Seminar 5

UTILITĂŢI PUBLICE
ALIMENTAREA CU APĂ - versiunea Xerox

Puţină Merceologie a apei

Importanţa apei
Apa potabilă şi calitatea sa
Nevoia de apă
Consumul apei – etică şi economie
..............................
Puţină Merceologie a apei
Apă (aqua latină, νερό- nero gr., acqua it., agua sp., water en., eau fr., Wasser în
germană, водa- voda rusă, vand în daneză, ur în bască) = lichid inodor, insipid şi
incolor (sau uşor verzui - albăstrui în straturi groase); culoarea albastră poate fi observată
numai când apa este în cantitate mare, de exemplu în lacuri, mări sau oceane
- compus chimic al hidrogenului şi al oxigenului, având formula chimică brută H2O.
- una din substanţele cele mai răspândite pe planeta Pământ, → hidrosfera; există în
multe forme, în cele mai variate locuri: apă sărată (oceane şi mări), apă dulce în stare
solidă (calotele polare, gheţarii, aisbergurile, zăpada, precipitaţiile solide - ninsoare,
grindină etc.), apă dulce lichidă (ape freatice sau subterane, ape curgătoare, ape
stătătoare, precipitaţii lichide, ploi), sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în
aer determinând umiditatea acestuia.
- la nivel planetar, apa se găseşte continuu în mişcare şi transformare, evaporarea şi
condensarea, respectiv solidificarea şi topirea alternând mereu.... → ciclul apei - obiectul
de studiu al meteorologiei şi al hidrologiei. De asemenea, apa se infiltrează in sol,
ajungând în pânza de apă freatică, de unde revine la suprafaţă sub forma izvoarelor /
izvoarelor termale /gheizerelor.
Cantitatea sau masa totală de apă din circuitul apei în natură rămâne constantă.
De asemenea, ca medie în timp, se menţine constantă cantitatea de apă înmagazinată în
fiecare din rezervoarele (oceane, gheţari, apă subterană, lacuri, sol, atmosferă, cursuri de
apă, biosferă) circuitului. La nivel planetar, masa totală de apă care se află în circuit este,
în medie, de 505 km³/an. Cele mai mari rezervoare sunt oceanele, care înmagazinează
97,25% din apa planetară şi gheţarii (circa 2%).
Durata de înmagazinare reprezintă timpul mediu pe care o moleculă de apă îl
petrece într-un anumit rezervor din cadrul circuitului din momentul în care intră în
rezervorul respectiv până când îl părăseşte. Durata de înmagazinare se numeşte
impropriuşi durată de staţionare sau timp de staţionare, deşi în niciunul din rezervoare
moleculele nu sunt staţionare, ci se află în continuă mişcare. Aceste durate variază de la
câteva zile (apa din atmosferă), la 20-100 de ani (apa din gheţari) şi chiar peste 10 mii de
ani (apa subterană de mare adîncime, numită şi apă fosilă).
Deşi chimic are o formulă simplă, apa are nenumărate varietăţi şi proprietăţi:
- cele trei stări fizice ale apei, considerate la presiunea de 1 atm. se petrec la valori de
temperatură fixe : 0 grade Celsius (solid-lichid) şi 100 grade Celsius (lichid-gaz). Aceste
valori variază mult în alte condiţii decât condiţia de presiune standard (la 10.000 m alt.
apa fierbe la 15grade Celsius).
- nu-şi modifică faza lichidă atunci când temperatura este mult sub cea de îngheţ (v.
http://www.youtube.com/watch?v=YuPfsAdEG2E) sau mult peste cea de evaporare.…
→„apă subrăcită“ şi „apă suprafierbinte“. În literatura de specialitate sunt descrise peste
50 de anomalii (de fază, termodinamice, materiale,
fizice) ale apei.
- are densitatea maximă la 4°C, această densitate
scăzând pe măsură ce apa se răceşte, se încălzeşte
sau îngheaţă. O proprietate simplă, dar unică şi
extrem de importantă pentru mediu, este că în
forma sa solidă, de gheaţă, pluteşte pe lichid.
Astfel, fundul unui bazin acvatic este practic izolat
de frig, permiţând supravieţuirea speciilor de
animale.
- masa specifică a apei este de 1 g/cm cub, la
temperatura de 4 grade Celsius. On 7 April 1795,
the gram was defined in France to be equal to "the
absolute weight of a volume of pure water equal to
a cube of one hundredth of a meter, and to the
temperature of the melting ice."

Sursa: Fulgi de zăpadă de Wilson Bentley, 1902

- forma cristalelor apei solide este atât de variată (Bentley, Coandă) încât se face
aprecierea că nu există două cristale perfect identice.
- este unul din solvenţii cei mai răspândiţi („solvent universal“), similar din punct de
vedere chimic cu amoniacul, şi dizolvă multe tipuri de substanţe, precum diferite săruri şi
zahărul, facilitând reacţiile chimice ale acestora, lucru care permite metabolismele
complexe.
- are o tensiune superficială ridicată, permiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a
organismelor vii. Fiind o moleculă polară stabilă dominantă în atmosferă, joacă un rol
important în absorbţia radiaţiei infraroşii, crucială în cadrul efectului de seră, fără de care
temperatura medie la suprafaţa Terrei ar fi de -18° Celsius.
- are de asemenea o căldură specifică neobişnuit de mare, care joacă mai multe roluri în
reglarea climatului global şi regional, permiţând existenţa vieţii.
- nejustificat se afirmă că apa este un bun conductor de electricitate. Toate proprietăţile
electrice ale apei se datorează dioxidului de carbon şi ionilor sărurilor minerale dizolvate
în ea.
Importanţa apei
Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă : este o parte vitală în multe din procesele
metabolice; cantităţi semnificative sunt utilizate în digestie. Foarte important: unele
bacterii şi seminţe de plante pot intra într-o stare criptobiotică pentru o perioadă
nedeterminată, atunci când sunt dezhidratate, revenind la viaţă când au apă (v. în deșert).
Deoarece apa poate conţine numeroase substanţe diferite, poate avea gusturi sau
mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii şi alte animale şi-au format simţurile pentru a
putea evalua calitatea apei: de obicei, animalele evită apa cu gust sărat (apă de mare) sau
putred de mlaştină preferând apa unui izvor montan sau apa freatică.
Importanţa apei pentru viaţă este legată şi de faptul că apele constituie suportul
unor cantităţi imense de materie care constituie hrana speciilor care trăiesc în mediul
acvatic şi nu numai. O apă cu insuficienţi nutrienţi se numeşte oligotrofă.
Scurgerea apei pe suprafaţa terestră este mecanismul prin care eroziunea
sculptează mediul natural, duce la crearea văilor şi a deltelor cu zone foarte favorabile
dezvoltării vieţii.
Coexistenţa stărilor solidă, lichidă şi gazoasă a apei pe Pământ este vitală pentru
originea, evoluţia şi continuarea existenţei vieţii pe Terra. Totuşi, dacă s-ar schimba
poziţia planetei faţă de Soare, chiar cu o distanţă relativ mică (1 000 000 km), condiţiile
care permit existenţa simultană a celor trei stări nu ar mai avea loc cu atâta uşurinţă.
Masa Pământului permite atracţiei gravitaţionale să păstreze o atmosferă în jurul
planetei. Vaporii de apă şi dioxidul de carbon din atmosferă creează un efect de seră care
asigură o temperatură de suprafaţă relativ constantă. Dacă Pământul ar avea dimensiuni
mai mici, o atmosferă mai subţire ar duce la temperaturi extreme care să nu permită
acumularea apei decât în calotele glaciare din jurul polilor (aşa cum se întâmplă pe
planeta Marte).
Distanţa dintre Pământ şi Soare şi combinaţia dintre radiaţia solară primită şi
efectul de seră al atmosferei asigură ca suprafaţa sa să nu fie nici prea rece şi nici prea
fierbinte pentru apa lichidă. S-a considerat că însăşi viaţa păstrează condiţiile care i-au
permis existenţa. Temperatura de suprafaţă a Pământului a fost relativ constantă de-a
lungul erelor geologice în ciuda variaţiilor radiaţiei solare, lucru care ar indica existenţa
unui proces dinamic ce guvernează temperatura Terrei.
Civilizaţiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor:
Mesopotamia, aşa-numitul leagăn al civilizaţiei, era situată între Tigru şi Eufrat, Egiptul -
pe malurile Nilului, iar marile metropole Londra, Paris, New York şi Tokio îşi datorează
existenţa situării lângă o apă. Singapore şi Hong Kong.... Însă în Africa de Nord şi
Orientul Mijlociu, unde apa apa este puţină, accesul la apă potabilă a fost şi este o mare
problemă.
Apa de la suprafaţa globului joacă roluri importante în evoluţia umană; râurile şi
irigaţiile asigură aportul de apă pentru agricultură, sunt suport pentru transportul
maritim/fluvial.
Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor, incluzând hinduismul,
creştinismul, islamismul, iudaismul şi şintoismul. V. botezul în bisericile creştine, …baia
rituală în apă pură făcută celor decedaţi,... cele cinci rugăciuni zilnice ale musulmanilor
pot fi efectuate doar după spălarea corpului cu apă curată,.... ritualurile pentru curăţirea
unei persoane sau a unui loc (în şintoism).
 Se crede despre apă că ar avea puteri spirituale: pentru celţi, Sulis este zeiţa
locală a apelor termale; în hinduism, apa este personificată în zeiţa Ganga, în mitologiile
romană şi greacă, Peneus a fost un zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide.
Apa stă la baza unor doctrine filosofice: filozoful antic grec Empedocles a
elaborat o teorie pre-atomistă a lumii bazată pe cele patru concepte fundamentale ale
Universului, care erau reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de patru
elemente fundamentale, apă, aer, foc şi pământ. În filozofia chineză clasică, apa era unul
din cele cinci elemente constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn şi metal.

Apa potabilă şi calitatea sa

Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă. Face parte din
categoria apelor dulci care au un grad de puritate ridicat (are puține bacterii şi substanţe
toxice), încât este adecvată băutului / gătitului.
Corpul uman are nevoie de apă care nu conţine impurităţi (chimicale şi/sau
bacterii periculoase, cum ar fi Cryptosporidium) şi prea multe săruri. Unele substanţe
sunt însă acceptabile şi chiar necesare în apă pentru intensificarea gustului şi pentru
asigurarea necesarului de electroliţi. Calitatea apei potabile pentru evitarea bolilor
transmise prin apă, se asigură prin reguli riguroase de igienă.
Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:
· sestonul (totalitatea elementelor libere în apă, curprinzând atât suspensiile inerte -
abioseston, cât şi elementele biologice - bioseston) nu trebuie să depăşească 1 ml/m³.
· să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe chimice
organice sau de altă natură peste limita maximă admisă de standardele obligatorii;
· să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
· microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
· să aibă compoziţie acceptabilă în săruri minerale (carbonaţi de calciu și de magneziu,
sulfaţi cu aceste elemente) care imprimă aşanumita duritate a apei. Duritatea apei se
exprimă în grade germane si poate ajunge şi chiar depăşi 20 grade germane.
· să aibă un pH între 6,5 - 9,5 şi o temperatură care să permită percepţia de rece.
Problemele majore ce pot să apară cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt
sursele necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere
igienic.
Caracteristicile de calitate ale apei cuprinse într-un buletin / raport de analiză se
referă la indicatorii organoleptici şi fizico-chimici şi la indicatorii biologici.
Indicatorii organoleptici şi fizico-chimici sunt: mirosul; gustul; culoarea;
turbiditatea; pH-ul; conductivitatea; clorul rezidual liber; amoniul; nitriţii, nitraţii, fierul;
aluminiul; oxidabilitatea; duritatea totală. Identificarea şi exprimarea calitativă /
cantitativă a acestora se fac în moduri şi unităţi de măsură specifice.
Indicatorii biologici ai calităţii apei sunt microorganismele din grupurile /
speciile: bacterii coliforme, Escherichia coli şi Enterococi; exprimarea cantitativă a
prezenţei lor în probele de apă se face cu indicatorul nr./100 ml.
Baza normativă a calităţii apei o reprezintă Legea 458 / 2002 privind calitatea
apei potabile.
 Sursele de obţinere a apei potabile în Europa sunt: apa freatică (fântâni, puţuri) şi
izvoarele, apele de la suprafaţă ale râurilor şi lacurilor naturale sau artificiale şi apa din
precipitaţii. In ţările calde se obţine apă potabilă prin desalinizarea apei marine. Fântânile
pentru apă sunt de categorii variate, cele mai cunoscute fiind fântânile cu puţ, de
diametru mare (1…4 m) şi fântânile forate -„abisiniene“, cu diametrul de 25…75 mm. O
categorie modernă, pentru debite mari (până la 30.000 m.c./zi) este fântâna cu filtru
orizontal. Apa de suprafaţă trebuie purificată înaintea consumului de către om.
Purificarea implică îndepărtarea substanţelor nedizolvate sau dizolvate, precum şi a
bacteriilor periculoase. Cele mai folosite metode sunt decantarea în bazine circulare,
filtrarea prin nisip (gravitaţional şi sub presiune), oxidarea prin pulverizare (pentru
îndepărtarea fierului şi manganului), aerarea (pentru dezacidifiere-îndepărtarea dioxidului
de carbon în exces), filtrarea cu cărbune activ (pentru reducerea clorului rezidual din ape
sterilizate anterior cu clor), ozonizarea (pentru sterilizare), care se folosesc, toate sau doar
în parte, după caz. Producţia apei potabile este tot mai scumpă, motiv pentru care în lume
este deja presantă ideea de separare a apei potabile de apa menajeră.
Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin instalaţiile de apă
(conducte, bazine, pompe, staţii de filtrare), cu autocamioane-cisternă, butelii etc. Cel
mai economic mod este transportul gravitaţional (apeductul).
Distribuţia apei potabile are loc fie printr-un sistem de distribuţie la utilizatori /
abonaţi, o mare parte din apa consumată îndeosebi în oraşe este cumpărată din comerţ,
îmbuteliată. În multe ţări există programe de distribuire gratuită a apei în caz de
necesitate.
Consumul individual de apă este extrem de inegal în lume: de la cantităţi sub un
litru /zi/ la sute de litri/zi. În unele zone ale lumii, reţeaua de distribuţie a apei este dublă:
apă potabilă şi apă menajeră. Reducerea risipei apei, adică utilizarea apei potabile doar
pentru consumul uman, este considerată o soluţie. În Hong Kong, de exemplu, apa de
mare este folosită pe scară largă la toalete, în scopul conservării resurselor de apă
potabilă. In prezent, în unele ţări consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte
ridicat. Specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la
pericolul epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă potabilă.
Poluarea apei este un fenomen considerat cel mai mare consumator inutil de apă.
Poluare majoră are loc în activităţile industriale şi agricole, dar şi în cele menajere.
Medicamentele consumate de oameni ajung deseori în canalizare şi au efecte negative
asupra vieţii acvatice, dacă se acumulează şi nu sunt biodegradabile.
Nevoia de apă
Creşterea populaţiei umane şi folosirea intensivă şi extensivă a resurselor de apă a
generat o problemă vitală a omenirii. Reducerea acestui consum ridicat de apă potabilă în
prezent nu se poate realiza din motive tehnice (fiind instalaţii comune, nu se poate folosi
separat apa potabilă de apa pentru alte utilizări).
Până la 70% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. Nu este cunoscută cu
exactitate cantitatea de apă necesară consumului de o persoană sănătoasă. Pentru cei care
nu au probleme renale este dificil să bea prea multă apă, dar periculos să bea prea puţină,
mai ales într-un ambient cald şi umed sau în timpul exerciţiilor fizice. Se întâmplă totuşi
ca oamenii să consume mult mai multă apă în timpul exerciţiilor fizice decât este necesar,
expunându-se astfel riscului de intoxicaţie cu apă, care de cele mai multe ori este fatală.
Dieteticienii şi nutriţioniştii spun că o cantitate cuprinsă între 2 şi 7 l de apă zilnic - în
funcţie de caracteristicile biologice, starea de sănătate şi condiţiile de mediu şi de
activitate - este cantitatea de apă recomandată a fi consumată pe zi (Recommended Daily
Intake - RDI). Ultimele rapoarte referitoare la regimul alimentar recomandă un consum
total (incluzând şi sursele de apă din alimente) de 2,7 litri - pentru femei şi 3,7 litri pentru
bărbaţi. Apa se pierde din organism prin urină şi fecale, prin transpiraţie şi prin respiraţie.
Cantitatea de apă de băut necesară unui om este de 2 - 3 l zilnic. În Europa,
necesarul zilnic de apă (inclusiv apa pentru băut şi gătit, pentru WC, pentru spălatul
corporal şi al hainelor) poate atinge 100 - 150 l pe locuitor.

Consumul apei – etică şi economie

Numeroşi factori determină situaţia ca tot mai puţini oameni să beneficieze de apă
potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei, o distribuţie mai bună
şi nerisipirea resurselor deja existente.
Apa este o resursă strategică pentru multe ţări. Au existat de-a lungul timpului
mai multe conflicte pentru accesul la apă şi controlul acesteia. Se prevăd mai multe
conflicte viitoare generate de lipsa apei, estimîndu-se că, în următorii 20 de ani, cantitatea
de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. Deja, două cincimi dintre locuitorii lumii
nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. La nivelul anului 2000, peste 2,2
milioane de oameni au murit de boli legate de consumul de apă contaminată sau din
cauza secetei. În 2004, organizaţia engleză WaterAid a raportat că un copil moare la
fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă, boli ce ar putea fi comod prevenite.
Metodele de obţinere a apei „dulci“ (cu circa 0,035% săruri) din apa de mare (cu
circa 3,5% săruri) sau din apa salmastră (cu circa 0,5% săruri) pentru consumul uman
sunt următoarele:
-vaporizarea, prin distilare şi condensare (folosind energie convenţională ori solară) ori,
mai modern, prin detentă („distilare instantanee“);
-osmoza reversibilă, generată prin mărirea presiunii hidrostatice asupra apei sărate şi
obţinerea, astfel, a inversării sensului de osmoză prin membrana semipermeabilă;
-electrodializa (electroliză cu membrane selective);
-congelare (pulverizarea, într-o cameră de vid, a apei de mare răcite).

Aspecte privind alimentarea cu apă în Bucureşti

Incepând cu anul 2000 şi pentru o perioadă de 25 de ani, ApaNova Bucureşti este
concesionarul serviciilor publice de apă şi canalizare din Municipiul Bucureşti. S.C.
ApaNova Bucureşti S.A. este o societate comercială pe acţiuni. Obiectul principal de
activitate îl constituie gestiunea resurselor de apă, tratarea şi distribuirea apei către
populaţie. Acţionarii societăţii sunt: Veolia Eau-Compagnie Generale D'Eaux (73,69%),
Municipiul Bucureşti (16,31%) şi ASOP – Asociaţia Salariaţilor (10,0%).
Apa este captată din cele două surse apropiate Bucureştiului, Dâmboviţa şi Argeş
şi din numeroase puţuri aflate în interiorul oraşului. Tratarea ei se realizează on-line în
staţiile de tratare de la Arcuda şi de la Roşu, unde s-au făcut mari investiţii de
modernizare în ultimii ani.
 Calitatea apei este controlată continuu (cu analizoare automate) şi permanent /
periodic (prin analize complexe fizico-chimice, biologice şi microbiologice efectuate în
laboratoarele de producţie a apei):
- pe întregul flux de tratare şi la ieşirea din staţiile de tratare, prin analize fizico-
chimice, biologice şi bacteriologice, efectuate în Laboratoarele de Proces ale
uzinelor de apă;
- la rezervoarele staţiilor care pompează apa spre reţeaua de distribuţie;
- la intrarea în reţea: ajunsă aici, apa potabilă este verificată în diferite puncte ale reţelei
de distribuţie, prin mostre care se recoltează şi se trimit Laboratorului Central de analize
al Apa Nova Bucureşti;
- la punerile în funcţiune a unor tronsoane noi şi la înlocuirile unor tronsoane în reţeaua
de distribuţie a apei potabile;
- prin analize suplimentare şi expertize efectuate în Laboratorul Staţiei Pilot, dotat cu
echipamente speciale destinate spectrofotometriei de absorbţie atomică pentru
identificarea metalelor grele, factori majori de contaminare;
- apa mai este verificată la puţurile din interiorul oraşului, prin analize complexe fizico-
chimice, biologice şi bacteriologice, efectuate periodic.
Verificarea la uzinele de tratare şi la staţiile de pompare este realizată complet
automatizat şi în mod continuu, 24 de ore din 24. Sunt controlaţi parametrii calitativi:
temperatură, turbiditate, conductivitate, pH şi clor liber. În paralel, în laboratoarele Apa
Nova, se verifică ceilalţi parametri calitativi.
Verificările se fac în 49 puncte fixe ale reţelei de apă şi alte puncte alese aleatoriu
în reţea. Sistemul de asigurare a calităţii din laboratoare prevede marcarea, codificarea
probei şi apoi analiza, vizând eliminarea oricăror erori în determinarea calităţii apei
potabile.
Analizele efectuate de Apa Nova Bucureşti sunt dublate de analizele şi
expertizele realizate de:
- Administraţia Naţională „Apele Române”, pentru resursele de apă de suprafaţă şi
subterană;
- Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, pentru apa de pe filiera de
producţie şi apa potabilă distribuită consumatorilor.
Informaţii despre calitatea apei din Municipiul Bucureşti se pot obţine la adresa
http://www.apabucur.ro/files/FISA%20CALITATE.pdf.

Elemente de interes pentru protecţia consumatorului de apă din reţea

Clorul este utilizat în mod curent ca dezinfectant în uzinele de apă. Concentraţia clorului
se află în limite controlate şi nu periclitează sănătatea consumatorilor (de reţinut că
organismul uman are clor: pH-ul acidului clorhidric din stomacul uman are valori
impresionante).
Pentru persoanele mai sensibile sau pentru cele care se cunosc a fi alergice, li se
recomandă să lase apa în repaus, la rece, o oră sau două înainte de a o consuma (pentru
evaporarea clorului), sau să adauge în apă câteva picături de zeamă de lămâie. Alte
metode tradiţionale de îmbunătăţire a calităţii apei din reţea: păstrarea apei în vase din
aliaje de metale nobile, folosirea unor filtre comerciale etc. În perioadele de gripă sau
pentru copiii mici ori pentru bolnavi se recomandă fierberea apei. Aceste aplicaţii sunt
precauţii suplimentare care sporesc încrederea în calitatea apei din reţeaua publică.
 Contrar opiniei largi defavorabile, calitatea apei din reţeaua bucureşteană este
bună, apa fiind perfect potabilă.
Consumatorii neîncrezători au posibilitatea obţinerii unei prestaţii contracost din
partea Laboratorului de Apă Potabilă (strada Şinei 44, sector 5). Paşii unui astfel de
demers sunt prezentaţi pe site-ul Apa Nova.
Plata consumului de apă se face lunar, prin aplicarea tarifului la cantitatea (metri
cubi) de apă consumată de un consumator (menaj, familie, abonat). Cantitatea de apă se
stabileşte fie în sistem pauşal, fie prin contorizare.