Sunteți pe pagina 1din 5

EDUCATIA TIMPURIE

GRUPA PRECOCE – REPERE IN DEZVOLTAREA COPILULUI IN PLAN SOCIO-EMOTIONAL,


IN PLANUL LIMBAJULUI, IN CEL COGNITIV SI FIZIC

Ca sa vorbeasca,
Copilul trebuie sa gandeasca;
Si ca sa gandeasca,
Trebuie sa traiasca!
Pauline Kergomard
Intr-o acceptiune generala, educatia este procesul prin care se realizeaza formarea si
dezvoltarea personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si pentru societate.
Ca urmare este o activitate specific umana, realizata in contextul existentei sociale a omului si, in
acelasi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societatii, o conditie a perpetuarii si
progresului acesteia.
Intre formele educatiei figureaza si educatia formala, care are un caracter organizat,
sistematizat, institutionalizat. In ansamblul procesului permanent al educatiei, ea constituie o
perioada de formare intensiva care face din actiunea educativa un obiect central. Ea se
adreseaza varstei de formare si asigura asimilarea sistematica a cunostintelor, exersarea
intensiva a comportamentelor sociale si dezvoltarea capacitatilor individuale.
In acest context, educatia timpurie, ca prima treapta de pregatire pentru educatia
formala, asigura intrarea copilului in sistemul de invatamant obligatoriu ( in jurul varstei de 6
ani), prin formarea capacitatii de a invata. De regula, se vorbeste despre educatie timpurie la
intrarea copilului in gradinita. In acelasi context se considera ca gradinita asigura mediul care
garanteaza siguranta si sanatatea copiilor si care, tinand cont de caracteristicile psihologice ale
dezvoltarii copilului, implica atat familia, cat si comunitatea in procesul de invatare care poate
incepe de la cele mai mici varste, uneori chiar in jurul varstei de 2 ani.
Ca note distinctive ale educatiei timpurii am putea amintii:
• Adultul/educatorul, la nivelul relatiei “didactice”, apare ca un partener de joc matur, care
cunoaste toate detaliile jocului si regulile care trebuie respectate;
• Activitatile desfasurate in cadrul procesului educational sunt adevarate ocazii de invatare
situationala.
Fiecare copil este diferit si nu poate fi comparat “ decat cu sine insusi” in schimb, sunt
cateva trasaturi esentiale in functie de care poate fi apreciat nivelul de dezvoltare a unui copil in
plan socio – emotional, in planul limbajului si in cel cognitiv, precum si in plan fizic.

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOTIONALA
Copii de 2-3 ani

Propunere de obiective educationale specifice. Copilul sa poata :


• Sa devina interesat de mediul inconjurator imediat;
• Sa dobandeasca increderea in sine si in ceilalti, precum si respectul de sine si de
ceilalti;
• Sa stabileasca un sistem propriu de comunicare cu parintii si cu ceilalti;
• Sa formuleze dorinte si cereri;
• Sa se joace cu ceilalti copii;
• Sa invete sa imparta cu ceilalti si sa-si asume un rol;
• Sa foloseasca limbajul pentru a rezolva unele situatii problema sau conflicte;
• Sa isi dezvolte sentimentul de empatie si capacitatea de a-si controla emotiile.
Sugestii de activitati pentru atingerea obiectivelor educationale propuse
o Incurajati-I sa foloseasca cuvinte. Pronuntati cuvinte care denumesc obiecte,
aratandu-le fie obiectele, fie imaginea acestora. Priviti-I in ochi atunci cand
pronuntati cuvantul respectiv, pentru a-I face sa vada cum anume il pronuntati.
o Cititi-le zilnic. Incepeti sa le aduceti in grupa carti cu o actiune simpla,
previzibila, pentru a-I stimula sa le “ citeasca” si ei singuri, atunci cand le vor
avea la indemana. Pot fi carti tematice: despre culori, despre fructe, despre
animale, despre familie, etc.
o Cititi-le povestioare scurte cu repetitie ( fie un cuvant se repeat sistematic, fie o
rima revine de fiecare data cand personajul incepe o noua actiune,etc.). In
timp, ei vor fi aceia care va vor “ citi “ aceste carti dumneavoastra.
o Jucati-va cu ei “V-ati ascunselea “ si jocuri de urmarire. Va veti distra de
minune impreuna!
o Plimbati-va prin sala de grupa si recunoasteti impreuna cu copiii obiecte si
locuri. Ulterior, faceti acelasi lucru si in afara grupei ( la spalator, pe hol, intr-o
grupa vecina, in curte).
o Folositi-va de o oglinda pentru a-I ajuta sa-si numeasca parti ale corpului, sa
exerseze si sa vada diferite expresii ale fetei.
o Impartiti impreuna cu ei jucarii, carti, biscuiti. Intindeti-va mana, pentru a le
cere sa imparta ceea ce au cu dumneavoastra.
o Lasati-i sa foloseasca mouse-ul computerului in timp ce scrieti ceva sau in
timpul unui joc. Acest lucru ii va ajuta sa-si dezvolte coordonarea si va fi un bun
prilej de a le remarca abilitatile.
o Incurajati-i sa vorbeasca despre propria familie si raspundeti-le la orice
intrebare pe care o au in legatura cu aceasta.
o Faceti o serie de lucruri impreuna, ca in familie. Jucati-va “De-a familia”, “De-a
mama” etc. Folositi-va de papusele si de jucariile de la “Casuta papusii”.
o Jucati-va cu imaginile si dati-le posibilitatea sa isi aleaga o imagine preferata si
spuneti-le o poveste despre ea.
o Lasati-i sa se priveasca reciproc atunci cand se joaca si stimulati-i sa
interactioneze.
o Puneti-le la indemana cuburi, un recipient cu nisip, altul cu apa si cateva
jucarioare potrivite cu acestea pentru momentele cand sunt suparati si vor sa
fie singuri.

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
Copii de 2-3 ani

Propunere pentru obiective educationale specifice Copilul sa poata:


 Sa-si dezvolte abilitatea de a asculta si de a intelege ce I se spune;
 Sa vorbeasca cu cei din jur despre ce vede si aude in jurul sau;
 Sa transmita mesaje simple si sa reactioneze la acestea;
 Sa-si imbogateasca limbajul activ si pasiv, pe baza activitatii si experientei personale;
 Sa perceapa si sa discrimineze diferite forme, culori;
 Sa-si dezvolte abilitatea de a intelege folosirea limbajului scris in urma contactului cu
cartea;
 Sa utilizeze instrumentele de scris si semne ( pe masura propriilor posibilitati) pentru a
transmite un mesaj.

Sugestii de activitati pentru atingerea obiectivelor educationale specifice


 Cititi impreuna carti predictibile ( cele care au cate un refren care se repeta, cuvinte care
rimeaza) si, in curand, veti observa ca incet-incet, incep sa le “citeasca” singuri.
 Jucati-va impreuna jocuri imitative de genul “Asa ne spalam pe fata”,” Asa ne pieptanam”,
“ Asa mancam” etc.
 Ascultati si vizionati impreuna C.D.-uri cu povesti scurte, cantece pentru copii,etc.
 Spuneti-le rime, numaratori, si daca ei le-au invatat deja, spuneti-le impreuna;
 Aratati-le imaginea unui obiect familiar intr-o revista ( scaun, masa, fular) si cereti-le sa
descopere acelasi obiect in sala de grupa si sa-l numeasca aratandu-l;
 Jucati-va gresind. Cereti-le o carte cunoscuta si pronuntati gresit din cand in cand, cate un
cuvant cunoscut lor. Lasati-I sa va corecteze;
 Gasiti jucarii sau obiecte indragite si cunoscute si descrieti-le impreuna, folosindu-va si de
simturi;
 Lucrati impreuna cu ei la un puzzle, la un joc de constructii cu imagini din cuburi si in timp
ce lucrati discutati cu ei despre actiunile pe care le faceti, despre ce anume cautati.
 Cand copiii va cer ceva anume incurajati-i sa va spuna mai multe despre respectivul
obiect;
 Cititi-le cat mai des si tineti cartea cu imaginile orientate spre ei pentru a urmarii
actiunea, pentru a vedea ca ea are si imagine si text, si ca acestea merg concomitant.
Lasati-i sa-si aleaga povestea preferata si discutati cu ei despre acestea si despre
motivele preferintei exprimate;
 Aratati-le jetoane cu imagini ale unor obiecte, animale sau fructe cunoscute, carora le
sunt asociate cate o litera, respectiv litera initiala a cuvantului prezentat in imagine.
Jucati-va cu ele recunoscand obiectul, numindu-l, asociindu-l cu semnul, mergand cu
degetelul pe conturul literei, discutand despre semnul respectiv.

DEZVOLTAREA COGNITIVA
Copii de 2-3 ani

Propunere de obiective operationale specifice: Copilul sa poata:


 Sa inteleaga la ce folosesc anumite obiecte din mediul apropiat lor;
 Sa foloseasca obiecte familiare executand actiunile potrivite (lingura, farfurie,pahar, carte,
creion, diferite jucarii);
 Sa imite actiuni si cuvinte ale adultilor din anturajul lor;
 Sa potriveasca 2 obiecte asemenea;
 Sa recunoasca si sa arate obiecte/animale/plante, intr-o carte sau in mediul apropiat,
atunci cand adultul ii vorbeste despre ele;
 Sa numeasca actiunea pe care o face el insusi;
 Sa faca diferente intre “tu” si “eu;
 Sa sorteze obiecte/jucarii dupa marime, culoare sau forma ( nu mai mult de 2 diferente
intre obiectele date spre sortare – obiecte rosii sau obiecte albastre – obiecte mari si
obiecte mici) folosindu-se de cele 5 simturi;
 Sa descopere atribute noi ale obiectelor din mediul apropiat si sa le diferentieze
experimentand ( tot cu ajutorul celor 5 simturi);
 Sa se angajeze in jocuri simbolice;
 Sa arate ca intelege notiuni spatiale simple ca: aici – acolo” si “ sus – jos”;
 Sa numere pana la 3 obiecte.

Sugestii de activitati pentru atingerea obiectivelor educationale specifice

o Cititi impreuna carti predictibile, carti despre obiecte, animale, plante cunoscute si
incurajati-I sa le “citeasca” si singuri. Aratati-le cum se manuiesc acestea, discutati despre
tema lor si despre ilustratia de pe coperta.
o In fiecare dimineata discutati cu ei despre ce aveti de gand sa faceti impreuna in acea zi.
o Puneti-le un scaun alaturi de masa dumneavoastra, dati-i un nume caraghios si atractiv si
incurajati-i sa se aseze pe el si sa povesteasca, la inceput numai dvs. si apoi si colegilor
care vor sa asculte, ceea ce li s-a intamplat, ce simt, ce doresc la un moment dat.
o Ascultati impreuna discuri cu povesti scurte, cantece pentru copii;
o Repetati impreuna poezioare, rime, numaratori cunoscute;
o Incepeti sa le dati obiecte pe care sa le sorteze dupa forma, culoare, marime. Incepeti cu
cuburile de lemn cu care se joaca mai des; acest lucru ii va ajuta sa se familiarizeze cu
conceptul de spatiu;
o Lasati-i sa foloseasca creioanele si sa-si exprime propriile ganduri si viziuni despre lumea
care-I inconjoara. Discutati cu ei despre ceea ce au realizat;
o Incepeti sa numarati impreuna obiecte/jucarii din mediul apropiat ( nu mai mult de 3);
o Aranjati impreuna masa si treptat, lasati-i si pe ei sa se descurce ( sa puna fata de masa,
apoi sa aseze tacamurile si farfuriile).
o Cand copiii va solicita anumite raspunsuri despre obiecte/fenomene etc. cu care fac
cunostinta, incurajati-i sa va spuna si parerea lor proprie despre acestea;
o “Gatiti” impreuna, gustati anumite alimente/ingrediente in timp ce preparati o salata de
fructe sau de legume, o crema pentru prajituri (fructe, legume,zahar, sare, lamie) si
discutati despre ce faceti impreuna, ce simtiti, ce descoperiti, ce doriti sa mai faceti in
continuare.

DEZVOLTAREA FIZICA
Copii de 2-3 ani
Propunere de obiective operationale specifice. Copilul sa poata:

• Sa mearga cu usurinta singur sau cu un alt copil/adult de mana;


• Sa execute sarituri pe ambele picioare;
• Sa urce scarile alternand picioarele si folosindu-se de sprijinul oferit de balustrada;
• Sa impinga sau sa traga un obiect usor/o jucarie;
• Sa indice cu degetul obiectele/parti ale corpului despre care vorbeste;
• Sa rostogoleasca, sa prinda si sa arunce o minge;
• Sa foloseasca o tricicleta si sa pedaleze singur deplasandu-se cu aceasta;
• Sa se dea pe un tobogan de dimensiuni mici;
• Sa utilizeze creionul sau pensula pe o coala de hartie, realizand un cerc, linii verticale sau
orizontale;
• Sa incerce sa foloseasca o foarfeca pentru hartie;
• Sa alcatuiasca un turn din cel mult 8 cuburi;
• Sa manance singur, sa se imbrace singur si cu ajutor.

Sugestii de activitati pentru atingerea obiectivelor educationale specifice:

- Faceti mici plimbari in jurul gradinitei sau in interior;


- Iesiti cat mai des in curte si incurajati-i sa foloseasca aparatele de joc si
jucariile destinate celor mici ( tobogan, spalier, minge, tricicleta, galetusa si
forme de nisip);
- Jucati-va cu ei “V-ati ascunselea”, “Ratele si vanatorii”, “ Soriceii si pisica”;
- Organizati curse cu obstacole si parcurgeti impreuna traseul;
- Alergati impreuna pana la cel mai apropiat copac;
- Tarati-va de-a busilea jucandu-va “De-a bebelusii” sau “De-a ursii”;
- Jucati impreuna roluri de animale cunoscute: suntem iepurasi, suntem
pasarele, suntem pitici, suntem broscute;
- Faceti impreuna baloane de sapun si urmaritile pentru a le sparge sau jucati-va
cu baloane umplute cu aer;
- Folositi-va de melodii antrenante pe care le indragesc si dansati impreuna,
miscati-va in ritmul muzicii sau folositi palmele sau un obiect pentru a marca
ritmul;
- Numiti impreuna parti ale corpului, miscati-le dupa cum ele permit si discutati
cu copiii ce au observat, ce au simtit in timpul miscarilor executate;
- Incurajati-i sa foloseasca foarfeca pentru a taia hartia;
- Dati-le bucati de plastilina sau de hartie si experimentati impreuna mototolirea
acestora. Vorbiti cu ei despre ceea ce descopera in timpul experimentelor.

Bibliografie :

Andraud, A, - “ Cum sa facem exercitiile de vorbire in gradinita de copii” – E.D.P.Buc. 1980


Touyarot, M.A. –“ Cum sa facem exercitiile senzoriale in gradinita de copii”-E.D.P. Buc. 1977
Preda,V, & colaboratorii - “ Gradinita altfel “ Ed.” V & INTEGRAL” Buc. 2003
*Revista “Invatamantul prescolar” 3-4/2006 pag. 9 – 38.

Ed. Neacsu Doina


Gradinita O.N.nr. 1, M.Kogalniceanu
Jud.Constanta

Evaluare