TESUTUL CONJUNCTIV

Este alcatuit din:

• celule conjunctive
• matricea extracelulara (substanta fundamentala si fibre)
Matricea conjunctiva extracelulara este un ansamblu de molecule proteice si polizaharidice
secretate local de celulele conjunctive si asamblate intr-o retea foarte bine organizata. In trecut s-a
crezut ca este o masa inerta cu rol de stabilizare. Acum matricea este considerata un mediu
extracelular in care celulele migreaza, prolifereaza, cresc, se diferentiaza, capata forma si functie. Ele
au nevoie de macromoleculele matricei conjunctive. Pe macromolecule se fixeaza factorii de crestere
si hormonii care formeaza un ansamblu masiv de semnale pentru celulele conjunctive.
Toate macromoleculele au un turn-over de reinnoire, deci sunt produse in permanenta si se
degradeaza mereu cu ajutorul unor enzime secretate tot de celulele conjunctive. Toate
macromoleculele sunt in interactiune cu celulele conjunctive, doar ca unele interactioneaza direct
(prezinta receptori specifici pe membrana celulei conjunctive) si altele interactioneaza indirect prin
intermediul unor proteine de adezivitate.
Dintre receptorii implicati in interactiunea matrice - celula enumeram: integrine, receptori
integrine-like si receptorii non-integrine. Proteinele de adezivitate implicate in interactiunea matrice -
celula sunt: fibronectina si laminina.
Macromoleculele sunt secretate de majoritatea celulelor conjunctive cu exceptia celulelor
sangvine mature. Compozitia moleculelor depinde de tipul de celula, de gradul de diferentiere al
celulelor si de statusul metabolic al celulei.
Componentele de baza ale matricei conjunctive sunt proteinele fibroase, glicozaminoglicanii
(GAG) si proteoglicanii. Proteinele fibroase alcatuiesc fibrele matricei conjunctive si structurile de
adezivitate. Colagenul intra in compozitia fibrelor de colagen si de reticulina iar elastina alcatuieste
fibrele elastice. In componenta structurilor de adezivitate intra fibronectina si laminina si aceste
structuri mediaza legatura dintre matrice si celule. Proteoglicanii au o structura ramificata pe cand
GAG sunt neramificati. GAG sunt structuri polizaharidice cu o incarcatura negativa mare, data de
radicalii sulfat si carboxil. Incarcatura negativa este responsabila de atragerea ionilor de Na+ care
sunt osmotic activi care vor atrage la randul lor si apa; deci se va realiza o structura de gel puternic
hidratat in care faza lichida a gelului este un mediu de vehiculare a hormonilor si metabolitilor pana
la nivelul celulei conjunctive. Prin hidratarea matricei de catre GAG si proteoglicani se realizeaza
turgescenta tesutului conjunctiv (turgescenta reprezinta umplerea cu apa a unui tesut).
GAG confera matricei rezistenta la compresie iar fibrele conjunctive confera rezistenta la
tractiune.

FIBRELE TESUTULUI CONJUNCTIV

Colagenul

Este una dintre cele mai raspandite proteine. Reprezinta 25% din totalul proteinelor
structurale si 6% din greutatea corpului (la fel de mult cat cantareste si pielea).
Molecula are un aspect de bastonas cu lungimea de 300 nm, diametrul de 1,5 nm si greutatea
moleculara de 28500 daltoni. Molecula este formata din trei lanturi care pot fi de tip α1 sau α2
dispuse intr-un triplu helix. Lantul α are pe fiecare tur de spira cate 3 aminoacizi, deci in total intr-un
lant, exista aprox. 1050 aminoacizi. La fiecare al treilea aminoacid se repeta glicina. Deci formula
generala este: α = (Y - Gly - X)n, unde Y este hidroxilizina si hidroxiprolina iar X este prolina.
Compozitia procentuala a colagenului este:
• glicina - 33%
• prolina - 12%
• hidroxiprolina - 12%
• hidroxilizina - 12%
Mai apar si alti aminoacizi care fac diferenta intre lanturile α1 si α2 si intre tipurile de
colagen. Mai pot fi atasate oligozaharide care se fixeaza la nivelul hidroxilizinei. Deci colagenul este
o glicoproteina care, in functie de procentul de oligozaharide, poate da o reactie PAS pozitiva mai
accentuata sau mai putin accentuata.
Colagenul este de 25 de tipuri care reprezinta combinari ale lanturilor α1 si α2. Dintre acestea,
15 tipuri sunt foarte bine cunoscute d.p.d.v. molecular si functional, iar din acestea, 5 tipuri sunt cele
mai raspandite.
Se poate face o clasificare dupa raportul dintre colagen si matrice:
• colagen fibrilar, care se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina
• colagen afibrilar care nu formeaza fibrile deoarece atat la capul amino terminal cat si la cel
carboxi terminal prezinta domenii globulare, care impiedica polimerizarea in fibrile.

Tipuri de colagen fibrilar

Este colagenul de tip I, II, III, V, IX, X si XI. Colagenul de tip I, II, III, V si XI formeaza
fibrile omogene (contin doar molecule de tip I, doar molecule de tip II etc.). Colagenul de tip IX si X
formeaza fibrile heterogene. Colagenul afibrilar se va atasa periodic la fibrilele de colagen si va
forma retele bidimensionale in structura laminelor bazale (colagenul de tip IV). Fiecare tip de
colagen are in componenta tipuri specifice de lanturi α1 sau α2 (in colagenul de tip I avem lanturi α
1(I), in colagenul de tip II avem lanturi α2(II) etc.).

• Colagenul de tip I. Este alcatuit din doua lanturi α1(I) si un lant α2(I) sau din trei lanturi α1(I).
Are cea mai larga raspandire (aprox. 90% din tot colagenul). Este localizat in tesutul conjunctiv
din piele, tendon, ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula organului. Este rezistent la
intindere si tensiune.
• Colagenul de tip II (colagenul cartilajului). Este alcatuit din trei lanturi α1(II)si se gaseste in
cartilajul hialin si elastic, notocord si discurile intervertebrale. El asigura forma si rezistenta la
deformare.
• Colagenul de tip III. Este format din trei lanturi α1(III). Se gaseste in stroma conjunctiva a unor
organe: uter, ficat, splina, rinichi, plaman, in structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in
pielea fetala. El intra in componenta fibrelor de reticulina. Are un rol structural si elasticitar.
• Colagen de tip IV. Este format din trei lanturi de tip α1(IV) sau din trei lanturi de tip α2(IV). El
reprezinta colagenul amorf din laminele bazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare, epiteliilor
din glomerulii renali si din cristalin. Are rol de suport si de bariera de filtrare.
• Colagen de tip V. Este format din doua lanturi de tip α1(V) si un lant de tip α2(V). Este colagenul
din laminele bazale ale celulelor musculare striate si netede, laminele bazale ale celulelor
Schwann, celulelor gliale si epiteliului placentar. Are rol in principal de suport.

BIosinteza colagenului
Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.

Etapa intracelulara
• Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina.
• Transcriptia si traducerea
Lanturile α1 si α2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17 (α1) si 7 (α2). Ele sunt
copiate pe molecule de ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul ribozomilor atasati RE.
Ribozomii sunt atasati reticulului endoplasmic deoarece se produc proteine de export. Aici are
 loc traducerea in urma careia rezulta lanturile proα1 si proα2 care sunt foarte lungi si foarte grele
(au o greutate moleculara de aprox. 154000 daltoni). Lanturile proα au o portiune centrala,
colagenica si doua capete necolagenice (capatul amino terminal si capatul carboxi terminal).
Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La capatul amino terminal peptida de extensie
se numeste peptida semnal. La capatul carboxi terminal peptida de extensie se numeste peptida
extra.
Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul unei
proteaze. Peptida extra are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor α in jurul unui ax
propriu si in formarea triplului helix.
• Modificari postranslationale
• Clivarea secventei semnal cu ajutorul unor proteaze din lumenul RE.
• Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime:
peptidil-prolin hidroxilaza si peptidil-lizin hidroxilaza. Se formeaza 3-hidroxi-prolina,
4-hidroxi-prolina, 3-hidroxi-lizina si 4-hidroxi-lizina. In afara de aceste enzime mai sunt
necesare vitamina C (care are un rol foarte important), ionii Fe, α-ceto-glutaratul si
oxigenul.
• Glicozilarea polipeptidului, care are loc la hidroxilizina. Se face cu ajutorul enzimelor
galactozil transferaza si glucozil transferaza. Se transfera galactoza si glucozil-galactoza
la resturile de hidroxilizina.
• Formarea triplului helix de procolagen, proces care este initiat de peptida extra (capatul
carboxi terminal al lantului proα. Lanturile α se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar
apoi se spiralizeaza unul in raport cu celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar
legaturi covalente si de hidrogen care vor stabiliza molecula nou formata, procolagenul.
Aceasta molecula are doar partea centrala organizata in triplu helix, partile laterale fiind
paralele si spiralizate doar in jurul axei proprii.
• Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene
• Deplasarea macroveziculelor in ectoplasma periferica care se face cu ajutorul
microfilamentelor si al microtubulilor.
• Exocitoza procolagenului.

Etapa extracelulara
• Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul
extracelular, sunt clivate sub actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele
nespiralizate in triplu helix, unde se indeparteaza jumatate din capetele nespiralizate si rezulta
astfel tropocolagenul.
• In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si
apoi in fibre). Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o
enzima, liziloxidaza care dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva.
Apoi se stabilesc legaturi transversale, cross-link-ari, intre moleculele apropiate. Moleculele de
colagen se dispun in fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm.
La microscopul electronic, fibra de colagen apare ca o miofibrila. Are o periodicitate de
68 nm care curpinde un disc clar si un disc intunecat. In cadrul fibrilei moleculele de colagen se
dispun in siruri paralele echidistante. Intr-un sir, intre molecule se gasesc spatii (deschideri, gap-uri)
cu largimea de 35 nm. La urmatorul sir apare un defazaj de 68 nm care se va mentine si in sirurile
urmatoare. Gapurile se afla la aceeasi distanta
o data la cinci siruri.
La microscopul electronic gap-urile se vad intunecate deoarece osmiul sau uraniul se fixeaza
la capetele moleculelor de colagen si atunci aceste zone devin dense la fluxul de electroni.
Celule producatoare de colagen:
• celulele mezenchimale
• fibroblastele
• miofibroblastele
• celulele perineuronale
• cementoblastele (intra in radacina dintelui)
• odontoblastele (intra in cavitatea pulpara)
• osteoblastele
• celulele cartilaginoase
• unele celule musculare netede
• celulele epiteliale
• adipocidele
• celulele Schwann
• celulele gliale
Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip I, II, V, IX, X, XI. Ele dsunt cele mai
groase fibre ale tesutului conjunctiv si au un diametru de aproximativ 20 µm. Ele nu se ramifica si nu
se anastomozeaza. Se dispun sub forma de benzi, panglici sau manunchiuri cu fibre paralele care se
pot aseza fie in toate directiile formand retele, fie paralel formand tesutul conjunctiv ordonat.
Tehnici de colorare:
• coloratie universala - hemelaun-eozina - colagenul apare roz;
• coloratii topografice:
• Van Gieson - colagenul apare rosu;
• AZAN - colagenul apare albastru;
• Mallory - colagenul apare albastru;
• Masson - colagenul apare verde

Fibrele de reticulina

Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri, avand un diametru de 1 µm. Se ramifica si se
anastomozeaza formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente
oligozaharidice care nu fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratia
PAS unde apar rosu violet. Se mai evidentiaza si prin impregnarea argentica deoarece sunt fibre
argirofile.

Elastina

Elastina reprezinta 6% din proteinele structurale. Molecula are urmatoarea compozitie:

• glicina - 33%:
• prolina - 10-13%
• putina lizina
• 50-60% aminoacizi nepolari de genul dezmozinei si izodezmozinei.
Molecula are o greutate de 72000 daltoni.
Dezmozina si izodezmozina sunt responsabile de caracterul puternic hidrofob al moleculei si
de caracterul sau elastic.

Biosinteza elastinei
Cuprinde doua etape: intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca
si sinteza colagenului.
 Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si
spiralizarea. Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit.
In etapa extracelulara tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a
lizinei realizata cu ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti
covalente si necovalente. Puntile covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat
in intindere cat si in relaxare.
La microscopul electronic are un aspect amorf, astructurat, dens la fluxul de electroni.
Sistemul fibrelor elastice este alcatuit din: fibre de elastina, fibre de oxitalan, si fibre de
elaunina. Fibrele de oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar
ele se gasesc atat in tesutul embrionar, cat si in cel adult.
Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima rezistenta: in ligamentul alveolo-dentar, in
zonula lui Zinn, in dermul pielii. Ele sunt alcatuite din numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina
care se sintetizeaza in paralel cu tropoelestina).
Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt
alcatuite din microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata, care se dispune
sub forma de spoturi policiclice, disociind microfibrilele de fibrilina. Pe masura ce elastina creste si
este eliminata extracelular, microfibrilele de elastina conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei.
Atunci microfibrilele de fibrilina se dispun radial si atfel se formeaza fibra elastica matura.
Fibrele elastice au un diametru de 5 µm (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de
colagen). Ele se ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in
brun roscat, cu aldehid-fuxina Gömori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.

Glicozaminoglicani (GAG) si proteoglicani

GAG sunt molecule polizaharidice neramificate formate din unitati dizaharidice repetitive
care au pe suprafata lor numeroase sarcini negative date de radicalii sulfat si carboxil. O unitate
repetitiva este formata dintr-un glucid aminat (N-acetil-galactozamina sau N-acetil-glucozamina) si
un acid uronic. Sarcinile negative au urmatoarele roluri:
• Atrag ionii de Na+ care vor atrage la randul lor apa si se va realiza structura de gel puternic
hidratat.
• Sarcinile negative se resping intre ele si prin urmare, moleculele de GAG ocupa un volum mare
in raport cu greutatea lor moleculara. In spatii se va gasi faza lichida a gelului, fapt care permite
mobilitatea celulelor, proliferarea si nutritia lor.
Marea majoritate a GAG, cu exceptia acidului hialuronic, se leaga covalent de miezuri
proteice, formand proteoglicani.
Clasificarea GAG se face in 5 clase, in functie de tipul unitatii repetitive, numarul de grupari
sulfat si localizarea lor.
1. Acidul hialuronic (hialuronan), format din acid glucuronic si N-acetil-glucozamina. Este singurul
nesulfatat, deci sarcinile sale negative vor proveni doar de la gruparile carboxil.
2. Dermatan sulfatul, format din acid iduronic si N-acetil-galactozamina
3. Heparina (heparan sulfatul), format din acid iduronic si N-acetil-glucozamina
4. Condroitin sulfatul, format din acid glucuronic si N-acetil-galactozamina
5. Keratan sulfatul este o exceptie, el fiind format din galactoza si N-acetil-glucozamina.

Acidul hialuronic
Are cea mai mare molecula (cuprinde aprox. 50.000 unitati dizharidice). Molecula are un
aspect de bastonas cu lungimea de aprox. 1 µm. Acidul hialuronic nu se leaga covalent de un miez
proteic.
 Este singurul nesulfatat. Prin urmare sinteza sa nu are loc in aparatul Golgi. De asemenea el
nu se epimerizeaza in timpul sintezei. Sinteza sa are loc in membrana celulara, alungirea moleculei
facandu-se prin adaugarea de oligozaharidice la capetele reduse.
In spatiul extracelular, acidul hialuronic ramane in apropierea plasmalemei, alcatuind
glicocalixul. Prin incarcatura negativa mare acidul hialuronic participa la hidratarea mediului
extracelular si astfel la migrarea, proliferarea si nutritia celulelor conjunctive.
Acidul hialuronic se gaseste in cantitati mari in tesutul embrionar iar la adult se gaseste in
corpul vitros, in lichidul sinovial si in gelatina Wharton.

Alti GAG
Ceilalti GAG au molecule mai mici (contin aprox. 300 unitati dizaharidice). Ei se sintetizeaza
in aparatul Golgi, unde se sulfateaza, se epimerizeaza si formeaza legaturi covalente cu miezuri
proteice, dand nastere la proteoglicani.

Sinteza proteoglicanilor
Miezul proteic se sintetizeaza la nivelul ribozomilor atasati reticulului endoplasmic rugos. O
data cu patrunderea in lumenul RE, la resturile de serina se ataseaza un trizaharid de legatura format
din xiloza-galactoza-galactoza. Apoi lantul peptidic impreuna cu trizharidele de legatura este
transportat cu ajutorul veziculeleor de transport la aparatul Golgi. Aici, la nivelul trizaharidelor de
legatura, se ataseaza multe unitati dizaharidice la fel sau diferite si astfel ia nastere o molecula foarte
ramificata.

Tipuri de proteoglicani
In matricea cartilaginoasa se gaseste un proteoglican numit agregan. El este alcatuit dintr-un
miez proteic la care se ataseaza mai multe unitati de keratan sulfat si condroitin sulfat. Astfel se
formeaza subunitatea A. Mai multe subunitati A se leaga necovalent de o molecula de acid hialuronic
prin intermediul unei proteine globulare de link-are.
Proteoglicanii se gasesc in matricea conjnctiva. Ei sunt alcatuiti dintr-un miez proteic pe care
se leaga 3-5 molecule de GAG de tipul condroitin sulfat, keratan sulfat sau dermatan sulfat. Acesti
proteoglicani se ataseaza periodic la fibrila de colagen intervenind in organizarea matricei
conjunctive extracelulare.
Proteoglicanii atasati membranei celulare sunt alcatuiti dintr-un miez proteic reprezentat de
proteine dispuse in plasmalema (proteine integrale). Ele ataseaza la domeniul extracelular 5-8
molecule de heparan sulfat.

Rolul proteoglicanilor
Este foarte important deoarece moleculele de proteoglicani au specificitate pentru colagenul
individual.
• Mediaza adezivitatea celula - celula si celula - matrice.
• Mediaza comunicarea intercelulara si comunicarea dintre celula si moleculele matricei
extracelulare.
• Controleaza coagularea (la nivelul vaselor)
• Controleaza metabolismul lipoproteic (la nivelul vaselor)
• Controleaza cresterea musculaturii netede
• Controleaza cresterea neuritilor (nervilor)
• Controleaza permeabilitatea membranei bazale.

MOLECULELE DE ADEZIVITATE
 Sunt impartite in doua categorii: glicoproteine structurale (proteine de ancorare) si receptori
de membrana.
Glicoproteine structurale (de ancorare)
• fibronectina
• tenasceina
• laminina
• entactina
• thrombospondinina
• condronectina

Fibronectina
Este un dimer proteic cu greutatea moleculara de aprox. 400.000 daltoni, format din doua
subunitati A si B care au fiecare masa moleculara cuprinsa intre 220.000 si 250.000 daltoni. Fiecare
subunitate este formata din trei subunitati repetitive (I, II si III).
Unitatea I are intre 45 si 50 de aminoacizi, unitatea II contine 60 de aminoacizi iar in unitatea
III se gasesc 90 de aminoacizi.
Unitatile I si II alcatuiesc impreuna la capatul amino terminal un locus specific pentru legarea
colagenului de tip IV din laminele bazale. Unitatile II si III formeaza impreuna la capatul carboxi
terminal un domeniu de legare la proteoglicanii din membrana celulara care au in componenta
heparan sulfat.
La capatul carboxi terminal dimerul are subunitatile A si B legate prin punti disulfurice.
Partea centrala a moleculei contine mai multe unitati de tip I la nivelul carora vor exista radicali -SH
liberi ce vor media polimerizarea dimerilor de fibronectina. Prin polimerizarea dimerilor ia nastere
forma multimerica a fibronectinei. Forma dimerica se gaseste doar in plasma iar forma multimerica
se gaseste in matricea conjunctiva.
Domeniile de legare ale fibronectinei
1. un domeniu de legare pentru fibrinogen sau heparina prin care fibronectina are rol in coagulare;
2. un domeniu pentru legarea stafilococului, a gelatinei sau pentru legarea la suprafata celulei;
3. doua situsuri pentru cross-link-are la alte proteine ale matricei conjunctive extracelulare;
4. situsuri pentru asociere proprie;
5. situsuri pentru atasarea de GAG sulfatati.

Laminina
Este un dimer proteic cu masa moleculara de 900.000 daltoni, format din trei subunitati: o
subunitate A cu masa moleculara de aprox 400.000 daltoni si doua subunitati B cu masa moleculara
de 200.000 - 250.000 daltoni.
Aceste doua subunitati se asambleaza intr-o molecula cu aspect de cruce. Subunitatea A se
dispune la capetele globulare ale fiecarui brat scurt. Ea va forma si bratul scurt vertical in totalitate.
Va forma domeniul globular de la capatul bratului lung si axul central al bratului lung.
Cele doua subunitati B realizeaza portiunile filamentoase ale celor doua brate scurte dispuse
intre cele doua domenii globulare. Ele se vor dispune sub forma unui dubluhelix in jurul axului
central al bratului lung.
Laminina formeaza lamina bazala. Grosimea laminei bazale reprezinta lungimea moleculei
de laminina.
Molecula prezinta locusuri speciale. La capatul globular al bratului lung exista un locus
pentru legarea colagenului. La domeniile globulare ale bratelor scurte se afla situsuri speciale pentru
legarea proteoglicanilor, atat a celor cu heparan sulfat cat si a celor cu molecule mici.
Roluri:
• Organizeaza matricea conjunctiva extracelulara.
• Intra in structura laminei bazale.

CELULELE CONJUNCTIVE

Celulele conjunctive, spre deosebire de cele epiteliale nu prezinta polaritate. Ele intervin activ
atat in procesul de secretie al matricei cat si in procesul de degradare a acesteia. Celulele conjunctive
secreta enzime lizozomale care vor degrada matricea, care se reinnoieste permanent. Cele mai multe
celule conjunctive stabilesc contacte cu matricea conjunctiva: contacte directe sau contacte mediate
de receptori sau de glicoproteine de adezivitate.

Clasificarea celulelor conjunctive

• D.p.d.v. al provenientei
• celule fixe - stabilesc contacte stranse cu matricea conjunctiva; componentii au
proprietatea de interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces
care se realizeaza pe orizontala sau pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este
reversibil.
• fibroblast → fibrocit
• condroblast → condrocit
• osteoblast → ostocit
• celula adipoasa
• celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) - este un miofibroblast cu
echipament contractil - microfilamente de actina si miozina.
• Celulele libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea
• leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) - trec prin diapedeza prin
peretele capilarelor sau venulelor si ajung in tesutul conjunctiv lax.
• limfocitele B (devin plasmocite)
• limfocitele T circulante
• monocitele (devin macrofage)
• mastocitele
• celulele pigmentare
Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest
nivel se transforma in plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral
(secreta anticorpi).
Limfocitele T circulante trec prin diapedeza, ajung in tesutul conjunctiv lax si
reticulat. Ele sunt localizate in anumite zone, timodependente, care nu coincid cu zonele
ocupate de limfocitele B. La nivelul tesutului conjunctiv lax si reticulat, limfocitele T
intervin in imunitatea celulara. Exista mai multe subclase de limfocite T:
• Limfocite Th (h de la helper) - limfocite ajutatoare care coopereaza cu macrofagele
si cu limfocitele B in raspunsul imun mediat umoral.
• Limfocitele K - intervin in apararea antivirala si antitumorala
• Limfocitele T de tip citotoxic - au toxicitate specifica
• Limfocitele NC de tip granular care intervin in citotoxicitatea nespecifica
Monocitul trece prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax, dens si reticulat si la
acest nivel se transforma in macrofag. Macrofagele sunt o populatie heterogena de celule
dar cu functii comune: de pinocitoza si fagocitoza. Totalitatea macrofagelor din
organismul uman alcatuiesc sistemul fagocitar mononuclear (SFM).
 Despre mastocit s-au emis doua teorii. Prima teorie sustine ca mastocitul provine
din bazofile circulante, teorie care a aparut ca urmare a numeroaselor similitudini
structurale si functionale care exista intre cele doua celule. Cea de-a doua teorie, cea care
este acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in zilele noastre, sustine ca originea
mastocitului este in celula stem pluripotenta din maduva rosie hematogena, celula care se
va diferentia pe linie mastocitara, dand nastere mastoblastului care ulterior se va
transforma in mastocit. Rolul mastocitelor este in reactiile de hipersensibilizare imediata:
inflamatii, urticarii, alergii si chiar socul anafilactic.
Celula pigmentara are origine nervoasa, in crestele neurale. Este localizata in
principal in stroma conjunctiva a irisului (da culoarea lui), in stratul bazal al epidermului
si in invelisul epitelial al firului de par. In functie de tipul de pigment, de cantitatea lui si
de comportamentul fata de razele luminoase rezulta culoarea ochilor, a pielii si a parului.

• D.p.d.v. functional
• Celule implicate direct in producerea si degradarea matricei conjunctive extracelulare -
fibroblastul - celula cea mai activa
• Celule cu functie metabolica:
• adipocitul brun
• adipocitul alb
• adipocitul hepatic - celula Ito, care intervine in sinteza si depozitarea vitaminei A
• Celule reactive (imune)
• Celule efectorii:
• celule implicate in fagocitoza:
• tip microfag: PMN (neutrofile), bazofile, eozinofile
• tip macrofag: celule provenite din monocite care formeaza SFM.
• celule implicate in raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B care se
vor transforma in plasmocite si care intervin in secretia de anticorpi sau
imunoglobuline.
• celule T citotoxice - populatii de limfocite T care secreta perforina ce ataca
specific si distruge celulele (intervine in citotoxicitatea specifica).
• celule NK de tip limfocitar - sunt limfocite de tip granular cu origine
comuna cu limfocitele B si T in celula stem pluripotenta hematogena,
celule care au dimensiuni mult mai mari decat limfocitele B sau T. Ele au
in citoplasma un continut granular bogat. Ele vor ataca si distruge
nespecific diferite celule.
• Limfocitele K (killer) - sunt o subpopulatii de limfocite T care ataca si
distug celulele care au pe suprafata lor anticorpi, ele intervenind in
apararea antivirala si antitumorala.
• Celule imune accesorii
• macrofagul - incearca sa digere mici cantitati de antigen; activeaza
limfocitele Th si coopereaza cu limfocitele B
• celule care prezinta antigen - limfocite Th; ele ajuta macrofagele,
contribuie la elaborarea raspunsului imun umoral.

Originea celulelor conjunctive

Exista doua celule ce pot fi originea celulelor conjunctive: celula mezenchimala
nediferentiata si celula stem pluripotenta hematogena.
Celule care se formeaza din celula mezenchimala nediferentiata:
• fibroblastul
• adipocitul
• condroblastul → condrocitul
• osteoblastul → osteocitul
• celulele endoteliale (celule epiteliale)
• celulele mezoteliale (celule epiteliale)
Celule care se formeaza din celula stem pluripotenta hematopoietica
• mastocitele
• PMN (neutrofilele - au un singur nucleu segmentat in mai multi lobi, eozinofilele, bazofilele)
• hematiile
• megacariocitele (celule care se vor fragmenta si vor da nastere trombocitelor = plachetele
sangvine)
• limfocitele care se vor transforma in plasmocite
• monocitele care se vor transforma in macrofage si vor alcatui sistemul fagocitar mononuclear,
alcatuit din:
• osteoclaste
• macrofagele libere din tesutul conjunctiv (histiomacrofage)
• macrofagele fixe (histiocitele)

Celula mezenchimala embrionara

Este prezenta in principal in tesutul embrionar dar si in tesuturile conjunctive adulte in
apropierea vaselor de sange. Au originea in mezodermul embrionar sau in mezoectoderm pentru
celulele din extremitatea cefalica.
Celula are urmatorul aspect la microscopul optic:
• celula are 20-30 µm, forma neregulata cu prelungiri
• nucleul ocupa mai mult de jumatate din citoplasma
• blastele au citoplasma bazofila din cauza RE si ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei
intense de proteine
• nucleul este rotund sau ovalar si eucromatic (palid colorat)
• citoplasma este slab bazofila
La microscopul electronic celula mezenchimala apare astfel:
• are prelungiri
• raportul nucleoplasmatic este supraunitar
• nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii). La nivelul lor se dezvolta organitele celulare: RE si
mitocondrii
• nucleul este incarcat cu eucromatina si are un nucleol excentric
• in citoplasma apar grupari poliribozomale bine dezvoltate.
• mitocondriile, RE rugos si aparatul Golgi din citoplasma sunt slab reprezentate
Celula mezenchimala are urmatoarele roluri
• Reprezinta originea celor mai multe celule conjunctive fixe
• Secreta matricea conjunctiva extracelulara care este lipsita de fibre in acest stadiu
• Induce diferentierea epiteliilor

Fibroblastul
Formeaza o familie mare de constituienti celulari: fibroblastele, fibrocitele si
miofibroblastele.
 Fibroblastele
Sunt cele mai active si mai raspandite celule ale tesutului conjunctiv. Au originea in celula
mezenchimala.
Au urmatorul aspect la microscopul optic:
• au forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri
• au raportul nucleo-plasmatic supraunitar
• nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in
zona mai bombata a celulei
• citoplasma este puternic bazofila
La microscopul electronic apar urmatoarele particularitati:
• celula stabileste contacte focale cu matricea dar si jonctiuni gap cu alte celule
• in citoplasma se evidentiaza foarte multi ribozomi liberi (poliribozomi) si RE rugos
• exista foarte multe mitocondrii, aparatul Golgi este bine reprezentat, cu alte cuvinte, intreg
aparatul de sinteza proteica este foarte bine dezvoltat
• citoscheletul este de asemenea bine dezvoltat, format din microfilamente de actina si miozina,
microtubuli si filamente intermediare de desmina si timetina.
Fibroblastele au urmatoarele roluri:
1. Fibroblastul secreta toate macromoleculele matricei conjunctive: tropocolagen, tropoelastina,
fibrilina, glicozaminoglicani si proteoglicani precum si toate cele sase proteine de adezivitate.
2. Fibroblastele secreta proenzimele lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, hialuronidazei,
glucuronidazei si catepsinei C care intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Fibroblastele secreta factorul de proliferare (stimuleaza dezvoltarea microcirculatiei)
4. Fibroblastele intervin in secretia de interferon γ, care este mult mai activ decat interferonul
secretat de macrofage. El intervine in apararea antivirala si antitumorala.
5. Modulatia: fibroblastele sunt interconvertibile atat pe orizontala cat si pe verticala.
6. Nonechivalenta: fibroblastele difera intre ele in functie de tipul de tesut conjunctiv caruia ii
apartin si chiar in cadrul aceluiasi tip de tesut conjunctiv, in functie de localizare. O dovada in
acest sens avem daca se transplanteaza bucati de derm din pielea palmara sau plantara in pielea
de la nivelul trunchiului. Pielea trunchiului se va ingrosa ca urmare a fibroblastelor care sunt
diferite si induc diferentele epiteliale

Fibrocitele
Sunt celulele in repaus ale tesutului conjunctiv. Ele se gasesc in majoritatea tesuturilor
conjunctive.
La microscopul optic se observa:
• celula are dimensiuni de 15-20 µm si are forma fuziforma, cu capetele bifurcate sau trifurcate
• au nucleu alungit, hipercrom
• citplasma este acidofila
La microscopul electronic observam in plus:
• nucleul are heterocromatina
• in citoplasma aparatul de secretie proteica este slab dezvoltat, deoarece celula este in stare de
repaus
• sunt bine reprezentate organitele digestiei (lizozomii)
• la nivelul membranei plasmatice se observa receptori pentru lipoproteine cu densitate joasa
(colesterol). Fibrocitele intervin astfel in metabolismul colesterolului: controleaza depunerea si
sinteza lui.
 Miofibroblastele
D.p.d.v. structural se aseamana cu fibroblastele la care se adauga multe filamente de actina si
miozina. Este localizat:
• in tesutul de granulatie din apropierea plagilor
• in axul vilozitatilor intestinale
• in albuginea testiculului
• in peretele foliculilor ovarieni
• in capsula si septurile splenice
Un tip special de miofibroblaste este asa-numitul pericit al lui Rouget, care se afla in peretele
capilarelor, intr-o dedublare a membranei.

Mastocitul
Cu privire la originea acestor celule s-au elaborat doua teorii, enuntate mai sus (pag. 2).
Ele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor
respiratorii.
La microscopul optic mastocitul apare in urmatorul fel:
• are forma rotunda sau ovalara cu diametrul de 20-30 µm.
• nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident.
• are putina citoplasma si este slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a
numeroase granule mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare
pe care o are si colorantul folosit) sau metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta
culoare decat colorantul folosit - schimba culoarea colorantului). Se folosesc coloranti cationici
de anilina: albastru de toluidina - granulatiile ortocromatice se vor colora in albastru iar
granulatiile metacromatice se vor colora in rosu-violet.
La microscopul electronic mai observam:
• nucleul care aparea palid colorat la microscopul optic aici este incarcat de eucromatina; prezinta
un nucleol excentric
• citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de granule
opace la fluxul de electroni ce au dimensiuni variate (intre 0,2-2 µm).
• granulele mastocitare au urmatorul continut:
1. proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu
condroitin sulfat (mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)
2. histamina
3. proteaze neutre
4. factorul chemotactic al eozinofilelor, responsabil de socul anafilactic.
• membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet cortical alcatuit din filamente de actina.
Acest citoschelet este bine reprezentat.
• la nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in
membrana bazofilelor
• la nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea
complexului antigen-anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului.
Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre
care cea mai de temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza
un edem insotit de bronhospasm. Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau
antitoxina antitetanica. In cazul in care un organism vine in contact pentru prima data cu un astfel de
alergogen, se va induce secretia de IgE prin plasmocite. IgE au receptori specifici in membrana
mastocitelor si a bazofilelor.
 La un al doilea contact al organismului cu acelasi antigen, antigenele vor gasi anticorpi deja
formati si se vor fixa pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor
determina doua reactii:
1. degranulare mastocitara cu sau fara mastocitoliza
2. formare de leucotriene in membrana mastocitului

Degranularea mastocitara cu mastocitoliza

Este o urmare a faptului ca nou formatele complexe [Ag-Ac] din membrana mastocitara vor
declansa un lant de mecanisme dupa cum urmeaza: este activata adenilat ciclaza care va duce la
fomarea de AMPc. AMPc activeaza o proteinkinaza care va determina deschiderea unor canale de
calciu. Ca urmare a deschiderii canalelor de calciu, creste influxul de calciu fapt care determina
fuzionarea granulelor mastocitare intre ele si apoi cu membrana celulara. Astfel granulele isi vor
varsa continutul la exterior, fapt care poate sa duca sau nu la degradarea celulei in intregime.
Histamina determina cresterea permeabilitatii capilare. Astfel, prin peretele capilar va exista
un aflux mare de eozinofile si neutrofile care sunt atrase prin chemostatism pozitiv de catre factorul
chemotactic al eozinofilelor care se afla in granulele mastocitare si care acum a fost imprastiat in
lichidul interstitial. Neutrofilele si eozinofilele genereaza mastocitoliza in lant care va duce si la
eliberarea mai multor granule mastocitare.
Alt efect consta in contractia muschilor netezi din peretii bronhiilor si bronhiolelor mergand
pana la bronhospasm si moarte daca nu se intervine cu un bronhodilatator puternic: adrenalina.

Formarea de leucotriene in membrana mastocitului

Complexul [Ag-Ac] stimuleaza fosfolipaza din membrana celulara care va induce sinteza de
acid arahidonic din care se sintetizeaza leucotriene. Leucotrienele pe masura ce se produc se
elibereaza in matricea extracelulara. Ele au un rol antagonic histaminei: relaxeaza musculatura
neteda. Cam la 1-2 ore dupa reactie, histamina este anihilata prin leucotriene de catre mastocit si prin
histaminoxidaza de catre eozinofile.
Mastocitele mai sunt denumite si celule paracrine deoarece actioneaza local prin produsul de
secretie eliberat in afara celulei.

Macrofagul
Are originea in monocitele circulante.
Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar mononuclear care prezinta trei
compartimente:
1. compartimentul medular
2. compartimentul sangvin
3. compartimentul tisular.
Compartimentul medular este format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie
monocitara in monoblast → promonocit → monocit.
Compartimentul sangvin este format din totalitatea monocitelor circulante.
Compartimentul tisular este format din doua tipuri de celule:
1. macrofagul liber (histiomacrofag)
2. macrofagul fix (histiocit)
La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se
grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange.

Histiocitul
Este o celula cu dimensiuni intre 10-15 µm, cu nucleu tahicromatic, excentric, cu citoplasma
acidofila, mai mult sau mai putin omogena.
 Histomacrofagul
Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 µm, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol
evident. Citoplasma este acidofila si puternic granulata.
La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:
• nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti
• citoplasma contine organite comune: mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi
• citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de
tipul antigenului (lichid sau solid).
• exista si fagolizozomi si pinolizozomi
• exista de asemenea si corpi reziduali
Macrofagele au urmatoarele functii:
1. Fagocitoza si pinocitoza. Macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica sau
nespecifica. Ea este mediata de receptori.
2. Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
3. Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din
cadrul raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate
specifica sau nespecifica.
4. Secreta interferonii α, β, γ. Interferonul γ este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
5. Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.

Componentii sistemul fagocitar mononuclear

1. Macrofagele de tip histiomacrofag si histiocit din tesutul conjunctiv lax si dens aflat in dermul
pielii si mucoasele digestiva si respiratorie.
2. Celulele Kupffer din ficat
3. Macrofagele alveolare, numite celule cu praf sau prafoase, din plaman.
4. Macrofagele din tesutul conjunctiv reticulat din splina, foliculii limfatici, maduva rosie
hematogena si timus
5. Macrofagele pleurale si peritoneale din seroasele cavitare
6. Osteoclastele din tesutul osos
7. Celulele gliale din SNC, numite microglii
8. Celulele Langerhans din epiderm.

Plasmocitul
Are originea in limfocitele B circulante.
Sunt localizate: in dermul pielii, in mucoasele si submucoasele digestive si respiratorii.
La microscopul optic plasmocitul apare in felul urmator:
• celula ovalara cu dimensiunea de 30 µm
• nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, in jurul caruia se observa un aspect de cadran de ceas
sau roata cu spite.
• are nucleoli evidenti
• citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila; o mica zona din apropierea nucleului
ramane mai palid colorata sau acidofila.
• in zonele in care citoplasma este bazofila, exista mici vacuole mai palid colorate sau cu tenta
acidofila. Aceste zone sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE
rugos)
 La microscopul electronic observam:
• membrana plasmocitara prezinta microvili
• nucleul apare rotund, excentric, cu o alternanta regulata de eucromatina (spatiile dintre spite) si
heterocrmatina (spitele rotii)
• in citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste
citoplasma este acidofila (in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si
elemente de citoschelet).
Rolurile plasmocitului sunt:
Sintetizeaza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de plasmocit
sunt:
• IgG - imunoglobulina libera in plasma, fixata pe receptorii specifici de pe suprafata
limfocitelor B. Pot interveni in procesul de axonizare a antigenelor.
• IgM este prezenta pe suprafata limfocitelor B unde se fixeaza pe receptorii specifici.
• IgA este secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din
epiderm unde se fixeaza pe receptorii specifici intervenind in procesele de aparare locala la
nivelul pielii.
• IgD - se fixeaza pe receptorii specifici de pe suprafata limfocitelor B.
• IgE (reagine) - are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de
hipersensibilizare imediata.

Raspunsul imun mediat umoral

Poate fi de doua feluri: primar sau secundar.

Raspunsul imun umoral primar

Organismul vine in contact cu un anumit antigen pentru prima data. Acum limfocitele B se
vor blastiza (celula adulta redevine celula tanara) si are raportul nucleoplasmatic supraunitar. Nucleul
este eucromatic, activ, citoplasma este bazofila, cu aparatul de sinteza proteica foarte bine dezvoltat.
Aceste limfoblaste se vor divide intens si se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia limfoblaste → limfocite cu memorie
2. linia limfoblaste → plasmoblaste → plasmocite.
Plasmocitele vor sintetiza anticorpi.
In raspunsul primar mediat umoral toate aceste evenimente au nevoie de celule imune
accesorii (macrofage, limfocite Th).

Raspunsul imun umoral secundar

Are loc la al doilea contact al organismului cu un anumit antigen. In acest caz nu mai este
necesara prezenta celulelor imune accesorii pentru ca exista limfocite B cu memorie care se
blastizeaza si rezulta limfoblaste cu memorie care se vor diferentia pe doua linii celulare:
1. linia de limfocite B cu memorie
2. linia limfoblast → centrobalst → centrocit
Centroblastul (centrocitul) este un plasmoblast (plasmocit) dispus in centrul germinativ al
foliculului limfatic secundar.
Neutralizarea antigenelelor poate avea loc dupa cum urmeaza:
1. Direct - prin aglutinare, precipitare, insolubilizare si liza.
2. Prin activarea complementului seric (ansamblu de 15 proteine serice care intervin in distrugerea
antigenelor).
3. Prin activarea celulelor care intervin in reactiile de hipersensibilizare imediata.

Celulele pigmentare (melanocitele)

 Sunt celule care produc pigmenti. Celula melanofora este o celula care depoziteaza pigmentii
produsi de melanocite.
La microscopul optic celula pigmentara apare in felul urmator:
• are aspect de fulg de nea sau floare de gheata
• nucleul este rotund si dispus central
• citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala. Granulele se numesc
melanozomi.
La microscopul electronic mai putem observa in plus:
• sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina: tirozina → 3, 4 dihidroxifenil alanina
(DOPA) → melanina. Prima etapa a sirului de reactii este catalizata de enzima tirozinaza.
• melanozomii cu granule de melanina (pigmentul) pot fi primari, secundari, tertiari sau cuaternari.
• melanozomii primari, secundari si tertiari se gasesc in celula pigmentara
• melanozomii cuaternari se gasesc in cheratinocite (celulele melanofore)
Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face prin secretie citocrina.
Dispersia pigmentului este data de ACTH.