Taratele de grau Folosite de sute de ani, sunt un tratament ieftin si eficient, .

pentru o multime de boli Ieftine si la indemana oricui, taratele de grau sunt unul dintre cele mai importante "medicamente" ale naturii, cu rezultate uimitoare intr-o multime de boli. Cea mai importanta parte a bobului de grau se afla in invelisul lui, care se regaseste integral in tarate, dar nu si in faina cernuta pe care o consumam. In urma cercetarilor de laborator, s-a stabilit ca cerealele integrale si inclusiv taratele din grau contin inhibitori de proteaze si antioxidanti care au un rol foarte important in inactivarea substantelor carcinogene. Un regim alimentar bazat pe cereale integrale, asociat medicatiei clasice, ajuta l a vindecarea cancerului. Dar lista afectiunilor in care se recomanda administrarea taratelor de grau este mult mai mare, ele avand proprietatea de a readuce echilibrul organismului, atunci cand acesta este dereglat. Taratele se macina, foarte fin, cu rasnita de cafea. Este indicat sa nu se puna in alimente care au temperaturi mai mari ca temperatura corpului. Se pot lua cu apa, lapte, ceai, inainte de mese sau dupa mese, in orice perioada a zilei, de preferinta in 5-6 prize pe zi. Taratele au mare eficienta si in curele de slabire, avand in vedere ca ele duc la scaderea colesterolului si a depunerii de grasimi. Totul depinde de cantitatea de tarate care se administreaza. Cu cat consumam mai multe, cu atat este mai rapida cura de slabire si rezultatele sunt mai vizibile. Proprietati medicinale Foarte bogate in grupul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9), in aminoacizi si minerale (sodiu, potasiu, magneziu, calciu etc.), taratele de grau au numeroase proprietati medicinale: regleaza digestia, sunt emoliente, in special pentru stomac si intestine, laxative, nutritive, reconfortante, remineralizante, tonic general. Se indica in urmatoarele afectiuni: demineralizare, afectiuni endocrine (regleaza glandele datorita continutului mare in minerale, aminoacizi si vitamine), afectiuni ale ovarelor, afectiunile prostatei, ale sanilor, adenopatii, anemie, cancer, dermatoze diferite, diabet zaharat, epilepsie, obezitate, afectiuni neuro-musculare, afectiuni neurologice, afectiuni ale sistemului neuro-vegetativ, afectiuni cardiace, ateroscleroza (se ia si usturoi zilnic), afectiuni digestive, ale ficatului, colita, constipatie cronica, dispepsie, dureri epigastrice, hemoroizi, meteorism, adenom de prostata, fibrom uterin, impotenta sexuala, prostatita, sterilitate, afectiuni renale, cistita, retentie urinara, laringita, rahitism, depresie nervoasa, nevroze, psihastenie, sarcina, tumori cu diferite localizari, reumatism, afectiuni degenerative, convalescenta, majoritatea afectiunilor care sunt denumite cu "hipo" sau "hiper", pentru ca taratele contribuie la reglarea intregului organism. Preparate din tarate de grau

Cea mai sanatoasa parte a bobului de grau se afla in coaja, care se indeparteaza cand se fabrica faina Inainte de a fi consumate, e bine ca taratele sa fie cat mai fin maruntite, pentru a fi asimilate mai usor de organism. Pentru aceasta, se vor macina din nou, cu ajutorul rasnitei de cafea. Pulberea de tarate - se adauga cate 1-2 linguri la mancare, de 3-5 ori pe zi. S-a demonstrat ca taratele de grau contin substante care fac digestia rapida si usoara. Luati tarate praf, in ciorbe, ceai sau orice alt lichid, principalul este sa nu aiba temperaturi mai mari de 40 grade, ca sa nu distruga vitaminele si enzimele pe care le contin. Apa de tarate (mai putin eficienta la obezitate, dar utila pentru anemii si boli nervoase). Se pun 3-4 linguri de tarate intr-un litru de apa si se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara. Se consuma in locul apei, fiind mult imbogatita cu vitaminele din complexul B. Si ajuta mai ales pe cei care au probleme cu stresul sau au anumite dereglari la nivelul creierului. Este recomandata si celor care doresc sa-si imbunatateasca memoria sau se afla in fata unor examene. Persoanele varstnice care au avut sau au suferinte cronice prelungite pot sa foloseasca permanent aceasta apa. (Pentru a fi mai gustoasa si mai bogata in vitamine, in apa se pot adauga suc de lamaie si miere.) Exceptie fac diabeticii si alergicii la cele doua alimente. Important de stiut: mierea trebuie folosita cat mai proaspat scoasa din stup. Cu cat distanta dintre extragerea din stup si folosire este mai mare, cu atat mai mult scad efectele medicinale. Este bine ca oamenii sanatosi sa consume tarate, cel putin 1 lingurita de trei ori pe zi, taratele contribuind in toate cazurile la mentinerea unui echilibru corect al organismului. Tarate amestecate cu prafuri din plante medicinale - se pun la 1 litru de apa 4-8 lingurite de praf de plante medicinale. Se lasa apoi timp de 8-12 ore, eventual de seara pana dimineata, si apoi se strecoara prin tifon. Se adauga 2-3 lingurite de pulbere de tarate si se consuma zilnic, cel putin 30 de zile, apoi se face o pauza de 7 zile, dupa care se poate relua acest tratament. Cei care nu au diabet zaharat, alergie sau obezitate pot sa adauge miere si lamaie dupa gust, obtinand in acest fel un suc foarte placut la gust si sanatos. Cateva sugestii: de exemplu, daca aveti o dereglare glandulara - puneti 4 lingurite de praf de obligeana (Acorus calamus); aveti o afectiune neurologica, cu nervi si agitatie mare, puneti 4 lingurite de radacina de ciubotica-cucului (Primula officinalis); anumite infectii: 4-8 lingurite de praf de cimbru (Saturneja hortensis) sau flori de galbenele (Calendula officinalis); afectiuni cardiace sau venoase - 4 lingurite de vasc (Viscum album); lipsa poftei de mancare - 3-4 lingurite de praf de tintaura (Centaurium umbellatum); afectiuni renale - 4 lingurite de osul-iepurelui (Ononis spinosa); afectiuni pancreatice - 4 lingurite de seminte macinate de schinduf (Trigonela foenum graecum); afectiuni ale ficatului - 4-8 lingurite de anghinare (Cynara scolymus); anemie, slabiciune - 4-8 lingurite de fructe macinate de catina (Tamarix ramosissima) sau coacaz negru (Ribes nigrum) sau macese (Rosa canina); diabet sau afectiuni digestive cu diaree - 4-8 lingurite de afine; cancer - 4-8 lingurite de fructe de coacaz negru (Ribes nigrum) si 2 lingurite de coaja de ulm (Ulmus campestre); obezitate - 4-8 lingurite de fructe de soc (Sambucus nigra) etc. Metoda se aplica si cu alte plante medicinale, in functie de

cand se poate strecura. care se poate lua in completarea altor tratamente mult mai costisitoare. Se lasa sa se raceasca. Se lasa de seara pana dimineata. Se agita bine inainte de a se administra. Cateva tratamente curente cu tarate de grau Constipatie cronica . dar daca cantitatea este mai mare .afectiunea pe care o aveti. obezitate sau nu sunteti alergici. Se lasa apoi de seara pana dimineata. Un mic secret: daca se adauga doua linguri de miere. Tarate cu ceaiuri medicinale . Se lasa de seara pana dimineata. 4 lingurite de tinctura. conform indicatiilor prezente pe pungile cu plante. timp de 30 de zile. Se adauga suc de lamaie si miere.se pun la 1 litru de apa 5-8 linguri de tarate de grau si 6-8 prune uscate si maruntite (fara samburi) sau 4 lingurite de stafide maruntite. cand se strecoara prin tifon. care contine ulei de bostan. mierea ajuta la foarte multe alte afectiuni. . se consuma pe tot parcursul unei zile. obezitate sau diabet zaharat.se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de lapte proaspat nefiert (nu pasteurizat) si se lasa de seara pana dimineata. si se pune deoparte pana a doua zi. fara efecte secundare. in cazul cand bolnavii nu au alergie. daca nu aveti diabet. in functie de afectiunea pe care o tratati. 1 lingurita de drojdie de bere si miere dupa gust. apoi se strecoara. Se pun intr-un litru de apa si se fierb 15 minute. se pot adauga 2-3 galbenusuri batute spuma. Se adauga la un litru de apa de tarate strecurata. Se iau 8 linguri de seminte si se maruntesc cu coaja cu tot (neprajite si nesarate). Se consuma zilnic un litru de ceai imbogatit cu apa de tarate. Se consuma lichidul in cursul zilei. Se consuma zilnic.apa de tarate facuta cu ceai de seminte de bostan (Curcubita pepo). distrugand o serie de germeni patogeni. In acest fel. In cazul in care va aflati in convalescenta si va confruntati cu o slabiciune cauzata de o boala grava. este un foarte bun laxativ. Se combina cu apa care contine uleiul. apoi se face o pauza de 7 zile si cura se reia. Se face un litru de ceai. miere. Apa de tarate si tincturi . Se strecoara. Tarate cu lapte .). fiind util in special in bolile grave (cancer etc. Cei care nu au alergie. diabet sau obezitate pot adauga si 2-3 linguri de miere de albine. Se pot adauga sucul de la doua lamai si. Diaree . Restul de lichid se va turna nestrecurat peste 5 linguri de tarate de grau. Este un tratament foarte simplu.intr-un litru de apa se pun la macerat 5 linguri de tarate si 4 linguri de afine uscate (fructe maruntite).in cazul cand aveti anumite afectiuni la care se indica tratamente cu tincturi.3-4 linguri pe zi mierea devine utila contra diareei. perioade lungi de timp.se prepara un ceai. eventual. pentru ca se adauga si substantele continute in taratele de grau. Prostata . In plus. ele pot fi amestecate cu apa de tarate. si dupa racire (nu inainte) si strecurare se adauga 5-8 linguri de tarate de grau. Se scurge numai apa de la suprafata. Este un tratament simplu. inclusiv in afectiunile intestinale care au nevoie de antibiotice. eficient si care se poate lua. tratamentul devine mult mai eficient.

apa de tarate cu miere. Se fac clisme utile in cancerul de colon sau afectiuni intestinale grave. Dureri abdominale sau reumatice. cate o lingurita de tarate incinse.100 g de tarate se lasa intr-un litru de apa de seara pana dimineata. tintaura. Are rol cicatrizant. Se tine cat timp este cald. frigiditate . amestecate cu aceeasi cantitate de miere. Taratele se pot incalzi cu apa calda sau cu ceaiuri calde. Se strecoara si apoi se incalzeste la temperatura corpului. timp de 10 minute.3 saptamani cura zilnica/ 3 . pana se ajunge la temperatura dorita (preferabil temperatura corpului) si se sta in cada 20-30 de minute. cu care se umezeste saculetul inainte de aplicare.se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de apa (sau ceai din plante antitumorale). in una din formele de mai sus. Furunculii si cosurile pot fi vindecate prin aplicarea de comprese obtinute din tarate calde. Efecte adverse sau contraindicatii legate de tratamentele cu tarate nu se cunosc. se incalzesc si se aplica calde pe locul dureros. Clisme . se consuma tarate de grau cu plante medicinale specifice bolii. sau 50 ml suc de patrunjel. se lasa pentru 8-12 ore (de seara pana dimineata).2 saptamani cura zilnica/ 2 saptamani pauza . stropite cu otet.se fac bai cu tarate: 500 g tarate se pun in cada.1 saptamana cura zilnica/ 1 saptamana pauza . faringita . Toate bolile de ficat Se face un amestec in parti egale: pelin. dureri sciatice etc.Laringita.In cazul afectiunilor renale este bine sa se consume de 3 ori/ zi. Baile se fac zilnic. cand se strecoara si se consuma indulcit cu miere (daca nu exista contraindicatii). Remediul e bun si la dismenoree sau fibroame uterine.se pun tarate intr-un saculet de panza. . cu toate ca se folosesc de sute de ani. Intern. Se strecoara. peste care se toarna apa fierbinte. Impotenta sexuala. intr-un saculet. Cancer de colon . in cazul impotentei (50 ml la litru).la apa de tarate se adauga suc de telina. Acest lichid se foloseste zilnic si la clisme. urzica. anghinare. se bea caldut dimineata pe stomacul gol si se sta pe partea dreapta 30 de minute. Cura dureaza 16 saptamani astfel: . . Se pune apoi din nou apa calda (ceai) si se aplica pe locul bolnav. pentru frigiditate. Apoi se completeaza cu apa rece. daca nu exista contraindicatii. Se face o infuzie dintr-o lingurita de amestec la 250 ml apa clocotita. Rezolva foarte rapid aceasta afectiune. inainte de masa. Taratele tuturor cerealelor sunt veritabile medicamente Boli de piele cronice (inclusiv cancer) . emolient si este indicat si in psoriazis sau ihtioza.

probleme respiratorii.Tratamentul poate dura 3-4 luni.In aceste zile nu se mananca alimente care contin calciu (lactate. . fara coaja. se strecoara. Aceasta cantitate se bea in cursul zilei de trei ori/zi. pana la sfarsitul curei. Daca dupa ultima clisma nu vor aparea pietre. cefalee. Pentru un tratament complet sunt necesare 213 boabe de ienupar. Tratamentul dureaza 2-3 saptamani. afectiuni renale. cina nu. Ziua se consuma legume fierte si fructe. Aceasta cura dureaza 23 de zile. pe stomacul gol un bob de tamaie alba (cat un bob de mazare) invelit in miez de paine (ca sa nu atinga dintii fiindca formeaza carii). atunci procedura se repeta peste cinci zile. presanduse bine florile in maini pentru a iesi tot sucul. Boli ale ficatului. Inainte de culcare se ia un amestec de 100 gr ulei masline cu 100 gr suc proaspat de lamaie si se sta pe partea dreapta 20-30 minute. . Se lasa compozitia sa se raceasca.A treia zi: dimineata se face clisma. afectiuni gastro-intestinale. Eliminarea pietrelor de la bila si ficat . taiata felii. afectiuni cardiace. plamani. sciatica. fiecare lingura diluata intr-o cana cu ceai. Eliminarea pietrelor de la bila 1 kg de radacina de patrunjel se fierbe in 2 litri de apa pana scade la 1 litru. in a 2-a zi 5 boabe. incepem sa scadem cate o boaba zilnic. fara capac.).saptamani pauza . boabele de ienupar se vor mesteca foarte bine. Se iau 3 linguri/zi. Reteta se mai repeta inca 3 zile. Dupa una din clisme vor aparea pietrele. care se pun apoi pe foc mic. anexita si metroanexita. apoi se creste progresiv pana in ziua a 12-a. Se pun intr-un litru de apa rece doi pumni de flori de papadie. dar numai din doua in doua zile. cand se va ajunge din nou la 4 boabe. cele doua ceaiuri se strecoara si se amesteca. In urmatoarele 3 saptamani se procedeaza la fel. . In paralel se beau 3-4 pahare cu ceai de traista ciobanului inaintea meselor principale si chiar intre mese. Chisturi pe ficat. Se pune vasul pe foc foarte mic. neuroastenie. Se beau 150 ml dimineata si seara pe nemancate si se sta apoi pe partea dreapta 20 minute.Dupa racire. fasole etc. Curatarea ficatului Se fierb 40 gr galbenele timp de 10 minute intr-un litru de apa. transpiratia picioarelor. in loc de apa. Lichidul se ingroasa fara a fierbe.4 saptamani cura zilnica/ 4 saptamani pauza Afectiuni hepatobiliare. Adoua zi. reumatism. cu 20 minute inainte de masa. mastoza chistica. Seara se face din nou clisma. cand se vor lua 15 boabe.Prima zi : se ia masa de pranz. Incepand cu ziua a 13-a. . In prima zi se iau 4 boabe. se ia vasul de pe foc si se lasa sa stea o noapte. rinichi In prima saptamana se inghite in fiecare dimineata.ceai de brusture: decoct din 2 linguri radacina maruntita se pun in 500 ml apa clocotita si se mai lasa sa fiarba 2 minute. Inainte de a fi inghitite. Cura cu boabe de ienupar mai este indicata si in tratamentul altor afectiuni ca: hemofilie. Procedura se mai repeta o data peste doua saptamani. Eliminarea pietrelor de la bila si rinichi Se prepara doua ceaiuri separat : . Daca este prea subtire. obezitate. ascita. Dupa ce da 2-3 clocote.Se bea intreaga cantitate portionata pe o zi. In lichidul obtinut se pune 1 kg de zahar si o jumatate de lamaie. In timpul zilei se bea numai apa fiarta putin indulcita cu miere si cu un adaus de suc de lamaie. Trebuie sa se formeze un sirop de consistenta mierii lichide. se mai pune o data pe foc. guta Se face cura cu boabe de ienupar. hipertensiune arteriala.A doua zi: dimineata se face clisma. scleroza multipla. psoriazis. paralizie.ceai de turita mare: infuzie din o lingura de planta se opareste cu 500 ml apa clocotita. stomatita. acoperit. curatarea sangelui Se prepara siropul de papadie. impotenta.

Ulcer duodenal cu nisa Se bate un albus de ou prospat cu o lingurita de zahar pudra si o lingura de ulei de masline pana se face crema. iar din bautura rezultata se iau 2 pahare/zi. unul dimineata si altul seara. Se consuma calduta. Se iau din acest preparat 2-3 lingurite cu 15-20 minute inaintea meselor principale.Se foloseste un decoct de aloe.100 gr de ceara de albine. . cate 10 zile pe luna.a.Se amesteca urmatoarele plante in cantitatile indicate: radacina de obligeana 10 gr. Se pune apa la fiert intr-un ibric.60 ml apa (doua linguri de supa). coada calului 10 gr. Acest amestec se tine in baia de abur doua ore. seminte de chimen 15 gr. Se pune o lingurita de aloe uscata in 250 ml apa si se adauga 2 linguri de miere. Se strecoara. Se strecoara si se ia cate o lingurita inainte de masa de 3 ori/zi. Cand preparatul s-a omogenizat.m. se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca. gastrita Se pun intr-un vas emailat 30 gr de seminte de patrunjel. o lingura de malai cernut foarte fin. se pune malaiul si se freaca la foc mic circa un minut. Se pun 3 linguri de plante intr-un litru de vin de mere sau cidru.20 gr sunatoare se pun la macerat in 20 ml alcool de 90°. Se ia de pe foc. In fiecare dimineata se consuma acest amestec pe stomacul gol timp de 10 zile. se prepara pastile de marimea boabelor de mazare si se iau cate 4-6 pastilute pe stomacul gol. Se amesteca bine. Borcanele se inchid ermetic si se lasa la caldura 10-14 zile. Se fierbe pana se inmoaie dovleacul. Peste o lingurita de amestec se toarna o cana de apa clocotita si se lasa sa stea 5 minute. inaintea meselor principale. Se fierbe 3 minute si se strecoara. Se beau zilnic 2 cani de ceai cald. cu 15-20 minute inaintea meselor principale. dimineata pe nemancate se ia o lingurita din pulberea obtinuta impreuna cu o lingura de ulei de masline presat la rece si se sta culcat pe partea dreapta 20 minute.Eliminarea pietrelor de la bila Se rasnesc seminte uscate de pepene rosu. dupa care se adauga 200 ml ulei de porumb sau floarea soarelui. Tratamentul dureaza 3 luni. Se fierb 3 lingurite de amestec 10 minute in 750 ml apa. Se ia cate o lingura din ora in ora. o lingura de miere de albine curata. . Disfunctii ale vezicii biliare si ale ficatului . se adauga mierea de albine si se amesteca pana ce se obtine o pasta perfect omogena. iunie. Litiaza biliara Se face un amestec de plante in parti egale: patrunjel de camp. . seminte de in 10 gr. Constipatie . frunze de roinita 15 gr. . frunze de menta 20 gr. hamei. frunze de mesteacan 20 gr.Taiati in bucati mici 1/2 kg de dovleac si puneti-le la fiert intr-un vas emailat cu multa apa.In lunile mai. 100 gr rasina de brad si 100 gr de unt proaspat se amesteca si se incalzesc intr-un vas acoperit. pelin. se infuzeaza 3 minute si se strecoara. iar restul se rade si se pune in borcanele astfel: un rand de nuci. un rand de zahar. pana la disparitia constipatiei. turita-mare.d. menta. teci de fasole 30 gr. Se toarna peste ele un pahar cu apa si se pune amestecul sa fiarba in „bainmarie“ 1/2 ora. Timp de 10 zile. hepatite. . Se beau zilnic 3 cani de ceai cald. Ulcer gastric si duodenal . atunci cand luna este in descrestere. Tratamentul dureaza 21 de zile. cimbrisor 20 gr si muguri de ienupar 20 gr. se curata coaja verde de deasupra nucilor.Se amesteca urmatoarele plante in cantitatile indicate: tintaura 10 gr. Se strecoara. Se tin intr-un borcan cu capac 2 saptamani. Apoi. de 9 ori/zi. . se incalzeste pana aproape de punctul de fierbere. Se iau cate 3 linguri/zi. Se ia cate o lingura de 5-7 ori/zi. apoi se toarna apa in care a fiert. s. Se strecoara. dimineata pe stomacul gol. iedera. Dischinezie biliara. frunze de strugurii ursului 10 gr. frunze de trifoiste de balta 10 gr. Se scoate dovleacul si se freaca cu o lingura de lemn pana se omogenizeaza.

Se beau 2 cani/zi. cu o jumatate de ora inaintea de mesele principale. Se aplica pe fata. 20 gr frunze de menta.2 cani pe zi din infuzie 15 minute de flori uscate de salcam. .O mana de tarate de grau la 1 litru de apa rece se amesteca si se lasa 8-10 ore. Tratamentul se face de 2 ori/zi. . In orice bucatarie se gasesc ingredientele pentru aceasta masca purificatoare.2 cani pe zi din infuzie 10 minute de musetel. Se beau 3-4 pahare/zi. . . 1 lingurita la 250 ml apa clocotita. .O lingurita de seminte de marar fierte 15 minute cu o cana de apa. in timpul mesei sau dupa masa. Gastrita. Se ia dimineata o lingura inainte de micul dejun. Se ia de 3 ori/zi.Infuzie din 2 lingurite musetel in 250 ml apa clocotita.Beti 1/4litru suc de morcov prospat imediat dupa aparitia simptomelor. timp de 10 minute.O lingurita de pelin si o lingurita de miere se fierb in 200 ml apa timp de 10 minute.Se pun seara in apa seminte de patlagina. se strecoara.Se rasneste o lingura de seminte de in si se inghite imediat pulberea fina. inainte de masa. samantana si mierea o hranesc. pana ce devine cremoasa. Se racesc si se strecoara. Arsuri la stomac . 2 lingurite la 200 ml apa clocotita. . Se iau 2 linguri/zi.Mestecati incet felii de cartof crud. Se infuzeaza 3 fire de leustean proaspat sau uscat in 3 cani de apa clocotita 5-6 minute. O metoda incercata in cazul punctelor negre: se frectioneaza fata dupa curatare cu o felie de cartof.O lingurita de seminte de anason si o lingurita de miere se fierb in 200 ml apa. Colita . timp de 10 minute. apoi se adauga si 10 g miere. Se clateste cu apa calda din abundenta. Peste noapte se formeaza o masa gelatinoasa. Enterocolite cronice Se preapara apa de tarate de grau. gatul si decolteul umezit si se lasa 20 de minute sa actioneze.Se face un amestec din : 20 gr musetel. timp de 10 minute. 10 gr salvie. Se strecoara si se bea lichidul fierbinte. Se bea pe parcursul zilei cu inghitituri mici. Se racesc si se strecoara. aciditate 2 linguri de caimac de lapte se bat bine cu 2 galbenusuri si cu 2 linguri de miere de albine pana se obtine o crema. . dupa ce in prealabil a fost amestecata cu apa clocotita. . . Se infuzeaza o lingura de amestec in 250 ml apa clocotita. Mucilagiul obtinut se bea dimineata pe stomacul gol. . apoi se strecoara si se bea neandulcit.Se beau 3 cani de infuzie de leustean/zi cu 1/2 ora inainte de masa. apoi se strecoara apa prin tifon. timp de 14 zile. Se maruntesc 20 g drojdie de bere si se amesteca cu 20 ml smantana pentru frisca. Colita de fermentatie Se fierb 2 linguri cu varf de seminte de in in 250 ml apa timp 10-12 minute (se adauga mereu apa ca sa ramana aceeasi cantitate ca la inceput). Micul dejun se serveste dupa o ora. . 10 gr fructe de coriandru.2-3 cani pe zi din infuzie 10 minute de troscot.Rontaiti zilnic 15 boabe de mustar si o lingurita de seminte de anason. . Se poate adauga putina miere. Se beau 2 cani/zi. dupa mese. Masca din drojdie si smantana.Ulcer La un litru cu apa se pune o lingura de radacina de ghimbir macinata. Se iau 2 linguri/zi. Se fierbe 30 minute. se raceste. Gaze in stomac . Drojdia degreseaza pielea. 30 gr coada soricelului. o lingurita la cana.

in apa de clatit se poate adauga o lingura de otet. se dizolva mierea in ea.decoct folosit sub forma de bai. se pun din ea 1-2 lingurite intr-un vas si se toarna peste aceasta apa circa 200-300 g. putina apa.Cosurile izolate nu se vor mai dezvolta daca sunt tamponate de 2-3 ori pe zi cu ulei de cimbru. Reteta contra picioarelor umflate Foi de nuc (450g) + apa (3 litri) .Galbenus de ou (2-3 buc) + rom (30g). veti observa o schimbare treptata a aspectului pielei. Retete naturiste pentru ingrijirea parului Retete pentru spalatul parului . Daca apa a scazut prea mult. Maceratul .Sovârf (20g) + alcool 500 (100g) .decoct contra eczemei pielii capului si a cojitelor din par. obtinand o pasta buna de intins.1-2 lingurite din planta maruntita se pune peste apa in fiebere (cca.se marunteste planta. Daca veti aplica regulat aceasta masca.. Indicata pentru curatirea parului gras. ulei si lecitina. Explicatii: Infuzia . Ingrediente: 1 pumn de seminte de floarea-soarelui. completam cu apa la cantitatea dorita. Atentie nu se aplica in zona ochilor. se lasa timp de 15 minute. in cazul tenului cu impuritati.Frunze de mesteacan (200g) + apa (500ml) . 250 g) dupa care se continua fierberea timp de 20-30 minute.decoct .planta este pusa in contact cu apa (fiarta si racita). apoi se filtreaza. Se presara parul cu pudra.decoct folosit la spalatul parului . Masca de seminte de floarea soarelui. Daca e cazul se mai adauga apa fierbinte. Se lasa 30 de minute sa actioneze si se clateste cu apa calduta din abundenta. apoi se perie. Decoctul . apoi se spala parul. se adauga uleiul si semintele macinate. Se macereaza timp de 15 zile apoi se filtreaza si se frictioneaza radacina parului. Se aplica egal pe fata si gatul curatate in prealabil. 1 lingurita miere de albine si 1 lingurita ulei de plante.Limba câinelui (5g) + apa (100ml) . se fierbe 20-30 minute dupa care se strecoara imediat. . Semintele decojite se macina in rasnita electrica de cafea sau in masina de macinat nuca. Semintele de floarea-soarelui sunt bogate in vitamina E.Pudra de stânjenel. Lotiuni contra caderii parului .se prepara si se foloseste la fel ca solutia de mai sus . Se poate prepara de asemenea si punând planta in apa rece . .Radacina de ciuin (20g) + apa (100ml) . Se infierbanta niste apa.infuzie cu care se frictioneaza pielea . Vasul se tine acoperit timp de 20 minute dupa care continutul se strecoara prin tifon sau vata.Flori si frunze de nemtoaica (20g) + alcool 500 (200g). .Iarba mare (20g) + apa (200ml) . Cu amestecul respectiv se frictioneaza pielea capului.

flori sau tulpini uscate (20g) + apa (1 litru).se incalzesc cojile in ulei pe baia de apa pâna la evaporarea apei din coji. Se strecoara.infuzie folosita dimineata si seara.Frunze de urzica (10g) + apa (100ml) .decoct folosit de 2 ori pe saptâmâna .Frunze de urzica (10g) + vitamina F (5ml) + alcool 500 (200g). Solutie pentru obtinerea unei nuante de par mai inchise Coji de nuca proaspete (50g) + ulei vegetal (500g) . Se strecoara. . Seara se pune planta la macerat. Se prepara un decoct din tulpini sau o infuzie din flori sau frunze. Se frictioneaza pielea capului dupa spalarea capului.Foi de salvie (10g) + sunatoare (10g) + rozmarin (10g) + otet de vin (100g) + alcool 600.Frunze de urzica (10g) + radacina de urzica (30g) + frunze de mesteacan (10g) + radacina de brusture (30g) + radacina de sapunarita (20g). Se uda parul de 2-3 ori pe saptamâna. . Lotiuni pentru decolorarea parului .Ardei iute uscat (50g) + radacina de brusture (10g) + radacina de urzica (10g) + frunze de mesteacan (10g) + flori de levantica (5g) + alcool 600 (250g).capului .Apa oxigenata (100g) . . Din doua linguri amestec de plante si 500 ml apa se prepara un decoct. .Fructus capsici (20g) + alcool 500 (100g) . Platele taiate marunt se pun la macerat in amestecul de otet de vin si alcool. Se frictioneaza pielea capului. se filtreaza.infuzie . . Se macereaza plantele 15 zile in alcool. Lotiuni pentru activarea cresterii parului . a doua zi se prepara decoctul. Se strecoara. Se strecoara. Se strecoara. . Se macereaza timp de 14 zile frunzele de urzica in alcool.Ceapa (2 buc) + rom (200ml). . Se filtreaza. Se storc si se filtreaza. . . Se lotioneaza parul de 2 ori pe saptamâna.se adauga in ultima apa cu care ne clatim parul sau se uda parul cu apa oxigenata. se amesteca in parti egale cu apa. Se frictioneaza radacina parului de 2 ori pe saptamâna. Plantele se pun la macerat in alcool timp de 7 zile. Se fierbe musetelul in apa pâna scade cantitatea la jumatate. se stoarce si se filtreaza dupa care se adauga vitamina F.Foi si seminte proaspete de nemtoaica (50g) + merisor turcesc (50g) + urzici proaspete (50g) + alcool 400 (250g).Radacina de brusture (10g) + apa (100ml).Floare de musetel (100g) + apa (1 litru).Strasnic (10g) + apa (1 litru) . agitând din când in când. Ceapa curatata se macereaza timp de 24 ore in rom. se lasa 15-20 minute apoi se spala.se macereaza 7 zile. Se recomanda frictiuni zilnice la radacina parului.Maghiran frunze. . Folosit contra mâncarimilor pielii capului si a matretii.Rozmarin (10g) + salvie (10g) + sunatoare (10g) + apa (500ml) . apoi se strecoara.

se pun din ea 1-2 lingurite intr-un vas si se toarna peste aceasta apa circa 200-300 g. se adauga otetul de vin si apa de roze si se macereaza din nou 24 de ore. se fierbe 20-30 minute dupa care se strecoara imediat.Lapte (1 lingura) + drojdie de bere (25g) + zeama de lamâie (1 lingurita).Faina de orez (3 linguri) + miere de albine (1 lingurita) + 1 albus de ou + o rosie bine coapta. Retete naturiste de preparare a produselor cosmetice pentru tenul gras Lotiuni pentru tenul gras .se agita inainte de intrebuintare. .Muguri de pin (2-3 linguri) + apa (250 ml) . se adauga alcoolul.Coaja de stejar (100g) + apa (1 litru). Se spala fata zilnic dimineata si seara. apoi se filtreaza. Se amesteca si se agita inainte de intrebuintare.1-2 lingurite din planta maruntita se pune peste apa in fiebere (cca.infuzie . Albusul se freaca cu malai si bicarbonat. Se strecoara.Zeama de castraveti (500ml) + alcool (125 ml) . Albusul de ou se bate spuma. Plantele taiate marunt sunt puse la macerat in alcool timp de 12 ore. .Flori si frunze de cimbru (20g) + apa (500ml) .Castraveti se curata. apoi se adauga laptele si sucul de capsuni. Se strecoara prin tifon si se stoarce. se taie si se dau prin masina de tocat. se filtreaza din nou.25g) + suc de castraveti (50g) + alcool (25g) + apa (25ml) . completam cu apa la cantitatea dorita. .se marunteste planta.Stir (50g) + apa (500ml) . Se strecoara.Ulei vegetal (30g) + apa de roze (30g) + alcool 700 (30g) + suc de lamâie (30g).Explicatii: Infuzia .Acid citric (0. se strecoara prin tifon. se storc. . Se sterge fata dimineata si seara. Se poate prepara de asemenea si punând planta in apa rece . . .Foi de rozmarin (5g) + foi de menta (5g) + suc de portocale (2 lingurite) + apa (100ml) infuzia de plante se amesteca cu sucul de portocale . Coaja de stejar se fierbe in apa 20 de minute. Maceratul .decoct cu care se lotioneaza fata zilnic.1 albus de ou + suc de capsuni (1 lingura) + lapte proaspat (1 lingura) + bicarbonat de sodiu (5g) + malai (2 lingurite). . . . Decoctul . se lasa la macerat 48 de ore. .Suc de lamâie (100g) + apa de ploaie (100g) Masti pentru tenul gras .infuzie .Foi de salvie (10g) + seminte de fenicui (5g) + sunatoare (5g) + flori si frunze de rozmarin (5g) + otet de vin (200g) + apa de roze (225ml) + alcool (80mg). Peste frunze se toarna apa fiarta.Frunze de mure (25g) + apa (500g).decoct .Macies (5g) + apa (100g) . 250 g) dupa care se continua fierberea timp de 20-30 minute. Vasul se tine acoperit timp de 20 minute dupa care continutul se strecoara prin tifon sau vata. Daca apa a scazut prea mult.planta este pusa in contact cu apa (fiarta si racita). se adauga mierea si faina de orez iar la sfârsit rosia.Suc de portocale (75g) + alcool camforat (25g) . se lasa 20 de minute apoi se strecoara.

planta este pusa in contact cu apa (fiarta si racita). . Vasul se tine acoperit timp de 20 minute dupa care continutul se strecoara prin tifon sau vata.Piersici (2 buc) + caolin (1 lingurita). . Se poate prepara de asemenea si punând planta in apa rece . apoi se spala cu infuzie de musetel. . Indicat tenurilor ridate. apoi se adauga mierea. Lotiuni pentru tenul cu probleme Lotiuni contra cuperozei .Castane (10 buc) + miere (1 lingurita). Se filtreaza. .Mar (1 buc) + suc de lamâie (1 lingurita). Daca apa a scazut prea mult.Flori si frunze de nalba (1 lingura) + apa (100ml) .infuzie (comprese) . 250 g) dupa care se continua fierberea timp de 20-30 minute. Se rade marul curatat de coaja si se amesteca cu cu sucul de lamâie.Lapte (500g) + bicarbonat de sodiu (1/2 lingurita) .infuzie cu care se sterge fata dimineata si seara.Nufar alb (4 flori) + apa (1 litru). .se marunteste planta. Se fierb florile in apa timp de 10 minute. se fierbe 20-30 minute dupa care se strecoara imediat. Decoctul . Se aplica intr-un strat mai gros. completam cu apa la cantitatea dorita. se amesteca cu mierea.Fulgi de ovaz (2 lingurite) + lapte (3 linguri).Musetel (1 lingura) + flori de potbal (1 lingura) + apa (100ml) . . Amestecul de plante se pune la fiert in apa timp de 10 minute. . se pun din ea 1-2 lingurite intr-un vas si se toarna peste aceasta apa circa 200-300 g. . Orzul incoltit se sfarâma si se incorporeaza in albusul de ou batut spuma.Cojile de la 5 oua + miere (1 lingura).Namol + apa calda.1 albus de ou + miere (20g) + orz incoltit (60g). .Capsuni sau fragi + caolin.se macereaza radacina 24 de ore dupa care se strecoara. se zdrobeste miezul. . Este eficienta numai in faza incipienta a cuperozei. . Se amesteca si se lasa o ora sa se umfle. apoi se filtreaza.Radacina de nalba (75g) + apa de ploaie (500ml) .. se sterge fata de 2 ori pe zi sau se aplica comprese. A nu se folosi de persoanele alergice la aceste fructe! .se sterge fata zilnic.Rozmarin (20g) + apa (1 litru) . Are actiune astringenta fiind indicata tenurilor foarte ridate. Namolul se amesteca cu apa calda pâna se obtine o pasta.1-2 lingurite din planta maruntita se pune peste apa in fiebere (cca. Se curata castanele. se filtreaza. Maceratul .infuzie Lotiuni pentru tenul iritat . Se amesteca pulpa fructului zdrobita cu caolin. Cojile se pun la uscat circa 10 zile dupa care se pulverizeaza pâna se obtine o pudra fina care se amesteca cu mierea. Explicatii: Infuzia .Musetel (25g) + nalba (25g) + sunatoare (25g) + salvie (25g) + apa (1 litru).

Explicatii: Infuzia .se sterge fata zilnic si se lasa câteva ore .. completam cu apa la cantitatea dorita. 250 g) dupa care se continua fierberea timp de 20-30 minute.Tarâte de grâu (10g) + caolin (10g) + miere (5g) + lapte Tarâta se amesteca cu caolinul. Se poate prepara de asemenea si punând planta in apa rece . Lotiuni pentru tenul acneic . .Papadie .Mar + lapte .infuzie (comprese) . Coaja se fierbe in apa 15 minute.macerat . Daca apa a scazut prea mult.Coada soricelului flori (1 lingura) + musetel (2 linguri) + apa (250ml) . se strecoara prin tifon si se sterge fata dimineata si seara.Radacina de brusture (50g) + apa (500ml). Maceratul .Levantica (5g) + apa (100ml) . . patat .infuzie.infuzie aplicata dimineata si seara .infuzie dimineata si seara .se aplica pe fata dupa care se spala. Se fierbe radacina in apa timp de 15 minute. Lotiuni contra petelor si pistruilor .Menta (50g) + apa (1 litru) .Suc de castraveti (100g) + caolin Masti pentru tenul pistruiat.Flori de soc (40g) + apa (250ml) . Vasul se tine acoperit timp de 20 minute dupa care continutul se strecoara prin tifon sau vata.Cimbrisor flori (1 lingura) + apa (100ml) .Suc de ghiocel sau suc de papadie . Mierea se dilueaza cu lapte. Decoctul .se marunteste planta.1-2 lingurite din planta maruntita se pune peste apa in fiebere (cca. Masti pentru tenul cu probleme Masti pentru tenul iritat .Coaja de frasin (100g) + apa (1 litru).Drojdie de bere (20g) + tarâte de grâu (1 lingura) + suc de lamâie (3 linguri) . se pun din ea 1-2 lingurite intr-un vas si se toarna peste aceasta apa circa 200-300 g. .Brânza de vaci (2 linguri) + 1 galbenus de ou + apa oxigenata (1 lingurita) .pasta obtinuta prin fierberea marului in lapte se aplica pe zona cu preobleme. se filtreaza. se amesteca.infuzie . se fierbe 20-30 minute dupa care se strecoara imediat. apoi se filtreaza.planta este pusa in contact cu apa (fiarta si racita).

pentru par subtire si deteriorat: balsam+ 2 linguri smantana + 1/2 lingura de ulei de germeni de grau + 1 lingura suc de lamaie. se acopera cu o casca de baie si se sta 45 de minute. Se repeta o data pe saptamana/ 3 ori pe luna. se intinde pe fata.Tarâte de grâu (1 lingura) + malai (1 lingura) + 1 albus de ou . Se aplica pe par si se lasa 2 ore. Se aplica 1 data pe saptamana. . apoi. omogenizate se aplica pe parul curat.pentru un par mai des si mai lucios: 1 galbenus de ou +1/2 pahar de chefir sau sana + 1 ceapa rasa fin + putin alcool alimentar.1 albus de ou + malai (2 linguri). apoi se adauga la albusul batut spuma. asfixie cutanata) . si apoi se clateste. zeama respectiva se amesteca cu sucul de lamâie si cu malaiul. Se adauga pe radacini 15 minute. quassia.1 albus de ou + struguri albi (10 boabe) + zeama de la o jumatate de lamâie + malai (1-2 linguri).Brânza de vaci proaspata (3 lingurite) + miere (1 lingurita) . menta.10g) . Cresterea frumoasa a parului . .Cartof fiert (100g) + 1 galbenus de ou + lapte. se sta 15 min. dupa care se spala cu sampon. Se repeta de 3 ori pe luna.Ceara (10g) + miere (10g) + suc de bulbi de ceapa (10g) + suc de bulbi de crin (10g). iar apoi se samponeaza. coaja de salcie. .dupa indepartarea mastii se aplica pentru 5 minute o compresa calda urmata de una rece. coaja de lamaie. se indeparteaza dupa 15 minute cu ajutorul unei bucati de tifon cu care se freaca pielea. Tratamente naturiste pentru par . . Ceara se topeste pe baia de apa cu mierea pe urma se adauga sucurile. . coada soricelului.1 galbenus de ou + laptisor de matca (0.contra caderii parului: 2 linguri ulei de masline + 1 galbenus de ou + cateva picaturi de lamaie (o fiola de vitamina C care intareste parul).Masti pentru tenul asfixic (porii inchisi cu exces de sebum si un strat cornos dezvoltat. Albusul se bate spuma si se amesteca cu malaiul. Se omogenizeaza si se intinde pe parul umed dupa spalare. se acopera cu o casca de baie.aceeasi preparare ca si in cazul de mai sus . Strugurii se zdrobesc. se samponeaza si nu se usuca cu foehnul. Se freaca cartoful cu galbenusul de ou si se adauga putin lapte pâna la obtinerea unei paste omogene Pentru par gras: lemongrass. Masti pentru tenul ridat . .contra caderii parului si a matretii: 500 gr praf de cedru (de la farmacie) + 2 galbenusuri de ou ( in functie de lungimea parului) + cateva picaturi de lamaie.

Impotriva caderii parului Impotriva caderii parului foarte eficienta este tinctura de lavanda. Samponarile cu ou si tincturi se fac in mod obisnuit. Tinctura de usturoi Se foloseste de 1-2 ori/saptamana. mesteacan si soc si o tulpina de rostopasca. acoperiti vasul pentru 8 ore. Intarirea firului de par Pentru intarirea firului de par. apoi strecurati). De asemenea. mesteacan. Recomandari naturiste si eficiente pentru cresterea parului. ardei iute. Se realizeaza frectionarea la radacina parului cu tinctura de lavanda din abundenta. brusture. in functie de necesitati (lungimea parului. prin frectionarea radacinii firului de par. de 1. diluata intr-o cana cu apa calda. dupa care capul se acopera. . dupa care se spala bine. clatindu-se foarte bine. se clateste parul cu o lingurita de tinctura de pedicuta. se tine apoi acoperit 1-2 ore. se introduc in apa rece si se pun pe foc pina ajung la punctul de fierbere. Repaos: 3 minute. 2. etc) Ceai de pedicuta Spalarea capului cu decoct de pedicuta. Dupa realizarea infuziei se aplica alifia la radacina firelor de par si se frictioneaza energic. in proportii egale. urmata de o amestecare energica. fara a mai clati o data parul cu apa simpla. in proportii egale) si 4 linguri de apa. Frictionarea cu tinctura.cate un pumn plin de urzici proaspete si frunze proaspete de nuc. se face o data pe zi. 3 ori pe saptamana. Se spala parul. Cealalta jumatate din cantitate este lasata sa actioneze citeva minute asupra parului si a pieiii capului. apoi se realizeaza o infuzie din frunze de rostopasca (1/2 lingurita de planta maruntita. Tinctura de mesteacan Se recomanda frectionarea usoara a radacinii parului. peste care turnati 200 ml apa clocotita. la finalul spalarii. de preferat cu sampoane naturale. Cu un sapun medicinal si jumatate din cantitatea de lichid obtinuta se spala bine parul. se recomanda folosirea unui sampon natural obtinut din combinarea a doua galbenusuri de ou cu doua linguri din combinatia de tincturi pentru cresterea parului prezentate anterior (urzica. conform prospectului. inlocuind samponul sintetic. seara. sapun alb si unguent camforat. Alifie cu rostopasca Amestecati 6 g suc de rostopasca planta. dupa care se clateste cu apa. pana obtineti o alifie omogena. Tinctura de urzica Se frectioneaza radacina parului cu o combinatie in proportii egale de tincturi de urzica si tinctura de ardei iute. cu un amestec de tinctura de mesteacan si tinctura de ardei iute. ajuta la cresterea parului.. poluarea aerului.

fie pe intreaga durata a noptii. se mananca dimineata. Impachetarile cu ulei confera parului stralucire. pentru a elimina toate resturile de sampon sau balsam. peste care se pun 5 linguri de apa si se lasa 6 ore (de seara pana dimineata) la fermentat. se adauga 2 linguri de miere. . este recomandat sa se clateasca la urma varfurile cu apa rece. se clateste si se aplica balsamul necesar. Pentru persoanele care prefera cosmetica naturista. Aveti nevoie de: 1 capsula de vitamina E. Indicatii: . Daca puteti. Cel mai bine este sa il tamponati usor si apoi sa il infasurati intr-un prosop moale. Toate acestea se amesteca. Puteti consuma orice cantitate doriti. se recomanda: ulei de parafina. dupa care se degreseaza cu sampon. Se aplica uleiul fie cu cateva ore inaintea spalarii. fara sa se arunce apa si se rad peste acest continut 2 mere. iar continutul obtinut se aplica pe parul proaspat spalat si sters bine.Impachetari cu ulei pentru parul uscat si tocit Spalatul cu sampon. Uscare delicata Dupa ce v-ati spalat. ceea ce il face extrem de friabil. ultima clatire trebuie facuta cu apa rece.se pun intr-un vas 3 linguri de faina integrala de grau. 2 galbenusuri proaspete. caci va conferi o stralucire deosebita parului.dimineata se amesteca continutul celor 2 vase. spalandu-l apoi dimineata. uscatul cu feonul. . caci altfel acestea il vor "imbacsi". nu incepeti sa va frecati puternic parul cu prosopul. 1 lingurita de miere. soarele si praful afecteaza parul. dupa care se aplica pe parul umed. sa fie la temparatura camerei. ulei de ricin.in alt vas se pun 2 linguri de stafide care se acopera cu apa si se lasa peste noapte. Retete pentru ingrijirea parului Tinctura de ardei iute Utilizare / administrare: 1/2 lingurita de tinctura diluata in 100ml apa. de 3-4 ori/zi. dupa care se clateste foarte bine. 2 linguri de nuci pisate si 2 linguri de suc de lamaie. Sa nu se foloseasca la clatit apa foarte fierbinte. Se acopera cu un prosop si se lasa sa actioneze timp de 30-60 minute. 5-6 migdale rase. Cresterea si regenerarea naturala a parului Pe langa produsele cu aplicare locala pentru cresterea si regenerarea parului este utila consumarea dejunului Kolath. Stralucire deosebita Este foarte important sa va clatiti foarte bine parul. Apa elimina orice urma de grasime de pe par. vantul. Reteta este urmatoarea: . si se maseaza usor podoaba capilara. Parului ii este necesar un tratament deosebit. Preparare: Aceste ingrediente se amesteca cu o cantitate de sampon. vitamine uleioase A+E+F. pierzandu-si din stralucire. zilnic. pastrand aceste proportii.

tuse chintoasa.Intern: antiseptic foarte bun pentru zona gatului si a cailor respiratorii superioare. Tinctura de urzica Utilizare / administrare: Se ia de regula. gripa. de 3-4 ori/zi. brusture. dermatoze infectioase si alergice. hipoglicemiant mediu-slab. stimulent al secretiilor gastro-intestinale si hepatopancreatice mediu. diuretic bun. calculoza renala (adjuvant). sudorific. menstruatii abundente. constipatii . antiinfectios renal mediu-slab. rezistenta scazuta la infectii. raceli . antihemoragic puternic. digestie lenta. ardei iute. durerilor musculare care se agraveaza la frig si curent . hemoroizi. cicatrizant. depurativ mediu. sciaticii. stimulent al activitatii renale. seboree. cloroza (adjuvant). anemie post-hemoragica. diluata in 100 ml apa. reumatism. tuse. Indicatii: Intern: antibiotic de intensitate medie. raceli frecvente. carminativ bun. tulburari de . pancreatita. mesteacan. diareea persoanelor suferind de tuberculoza. Extern: favorizeaza cresterea parului. rubefiant. hipertermiant. revitalizant bun.se umezeste o bucata de tifon cu tinctura si se aplica pe zona afectata vreme de 5-60 minute. Mod de preparare: Samponul natural se obtine astfel: se combina doua galbenusuri de ou cu doua linguri din combinatia de tincturi pentru cresterea parului (urzica. sensibilitate la frig.se fac frictionari la radacina parului. diabet. antigripal. urmata de o amestecare energica. balonare. Indicatii: Intern: antianemic foarte bun. Se recomanda intern in: dizenterie (adjuvant). nefrita. atonie digestiva.se asociaza cu tinctura de senna sau de fructe de soc. enterite. psoriazis. Se recomanda extern: contra reumatismului. pentru cresterea parului . stimulent al secretiilor gastrice. tuse convulsiva. Tinctura de brusture Utilizare / administrare: 1 lingurita de tinctura diluata in 100 ml apa. diaree rebela. imuno-stimulent si imuno-reglator mediu. Se recomanda intern in: boli de piele: acnee. nevralgiilor. tonic capilar. retentii urinare. raceli (se combina in proportii egale cu tinctura de rasina de brad si cea de ienupar). diabet (prevenire si combatere). galactogog mediu. de 3-4 ori/zi. dermatoza de contact. retentii de urina. antidiabetic bun. dureri de gat. furunculoza. acnee. Se recomanda intern in: guturai. bronsita. astringent puternic. cistita.se pun comprese pe piept (pentru un efect mai bun se pot pune in tinctura cateva picaturi de ulei volatil de menta sau eucalipt). guta. Extern: astringent. digestiv mediu slab. diuretic puternic. gripa in faza incipienta. antitusiv puternic si cu efect foarte rapid. boli de ficat (se combina cu tinctura de afin si cea de anghinare in proportii egale).se foloseste samponul natural care contine tinctura de brusture. Extern: antireumatic si antinevralgic foarte bun. anemie. eczeme de descuamare. 1 lingurita de tinctura. sclerodermie. bronsita cronica. depurativ. hemoragii uterine. bronsita. vitaminizant. Se recomanda extern: pentru cresterea parului . psoriazis (se combina cu tinctura de trei frati patati si cea din fructe de soc). favorizeaza cresterea parului. in proportii egale) si 4 linguri de apa. emenagog mediu.

frunze de nuc. methylparaben. Sampon/crema nutritiv Compozitie: Spirulina. litiaza renala. lasati sa actioneze 3 minute. pentru bolile de stomac. apoi clatiti si repetati operatia. ciroza hepatica. cancer testicular. salix species. ajuta la cresterea parului. .comprese cu tinctura. eczeme. inainte de mese. vitamina B5. De asemeni. foloseste in afectiunile dintilor si gingiilor. sciatica. struguri. tonic hepatic. vitamina B5. Nu are un gust foarte placut. entorse. dermatoze. isterie.se asociaza foarte bine cu tinctura de armurariu si cu cea de gentiana. aqua. antitabagic. luxatii. Suc de pedicuta Este dizolvant al acidului uric. juglandis folium. la finalul spalarii parului. emfizem pulmonar. Indicatii: Antialcoolic. exfolierea unghiilor. Amestecat cu suc de morcov are efecte benefice in reumatism. constipatie. alcoholum cetylstearilicum. pentru combaterea constipatiei si a crampelor stomacale si mirosul urat al gurii. depresie (adjuvant). previne caderea parului. in bolile cailor respiratorii. cloroza si spasme vezicale. aroma. telina. glycerolum. gel hidrosolubil. Se recomanda extern: contra durerilor. spasmelor musculare. adjuvant in ciroza hepatica. disfunctionalitati ale rinichilor. Tinctura de pedicuta Utilizare / administrare: 1/2 lingurita de tinctura diluata in 100 ml apa. in bolile specifice barbatilor. hepatita virala. se clateste cu o lingurita de tinctura diluata intr-o cana cu apa calda. timp de 1-2 ore/zi. triticum germinatum. tratamentul trebuie sa dureze minim 3 luni. hipertensiunii . pentru intarirea firului de par. congestii hepatice . spirulina plantensis. la artrite. Spalarea capului cu decoct de pedicuta. pentru cresterea parului frectii la radacina parului cu o combinatie in proportii egale de tincturi de urzica si ardei iute. emetic. regleaza presiunea sangelui. mar. Se recomanda intern in: tabagism si alcoolism . stimulent pancreatic. helianthi oleum.menopauza. urticarie . Ceai de pedicuta Utilizare / administrare: 2 cani/zi. detoxifiant. fiind indicat a se consuma in amestec cu suc de morcovi. masati usor. de 3-4 ori/zi.se asociaza cu tinctura din fructe de soc si cu de trei frati patati. Extern: perna cu pedicuta (200g) pe locurile dureroase. Utilizare / administrare: Aplicati samponul pe pielea capului si pe parul ud. natrii laurylsulfas. sau in timpul noptii. depurativ si dezintoxicant. apa pentru calmarea nevralgiilor faciale. Indicatii: Hipertensiune arteriala. insomnie. psoriazis (adjuvant) .se aplica comprese imbibate in tinctura pe zona spatelui. cand exista un exces de acid uric (cu adaos de suc de sfecla se obtine un efect mai activ contra reumatismului). carcei. germeni de grau. Se recomanda extern in: rani. cacao oleum.creaza intoleranta organismului la aceste excitante.

Sucul de laptuca Adaugat celui de morcov si lucerna. Folosire si actiune: pasta obtinuta se intinde uniform pe pielea curatita in prealabil. lecitina si vitamina A si creeaza impreuna cu nutritiva miere de albine si ulei natural de plante o combinatie extrem de eficienta pentru ingrijirea tenului. In functie de lungimea parului. Se spala apoi cu multa apa calda si cu atentie fata si gatul. Dupa morcov si lucerna. Se amesteca mierea si uleiul cu praful de seminte de floarea soarelui. Masti de curatare si creme peeling. Se strecoara apoi printr-o sita de bucatarie pentru a indeparta astfel ultimile coji tari ramase. Apoi se toarna printr-o sita fina intr-o sticla cu dop. se repartizeaza pe parul ud si se maseaza usor. Na. apoi se spala bine cu sampon. Se pune intrun recipient cu gura larga si se tine intr-un loc cald timp de o saptamana. are un efect de intarire a radacinii parului: un consum zilnic de 0. are aproape toate vitaminele. alune. Se lasa sa actioneze o jumatate de ora. o lingurita lapte praf. Modul de pregatire: se amesteca toate componentele intr-un vas de portelan si se adauga atata apa fierbinte cat sa se obtina o pasta buna de intans pe piele. Peeling cu tarate de grau Componente: o lingurita tarate de grau. Infasurati-va capul intr-un prosop. Mg. Ca. se incalzesc usor 5-8 linguri de ulei si se maseaza in parul umed lasandu-l sa actioneze 1/2 ora. un galbenus de ou. porumb sau masline. Oul netezeste firul de par. ratament cu ou si bere pentru parul subtire si fragil. In loc de ulei de soia puteti folosi ulei de floarea-soarelui. Menta indeseste parul coada-soricelului il intareste si ii stimuleaza cresterea. Modul de pregatire: semintele de floarea soarelui se vor macina cu ajutorul unei rasnite. Folosire si actiune: aplicati cu ajutorul unei pensule pasta obtinuta pe fata. Berea este cunoscuta ca un intaritor al parului. o lingurita miere de albine. Ulei cu ierburi pentru par. se amesteca zilnic. gat si . o lingurita ulei vegetal natural. Mierea se topeste intr-un vas cu apa fierbinte. Contine K. Se infasoara capul intr-un prosop si se lasa amestecul sa actioneze 15-30 minute. Dupa aceea se spala parul de 2 ori cu sampon. Masca cu florea soarelui Componente: o mana plina cu seminte de floarea soarelui. Daca terciul nu este destul de moale pentru a putea fi usor intins pe piele se mai poate pune un pic de apa calda.5 l din aceasta combinatie poate ajuta in mare masura la cresterea parului. Semintele de floarea soarelui sunt bogate in ulei. Se adauga 6 linguri frunze de menta si 6 linguri coada-soricelului in 300 ml ulei de soia amestecand continuu si se incalzeste totul la bain-marie. Si si F. ocupa al treilea loc ca valoare nutritiva pentru refacerea celulelor nervoase si a tesuturilor. o lingurita miere naturala de albine. Se freaca 1 ou cu 30 ml de bere. Fe.

Modul de pregatire: se spala castravetele cu coaja cu tot si se da prin razatoarea mica. 1/2 lingurita de miere de albine curata. acesta va duce la disparitia cosurilor. o lingurita crema nutritva. Se poate folosi oricat de des deoarece reuseste sa improspateze si sa tonifice tenul. va recomandam sa consumati zilnic drojdie de bere. . pepene. se amesteca bine cu crema nutritiva preferata. o lingurita crema nutritiva. Este de preferat de amestecat sucul cu crema nutritiva deoarece acest amestec are un efect vitalizant si hidratant. 1/2 zeama de lamaie. Daca se va folosi regulat aceasta masca. Folosire si actiune: drojdia de bere este un concentrat natural de vitamina B. Piureul obtinut se amesteca bine cu crema nutritiva si mierea de albine. Lasati sa actioneze 20 de minute. Folosire si actiune: aceste sucuri proaspete de fructe si legume sunt un adevarat nectar pentru tenul dumneavoastra.` Masca crema cu suc de fructe si de legume Componente: se foloseste dupa dorinta sau dupa posibilitati suc proaspat stors din morcovi. Daca va simptiti iritati si tensionati. portocale sau mure. Nu faceti insa greseala de a aplica acest suc pe piele fara a va usca pielea dupa aceea. se va constata ca tenul va deveni mai proaspat si mai neted. 1 lingurita crema nutritiva. 1/2 lingurita zeama de lamaie. lamaie. Aceasta masca este indicata mai ales pentru tenurile grase. vitala organismului nostru. Folosire si actiune: se curata bine tenul. Masca cu drojdie de bere este recomandata pentru tenurile obosite. Daca se foloseste cu regularitate. incarcate si patate. Modul de pregatire: se amesteca toate componentele intr-un vas si cu ajutorul unei linguri de lemn se obtine o perfecta omogenizare. Dupa aceasta perioada se va spala cu foarte multa apa calda. o lingurita de ulei de masline. varza. Masca crema cu banane Componente: 1/4 banana. Taratele de grau au o actiune vindecatoare asupra tenului gras si incarcat. Masca crema cu castraveti Componente: 2-3 felii de castravete crud. Masca se aplica in strat gros pe fata. Se lasa sa actioneze si se spala cu apa calduta.decolteu. Masca este buna pentru orice tip de ten. pere. 1 lingurita crema nutritiva. gat si decolteu. dar nu mai devreme de o saptamana. Modul de pragatire: sucul proaspat obtinut cu ajutorul storcatorului de fructe sau al unei site dese. mere. Masca crema cu drojdie si bere Componente: 1 lingurita drojdie de bere.

sterilitate ' afectiuni renale. Totul depinde deci de cantitatea de tarate care se consuma zilnic. Aminoacizi grasi esentiali: acid palmitic. fenilalanina. molibden. aminoacizi si vitamine) ' anemie ' cancer ' diabet zaharat ' obezitate ' afectiuni neuro-musculare ' afectiuni neurologice si ale sistemului neuro-vegetativ ' afectiuni cardiace ' ateroscleroza (se ia si usturoi zilnic) ' afectiuni digestive. iod. B6. impiedicand uscarea ei. Se pot lua inainte de masa sau dupa. fosfor. acid stearic. Indicata pentru urmatoarele afectiuni: ' demineralizare ' afectiuni endocrine (regleaza glandele datorita continutului mare de minerale. S-a demonstrat ca taratele de grau contin substante care ataca alimentele ajunse in stomac. fluor. B5. Administrare . cistina. cobalt. lizina. leucina. Minerale: sodiu. treonina. dar mai multe ajuta la slabit. acid linolic. B8. triptofan. B3.Modul de pregatire: se striveste banana cu o furculita si piureul obtinut se amesteca cu zeama de lamaie si uleiul de masline. ale ficatului. indiferent in ce perioada a zilei. organismului nu-i mai lipseste decat calciul care se poate lua din iaurt si cateva legume si fructe crude.tocoferol). B1. prostatita. glicina. crom. acid glutamic. remineralizant. dar numai macinate foarte fin cu rasnita de cafea. cu rezultate vizibile intr-un timp relativ scurt (doua saptamani). sucroza. psihastenie ' sarcina ' reumatism ' afectiuni degenerative ' convalescenta. guanina. acid poliuronic. in 5-6 prize. zinc. constipatie cronica. tonic general. tenul nostru nu ar mai imbatrani. bor.Pulbere de tarate: cate 1-2 linguri . Se iau in special la curele de slabire. Purine: adenina. Este necesar sa se consume in cantitate cat mai mare.Apa de tarate: mai putin eficienta in obezitate. bine macinate. B2. Cu ajutorul taratelor se poate face si o eficienta cura de slabire . Steroli: beta-setesterol. pentru ca altfel glandele nu vor avea cu ce sa regleze organismul din cauza lipsei de "materie primai. calciu. regleaza digestia. ceai sau ca atare. E (alfa-tocoferol. Se vor putea lua insa cu apa. izoleucina. silicon. emolient in special pentru stomac si intestine. serina. Carbohidrati: fructoza. dar . Fosfolipide: fosfatidilcolina. acid linoleic. reconfortant. facand astfel digestia rapida si usoara Acestea se vor lua in cantitate cat mai mare. tirosina. seleniu. fier. laxativ. metionina. daca zilnic ne-am freca fata cu piureul obtinut dintr-o banana . clor. magneziu. retentie urinara ' laringita ' rahitism ' depresie nervoasa.se pot adauga la mancare de 3-5 ori pe zi. fosfatildiletanolamina. celuloza. Continutul taratelor de grau Vitamine: beta-carotene. Proprietati medicinale: antimicrobian. Este indicat sa nu se puna in alimente care au temperaturi mai mari ca temperatura corpului. lapte. Cel mai bine insa este sa se ia de mai multe ori pe zi. B9. histidina. antiinflamator. acid fitic. Daca se consuma suficiente tarate de grau. Folosire si actiune: se spune ca. dispepsie. Retine: 2 linguri de tarate pe zi ingrasa. cistita. beta. Aminoacizi: alanina. cupru. prolina. potasiu. cu atat scaderea in greutate va fi mai rapida. acid palmitoleic.Aceasta masca se poate folosi pentru orice tip de ten si mai ales cat de des dorim. nutritiv. acid oleic.cu cat cantitatea consumata este mai mare. fosfor. nevroze. colita. La sfarsit se adauga crema nutritiva. dureri epigastrice ' hemoroizi ' meteorism ' adenom de prostata ' fibrom uterin ' impotenta sexuala. acid aspartic. . Adevarul este ca acest piure de banane are o actiune hidratanta deosebita aspura pieli noastre. mangan. Continutul ridicat de vitamina A din banana si mai ales efectul ei asupra tenului este foarte bine cunoscut. amidon. valina. arginina. nichel.

ajuta la arderea caloriilor. Acestea regleaza digestia si inlatura problemele gastro-intestinale. ceai sau orice alt lichid. inhiba digestia si implicit scade pofta de mancare. si cate o cana de apa calda inaintea fiecarei mese. Trucuri care taie pofta de mancare Apa minerala carbogazoasa consumata intre mese. Pentru o cura de slabire eficienta poti. REGULA: Taratele de grau se vor consuma de fiecare data inaintea meselor! Consumul de tarate de grau in unele cazuri duce la senzatia de balonare care nuti va da voie sa mai consumi prea multe alimente. pur si simplu. Bananele confera rapid o senzatie de satietate si sunt mult mai sarace in calorii decat alimentele obisnuite. de asemenea. pentru ca sucurile gastrice care ar trebui sa le digere sunt diluate si nu mai pot face acest lucru in mod eficient. are darul de a anestezia. ca sa nu distruga vitaminele. pentru a diminua. De asemenea. Ceaiurile fierbinti consumate seara in mari cantitati (2-3 cani) sunt un mare ajutor in mentinerea la cote rezonabile a greutatii corporale. ca aperitiv. stabili o zi pe saptamana in care sa consumi numai fructe si tarate fara nimic altceva. deci nu mai exista pericolul de a se pune la loc kilogramele care au fost date jos. intrucat enzimele din tarate ajuta la digestie. Rezultatul va fi ca pofta pentru anumite alimente va fi mult diminuata. care ne fac sa simtim gusturile. consuma acest fruct. In acest fel nu se mai produc balonari dureroase. Acest lucru te va feri de boli care ar putea aparea din cauza faptului ca nu ai suficiente oligoelemente sau vitamine in corp. alimentele vor sta mai mult timp in stomac si vor fi eliminate multe dintre ele aproape nedigerate. Aceasta poate fi si un ceai verde. ci si dupa ce ai ajuns la greutatea dorita. dupa o asemenea cura. care nu doar ca e agreabil la gust. Consuma doua banane la inceputul mesei. mai ales pentru combaterea obezitatii. Principalul este sa ingerezi suficiente tarate de grau zilnic si mai ales sa fie foarte fin maruntite. Cura de slabire Pentru a slabi mai repede se va consuma. atunci cand ai dori sa mananci ceva dulce. dar este mult mai sanatos decat orice produs de cofetarie. Se poate. portia de mancare. consumata cu 10 minute inainte de masa. care vor contribui la digerarea mai inceata a alimentelor consumate si prin aceasta se obtine disparitia senzatiei de foame. Pune tarate praf in ciorbe. Cei care fac excese alimentare la masa pot scapa de aceasta problema consumand un pahar de apa fierbinte in care s-a stors o lamaie inainte de a manca si unul dupa masa. principalul este sa nu aiba temperaturi mai mari de 40 grade. de asemenea. pe langa tarate. Iti recomand in mod special ceaiul verde sau ceaiul de soc sau tei. presara putina tarata praf deasupra si consuma-le fara nicio teama. folosi grau incoltit in loc de paine. Se pun 3-4 linguri de tarate in 2 litri de apa si a doua zi se consuma apa. nu numai in timpul curei de slabire. Daca se mai adauga si o zi pe saptamana in care se consuma exclusiv numai legume si fructe crude se poate obtine si o piele mult mai catifelata.utila pentru anemii si boli nervoase. Ceaiul sau apa calda luata cu 10-15 minute inaintea meselor va face sa se dilueze sucurile gastrice existente in stomac. iar eliminarea grasimilor se va face in mod natural. Ele ajuta la eliminarea apei din organism. terminatiile nervoase de la nivelul limbii. Avantajul este ca. reduc apetitul. Este bine ca orice om sa consume cel putin cate 1 lingurita de 3 ori pe zi. organismul are suficiente minerale si vitamine pentru a-si putea desfasura in conditii foarte bune activitatea. fara sa suferi de foame. cu inghitituri mici. Daca ai anumite alimente pe care nu le suporti. Consuma deci cat mai multe tarate. Totusi. Apa fierbinte. nici macar pentru copii si nu creeaza obisnuinta. Nu exista absolut nicio contraindicatie la tratamentul cu tarate. aceasta fiind o excelenta metoda de temperare a apetitului. Nicio zi fara miere! Consumata in . se poate mentine greutatea in limite normale. chiar daca are o greutate normala si daca este perfect sanatos. In plus.

mierea taie. Masca pentru tenul excesiv de gras: albus batut spuma si amestecat cu 3-4 picaturi de propolis.cantitati suficiente. cu atat sunt mai eficiente Masca pentru netezirea si redarea supletii pielii: un cartof mic se fierbe in coaja. Se vor folosi doar taratele de la producatorii de paine. . ia o lingura de miere cu putina apa. se piseaza si se amesteca cu putin lapte caldut in care s-au dizolvat in prealabil granule de polen. De asemenea. Cu cat sunt mai fin macinate. obtinute prin cernerea fainii de grau si acestea se vor macina fin cu rasnita de cafea. cel mult pentru trei zile o data. Atentie! Taratele de grau care se vand in pungi de nailon sau celofan nu sunt indicate deoarece acestea pot sa contina mucegai. pofta de mancare. Atat inainte. la fel ca si bananele. taratele de la mori nu sunt nici ele indicate pentru ca pot sa contina alte seminte din plantele care cresc in grau. cat si dupa fiecare masa.