Sunteți pe pagina 1din 12

www.mateinfo.

ro
În alcătuirea „Dicţionarului termenilor de matematică”, am considerat că e bine de
precizat numai acei termeni ce se folosesc fie în prelucrarea matematică (statistico -
matematică) a datelor de observaţie culese în activitatea de protecţie a mediului, fie t ermenii
ce sunt utilizaţi în modelele matematice din Biologie (Ecologie, Genetică etc).

DICŢIONAR DE TERMENI – MATEMATICĂ

2 analitic) în opoziţie cu sintetic care


ABATERE STANDARD = D ( X) unde D2(X) consideră lucrurile în ansamblul lor. E:
este dispersia variabilei aleatoare X; analytic; F: analytique (O.M.).
abaterea standard reprezintă un indicator al APARTENENŢĂ relaţie între un element a şi
împrăştierii valorilor unei variabile mulţimea A, din care face parte, ceea ce
aleatoare. E: standard deviation (O.M.).
se scrie aA. Sensul de apartenenţă a
ABSCISĂ (absurdus), termen introdus de
fost introdus de Peano în 1897. E:
Leibniz. Pentru un punct de pe o axă
membership; F: appartenence (O.M.).
reprezintă numărul care indică lungimea
APLICAŢIE (applicatio = acţiunea de a lega),
segmentului cuprins între punct şi originea
funcţie. E şi F: application (O.M. ).
axei. E: absciss; F: abscisse (O.M.).
APROXIMARE (approximare = a apropia),
ABSURD (absurdus), contrar cu logica, cu
operaţie de determinare a unui element
raţiunea. O demonstraţie sau un
dintr-un spaţiu metric, a cărui distanţă
raţionament prin absurd poate fi realizat în
faţă de un element dat să fie mai mică
două moduri: (a) se stabileşte că o
decât un număr pozitiv dat. E: approach
propoziţie este adevărată arătând că dacă
(O.M.).
nu este se ajunge la o consecinţă fa lsă; (b)
ARGUMENT (argumentum = dovadă),
se stabileşte că o propoziţie este falsă
variabila independentă a unei funcţii sau
arătând că consecinţele sale sunt false. E:
pentru un număr complex z = a + bi, prin
absurd; F: absurde (O.M.).
b
ADUNARE (additio), operaţie care constă în arg z = arctg . E: argument (O.M.).
a
reunirea într-un singur număr (numit sumă)
a două numere. Operaţia se defineşte ASIMPTOTĂ a se contopi, a coincide,
analog şi pentru alte entităţi matematice dreaptă asociată unei curbe plane cu
asemănătoare, ca: polinoame, funcţii, puncte la infinit astfel încât atunci când
vectori etc. E: addition; F: addition (O.M.). un punct al curbei se deplasează spre
AFIX (affixus = ataşat), numărul complex infinit, distanţa sa de la dreaptă tinde
z= a + bi ataşat punctului din planul către zero. E: asymptote (O.M.).
complex (C) raportat la un reper ASOCIATIVITATE (asociare = a uni),
ortonormat. (O.M.). proprietate a unei operaţii binare
ALGORITM succesiune determinată de o : MxM, de a satisface relaţia:
prescripţii precise având ca obiectiv xo(yoz) = (xoy)oz. E şi F: association
rezolvarea problemelor dintr -o anumită (O.M.).
clasă, după un număr finit de paşi. Ex: AXĂ DE COORDONATE (axis = osie),
algoritmul lui Euclid pentru aflarea (a, b) = dreaptă orientată pe care se alege un
c.m.m.d.c. al numerelor a şi b. E: punct fix (numit origine) şi o unitate de
algorithm; F: algorithme (O.M.). măsură. E: axis of coordinates; F: axe de
ANALITIC care procedează prin calea de coordonées (O.M.).
analiză ce consideră lucrurile prin AXIOMA LUI ARHIMEDE oricare ar fi
elementele lor (o metodă analitică, un spirit numerele reale 0<x<y, există totdeauna
un număr natural n, aşa încât nx>y.
AXIOMĂ (axioma = opinie), enunţ primar dintr - mulţimi se mai numeşte şi puterea acelei
un sistem axiomatic. (O.M.). mulţimi. E şi F: cardinal (O.M.).
BARICENTRU (gr: barus = greu), centru de CENTRU (gr: kentron = indicator), punctul în
greutate al unei figuri, al unei suprafeţe, al raport cu care o figură geometrică
unui corp cu masa distribuită uniform. E: rămâne neschimbată printr -o simetrie
barycentre; F: barycentre (O.M.). faţă de el. E: centre (O.M.).
BAZĂ (basis = sprijin), una din laturile unui CERC MARE AL UNEI SFERE cercul
triunghi sau a unui paralelogram cu obţinut prin intersecţia unei sfere cu un
ajutorul căreia se calculează aria. Într -un plan care trece prin centrul sferei.
spaţiu vectorial prin bază se înţelege o (O.M.).
familie minimală de vectori liniar CERC TRIGONOMETRIC (circulus), cercul
independenţi care generează întreg spaţiul cu raza egală cu unitatea, pe care s -a
   stabilit o origine A (de la care se face
vectorial. Ex: i , j , k formează o bază
măsurarea arcelor) şi un sens (de obicei
pentru R 3). E şi F: base (O.M.).
antiorar). E: unit circle (O.M.).
BIJECTIVĂ o funcţie (aplicaţie) injectivă şi
CEVIANĂ după numele lui Ceva. Dreapta
surjectivă. O astfel de funcţie se mai
care uneşte un vârf al unui triunghi cu un
numeşte şi bijecţie. E şi F: bijective
punct al laturii opuse. (O.M.).
(O.M.).
CÂMP (campus = întindere), corp comutativ.
BINOM (bis = din doi), o expresie algebrică în
E: field; F: champ (O.M.).
care figurează doar doi termeni sub formă
CÂMP DE EVENIMENTE cuplul (E, K)
de sumă sau diferenţă. Ex: 3a 2 – 2b. E:
unde K este o mulţime de părţi a lui E
binomial; F: binôme (O.M.).
închisă în raport cu intersecţia şi
BINOMUL LUI NEWTON formula care dă
complementara. E: field of events; F:
dezvoltarea puterii de ordinul n unui
champ d’éveniments (O.M.).
binom:(a+ b)n = an + Cn1an-1b + Cn2an-2b2 +
CÂMP DE PROBABILITATE tripletul
...+ Cnnbn. F: binôme de Newton (O.M.).
(E,K,P) unde P : K → R cu proprietăţile
BINORMALĂ (bis = de două ori normală),
P(A) ≥ 0; P(AUB) = P(A) + P(B) cu
normala la o curbă în spaţiu într -un punct
dat al curbei, perpendiculară pe planul AB =  şi P() = 0. E: field of
osculator al curbei în acel punct. E: probability; F: champ des probabilités
binormal; F: binormale (O.M.). (O.M.).
CARACTERISTICA UNUI CORP K numărul CLASĂ DE ECHIVALENŢĂ mulţimea
pN minim astfel încât p·1 = 0, unde 1 Ca = {x ‫ ׀‬x~a, xM} unde ~ este o
este elementul neutru din K în raport cu relaţie de echivalenţă definită pe
înmulţirea, iar 0 este elementul neutru al mulţimea M. E: equivalence class; F:
classe d’échivalence (O.M.).
lui K în raport cu adunarea. Dacă Q K
COEFICIENT DE CORELAŢIE numărul dat

 
atunci p = 0 iar în caz contrar p = număr 


n
prim. (O.M.).  yi  y
de expresia xi  x unde
CARACTERISTICĂ (a unui logaritm), partea n
întreagă a logaritmului. (O.M.). i 1
n n

 
CARDINALUL UNEI MULŢIMI (cardinalis =
xi yi
principal), număr ataşat unei mulţimi şi
clasei mulţimilor echivalente cu mulţimea i 1 i 1
x = şi y = şi
dată. În cazul unei mulţimi cu un număr n n
finit de elemente cardinalul său reprezintă  x1 x2 .... xn   y1 y 2 .... y n 
numărul elementelor sale, iar în cazul x=   ; y =  1 1 1

 1 1 .... 1   .... 
mulţimilor infinite este un număr transfinit.  n n n   n n n 
Ex: card N = 0 (alef zero); cardR=1 sunt două selecţii de acelaşi vo lum
astfel că 0<1. noţiunea a fost introdusă extrase din două populaţii diferite. E:
în 1879 de G. Cantor. Cardinalul unei
coefficient of correlation; F: coefficient de multe elemente din mulţi mea B. E:
corrélation (O.M.). association; F: correspondence (O.M.).
n CUADRATURĂ (quadratura), calculul unei
COMBINAŢIE LINIARĂ  ai xi , unde xi integrale definite necesar uneori pentru
i 1 aflarea ariei unui domeniu plan mărginit
aparţine unui spaţiu vectorial E, iar a i sunt de o curbă. E şi F: quadrature (O.M.).
scalari din corpul numerelor reale. E: linear CURBĂ (curvus = curbat), curbă plană =
combination; F: combinai son linéaire {(x, y) | x = x(t), y = y(t), tTR}. În
(O.M.). ipoteza că există şi a treia coordonată z =
COMPLEMENTARA unei mulţimi A T, z(t) atunci este vorba de o curbă strâmbă
mulţimea elementelor x T şi xA. (în spaţiu). (O.M.).
Complementara se notează Ā sau CA. E: DEMONSTRAŢIE (demonstratio =
complement of a set; F: complémentaire dovedire), procedeu logic pentru
d’un ensemble (O.M.). stabilirea deductivă a adevărului unei
COMUTATIVITATE (comutatio), proprietate a propoziţii. Tales (sec. VI î. Hr.) a fost
unei operaţii binare o : MxM → M de a primul matematician care a enunţat o
satisface relaţia xoy = yox. F: teoremă însoţită de demonstraţie. E:
commutativité (O.M.). demonstration; F: démonstration (O.M.).
CONDIŢII INIŢIALE condiţii impuse soluţiei f ( x)  f  x0
DERIVATĂ = lim dacă există şi
unei ecuaţii diferenţiale sau cu derivate x x0 x  x0
parţiale. E: initial conditions; F: conditions este finită, unde f : I → R, I R şi x0I.
initiales (O.M.). A fost introdusă în 1665 de Newton (în
CONDIŢII LA LIMITĂ condiţiile impuse legătură cu definirea vitezei la un
soluţiei unei ecuaţii diferenţiale sau cu moment dat a unui mobil ce se mişcă
derivate parţiale, să le satisfacă pe frontiera neuniform şi nerectiliniu) şi de Leibniz
domeniului pe care e definită. E: boundary în 1673 (în legătură cu problema
conditions; F: conditions aux limites determinării tangentei la o curbă în
(O.M.). punctul x0. E: derivate of a function; F:
CONSTANTĂ (constantiis = neschimbător), o deriveé (O.M.).
mărime a cărei valoare rămâne aceeaşi. E DETERMINANT numărul care se obţine
şi F: constant (O.M.). însumând cele n! produse formate cu
CONTINUITATE (continuitatis), proprietatea elementele a ij ale matricei pătrate A=(a ij)
unei funcţii de a fi continuă (graficul ei nu cu i, j = 1, 2, ... ,n şi a ijR, atunci
are întreruperi). E: continuity; F: continuité

inv
det A = ( 1) a j 1 a 2j2 ....a njn  unde
(O.M.).
CONVERGENŢĂ (convergere) a se apropia, S n

Ex: şir convergent, serie convergentă. E:  1 2 .... n 


     S n este mulţimea
convergency; F: convergence (O.M.).  i1 i2 .... in 
COORDONATE numere care fixează poziţia permutărilor de ordinul n, iar inv υ este
unui punct pe o dreaptă, în plan sau în numărul inversiunilor permutării υ.
spaţiu în raport cu un sistem de referinţă. Denumirea de determinant se datorează
F: coordonné (O.M.). lui A. Cauchy. E: determinant; F:
COORDONATE CARTEZIENE coordonate déterminant (O.M.).
raportate la un reper format din două DEZVOLTARE ÎN SERIE (a unei funcţii),
drepte (în plan) sau de trei drepte (în determinarea unei serii de funcţii
spaţiu) numite axe de coordonate. (O.M.). uniform convergente a căror sumă să fie
CORESPONDENŢĂ (corespondere = a se egală cu funcţia dată. (O.M.).
potrivi), relaţia dintre două mulţimi A şi B, DIAMETRU ( unei mulţim i A ce aparţine
conform căreia fiecare element al mulţimii unui spaţiu metric) este sup d(x, y) unde
A este pus în legătură cu unul sau mai
d(x, y) este distanţa dintre x şi y, ambele există un întreg (polinom) c, astfel încât
din A. (O.M.). a = bc. F: divisibilité (O.M.).
DIFERENŢA A DOUĂ MULŢIMI (A -B) este DIVIZORI AI LUI ZERO elementele a ≠0 şi
mulţimea elementelor lui A care nu aparţin b≠0 din inelul A, astfel încât ab = 0 sau
lui B, adică A-B={x|xA şi xB}. (O.M.). ba = 0. F: diviseur de zéro (O.M.).
DIFERENŢIALĂ (differentiare = a face DOMENIU DE INTEGRITATE un inel
diferenţă), df = f'(x)dx, unde f'(x) este comutativ unitar, fără divizori ai lui zero.
derivata funcţiei f(x) iar dx este E: domain of integrity; F: domaine
diferenţiala argumentului x. (O.M.). d’intégrité (O.M.).
DIMENSIUNE (dimensio), a unui spaţiu liniar ECHIVALENŢĂ (aequus = egal), două
(vectorial) numărul maxim de vectori liniar propoziţii p şi q se zic echivalente şi se
independenţi din spaţiul liniar resp ectiv. E: scrie p↔q, dacă ambele sunt adevărate
dimension; F: dimension (O.M.). sau ambele false. E: echivalence; F:
DIRECŢIE (directio), clasă de echivalenţă échivalence (O.M.).
determinată, în mulţimea dreptelor din plan ECUAŢIE (aequatio = egalare), egalitate între
sau spaţiu, de relaţia de paralelism. E şi F: două expresii care conţin elemente de
direction (O.M.). aceeaşi natură (numere, funcţii, vectori,
DISCRIMINANT (discriminans = care speră), etc) dintre care unele sunt cunoscute iar
care speră. Ex: pentru ecuaţia de gradul 2: altele necunoscute, adevărată numai
ax2 + bx + c = 0, expresia Δ = b 2 + 4ac atunci când elementele necunoscute sunt
reprezintă discriminantul ecuaţiei, înlocuite cu anumite elemente numite
deoarece „deosebeşte” natura rădăcinilor soluţii. Termenul a fost introdus de
sale. F: discriminant (O.M.). Fibonacci (în lucrarea Liber abaci din
DISJUNCŢIE (disjunctio = separare), a două 1202). Tipuri de ecuaţii: (1) ecuaţie
propoziţii p şi q este propoziţia pvq = p sa u algebrică: P(x 1, x2, ..., xk) = 0 unde P
q (este adevărată când cel puţin una din este un polinom de un grad oarecare cu
propoziţii este adevărată). (O.M.). necunoscutele x 1, x2, ..., xk; (2) ecuaţie
DISPERSIE (dispersio = împrăştiere), a unei diferenţială: F(x, y, y', y'',..., y (n)) = 0
variabile aleatoare X, este momentul unde x = argumentul, y = funcţia
centrat de ordinul doi necunoscută şi derivatele sale y', y'',...,
al său D(X) = M[X - M(X)] 2 = y(n); (3) ecuaţie funcţională: ecuaţia în
n care necunoscuta este o funcţie. (4)
 xi  M( x) 2 f xi unde f(x i) este ecuaţie diofantică (după numele lui
i 1 Diofant), ecuaţie algebrică cu coeficienţi
probabilitatea cu care variabila X=x i în întregi, în care se caută numai soluţiile
cazul când X este v.a continuă, atunci întregi. E: equation; F: écuation (O.M.).

 EGALITATE (equalitatis „=”), o relaţie
2
D(X) =  f ( x) ( x  M ( x) ) d x E: dispersion; binară definită pentru elementele unei
 
mulţimi, care este o relaţie de
F: variance (O.M.). echivalenţă (reflexivă, simetrică şi
DISTANŢĂ (distantia) pe o mulţime A, o tranzitivă). E: equality; F: égalité
aplicaţie d : AxA → [0, ∞) care (O.M.).
îndeplineşte condiţiile: (1) d(x,y)=0↔x= y; ELEMENT NEUTRU (elementum neuter), în
(2) d(x,y)=d(y,x); (3) d(x,z)≤d(x,y)+d(y,z). raport cu o lege de compoziţie definită
Distanţa euclidiană (în R n) este pe mulţimea A, astfel încât xoe = eox= x
d(x, y) = [∑(xi-yi)2]1/2 unde x=(x 1,x2,..., xn); unde o : AxA → A. (O.M.).
y = (y1, y2, ..., yn). E şi F: distance (O.M.). ENERGIE INFORMAŢIONALĂ valoarea
DIVIZIBILITATE relaţie între două numere medie a probabilităţilor p i (i = 1,2,...,n)
întregi (sau polinoame) a şi b, atunc i când de realizare a evenimentelor aleatoare
elementare e i rezultate în urma unei
n
 
experienţe . E() =  p  ; i
2
a fost   a( x y  z) dydz  b ( x y  z) dzdx  c( x y  z) d x d y
 
i 1
introdusă în 1966 de matematicianul român (O.M.).
O. Onicescu. (O.M.). FORMĂ PĂTRATICĂ în nedeterminatele x 1,
ENTROPIE (entrope = schimbare de sens), x2, ..., xn este polinomul omogen de
măsură a gradului de nedeterminare a unui gradul doi : q(x 1, x2, ..., xn) = a11·x12 +
n ...+ ann··xn2 + 2a12·x1·x2 + 2ann-1·xn·xn-1
experiment . H() =   p k log  p k 2 (O.M.).
i 1 FORMULA LUI LEIBNIZ -NEWTON
b
(pentru o distribuţie discretă) şi 
 f ( x) d x = F(b) - F(a) unde F'(x) = f(x)

oo a
H() =  ( x) log  ( x)  d x pentru o
 oo (O.M.).
distribuţie continuă cu densitatea φ(x). A FORMULA LUI TAYLOR f(x) =
2 ( 1) n ( n)
fost introdusă de matematicianul american ( x  a) ( x  a) f ( a) ( x  a) f ( a)
f ( a)    ....   R n( x)
C. Shannon în 1948. E: entropy; F: 1 2 n
entropie (O.M.). unde Rn(x) este restul de ordinul n, care
EVENIMENT ALEATOR ( aleatorius = are mai multe expresii, dintre care una
întâmplător), element al unui câmp de ( x  a)
n 1
n 1
evenimente. E: event; F: événiment este R(x) = f ( c) unde
( n  1)
(O.M.).
EXPRESIE (expressio = exprimare), ansamblu c(a, x). (O.M.).
m
de elemente (numere, litere, etc) legate FRACŢIE (fractio = frângere), = unde
între ele prin simboluri ce exprimă operaţii n
matematice. (O.M.). unde m,nN şi n≠0. Se mai numeşte şi
EXTRAPOLARE (extrappolere = afară are număr raţional. Scrierea ei sub această
putere), determinarea unei funcţii formă datează de la Fibonacci (O.M.).
(polinom) care să aproximeze, în afara FRACŢIE CONTINUĂ = [a 1,a2,...,an] =
unui interval [a, b] o funcţie f(x) ale cărei 1
a1 + care are un număr finit
valori sunt cunoscute în punctele: 1
a2 
a=x0<x1<x2<…<xn=b. E şi F: extrapolation a3  ....
(O.M.). de termeni, a iZ. (O.M.).
FACTORIAL DE N nN, n! = 1·2·3·...·n. A fost FRACŢIE ZECIMALĂ fracţie al cărei
introdus de C. Kramp în 1808 (O.M.). numitor este o putere naturală a lui 10.
FIGURI ECHIVALENTE sunt două figuri (O.M.).
geometrice care au aceeaşi arie sau volum. FUNCŢIE DENSITATE DE
(O.M.). PROBABILITATE este φ(x) ce
FIGURI IZOPERIMETRICE (gr: isos = defineşte probabilitatea elementară dP ca
acelaşi), figurile au acelaşi perimetru. o variabilă aleatoare continuă X să ia o
(O.M.). valoare din intervalul (x, x + dx):
FLUX (fluxus = curgere), al unui vecto r 
oo
    dP = φ(x)dx cu φ(x)≥0 şi  ( x) d x =1
v = a( x y  z) i  b ( x y  z) j  c( x y  z) k
printr-o  oo
suprafaţă S este integrala de suprafaţă a (O.M.).

componentei normale a vectorului v . Dacă FUNCŢIE ANALITICĂ (gr: ana = prin,
n este versorul normalei la S, litikos = descompunere), este funcţia
reală (complexă) f(z) unde z = x + iy

atunci fluxul lui v , este :  
v  n dS = definită univoc în fiecare punct din
domeniul său de definiţie D şi care poate
fi reprezentată în jurul fiecărui punct din
D printr-o serie de puteri. Deci pentru orice GEOMETRIE ANALOGMATEMATICĂ
z0D, avem f(z) = 
a n  z  z0 unde nN
n ramură a geometriei c are studiază
figurile generate de cercuri şi sfere.
n
(O.M.).
şi kZ. E: analytic function; F: fonction
GEOMETRIE ANALITICĂ (gr: ana= prin
analytique (O.M.).
litikos = descompunere), ramură a
FUNCŢIE BIJECTIVĂ (bis = de două ori, jeter
geometriei în care se studiază
= a pune), o funcţie f : A → B care este
proprietăţile figurilor geometrice cu
injectivă (oricare ar fi x 1 ≠ x2 din A să
ajutorul calculului algebric. A fost creată
avem f(x 1) ≠ f(x2)) şi surjectivă (oricare ar
de Descartes şi Fermat în secolul al
fi yB să existe un xA, aşa încât y= f(x))
XVII. (O.M.).
(O.M.).
GEOMETRIE INTEGRALĂ studiază
FUNCŢIE CARACTERISTICĂ a unei variabile
proprietăţile măsurilor de elemente
aleatoare este valoarea medie a variabilei
geometrice, probabilităţile geometrice şi
aleatoare e itx unde i2 = -1. (O.M.).
invarianţii integrali ai unui grup.
FUNCŢIE CONTINUĂ într-un punct x 0A Denumirea se datoreşte
(domeniul de definiţie al funcţiei) este dacă matematicianului german W. Blaschke
are proprietatea lim f ( x) = f(x0) (O.M.). care a introdus-o în 1935 (O.M.).
x x0
GEOMETRIE NEEUCLIDIANĂ ramură a
FUNCŢIE DE PROBABILITATE f(x)=P(X=x)
geometriei care diferă de geometria
probabilitatea cu care variabila aleatoare X
euclidiană prin axioma paralelelor.
ia valoarea x. (O.M.).
(O.M.).
FUNCŢIE DE REPARTIŢIE (a unei variabile
GEOMETRIE RIEMANIANĂ ramură a
aleatoare) funcţia reală de variabilă reală
geometriei care studiază proprietăţile
definită prin egalitatea F(x) = P(X<x).
unui spaţiu cu n dimensiuni în care s -a
(O.M.).
introdus o metrică printr-o formă
FUNCŢIE RAŢIONALĂ ( ratio = raport)
n n 1
diferenţială pătratică. (O.M.).
P( x) a0 x  a1 x  ....  a n GRAF (gr: graphe = scriere), ansamblu
= (O.M.).
Q( x) m m 1 format dintr-o mulţime E şi o aplicaţie f
b0 x  b1 x  ....  b m
FUNCŢII HIPERBOLICE (de argument real), a lui E în mulţimea părţilor sale = P(E).
x x E: graph; F: graphe (O.M.).
e e
sunt: shx = (sinus hiperbolic); GRAFIC (gr: graphicos = scriere), al funcţiei
2
f : A → B este Gf={(x, f(x))|xєE}AxB.
x x
e e E: graphic; F: graphique (O.M.).
chx = (cosinus hiperbolic);
2 GRUP o mulţime nevidă G, pe care s -a definit
shx o lege de compoziţie o : GxG → G cu
thx = (tangentă hiperbolică). Există
chx proprietăţile: xo(yoz) = (xoy)oz; există
relaţia ch 2x – sh2x = 1 (O.M.). eєG, aşa încât eox = xoe = x (element
FUNCŢIONALĂ funcţie definită pe o mulţime neutru) şi oricare ar fi xєG, există x'єG,
de funcţii reale. E: functiona; F: aşa încât xox' = x'ox = e (element
fonctionelle (O.M.). simetric). E: group; F: groupe (O.M.).
GENERATOARE (generatoris = care produce), HERMITIANĂ (matrice), matrice pătrată cu
curbă care deplasându-se după o anumită elemente complexe, egală cu adjuncta
lege generează o suprafaţă. E: ruling; F: sa. E: hermitian matrix (O.M.).
génératrice (O.M.). HIPERPLAN un subspaţiu vectorial al unui
GEOMETRIE (geo = pământ; metron = spaţiu vectorial E de codimensiune 1 în
măsură), ramură a matematicii care E. (O.M.).
studiază formele corpurilor şi rapoartele lor HISTOGRAMĂ (gr: histos = ţesut; grama =
spaţiale. E: geometry; F: géométrie (O.M.). desen), reprezentare grafică a unei
repartiţii statistice, constând dintr -o
succesiune de dreptunghiuri fiecare având x,y,zA; (3) x(y+ z) = xy + xz şi
drept bază un subinterval în care se găsesc (x+y)z= xz + yz E: ring; F: annéau
valorile caracteristicii, iar înălţime raportul (O.M.).
dintre frecvenţa absolută (relativă) INFINIT (in = fără, finis = sfârşit), simbolurile
corespunzătoare şi lungimea acestuia. E: + ∞; - ∞. Primul simbol este considerat
histogram; F: histogramme (O.M.). limita şirului numerelor naturale, iar al
IDEAL dacă A este un inel şi I<A, atunci I se doilea ca limita şirului numerelor întregi
zice ideal în A, dacă oricare ar fi x, y I, strict negative. În matematică se
x-yI şi dacă ar fi aA, avem axI. E: consideră două aspecte cu privire la
ideal; F: idéal (O.M.). infinit: infinitul potenţial şi infinitul
IDEMPOTENT un element x dintr -un monoid se actual. Prin infinit potenţial (conceput de
zice idempotent dacă x 2=x. E şi F: Aristotel) înţelegem un procedeu
idempotent (O.M.). constructiv vizând o infinitate potenţială
INCLUZIUNE (in = în, cludere = cuprinde), de elemente ale unei mulţim i, pe când
relaţie între două mulţimi A şi B, notată prin infinit actual (conceput de G.
AB (se citeşte A este inclus în B) care are Cantor) înţelegem conceperea unei
proprietatea că orice element al lui A este mulţimi infinite ca o prezenţă simultană
şi element al lui B. E şi F: inclusion a tuturor elementelor sale. E: endless; F:
(O.M.). infini (O.M.).
INDUCŢIE COMPLETĂ (inductio = dovedire), b

procedeu de demonstrare a unei proprietăţi INTEGRALĂ DEFINITĂ =  f ( x) d x =
a
P(n) care depinde de numărul natural n, ce n
se efectuează parcurgând următoarele
etape: (a) stabilirea celui mai mic număr
lim
noo
 f  i  xi  xi 1 , xi-1, xi).
i 1
natural n0 pentru care proprietatea este
adevărată; (b) verificarea proprietăţii în (O.M.).
cazul n = n 0; (c) demonstrarea faptului că INTERPOLARE (inter = între, pollere = a fi
P(n+1) este adevărată pe baza presupunerii cu valoare), determinare a unei funcţii
că P(n) este adevărată. Caracterul (numită funcţie de interpolare), de obicei
demonstrativ al principiului inducţiei polinom, care să aproximeze pe un
complete a fost stabilit de către H. interval [a, b] o funcţie f(x) ale cărei
Poincaré. E: complete induction (O.M.). valori sunt cunoscute numai în anumite
INECUAŢIE (in = ne, aequatioI = egalare), puncte a = x 0 < x1 <x2 <…< xn = b. E şi
inegalitate cu una sau mai multe variabile, F: interpolare (O.M.).
numită adevărată numai pentru anumite IPOTEZĂ (gr: laypo = sub, thesis = poziţie),
valori ale lor. E: inequation; F: inéquation ansamblul elementelor care sunt şi pe
(O.M.). baza cărora se demonstrează o teoremă
INEGALITATE (in = ne, aequalis = egal), sau se rezolvă o problemă. Denumirea a
relaţie între două elemente care arată că fost dată de Platon. E: hypothesis; F:
unul e mai mic (sau mai mare), decât hypothése (O.M.).
celălalt, reprezentată prin simbolurile „<” IZOMORFISM (isos = egal, morphe = formă),
sau „>”. În caz că inegalitatea poate deveni un omomorfism între două mulţimi care
şi egalitate, notaţia corespunzătoare este au aceeaşi structură algebrică şi care este
„≤” sau „≥”. (O.M.). o funcţie bijectivă. E: isomorphism; F:
INEL o mulţime A înzestrată cu două legi de isomorphisme (O.M.).
2 2 2
compoziţie (numite adunare şi înmulţire şi   
LAPLACIAN  =   operator
notate „+” respectiv „·”, care satisface x
2
y
2
z
2

axiomele: (1) (A,+) este grup abelian diferenţial de ordinul doi, definit formal
(comutativ); (2) x(yz) = (xy)z, oricare ar fi în spaţiul funcţiilor de clasă C 2. Ecuaţia
Δu = 0 se numeşte ecuaţia lui Laplace. E: inferioară a unei mulţimi M, este cel mai
Laplacian; F: laplacien (O.M.). mare minorant al mulţimii M. (O.M.).
LEGE DE COMPOZIŢIE INTERNĂ o funcţie MARGINE SUPERIOARĂ a unei mulţimi
definită pe o parte a produsului cartezian MR, numărul real  cu proprietăţile:
AxA cu valori în A. În caz că legea e (1) ≥x pentru orice xM; (2) pentru
definită pe KxA → A atunci se numeşte orice ε>0, există un xє, astfel încât -
lege de compoziţie externă. (O.M.). x<xε. Marginea superioară a unei
LEGE A NUMERELOR MARI lege statistică mulţimi M, este cel mai mic majorant al
prin care se afirmă că raportul de apariţii mulţimii M. (O.M.).
ale unui eveniment aleator A şi numărul MATRICE (matrix-icis) tablou format din mn
total n de experienţe în care apare A tinde numere (reale sau complexe) a ij cu
spre probabilitatea lui A, când m creşte i=1,2,...,m şi j=1,2,...,n, dispuse în m
foarte mult. Ea a fost formulată de Jacques linii şi n coloane, astfel:
Bernoulli în 1705. (O.M.).  11 12
a a .... a 1n 
LEMĂ (lemma = propoziţie luată ca argument)  
propoziţie ajutătoare folosită la A=  a21 a22 .... a2n 
perechea (m, n)
demonstrarea unei teoreme. Noţiunea a  .... .... .... .... 
 
fost introdusă în Elemente de Euclid (sec.  a m1 a m2 .... a mn 
III î.Hr.) E: lemma; F: lemme (O.M.). se numeşte tipul matricei A. E: matrix;
LIMITA UNEI FUNCŢII (limes-limitis = limită) F: matrice (O.M.).
într-un punct x 0 este numărul l astfel încât MĂSURĂ (mensura = mărime), o funcţie m :
oricare ar fi şirul (x n) cu xn → x0 din K → R unde K este un câmp de
domeniul de definiţie al funcţiei, şirul evenimente sau un clan,
(f(xn)) al valorilor funcţiei tinde către l; se şi are proprietăţile: (1) m(A) ≥ 0;
scrie l = lim f ( x) pentru f : A → B. (2) m(AB) = m(A) + m(B) pentru
x x0
A,BK cu AB = . Există mai multe
(O.M.). tipuri de măsuri: măsura Jordan, măsura
LIMITA UNUI ŞIR (de numere reale), = Borel, măsura Lebesgne etc. E: measure
lim a n aR astfel încât în afara oricărei of a set; F: mesure d’un ensemble
noo
(O.M.).
vecinătăţi a lui a se află mai cel mult un
MEDIANĂ a unei variabile aleatoare, este
număr finit de termeni ai şirului. Şirurile
numărul real m e care satisface relaţiile:
care au limită se numesc convergente, iar
P(X≤me)≥1/2 şi P(X≥m e)≥1/2 (O.M.).
celelalte divergente. (O.M.).
METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE
LOGARITM (gr: logos = proporţie, arithmos =
este metoda de determinare a unei funcţii
număr) al unui număr real x>0, în baza n
b>0, b≠1, exponentul la care trebuie
ridicată baza b, pentru a obţine x; se scrie
f(x) astfel încât  f xi  yi2 să fie
i 1
logbx = n cu b n = x. E: logarythm; F:
minimă unde y i cu i = 1,2,...,n, sunt
logarithme (O.M.).
valori date. (O.M.).
MAJORANT (major = mai mare), al unei
METODA REDUCERII LA ABSURD
mulţimi M<R, numărul a cu proprietatea că
(argumentum ad absurdum = dovedire
a≥x, pentru orice xM. E şi F: majorant
prin absurd), este un raţionament în care
(O.M.).
se presupune că ceea ce trebuie
MARGINE INFERIOARĂ ( margoinis =
demonstrat nu e adevărat şi, prin
extremitate), a unei mulţimi M R, deducţii logice, această presupunere
numărul real  cu proprietăţile: (1) ≤x duce la o absurditate. Metoda a fost
pentru orice xM; (2) pentru orice ε>0, concepută de Zenon (sec. V î.Hr.) şi are
există un x є, astfel încât +ε>xε. Marginea la bază principiul terţului exclus din
logică.
METODA AXIOMATICĂ este o metodă de a formează corp în raport cu adunarea şi
construi o teorie folosind un sistem înmulţirea. (O.M.).
axiomatic. Părintele acestei metode este NUMĂR ÎNTREG (integrum = întreg,
considerat Euclid (sec. III î.Hr.) complet), orice număr din mulţimea
MODEL MATEMATIC sistem unitar de Z = {…, -n,…, -2, -1, 0, 1, 2,…, n,...}
variabile şi relaţii formulate în limbaj (O.M.).
matematic, destinat analizei, sistematizării NUMĂR NATURAL (naturalis = firesc),
şi explicării relaţiei cauzale ale unui orice număr din N = {0, 1, 2, 3, …}
fenomen şi servind la descoperirea unor (O.M.).
noi moduri de organizare şi comportament NUMĂR RAŢIONAL (ratio = raport), orice
care nu ar fi putut fi sesizat prin alte număr de forma p/q cu p Z, qZ*.
mijloace. Mulţimea numerelor raţionale Q,
MOMENT DE ORDINUL K al unei variabile formează corp în raport cu adunar ea şi
aleatoare X, valoarea medie a variabilei înmulţirea. (O.M.).
aleatoare X k. Deci M k(X) = M(X k) = OCTANT (octaus = a opta parte), fiecare din
n cele opt regiuni în care trei plane
 xi k f xi (pentru variabilă discretă) şi concurente ortogonale (perpendiculare)
i 1 două câte două împart spaţiul (O.M.).

oo OMOMORFISM (homos = la fel, morphe =
k
Mk(X) =  x f ( x) d x (pentru variabilă formă), o funcţie f între două mulţi mi cu
 oo
aceeaşi structură, astfel încât compunerii
continuă). a două elemente dintr-o mulţime să-i
MULŢIME noţiune primară a matematicii, corespundă compunerea imaginilor din
desemnând o colecţie de obiecte de natură cealaltă mulţime. Denumirea se
arbitrară, numite elemente. E: abstract set; datorează matematicianului Felix Klein
F: ensemble abstrait (O.M.). (1892). (O.M.).
MULŢIME VIDĂ (viduus = gol), Φ, mulţime OPERATOR (operator = care acţionează),
care nu conţine niciun element (O.M.). funcţie definită pe un spaţiu vectorial V
MULŢIMI ECHIVALENTE mulţimi între care cu valori în alt spaţiu vectorial V `. Deci
se poate stabili o corespondenţă biunivocă. T : V → V`. Operatorul T este liniar dacă
O mulţime echivalentă cu mulţimea oricare ar fi x, yV şi , K (corpul de
numerelor naturale N se numeşte
scalari) avem f(x+y) = f(x)+ f(y)
numărabilă. (O.M.).
E: operator; F: opérateur (O.M.).
NABLA operator diferenţial liniar de ordinul
ORDONATĂ (ordinatus = în ordine), al
întâi, definit ca un vector simbolic în
doilea număr (coordonată) a unui punct
coordonate carteziene prin
   M raportat la un reper cartezian.
 = i   j   k  (O.M.). Noţiunea a fost introdusă de Fermat.
x y z (O.M.).
NORMĂ (norma = model), ||x||, funcţie definită ORIGINE (origo-originis = început), punct fix
pe un spaţiu vectorial (peste corpul d e al unui sistem de coordonate de la care
scalari K) cu valori reale pozitive, cu încep măsurătorile coordonatelor
proprietăţile: (1) ||x|| = 0 dacă şi numai punctelor figurilor raportate la reperul
dacă x = 0; (2) ||x|| = || ||x|| pentru K; considerat. Termenul a fost introdus de
(3) ||x+y|| < ||x|| + ||y|| pentru orice x, y V F. Lahire (1679). (O.M.).
spaţiu vectorial. E: norm; F: norme (O.M.). PARABOLĂ (gr: parabole = comparare),
NUMĂR COMPLEX ( complexus = curbă obţinută prin secţionarea unei
cuprinzător), număr de forma a + bi unde suprafeţe conice circulare cu un plan
a,bR mulţimea numerelor reale; i 2 = -1. paralel cu o generatoare. Are ecuaţia
mulţimea numerelor complexe notată C, y2 = 2px. E: parabola; F: parabole
(O.M.).
PARAMETRU (gr: para = alături, metron =        
v 1 = x1 i  y 1 j  z1 k , v 2 = x2 i  y 2 j  z2 k ,
măsură), variabilă ce intervine în anumite   
ecuaţii sau în anumite funcţii de  i j k 
 
probabilitate ale unei variabile aleatoare. astfel: det  x1 y 1 z1  E: vector product;
E: parameter; F: paramètre (O.M.).  x y z 
PARTIŢIE (partitio = împărţire), a unei mulţimi  2 2 2
este o mulţime formată din submulţimi ale F: produit vectoriel (O.M.).
lui A, disjuncte două câte două şi a căror PROPORŢIE (proportio) egalitate a două
reuniune este mulţimea A. E: partition; F: rapoarte: a/b = c/d. E: proportion; F:
partition (O.M.). proportion (O.M.).
PĂTRAT MAGIC tablou pătratic conţinând Q-CUANTILE (quantillus = câtime), a unei
primele n 2 (n≥3) numere naturale dispuse variabile aleatoare X, numerele reale c 1,
pe n linii şi n coloane, astfel încât suma de c2,..., cq-1 astfel încât P(X≤ci)≥i/q şi
pe orice linie, de pe orice coloană sau de P(X≥ci)≥(q-i)/q. Pentru q = 2 se obţine
pe fiecare diagonală să fie aceeaşi. (O.M.). mediana variabilei aleatoare, pentru
POPULAŢIE STATISTICĂ orice colectivitate q = 4, obţinem cuantile, pentru q = 10
care face obiectul unui studiu statistic. obţinem decilele. (O.M.).
(O.M.). RADIAN (radius = rază), unitate de măsură a
PROBABILITATE (probabilitas = unghiurilor (în SI), egală cu unghiul care
verosimilitate), o funcţie definită pe K având vârful în centrul unui cerc,
unde (E, K) este câmp de evenimente, cu subîntinde un arc a cărui lungime
următoarele proprietăţi: P(E) = 1; P(A) este egală cu raza cercului
mai mare decât oricare A K; (1rd ≈ 57º17`45``). Denumirea se
n
datoreşte fizicianului J. Thomson-Kelvin
P(Ai) =  P A i cu AiAj = . În (1873). E şi F: radin (O.M.).
RADICAL (radicalis = rădăcină), semnul
i 1
cazul unui câmp finit: P(A) este numărul matematic n care indică operaţia de
cazurilor favorabile supra numărul extragere a rădăcinii de ordinul n dintr -
cazurilor posibile (J. Bernoulli, 1705). E: un număr dat. Numărul n (n≥2) se
probability; F: probabilité (O.M.). numeşte indicele radicalului. A fost
PROBĂ (proba = dovadă), metodă prin care se introdus de K. Rudolf (1525) şi utilizat
constată justeţea unui calcul. E: assaz; F: curent în lucrările lui M. Rolle (1690). E
épreuve (O.M.). şi F: radical (O.M.).
PROCENT (proI = la, centum = sută), raportul RAŢIONALIZARE (rationalis = raţional),
între un număr şi 100. E: percent; F: pour - transformarea unei fracţii, care are ca
cent (O.M.). numitor o expresie algebrică iraţională,
PRODUS CARTEZIAN (a două mulţimi), AxB într-o funcţie echivalentă cu numitorul
= {(x, y) | xA, yB}. a fost introdus de 1 1 3
raţional. ( = ) (O.M.).
G. Cantor. E: cartesian product; F: produit 1 3 2
cartesien (O.M.). RĂDĂCINĂ fiecare dintre valorile
PRODUS SCALAR <x, y> operaţie definită pe necunoscutei care verifică ecuaţia dată;
un spaţiu vectorial V, cu valori în corpul K sau rădăcină de ordinul n din numărul a,
peste care e definit V, cu proprietăţile: adică n a . E: root of an equation; F:
(1) <x, x>≥0; (2) <x, y> = <y, x>; racine d′une écuation (O.M.).
(3) <x1 + x2, y> = <x 1, y> + <x 2, y>; REPARTIŢIE reprezintă exprimarea legii de
(4) <x, y> = <x, y> E: dat product; F: probabilitate a unei variabile aleatoare.
produit scalaire (O.M.). În caz discret, repartiţia e dată sub formă
PRODUS VECTORIAL este un vec tor n
 x1 x2 .... xn 
care se obţine din vectorii de tabel   unde
 p 1 p 2 .... p n 

p i = 1.
i 1
Repartiţiile cele mai des întâlnite sunt: (1) n

repartiţia binomială: ((C nk)kpk(1-p)n-k), expresia E(x) =  p x  q  unde i i


k=0,1,...,n; 0<p<1 ; (2) repartiţia Poisson: i  1
k

k pi = P(A/in exp.i) iar q i = P(Ā/in exp.i);
( e  ), k = 0,1,2,..., n; >0; (3) repartiţia (2) schema lui Bernoulli (schema bilei
k
revenite): P(A) = C nkpkqn-k unde
geometrică: ( p k q k 1 ), k=0,1, 2,...,n; 0<p<1;
p=P(A/h o singura efectuare a
q = 1- p; (4) repartiţia uniformă pe un experienţei); q=1- p; (3) schema bilei
1
interval [a,b]: (x) = pentru x[a, b] revenite: p = C a1n1Ca2n2...Cannm·
ba
a1  a2  ....  a n  n 1  n 2  ....  n m  ·
şi 0 pentru x[a, b]; (5) repartiţia normală: a1  a2  ....  a n
N(m, σ) dată prin densitatea de
n n 1  n 2  ....  n m = probabilitatea de a
1 ( x  m)
probabilitate: (x)= · exp ( ) obţine n1 bile de culoarea c 1, n2 bile de
  2 2
2
culoarea c 2, ..., când se fac
cu m, σєR; σ>0; (6) repartiţia Gama: Γ(a, n1+ n2 + ...+ n m extracţii dintr-o
a
k
k 1  ax
urnă cu a 1 = numărul de bile de culoarea
k) cu densitatea: (x) = x e c1, a2= numărul de bile de culoarea
 ( k)
pentru x>0 şi 0 pentru x<0 ; (7) repartiţia c2,...; (4) schema polinomială:
 p 1 ....  p r
n n1 nr
Beta: B(k, r) cu densitatea: P(Ai) = , unde
n 1 n 2 ....n r
1 k 1 r 1
(x)= x  ( 1  k) pentru x[0, 1]
B( k  r) E = Ai; AiAj =. (O.M.).
şi 0 pentru x[0,1]. E: density distribution; SCUFUNDARE (confundare), a structurii
F: distribution de la densité (O.M.). algebrice S în structura algebrică S’ S,
REST PĂTRATIC dacă n N, atunci soluţiile astfel încât să existe izomorfismul
congruenţei x 2 = x (mod n) se numesc f : S → S’. E: imbedding; F: plongement
resturi pătratice. (O.M.). (O.M.).
 SELECŢIE (selectio = alegere), orice mulţime
ROTOR (rotatio = rotaţie), fiind dat vectorul v , finită de elemente observate x 1, x2, ..., xn
se numeşte rotor al lui, vectorul care se ale unei populaţii statistice (n = volumul
obţine prin aplicarea operatorului selecţiei). E: sample; F: échantion
nabla şi e dat de expresia: (O.M.).
 i j k  SEMIGRUP mulţime pe care s -a definit o lege
  de compoziţie internă asociativă. (O .M.).
 
rot v = x v = det      unde SERIE (series = înlănţuire), expresia
 x y z 
  oo


 v1 v2 v3 
  
a1+a2+...+an=  an unde anR. Dacă
v = v 1( x y  z) i  v 2( x y  z) j  v 3 ( x y  z)k .
F: n 1
n


rotationnel (O.M.).
lim s n = s, unde s n = ai , atunci
SCALAR (scalaris = măsurat), element al unui noo
corp K peste care se consideră un spaţiu i 1
vectorial. Termenul a fost introdus de W. seria e convergentă; Dacă lim s n =
noo
Hamilton (1846). (O.M.).
atunci seria se zice divergentă. E: series;
SCHEME CLASICE DE PROBABILITATE
F: série (O.M.).
scheme de calculul unor probabilităţi ale
SERIE TAYLOR seria de puteri de forma
unor evenimente aleatoare pe baza unor oo
modele construite cu ajutorul urnelor cu
bile. Principalele scheme clasice sunt: (1)  a n ( x  a)
n
. (O.M.).
1
schema lui Poisson: P(A) = coef x k din n
SERIE TRIGONOMETRICĂ seria de funcţii de ŞIR (a n) o funcţie reală (complexă) definită pe
oo N. E: sequence; F: suite (O.M.).

a0
forma  a n cosnx  b n sinnx (O.M.). VALOARE MEDIE a unei variabile aleatoare
2
n 1 X = M(X): (1) când X este discretă
SERIE FOURIER a unei funcţii f(x) este seria n

trigonometrică cu coeficienţii: M(X) =  p i xi unde pi= P(X= x i);


2 2 1
1 1
i
a0 =  f ( x) d x ; an =  f ( x) cosnx d x şi (2) când este continuă cu funcţia
 0  0
de repartiţie F(X), atunc i
2
 oo
bn = 1  f ( x) sinnx d x (O.M.). M(X) =

 x d F( x) . E: average; F:
 0  oo
SISTEM AXIOMATIC este conceptul format moyenne valeur (O.M.).
din termeni primitivi (obiecte matematice VALOARE NUMERICĂ (a unei expresii
ce nu se definesc) din axiome (relaţii algebrice) este numărul care se obţine
admise între termenii primitivi) şi reguli de înlocuind literele cu numere şi efectuând
deducţie (regulile cu care se fac operaţiile (O.M.).
demonstraţiile). Orice sistem axiomatic VARIABILĂ ALEATOARE ( alea = zar),
trebuie să fie consistent (necontradictoriu), funcţia definită pe E cu valori reale,
complet şi independent. (O.M.). măsurabilă în raport cu corpul borelian
SISTEM DE ECUAŢII (gr: syn = împreună, K, unde (E, K) este un câmp de
istemi = a aşeza), este ansamblul de ecuaţii evenimente. (O.M.).
fk(x1,x2,...,xn)=0 cu k=1,2,...,m. În caz că VECTOR (vecto-vectore = a trage), se notează
n 
fk(x1,x2,...,xn) =  a ki xi = bk se obţine un v şi reprezintă un element al unui spaţiu
liniar (vectorial). E: vector; F: vecteur
i 1
sistem liniar cu m ecuaţii şi cu n (O.M.).
necunoscute. Acest sistem se scrie
matricial AX = B unde A = (a ij);
X=(x1, x2,...,xn)τ, B=(b1,b2,...,bm)τ (O.M.).
SPAŢIU EUCLIDIAN (real) n -dimensional
Rn={x = (x1, x2, ..., xn) | xiR; i = 1, 2,...,n}
(O.M.).
SPAŢIU METRIC mulţime pe care s -a definit o
distanţă. E: metric space; F: espace
métrique (O.M.).
SPAŢIU VECTORIAL LINIAR peste un corp K
este structura de grup a unei mulţimi V,
dotată şi cu o lege externă peste K care se
comportă liniar faţă de operaţia de grup.
(O.M.).
STRUCTURĂ ALGEBRICĂ ( structura =
alcătuire), o mulţime pe care s -a definit
una sau mai multe operaţii interne sau (şi)
externe supuse la anumite condiţii
(asociativitate, element neutru etc). (O.M.).
SUBGRUP al unui grup G este o submulţime
G´G care este grup în raport cu aceleaşi
operaţii ca cele din G. E: subgroup; F:
sous-groupe (O.M.).