CHE

De ce s-a dus Che tocmai in Bolivia

Toate datele demonstreaza ca Bolivia era teritoriul cel mai putin proprice pentru «un nou
Vietnam». Aventura se anunta sinucigasa. Cu toate acestea, Che Guevara pleaca in
Bolivia. De ce s-a dus Che Guevara acolo unde-l astepta mai mult ca sigur moartea?
Personalitatea sa rebela nu epuizeaza misterul. Jorge Castanedo, un universitar mexican,
a avut curiozitatea de a umbla prin arhivele fostei URSS, dupa prabusirea comunismului.
El a descoperit ca Fidel Castro cunostea dezastrul spre care se indrepta Guevara. Cum
Che devenise incomod pentru relatiile privilegiate ale Cubei cu URSS, punctul culminant
atingand-ul discursul de la Alger, Castro l-a lasat sa mearga in Bolivia, promitandu-i
ajutor, desi stia ca Bolivia nu era tinutul pentru «un nou Vietnam»(aici avusese loc
reforma agrara armata era bine antrenata de americani in lupta impotriva gherilei), desi
fusese informat ca Partidul Comunist Bolivian nu intentiona sa-l ajute, Castro nu l-a
prevenit. Nu se stie daca, afland aceste lucruri, Guevara ar fi ramas in Cuba, sa
imbatraneasca in privilegiile de nomenklaturist. Sigur este insa ca intrgul sau destin din
Bolivia sta sub semnul sinuciderii. Mai mult, Castro il abandoneaza. Potrivit lui Jorge
Castanedo, echipa pregatita sa-l salveze e demobilizata in ultimul moment. Fidel Castro
ar fi declarat lui Alexandr Kosighin, presedintele Consiliului de Ministri al URSS:
«Tovarasul Guevara se afla acum in Bolivia. Noi insa nu participam direct la lupta sa. Noi
sprijinim Partidul Comunist local».
Partid care, din cate se stie, ii va refuza lui Guevara orice ajutor.
In noiembrie 1966, Che ajunge in capitala boliviana, dupa ce trecuse prin Praga, Moscova
si Paris. De aici se indreapta spre regiunea forestiera Nancahuazu, pentru a forma o
scoala de gherila cu oameni veniti din toata America latina. Intreaga sa actiune e descrisa
in Jurmalul tinut zi de zi.
Che e singur. Partidul Comunist Bolivian se da deoparte.Legaturile cu Havana sunt
intrerupte. Armata boliviana e bine antrenata de americani in lupta gherilei.Un alt lucru
grav: absenta unei colaborari a localnicilor. Generalul Gary Prado, comandantul
companiei care il va captura mai tarziu pe Che, relateaza in Le Monde din 9 octombrie
1997, dicutia avuta cu eroul in sala de curs a scolii La Higuera, dupa ce Guevara fusese
prins. Gary Prado, la acea ora doar capitan, i-ar fi spus lui Che:
»As vrea sa va intreb ceva. As vrea sa aflu din gura dumneavoastra, pentru ce v-ati
aventurat intr-o asemnea actiune nebuneasca?»
«Din punctul dumneavoastra de vedere asa s-ar parea»- i-ar fi raspuns Che. Capitanul i-
ar fi replicat:»Nu, nu numai din punctul meu de vedere. Am impresia ca din start v-ati
inselat alegand Bolivia pentru aventura» ? «Revolutia nu e o aventura», i-a raspuns Che
Guevara.
«Dar ceea ce nu inteleg e faptul ca actiunile dumneavastra de aici au violata toate
regulile elementare ale strategiei de gherila.»
«A alege Bolivia a fost poate o eroare»
«Asta pentru ca voi n-ati intels situatia acestei tari. Ignorati faptul ca noi am facut
revolutia in 1952?» l-am intrebat eu
«Dar poporul e asuprit», a remarcat Che
«Ii considerati oprimati pe taranii nostrii, care v-au primit cu asemenea indiferenta si
care trateaza trupa mea intr-un mod atat de afectuos?» am spus eu
«Ignoranta in care mentineti acest popor il impiedica de a vedea ce se intampla pe
continent...Dar eliberarea lui e pe drum.»
«Ascultati-ma comandante, familia mea e de aici, din Vallegrande. Am crescut intre
aceste vai si acesti munti. Faceam kilometri pe jos pentru a merge la scoala cu fiii de
tarani. Acum i-am reintalnit pe prietenii mei din copilarie, si toti sunt dispusi sa ne ajute.
Si aceste legaturi sunt mai puternice decat ideile pe care le-ati adus de aiurea.»
»Trebuie sa va dati seama ? a spus atunci Che ? ca noi, toti latino-americanii, am dus o
lupta continentala care va face sa curga mult sange; dar razboiul de eliberare contra
imperialismului este de neoprit. Aici in Bolivia, ca si in Columbia sau Venezuela si in
America Centrala.

Profesorul de gherila
Mai grav decat toate: grupul e unul de naivi. Jurnalul ni-l surprinde pe Guevara nu atat in
ipostaza de comandant al unor eroi, cat mai ales in cea de profesor al unor elevi natangi,
plecati parca intr-o excursie didactica.
La 1 martie 1967, Guevara noteaza: «Seara, am fost informat ca Polo nu s-a putut
stapani si a baut cutia de lapte. Ca si Eusebio, de altfel, care a mancat si cutia de
sardine».
Asemenea unui profesor, Guevara hotaraste sa-i pedepseasca:
«Ca sanctiune, ei nu vor mai avea aceste lucruri la meniu»
Camarazii lui Guevara isi risca viata pe altarul Revolutiei. Stau la panda prin desisuri
pentru a sfarteca soldatii trimisi in urmarirea lor. Isi croiesc drum, aruncand grenade si
tragand, catre cucerirea Puterii prin revolta armata. Totusi, Il Comandante ii aduna din
cand in cand si isi urecheaza pentru boroboatele lor copilaresti. Iata ce scrie el in Jurnal
pe 14 mai 1967:
«Inainte de a pleca (dintr-un loc de popas n.n) am reunit toti oamenii si le-am facut
observatii despre problemele cu care ne confruntam; esentialmente cele privind hrana; l-
am criticat pe Benigo pentru ca a mancat o cutie de conserve si n-a vrut s-o recunoasca».
Sunt intamplatoare astfel de momente, stupefiante daca ne gandim ca acesti infulecatori
de conserve pe furis tineau pagina intai a marilor cotidiane ca fiorosi luptatori? Fireste ca
nu. Ernesto Che Guevara nu e numai lider. E si un profesor de gherila. Conducera
operatiunilor e insotita de o apriga munca de educare a grupului pentru a deveni o
unitate de lupta. De aceea, Comandantul acorda o atentie deosebita ipostazei sale de
Indrumator. Cativa membrii ai grupului s-au intors dintr-o misiune. Guevara le face o
critica severa urmata de sanctiuni:
«...Anicito si Luis au fost gasiti dormind in postul de garda. Au fost pedepsiti ca, timp de
sapte zile, sa fie retrogradati ca ajutor de bucatar si sa nu manance porc, nici fript, nici
prajit...».
Lectiile vizeaza nu numai stapanirea de sine. Multe miscari in teren sunt supuse de lider
unor mustrari minutioase, veritabile invataminte pentru viitor:
«Seara, am explicat erorile operatiei:
1. campare prost situata;
2. proasta utilizare a timpului, ceea ce a permis sa se traga asupra noastra;
3. incredere excesiva, care a facut ca Ricardo sa fie ranit, asa cum a fost ranit si Raul
cand i-a sarit in ajutor;
4. lipsa de decizie in a recupera tot materialul».
Pedagogia lui Che Guevara se extinde si asupra bastinasilor. Cum pune mana pe ei,
revolutionarul le arde o lectie de invatamant politico-ideologic:
«Seara, Inti a organizat o reuniune intr-o sala de clasa (primul si al doilea an de studiu),
unde a explicat unu grup de tarani, uluiti si tacuti, telurile revolutiei noastre. Institutorul
a fost singurul care a intervenit pentru a intreba daca noi ne batem si in sate. E un
amestec de taran viclean instruit, cu o naivitate de copil. A pus o multime de intrebari
privind socialismul».
Guevara impinge pedagogia pana la absurdul de a explica soldatilor (trimisi sa-l omoare)
luati prizonieri, inainte de a-i pune in libertate, «idealurile miscarii noastre».

Un moment de tragedie antica

In asemenea imprejurari nu esecul aventurii lui Che trebuie sa ne mire, ci supravietuirea
grupului timp de un an aproape. Lipsit de sprijinul localnicilor, tradat de Castro,
inconjurat de niste novici, era normal ca eroul sa fie, in Bolivia, nu un luptator, ci un
condamnat la moarte sigura. Caderea in mainile armatei boliviene era inevitabila. La
finele lui septembrie 1967, grupul lui Che, ud, murdar, sfarsit de foame e inconjurat in
rapa Churo, in apropierea satului la Higuera, intre Rio Grande si oraselul Valegrande. In
volumul «Companero: Viata si moartea lui Che Guevara», Jorge G. Castanedo descrie
capturarea lui Che Guevara, moment amintind de o tragedie antica:
«In noaptea de 7 octombrie, 17 oameni s-au strecurat de-alungul trecatorii Churo. Un
cultivator de cartofi de pe malul raului a observat o banda de naluci barbosi si epuizati,
carand arme si rucsacuri. N-a avut nici o indoiala. Erau luptatorii de gherila. Si-a trimis
fiul la postul militar comandat de capitanul Gary Prado, la cateva mile departare. Militarul
a pus la cale imediat o ambuscada ca la carte, cu oameni plasati la intrarea si iesirea din
rapa, si un post de comando sus, pe deal.
Ultima batalie a lui Che tocmai incepea.
Guevara daduse si el instructiunile de lupta, desi nu era absolut sigur ca armata
descoperise prezenta grupului sau. Si-a impartit plutonul in cateva grupe mai mici,
fiecare cu ordinul de a cerceta golfuletele stramte de deasupra lor, pentru a stabili daca
era o cale de iesire din rapa. In timp ce rasarea soarele, luptatorii Benigno si Pacho isi
dadura seama ca erau deja zeci de soldati pe malul de deasupra lor. Che avea de ales
intre doua solutii: sa se retraga din fundul prapastiei si sa spere ca soldatii nu-l vor
descoperi, sau sa stea linistit pana la caderea noptii, in asa fel incat armata sa nu-i
depisteze grupul. A ales a doua varianta. Si-a plasat oamenii intr-un perimetru de
aparare, in cazul ca trupele ii descopera. In jurul orei 1.30, pe 8 octombrie, avanpostul
sau de la gura prapastiei a fost lovit de focul armatei. Pozitiile celorlalte grupe de rebeli
erau izolate unele de altele.
Brusc, doua avioane cu reactie si un elicopter au survolat zona, dar nu au bombardat
dealurile. Grupul lui Che, format din sapte luptatori, a icercat sa se retraga in prapastie;
nu ar fi putut sa faca fata multa vreme focului armatei. Armata se confrunta cu o
problema insolubila. In Bolivia nu exista pedeapsa cu moartea si, teoretic, nici o
inchisoare foarte sigura unde Guevara sa poata ispasi o condamnare indelungata. Gandul
unui proces le dadea fiori pe sira spinarii presedintelui Barrientos si Comandantului
general al Fortelor Armate, Juan Jos 頔 orres. Daca tara si guvernul fusesera supuse unei
nesfarsite presiuni si condamnari internationale pentru judecarea lui Regis Debray, un
scriitor francez si trimis cubanez, prins de bolivieni dupa ce acesta a parasit tabara lui
Guevara, ce fel de protest si campanie ar fi putut sa izbucneasaca in favoarea lui Che
Guevara, faimosul si eroicul comandant de gherila?! Che in inchisoare, oriunde in Bolivia,
ar fi reprezentat o enorma tentativa pentru comandourile din Cuba, atat ca sa incerce sa
il elibere, cat sa forteze un schimb de ostateci luati in alta parte.
Sa-l ofere americanilor si sa-i lase pe acestia sa-l duca cu avionul in Panama pentru a fi
interogat era iarasi inacceptabil. Traditia nationalista a militarilor nu ar fi permis aceasta;
pe deasupra guvernul ar fi confirmat astfel tot ceea ce cubanezii si altii sustinusera: lupta
impotriva insurgentilor nu era nimic altceva decat o forma de gheata a
interventionalismului american in Bolivia.
Toate marturiile si relatarile demne de incredere sugereaza ca, in mod deliberat si
unanim, autoritatile boliviene au hotarat ca Guevara trebuie omorat cat mai repede cu
putinta.
Ordinul pleca din La Paz in cursul diminetii, a fost primit in La Higuera, unde Zenteno a
angajat un grup de soldati pentru a-l duce la indeplinire. Dupa o sedinta de fotografii,
soldatii au tras la sorti si responsabilitatea asasinarii a cazut pe locotenentul Mario T 鲡 n.
El trebuia sa il omoare pe omul neingrijit, fara vlaga, deprimat, dar nu sfidator, care
zacea pe podeaua scolii din La Higuera. Dupa cateva inceputuri ratate, dupa cateva
inghitituri de scotch si invocarile lui Che de a continua, T 鲡 n a tras jumatate de duzina de
gloante in pieptul lui Guevara. Unul dintre ele i-a strapuns inima si l-a ucis pe loc.
Ultimele sale cuvinte, potrivit colonelului Arnaldo Saucedo Parada, seful serviciului de
informatii al diviziei a 8-a, si omul responsabil cu predarea raportului oficial asupra
ultimelor momente ale lui Che, au fost: «Stiam ca ma veti impusca. Nu trebuia sa fiu prins
viu. Spuneti lui Fidel ca aceasta infrangere nu inseamna sfarsitul revolutiei, si ca ea va
triumfa in alta parte. Spuneti-i Aleidei (sotia lui Che) sa uite toate astea, sa se
recasatoreasca si sa fie fericita; si sa-i tina pe copii la scoala. Cereti-le soldatilor sa
tinteasca bine».

Imaginea lui Isus. Blestemul lui Che

Corpul neinsufletit al lui Che Guevara e legat de trenul de aterizare al elicopterului si dus
la spitalul din Villegrande, «Nuestra Senor de Malta». Pentru a dovedi ca eroul murise
de-adevaratelea, guvernul bolivian da dispozitie sa fie fotografiat. Imaginea face
inconjorul lumii. Numai ca viata le-a jucat o festa adversarilor lui Guevara. Imaginea
eroului in cuva spalatoriei aminteste izbitor de cea lui Hristos. In filmul lui Zefirelli, «
Isus din Nazaret» , un personaj, Zerah, sopteste in momentul in care descopera
mormantul gol: «Acum incepe totul». Daca americanii ar fi avut un Zerah, acesta ar fi
spus la fel, avand in mana fotografia lui Che mort. Daca l-ar fi lasat sa traiasca, mitul n-ar
fi fost posibil. Sfarsitu sau tragic ? caderea in capcana, taierea mainilor, corpul costeliv,
privirea senina ? trimit la imaginea lui Hristos pe cruce. Mort astfel, Guevara devine mai
primejdios decat daca ar fi fost eliberat si chiar lasat sa lupte.
Suntem totusi in America Latina. Spatiu al intamplarilor reale, dar miraculoase, de tip
marquezian. Jurnalistul bolivian Ted Cordova Claure a avut curiozitatea de a urmari
destinul celor implicati in prinderea si moartea lui Che Guevara. Si a constatat ca asasinii
si-au primit pedeapsa. Astfel, el a putut scrie despre: «blestemul lui Che». Mario T 鲡 n se
va sinucide un an mai tarziu. Generalul Ren 頂 arrientos, presedintele Boliviei, moare in
1969, ars de viu intr-un accident de elicopter, a carui cauza nu a fost niciodata elucidata.
Generalul Alfredo Ovando, care ii succede lui Barrientos, isi vede fiul mai mare murind
intr-un accident de avion , cade prada depresiunii nervoase, pierde gustul puterii si
moare in 1982. Generalul Juan Jos 頔 orres era seful Statului Major in momentul capturarii
lui Che, si se spune ca vocea lui a fost determinanta pentru a decide lichidarea celebrului
luptator, Torres conduce un guvern de extrema stanga in 1971, inainte de a fi alungat de
catre Banzer. In 1976 este asasinat la Buenos Aires, in epoca sangeroasa a generalului ?
presedinte Jorge Videla. Comandantul celei de-a 8-a Divizii de la Santa Cruz, colonelul
Joaquin Zenteno (promovat general si apoi ambasador in Franta) este asasinat in plinsa
strada, la Paris, in 1976 de un pretins «comando Che Guevara» ? care nu a existat
niciodata. Ancheta a inclinat catre o reglare de conturi intre militarii bolvieni, colonelul
Robert Quintanilla ? cel care a vrut sa taie capul lui Guevara ? a fost asasinat in biroul sau
de consul al Boliviei la Hamburg, in 1971.
Locotenent-colonelul Andr 鳠 Selich, autorul prezumtiv al zdrobirii fizice a cadavrului, a
fost, se spune, batut mortal in 1973, in La Paz. Capitanul Gary Prado, comandantul
companiei care l-a capturat pe Che, a primit in 1972, un glont in rinichi, care l-a constrans
de atunci sa circule in fotoliu rulant.
Misterul mormantului
Legenda e sporita si de misterul care va ascunde mult timp locul ingroparii lui Che
Guevara. La inceput circula versiunea capitanului Gary Prado, cel care l-a capturat pe
erou. Corpul ar fi fost incinerat si cenusa risipita. In octombrie 1995, un general bolivian
in retragere, Mario Vragas Salinos se confeseaza unor jurnalisti. Tanar ofiter in 1967,
primise ordininul sa-l ingroape pe Guevara, alaturi de cinci tovarasi, la cativa metri de
pista aerodromului din Villegrande. Guvernul bolivian constituie o comisie de ancheta
care, sprijinita de antropologi argentinieni, specializati in cautarea si depistarea
cadavrelor din timpul dictaturii, porneste in cercetare. Marturiile locuitorilor confirma
teza generala. Dupa mai multe luni de cautare, cadavrele celor cinci sunt descoperite si
deshumate. Cel al lui Che Guevara nu e printre ele. Cautarile sunt intrerupte. Sunt reluate
insa la inceputul lui 1997 de o echipa de specialisti cubanezi si argentinieni. La 7 iulie
1997, lovitura de teatru! Se descopera, tot langa pista aerodromului, o groapa comuna, in
care cadavrul numarul doi este cel al lui Che Guevara. Expertizele nu lasa loc nici unei
indoieli. Osemintele sunt transportate la spitalul din Santa Cruz. Invelite in celebra vesta
de revolutionar, ele sunt duse la Havana cu un avion al companiei cubaneze . La
ceremonia de primire, organizata pe aeroportul de la baza militara San Antonio, participa
Fidel Castro, vaduva si copii lui Guevara. Dupa ce au fost depuse provizoriu la Ministerul
Apararii, osemintele isi gasesc locul de veci in mausoleul special ridicat la Santa Clara,
locul unde Che a repurtat victoria decisiva asupra lui Batista.
Simbolul revoltatului absolute
Tragica moarte il mitizeaza. Devine simbolul revoltatului absolut. Cea dintai explozie a
mitului are loc in 1968. Tinerii protestatari de la Paris merg in randuri stranse pe strazile
capitalei strigand: «Che, Che Guevara!«. Acelasi slogan e folosit de studentii americani
impotriva razboiului din Vietnam. De ce s-a petrecut asa? Raspunsul e simplu. Che
Guevara era penrtu ei simbolul a ceea ce Marcuse numea estabilisment. Eroul plecase in
Bolivia si in semn de protest impotriva ordinei existente. A ordinei birocratice din Cuba. A
ordinei planetare, sub semnul careia cele doua superputeri ? SUA si URSS ? sacrificau
popoarele lumii a treia, intelegandu-se in culise. Ordinea stabilita, mic-burgheza , din
Franta si din alte tari din Vest, impotriva careia se ridicau tinerii in 1968.
Mai dificil e raspunsul la intrebarea despre supravietuirea mitului dupa prabusirea
comunismului. In Cuba el isi gaseste explicatia. Castro il foloseste pentru a-si salva
tendintele liberaliste. Reinvierea mitului isi are justificarea si in America Latina,
Saptamanalul Le Nouvel Observateur din 2-8 octombrie 1997 a ealizat o ampla ancheta in
tarile continentului: Bolivia, Mexic, Brazilia, Chile, Argrntina. Concluziile nu sunt
surprinzatoare. Desi in mai toate din aceste tari, loviturile de stat militare au fost
inlocuite cu alegeri libere, desi peste tot infloreste economia de piata, situatia este
aceeasi ca pe vremea aventurii lui Che in Bolivia: inegalitatile sociale sunt la fel de mari,
alegerile sunt trucate, democratia e o simpla fatada. Lucru semnificativ, satul La Higuera,
unde Che a fost asasinat, era dupa 30 de ani, tot fara electricitate. Un alt saptamnal de
prestigiu, L?Expres, a realizat in numarul din 26 decembrie 1996 ? ianuarie 1997,
ampla.......: «Copii lui Che se intorc» . Teza fundamentala a articolului
in.America..........inegalitatile, coruptia si birocratia insotesc «revolutia liberala». De
aceea, gherilos au sanse sa se intoarca.

Un erou tradat
Cum se explica fenomenul la nivel planetar ? Mai intai prin revelatiile de dupa prabusirea
comunismului. Disparitia URSS a descuiat arhivele. La randu-i, a permis accesul la
numeroase documente considerate pana in 1989 «strict interzise». Iscoditorii acestora
au avut posibilitatea de a-si adanci o banuiala: tragicul sfarsit al lui Che Guevara a fost
rezultatul unei tradari. Atat din partea Cubei, cat si din partea URSS. Eroul a aparut ca
victima tragica a mismasurilor planetare, a targului dintre cele doua superputeri pentru a
inlatura un om ce refuza compromisul politicianist. Explozia mitului s-a transformat intr-o
contrazicere a propagandei oficiale comuniste din Cuba si din Uniunea Sovietica. Si-a
spus cuvantul efortul post comunist de a descoperi adevaruri acolo unde oficialitatile le
ascundeau. Efortul de a trece dincolo de frazeologia bolsevica.
S-a produs astfel un proces opus celui strabatut de Lenin, Stalin, Mao. Cercetatorii au
pornit o operatiune inverse. Daca in cazul unor statui in viata eliberarea arhivelor a dus la
demitizare, in cazul lui Che Guevara aceasta operatiune a sporit mitizarea.
Un Che in fiecare din noi
Un alt raspuns trimite la psihologia general umana. Destinul lui Che nu face decat sa
fascineze oamenii obisnuiti. In tot ce a facut Guevara e ceva de personaj de film de
avebturi romantice. In fiecare din noi salasluieste, ca un iepure pitit intre maracini,
nostalgia dupa altceva decat viata banala pe care o ducem. Am vrea sa fim altfel sin u
putem. Am vrea sa ne aventuram pe oceane involburate. Am vrea sa cadem cu arma in
mana sub rafalele unei armate de o mie de ori mai puternice si mai crude decat noi. Am
vrea sa lasam cafeaua de dimineata, ziarul citit din rutina, familia ce trebuie intretinuta,
slujba ce trebuie pastrata, si s-o luam razna. Cum n-avem taria unei astfel de rupturi
dramatice, visam la o alta viata. Si cand intalnim un semen de-al nostru, precum Che
Guevara, in stare sa isi biruie astmul pentru a deveni un sportiv de performanta, in stare
sa lase totul ? functiile, privilegiile ? dupa care se zdrentuieste de-a lungul si de-a latul
Cubei pentru a cuceri Puterea, si sa plece in Bolivia pentru a muri, suntem sedusi.
In fiecare din noi sta o aspiratie dupa revolutionrul Che. Pentru ca in fiecare e o bucatica
ascunsa din romantismul universal. Lungul drum al lui Che Guevara spre Havana, brusca
parasire a unei vieti comode, ratacirea sinucigasa prin muntii Bolivieni , caderea lui in
mainile armatei in rapa Churo, asasinarea brutala, taierea mainilor si trimiterea lor la
Washington, spre identificare, expunerea publica a cadavrului, ingroparea misterioasa,
descoperirea osemintelor dupa 30 de ani ? toate acestea ? par secvente dintr-un film. Nu
e insa vorba de o creatie imaginara. E vorba de realitate. Si atunci ramane explicabil
cultul lui Che. Ramane explicabila ceea ce specialistii numesc Chemania: fenomen in care
intra sangeroasa exploatare comerciala a lui Che Guevara, dar si nostalgia dupa exemplul
acestui erou.
Nostalgie dupa comunistul dintai
O alta explicatie poate fi punctul de plecare al unei explorari a lumii postcomuniste in
adancimile sale de psihologie colectiva, acolo unde stau, doar incoltite, tendinte de vor
razbate in exterior la un moment dat. Sunt simple crampeie de stari sufletesti, de simple
impulsuri, multe dintre ele fara sa fi ajuns in planul constiintei. Incetul cu incetul ele se
vor intari, vor deveni unde seismice si, ajungand afara, vor crea fenomene la care nimeni
nu se gandeste azi. Mitul comunistului Che Guevara a sporit tocmai datorita caderii
comunismului. Odata cu acest moment istoric, intregii lumi, atat in Est cat si in Vest, i s-a
dezvaluit adevarata fata a bolsevicilor ajunsi la putere. Documentele scoase din arhive,
marturiile unor inalti demnitari au pus in fata lumii adevarata imagine a nomenklaturii. In
timp ce propovaduia egalitatea, fraternitatea, intransigenta morala, sacrificiul pentru o
idee, comunistii parveniti la Putere duceau o viata putreda moraliceste. Se bucurau de
privilegiile refuzate celor pe care incercau sa-i indoctrineze cu egalitatea si saracia.
Palavrageau de austeritate in timp ce beneficiau de vile, de masini de lux, de calatorii in
strainatate, de chiolhanuri libidinoase. Cereau celorlalti intransigenta taioasa, sacrificiu
pentru o idee, in timp ce ei se intreceau pe culoarele Comitetelor Centrale, in intrigi de
doborare reciproca. Tineau discursuri violente impotriva imburghezirii, in timp ce ei
duceau o viata de burghezi. Cati dintre ei ar fi fost in stare, asemeni lui Che, sa renunte la
functii, la privilegii si sa plece in Bolivia pentru a crea acolo « un nou Vietnam» ? Fata de
acesti nomenklaturisti putrezi moraliceste si politiceneste, fata de acesti luptatori doar cu
gura, Che Guevara a aparut drept adevaratul luptator pentru utopia care a leganat
visurile omenirii timp de sapte decenii. El a fost singurul comunist adevarat . Pentru ca, in
punctul sau initial, comunismul a cerut credinta pana la sacrificiu. Contrar
anticomunismului primitiv, comunismul a raspuns unor nevoi umane: de egalitate si
fraternitate, de sacrificiu pentru un ideal. Transpusa in practica, utopia s-a dovedit
catastrofala. Nu pentru ca nu a adus cu sine prosperitatea dovedindu-se inferioara
capitalismului, ci pentru ca sfintii sai initiali au facut chelie si burta.
Mitul lui Che Guevara ne dovedeste ca elementele initiale ale utopiei comuniste nu au
disparut din constiinta colectiva odata cu prabusirea socialismului real. Ele au ramas
acolo, in adancuri, asteptand ocazia de a se transforma intr-o noua miscare de
transpunere in practica a utopiei.
Nostalgia dupa Che Guevara e astfel un semnal de alarma pentru capitalismul triumfator
de pe planeta. Se insala amarnic cei care cred ca ruinarea socialismului real inseamna si
spulberarea comunismului din fiecare din noi. Daca in aroganta si inconstienta sa,
capitalismul nu va tine cont de aceasta realitate, mai devreme sau mai tarziu se va
confrunta cu fenomenul Che Guevara. Din acest punct de vedere, Estul e un teren
favorabil nasterii si propagarii guevarismului. Deocamdata oamenii din Est alearga in
cursa turbata a capitalismului salbatic. Nimeni nu se ridica impotriva adancirii inegalitatii,
a extinderii topismului celor imbogfatiti peste noapte, impotriva umilirii omului cinstit si
harnic. Pe acest fond, o revolta e imposibila. Pe masura ce capitalismul se dezvolta,
ingrasand oligarhia, mai mult ca sigur va creste o generatie de guevaristi. De fii de mici si
mari burghezi, tineri cultivati, unii chiar plapanzi, asemeni lui Che Guevara, dar care nu
vor suferi mizeria celor multi si cancerul moral al celor putini, inclusiv al parintilor lor. Si
asemenea asmaticului Ernesto, fiii de oameni pricopsiti avand in fata o viata stralucita, se
vor angaja in lupta impotriva sistemului.

Nevoia de utopie
Un spectaculos raspuns ni-l da insa Francois Maspero, cel care a cultivat mitul lui Che.
Intr-unul din numerele dedicate de presa franceza aniversarii a 30 de ani de la moartea
lui Guevara (Le Monde din 9 octombrie 1997) Francois Maspero publica eseul «El ii
stingherea pe toti». Prabusirea comunismului a adus cu sine dominarea planetei de catre
pragmatismul tipic economiei de piata. In Est, ca si in Vest, totul se judeca in termenii
eficientei. Sfarsitul socialismului real a dat posibilitatea multora de a proclama sfarsitul
tuturor credintelor. Individul ? spune noua teorie stapana a planetei ? vrea prosperitate,
vrea mai multe frigidere, mai multe automobile, mai multi bani. Credinta nu isi mai
gaseste locul. Nimic mai fals decat aceasta teorie. De mii de ani, oamenii simt nevoia sa
lupte de dragul a ceva. Pentru cei de azi Che Guevara e omul care si-a permis sa arda
pentru un ideal.
Spectaculoasa amploarea luata de mitul sau dupa 1989 ne confirma nevoia de a crede in
ceva, de a te pune in slujba unui vis. O nevoie care a supravietuit comunismului. Desigur,
oamenii vor sa traiasca mai bine. Ei vor insa sa li se ofere nu numai bunastare ci si
credinta. Fara in credinta ceva, sufletul rataceste deznadajduit prin magazinele giftuite,
prin vile uriase, printr-o lume in care natura devine pe zi ce trece obiect de exploatare
turistica. Che Guevara e simbolul omului care a crezut in ceva. Al fanatismului. Bolsevic,
islamist, catholic.

Seductia exercitata de destinul lui Che o aminteste pe cea la care ne supune destinul lui
Hristos. Fara sa isi dea seama, in plin neoliberalism, in plina economie de piata, in plin
politicianism, oamenii tanjesc dupa fanatismul unui ideal. Deocamdata, aceasta tanjire
isis gaseste expresia in mitul Che Guevara. Mai devreme sau mai tarziu, ea va lua forma
concreata a transformaii intr-o miscare reala: morala, religioasa, politica.
Spectaculoasa resurectie a mitului guevarist ne confirma ca nu asistam azi, dupa cum
spun unii ? la sfarsitul utopiilor. Dimpotriva, cerd ca acum, la inceput de mileniu, se
pregateste in adancurile constiintei colective o noua utopie. «