lamina lucida (lamina rara)


a. 10 nm,
b. electronotransparentă, omogenă şi clară.
c. Este traversată de fine fibre de colagen tip IV, şi de fibronectină şi laminine, cu rol de
legare a celulelor epiteliale de lamina bazală;
b. lamina bazalis (lamina densa),
a. de 20-30 nm,
b. matrice omogenă, amorfă de natură proteică şi mucopolizaharidică (acid hialuronic,
heparansulfat), în care sunt incluse rare filamente fine de reticulină;
c. lamina reticularis (fibroreticularis)
a. fibre de reticulină, incluse într-o redusă substanţă fundamentală şi fibre de ancorare
(colagen tip VII), care marchează trecerea la matricea ţesutului conjunctiv subiacent.

Compoziţia membranei bazale variază în funcţie de ţesut.


Biochimic :
- proteoglicani, bogaţi în heparan sulfaţi,
- fibronectine
- entactină.
Scheletul membranei bazale
- colagenul de tip IV
- laminină
Funcţional :
- rol de susţinere şi suport,
- asigură ancorarea epiteliului
- filtru biologic
- are permeabilitate este selectivă,
- asigură localizarea,
o mişcarea,
o diferenţierea
o proliferarea celulelor epiteliale

- Este o componentă permanentă dinamică influenţată de factori :


o endogeni
§ nervoşi,
§ hormonali,
§ umorali
o exogeni
§ microbi,
§ agenţi chimici,
§ fizici

- Este o barieră impermeabilă pentru celulele conjuctivului subjacent, penetrată însă de


limfocite şi fibre nervoase.
- poate căpăta proprietăţi antigenice cu apariţia de anticorpi ce determină apariţia unor boli
autoimune.

Originea.
- modificare locală a substanţei fundamentale a conjunctivului subjacent epiteliului,
- Elementele componenete ale laminei bazale sunt secretate de celulele epiteliale, iar fibrele
de reticulină de către fibroblastele conjunctivului subiacent.

CLASIFICAREA EPITELIILOR
I. Epiteliile de acoperire (înveliş şi căptuşire)
II. Epiteliile glandulare (exocrine şi endocrine)
III. Epiteliile sensoriale, compuse din celule diferenţiate pentru a recepta excitanţi din mediul
extern sau intern.

I. EPITELIILE DE ACOPERIRE ŞI CĂPTUŞIRE


Ţesuturile epiteliale de acoperire sunt :
- alcătuite din celule de formă variată
- strâns unite între ele,
- aşezate în unul sau mai multe straturi
- deasupra unui ţesut conjunctiv
Localizare :
- la suprafaţa corpului
- tapetează organe cavitare
- rol de :
o protecţie,
o absorbţie sau de secreţie.

Clasificarea:
a. numărul straturilor celulare:
a. epitelii simple sau unistratificate,
b. epitelii pseudostratificate sau speciale şi
c. epitelii stratificate sau multistratificate;
b. forma celulelor de la suprafaţă:
a. pavimentoase (poligonale-turtite),
b. cubice
c. prismatice.

A. EPITELIILE SIMPLE
(mono sau unistratificate)
1.EPITELIUL SIMPLU PAVIMENTOS
- un singur rând de celule plate, turtite,
- cu un contur neregulat sau poligonal,
- ce aderă strâns între ele
- despărţite de ţesutul conjunctiv subiacent printr-o membrană bazală
- Limitele celulare sunt greu vizibile în coloraţiile uzuale (col. HE), dar devin evidente prin
impregnări cu nitrat de argint,
- pietrelor de pavaj, de aici denumirea de epiteliu pavimentos.

- celulele sunt turtite apicalo-bazal,


- mai bombate în zona nucleului, 4-6 µm, şi foarte subţiri spre periferie 0,1 - 0,3 µm.
- Citoplasma acidofilă conţine :
- un nucleu
o central,
o aplatizat.

Localizare:
mezotelii
- peritoneu,
- pleură,
- pericard,
endotelii.
alveolele pulmonare,
labirintul membranos,
cavitatea timpanică,
foiţa parietală a capsulei Bowman şi segmentul intermediar al tubului urinifer din rinichi.
Funcţia
- acoperire
- difuziunea lichidelor în capilare, a gazelor în alveole.

2. EPITELIUL SIMPLU CUBIC


- un singur rând celule
- laturile izodiametrice,
- dispuse pe membrană bazală
- cu un nucleu rotund şi central.
- Localizare :
o suprafaţa ovarului,
o epiteliul tiroidian din foliculii normofuncţionali,
o plexurile coroide,
o ductele mici ale glandelor exocrine,
o tubii contorţi distali şi colectori
Funcţiile :
- acoperire sau căptuşire,
- secreţie sau absorbţie

3. EPITELIUL SIMPLU PRISMATIC (cilindric sau columnar)


- un rând de celule înalte,
- dispuse perpendicular pe membrana bazală,
- similare unor cărămizi,
- cu feţele laterale verticale,
- iar capetele reprezintă:
o polul apical (de suprafaţă) şi
o bazal (spre membrana bazală).
- Nucleii
o formă de bastonaş,
o dispuşi în treimea mijlocie sau inferioară a celulelor,
o paralel cu axul lung al acestora

- La polul apical celulele pot prezenta diferenţieri în raport cu localizarea şi funcţia lor
(kinocili, stereocili, microvili).

Localizare:
- canalele excreto-secretoare din glandele salivare,
- stomacului
- epiteliul intestinal
- epiteliul segmentului proximal al tubului urinifer
- Epiteliul mucoasei uterine şi al trompei uterine
Funcţia
- acoperire,
- secreţie,
- absorbţie şi
- de mobilizare a conţinutului aflat în cavitatea pe care o delimitează.

B. EPITELIILE STRATIFICATE
(multi - sau pluristratificate)
1. EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS
În principal sunt descrise 3 straturi celulare:
a. stratul bazal,
b. stratul mijlociu,
c. stratul superficial,
Epiteliile pavimentoase stratificate pot fi keratinizate (cornificate) sau nekeratinizate.

Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat


- în regiunile care vin în contact cu mediul extern uscat, expus la aer, cum este epiderma.
- Aici stratificarea este mai variată:
o bazal,
o spinos,
o granulos,
o lucid
o cornos.
Celulele superficiale, din stratul cornos, suferă un proces de cornificare, prin încărcarea
citoplasmei cu cheratină care va determina dispariţia nucleului şi descuamarea celulei.
Epiteliul stratificat pavimentos nekeratinizat se organizează în regiuni unde se menţine o
umiditate constantă, cum este :
- cavitatea bucală,
- esofagiană,
- vaginală,
- epiteliul cornean anterior.
Aici stratul superficial nu suferă procesul de keratinizare, nucleul lor devine picnotic dar
persistă chiar şi în celulele descuamate. Organizarea celulelor se face numai în cele trei
straturi:
- bazal,
- mijlociu
- superficial
Funcţia
- acoperire,
- protecţie,
- termoreglare,
- asigură impermeabilitatea faţă de agenţii chimici (substanţe toxice, medicamente), faţă
de agenţii fizici (radiaţii) şi biologici (microbi) etc.

2. EPITELIUL STRATIFICAT CUBIC


- două rânduri de celule,
- cele bazale sunt mai înalte
- cele superficiale au o formă cubică.
Se găsesc mai mult în perioada embrionară, formând baza de diferenţiere a epiteliilor
stratificate pavimentoase. Postnatal se întâlneşte în canalele glandelor sudoripare şi în canalele
mici a glandelor salivare.
Funcţia lor este în primul rând de căptuşire, de absorbţie sau secreţie.

3. EPITELIUL STRATIFICAT PRISMATIC (cilindric sau columnar)


Este mai frecvent întâlnit în viaţa embrionară şi mai rar la adult.
Schematic este format din trei straturi celulare:
a. bazal cu celule cubo-cilindrice;
b. mijlociu cu câteva rânduri de celule poliedrice;
c. superficial, format dintr-un singur rând de celule prismatice, ce pot prezenta la polul lor
apical o cuticulă, un platou striat sau cili vibratili.
Acest epiteliu îl întâlnim în conjunctiva palpebrală, în faringe, în laringe, în uretra
membranoasă şi în ductele mari ale glandelor exocrine

C. EPITELII SPECIALE
1. EPITELIUL PSEUDOSTRATIFICAT PRISMATIC
- este unistratificat,
- format dintr-un singur rând de celule,
- dispuse toate pe membrana bazală,
- de înălţimi diferite,
- nucleii celulelor fiind situaţi la deferite nivele, dau aspectul de falsă stratificare.
- Celulele prismatice pot fi ciliate:
o în epiteliul mucoasei nasale
o trahee
o bronşiile mari, sau
- neciliate în uretra masculină.
- Printre celule putem găsi celule caliciforme izolate

Funcţia acestor epitelii este cea de tapetare, de secreţie (muco-seroasă), absorbţie dar şi de
protecţie sau apărare.

2. UROTELIUL
Este un epiteliu stratificat de tip particular, morfologic şi funcţional, ce tapetează căile urinare
ca: bazinet, ureter, vezica urinară, uretra prostatică
Morfologic, este constituit din trei tipuri diferite de celule, organizate în straturi false:
a. stratul bazal,
a. format dintr-un singur rând de celule cubice,
b. în contact foarte strâns cu ţesutul conjunctiv subjacent, deoarece membrana bazală este
slab organizată;

a. stratul mijlociu,
a. mai multe rânduri de celule “în rachetă”,
b. celule alungite,
c. cu o extremitate apicală ovalară,
d. nucleu rotund, central.
e. Elementele de joncţiune sunt slab organizate, ceea ce conferă celulelor, o oarecare
mobilitate în sens longitudinal;

a. stratul superficial,
a. un rând de celule “în umbrelă”,
b. mari
c. ce acoperă 3-4 celule subjacente,
d. cu polul apical rotunjit,
e. citoplasmă bogată, eozinofilă cu 1-2 nuclei
f. expansiuni celulare ce coboară printre celulele subiacente, conferind celulei un aspect
de umbrelă.
g. prin prelungirile lor citoplasmatice, toate celulele sunt ancorate la membrana bazală,
Uroteliul prezintă o mare plasticitate.
Funcţia uroteliului este de căptuşire, plasticitate şi de a asigura impermeabilitatea faţă de
substanţele străine din urină.

EPITELIILE GLANDULARE
- alcătuite din celule specializate pentru funcţiile de secreţie şi excreţie.
- Celulele glandulare au formă :
o cubică,
o prismatică etc.
- dispuse :
o izolat,
o grupat,
- totdeauna în strânse legături cu ţesutul conjunctiv, vase sanguine şi terminaţiuni nervoase,
alcătuind glande.

•Prin secreţie :
- procesele intracelulare,
- celula preia prin polul bazal substanţele necesare,
- sintetizează o nouă substanţă,
- o depozitează în citoplasmă sub formă de ;
o enclave,
o granule secretorii
o vezicule.
- Produsul sintetizat poate fi de natură:
o proteică,
o glicoproteică
lipidică.
Prin excreţie:
- procesele implicate în descărcarea (eliminarea) materialelor sintetizate.
Dacă eliminarea se face în mediul estern - glande cu secreţie externă.
Dacă elimarea se face în sânge (capilar) sau limfă, glande cu secreţie internă sau glande
endocrine.

Histogenetic,
- provin din ecto sau endoderm
- printr-un proces de înmugurire în mezenchimul subiacent
- se formeazză partea secretorie adenomer.
- Acesta pătrează legătura cu epiteliul de origine în cazul glandelor endocrine prin canal
excretor.
- Glandele endocrine:
o se pierde legătura cu epiteliul de origine,
o se stabilesc legături intime cu capilarele sangvine,
o produşii elaboraţi, denumiţi hormoni trec direct în sânge.

Morfologic:
- celule cubice, prismatice etc.,
- strâns legate prin complexe joncţionale:
o interdigitaţii,
o desmozomi,
o bare de închidere etc., şi
- realizează raporturi strânse cu membrana bazală şi elementele capilare din corionul
subjacent.
- Au nuclei activi, eucromi cu 1-2 nucleoli mari.
- Au organitele implicate în sinteza produsului de secreţie:
o aparat Golgi,
o mitocondrii,
o reticul endoplasmatic neted şi/sau rugos
o organite specilizate pentru depozitarea şi eliminarea acestui produs sintetizat:
§ vacuole,
§ granule,
§ picături,
§ microfilamente şi microtubuli.
După natura substanţei secretate şi locul secreţieie:
a. epitelii glandulare exocrine
b. epitelii glandulare endocrine.

A. EPITELIILE GLANDULARE EXOCRINE


- formează parenchimul glandelor exocrine
- au polaritate morfologică şi funcţională
Polaritatea morfologică:
- aşezarea intracelulară a organitelor cointeresate în procesul de secreţie,
- ce determină: locul şi dinamica procesului secreto-excretor;
- celulele excretoare:
o nucleul:
§ eucrom,
§ bine nucleolat
§ plasat în mijlocul celulei (celula cubică) sau în treimea sa bazală (celulele prismatice).

o Subnuclear,
§ mitocondriile
§ reticulul endoplasmatic rugos (RER)
§ Zona aceasta este bazofilă, datorită bogăţiei în ARN (ribozomi).
o Supranuclear,
§ cisternele golgiene
§ produsul de secreţie, (macrovezicule).
§ Mitocondriile puţine,
§ Zona aceasta este eozinofilă, vacuolară sau granulară mai săracă în organite celulare.

Polaritatea morfologică :
- două compartimente distincte ale suprafeţei celulare,
o a. compartimentul apical
o b. compartimentul laterobazal.
Comapartimentul apical,
- Organizat la polul luminal (apical) al celulei
- Prezintă numeroşi microvili,
- Enzime implicate în transportul şi eliminarea produsului de secreţie (ATP-ază).
Compartimentul latero-bazal,
- labirintul organizat la polul bazal, (creşte suprafaţa de endocitoză)
- structurile de joncţiune (interdigitaţii, desmozomi, gap etc.)
- receptori pentru mesageri chimici (hormoni, neurotransmiţători)

Polaritatea funcţională
- pol bazal - celula preia din sânge substanţele necesare procesului de sinteză
- pol apical - elimină materialul elaborat.

Procesul de secreţie.
Se realizezază după ciclu secretor.
Ciclul secretor
- timpul de la captarea precursorilor necesari secreţiei,
- până la eliminarea produsului elaborat.
- Procesul de secreţie comportă mai multe faze: absorbţie, elaborare şi excreţie.
- Secreţia un proces de prelucrare complex ghidat după polaritatea morfologică celulară.

- Faza de absorbţie,
o ingestia de substanţe aduse de sânge
o polul bazal al celulei devine permeabil pentru apă şi substanţele necesare, materia primă
sintezei.
o celulele devin turgescente,
o nucleul devine mai voluminos,
o organitele celulare devin mai abundente.
o Absorbţia materialelor se poate face:
§ difuziune,
§ osmoză,
§ endocitoză mediată de receptori.
§ Aminoacizii se absorb prin mecanism activ

- Faza de elaborare :
o impermeabilizarea tuturor compartimentelor celulare (pol apical, latero-bazal)
o activarea organitelor celulare implicate în procesul de sinteză.
- sinteza materialului proteic se face pentru :
o a înlocui structurile proteice uzate ale celulei (proteine de structură),
o sinteză de proteine ce vor fi eliminate (proteine de export),
§ absorbţia aminoacizilor prin polul bazal, graţie unui mecanism de transport activ.
Sinteza proteică la nivelul RER prin intervenţia poliribozomilor şi a celor trei
tipuri de ARN: mesager, ribozomal şi de transfer.
§ Microvezicule de transfer în cisternele în aparatul Golgi aşezat supranuclear.
§ Macrovezicule desprinse din ap Golgi cu produsul secretat sub formă de granule denumite
granule de secreţie (zimogen – dacă au enzime digestive).
§ Granulele se acumulează la polul apical, vehiculate prin intermediul microtubulilor şi
microfilamentelor, de unde sunt eliminate prin proces de exocitoză,
-
sinteza materialului glicoproteic (model celula caliciformă) :
o sinteza proteică, are loc în RER
o Monozaharidele sunt adiţionate la miezul proteic de către enzime reprezentate prin
glicoziltransferaze localizate în RER şi membranele golgiene.

- sulfatarea polizaharidelor are lor în ap. Golgi.


- Materialul sintetizat se depozitează în granule de secreţie ce se acumulează înspre polul
apical al celulei (granule de mucus)
- eliminate la polul apical prin procesul de exocitoză.
- secreţia poate fi facilitată de existenţa unor celule cu proprietăţi contractile -celule
mioepiteliale.

Celule epiteliale transportoare de ioni. (canalele glandelor salivare cele parietale din stomac
care transportă ioni de H+
- pompe ionice membranare,
-polul bazal prezintă repliuri (labirint bazal),
-numeroase mitocondrii
-joncţiuni occludens între celule care împiedică difuziunea retrogradă a ionilor.

c. Faza de excreţie (exocitoză) :


a. mişcarea granulelor de secreţie de la locul de formare spre polul apical;
b. recunoaşterea specifică de către plasmalemă a citomembranelor granulelor de secreţie;
c. fuzionarea celor două membrane, urmată de eliminarea conţinutului în exteriorul celulei.
- Excreţia se poate face spontan sau după stimularea neuro-hormonală.

CLASIFICAREA GLANDELOR DUPĂ MODALITATEA DE EXCREŢIE


1. glande merocrine :
a. produsul sintetizat eliminat prin exocitoză,
b. cu păstrarea integrităţii morfologice a polului apical.
c. caracteristică glandelor de tip seros (salivare, lacrimale, sudoripare etc.).
2. glandele holocrine :
a. la care produsul de secreţie este reprezentat de celulele proprii, dezintegrate printr-un
proces de degenerescenţă (glanda sebacee).

3. glandele apocrine (holo-merocrine) :


a. la care materialul sintetizat acumulat la polul apical, într-o vacuolă voluminoasă, este
eliminat prin dezintegrarea parţială a segmentului apical al celulei.
b. Polul apical decapitat se reface imediat după excreţie şi astfel începe un nou ciclu secretor,
c. glanda mamară în lactaţie.

CLASIFICAREA GLANDELOR EXOCRINE

- unitate secretorie - adenomer,


o o celulă sau un grup de celule secretoare ce delimitează un lumen
- canal de excreţie,
o transportă produsul de secreţie de la adenomer la exteriorul glandei.

- glandele exocrine se clasifică în:


o I. Glande exocrine fără canal excretor;
o II. Glande exocrine cu canal excretor.

GLANDE EXOCRINE FĂRĂ CANAL EXCRETOR


a. Glanda unicelulară sau caliciformă,
- o celulă mucoasă,
- dispusă în grosimea unui epiteliu de căptuşire (mucoasa intestinală, respiratorie).
În MO,
- are forma unui caliciu de floare (pahar de şampanie),
- prezintă o parte bazală mai îngustă,
o intens bazofilă,
o se inseră pe membrana bazală
o un corp globulos în formă de caliciu, cupă, pâlnie. (cu granule secretorii (mucus))

o nucleu :
§ hipecrom ovoid
§ turtit
§ în partea bazală a celulei
o citoplasmă :
§ supranucleară cu aspect granular (coloraţia PAS în roşu)
§ cu aspect spumos, vacuolar, necolorată, clară în coloraţie cu HE.

În ME,
- în citoplasma peri- şi subnucleară :
o RER bogat,
o mitocondrii şi
o ribozomi.
- Citoplasma supranucleară :
o conţine aparat Golgi voluminos cu numeroase cisterne,
o macrovezicule şi granule de secreţie
o Mucusul de natură glicoproteică se acumulează sub formă de granule de secreţie, delimitate
de citomembrane şi vehiculate dinspre complexul Golgi înspre plasmalema polului apical şi
exocitate.

b. Glanda intraepitelială :
- mici grupări de celule secretoare de mucus
- dispuse în grosimea unui epiteliu pseudostratificat sau stratificat (mucoasa nazală, mucoasa
laringiană, uretra feminina).
- Produsul de secreţie este eliminat într-o mică cavitate ce comunică cu suprafaţa epiteliului

a. Glanda membraniformă :
- este formată dintr-un singur rând de celule prismatice,
- au funcţia de tapetare şi pe cea de secreţie a unui produs mucos.
- Epiteliul mucoasei gastrice

II. GLANDE EXOCRINE CU CANAL EXCRETOR


- Sunt glande exoepiteliale
- formate din
o adenomer
o duct sau canal excretor.
Clasificarea morfologică
După forma canalului excretor, pot fi:
- glande simple cu un singur duct drept
- glande compuse sau ramificate,
După forma adenomerului,
- glande tubulare,
- glande acinoase,
- glande alveolare,
- glande tubulo-acinoase
- glande tubulo-alveolare.

1. Glanda tubulară simplă


- forma unui tub a cărui perete delimitează un lumen îngust,
- format dintr-un rând de celule diferite:
o enterocite,
o caliciforme,
o endocrine,
o dispuse pe o membrană bazală, denumită glandilem
- glanda Lieberkühn din intestin
2. Glanda tubulară compusă:
- canal excretor ramificat,
- în care se deschid adenomere de formă tubulară
- glanda pilorică din stomac
3. Glanda acinoasă simplă :
- adenomerul de formă globuloasă cu un perete alcătuit dintr-un rând de celule cubice sau
prismatice, ce delimitează un lumen îngust,
- lumenul se continuă printr-un canal excretor
- deschis la suprafaţa epiteliului de acoperire

4. Glanda acinoasă compusă :


- un canal excretor ramificat
- în care se deschid numeroşi acini
- glanda lacrimală

5. Glanda tubulo-acinoasă compusă :


- duct excretor ramificat
- segment secretor tubular,
- terminat printr-o porţiune dilatată sub formă de acin
- glande salivare mari, pancreasul exocrin

6. Glanda alveolară simplă :


- adenomer sacciform
- canal excretor.
glanda sebacee
7. Glanda alveolară compusă :
- structuri secretoare alveolare
- canal comun de excreţie
- glandele tarsului

8. Glanda tubulo-alveolară compusă :


- canale excretoare ramificate
- adenomere sacciforme cu un lumen foarte larg.
- prostată, glanda mamară şi glandele lui Cowper din uretra masculină
După natura produsului de secreţie elaborat, acinii pot fi de tip :
- seros,
- mucos
- mixt

Acinul seros :
- elaborează un produs de secreţie apos,
- cu un conţinut proteic bogat în enzime sau în precursori
În MO :
- mici,
- formaţi dintr-un rând de celule prismatice
- dispuse pe membrana bazală,
- polii apicali delimitează un lumen foarte îngust.
- Nucleul :
o rotund,
o eucrom,
o nucleol mare,
o localizat în treimea bazală.
- Citoplasma :
o subnucleară este intens bazofilă,
o supranucleară este palidă şi cu aspect granular, slab eozinofilă.

În ME :
- citoplasma este bogată subnuclear în RER şi mitocondrii;
- supranuclear prezintă un compelx Golgi dezvoltat, numeroase macrovezicule şi granule de
secreţie electronodense, denumite granule de zimogen.
- La polul apical prezintă câţiva microvili neregulaţi.
- Celulele sunt solidarizate prin complexe joncţionale mai mult înspre polul bazal.
Acini seroşi găsim :
- în glanda parotidă,
- pancreasul exocrin
- parţial în glandele salivare mixte (glanda submaxilară şi sublinguală).

Acinul mucos :
- mucusul, bogat în glicoproteine
În MO :
- acinul este mai voluminos,
- un rând de celule mai mari
- trunchi de piramidă,
- lumen mai larg decât la acinul seros.
- Nucleii :
o turtiţi,
o hipercromi,
o împinşi bazal.
- Citoplasma este slab colorată cu aspect spumos, vacuolar în zona supranucleară,
(granule de mucus)

În ME
- celula mucoasă este mai săracă în RER şi mitocondrii,
- prezintă un aparat Golgi foarte dezvoltat, (supranuclear şi granule de secreţie) limitate
de membrane ce pot fuziona cu plasmalema
- sunt eliminate individual şi lent, tipul mucos închis.
- între glandilem şi celulele mucoase se dispun rare celule mioepiteliale, care asigură
expulzarea produsului secretat.
- glandele salivare mixte şi în glandele mucoase pure (esofagiene şi linguale (glandele
Weber)).

În ME
- celula mucoasă este mai săracă în RER şi mitocondrii,
- prezintă un aparat Golgi foarte dezvoltat, (supranuclear şi granule de secreţie) limitate
de membrane ce pot fuziona cu plasmalema
- sunt eliminate individual şi lent, tipul mucos închis.
- între glandilem şi celulele mucoase se dispun rare celule mioepiteliale, care asigură
expulzarea produsului secretat.
- glandele salivare mixte şi în glandele mucoase pure (esofagiene şi linguale (glandele
Weber)).

Acinul mixt, muco-seros,


- cel mai voluminos,
- formă sferică, alungită sau neregulată
- format din două tipuri de celule secretoare:
o celule mucoase :
§ mai numeroase,
§ delimitează un lumen larg
o celule seroase :
§ între celulele mucoase şi glandilem.
§ semilunele lui Gianuzzi.
§ comunică printr-un canal intercelular cu lumenul acinului.
o Între celulele secretoare şi membrana bazală se interpun şi aici celule mioepiteliale
o glandele salivare mixte: submaxilară, sublinguală.

Celulele mioepiteliale :
- localizate la periferia acinului,
- între glandilem şi polul bazal al celulei secretoare şi ductale.
În MO,
- au o formă stelată,
- aplatizată,
- cu numeroase prelungiri citoplasmatice efilate ce îmbrăţişează adenomerul.
- prelungirile sunt conectate între ele prin structuri joncţionale de tip gap, desmozomi,
- formează o reţea contractilă ce înconjoară unitatea secretorie.
- Au o citoplasmă clară în coloraţie uzuală,
- nucleu ovalar hipercrom situat central.

ORGANIZAREA MORFOLOGICĂ GENERALĂ A GLANDELOR EXOCRINE


- La exterior sunt delimitate de o capsulă conjunctivă
- sunt formate din :
o stromă
o parenchim.
- din capsulă pornesc spre interior septe conjuntivo-vasculare,
- compartimentează glanda în lobi şi lobuli.
Stroma :
- este conjunctivă,
- bogată în fibre colagene
- fibre de reticulină,
- cu numeroase capilare
Adenomerul (unitatea morfo-funcţională)
De regulă de tip acinos,
iar după natura produsului secretat ele pot fi de tip seros, mucos sau muco-seros,
Canalele excretorii:
- canale intralobulare,
- canale interlobulare,
- canale interlobare,
- canalul principal colector.

B. EPITELIILE GLANDULARE ENDOCRINE


- constituie parenchimul glandelor cu secreţie internă,
- lipsite de canale excretoare.
- sunt în strânse relaţii cu capilarele sanguine, în care îşi varsă produsul de secreţie,
denumit hormon.
- pot fi de natură diferită:
o proteică,
o glicoproteică
o lipidică (steroidică),
- acţionează asupra unor celule, ţesuturi sau organe considerate “ţinte”,

Citologic,
- celulele endocrine nu prezintă dublă polaritate
- Organitele citoplasmatice şi granulele de secreţie sunt răspândite în toată celula sau mai
ales în vecinătatea polului vascular.
- Excepţie face glanda tiroidă, în care celulele foliculare prezintă o dublă polaritate
(apicală, bazală)

După natura chimică a produsului sintetizat întâlnim :


a. Celule secretoare de polipeptide “mari”,
- prezintă un nucleu :
o activ (eucrom),
o bine nucleolat,
- citoplasmă :
o bazofilie moderată, (RER)
o Granulele de secreţie sunt aproximativ uniform răspândite diferite în raport cu :
§ dimensiunea,
§ forma,
§ colorabilitatea (microscopică),
§ densitatea (electronomicroscopică)
§ caracteristicile citochimice (PAS negative),
§ specifice pentru fiecare hormon sintetizat.

- Localizare :
o hipofiză,
o tiroidă,
o glandele paratiroide,
o celulele alfa din insulele Langerhans
- celule sintetizează şi o proteină cu rol de “cărăuş secific” legatp labil de hormon care se
desface în momentul sau ulterior exocitozei.

b. Celulele secretoare de polipeptide “mici”,


- concentrează în citoplasma lor amine biogene
- precursorii aminici
- contin amino-acid-decarboxilază
- captează precursori aminici şi îi decarboxilează,
- “sistemul APUD” (Amine Precursor Uptake and Decarboxilation).
- au fost descrise numai la nivelul tubului digestiv
- le întâlnim şi în
o sistemului nervos,
o glandele endocrine,
o glande exocrine,
o aparat urogenital,
o aparat respirator,
o piele etc.

- Toate aceste celule răspândite discontinuu, în interiorul şi în afara tractului


gastrointestinal, printr-un concept mai larg, sunt incluse în SED (Sistemul endocrin difuz).
În MO, celulele SED :
- apar localizate difuz,
- printre celulele autohtone,
- au formă de pară,
- aşezată pe membrana bazală,
- polul apical mai efilat,
- atinge sau nu suprafaţa epiteliului.

- Nucleul:
o unic,
o rotund sau ovalar,
o central,
o hipocrom,
o veziculos.
- citoplasma:
o clară,
o acidofilă,
granulele de secreţie răspândite subnuclear
În ME
- mitocondrii în zona paranucleară superioară,
- complex Golgi proeminent, localizat supra- sau perinuclear,
- ribozomi liberi,
- reticul endoplasmatic rugos variabil răspândit,
- lizozomi şi microvezicule pinocitare.
- Marginea în perie organizată la polul apical cu microvili mai fini, mai lungi şi mai deşi
decât în celulele epiteliale,
- Granulele de secreţie în regiunea bazală şi/sau paranucleară,
o rotundă, mai rar ovalară
o diametru între limite destul de largi (50-250 nm).
- Exocitoza :
o la polul bazal
o fuziunea membranei granulare cu a membranei celulare
eliminarea conţinutului extracelular în capilarul sanguin
Celulele secretoare de steroizi
- specializate pentru sinteza hormonilor de natură lipidică (steroizi)
- le găsim:
o testiculi,
o ovare,
o glanda corticosuprarenală
La MO
- celule de formă rotundă sau poligonală,
- citoplasma:
o acidofilă,
o bogată în picături de lipide,
- nucleu:
o central
o bogat în cromatină.
În ME,
- picături de lipide
- numeroase mitocondrii,
- reticul endoplasmatic neted bogat (sintetizează colesterolul) apoi în hormoni androgeni,
estrogeni şi progesteron.

Histologic, în raport cu citoarhitectonia celulelor endocrine în parenchimul glandular, putem


deosebi trei modalităţi de organizare morfologică:
a. Organizare de tip veziculos,
- sub forma de foliculi delimitaţi de celulele cubice, prismatice sau turtite.
- Veziculele conţin o substanţă vâscoasă, denumită coloid
- ex. glanda tiroidă.
- Celulelor foliculare prezintă:
o pol apical
o pol bazal sau vascular
- În citoplasmă,
o organitele au polaritate morfologică,
§ subnuclear: reticul endoplasmatic rugos şi neted,
§ supranuclear: aparatul Golgi, lizozomi şi granule de secreţie

b. Organizare de tip cordonal-reticular,


- structuralizat în formă de cordoane celulare,
- mai scurte sau mai lungi,
- uneori anastomozate între ele,
- delimitate de capilarele sanguine
- suprarenală,
- paratiroidă,
- hipofiză
- Celulele prezintă frecvent aparatul Golgi, nucleul, aşezate excentric, frecvent spre
polul vascular

c. Organizarea în cuiburi celulare,


- celulele sunt aşezate sub formă de insule,
- delimitate la periferie de capilare sanguine
- insulele Langerhans,
- insulele Pfflger din tiroidă

C. EPITELIILE GLANDULARE MIXTE

- categorie de glande reduse numeric,


- au o dublă secreţie, exocrină şi endocrină.
- Cele două tipuri de secreţie pot fi realizate :
o de aceeaşi celulă (hepatocitul)
o de celule distincte ale aceluiaşi organ (pancreasul).
Morfologic,
Prezintă caracteristicile specifice celor două funcţii îndeplinite, atât din punct de vedere
histologic, cât şi din punct de vedere citologic.

ŢESUTURILE CONJUNCTIVE
- ele mai bine reprezentate ţesuturi
- cuprind structuri histologice heterogene ca morfologie şi funcţie
1. Origine mezodermo-mezenchimală.
2. Sunt constituite din trei componente fundamentale:
a. celule;
b. fibre;
c. substanţă fundamentală.
3. Au capacitate plastică şi regenerativă.
4. Sunt structuri ubiquitare,
- nu vin niciodată în contact cu mediul extern sau cu lumenul organelor,
sunt întotdeauna tapetate sau căptuşite de celule epiteliale
5.Funcţional,
- sunt ţesuturi de susţinere şi legătură,
- formează stroma organelor.
- sunt bogat vascularizate,
- active metabolic.
6. Histogeneza:
a. iniţial se diferenţiază elementele celulare, (celula mezenchimală);
b. celulele sintetizează substanţa fundamentală şi fibre.
- Aceste secvenţe de histogeneză se desfăşoară şi în leziunile reparatorii sau patologice,
caracterizate printr-o neoformare de ţesut conjuntiv.
7. Raporturile dintre cele trei componente se modifică filogenetic :
- perioada embrionară , predomină elementele celulare,
- perioada fetală şi la copii, predomină substanţa fundamentală,
- la adult şi vârstnic predomină elementele fibrilare.

CLASIFICAREA ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE


Filogenetic :
A.ŢESUTURI CONJUNCTIVE DE TRANZIŢIE SAU EMBRIONARE,
1.ţesutul mezenchimatos;
2. ţesutul mucos;
B.ŢESUTURI CONJUNCTIVE PERMANENTE SAU ADULTE, care după consistenţa
substanţei fundamentale se împart în patru grupe:
I.Ţesuturi conjunctive moi
II.Ţesuturi conjunctive semidure sau cartilaginoase,
III.Ţesuturile conjunctive dure sau osoase,
IV.Ţesutul sanguin.
CELULELE

a. celulele proprii - celule autohtone


b. celule străine, alohtone care "migrează".

CELULE AUTOHTONE
nediferenţiate:
- celula mezenchimală,
- celula reticulară;
diferenţiate:
- fibroblastul,
- mastocitul
- adipocitul.

CELULA MEZENCHIMALĂ
Provin mezoderm,
- “celula cap de serie”,
- prin metaplazie formeaza:
o fibroblast,
o condroblast,
o osteoblast,
o adipocit
o elemente hemato- şi limfopietice,
o celule endoteliale
o fibre musculare.
- la embrion celula mezenchimală participă la formarea ţesutului mezenchimatos
- la adult este prezentă în măduva osoasăsau în insule pericapilare.

CELULA RETICULARĂ
- derivă din celula mezenchimale
- cu rol mecanic de support
- stelată,
- citoplasmă puţină, clară,
- cu expansiuni ce se anastomozează.
- Nucleul este:
o mic,
o rotund,
o central,
o eucrom,
o 1-2 nucleoli

FIBROBLASTUL ŞI FIBROCITUL
- cele mai răspândite în ţesutul conjunctiv,
o fibroblastul reprezentând forma tânără şi foarte activă metabolic,
o fibrocitul, forma adultă, în repaos funcţional şi mai puţin activă
- provin din :
o celula mezenchimală
o fibrocitele preexistente la adult, prin diviziune mitotică.
- Se pot diferenţia în celule :
o adipoase
celule endoteliale
Fibroblastul
- cea mai răspândită,
- puţin mobilă,
- cu rol în formarea matricei extracelulare (fibre şi substanţă fundamentală).
În MO
- celulă ovalară,
- alungită,
- stelată,
- 20-30 µm lungime
- 12-20 µm diametru,
- cu prelungiri scurte efilate.

Nucleul :
- central,
- ovalar sau în bastonaş,
- eucromatina fin granulată,
- heterocromatina dispusă la periferic sub formă de bandă
- 1-2 nucleoli.
Citoplasma :
- abundentă
- bazofilă.

În ME
- organite numerosae cointeresate în procesele de sinteză proteică:
o reticul endoplasmic rugos,
o ribozomi,
o mitocondrii
o aparat Golgi.
o câţiva lizozomi,
o incluziuni granulare PAS pozitive (mucopolizaharide acide),
o agregate de microfilamente de :
§ precolagen,
preelastină
În coloraţia cu HE
- limitele celulare greu vizibile,
- recunoaştem fibroblastul după forma de bastonaşe a nucleului, cu limitele bine conturate de
către heterocromatină.
- Membrana fibroblastului prezintă receptori specifici:
o insulină,
o lipoproteine cu densitate mică,
o pentru factorul de creştere a epidermului.
Funcţia
- fibrilogeneză prin sinteza şi excreţia macromoleculelor de precolagen şi de preelastină
- sinteză a complexelor glicoproteice (glicozaminglicani, proteoglicani), a glicoproteinelor
structurale din substanţa fundamentală

COLAGENUL
- constituent proteic extracelular,
- reprezintă 60-70% din masa totală a ţesutului conjunctiv.
- sintetizat şi secretat de fibroblaste,
- şi de alte celule :
o condroblaste,
o osteoblaste,
o celule musculare,
o endoteliale
o epiteliale.

COLAGENUL
- constituent proteic extracelular,
- reprezintă 60-70% din masa totală a ţesutului conjunctiv.
- sintetizat şi secretat de fibroblaste,
- şi de alte celule :
o condroblaste,
o osteoblaste,
o celule musculare,
o endoteliale
o epiteliale.

În fibroblast colagenogeneza (fibrinogeneza) se desfăşoară în trei etape:


a.ribozomală,
b.postribozomală
c.extracelulară.
a. Etapa ribozomală
- este comună sintezei proteinelor celulare de export,
- se derulează la nivelul poliribozomilor ataşaţi RER.
- aminoacizii vor fi legaţi în lanţuri pro-alfa :
o cu telopeptide la capete,
o conform codului transmis prin m-ARN
Ribozomii asamblează aminoacizii în secvenţa caracteristică fiecărui tip de colagen.
b. Etapa postribozomală
- începe în RER :
o hidroxilarea prolinei şi lizinei de către prolyl- şi lisylhidroxilaze, urmată
o glicozilarea de către galactosyl- şi glicosyltransferaze
- În aparatul Golgi :
o se termină procesul de glicozilare sub influenţa unei transglicozilaze.
o eliberarea lanţurilor polipeptidice şi asamblarea lor în câte trei lanţuri polipeptidice dispuse
helicoidal.
o Cu ajutorul legăturilor disulfidice, se va forma, printr-un triplu helix, molecula de
protropocolagen care este împachetat în vacuole.
- Prin microtubuli, vacuole golgiene migrează spre periferie în vederea eliminării.

c. Etapa extracelulară
- excreţia protropocolagenului pericelular
- în timpul exocitozei, precolagenpeptidaza, elimină telopeptidele cu scurtarea moleculei şi
formarea de tropocolagen.
- asamblarea în şiraguri longitudinale a moleculelor de tropocolagen, între care rămân însă
mici spaţii libere de aproximativ 37 nm.
- Colagenul de tip IV nu formează fibrile, deoarece nu acţionează precolagenpeptidaza.
- Asamblarea laterală a moleculelor în fibre se face la 37 grade, la pH=7.
- Orientarea fibrelor este controlată de fibroblaste, care se deplasează în timpul secreţiei, prin
intermediul fibronectinei.

ELASTINA :
- este sintetizată de fibroblast
- RER
- molecule proteice precursoare: protoelastina,
- cu acelaşi traseu intracelular ca şi procolagenul.
- este exocitată extracelular în substanţa fundamentală şi transformată în elastină.
- Legarea lanţurilor polipeptidice se derulează extracelular,
- Sub influenţa liziloxidazei.
Sinteza de elastină este maximă la sfârşitul vieţii intrauterine şi în primul an de dezvoltare şi
limitată în timpul vieţii.
GLICOAZAMINOGLICANII, PROTEOGLICANII sunt constituenţi majori ai matricei
ţesutului conjunctiv, localizaţi în vecinătatea fibroblastelor, care le şi sintetizează.
GLICOPROTEINELE STRUCTURALE :
- se află tot în matricea intercelulară.
- sunt sintetizate de fibroblaste,
o RER,
o aparat Golgi,
o apoi extracelular.
- fibronectina,
o determina adezivitatea celulară la matricea extracelulară
o organizarea structurală a matricei secretate de fibroblaste.

- Fibroblastul mai secretă interferon de tip I,


o o glicoproteină asemănătoare interferonului leucocitar,
o are activitate antitumorală şi antivirală,
o cu răspunsuri diferite, deoarece acţionează asupra altor tipuri de celule “ţintă”.
Activitatea fibroblastelor poate fi influenţată de o serie de factori:
a. Vârsta
- la tineri, funcţia este activă
- la varstnic, acest proces diminuă, (substanţei fundamentale).

b. Hormonii
- hidrocortizonul şi ACTH-ul inhibă sinteza împiedicând procesele de cicatrizare.
- STH-ul stimulează proliferarea fibroblastelor şi sinteza de colagen.
- Tiroxina are o acţiune inversă STH-ului.
- Hormonii sexuali stimulează proliferarea fibroblastelor (testosteronul) şi activitatea de
sinteză a precursorilor din substanţa fundamentală (estrogeni).
c. Vitaminele
- lipsa vitaminei C, fibroblastele nu sintetizează moleculele de precolagen, prin blocarea
formării prolinei (din molecula de precolagen), iar fibrele îmbătrânite sau uzate ca atare, nu
mai pot fi înlocuite.

FIBROCITUL
- este forma matură,
- mai puţin activă
- greu de diferenţiat de fibroblast.
- mai mică,
- cu prelungiri mai scurte,
- cu un nucleu mai mic, hipercrom
- citoplasma acidofilă ce conţine organite mai puţine.
- Stimulat, se poate transforma în fibroblast.

MASTOCITUL
Prezintă granulaţiuni bazofile ce se colorează metacromatic datorită conţinutului în
glicozaminglicani, cu rol preponderent în hipersensibilitatea imediată şi în mecanismele de
apărare antitumorală.
Originea
- Din leucocite bazofile (polimorfonucleare), migrate din vase în ţesutul conjunctiv,
- din celula mezenchimală, după diferenţiere
Se localizează aproape în toate ţesuturile conjunctive,
- adiacent vaselor,

- mai abundent :
o derm,
o tractul digestiv,
o aparatul respirator
o seroase.
În MO,
- celulă mobilă,
- rotundă, ovalară sau neregulată,
- diametru variază între 15-30 µm.
- Nucleul
o clar,
o rotund,
o central,
o 1-2 nucleoli

- Citoplasma :
o granule inegale ca mărime,
o maschează prezenţa nucleului.
o 0,1-0,4 µm sunt bazofile şi metacromatice.
o granule fără metacromazie (sunt ortocromatice) intens PAS pozitive
În ME,
- prezintă expansiuni citoplasmatice digitiforme,
- citoplasma
o relativ săracă în organite:
§ câteva mitocondrii,
§ RER de talie mică,
§ ribozomi puţini
§ număr redus de microtubuli.
§ Aparatul Golgi şi microfilamentele sunt mai bine reprezentate.
§ Granulaţiile delimitate de citomembrane cu heparină şi enzime proteolitice
- Pe suprafaţa celulară sunt prezenţi receptori specifici pentru fragmentul Fc al IgE.
Funcţia
Dată de constitunţii granulaţiilor :
- heparina,
- histamina,
- factorul chemotactic pentru eozinofile,
- substanţa reactivă în şocul anafilactic
- serotonina
- enzime hidrolitice,
- fosfatază alcalină,
- proteaze nespecifice,
- prostaglandine
- acid hialuronic.
- Intervine în sinteza unor constituenţi ai MPZ din substanţa fundamentală.

Heparina,
- glicozaminoglican sulfatat,
- rol anticoagulant şi antilipemic (activarea lipoproteinlipazei).
Histamina,
- vasodilatator,
- creşte permeabilitatea venulelor şi a capilarelor,
- determină contracţia celulelor endoteliale :
o cu desfacerea joncţiunilor intercelulare
o formarea de spaţii mai largi intraendoteliale,
o ce facilitează accesul apei, a microfagelor la locul unor leziuni.
- Modifică tensiunea arterială.

Factorul chemotactic pentru eozinofile


- atrage leucocitele eozinofile în zona degranulării mastocitelor.
- Eozinofilele fagocitează complexul “antigen-IgE”.
Mastocitele mai sintetizează produşi cu rol în reacţiile de hipersensibilitate imediată
- leucotriena C - care creşte permeabilitatea vasculară
- prostaglandine ce stimulează adenociclaza;
- factor activitar al plachetelor
Toate substanţele sunt eliberate odată cu procesul de degranulare al mastocitelor prin
exocitoză.
Degranularea este favorizată:
a.contactul dintre Ig.E şi antigen,

b.factori fizici
- razele ultraviolete,
- căldura,
- radiaţiile ionizante
c.factori chimici
- morfina,
- cofeina,
- substanţe tensioactive;
d.factori mecanici
În stările de şoc anafilactic,
- se produce o masivă degranulare,
- urmată de eliberarea substanţelor active,
cresc permeabilitatea vasculară modifică coagulabilitatea sanguină, modifică contracţia
musculaturii netede din căile respiratorii
Degranularea mastocitului
- limfocitele B suferă un proces de transformare blastică,
- devin plasmocite
- secretă anticorpi (Ig.E).
- Ataşarea acestor anticorpi pe receptorii Ig.E,
- complexe antigen-anticorpi la suprafaţa membranei mastocitelor,
- degranularea şi eliberarea produşilor din granule în matricea extracelulară

5. ADIPOCITUL
Este o celulă a ţesutului conjunctiv specializat pentru depozitarea lipidelor
6. MELANOCITUL
Este o celulă a ţesutului conjunctiv specializat, încărcată cu granule de pigment melanic
CELULE ALOGENE
- polimorfonuclearele neutrofile şi eozinofile,
- limfocitele,
- plasmocitele
- macrofagele tisulare sau histiocitele.
Număr variabil în condiţii deosebite:
- în inflamaţiile acute predomină polimorfonuclearele neutrofile,
- în inflamaţiile cronice predomină limfocitele.
- Inflamaţiile alergice şi bolile parazitare cresc eozinofilele circulante şi a tisulare.
- În procesele de apărare specifică (imunitară) sau nespecifică, un rol important vor juca
plasmocitele şi macrofagele tisulare care vor creşte numeric.
PLASMOCITUL
- apar în organism numai după naştere,
- în urma contactului limfocitelor B cu diferite antigene.
- reprezintă mai mult o stare funcţională a limfocitelor B
- secretoare de anticorpi
- cresc în stări patologice:
o inflamaţii,
o imunitate,
o alergii

Histologic,
- în ţesuturile bogat celulare,
- în corionul mucoaselor:
o căilor digestive,
o respiratorii,
o urinare,
o genitale
o ţesuturile limfoide.
- Nu se divid, cele mai multe se distrug în câteva zile.

În MO,
- rotundă sau ovalară,
- diametru între 10-20 µm
- mobilitate redusă,
- nucleu :
o rotund,
o excentric,
o heterocromatina dispusă radiar
o şi în grunji mari pe faţa internă a membranei nucleare,
o imaginea caracteristică unor “spiţe de roată” sau “cadran de ceasornic”
Citoplasma :
o este abundentă
o intens bazofilă,
o cu un halou mai palid perinuclear.

În ME,
- RER,
- poliribozomi ataşaţi,
- cisternele RER se acumulează produşi de secreţie “corpuri sferice acidofile” denumiţi
“corpii Russel”, (imunoglobuline normale).
- Perinuclear - complex Golgi foarte dezvoltat, lizozomi şi granule de secreţie ce conţin
imunoglobuline.
Funcţia
- apărare sinteză de imunoglobuline - imunologice de tip humoral.
MACROFAGUL sau HISTIOCITUL
Origine.
- măduva hematogenă, linia monocitele
- circulamte 24-72 de ore
- prin diapedeză trec în ţesutul conjunctiv,
- prin postmaturare se transformă în macrofag
- Durata de viaţă - luni sau chiar ani de zile.
- în unele infecţii cronice (tuberculoză, lepră), macrofagele pot fuziona, dând naştere la celule
gigante, (cu 20-50 nuclei),
- în inflamaţii cronice granulomatoase, macrofagele se unesc prin joncţiuni strânse,
asemănător celulelor epiteliale denumite ca atare celule epiteloide.

Macrofagul activ.
În MO
- este mare (30-60 µm),
- formă neregulată, emite:
o pseudopode,
o văluri,
o microvili,
o lamelipode,
o filipode.

- Nucleul:
o ovoid sau reniform,
o adesea excentric,
o aşezat perpendicular pe axul celulei (nucleu în drapel).
o Cromatina mai grunjoasă aderă de membrana nucleară, organizată în şiraguri paralele,
ondulate (“nucleu pieptănat”).
- Citoplasma
o abundentă
o eozinofilă,
o conţine organite cointeresate fagocitoză,
numeroase granule şi vacuole
În ME,
- periferic microtubuli şi microfilamente
- mitocondriile,
- aparat Golgi bine dezvoltat
- RER proeminent, (monokine).
- ribozomi liberi sau asociaţi în poliribozomi,
- picături de lipide.
- cel mai bine reprezentat în formele active lizozomul primar şi secundar, cu enzimele
hidrolitice, hidrolaze, proteinaze
Pe suprafaţa celulară:
- numeroşi receptori pentru IgG şi IgM,
- receptori pentru fragmentul FC al imunoglobulinelor şi fracţiunea C3 a complementului.
- antigenul Ia, al complexului de histocompatibilitate.
Macrofagul inactiv :
- mai mică,
- rotundă
- fixă (macrofagul fix),
- nucleu mic, rotund şi hipercrom,
- citoplasmă redusă, săracă în organite (aparat Golgi, mitocondrii, centrosom) şi cu rare
granule sau vacuole.

Funcţiile:
- mobilitatea,
- fagocitoza,
- secreţia
- imunitatea.
Mobilitatea :
- pseudopode şi vălurile ondulate.
- activată de unii factori chemotactici :
o ca factorul C5,
o proteine denaturate,
o toxine bacteriene
- inhibate de unii factori secretaţi de limfocitele activate în focarul de reacţie.

Fagocitoza :
- procesele de apărare ale organismului,
- ingerând :
o bacterii,
o fungi sau virusuri,
o complexe imune
o celule moarte, îmbătrânite,
o resturi de fibrină,
o resturi organice
o “gunoierul organismului”.

Acest proces de apărarea îmbracă două aspecte:


1. Fagocitoză nespecifică :
- fără intervenţia receptorilor specifici (macrofagul alveolar)
2. Fagocitoza specifică :
- cu ajutorul receptorilor de suprafaţă specifici.
Imunitate :
- induce şi modulează reacţia imună
- Activarea sub influenţa :
o limfokinelor,
o factorul chemotactic
Macrofagul prezintă antigenele limfocitelor competente
Funcţia secretorie :
- intervine în dinamica desfăşurării procesului inflamator:
o a. secreţia enzimelor lizozomale
o b. colagenaze, elastază, factor activator a plasminogenului,
o c. sinteza fracţiunilor complementului C1-C5;
o d. factorul activator limfocitar (PN)
o e. factori chemotactici pentru polimorfo-nuclearele neutrofile
o f. sinteza şi secreţia de factori pirogeni
og. interferon (factor inhibitor al replicării), prostaglandine, limfokine
o h. factori ce stimulează proliferarea fibroblastelor
Macrofagele se pot încărca cu grăsimi sau pigmenţi, rezultând histiocitul adipos sau
pigmentar.

MASTOCITUL
Prezintă granulaţiuni bazofile ce se colorează metacromatic datorită conţinutului în
glicozaminglicani, cu rol preponderent în hipersensibilitatea imediată şi în mecanismele de
apărare antitumorală.
Originea
- Din leucocite bazofile (polimorfonucleare), migrate din vase în ţesutul conjunctiv,
- din celula mezenchimală, după diferenţiere
Se localizează aproape în toate ţesuturile conjunctive,
- adiacent vaselor,

- mai abundent :
o derm,
o tractul digestiv,
o aparatul respirator
o seroase.
În MO,
- celulă mobilă,
- rotundă, ovalară sau neregulată,
- diametru variază între 15-30 µm.
- Nucleul
o clar,
o rotund,
o central,
o 1-2 nucleoli

- Citoplasma :
o granule inegale ca mărime,
o maschează prezenţa nucleului.
o 0,1-0,4 µm sunt bazofile şi metacromatice.
o granule fără metacromazie (sunt ortocromatice) intens PAS pozitive

În ME,
- prezintă expansiuni citoplasmatice digitiforme,
- citoplasma
o relativ săracă în organite:
§ câteva mitocondrii,
§ RER de talie mică,
§ ribozomi puţini
§ număr redus de microtubuli.
§ Aparatul Golgi şi microfilamentele sunt mai bine reprezentate.
§ Granulaţiile delimitate de citomembrane cu heparină şi enzime proteolitice
- Pe suprafaţa celulară sunt prezenţi receptori specifici pentru fragmentul Fc al IgE.
Funcţia
Dată de constitunţii granulaţiilor :
- heparina,
- histamina,
- factorul chemotactic pentru eozinofile,
- substanţa reactivă în şocul anafilactic
- serotonina
- enzime hidrolitice,
- fosfatază alcalină,
- proteaze nespecifice,
- prostaglandine
- acid hialuronic.
- Intervine în sinteza unor constituenţi ai MPZ din substanţa fundamentală.

Heparina,
- glicozaminoglican sulfatat,
- rol anticoagulant şi antilipemic (activarea lipoproteinlipazei).
Histamina,
- vasodilatator,
- creşte permeabilitatea venulelor şi a capilarelor,
- determină contracţia celulelor endoteliale :
o cu desfacerea joncţiunilor intercelulare
o formarea de spaţii mai largi intraendoteliale,
o ce facilitează accesul apei, a microfagelor la locul unor leziuni.
- Modifică tensiunea arterială.

Factorul chemotactic pentru eozinofile


- atrage leucocitele eozinofile în zona degranulării mastocitelor.
- Eozinofilele fagocitează complexul “antigen-IgE”.
Mastocitele mai sintetizează produşi cu rol în reacţiile de hipersensibilitate imediată
- leucotriena C - care creşte permeabilitatea vasculară
- prostaglandine ce stimulează adenociclaza;
- factor activitar al plachetelor
Toate substanţele sunt eliberate odată cu procesul de degranulare al mastocitelor prin
exocitoză.
Degranularea este favorizată:
a.contactul dintre Ig.E şi antigen,

b.factori fizici
- razele ultraviolete,
- căldura,
- radiaţiile ionizante
c.factori chimici
- morfina,
- cofeina,
- substanţe tensioactive;
d.factori mecanici
În stările de şoc anafilactic,
- se produce o masivă degranulare,
- urmată de eliberarea substanţelor active,
cresc permeabilitatea vasculară modifică coagulabilitatea sanguină, modifică contracţia
musculaturii netede din căile respiratorii
Degranularea mastocitului
- limfocitele B suferă un proces de transformare blastică,
- devin plasmocite
- secretă anticorpi (Ig.E).
- Ataşarea acestor anticorpi pe receptorii Ig.E,
- complexe antigen-anticorpi la suprafaţa membranei mastocitelor,
- degranularea şi eliberarea produşilor din granule în matricea extracelulară

5. ADIPOCITUL
Este o celulă a ţesutului conjunctiv specializat pentru depozitarea lipidelor
6. MELANOCITUL
Este o celulă a ţesutului conjunctiv specializat, încărcată cu granule de pigment melanic
CELULE ALOGENE
- polimorfonuclearele neutrofile şi eozinofile,
- limfocitele,
- plasmocitele
- macrofagele tisulare sau histiocitele.
Număr variabil în condiţii deosebite:
- în inflamaţiile acute predomină polimorfonuclearele neutrofile,
- în inflamaţiile cronice predomină limfocitele.
- Inflamaţiile alergice şi bolile parazitare cresc eozinofilele circulante şi a tisulare.
- În procesele de apărare specifică (imunitară) sau nespecifică, un rol important vor juca
plasmocitele şi macrofagele tisulare care vor creşte numeric.
PLASMOCITUL
- apare în organism numai după naştere,
- în urma contactului limfocitelor B cu diferite antigene.
- reprezintă mai mult o stare funcţională a limfocitelor B
- secretoare de anticorpi
- cresc în stări patologice:
o inflamaţii,
o imunitate,
o alergii

Histologic,
- în ţesuturile bogat celulare,
- în corionul mucoaselor:
o căilor digestive,
o respiratorii,
o urinare,
o genitale
o ţesuturile limfoide.
- Nu se divid, cele mai multe se distrug în câteva zile.

În MO,
- rotundă sau ovalară,
- diametru între 10-20 µm
- mobilitate redusă,
- nucleu :
o rotund,
o excentric,
o heterocromatina dispusă radiar
o şi în grunji mari pe faţa internă a membranei nucleare,
o imaginea caracteristică unor “spiţe de roată” sau “cadran de ceasornic”
Citoplasma :
o este abundentă
o intens bazofilă,
o cu un halou mai palid perinuclear.

În ME,
- RER,
- poliribozomi ataşaţi,
- cisternele RER se acumulează produşi de secreţie “corpuri sferice acidofile” denumiţi
“corpii Russel”, (imunoglobuline normale).
- Perinuclear - complex Golgi foarte dezvoltat, lizozomi şi granule de secreţie ce conţin
imunoglobuline.
Funcţia
- apărare prin sinteză de imunoglobuline
- imunitate de tip umoral.

MACROFAGUL sau HISTIOCITUL


Origine.
- măduva hematogenă, linia monocitelor
- circulante 24-72 de ore
- prin diapedeză trec în ţesutul conjunctiv,
- prin postmaturare se transformă în macrofag
- Durata de viaţă - luni sau chiar ani de zile.
- în unele infecţii cronice (tuberculoză, lepră), macrofagele pot fuziona, dând naştere la celule
gigante, (cu 20-50 nuclei),
- în inflamaţii cronice granulomatoase, macrofagele se unesc prin joncţiuni strânse,
asemănător celulelor epiteliale denumite ca atare celule epiteloide.

Macrofagul activ.
În MO
- este mare (30-60 µm),
- formă neregulată, emite:
o pseudopode,
o văluri,
o microvili,
o lamelipode,
o filipode.

- Nucleul:
o ovoid sau reniform,
o adesea excentric,
o aşezat perpendicular pe axul celulei (nucleu în drapel).
o Cromatina mai grunjoasă aderă de membrana nucleară, organizată în şiraguri paralele,
ondulate (“nucleu pieptănat”).
- Citoplasma
o abundentă
o eozinofilă,
o conţine organite cointeresate fagocitoză,
numeroase granule şi vacuole
În ME,
- periferic microtubuli şi microfilamente
- mitocondriile,
- aparat Golgi bine dezvoltat
- RER proeminent, (monokine).
- ribozomi liberi sau asociaţi în poliribozomi,
- picături de lipide.
- cel mai bine reprezentat în formele active lizozomul primar şi secundar, cu enzimele
hidrolitice, hidrolaze, proteinaze
Pe suprafaţa celulară:
- numeroşi receptori pentru IgG şi IgM,
- receptori pentru fragmentul FC al imunoglobulinelor şi fracţiunea C3 a complementului.
- antigenul Ia, al complexului de histocompatibilitate.
Macrofagul inactiv :
- mai mică,
- rotundă
- fixă (macrofagul fix),
- nucleu mic, rotund şi hipercrom,
- citoplasmă redusă, săracă în organite (aparat Golgi, mitocondrii, centrosom) şi cu rare
granule sau vacuole.

Funcţiile:
- mobilitatea,
- fagocitoza,
- secreţia
- imunitatea.
Mobilitatea :
- pseudopode şi vălurile ondulate.
- activată de unii factori chemotactici :
o ca factorul C5,
o proteine denaturate,
o toxine bacteriene
- inhibate de unii factori secretaţi de limfocitele activate în focarul de reacţie.

Fagocitoza :
- procesele de apărare ale organismului,
- ingerând :
o bacterii,
o fungi sau virusuri,
o complexe imune
o celule moarte, îmbătrânite,
o resturi de fibrină,
o resturi organice
o “gunoierul organismului”.

Acest proces de apărarea îmbracă două aspecte:


1. Fagocitoză nespecifică :
- fără intervenţia receptorilor specifici (macrofagul alveolar)
2. Fagocitoza specifică :
- cu ajutorul receptorilor de suprafaţă specifici.
Imunitate :
- induce şi modulează reacţia imună
- Activarea sub influenţa :
o limfokinelor,
o factorul chemotactic
Macrofagul prezintă antigenele limfocitelor competente
Funcţia secretorie :
- intervine în dinamica desfăşurării procesului inflamator:
o a. secreţia enzimelor lizozomale
o b. colagenaze, elastază, factor activator a plasminogenului,
o c. sinteza fracţiunilor complementului C1-C5;
o d. factorul activator limfocitar (PN)
o e. factori chemotactici pentru polimorfo-nuclearele neutrofile
o f. sinteza şi secreţia de factori pirogeni
og. interferon (factor inhibitor al replicării), prostaglandine, limfokine
o h. factori ce stimulează proliferarea fibroblastelor
Macrofagele se pot încărca cu grăsimi sau pigmenţi, rezultând histiocitul adipos sau
pigmentar.

FIBRELE CONJUNCTIVE
- Participă la formarea matricei extracelulare
- categorii:
1. colagene;
2. reticulinice
3. elastice.

1.FIBRELE DE COLAGEN
- denumite şi fibre albe
- sunt cele mai numeroase
- prezente în toate tipurile de ţesuturi conjuctive,
- formate din proteine fibroase colagene

În MO,
- Subţiri (diametru cuprins între 1-10 µm)
- traiect drept sau ondulat,
- nu se ramifică,
- nu se anastomozează.
Le putem găsi:
- izolate (tramulă)
- grupate în fascicule:
o fine
o grosolane
- Orientate în raport cu direcţia de acţiune a forţelor mecanice:
o au o aşezare ordonată
o în reţea (textură).

Fibrele de colagen apar :


- roz-palide la col. HE,
- roşii la col. van Gieson (fuxină acidă),
- albastre, coloraţia Mallory (albastru de anilină, sau orceina)
- verzi la coloraţia Masson (verde lumină).
Proprietăţi fizice :
- Sunt flexibile
- foarte rezistente la tracţiune;
- insolubile în apă
- se retractă la încălzire,
- prin fierbere dau gelatina.
- sunt degradate de colagenaze

Fiecare fibră colagenă,


- formată din subunităţi, fibrile ,
o diametru de 0,3 - 0,5 microni,
o dispuse paralel între ele
o unite printr-o mucopolizaharidă (hexoză),
o reacţia PAS pozitivă.
În ME,
- fibrila :
o fascicule paralele de microfibrile (protofibrile),
o diametru de 20 - 60 nm
o cu aspect striat,
o alternanţă de benzi transversale clare şi întunecate,
o cu o periodicitate de 64 nm.
o aspect dat de aranjamentul moleculelor de tropocolagen în cadrul microfibrilei: paralele şi
în scară

Protofibrilele,
- alcătuite din filamente (microfilamente),
- diametru de 3 nm,
- molecule de tropocolagen
o trei lanţuri helicoidale de polipeptide.
Fibra de colagen este formată din subunităţi de 3 ordine:
I. fibrilele de colagen la nivel optic,
II. protofibrile la nivel electronomicroscopic
III. filamente la nivel macromolecular.

Fibrele colagene au o individualitate proprie,


- prezenţa unui spaţiu perifibrilar (spaţiu interstiţial de difuziune)
- lichidul interstiţial
Caracterele biochimice:
- nu conţin lipide,
- glucide este sub 0,55%
- proteinele
o macromolecule de tropocolagen
§ 1-1,5 nm,
§ lungimea 280 nm,
§ unite prin capetele lor
§ dispuse în şiruri paralele

Tropocolagen
- trei lanţuri polipetidice (lanţuri alfa),
- răsucite helicoidal (triplu helix cu pas la dreapta)
- stabilizate prin punţi de hidrogen şi legături bisulfidice
- Două din lanţuri sunt asemănătoare (lanţuri alfa 1),
- cel de al treilea lanţ (lanţul alfa 2) diferă prin secvenţa aminoacizilor.
- 1/3 glicină, 1/3 prolină, 1/3 hidroxiprolină şi alţi aminoacizi,
- pentru colagen hidroxiprolina este aminoacidul caracteristic

În raport cu participarea lanţurilor alfa unu şi doi, se descriu mai multe tipuri de colagen.

2. FIBRELE DE RETICULINĂ
- colagenului de tip III asociat cu glicoproteine şi proteoglicani.
- formaţiuni fibrilare fine,
- se anastomozează
- se ramifică,
- formînd reţele cu ochiuri diferite
- niciodată fascicule.
Localizare :
- organele hemato- şi limfopoietice (stroma),
- în membranele bazale,
- jurul celulei adipoase,
- jurul vaselor capilare,
- în ficat (intralobular),
- muşchi etc.

În MO,
- nu sunt vizibile în coloraţie cu hematoxilină-eozină
- au un diametru de 0,5 - 2 µm
- reacţie PAS în roşu (PAS pozitive).
- Tratate cu săruri de argint, se văd negre, de aceea se mai numesc şi fibre argirofile

În ME,
- fibrile
o au o periodicitate axială identică cu a fibrelor de colagen,
o cu dispoziţie dezordonată,
o Fibrilele sunt asamblate de proteoglicani şi glicoproteine, (au reacţia PAS pozitivă).
Caracterele biochimice:
- sunt scleroproteine care conţin tropocolagen
o cu conţinut redus de hidroxiprolină,
o multă lizină, leucină, izoleucină şi arginină.
- Glucidele depăşesc 0,55%, (fără glucoză),
- lipidele sunt prezente 10%

Fibrele de reticulină sunt sintetizate de :


- fibroblaste,
- condroblaste,
- osteoblaste
- celule endoteliale.

3. FIBRELE ELASTICE
- au culoare galbenă, “fibre galbene”
În MO,
- fibre fine,
- mai subţiri ca cele de colagen
- diametru de 1-3 µm,
- se ramifică
- se anastomozează
- realizând reţele cu ochiuri neregulate,
- lamele fenestrate
- fascicule (ligamentul galben).
- rotunde sau ovalare,
- dacă fibrele se rup, capetele se răsucesc în formă de tirbuşon.

- Grosimea, lungimea şi dispoziţia diferă funcţie de localizarea lor:


o în pereţii unor vase,
o plămâni,
o cartilagiile elastice,
o ligamente elastice.
- Există şi elastină nefibrilară organizată sub formă de lamele elastice, (pereţii vasculari).

- În col. HE se colorează inconstant şi foarte slab


- electiv cu orceină în roşu brun,
- rezorcină fuxină Weigert în albastru închis
- aldehidă fuxină Gömöri în negru.

Proprietăţi fizice :
- insolubile în apă,
- rezistente la alcool şi eter,
- greu solubile în acizi şi baze
- sunt digerate doar de elastaza pancreatică.
- Sunt extensibile 100-120% şi reven la lungimea iniţială, după încetarea tracţiunii,

Localizare în organe ce îşi modifică forma şi volumul.


Cu vârsta, elasticitatea descreşte treptat
Fibra distrusă nu se mai regenerează.

În ME,
- masă amorfă,
- omogenă,
- dispusă central
- conţine elastină,
- înconjurată la periferie (suprafaţă)
- microfibrile cu un diametru de 14 nm
- dispuse în reţele sau spirale.

Caracterele biochimice
- Microfibrilele
o glicoproteine de structură (fibre de oxitalan)
o formate din colagen de tip VI (apar omogene),
o lipsite de periodicitatea axială

- Elastina,
o insolubilă şi amorfă
o glicoproteină bogată în glicină, prolină, lizină şi puţină hidroxiprolină,
§ aminoacizi specifici:
· desmozina
· izodesmozina,
o formată din lanţuri polipeptidice spiralate legate prin dezmozină şi izodesmozină.
o Unele regiuni spiralate sunt deformabile, cele care sunt legate de desmozină sunt fixe.

Fibra elastică este sintetizată :


- fibroblaste,
- fibrele musculare netede din vase similare celor de colagen,
- sub formă de precursori
o proelastină
o tropoelastină.
În dezvoltarea fibrelor elastice :
- primele apar microfibrilele,
- apoi depozitele de elastină care în final se dispune central

SUBSTANŢA FUNDAMENTALĂ
- situată între celule, fibre, vase, nervi
- se deplasează celulele aflate în tranzit.
În MO,
- omogenă,
- transparentă,
- amorfă
- slab colorată cu coloranţii uzuali.
- are organizare de tip coloidal,

- formată din :
o glicoproteine puternic hidrofile
§ cu consistenţă mai vâscoasă (gel)
§ semilichidă (sol).
o precursori solubili ai proteinelor fibroase de colagen, reticulină, elastice,
o alte molecule secretate de celule sau filtrate din sînge, săruri minerale, ioni etc.

Se evidenţiază :
- albastru de toluidină,
- metacromatic cu PAS
În ME,
- material floconos,
- puţin dens
o proteinele globuloase
§ dispuse ordonat
o proteinele filamentoase (fibroase)
§ dispuse în reţea.

Poate fi asemănată cu plasma sanguină,


cu conţinut redus de proteine,
bogată în :
o glicozaminoglicani,
o proteoglicani
o glicoproteine.

Glicozaminoglicanii (GAG),
- mucopolizaharide
- complexe polizaharidice liniare formate din :
o dizaharide repetitive,
o obligatoriu există :
§ o hexozamină (glucozamină, galactozamină)
§ un acid uronic (glicuronic, iduronic).

Glicozaminoglicanii pot fi :
- nesulfataţi :
o acidul hialuronic,
o acidul condroitinic
- sulfataţi:
o condroitin-sulfaţii,
o dermatan-sulfaţii,
o keratan-sulfaţii,
o heparan-sulfaţii
o heparina.

Glicozaminoglicanii :
- sunt legaţi covalent de o proteină,
- formând molecule de proteoglicani
- excepţie face acidul hialuronic.

Proteoglicanii (PG)
- proteină liniară,
- partea centrală la care se ataşează lanţurile de glicozaminoglicani.
- încărcarea negativă îl face puternic hidrofil,
- Proteoglicanii formează scheletul macromolecular al coloizilor, dispuşi în formă de areole cu
spaţii în care circulă faza lichidă.

Glicozaminoglicanii şi proteoglicanii sunt sintetizaţi :


- fibroblaste,
- mastocite
- celulele derivate din mezenchim: condroblaşti, osteoblaşti, celule musculare netede.
Proteinele iau naştere la nivelul poliribozomilor ataşaţi RER,
glicozilarea începe în RER şi se continuă în aparatul Golgi unde are loc şi sulfatarea lor.
Sunt exocitate pericelular iar degradarea lor este realizată de către macrofage.

Glicoproteinele :
- Au miez proteic
- glucide / polizaharide
- fac parte :
o colagenul,
o elastice,
o fibronectinele,
o condronectinele
o lamininele.

Fibronectina
- glicoproteină multifuncţională
- forme :
o plasmatică circulantă,
o tranzitorie ataşată la suprafaţa celor mai multe celule,
o insolubile : dimeri de fibronectină legaţi prin punţi disulfhidrice, constituant al
matricei extracelulare.
Importanţa funcţională :
- aderă la diferiţi constituanţi tisulari
- permite aderarea la matricea extracelulară.
- Dintre receptori ai fibronectinelor :
o integrinele,
- Este secretată de fibroblaste şi de celule epiteliale
- asigură adeziunea celulară şi fibrilară.

Condronectina :
- se află în matricea cartilaginoasă,
- favorizează ataşamentul condrocitelor la colagenul de tip II.
Laminina :
- glicoproteină sulfatată,
- constituent major al membranelor bazale. Este secretată de majoritatea celulelor epiteliale şi
endoteliale.

Entactina :
- glicoproteină sulfatată
- membranele bazale
- se leagă cu laminina.
- Asigură legătură între laminină şi colagen de tip IV.
Tenascina :
- glicoproteină intracelulară
- asigură adeziunea celulară,
- prezentă în ţesuturile embrionare
o rol în fenomenele de migrare celulară.

În matricea conjunctivă se află :


- lichidul celular în cantitate mică,
- asemănător plasmei sanguine.
- Apa cu moleculele proteice mici şi cu diferiţi ioni trec în ţesutul conjunctiv :
o la capătul terminal al capilarelor,
§ presiunea hidrostatică este mai mare
§ se reîntoarce în patul vascular (parţial) către capătul “venos” al capilarelor,
§ presiunea coloid-osmotică este mai mare.
o În condiţii patologice apa se acumulează în cantitate mai mare, în ţesuturile
conjunctive, realizându-se edemul.

FUNCŢIILE SUBSTANŢEI FUNDAMENTALE


- participă activ la realizarea unor funcţii biologice importante,
o permeabilitate,
o apărare,
o difuziune,
o plasticitate
o rezervor al organismului.

- gradul ei de vâscozitate şi gradul de polimerizare a GAG constituente,


o permeabilitate,
§ asigură difuziunea substanţelor nutritive şi a cataboliţilor celulari,
§ permite circulaţia lichidului interstiţial .
§ participă la procesele de apărare,
· barieră faţă de pătrunderea microbilor şi a unor substanţe toxice, în
organism.
· Gradul de polimerizare este controlat de unii factori :
o enzimatici (hialuronidaza)
o hormoni (cortizonul, ACTH-ul, foliculina)
o vitamine (vitamina C).

Are organizare plurifazică :


- un pol foarte permeabil,
o bogat în apă
o sărac în coloid (format din glicozaminglicani cu lanţuri macromoleculare scurte),
o formează o reţea cu ochiuri largi,
o cu multă apă
- pol greu permeabil,
o sărac în apă
o bogat în coloid, (format din glicozaminglicani cu lanţuri macromoleculare lungi),
o care formează o reţea cu ochiuri mici
o cu puţină apă.

- Aceste două faze (poli) şi fazele intermediare se găsesc într-un echilibru labil,
- permit o mare plasticitate
- Modificarea structurii dinamice a substanţei fundamentale, explică procesele de
îmbătrânire, de uzură şi în cele patologice (colagenoze, inflamaţii etc.).
- reprezintă un mijloc de transport
- rezervor:
- apă,
- electroliţi
- proteine,

•ŢESUTURILE CONJUNCTIVE EMBRIONARE

- ţesutul mezenchimatos
- ţesutul mucos.

1.ŢESUTUL MEZENCHIMATOS
- Este primul ţesut conjunctiv care se formează
- slab diferenţiat,
- care separă şi uneşte primordiile organelor
- Are caracter tranzitoriu,
- la adult se păstrează sub formă de insule mici, dispuse pericapilar.
În MO,
- celule mezenchimale
o stelate
o citoplasmă relativ redusă,
§ intens bazofilă
o nucleu mare central cu 2-5 nucleoli.
o Au prelungiri subţiri şi ramificate
§ o reţea celulară în ochiurile căreia se găseşte :
· substanţă fundamentală
· puţine fibre de colagen de tip III
- Are o bogată activitate :
o mitotică,
o de sinteză
o metabolică,
o celulă “cap de serie” din care se vor diferenţia toate celulele conjunctive adulte
Funcţie.
- suport şi unire,
- funcţii citogenetice,
- fibrilogenetice,
- de apărare prin fagocitoză şi sinteză de anticorpi,
- mare capacitate de reactivitate, plasticitate şi trofică.

2. ŢESUTUL MUCOS
- cordonul ombilical, (gelatina lui Wharton),
- la adult persistă în pulpa dentară tânără.
- predomină substanţa fundamentală:
o semilichidă,
o vâscoasă,
o gelatinoasă
o semitransparentă,
o metacromatică,
o bogată în acid hialuronic.

- Celulele (fibroblaste) :
o relativ rare,
o formă stelată
o cu prelungiri lungi
o cu îmbătrânirea cordonului ombilical, în substanţa fundamentală apar fibre de reticulină
apoi târziu fibre de colagen.
o Fibrele sunt mai puţine, mai fine şi dispersate

B. ŢESUTURILE CONJUNCTIVE PERMANENTE, ADULTE


I.ŢESUTURILE CONJUNCTIVE MOI
- denumite ţesuturi conjunctive propriu-zise
A. ŢESUTUL CONJUNCTIV LAX
- celule, fibre, substanţă fundamentală - sunt prezente în proporţii aproximativ egale.
B. ŢESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALIZATE,
- predomină elementul celular,
- substanţa fundamentală şi/sau elementele fibrilare sunt mai slab reprezentate.
1. ţesutul conjunctiv reticulat;
2. ţesutul adipos;
3. ţesutul conjunctiv pigmentar;
4. ţesutul conjunctiv seromembranos.

C. ŢESUTURI CONJUNCTIVE DENSE,


- predomină fibrele
Când predomină fibrele colagene,
- ţesuturi conjunctive dense
o tipul ordonat,
§ ţesutul conjunctiv tendinos,
§ ţesutul conjunctiv aponevrotic,
§ ţesutul conjunctiv fibrolamelar
o tipul neordonat sau semiordonat,
§ ţesutul conjunctiv dermo-capsular.
Când predomină fibrele elastice,
- ţesutul conjunctiv elastic.

A. ŢESUTUL CONJUNCTIV LAX (AREOLAR)


Origine:
- ţesutul mezenchimatos.
Este format:
fibre de:
o colagen,
o elastice,
o reticulare,
- cu dispoziţie neregulată (în reţea, care conţine),
substanţa fundamentală
celulele.
o fibroblaste / fibrocite
o macrofage
o mastocite.
- dezordonat dispuse.

Are o distribuţie ubiquitară în organism şi fără o delimitare precisă.


Formează:
- ţesutul interstiţial situat în jurul:
o vaselor şi a nervilor,
o fasciilor
- este întotdeauna bogat vascularizat şi inervat.
- activ metabolic (sânge şi lichidul interstiţial),
- în dermului papilar (rol de susţinere, trofic),
- în corionul mucoaselor (rol de apărare)
- suportul seroaselor (mezoteliilor).

Funcţiile:
o mecanică,
o metabolică,
o de apărare,
o trofică
o regenerare, reparare.
- legătură şi susţinere
o alcătuieşte stroma organelor parenchimatoase,
o constituie suport pentru epiteliile
o prin vascularizaţie are rol trofic.
- rolul mecanic:
o elasticitatea şi plasticitatea componentelor sale,
o permit alunecarea unor ţesuturi sau organe printre structurile învecinate.

B. ŢESUTURILE CONJUNCTIVE SPECIALIZATE


1. ŢESUTUL CONJUNCTIV RETICULAT
- origine mezenchimală,
- caracterizat : prin lipsa substanţei fundamentale.
În MO,
- reţea tridimensională de fibre de reticulină
- celule reticulare,
o unele libere,
o sau fixate pe reţeaua reticulinică.
Celulele reticulare :
- formă stelată,
- aspect dendritic,
- prelungirilor lungi şi puţin numeroase.
- sunt fibroblaste specializate pentru secreţia constituenţilor fibrelor de reticulină

- Citoplasma :
o redusă,
o bazofilă şi conţine organite,
§ ribozomi şi mitocondrii.
o Nucleul
§ central,
§ formă rotundă,
§ hipercrom cu nucleol vizibil.
- Celulele secretă o matrice fină, perifibrilară, de-a lungul căreia se plasează celulele.
- Prin prelungirile citoplasmatice, stabilesc contacte joncţionale între ele
- realizează o reţea ce dublează reţeaua fibrilară.

- formează stroma organelor hemato- şi limfopoietice


o măduvă roşie,
o ganglion limfatic,
o splină,
o corionul unor mucoase,
§ mucoasa respiratorie,
§ mucoasa digestivă,
§ ficat,
§ endometru etc.

b. Ţesutul adipos:
- este un ţesut conjunctiv specializat
- largă răspândire în organism
- Deosebim un ţesut adipos:
o alb
o brun.
Ţesutul adipos alb,
- puţină substanţă fundamentală
- reţea fină de fibre reticulare.
- "adipocitele",
o izolate
o în cuiburi (paniculi adipoşi).

Celula adipoasă:
- este ovalară
- mare,
- 120 microni,
- conţine o vacuolă mare de grăsime
- nucleul şi citoplasma sunt împinse la periferie,
- realizând la coloraţia cu HE aspectul de "inel cu pecete".

Ţesutul adipos brun, se găseşte numai la nou-născut.


- este foarte bogat vascularizat,
- format din celule poligonale,
- cu nucleu central,
- citoplasma multivacuolară,
- bogată în mitocondrii.
- este implicat în termoreglare
o celulele sunt capabile să utilizeze acizii graşi pentru scopuri energetice.

Funcţiile:
protecţie mecanică;
de izolator termic
ţesut de rezervă;
metabolică în glicogeneză, lipogeneză, lipoliză.

c. Ţesutul seromembranos
constituie seroasele
- peritoneul,
- pleura,
- pericardul,
- mezenterul
- epiplonul.
Format din:
- ax conjunctivo-vascular,
- mezoteliu (epiteliu simplu pavimentos).
Îndeplinesc funcţii:
- de filtrare,
- absorbţie si resorbţie,
- fagocitoză
- coloidopexie.

d. Ţesutul conjunctiv pigmentar,


- este prezent în derm,
- iris, coroidă
Format:
- stromă conjunctivă laxă
- celule mari,
- stelate,
- cu pigment melanic.

3. Ţesuturile conjunctive dense (fibrilare), sunt ţesuturi în care predomină structurile


fibrilare (colagene sau elastice), pot fi ordonate sau neordonate.
α. Ţesutul conjunctiv dens neordonat.
Histologic,
- predomină fascicule de fibre colagene
- orientate în planuri multiple,
- întretăiate de un număr redus de fibre elastice şi de reticulină.
- În ochiurile reţelei fibrilare dense, se află:
o puţină substanţă fundamentală
o rare celule conjunctive (fibroblaste, histiocite).

Ele alcătuiesc:
- capsula organelor,
- fasciile,
- dermul,
- corionul,
- periostul
- pericondrul,
Funcţie: conferind structurilor din care fac parte, rezistenţă mecanică şi protecţie.

β. Ţesutul conjunctiv dens ordonat


- este format din fascicule de fibre colagene, paralele (ordonate)
- asigură astfel o mare rezistenţă.
- puţină substanţă fundamentală, fibre reticulare şi fibroblaste.
Ţesutul tendinos:
- este format din fascicule de fibre colagene,
- organizate în coloane paralele
- între se găsesc fibrocite, "tenocite"
o de forme dreptunghiulară,
o alungite
o aliniate în rânduri paralele.
o Ca „asişele pe stâlp”
o Cu nucleii „gemeni”
o Pe secţiune transversală apar stelate
Participă la formarea tendonului prin care se realizează inserţia muşchilor pe schelet.

b. Ţesutul aponevrotic:
- este format din membrane conjunctive,
- dispuse pe două sau mai multe planuri.
- În fiecare lamă fibrele colagene sunt paralele între ele,
- orientate perpendicular pe direcţia fibrelor din lamele învecinate.
- Între lame sunt turtite (tasate) fibroblastele.

c. Ţesutul fibro-lamelar:
- format din fascicule colagene organizate în multiple lamele conjunctive,
- dispuse liniar (cornee)
- sau circular (teaca nervilor).
- Substanţa fundamentală este foarte redusă
- celulele fibroblastice sunt turtite cu aspect endoteliform.

ŢESUTUL CONJUNCTIV ELASTIC


- culoare galbenă
- cu grad mare de elasticitate,
- un ţesut conjunctiv fibros dens în care predomină fibrele elastice
- pot avea o dispoziţie neordonată,
o în reţea :
§ alveolele pulmonare
- dispoziţie ordonată,
o paralelă
§ ligamentele elastice: (ligamentele galbene) ligamentul nucal,
§ în pereţii arterelor mari unde formează lame elastice şi în corzile vocale.

§ Întotdeauna lamele sau fibrele elastice sunt solidarizate între ele prin fibre colagene sau
elastice, foarte fine, puţină substanţă fundamentală, şi câteva fibroblaste turtite.
Funcţia:
elasticitatea,
- proprietatea fibrelor, lamelor de a reveni uşor la lungimea iniţială după încetarea forţelor
mecanice de tracţiune care au acţionat asupra lor.

ŢESUTURILE CARTILAGINOASE
- ţesuturi conjunctive în care substanţa fundamentală este:
o elastică,
o rezistentă
o avasculară.
Sunt formate:
- celule,
- fibre
- substanţă fundamentală
Celulele cartilaginoase:
- iau naştere din celule mezenchimale sau fibrocite
- condroblaste (tinere)
- condrocite (adulte),
- aşezate în lacune (condroplaste)

După calitatea substanţei fundamentale şi tipurile de fibre care predomină, deosebim trei
varietăţi de ţesut cartilaginos:
1.Ţesut cartilaginos hialin;
2. Ţesut cartilaginos elastic.
3. Ţesut cartilaginos fibros.

1.Cartilagiul hialin,
- transparent (semitransparent)
- culoare albăstruie,
- flexibil şi elastic.
MO,
- predomină substanţa fundamentală hialină (sticloasă)
- omogenă,
- celulele sunt aşezate:
o izolat (condroblastele),
o grupe "izogene" (condrocitele).

Condroblastele:
- celule turtite,
- mici,
- nucleu rotund,
- eucrom cu 1-2 nucleoli.
Citoplasma
- bazofilă,
- bogată în organite şi incluziuni
Condrocitele:
- iau naştere din condroblaste,
- sunt mai mari
- ovalare,
- cu citoplasmă eozinofilă
- 1-2 nuclei.
- aşezat în lacuna "condroplastică"
- înconjurat de o capsulă proprie,
- capsulă comună tuturor celulelor dintr-o grupă izogenă,
o care rezultă din diviziunea mitotică a celulei mamă.

În aceste grupe "izogene":


- celulele pot fi aşezate linear, formând grupele izogene axiale,
- sau în coroană, formând grupele izogene coronare.

Substanţa fundamentală:
- bazofilă,
- amorfă
- omogenă,
- conţine apă,
- săruri minerale
- substanţe organice
- Chondrina este o chondromucoproteină, bogată în mucopolizaharide.
Fibrele cartilagiului hialin:
- fibre fine colagene,
- condensate în jurul condroblastelor

Pericondru,
- membrană conjunctivo-vasculară
- care are un strat intern (celular) mai bogat în celule (mezenchimale, fibroblaste)
- şi unul extern (fibrovascular) bogat fibre şi vase care asigură nutriţia cartilagiului.

Cartilagiul hialin formează:


- scheletul embrionului
- matricea în care se produce osificarea endocondrală.
- cartilagiile articulare,
- septul nasal,
- costale,
- inelele traheobronşice
- unele cartilagii ale laringelui.

2. Cartilagiul elastic:
- apare galben,
- opac
- foarte flexibil.
MO
- predomină fibrele elastice
- organizate în reţea,
- în ochiurile căreia se află substanţă fundamentală, puţină,
- condrocite izolate sau aşezate în grupe izogene paucicelulare.
- Cartilagiul elastic apare în pavilionul urechii, epiglota şi unele cartilage din laringe.

3. Cartilagiul fibros:
- prezintă fibre colagene care predomină,
- formează benzi paralele între ele.
Condrocitele:
- izolate,
- sunt în număr redus.
- Substanţa fundamentală
- foarte redusă
- pericondrul este absent.
- Discurile intervertebrale, cartilagiile din simfiza pubiană.

ŢESUTUL OSOS
- ţesut adaptat funcţiei de susţinere şi protecţie
Morfologic - trei componente fundamentale:
- celule,
- fibre
- substanţa fundamentală.
Celulele sunt:
Osteoblastele;
Osteocitele;
Osteoclastele .

a. Osteoblastele
- au o formă triunghiulară,
- aşezate liniar,
- într-un singur rând,
- pe suprafaţa osoasă în formare sau remaniere.
- Citoplasma:
o abundentă şi bazofilă,
o emite prelungiri prin care ia contact cu celulele vecine.
- Nucleul:
o ovalar,
o eucrom,
o excentric,
o 1-2 nucleoli.

Ultrastructural:
- organitele interesate în procesul de sinteză:
o proteică
o glicoproteică
- citochimic:
o enzime:
§ fosfataza alcalină,
§ ATP-aza,
§ enzime oxido-reducătoare,
§ hidrolaze acide.
Funcţie:
- edificare a osului,
- secretă oseina
- tropocolagenul (din fibre);
- fosfataza alcalină
- După mineralizare osteoblastele rămân în cavităţile se transformă în osteocite.

b. Osteocitele:
- celule osoase adulte,
- ovalare,
- alungite,
- aşezate în "osteoplaste" legate prin canalicule foarte fine.
- Citoplasma:
o eozinofilă
o prezintă prelugiri,
o în canaliculele ososase ce vin în raport de continuitate cu prelungirile osteocitelor vecine.
- Nucleul:
o formă de sâmbure,
o hipercrom.
Osteocitul este considerat ca o celulă cu rol activ în metabolismul local.
c. Osteoclastele:
- sunt celule mari
- formă neregulată.
- Sunt multinucleate (100 nuclei)
- Citoplasma:
o laxă,
o uşor bazofilă la cele active
o mai acidofilă la celulele îmbătrânite.
În faza activă prezintă la polul de contact cu matricea osoasă, o bordură în perie,
- aspect dat de microvilozităţile.
- Citoplasma conţine:
o numeroase vacuole şi microvezicule (pinocitare) pline cu granule de calciu,
o în vecinătatea bordurii numeroşi lizozomi (fosfataza acidă).
În stare de repaus osteoclastele se găsesc îm lacunele lui Howschip.

Rol:
- procesele de formare
- remodelare a osului,
- structurile organice sunt fagocitate de macrofage.
Substanţa fundamentală:
- matrice organică amorfă omogenă "oseină"
- bogat mineralizată.
- Oseina:
o scleroproteină
- Componentele minerale:
o reprezintă 66%
o microcristalelor de hidroxiapatină.
- Sistemul fibrilar - fibrele colagene,
- Constituie armătura de rezistenţă a osului,
o au orientare condiţionată de acţiune a forţelor mecanice.

După originea şi structura sa, ţesutul osos poate fi clasificat:


I. Ţesut osos imatur;
II. Ţesut osos matur.
A. Nehaversian;
B. Haversian:
a - ţesutul osos compact;
b - ţesutul osos spongios.

I. Ţesutul osos imatur:


- în oasele fetale,
- cu organizare dezordonată,
- cu fascicole colagene mari
- aşezate în substanţă fundamentală,
§ slab mineralizată,
§ mai bogată în celule.
La adult:
- suturi osoase,
- la inserţia tendoanelor,
- osul alveolar.

II. Ţesutul osos matur:


- are structură ordonată,
- lamelară,
- bogat în substanţă fundamentală mineralizată
- cu elemente celulare mai reduse.
- Organizarea sa poate fi de tip:
o nehaversian
o haversian.

A. Ţesutul osos nehaversian -fibros


- ia naştere prin osificarea periostală (din membrane conjunctive)
- ţesut dur
- cu celule puţine,
- aşezate de-a lungul fibrelor colagene organizate în fascicole
- Din el se desprind fibrele colagene ce pătrunzând în interiorul osului haversian şi constituie
fibrele lui Scharpey.

B. Ţesutul osos haversian:


- are o dispoziţie arhitecturală ordonată
- "sistemul haversian" (osteonul).
El poate fi de două tipuri: a.compact şi b.spongios.
a. Ţesutul osos compact,
citoarhitectonic:
- sisteme haversiene
- sisteme interhaversiene
- sisteme lamelare.

Sistem havers sau osteon:


- unitatea morfofuncţională
- format:
o canal central "canalul lui Havers"
o diametrul de 20 - 200 µ,
o înconjurat de 5 - 25 de lamele osoase,
o dispuse concentric.
o au o orientare longitudinală,
o paralele între ele şi cu axul osului,
o legate prin canale transversale
o Conţin:
§ arteriolă,
§ venulă
§ vas limfatic
§ fibre nervoase fine
§ fibre colagene şi de reticulină,
Lamelele osoase:
- grosime între 4 - 11 µ
- alcătuite din:
o substanţă fundamentală
o fibre colagene aranjate:
§ paralel şi spiralat în interiorul unei lamele,
§ cu direcţie perpendiculară pe direcţia fibrelor din lamele învecinate.
o În grosimea lamelor osoase se găsesc osteoplastele cu osteocite
o numeroase canalicule ce comunică între ele.

OSTEONUL:
- Canalul Havers,
- lamelele osoase concentrice
- toate structurile celulare şi fibrilare conţinute

Între sistemele haversiene:


- se găsesc resturi din sistemele haversiene remaniate
- incomplecte,
- care leagă osteoanele
- "sistemele intermediare" (interhaversiene).

La exteriorul diafizei oaselor lungi:


- "sisteme lamelare" sau fundamentale externe,
- reprezintă osul de origine periostală
- spre cavitatea medulară "sistemul lamelar sau fundamental intern" (endostal).
- sunt formate:
o lamele osoase paralele,
o suprapuse
o orientate concentric faţă de axul osului
o sunt traversate de:
§ fibrele cu Sharpey
§ canalele Volkman, ce conţin vasele nutritive.

b. Ţesutul osos spongios


- aspectul unui burete,
- alcătuit din lamele,
- dispuse într-o arhitectură specifică.
- FORMEAZĂ "travee" osoase:
o fibre,
o substanţă fundamentală
o osteoplaste cu osteocite.
o Pe suprafaţa lor sunt aşezate linear (epiteloid) osteoblastele.
o delimitează cavităţi "areole" pline cu măduvă hematogenă.
Ţesut osos spongios se găseşte în epifizele oaselor lungi şi în porţiunea centrală a oaselor late
şi scurte (diploe).

Periostul:
- este membrana vasculo-conjunctivă
- înveleşte osul
- format din 2 straturi:
a.extern (vasculo-fibros)
§ bogat în fibre colagene,
§ vase
§ terminaţiuni nervoase;
b.intern (osteogen),
§ bogat în fibrocite,
§ capabile de a se transforma în osteoblaste,
§ asigurând astfel creşterea osului în grosime şi regenerarea sa în caz de fracturi.

Endostul:
- asemănător periostului,
- este însă mai puţin individualizat,
- format din ţesut conjunctiv ce tapează canalul medular şi spaţiile areolare.
- Este bogat în fibre, în osteoblaste cu rol în formarea traveelor osoase şi în osteoclaste cu rol
în remanierea ţesutului osos.
HISTOFIZIOLOGIA ŢESUTULUI OSOS.
Funcţii:
- mecanice,
- rezistenţă
- protecţie
- metabolică .

OSIFICAREA
- este procesul de formare a ţesutului osos.
- Osificarea se poate realiza:
o membrană conjunctivă (osificare endoconjunctivă),
o structură cartilaginoasă ( osificare endocondrală).
Se va forma întâi osul imatur, care apoi prin remaniere va da naştere osului definitiv (spongios
sau compact).

Osificarea endoconjunctivă (desmală),


- formarea ţesutului osos prin înlocuirea ţesutului conjunctiv.

- Osificarea se petrece în 2 faze:


o faza proteică:
§ de remaniere a ţesutului conjunctiv
· multiplicarea fibroblastelor,
· transformarea lor în osteoblaste
· formarea de oseină
o faza de mineralizare.
§ în osteoid se depun sărurile minerale,
§ constituindu-se primul nucleu de ţesut osos imatur,
§ nucleu ce creşte prin apoziţie succesivă
§ ex: oasele feţei, mandibula

Osificarea endocondrală (endocartilaginoasă)


- în interiorul modelului cartilaginos
- în "punctele de osificare"
o epifizare
o diafizare
o prin extinderea lor radiară vor cuprinde în final întregul os.

Osificarea se desfăşoară dinspre centrul cartilagiului spre periferie în următoarea ordine:


1. Zona cartilagiului hialin
2. Zona cartilagiului seriat
- de proliferare
- condrocitele vor forma grupuri izogene "axiale";
3. Zona cartilagiului calcificat
- condrocitele se hipertrofiază şi degenerează,
- apar ca celule mari,
- cu citoplasma vacuolară
- nucleu picnotic.
- Substanţa fundamentală sub influenţa fosfatazei alcaline se va calcifica;

4. Zona de eroziune
- vascularizaţia
- cartilajul este invadat de capilare (mugurii vasculari)
- Condroclastele (macrofagele) diferenţiate din celulele mezenchimale vor fagocita celulele
degenerate,
- Apar o serie de tunele în matricea cartilaginoasă mineralizată;
5. Zona osteoidă
- în care celulele osteoformatoare
- din mugurii conjunctivovasculari,
- vor depune substanţă preosoasă
- pe suprafeţele lamelor cartilaginoase rămase
- numite travee de direcţie;

6. Zona osificată,
- este formată din lamele de ţesut osos mineralizat
- conţinând osteocite,
- iar pe suprafaţa lor în matricea organică, şiraguri de osteoblaste.

ŢESUTUL SANGUIN(SISTEMUL HEMATO-IMUN)


- ţesut cu origine mezenchimală,
- format dintr-o substanţă fundamentală lichidă "plasma" (55%)
- celule "elemente figurate" (45%).
- Sângele, limfa şi lichidul interstiţial alcătuiesc mediul intern al organismului.
Ţesutul sanguin care cuprinde 3 compartimente:
I. Compartimentul tisular central,
- organele hemato şi limfopoetice, (cu celule sanguine tinere, aflate în diferite faze de
maturare).
II. Compartimentul circulant
- cu celule sanguine mature (adulte)
III. Compartimentul tisular periferic
- celule sanguine care au părăsit "patul vascular" localiate în ţesuturi şi organe periferice
H E MAT O PO E ZA
- procesul de formare, maturare şi eliberare a elementelor sanguine
Hematopoeza prenatală sau embrio-fetală:
1. Perioada prehepatică
- primele 2 luni fetale,
- în mezenchimul extraembrionar somatic la nivelul insulelor lui Wolff şi Pander.
- Se diferenţiază angioblasti
o Periferici: endotelioblasti
o Centrali: hemoblasti
A. celulele "stem" vor coloniza primordiile viitoarelor organe hemato şi limfopoetice -
inducând hematopoeza.
B. Hemogoniile (megaloblastele), elemente imature, nucleate se menţin până la elaborarea
factorului antianemic (intrinsec).

2. Perioada hepato-splenică,
- începe în săptămâna a-VI-a în ficat şi splină
- până în luna V-VI (în grad redus până la naştere).
o hematiile mature (anucleate)
o se formează granulocite, megacariocite şi mai puţin limfocite.
3. Perioada medulo-ganglionară,
- începe din luna a-III-a în claviculă
- se continuă toată viaţa.
- în ganglionii limfatici se menţine până (luna a-V-a) şi va fi înlocuită cu limfopoeza
ganglionară.

Hematopoeza postnatală
Are loc în ţesuturile hematopoetice:
a) ţesutul mieloid - reprezentat de măduva roşie osoasă;
b) ţesutul limfoid - reprezentat de organele şi structurile limfoide.
Organizarea organele hemato şi limfopoietice:
- Capsula:
o ţesut conjunctiv fibros,
o se desprind septe conjunctive bogate în vase şi nervi
- Stroma:
o ţesut conjunctiv reticular
o distingem
§ "ochiuri mici" cu elementele ale parenchimului
§ "ochiuri mari", tapetate de celule reticulo-endoteliale, în care circulă sânge sau limfa.
- Parenchimul:
- populaţie celulară heterogenă (cel. suşă, tranziţie, mature).

a) ŢESUTUL MIELOID
MĂDUVA ROŞIE HEMATOGENĂ
Localizată:
- iniţial în claviculă
- ocupă apoi toate oasele (până la 7 ani)
- se restrânge apoi în oase late şi epifize
- se transformă în măduvă galbenă/cenuşie
Histologic,
Capsula:
- endostul
- stroma (ţesutul conjunctiv reticulat)
- elemente parenchimatoase caracteristice:

- adipocitul;
- megacariocitul,
i. celulă gigantă
ii.bogată în citoplasmă (eozinofilă)
iii.nucleu puternic segmentat;
- insule de celule,
i.imature, (în ochiurile mici ale stromei)
ii.mature (adulte) aflate în vecinătatea capilarelor.

Celulele tinere au:


- dimensiunea mare,
- forma rotundă,
- nucleu mare sferic bine nucleolat ( 2- 4)
- citoplasmă redusă,
o bazofilă,
o lipsită de granulaţiuni.
Celulele mature (adulte)
- dimensiune mică,
- nucleu
o hipercrom
o segmentat,
o fără nucleoli
- citoplasma,
o relativ abundentă
o conţine granulaţiuni specifice.

HEMATOPOEZA MEDULARĂ:
- hematia prin seria normoblastică,
- granulocitele prin seria granulocitară
- trombocitele prin seria megacario - trombocitară.

A. SERIA NORMOBLASTICĂ (eritroblastică)


Sectorului mitotic:
1. proeritroblastul;
2. eritroblastul bazofil;
3. eritroblastul policromatofil;

Sector de maturare:
4. eritroblastul oxifil;
5. reticulocitul;
6. eritrocitul.

Hematiile:
- au funcţia de transport gaze respiratorii
- nu prezintă nucleu
- nu conţine organite celulare.
- La om
o forma unui disc biconcav (A/P),
o din profil a unui pişcot.
o Diametrul pe frotiu fixat este de 7,5 µ,
o grosimea
§ 1,5 µ în centru
§ 2 - 2,5 µ la periferie.

Variaţiile morfologice ale hematiilor:


- de forma, când vorbim de poikilocitoză;
- de talie - "anizocitoză")
- număr
- Normal pe 1 mm3
o4,5 -5 milioane la bărbat,
o4 - 4,5 milioane la femeie
o6 milioane la copil.
- Când numărul lor creşte, vorbim de poliglobulie
- Nr. diminuă concomitent şi cu scăderea hemoglobinei avem eritropenie sau anemie.
- Timp circulant: 90 - 125 de zile.

- îmbătrânite sunt fagocitate de către macrofagele splinei şi sinusoidelor ficatului.


- În sângele circulant hematiile sunt galbene (galben-verzui),
- fixate şi colorate (May-Grunwald-Giemsa) apar cărămizii şi dispuse în "fişicuri de monede".

- Sunt elastice se pot deforma trecând uşor prin capilare cu diametrul mai mic de 7µ.
Citologic:
- au membrană de natură lipoproteică
- stromă formată:
o fosfolipoproteine - dispuse în reţea.
o cristalele de hemoglobină

B. GRANULOCITELE
- 5-8 mii /1mm3.
După caracterele morfologice şi funcţionale distingem:
1. Granulocitele neutrofile:
- sunt cele mai numeroase,
- 60 - 70 % din leucocite
- au un diametru între 10-12 µ,
- nucleu format din 3-6 lobi uniţi prin punţi de cromatină fină.
- În citoplasmă se află numeroase granulaţii specifice "neutrofile"
ofoarte fine (φ 0,1-0,2 µ).
osunt lizozomi ce conţin enzime hidrolazice.

- Emit pseudopodelor
o migrează (prin diapedeză)
o în ţesuturi periferice
o intervin în apărare prin fagocitoză (microfage).
- Numărul lor:
ocreşte – neutrofilie
§ în inflamaţii acute
oscade - neutropenie
§ în intoxicaţiile cu plumb, arsen, raze X şi după ingerare de medicamente (piramidon,
aspirina).

2. Granulocitele eozinofile:
- 2- 4% din leucocitele sângelui periferic,
- sunt mai mari
- φ 12-14 µ)
- nucleul:
o2 lobi rotunzi
oaspect de desagă.
- Citoplasma:
ogranulaţii cu afinitate pentru coloranţii acizi.
ogranule egale ca formă, mărime şi egal repartizate
ogranulaţiile sunt lizozomi.

- Eozinofilele sunt celule:


o mobile
o fagocitare
- Cresterea nr. eozinofilelor circulante – eozinofilie:
o boli alergice
o infecţiile parazitare
- Scad in tifos (eozinopenie)

3. Granulocitele bazofile:
- cele mai puţine
- 0,5 - 1%,
- nucleul parţial segmentat (în treflă).
- Citoplasma
o Cu granulaţii puternic bazofile,
o ce conţin:
§ heparină,
§ histamină
§ serotonină.
o Granulaţii inegale ca formă, mărime şi inegal repartizate în citoplasmă.
- Au capacitatea de fagocitoză şi mobilitate este redusă.

C. SERIA MEGACARIOCITO-TROMBOCITARĂ
- celulă finală megacariocitul trombocitar,
o celulă matură,
o gigantă
o cu citoplasmă bogată,
o eozinofilă,
o plină cu insule de granulaţii azurofile.
o Nucleul:
§mare,
§în formă de inel sau mure
oCelula emite numeroase pseudopode care pătrund în capilare unde se fărâmiţează dând
naştere trombocitelor.

Trombocitele:
- nu sunt celule, (fragmente)
- provin din citoplasma megacariocitelor,
- au diametre de 1-4 µ.
- formă neregulată pe frotiu.
MO
- prezintă o zonă centrală "cromomerul" (granulomerul),
o puternic colorată,
o bazofilă,
o plină cu granulaţii diferite,
o microvezicule,
o microfilamente
- o zonă periferică "hialomerul"
o slab bazofilă,
o înconjurată la exterior de o membrană plasmică.
- Sunt în număr de 300.000 /1 mm3
- au durata de viaţă de 8-11 zile.
- Rolul lor este multiplu:
o în coagularea sângelui
o conţin serotonină;
o au structura antigenică.

ŢESUTUL LIMFOID
Cuprinde două compartimente:
I. Compartimentul central,
- timusul,
ocu origine endodermală,
§ apare precoce (embrio-fetal)
§ involuează la adult;
o are importantă activitate mitotică:
§ independent de stimularea antigenică şi endocrină.
II. Compartimentul periferic, reprezentat de:
- splină
- ganglionii limfatici,
- amigdale
o organe secundar limfoide,
o cu origine mezenchimală,
o apar tardiv.

Ţesutul limfoid:
Funcţia de limfopoeză,
- se desfăşoară în ţesutul limfatic dens (foliculilor limfatici);
Funcţia de filtrare:
- a sângelui,
- limfei
- lichidului interstiţial,
- desfăşurată la nivelul ţesutului limfoid lax, (capilare sinusoide),
- înconjurate de celule cu mare capacitate fagocitară şi coloidopexică

Limfocitele - proprietăţi:
- "recirculaţie"
olimfocitul stimulat antigenic se reîntoarce prin circulaţie în organele limfatice periferice
- "transformare blastică"
olimfocitele adulte stimulate antigenic, redevin tinere şi se transforma în celule
imunocompetente.
Limfopoeza
- are loc în ţesutul limfoid dens,
- seria limfocitară:
o 1. limfoblastul;
o 2. prolimfocitul;
o 3. limfocitul (mic).

Limfocitul mic
- celulă tisulară,
- circulantă,
- reprezintă 89% din întreaga populaţie de elemente limfatice,
- principala celulă imuno-competentă.
MO:
- celulă mică,
- ∅ de 6-8 µm,
- citoplasmă :
o foarte redusă,
o bazofilă,
o aşezată perinuclear,
o sub formă de inel sau semilună,
o cu câteva granulaţiuni azurofile.

- Nucleul :
o mare,
o rotund,
o cu cromatina densă,
o condensată puternic, formând practic un bloc compact,
o fără nucleol vizibil, (nucleu tahicrom).
- raportul nucleo-citoplasmatic este foarte mare (0,8-0,9)
ME :
- nucleu cu heterocromatină compactă
- un nucleol mascat.

- Citoplasma
osăracă în organite,
§ aparat Golgi mic,
§ RE neted, mai rar granular,
§ câteva mitocondrii
§ lizozomii prezenţi sub formă de granulaţii azurofile,
§ corpi multiveziculari,
§ numeroşi microtubuli şi microfilamente.
-Membrana celulară :
oacoperită cu un strat redus de glicocalix,
oprezintă microvili
ovezicule de micropinocitoză
Aspectul MO şi ME par să indice o celulă mai puţin activă - celulă adormită.
Limfocitul mic :
- nu este o celulă adultă terminală
- se poate reactiva (transformare blastică), prin recirculaţie la stimulare antigenică

Circuit :
- Se formează în organele limfoide,
- ajung în circulaţie
- apoi în ţesuturi.
- vine în contact cu un antigen,
- îl recunosc graţie receptorilor de suprafaţă
- suferă un proces de recirculaţie
- apoi transformare blastică,
- devin limfocite imuno-competente.
- în organele limfopoetice periferice,
o în zonele timus- (limfocitele T)
o burso-dependente (limfocitele B).

- suferă procese de reorganizare ultrastructurală şi citologică,


o devine celulă activă,
§ celulă tânără capabilă :
· de diviziune,
· citodiferenţiere.
o Aceste limfocite transformate blastic, imunoblaste,
§sunt celule mari (∅ 12-15 µm),
§ au un nucleu :
· mare,
· rotund,
· eucrom,
· unul sau mai mulţi nucleoli.
§ Citoplasma bazofilă :
· organitele mai ales cele de sinteză (RER, aparat Golgi, mitocondrii

Citofiziologia.
Limfocitele :
- populaţie heterogenă,
- caracteristici imunologice diferite,
- nu pot fi diferenţiate cu certitudine nici la MO şi nici la ME,
- doar prin anticorpi monoclonali.
a.limfocite B burso-dependente (timus independente);
b.limfocite T timus-dependente
c.limfocite “O” sau nule

GANGLIONUL LIMFATIC
- organ limfoid,
- rol de filtrare,
- plasat pe traiectul căilor limfatice.
Localizaţi :
- pe traiectul vaselor limfatice
- solitari sau in grupuri ganglionare
- Au mărimea unui bob de piper
- formă reniformă sau turtită,
- cu o margine convexă - pătrund vasele limfatice aferente
- un hil cu două vase limfatice eferente, arteră, venă şi nervi.

- Dimensiunea :
o variază în funcţie de localizare
o starea de stimulare imunologică,
o de la câţiva milimetrii la centimetrii.
MO :
- ganglionul limfatic
o capsulă,
o stromă
o parenchim.

Capsula
- acoperă organul
- ţesut conjunctiv dens,
o cu fibre colagene,
o puţine fibre elastice
o rare fibre musculare netede.
o Pe faţa convexă este perforată de orificiile limfaticelor aferente.
o Lângă hil se îngroaşă - con fibro-adipos.
- emite septe conjunctive incomplete
- divid zona corticală în loji larg deschise spre medulară (septe interfoliculare).

Stroma :
- ţesut conjunctiv reticulat,
o reţea de fibre de reticulină şi celule reticulare
o Celulele :
§ mari,
§ stelate cu prelungiri,
§ secretă fibrele de reticulină
o Fibrele :
o dispuse pe suprafaţa celulelor
o formează o reţea tridimensională
o “Reţeaua prezintă :
§ ochiuri mai mari “laxă”,
§ sau mai mici “densă”,
Parenchimul :
- ţesut limfoid organizat
o noduli limfoizi,
o infiltraţii limfoide
- adaptate pentru limfopoieză,
- sinusoide limfatice :
o adapate pentru filtrarea limfei.
În secţiune histologică
- o zonă corticală
- o zonă medulară
- între cele două zone se înterpune zona paracorticală (corticala profundă).

Corticala (corticala superficială sau corticala foliculară)


- ţesut limfoid dens
- organizat în foliculi (noduli),
o cu limfocite dispuse sub formă de aglomerări nodulare
o ţesut limfoid lax (sinusuri limfatice).
§ sinusul marginal sau subcapsular,
Foliculi limfatici:
- foliculi primari, areactivi
- foliculi secundari, reactivi.
a.Foliculii primari :
- o aglomerare uniformă de limfocite mici (limfocite B)
- în repaus.

b.Foliculii secundari,
- sunt predominanţi în viaţa postnatală
- zonă centrală
omai clară
opalidă la col. HE
onumită centrul germinativ sau centrul clar,
§conţine limfocite B activate
§ celule tinere limfoide (limfoblaste sau imunoblaste).
§ macrofage şi celule dendritice foliculare.
§ toate sunt celule mari,
§ citoplasmă bogată,
§ palid colorată
§ nuclei eucromi

Periferic :
- o zonă întunecată
- dispusă sub formă inelară
- formată din limfocite B mici,
- coroana limfocitară.
- celule dendritice foliculare,
o depozitare şi prezentatoare de antigene
Foliculii secundari se dezvoltă :
- stimul antigenic prelungit,
- formarea şi proliferarea limfocitelor B imunocompetente

Paracorticala, cortexul profund sau terţiar


- o structură celulară mai densă (ţesut limfoid difuz),
- limfocite T,
- uneori stimulate (imunoblaste);
- celule interdigitate prezentatoare de antigene
- macrofage
- venulele postcapilare ale lui Schultze,
ocu endoteliul cubic sau cilindric
oabsenţa stratului muscular.
oEndoteliul:
§ prezintă receptori speciali de ghidaj
§ rol de a controla pătrunderea limfocitelor

Medulara,
- este formată din ţesut limfoid dens,
oorganizat în cordoane medulare,
ose ramifică
ose anastomozează
-ţesut limfoid lax
o sinusuri medulare, dispuse printre cordoane
a. Sinusurile medulare :
- sunt o continuare a celor din corticală
- însoţite de celule dendritice şi macrofage
o cu prelungiri pătrund în lumen,

b. Cordoanele medulare
- conţin limfocite T şi B,
- numeroase plasmocite :
o mature şi active
o secretă imunoglobuline
o devin complect mature
Histofiziologia:
1. Limfopoieza şi în mod secundar plasmocitogeneza.
2. Funcţia de filtru în circulaţia limfatică.
3. Funcţia de apărare prin fagocitoză şi elaborare de anticorpi;
4. Funcţia metabolică: ca rezervor de proteine;

SPLINA
- este un organ limfoid aşezat pe calea circulaţiei sanguine.
- învelită de o capsulă fibro-musculară
o bogată în celule musculare netede.
- Din capsulă:
o pornesc de-a lungul vaselor trabeculele conjunctivo-musculo-vasculare
o compartimentează splina în loji piramidale cu vârful spre hil.
- Stroma:
o o reţea de ţesut conjunctiv- reticular.
- parenchimul splinei este alcătuit din:
o pulpa albă
o pulpa roşie.

a. Pulpa albă:
- ţesut limfatic dens
- structuralizat în jurul sistemului arterial
- tecilor perivasculare
- foliculilor limfatici numiţi "corpusculii lui Malpighi".
- Foliculul splenic,
o corespunde foliculului limfatic ganglionar,
§ centru clar,
§ coroana limfocitară
o central sau excentric are o arteriolă,

o la periferie prezintă:
§ o zonă marginală,
· o întrepătrundere a pulpei albe cu cea roşie
· zonă perifoliculară, care conţine:
o macrofage,
o celule reticulare,
o hemocitoblaste
o plasmocite.

b. Pulpa roşie:
- ţesut limfatic lax
o sinusuri venoase şi capilare,
o interstiţiul intercapilaro-sinusal,
§ cu o populaţie celulară heterogenă,
· hematii,
· limfocite,
· plasmocite,
· macrofage,
· granulocite.

Vascularizaţia splinei:
- determină histoarhitectura sa
- artera splenică
o se împarte în 7 - 9 arterele intratrabeculare,
§ cu pereţii lipsiţi de adventiţie,
§ pătrund în parenchim "artere goale".
§ se înconjură cu teaca de ţesut limfoid,
§ la nivelul bifurcaţiilor vasculare
· un nodul folicular splenic sau corpusculul Malpighi.
§ la periferia corpusculului se ramifică într-un buchet de arteriole "penicilate"

§ În zona terminală
· fibrele musculare netede se aşează epiteloid
· se continuă cu capilarele postelipsoidale de tip comun,
· care se vor continua
o direct cu sinusurile venoase splenice (circulaţia sanguină închisă din splina
contractată),
o se deschid în spaţiile interstiţiale, (circulaţia deschisă din splina destinsă).
· Din sinusurile venoase sângele se adună în venele trabeculare,
· se deschid într-o ramură a venei splenice.

Sinusurile venoase splenice


- au structura unui "butoi",
- cu peretele alcătuit din celule reticulo-endoteliale (macrofagice) alungite
- aşezate paralel între ele (ca doagele butoiului),
- la exterior de fibre reticulinice dispuse în spirală
- între celule rămân spaţii prin care sângele poate veni în contact cu spaţiile perisinusale.

FUNCŢIILE SPLINEI.
- este "cimitirul globulelor roşii"
o macrofagelor care fagocitează hematiile îmbătrânite.
o fierul eliberat este depozitat de celulele reticulare şi reticulo-endoteliale "funcţia
marţială".
- organ limfopoetic, monocitopoetic şi elaborator de anticorpi (funcţia hematopoetică).
- Splina este şi un rezervor sanguin
- intervine în metabolismul potasiului, calciului, sulfului, apei, lipidelor, colesterolului, a
proteinelor şi a glucidelor.
- apărare o realizează
o celulele stromale
o limfocite ele elaborează şi anticorpi.

ORGANELE LIMFOIDE CENTRALE


Timusul
- organ limfo-epitelial,
- nepereche
- situat în mediastin
Este învelit:
- conjunctivă fibroasă,
- bogată în adipocite.
- Cu septele conjunctivo-vasculo-nervoase
oîmpart organul complet în lobi, lobuli.

Stroma:
- celule reticulo-epiteliale
Parenchimul
- limfocite timice " timocite ".
Lobul timic:
- o zonă periferică
ocorticală
ocu timocite numeroase
ocu nucleii hipercromi,
o determină o bazofilie marcată

- o zonă centrală
omedulară
ocu timocitele mai rare
ozona apare mai clară (slab colorată).
Citologic,
- celulele reticulare stromale (reticulo-epiteliale)
osunt mari,
ostelate,
onucleu oval
oexpansiuni citoploasmatice
orealizează o reţea

- Timocitele:
o celule mici,
o identice citologic limfocitelor.
În medulară "corpusculii lui Hassall":
- celule reticulo-epiteliale,
- aplatizate,
- cu nuclei picnotici,
- dispuse în lamele concentrice,
- ca un bulb de ceapă.
- În centru conţin masă eozinofilă,
ocelule degenerate,
ouneori cu pigment
osăruri de calcar.

Timusul:
- apare în timpul vieţii embrionare,
- se dezvoltă la pubertate (30 – 50 g)
- involuează treptat.
osub influenţa steroizilor sexuali

FUNCŢIILE TIMUSULUI
- glandă endocrină
o stroma reticulo-endotelială
- organ imunolimfopoetic
o limfocitele T.

SISTEMUL MACROFAGIC - MONONUCLEAR


MONOCITELE
- este un ţesut "ubicuitar"
- celule de forme şi aspecte citologice variate,
- dispersate în organism.
TOATE celulele acestui sistem au capacitatea de fagocitoză:
- pigmenţi,
- substanţe organice,
- medicamente,
- de coloidopexie (captarea particulelor coloidale electronegative)
- poartă numele generic de MACROFAGE.

Celula "STEM", monocitul.


- părăseşte prin diapedeză capilarele,
- suferă un procese de maturare (postmaturare)

Monocitopoieza:
- monoblastul,
- promonocitul
- monocitul.

1. MONOCITUL
- cea mai mare celulă din sângele periferic (ř15- 25µ),
- în procent de 6-8 %.
- Citoplasma:
o abundentă,
o uşor bazofilă, albastră-cenuşie (ca fumul de ţigară)
o granulaţii azurofile (lizozomi),
o vacuole
o bogat echipament enzimatic "specific":
§ oxidaze,
§ peroxidaze
§ lipaze
§ esteraze specifice,

- Nucleul:
o mare
o reniform,
o cu cromatina fin granulară (laxă)
o nucleol greu vizibil.

2. MACROFAGUL
- este o celulă mare (90-120µ),
- cu suprafaţa cu numeroase expansiuni:
o pseudopode,
o văluri,
o lamelipode,
o filipode.
- nucleu:
o excentric,
o reniform
o bogat în heterocromatină.

- În activitate citoplasma este bogată:


o vacuole,
o mitocondrii
o lizozomi.

Sunt răspândite în tot organismul,


1. histiocitul - macrofagul ţesutului conjunctiv;
2. celula Kupffer - macrofagul din ficat;
3. macrofagele splenice;
4. macrofagele ganglionului limfatic;
5. macrofagele pulmonare;
6. osteoclastul - macrofagul ţesutului osos;
7. Microglia - macrofagul ţesutului nervos.

Funcţiile macrofagelor
- apărare nespecifică şi specifică (imunitatea).
- În procesul imunologic macrofagul
o "iniţiază"
o "modulează".
"Iniţierea":
- recunoaşterea antigenelor,
- fagocitarea lor
- prelucrarea materialului fagocitat.
- transmite informaţia preluată limfocitelor B
"Modularea":
- monokinelor,
- substanţe sintetizate
- stimulează proliferarea limfocitelor şi a altor macrofage,
Funcţie metabolică.

S Â N G E LE Ş I LI M FA
Sângele
- contituie compartimentul "circulant" al ţesutului sanguin,
- rezultat din activitatea organelor şi ţesuturilor limfoide şi mieloide.
- Cantitatea de sânge - reprezintă 6 - 8 % din greutatea corporală
- Culoarea roşie este datorată hemoglobinei,
- Format:
o elemente figurate
o substanţă fundamentală lichidă "plasma".

Intervine în:
- termoreglare,
- transportor gaze respiratorii,
- substanţe rezultate din digestia celulară,
- substanţe de dezasimilaţie;
- hormoni;
- anticorpi.

PLASMA SANGUINĂ:
- este un lichid gălbui,
- omogen,
- puţin vâscos,
- cu gust sărat
- pH 7,3 - 7,4.
- Plasma sanguină:
o conţine apă (90%)
o reziduuri uscate (10%)
§ dintre care 9% sunt substanţe organice azotate şi neazotate
§ 1% substanţe anorganice (Na, K, cloruri, carbonaţi).

LIMFA:
- este produsul biologic (coloidal)
- rezultat prin trasudarea plasmei la nivelul spaţiilor interstiţiale
- este mai săracă în proteine (fibrinogen)
- mai bogată în grăsimi şi cloruri.
- vehiculează limfocite mici,
- puţine celule limfo-reticulare,
- elemente macrofagice
- accidental, granulocite.

ŢESUTURILE MUSCULARE
- origine mezenchimală
- sunt alcătuite din celule caracterizate:
o funcţional prin "contractibilitate şi conductibilitate",
omorfologic prin forme celulare alungite ("fibre").
- mai conţin şi un ţesut conjunctiv bogat vascularizat şi inervat
După caracterele morfo-funcţionale sunt:
a. netede,
b. striate:
scheletal
cardiac

ŢESUTUL MUSCULAR NETED


- formează musculatura viscerelor
- media arterelor
Caracterele morfologice.
Fibra musculară netedă este:
- fuziformă,
- o porţiune centrală mai groasă si capetele ascuţite.
- lungimea între 15 – 200 µm,
- grosimea între 3 – 8 µm
- uterul gravid pot atinge 500µm lungime

Structură şi ultrastructură.
Fibra musculară netedă este învelită de trei structuri:
- sarcolema,
- glicocalixul
- teacă conjunctivă.
Sarcolema
- prezintă numeroase invaginări (cca. 7000 / celulă)
- sub forma unor buzunăraşe numite "caveole"
- vezicule pinocitare.
Glicocalixul
- mucopolizaharide
- fibre de reticulină.

Teaca conjunctivă,
- structura cea mai exterioară
- formată din fibre colagene, reticulare si elastice
Nucleul:
- unic,
- hipocrom
- central,
- bastonaş cu axul lung orientat paralel cu cel al celulei.

Sarcoplasma
- o zonă perinucleară granulată,
odatorită organitelor localizate la cele două capete ale nucleului,
o ribozomi liberi,
o mitocondrii
o RER
o REN,
o aparatul Golgi
o centru celular sunt slab dezvoltaţi.
- S-au descris şi structuri particulare:
o"corpi denşi" ("leizomi"), formaţiuni ovalare, aşezate în sarcoplasmă
o"câmpuri dense", ataşate de sarcolemă.

Citochimic
- mioglobina
- dă culoare roşie caracteristică,
- incluziuni:
o glicogen,
o lipide,
o pigmenţi
o proteine:
§ contractile (actina, miozina)
§ proteine reglatoare (troponina şi tropomiozina).
S-au evidenţiat trei tipuri de filamente:
a. actină;
b. miozină;
c. intermediare.

a. Filamentele de actină,
- suprafaţă netedă,
- sunt subţiri (50Ĺ),
- orientate în axul lung al celulei,
- paralele între ele
- cu o extremitate penetrantă în corpii denşi.
b. Filamentele de miozină:
- sunt mai groase (150Ĺ),
- au suprafaţa neregulată
o braţe laterale,
- aşezate printre miofilamentele de actină,
- dispuse cu ambele capete libere în sarcoplasmă.

c. Filamentele intermediare (100Ĺ),


- de natură proteică,
- leagă corpii denşi şi câmpurile dense între ele,
- fără a penetra în aceste formaţiuni,
- ele realizează un schelet de rezistenţă intracitoplasmatic.
Ca organizare, într-o tunică musculară,
- fibrele musculare netede sunt structuralizate în straturi (pături),
- celulele au o dispoziţie ordonată,
- paralele între ele
- aşezate în aşa fel încât porţiunea cea mai îngroşată a unei fibre vine în raport cu extremităţile
îngustate ale fibrelor vecine.

HISTOFIZIOLOGIE.
- transformă energia chimică în energie mecanică
- realizează o contracţie involuntară lentă şi prelungită,
- mentin tonusul pereţilor,
- reglează calibrul structurilor tubulare
- asigură deplasarea conţinutului lor.

ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT SCHELETAL


- reprezintă cca. 40 % din greutatea corpului,
- localizare:
o majoritate muşchii scheletali
o muşchii limbii,
o faringelui,
o 1 / 2 superioară a esofagului
Caractere morfologice.
Fibrele musculare striate se prezintă sub forma:
- cordoane,
- cu extremităţi rotunjite,
- rar ramificate (limbă).
- Lungimea lor variază:
o 1 – 40 mm
o 120 mm în muşchiul croitor,
- diametrul 10 - 100µm.

STRUCTURA ŞI ULTRASTRUCTURA.
- Învelişul celular este alcătuit:
osarcolemă,
oglicocalix
oteaca conjunctivă.
Membrana plasmică
- "caveole"
- reţele tubulare cu direcţie transversală,
o"sistemele tubulare transversale" sau "T".
- Nucleii:
o foarte numeroşi,
o ovalari
o cu axul paralel cu cel al fibrei,
o aşezaţi imediat sub membrana celulară.
o hipercromi
o cu 1 - 3 nucleoli.

- Sarcoplasma:
o acidofilă,
o abundentă şi mai densă periferic,
o conţine organite
§mitocondrii,
§aparatul Golgi paranuclear,
§lizozomi
o incluziuni
§glicogen,
§lipide,
§pigment de uzură

-Ribozomii lipsesc,
-RENeste bine dezvoltat,
orealizând în jurul miofibrilelor un "sistem tubular longitudinal"
onumit sistemul "L"
DECI fibra striată conţine 2 sisteme tubulare:
- sistemul "L"
orealizat de REN
- sistemul "T" aferent sarcolemei.
- Între cele 2 sisteme se stabilesc relaţii de contact,
- compelxe structurale numite "triade":
o formate dintr-un tub central ("T")
oflancat de ambele părţi de saci terminali, proveniţi din sistemul “L”.

-La aceste nivele de contiguitate, are loc procesul de CUPLARE a "excitaţiei" (ajunsă aici
prin sistemul T al sarcplemei) cu "contracţia" (transmisă miofibrilei prin sistemul L -
depozitul de Ca++).

MIOFIBRILELE:
-
- sunt elemente contractile
- aspect heterogen (ř 2 - 5µm)
- alternare regulată de discuri clare şi discuri întunecate.
- Discurile aşezate alternativ "în registru"
- conferă aspectul striat al celulei.

- Coloraţia cu hematoxilină ferică


o discului clar:
§ în 2 segmente egale
§ membrană întunecată - membrana "Z".
o discul întunecat
§ subîmpărţit în două
§ o bandă clară
§ "stria H" (Hensen)
§ conţine în centrul ei o linie mai întunecată - membrana M.

SARCOMERUL, (căsuţa lui Krause)


- considerat unitatea de contracţie
- cuprins între 2 membrane Z succesive
- lung de 2,5 – 3 µm
- format dintr-un disc întunecat central, flancat de o 1/2 de disc clar.
ME
sarcomerul este alcătuit din:
- miofilamente
- dispuse paralel
Miofilamente MIOZINICE:
- groase - 100 - 150Ĺ,
- lungi de 1,5 µm,
- dispuse paralel în banda întunecată.
- miofilamentele miozinice emit "punţi radiare" spre filamentele de actină.

Miofilamentele ACTINICE:
- lungi 2 µm ,
- sunt mai subţiri 50Ĺ,
- fixate cu un capăt pe membrana Z,
- traversează în lung semidiscul clar
- pătrund în periferia discurilor întunecate,
oprintre filamentele de miozină
o6 filamente de actină aşezate în colţurile unui hexagon
oînconjoară un filament miozinic central,
odin care pornesc punţile radiare spre filamentele de actină.

Banda H:
- reprezintă banda centrală a discului întunecat
- lipsită de miofilamente actinice.

HISTOFIZIOLOGIE.
- Fibra scheletală este organizată pentru producerea unui lucru mecanic
- în cursul procesului de contracţie
ovoluntară,
orapidă
ode scurtă durată,
ope seama energiei chimice depozitată în ATP
Teoria GLISĂRII:
- explică mecanismul contracţiei
- schimbare în poziţia intersarcomerică a celor 2 seturi de miofilamente (actina şi miozina).
- În timpul contracţiei:
o filamentele de actină alunecă printre cele miozinice,
o pătrunzând mai adânc în banda întunecată.
o discul clar devine mai îngust,
o sarcomerul se scurtează.

MUŞCHIUL SCHELETAL,
- modul de structuralizare a fibrelor striate,
- dispuse paralel
- legate între ele print-un ţesut fibroconjunctiv.

Muşchiul ca organ:
- este învelit într-o teacă conjunctivă (vase, nervi) - epimisium,
- din care pornesc septe conjunctive numite " perimisium"
o ce vor compartimenta muşchiul în fascicole de fibre
§primare,
§ secundare,
§terţiare
- fibra striată este îmbrăcată într-o teacă fină conjunctivă "endomisium".

JONCŢIUNEA dintre muşchi şi tendon,


- transformare progresivă a fibrelor musculare în fibre tendinoase
- aderare reciprocă dintre sarcolemă şi fibrele tendinoase
Vascularizaţia:
- arteriolele pătrunse transversal prin epimisium
- capilarizează la nivelul endomisiumului.
- Capilarele se dispun longitudinal de-a lungul fibrelor,
- cu anastomoze transversale frecvente.

- Inervaţia motorie a fibrelor striate este asigurată:


- de fibrele motorii ale nervilor spinali şi cranieni.
- sinapsă neuromusculară,
- o "unitate motorie"

Inervaţia senzitivă este realizată prin:


- fibre care pornesc de la receptorii musculari:
o fusul neuro-muscular,
o fusul neuro-tendinos
o fibre nervoase libere.
ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT DE TIP CARDIAC
- celule musculare striate "lucrătoare"
oformează "miocardul comun"
- celule musculare de tip embrionar
o"sistemul excito-conductor".
MIOCARDUL COMUN,
- formează împreună cu atmosfera fibro- vasculo-nervoasă, peretele contractil al inimii.
Caractere morfologice.
Celula miocardică
- forma cilindrică,
- cu extremităţi bifurcate,
- lungime de 50 – 100 µm,
- diametrul variază
o funcţie de vârstă
o starea funcţională a inimii

STRUCTURA ŞI ULTRASTRUCTURA
Învelişul:
- sarcolemă,
- glicocalix,
- teaca conjunctivă.
La nivelul extremităţi
sarcolema prezintă:
- realizează strii "în scară"

STRIAŢIUNILE SCALARIFORME ale lui EBERTH.


- sunt zone joncţionale specializate,
- un contact intercelular,
- alcătuit din apropierea celor 2 plasmaleme
- îngroşate şi cu numeroase:
o interdigitaţii
o desmozomi.

- Pe faţa lor sarcoplasmică există o substanţă mai densă pe care se inseră miofibrilele.
- Pe pereţii laterali s-au descris complexe joncţionale ("nexus").
Nucleul:
- unic,
- central,
- formă alungită
- cu capetele drepte,
- bogat în granule grosolane de cromatină (hipercrom) şi nucleol.
Sarcoplasma:
- perinucleară:
o organite comune
§multe mitocondrii,
§aparat Golgi mic
§incluziuni (lipide, glicogen, lipofucsină).
- O fibră miocardică conţine aprox. 100 de miofibrile
- dispuse în fascicole paralele
- înconjurate de sarcoplasmă.

- Microfibrilele prezintă striaţiuni transversale cu benzile A, I, Z, M şi H,


- similare ca structură şi ultrastructură celor descrise la fibra scheletală
- sistemele tubulare "T" şi "L" au aceiaşi origine
o sunt mai slab organizate,
o realizând în zonele de contact “diade”
o un tub T şi o cisternă L.

MIOCARDUL SPECIFIC - ţesutul nodal:


- nodul sinoatrial
- nodul atrioventricular
- 3 fascicole internodale
- fascicolul Hiss şi ramurile sale (stâng şi drept)
- reţeaua lui Purkinje
Sistemul excitoconductor:
- heterogenitate celulară
- celule mici,
- bogate în sarcoplasmă,
- conţin puţine miofibrile,
o aşezate periferic şi dezordonat,
o cu striaţiuni transversale slab vizibile.

Celulele ţesutului nodal se diferenţiază prin funcţia lor:


- celulele “P” care participă la "realizare ritmică a impulsului bioelectric",
- celulele Purkinje conducerea impulsurilor

INIMA
A. Endocardul,
- căptuşeşte cavităţile inimii
- este format dintr-un endoteliu
ocontinuarea celui vascular,
ostratul subendotelial,
§ îngust,
§ bogat în fibre colagene fine,
§ în profunzime un strat fibro-musculo-elastic (fibre musculare netede).
- strat subendocardiac,
oun ţesut conjunctiv lax
§ conţine limfatice,
§ vase, nervi,
§ ţesutul excito-conductor,
§ se continuă cu endomisiul fibrelor miocardice.

B. Miocardul,
- fibre musculare cardiace "lucrătoare"
odispuse în coloane paralele,
oîntre celule stabilindu-se raporturi de contiguitate
oprin extremităţile lor ramificate (miocardul comun).
o Miocardul atrial:
§este mai subţire,
omiocardul ventricular:
§este mai gros.
ocelulele ţesutului nodal care formează sistemul excito-conductor al inimii.

C. Pericardul,
- capsulă fibroasă
- seroasă (foiţa viscerală)
ocare împreună cu epicardul
odelimitează cavitatea pericardică
oun mezoteliu
ostrat conjunctiv, fibro-elastic,
osub care se află stratul subepicardic fibro-conjunctiv ce leagă epicardul de miocard.

Inervaţia inimii
- origine extrinsecă,
o vagului (inhibitoare),
o simpaticul cervical
- origine intrinsecă:
o ţesutului nodal
- ambele realizând plexuri intracardiace
o subpericardic,
o miocardic,
o subendocardic
- Fibrele nervoase aferente
o pornesc din receptori arboriformi sau în formă de ghem.

VASELE SANGUINE
o Arterele,
o venele
o capilarele
- au o structură caracteristică adaptate după localizare şi cerinţele funcţionale.

SISTEMUL CAPILAR
- tuburi endoteliale,
- intercalate între sistemul arterial şi venos,
- cu diametre între 6 - 30 µm,
- lungimea până la 1 mm,
- realizând reţele

STRUCTURA ŞI ULTRASTRUCTURA
a. peretele capilar
b. ţesutul conjunctiv pericapilar.
a. Peretele capilar
- un endoteliu,
- membrană bazală,
- spaţiu endotelial.
Endoteliul:
- epiteliu simplu pavimentos,
- cu celule de formă romboidă,
- alungită în sensul axului capilar
- contur festonat.
- proemină în porţiunea centrală a capilarului

- Nucleul:
ounic,
ocentral ovoid
obogat în cromatină.
- Citoplasma:
osăracă în organite comune
§REN,
§aparat Golgi,
§mitocondrii,
§lizozomii şi ribozomii
ocelulele solidarizate prin complexe joncţionale.
§ Marginile pot fi adiacente sau suprapuse.
§ Endoteliul poate prezenta pori intra şi intercelulari
· "deschişi"
· "închişi" printr-o diafragmă

MEMBRANA BAZALĂ,
- lamă bazală amorfă, de natură polizaharidică (PAS pozitivă),
o fin fibrilară
- o lamă reticulară (fibre de reticulină).
- În grosimea lamei mucopolizaharidice se găsesc:
o rare celule mari numite pericite,
Membrana bazală este:
- structură dinamică,
- adaptabilă morfo-funcţional rolului ei mecanic (de suport şi rezistenţă)
- selectivă pentru apă şi molecule mici.

SPAŢIUL SUBENDOTELIAL:
- situat între endoteliu şi membrana bazală
- ocupat de un material amorf
- poate conţine microvilozităţile celulelor endoteliale şi pseudopodele histiocitelor
pericapilare.
b. Ţesutul conjunctiv pericapilar,
- înconjoară capilarul ca o adventiţie
- format din fibre colagene şi reticulare fine
- fibroblaste şi macrofage.
- Macrofagele trimit prelungiri citoplasmatice ce plutesc în lumenul capilar, facilitând
procesele de pinocitoză şi fagocitoză.

CLASIFICAREA CAPILARELOR - TIPURI DE CAPILARE


a. sanguine;
b. limfatice;
c. sinusoidale.
a. CAPILARELE SANGUINE sunt de 2 tipuri:
1. capilarele arterio-venoase - vase preferenţiale
- leagă direct arteriolele cu venulele
- au fibre musculare netede de-a lungul peretelui lor
- inervaţie - circulaţie activă la nivelul lor;

2. capilarele adevărate,
- interpus între segmentele arteriolare şi venoase ale vaselor preferenţiale.
- Au structura tipică a capilarului,
- fără componentele musculare şi nervoase,
- circulaţia este de tip "pasiv".
- Capilarele adevărate pot avea:
oun perete continuu
ocu endoteliu şi membrană bazală neîntreruptă
o"capilarele comune":
§ retină, muschi, plaman, tegument
- un perete cu endoteliu discontinuu
- capilare fenestrate
o glomerulul renal,
o glande endocrine,
o mucoasa digestivă.
b. CAPILARELE LIMFATICE
- au o structură similară capilarelor sanguine
- diametrul este mai mare,
- peretele mai subţire şi mai slab structuralizat.
c) CAPILARELE SINUSOIDE
- sunt vase particulare,
- adaptate unei circulaţii lente,
- care favorizează contactul intim şi schimburile dintre sânge şi ţesuturile foarte active
metabolic
o glande endocrine,
o organe hematopoietice,
o ficat.
- lumen cu calibru mai mare
- anfractuos,
- delimitat de un endoteliu şi membrana bazală discontinue.

Sistemul arterial
- endartera (intima),
- media
- adventiţia.
În raport cu structura mediei şi cu calibrul lor
a. artere de tip elastic (mari);
b. arterele de tip muscular (mărime medie)
c. artere mici, arteriole.

a. ARTERELE DE TIP ELASTC


- peretele este relativ subţire faţă de calibrul vasului.
INTIMA (10%) sau endartera
- endoteliu cu celule:
o plate,
o poligonale;
o strat subendotelial:
§sărac în fibre colagene,
§cu fibre elastice dispuse longitudinal
§câteva fibroblaste, macrofage,
§fibre musculare netede;
§limitanta elastică internă, compusă din 2-3 lame elastice fenestrate.

MEDIA (80%) sau tunica elastică


- este cea mai bine reprezentată,
- formată din 40-80 lame elastice fenestrate dispuse concentric.
- Spaţiile interlamelare sunt ocupate de substanţă fundamentală mucopolizaharidică,
- în care sunt incluse fibrocite şi fibre musculare netede cu traiect spiralat.
ADVENTIŢIA (10%)
- este subţire,
- slab structuralizată,
- ţesut conjunctiv, fibre colagene şi elastice cu un traiect dezordonat (spiralat).

b. ARTERELE DE TIP MUSCULAR


- Peretele lor este relativ gros,
- datorită mediei în care predomină ţesut muscular neted.
INTIMA (5-10 %)
- este alcătuit din cele trei straturi:
oendoteliu,
osubendoteliu
olimitanta elastică internă - foarte evidentă, groasă şi formată din fibre (lame) elastice cu
traiect ondulat.
MEDIA (50%) sau tunica musculară
- fibre musculare netede,
- dispuse în 10-40 straturi circulare.
- ţesut conjunctiv redus.
ADVENTIŢIA (40-45%)
- relativ groasă,
- fără să depăşească grosimea mediei,
- este formată dintr-un ţesut conjunctiv lax
- limitantă elastică externă.

c. ARTERIOLELE
- sunt artere musculare mici
- peretele de 2-3 ori mai gros decât lumenul.
INTIMA
- endoteliu
- membrana limitantă internă.
MEDIA
- 1-5 straturi de fibre musculare netede,
- fibre elastice fine şi fibre reticulinice.
- Limitanta elastică externă
o slab structuralizată
o lipseşte la cele mici.
ADVENTIŢIA
- de aceeaşi grosime cu media,
- ţesut conjunctiv lax
SISTEMUL VENOS
-tunici similare cu cele ale arterelor,
-prezintă un lumen mai larg
-perete mai subţire, slab structuralizat,
-prin reducerea elementelor musculare şi elastice din medie.
-Stratul subendotelial şi limitantele elastice sunt slab reprezentate sau chiar absente,
- adventiţia este mai dezvoltată decât la artere.
Clasificarea venelor se face în raport cu calibrul şi structura peretelui lor în:
1. venule;
2. vene de mărime mică;
3.vene de mărime medie;
4.vene mari.

VENELE de mărime MEDIE


- Intima lor este subţire (5%),
ostratul subendotelial şi limitanta elastică internă slab reprezentată.
- Media (15%) este formată din fibre musculare netede dispuse circular, fibre colagene şi
elastice.
- Adventiţia (80%) ţesut conjunctiv lax
VENELE MARI
- intima
oendoteliu şi subendoteliu constant,
- media subţire preponderent din fibre colagene circulare şi rare fibre musculare.
- adventiţia bine dezvoltată este formată din ţesut conjunctiv lax, cu fascicule de fibre
musculare şi fibre elastice abundente.

ŢESUTUL NERVOS
- are origine ectodermică,
- este alcătuit din celule înalt diferenţiate:
o neuroni
§ pentru funcţia de excitabilitate şi conductibilitate
o celule gliale
§ elemente auxiliare
o elemente tisulare nespecifice
§ mezenchimale
· ţesut conjunctiv,
· vase,
· nervi
- împreună formează organele sistemului nervos central şi periferic.

NEURONUL
Neuronul
- este unitatea specifică:
o embriologică,
o genetică,
o anatomică,
o trofică,
o funcţională
o patologică a ţesutului nervos.
- Este format din:
o corpul celulei
§ "pericarionul"
o 2 tipuri de prelungiri:
§ axon
§ dendrite.

Mărime: variabilă
- 135µ (n. radiculari somatomotori medulari)
- 4 - 9 µ (cel. granulare cerebelare).
Localizat:
- substanţa cenuşie a sistemului nervos central
- ganglioni spinali / vegetativi
- organelor de simţ.

Forma:
- sferică
ocel. pseudounipolare,
- fuziformă
ocel. bipolare,
- piriformă
ocel.Purkinje,
- piramidală
ocel. piramidale ale creierului,
- poliedrică şi stelată
ocel.radiculară
PERICARIONUL:
- nucleul,
- masa citoplasmatică "neuroplasma"
oorganitele
§ nespecifice
§ specifice
- membrana celulară "neurolema".
Membrana plasmatică:
- este foarte fină (ř 75 Ĺ),
o structură trilaminară,
o lipoproteică,
o dublată la exterior de membranele celulelor gliale (satelite).
o Neurilema se continuă la nivelul prelungirilor celulare,
§axon,
§dendrite.
Nucleul:
- voluminos,
- unic
- de obicei central
- aspect veziculos,
- sărac în cromatină,
- 1 - 2 nucleoli

Citoplasma:
- vâscoasă,
- abundentă,
- slab colorabilă
- organite celulare comune:
oaparat Golgi
omitocondrii mici
olizozomi.
oCentrozomul este prezent doar în celulele nervoase tinere (neuroblaste).
oCelulele adulte fiind de tip "permanent" nu se multiplică
§ astfel că centrul celular fie că lipseşte,
§ are un aspect rudimentar.

Organitele SPECIFICE:
a. granulaţiile lui Nissl;
b.neurofibrile;
c. neurotubuli.
a. Corpusculii Nissl
- substanţa tigroidă,
- aspectul granular
- dispoziţia şi numărul lor variază
o cu capacitatea funcţională a neuronilor
o Pot fi mari şi dispuse în toată citoplasma (cel. motoare somatocrome),
o ajung în prelungirile dendritice
o lipsesc în:
§ axon (conul de emergenţă)

ME
- formaţi din reticul endoplasmic rugos,
- cu numeroşi poliribozomi ataşaţi,
- cu bogat conţinut de ARN,
odenotă o sinteză intensă de proteine.
b. Neurofibrilele
- filamente,
- o reţea complicată în jurul nucleului
- cu extindere în ambele tipuri de prelungiri
ounde sunt însă orânduite în fascicole longitudinale.
ME
- neurofilamente
- ř 60 - 100Ĺ
- proteine cu o componenţă fosfolipidică.

Rol:
- mecanic
ode susţinere
§schelet celular
ofuncţional
§metabolic
c. Neurotubulii,
- evidenţiaţi în ME
- formaţiuni cilindrice,
- prezente în:
oneuroplasmă,
oprelungiri
onumeroşi în conul de emergenţă al axonului

- Prin mişcările pulsatile pe care le execută


orol în circulaţia intracitoplasmatică a proteinelor sintetizate în granulaţiile Nissl
omodificările de potenţial electric la nivelul membranei.
- Incluziuni:
- pigmentul galben
ogranule de lipocrom
ocreşte cu vârsta,
- pigmentul melanic şi de fier,
- incluziunile de lipide şi glicogen
PRELUNGIRILE NEURONULUI,
a. dendritele
b.axonul.

a. Dendritele
- expansiuni citoplasmatice,
- unice / multiple,
- groase la origine,
- care se divid dictomic, în numeroase ramuri fine.
- Acoperite de o membrană plasmică (dendrolema)
onumeroase asperităţi,
ovaricozităţi la suprafaţă denumite "spini" (sinapse).
- conţin
o corpi Nissl,
o neurofibrile,
o mitocondrii
o microtubuli.
- Funcţional ele conduc impulsul nervos:
ospre celulă "celulipet",
orealizează legături sinaptice cu celulele vecine
b. Axonul:
- prelungire unică,
- lungă,
- subţire,
- netedă
- la origine prezintă o dilatare conică:
olipsită de corpi Nissl
obogată în neurotubuli
o"con de emergenţă".
- Nu se ramifică
- emite colaterale,
- se termină prin ramificaţii fine şi butonate (telodendru).

- Axonul:
oeste înconjurat de o plasmalemă (axolemă),
oconţine axoplasmă
§ mitocondrii,
§ microtubuli
§ neurofibrile.
Funcţional axonul:
- conduce influxul nervos de la celulă spre periferie (celulipet).
CLASIFICAREA NEURONILOR
se face după:
1. formă, talie şi numărul prelungirilor;
2. funcţie.

După primul criteriu sunt:


a. neuroni unipolari
- cu o singură prelungire (axonică)
ocel. amacrine din retină;
b.neuroni pseudounipolari
- celule iniţial bipolare,
- axonul şi dendrita s-au alipit pe o mică porţiune,
- ca o unică prelungire
ocare apoi se bifurcă în 2 ramuri:
§ o dendrită
§ un axon;

c. neuroni bipolari
- au formă ovalară,
- prezentând o dendrită şi un axon la polii opuşi
o retină,
o mucoasa olfactivă
d. neuroni multipolari
- formă stelată
o dată de numeroasele prelungiri dendritice
o 1 axon
o cel. Radiculară

După funcţii neuronii pot fi:


a. motori,
b.senzitivi,
c.de asociaţie,
d.neurosecretori
FIBRELE NERVOASE
Localizate în:
- sistemul nervos:
ocentral
operiferic,
- sunt prelungirile pericarionului
oînvelite în teci
După originea lor aceste fibre nervoase pot fi:
- centrale
- periferice,

După structura:
- mielinice
- amielinice.
Fibra nervoasă periferică mielinică
- structura cea mai complexă,
- conţine în interior neuritul
oaxonul
odendrita,
- acoperit de 3 teci:
1. teaca de mielină;
2. teaca Schwann;
3. teaca Henle.

1. Teaca de mielină
- structură tubulară
- de natură lipoproteică
ocolorată cu hematoxilină ferică
o tetraoxid de osmiu apare neagră.
- Lipseşte în porţiunea iniţială şi terminală a fibrei.
- Teaca este discontinuă,
oformată din segmente cilindrice
oaşezate moniliform,
odespărţite prin "strangulaţiile lui Ranvier"
§la nivelul lor iau naştere colateralele axonului.

ME
- teaca de mielină prezintă o structură lamelară.
- Lamelele rezultă din răsucirea în jurul neuritului
- a celulei Schwann (membrana celulară).
- Strangulaţiile lui Ranvier
o zona de "angrenare" dintre 2 celule Schwann învecinate.
Rol:
- de protecţie,
- trofic
- asigură conducerea influxului nervos,
- formând o barieră pentru ionii necesari acestui proces.

2. Teaca glială a lui Schwann:


- un strat ce reprezintă restul celulei Schwann
onucleu, citoplasmă
orămas după ce a format teaca de mielină.
3. Teaca conjunctivă endoneurală (Henle),
- este singura învelitoare continuă,
- formată din fibre de
oreticulină,
oelastice
osubstanţă fundamentală
orare celule conjunctive.

Are rol:
- mecanic
ode rezistenţă
- de reglare a proceselor de permeabilitate.
Fibra nervoasă periferică amielinică,
- fibrele Remak
- caracteristică nervilor vegetativi,
- este fibra lipsită de teaca de mielină,
- învelită numai de teaca glială şi endoneurală (cenuşie).
Fibra nervoasă centrală
- este lipsită de teaca glială,
- oligodendroglia (satelită) care a format teaca de mielină rămâne la distanţă,
- numai în contact cu neuritul (nu-l acoperă)
Fibra centrală poate fi:
a. cu mielină
b. amielinică, " fibrele goale" din substanţa cenuşie.

TERMINAŢIILE NERVOASE PERIFERICE


1. terminaţii senzitive
2. terminaţii motorii.
I. Terminaţiile nervoase senzitive
- aferente
- sunt asociate cu unele epitelii / diferiţi receptori.
Expansiunile dendritice pot fi:
a. "libere"
- stele sau butoni
o reţeaua lui Langerhans,
o expansiunile iederiforme
- adaptate pentru excitaţiile dureroase;

b. "Încapsulate" realizând:
- corpusculi senzitivi,
- fibra nervoasă receptoare este protejată de o capsulă conjunctivă
ocorpusculul Vater - Pacini,
ocorpusculul Meissner,
ocorpusculul Golgi - Mazzoni,
ocorpusculul Kraus,
ocorpusculul Ruffini
o corpuscul termoreceptor.
II. Terminaţiile nervoase motorii sunt terminaţiile nervilor motori (axoni) care pot fi somatice
când intră în constituţia sinapsei neuromusculare (placa motoare), sau vegetative, asigurând
inervaţia viscerelor.

SINAPSELE
- Raporturile de contiguitate dintre:
o 2 celule nervoase,
o dintre neuroni şi organele efectoare sau receptoare,
o se realizează prin intermediul unor structuri speciale numite sinapse
Raporturile nervoase pot fi de tip terminal
o axon - muşchi,
o axon – glande
- intercalare,
o dintre 2 sau mai mulţi neuroni.

Sinapsă interneuronală este formată


- componentă presinaptică,
- componentă postsinaptică,
- spaţiu sinaptic (fanta sinaptică).
a. Componenta presinaptică,
- expansiunea terminală axonică
o butonul presinaptic
o ř 0,3 - 5µm,
odelimitat de o axolemă
omembrana celulei gliale.

§ Conţine câteva mitocondrii,


§ numeroase microvezicule (ř 200 - 650µm), pline cu mediatori chimici
· acetilcolina
· noradrenalina
§neurofibrile
· care se termină la baza butonului.
b. Componenta postsinaptică (membrana postsinaptică)
- are aspect variabil,
- reprezentând o dendrită,
- corp celular.
Membrana postsinaptică
- prezintă câteva cisterne,
- mitocondrii
- rare agregate ribozomale.

c. Fanta sinaptică
- plasmalema butonului terminal,
- plasmalema componentei postsinaptice,
- îngroşate ,
- lipsite de dublura glială,
- cu interdigitaţii între care există un spaţiu fin,
ocu material proteic, electrodens
odesmozomi.

Mecanismul de transmitere a influxului nervos este de natură:


o electrică
o chimică.
- Constă în eliberarea mediatorului în spaţiul sinaptic
- captarea de receptorii "specifici" de pe membrana postsinaptică,
- modificând permeabilitatea membranei (postsinaptice)
o pentru ionii de K+ şi Na+
- depolarizarea membranei postsinaptice,
o cu apariţia unui potenţial de acţiune (influxul nervos)
o ce se va transmite apoi de-a lungul membranei efectorilor.
NEVROGLIILE
Celule "satelite", înconjură
- pericarionul
- prelungirile sale
rol
- protecţie
- susţinere,
- trofic,
- metabolic,
- apărare
- reparare a ţesutului nervos (cicatrice),
- sinteză a mielinei.
Interpuse între neuroni şi spaţiile intercelulare,
forma
- stelată
- numeroase prelungiri,
citoplasma conţine un nucleu vizibil,
- gliofibrile
- organite care le asigură o mare capacitate mitotică şi proliferativă.
CLASIFICAREA NEVROGLIILOR
A. macroglia,
- origine neuroectodermică
B. microglia
- origine mezenchimală,
- face parte din sistemul macrofagic.

A. Macroglia,
1. macroglia de tip central, reprezentată prin:
- astroglia protoplasmatică
o substanţa cenuşie,
- astroglia fibrilară
o din substanţa albă,
- oligodendroglia
o sinteza tecii de mielină a fibrei nervoase centrale
2. macroglia de tip periferic
- celula Schwann
o sinteza tecii de mielină a fibrelor nervoase periferice
- celula satelită
3. glia ependimară
- sinteza lichidului cefalo-rahidian.

B. Microglia (Hortega)
- se află în ambele substanţe,
- corp mic
- cu 2 - 3 prelungiri subţiri,
- puternic ramificate
- cu suprafaţa presărată cu nodozităţi
- Nuclei:
o hipercromi,
o foarte mobile,
o capabile de fagocitoză şi ultrafagocitoză
"Barierei hemato-encefalice"
- Astrocitele emit prelungiri în formă de pâlnie
- înconjoară capilarele,
- învelesc complet pericarionii şi prelungirile lor

O R GAN E LE
- formată din 2 sau mai multe ţesuturi,
- asociate în vederea îndeplinirii unei anumite funcţiuni.

SISTEMUL NERVOS
SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Format:
- nervii periferici,
- expansiuni ale neuronilor motori şi senzitivi
- din ganglionii nervoşi
o cranieni,
o spinali,
o vegetativi

A. NERVII PERIFERICI,
Sunt formaţiuni anatomice,
- fibre nervoase
- organizate în fascicule paralele.
La exterior este înconjurat
- capsulă conjunctivă
- ţesut conjunctiv lax
- epinerv,
ostructuri colagene, reticulinice şi elastice,
ocâteva celule adipoase,
ovase şi nervi.
- travee conjunctive care separă fasciculele mai mici (nervii elementari), constituind
perinervul,
o format din lamele conjunctive,

o tapetate pe ambele feţe cu celule turtite (aspect endoteliform),


o rolul barierei de protecţie.
- Fiecare fibră nervoasă este îmbrăcată într-o teacă endoneurală, desprinsă din perinerv.

B. GANGLIONII NERVOŞI.
1. Ganglionul spinal
- aşezat de-a lungul rădăcinii posterioare a nervilor rachidieni.
- înveliţi într-o capsulă conjunctivă
- conţin cuiburi de celule nervoase
oaşezate periferic
- fascicule de fibre nervoase
ocentral.
- Neuronii pseudounipolari
oau talie mare
orotunzi sau ovalari,
onucleu
§mare,
§central
§veziculos.

oÎn jurul pericarionului


§ capsulă conjunctivă
§ celule turtite de natură glială numite satelite.
- Fibrele
osituate central
omielinice,
ode origine:
§endogenă,
§exogenă.
2. Ganglionii cranieni, au structură similară cu a ganglionilor spinali.
3. Ganglionii vegetativi
osimpatici
oparasimpatici
- organizaţi identic cu ganglionul spinal

o neuronii multipolari motori


§talie mică
§cu un nucleu (rar doi)
§situat excentric.
o Capsula perineuronală este subţire şi tapetată de celule gliale satelite.
oExistă şi un număr mic de neuroni bipolari.
oFibrele nervoase:
· amielinice
· mielinice,
§aşezate central,
§aferente
§eferente.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL


A. MĂDUVA SPINĂRII
STRUCTURA HISTOLOGICĂ a măduvei spinării.

I. SUBSTANŢA CENUŞIE formată din:


- pericarioni,
- prelungirile acestora,
- amielinice (culoarea cenuşie);
- celule gliale
opredominenţa gliei protoplasmatice
- reţea vasculară.
- Canalul ependimar este căptuşit cu celule gliale ependimare.

Coarnele anterioare:
1.neuroni somatomotori,
- multipolari,
- mari
- în care corpii Nissl şi neurofibrilele sunt foarte bine reprezentate.

2.neuronii de asociaţie,
- cordonali sau celule funiculare
a. multipolare mici,
o cu puţine neurofibrile şi corpi Nissl.
o Axonul lor trece în substanţa albă şi se bifurcă în ramuri ascendente şi descendente,
o realizând legături modulare intersegmentare
b.celule Golgi II,
o mici,
o cu prelungiri scurte,
o nu părăsesc substanţa cenuşie
o realizează legături între diferiţi neuroni somatomotori.

COARNELE POSTERIOARE
- neuroni de asociaţie
o senzitivi,
o celule mici,
o cu substanţă tigroidă pulverulentă.
COARNELE LATERALE
- neuroni vegetativi
o bipolari sau multipolar,
o dimensiuni medii,
o cu nucleu mare,
o substanţă Nissl pulverulentă perinuclear şi în blocuri periferic.

II.SUBSTANŢA ALBĂ
- fibre mielinice
- puţine amielinice,
- organizate în cordoane:
cu origine:
o exogenă
o endogenă
- Septuri conjunctive fine:
o separă cordoanele medulare
o conţin capilare
o numeroase celule gliale.

D. CEREBELUL ŞI SCOARŢA CEREBELOASĂ


HISTOLOGIC,
- nucleii
o neuroni mari,
§ multipolari bogaţi în pigment galben de uzură,
oneuroni mici.
ose termină axonii celulelor Purkinje
§ cu rol inhibitor
o Axonii lor formează căile cerebeloase.

SCOARŢA CEREBELOASĂ
- neuroni
- prelungirile lor,
- celule gliale
- elemente conjunctivo-vasculare.
Stratul superficial STRATUL MOLECULAR,
o predominent fibrilar,
o puţini neuroni stelaţi mici
§situaţi superficial,
o sau mari,
§ stelaţi,
§localizaţi profund
oAmbele celule au rol de asociaţie,
o prelungirile celulelor stelate mici
§ orientate orizontal
§ rămân în stratul molecular,

o celulele mari prin axonii


§ coboară şi înconjoară corpul celulei Purkinje
§ alcătuind un "coşuleţ" (paneraş).
§ rol inhibitor asupra celulelor ganglionare.

Stratul intermediar STRATUL CELULELOR PURKINJE,


- celule mari
- formă de pară,
- baza îndreptată în jos.
- Ramificaţiile dendritice,
oarborescente,
odispuse în spalier,
opătrund în stratul molecular,
ostabilesc contacte cu celulele de aici
oprelungirile axonice ascendente ale celulelor glanulare (ajunse aici).
oAxonii ajung până în nucleii cerebeloşi
oÎn jurul dendritelor celulelor Purkinje se termină fibre nervoase "agăţătoare"
§cu efect de stimulare asupra neuronilor Purkinje.

Stratul profund - STRATUL GRANULAR,


- mai gros
- bogat în celule.
- celule de asociaţie:
a. neuroni de tip Golgi I şi II;
b. celule granulare,
o numeroase,
o mici
o multipolare,
o nucleu rotund,
o cromatină în reţea
o 1-2 nucleoli.

o Au axon lung,
§urcă până în stratul molecular,
§unde se ramifică în T
§sinapse cu dendritele celulelor Purkinje,
§efect excitator.
§ Dendritele lor fac sinapsă cu fibrele "musciforme" ascendente (aferente).

SCOARŢA CEREBRALĂ (CORTEXUL).


- substanţă cenuşie situată periferic (scoarţa cerebrală)
- mase neuronale situate paraventricular,
oalcătuind nucleii bazali
- Substanţa albă,
odispusă la interior
§ fibre mielinice şi amielinice.
- Grosimea ei este cuprinsă între 2 - 4 mm,
- conţine mediu 14 milioane de neuroni
- bogată reţea glială (6 celule gliale pentru un neuron).

Neuronii sunt de două categorii,


- motori
ocelulele piramidale
ofusiforme),
- de asociaţie şi recepţie
o celulele Cajal,
o celulele granulare mici,
o celulele Martinotti,
o implicaţi în activitatea nervoasă superioară:
§ analiză,
§ sinteză
§ memoriei.

CITOARHITECTONICA
6 straturi:
I. stratul molecular
- de asociaţie,
- dispus sub meninge,
- bogat în structuri fibrilare,
- puţinele elemente celulare
ocelule stelate ale lui Cajal
§axoni orizontali,
§dendritele ramificate în acelaşi strat.
o stabilesc contacte cu axonii
§celulelor Martinotti
§dendritele celulelor motorii;

II. stratul granular extern,


- alcătuit din celule:
omici,
oglobuloase (asociaţie)
ocâteva celule piramidale mici,
§ a căror dendrite ajung în stratul molecular,
§ axonul în straturile profunde (V - VI);
III. stratul piramidal extern,
- bogat în celule piramidale:
omici
§ superficial
omijlocii
§ profund,
- realizează conexiuni cu alte arii cerebrale;

IV. stratul granular intern,


- "staţia majoră de recepţie"
- "platformă de descărcare" (căile aferente).
- Conţine:
ocelulele Martinotti,
ocelule stelate Cajal
oelemente piramidale;
V. stratul piramidal intern
- celule piramidale mari,
o celule gigante (60 - 80 µm)
o aşezate în cuiburi (cuiburile Betz)
- celule Martinotti.
- Axonii - căile piramidale;

VI. stratul polimorf,


- este adiacent substanţei albe,
- populaţie celulară heterogenă,
- neuroni motori
o piramidale,
o fusiformi,
- celule de asociaţie
o granulare,
o Martinotti,
o Cajal
- fibre care părăsesc sau pătrund în scoarţă.
- unde predomină neuroni motori
o straturile III, V, VI
o se elaborează şi se transmit influxurile nervoase descendente.

- Straturile I şi II sunt predominant de asociaţie,


o stabilind conexiuni intercorticale.
- Stratul granular intern (IV)
o reprezentând staţia majoră de recepţie
Legat de origine filogenetică şi adaptările funcţionale,
- scoarţa primitivă (alocortexul, paleocortexul)
o este incomplet structuralizată,
o formată din 2 - 4 straturi,
- izocortexul (neocortexul)
o structuralizat în 6 straturi,

Substanţa albă:
- fibre mielinice:
o de proiecţie
§ aferente
§ eferente;
o de asociaţie
§ scurte
§ lungi;
o comisurale
§ corpul calos.
Ţesutul glial cuprinde toate tipurile de macroglii şi microglia.