Sunteți pe pagina 1din 36

Parcul Natural Vânători Neamţ

a) Localizare

Parcul Natural Vânători Neamţ se află situat în Nordul judeţului Neamţ, la graniţa cu
Suceava, în raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători Neamţ, a oraşului Tg. Neamţ, şi a
staţiunilor Bălţăteşti şi Oglinzi.
Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Munţilor
Stânişoarei, subdiviziunea Munţii Neamţului (în partea estică a Carpaţilor Orientali), şi peste
Subcarpaţii Neamţului (aflaţi în cadrul Subcarpaţilor Orientali), acoperind o parte a bazinului
Ozanei şi Cracăului, între 47°03’10’’ şi 47°18’20’’ Latitudine nordică şi 26°4’20’’ şi
26°22’32’’ Longitudine estică. Suprafaţa parcului este de 30.818 ha, din care 26.322 ha
pădure.

Localizare Parc Natural Vânători Neamţ (www.vanatoripark.ro)

Graniţele prezente, zone şi compartimente


Suprafaţa Parcului Natural Vânători Neamţ este de 30.818 hectare.

A) Limitele Parcului Natural Vânători Neamţ

23
Limita de nord
Corespunde graniţei dintre judeţele Neamţ şi Suceava. Această limită porneşte din
Vârful Chiţigaia Rea (1124m), borna 149 din UP III Mănăstirea Neamţ, (Ocolul Silvic Tg.
Neamţ) şi se continuă spre est pe interfluviul ce desparte bazinele superioare ale Neamţului şi
Râşcăi, prin culmea Neamţului (1025m), Poiana Strugăria, Dealul Comorii (892m), după care
trece prin Vârful Comorii (632m) şi de aici pe Culmea Pleşului, Culmea Piscului (825m) şi
Dealul Cărbunelui (772m), după care coboară în valea superioară a Slătioarei. De aici
urmează limita fondului forestier pe la marginea sudică a satului Groşi şi cea vestică a
localităţii Brusturi. În cazul acestei limite se atinge cea mai valoarea maximă a latitudinii
(47018’20”, în Vârful Cârlanului, din extremitatea nordică a Culmii Pleşului).

Limita de est
Această limită începe imediat la vest de comuna Brusturi şi se continuă în amonte, pe
valea cu acelaşi nume, până la borna 92 din UP IV Cetate, (Ocolul Silvic Tg. Neamţ), de unde
trece pe limita fondului forestier până la borna 89 din aceeaşi unitate de producţie până la
borna 86. Continuă apoi pe limita fondului forestier, pe sub Dealul Neamţului, lăsând în afara
parcului localităţile Tg. Neamţ, Lunca şi Nemţişor, pe care le ocoleşte pe la nord-est, atingând
ulterior borna 251 din UP III Mănăstirea Neamţ (Ocolul Silvic Tg. Neamţ). În continuare se
coboară pe pârâul Iftimia până la drumul de acces spre localitatea Nemţişor, după care se
urmăreşte şoseaua care leagă localităţile Vânători-Neamţ de Mănăstirea Neamţ, până la
Pădurea Dumbrava (borna 44 din UP II Dumbrava, (Ocolul Silvic Tg. Neamţ). De aici,
urmăreşte marginea Pădurii Dumbrava până la borna 41, traversează valea Neamţului (Ozana)
şi atinge Valea Rea în dreptul bornei 298 din UP I Secu (Ocolul Silvic Tg. Neamţ). Limita de
est se continuă pe limita fondului forestier până la pârâul Muncelu (borna 200 din UP III
Agapia, Ocolul Silvic Văratec) pe care se coboară până la confluenţa cu Agapia. Ulterior se
trece această vale în dreptul bornei 55, urmărindu-se limita fondului forestier, ocolindu-se
localităţile Văratec, Filioara, Valea Arini şi Bălţăteşti. În acest sector se traversează de la nord
la sud Dealul Filioara (683m), urmărindu-se limita fondului forestier până se atinge valea
Cracăului (borna 180 din UP I Cracăul Negru, Ocolul Silvic Văratec) pe care o urmează până
la borna 34 şi continuă pe bornele 35 şi 9 din aceeaşi unitate de producţie. Tot sectorul sud-
estic al Parcului Vânători Neamţ este situat în exteriorul ariei montane, limita pendulând între
bordura externă a Munţilor Stânişoarei şi Depresiunea subcarpatică Ozana-Topoliţa.
Extremitatea estică a Parcului Vânători Neamţ este situată la 26022’32”, în dreptul localităţii
Brusturi

24
Limita de sud
Continuă de la borna 9 pe interfluviul dintre bazinele Cracăului şi Almaşului, pe
Culmea Crăcăoanilor, Dealul Măgurii peste Vârful Măgura Gârcina (1162m) apoi pe Culmea
Hotarelor peste Vârful Tarniţelor(1081m) până la Vârful Buhalniţa (1231m), pe interfluviul
dintre bazinul Cracăului şi bazinul Cuejdiului. În Vârful Tarniţelor se înregistrează
extremitatea sudică a Parcului Natural Vânători Neamţ (47o03’10”).

Limita de vest
Această limită porneşte din Vf. Buhalniţa (1231m), unde se atinge şi altitudinea
maximă absolută, după care se continuă prin culmile Steregoaia şi Stânişoara, atingând Vârful
Crainicul (1192m). În acest sector, limita de vest urmăreşte linia altitudinilor maxime, care
separă bazinele superioare ale Bouleţului şi Hangului. Din Vârful Crainicul limita se continuă
pe direcţia nord-est, prin Bâtca Cucului (1073m), Bâtca Hotarelor şi Bâtca Târgurilor, de unde
urcă pe Obcina Chitelor, Obcina Săscuţelor (823m) coborând apoi până aproape de confluenţa
văii Săscuţa cu Neamţul (borna 297 din UP I Secu, Ocolul Silvic Tg. Neamţ). Aici îşi
schimbă direcţia spre est, pe limita fondului forestier până la drumul spre comuna Leghin pe
care o ocoleşte şi intră din nou pe limita fondului forestier în borna 19 din UP II Dumbrava,
Ocolul Silvic Tg. Neamţ, menţinându-se pe limita fondului forestier până în borna 17, de
unde urcă pe interfluviul dintre Neamţ şi Nemţişor, pe Dealul Râşca şi Dealul Leghin. De aici
continuă pe Dealul Dobreanu şi Coasta Fagului, apoi pe Piciorul Bompa, până în Vârful
Chiţigaia Rea. În proximitatea Vârfului Crainicul (1192m) se înregistrează punctul extrem
vestic al Parcului Natural Vânători Neamţ (26o04’20”).
Parcul Natural Vânători Neamţ (în actualele limite) se extinde pe 15’10” latitudine
(emisfera nordică) şi 18’12” longitudine (emisfera estică), fiind poziţionat în nordul judeţului
Neamţ. Din punct de vedere fizico-geografic, cea mai mare parte a teritoriului aparţine părţii
sud-estice a Munţilor Stânişoarei (flişul extern), cu unele extensii şi prelungiri în aria
masivelor deluroase de la marginea Depresiunii subcarpatice Ozana-Topoliţa (unitatea
pericarpatică).

Descrierea cadrului fizico-geografic


Geologie

Din punct de vedere geologic suprafaţa parcului este amplasată în extremitatea estică a
Orogenului carpatic la contactul cu Platforma Moldovenească. Acest aspect conferă zonei un
fond structural şi petrografic divers, pe care s-a grefat o morfologie specifică.

25
3.2.2. Geomorfologie

Teritoriul Parcului Natural Vânători Neamţ se găseşte în cea mai mare parte în
cuprinsul Carpaţilor Orientali (Munţii Sânişoarei) precum şi în aria Subcarpaţilor Moldovei
(porţiuni reduse din Depresiunea Ozana-Topoliţa şi Culmea Pleşului). Ca urmare, relieful
acestui teritoriu precum şi procesele geomorfologice actuale, vor avea caracteristici foarte
asemănătoare cu cele ale unităţilor naturale amintite.
Din punct de vedere altitudinal, teritoriul parcului se încadrează între 365 m (pe
flancul nord-estic al Culmii Pleşu, în raza localităţii Brusturi), 410 m (în lungul Ozanei, la
intrarea în localitatea Vânători) şi 520 m în lungul Cracăului la Crăcăoani) şi 1231 m (Vf.
Buhalniţa). Altitudinea medie se cifrează la cca. 800 m.
Principalele linii orografice ale regiunii montane au direcţia generală nord-nord-vest-
sud-sud-est, această direcţie regăsindu-se cel mai evident în cadrul limitei vestice a parcului,
respectiv interfluviul dintre bazinul Cracăului şi bazinul Hangu ( afluent al Bistriţei ) şi care
se poate urmări în lungul vârfurilor Chiţa Mare ( 1061 m ), Crainicul ( 1192 m ), Pălăncii
( 1178 m ), Bâtca Saşului (1091 m ), Buhalniţa ( 1231 m ). Aceeaşi orientare caracterizează şi
culmea montană estică, ce face trecerea către regiunea depresionară subcarpatică, precum şi
Culmea Pleşului, din nordul teritoriului parcului (altitudinea maximă 911 m în Dealul
Cerdacului). Pe lângă această orientare generală a reliefului, se individualizează a doua
orientare, relativ perpendiculară ( vest-est), evidenţiată de culmile secundare ce se constituie
în interfluviile care despart principalele artere hidrografice cu caracter transversal
(Nemţişorul, Ozana, Agapia, Cracăul.
Energia de relief are valori mai mari în partea de vest, datorită situării pe linia
altitudinilor maxime ale Munţilor Stânişoarei şi nivelului de bază coborât al reţelei
hidrografice, valorile fiind mai moderate în partea de est, îndeosebi în bazinul Nemţişorului.
Densitatea fragmentării reliefului prezintă valori moderate, specifice ariei flişului est-
carpatic, cu unele diferenţieri dictate de suportul litologic şi poziţia în cadrul ariei montane.
La nivelul formelor medii ale reliefului, domină versanţii, care în general se
caracterizează prin valori ridicate ale pantelor la nivelul ariei montane ( cu predominarea
valorilor de 20-30 °, în general pe suprafeţele în care aflorează rocile mai dure- gresii, calcare,
conglomerate) şi prin valori mai coborâte, de 3-7o în aria subcarpatică (cu excepţia Culmii
Pleşului, unde panta medie a versanţilor depăşeşte 15o). Aceste valori ale declivităţii duc la
instalarea unor procese de modelare destul de intense, mai ales unde apar şi alţi factori
favorizanţi cu caracter local (despăduriri, păşunat excesiv, alternanţe litologice, perturbări ale
regimului hidrogeologic ş.a.). O amploare destul de însemnată o au, în aceste condiţii, apariţia

26
proceselor de mişcare în masă, cu formarea unui relief specific de alunecări de teren ( în
special în bazinul Cracăului), solifluxiuni, a proceselor de eroziune areolară şi liniară
( inclusiv cu apariţia ogaşelor, a ravenelor şi chiar a organismelor torenţiale-ultimele cu o
extindere mare în aria subcarpatică). Între formele de relief cu declivităţi reduse, care nu pun
probleme deosebite în ceea ce priveşte stabilitatea, se impun interfluviile, atât în aria montană
( care adesea se continuă sub forma umerilor de vale) cât şi în cea subcarpatică.
Tot la nivelul formelor de relief cu pante reduse sau plane se înscrie întreaga suită a
formelor de acumulare fluvială: luncile şi terasele fluviale ale principalelor râuri (Ozana,
Nemţişor, Agapia, Cracău). În ceea ce priveşte stabilitatea acestora, remarcăm atenţia
deosebită care trebuie acordată monitoringului ariilor aflate în preajma amintitelor râuri, mai
ales în ceea ce priveşte gradul destul de favorizant al microreliefului de luncă în producerea
inundaţiilor, având în vedere influenţele continentale ale regimului precipitaţiilor, scurgerii
lichide şi solide, a topirii zăpezilor.
Pe ansamblu, domină morfosculptura, având în vedere ponderea deosebită a
suprafeţelor înclinate (îndeosebi a versanţilor), morfostructura implicându-se doar în situaţia
prezenţei unor linii structurale importante (anticlinalul Doamna-Horaiţa, fruntea pânzei
flişului extern şi a celei pericarpatice) şi în cazul litofaciesurilor rezistente la acţiunea
factorilor externi.
În vederea cunoaşterii detaliate a caracteristicilor formelor de relief a proceselor
geomorfologice actuale, a proprietăţilor depozitelor superficiale de pe teritoriul parcului, se
impun urmatoarele: realizarea bazei cartografice geomorfologice ( modelul numeric al
reliefului, a harţilor tematice derivate, în scopul inventarierii spaţiale a principalelor
caracteristici morfometrice şi morfografice), alegerea unor perimetre pilot în care prin
cercetari detaliate să fie posibilă realizarea extrapolărilor ( la nivelul proceselor de mişcare în
masă, a ravenării, a torenţialităţii şi a proceselor de albie) şi, nu în ultimul rând elaborarea
hărţii geomorfologice a teritoriului parcului, inclusiv cu un set de hărţi complementare, din
care să nu lipsească hărţile susceptibilităţii terenurilor la degradări prin procese
geomorfologice şi hărţile de risc, proprii fiecărei categorii de procese în parte.

3.2.3. Clima

În limitele Parcului Natural Vânători Neamţ, se manifestă o influenţă pregnantă a


factorilor genetici ai climei asupra distribuţiei spaţiale a valorilor principalelor elemente
climatice, cu menţiunea specială a impactului factorului orografic în apariţia unor diferenţieri
cu caracter local (apariţia topoclimatelor specifice) şi chiar regional ( aria parcului se

27
suprapune în bună măsură pe contactul a două unităţi fizico-geografice distincte: Munţii
Stănişoarei şi Subcarpaţii Moldovei). Caracteristicile principale ale circulaţiei maselor de aer
de pe teritoriul analizat sunt asemănătoare cu cele ale circulaţiei generale de la nivelul estului
Carpaţilor Orientali şi tranziţiei acestora către Subcarpaţi.
Formaţiunile barice de mare întindere (la nivel european) cu efecte marcante la nivelul
circulaţiei atmosferice sunt: anticiclonul azoric (cu influenţă în instalarea maximului
pluviometric în mai-iulie), ciclonul islandez (resimţit în special spre sfârşitul toamnei şi
începutul iernii, când vremea devine umedă şi închisă), anticiclonul siberian (prezent în
majoritatea iernilor, generând un timp rece şi secetos) şi ciclonii mediteraneeni (care apar
pulsatoriu în perioada septembrie-aprilie, determinând fluctuaţii termice şi creşteri ale
cantităţilor de precipitaţii).
La aceştia, se adaugă şi alţi centri barici locali de acţiune atmosferică, între care se
detaşează ciclogeneza orografică carpatică. Aceasta se manifestă prin înaintarea spre vest a
anticiclonului de iarnă şi ascensiunea maselor de aer pentru traversarea grupei centrale a
Carpaţilor Orientali, producând creşteri ale precipitaţiilor, inclusiv ninsori şi lapoviţe timpurii
şi târzii.
Relieful, prin caracteristicile sale orografice şi morfometrice, determină numeroase
modificări ale elementelor climatice, între care cele mai importante sunt: etajarea valorilor
medii multianuale ale temperaturii aerului şi ale cantităţilor de precipitaţii, foehnizarea
maselor de aer în cazul circulaţiei vestice, apariţia topoclimatelor de luncă, vale, versant şi
culme montană ş.a.m.d.
Temperatura aerului. Temperatura medie anuală la Staţia Meteorologică Tg. Neamţ
are valoarea de 8,2oC. În aria montană se înregistează scăderi ale temperaturii aerului de până
la 5-7° C, la altitudinea de peste 800 m şi chiar 4-5 ° C pe linia înşlţimilor.
La Tg. Neamţ, luna cu temperatura medie cea mai ridicată este iulie (19,5oC), iar cea
cu temperatura medie cea mai coborâtă este ianuarie (-3,7oC), de unde rezultă o amplitudine
termică anuală de 23,2oC. Pe înălţimile cele mai mari din aria parcului, în ianuarie se
înregistrează valori ale temperaturii de -6° C, iar in luna iulie, temperatura aerului este de 12-
14° C.
Amplitudinea termică absolută la Tg. Neamţ este de 64,5oC, maxima absolută de
temperatură înregistrându-se pe data de 17 august 1952 (37oC), iar minima în ziua de 27
ianuarie 1954 (-27,5oC).
Precipitaţiile atmosferice. Cantitatea medie multianuală de precipitaţii variază de la
cca. 650 mm în aria depresionară (652,7 mm la Tg. Neamţ şi 650,9 mm la Bălţăteşti ), la peste
750 mm în regiunea montană, la nivelul culoarelor hidrografice importante ( 775,1 mm la

28
Leghin, pe valea Ozanei) apropiindu-se de 1000 mm la nivelul înălţimilor maxime. De la
aceste valori medii “ normale”, calculate pentru o perioadă foarte lungă de timp ( 1896-1996,
L. Apostol, 2000), se înregistrează o abatere atât negativă ( 609,5 mm la Filioara, datorită
apropierii acestui post pluviometric de versantul estic al Munţilor Stânişoarei, cu frecvente
fenomene de foehnizare a maselor de aer), cât şi pozitive ( 916 mm la Cracăul Negru, datorită
îngustării văii Cracăului înaintea de ieşirea din aria montană). Se înregistrează însă şi mari
variaţii ale cantităţilor extreme de precipitaţii: la Tg. Neamţ în 1910 au căzut 1059,0 mm (320
mm în luna iulie a aceluiaşi an) iar în 1986, doar 339,1 mm. Se remarcă, de asemenea ,
variaţiile sezonale ale cantităţilor de precipitaţii: la Târgu Neamţ 479,3 mm în sezonul cald şi
doar 173,4 mm în sezonul rece, la Cracăul Negru, 648,7 mm şi respectiv 267,8 mm. Ploile sub
formă de averse, întâlnite mai ales vara, pot depăşi frecvent 60 mm în 24 ore.Uneori acestea
capătă caracter torenţial: la 26 iulie 1906, în 30 de minute a căzut o cantitate de 65,9 mm, de
unde rezultă o intensitate medie de 2,2 mm/minut.
Vânturile. Direcţia vânturilor dominante este influenţată atât de circulaţia generală a
maselor de aer, cât şi de orientarea principalelor linii orografice. La Tg. Neamţ, vânturile
dominante sunt cele din NV (20%), direcţie principală la nivelul întregii ţări, urmate de cele
din SV (11%), datorită deschiderii ariei depresionare către această direcţie şi N (8%), calmul
atmosferic fiind destul de pronunţat (33%).
Fenomene meteorologice. În aria depresionară, brumele se produc începând din
decada a III-a a lunii septembrie, iar primăvara cele tardive caracterizează luna aprilie,
excepţional mai (21-22 mai 1952). Numărul mediu de zile cu grindină la Tg. Neamţ este de
0,9 (pentru perioada 1970-1996), acest fenomen fiind caracteristic lunii iunie, specific ariilor
montane şi subcarpatice.
Din punct de vedere al etajării climatice, la nivelul teritoriului Parcului Natural
Vânători Neamţ, se întâlnesc:
- subetajul climatic al munţilor scunzi ( la peste 800 m altitudine 9, reprezentat
printr-o asociere de topoclimate caracteristice: de vale, de versant ( umbrit, însorit)
şi de interfluvii ( culme montană)ş
- subetajul dealurilor subcarpatice înalte (Culmea Pleşului), la 600-900 m, în care
domină topoclimatele de versant ( orientare nord-est şi sud-vest)ş
- subetajul dealurilor joase ( la sub 500 m), cu o extindere largă a topoclimatului
complex de depresiune subcarpatică ( Ozana-Topoliţa) şi al glacisului nord-estic al
Culmii Pleşului.

3.2.4. Hidrografie şi hidrogeologie

29
În cadrul zonei studiate, respectiv zona de contact dintre rama montana estică a
Munţilor Stânişoarei şi rama vestică a Depresiunii Ozana – Topoliţa, se impun atenţiei: apele
subterane şi cele de suprafaţă.

APELE SUBTERANE

Apele subterane sunt cantonate în depozite nisipo-grezoase care au o mare


permeabilitate. Ca şi o caracteristică aparte, aceste ape conţin o cantitate redusă de săruri şi
sunt potabile.Atunci când intră în contact cu argilele salifere devin clorurato-sodice, iar atunci
când sunt cantonate în nisipuri şi gresii fribile pot fi bicarbonate calcice şi magneziene. Alte
tipuri de ape subterane sunt izvoarele subterane sărate ce apar la zi în apropierea staţiunilor
Băile Bălţăteşti şi Băile Oglinzi, precum şi în apropierea localităţii Vânători. Aceste izvoare
au, în general, debite mici şi un grad de mineralizare ridicat. Apa acestor izvoare sărate a fost
utilizată empiric de către localnici, încă cu mult timp în urmă, în tratarea diferitelor boli,
precum şi la extragerea sării prin fierbere (evaporare) şi la conservarea alimentelor.
În ceea ce priveşte stratele acvifere freatice, acestea sunt cantonate la adâncimi
variabile, în funcţie de grosimea şi tipul depozitelor petrografice. În zona de luncă a râurilor
principale Ozana, Nemţişorul, Topoliţa şi Agapia, apele subterane sunt situate la adâncimi
cuprinse între 0-2,5 m ( în funcţie şi de variaţiile climatice ). În cazul depozitelor coluviale şi
aluvio-coluviale, alcatuite din nisipuri argiloase cu intercalaţii de pietrişuri, apele sunt situate
la adâncimi foarte variabile, între 0-10 m. Stratul acvifer este pus în evidenţă de numeroasele
izvoare ce apar la baza versanţilor şi prin numeroase fântâni , ce servesc la alimentarea cu apă
a localităţilor. În cazul teraselor fluviatile ale râurilor principale ( Ozana, Nemţişor, Agapia şi
Cracău), stratul acvifer este bogat şi constituie principala sursă de alimentare cu apă potabilă a
localităţilor Târgu Neamţ, Humuleşti, Vânători, M-rea Neamţ. Pe interfluvii şi versanţi apa
freatică se găseşte la adâncimi variabile, in funcţie de pantă, litologie şi microrelief.
Alimentarea acestor strate acvifere se face direct din apa de precipitaţii cât şi din apa
cantonată în depozitele mai vechi. Gradul de mineralizare al acestor ape este destul de ridicat
( 0,56-1,39 g/l ), încadrându-se în categoria apelor bicarbonatate calcice şi magneziene.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reţeaua hidrografică de suprafaţă aparţine bazinelor Ozanei şi Cracăului, afluenţi pe


dreapta ai Moldovei şi Bistriţei.

30
Ozana izvorăşte din zona montană a flişului carpatic, de sub vârful Hălăuca (1530) şi
străbate depresiunea intramontană Pipirig, după care pătrunde în depresiunea subcarpatică
Ozana – Topoliţa, traversează oraşul Tg. Neamţ şi se varsă în râul Moldova, în aval de
localitatea Timişeşti. Ca afluenţi în zona carpatică primeşte pârâurile Secu, Domesnic şi
Dolheşti (pe dreapta) iar în Depresiunea Ozana - Topoliţa primeşte ca afluent pârâul Nemţişor
(pe stânga). Suprafaţa bazinului hidrografic este de 427 km2.
În privinţa regimului de alimentare al apelor predomină cel pluvial-nivel moderat,
debitul înregistrând fluctuaţii în funcţie de anotimp şi de cantitatea de precipitaţii.
Cea mai mare parte a anului are un debit mic, alimentat în special din izvoare
subterane, motiv pentru care prezintă un nivel redus, de cca. 20 – 50 cm. Primăvara debitul
creşte foarte mult datorită topirii zăpezilor asociate cu ploile de primăvară, nivelul ridicându-
se mult peste 1 m, determinând acoperirea completă a albiei majore şi provocând inundaţii.
Din această cauză au fost necesare lucrări de amenajare a albiei în sectorul oraşului Tg.
Neamţ.
În sectorul montan, albia Ozanei este tapiţată cu conuri de împrăştiere şi alimentată de
diverşi afluenţi. În acest sector, Ozana are dezvoltate câteva trepte aluvionare de luncă şi
unele trepte de terase. În zona subcarpatică, albia se lărgeşte, firul apei se despleteşte în mai
multe braţe, cu aluviuni groase formate din pietrişuri şi nisipuri. Treptele de luncă ocupă
suprafeţele cele mai extinse: astfel terasa de 2-4 m ocupă o suprafaţă mai mare în dreptul
localităţii Stânca, unde este formată în special din aluviuni. Celelalte trepte de terasă ( 6 m, 9-
10 m, 15-20 m), capătă extinderi mai mari spre exteriorul zonei montane, pe acestea fiind
situate aşezările săteşti Stânca, Lunca. În aria subcarpatică, debitul Ozanei scade considerabil
datorită infiltrării în aluviunile groase din albia acesteia. Din aceste ape de infiltraţie sunt
alimentate captările din zona Timişeşti-Ivoroneşti, pentru alimentarea cu apă a oraşului Iaşi.
Dintre afluenţii Ozanei, o importanţă aparte trebuie acordată pârâului Secu. Acesta şi-a
creat o albie destul de lată (în special, în zona de confluenţă cu Ozana), prezentând o
succesiune de trepte de luncă (2 –3) şi două trepte de terasă mai importante, pe care sunt
situate aşezările mănăstireşti Secu şi Sihăstria.
Albia majoră este parazitată de o serie de conuri aluviale, secţionate de principalul
curs de apă. Patul albiei a fost modificat astfel încât, la ploile torenţiale de vară, drumul se
află deasupra apelor de inundaţii, în timp ce zonele mărginaşe drumului sunt acoperite de
apele ce se scurg de pe versanţi, dând nastere unor adevărate puhoaie de apă.
Bazinul Cracăului ocupă o suprafaţă mult mai mică în comparaţie cu cel al Ozanei.
Principalii afluenţi ai Cracăului sunt Cracăul Negru, Cracăul Alb, Chitele, Bouleţ. În privinţa
alimentării, predomină acelaşi tip, pluvio – nival, cu ape mari primăvara, odată cu topirea

31
zăpezilor şi la începutul verii datorită marii cantităţi de precipitaţii atmosferice. Terasele
aluviale mai înalte joacă un rol deosebit în peisajul local, constituind de fapt “ suportul”
pentru vetrele localităţilor.
În concluzie putem afirma că râurile şi apele subterane au jucat un rol covârşitor în
viaţa locuitorilor acestei zone prin tipul de economie predominant silvic-pastoral. Bogăţia
apelor din conul de dejecţie al Ozanei, cât şi debitul relativ constant, au permis folosirea
acestei surse la alimentarea cu apă a localităţilor Iaşi, Tg. Frumos şi Roman. Energia
hidraulică a râurilor a fost folosit în diverse industrii de tip manufacturier ( pive de bătut
sumare, mori de apă, gatere).
Deşi există discontinuităţi şi mari variaţii sezonale ale nivelurilor hidrostatice,
potenţialul hidrogeologic al regiunii a asigurat condiţiile necesare pentru instalarea şi
dezvoltarea pădurii începând din postglaciar, această formaţiune vegetală asigurând cel mai
optim mod de utilizare a terenurilor.

3.2.5. Solurile

Diversitatea condiţiilor fizico-geografice specifice ariei flişului est-carpatic şi unităţii


pericarpatice moldave impune o anumită complexitate a proceselor pedogenetice, cu reflex în
ceea ce priveşte învelişul pedologic.
Din acest punct de vedere se impune atenţiei acumularea biologică, cu formarea
orizonturilor organice nehidromorfe (Ol, Of, Oh), caracteristice unităţilor de producţie
constituente din pădurea de foioase şi de amestec, pe baza cărora se asigură materialul organic
necesar humificării, tipul de humus dominant fiind de tip mull-moder şi moder. Intensitatea
humificării este moderată, întrucât o bună parte din materia organică este mineralizată sub
acţiunea microorganismelor din sol. Humusul rezultat este parţial saturat în baze, excepţie
făcând solurile evoluate pe roci foarte acide ( gresia de Kliwa ), unde acidifierea complexului
adsorbativ este extrem de evidentă. În Culmea Pleşului şi aria montană inferioară un alt
proces pedogenetic caracterisitic este reprezentat de procesele de argilizare „ in situ” prin care
se realizează formarea mineralelor argiloase ( silicaţi secundari hidrataţi ) şi a orizontului BV,
proces caracteristic cambisolurilor, care formează fondul pedologic dominant al teritoriului
analizat. În cazul unor materiale parentaleextrem debazificate ( gresia de Kliwa), procesele de
argilizare „ in situ” sunt înlocuite de podzolire humico-feriiluvială specifice spodosolurilor.
Cu totul izolat se dezvoltă şi procese de hidromorfism pluvial, cu intensităţi mai mari în cazul
unor forme de racord de tipul glacisurilor ( Depresiunea Nemţişor şi la periferia vestică a
Culmii Pleşului ) şi mai reduse în cazul versanţilor slab înclinaţi constituiţi din litofaciesuri

32
marno-argiloase. Solurile caracteristice teritoriului Parcului Natural Vânători Neamţ aparţin
următoarelor clase: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe şi
soluri neevoluate şi trunchiate (conform Sistemului Român de Clasificare a Solurilor,
I.C.P.A. Bucureşti, 1980).
1. Molisolurile ocupă o suprafaţă foarte restrânsă (aproximativ 1% din teritoriu), pe
ramura vestică a Depresiunii Ozana-Tipoliţa, îndeosebi în raza Ocolului Silvic Văratic ( UP I,
II, III ). Din această clasă sunt caracteristice doar solurile cernoziomoide şi cele cenuşii, care
nu sunt însă relevante pentru fondul forestier al teritoriului.
2. Argiluvisolurile cresc ca pondere (cca. 7% din suprafaţă), fără a se impune în
alcătuirea fondului pedologic, cu apariţii în regiunile joase de la periferia parcului, îndeosebi
la nivelul versanţilor slab înclinaţi de la poalele Culmii Pleşului şi în bordura deluroasă a
Depresiunii Ozana-Topoliţa ( bazinul Ozanei), în UP I, II, III, IV, din cadrul OS Tg. Neamţ şi
pe suprafeţe nesemnificative în OS Văratec. Din această clasă de sol sunt întâlnite tipurile
brun argiloiluvial (nesemnificativ), brun luvic (sol dominant în aria depresionară
subcarpatică) şi luvisol albic, frecvent întâlnit pe suprafeţe plane şi slab înclinate din bazinele
Ozanei, Agapiei şi Văratecului, dar cu apariţii sporadice în domeniul forestier.
3. Cambisolurile constituie fondul dominant al regiunii, fiind soluri reprezentative
pentru flişul est-european. Ponderea acestor soluri depăşeşte 90% în OS Tg. Neamţ şi este de
cca. 75% în OS Văratic, fiind întâlnite aproape pe toate formele de relief ,de la marginea ariei
monatne pînă pe culmile cele mai înalte ( cu mici excepţii). În funcţie de nivelul altitudinal şi
de alcătuirea chimico-mineralogică a materialului parenta, tipurile de sol aparţinând acestei
clase se succed altitudinal, după cum urmează:
a) Solurile brune eu-mezobazice ocupă treapta montană inferioară, dar pot urca
în altitudine până la partea superioară a reliefului. Aceste soluri asigură o dezvoltare optimă
ecosistemelor forestiere, chiar în condiţiile unei heterogenităţi texturale şi a unei grosimi a
profilului de sol care rareori depăşeşte 100-120 cm.
b) Solurile brune acide se situează altitudinal peste cele brune eu-mezobazice,
având o extindere mai mare în ecartul altitudinal de 1000-1200 m, dar pot avea apariţii
sporadice şi sub 1000 m pe un substrat litologic constituit din gresii şi conglomerate
debazeificate ( inclusiv în Culmea Pleşului ). Aceste soluri au o frecvenţă mai mare în
jumătatea de vest a parcului dar pot să apară diseminat şi în estul teritoriului, legate strict de
chimismul rocii de solificare. Se caracterizează printr-o reacţie slab-moderat acidă pe tot
profilul ( pH=5,2-6,6), conţinuturi mari de humus, predominând de tip moder ( 4-14% ),
saturaţie redusă în baze ( V>55% ) şi aprovizionare deficitară în azot total şi fosfor mobil.
Chiar în aceste condiţii, productivitatea pentru vegetaţia forestieră este optimă, atât pentru

33
păduri de amestec, dar mai ales pentru cele de conifere.La nivel de subtip se detaşează cel
tipic, urmat la mare distanţă de subtipurile litic ( versanţi cu declivităţi ridicate ) şi
pseudogleizat.
4. Spodosolurile se întâlnesc doar sporadic, fiind condiţionate strict de rocă, fiind în
acest caz poziţionate la nivele altitudinale mult mai joase faţă de etajul pedospodic carpatic,
caracteristic altitudinilor de peste 1400 m şi pădurilor de conifere. În cazul teritoriului
parcului, spodosolurile sunt condiţionate strict de aflorismentele gresiei de Kliwa ( extrem
debazeificată ) din oligocenul flişului extern, având apariţii insulare în măgurile care domină
bordura extremă a Stânişoarei. Pe aceste roci se formează atât soluri brune feriiluviale cât şi
podzoluri de extrazonă) cu un profil relativ scurt şi cu mari cantităţi de schelet, majoritatea
proprietăţilor chimice fiind nefavorabile, motiv pentru care formele predominante de relief
sunt utilizate în totalitate ca fond forestier. Pe ansamblul parcului, aceste soluri ocupă sub 5%
din teritoriu.
5. Solurile hidromorfe sunt legate de particularităţi ale reliefului, întrunind condiţii de
formare în cazul glacisurilor de racord dintre versanţi şi terase sau lunci, cu o mai mare
reprezentativitate în compartimentul depresionar al Nemţişorului şi cu iviri izolate pe dreapta
Ozanei, aval de localitatea Leghin. Pe fondul unui material coluvio-proluvial cu o textură fină
(argiloasă) şi în condiţiile unor pante reduse (sub 5%) se dezvoltă soluri pseudogleice tipice,
luvice şi albice, ocupate prioritar de o vegetaţie de pajişte, cu caracter higrofil.
6. Solurile neevoluate ocupă suprafeţe restrânse, fiind reprezentate în teritoriu prin
regosoluri şi erodisoluri. Regosolurile sunt caracteristice doar perimetrelor de pajişti
secundare pe suprafeţe cu înclinări mari, dar şi frunţilor de terasă, unde procesele de
pedogeneză sunt depăşite ca intensitate de cele de morfogeneză. Erodisolurile se instalează în
perimetrele cu intense procese geomorfologice actuale ( eroziune în suprafaţă şi torenţială,
alunecări de teren ) îndeosebi în cazul păşunilor degradate (versantul stâng al Cracăului Alb,
Cracăul Negru, Crăcăoani, Agapia, versantul sud-vestic al Culmii Pleşului etc.).
Solurile aluviale şi protosolurile aluviale caracterizează luncile şi treptele de
luncă ale principalelor cursuri de apă: Nemţişor, Ozana (Neamţ), Agapia, Văratec, Cracău ( cu
afluenţii Cracăul Alb şi Cracăul Negru). Luncile ( unde predomină accentuat protosolurile
aluviale ) sunt ocupate cu o vegetaţie specifică (cu numeroase specii pioniere), în timp ce
treptele de luncă şi terasele de versant sunt utilizate ca perimetre construibile (intravilan) şi ca
teren agricol( inclusiv arabil ), fondul forestier fiind slab reprezentat pe acest tip de sol
(aluvial).
În concluzie, învelişul pedologic al teritoriului Parcului Natural Vânători Neamţ este
destul de variat tipologic, efect al complexităţii factorilor fizico-geografici care dirijează

34
procesele pedogenetice pe direcţii diferite: humificare, argilizare „ in situ „, argiloiluviere,
podzolire humico-feriiluvială, hidromorfism. În teritoriu se constată o evidentă tendinţă de
etajare altitudinală, de la molisoluri şi argiluvisoluri, specifice Depresiunii subcarpatice
Ozana-Topoliţa, care se extinde pînă spre bordura externă a ariei monate, continuând prin
cambisoluri, specifice teritoriului montan al parcului. Cambisolurile constituie fondul
pedologic al regiunii, fiind reprezentate prin soluri brune eu-mezobazice în etajul montan
inferior şi solurile brune acide în cel superior. Local apar spodosoluri ( dictate exclusiv de roci
debazificate) şi soluri hidromorfe (pseudogleice), învelişul de sol fiind întregit de prezenţa
solurilor neevoluate: regosoluri şi erodisoluri( pe versanţii degradaţi), protosoluri aluviale şi
soluri aluviale ( în lunci, trepte de luncă şi terase).Cu mici excepţii (protosoluri aluviale,
erodisoluri şi regosoluri), unităţile tipologice de sol sunt favorabile dezvoltării vegetaţiei
forestiere, productivitatea şi favorabilitatea ecologică fiind condiţionate de întregul complex
al factorilor fizico-geografici ( litologie, relief, condiţii climatice şi hidrogeologice, sol ), la
care se adaugă factorul timp şi intervenţii antropice.

3.3. Descrierea Mediului Biologic

3.3.1. Flora şi comunităţile de plante

3.3.1.1. Flora

Aspectul floristic al zonei Parcului reliefează caracteristicile tipice ale zonei de dealuri
şi munţi joşi din zona subcarpatică cu o largă diversitate şi cu păstrarea caracterului natural,
nealterat.
Materialele bibliografice referitoare la aria Parcului reliefează existenţa unui număr
relativ mare de cercetări efectuate, dar localizate pe anumite zone de interes cum ar fi :
Bazinul Nemţişorului, Bazinul pârâului Secu, zonele adiacente mănăstirilor, Pădurea de
Argint, Codrii de Aramă, Rezervaţia de Stejari Dumbrava.
Astfel, un conspect al plantelor cormofite din Bazinul Nemţişorului efectuat în anul
1974, pe baza a 47 de titluri din perioada 1879-1971 listează un număr de 852 specii
existente.

35
Un studiu al ariilor protejate din judeţul Neamţ ( 1999) adresează alte zone şi ne dau
informaţii despre numărul de specii de plante existente:
În cele două rezervaţii din Agapia au fost identificate un număr total de 350 specii de
plante vasculare după cum urmează:
 Codrii de Aramă – cca. 200 specii
 Pădurea de Argint – cca. 150 specii
În ceea ce priveşte Rezervaţia de stejari Dumbrava inventarul listează un număr cca.
210 specii.
Inventarul plantelor cormofite efectuat în bazinul pârâului Secu listează un număr de
872 de specii, 40 de subspecii, 5 hibrizi şi 9 specii cultivate aparţinând la 388 genuri şi 90
familii din care 5 specii endemisme dacice şi carpatice.
Spre vest de comuna Vânători, pe valea Ozanei, se află o frumoasă dumbravă de
stejari numită Braniştea. În prezent, arboretele din „ Dumbravă „ sunt constituite ca rezervaţie
ştiinţifică a Academiei, având în vedere că sunt singurele arborete de stejar situate la o
altitudine aşa de mare ( 450 m ) şi în imediata vecinătate a zonei de munte.
Flora acestui teritoriu se remarcă în primul rând printr-o serie de endemite:
Centaurea carpatica ssp. Rarăurensis ( creşte numai în Moldova ), Cirsium
decussatum, C. furiens, C. grecescui, Dentaria glandulosa, Hepatica transsilvanica,
Leucanthemum waldstenii,Phzteuma wagneri, Ranunculus carpaticus, Szmphztum cordatum
Pe de altă parte, flora Parcului Natural Vânători Neamţ conţine peste 50 de rarităţi
floristice în România, printre care menţionăm:
 Allium schoenoprasum ssp. sibiricum, Anacamptis pzramidalis, Carex
disticha, Cephalanthera rubra, Caelogossum viride, Corallorhiza trifida,
Crepis mollis, Dactylorhiza cordigera ssp. cordigera, D. incarnata D.
maculata ssp. maculata, D. sambucina, Dianthus campestris ssp. campestris,
D. collinus ssp. glabriusculus, Dianthus collinus ssp. moldavicus, Epipactis
atrorubens, E. helleborine, E. palustris, E. purpurata, Epypogyum aphyllum,
Erigeron alpinus, Galium pumilum ssp. pumilum, Gentrianella germanica,
Gymnadenia conopsea, G. odoratissima, Herminium monorchis, Hypochoeris
glabra, Lathyrus pannonicus ssp. collinus Leguosia specullum-veneris, Liparis
loeselii, Listera cordata, Luzula forsteri, L. luzulina, Mercurialis ovata,
Microstylis monophyllos, Monotropa hypopytis ssp. hypopytis, Neotia nidus-
avis, Orchis coriophora ssp. coriophora, O. elegans, O. mascula ssp.
signifera, O. morio, O. ustulata, Pedicularis sceptrum-carolinum, Petasites

36
paradoxus, Platanthera bifolia, Polemonium coeruleum, Potentilla
neumanniana, Ranunculus circinatus, Salix aurita, Scandix pecten-veneris ssp.
pecten-veneris, Scorzonera humulis, Streptopus amplexifolius, Traunsteinera
globosa, Trollius europaeus, Typha schuttleworthii, Valeriana simplicifolia
etc.
La aceasta se adaugă unele specii ocrotite în întreaga ţară: Angelica archangelica,
Cypripedium calceolus, Taxus baccata( cult.).
Cercetări efectuate asupra macromicetelor în perioada 1960-1967 semnalau la acea
vreme existenţa unui număr de 11 specii şi două varietăţi noi pentru flora României şi un
număr de 20 specii şi o varietate pentru flora Moldovei.
O serie de cercetări floristice efectuate în perioada 1965-1971 în Depresiunea
Neamţului au identificat un număr de 62 taxoni de plante cormofite rare sau nesemnalate în
flora Moldovei la acea vreme.
Studiile şi cercetările întreprinse în zonă, centralizate de administraţia parcului în
primăvara anului 2003, au scos în evidenţă urmatoarele date referitoare la speciile de floră din
raza parcului:
• 580 specii de ciuperci;
• 57 specii licheni;
• 147 specii de muşchi;
• 1047 plante vasculare ( ceea ce reprezintă cca. 53% din flora judeţului Neamţ şi
25% din flora României). Dintre acestea, 82 specii sunt arbori şi arbuşti.
Din punct de vedere al fondului forestier compoziţia pe specii se prezintă astfel: 40%
din suprafaţă este acoperită cu fag ( Fagus sylvatica) urmat, în ordine de brad ( Abies alba )-
30%, molid ( Picea abies)-15% si gorun ( Quercus petraea )-2%.

3.3.1.2. Vegetaţia ( Comunităţi de plante )

Din punct de vedere fitogeografic, întreg teritoriul judeţului Neamţ aparţine regiunii
floristice eurosibieriene şi provinciei floristice central europene est-carpatice. După Al.
Borza ( Monografia Geografică a R.P.R. ), teritoriul judeţului Neamţ cuprinde două
circumscripţii floristice:
Circumscripţia floristică a flişului moldo-transilvan, care se întinde pe relieful carpatic
şi subcarpatic ( pe cca. 80% din suprafaţa judeţului, aici aflându-se 50% din totalul speciilor
şi subspeciilor de plante endemice din România).

37
Circumscripţia floristică a Podişului Central Moldovenesc ce cuprinde flora de pe
relieful colinar de la estul subcarpaţilor şi din Culoarul Siret-Moldova.
Cercetările fitosociologice au contribuit la identificarea a cca. 50 fitocenotaxoni care
constituie păduri şi pajişti apartinând etajului pădurilor de foioase şi de foioase în amestec cu
răşinoasele, diferenţiat în două subetaje:

Subetajul pădurilor de gorun, situat în zona subcarpaţilor şi depresionară,


reprezentat prin: Quercus dalechampii ( element mediteranean) şi Quercus pedunculiflora
( element pontic-anatolic), constituenţi ai fitocenotaxonilor;
 Cytiso-Quercetum petraeae subas. quercetosum dalechampii,
 Euonymo europaea-Carpinetum ( specia dominantă Quercus dalechampii)
 Corylo avellanae-Carpinetum subas. quercetosum pedunculiflorae ( cu
Quercus robur dominantă şi Quercus pedunculiflora subdominantă);

Subetajul fagului şi a amestecului de fag cu răşinoase, care ocupă peste 90% din
suprafaţa parcului, reprezentat prin păduri în care pe lîngă Fagus sylvatica ( element european
), participă şi Fagus orientalis ( element balcano-anatolic-caucazian) şi mai ales Fagus
taurica ( element pontic-anatolic).
Împreună cu Abies alba şi Picea abies, speciile de Fagus constituie asociaţiile:
 Pulmonario rubrae-Fagetum ( brădeto-făgete şi brădete pure),
 Leucanthemo waldsteinii-Fagetum ( brădeto-făgeto-molidete),
 Galio schultesii-Fagetum ( carpino-făgete) şi
 Symphyto cordati-Fagetum ( făgete pure ).

În lungul sectoarelor mijlocii şi superioare ale rîurilor se dezvoltă arinişuri aparţinând


asociaţiilor:
 Stellario nemorum-Alnetum glutinosae şi
 Telekio speciosae-Alnetum incanae.

Cea mai mare parte a pădurilor sunt constituite din arbori seculari, cu dimensiuni
impresionante: peste 80 cm în diametru şi peste 40 m înălţime.

Pajiştile: sunt constituite în special din asociaţiile:


 Festuco- Agrostetum capillaris
 Trifolio-Lolietum perennis

38
 Rorippo-Agrostetum stolonifere, care reprezintă o vegetaţie potenţială de bună
calitate.

Studiile fitocenologice efectuate arată existenţa următoarelor asociaţii vegetale:

Valea Nemţişorului
Au fost identificate 8 asociaţii forestiere:
 Stellario nemorum-Alnetum glutinosae Lohm. 1957

 Telekio speciosae-Alnetum incanae Coldea 1990


 Cytiso-Quercetum petreae Paucă 1941
 Euonymo europaeae-Carpinetum Chifu 1997
 Corylo Avellanae-Carpinetum Chifu 1997
 Galio schultesii-Fagetum ( Burduja et al. 1972-1973) Chifu et Stefan 1994
 Symphyto cordati-Fagetum Vida 1963
 Pulmonaria rubrae-Fagetum ( Soo 1969 ) Tauber 1987
Valea Secului
Au fost identificate 7 asociaţii vegetale forestiere:
 Hieracio rotundati-Fagetum ( Vida 1963) Touber 1987
 Pulmonario rubrae-Fagetum ( Soo 1964) Touber 1987
 Leuchantemo waldsteinii-Fagetum ( Soo 1964) Touber 1987
 Galio schultesii-Fagetum ( Burduja et al. 1972-1973) Chifu et Stefan 1994

Zăvoaie:
 Stellario nemorum-Alnetum glutinosae Lohm 1957

Pajişti:
 Festuco rubrae-Agrostetum capillaris Horv 1951
 Trifolium repenti-Lolietum perennis Krippelova 1967

Rezervaţia Codrii de Aramă


 As. Cytiso-Quercetum petraeae Paucă 1941 subas. quercetosum dalechampii
Chifu et al. 1995
 As. Pinetum silvestris-nigrae Mititelu et Al. 1989

39
Fig. 3 Rezervaţia „ Codrii de Aramă” („Parcuri nationale, naturale si rezervatii ale
Biosferei din Romania”)
Rezervaţia Pădurea de Argint
 As. Agrostio tenuis-Betuletum pendulae Remeriţă 1970
 As. Chaerophylletum aurei Oberd.1957

Rezervaţia de stejar Dumbrava


 As. Corylo avellanae-Carpinetum subas. Quercetosum pedunculiflorae Chifu
et Sârbu 2001

Pajiştile naturale din Valea Nemţişorului


 As. Calthetum laetae Krajina 1933
 As. Scirpetum sylvatici Schvik 1941
 As. Rorippo sylvestirs-Agrostetum stolonifere ( Moor 1958 ) Oberd et Mull
1961
 As. Deschampsietum caespitosae Horvatik 1930
 As. Filipedulo-Geranietum palustris W. Koch 1926

40
 As. Lolieto-Cynosuretum Tx. 1947

3.3.2. Fauna

Parte a lanţului Carpatic, zona Parcului Natural Vânători Neamţ surprinde aspectele
generale caracteristice acestei arii din punct de vedere faunistic.

Mamifere

Studiile întreprinse au relevat existenţa în cuprinsul parcului a 35 specii de mamifere,


printre care :
 ursul brun (Ursus arctos),
 lupul (Canis lupus),
 vulpea (Vulpes vulpes),
 râsul (Lynx lynx).
 pisica sălbatică (Felix sylvestris),
 jderul (Martes martes)
 hermelina (Mustela erminea)
 nevăstuica (Mustela nivalis)
 dihorul (Mustela putorius)
 veveriţa (Sciurus vulgaris)
 bursucul (Meles meles)
 ariciul (Erinaceus europaeus)
 cerbul carpatin (Cervus elaphus),
 căpriorul (Capreolus capreolus),
 mistreţul(Sus scrofa),
 iepurele de câmp (Lepus europaeus),
 pârşul (Glis glis)
 alte mamifere mici (liliac, cârtiţă, chiţcani, şoareci)
În ceea ce priveşte fauna de mamifere mici, un studiu efectuat în bazinul Cracăului
Alb a scos în evidenţă o densitate mare a speciilor de mamifere mici.
Nu se poate face referire la fauna existentă în Parcul Natural Vânători Neamţ fără a
aminti de prezenţa zimbrului. Altădată componentă a faunei sălbatice, această specie asimilată

41
în decursul timpului cu simbolul Moldovei (bourul), mai poate fi întâlnit astăzi în cadrul
rezervaţiei Dragoş Vodă.

Fig. 4 Rezervaţia de Zimbri Neamţ („Parcuri nationale, naturale si rezervatii ale Biosferei din
Romania”)
Avifauna (Păsări)

În cadrul inventarierilor efectuate în anii 2000-2002 în cuprinsul parcului au fost


evidenţiate un număr de 97 specii de păsări, multe dintre acestea strict protejate prin convenţii
internaţionale. De remarcat numărul mare de răpitoare cuibăritoare în raza parcului.
Şase specii răpitoare de zi:
 uliul porumbar Accipiter gentilis;
 uliul păsărar Accipiter nisus;
 acvila ţipătoare mică Aquila pomarina;
 şorecarul comun Buteo buteo;
 şorecarul încălţat Buteo lagopus (numai pe perioada de iarnă);
 viesparul Pernis apivorus.

42
Patru specii răpitoare de noapte:
 huhurezul mic Strix aluco;
 huhurezul mare Strix uralensis;
 cucuveaua Athene noctua;
 ciuful de pădure Asio otus.
De asemenea menţionăm existenţa în păşunile înalte şi mai greu accesibile a speciei
Crex crex (cristelul de câmp), specie vulnerabilă conform clasificării IUCN. Alte specii
identificate:
 barza neagră Ciconia nigra;
 barza albă Ciconia ciconia;
 cocoşul de munte Tetrao urogalus;
 pescăraşul albastru Alcedo athis.
Pe măsura efectuării de noi cercetări şi a consultării lucrărilor de specialitate, există
probabilitatea depistării altor specii în perioada următoare.

Amfibieni şi Reptile

În cadrul inventarierii efectuate în perioada 2000-2002 în bazinul Cracăului Alb au


fost identificate un număr de 17 specii de amfibieni, din Ordinul Anura şi Ordinul Caudata
(Fam. Salamandridae) incluzând endemismul carpatic Triturus montandoni.
Au fost menţionate trei specii de reptile, cu o concentrare mare de Vipera berus în
zona Chitele.

Ihtiofauna (Peşti)

Fauna acvatică identificată pe cursul pârâului Cracău in amonte şi în aval de satele


Mitocu Bălan şi Cracăul Negru, precum şi pe râul Ozana în amonte de oraşul Târgu Neamţ
cuprinde un număr de 7 specii, din 3 familii şi 2 ordine, amintind aici prezenţa salmonidelor
(Salmo trutta) pe Pârâul Media (lângă cabana Chitele).

Nevertebrate

În cadrul inventarierii efectuate în 2000-2002 în bazinul Cracăului Alb au fost


identificate specii de nevertebrate aparţinând la 5 încrengături, 9 clase, 22 de ordine şi 28
familii, între care 138 specii de lepidoptere. Lucrările continuă atât în scopul clasificării
materialului recoltat cât şi pentru identificarea de noi specii.

43
3.3.3. Habitate, peisaje caracterisitice şi ecositeme

Habitate forestiere

Relieful complex a influenţat structura vegetaţiei forestiere, în sensul că în zona


montană se întâlnesc arborete de brad şi fag şi amestecurile dintre ele.
În zona de deal, gorunetele predomină pe expoziţiile însorite, iar făgetele de deal pe
cele umbrite.
Pe luncile şi terasele din zona depresionară, este semnalată prezenţa stejăretelor şi a
gorunetelor.
Principalele formaţii forestiere întâlnite sunt reprezentate de brădeto-făgete, făgete
pure, amestecuri molid-brad-fag, brădete pure.
O situaţie deosebită este semnalată în Bazinul Nemţişorului. În părţile mai înalte ale
unităţii se întâlnesc arborete pure sau aproape pure de fag. La altitudini mai joase, în relieful
cu caracter depresionar, se găsesc arborete de brad şi brădeto-făgete.
80% din arboretele existente sunt clasificate din punct de vedere forestier în categoria
arboretelor natural fundamentale cu o structură apropiată de cea naturală, nealterată.
Aproximativ 50% din fondul forestier este constituit din arborete pluriene amestecate.
Merita remarcată necesitatea abordării din punct de vedere al conservării
biodiversităţii a unui tratament aparte asupra arborilor seculari şi a materiei organice moarte.
Habitatele existente la marginea masivelor forestiere se remarcă printr-o concentrare
ridicată de specii, cu un subarboret şi un strat arbustiv bine reprezentat, unde se creează
condiţiile optime de habitat pentru fauna de nevertebrate şi păsări.

Habitatele de pajişti

Pajiştile ocupă o suprafaţă de 2% din suprafaţa parcului. În general acestea se


constituie în proprietăţi ale comunelor din zonă sau adiacente parcului, fiind folosite pentru
păşunat. Potenţialul din punct de vedere al biodiversităţii este ridicat, dar există o diminuare a
calităţilor sale naturale datorită folosirii relativ intensive - suprapăşunat.
Caracterul de păşuni cu aspect împădurit (prezenţa arbuştilor şi a pâlcurilor de arbori)
conferă un potenţial ridicat pentru fauna de nevertebrate, păsări şi chiroptere (lilieci).

44
Habitatele acvatice

Sunt constituite din bazinele hidrografice ale râului Ozana şi ale pâraielor Secu,
Nemţişor şi Cracău.
Modul de alimentare al apelor este pluvio-nival moderat şi izvoare subterane cu debit
relativ redus.
Debitul înregistrează variaţii mari, în funcţie de anotimp şi cantitatea de precipitaţii.
În cursurile inferioare albiile se lărgesc dând naştere luncilor cu vegetaţie specifică.
Habitatele acvatice sunt constituite din :
- pâraie având albia de curgere constituită dintr-un substrat stâncos;
- iazuri: în cadrul Rezervaţiei “ Dragoş Vodă”, zona Chitele, M-rea Neamţ;
- zone mlăştinoase: în zona M-rea Neamt, valea Secului.

Alte tipuri de habitate

- stâncării ( în jurul Schitului Sihla);


- aşezări umane ( locuinţe, grădini, terenuri agricole).

Peisaj caracteristic şi ecosisteme

Principalele tipuri de peisaje existente in aria Parcului Natural Vânători Neamţ şi


împrejurimi sunt :
Zona forestieră a munţilor şi dealurilor înalte. Determină trăsătura caracteristică , cu
suprafeţe întinse acoperite cu păduri administrate în regimul codrului (păduri cu regenerare
prin sămânţă şi conduse până la vârste înaintate).
Pădurile domină în mod detaşat peisajul din cadrul Parcului Natural Vânători Neamţ.
Alcătuite din arborete pure sau de amestec de brad, molid şi fag realizează prin aspectul
mozaicat al culorii coronamentului un caleidoscop veritabil, de la verdele închis al
răşinoaselor întrepătruns cu verdele crud al pădurilor de foioase, specific sezonului de
vegetaţie, la galbenul şi roşul brun specific sezonului autumnal. Privită din interior, pădurea
impresionează prin arborii înalţi, zvelţi, având corona concentrată spre vârf; prezenţa
poienilor din interiorul pădurilor şi a ochiurilor deschise pentru regenerare, în care prezenţa
covorului vegetal şi a arbuştilor este mai bogată, contrastează cu uniformitatea din interiorul

45
pădurii. Zonele de lizieră, ca şi cele de contact între două tipuri de habitate, determină o notă
aparte prin concentrarea de specii existente, atât sub raportul vegetaţiei cât şi a faunei.
Păşuni şi poieni montane. În general acestea se constituie în proprietăţi ale
comunelor din zonă sau adiacente parcului fiind folosite pentru păşunat şi sunt situate spre
culmilor versanţilor ce delimitează văile; pe alocuri este prezentă vegetaţia forestieră sub
forma unor arbori izolaţi sau grupuri răzleţe.
Prezenţa lor nu este remarcată din afara parcului delimitat de o vegetaţie forestieră
abundentă. Cu aspectul unor pete de un verde mai deschis ce se intercalează cu verdele crud al
pădurilor de răşinoase, determină un mozaic coloristic ce se suprapune peste ansamblul văilor
largi cu versanţi abrupţi şi culmi domoale. Pe alocuri, pot fi întâlnite stâne, păstoritul făcând
parte din ocupaţiile tradiţionale încă practicate zonă.
Văile pâraielor. Sunt caracteristice văile largi, plate, delimitate de versanţi abrupţi
acoperiţi cu vegetaţie forestieră. Luncile pâraielor sunt largi, cu terase inundabile constituite
în păşuni şi fâneţe, precum şi vegetaţie forestieră :anin, plop, salcie, răchită.
Aşezările din zonă sunt situate de-a lungul drumurilor ce străbat văile de la obârşia
apelor şi până la vărsare. Tot în lungul acestor văi sunt situate şi mănăstirile din zonă.
Peisaje mănăstireşti. Constituite din mănăstirile împrejmuite cu garduri sau ziduri,
datând din secolul XV-XVII, adăpostind comunităţile monahale de călugări şi maici. Sunt
caracteristice turlele înalte, coloanele din piatră şi lemn, clădirile cu balcoane largi şi
împrejmuirile din gard de lemn.
Terenurile agricole. Suprafeţele joase sunt dominate de terenurile agricole
neîmprejmuite; din loc în loc se remarcă prezenţa arborilor izolaţi sau a pâlcurilor de arbori.
Contrastul cu zonele de deal şi munte împădurite adiacente este izbitor. Aspectul
monoton este întrerupt pe alocuri de prezenţa aşezărilor umane, cu sate împrăştiate de-a
lungul drumurilor sau cursurilor de ape. Lemnul este folosit preponderent ca material de
construcţii; în jurul gospodăriilor prezenţa grădinilor cu flori şi a livezilor cu pomi fructiferi
constituie un element caracteristic. Suprafeţele agricole sunt fragmentate în parcele de
dimensiuni mici, munca câmpului făcându-se preponderent manual sau cu ajutorul cailor.

3.4. Aspecte culturale, folosinţa în trecut a terenului

Cultura şi folosinţa terenului, istoric

3.4.1. Prezenţa mărturiilor arheologice şi istoric. Date istorice

46
Toponimul “ Neamţ” este de origine slavă, termenul “ nemeţi”, care înseamnă liniştit
sau tăcut, definind caracteristicile zonei şi ale râului principal ( Neamţ ). Prin traducere locală
s-a ajuns la numele prezent.
De la oraşul Neamţ, şi-a luat numele cetatea din apropiere – Cetatea Neamţ, apoi
Mănăstirea Neamţ, apoi întreaga regiune.
Oraşul Târgu Neamţ prezintă o serie de vestigii arheologice din neolitic şi din epoca
bronzului. Cele mai vechi urme de locuire s-au gasit în aşezările de la Lunca-Poiana Slatinei-
Oglinzi-Cetăţuia-Băi, aflate în preajma izvoarelor de slatină din sud-estul Culmii Pleşului.
Aici s-a găsit un important material ceramic care aparţine culturii Starcevo-Criş ( mileniul VI-
V î.Hr. ) Aceasta a fost succedată de cultura ceramicii liniare şi de cultura Precucuteni
( mileniul V-IV î. Hr ), atestată prin siturile de la Târpeşti, Lunca, Oglinzi, Topoliţa,
Davideni.
Elementele ceramicii pictate din zonă aparţin în principal civilizaţiei Cucuteni
( mileniul IV-III î.Hr.)
Zona a fost locuită şi de comunităţi ale epocii bronzului tracic ( 1800-1100 î-Hr)-
culturile Costişa şi Nouă.

3.4.2. Folosinţa trecută a terenului

Folosinţa în trecut a terenului a fost puternic influenţată de tipul de relief din zonă, de
succesiunea civilizaţiilor şi a aşezămintelor umane, precum şi de oportunităţile legate de
dispunerea geografică.
În perioada premergătoare constituirii statului feudal Moldova, pe teritoriul actualului
oraş Târgu Neamţ s-a închegat o aşezare umană importantă. Apariţia acestei aşezări a fost
favorizată de poziţionarea sa la întretăierea unor drumuri comerciale importante, care făceau
legătura între zona Moldovei şi Ardeal, localitatea căpătând în timp funcţia de târg.
În secolul al XIII-lea, saşi originari din Flandra au colonizat o parte din zonă, aducând
o seamă de meşteşuguri din care se remarcă acelea de obţinere a stofelor şi pânzeturilor,
transmise şi populaţiei autohtone, contribuind la dezvoltarea comerţului.
În secolul al XIV-lea, numărul saşilor creşte, aşezarea prosperând, situându-se pe locul
al doilea ca importanţă în zona Moldovei. În această perioadă se construiesc mori de apă, pive
pentru sumane şi dârste pentru postav, fabrici de bere, produsele de bună calitate contribuind
la dezvoltarea semnificativă a comerţului, oraşul devenind la această dată centru vamal cu

47
pecete. Principalele ocupaţii în zonă erau diversele meşteşuguri ( între care prelucrarea
lemnului ), creşterea animalelor, comerţ.
Existenţa aşezărilor umane în zona parcului este puternic influenţată de întemeierea
Cetăţii Neamţului, în prima parte a secolului XIV, urmată de construirea primelor aşezăminte
monarhale: M-rea Neamţului ridicată în perioada 1375-1391 de către Petru Muşat, M-rea
Secu ( 1602), M-rea Agapia ( 1644 ), M-rea Sihăstria ( sec. XVIII), M-rea Văratec ( sec.
XVIII).
În trecutul îndepărtat, pădurile din raza ocolului nu au fost în proprietatea unei
anumite persoane ci au constituit bunuri obşteşti, fiind utilizate în diverse scopuri ( lemn de
foc şi construcţii, păşunat, vânătoare) de către locuitorii din aşezările de pe valea Moldovei şi
a Bistriţei. Ulterior, pe măsură ce populaţia a crescut şi Moldova a căpătat o organizare
feudală, pădurile şi terenurile au devenit terenuri boiereşti, prin donaţii voievodale pentru
fapte de arme sau credinţă şi devotament faţă de unii domnitori. Aşa cum atestă toponimia
locală, în zonă au existat şi unele branişti ( în raza actualei comune Vânători Neamţ), atestând
faptul că deja cu peste cinci secole în urmă existau preocupări pentru protejarea unor resurse
naturale.
După înfiinţarea aşezămintelor de cult, acestea au primit de-a lungul timpului
importante suprafeţe de teren agricol şi pădure. În decursul timpului, robii şi servitorii care
lucrau pe moşiile mănăstireşti au întemeiat sate în imediata vecinătate a acestor domenii.
În urma secularizării averilor mănăstireşti, din perioada domnitorului Alexandru Ioan
Cuza ( 1864) şi apoi în 1983, cea mai mare parte a pădurilor a trecut în proprietatea statului,
ulterior ( 1935 şi 1938), unele mănăstiri primind spre folosinţă anumite suprafeţe de terenuri
agricole şi pădure. O parte a pădurilor a rămas în posesia contesei Blome, până în anul 1919
când şi acestea devin proprietate de stat în urma confiscării întregii averi a contesei.

3.4.3. Semnificaţie, interes

Cadrul natural deosebit al zonei şi liniştea aşezămintelor monarhale au constituit în


decursul timpului sursă de inspiraţie pentru ănsemnaţi oameni de cultură şi artă.
Amintiri şi descrieri despre zonă sunt lăsate posterităţii de către Ion Creangă, Mihai
Eminescu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Calistrat Hogaş, Veronica Micle.
Mănăstirea Agapia a fost pictată în anul 1858 de către Nicolae Grigorescu, care a
îmbinat tradiţia bizantină cu stilul neoclasic şi cu arta românească creată de geniul său artistic.

48
Sculptorul Ion Jalea a realizat statuia din bronz a Saftei Brâncoveanu, aflată în curtea
mănăstirii Văratec. În muzeul mănăstirii se află şi lucrări ale Smarandei Neculce, nepoata
cronicarului Ion Neculce.
Cetatea Neamţului, a fost stavilă în calea năvălirilor otomane, ungare sau polone,
jucând un rol crucial în istoria Moldovei.
Toponimia locurilor este de asemenea încărcată de istorie ( Săcăluşeşti- după numele
tunarilor din oastea lui Ştefan, Vânători- după numele celor ce apărau cetatea şi vânau pentru
curtea domnească.
Semnificative sunt şi denumirile date apei Moldovei, pârâul Bourul, Vârful Cornurii,
Piciorul Zimbrăriei, pârâul Bivolul, Piciorul Coarnele şi altele, strâns legate de existenţa
bourului şi a zimbrului pe aceste mleaguri.
Rol deosebit în istoria şi cultura neamului au avut şi comunităţile mănăstireşti, între
care M-rea Neamţului, considerată de către specialişti ca cea mai elocventă expresie a stilului
arhitectural moldovenesc, adăpostind totodată o bibliotecă de cca. 15000 volume, din care 549
manuscrise. Biblioteca este considerată a fi cea mai veche din ţară şi „ cea mai bogată” prin
numărul volumelor şi valoarea conţinutului lor.
În anul 1825, aici a fost tipărită pentru prima oară opera lui Dimitrie Cantemir
„ Desciptio Moldaviae”.

3.4.4. Administrare în trecut

Pădurile administrate de ocolul Târgu-Neamţ au fost în trecut proprietatea


Mănăstirilor Neamţ, Secu, Sihăstria şi Râşca. De asemeni, pădurile aflate în administraţia
Ocolului Silvic Văratec, se aflau în mare majoritate în proprietate mănăstirească.
Până în anul 1843 nu există documente referitoare la modul de gospodărire.
Din datele existente, administraţiile mănăstireţti extrăgeau cu precădere exemplarele
de răşinoase situate în locurile accesibile pentru nevoile curente. Materialul este utilizat pentru
construcţii şi draniţă. De asemenea se extrăgeau fagi pentru foc.
În anul 1843, obşteasca adunare a Moldovei votează „ Pravila pentru cruţarea
pădurilor de pe moşiile mănăstireşti şi altele” prin care obliga proprietarii de păduri să
introducă un regim raţional de exploatare. Ca urmare în anul 1853 a fost întocmit “ Planul
pădurii parchetuite”.
Prin decretul domnesc Nr. 4380 din 10 iunie 1859, administrarea acestor păduri a fost
trecută în grija statului şi anume a Ministerului Cultelor căruia îi erau subordonate
mănăstirile, fiind însă administrate mai departe de Mănăstirile Neamţ şi Secu, până în 1890

49
când după înfiinţarea Ministerului Domeniilor statul a luat în stăpânire şi administrare aceste
păduri. În anul 1935, prin “ Legea privitoare la reintegrarea Mănăstirilor Neamţ şi Secu, în
folosinţa vetrei înconjurătoare” a fost atribuit mănăstirilor terenului denumit “ Vatra
înconjurătoare”, aţa cum a fost delimitat în baza Decretului Domnesc din 1859. Statul era deci
proprietarul , iar mănăstirile uzufructuarul. Această situaţie a dăinuit până în anul 1948, când
potrivit constituţiei, toate pădurile, indiferent de proprietar, au trecut în proprietatea statului.
Primele amenajamente silvice s-au întocmit în anii 1928, 1929 şi 1931, pentru diverse
suprafeţe de pădure.
În anii care au urmat s-a realizat şi regenerarea naturală pe suprafeţe apreciabile.
În intervalul 1957-1962 s-a semnalat o afluenţă mare de turişti în zona mănăstirilor
Agapia-Vătratic, monumente istorice şi de cultură. Din aceste motive o bună parte din
arboretele din zona Agapia au fost încadrate în grupa I cu rol peisajistic în apropierea
monumentelor istorice ( 1046,6 ha ).
Din cele arătate mai înainte reiese că au existat totuşi preocupări, relativ minime, în ce
priveşte organizarea producţiei forestiere, la un nivel silvo-tehnic corespunzător acelui timp.
Preocupările au constat în întocmirea de studii de exploatare sau chiar amenajamente
destul de sumare, care prevedeau anumite reguli după care să se execute tăierile.
Exploatările ce s-au practicat în baza acelor elaborate, au fost restrânse şi au avut ca
urmare, menţinerea unui excedent apreciabil de arborete exploatabil, existent în toate unităţile
de producţie. Ele nu au fost executate pe suprafeţe prea mari în raza ocolului, deoarece nu
erau intalaţii de transport forestiere, iar distanţa până la calea ferată Suceava-Bucureşti era
destul de mare ( până la gara Paşcani). Totodată, în zonă încă nu existau fabrici de prelucrare
a lemnului care să solicite materie primă.
Trebuie menţionat că între anii 1925-1935, s-au făcut plantaţii cu molid şi cu pin pe
dealul de lângă Târgu-Neamţ ( în zona Monument ), cu scopul de a împiedica fenomenul de
eroziune declanşat.

3.4.5. Comunităţi locale


Comunităţile umane din zona parcului sunt situate în partea de est şi nord, în lungul
drumurilor naţionale şi a cursurilor de apă. Situaţia statistică existentă la nivelul comunităţilor
umane din zonă relevă următoarea situaţie la nivelul anului 2001:

Oraşul Tg. Neamţ


Suprafaţa localităţii este de 4731 ha, cu o populaţie de 25437 locuitori.

50
Din punct de vedere economic, oraşul se confruntă cu probleme dificile legate de
situaţia globală a ţării. Lipsa unor materii prime şi resurse energetice concretizate în slaba
utilizare a capacităţilor de producţie, a dus la o rată a şomajului de 25,3%.
La nivelul oraşului există un număr de 1290 agenţi economici, din care doar 548 erau
active la sfârşitul anului 2000.
Oraşul nu are un potenţial agricol foarte ridicat, însă prezintă importanţă pentru
comunele din jur prin prisma relaţiilor între forţa de muncă – resursele agricole şi lemnoase –
piaţa acestor produse.
Oferta turistică este complexă, un rol important având peisajul şi tradiţiile
etnofolclorice, precum şi patrimoniul istoric, cultural, balneo-climateric.

Modul de utilizare a terenului:


Teren arabil: 2068 ha
Fâneţe naturale: 38ha
Păşuni naturale: 972 ha
Plantaţii pomicole: 37 ha
Vii 3 ha

Comuna Vânători Neamţ


Sate componente: Vânători Neamţ, Lunca, Mănăstirea Neamţ, Nemţişor
Deţine suprafaţa de 17.743 ha şi o populaţie de 8859 locuitori.
Populaţia activă: 2957 persoane
Şomeri: 507 persoane
Număr de agenţi economici: 85
5 şcoli, o bibliotecă, 4 muzee

Modul de utilizare a terenului:


Teren arabil 1495 ha
Păşuni naturale 1223 ha
Fâneţe naturale 214 ha
Plantaţii pomicole 1419 ha
Vii Suprafeţe restrânse, în gospodării particulare

Comuna Agapia
Sate componente: Agapia, Filioara, Săcăluşeşti, Văratec
Suprafaţa: 5858 ha, cu o populaţie de 4500 locuitori.
Populaţia activă: 2600 persoane
Şomeri: 80
Agenţi economici: 16

51
4 şcoli

Modul de utilizare a terenului:


Teren arabil 1364
Păşuni naturale 783
Fâneţe naturale 145
Plantaţii pomicole 110
Vii Pe suprafeţe restrânse

Comuna Bălţăteşti
Sate componente: Bălţăteşti, Valea Seacă, Valea Arini, Ghindăoani
Suprafaţa: 5869 ha; locuitori:7309.
Populaţia activă: 4750 persoane
O bibliotecă, un muzeu, trei cămine culturale
Agenţi economici - 26

Modul de utilizare a terenului:


Teren arabil 2318 ha
Păşuni naturale 1448 ha
Fâneţe naturale 802 ha
Plantaţii pomicole 88 ha
Vii -

Comuna Crăcăoani
Sate componente: Crăcăoani (2092 locuitori), Cracăul Negru (1246 locuitori),
Magazia (689 locuitori), Mitocu Bălan (352 locuitori), Poiana Crăcăoani (95 loc)
Suprafaţa: 13479 ha. Populaţia: 4474 locuitori.
Populaţia activă: 2442 persoane

Mod de utilizare a terenului:


Teren arabil 915 ha
Păşuni naturale 1097 ha
Fâneţe naturale 1436 ha
Plantaţii pomicole 30 ha
Vii 1 ha

52
3.4.6. Alţi factori interesaţi

Factori de decizie în zonă

Pădurile deţinute de stat sunt administrate de către Regia Naţională a Pădurilor, iar
cele ale comunelor de primării, existând şi mici suprafeţe de pădure deţinute şi administrate
de mănăstiri.
Păşunile(islazurile) sunt administrate de primării, constituind proprietatea comunităţii.
Activitatea primăriilor e supervizată de Consiliile locale ale comunelor, iar a acestora
de Consiliul Judeţean Neamţ
La nivel central, ministerele cu atribuţii strâns legate sunt Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi structurile din teritoriu –
Agenţiile Locale/Regionale pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Teritorial de Regim
silvic şi Cinegetic, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Agricolă, Direcţia Sanitar
Veterinară.
Fâneţele si terenurile agricole sunt deţinute de persoane particulare.
Fondurile de vânătoare sunt proprietate de stat şi administrate de ocoalele silvice.
Referitor la turism, există în Tg. Neamţ un centru pentru promovarea turismului:

 Alte instituţii/factori interesaţi:


 Fundaţia „Speranţa”, Tg. Neamţ
 Fundaţia de dezvoltare locală „Partener” Tg. Neamţ
 Fundaţia „Pădurea de Argint”
 Fundaţia “Ştefan cel Mare”, Bălţăteşti
 Firme de exploatare şi prelucrarea lemnului
 Universităţi: Facultatea de Silvicultură Suceava, Facultatea de Biologie Iaşi,
Facultatea de Biologie Bacău, Facultatea de Geografie Iaşi.
 Instituţii de învăţământ preuniversitar
 Pensiunile agroturistice, cabane, alţi agenţi de profil

3.4.7. Folosinţa actuală a terenurilor

53
Folosinţa actuală a terenurilor şi interacţiunile ce se manifestă în cadrul acestei
secţiuni sunt reprezentate în schema alăturată.

 Păduri
 Păşuni
 Fâneţe
Gospodării
individuale

Populaţie locală(fermieri)
Păduri

Păşuni Investitori în turism

Fâneţe Turişti

Terenuri
Comunităţi (primării, consilii locale)
agricole

Zone conservate,
rezervaţii peisagistice Comunităţi monahale

Lăcaşuri de
cult

 Terenuri agricole (culturi agricole şi livezi)


 Zone conservate şi peisaj (rezervaţia de stejar „Branişte”, Pădurea de Argint,
Codrii de Aramă)
 Gospodării individuale
 Lăcaşuri de cult
Este evident că există o anumită suprapunere în ceea ce priveşte interferenţa tuturor
categoriilor de folosinţe cu segmentul antropic, de aceea s-a urmărit ordonarea aspectelor
semnificative şi scoaterea în evidenţă a acestora.

3.4.8. Starea actuală de conservare

Păduri

54
Sunt administrate conform amenajamentelor silvice. Există o serie de aspecte legate de
biodiversitate care e necesar a fi incluse în prevederile amenajamentelor. O mare parte a
pădurilor din raza parcului sunt incluse în grupa funcţională I (păduri cu rol de protecţie).
Rezervaţia de stejar „Branişte” este gospodărită doar în scop de conservare, iar în
Pădurea de Argint şi Codrii de Aramă se fac doar intervenţii de menţinere a caracteristicilor
definitorii care au dus la instituirea regimului de rezervaţie.

Păşuni

Nu există studii referitoare la păşuni (bonitate, capacitate de suport), dar informaţiile


existente nu relevă existenţa unui suprapăşunat de proporţii, deşi unele comunităţi au
insuficiente terenuri pentru păşunat.

Fâneţe ( unele împădurite ) şi fermierit de scara mica

În fâneţe se desfăşoară activităţi tradiţionale (cositul şi păşunatul după cosit cu un


număr foarte mic de animale) de către proprietarii acestora. Se extrag mici cantităţi de
material lemnos – acolo unde există – pentru activităţi gospodăreşti sub directa supraveghere
a ocoalelor silvice. Nu se folosesc îngrăşăminte chimice, iar fertilizarea se face cu
îngrăşăminte organice (gunoi de grajd). Aceste fâneţe prezintă o stare bună de conservare şi o
biodiversitate ridicată.

3.4.9. Turism şi facilităţi de recreere

Nu există studii de turism speciale pentru parc - momentan se află în derulare un


studiu în colaborare cu Facultatea de Geografie din Iaşi. Zona are însă o valoare turistică
ridicată, confirmată de numărul mare de turişti, mai ales pe timp de vară, sau în perioada unor
sărbători religioase. S-au identificat totuşi un număr de 5 tipuri de turism :

 Turism de tranzit (Tg. Neamţ – spre Suceava şi spre Poiana Largului)


 Turism pentru vizitarea mănăstirilor (M-rea Neamţ, Secu, Sihăstria, Sihla,
Agapia, Văratec, etc.)
 Agrement şi cură balneară (staţiunile Bălţăteşti şi Oglinzi)
 Agroturism
 Marea majoritate a turiştilor vizitează în principal mănăstirile şi rezervaţia de
zimbri ”Dragoş Vodă”.

55
Facilităţi

 Drumuri: densitatea reţelei de drumuri naţionale, judeţene, comunale,


forestiere permite accesul facil în toate zonele parcului.
 Poteci: există o reţea executată în principal cu elevii şi alţi voluntari din zonă.
Unele poteci necesită refacerea unor porţiuni şi a marcajului turistic. De
asemenea s-au identificat o serie de noi trasee. Spatii de campare nu există,
deşi sunt necesare. Pensiuni: există un număr de 20 pensiuni agroturistice, în
special în zona Agapia, apte a caza un număr redus de persoane (4-8); acestea
necesită însă creşterea gradului de confort.
 Staţiuni balneare: Bălţăteşti, Oglinzi.
 Hoteluri: Casa Arcaşului, Plăieşul ( Tg. Neamţ.), Oglinzi
 Rezervaţii peisagistice în scop cultural-recreativ: Codrii de Aramă, Pădurea de
Argint.
 Mănăstirile sunt obiectivele cu un important aflux de turişti. Acestea oferă
pensiune completă şi ghid de prezentare. Unele mănăstiri găzduiesc ateliere de
broderii, ţesături, covoare, carpete şi puncte de vânzare a unor obiecte cu
specific religios.

Alte obiective:
 Casa muzeu Ion Creangă
 Muzeul memorial Mihail Sadoveanu
 Casa memorială Veronica Micle
 Muzeul de istorie şi etnografie Tg. Neamţ
 Colecţia de istorie, etnografie şi artă populară Nicolae Popa
 Baza de agrement ecvestru „DUMBRAVA”

Centre etnografice:
 Humuleşti-ţesutul covoarelor
 Agapia-costume populare şi covoare
 Văratec-ateliere de covoare
 Vânători-colecţie muzeală sătească

56
3.4.10. Educaţie şi facilităţi pentru educaţie

Fiecare localitate din raza parcului deţine un anumit număr de unităţi de învăţământ de
diferite grade.
Tg. Neamţ:
 preşcolar – 237 cursanţi
 general obligatoriu (primar, gimnazial) – 2881
 cursanţi secundar superior (liceu, şcoală profesională, şcoală de ucenici) –
1792
 postliceal – 122
 personal didactic: 514
Există o şcoală pentru copii cu cerinţe educative speciale, proveniţi din familii
defavorizate. Finanţarea se face de la buget, precum şi din sponsorizări, donaţii, alte finanţări.
Există un Club al Copiilor, frecventat de 1980 copii în anul 2000.
În comuna Vânători Neamţ se află cinci şcoli, cu învăţământ primar, gimnazial şi
profesional.
Agapia - deţine un număr de patru şcoli, cu învăţământ primar şi gimnazial.
Bălţăteşti - cinci şcoli cu învăţământ primar şi gimnazial.
Crăcăoani - cinci şcoli cu învăţământ primar şi gimnazial. În ideea utilizării acestor
resurse administraţia parcului întreprinde acţiuni de implicare a elevilor şi cadrelor didactice
în activităţile complexe, cu caracter de protejare a mediului înconjurător.
Actualmente, conform unui program stabilit de comun acord cu conducerile unităţilor
de învăţământ, administraţia desfăşoară cursuri şi activităţi practice specifice. La două din
şcolile existente în comuna Vânători s-au constituit cluburi ecologice, editându-se şi un ziar
de educaţie ecologică, cu sprijin logistic din partea parcului. De asemeni, prin organizarea
unor simpozioane şi manifestări, cum sunt Ziua Europeană a Parcurilor, Ziua Mondială a
Mediului, se urmăreşte implicarea elevilor şi conştientizarea lor referitor la problemele
ecologice globale sau locale.

3.4.11. Cercetare şi facilităţi de cercetare

Parcul Natural Vânători Neamţ asigură numeroase oportunităţi şi oferă suport pentru
diverse studii ştiinţifice.

57
Până în prezent au fost demarate inventarierea florei si faunei în colaborare cu
Facultăţile de Biologie din Bacău şi Iaşi, Facultatea de Silvicultură din Suceava, Muzeul de
Ştiinţe Naturale din Bacău şi sunt în curs de desfăşurare în colaborare cu Facultatea de
Geografie din Iaşi o serie de studii complexe pe teme geologice, pedologice, hidrologice,
turism, folclor şi tradiţii, GIS . De asemenea, s-au efectuat o serie de studii şi cu specialişti
individuali din cadrul diverselor instituţii de specialitate din Cluj şi Timişoara.
Totodată există studii ale ICAS şi Societăţii Zoologice Regale din Londra privind
bonitatea terenului pentru reintroducerea zimbrului.
Alte lucrări de cercetare a florei şi faunei s-au concentrat în bazinul Nemţişorului,
bazinul Ozanei, Rezervaţia de stejar Vânători – Branişte şi Rezervaţia Naturală Pădurea de
Argint, (Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza - Iaşi).

58