Sunteți pe pagina 1din 177

CĂLĂTORIE SPRE FERICIRE

Se opri o clipă în faţa geamului aeroportului şi privi uriaşa întindere de nisip.” Ce caut eu
aici?” se întrebă. Făcuse în viaţă multe lucruri neobişnuite, la care cei din jur nu se aşteptaseră, dar
asta era în mod categoric încoronarea operei sale. Căută în mulţimea pestriţă ghidul ce ar fi trebuit
să o aştepte, dar nimeni nu părea să semene cu descrierea pe care o primise. Îşi întoarse din nou
privirea pe nisipul de afară. Era ceva măreţ în felul în care dunele se întindeau spre orizont. Ceva
măreţ şi sinistru. Soarele strălucea roşu în depărtare, colorând cerul în culori ameţitoare.
-Bună ziua, domnişoară.
Fata se întoarse spre persoana care o salutase cu un zâmbet liniştit. Totodeauna îi plăcuseră
noile începuturi. Ceea ce pentru alţii era ceva stresant, pentru ea era o provocare, un nou motiv de
bucurie, o nouă şansă de a-şi dovedi ei însăşi de ce e capabilă, de a depăşi noi limite.
-Mă numesc Marc şi voi fi pe perioada şederii dumneavoastră aici ghidul, asistentul şi
bodyguardul dumneavoastră.
Tânăra îi întinse mâna şi i se adresă ca unui prieten:
-Sunt Sean şi sper să ne inţelegem bine, pentru că nu voi pleca prea curând de aici.
Marc o privi puţin visător şi zâmbi şi el. Toată lumea dorea să plece de aici, iar puştoaica
aceasta voia să rămână o perioadă mai lungă. Îi dădea cel mult trei luni până când avea să plece.
Trei luni în cel mai bun caz.
-V-au sosit şi bagajele? o intrebă.
-Nu am alte bagaje decât ceea ce vezi aici, răspunse Sean aratând spre o geantă nu prea
mare. Voi purta ceea ce se poartă aici.
Marc o privi nedumerit. Venea dintr-un loc în care totul se învârtea în jurul modei şi
aparenţelor.
-După ce mă schimb şi odihnesc puţin, mi-ar face plăcere să vizitez împrejurimile. Nu ştiu,
din păcate, aproape nimic despre acest loc. Până ieri nu ştiam că voi veni.
Bărbatul încercă un zâmbet:
-Mă tem că nu prea aveţi ce vedea aici.
-Totdeauna este ceva de văzut, replică tânăra. Mergem?
-Da, desigur.
Marc o conduse la apartamentul ce-i fusese rezervat, îi dădu programul pentru a doua zi,
apoi o lăsă să se odihnească. Se întâlni cu prietenii săi spre seară la palat.
-Bună, Marc!
-Bună, copii.
-Ei bine? întrebă Ma.
Marc ridică din umeri. Tânăra sa prietenă fusese totdeauna teribil de curioasă.
-E micuţă, bine crescută, drăguţă, puţin încrezută şi foarte hotarâtă să pună totul la punct şi
să rămână aici mult timp.
Tony îl privi cu ochii mari, dând voce gândurilor tuturor:
-Să rămână aici?
-Nu ştie, cred, aproape nimic despre acest loc, ridică Marc din umeri. În plus, dacă poţi să
crezi asta, am găsit-o admirând dunele, iar pe drum s-a arătat încântată de căldura de afară.
George se ridică din fotoliul unde şezuse pânâ atunci citind un dosar şi începu să se plimbe:

1
-Ascultă Marc, te-ai putea îmbolnăvi pentru cateva zile? M-ai facut curios.
Marc râse:
-Se poate rezolva. O voi anunţa deseară.
-Aveţi un program stabilit pentru azi?
-Doreşte să vadă aşezarea. Ar trebui să ne întalnim la 8.00 în faţa apartamentului ei.
-Bine, dar nici un cuvânt despre rangul meu astă seară dacă se poate; te rog să-i anunţi şi pe
ceilalţi de la firmă dacă e cazul.
-Nu e nevoie, trebuia să ne întâlnim doar noi doi şi gărzile ei de corp.
Ma îl privi pe George puţin surprinsă. De când aflase cu trei zile în urmă că Sean trebuie să
vină, nu îşi găsea astâmpărul. Văzuse şi ea dosarul pe care îl primise George. Era impresionant, dar
George mai avusese astfel de dosare în mână, fără a se vedea vreo schimbare în comportamentul
său. Firma avusese mulţi directori, dar nu reuşiseră decât să o menţină cumva pe linia de plutire,
oricât de bune ar fi fost referinţele despre ei.
-Aş vrea sa o cunosc şi eu.
Eric veni spre ei dinspre fereastră:
-Cred că se face prea mult caz despre venirea noului Director, chiar dacă e femeie.
Marc zâmbi:
-Poate. Ce ziceţi de o ieşire deseară? Aveţi ocazia să o cunoaşteţi şi să vă faceţi o părere
despre ea.
-Da, cred că ar fi bine, răspunse Eric provocării. Pentru că toţi ştiau că oferta îi fusese lui
adresată. Ziceai că vă întalniţi la 8.00 la ea.
-Da.
-Cred că dacă pornim la 7.30 de aici, ajungem, nu?
-Da.
-Bine, atunci la 7.30, jos.
Eric ieşi din incăpere salutându-i cu prietenie rece.
-Ce e cu el ? întrebă Marc. Am pierdut ceva cât timp am fost plecat?
-S-a despărţit de Cleo.
-Nu văd nici o problemă în treaba asta. E clar că nu se potriveau, oricât de mult ar fi dorit
părinţii lor să rămână împreună.
Ma zâmbi:
-Dragul nostru prieten, politica a fost totdeauna un tărâm virgin pentru tine.
-Şi sper să ramână veşnic aşa, replică Marc. Plec acum. Ne întâlnim la 7.30 jos.
-Aşteaptă, vin şi eu, îl opri Tasha.
Ma îi privi ascunzându-şi zâmbetul. Toţi observaseră sentimentele pe care tânăra prinţesă le
avea faţă de Marc. Toţi prietenii lor, cu o exceptie: Marc.
Marc îi oferi braţul, aşa cum o făcuse totdeauna, iar Tasha se sprijini pe el tremurând usor.
-Ţi-e frig? Tremuri!
-Da, şopti Tasha. Aici, între zidurile castelului este răcoare. Voi ieşi puţin în curte.
Marc nu sesiză iritarea din vocea ei, aşa cum nu observase nici că fetiţa pe care o luase de
atâtea ori in braţe, pe care o apărase ani la rând, cu care străbătuse toate cotloanele ţinutului în
căutarea rarelor plante, devenise femeie. Mai mult decât atât, o femeie foarte atrăgătoare, pe care o
curtau mulţi la palat, dar care, sub pretextul datoriei, nu băga pe nimeni în seamă dintre pretendenţii
săi, exasperându-şi părinţii, care erau prea obişnuiţi cu prezenţa lui Marc în preajma fiicei lor şi
care ştiau că Tasha îl apreciază pe Marc şi are deplină încredere în el, pentru a bănui măcar natura
sentimentelor pe care le avea ea faţă de tânărul Duce.

2
-Marc, i se adresă prinţesa, ai vrea să mă însoţeşti la o plimbare?
Bărbatul îi strânse blând mâna mică şi o sărută pe frunte:
-Da, când?
-Acum.
-Vom ajunge să ne schimbăm până la 7.30 ? o întrebă.
-Cred că da.
-Bine, vrei să te schimbi acum?
-Nu, voi merge aşa.
-Să înţeleg că nu mergem prea departe, dar va dura?
-Aş vrea să mergem la Grotă.
De data aceasta Ducele deveni atent:
-S-a întâmplat ceva, mica mea prinţesă?
-Da, îţi voi spune acolo, bine?
-Bine.
Marc o strânse tandru de umeri. Culoarele erau goale, aşa că putea să o facă fără a stîrni
revoltă împotriva încălcării protocolului imperial.
Străbătură cei doi kilometri ce despărţeau castelul de grotă cu atenţia sporită. Pericole îi
pândeau la fiecare pas, chiar dacă deja cunoşteau fiecare metru pătrat de deşert. Ajunşi la Grotă, se
asezară, apreciind răcoarea ei.
-Voiai să vorbim, începu Marc.
O văzu nehotărâtă şi încurcată, aşa că încercă să o ajute:
-Nu te împing de la spate, dar, dacă te ajută, descarcă-te.
-Îţi voi duce lipsa.
Bărbatul o privi surprins:
-Voi avea un alt program dacât până acum, dar ştii bine că îmi voi face totdeauna timp
pentru tine, puştoaico!
-Ştii bine ce înseamnă Firma, nu vei avea timp pentru toate.
-Dar pentru tine voi avea, promit. Şi nu fac promisiuni prea uşor, mă cunoşti.
-Ştiu.
Prinţesa tăcu. Se ridică şi începu să se plimbe frângându-şi mâinile. Lacrimile începură să-i
curgă pe obraji, stricându-i machiajul perfect.
Marc se ridică şi se apropie de ea. O cuprinse cu blândeţe în braţe şi îi mângâie părul:
-Plânge, dacă simţi nevoia, apoi vom discuta.
-Scuză-mă, îmi revin imediat.
-E în regulă, şopti bărbatul. Poţi plânge cât doreşti, îţi va face bine.
Îşi dădu jos pelerina, şi o aşeză pe prinţesă pe ea.
-Marc, eu de ce nu am dreptul de a fi iubită de persoana pe care o iubesc?
Bărbatul o privi surprins. Era îndrăgostită? De cine? Şi cum de el nu observase? Aşteptă ca
tânăra prinţesă să continue.
-M-am străduit toată viaţa să fac pe toata lumea fericit în jurul meu şi totuşi nu sunt fericită.
Sunt oare egoistă pentru că doresc şi pentru mine puţină fericire?
Marc nu zise nimic. O lăsă să se descarce pentru că ştia că doar aici o putea auzi vreodată
plângându-se.
-Spune-mi, te rog, bărbaţii apreciază sinceritatea? Aştept un răspuns, zise fata privindu-l.
-Atunci când asta nu îi obliga la nimic sau nu le îngrădeşte libertatea de mişcare.
-Ce crezi,dacă i-aş spune acelui cuiva la care ţin ce sentimente am faţă de el, ar aprecia asta?

3
-Nu ştiu! Dacă nu ar simţi că încerci să îl obligi la ceva, poate. Nu ştiu ce fel de persoană e.
-Tu ai aprecia?
Marc o privi nedumerit şi puţin surprins:
-Depinde cine ar fi acea persoană.
-Si dacă aş fi eu?
Marc îşi ascunse starea de panică ce-l cuprindea. Simţise totdeauna că ceea ce simte Tasha
pentru el e ceva profund. Dar nu îşi închipuise nici o clipă ca puştoaica îl iubeşte.
-Tasha, tu esti o tânără extraordinară şi sunt convins că orice bărbat ar fi încântat să te aibă
alături…
-Dar nu tu.
-Inclusiv eu.
Tasha îl privi surprinsă, nevenindu-i să creadă că i se întâmplă ceea ce visase de atâtea ori
cu ochii deschişi.
-Şi sincer, mă simt flatat că te-ai gândit la mine ca la un potenţial partener…
-Dar?
-Nu există nici un “dar ”.
-Asta înseamnă că…
Fata nu îndrăznea să pronunţe acele cuvinte care ar fi făcut-o fericită pentru toată viaţa.
-Dacă tu crezi sincer că sunt persoana potrivită pentru a-ţi fi prieten nu văd nici un
impediment.
-Prieten ? Vocea Tashei sunase rece.
-Prieten, iubit, amant, frate, soţ …ce preferi?
Tasha se lipi de el pisiceşte. Marc simţi imboldul de a o lua in brate, de-a o cuceri, de-a o
face a lui, acolo, pe loc. Era prima oară în viaţă când o privea ca pe o femeie. Observase şi până
acum transformarea puştoaicei, dar nu se gândise niciodată la ea ca la o femeie. Zâmbi şi el. Poate
faptul că practic el o crescuse îl făcuse să nu o privească aşa cum ar fi privit o altă fată şi nu simţise
niciodată atracţie fizică faţă de ea. Şi pentru că o privise totdeauna ca pe prinţesa sa. Şoapta ei îl
trezi din gânduri:
-De ce nu vrei să mă săruţi?
Îi privi ochii înnotând în lacrimi şi o sărută blând pe faţă:
-Cine ţi-a spus că nu vreau să te sărut?
-Dar adineaori când te-am sărutat…
N-o lăsa să continue:
-Pentru că nu e nici locul, nici momentul potrivit. Pentru că vreau ca totul să fie perfect.
Pentru că vreau ca tu să fii prinţesă pentru mine, pentru curte, pentru prietenii tăi, pentru tine.
Pentru că vreau nopţi romantice cu lumânări, cu lumini şi umbre tremurătoare, cu muzică blândă …
-Aşa cum îmi doresc eu, şopti Tasha.
-Da, aşa cum îţi doreşti tu, zâmbi Marc.
Tânăra îl atinse cu buzele pe faţă şi i se cuibări la piept. Era atâta linişte acolo. Atâta linişte
şi siguranţa. De afară se auzi zgomot de motoare.
-Rămâi aici, zise Ducele, punându-i o armă în mână.
Prinţesa strânse arma în mână şi vru să îl urmeze.
-Rămâi, te rog, o opri bărbatul.
Tasha se aseză pe pelerina lui. Cu toate că se revolta împotriva grijii prea mari pe care i-o
purta toată lumea, era conştientă ce valoare ar fi avut în mâna duşmanilor tatălui său.

4
Marc îi aruncă o privire mulţumindu-i, apoi se furişă spre ieşirea din grotă. Se linişti când
auzi vocea lui Eric:
-Aşa că era singura rezolvare rezonabilă.
-Sunt de acord cu tine. Poate trebuia să o faceţi mai de mult.
-Aşa e, dar nu puteam aduce un asemenea afront Casei pe care o reprezintă. E bine că a
făcut ea acest pas.
-Fiule, te-am adus aici pentru a discuta o problemă mai importantă acum decât relaţia ta cu
Cleo.
-Despre ce e vorba?
-Despre Firmă. Şi despre moştenirea ta şi a Tashei.
Marc vru să se retragă, dar se răzgândi. De ce nu ducea Împăratul această discuţie în
prezenţa Tashei?
-Sunt aici cu tine, nu cu Tasha din mai multe motive.
Eric se aseză pe un bolovan, în faţa tatălui său, prinzându-şi umărul rănit. Faţa îi era albă şi
simţea o slăbiciune imensă şi frisoane străbătându-i trupul. Nu era obişnuit că organismul său să-i
dicteze posibilităţile, iar această rană ce nu părea gravă îl deranja. Făcuse totdeauna ce voise cu
corpul său şi atinsese posibilităţi neobişnuite pentru alţii în exploatarea lui. Dar acum nu avea chef
şi putere nici măcar să stea acolo şi să asculte motivele tatălui său.
-Ştii bine că Tasha ar avea dreptul să moştenească tronul.
Eric ridică impasibil din umeri. Şi ce era cu asta? Ştiuse totdeauna .
-Dar tu vei fi împărat.
Privirile lui Eric aruncară flăcări şi fruntea i se încreţi:
-Nu voi lupta niciodată pentru conducerea Imperiului.
-Nici nu se va ajunge la asta. Săptămâna viitoare vei deveni împărat. Voi abdica în favoarea
ta.
-Nu doresc conducerea Imperiului, replică rece Eric.
-Vei deveni împărat şi te vei căsători cu d-şoara Director a Firmei.
Marc simţi o mână uşoară pe umăr. Se întoarse spre Tasha şi o văzu privindu-l liniştită.
-Eşti surprins, sper că nu şi revoltat. Tata face ceea ce mama l-a sfătuit să facă.
Bărbatul o privi intrebător.
-Mama ta?
Tasha râse:
-Mama a condus totdeauna Imperiul. Credeam că ştii.
În mintea lui Marc începură multe lucruri să se limpezească. Ascultară îmbrăţişaţi discuţia
dintre Împărat şi fiul său.
-Nu.
Împăratul ridică din sprâncene. Eric fusese totdeauna greu de supus, dar chiar dacă nu-i
plăcuseră multe lucruri pe care el îl obligase să le facă, nu protestase niciodată atât de hotărât.
-Vei face ceea ce-ţi spun pentru că e în acest moment singurul mod de a salva Casa de la
distrugere si de a păstra conducerea Imperiului.
-Tasha e un negociator excelent.
-Aşa e, recunoscu Impăratul, dar e prea influenţabilă. Imperiul are nevoie acum de o
persoană puternică, de un războinic, nu de un negociator. În plus, atunci când Tasha va alege un
soţ, o va face dupa inimă, nu după raţiune. Am luptat prea mult pentru Imperiu pentru ca acum să
permit venirea la conducerea lui a oricui.

5
-Soţul Tashei nu va fi niciodată un oricine. E prea devotată Imperiului pentru a nu-şi da
seama când face o greşeală care influenţează soarta lui.
-Nu doresc să discut cu tine această problemă. Sunt încă împărat şi-ţi poruncesc să te supui.
Bărbia lui Eric tremură uşor, iar capul i se ridică hotărât:
-Şi dacă nu mă supun? Nu mă poţi încorona cu forţa.
-Sunt sigur că te vei mai gândi la oferta ce ţi-am făcut-o şi vei deveni mai rezonabil. Am
făcut multe greşeli în viaţă, dar de data aceasta sunt sigur că e cel mai bun lucru pe care îl pot face.
Iar prima ta decizie ca împărat va fi numirea lui Marc ca Rege.
Dacă până atunci Eric se încăpăţinase să lase tot ce aude să treacă pe lângă el, acum deveni
evident mai atent. Privirile lui se întâlniră cu ale împăratului.
-Asta pentru că e dreptul lui prin naştere. I-am jurat mamei sale că îi voi apăra drepturile şi
că nu îi voi răpi moştenirea.
Tinerii îşi încordară atenţia.
-Îţi voi povesti lucruri pe care puţini le ştiu la curte. Şi am aşteptat oricum prea mult cu
dezvăluirea lor, încercând să nu vă răpesc tinereţea implicându-vă în politică.
Împăratul se aseză pe o stâncă, iar pe faţa şi în ţinuta sa se văzu vârsta.
-E greu să îţi recunoşti greşelile, aşa că, te rog, ai răbdare cu mine, şi nu mă judeca până
când nu ştii totul. După cum ştii, tatăl meu a murit când aveam 5 ani, iar mama m-a crescut singură.
Nu cred să fie vina ei că la 20 de ani eram o persoana încăpăţinată, lipsită de scrupule, care făcea
totul pentru a-şi satisface plăcerile. Mama a condus mai bine de 15 ani Imperiul şi l-a condus bine.
Aş fi fericit să ştiu că am făcut cel putin o parte din ceea ce am făcut la fel de bine ca şi ea. Desigur,
atunci gândeam cu totul altfel. Încerca să mă ţină în frâu, dar era prea târziu. Am fost crescut de
militari, nu de politicieni, conform dorinţei mamei, care se temuse să nu fiu corupt de vreuna dintre
facţiunile ce luptau pentru putere. A fost poate o greşeală din partea ei, dar nu am dreptul să o
judec. A făcut ceea ce credea că e cel mai bine pentru mine. Eram nesuferit, bădăran şi tot ce se
putea spune rău despre cineva la vârsta pe care o aveam eu atunci. Sincer, n-aş fi dat Imperiul pe
mâna unuia ca mine.
-Nu-mi vine să cred; dumneata ai condus Imperiul totdeauna cu dreptate şi ai luat totdeauna
hotărâri înţelepte. Şi ştiam asta şi atunci când m-am încăpăţinat să fiu de altă părere.
-Este meritul mamei tale. Fără ea, Imperiul n-ar mai fi existat de multă vreme. Aveam 20 de
ani şi eram un iresponsabil, care avea pe deasupra şi îngrozitor de multă putere. Faptul că urmam
cursurile Academiei era doar un fel de a spune, pentru că nu eram prea des văzut pe acolo, iar
mama se plictisise probabil să asculte multele plângeri ce veneau din toate direcţiile din cauza
comportamentului meu, şi, te asigur că nici jumătate din ele nu ajungeau la urechile ei. Cei din jurul
ei încercau s-o protejeze, ascunzându-i multe din ticăloşiile pe care le făceam, având grijă să-i
mulţumească într-un fel sau altul pe păgubiţi. Obosită de tâmpeniile mele, s-a gândit că poate dacă
mă căsătoresc, mă voi potoli.
-Şi ai făcut-o.
-Nu imediat. Mama ta a avut enorm de multă încredere in mine. A fost practic singura care
a luptat cu adevărat să mă schimbe. Nu aşa cum făceau cei din jurul meu, cu forţa. Dar voi ajunge
şi aici. Într-una din zile, m-am gândit că ar fi bine să trec pe la Academie pentru a aduna gaşca la o
petrecere. Atunci am văzut-o prima oară pe Ducesă, mama lui Marc. Nu era o frumuseţe în
înţelesul clasic al cuvântului, dar avea ceva ce te atrăgea, ceva ce te făcea să nu poţi să n-o observi.
Folosindu-mă de rangul meu, chiar dacă nu ne cunoşteam, am invitat-o la petrecere. Nu stiu dacă
avea atunci habar ce înseamnă o petrecere la mine, bănuiesc că nu. Era proaspăt venită în capitală,
şi probabil îşi închipuise cu totul altfel o petrecere imperială.

6
-Erai deja căsătorit?
-Nu. Urma să mă căsătoresc la sfârşitul sezonului şi nu aveam nici un chef să renunţ la
independenţa mea, nici la stilul de viată pe care îl aveam. Şi eram hotărât să nici n-o fac.
Împăratul făcu o pauză zâmbind amintirilor:
-A acceptat invitaţia mea şi timp de trei luni toată lumea a sperat că m-am schimbat în bine.
Mă întâlneam cu Ducesa şi mă prefăceam că o iubesc, o cerusem în căsătorie, convins că nu va
accepta, doar ştia că mama doreşte să mă logodesc cu mama voastra. Ce nu ştiam era faptul că
mama ar fi fost de acord cu această căsătorie. După ce Ducesa a cedat, nu am mai vrut să aud de
ea. Tatăl ei era o persoană prea importantă pentru ca onoarea fiicei sale să fie pătată, aşa că,
împreună cu mama au căutat un soţ bun pentru ea şi un tată iubitor pentru fiul ei, pentru că
rămăsese însărcinată. Sunt convins că a dorit acest copil pentru că nici nu s-a pus problema
renunţării la el. Dar era totuşi fiul meu, iar mândria din mine mă împiedica să dau altcuiva ceva ce-
mi aparţinea, chiar dacă nu m-aş fi ocupat cum se cuvine de acel copil. Aşa că am pornit o luptă
absolut nedreaptă, dar şi inegală pentru a obţine custodia copilului. Dacă mama fusese totdeauna de
partea mea, acum s-a aliat cu Ducesa şi soţul ei, care fără nici o obligaţie, a apărat drepul Ducesei
de a păstra copilul.
-Deci Marc îmi e frate?
-Nu sunteţi fraţi.
Marc privi spre prinţesă. Era clar că această veste nu e nouă şi pentru ea.
-Precum ti-am spus, mama se aliase cu Ducesa, iar eu nu aveam nici o şansă împotriva ei.
Am încercat totul, chiar şi o revoltă la palat, dar puţinii care mi s-au alăturat, sunt morţi sau exilati.
Şi nu a fost o hotărâre Imperială. Hotărârea a fost luată de Consiliul Imperial, împreună cu
Consiliul Armatei, în absenţa şi fără acordul Împărătesei. Am fost pus atunci într-o situaţie fără
ieşire: exilul sau căsătoria. Nu voiam să mă căsătoresc, dar nici să-mi pierd puterea şi drepturile.
Eram atât de încrezut şi plin de mine încît credeam că pot conduce Imperiul aşa cum mama o făcea
şi chiar mai bine. Aşa că am ales căsătoria, convins că dacă ajung împărat, nimic şi nimeni nu-mi
va sta în cale. După 5 ani de căsnicie, fără să-mi dau seama eram cu totul altă persoană. Nici nu-mi
dădeam seama când sau cum m-am schimbat. Devenisem prieten cu Ducele, iar mama şi Ducesa
erau aproape nedespărţite. Nu mai eram atât de dornic să preiau conducerea Imperiului, mai mult
decât atât, îmi dădeam deja seama că e ceva mai mult decât eram eu capabil să fac. Mama mă
lăsase în sfârşit să mă implic în politică şi începusem să învăţ ceea ce credeam cândva că stăpânesc.
Şi tocmai când îmi dădeam deja seama de asta, mama a murit fără alţi moştenitori. Oricare din Case
ar fi vrut să preia conducerea Imperiului, dar prietenii şi aliaţi mamei şi Ducelui m-au susţinut. Am
devenit Împărat atunci când mă îndoiam mai mult de mine. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără sprijinul
mamei voastre.
-Şi George?
-Eram căsătoriţi de aproape 7 ani când am avut în sfârşit bucuria de a afla că vom avea
copii. Mama ta era fericită, eu eram încântat, iar prietenii şi aliaţii se bucurau. Imperiul urma să
aibă moştenitori, deci asta urma să potolească luptele pentru conducerea lui. Cel puţin aşa speram
noi. Dar brusc, relaţiile între mama voastră şi mine s-au răcit. Imediat după naşterea sorei tale,
mama ta s-a mutat de la palat sub pretextul siguranţei copilului. Câteva luni mai târziu am aflat
adevăratul motiv, iar mama voastră vi-l va spune chiar ea. Mama ta avea doi copii din prima
căsătorie. Ştii că rămăsese vaduvă de foarte tânără. Fiul mai mic, tu, ai fost crescut de familia
soţului său, fiul mai mare, George, crescuse la palat sub protecţia Ducelui pentru ca mama voastră
să-şi poată îndeplini menirea de a conduce un imperiu.Mama ta plecase pentru că se temea ca fiica
sa să nu păţească ceva. Pentru că existau trădători şi duşmani. Pentru că se ştia de voi, pentru că

7
Imperiul trebuia condus de unul din copii mei. Şi pentru că, după sora ta nu mai putea avea copii. I-
am spus şi ei ceea ce îţi spun ţie acum: nu mă interesează că nu aveţi sângele meu. Sunteţi fii mei,
şi tu şi George.
-Dar nu e corect nici faţă de Tasha, nici faţă de George.
-Poate, dar tu poţi conduce Imperiul. Eşti îndeajuns de inteligent, de înţelept şi de puternic.
Şi eşti prea puţin influenţabil, în plus, duşmanii tăi ştiu că trebuie să se teamă de tine.
Marc văzu un zâmbet străbătâd faţa Tashei.
-Ce e?
-Are dreptate.
-Aş vrea să le cer părerea, ripostă Eric.
Împăratul zâmbi:
-Eram sigur. Cu Tasha a vorbit mama ta. Pe George nu l-am întrebat. E viitorul Duce, şi
acţionarul majoritar al Firmei. Şi nu va lupta niciodată împotriva ta sau a Imperiului.
-Dar George nu mă prea place.
-Şi nici tu pe el. Dar e loial Imperiului şi-ţi va fi şi ţie. În plus, va conduce Firma, iar d-şoara
Director a Firmei va fi soţia ta. Eşti deci asigurat şi din punct de vedere politic şi economic. Ştiu că
unii generali nu te prea plac, dar se tem de tine sau te respectă.
-Spune-mi, există vreun lucru pe care tu şi mama nu îl priviţi din punct de vedere politic?
-Nu putem să ne permitem asta. Dorinţele sunt pentru cei mici.
-Dar dacă visul meu e altul? Dacă nu voi fi interesat de Directoarea Firmei sau dacă nu o
voi interesa? Dacă George va dori totuşi să conducă Imperiul?
-Asta nu va mai fi problema mea din clipa în care mi-am stabilit succesorul şi abdic în
favoarea ta. Depinde doar de tine să ţi-l faci prieten, aliat sau dusman. În ce o priveşte pe
Directoarea Firmei, e o persoană de excepţie şi sunt convins că o vei plăcea, iar Imperiul cred că e
un lucru îndeajuns de important pentru a trece peste sentimentele pe care le are eventual faţă de
altcineva.
-Spune-mi, cine e de fapt această d-şoară Director? Şi Marc mi-a spus că e o persoană
deosebită.
-Aparent, nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi Directori, dar are recomandări foarte bune
din partea unor persoane care găsesc o greşeală în orice. În plus, nu face politică.
-Atunci de unde siguranţa ta că va fi credincioasă Imperiului?
-Va fi credincioasă Firmei. Iar asta e destul.
-Alianţa noastră va fi oficială de la început?
-Alianţa?
-Da, alianţa mea cu Directoarea.
-Rămâne să decizi tu. Te poţi împrieteni cu ea neoficial, sau pot să-i propun eu oficial.
-Cred că e mai bine să o fac eu.
-E tot ce doream să discut cu tine urgent. Ar fi bine să te odihneşti.
-Mă voi odihni. Dar acum voi rămâne puţin. Mă voi întoarce singur.
Împăratul îl privi cu îngrijorare de tată.
-Mă simt bine şi sunt înarmat.
-Îţi las două gărzi.
-Mulţumesc, doresc să rămân puţin singur.
Împăratul ieşi din Grotă, evitând o discuţie în contradictoriu cu Eric, iar tânărul se ridică de
pe bolovan şi porni spre capătul grotei:
-Poţi să te apropii, surioară.

8
Tasha se apropie sprijinindu-se pe braţul lui Marc:
-Totdeauna ai ştiut când sunt în preajmă.
-Aşa e. Ce părere ai despre tot ce ai auzit?
Tasha ridică din umeri:
-Mă tem că de data aceasta sunt multe lucruri cu care nu sunt de acord. Şi îmi voi folosi
toata influenţa pentru a schimba tot ce pot.
-Marc?
-Părerea mea nu are importanţă.
-Nu te-am intrebat dacă crezi că are sau nu importanţă. Te-am întrebat care e .
-Sincer?
-Da.
-Nu ştiu dacă ai fi un soţ bun pentru Directoare, sau dacă ai fi un soţ bun pentru oricine
altcineva, dar vei fi un Împarat bun.
-Aceasta este părerea ta?
-Da.
-De ce crezi că nu voi fi un soţ bun?
-Nu e treaba mea să-ţi dau sfaturi sau să te judec.
-Dar vreau să ştiu!
-Faptul că ştii nu ar schimba nimic.
-Aşa e, faptul in sine, nu. Dar poate vreau eu să mă schimb.
Marc îl privi serios şi vru să spună ceva privitor la ironiile lui Eric, dar bărbatul îi susţinu
privirea aşteptând reacţia lui. Marc înţelese. Eric vorbea serios. Se apropie de el şi îl prinse în
ultima clipă, înainte ca viitorul împărat să leşine.
Tasha se apropie îngrijorată, dar Marc o linişti:
-Îşi revine îndată.
-Ştiu. Sunt îngrijorată. Ceva se petrece cu el. E schimbat.
-Cred că schimbarea este pozitivă. Când treci foarte aproape de moarte, perspectivele se
schimbă.
-Aşa e, şopti Eric cu glas stins. Iar eu am fost prea aproape de ea. Ajutaţi-mă să mă schimb
în bine pentru că nu ştiu cum aş putea să o fac. Nu ştiu ce fel de Împărat voi fi, dar mi-ar plăcea să
fiu un soţ bun pentru d-şoara Director, sau pentru oricine ar fi soţia mea.
Marc zâmbi, iar Tasha îşi privi fratele încurcată.
-Te şochez, surioară.
Tânăra îi prinse mâna şi şi-o frecă de obraz:
-Da, mă şochezi, dar îmi place ce-mi spui şi ce vrei să faci. Eşti deja un bun Împărat şi sunt
convinsă că dacă te schimbi puţin, vei fi un soţ minunat.
Videotelefonul lui Marc rupse mica tăcere ce se lăsase.
-Bună ziua, Marc.
Chipul zâmbitor al Directoarei umplu de linişte sufletele celor trei:
-Credeţi că ar fi posibil să pornim mai devreme? Ştiu că nu acesta a fost planul iniţial şi
dacă aveaţi alt program, e în regulă. Voi pleca singură, şi oricum voi descoperi lucruri noi, iar
uneori oricui îi face bine singurătatea.
-Nu. E în regulă. Credeţi că aş putea aduce câţiva prieteni cu mine?
-O, dar dacă aveţi deja program cu ei, nu trebuie să schimbaţi nimic…
-Nu, aş dori să-i cunoaşteţi pe prietenii mei, şi neoficial câteva din persoanele din
conducerea Firmei şi a Imperiului.

9
-Atunci va trebui să îmbrac…
-Îmbrăcaţi-vă aşa cum vă simţiţi bine, asta e important, interveni Tasha. Aşa voi putea
îmbrăca şi eu ceva mai lejer.
Directoarea zâmbi din nou, aşteptând ca Marc să le prezinte una alteia, dar Marc râse
şmechereşte şi se adresă tinerei Directoare:
-La 7.00 e bine?
-Este perfect.
-E simpatică, observă viitorul Împărat. Şi ştie să zâmbească.
-Va aduce puţina schimbare în monotonia vieţii noastre, pentru că pare sincer interesată de
acest loc, râse Tasha.
-Îi voi anunţa şi pe ceilalţi de schimbare. Veniţi şi voi?
-Nu aş rata această ocazie pentru nimic în lume. Îmi place.
-Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că e viitoarea împărăteasă.
Tasha râse:
-Nu-ţi închipui că voi crede că tata te-a convins să accepţi conducerea Imperiului şi să te
căsătoreşti cu Directoarea, nu?
-Nu. Dar poate are dreptate. Uneori e bine să-i asculţi pe cei din jurul tău. Văd mai bine şi
mai adânc în miezul problemei.
-Ştii ce cred eu, frăţioare?
-Nu.
-Pui ceva la cale.
Eric râse:
-Poate. Ne întoarcem la Palat?
-Da, ar fi bine să mă schimb.
Marc îşi anunţă prietenii de schimbare, apoi se retrase în apartamentul său. Nu-şi arătase
faţă de Tasha starea de şoc, dar simţea adrenalina pulsându-i în sânge. Simţise totdeauna că e
predestinat să facă lucruri mari, că nu va fi un simplu Duce al Casei. Urma să fie Rege. Conştiinţa
că el este cel ales să conducă Regatul îi dădea fiori de plăcere, dar şi de îngrijorare. Pentru că era
expus şi îi expunea pe cei dragi la pericole ce până atunci le ştiuse doar din afară. Atunci când o
protejase pe tânăra prinţesă fusese totuşi un outsider. Acum totul se schimba. Se privi în oglindă,
verificând perfecţiunea rasului şi sclipirile din ochi îl surprinseră. Nu numai pe dinăuntru era altul,
ci şi pe dinafară. Se auzi un sunet discret la usă, iar el aprobă intrarea. În prag stăteau Tasha şi
domnişoara sa de companie, Ma. Erau amândouă îmbrăcate în haine simple de băştinaşe.
-Noi suntem gata. Mor de nerăbdare, începu Ma să turuie. A vrăjit-o pe Tasha, pe tine, pe
Eric, l-a scos din starea sa obişnuită pe George. În sfârşit ceva se întâmplă şi în acest loc. Nu
pretind că rănirea lui Eric nu ne-ar fi scos din monotonie, dar…
-Respiră, Ma, o dojeni cu blândeţe Tasha.
Ma se opri o clipă, apoi se întoarse spre Tasha:
-Ceva e schimbat la voi.
Tasha râse încurcată, iar Marc o lua blând de umeri şi o aşeză lângă el:
-Îmi spuneţi şi mie ce se petrece?
-Da, vom face cunoştintă cu Directoarea.
Ma ridică din umeri:
-Nu e asta, zise hotărâtă. I-ai spus?
-Ce să-mi spună?
Tasha îl îmbrăţişă pe viitorul Rege:

10
-Da, i-am spus.
-Şi?
-Nu vezi?
-Te văd căţărându-i-te în braţe, dar nu văd o reacţie conformă cu provocarea.
Marc o ridică în braţe pe printesă şi îşi apropie buzele de ale ei, dar în ultima clipă preferă
să-i sărute fruntea.
Ma îl privea încruntată, gata să se ia la harţă cu Marc, dar Tasha o îmbrăţisă cu lacrimi în
ochi:
-Sunt atât de fericită!
Ma era nedumerită.
-Îl iubesc şi mă iubeşte, şopti ea.
-Te iubeşte? Dar purtarea lui…
-Ştii că a fost totdeauna un introvertit. Ştiu ce simte. Îi e doar greu să se exteriorizeze.
-Mă bârfiţi în faţa mea? se încruntă bărbatul în glumă.
Fetele râseră.
-Îmi promit să-mi dăruiesc într-o bună zi pe cineva ca el.
Fu rândul lui Marc să râdă:
-Sunt unicat.
-Ai dreptate, va fi cineva mai bun ca tine.
George intră însoţit de Tony şi Eric. Erau îmbrăcaţi lejer, dar aveau arme. Marc îşi puse şi el
arma. Îl privi curios pe Eric. Era palid, dar hotărât şi ceva se schimbase la el, categoric. Eric îi simţi
privirea. Se întoarse spre el şi răspunse serios la întrebarea mută:
-Vreau cu adevărat ceea ce ţi-am spus. Am nevoie de ajutorul tău. Şi poţi fi sigur că nu îmi
este uşor să-l cer.
Prietenii îi priviră cu ochi mari.
-Îmi scapă ceva? întrebă George privind spre fratele său.
-Trebuie să discutăm între patru ochi.
-Acum?
-Mai avem putin timp. Ne permiţi, Marc?
Marc arătă spre cealaltă încăpere şi se apropie de Tasha, Ma şi Tony.
-Cred că şi eu am ratat ceva, zise curioasă Ma.
Tony se mulţumi să-i privească aşteptând informaţii.
-Foarte pe scurt, răspunse Tasha: George şi Eric sunt fraţi, Eric e viitorul Împărat, Marc e
viitorul rege, George e viitorul Duce.
-Cred că nu înţeleg, clătină din cap Ma. Tu trebuia să devi Împărăteasă!
-Nu am vrut să devin niciodată cu adevărat Împarateasă şi mă bucur că nu voi fi eu. Ar fi
fost o povară şi nu sunt sigură că aş fi vrut să-mi sacrific viaţa pentru a deveni Împărăteasă. Mama
a făcut o alegere bună.
Tony o privi uimit. Ce alegere făcuse Împărăteasa? Şi de ce vorbea Tasha aşa? Fusese
crescută să conducă Imperiul. Întreaga copilărie, adolescenţa şi tineretea îi fuseseră răpite în acest
scop. La nici 20 de ani gândea şi acţiona ca o persoană matură, cu experienţa şi înţelepciunea unui
batrân. De la 14 ani lua parte regulat la şedinţele Senatului şi la luarea hotărârilor de stat. Ştia că nu
fusese uşor pentru ea şi tocmai de aceea era surprins că renunţa atât de uşor. Sau hotărârea ei era
doar de suprafaţă şi suferea în taină.
-Ţi se pare ciudat că renunţ la conducerea Imperiului, zise tânăra prinţesă zâmbind liniştită,
dar eu mă bucur. Voi putea face în sfârşit ceea ce mi-am dorit totdeauna, mă voi putea bucura de

11
timpul meu, de viaţa mea, de fericirea familiei mele. Voi putea în sfârşit să mă port ca o persoană
normală. N-o invidiez pe cea care va deveni Împărăteasă.
-Dar Tasha, eu nu-mi pot închipui pe nimeni în locul tău ca Împărăteasă, iar pe Cleo cu atât
mai puţin, zise Tony cu ochi mari.
-Există cineva care va fi o împărăteasă mai bună decât mine, pentru că nu o leagă nimic
sufleteşte de Ţinut, de Imperiu, poate fi detaşată şi poate gândi la rece ce e mai bine pentru el.
Marc zâmbi:
-Oare…
-Cred că alegerea mamei e bună. Nu ştiu care e adevăratul motiv pentru care e aici, Firma
sau Imperiul…
-Directoarea? mări ochii Ma. Ea e viitoarea Împărăteasă?
-Dacă va dori şi dacă Eric va fi de acord. Pentru că de săptămâna viitoare el e împăratul.
Tata vrea să abdice în favoarea lui.
-Dar Casele nu vor fi de acord…
-S-ar putea, dar nu vor avea de ales. Micile Case îl susţin pe tata, iar marile Case au putere,
dar nu destulă pentru a înfrânge Coaliţia.
-Pot vorbi puţin cu tine? îl întrebă Tony pe Marc.
Marc aprobă aratând spre cealaltă încăpere. Tasha o privi pe Ma şi văzu tristeţe în ochii
aceia veşnic veseli:
-Ce e cu tine?
Ma ridică din umeri:
-Eşti tristă.
Prietena sa oftă:
-Aşa e.
-Ce e?
-Nu ştiu. Îmi place Eric. Şi nu suport ideea că va fi al unei necunoscute, care poate nici
măcar nu va şti să aprecieze ceea ce i se oferă.
Tasha simţi un gol în stomac. Da, Eric era un bărbat atrăgător, chiar dacă era uneori dur. Şi
era un bărbat dorit de multe tinere- sau de părinţii lor- la curte. Dar nu se aşteptase ca Ma să aibă
sentimente faţă de el, pentru că erau rare ocaziile când cei doi nu se contraziceau.
-Te surprinde, aşa e?
-Da, nu mi-ai spus niciodată nimic.
-Ar fi schimbat ceva?
-Nu ştiu, poate.
-Sunt convinsă că ştii că nu.
-Vorbeşti de parcă totul s-ar fi terminat. Nu e nici acum prea târziu.
-Tatăl tău a luat o hotărâre.
-Aşa e, o hotărâre care s-ar putea să nu mai aibă de săptămâna viitoare nici o valoare, pentru
că Eric nu e obligat să se supună. Dar, spune-mi, ţi-ar plăcea să fii împărăteasă?
-De ce nu?
-Ai o grămadă de drepturi, e adevărat, dar nu te poţi sustrage îndatoririlor.
-Nu am nimic împotriva îndatoririlor, atâta timp cât Eric e cu mine.
Tasha privi peste umărul lui Ma către fratele său. Se apropiase la un metru în spatele său,
încercând să n-o întrerupă, dar, chiar dacă încerca să o ascundă, vestea îl surprindea cel puţin la fel
de tare ca şi pe sora sa şi categoric îl punea în dilemă. Pentru că luase o hotărâre şi ceea ce auzea
acum îi zdruncina raţionamentul. George îl prinse de braţ şi îl depărtă de fete:

12
-De ce George? îşi întrebă fratele neaşteptând de fapt un răspuns. De ce aflu abia acum?
-Ţi-ar fi plăcut să fiţi mai apropiaţi? întrebă tânărul Duce.
-Nu ştiu, dar aş fi tratat-o altfel, i-aş fi provocat mai puţină suferinţă.
-Acum nu are oricum nici o importanţă, pentru că nu poţi schimba nimic. E clar că Ma ţine
la tine.
-Aşa e.
-Şi?
-Ce ar trebui să fac acum, s-o iau de soţie?
George trecu peste tonalitatea cu care fusese pusă întrebarea, prefăcându-se că nu observă:
-Nu ştiu, dar ar trebui să faci totuşi ceva.
-Ce anume?
-Chiar dacă aş şti, nu cred că ţi-aş răspunde. Poate ar trebui să te gândeşti la posibilitatea de
a fi un timp împreună cu ea.
Eric clătină din cap:
-Este ceva ce se pare că încă nu ţi s-a spus. Tata a hotărât că Directoarea e viitoarea
Împărărteasă, în măsura în care acceptă.
-Nu pot să cred că tu ai fost de acord ca tata să-ţi dicteze şi hotărască viitorul.
Eric râse:
-Ştii cine a cerut venirea ei aici?
-A Directoarei?
-Da.
-Tatăl nostru?
-Da, dar a fost ideea mea.
George îl privi uimit. Eric nu se amestecase niciodată în conducerea Firmei.
-De ce?
-Pentru că aşa am simţit că trebuie să fac. N-a fost o hotărâre dictată de raţiune. Nu ştiu nici
cum, nici de ce am simţit că aşa trebuie să se întâmple.
-Îti place?
-Nu ştiu practic prea multe despre ea ca şi persoană. Tot ce ştiu despre ea până acum sunt
informaţii despre activitatea ei de până acum din cadrul altor firme. Şi e bună în ceea ce face.
-De ce a plecat de la ultima firmă?
-Nu ştiu decât varianta oficială: voia mai mult decât ceea ce îi puteau ei oferi. Nu voia să se
plafoneze.
George rămase puţin pe gânduri. De la plecarea ultimului Director, el condusese practic
Firma. Nu era cea ce ştia el să facă cel mai bine, dar el era acţionarul principal şi urâse totdeauna să
piardă din cauza incompetenţei sau dezinteresului cuiva. Iar ultimul Director lăsase Firma într-o
situaţie dezastruoasă.
-Eric, faptul că tata sau mama a hotărât că Directoarea va fi Împărăteasă, e clar că e dictat
de interese politice. Noi doi nu am fost niciodată prieteni, cu toate că suntem fraţi, dar ne-am tolerat
şi am încercat să nu stăm unul în calea celuilalt, dar aşa cum eu nu mă voi amesteca în treburile tale
privitor la conducerea Imperiului, aş dori ca atâta timp cât Firma merge bine, să nu te amesteci nici
tu în conducerea Firmei influenţând-o pe Directoare, te rog.
Eric îl privi trist. Da, nu fuseseră niciodată apropiaţi, dar de aici şi până la a se presupune că
ar încerca să o influenţeze pe Directoare, era drum lung. Oftă:
-Ai cuvântul meu.

13
-Poate am părut puţin insensibil, dar trebuia să lămurim acest lucru acum, pentru totdeauna.
Şi sincer vorbind, chiar o placi pe d-şoara Director?
-O cunosc prea puţin pentru a-mi fi format o părere. Pot doar să-ţi spun ce impresie am avut
când am văzut dosarul şi prezentarea ei video ei. Avea vocea liniştită a unei persoane care oferă, nu
cere şi ştie ce vrea şi ce poate.
George rămase pe gânduri urmărind un val de praf prin fereastră. Simţise acelaşi lucru, dar
mai simţise ceva ce firea dură a fratelui său poate sesizase, dar nu conştientizase. Era vocea unei
persoane care ştie ce vrea şi cum vrea să o facă, dar nu avea pentru cine. Iar propria persoană nu o
motiva îndeajuns. Acesta era poate motivul acelei linişti, nu avea pentru ce se teme. Era singură,
putea lua orice hotărâre şi în orice moment.
-Mergem, băieţi? se auzi vocea puţin nerăbdătoare a Tashei.
-Da, mergem.
Directoarea îi aştepta admirând peisajul. George îi urmări privirea şi cu toate că crescuse
aici, observă prima oară cât e de minunat deşertul când apune soarele. Simţi un fior străbătându-i
trupul şi ridicându-i brusc tensiunea, simţi un val de căldură şi sângele pulsându-i nebuneşte prin
vene. Apoi totul reveni la normal şi auzi încă puţin ameţit vocea lui Marc făcând prezentările. Îşi
privi fratele. Era palid şi ştia că are dureri, chiar dacă încerca să le ascundă de cei din jur. Privirile li
se întâlniră o clipă, iar Eric încercă să-l liniştească cu un zâmbet. Se întoarse spre Directoare. Era
naturală, zâmbitoare şi plină de o forţă pe care o simţeau toţi cei din jur, iar calmul şi liniştea
interioară ce se citea pe faţa ei îi umplu şi lui sufletul de linişte. Parcă s-ar fi rezolvat toate
problemele. Auzi vocea Directoarei ca prin vis:
-Mi-ar face plăcere să văd totul în ce priveşte natura. Venind încoace am urmărit un
filmuleţ. Aveţi nişte fenomene fantastice aici.
-Aşa e, zâmbi Marc, şi periculoase. Nu cred că aţi dori să simţiţi o furtună de nisip…
-Dar mi-ar plăcea să o văd, zise Directoarea. Dintr-un adăpost.
-Dacă îmi permiteţi…, se auzi vocea lui Eric.
-Da.
-Priviţi acest material din care este confecţionată această fereastră.
Scoase arma şi trase spre fereastră. Proiectilul o atinse şi explodă lăsând o uşoară zgârietură
în material.
-Tot la a treia furtună, ferestrele sunt schimbate. Şi nu toată lumea îşi permite să facă acest
lucru.
Directoarea îşi păstră zâmbetul, trecu delicat degetul peste zgârietură şi îl privi admirativ:
-E ceva extraordinar. Ce rezistenţă are acest material!
Se întoarse apoi serioasă spre Eric:
-Oare chiar nu îi poate ajuta nimeni pe cei care nu-şi pot schimba ferestrele tot la a treia
furtună?
Eric o privi şocat. Directoarea îl înfrunta aşa cum fusese provocată. Apoi când Directoarea
continuă, îi fu clar că fusese învins.
-Sunt convinsă că vă interesează soarta acestor oameni, iar eu sunt aici pentru a încerca să
fac ceva pentru Firmă, pentru aceşti oameni şi pentru Imperiu.
Era greu să nu observi ordinea în care Directoarea înşirase tot ce era important pentru ea. Şi,
ciudat lucru, dar George nu se miră de acest lucru. Simţi braţul Directoari lăsându-se uşor pe al lui:
-Nu cred că întâlnirea noastră de azi are ca scop aducerea la cunoştinţa mea a situaţiei Casei,
Imperiului sau Firmei, chiar dacă v-aţi ocupat de ea în ultimul timp, dar ca Duce al Ţinutului, mi-aţi
putea da informaţii despre el. Cred că abia apoi vor fi necesare informaţiile despre Imperiu. Mai

14
mult decât atât, în măsura în care timpul ne-o permite, aş dori să văd cât mai multe locuri, să mă
întâlnesc cu oameni, să ştiu totul.
George aruncă pe furiş o privire spre fratele său. Se citea tristeţe în ochii săi. O văzu pe
Tasha apropiindu-se de el şi se linişti puţin. Tasha avusese totdeauna o infuenţă puternică şi
benefică asupra amândurora. Îşi îndreptă atenţia asupra Directoarei şi a glumelor lui Marc şi Tony.
Se întrebă ce e cu Ma, dar cum oricum era clar că îi lipsesc informaţii preţioase privind-o pe
prietena lor, amână rezolvarea acestei probleme.
-Pot să vă pun câteva întrebări personale privindu-i pe prietenii dumneavoastră?
-Desigur.
-Domnişoara Ma…Mi s-a spus că în mod oficial prinţul Eric este singur.
-Aşa e, zise George nedumerit.
-Ar exista posibilitatea ca acest lucru să fie adevărat doar în comunicările oficiale?
George o privi surprins. Eric şi Ma? Îl privi pe Eric, apoi pe Tasha şi se întoarse din nou
spre Directoare.
-S-ar putea.
-Prinţesa Tasha şi Marc sunt prieteni?
-Toţi cei de aici suntem prieteni.
-Sunt împreună? se încăpăţină Directoarea.
George simţi un fior. Abia acum observă privirile pe care prietenul său le arunca Tashei.
Ştiuse de sentimentele ei faţă de el şi abia acum îşi dădea seama că nu văzuse sentimentele lui faţă
de ea.
-S-ar putea.
Directoarea râse discret şi privirile tuturor se întoarseră spre ea. Simţiră din nou acel
sentiment ciudat că problemele luaseră sfârşit şi că viaţa e uşoară şi frumoasă.
Unul din aparatele de comunicaţie sună, iar Eric răspunse:
-Da, bine, suntem încă la Palat. Mulţumesc.
Se întoarse spre prietenii săi, dar se adresă Directoarei:
-Vi s-a îndeplinit dorinţa. Se apropie o furtună.
O clipă pe faţa Directoarei se văzu panică şi durere, dar îşi reveni rapid:
-Nu se fac pregătiri speciale în astfel de cazuri?
-Toată lumea ştie ce are de făcut.
-Şi eu ce ar trebui să fac?
Întrebarea ei născu din nou uimire. Într-adevăr venea dintr-un loc unde aceste furtuni
existau doar în poveşti şi documentare, şi nimeni nu-i spusese ce are de făcut. Dar nici nu se
gândise că ar vrea să facă ceva.
-Ideal ar fi să rămâneţi la Palat în siguranţă, dar de data aceasta dumneavoastră mă veţi
însoţi.
Tasha zâmbi, iar George se linişti pe deplin când îl văzu oferind Directoarei braţul. Tânăra
se sprijini o clipă pe braţul oferit, apoi păstră distanţa dictată de eticheta curţii. George şi Tasha îşi
aruncară o privire ce spunea multe, apoi se întoarseră din nou surprinşi de fratele lor când îl auziră
spunându-i Directoarei:
-Încă nu sunt împărat, aşa că sprijiniţi-vă liniştită de mine.
O văzură pe Directoare gata să protesteze, dar zâmbetul reapăru pe faţa ei şi acceptă
ajutorul.

15
Abia în curte înţelese. Vântul îi fişchiuia faţa şi mâinile şi părea că vrea să o ia pe sus. Privi
obrazul serios al viitorului împărat şi citi pe el durere şi zbucium sufletesc. Oftă fără să vrea. Cât de
mult semănau!
-Ajungem imediat la vehicolul cu care vom merge, îi strigă Eric la ureche, încercând să
acopere vuietul vântului. O cuprinse de umeri, încercând să-i acopere faţa iritată de nisipul ce lovea
sălbatic. Simţi un fior neobişnuit când Directoarea işi lăsă faţa pe pieptul lui şi se prinse mai bine
de el.
George şi Tasha urmăreau de la una din ferestre ce se petrece în curte, scufundat fiecare în
gândurile lui:
-Cred că o place, observă cu voce tare Prinţesa.
-Cum va rămâne cu Ma?
-Asta e o problemă. Iar cealaltă eşti tu.
-Eu? o privi George nedumerit.
-Da. Sau mai exact ceea ce simţi faţă de Directoare.
George o privi cu ochi mari. Ştiuse totdeauna ca Tasha are acces la informaţii de vibraţie
mai înaltă şi că e capabilă să citească gândurile, totuşi încă mai rămânea uneori surprins când ea o
făcea.
-Nu cred că ştiu ce simt pentru ea, se apără George.
-Nu cred că dragostea este ceva logic, aşa că nici nu ai putea şti exact ceea ce simţi. E un
sentiment pe care fiecare îl simte altfel.
-Dragoste?
-Numeşte acest sentiment cum doreşti, dar simţi atracţie fizică faţă de ea. Şi ceea ce simţi nu
se limitează doar la atracţie fizică.
-Nu voi lupta niciodată împotriva fratelui meu, din nici un motiv.
-Cred că aţi fi o pereche drăguţă.
-Mă auzi ce îţi spun surioară?
-Şi în plus v-aţi potrivi perfect.
-Surioară, vorbeşti despre viitoare Împărăteasă!
-Şi în plus, Ma ar fi foarte mulţumită, iar mama nu cred că ar avea ceva împotrivă…
-Tasha, haide să purtăm această discuţie peste-să zicem-trei luni.
-Bine.
-Dar recunosc că îmi place.
Prinţesa râse şi porni spre apartementele sale. O găsi pe Ma încruntată în camera de zi.
-Nu te întreb ce e cu tine pentru că ştiu. Vreau doar să ştiu ce rezolvare vezi tu, pentru că
sunt convinsă că ai o rezolvare.
-Nu am. Voi lupta, dar ştiu ce şanse am. Ai văzut-o! E puternică, deşteaptă şi drăguţă.
-Şi sunt convinsă că are şi alte calităţi. Dar şi tu ai. Iar cele pe care tocmai le-ai enumerat, le
ai şi tu. Ce e cu tine? Tu nu ai avut niciodată sentimente de inferioritate faţă de nimeni! În plus, s-
ar putea ca fratele meu să te placă. Cred că cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să lupţi. Şi
dacă te interesează părerea mea, cred că ai cel puţin tot atâtea şanse ca şi Directoarea.
-Ţi-a spus Eric?
-Nu am discutat şi nu voi discuta despre asta cu Eric.
-Nici nu ar fi corect din partea mea să-ţi cer asta. Vrei să mă însoţeşti mai târziu? Aş vrea
să-mi aleg îmbrăcămintea pentru recepţia în cinstea Directoarei.
-Bine-nţeles. Când?
-După ce trece furtuna.

16
Ma se ridică, iar Tasha o îmbrăţişă blând.
-Va fi totul bine.
Ma îşi lăsă capul pe umărul ei şi simţi lacrimi. Dintr-o biată servitoare orfană, devenise
prietena prinţesei. Şi fusese totdeauna tratată de toţi prietenii Prinţesei ca şi o soră mai mică a ei. Şi
nu numai de prieteni, ci şi de părinţii şi fraţii ei. Primise aceeaşi educaţie ca şi prinţesa, chiar dacă
profesorii lor fuseseră mai puţin exigenţi cu ea. Şi ţinea la ea ca la o soră.
-Ştiu. Şi îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit!
Tasha îi puse degetul pe buze:
-Am primit cel puţin tot atât cât am oferit.
Ma simţea lacrimi în ochi, dar Tasha îi zâmbea, aşa că zâmbi şi ea.
-Cred că viaţa mea ar fi plină şi fericirea mea deplină dacă l-aş putea avea pe Eric. E ciudat,
doar atunci îţi dai seama ce valoare are cineva când l-ai pierdut.
-Când eşti pe cale să-l pierzi, rectifică Tasha. Nu e încă nimic pierdut. S-ar putea ca Eric să
aibă sentimente faţă de tine, dar să nu-şi dea încă seama.
-Vrei să spui că ar trebui să am un prieten? redeveni M a războinică din nou ca totdeauna.
Prinţesa râse:
-Crezi că poţi?
Ma râse şi ea:
-Pot încerca.
Eric şi Shanoon înnaintau greu spre vehicol:
-Cam ce viteză are vântul? încercă Shan să acopere sunetele vijeliei.
-120-130 km/ oră. E abia începutul.
-Se stârnesc totdeauna aşa, din senin?
-Nu e o regulă generală. De obicei ştim cu câteva ore înainte şi cu precizie de câţiva
kilometri locul de formare. Doar că uneori-cum e şi cazul acesteia- nu pot fi prevăzute în timp util.
Aflăm cu 5-10 minute înaintea apariţiei ei şi poate fi doar o furtună trecătoare sau una de durată.
-Aceasta cum e?
-Va ţine probabil 3-4 ore. E o furtună trecătoare.
Urcară în vehicol şi respirară prima oară aer fără nisip.
-Eşti o persoană foarte curajoasă.
Shanoon nu răspunse. Doar oftă. Eric o privi mirat. Era pentru prima oară de când sosise
când Directoarea nu zâmbea. Simţi un imbold să o stângă ocrotitor de umeri, dar o văzu ţâşnind
afară din vehicol. O urmă nedumerit şi încercă să-şi dea seama ce o făcuse să renunţe la siguranţa
vehicolului. Îşi simţi ochii lăcrimând de efort şi se întoarse la vhicol după două măşti. O văzu pe
Directoare ridicând un trup micuţ şi văzu zidul compact de nisip izbind-o de un perete. Se lăsă
fulgerător la pământ în spatele vehicolului, în timp ce zidul de nisip trecu peste el, acoperindu-l. Se
ridică şi porni spre Directoare. Era orbită de nisip, dar se ridicase şi pornise cu micuţul în braţe spre
cea mai apropiată intrare în clădire. O ajunse din urmă, o prinse cu putere şi o împinse blând spre
perete. Auzi vuietul ameninţător al apogeului furtunii, o acoperi cu trupul său şi o lipi de zid. Mii
de ace îi străpunseră spatele, apoi totul se făcu negru.
Directoarea se ridică ameţită. Îl puse jos pe copil, se aplecă spre prinţ, ţinând cu o mână
puştiul speriat. Mai erau doar câţiva metri până la uşa adăpostului, dar un nou zid de nisip se
apropia. Fugi cu băieţelul spre uşă, dădu copilul în braţele unui bărbat şi încercă să ajungă la Eric.
Simţea că nu înaintează nicicum, vântul puternic era pe cale să o ridice, dar se încăpăţină. Când
ajunse lângă bărbatul încă leşinat, simţi un braţ puternic dând-o blând la o parte, şi îi văzu pe Tony
şi pe George ridicându-l pe Eric, iar mâna lui George o prinse de mijloc delicat, trăgând-o spre

17
adăpost. Ajunsă în siguranţă, cu nelipsitul zâmbet pe buze, se aşeză pe un scaun, în timp ce o
femeie îi aduse apă şi un prosop. Se spălă pe mâini şi faţă, apoi vru să se ridice, dar picioarele nu o
ascultau. Simţi privirile tuturor aţintite asupra sa şi se forţă să se ridice. Făcu câţiva paşi către Eric
şi se prăbuşi în genunchi lângă el. Cei din jur văzură în aceasta doar un gest de îngrijorare, dar auzi
vocea lui George şoptindu-i la ureche:
-Stai liniştită puţin, va trece.
Îl privi cu ochi mari şi simţi o căldură imensă străbătându-i corpul. Bărbatul acesta mare,
puternic şi atât de bogat, atât de important în Imperiu şi Firmă, era atât de altfel decât cei cu acelaşi
statut social asemănător pe care ea îi cunoscuse. Îşi întoarse încurcată privirea spre Tony şi îl văzu
zâmbind şi el încurajator. Între timp, sub îngrijirile fratelui său, Eric începuse să-şi revină, aşa că
atenţia celor din jur se îndreptă spre el.
-Cred că v-am speriat puţin, se auzi vocea lui destul de slabă.
-A, nu, răspunse Tony. Eram îngrijoraţi de fapt pentru domnişoara Director. Când am văzut-
o ieşind din vehicol, am simţit un nod în gât. Cred că a subestimat puterea furtunii.
-Adevărul e că nu m-am aşteptat să fie atât de violentă. Şi nu am vrut sub nici o formă să vă
pun în pericol, şopti cu voce stinsă Sean.
Toţi cei ce o auziseră ştiau că nu are nci o vină, dar cei ce aflaseră că Eric e viitorul Împărat,
ştiau la fel de bine de ce spune aceste lucruri. Pentru că Eric trebuia sprijinit. Pentru că trebuia să
devină nu doar puternic, ci şi iubit, şi respectat de popoare. Pentru că toţi se aşteptau să o aibă
Împărăteasă pe Tasha, care era iubită şi respectată. Şi pentru că popoarele Imperiului trebuiau să
ajungă să-l cunoască. Pentru toţi el era salvatorul Directoarei, iar Sean era salvatoarea unui copil
lipsit de apărare, un copil simplu din popor. Nu putea exista o combinaţie mai bună pentru o
viitoare familie imperială. Şi pentru că datoria Împărătesei era de a apăra onoarea soţului ei, aşa
cum datoria lui era de a-şi proteja soţia în orice împrejurare, atâta timp cât asta nu punea în pericol
Imperiul.
Eric se ridică sprijinit de Tony, Sean mai rămase puţin în aceeaşi poziţie. George îl privi
puţin încruntat pe Eric, dar viitorul Împărat nu avea nevoie să fie împins de la spate. Prinse mâna
micuţă a Directoarei şi o puse în a lui George.
-Vreau să ai grijă de ea până trece furtuna. Tony, mă vei însoţi.
Îl văzu pe fratele său gata să protesteze, dar îi tăie scurt şuvoiul de cuvinte:
-Mă îngrijorează faptul că a fost izbită de perete. Eşti medic, vrei, te rog, să te ocupi de ea?
George îl privi încercând să citească ceva pe faţa fratelui său. O alesese pe Ma? Sau se
răzgândise în privinţa fostei sale prietene? Sau nu voia să dea nimic de bănuit Directoarei de
hotărârea sa?
-În plus, puteţi sta de vorbă despre Firmă între timp.
-Da, ai dreptate, de îndată ce-ţi văd umărul şi spatele.
Eric vru să protesteze, dar renunţă. Fratele său putea fi uneori îngrozitor de încăpăţinat, iar
acum avea şi dreptate. Intrară în una din încăperile adăpostului, iar Sean rămase cu Tony. Privi în
jur curioasă. Documentarul vorbea despre aceste adăposturi, dar prea vag. Iar acest adăpost era
imens. Uriaşa încăpere săpată în stâncă era de-a dreptul uluitoare.
-Vreţi să vizitaţi adăpostul? întrebă Tony.
Directoarea aprobă bucuroasă. Ura să fie ţinta curiozităţii cuiva, şi, chiar dacă băştinaşii nu
erau nepoliticoşi, le simţea privirile. Se ridică clătinându-se. Tony o sprijini:
-Sau poate ar trebui să vă odihniţi.

18
-E în regulă, cred că e din cauza loviturii la cap. Am ameţit puţin, dar îmi revin îndată. Este
permis să mă sprijin pe braţul unui bărbat atunci când nu există nici un fel de relaţie între noi?
Ghidul comportamentului la Curte nu specifică nimic privitor la acest lucru.
-Mă tem că nu pot să vă răspund la această întrebare. Între amici e voie.
Sean se sprijini uşor de braţul lui:
-Nu sunt o persoană prea formală, aşa că suntem amici, ne tutuim şi mă voi sprijini de tine
deoarece încă ameţesc.
Tony râse şi îi mângâie tandru mâna. Ştia să facă pe toată lumea să se simtă important.
Poate asta o făcea atât de diferită de ceilalţi directori, care făcuseră pe toată lumea să-i simtă pe ei
importanţi. Simţi o atraţie puternică faţă de femeia de lângă el. O atracţie care îl speria, pentru că
era probabil viitoarea Împărăteasă, şi pentru că, după toate semnele, era deja prietena lui Eric. Cel
puţin aşa se purta viitorul Împărat.
Spre intrarea adăpostului se auzi rumoare. Se întoarseră pentru a vedea pe cea care o
provocase. Tasha, însoţită de Marc şi Ma înfruntaseră furtuna. Se apropiară de Tony şi Sean. Tasha
privi în jur. Era atâta gri şi răceală în acest adăpost în comparaţie cu luxul din Palat. Şi era atâta
asprime în prosopul ce i se oferise la intrare. O privi din nou pe Directoare. Avea privirea curioasă
a unui copil încântat de tot ce vede. Pe tâmplă avea o julitură destul de urâtă, unul din pomeţi
începuse să se umfle, iar arcada îi sângera. Faţa îi era iritată din cauza nisipului şi avea ochii în
sânge, dar nelipsitul zâmbet îi era şi acum pe buze. Şi era liniştită. Era acea linişte ce i se păruse şi
ei şi prietenilor săi neobişnuită. Era acea linişte a omului împăcat cu el însuşi şi cu cei din jur.
-Sper că eşti bine. Eric mi-a spus ce ai făcut.
-Când a avut timp? ridică Sean din sprâncene.
-În timp ce George s-a ocupat de el. Îţi mulţumesc că mi-ai salvat fratele.
-De fapt eu nu am făcut nimic. George şi Tony l-au salvat. Dimpotrivă, fără să vreau l-am
pus în pericol.
Prinţesa zâmbi şi ea, simţind dragoste şi respect faţă de Directoare. Alţii ar fi făcut orice
pentru onoruri sau plată, iar Directoarea încerca să minimizeze importanţa faptei sale. Nu se
plângea de prietenii săi, dimpotrivă, până atunci crezuse că nu există persoană nematerialistă între
cei din jurul său, exceptându-i pe ei.
-Nu prea am avut timp să stăm de vorbă, i se adresă Directoarei, dar acum, în timp ce
vizităm adăpostul putem să o facem. Ma este comfidenta mea, deci putem vorbi liniştite în faţa ei.
Directoarea o salută prietenoasă cu o uşoară plecăciune a capului, iar Ma răspunse la fel. Se
simţi înfiorată. Se temea de Directoare. Nu era sigură că poate lupta cu ea pentru Eric. Ar fi putut
lupta cu oricine, dar nu cu Directoarea. Şi sentimentul de inferioritate o irita. Tasha simţi tensiunea
din Ma, dar nu putea face acum nimic, aşa că renunţă să se gândească acum la această problemă.
-Aş dori să-ţi pun câteva întrebări.
Sean aprobă tăcută, fără a arăta vreun sentiment, Tasha simtea că nu e încântată.
Curiozitatea o împinse să încerce să intre în gândurile Directoarei, dar rămase şocată: dădu de o
barieră pe care nu o întâlnise la nimeni până atunci.
-Posezi puteri psihokinetice? întrebarea ţâşnise aprope pe negândite de pe buzele Prinţesei,
iar Ma o privi îngrijorată.
Directoarea îşi păstră zâmbetul:
-Cred că în limite normale.
-Pot să te întreb ce consideri limite normale?
-Da, pot să fac ceea ce o persoană obişnuită, cu puţin antrenament ar putea face.
-Ai putea să mă înveţi şi pe mine cum faci asta?

19
-Nu am pregătirea necesară pentru a te învăţa eu, dar pot să te pun în legătură cu cineva care
ar putea.
-Crezi că ai putea să-mi areţi câte ceva din ceea ce şti?
-Nu ştiu prea multe lucruri pe care tu să nu le sti, bătu în retragere Directoarea, şi în vocea
ei se simţi o undă de iritare, sesizată doar de Tasha.
-Cum reuşeşti să-ţi închizi mintea scanării?
Ma se simţi din nou tulburată. Dacă Directoarea putea face asta, era mai deosebită decât
crezuse. Căzu într-o stare de apatie care nu o caracteriza, dar simţea că şansele de a-l avea pe Eric
scad cu repeziciune.
-Este tot o tehnică învăţată de la mentorul meu. E doar o chestie de antrenament.
-Nu ţi-a fost greu să-ţi părăseşti prietenii şi familia?
Zâmbetul Directoarei deveni trist:
-Mă adaptez bine schimbărilor. Dumneavoastră v-ar fi greu?
Ma şi Tony deveniră curioşi. Directoarea abandonase tonul defensiv şi trecuse la o ofensivă
fină. Prinţesa simţi că e mai bine să abandoneze. Era clar că tactica ce funcţiona de obicei cu cei din
jur, dă greş în cazul Directoarei. Şi voia să şi-o facă prieten, nu duşman.
-Cred că da, răspunse Tasha luându-le pe Ma şi Sean la o plimbare spre adâncul grotei.
Tony se alătură escortei prinţesei şi începu o discuţie vioaie cu comandantul ei.
-Sunt fraţi? întrebă Sean urmând privirea Prinţesei.
-Da, se numeşte Tomas şi e comandantul escortei mele. E o persoană deosebită. Vei avea
ocazia să-l cunoşti mai bine dacă îmi vei accepta invitaţia de a locui la palat.
-E o invitaţie foarte îmbietoare şi vă mulţumesc, dar mă simt foarte bine în apartamentul pe
care l-am primit. În plus, îmi convine că e în clădirea Firmei.
-Poţi păstra şi acel apartament, dar a fost doar o rezolvare de moment. Poziţia ta socială îţi
dă dreptul şi obligaţia de a avea reşedinţa stabilă la palat.
Sean îşi întoarse ochii negri spre Tasha:
-Asta înseamnă că nu mai am dreptul la intimitate?
-Ai dreptul la intimitate în măsura în care orice persoană publică are. Pentru că acceptând
postul de Director, vrei sau nu, ai devenit persoană publică. Se pare că asta nu ţi s-a spus.
-Doar parţial. Dar nu am fost anunţată de limitarea independenţei.
Eric şi George se apropiară de ele. Eric era palid, dar degajat. George părea ceva mai rigid.
Tasha îi scană discret şi îşi reţinu cu greu o tresărire. O privi pe Directoare şi încercă să-şi dea
seama din mişcările ei cum ar putea să evolueze o eventuală relaţie cu viitorul împărat sau cu
Ducele. Dar nu reuşi. Femeia îi privea cu aceeaşi privire limpede pe amândoi.
-Ar fi bine să mă ocup de rănile tale, i se adresă George cu blândeţe Directoarei.
-O, nu e nimic grav, o pot face eu.
Apoi se răzgândi:
-Dar cred că e mai bine dacă mă las pe mâna ta, ai mai multă experienţă.
Se retraseră în încăperea de unde ieşiseră cu câteva minute mai devreme cei doi bărbaţi.
-Ce părere ai? îşi întrebă Eric sora.
Tasha stătu câteva clipe pe gânduri:
-E inteligentă, bun strateg şi puternică. Dar există o problemă. Nu te voi putea ajuta în
privinţa ei pentru că nu o pot scana. Ma, vrei, te rog, să ne laşi puţin singuri?
Ma se îndreptă spre Tony şi Tomas, iar cei doi fraţi îşi continuară plimbarea.
-Vrei să-mi vorbeşti despre Ma? întrebă bărbatul.
-Nu. Credeam că vrei tu să-mi vorbeşti.

20
-Sunt puţin confuz. Ştiu care îmi sunt priorităţile ca viitor Împărat şi mă simt atras de
Directoare, dar nu ştiu dacă…
-Nu ţi-a cerut nimeni să iei o hotărâre pe loc.
-Nu aceasta e problema ce mă frământă. Nu am vrut niciodată să devin împărat şi îmi
repugnă ideea de a face ceva ce îmi va influenţa în atât de mare măsură viitorul doar pentru că
altcineva aşa a hotărât. Pe de altă parte, faptul că mama şi tata mă consideră demn de această
onoare, îmi face plăcere. Faptul că ei au hotărât că Directoarea îmi va fi soţie mă deranjează, dar
recunosc că îmi place de Shanoon chiar dacă e normal să nu pot încă să mă imaginez căsătorit cu
ea, nici măcar că am anumite sentimente faţă de ea.
Sora îşi strânse blând fratele de braţ oftând:
-Spune-mi, de ce nu ai răbdare niciodată? De ce e atât de greu pentru tine să dai zilei de
mâine ceea ce e al zilei de mâine. De ce e pentru tine timpul totdeauna atât de comprimat? De ce
vrei totul sau nimic, de ce nu te bucuri de ceea ce ai în timp ce lupţi pentru ceea ce poţi avea?
-Tasha, am aproape 30 de ani şi nu am fost îndrăgostit niciodată. Sunt pe cale să devin
împărat, cu toate că nu mă gândeam nici măcar la a fi Duce. Toţi cei din jurul meu au un prieten
sau o prietenă, asta dacă nu sunt deja căsătoriţi. Îmi doresc o soţie, un copil, dar e greu să mă
hotăresc să fac acest pas pentru că ar fi o răspundere imensă pe care nu sunt sigur că sunt pregătit să
o accept.
-Nu cred că toţi cei din jurul tău au o pereche, dar ceea ce simţi e important pentru tine şi îţi
respect sentimentele, însă încearcă să ai puţină răbdare şi fii înţelegător cu tine. Eşti un bărbat
extraordinar. Ar fi bine să înţelegi că orice hotărâre pe care o iei este bună, pentru că e hotărârea ta.
Tasha se aşeză, iar Eric începu să se plimbe prin faţa ei cu mişcări aparent liniştite, dar
Tasha ştia că această plimbare, oricât părea de liniştită, înseamnă la fratele său frământare şi luptă
internă.
-Cred că până când lucrurile nu se liniştesc, nu ai de ce să te frămânţi. Lasă problemele să
treacă pe lângă tine. Rezolvarea va veni când nu te aştepţi. Până una alta, mâine seară va fi balul dat
în cinstea Directoarei, apoi va pleca două-trei săptămâni cu George sau Marc pentru a vizita
filialele Firmei şi punctele de lucru. Vei avea timp suficient pentru a te gândi la rece la tot ce te
frământă.
-Să facă, ce? Să viziteze punctele de lucru?
-Exact.
-Nici un Director nu a făcut asta vreodată.
-Aşa e.
-Dar are curaj, nu glumă!
-Nu ştiu cât curaj are, dar va fi un bun Director.
-Purtarea ei mi se pare puţin ciudată.
-De ce?
-E prietenoasă cu toată lumea şi îi tratează pe toţi cu aceeaşi atenţie. Nu e o purtare
obişnuită la un Director, mai ales la cineva care vine de unde vine ea.
-Aşa e, şi oricare ar fi statutul ei în viitor, va fi iubită şi respectată.
-Care va fi statutul ei? De ce? E încă incert?
-Da. Încă se pune– cred- întrebarea dacă va fi sau nu Împărăteasă. Pentru că va fi şi alegerea
ei nu doar a ta, oricât ai fi de important ca Împărat. Spune-mi, te rog, ce pui la cale? De dimineaţă
am observat că nu e ceva în regulă cu tine.
-Îi voi însoţi, ocoli Eric întrebarea, fiind aproape convins că sora sa ştie deja răspunsul la
întrebarea pe care o pusese, chiar dacă Tasha îi respectase totdeauna intimitatea.

21
-Nu sunt sigură că e o idee bună.
-De ce?
-În primul rând, săptămâna viitoare vei fi numit Împărat. În al doilea rând, George ar putea
crede că vrei să-l supraveghezi, în al treilea rând, nu ai putea gândi la tot ce te frământă cu cap
limpede şi nu în ultimul rând, nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să o faci.
-Nu ştiu, e atât de îndrăzneaţă, o pot pândi tot felul de primejdii. Simt că trebuie să o
protejez.
Tasha îl privi serioasă:
-E puternică, inteligentă şi ştie să aibă grijă de ea.
Eric o privi nedumerit.
-Ai încredere în mine, ştiu ce vorbesc. În plus, trebuie să iei o hotărâre privitoare la Ma.
-Ma e o persoană fantastică, dar nu simt pentru ea nimic altceva decât prietenie.
-Când ţi-ai dat seama de asta?
-Ştiu de mult asta.
-Dimineaţă nu erai sigur.
Eric se încruntă. Nu voia complicaţii, iar o eventuală relaţie cu Ma ar fi fost un lung şir de
provocări. Ceva totuşi simţea pentru Ma. Sistemul de comunicaţie al bărbatului ţârâi. Răspunse fără
chef, apoi se scuză oftând:
-Trebuie să plec. Unul din adăposturi a cedat. Sunt persoane prinse sub dărâmături.
-Nu trebuie să fii neapărat acolo, îi zise sora sa cu glas liniştit. Eşti rănit.
-Am o obligaţie faţă de oamenii aceştia, sunt poporul meu.
Tasha privi lung după el. Schimbarea pe care o prevestise fără să creadă în ea, exista, era
reală şi profundă. Lui Eric îi dispăruse egoismul, egocentrismul şi aroganţa. Era pe cale să devină
un adevărat lider, nu doar un conducător de care subordonaţii se temeau. Zâmbi şi se simţi fericită.
Iubea, era iubită şi în linii mari, totul mergea cum trebuie.
George şi Directoarea se apropiară. Tasha simţi un fior. Fratele său avea o paloare ce nu îl
caracteriza, iar Shanoon părea pentru prima oară abătută.
-E vreo problemă?
Zâmbetul reapăru pe faţa Directoarei, dar era un altfel de zmbet.
-Am auzit că s-a prăbuşit un adăpost.
Tasha aprobă:
-Da, Eric a plecat acolo.
-Ei bine, vă cer sprijinul, pentru că George nu mă lasă să merg şi eu. Şi nu aş vrea să-l ştiu
supărat pe mine din prima zi, pentru că oricum voi merge.
Tasha îşi întoarse privirea spre George:
-Pot să-ţi dau părera mea ca medic sau ca… prieten. Şi este aceeaşi. Trebuie să te odihneşti.
Nici nu ştiu cum ţi-a trecut prin minte să porneşti la un drum atât de lung în starea în care eşti. Iar
acum…
-Am călătorit foarte confortabil, faptul că mă consideri prietenă îmi face foarte multă
plăcere şi mă simt ciudat că există cineva îngrijorat de soarta mea, dar îmi place să iau singură
hotărârile privind viaţa mea personală.
-Nu doresc să crezi că iau apărarea fratelui meu …
-Fratele dumneavoastră?
Directoarea era sincer uimită. Iar George la fel. Simţise totdeauna ceva pentru Prinţesă,
fuseseră de când se ştia confidenţi, dar să fie fraţi… O privi cu reproş.
-De când ştii?

22
-Are vreo importanţă? Am ştiut totdeauna, dar mi s-a cerut să nu-ţi spun nimic nici ţie, nici
lui Eric.
-Eric ştia?
-Nu ştiu când a aflat că el şi eu suntem fraţi, dar că voi doi sunteţi fraţi a aflat azi.
-De la cine?
-De la tatăl nostru.
-Prietenii noştri ştiau?
-Probabil nu ştiu nici acum. Dar vor afla în curând. Deci, nu doresc să crezi că iau apărarea
fratelui meu, dar, din mai multe puncte de vedere, ar fi mai bine să nu mergi.
-Oare starea Firmei este chiar atât de disperată încât nu vă permiteţi să pierdeţi un Director?
glumi Shanoon.
Cei doi fraţi râseră, iar George răspunse:
-Da.
-Voi cere ridicarea sumei ce mi s-a promis la dublu!
George tresări. Ştia că Firma nu îşi permite o asemenea cheltuială în acel moment, oricât ar
fi fost de bună Directoarea în ceea ce făcea, dar Sean avea dreptate. Suma pe care o acceptase
iniţial era enorm de mică faţă de răspunderea şi greutatea muncii pe care urma să o depună. Şi
dăduse de înţeles acest lucru angajatorilor săi de la prima întâlnire, chiar dacă acceptese oferta.
Sean văzu tresărirea şi se strădui să nu simtă nimic, dar nu reuşi pe deplin. Nu venise în acest capăt
de lume pentru bani. Venise pentru a fugi de trecut, de spaimele şi fantomele lui. Dar avea nevoie
de bani. Şi avea nevoie de putere. Nu pentru a se răzbuna, ci pentru a-şi dovedi ei însăşi şi celorlalţi
ceva. Prinşesa îi simţi tulburarea, dar vag, fără a-i prinde tâlcul. Simţi un imbold de a o îmbrăţişa
protector. Ce ascundea sub acel zâmbet blând şi binevoitor Directoarea? Îl privi pe George şi îi
simţi dorinţa. Ochii i se măriră şi îşi lăsă aparent fără nici o intenţie mâna pe braţul lui.
-Deoarece nu am semnat încă nici un contract şi nu am fost investită oficial cu această
numire, voi face de data aceasta cum doresc.
Prinţesa i se adresă ridicând din umeri:
-Fie cum doreşti. Dar George te va însoţi.
-Nu am nimic împotrivă.
Şi simţi o căldură plăcută când mâinile îndemânatice ale bărbatului o ajutară să-şi pună
masca. Ezită o clipă când George se oferi să o ajute să urce în uriaşul vehicol ce trebuia să-i ducă la
celălalt adăpost, dar alungă totul din minte şi se sprijini pe braţul lui puternic.
-Mă bucur că eşti aici, auzi vocea bărbatului.
Se întoarse spre el şi răspunse natural:
-Şi eu mă bucur că sunt aici.
Nu îşi continuă gândul cu voce tare, dar bărbatul simţi ce gândeşte, sau cel puţin îsi imagină
ce doreşte el ca ea să gândească.
-Sean, ai un prieten?
Întrebarea ţâşnise de pe buzele sale negândită, iar bărbatul se sperie. Ce îl apucase, de ce
pusese acea întrebare care acum i se părea idioată? Dar Sean răspunse la fel de natural ca şi la
afirmaţia dinainte:
-Tu ai o prietenă?
Râseră amândoi, ca de o glumă bună, ocolind amândoi răspunsul. Se apropiară de adăpost,
iar George o privi curios. O clipă privirile li se întâlniră, iar bărbatul înţelese că trebuie să o
încurajeze. O cuprinse blând de umăr şi îi şopti înfiorat de durerea din ochii ei:
-Nu trebuie să cobori.

23
-Vreau să-i ajut pe oamenii aceştia, zise cu vocea aceea slabă dar hotărâtă cu care George
începuse deja să se obişnuiască.
-Te simţi bine?
-Da.
-Eşti sigură?
-Da, şi, te rog să te ocupi de cei ce au nevoie de tine, nu de mine. Eu mă voi descurca. Şi
vreau să-mi spui ce trebuie să fac.
-Deoarec Eric este aici, probabil el conduce acţiunea de salvare. El ar putea să-ţi spună mai
bine ce e de făcut. Şi aş prefera să fii undeva pe unul dintre vehicole. Sunt răniţi probabil, poate
morţi. Nu e o privelişte pentru tine.
Sean vru să protesteze şi probabil ar fi făcut-o, dar un grup ce părea condus de Eric se
apropie de ei.
-Tată, ţi-o prezint pe d-şoara director. D-şoara Shanoon, d-sul este tatăl meu, Împăratul,
făcu prezentările Eric.
Sean făcu o reverenţă, surprinzându-i pe cei de faţă, pentru că multe din doamnele de la
curte nu o făceau atât de graţios. Iar ea era totuşi o străină.
-Îmi pare rău că facem în acest mod cunoştinţă, zise Împăratul. Mai mult ca atât, sunt
nedumerit. Ce cauţi dumneata aici? E un loc periculos.
-E locul unde pot ajuta mai mult decât oriunde în acest moment, pentru că e vorba de vieţi
omeneşti. Cu permisiunea d-voastră, voi merge să fac pentru ce am venit.
Împăratul ridică din sprâncene. I se spusese că e încăpăţinată şi rebelă, dar nu aşa şi-o
închipuise, totuşi. Nu era acea rebeliune pe care o cunoscuse de la copii săi. Era o rebeliune
calculată, politicoasă, diplomată şi trebuia să recunoască, fără posibilitate de ripostă. O izbitură
imensă se auzi şi simţiră solul fugindu-le de sub picioare. Împăratul căută sprijin, dar nisipul din
jurul său se scurgea nemilos. Îl văzu pe Eric undeva la doi-trei metri lângă el, alunecând încet spre
abis, cu seninătate pe faţă. De cealaltă parte, George îl privi zîmbind liniştit, împăcat cu tot. O căută
cu privirea pe Directoare şi se îngrozi. Era probabil deja sub nisip sau pe fundul hăului ce se căsca
sub ei. Fusese o imprudenţă din partea lui George că o adusese cu el în acest loc, unde şi pe cei
experimentaţi îi pândeau primejdii. Simţi o mână puternică prinzându-i mijlocul şi simţi că ceva
sau cineva îl împinge în sus. Vru să se întoarcă pentru a vedea cine este îndrăzneţul, însă o voce
liniştită dar hotărâtă îl opri:
-Nu avem acum timp pentru discuţii, dar vă promit că deseară vom povesti cât doriţi. Vă
rog, am nevoie de ajutorul Dv.
-Cum?
-Doresc să staţi perfect nemişcat, încercaţi doar să întindeţi mâinile în sus. Sunt convinsă că
acolo sus, este cineva vă va prinde.
-Şi d-ta?
-Aveţi încredere în mine. Nu am timp acum să vă explic. S-ar putea ca Eric şi George să
aibă nevoie de ajutor.
Clipe lungi se scurseră până când Împăratul întinse încet mâinile în sus, încercâns să o facă
cât mai fluid. Cu o ultimă zvâcnire, Sean îl împinse în sus; mâini puternice îl traseră afară pe
Împărat. Auzi abia acum zgomotul făcut de vehicolele ce se apropiau. Înţelese gândul
comandanţilor, dar şi ce urma– sau ce putea să se întâmple.
-Opriţi vehicolele, strigă cu voce calmă.
Iar cei de sus înţeleseră. Galeriile se puteau surpa oricând mai departe.

24
Sean privi în dreapta. Eric era ceva mai sus ca ea, undeva la doi metri. George era mult sub
ea, dar aproape sub nivelul ei. Se rostogoli printr-o tehnică învăţată de la maestrul ei şi îl prinse pe
Eric în braţe. Vru să repete tehnica pe care o folosise cu Împăratul, dar mâna lui Eric o prinse de
încheietură cu putere.
-Trebuie să-mi dai drumul, sună revoltată vocea Directoarei. Acum!
Bărbatul se pregăti să protesteze, dar fata se smuci şi alunecă voit lângă George. Era orbit
de nisip şi avea julituri serioase. Sean îşi scoase eşarfa şi se rostogoli mai aproape de braţul stând
într-o poziţie nefirească a bărbatului.
-Ce crezi că faci? se zburli George.
-Cred că mă sinucid cu tine, veni răspunsul. Asta dacă nu mă ajuţi să supravieţuiesc.
George o privi cu durere:
-Spune, de ce faci asta?
-Aş putea să-ţi dau orice răspuns, dar nu pe cel adevărat, aşa că, nu pierde timpul pentru că
obosim degeaba amândoi. Cum ţi-e braţul?
-Voi supra…
-Braţul, am întrebat.
-Fracturat deschis în două locuri de la un bolovan.
-Ştiu că doare, dar ajută-mă să-ţi prind braţul în eşarfă.
-Îţi place să fii erou?
-Nu voi răspunde la această provocare, râse Directoarea.
-Poţi râde şi acum?
-Eşti atât de dulce acum, încât te-aş putea şi săruta.
-Poftim?
-Orice aş spune acum, nu voi recunoaşte sus, aşa că nu are importanţă.
-Ai vrea să te sărut?
-Crezi că poţi să o faci?
George încercă să o cuprindă în braţe. Simţi două buze fierbiţi pe obraz şi se simţi ridicat.
Înainte să-şi dea seama ce se petrece cu adevărat era pe marginea abisului.
-Şi…
-Dacă pe mine mă cauţi, auzi o voce slabă lângă ureche, sunt aici.
Directoarea îşi scutura praful şi nisipul de pe îmbrăcăminte cu acel aer calm pe care îl
aborda totdeauna.
-Nu a fost corect din partea ta.
Sean oftă.
-Şi mi-ai rămas datoare, îi şopti.
-Nu-mi place să rămân datoare, râse ea. Şi cred că am făcut ce ţi-am zis.
-Da?
-Încearcă să-ţi aminteşti.
Se depărtă sărind cu uşurinţă peste dărâmături şi minute în şir n-o mai văzură. Un
comandant se apropie de George cu respect şi parcă cu reţinere.
-Domnişoara Director vă cheamă.
-E vreo problemă?
Comandantul se codi:
-Te ascult.
-A coborât în subteran.
George se încruntă şi îşi privi fratele.

25
-Vă roagă să pregătiţi o echipă puternică de prim ajutor, pentru că sunt răniţi, dar se pare că
nu este nici o victimă. Am avut cu toţii noroc.
Echipa de medici porni spre intrarea în subteran. Eric privi cu ochi mari:
-Pe unde a intrat? îl întrebă pe comandant.
-Oricât pare de ciudat, pe acolo. Pot să vă întreb ceva, d-le?
-Desigur.
-Are pregătire de luptător?
Eric ridică din umeri încruntat:
-Mi-ar plăcea să aflu şi eu. Caută-i pe Tony şi Tomas.
-Da, d-le.
Împăratul se apropie însoţit de o echipă de intervenţie rapidă şi un grup medical:
-E jos?
-Da. Nu pari surprins.
-Nu.
-Mi se pare mie, sau încă nu am nici acum toate informaţiile despre ea? se încruntă Eric.
George se mulţumisă-l privească cu reproş.
-Mai există o singură informaţie pe care o am şi nu o ştiaţi, şi asta pentru că abia am primit-
o. Are pregătire de Luptător.
Tony şi Tomas li se alăturară.
-De unde ai această informaţie?
-De la com.Yoshiro.
-Unde e acum?
Tony arătă spre intrarea în subteran, unde Yoshi dădea ordine scurte şi precise.
-Va trebui să lărgim spărtura, îi informă Yoshi când se apropiară.
-S-ar putea să punem în pericol vieţile celor de jos, protestă Tomas.
Yoshi îl privi serios şi puţin de sus. Pregătirea de Luptător îi dădea anumite privilegii la
Curtea imperială. Iar unul din ele era acela că nimeni, exceptând Casa Imperială nu avea dreptul să-
i conteste deciziile. Dar şi Tomas avea un statul destul de privilegiat. Fusese propus pentru numirea
de general al Casei, chiar dacă era foarte tânăr. În plus, avea toate calităţile necesare unui Luptător,
fusese crescut şi antrenat de Yoshi şi era garda personală a Ducelui celui Tânăr.
-Sunt oricum condamnaţi dacă nu reuşim să-i scoatem de acolo.
Din deschizătură se ivi capul Directoarei. Cel puţin 10 persoane se grăbiră să o ajute, dar nu
era nevoie. Acceptă totuşi din politeţe ajutorul. Yoshi pufni dispreţuitor. Un Luptător nu avea
nevoie de ajutor, decât eventual din partea unui alt Luptător. Şi doar în cazuri deosebite. Îşi aminti
cu gust amar de anii de antrenamente, de renunţări, de eşecuri, de durere, frig şi căldură, de lipsa
prietenilor şi apoi de venirea lui Sean. Duritatea antrenamentelor n-o schimbase, rămăsese la fel de
bună, de sensibilă, de atentă cu toţi. Şi de refuzul ei. Poate asta îl duruse cel mai rău. Faptul că nu o
putuse avea. Ar fi putut avea orice altă fată, dar nu pe Shanoon. Şi chiar şi atunci când îl refuzase,
făcuse în aşa fel încât să se creadă că e vina ei. Îşi aminti câte resentimente adunase atunci şi cât de
greu scăpase de ele, şi cât de dur şi nepoliticos le lăsase şă iasă la iveală, cum o jignise şi simţea
ruşine. Pentru că ea nu avusese nici o vină. Nu îi dăduse speranţe şi fusese sinceră totdeauna. Iar el
avea sentimente pentru ea chiar şi acum după atâţia ani. Durerea se estompase, dar nu trecuse de
tot. Tresări luat prin surprindere când mâna ei mică se lăsă pe a lui şi buzele îi atinseră prieteneşte
obrazul.
-Cât mă bucur să te revăd, vechi prieten!

26
Bărbatul îi mângâie tandru şi neândemânatec părul, încercând să-l cureţe de nisip. Simţea
bucurie în suflet. Se temuse de reîntâlnire, el, marele dur, cel mai bun elev al promoţiei sale de
Luptători! Dar ea îl iertase, trecuse peste tot ce îi spusese şi cum se purtase ca şi cum nimic nu s-ar
fi întâmplat.
Împăratul şi însoţitorii săi priveau uimiţi emoţiile oglindite pe chipul acela împietrit atâţia
ani prin antrenamente şi autocontrol.
-Voi încerca să scot copiii, îşi reveni Directoarea. Şi pe cei ce pot să iasă. Ar trebui să
cobori şi tu, aici sus sunt destule persoane care se descurcă în situaţii limită. Vom încerca să găsim
un loc unde s-ar putea plasa o spărtură, fără a periclita viaţa nimănui. Iar tu eşti expert în asta.Vrei,
te rog, să mă ajuţi?
Yoshiro aprobă scurt cu capul, aruncă o privire întrebătoare spre Împărat, iar la răspunsul
lui afirmativ, dispăru prin mica crăpătură, ridicând un norişor de praf.
Sean îl urmă.
-Ştie să facă un bărbat să se simtă util, observă Împăratul.
-Da, şi cred că…
Eric îl privi curios pe George.
-Ce anume?
-A, nimic. Nu are importanţă.
-Are.
-Va şti să conducă tot aşa şi Firma.
Eric se întrebă ce anume voise de fapt să zică fratele său. Simţi o clipă că ar fi voit să aibă
darul Tashei de a citi gândurile celor din jurul său. Nu insistă. Chiar dacă părea mai sociabil,
George era la fel de introvertit ca şi el când venea vorba despre sentimentele sale.
Privi spre spărtură. Primii copii începuseră să iasă. Nu păreau prea afectaţi, iar câţiva din ei
râdeau.
-Trebuie să cobor! auzi vocea lui George.
Eric îl privi curios. Fără a fi gras, George era mai bine făcut decât el, dar George era hotărât
să coboare.
-Ar fi oare o idee bună?
Se apropiară mai mult şi măsurară din ochi lărgimea găurii.
-Chiar dacă nu ai avea braţul în eşarfă, ar fi destul de complicat, dar aşa, ar fi mai bine să
nici nu încerci.
-Copii aceştia ar trebui să fie speriaţi, dar râd.
Capul Directoarei apăru în deschizătură din nou. Le făcu semn cu mâna copiilor. Echipa de
intervenţie rapidă se apropie, aşteptând –în mod ciudat- dispoziţiile ei.
-Yoshi are nevoie de câteva materiale. Este aici o listă.
George oftă neauzit. Eric avea, ca de obicei, dreptate. Nu ar fi putut intra prin acea spărtură
nici în cazul în care nu ar fi fost rănit. O nouă zguduitură se făcu simţită, iar faţa lui Sean se crispă
cînd deschizătura se micşoră şi cele două bucăţi de stâncă îi prinseră abdomenul între ele.
-Scoateţi-o de acolo, se auzi vocea puternică a lui Eric.
Dar Sean îl privi palidă, încercând să-şi ascundă durerea. Închise câteva secunde ochii şi se
concentră, apoi protestă:
-Ar fi destul de complicat. Trimiteţi-i lui Yoshi de ce are nevoie înainte să… O nouă
mişcare de acest fel ar putea închide intrarea.
-Pregătiţi şi trimiteţi lui com. Yoshiro ce a cerut. Aduceţi un cric pneumatic să o scoatem!

27
Vocea lui Eric era puternică şi calmă, iar George îl admiră ca în atâtea alte rânduri. Eric îi
surprinse privirea şi simţi admiraţia. Se apropie de el şi simţi nevoia să-l liniştească cu un zâmbet.
O făcu şi se simţi mai bine. George îl privi nedumerit.
-Faptul că nu am fost niciodată prieteni nu înseamnă că asta nu se poate schimba.
George îşi descreţi puţin fruntea:
-Aşa e.
-Ar fi bine să stai lângă Sean, dacă nu ai dureri prea mari.
George aprobă şi se întoarse la Sean. Îngenunche lângă ea şi câteva minute îi puse întrebări
strict medicale. Apoi începu să povestească despre Firmă, Casă şi Imperiu. După o jumătate de oră,
faţa Directoarei începu să-şi schimbe culoarea. Bărbatul o privea îngrijorat, dar ea îşi păstrase
zâmbetul.
-Ştiu că nu e cazul să am pretenţii, dar aş putea primi puţină apă?
-Nu cred că pot să-ţi satisfac această dorinţă. Mai mult ca sigur ai o hemoragie internă.
Sean oftă, umezindu-şi puţin buzele cu limba. Buzele îi erau uscate, crăpate şi se simţea tot
mai slăbită. Încercă să-şi schimbe poziţia, dar durerea o făcu să scoată un geamăt. George îi prinse
cu blândeţe mâinile:
-Eşti atât de curajoasă!
În colţurile ochilor fetei se adunaseră lacrimi:
-George, vrei, te rog…
Un grup de muncitori ajunse la ei cu un cric pneumatic, iar Sean se opri.
-Ce anume?
-Nimic, zâmbi Directoarea, e totul în ordine.
Minute ce durară o veşnicie, crăpătura fu lărgită milimetru cu milimetru. Sean fu scoasă, iar
Yoshi primi ce ceruse. O oră mai târziu operaţiunea se terminase, iar galeriile fură surpate pentru a
preveni o eventuală nenorocire.
-Unde e d-şoara Director? întrebă Yoshi de îndată ce reveni la suprafaţă.
-A fost dusă la Palat, d-le.
-Cine a însoţit-o?
-Dl. George e cu ea ca medic, iar protecţia o asigură dl. Tomas şi oamenii săi.
Yoshi simţi un fior. Nu avea nimic personal cu tânărul Duce, mai mult decât atât, îl
simpatiza, şi poate că Ducele se purta atât de atent cu Sean din motive strict legate de Casă şi
Firmă. Dar simţea faţă de el gelozie. Şi acest lucru îl îngrijora. Pentru că dovedea că, chiar dacă
durerea se estompase, boala nu se vindecase. Încă o iubea pe Sean. Încercase multe relaţii, dar nu
găsise pe nimeni care să se apropie măcar de calităţile pe care le admirase la ea. Vocea Împăratului
veni la el de la mii de ani lumină.
-Aş dori să te rog ceva, nu ca împărat, ci ca vechi prieten… Am trecut prin multe împreună
şi am foarte multă încredere în tine. Ţi-ai făcut totdeauna datoria ca nimeni altul, de aceea,
despărţirea e foarte grea.
Yoshi îl privi fără ca faţa sa să exprime deznădejdea, nedumerirea şi toate celelalte
sentimente ce acum i se adunaseră în suflet. Unde greşise? Pentru că greşise undeva, de vreme ce
Împăratul renunţa la serviciile lui.
-Am greşit cu ceva? întrebă.
Şi se bucură că vocea îi era la fel de puternică şi sigură ca totdeauna.
-Dimpotrivă, eşti comandantul perfect. Dar curând, eu nu voi mai avea nevoie de serviciile
tale, şi aici vine rugămintea. Aş vrea să accepţi să devii garda de corp a viitoarei Împărătese, dacă
totul va merge bine.

28
-Dar Tasha are o echipă întreagă de gărzi de corp, iar Tomas şi Tony fac treabă foarte bună.
Pe de altă parte mă simt onorat…
-Opreşte- te prietene. Vorbesc de d-şoara Director, nu de fiica mea.
-Sean?
Întrebarea sunase ciudat de plină de sentimente pentru ca Împăratul să nu-şi pună întrebări:
-Dacă va accepta, da.
-Dar…
-Încă nu ştie şi te-aş ruga, dar încă e poruncă, să nu-i spui nimic.
-Dar, cum ar putea ajunge Sean Împărăteasă? Nici măcar nu face parte din Casa imperială.
-Aşa e, dar ar fi o alianţă bună pentru Casa imperială.
Yoshi îl privi întrebător pe Împărat.
-Dacă va fi de acord, se va căsători cu Eric.
-Cu Eric? Dar prinţul Eric are o prietenă, care reprezintă o Casă importantă…
-A avut. S-au despărţit dimineaţă.
-Eric ştie?
-Da.
-Şi e de acord?
-Dacă vor reuşi să se înţeleagă, da.
-Deci nu va fi o simplă alianţă?
-Nu. Pentru prima oară în istoria Imperiului, Împărăteasa va fi aleasă de Împărat, nu de
familia lui.
-Dar Împăratul…
-Eric va fi Împărat. Săptămâna viitoare voi abdica în favoarea sa.
-Şi Tasha?
-Tasha… Cu fiica mea situaţia e mai complicată. Dacă aş fi găsit până acum acel pretendent
la mâna ei care să fi fost capabil să conducă Imperiul măcar aşa cum au făcut-o ultimii 10 împăraţi
sau Împărătese, care să pună interesele Imperiului înaintea celor personale, ar fi devenit deja
Împărăteasă.
-Dar au mai fost Împărătese care au condus singure.
-Aşa e, dar Tasha e prea tânără, prea influenţabilă şi e doar politician. Fratele ei este o fire
mult mai puţin influenţabilă şi mai hotărâtă. Şi e militar. Iar alegerea Directoarei ca viitoare
Împărăteasă a fost iniţial dictată de interese economice, dar acum când am aflat că are pregătire de
Luptător, acesta e un motiv în plus.
-Ce se întâmplă dacă unul din ei nu e de acord?
-Eric pare a fi de acord, dar nu pot fi sigur. Este însă destul de inteligent şi matur pentru a
lua o decizie bună. Până la urmă nu cine, ci cum conduce e important. Voi merge la d-şoara
Director. Vrei să mă însoţeşti?
-Încă sunteţi Împărat.
-Aşa e, dar ştiu că ai prefera să rămâi lângă oamenii tăi. Am nevoie de tine pentru a sta
lângă ea. Vreau să o ştiu în siguranţă.
-Bine.
Se întoarse spre unul din comandanţi, îi dădu câteva ordine scurte şi se întoarse lângă
Împărat:
-Putem merge când doriţi.
George o însoţise pe Sean. Era uimit câtă putere exista în fiinţa aceea aparent lipsită de
apărare, chiar dacă îşi dădea seama ce avantaje îi dădea pregătirea de luptător. Se întreba ce voise

29
să spună tânăra Directoare. O admirase şi înainte, dar după tot ce făcuse în ultimele ore, se simţea
parcă intimidat. Dacă înainte se gândise la o eventuală relaţie cu ea, acum nu mai era sigur. Simţi
mâna ei mică lăsându-se pe a lui şi îi auzi înfiorat vocea îngrozitor de slabă:
-Îţi mulţumesc că eşti alături de mine.
-Şi Eric ar fi fost aici dacă poziţia lui nu l-ar fi obligat să rămână acolo până la sfârşit, îşi
auzi glasul străin şi rece.
Sean simţi schimbarea, chiar dacă era la fel de nedumerită cum era însuşi tânărul Duce de
această reacţie. Mâna fetei se retrase încet, iar ea închise ochii, şoptind:
-A fost o zi lungă. Aş dori să mă odihnesc puţin.
Fu dusă la palat şi i se făcură analize amănunţite. George le conduse îngrijorat şi apatic. Eric
apăru şi el, însoţit de Tony şi Marc, iar Împăratul de Yoshiro. Răspunsul lui la întrebarea mută din
ochii tuturor fu ciudat de scurt şi lipsit de sentiment.
-Are o fractură de bazin, coaste fisurate şi nu pot încă să-mi dau seama în ce măsură e
afectată coloana. Am adormit-o.
Tasha deveni atentă la ce se petrecea în sufletul lui. Era un haos de durere fizică şi psihică.
Aşteptă ca toţi să îl părăsească pe George pentru a merge la Sean şi se aşeză lângă el:
-Vrei să discutăm?
-Nu.
Răspunsul venise scurt şi aproape brutal, ceea ce nu-l caracteriza pe George.
-Dar mie mi-ar face plăcere să o facem. Am nevoie de ajutorul tău.
George se strădui să-şi îndrepte atenţia spre problema sorei sale:
-Te ascult, surioară.
Tasha se cuibări lângă el obosită, iar el îi mângâie faţa, ca totdeauna.
-Mai eşti supărat că nu ţi-am spus că suntem fraţi?
-Nu. Mi-a trecut, nici nu mai are rost să vorbim despre asta.
-Mă bucur. Pentru că doresc să-ţi vorbesc despre un prieten al nostru.
George zâmbi:
-Despre Marc?
Prinţesa îl privi mirată:
-Da.
-Ştiu că ţii mult la el.
-Aşa e. Ceea ce nu ştii este că şi el ţine la mine.
George râse:
-Şi asta ştiu.
-Dar nu ştii că suntem împreună.
-Mă tem că nici asta nu e o noutate pentru mine.
-Dar cum ştii deja, în câteva ore?
-E un secret al meu.
-Ţi-a spus Marc?
-Nu am avut timp să discut cu el încă.
-Ma?
-Foarte rece.
-Tata? El nu ştie încă.
-Nu vei ghici oricum. Directoarea.
-Sean? De unde ştie?

30
-Nu ştiu. De fapt nu mi-a spus direct, dar mi-a deschis ochii. E bine să ai din când în când
necunoscuţi într-un grup pentru că văd mai bine decât cei din interior.
Tasha zâmbi gânditoare:
-Mă sperie faptul că Sean e atât de bună în multe lucruri. Nimic nu-i scapă.
-Nu cred că e cazul să te sperie acest gând. Dimpotrivă, pe mine mă bucură. Va pune pe
picioare Casa, Firma şi probabil şi Imperiul.
-Ai renunţat la ea?
-Dar nu a fost niciodată a mea. Nu poţi renunţa decât la ceva ce-ţi aparţine, protestă
reţinându-şi un oftat bărbatul.
-Şi nici nu va fi dacă nu continui să luţi pentru ea. Dacă eşti interesat, desigur.
-Recunosc că îmi place, dar nu sunt sigur că aş dori o relaţie cu ea.
Tasha râse:
-Ai dori o relaţie, dar nu eşti sigur dacă ai vrea să rămâi cu o personalitate atât de puternică.
-Nu e de râs. Aşa e.
-E sensibilă, blândă şi devotată.
George o privi puţin uimit:
-Bănuiesc că vorbeşti serios.
-Da, vorbesc foarte serios. Am scanat-o în timp ce îi făceai intervenţia chirurgicală.
-E concludentă o scanare când cineva este sub influenţa anestezicelor?
-În proporţie de 95%. Dar e bine să nu afle ceea ce ţi-am zis.
-De ce mă ajuţi pe mine, nu pe Eric?
Prinţesa râse:
-Probabil nu vei afla niciodată.
-Nici dacă te rog?
-Nu. Vrei să mergem la ea?
-Geroge se ridică puţin greoi. Tasha îl privi cu admiraţie. Puţini nu s-ar fi odihnit în situaţia
lui.
-Şi vreau să te rog ceva.
-Ce anume?
-Îmi promiţi că după aceea cei accepta să se ocupe cineva cum se cuvine de tine?
-Mi s-a acordat primul ajutor.
-Ştiu. Dar aş fi mult mai liniştită dacă ai urma un tratament. Plecarea se va amâna oricum
câteva zile cel puţin.
-Crezi că va mai dori să viziteze punctele de lucru? Nu o va înspăimânta deşertul?
-Nu cred că pot să-ţi răspund la această întrebare. Dar e foarte puternică. Şi are pregătire de
luptător. Probabil va lua ca provocare străbaterea deşertului.
Intrară la Sean. Eric şi Împăratul erau la ea, însoţiţi de Marc şi Yoshiro. Tomas şi Tony
stăteau în faţa uşii, nelăsând să se vadă nimic din ceea ce aveau în suflet. Tasha deveni atentă şi
oftă. Directoarea era departe de a fi o frumuseţe, dar atrăgea bărbaţii în jurul ei ca un magnet. Se
stăpâni cu greu de la a scana pe toţi cei din jur. Şi mai greu îi veni să n-o scaneze pe Sean.
Directoarea era slăbită, dar trează. Şi cu veşnicul zâmbet pe buze. Ochii primiră o sclipire
ciudată când îl văzu pe George intrând, iar Taha încetă să se îndoiască de sentimentele pe care Sean
începea să le aibă faţă de George.
-Cred că ar fi bine să o lăsăm să se odihnească, îşi auzi George glasul din nou rece şi
inexpresiv.

31
Tasha se încruntă. Răceala şi duritatea nu-l caracterizau pe fratele său. Era speriat de ceea ce
simţea? Sau încerca să-şi ascundă dentimentele faţă de ceilalţi pentru a-i lăsa fetei posibilitatea
alegerii? Sau se simţea vinovat faţă de Eric, pentru că era vorba totuşi de posibil viitoarea
Împărăteasă?
Ieşiră cu toţii în afară de George. Yoshi se opri în faţa uşii. Tasha îl privi scurt. Era tulburat.
Îl scană scurt pentru a nu-i trezi bănuieli. Era îngrijorat pentru soarta vechii sale prietene. Tasha se
linişti. Cel puţin Yoshi era neutru.
George prinse blând mâna Directoarei şi o sărută. Sean îl privi nedumerită.
-Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut pentru tatăl şi fratele meu, pentru mine şi pentru poporul
meu.
Zâmbetul Directoarei rămase, dar chipul ei deveni rigid, iar strălucirea din ochi se şterse:
-A, asta e? Nu ai pentru ce. Oricine ar fi făcut la fel. Te simţi bine? Eşti palid. S-a ocupat
cineva de rănile tale? Mă îngrijorează…
-Starea mea? Îţi faci griji pentru starea mea? izbucni George uluit din nou de purtarea ei.
Pentru că fata îşi riscase viaţa şi sănătatea pentru el, iar acum, când el se purtase ca un
nerecunoscător, ea era îngrijorată pentru el. O văzu crispându-se de durere şi încovoindu-se brusc,
apoi leşină.
Urmară alte ore de intervenţii chirurgicale pentru oprirea hemoragiei interne, iar spre seară
situaţia fetei se stabiliză. În tot timpul zilei, Yoshi şi Eric nu se mişcară de pe culoar, iar George, cu
o forţă de care puţini îl crezuseră capabil conduse neobosit echipa de medici. Le comunică lui
Yoshi şi fratelui său ultimele veşti şi se retrase în sfârşit într-o încăpere de lângă a lui Sean, lăsând
vorbă să fie trezit pentru orice schimbare a stării ei. Ma îl umă ca o umbră şi se autoinvită în
camera lui. George o privi nedumerit. Erau prieteni, dar el şi Ma nu fuseseră niciodată prea
apropiaţi. Fata îi pregăti fără un cuvânt medicamentele, iar George se aşeză pe pat, curios să afle ce
avea să urmeze. La fel de tăcută, Ma vru să iasă din încăpere, dar George o opri.
-Ai vrut să stăm de vorbă?
-Nu are…
-Vino aici, te rog.
Ma se apropie. George o sili să se aşeze lângă el şi îi mângâie blând părul:
-Spune, ce te frământă?
-Nu ştiu dacă…
Se opri nehotărâtă.
-Dacă pot să te ajut?
-Dacă vei dori să mă ajuţi.
George o privi zâmbind:
-Dar pot încerca.
-Da.
-Te ascult.
-Evorba de Directoare.
Bărbatul ridică din sprâncene nedumerit:
-Nu prea văd cum aş putea.
-Îţi place?
-Care e legătura?
-Dacă îţi place Directoarea sau dacă poţi să-i găseşti un partener, poţi să mă ajuţi.
-Cum?
-Crezi că poţi?

32
-Să zicem că da, dar tot nu văd legătura. Din câte ştiu, tu eşti în clipa de faţă singură, deci
nu cred că ţi-ar putea pune în pericol vrea relaţie.
-Poate. Pentru că într-adevăr nu am o relaţie cu acea persoană, dar s-ar putea ca ea să
înceapă o relaţie cu el. Şi eu nu vreau.
-Cred că ar trebui să fii sincer cu Sean şi să-i spui ei ce simţi pentru persoana respectivă. Te-
ar ajuta.
-O, nu…
-Nu văd de ce nu ai face acest lucru. Sau l-aş putea face eu, dacă aş şti despre cine e vorba.
Mai mult decât atât, aş putea atrage atenţia lui asupra ta. Discret, desigur.
-Ai accepta să facem publică o legătură între noi doi?
George rămase câteva clipe pe gânduri, calculând implicaţiile acestui act în viaţa sa. Ma se
ridică şi vru să iasă.
-Unde pleci?
-Lasă, a fost o prostie.
-Stai puţin, să discutăm. Trebuie să te pot ajuta în vreun fel.
-Bine, mai gândeşte- te.
-Cât e de urgent?
-Fiind vorba de Eric e urgent.
-Eric? Dar tu şi Eric vă certaţi tot timpul!
-Aşa e, replică senină Ma.
-Şi cum rămâne cu Sean? Pe Eric l-am putea- să zicem-face gelos dacă simte ceva pentru
tine, dar dacă facem publică o relaţie între noi doi, ce şanse îmi mai rămân mie de-a o avea pe
Sean? Şi dacă ei într-adevăr se plac… În plus, tata doreşte să o vadă Împărăteasă, alături de Eric.
-Eu nu vreau să devin Împărăteasă, eu îl vreau pe Eric.
-Dă-mi timp de gândire până la recepţia organizată pentru Sean. În continuare cred că
sinceritatea ar fi o rezolvare mai bună.
-Va putea fi acolo mâine seară?
-Da, dar probabil nu va sta mult.
-E chiar atât de grav?
-Nu vrei să o vezi?
Ma îl privi inexpresiv, derutându-l:
-Nu ţi-e prea simpatica, aşa e?
-Mă sperie, răspunse cu sinceritate Ma.
-Ma speriată? Asta e ceva nou pentru mine.
Ma oftă:
-Mă tem că pentru toată lumea, inclusiv pentru mine.
-Pentru că are pregătire de Luptător?
-Poftim?
-Nu ştiai?
-Nu, răspunse Ma oftând din nou. Asta îmi taie orice şansă.
-Dimpotrivă, îţi dă una. Eric nu e omul care să se supună, iar Sean e o personalitate prea
puternică pentru a renunţa la posibilitatea de a lua singură hotărârile. Ar trebui să lase prea mult
fiecare din ale sale pentru a se putea înţelege.
-Dar tu?

33
-Să fiu sincer? Şi pe mine mă intimidează puţin. Dar mi-ar face plăcere să am alături o
femeie puternică. De obicei, un cuplu de bun implică un bărbat de succes în spatele căruia se află o
femeie puternică.
-Crezi că va sta în spatele tău?
-Va fi alături de mine. Există două lucruri pe care e imposibil să nu le observi la ea; se
dedică cu totul acelui lucru pe care tocmai îl face, şi nu-şi pune pe frunte laurii pentru ceea ce a
făcut. Ştii că a salvat viaţa lui Eric, a tatălui meu şi a mea?
Ma ridică din sprâncene:
-Aţi fost la adăpost?
-Înainte de a ajunge la adăpost.
-Îmi povesteşti?
George îi relată totul cu lux de amănunte, iscând în Ma alte suspine:
-Are tot ce e nevoie să aibă o împărăteasă, oftă Ma.
-Aşa e, dar asta nu înseamnă nimic. Nu cred că eşti lipsită de şanse într-o luptă cu ea.
-Şi cu ce aş putea să o înving?
-Eşti frumoasă, dacă vei învăţa să fii înţelegătoare, bună-destul de bună pentru a deveni
împărăteasă-ai toate şansele. În plus, cred că o ai alături pe Tasha. Şi nu există cineva mai bun să te
îndrume. Iar la cealaltă treabă trebuie să mă mai gândesc.
-Chiar crezi că sunt frumoasă?
George râse:
-Frumoasă şi cochetă. Haide, capul sus şi luptă! Vrei să o vizităm?
-Dacă insişti.
-Nu insist, dar s-ar putea să influenţeze părerea lui Eric despre tine.
-Vei fi şi tu acolo?
-Desigur.
-Bine. Dar nu doreşti să te odihneşti puţin? Vom merge dimineaţă.
George aprobă din cap. Se simţea într-adevăr obosit şi braţul îl durea îngrozitor, dar era
îngrijorat pentru directoare. Şi pentru el. Pentru că simţea ceva ce nu simţise până atunci. Şi era
speriat.
-Să treci pe la mine dimineaţă, aprobă el. Şi să fii mai frumoasă ca niciodată. Şi mai
zâmbitoare. Şi să nu-l cruţi pe Eric de atacurile tale.
Ma se ridică pe vârfuri pe neaşteptate şi îl îmbrăţişă. Bărbatul o strânse în braţe blând. Se
produceau schimbări rapide în viaţa sa şi nu le putea pe toate controla. Sau mai bine zis, nu voia să
le controleze, pentru că îi plăcea ceea ce se întâmpla. Simţi lacrimile fetei umezindu-i cămaşa şi o
strânse puţin mai tare.
-Plânge, dacă asta te linişteşte.
-Îmi pare rău, suspină Ma ştergându-şi lacrimile. Îmi revin îndată.
-Nu trebuie să te simţi rău pentru că plângi în faţa mea. Mă bucur să văd că te descarci,
pentru că în faţa celorlalţi va trebui să fii foarte puternică. Aşa ca totdeauna.
Ma îl privi serioasă:
-Nu ştiu dacă am vreo şansă…
-Ai. Iar îndoielile nu te ajută cu nimic. Vrei să îl ai pe Eric?
-Da.
-Vrei cu adevărat, din tot sufletul, nu doar din încăpăţinare sau mândrie?
-Da.
-Vrei cu adevărat? Nu e un moft de moment?

34
-Nu.
-Atunci, când te vei hotărâ cu adevărat că vrei să îl ai, vei găsi şi modalitatea cea mai bună
de a-l avea, chiar fără să te gândeşti la ea.
Ma îl privi din nou, de data aceasta gânditoare, apoi ieşi.
George oftă. Da, ştia să dea sfaturi, dar nu putea să ia el însuşi o hotărâre. O plăcea pe Sean
şi se simţea foarte atras de ea, fizic şi psihic. Şi simţea că s-ar putea îndrăgosti de ea. Asta îl speria.
Nu o cunoştea de loc şi era conştient că ceea ce se vede la suprafaţă e doar o mască. Tasha îi zisese
că e sensibilă, blândă şi devotată. Asta observase şi el, dar era puternică, hotărâtă şi independentă.
Nu cunoscuse niciodată o astfel de personalitate complexă. Luă dosarul Directoarei sperând să
găsească ceva nou în el. Bunicul dinspre tată fusese Lord, cel dinspre mamă luptător de guerilă.
Părinţii săi fuseseră amândoi luptători. Sora sa urma Academia. Era ceva deosebit, dar nu-l ajuta cu
nimic. Fusese bună în timpul studiilor, dar asta nu dovedea nimic. Nu cei ce studiau mai bine erau
cei ce reuşeau în viaţă, ci cei ce reuşeau să folosească mai bine cunoştinţele acumulate. Dosarul
părea incomplet. Nu figura nici un pretendent la mâna ei, cu toate că era o listă întreagă de prieteni
şi parteneri. Probabil nu făcuse relaţiile sale publice. Asta era ceva neobişnuit, deoarece venea
dintr-un loc unde fiecare se lăuda cu noile cuceriri. Reciti listele şi privi gânditor pe fereastră.
Yoshi făcuse cam în acelaşi timp Academia ca ea şi aveau amândoi pregătire de Luptător. Totuşi,
cu toate că sărise la gâtul lui Yoshi şi îl numise “vechi prieten”, bărbatul nu figura pe liste. Răsfoi
mai departe dosarul şi rămase surprins. La capitolul eventuale conflicte, figura Yoshi. Nici nu-şi
dădu seama când adormi. Se trezi obosit şi cu dureri. Îşi făcu un calmant şi continuă să răsfoiască
dosarul după ce ceruse noutăţi despre Sean.
Ma apăru după nu mult timp. George o privi admirativ. Era într-adevăr frumoasă şi purta
machiaj de curte. Tasha o însoţise. Îşi sărută fratele cu dragoste. George nu reuşea să-şi ia ochii de
la Ma. Crescuse în preajma lui, dar abia acum îşi dădea seama de frumuseţea ieşită din comun a
tinerei. Prinse cu coada ochiului zâmbetul satisfăcut al Tashei.
-Ce zici? îl întrebă sora sa.
-Cred că m-aţi lăsat fără cuvinte.
Ma roşi, iar Tasha izbucni în râs:
-Ai văzut-o vreodată roşind?
George râse şi el:
-Mă tem că nu. Dacă voi sunteţi pregătite, putem merge la Sean.
Ma nu sesiză nimic, dar Tasha simţi emoţia în vocea lui. Poate că lui nu-i era clar ce simte,
dar ea ştia. Fratele său era pentru prima oară în viaţă îndrăgostit şi era clar că asta îl înspăimânta.
Intrară la Directoare. Era palidă şi obosită, dar cu nelipsitul zâmbet pe buze.
-Nu îţi vine greu să zâmbeşti?
Cuvintele ieşiseră negândite de pe buzele lui George, iar tonul fusese la fel de nepotrivit ca
şi cuvintele.
-De ce mi-ar fi greu?
-Nu ai dureri?
-Există dureri mai mari decât aceasta. În plus am destule motive să zâmbesc, nu crezi?
-De exemplu?
-Zâmbesc pentru că soarele mă încălzeşte, pentru că am văzut un răsărit superb, pentru că
am prieteni care mă ajută să trec peste provocările ce mă frământă, pentru că sunt norocoasă să fi
supravieţuit, pentru că v-aţi mişcat destul de repede încât această întâmplare de ieri ale cărei urmări
te îngrijorează şi pentru care te simţi vinovat, cu toate că nu ar trebui, ne-a unit mai mult pe mine şi

35
pe cei din jurul meu, pentru că nimeni nu a murit, pentru că răniţii se vor face bine… Aş putea
înşira încă multe alte motive!
George o privi fără a o vedea. Eric se aplecă spre ea şi îi schimbă compresa de pe frunte.
Era obosit şi îngrijorat, dar nu lăsa nimic să se vadă pe faţa sa. Ţinuta rigidă îi trăda durerile, dar se
străduia să treacă peste ele.
Sean se întoarse spre Eric. În ochi avea o sclipire pe care nu o avusese cu o zi în urmă.
George simţi o durere imensă în suflet. Şi un gol enorm. O prinse pe Ma de mână şi porniră spre
Eric şi Sean.
-Aş vrea să vă dau o veste. Tasha, vrei, te rog, să te apropii şi tu?
Tasha se apropie cu o cută săpată pe frunte, chiar dacă se străduia să zâmbească. Simţea că
George se pregăteşte să facă o nebunie. Închise ochii când îl auzi spunând:
-Aş vrea să v-o prezint pe logodnica mea.
Ma îl privi la fel de surprinsă ca şi ceilalţi, dar din alte motive. Cu toate că privise faţa
Directoarei când făcuse anunţul, George nu văzu nici un muşchi clintindu-se pe faţa ei. Îi auzi
vocea venind de departe:
-Oare pot fi eu prima care vă felicită?
-Mulţumim, şopti Ma.
Şi simţi că nu ar fi trebuit să-i ceară lui George să facă asta, pentru că Directoarea suferea.
Faţa nu trădase nimic din ceea ce simte, dar strălucirea jucăuşă din ochi dispăruse. Vocea ei sunase
calmă şi părea cu adevărat să se bucure pentru ei, dar ceva era totuşi altfel. Îl privi pe Eric. Bărbatul
primise calm vestea şi nu păruse nici măcar surprins. Ieşi din încăpere urmând-o pe Tasha. Yoshi
urmărise toată scena aparent impasibil, dar o cunoştea de prea mult timp pe Tasha pentru a–şi da
seama că e dezamăgită. Îl privi pe Eric. Părea că se bucură într-adevăr de logodna fratelui său cu
Ma. Yoshi vedea atracţia pe care viitorul Împărat o simţea faţă de Sean, dar era dezamăgit. Îi dorea
vechii sale prietene mai mult decât să urce atât de mult pe scara socială. Iar Eric nu era bărbatul
potrivit pentru ea. Doar dacă reuşea să se schimbe. Îl văzu surprins pe Eric aşezându-se cu greu
lângă Sean pe pat şi mângâindu-i cu blândeţe mâna. Ceva se schimbase în Eric de când fusese
aproape de moarte. Maestrul său avusese dreptate, ca şi în multe alte lucruri. Dacă vrei să sileşti pe
cineva să se schimbe radical, fă-l să vadă moartea cu ochii. Totul avea să capete alt sens şi
priorităţile aveau să se schimbe.
Sistemul de comunicaţie al lui Eric ţârâi discret. Bărbatul se depărtă în grabă de patul
Directoarei pentru a n-o trezi şi răspunse:
-Bună, Eric.
-Bună dimineaţa, Cleo.
-Nu te-am trezit, aşa e?
-Nu, nu dormeam.
-Eşti bine?
-Da.
-Am auzit ce s-a întâmplat ieri. Mă bucur că nu e grav.
-Aşa e.
-Directoarea e bine?
-Relativ. Dar chiar te interesează?
-Doar în măsura în care eşti interesat de salvatorul persoanei la care ţii.
Eric aşteptă o continuare.
-Faptul că ne-am despărţit a fost o greşeală. Credeam că-mi va fi mai uşor să uit clipele
petrecute împreună.

36
Vocea tinerei ducese sunase provocatoare:
-Tatăl meu avea dreptate. Suntem făcuţi unul pentru altul.
Lui Yoshi i se păru că vede o umbră de dispreţ pe faţa lui Eric, dar vocea lui era perfect
calmă când îi răspunse:
-Am putea duce această discuţie altă dată. Acum sunt obosit şi destul de slăbit.
-Da, desigur. Când vei dori. Te voi vizita, bine?
-Aş prefera să n-o faci. Nu-mi face plăcere să fiu văzut când nu sunt în plină forţă.
-O, desigur, ai dreptate, zise ironică femeia, mândria de bărbat.
-Poţi să-i spui şi aşa, răspunse Eric într-adevăr obosit. Nu trebuie să fii îngrijorată pentru
mine, voi fi bine.
-Poate ar trebui să vă odihniţi puţin, domnule, auzi vocea lui Yoshi.
Eric aprobă nehotărât din cap:
-Anunţă-mă, te rog, dacă intervine ceva.
-Bine-nţeles, domnule.
Yoshi rămase singur cu Sean. Fata îl privi puţin speriată, dar hotărâtă:
-Fă ceea ce trebuie să faci.
Bărbatul se apropie de ea şi îi scoase toate aparatele, apoi gipsul. O privi şi îi şopti
încurajator şi blând cum nu-şi amintea nici unul dintre ei să o fi făcut vreodată:
-Ştii ce te aşteaptă, nu? Eşti pregătită?
Tânăra femeie aprobă. Închise câteva clipe ochii. Yoshi aşteptă răbdător. Avea timp. Sean
trebuia să se pregătească, iar aici n-o putea ajuta cu nimic. Când deschise ochii, privirile fetei erau
reci şi tăioase. Yoshi simţi un fior străbătându-i corpul.O văzuse în multe posturi pe care le arătase
doar lui de-a lungul anilor cât se antrenaseră împreună, însă n-o văzuse niciodată aşa. Îi auzi vocea
calmă, dar hotărâtă şi cu inflexiuni total schimbate:
-Sunt gata.
Îşi stăpâni cu greu ţipătul când Yoshi îi atinse bazinul, rezistă un timp, apoi leşină. Bărbatul
continuă îngrijorat, dar bucuros că Sean nu suferă.
Tomas intră pentru a-l anunţa pe împărat şi rămase uimit în uşă. Împăratul îl îndepărtă uşor
şi se apropie de Sean şi Yoshi. Tomas vru să se repeadă la Yoshi, dar Împăratul prinse mâna pe cale
să scoată arma.
-Linişteşte-te. O vindecă.
Tomas rămase nemişcat lângă Yoshi urmărindu-i mâinile îndemânatice şi privirile
arzătoare. Când îşi reveni, Sean simţi o durere vie în oasele bazinului şi o fierbinţeală imensă în
coloană. Apoi îi văzu pe Împărat şi Tomas lângă ea îngrijoraţi şi pe Yoshi lângă umărul său.
-Îţi mulţumesc, Yoshi.
Vocea femeii sunase stinsă, dar încărcată de sentimente.
-Te-ai purtat extraordinar.
Sean îl privi nedumerită; da, fusese pacientul ideal pentru că leşinase, iar Yoshi putuse să-şi
facă nestingherit treaba.
-Vrei să încerci să te ridici?
-Dar asta nu se poate cu fractură de bazin! izbucni Tomas.
-Linişteşte-te, Tomas, cred că ei ştiu ceva ce noi nu.
Yoshi o sprijini pe Sean, bucurându-se de minutele cât mâna ei micuţă se sprijinea de braţul
său. Ar fi vrut ca această minune să se întâmple toată viaţa de acum înainte.
-Ai grijă ce-ţi doreşti, bătrân prieten, auzi şoapta ei.

37
-Cred că asta mi-am dorit de când te-am cunoscut şi îmi vine greu să renunţ la tine, mai ales
dacă asta înseamnă să devii Împărăteasă.
Sean se întoarse spre el contrariată:
-Despre ce vorbeşti?
-Chiar nu ştii? Dacă Eric şi tu vă veţi înţelege şi veţi fi de acord, Casa vrea să devii
Împărăteasă.
-Eu, Împărăteasă?
În câteva clipe îi trecură prin minte toate avantajele şi dezavantajele. Asta însemna multă
putere. Şi chiar foarte multă. Era unul din lucrurile la care visase totdeauna, pentru că aşa îi putea
ajuta pe cei din jur. Dar asta presupunea renunţarea la independenţa ei, răspundere pentru cei ce
aveau încredere în ea, dar mai ales, renunţarea la schimbare. Ca Împărăteasă nu putea pur şi simplu
să-şi dea demisia şi să plece dacă voia să facă altceva.
Yoshi văzu toate aceste lucruri oglindite pe faţa de necitit de obicei a Directoarei şi simţi
zbuciumul.
-Ai fi o bună Împărăteasă, sunt sigur.
-Tu m-ai încurajat totdeauna în tot ce am făcut.
-Dar am fost sincer şi ţi-am spus şi atunci când nu am fost de acord cu tine.
-Aşa e, recunoscu Sean. Trebuie să mă aşez, oftă ea.
Yoshi o duse la pat şi o ajută să se întindă. Tomas şi Împăratul văzuseră efectul discuţiei,
fără să audă însă ceva sau să bănuiască tema conversaţiei.
-Ar trebui să te odihneşti, prietene, se auzi vocea blândă a lui Sean. Dacă mâine plecăm-
bănuiesc că mă vei însoţi- voi avea mare nevoie de tine. Poate să mă însoţească, aşa e?
Împăratul se bucură de hotărârea ei, pentru că venea în întâmpinarea dorinţei lui:
-Desigur. Dar ai vorbit cu George? E oare înţelept să pleci într-o călătorie lungă şi probabil
periculoasă în starea ta? Nu înţeleg ce a făcut Yoshi, pentru că în mod normal nu ai fi putut să te
ridici din pat cu aceste fracturi mult timp. Eşti totuşi încă slăbită. Poate ar fi bine să trimiţi pe
cineva în locul tău.
-Aşa e, însă de data aceasta trebuie să fiu eu cea care merge. Data viitoare voi putea delega
pe altcineva. Ştiu că nici George nu e tocmai bine, dar cred că Marc poate să mă însoţească, aşa
cum fusese hotărârea iniţială.
-Vom lua hotărârea cea mai bună în acest sens. Acum cred că ar fi cel mai bine să te
odihneşti şi tu. Nu ştiu dacă în toiul evenimentelor ţi s-a spus sau nu, dar deseară va fi o recepţie
oficială pentru a anunţa venirea ta şi pentru a te prezenta persoanelor importante de la curte. Înainte
de începerea acestei recepţii, va fi una în cerc mai restrâns, pentru a cunoaşte mai bine familia
imperială, regală şi ducală şi pe cei credincioşi Casei noastre. Crezi că vei putea?
-Desigur, dar s-ar putea să fiu nevoită să mă aşez pe durata recepţiilor.
Împăratul zâmbi:
-Desigur, vei putea să o faci. Poţi chiar să te retragi după un timp dacă nu te simţi bine.
-Vă mulţumesc.
Împăratul ieşi urmat de Tomas, iar Yoshi se apropie de pat.
-Chiar doreşti să mergi în această călătorie?
-Da.
-Nu ar trebui să te întreb asta, eşti un Luptător extrem de bun, dar nu te temi?
-Puţin, recunoscu Sean. Credeam că am trecut peste coşmarurile trecutului, dar mă urmăresc
şi acum. Iar ceea ce s-a întâmplat ieri, nu mă ajută de loc.

38
Yoshi îşi aminti acea întâmplare la care se referea Sean, la tonele de gheaţă ce o ţinuseră
prizonieră două zile, timp în care doar voinţa şi imaginaţia ar fi putut să o ţină în viaţă şi la faptul că
de atunci, Directoarea se mutase tot timpul, fugind de zăpadă, de frig şi de munţii atât de dragi ei.
Refuzase de atunci să mai urce un munte sau să intre în vreo cavernă sau peşteră. Iar ceea ce făcuse
cu o zi în urmă îl surprinsese şi pe el. N-o văzuse de mai bine de doi ani, dar tânăra nu se schimbase
de loc. Doar parcă devenise mai zveltă, mai sigură pe sine… Şi avea acea cicatrice.
-Ce ai păţit la abdomen?
Sean tresări şi nu răspunse.
-Nu vreau să vorbesc despre asta, te rog.
-Când vei fi pregătită să o faci cu cineva, voi fi aici.
-Ştiu. Yoshi, ai putea să aplici tratamentul pe care tocmai mi l-ai aplicat unui neiniţiat?
-Da, şi ştii asta la fel de bine ca mine. Întrebarea este dacă ar rezista.
-Dar sub anestezie?
-E prea riscant. Ştii bine există riscul de a nu-şi reveni. Pe George?
-Da.
-Eşti îngrijorată pentru el.
-Da. El cunoaşte cel mai bine situaţia Firmei.
În vocea ei nu se simţea nici un regret, nici tristeţe, nici alte sentimente. Doar o uşoară undă
de îngrijorare. Yoshi se linişti puţin. Cel puţin George nu era un posibil pretendent, chiar dacă se
apropia foarte mult de idealul masculin al vechii sale prietene. Îşi aminti de acele vremuri când
Sean şi el deveniseră confidenţi, când ea îi spunea visele şi dorinţele şi idealurile ei. Când într-o
seară, în misiune, departe de lume şi atât de aproape de pericol, fata îi povestise lucruri atât de
intime, îi arătase atâta încredere, şi doar câteva luni mai târziu, după ce îl refuzase, o jignise şi o
lovise tocmai acolo unde ştiuse că e mai vulnerabilă. Nu, George nu era un pretendent. Şi existau
mari şanse ca Eric şi ea să nu fie compatibili. În plus, Seau părea că înclină spre renunţarea la
numirea de Împărăteasă.
-Vrei să vorbeşti cu el şi dacă e de acord, să faci cu el ceea ce ai făcut cu mine?
-Da, voi merge chiar acum la el.
-Îţi mulţumesc, acum, aş dori să mă odihnesc, însă, dacă d-şoara Ma ar dori să vină până
aici, m-aş bucura. Vrei, te rog, să o întrebi?
Yoshi ridică din umeri, dar clătină aprobator din cap. O găsi pe Ma plimbându-se în curtea
interioară. Părea abătută, iar Yoshi nu-şi amintea să o mai fi văzut vreodată aşa.
-Sean ar dori să te vadă. Ai dori să o vizitezi?
-Nu ştii ce doreşte?
-Nu, dar ce e cu tine? Pot să te ajut?
Ma zâmbi tristă, negând cu capul:
-Nu, îţi mulţumesc.
-E vorba de Eric?
Întrebarea Luptătorului o surprinse. Chiar observase toată lumea cu excepţia celui în cauză
că ea îl iubeşte? Sau poate Eric nu voia să observe?
-Tu nu te-ai amestecat niciodată în viaţa nimănui. Cum de o faci acum?
-Îmi pare rău dacă ţi s-a părut că sunt prea curios, dar nici aşa nu ai putea înţelege, îşi
stăpâni un oftat Yoshi.
Ma privi cum se depărtează surprinsă. Niciodată nu îl văzuse pe Yoshi dând în vileag ceva
ce-l frământa.
-E vorba de D-şoara Director?

39
Yoshi se depărtă recăpătându-şi calmul şi ţimuta rigidă:
-Te aşteaptă.
Ma privi lung după el. Într-o singură zi, totul se schimbase. Iar ei nu-i plăceau schimbările.
Yoshi se întâlni cu George pe culoarele palatului:
-Am o misiune de îndeplinit. Am putea sta de vorbă puţin, dacă nu aveţi alt plan?
-Desigur, să mergem la sere.
Yoshi îl urmă gânditor. Nu voia să facă publice metode secrete ale Luptătorilor, dar nici s-o
refuze pe Sean. Iar George era medic. Avea să pună întrebări. În plus, era şeful său.
-Sean m-a rugat să mă ocup de braţul dumneavoastră. Dar înainte de toate, vreau să vă cer
ceva.
-Te ascult.
-Vă rog să-mi promiteţi că nu veţi pune întrebări şi nu veţi încerca să aflaţi secretul
tratamentului pe care vi-l voi aplica.
-Dacă este necesar, bine, promit.
-Vă mulţumesc. Acum însă doresc să vă previn că criza de vindecare e foarte dureroasă şi
că trebuie să avem intimitate totală. Nu voi întrerupe tratamentul sub nici o formă şi va trebui să
rezistaţi până la capăt. Dacă îl întrerup vă fac mai mult rău decât bine.
-Sunt de acord. Poţi garanta succesul?
-Da, dacă nu vă opuneţi. Vindecarea va avea loc în cel mult o săptămână, chiar dacă locul
va rămâne mai mult timp sensibil.
-Ai putea face asta şi pentru Sean… D-şoara Director…
-Am făcut-o deja.
-Dacă ea a rezistat, voi rezista şi eu.
-Vă daţi seama, cred, că nu-mi face nici o plăcere să vă provoc dureri, aşa cum mi-a
displăcut deplin să o fac pe Sean să sufere, dar există din păcate posibilitatea de-a nu vă reveni din
anestezie, sau să rămâneţi cu urmări neplăcute.
-Poţi să o faci aici? E o zonă destul de puţin umblată.
-Cum doriţi. Asta, desigur, dacă închidem zona.
-În regulă. Vrei, te rog, să te ocupi de asta?
-Da.
Yoshi ceru soldaţilor din gardă să păzească intrarea şi închise după el uşa. Îl urmări discret
pe George cu privirea. Nu părea speriat sau îngrijorat, şi asta era bine. Părea hotărât, iar acesta era
un lucru la fel de bun, însă părea abătut. Şi din acest motiv nu îşi putea canaliza energia în direcţia
în care trebuia. George mai mult îi simţi prezenţa decât i-o auzi. Se aşeză pe o bancă.
-Dacă nu vă e prea incomod, aş vrea să vă întindeţi.
George se conformă. Aruncă o privire rapidă spre faţa calmă a lui Yoshi, apoi i se fixă pe
plantele din jur. Parcă acum le-ar fi văzut prima oară. Nu auzea vocea Luptătorului, dar undeva, în
adâncul său, subconştientul, da. O linişte deplină îi cuprinse fiinţa, ochii i se închiseră, dar lucru
ciudat, vedea petalele florilor de deasupra capului său. O fierbinţeală imensă îi cuprinse braţul
fracturat şi o durere vie îi străbătu tot corpul, însă oricât ar fi vrut, nu reuşea să se mişte. Tot corpul
îi urla de durere, dar nici un sunet nu ieşea de pe buzele uscate de febră. Apoi, brusc, o toropeală
plăcută îl cuprinse şi durerea încetă. Îşi reveni din starea aceea neobişnuită, deschise ochii obosit
pentru a-l vedea pe Yoshi legându-i braţul în eşarfă şi obrazul liniştit şi zâmbitor al Directoarei
aplecat asupra lui.
-Cum ai ajuns aici? îşi auzi vocea slabă şi străină.
-Am fost tot timpul aici. Eram în seră când aţi intrat voi.

40
-Nu trebuia să vezi asta.
-Ce anume? Tehnica de vindecare? O cunosc. Te-ai purtat fantastic! Sincer! Vrei să te
însoţim în camera ta?
-Nu. Aş dori să mai rămân. Şi aş dori să rămâi şi tu.
-Bine.
Yoshi se apropie de ieşire:
-Îţi mulţumesc, bunul meu prieten, auzi vocea Ducelui.
-Nu-mi mulţumiţi mie, ci îngerului Dvs. păzitor. Să mă ajute Soarta să am şi eu odată unul.
George o privi pe Sean cu o privire intensă. Era atât de deosebită în toate privinţele. Era
superioară tututror celor pe care îi cunoştea. Era atât de…
-Voiai să-mi spui ceva? întrebă Sean aşezându-se lângă el cu greutate.
George îi puse pelerina pe umeri cu blândeţe:
-De ce nu te odihneşti?
-Nu pot sta tot timpul în pat, protestă moale Sean.
-Ca şi medic, mă văd silit să te oblig să o faci. Operaţia ţi se poate oricând deschide la un
efort mai mare…
Sean zâmbi, îi prinse mâna şi şi-o puse pe abdomen. Acolo unde ar fi trebuit să fie rană, se
simţea doar o cicatrice. O privi uluit:
-Pot să văd?
Sean râse şi se întinse pe bancă. George îşi plimbă nedumerit degetele peste locul operaţiei:
-Pari surprins.
-Aşa e.
Sean îi ridică cu blândeţe mâneca cămăşii şi îi desfăcu pansamentul. În locul unde osul
fracturat rupsese ţesutul, era doar o rană cicatrizată. Ochii bărbatului se măriră:
-Spune-mi, cum faceţi asta?
-Nu mi se permite să-ţi spun. În plus, nici nu trebuie să întrebi. I-ai promis lui Yoshi.
-Ai dreptate, dar nu pot să nu-mi pun mie însumi întrebări. Aveţi o asemenea putere! Iar eu
sunt medic. Aş putea face atâta bine în jurul meu!
Sean zâmbi. Era atât de sufletist! Atât de bun şi blând şi interesat de cei din jurul său!
-Tocmai pentru că reprezintă atâta putere, această ştiinţă e transmisă de Marele Maestru
doar unora.
-Aş vrea să-l cunosc pe Marele Maestru.
Sean deveni serioasă:
-Ai grijă ce-ţi doreşti! Pentru că dacă ajungi să-l cunoşti şi vei dori să ajungi Luptător, nu
mai există cale de întoarcere. Devii Luptător cu tot ce implică acest lucru sau…
-Sau?
-Sau va trebui toată viaţa să urmezi calea pe care ai pornit-o, altfel vei suporta consecinţele.
Există legi universale care nu pot fi încălcate, fără a primi ceea ce meriţi.
-Totul sau nimic…
-Exact. Trebuie multă răbdare, putere, stăpânire de sine şi trebuie să fii dispus să te schimbi,
să înveţi, să ajuţi necondiţionat.
-Asta înseamnă să fii Luptător?
-Foarte pe scurt, da.
-Şi cât durează acest proces?
-Toată viaţa.
Bărbatul o privi nedumerit şi curios.

41
-Acel timp petrecut alături de Marele Maestru e doar începutul Uceniciei.
-Dar Yoshi şi tu sunteţi Luptători.
-E incorect spus. Avem pregătire de Luptători, dar procesul nu se va termina nici când vom
fi pregătiţi pentru a deveni Mari Maeştri. Abia atunci vom intra în rândul Luptătorilor. Acest lucru
nu se spune de obicei neiniţiaţilor, nu pentru că ar fi interzis, ci deoarece oricum nu-i interesează.
Dar aş dori totuşi să rămână între noi ceea ce am discutat, te rog.
-Şi când vei deveni Mare Maestru?
Directoarea râse:
-Nu pot să-ţi răspund la această întrebare, dar când o voi face, vei afla.
-Cum se împacă ceea ce faci cu pregătirea de Luptător? Trebuia să ai o carieră militară, nu-i
aşa?
-Am pregătire militară, dar nu trebuie să urmez neaparat o carieră militară. De fapt, se
compensează reciproc.
-Ai putea să mă pregăteşti pentru întâlnirea cu Marele Maestru?
-Chiar doreşti,aşa e?
-Da. Dar nu m-ar deranja să aştept devenirea ta ca Mare Maestru…
-E un proces prea îndelungat, însă dacă eşti hotărât, pot să te recomand Marelui Maestru.
-Sean, ştiu că abia ne cunoaştem, dar dacă ţi-aş pune o întrebare, ai putea să încerci să-mi
răspunzi foarte serios?
-Da.
-Crezi că… dacă aş avea pregătire de Luptător… ar fi în avantajul meu? Adică, o femeie…
fată… ar aprecia asta?
-Nu ştiu. Cred că depinde de persoana respectivă. Dacă e vorba de Ma, cred că da.
-Şi dacă ar fi vorba de tine, să zicem?
-Depinde de relaţia pe care ai dori-o. Nu cred că pregătirea în sine are importanţă, ci cum te
comporţi şi cum gândeşti. Pe mine asta m-ar atrage. Suntem ceea ce facem şi gândim.
-Deci faptul că cineva are sau nu pregătire de Luptător nu ar conta?
-Nu ar fi un criteriu fundamental în alegere, dar recunosc că mi-ar face plăcere să am alături
pe cineva cu care să mă simt în siguranţă, eventual un Luptător.
-Ca Yoshi?
Sean îl privi zâmbind, curioasă dacă Yoshi îi spusese ducelui ceva, dar ridică din umeri:
-Dacă pregătirea de Luptător ar fi fost un criteriu de bază în alegere, aş fi fost acum
probabil, cu Yoshi. E un tip extraordinar şi îl apreciez extrem de mult.
-Sincer, mă întreb cum de nu sunteţi împreună.
Sean oftă:
-Poate ar trebui să mă întreb şi eu.
Apoi râse:
-Nu ştim ce ne rezervă viitorul şi nu are sens să ne punem astfel de întrebări. Dacă aşa e să
fie, voi fi împreună cu Yoshi sau cu altcineva. Dacă e să rămân singură, asta e.Unicul mod de a-ţi
prevedea viitorul cu adevărat este să-l făureşti tu însuţi. Iar în ce priveşte viaţa sentimentală, nu e
încă o prioritate.
-Nu te deranjează singurătatea?
Sean îl privi serioasă:
-Probabil că partenerul meu de viaţă va avea probleme cu faptul că mă simt prea bine
singură şi sunt destul de independentă.
-Şi dacă ar putea accepta acestea, cum ar trebui să fie?

42
-Probabil că ar trebui să semene cu tine, izbucni Sean în hohote de râs.
George o prinse blând de braţ:
-Vorbeşti serios sau îţi baţi joc de mine?
-Îmi permit chiar să fiu sinceră cu tine pentru că ai o prietenă şi nu voi accepta niciodată să
despart o pereche.
-Şi dacă ar fi o legătură de convenienţă?
-Mă faci curioasă.
-Vrei să ştii despre ce e vorba?
-Doar dacă vrei să-mi spui.
-Ai pomenit la prima noastră întâlnire ceva de o eventuală relaţie între Eric şi Ma.
-Aşa e. Şi se pare că m-am înşelat.
-Nu te-ai înşelat, cel puţin în privinţa unuia dintre ei. Ma ţine la Eric. Şi ceea ce simte
pentru el e mai mult decât prietenie.
-E totuşi prietena ta. Accepţi atât de uşor asta?
-Da, Ma e prietena mea, dar doar atât. O ajut să-l aibă pe Eric.
-Mi se pare un mod ciudat de-a o face.
-De ce?
-Pentru că, chiar dacă Eric o place pe Ma, probabil nu se va băga între voi doi. Adică, eu nu
aş face-o.
-Crezi că ai putea să o ajuţi?
-Nu prea văd cum.
-Eric s-ar putea să te placă.
Sean ridică din umeri:
-Da, am auzit varianta cu dobândirea Imperiului prin căsătoria cu Eric. Nu am venit aici
pentru a deveni Împărăteasă, nici pentru a mă căsători. Iar căsătoria mea, dacă va avea loc, va fi din
dragoste şi respect, nu din interes.
-Dar dacă îl placi pe Eric, punând la o parte faptul că e viitorul Împărat?
-Încă nu mi-am făcut o părere despre Eric sau despre… oricine altcineva pe care să pot lua o
hotărâre pe acest plan. Am pretenţia să-l cunosc pe acel cineva cu care mă voi căsători, dar
căsătoria nu e deocamdată o prioritate.
-Dar care e părerea ta despre Eric? Aşa, o primă impresie.
-E o persoană deosebită, care tocmai trece printr-o perioadă grea, de căutare a sinelui şi a
drumului. În plus, cred că nu e hotărât dacă doreşte sau nu să devină Împărat. Poate nu e aşa,
aceasta e doar o părere.
-Şi despre mine?
-Dar tu ce părere ai despre mine? întrebă cu o undă de cochetărie Sean.
George râse:
-Totdeauna eşti în defensivă?
-Nu îţi doreşti să mă vezi în ofensivă, crede-mă. Poate ar trebui să ne odihnim puţin. Crezi
că dacă i-aş cere lui Ma ajutorul într-o anumită problemă, ar vrea să mă ajute?
-Eu aş putea să te ajut?
-Probabil că da. Peste câteva ore încep acele recepţii, pe care eu nu le prea agreez. Aş dori
să fac câteva cumpărături.
-Ce fel de cumpărături?
-Îmbrăcăminte, încălţăminte…

43
-Nu va fi necesar pentru că vei primi cadou din partea Consiliului de Administraţie
costumaţia de gală.
-Dar nu e nevoie să…
-Refuzul ar naşte vii nemulţumiri şi probabil, câţiva s-ar simţi ofensaţi. Este obiceiul Firmei.
-În acest caz, voi accepta. Dar dacă nu-mi e bun sau nu îmi place, sau nu mi se potriveşte…
-Mă tem că va trebui să-l porţi oricum, pentru că e ţinuta de gală a Directoarei.
-Cred că am multe lacune în ceea ce priveşte obiceiurile Curţii.
-Sunt câteva particularităţi legate de Curte şi Casă pe care le vei afla curând.
-Aş putea să-l chem pe Marc?
-Desigur, dar pot să te întreb, de ce?
-El se ocupă de treburile legate de Firmă, nu?
-Aşa e, el e asistentul tău, dar mă tem că va trebui să te mulţumeşti cu mine. E o schimbare
de ultim moment, dictată de probleme minore, dar care nu suferă amânare. Tocmai de aceea, am să
te rog să-mi spui mie despre ce e vorba.
-Dar eşti Ducele acestui ţinut!
-Iar Marc e viitorul Rege, protestă blând George.
-E ciudat.
-Ce anume?
-Sunteţi persoane importante la Curte şi totuşi…
-Suntem subordonaţi Directoarei? Asta voiai să spui?
-Da.
-Cred că acum îţi dai seama ce putere ai în mână, nu? Da, aşa e. Directoarea e mai
importantă în Firmă chiar decât Împăratul, şi atât timp cât ceea ce face nu subminează puterea lui,
atât timp cât ceea ce face nu aduce prejudicii Casei sau Imperiului, iar Firma aduce profit, nici
măcar Împăratul sau Consiliul nu se vor amesteca în treburile sau hotărârile Directoarei.
Sean se simţea copleşită de ceea ce auzea. Avea atât de multă putere. Era bună, dar destul
de bună pentru a face Firma să prospere? Conform informaţiilor primite, situaţia nu era roză, dar
nici disperată. Însă era mult de lucru şi trebuiau făcute multe schimbări. Iar ea era totuşi un
outsider. Şi sperase că va avea puţin timp să se odihnească înainte de a-şi lua postul în primire. Dar,
mai ales că va avea puţină intimitate având acest post departe de lume. Îl privi pentru prima oară
mai atent pe George. Simţise atracţie faţă de el. Dar şi faţă de Eric. Era derutată. Cum putea fi
atrasă în acelaşi timp de amândoi? Însă George o atrăgea altfel decât Eric. Şi nu ştia care dintre ei
avea mai mare efect asupra sa. Şi mai era Yoshiro. În cei doi ani de când nu se văzuseră, avuse
timp să gândească totul la rece şi uneori simţea păreri de rău pentru că îl refuzase. Dar nici o clipă
nu se gândise că Soarta îi va mai oferi o şansă. Şi nu ştia cum ar trebui să reacţioneze. O posibilă
relaţie era o provocare neaşteptată, care, însă, spera să se rezolve parţial atunci când, din cauza
Firmei, nu avea să aibă timp să se gândească la ea.
Simţi răsuflarea caldă a lui George lângă ureche şi buzele lui atingându-i blând tâmpla:
-Nu vreau să te simţi presată, dar, ai vrea să mă iei în calcul atunci când te vei gândi la un
eventual prieten?
-Credeam că suntem deja prieteni.
-Amici?
-Mai mult decât atât. Ieri după-amiază mi-ai salvat viaţa.
-Crezi că am putea trece peste recunoştinţă şi să avem altfel de sentimente vreodată?
-Nu sunt pregătită pentru o relaţie.
-Dar dacă vei fi, crezi că am vreo şansă?

44
Sean îl sărută timidă pe obraz:
-S-ar putea să ai foarte multe şanse. Îmi plac bărbaţii sinceri, care nu se tem să dezvăluie
ceea ce au în suflet. Ai fost foarte sincer, şi apreciez asta. Dar am nevoie de puţin timp. În plus, s-ar
putea ca pe parcurs să-ţi dai seama că am părţi care nu îţi vor fi pe plac.
-De exemplu, ridică George din sprâncene.
Sean râse şi acea luminiţă jucăuşă pe care bărbatul o văzuse dispărând dimineaţă, reapăru.
-Sunt încăpăţinată, căpoasă, uneori dură…
-S-ar putea, dar nu mă deranjează.
-Pentru că încă nu te-ai izbit de ele. Mai aşteaptă! Acum ar trebui într-adevăr să ne odihnim.
Apoi trebuie să mă aranjez puţin. Crezi că… există posibilitatea de a fi ajutată?
Bărbatul râse:
-Mai mult decât atât, s-ar putea ca la un moment dat să păţeşti ca Tasha şi să te rogi să nu fii
ajutată. Desigur, ai deja două doamne de companie, un croitor, o coafeză, un medic- nu pe mine-
dietetician, secretar particular, pilot…
-Nu cred că vreau să aflu, îl opri Sean. Nu am nevoie de toţi aceşti oameni. Cine îi plăteşte?
-Firma şi Imperiul.
-E o cheltuială imensă şi fără rost.
-Credeam că te interesează soarta locuitorilor de aici. Cel puţin aşa spuneai. Cum în ultimii
ani Firma a fost tot timpul la un pas de desfiinţare, mulţi ar fi rămas pe drumuri. Aşa că, cineva s-a
gândit că asta ar fi o rezolvare elegantă.
Sean îl privi serioasă:
-Trebuie să schimbăm asta.
-Aşa e, de asta eşti aici.
-Cine e secretarul meu particular?
-Marc. Adică, acum, eu. Marc mi-a dat programul tău pentru săptămâna aceasta.
-Intră în atribuţiile secretarului să facă programul?
-Da.
-Cred că de săptămâna viitoare vom face câteva schimbări.
George zâmbi:
-Nu ştiu de ce eram sigur.
-În sensul că îl vom face împreună.
-Ţi s-a mai zis că eşti o tipă extraordinară?
-Da, dar îmi face plăcere că mi-o spui tu.
George o privi curios dacă glumeşte, dar de data aceasta, faţa Directoarei era serioasă şi
bărbatul avu din nou impresia că în spatele acestui calm se ascunde o mare suferinţă.
-Să mergem să ne odihnim.
George o prinse de braţ:
-Vreau să te întreb ceva.
-Ce anume?
-Am avut o senzaşie ciudată în timp ce Yoshi se ocupa de braţul meu. Parcă ar fi fost o stare
de euforie, o senzaţie de amorţeală plăcută, de zbor… E o stare normală pentru ceea ce făcea?
-Nu.
Răspunsul scurt al tinerei îl descumpăni:
-Ai vreo explicaţie, atunci?
-Da, dar nu am să ţi-o dau.
-Crezi că Yoshi ar putea răspunde la întrebare?

45
-Probabil.
-Şi o va face?
-Asta nu am de unde să ştiu.
-E legat de prezenţa ta în prejma mea?
-Posibil.
-Să mergem să ne odihnim, zise George după ce stătu puţin pe gânduri.
-E o decizie înţeleaptă, chicoti Sean.
Se îndreptară fiecare spre apartamentul său, despărţindu-se cu un zâmbet.
George intră în apartamentul său cu o ciudată senzaţie de fericire. Îl chemă pe Marc
admirând culorile deşertului răscolit de furtuna ce era pe cale să se stârneasc. Simţea fiori
gândindu-se la drumul ce îl aştepta. Nu recunoscuse niciodată în faţa nimănui, dar imensitatea
deşertului îl îngrozea. Şi nu spusese nimănui nici acel vis ce se repeta regulat, la fel de viu şi plin de
culoare ca prima dată: steaua căzătoare ce lumina deşertul şi peisajul feeric, plin de verdeaţă, ce
înconjura Palatul luminat de stea şi minunaţii munţi, acum stâncoşi şi pleşuvi, dar în vis plini de
codrii şi râul acela plin de forţă, ce curgea la doar câteva sute de metri de Palat, el, jucându-se cu
copii săi, în timp ce soţia sa, cu spatele la el în vis, punea masa pe malul lui.
-Oare de ce mi-am amintit chiar acum de visul acesta? Nu l-am mai avut de câteva luni.
Încercă să reconstituie imaginile din vis privind pe fereastră. Se îndrepta spre masă, spre
copii, spre soţia sa… Era aproape, putea să-i simtă parfumul şi îi vedea semnul de mamă de pe
umăr… Întinse mâna să o întoarcă spre el…
-M-ai chemat?
Totul se spulberă când Marc intră. George se încăpăţină să revină la starea dinainte, dar se
văzu nevoit să se lase păgubaş. Nu mai era afară decât deşertul cu dunele şi norii săi de praf.
-M-ai chemat? repetă Marc privindu-l îngrijorat.
-Sunt îndrăgostit, cred, zise George simplu.
Marc nu zise nimic, aşteptă continuarea.
-De Directoare.
Marc mări ochii, fără să i se pară totuşi neaşteptată declaraţia prietenului său:
-Credeam că eşti interesat de Ma. Cel puţin cu ea te plimbai pe coridoare de mână azi.
-Situaţia e mai complexă şi nu ţi-o pot explica acum.
Marc aşteptă ca prietenul lui să continue.
-Mă sperie această situaţie.
-Da, nesiguranţa dragostei e destul de înspăimântătoare.
George nici măcar nu protestă:
-Ce să fac? Familia mea ar dori să o vadă Împărăteasă.
-Eric ce zice?
-Cred că o place.
-Şi tu?
-Ar fi o Împărăteasă bună. Cred că o iubesc din momentul în care am văzut-o prima dată.
-Şi tu ai fi un bun Împărat.
George îşi privi prietenul surprins:
-Asta e rebeliune, bunul meu prieten.
-A fost doar o afirmaţie. Nu ţi-am propus nimic. Mai mult, nu voi lupta împotriva lui Eric,
dacă asta te îngrijorează. Ea ştie?
-Nu ştiu. Am făcut aluzie la o eventuală relaţie, dar mi-a răspuns evaziv.
-E greu să renunţi la Imperiu.

46
-Nu cred că e interesată.
-Ţi-a spus ea?
-Nu era nevoie. Dar e într-adevăr interesată de soarta Firmei.
-Pare să se înţeleagă bine cu Eric, chiar dacă el a pornit-o cu piciorul stâng ieri înaintea
furtunii.
-Îi plac bărbaţii sinceri.
-E ciudat. De obicei, femeilor le plac bărbaţii care spun ceea ce vor ele să audă. Sunt curios
ce se va întâmpla la recepţii.
-Deci, de data aceasta vei veni?
-Nu aş lipsi pentru nimic în lume. Dar, cum rămâne cu Ma?
George se încruntă. Nu se gândise la acest aspect.
-O voi lua cu mine. Dar ca scuză, ar putea fi faptul că Tasha are nevoie de ea.
-Eric va merge cu voi?
-De ce ar veni?
-Nu ştiu, am întrebat doar.
-Nu accept o astfel de explicaţie. Spune-mi ce ţi-a trecut prin cap.?
-E simplu. Eric e viitorul Împărat, Sean va fi probabil Împărăteasă.
-Nu e încă nimic oficial. Ţi-am spus că depinde de hotărârea lor.
-Tocmai asta e. Pentru a lua o hotărâre, pentru a se cunoaşte mai bine, ar trebui să fie un
timp împreună.
-Marc, nu te-am chemat pentru a mă deprima.
Marc îşi privi mai atent prietenul. Era clar că nu glumeşteşte, că problema îl afectează
profund. Fusese totdeauna o fire sensibilă, dar trecuse cu curaj peste probleme şi nu se lăsase
niciodată doborât de ele, aşa cum nu le lăsase niciodată să-i alunge calmul sau voia bună.
-George, dacă te interesează şi crezi că te ajută părerea mea, cred că trebuie s-o iei mai uşor
şi să laşi timpul să rezolve problema. Până la urmă, Sean va decide, pentru că cred că totul depinde
doar de ea în acest moment.
-Şi să stau cu mâinile în sân, privind cum o pierd?
-Să lămurim câteva aspecte: nu ai avut-o niciodată, nu ai cum să o pierzi; e persoană
publică, deci trebuie să facă cum e mai bine pentru Firmă, a fost propusă pentru numirea de
Împărăteasă, are calităţile necesare, e alegerea ei şi nu ai dreptul să intervii, eşti Duce, trebuie să te
gândeşti la obligaţiile tale, înaintea persoanei tale. Oricum, veţi face o călătorie lungă, asemenea
călătorii leagă persoanele implicate. Tu nu ai avut niciodată probleme cu răbdarea. Ai răbdare, totul
se va rezolva într-un fel sau altul. În plus, abia o cunoşti. Dacă e altfel decât crezi tu? Când e supus
unui stres îndelungat, omul mai scoate masca, îşi arată adevărata faţă.
-Ascultă, Marc, ai avut vreodată impresia că doreşti ceva, fără a avea o explicaţie logică?
-Da.
-Asta simt eu acum.

Sean se întoarse în apartamentul ei. Era uriaş, luxos şi rece. Privi pe fereastră, afară, şi din
nou îşi aminti acea viziune care o urmărea de când aterizase aici. Râul învolburat coborând din
munţii din depărtare, trecând prin faţa palatului, străbătând o câmpie plină de verdeaţă. Totdeauna-
când făcuse ceva ce schimbase viaţa calor din jur sau când se întâmplase ceva deosebit- rău sau
bun, avusese viziuni. Era menirea ei să schimbe faţa ţinutului? Sau era doar acea picătură ce
umplea paharul? Dar acum? Iar ceea ce simţea, acele sentimente noi, necunoscute până acum, o
înfiorau plăcut şi o speriau în acelaşi timp. Căsătoria nu intrase în planurile ei până acum, nici

47
măcar o potenţială relaţie, dar acum, îi venea greu să renunţe la… Nici ea nu ştia la cine, la Eric sau
la George… Sau poate la Yoshi. Se întinse pe pat. Era fericită. Avea tot ce-şi dorise vreodată, mai
puţin bani. Dar aveau să vină şi banii. Principalele necesităţi îi erau acoperite. Primea mai mult
decât sperase vreodată, chiar dacă îşi dorise. Nu ezitase când acceptase postul de Director. Se
aruncase orbeşte într-o aventură şi asta îi făcea mai multă plăcere decât orice altceva. Nu mai era
doar un pion în mâna vreunui bogătaş. Avea drept de decizie real, iar oamenii aceştia chiar se bazau
pe ea. Şi, ce era mai important, îşi redobândise liniştea şi respectul de sine. Simţea pe undeva păreri
de rău că n-o făcuse mai devreme. S-ar fi scutit de multe suferinţe şi nu ar fi pierdut atâta timp
preţios din viaţa; dar cum acum nimic nu mai putea fi schimbat, era bine aşa cum era. Privi din nou
pe fereastră. Deşertul acela de care se temea atât, o atrăgea ca un magnet. Închise ochii încercând să
adoarmă, dar râul învolburat luă în stăpânire totul. Se ridică din pat şi se aşeză în faţa oglinzii.
Zâmbi chipului din oglindă. Câteva fire cărunte apăruseră pe la tâmple, dar nu avea riduri şi tenul
îşi pierduse paloarea pe care o avuse cu doar câteva zile în urmă. Iar zâmbetul de pe faţă era sincer.
Adormi fără să îşi dea seama şi se trezi odihnită şi plină de energie. Câteva minute mai
târziu începură să se perinde persoanele ce răspundeau de ea. Căuta o ieşire din situaţia în care era
şi pe care o simţea penibilă. Toţi oamenii aceia aveau o pregătire şi erau nevoiţi să facă lucruri pe
care nu le plăceau. George apăru ultimul. O privi şocat:
-S-a întâmplat ceva? întrebă Sean încercând să-şi ascundă neliniştea.
-Nu, doar eşti atât de…
-Cum?
-Arăţi extraordinar, dar cutele acelea de pe frunte mă îngrijorează.
Sean zâmbi tristă:
-Mă gândeam la toţi cei ce s-au perindat prin camera mea azi. Trebuie să îi ajut cumva pe
aceşti oameni să facă ceea ce ştiu cel mai bine să facă, nu o muncă de ocazie. Le-am văzut dosarele.
E adevărat că uneori trebuie să faci ceea ce tocmai ţi se oferă şi că viaţa are metodele ei de a ne face
să învăţăm unele lecţii, dar unii dintre ei au o asemenea pregătire, încât probabil ar putea conduce
Firma.
-Crezi că pregătirea e totul?
-Nu, dar e un lucru îndeajuns de important. Informaţia e singura forţă ce te duce înainte. Iar
pregătirea înseamnă informaţie.
-Tata are dreptate, încercă George să-şi ascundă tristeţea. Ai fi o bună Împărăteasă.
Sean îşi lăsă blând mîna pe fruntea lui şi îl obligă să se aşeze pe marginea patului.
-Ce faci? întrebă curios.
-Închide ochii.
Bărbatul se conformă. Nu simţi nimic şi nu reuşi să se gândească la nimic. Când deschise
ochii se simţea liniştit, plin de energie şi întreaga încordare dispăruse. O privi cu ochi de copil:
-Yoshi zicea că eşti îngerul meu păzitor. Şi aşa e.
-Nu, sunt doar o prietenă, zise Sean.
-Când doreşti să plecăm?
O clipă Sean îl privi nedumerită, apoi răspunse râzând:
-Cât de curând posibil. Mâine.
-De ce râzi?
-O clipă mi-am închipuit că vrei să mergem împreună la recepţie.
-Mi-ar face plăcere.
-Şi Ma? I-ai promis că o ajuţi.
-De unde ştii?

48
-Parţial de la ea, parţial de la tine.
-Ai dreptate. Dar promite-mi că vei dansa cu mine.
-Să dansez?
-Da, pentru că după recepţii va fi o recepţie neoficială în apartamentul lui Eric.
-Şi sunt obligată să port costumaţia de curte?
George zâmbi:
-Doar dacă te simţi bine în ea. Nu-ţi face probleme, poţi să te îmbraci cum vrei.
-Aici intervine problema. Nu am adus cu mine de loc îmbrăcăminte pe care aş putea să o
port în astfel de ocazii.
-Dar ai o mulţime de ajutoare.
-Îmi va fi greu să mă obişnuiesc. În ce priveşte recepţia neoficială, nu ştiu dacă… ştii, eu nu
sunt o fire petrecăreaţă, nu sunt prea sociabilă şi…
-Cred că îţi faci griji degeaba. Vor fi doar prietenii Tashei şi câteva persoane faţă de care are
obligaţii. Dar mai mult ca sigur, prietenii ei vor deveni şi ai tăi. Nu ştiu cum faci, dar atragi pe toţi
cei din jurul tău ca un magnet. Iar dacă ai reuşit să ţi-l apropii pe Eric, e greu de crezut că nu eşti
sociabilă.
-Eric a făcut probabil ceea ce i s-a spus să facă, replică rece Sean, aşa că nu e meritul meu
că mi l-am apropiat.
-Nu e chiar aşa. Eric nu face niciodată, nimic pentru că e silit. O face pentru că vrea.
Sean îl privi gânditoare:
-Sau pentru că aşa trebuie?
Fu rândul lui George s-o privească dus pe gânduri:
-Cred că singurul care are răspunsul e chiar el. Deci vii la recepţia neoficială, aşa e?
Sean aprobă zâmbind. Simţi o clipă că doreşte să nu mai fie singură, că doreşte tandreţe,
mângâieri şi îmbrăţişări. Îl privi pe George cu coada ochiului. Soarele se scălda în părul lui blond şi
răzvrătit. O undă de oboseală o străbătu, dar se stădui să-şi revină. Avea să se odihnească la
întoarcerea din călătorie. Simţi fiori la gândul ieşirii în deşert. Îşi aminti vorbele Marelui Maestru:
-Dorinţa şi voinţa se îmbină foarte armonios la tine. Dacă vei învăţa să foloseşti această
putere şi să pui în practică ideile tale lăsând la o parte dubiile şi neîncrederea în forţele tale, vei fi
foarte bună în ceea ce faci. Dar învaţă că nu e nevoie să meriţi fericirea, trebuie să o simţi,
indiferent prin ce treci, chiar dacă ţi se pare greu, pentru că îţi va uşura trecerea peste probleme.
Problemele care se rezolvă singure în timp, nu merită timpul investit.
-Dar de unde să ştiu care sunt aceste probleme?
-Întreabă-ţi subconştientul. El ştie totdeauna ce e bine sau mai puţin bine pentru tine, ce e
urgent şi ce e important.
-Sean, spune-mi -foarte sincer- crezi că putem pune Firma pe picioare în următorul an?
Fata îl privi serioasă:
-Dacă n-aş fi crezut asta, nu acceptam postul. Iar dacă ceva nu merge, eu voi fi prima care
îşi va da seama de acest lucru, şi poţi să mă consideri încrezută, dar nu va fi vina mea, pentru că voi
face totul ca şi cum ar fi firma mea.
George simţi impulsul de a-i spune ceea ce gândeşte sau simte; că Firma va fi a ei.
Niciodată nu avusese atâta încredere în nici unul din directori şi îl îngrijora puţin faptul că nu mai
ştia dacă poate gândi obiectiv.
-Ai vrut să spui ceva? auzi glasul ei blând.
-Ar fi bine să merg să mă schimb şi eu.Voi trece pe la tine să te iau.
-Dar ar trebui s-o iei pe Ma.

49
-O vom lua şi pe ea.
Sean îi atinse blând braţul:
-Am să mă descurc, fii liniştit. Dacă am ajuns până aici, voi găsi şi sala de recepţii.
George râse:
-E datoria mea de Duce şi nu are nici o legătură cu faptul că tu poţi sau nu să găseşti sala de
recepţii.
Ieşi simţindu-se uşor şi liniştit. Acea atingere blândă îl înfiorase de plăcere şi făcuse toată
îngrijorarea să se evapore. Se întâlni pe culoar cu Eric. Era deja îmbrăcat de recepţie şi se plimba
gânditor.
-Am fost la mama, zise tânărul prinţ cu îngrijorare în glas. Vrei să mergi până la ea? Nu se
simte bine, dar să nu-i spui că eu te-am trimis.
-Desigur, ştiu că nu-i place să se ştie că e bolnavă.
-Ai fost la Sean? Cum se simte?
Vocea sa puternică şi calmă de obicei era plină de sentimente contradictorii. George simţi
durere în suflet.
-E foarte bine, şi nu doreşte amânarea plecării.
-Îl vei înlocui pe Marc, aşa cum s-a discutat ieri?
-Cred că da.
-Mă bucur pentru tine şi Ma. Sunteţi o pereche foarte drăguţă.
-Ascultă, Eric, dacă ceea ce a fost între tine şi Cleo s-a terminat şi îţi place Ma, te rog să-mi
spui înainte ca între mine şi ea să fie ceva serios. Nu vreau să te văd supărat sau frustrat din cauza
asta. O cunosc bine pe Ma şi îmi place, dar nu o iubesc, deci, dacă tu ai sentimente faţă de ea, azi e
momentul potrivit ca ea să afle, înainte să începem să simţim ceva unul pentru celălalt, atacă
George în stilul obişnuit al lui Eric.
Eric îl privi surprins:
-De ce crezi că aş simţi ceva mai mult decât prietenie pentru Ma? În plus, părinţii noştri…
-Eric, tu nu te-ai ascuns niciodată în spatele hotărârilor sau a celor spuse de cineva.
-Bine, voi fi sincer, dacă îmi spui adevăratul motiv pentru care ducem discuţia aceasta.
George rămase puţin pe gânduri:
-Ma ţine la tine şi simt că nici ţie nu-ţi e indiferentă. Iar în ce priveşte posibilitatea ca Sean
să devină Împărăteasă, nu ştiu dacă părinţii noştri nu au greşit de data aceasta. În plus, Ma a primit
aceeaşi educaţie ca şi sora noastră, deci ştie tot ce ar trebui să ştie o împărăteasă.
-Crezi că e suficient?
-Are şi alte calităţi pe care poate nu le-ai observat în timpul veşnicelor voastre certuri.
Eric oftă reţinut:
-Îţi place de Sean, aşa e?
George încercă să nu lase să se vadă nimic din ceea ce simţea:
-Întrebarea era dacă doreşti să fie ceva între tine şi Ma.
-Îţi răspund de îndată ce-mi răspunzi la întrebare.
-Nu e relevant.
-Este. Pentru că o plac pe Sean. Mai mult decât pe Ma, continuă văzând durerea din ochii
săi, dar sunt dispus să renunţ la ea dacă mă poţi asigura că ea va fi fericită.
-E tot ce-mi doresc mai mult.
-Bine, dar aş vrea să-mi laşi această seară mie. Nu înseamnă să nu te apropii de ea, dar va fi
partenera mea. Vreau să mă conving că nu fac o greşeală.
-Şi dacă ajungi la concluzia că da?

50
-Va trebui să aleagă ea.
George oftă:
-Te va alege pe tine.
Eric simţi că i se taie respiraţia:
-Ţi-a spus ea?
-Nu, dar ai avut totdeauna mai mult succes la femei.
Eric îl privi fără să îl vadă:
-Nici una nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor mele.
-Oare nu ai pus prea sus ştacheta?
-Nu cred, pentru că nu cer atât de mult încât…
-Dar Sean ar corespunde, aşa e?
Eric îşi privi surprins şi brusc mai atent fratele, apoi se apropie de fereastră. O văzu pe Sean
pe terasa apartamentului ei, privind spre munţii din zare. Şi simţi fiori. Simţea munţii aceia ca pe o
ameninţare. Fusese doar de două ori în munţi, dar fusese aproape de moarte de ambele dăţi. Şi
totuşi, crestele lor pleşuve îl atrăgeau. Poate pentru că în adâncul lor era singura sursă de apă a
ţinutului. Şi pentru că datorită acelor munţi exista Firma, şi Casa, şi Imperiul. Îşi desprinse ochii de
pe munţi şi tresări când îl văzu pe George lângă el:
-Nu ştiu, răspunse sincer întrebării lui George. Nu ştiu destule despre ea, dar se apropie mult
din câte cunosc.
George se îndreptă spre uşă.
-Simţi ceva pentru Sean? auzi vocea fratelui său.
Bărbatul răspunse fără a se întoarce spre el:
-Nu e suficient ceea ce simt. Dar aţi fi o pereche reuşită, dacă ai fi dispus să te schimbi
puţin.
-Ce ar trebui să schimb?
-Nu sunt eu cel în măsură să-ţi spun. Cred că vei afla de la Sean.
Vocea lui George era liniştită, dar sufletul îi era zbuciumat. Intră în camera sa şi ajutat de
mica armată de angajaţi, se schimbă şi aranjă pentru recepţia oficială. Aruncă o ultimă privire în
oglindă după ieşirea tuturor şi se încruntă. Era obosit, palid şi nesigur. Era acel George pe care,
categoric, nu îl plăcea. Pentru că era acel George pe care se străduise totdeauna să-l ascundă
privirilor calorlalţi; acel George pe care spera să nu-l vadă nimeni, niciodată, în afara Tashei.
Pentru că Tasha îl văzuse şi făcuse mai mult decît făcuse el însuşi, îl acceptase.
Auzi un zgomot discret la uşă. Îşi îndreptă trupul şi îşi aranjă ţinuta.
-Da.
Tasha intră însăţită de Marc.Bărbatul se arătă interesat de ceea ce se petrecea dincolo de
fereastră, în timp ce Tasha se apropie bănuitoare de fratele său.
-Aţi stat de vorba cu Eric despre Sean?
-Da.
-Nu pari prea mulţumit de rezultatul discuţiei.
George refuză să o privească în ochi:
-Va decide ea.
-Şi dacă răspunsul va fi negativ?
-Acum cîteva ore mă încurajai.
-Aşa e. Şi vreau să fiu sigură că stau de vorbă cu un învingător.
George o privi uimit. Tasha nu fusese niciodată dură cu nimeni şi cu atât mai puţin cu el.
-Vreau să fiu sigură că vorbesc cu cineva care va lupta pentru ceea ce doreşte.

51
-Chiar şi împotriva fratelui său?
-Lupta nu se dă cu Eric, aşa cum nici Eric nu luptă cu tine, ci cu el însuşi. Pe el îl văd
luptând, pe tine te văd pe cale de a deveni un învins.
-Vrei să lupt?
-Tu ce doreşti să faci?
George îşi întoarse privirile spre fereastră, spre silueta puternică şi aspră a lui Marc, spre
faţa aceea bronzată de soarele şi vântul deşertului, spre muşchii aceia puternici, zvâcnind sub
costumul greu de ceremonie, spre sticlirea plină de forţă şi hotărâre din ochii săi şi îşi aminti viaţa
grea a prietenului său.
-Doresc să devin Luptător.
Tasha tresări. Simţise totdeauna că fratele său e născut pentru a face ceva deosebit, ceva
măreţ, ceva bun. Iar devenirea lui ca Luptător deschidea căi nebănuite pentru el, pentru Casă,
pentru Imperiu, pentru Sean… Toate se legau. Acum avea toate sau aproape toate piesele din
puzzle-ul uriaş care avea să transforme Imperiul şi Firma şi, desigur, Casa. Nu era nevoie să-l
scaneze, simţea fizic dorinţa şi hotărârea.
-Cum rămâne cu Sean?
-Am rugat-o să mă iniţieze.
-Şi ce a răspuns?
-Că nu e pregătită şi că mă va ajuta să iau legătura cu Marele Maestru.
Tasha îl privi curioasă dacă ştia cine e cel mai apropia Mare Maestru şi zâmbi:
-De ce zâmbeşti?
-Ar trebui să o faci şi tu, pentru că e timpul să mergem la ceremonie. Marc?
Bărbatul se apropie. Fusese destul de departe pentru a da impresia de intimitate celor doi
fraţi, dar nu îndeajuns pentru a nu-i auzi. Şi hotărâse să fie atent, pentru că se întâmpla în sfârşit
ceva deosebit, fără a fi vorba despre un cataclism, sau o luptă, sau o intrigă şi să urmărească
evenimentele ce păreau să zguduie Casa, pentru că tânăra Directoare făcuse valuri mari din primele
zile ale venirii sale, şi nu prin ceea ce spunea- aşa cum încercaseră ceilalţi directori- ci prin ceea ce
făcea.
-Mergi tu după ea?
-Da.
Tasha îl prinse pe Marc de braţ şi simţi un uşor şi neobişnuit tremur de emoţie:
-Totul va fi bine.
-Cum va primi familia ta vestea?
-Cred că bine. Mama nu a părut surprinsă când i-am spus de noi şi nici împotrivă, iar tata
mă iubeşte îndeajuns de mult încât să accepte că eşti bărbatul pe care mi l-am dorit totdeauna. În
plus, Imperiul are deja un viitor Împărat, deci eu am devenit mai puţin importantă.
-Ai discutat azi cu Directoarea?
-Da. Şi mă uimeşte tot mai mult.
-Ce anume te uimeşte la ea?
-Totul: comportamentul, atitudinea, gândurile, puterea, dorinţa sa de a restablili echilibrul
Firmei, de a-i face fericiţi pe cei de aici. Dar mai ales dorinţa ei de a vizita munţii.
-I-ai spus că nu prea are ce vedea acolo?
Tasha râse:
-Ea e convinsă că are. Şi probabil are dreptate. Ea nu vede acolo o aglomeraţie de pietre, ci
viitorul Firmei, Casei şi ţinutului. Doreşte să viziteze punctele de lucru ale firmei de săptămâna

52
viitoare. Mâine doreşte să plece în munţi. A cerut doar doi însoţitori care să cunoască munţii.
Desigur, va fi însoţită de gărzi, chiar dacă nu doreşte.
-Dar e sezonul furtunilor!
-I-am spus. Mi-a răspuns că e director doar de săptămâna viitoare şi până atunci e liberă să
ia hotărârilre pe care le doreşte.
-Poate George reuşeşte să-i schimbe planurile.
-De ce chiar George? se arătă nedumerită Tasha, curioasă dacă nu cumva Marc ştie mai
multe decât ea.
-Nu ţi s-a părut că îl place pe George?
-Nu ştiu. Mi s-a părut că îl place pe Eric.
Marc stătu puţin pe gânduri:
-Nu ştiu. Poate vezi mai bine situaţia decât mine, sau ai mai multe informaţii.
-Ai vorbit cu George şi Eric?
-Da.
-Şi?
-Chiar dacă le e greu să-şi recunoască chiar şi lor înşişi acest lucru, e clar că sunt
îndrăgostiţi sau pe cale de a se îndrăgosti. Cel puţin de George sunt sigur. Eric e mai introvertit,
dar… aproape sunt sigur şi de el.
Tasha îi strânse puţin braţul când o văzu pe Sean de braţ cu George.
-Arată…, începu Marc.
-Minunat, izbucni Tasha în râs. Pe tine nu multe lucruri te scot din muţenie. Voi începe să
fiu geloasă, glumi prinţesa.
Marc o privi încurcat. Nu fusese niciodată cu adevărat îndrăgostit şi nici una din relaţiile lui
nu fuseseră de durată sau serioase. Dar se străduise să nu provoace niciodată suferinţă partenerelor
sale. Fusese totdeauna sincer cu prinţesa, glumise fără oprelişti cu ea din orice. Acum nu ştia cum
ar fi trebuit să se poarte, cum să reacţioneze şi ce-şi poate permite şi ce nu cu ea. Dar, mai ales,
tânăra prinţesă îl intimida. Simţi o mângâiere aproape imperceptibilă şi auzi glasul ei blând:
-Asta pentru că te iubesc.
Bărbatul îi zâmbi, iar Tasha oftă. De ce era atât de greu pentru el să spună ceea ce simte? Ar
fi dorit să audă un răspuns din partea lui: şi eu te iubesc, sau orice altceva. Simţea dragostea lui, dar
ar fi dorit să-l audă spunându-i cuvinte tandre ar fi vrut să-l audă exprimându-şi sentimentele. Marc
o privi nedumerit.
-Ce e micuţo?
-Nimic, zâmbi Tasha. Vei afla într-o zi.
-Ar putea fi azi?
-Ar putea.
-Acum?
-Nu, nu acum.
George simţea mîna mică a directoarei tremurînd uşor pe braţul lui. O privi voind să o
încurajeze, dar faţa ei era calmă, zîmbitoare şi impasibilă, iar ţinuta degaja încredere în sine. Văzu
privirile admirative, unele chiar înciudate ale celor din jur şi se simţi bine. Ani la rînd, Casa avusese
probleme interne stîrnite de invidie şi întreţinute cu înverşunare de cei ce ar fi trebuit să lupte
pentru ea.
Îi prezentă lui Sean pe Lorzii Casei, rudele tatălui său, încercând să nu dea nimic în vileag
din sentimentele pe care le nutrea pentru ei, pentru ca Sean să nu-şi facă păreri preconcepute.
Tînăra Directoare le spuse câteva cuvinte frumoase tuturor, iar George îşi dădu seama curând că

53
este bine informată privitor la toţi. Şi îşi puse întrebarea ce ştie sau gândeşte despre el şi de la cine
primise informaţiile. Apoi zâmbi, dându-şi seama că Sean are pe cineva foarte informat în Yoshiro
şi că desigur Consiliul Luptătorilor n-o trimisese fără un minim de informaţii aici.
Trecu la rudele mamei sale, iar Sean simţi schimbarea în vocea lui. Conversară un timp cu
ele, apoi, se întoarseră amândoi spre uşi când o linişte deplină se lăsă peste încăpere. Sean strânse
involuntar braţul lui George. Eric şi Tasha intrară împreună cu Împăratul şi soţia sa. Ma şi Yoshi îi
urmau, însoţiţi de câteva doamne de onoare şi de gărzile de corp ale familiei imperiale.
-Doamne, ce frumoasă e! şopti Sean.
Iar George încercă să-şi dea seama la cine se referă. Pentru ca Tasha strălucea, Ma era într-
adevăr frumoasă, iar Împărăteasa fusese totdeauna considerată o frumuseţe la Curte.
Îşi luă fiecare locul, iar George constată că Sean se poartă absolut natural, ca şi cum ar fi
trăit toată viaţa la Curte. O conduse spre părinţii săi sub privirile invidioase sau binevoitoare ale
Curţii, mulţumit în gând că este alături de ea şi că îi acordă sprijinul său. Iar strânsoarea mâinii ei îi
dădea de înţeles că are încredere în el şi că poate de data aceasta are nevoie de sprijin.
-Mamă, tată, v-o prezint pe Domnişoara Director a Firmei.
Pe Sean o surprinse simplitatea ceremoniei. Împăratul zise câteva cuvinte de bun venit,
Împărăteasa îi mulţumi pentru salvarea soţului şi fiilor săi şi pentru ajutorul dat în deşert, apoi îi
fură prezentati mai îndeaproape membrii Casei şi funcţiile pe care le îndeplineau. În tot acest timp,
George îi ţinuse blând mâna de pe braţul său, iar Sean simţise aproape fizic sprijinul său şi
încrederea pe care o avea în ea principalul acţionar al Firmei.
-Aş dori să cer D-şoarei Director să spună câteva cuvinte despre intenţiile sale privind
Firma şi Casa, încheie Împăratul recepţia oficială a Casei.
Sean privi cu dragoste şi respect membrii familiei imperiale, încercând să câştige puţin
timp. Nu avusese niciodată probleme în a se exprima, dar aici situaţia era destul de complicată şi nu
voia să dea în vileag nimic din planurile ei, pentru că nu dorea piedici în plus. Şi pentru că avea
nevoie de şi de Lorzi pentru a pune pe picioare Firma, chiar dacă simţea mult mai aproape de suflet
familia Împărătesei. Pentru că era nevoie să se restabilească echilibrul Casei şi pentru că nu avea
toate informaţiile pe care le dorea.
-Sunt sigură că intenţiile mele corespund cu ale celor de aici: Firma şi Casa trebuie să-şi
redobândească poziţia în Imperiu, însă pentru asta am nevoie de ideile şi experienţa oricui doreşte
să mi le împărtăşească. D-voastră cei de aici sunteţi de fapt Casa. Pentru ca un copac să poată fi
folosit, e nevoie de apă pentru a creşte, de pământ pentru a-şi fixa rădăcinile, de soare pentru a fi
încălzit, de aer pentru a respira. Dacă nu se regăsesc toate aceste elemente în acţiune asupra
copacului, nu poate fi vorba de reuşită. Casa noastră este copacul şi fiecare din noi un element.
Casa nu poate exista dacă oricare din elemente lipseşte şi asta duce la distrugerea ei. Nu cer ajutor
pentru mine, eu am să mă descurc sau nu, nu are importanţă, voi pleca aşa cum am venit, dar acesta
este căminul d-voastră. Trebuie să-l apăraţi şi protejaţi pntru a-l avea mai departe. Asta, desigur,
dacă consideraţi că merită. Pentru mine ar merita. Am venit aici pentru a găsi cea ce d-voastră aveţi
deja şi sunt convinsă că apreciaţi Casa la adevărata sa valoare. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit
ocazia de a face parte din această Casă şi sper să aveţi la un moment dat tot atâta încredere în mine
câtă am eu în d-voastră.
Împăratul o privi scurt şi cu subânţeles pe Împărăteasă. Sean privise pe toată lumea cu
bunăvoinţă, dar spre sfârşitul scurtului său discurs, privirea i se oprise asupra Lordului Derril, fiul
vărului Împăratului, conducătorul facţiunii care încercase în mod repetat să le submineze poziţia în
Imperiu şi în Casă.

54
Întrevederea luă sfârşit fără ca cele două tabere să se jignescă sau atace una pe alta aşa ca de
obicei. Eric şi Tasha se apropiară de George şi Sean urmaţi de Ma şi Marc. Sean lăsă braţul lui
George şi vru să se întoarcă în camera sa.
-Vrei, te rog, să rămâi? întrebă cu blândeţe în glas Tasha.
Sean se întoarse spre ea şi Tasha se îngrijoră.
-Mă voi întoarce puţin mai târziu, bine?
-Dacă nu te simţi bine, te însoţesc în camera ta…
-O, nu, zise Sean cu glas rugător. Cred că prietenii tăi doresc să vorbească cu tine.
-Da, ai dreptate, aprobă Tasha.
Sean se închise în apartamentul său şi se întinse privind furtuna ce începuse să-şi arate
colţii. Sunetul continuu al nisipului izbind ferestrele o irita, după un timp deveni insuportabil. Îşi
ascunse faţa sub pernă şi îşi astupă urechile cu palmele, încercând să se controleze. Auzi un sunet
discret la uşă. Îşi şterse lacrimile din ochi şi încercă să-şi refacă rapid machiajul stricat. Apoi
deschise uşa. Era Tony. Bărbatul o privi puţin nedumerit:
-Pot intra?
-O, scuză-mă că te-am ţinut la uşă, desigur.
-Mai este timp până la recepţia Imperială, m-am gândit că doreşti să te întâlneşti cu cei ce te
vor însoţi mâine.
-Da, mi-ar face plăcere.
-Mi-am permis chiar să îi adun. Sunt în camera de consiliu.
-Să mergem.
-Dacă îmi permiţi…
-Da?
-Nu poţi veni aşa. Ţi s-a stricat machiajul.
Sean îl privi surprinsă. Oare era chiar atât de important machiajul ei când existau atâtea
probleme de rezolvat? Îşi aminti apoi vorbele soţiei Marelui Maestru:
-O persoană care nu se respectă, nu poate aştepta să fie respectată de cei din jur.
-Ai dreptate, răspunse Sean.
Intră în sala de consiliu radiind siguranţă şi putere. Doi băştinaşi stăteau retraşi lângă
fereastră. Tomas râdea cu Yoshi, iar George şi Eric discutau în şoaptă alături de o hartă a ţinutului.
La intrarea lor se aşternu câteva clipe liniştea, apoi vocea lui Eric umplu încăperea, prezentându-i
pe cei din încăpere. Se discută despre traseu, despre ce era nevoie să-şi pună fiecare cu el.
-Îmi pare rău că nu voi putea să vă însoţesc, încheie Eric şi din vocea sa se simţi regretul
sincer, dar am câteva obligaţii de îndeplinit aici la Palat.
Sean şi Yoshi se priviră. Eric era sincer în regretul său, dar se mai auzise ceva în vocea sa.
Şi acel ceva era uşurare. Dintr-un motiv sau altul, Eric se bucura să aibă un motiv pentru a rămâne
la Palat. Yoshi ridică aproape imperceptibil din umeri, iar Sean consideră că nu e treaba sa motivul
viitorului Împărat, chiar dacă era curioasă. Vru să iasă, dar Eric o reţinu:
-Aş dori să discutăm puţin. Între patru ochi, zise privind spre ceilalţi.
Rămaseră singuri în uriaşa sală de consiliu.
-Vrei să iei loc?
Sean se aşeză liniştită:
-Dacă te aşezi şi tu.
Eric simţi un fior în suflet. Nu mai încăpea îndoială. Ma pierdea teren. Se apropie de ea şi se
aşeză pe scaunul de lângă al ei. Câteva minute domni liniştea. Sean aştepta ca Eric să-şi adune
ideile, însă bărbatul îşi simţea gândurile blocate. Privirile fetei îi ardeau faţa.

55
-Nu mă întrebi ce doresc?
Sean zâmbi veselă:
-Sunt sigură că îmi vei spune care e problema şi fără să te zoresc. Asta dacă doreşti, desigur.
Însă bănuiesc că acesta e motivul pentru care mi-ai spus să rămân.
-E greu.
-Aşa e. E greu să faci primul pas.
-Deci şi tu doreşti să… să-mi fii prietenă?
-De fapt, mă refeream la a începe ceva, în cazul tău, la a începe discuţia. Ai dori să fim
prieteni?
-Da.
-Amici?
-Poate pentru început, dar mi-aş dori mai mult decât atât.
-Pentru că părinţii tăi aşa vor?
-Nu are legătură cu dorinţa lor.
Sean îl privi serioasă.
-Sau, cel puţin, nu e motivul hotărâtor.
Sean încercă să se păstreze calmă, chiar dacă inima îi bătea nebuneşte:
-Dar încă nu mă cunoşti. Poate nu sunt ceea ce îţi doreşti. Nu ar fi oare mai bine să lăsăm să
trecă puţin timp?
-De ce? Nu văd nici un motiv. Fiind prieteni, ne-am putea cunoaşte mai bine. Am trecut
amândoi de vârsta unei iubiri de adolescent. Sper că sunt în asentimentul tău spunând că amândoi
suntem destul de maturi încât să avem o relaţie serioasă bazată pe mai mult decât simplă atracţie
fizică.
Sean deveni serioasă:
-Crezi că am trecut de vârsta când avem nevoie de romantism?
-Nici vorbă. Doar gândim altfel, dorim altceva şi simţim altfel decât un adolescent. Cred că
amândoi am dat deja piept cu viaţa.
Sean se strădui să nu lase tristeţea să se vadă pe faţa ei. Nu voia să-şi amintească trecutul,
chiar dacă obţinuse destule victorii în lupta cu problemele. Voia să trăiască în prezent clădindu-şi
viitorul.
-Trecutul nu are importanţă, decât în măsura în care avem de învăţat din lecţiile lui;
important e să trăim prezentul, pregătindu-ne viitorul.
Eric tresări. Se gândise de multe ori la asta:
-Sean, spune-mi ai capacităţi paranormale?
-Nu mi le-am dezvoltat. Mă consider un om normal.
-Crezi în mitul sufletului pereche?
Sean îi atinse blând mâna. Eric simţi un fior şi avu o scurtă viziune. O privi pe fată surprins.
-Ce ai văzut ? întrebă Directoarea.
-Un izvor străbătând o pădure tânără şi deasă în munţi.
Sean aprobă cu capul îndreptându-se spre fereastră:
-Sunt acei munţi, zise privind spre depărtare. Şi da, cred că există pentru fiecare un suflet
pereche. Iar eu l-am găsit pe al meu.
Un nor străbătu faţa lui, iar Sean îl văzu:
-Vrei să transformăm acest ţinut în unul mai bun pentru oameni?
Eric o privi fără a răspunde. De ce se gândea totdeauna la oamenii ţinutului în loc să se
gândească la ea?

56
-Pentru că pot face acest lucru doar cu cineva care are aceeaşi dorinţă ca a mea.
-Dar eu nu doresc să lupt doar pentru oamenii aceştia!
-Da, probabil aşa e. Sau poate nu conştientizezi încă acest lucru. Dar o vei face ca Împărat.
-Iar tu vei fi alături de mine, aşa e?
-Da, te voi ajuta, dar nu doresc să-ţi dau speranţe deşarte privitor la relaţia ce va fi între noi.
Încă nu sunt pregătită pentru o relaţie. Şi nu doresc ca cineva să sufere din cauza mea.
Eric se apropie de fereastră şi privi spre munţii din depărtare:
-Avem aceeaşi viziune?
Sean nu răspunse.
-Trebuie să aflu, te rog.
-Da.
-Sean, trebuie să te întreb ceva.
-Te ascult.
-Promite-mi că vei răspunde.
-Nu pot să promit, dar voi încerca.
-Aş vrea să devin un bun Împărat, dacă o voi face, dar am nevoie de sprijinul cuiva din
afară.
-De ce din afară? Cred că acest sprijin e binevenit din partea oricui. Iar prietenii tăi te
sprijină.
-Aşa e, dar prietenii mei nu mă pot ajuta în privinţa rudelor tatălui meu.
Sean rămase puţin pe gânduri:
-Pot să-ţi promit sprijinul meu, însă nu pot garanta rezultatele.
-Mai este ceva.
-Ce anume?
-Promite-mi că nu mă vei proteja când voi comite vreo greşeală.
-Orice greşeală e o nouă experienţă. Toţi suntem supuşi greşelii, iar faptul că un anume
lucru este greşit sau nu e ceva foarte subiectiv. În plus, nu sunt sigură că am înţeles ideea.
-Atunci când nu vei fi de acord cu mine, vreau să mi-o spui.
-Dacă aş face acest lucru de câte ori avem păreri diferite, de relaţia noastră- oricare ar fi ea-
s-ar alege praful. Critica nu e constructivă, oricât ar fi de bine intenţionată. Pot eventual să-ţi promit
că am să-ţi spun ce aş face eu în situaţia dată. Dar asta doar în cazul unor probleme grave şi foarte
serioase.
Eric se apropie de ea şi îi prinse blând umerii. Directoarea ridică privirile spre el fără a şti
nici ea ce doreşte în acel moment. Bărbatul o sărută pe frunte şi o strânse la piept, iar Sean îşi lăsă
câteva clipe capul pe umărul lui, îmbrăţişându-l timidă. Pierdură noţiunea timpului, rămânând
îmbrăţişaţi minute în şir, fiecare cu gândurile şi temerile lui.
Tony intră pentru a-i anunţa că e timpul să meargă în sala de recepţii, dar se opri în uşă cu
un licăr de tristeţe în ochi:
-Părinţii tăi vă aşteaptă, zise simplu, iar glasul său nu-i trădă zbuciumul.
-Da, venim, răspunse Eric oferindu-i lui Sean braţul.
Directoarea se sprijini pe braţul prinţului zâmbind încurcată. Nu era greu de observat ceea
ce se petrecea în sufletul lui Tony. Dar era mult mai greu să-şi dea seama ce se petrcea în propriul
suflet. Pentru că îl plăcea pe Eric, dar şi pe George şi îi era greu să renunţe la Yoshi, însă se simţea
atrasă şi de tânărul Lord, vărul lui Eric şi George.
Eric îi vorbi pe scurt despre principalele Case ale Imperiului, iar Sean îl ascultă cu atenţie,
bucuroasă să nu asculte glasul inimii, încercând să reţină informaţiile noi. Faţa i se crispă o clipă,

57
iar mâna strânse mai cu putere braţul bărbatului. Eric o privi curios de motivul acestei reacţii. Dar
Directoarea îşi revenise. Intrară în sala de recepţii iscând murmure de admiraţie. Tasha îi privi
încercând să-şi dea seama de şansele lor de a rămâne împreună. Era clar pentru ea că există atracţie
între ei, dar ceva îi şoptea că Eric şi Sean nu vor rămâne împreună. Prinse o clipă gândurile
neprotejate ale Directoarei şi rămase surprinsă. Îl privi pe vărul său scanându-l scurt. Simţi
admiraţia sa. Şi teama. Şi mai era acolo ceva neobişnuit la el. Tandreţe şi sensibilitate. Şi înţelese
ce avantaje ar avea o legătură între Sean şi Derril. Dar şi ce pericole existau. Pentru că Derril era al
treilea acţionar al firmei. Iar în al doilea nu se putea avea încredere. Chiar şi uniţi nu aveau
procentele lui George, dar având sprijinul Directoarei… Alungă gândurile negative din minte. Sean
era prea puternică şi prea devotată Firmei deja de pe acum. Nu ar fi acceptat niciodată să facă ceva
ce punea în pericol poziţia angajatorilor ei sau a firmei, nici măcar… sau poate, doar din dragoste.
Se înfioră fără să vrea. Până atunci- ea cel puţin- nu conştientizase pericolul aducerii cuiva din
afară la conducerea Firmei, pentru că totdeauna îi avusese pe directori sub control. Dar, oare Sean
putea fi controlată? A da în mâinile cuiva atât de bine pregătit din toate punctele de vedere o
asemenea putere ca cea a unui Director al Firmei, era inevitabil, dar extrem de riscant. Iar
încrederea lor se baza pe un dosar aproape prea perfect pentru a fi real, pe comportamentul ei de
până acum şi pe faptul că avea pregătire de Luptător. Totdeauna simţise fiori la gândul că există
persoane cu o pregătire mai bună decât a ei. Iar Sean era una din aceste persoane. Nu existase
nimeni până atunci care să îi poată bloca procesul de scanare. Nici măcar Yoshi, chiar dacă el o
simţea când făcea acest lucru. Dar situaţia Firmei şi Casei era gravă. Iar Imperiul se zbătea într-o
criză de proporţii.
-Domnişoara Director a Firmei şi prinţul Eric, se auzi vocea puternică a uşierului.
Şi sute de perechi de ochi se aţintiră asupra ei. Primirea Imperială oficială dură mai mult
decât prima, iar Eric privi mirat cum emoţiile Directoarei se evaporă de îndată ce ajunse să
vorbească mai întâi Curţii, apoi grupurilor mai mici.
Derril se apropie de Sean şi Eric:
-Dacă îmi e permis…
Sean se întoarse binevoitoare spre el:
-Da, prinţul Derril, aşa e?
-Mi-aţi reţinut numele?
Vocea lui Derril sunase limpede şi plină de admiraţie.
-La fel ca pe al celorlalţi, răspunse Eric.
Derril îl ignoră, iar Sean îi strânse mai cu putere braţul:
-Trebuie să recunosc că Eric are dreptate, am o memorie foarte bună, dar e din păcate
selectivă. Reţin doar numele celor ce îmi atrag atenţia.
Sean văzu plăcerea oglindindu-se pe faţa lu Derril şi simţi încordarea muşchilor lui Eric. Cu
mâna liberă prinse blând degetele crispate ale bărbatului simulând o slăbiciune de moment.
-Te simţi bine? o întrebă Eric îngrijorat.
-Da, e probabil oboseala. Ce doreaţi să spuneţi? întrebă privind ochii albaştri ai lui Derril.
Bărbatul se simţi tulburat:
-Ne-ar face plăcere, mie şi familiei mele dacă aţi accepta după întoarcerea din călătoria pe
care doriţi să o faceţi, să petreceţi puţin timp la Castelul nostru.
-Invitaţia d-voastră mă onorează. Nu pot promite când voi merge, dar voi fi încântată să vă
vizitez. Vă mulţumesc!

58
Vocea liniştită a Directoarei acoperise câteva clipe gălăgia din sală, în primul rând pentru că
toată lumea fusese curioasă ce aveau să discute cei doi veri cu ea. Pentru că toată lumea ştia de
luptele din sânul Casei şi de faptul că Derril era conducătorul opoziţiei din Casă.
-Doresc să fac un anunţ, zise simplu Împăratul.
Şi toată audienţa îl privi surprinsă că face el această introducere. Liniştea se făcu stăpână pe
sală. Sean se clătină de această dată vizibil, iar Eric o sprijini îngrijorat.
-Ce se întâmplă?
-Sunt bine. A fost doar o simplă ameţeală.
Eric o sprijini cu blândeţe, prinzând-o de umeri, iar Sean se lăsă pe pieptul lui, simţind de
data aceasta o slăbiciune ce o îngrijoră şi pe ea.
-Ar fi bine să te aşezi puţin, şopti Eric, conducând-o la un scaun.
Sala avea atenţia împărţită între ceea ce dorea Împăratul să anunţe şi ce se petrecea între
Sean şi Eric. George şi Tasha se apropiară de ei.
-Ce s-a întâmplat?
Tasha se mulţumi să o privescă întrebător.
-Mă simt puţin obosită, răspunse Sean. În rest sunt bine.
George îi atinse fruntea, apoi o privi pe Tasha cerându-i sfatul. Eric îi urmări privirea şi
înţelese că lucrurile erau mai grave decât credea el sau lăsa Sean să se vadă. Vru să spună ceva, dar
glasul puternic al tatălui său îl întrerupse.
-…aşa că, de săptămâna viitoare am hotărât să mă retrag şi să las pe cineva mai tânăr să-mi
ia locul la conducerea Imperiului.
Din sală se auziră murmure. Vecinii se priviră cu coada ochiului, încercând să-şi închipuie
cine avea să ajungă noul împărat. Zvonul că Tasha nu avea să preia conducerea imperiului se
răspândise deja, oricât de incredibil părea.
-Noul Împărat va fi Eric.
Toate privirile se îndreptară spre viitorul Împărat.
-Felicitări, şopti Sean cu glas slab. Vei fi un bun Împărat.
-Mulţumesc, răspunse Eric şi dori să nu devină Împărat, ci să fie departe de Curte, de intrigi,
de probleme, de lume. Doar el şi…
Tasha îi simţi dorinţa şi se întrebă dacă nu cumva şi Directoarea o simţise, pentru că trupul
ei era încordat şi picioarele îi tremurau.
-Cred că toată lumea aşteaptă să spui ceva, fiule.
Vocea mamei sale îl linişti pe Eric ca totdeauna. Zîmbi celor din jur, apoi deveni serios când
urcă alături de părinţii săi. Vorbi din suflet pentru toţi locuitorii Împeriului, nu doar pentru cei din
sală şi simţi o linişte imensă când văzu zâmbete fericite pe feţele celor trei femei ce contaseră
vreodată în viaţa sa: Împărăteasa, Tasha şi Sean.
O văzu pe Sean ieşind cu George şi înţelese că există o problemă. Vru să îi urmeze, dar fu
reţinut de demnitarii care- mai mult sau mai puţin sincer- ţinură să-l felicite. Le răspunse încercând
să se arate interesat de ceea ce i se spune, dar abia stăpânindu-şi nerăbdarea.
-Unde e Sean? întrebă de Yoshi de îndată ce ajunse lângă el.
-Domnul George mi-a zis să vă transmit că a dus-o în apartamentul ei.
-Spune-mi Yoshi, ce e cu ea?
-Nu am dezlegare să vă spun.
-Ţi-a interzis ea?
-Când o veţi cunoaşte mai bine, veţi înţelege că ea nu interzice niciodată, nimănui, nimic,
dar există lucruri pe care le vrea sau nu le vrea. Şi veţi ajunge să faceţi ceea ce vrea sau nu vrea ea.

59
-Asta e exagerare.
Yoshi îşi permise un surâs ironic, dar nu răspunse provocării.
-Obţine totdeauna ce doreşte?
-De obicei, da.
-Spune-mi, Yoshi, ce-şi doreşte de fapt Sean?
-Mă tem că asta doar ea vă poate spune. Nu suntem confidenţi, doar prieteni.
-Spune-mi, a iubit vreodată pe cineva?
-Sean iubeşte pe toată lumea.
Eric îl privi şocat:
-Dar din câte ştiu, nu a fost îndrăgostită, chiar dacă a avut destui pretendenţi, dacă la asta v-
aţi gândit.
-De ce a venit aici?
Yoshi ridică din umeri. Avea senzaţia de deja-vu când i se punea acestă întrebare.
-Pntru că aşa a vrut. Tot ce face e pentru că aceasta e alegerea ei.
Eric porni spre apartamentul său, fără a auzi şoapta lui Yoshi:
-Dar nu a fost totdeauna aşa.
Tony îl aştepta în faţa uşii.
-Spune, prietene.
-Tasha vrea să vorbescă cu tine.
-Bine, să mergem la ea.
-Dar mai întâi aş dori să vorbesc cu tine.
-Pe drum e bine?
-Da.
-Despre ce e vorba?
-Mi-ai spus să caut informaţii despre ea. Am găsit ceva mai mult decât doar informaţii.
Eric aşteptă nerăbdător ca Tony să continue:
-Am găsit pe cineva care îţi poate spune tot ce doreşti să ştii despre ea.
-Pe cine?
-Pe fostul ei Mare Maestru.
-Unde e?
-Acum tocmai e la ea cu Yoshi.
-George unde e?
-În apartamentul său.
Eric porni spre camera fratelui său. Era ciudat. Ani la rând se ignoraseră reciproc, iar în
ultimele zile fuseseră mai mult împreună decât în ultimii cinci ani. Îl găsi pe George privind furtuna
de afară gânditor.
-Poţi să-mi spui ce are Sean?
Fratele său se întoarse spre el. Avea ochii roşii şi Eric se înfioră. George fusese totdeauna o
fire sensibilă, dar nu îl văzuse niciodată plângând.
-Nu am primit încă confirmarea Marelui Maestru, dar, dacă bănuielile mi se confirmă, Sean
e pe moarte.
Eric primi lovitura şi se încovoie sub ea. Nu putea fi adevărat! Se apropie de George şi simţi
că trebuie să-l scuture bine şi să-l silească să spună că era doar o glumă nesărată. Dar totul în ţinuta
lui George spunea că nu minţise.
-Să nu cădem în panică, îşi auzi vocea liniştită, prinzându-l pe George de umăr. După
vindecarea pe care am văzut-o azi, putem cred spera că Marele Maestru o poate salva.

60
-Aş vrea să ştiu ce vorbesc acum.
-Vino cu mine.
George îl urmă simţind nădejde şi încredere. Eric fusese totdeauna modelul său, chiar dacă
fratele său nu ştiuse. Şi era şi acum atât de sigur de ceea ce făcea!
Eric porni sistemul de securitate, dar oftă deznădăjduit:
-Yoshi l-a închis.
-Şi dacă i-am ruga să ne lase să fim de faţă? În definitiv, Sean e persoană publică.
-Ar putea fi o scuză, dar nu faţă de un reprezentant al Consiliului Luptătorilor.
-Oare? Eu încerc. Nu am nimic de pierdut.
George ceru permisiunea de a intra, iar Sean i-o dădu. Eric îl urmă ca o umbră. Rămaseră
surprinşi. Alături de Sean şi Yoshi stătea un bătrânel micuţ, subţirel, zâmbitor, care degaja
încredere şi linişte interioară. Sean arăta obosită, chiar sub machiaj, iar gâtul îi era înroşit ca şi cum
cineva i-ar fi aplicat lovituri multiple.
Făcu prezentările zâmbind, în timp ce faţa îi era crispată de durere.
-Mă bucur că sunteţi aici, zise Eric. S-ar putea să fie chiar cel mai bun lucru ce ni se putea
întâmpla.
-De ce? întrebă curios Marele Maestru.
-Pentru că aş dori în măsura în care acceptaţi, să încep o pregătire de luptător.
-Iar eu doresc acelaşi lucru.
-Hm, va fi greu şi mă tem că voi fi nevoit să vă refuz, răspunse bătrânelul.
Apoi văzu privirea rugătoare a lui Sean şi se hotărâ să dea o şansă celor doi fraţi, de dragul
elevei sale favorite.
-De ce faceţi asta?
-Doresc să-i pot ajuta pe cei din jur. Şi pentru că Imperiul trebuie condus de persoane
puternice, răspunse Eric hotărât.
-Oare nu pentru a-i face lui Sean pe plac?
Cei doi bărbaţi se priviră surprinşi de atâta sinceritate. Nimeni, niciodată, nu le vorbise atât
de direct.
-Nu am cerut părerea ei, răspunse Eric.
Marele Maestru privi spre Sean.
-Aşa e, nu ştiam decât de George.
-Şi dumneata de ce o faci?
George privi visător spre fereastră:
-Pentru că vreau să am odată puterea de a transforma acest deşert într-o câmpie roditoare.
-Poţi să o faci şi acum. Nu ai nevoie de pregătire de luptător pentru aceasta.
-Şi pentru că vreau să fiu destul de bun pentru Sean.
Tânăra se îmbujoră şi şopti cu glas slab:
-Eşti deja poate prea bun pentru mine.
-Nu te-ai subestimat niciodată, zise aspru Yoshi, şi nu ai avut complexe de inferioritate.
-Şi nu am nici acum. Doar poate nu-l cunoaşteţi voi destul de bine pe George.
Eric se întrebă dacă nu cumva Sean are din nou dreptate. Fratele său dovedise nu o dată că e
bun în tot ceea ce face, dar nu-şi trâmbiţase niciodată succesele şi preferase să lase pe alţii să
culeagă laurii.
-Cred că va fi mai bine să discut cu voi între patru ochi. Nu ştiu dacă sunteţi conştienţi cât
va fi de greu şi că o fac doar pentru că am încredere în hotărârile lui Sean.

61
George şi Eric se priviră surprinşi. Ştiau că Marele Maestru, la fel ca Luptătorii nu se
supuneau nici unei formaţiuni politice sau imperiale. Şi erau o forţă de care până şi Imperiul ţinea
cont şi se temea, chiar dacă fusese totdeauna aliat cu Consiliul Luptătorilor.
-Pregătirea de luptător începe de obicei la vârste fragede şi nu ne plac excepţiile. Voi
discuta cu voi pentru că doresc să fiu sigur că ştiţi exact despre ce e vorba şi ce implicaţii -pozitive
sau negative- poate avea asupra vieţii voastre.
-Eu merg să mă schimb, zise simplu Sean îndreptându-se spre uşa celeilalte camere. Puteţi
discuta aici liniştitţi.
Yoshi se îndreptă spre ieşire:
-Sunt afară dacă aveţi nevoie de mine.
-Vin cu tine, zise George. Vom sta de vorbă după ce terminaţi cu Eric.
Marele Maestru aprobă cu o plecăciune uşoară din cap, iar Eric mulţumi din priviri fratelui
său. Rămaseră singuri şi câteva minute fiecare respectă gândurile celuilalt.
-Sunt sigur că ai multe întrebări, însă mai întâi îţi voi pune eu una.
-Vă ascult.
-Care este motivul principal al alegerii tale?
-Vreau să fiu un bun Împărat: puternic, respectat şi iubit.
-Mă refeream la Sean.
-Poftim?
-De ce ai ales-o tocmai pe Sean?
Eric îl privi nereuşind câteva minute să articuleze cuvintele:
-Cred că Sean e acel suflet pereche pe care l-am aşteptat o viaţă întreagă. Pot să vă pun şi eu
o întrebare?
-Desigur.
-Vă mulţumeşte răspunsul meu?
-Pe mine mă mulţumeşte orice răspuns. Întrebarea e dacă pe tine te mulţumeşte.
-Nu înţeleg.
-Primul pas spre devenirea ca luptător îl vei face atunci când vei îndrăzni să-ţi recunoşti ţie
însuţi anumite lucruri şi vei conştientiza problemele sau provocările pe care le ai. Când vei putea
face aceasta, vei putea începe transformarea ta; trebuie să te cunoşti pe tine însuţi şi să-ţi recunoşti
slăbiciunile pentru a le putea stăpâni şi a le transforma în puncte forte, şi să-ţi cunoşti părţile
pozitive pentru a le folosi cât mai eficient, iar un pas important va fi când vei învăţa să menţii
echilibrul între ele.
Eric rămase câteva clipe pe gânduri:
-Niciodată nu mi-am dorit mai mult să am pe cineva alături decît pe Sean.
Văzu privirile limpezi ale Marelui Maestru:
-Sean e într-adevăr o persoană deosebită. A reuşit să ajute pe mulţi să se schimbe în bine. Şi
merită tot ce e mai bun. Dar acesta nu e un motiv îndeajuns de putenic. Te va motiva doar până
când o vei avea sau te va refuza categoric. Şi apoi? Nu-mi pot permite să predau ştiinţa străbunilor
mei cuiva mânat doar de motive personale.
-Nu e singurul motiv, răspunse Eric făcând câţiva paşi prin încăpere. Nu mi-am dorit să
ajung Împărat, dar dacă familia mea consideră că voi fi îndeajuns de bun şi puternic, eu vreau să fiu
sigur că îndeplinesc şi celelalte aşteptări ale unui popor care a suferit prea mult.
Marele Maestru simţi îndoiala, dragostea şi hotărârea din glasul viitorului Împărat. Avea
nevoie doar de mai multă încredere în sine. Şi putea să fie un bun conducător. Îi privi ochii negri,
scânteind de energie şi inteligenţă, tenul sănătos şi trupul puternic. Era un supravieţuitor şi un

62
învingător. Cunoştea părerile împărţite privind persoana sa şi ştia că poporul nu-l prea iubeşte şi
mulţi din Casă şi Imperiu îl consideră prea radical. Dar din ceea ce-i spuseseră Yoshi şi Sean,
trecea printr-un proces de schimbare şi asta era bine.
-Uite, tinere prieten, bazându-mă pe ceea ce mi-ai spus, pe privirile şi vorbele lui Yoshi şi
Sean şi ţinând cont de ceea ce am văzut în ultimele zile, sunt de acord să primeşti un Mentor. Nu
va fi uşor, iar procesul devenirii tale ca Luptător va fi de durată, dar cât va ţine depinde doar de
tine. Pentru început aş dori să-ţi dau un sfat.
-Care?
-Învaţă de la Yoshi şi Sean, oricât ţi s-ar părea de puţin măgulitor după ce ai absolvit
Academia, pentru că după plecarea mea, ei vor continua iniţierea.
-Sean?
-Sean e unul din cei mai tineri Mari Maeştri. Nu cred că ai putea avea un Maestru mai bun,
nu are experienţă ca Mentor, dar e foarte bună ca Luptător. Şi în multe cazuri nu acela este un bun
Mentor care explică bine, ci cel care ştie să te motiveze şi să-ţi arate un exemplu. Nu va fi un
proces obişnuit de învăţare. Dar va fi foarte eficient.
-Nu mi-a spus nimic.
-Pentru că ea încă nu ştie.
-Şi Yoshi?
-Yoshi este Mare Maestru de mai mult de un an. Şi e foarte bun în ceea ce face. Nu are
harul de a fi un bun Mentor, dar ştie să facă pe oricine să-l urmeze şi acesta e un merit ce trebuie
să-i fie recunoscut. După cum vezi, vorbesc acum şi cu prinţul, nu doar cu învăţăcelul.
-Aş dori să vă întreb ceva privitor la Sean.
-S-ar putea să nu îţi pot răspunde.
-Ce are Sean?
-Vrei să fii mai explicit?
-Sean e bolnavă. Ce are?
-Care e părerea lui George?
-George crede că e pe moarte.
-Are dreptate şi cred că şi diagnosticul e corect.
Vocea bătrânelului fusese liniştită şi lipsită de orice sentimente:
-Dar Sean e hotărâtă să trăiască. Şi trăieşte pentru că e încăpăţinată şi îşi găseşte de fiecare
dată un ţel pentru care să lupte. Înainte de a veni aici a făcut o criză periculoasă, a fost foarte grav
bolnavă. Şi eram sigur că a abandonat lupta, de fapt aşa şi era. Aşa că m-am gândit că ar fi bine să-I
dau o altă provocare, să o ajut să-şi găsescă un alt scop. Ceea ce făcea în acel moment nu o motiva
îndeajuns, iar eu nu am reuşit să o scot din starea de indiferenţă faţă de tot şi toată lumea. Aşa că
am propus-o pentru postul de Director. Şi văd că a fost o idee inspirată, pentru că acum se simte
mult mai bine. Trebuie doar să aibă grijă de ea, sau să fie cineva care să facă acest lucru, pentru că
pentru ea nu există limite.
-E de mult bolnavă?
-Da.
Eric îl privi întrebător.
-Când a început pregătirea de Luptător, medicii îi mai dăduseră câteva luni de trăit.
-Şi tehnicile d-voastră? Am văzut cum Yoshi a vindecat o rană gravă.
-Cunoaştem tehnici ce ar putea s-o vindece, dar presupun colaborarea dintre bolnav şi
vindecător.
-Şi?

63
-Sean nu a propus-o niciodată.
-Şi dacă aţi propune-o d-voastră?
-Nu e metodă pe care să o propun eu, pentru că Sean o cunoaşte. Sunt convins că încearcă
să rezolve problema în felul ei.
-Şi dacă nu va reuşi?
Bătrânul oftă:
-Nu-i va fi uşor cu tine. Trebuie să ai încredere deplină în Mentorul tău, indiferent dacă e
vorba de viaţa ta sau a ei.
-Credeţi că dacă i-aş propune eu…
-Nu te sfătuiesc să o faci.
-De ce?
-Există un singur lucru pe care nu a vrut să-l înţeleagă niciodată.
-Ce anume?
-Importanţa spiritului de echipă. Ea este cea care trebuie să ajungă la concluzia că singur nu
poţi rezolva totdeauna totul. Pentru ea, spirit de echipă înseamnă să ajuţi totdeauna pe cel care are
nevoie de ajutorul sau sprijinul tău şi să-ţi păstrezi problemele pentru tine. Cred că nici nu-i trece
prin minte că ar putea să ceară ajutorul cuiva.
-În dosarul ei, Yoshi este trecut la poziţia “posibile conflicte”.
-Acel dosar a fost completat parţial cu observaţiile Consiliului Marilor Maeştri. Nu se ştie
de ce, la un moment dat, relaţiile dintre ei au devenit tensionate şi la plecarea lui Sean, situaţia era
aceeaşi.
-Dar acum par buni prieteni.
-Au fost totdeauna buni prieteni.
-Dar…
-Nu ţi s-a întâmplat niciodată să te cerţi cu un bun prieten şi să rămână resentimente?
-Ba da, din păcate, da, şopti Eric.
-Sunt nevoit să te întreb din nou, doreşti cu adevărat, din tot sufletul să devi Luptător, cu
toate datoriile şi obligaţiile pe care le implică?
-Da.
-Nu există drum de întoarcere. Odată iniţierea făcută, vei depune un jurământ cum că nu vei
dezvălui nimănui cunoştinţele pe care le deţii şi va trebui să trăieşti şi să te porţi ca un iniţiat. Iar
consecinţele pe care le vei suporta în cazul în care încalci acest jurământ, vin de la o putere mai
mare decât cea omenească.
-Accept acest risc.
-Bine, atunci vei începe mâine iniţierea.
-Dar mâine…
-Nu există nici un “dar”. Va trebui ca pregătirea să-ţi devină stil de viaţă. Eu voi rămâne la
Palat un timp, dar dacă o însoţeşti pe Sean, poate să te iniţieze ea.
-Voi rămâne la Palat, zise liniştit Eric.
Marele Maestru aprobă din cap, iar Eric porni spre uşă:
-Mulţumesc, zise ajuns la uşă.
-E prea devreme să o faci, răspunse bătrânelul. Până mâine mai poţi să te răzgândeşti.
-Nu am să mă răzgândesc.
Ieşi şi li se adresă scurt şi abia acum emoţionat lui Eric şi Yoshi:
-Peste o oră ne vedem la Tasha.

64
George aprobă râzând, iar Yoshi îl privi nedumerit. Era prima oară de la venirea sa aici când
era invitat la o recepţie neoficială.
Eric se depărtă ţinându-şi umărul rănit, iar Yoshi îl întrebă încurcat pe George:
-Şi care sunt cerinţele privind îmbrăcămintea?
George râse:
-Să nu vi dezbrăcat, zise intrând în apartamentul lui Sean.
Marele Maestru îl aştepta părând că visează. George aşteptă răbdător ca bărbatul să i se
adreseze. Scruntă zarea întunecată de furtuna ce se apropia şi se rugă ca nimeni să nu fie rănit, să nu
fie prins afară şi ca adăposturile să reziste tonelor de nisip ce aveau să se abată asupra lor şi ca
Firma să redevină înfloritoare, pentru ca viaţa oamenilor să devină mai uşoară şi mai bună.
Marele Maestru clătină aprobator din cap:
-Ai gânduri măreţe şi îţi pasă de poporul tău.
George îl privi liniştit, fără a părea surprins că Marele Maestru ştie la ce se gândeşte.
-Şi e bine că îţi dai seama că Firma e rezolvarea problemelor lui.
-Ştiu că e aşa, doar nu ştiu ce să fac.
-Pentru asta e aici Sean. Ea va şti.
-Sunt sigur, zise cu convingere George. Dacă boala îi va lăsa destul timp.
Bătrânelul se ridică şi îi puse palma pe frunte. Câteva secunde mai târziu, când Marele
Maestru îşi reluă locul, George era perfect liniştit.
-Şi Sean mi-a făcut asta. Cum o faceţi?
-Dacă eşti hotărât să urmezi pregătirea ca Luptător, vei afla curând.
-Sunt hotărât.
-Asta e bine, pentru că într-o zi vei deveni Împărat.
George îl privi revoltat:
-Nu voi lupta niciodată pentru a deveni Împărat.
-Nici nu va fi nevoie.
-Ce vreţi să spuneţi?
-Eric va fi foarte puţin Împărat.
-Din ce bănuiţi asta?
-Nu ai înţelege, încă, aşa că nu vom pierde timpul cu explicaţiile. De mâine vei începe
pregătirea de Luptător. Sean spunea că ştie de dorinţa ta, nu ştiu dacă ţi-a vorbit de implicaţii.
-Sunt pregătit să accept orice implicaţie.
-Bine, în acest caz, pe dimineaţă.
-Vă mulţumesc.
-Sper să ai de ce.
-Chiar dacă voi vindeca o singură persoană prin tehnicile dvs. merită eforul şi riscul.
Bătrânelul clătină din cap şi ridică din umeri. Era prima oară în toată istoria Luptătorilor
admiterea cuiva pe principii subiective. Dar aşa cum Consiliul Marilor Maeştrii nu reuşise niciodată
să-i refuze nimic, nici el nu putea să-i refuze lui Sean nimic.
Sean ieşi din cealaltă încăpere cu zâmbetul pe buze ca totdeauna:
-Aş dori să vă rog ceva.
-Te ascult, zise cu speranţă în glas Marele Maestru, sperând că e vorba de vindecarea ei.
-Aş dori ca atunci când nu voi mai fi să o protejaţi pe surioara mea, şi să-mi ajutaţi dacă va
fi nevoie mama.
-Ştii bine că depinde doar de tine cât vei trăi, o provocă.

65
-Nu doresc să cer ajutorul nimănui, dacă la asta vă referiţi. V-am cerut şi aşa prea multe. Iar
Imperiul va avea mare nevoie de sprijinul Consiliului Luptătorilor; nu pot să vă cer şi ceva
personal, când e nevoie…
-Cred că ai vorbit destul, o opri aspru Marele Maestru.
Sean se încruntă, zâmbetul îi dispăru şi-şi sprijini fruntea de fereastră ca un copil îmbufnat.
Simţi o atingere blândă pe umăr şi se întoarse spre mentorul său.
-Vreau să-ţi povestesc ceva.
Sean aprobă din priviri.
-Priveşte dragostea de sine ca şi dulceaţa dintr-un recipient. Când acesta este plin şi mai pui
dulceaţă în el, se prelinge. Asta înseamnă că ar fi bine să dai şi altora, pentru a nu irosi nimic. Dacă
dai într-una din dulceaţă, fără a o înlocui sau completa, rişti să rămâi fără şi să nu mai poţi ajuta.
-Daţi-mi timp de gândire şase luni. Cu siguranţă voi trăi încă atât, oricât ar părea de
complicată situaţia sănătăţii mele în acest moment.
-De ce te încăpăţinezi?
-Pentru că încă cred că pot rezolva problemele mele de sănătate singură.
Bătrânelul oftă:
-Cum crezi tu. Dar peste şase luni mă laşi să te ajut.
-Peste şase luni vom duce din nou această discuţie şi voi lua atunci o hotărâre.
-Atunci promite-mi cel puţin că vei apela la ajutorul meu sau al lui Yoshi atunci când simţi
că ceva scapă de sub control.
-Bine.
-Dar nu ca acum câteva zile.
Sean se aşeză:
-Vă mulţumesc că m-aţi ajutat, dar… Oricum, mă bucur că aţi făcut-o, pentru că am
cunoscut sentimente care până acum mi-au fost necunoscute.
Bătrânelul zâmbi ca un tată mândru de fiica sa:
-Te-ai îndrăgostit?
-Nu sunt sigură, dar s-ar putea ca ceea ce simt să fie dragoste.
-De Eric, aşa e?
Sean îl privi visătoare:
-Nu ştiu. George… Nu ştiu, sunt confuză şi nu reuşesc să-mi limpezesc gândurile. Simt
ceva pentru fiecare din ei.
-Şi pentru Derril?
-Da, aşa e. Poate e doar prietenie, admiraţie…Nu poţi fi îndrăgostit de trei sau patru
persoane deodată, cred.
-Yoshi?
-Nu, Tony.
Marele Maestru simţi că îl înneacă râsul, dar se stăpâni din respect faţă de sentimentele lui
Sean:
-Te las să te schimbi şi să te gândeşti. La petrecerea Tashei şi în călătoria ce o vei face se
vor lămuri multe. George va fi primul tău ucenic dacă te însoţeşte în călătorie.
-Nu pot avea ucenic atâta timp cât eu însămi sunt încă ucenic.
-Nu mai eşti, răspunse Marele Maestru ridicându-se şi scoţându-şi obi-ul.
Sean îi privi mişcările sigure cu un tremur ce-i cuprinse toată fiinţa. Nu se simţea pregătită
pentru a fi Mare Maestru, dar visase la clipa aceasta totdeauna. Bătrânelul îi întinse obi-ul cu o
uşoară plecăciune, iar Sean i-l luă simţind că i se înmoaie picioarele.

66
-Prin puterea cu care am fost investit de către Consiliul Marilor Maeştrii, te salut ca Mare
Maestru. Îţi ştii drepturile şi atribuţiile. Foloseşte-te de ele şi urmează-ţi Calea, îndeplineşteţi-le şi
urmează-ţi Destinul.
O îmbrăţişă blând şi o sărută părinteşte pe frunte.
-De ce George? auzi Marele Maestru vocea aceea liniştită, acum străbătută de sute de
sentimente.
-Eric a ales să rămână la Palat.
-De ce nu o face Yoshi?
-Credeam că ţi-ar face plăcere să te ocupi tu de George. În definitiv a fost descoperirea şi
alegerea ta. Nu l-aş fi acceptat dacă nu erau privirile tale rugătoare.
-De ce?
Marele Maestru se îndreptă spre uşă:
-Distrează-te bine.
-De ce nu l-aţi fi acceptat? se încăpăţină Sean.
-Pentru că te va face să suferi.
-Ca Mare Maestru?
-Noapte bună, Sean.
Directoarea înţelese. Nu avea să scoată niciodată din Mentorul său mai mult atât timp cât el
nu dorea să-i răspundă. Se încruntă şi se apropie cu un fior de fereastră. Deşertul o atrăgea cu o
forţă irezistibilă, iar munţii care acum nu se vedeau din cauza furtunii erau rezolvarea pentru
problemele Firmei şi ale ei.
Camerista sună la uşă. Sean se întoarse spre ea din nou cu zâmbetul pe buze:
-Aş vrea să mă însoţeşti la recepţia neoficială, i se adresă.
-Vorbiţi serios?
-Şi aş dori să mă tutuieşti şi dacă eşti de acord să devenim prietene.
Tânăra o privea cu ochii mari. Nu putea crede că i se întâmplă să fie la fel de norocoasă ca
şi Ma. Prietena Directoarei?
-Despre atribuţiile tale ca şi asistentă a Directoarei vom vorbi mâine. Ce-mi recomanzi să
îmbrac? Voi merge până la Eric, între timp, vrei te rog, să te ocupi de asta?
-Desigur, dar…
-Da?
-Regulile de la Curte nu permit unei fete să meargă în apartamentul unui bărbat neînsoţită.
Sean se gândi câteva clipe, apoi ridică din umeri:
-Dar Directoarea poate să se întâlnească cu unul dintre acţionari într-un loc public.
-Da.
-Bine, vrei te rog să-l anunţi pe Eric că îl aştept în seră?
-Da.
Sean porni visătoare spre sere, iar camerista trimise un soldat la Eric. Bărbatul sosi aproape
deodată cu ea.
-M-ai chemat?
Sean râse:
-Nu e nimic grav, nu fii aşa de serios. Vreau doar să dicut ceva cu tine.
-Despre începerea pregătirii mele ca Luptător?
-Nu. Să lăsăm problemele zilei de mâine pentru mâine. Acum importantă este rana ta de la
umăr.

67
Eric o privi crispat. Nu dorea o nouă intervenţie, chiar cu riscul că urma să lungească
perioada de vindecare.
-Vrei, te rog, să te aşezi aici lângă mine?
Bărbatul se aşeză.
-George mi-a povestit că e o rană cu complicaţii.
-Sunt sigur că ţi-a dat şi amănunte.
-Aşa e, recunoscu Sean. Acum întrebarea este dacă doreşti să te vindeci, sau preferi să suferi
şi să-i vezi pe cei din jur privindu-te cu milă.
Eric o privi şocat de duritatea ei:
-Milă? Nu doresc mila nimănui!
-Asta înseamnă că vrei să te vindeci cât de curând.
-Exact.
-Indiferent de mijloace.
-Da.
-Bine. Pot eu să te ajut, sau poţi să-i rogi pe Marele Maestru sau pe Yoshi.
-Vreau să o faci tu.
-Nu e uşor pentru pacient.
-Nu voi suferi mai mult decât până acum.
-Nu mai mult, ci mai concentrat în timpul crizei de vindecare.
-George şi tu aţi trecut prin asta. Pot să o fac şi eu.
Sean îi prinse mâna şi i-o strânse uşor:
-Eşti o persoană extraordinară şi mă simt onorată că pot să-ţi fiu Mentor.
Eric îi mângâie uşor, tandru mâna:
-Mă tem că nu voi putea să-ţi mulţumesc niciodată pentru ceea ce-mi dăruieşti.
Sean oftă:
-Nu ştiu dacă ceea ce-ţi dăruiesc eu, va echivala vreodată cu faptul că mi-aţi salvat viaţa.
Eric nu ştiu ce să răspundă.
-Deci Marele Maestru v-a spus de boala mea.
-Aşa e, dar George oricum ştia din analizele ce ţi le-a făcut în adăpost.
-Mi-a făcut analize fără să mă întrebe?
-Eşti persoană publică. Erai rănită şi puteai să te îmbolnăveşti oricând datorită rănilor
deschise pe care le aveai.
-E o acoperire cam cusută cu aţă alba.
-E un lucru serios. Nisipul e foarte periculos, iar căldura de afară e propice dezvoltării
bacteriilor şi microbilor. De ce nu vrei să-l laşi pe Marele Maestru să te ajute?
Ochii tinerei sclipiră:
-Pentru că pot să o fac singură.
-Deci aş putea să mă vindec şi singur?
-Da, răspunse Sean şi ştiu ce avea să urmeze.
-Dacă tu nu te laşi ajutată, n-o voi face nici eu.
-Nu mă las şantajată. I-am spus şi Marelui Maestru, mai am nevoie de şase luni. Dacă nu
voi putea singură, voi cere ajutor. Dar tu ai nevoie acum de ajutor. Cu această rană nu vei face faţă
antrenamentului.
-Am auzit zvonuri despre acest antrenament. E chiar atât de dur?
-Există destul de mulţi care nu rezistă, dar nu va fi cazul tău. Sunt sigură că dacă eşti
sănătos, faci faţă.

68
Eric o privi curios dacă vorbeşte sincer, dar nu citi nimic pe faţa ei, în afara acelui zâmbet
liniştit cu care începuse deja să se obişnuiască şi pe care ajunsese deja să-l îndrăgească.
-De ce ai atâta încredere în mine? S-ar putea să nu merit.
-Nu vreau să aud că te subestimezi. Eşti mai bun decât crezi. În plus, în relaţia mentor –
ucenic e importantă sinceritatea. Asta înseamnă că ar fi bine să nu aştepţi să ţi se spună că eşti bun
când nu eşti, iar dacă ţi se spune un lucru bun despre tine, e real.
-Ce trebuie să fac?
-Întinde-te pe bancă.
Eric se conformă, în timp ce Sean ceru soldaţilor de la intrare şă nu lase pe nimeni să intre.
Îl văzu pe Yoshi apropiindu-se şi îl salută. Bărbatul o privi curios dacă doreşte să fie singură, dar îl
observă pe Eric întins pe bancă.
-Vrei să te asist?
Sean închise uşa după el:
-Da, cred că ar fi bine.
Eric se simţea ciudat. Vocea liniştită a Directoarei îi inducea totdeauna o stare de linişte şi
pace. Simţi o căldură plăcută în zona rănii, care apoi se transformă încetul cu încetul în fierbinţeală,
apoi arsură. Vru să ducă mâna la umăr, dar constată îngrozit că nu se poate mişca. Apoi atenţia îi fu
atrasă de răcoarea ce o simţea pe frunte. Îşi reveni din amorţeală şi deschise ochii. Sean îl privea
îngrijorată, ţinându-şi mâna rece pe fruntea sa. Apoi văzu obrazul aspru al lui Yoshi şi privirile
îndurerate aţintite spre Sean. Totul dură doar câteva fracţiuni de secundă, dar Eric înţelese. Yoshi o
iubea pe Sean. Vru să se ridice, dar se lăsă înapoi ameţit. Braţele puternice ale lui Yoshi îl sprijiniră
şi ajutară să se aşeze.
-Sean, nu ar trebui să te schimbi? întrebă Yoshi blând.
-Ai dreptate.
-Voi trece să te iau, bine? întrebă Eric, iar vocea îi sunase calmă şi sigură pe sine.
Urmări reacţiile lui Yoshi, dar faţa lui nu trădă nimic de data aceasta. Cei doi bărbaţi
rămaseră singuri.
-O iubesc, zise simplu Eric.
Yoshi se aşeză lângă el şi îţi permise un surâs şi un oftat abia auzit:
-E ciudat.
-Ce anume?
-Ştiţi de câte ori am auzit această afirmaţie?
-Nu. De câte ori?
-Aproape fiecare bărbat cu care a avut de-a face a avut aceeaşi reacţie.
-Incluzându-te pe tine?
Yoshi îi susţinu privirea:
-Da. Incluzându-mă pe mine.
-Are pe cineva?
-Din câte ştiu, nu.
-Şi cum putem afla?
-Vom afla doar dacă ea doreşte să aflăm. Şi petrecerea de astă seară ne poate ajuta.
-Yoshi, ştii, de când ai venit doresc să te întreb ceva.
-Ce anume?
-Ştii probabil că te apreciez foarte mult.
Yoshi aprobă ridicând din umeri. Ştia ce doreşte Eric, dar era mai bine să îl lase să o spună
el.

69
-Aş dori ca între noi să existe mai mult decât obişnuita relaţie dintre un prinţ şi seful gărzii
sale. Eşti o persoană deosebită, dar, la fel ca mine puţin cam introvertită. Cuvintele nu îşi au
totdeauna rostul, dar vreau să fii în clar cu faptul că eu te consider prieten.
-Vă mulţumesc pentru încredere şi mă voi folosi de oferta dvs. din mai multe motive.
-Şi anume? întrebă curios Eric.
-Unul din motive este tatăl dvs.
-Tata?
-Da. Mi s-a ordonat să vă protejez şi ajut.
Eric se încruntă:
-Nu mai sunt copil.
-Tocmai aceasta e problema. Sper că nu vă închipuiţi că rana dvs. a fost o simplă întâmplare
sau un accident.
-Sunt sigur că nu. Dar nici măcar tu nu ai putut afla cine este vinovatul.
Yoshi ezită o clipă:
-Poate că ştiu, dar aş prefera să mă conving.
-Ce vrei să spui?
-Nu am nici o dovadă concludentă, iar acuzaţia pe care aş face-o e prea gravă şi ar isca mari
probleme în Imperiu.
-Vrei să fii mai explicit?
-Nu pot să vă spun acum mai mult de atât. Acum, dacă vă simţiţi mai bine şi ameţeala a
trecut, poate doriţi să vă pregătiţi pentru recepţie.
-Yoshi, a fi prieteni presupune a ne tutui. Crezi că poţi să o faci? glumi Eric.
Yoshi îl privi puţin încurcat. Ceea ce îi cerea prinţul, această prietenie şi apropiere era
periculoasă pentru poziţia lui în cadrul Consiliului, dar şi avantajoasă pentru că avea acces la o altă
categorie de informaţii decât până acum.
Eric înţelese că discuţia pe tema rănirii sale se încheiase şi se ridică clătinându-se. Yoshi îl
ajută să-şi restabilească echilibrul, apoi se depărtă. Ajuns la uşă se întoarse spre prinţ.
-Să ştii că am emoţii. E prima mea recepţie neoficială.
Eric zâmbi pornind spre uşă şi simţindu-se nefiresc de bine şi uşor.
-Şi depinde doar de tine cum te vei simţi. Dar nu trebuie să ai emoţii. Şi… Cum de e prima
ta petrecere?
-Am crescut printre Mari Maeştri. Am fost adoptat de către Marele Maestru când aveam
doar câţiva ani. Până la venirea mea aici, am părăsit Palatul Consiliului doar pentru a îndeplini
misiuni sau pentru a mă antrena.
-Şi fetele? În dosarul tău scrie că ai avut mai multe prietene.
-Aşa e. Dar din Palat.
-Deci cu pregătire de Luptător? întrebă Eric cu priviri sclipitoare.
-Da. Dar să nu-ţi închipui o Luptătoare ca fiind neaparat ca Sean. Personalitatea nu se
schimbă, se schimbă doar comportamentul. Fiecare Luptător este o personalitate, care a învăţat să
se comporte într-un anume fel. Mai există câteva care urmează Calea. Una din ele e sora mai tânără
a lui Sean. E o puştoaică cu adevărat deosebită. Şi va deveni mai bună decât Sean.
-Poftim?
-Va fi mai bună decât Sean ca mare maestru. Sean nu ştie să fie neutră. Ea se implică întru
totul în ceea ce face.

70
Eric se depărtă gânditor, încercând să-şi recapete ţinuta şi calmul dintotdeauna. Ajuns în
apartamentul său, îşi scoase cămaşa şi se apropie de oglindă. Îşi privi umărul şi tresări. Rana era
închisă şi chiar dacă simţea încă un anumit discomfort, nu îl mai stânjenea aşa tare.
Auzi zgomot la uşă şi deschise. Mama sa intră şi privi în jur, apoi se aşeză. Eric se apropie
de ea. Femeia îşi plimbă cu fineţe degetele peste rană, iar ochii i se umplură de lacrimi.
-Ce e mamă?
-Nu ştiu cum voi putea vreodată mulţumi Soartei pentru faptul că a trimis-o pe Sean aici, iar
ei că te-a vindecat. Eram atât de îngrijorată pentru tine.
-Mamă, rana nu era atât de gravă cum părea, încercă să o liniştească.
-George mi-a spus adevărul, iar tu nu ai ştiut niciodată să minţi.
-Dar acum sunt vindecat, încercă Eric să o liniştească, surprins de faptul că mama sa îşi
arată slăbiciunea.
-Ai dreptate, mă port prosteşte; în loc să râd, plâng de bucurie.
-Mamă, sunt sigur că ai un motiv pentru care ai venit.
-Voiam să mă conving cu proprii mei ochi că eşti bine.
Eric o privi în ochi, iar Împărăteasa îi susţinu privirile.
-Mi s-a spus că Sean şi Yoshi au făcut pentru tine acelaşi lucru ca şi pentru George. Vrei să-
mi spui ceva fiule? îl întrebă.
-Da, mâine încep pregătirea de Luptător.
Ochii Împărătesei se umplură de lacrimi.
-Acum de ce plângi?
Femeia suspină încercând cu greu să-şi restabilească calmul:
-Tatăl tău şi al lui George a fost Luptător. Nu cred că aş suporta să vă pierd şi pe voi.
-Mamă, nu risc cu nimic mai mult decât aş risca ca şi Împărat. Voi avea alături trei Mari
Maeştri.
Împărăteasa îl privi nedumerită.
-Da. Marele Maestru al lui Sean, Yoshi şi Sean.
-Yoshi şi Sean sunt Mari Maeştri?
-Da.
Aparatul de comunicaţii al lui Eric ţârâi. Bărbatul răspunse cam fără chef:
-Da, Tony.
-Recepţia se va ţine la Palatul ducal.
-De ce?
-Nu prea ştiu. Tasha a vrut aşa.
-Bine.
-M-a pus să te întreb dacă doreşti să o aduci tu pe Sean.
-Da. Yoshi şi Sean vor veni cu mine. Şi probabil şi George.
-George e cu Tasha şi Ma deja pe drum.
-Bine, mulţumesc.
-Pentru nimic.
Împărăteasa văzu tremurul nervos al fiului său şi îi mângâie blând fruntea. Eric se trase
puţin, iar femeia oftă. Fiul său crescuse, era bărbat în toată firea, nu mai era puştiul care îi spunea ei
toate problemele. Eric o îmbrăţişă şi îi şopti lăsându-şi capul pe umărul ei cu tandreţe:
-Ţi-am spus vreodată cât de mult te iubesc? întrebă ştergându-i lacrimile.
-Nu cred, dar ştiu.

71
Bărbatul se schimbă gânditor. Intră la Sean, şi o găsi discutând cu Choy. Îşi aminti dosarul
cameristei. Tatăl fusese băştinaş. Mama ei se stabilise în ţinut cu ani în urmă. Era văduvă şi nimeni
nu ştia de unde venise, fusese profesoară, iar fiica sa primise o educaţie ce o întrecea pe a multora
din persoanele importante în Imperiu. Choy fusese traducătorul Firmei până în urmă cu câteva luni,
când ultimul Director făcuse noi restructurări. De atunci, până în urmă cu câteva zile când i se
propusese postul de cameristă pentru Directoare, trăise cu poporul tatălui său.
Sean îl privi cu ochi limpezi:
-Choy ne va însoţi, eşti de acord, aşa e?
Eric râse:
-Da, şi voiam să te anunţ că şi Yoshi vine cu noi.
Sean deschise ochii mari:
-Acesta e într-adevăr un lucru neobişnuit, Yoshi la o recepţie neoficială. Doresc să te întreb
ceva. E nevoie de aprobarea Consiliului de administraţie pentru a avea o asistentă?
-Nu.
-Şi pot să-i stabilesc eu salariul?
-Asta nu. Ai nevoie de aprobarea Consiliului, iar asistenta îşi va negocia singură salariul,
dar poţi face tu o propunere cu privire la salariul pe care doreşti să îl primească.
-Adică?
-Ai nevoie de vot majoritar.
Sean se încruntă puţin.
-Dar, de fapt ai vot majoritar.
Sean îl privi nedumerită.
-Acţionarul principal va fi de acord.
Sean ridică din sprâncene.
-George nu-ţi va refuza niciodată nimic.
Sean râse ca un copil:
-Atunci ţi-o prezint pe asistenta mea.
-Felicitări d-şoară. Dacă Sean a luat această hotărâre, sunt sigur că meritaţi acest post.
-Mulţumesc, Înălţime.
-Propunerea mea ar fi să ne tutuim, înainte ca Sean să se supere.
-Dar…
-Şi pentru că aşa vreau, continuă prinţul. Sean, mi-am permis să-l chem pe Yoshi aici cînd e
gata. E vreo problemă?
-A, nu. Cel puţin din partea mea. Până când vine el, aş dori să-mi dai, te rog, câteva
informaţii despre lanţul acesta muntos.
Eric privi harta. Choy se apropie şi ea.
-Nu-ţi pot da decât informaţiile din sursele oficiale. Am fost doar de două ori acolo, zise cu
regret Eric.
-Eu îl cunosc destul de bine, cel puţin o parte din el, zise cu timiditate Choy. Am crescut pe
unul din versanţi. Ce doriţi să ştiţi?
-Primul punct de lucru e aici, arătă pe hartă Sean. Cea mai apropiată aşezare e aici. De ce
sunt atât de departe?
Eric o privi surprins. El nu-şi pusese niciodată această întrebare şi probabil nu şi-o puseseră
nici alţii.

72
-Pot să răspund eu la această întrebare. Aici, continuă arătând un punct pe hartă cam la
jumătatea distanţei, era cândva un sat. Acum e părăsit, pentru că terenul fiind friabil, în urma
exploziilor de la punctul de lucru se produceau multe prăbuşiri şi avalanşe.
-Există zăpadă aici? ridică din sprâncne Sean cuprinsă de un fior.
-Nu, avalanşe de bolovani.
-De ce e nevoie de explozii? îl întrebă nedumerită pe Eric.
-Apa fiind la adâncimi prea mari, la un moment dat, orice puţ seacă. Şi atunci se sapă altul.
Sean se încruntă din nou:
-E o metodă ciudată şi foarte nepractică de a căuta un izvor de apă. Asta înseamnă că nu se
forează unde trebuie şi se merge pe dibuite.
-Ce vrei să spui?
-Că apa trebuie căutată în altă parte.
Eric aşteptă o explicaţie.
-Aş putea primi o hartă a întregului ţinut?
-O doreşti acum?
-Doar dacă este una la îndemână.
-Nu e, dar pot cere.
-A, nu. Rămâne pe mâine dimineaţă.
Choy îşi făcu de lucru în încăperea vecină, iar Eric îi mulţumi din priviri. Choy răspunse cu
un zâmbet. Eric se apropie de Sean şi îi mângâie părul. Directoarea îl privi cu un zâmbet plin de
sentimente.
-Îmi pare rău că nu te pot însoţi.
-Ai lucruri importante de făcut la Palat. Nu e uşor să preiei un imperiu, mai ales unul cu
probleme.
-Nu e singurul motiv pentru care rămân.
Sean îl privi aşteptând continuarea.
-Marele Maestru rămâne şi el la palat, deci pot începe pregătirea cu el, dar îţi pot spune doar
ţie, ceea ce nu sunt pregătit să spun altcuiva. Nu ştiu de ce simt aşa, ştiu că ar trebui să fiu sincer cu
Marele Maestru, dar nu pot să-i spun asta.
Ochii întunecaţi ai lui Sean priveau fără a-l vedea:
-Ştiu că e nevoie de mult curaj pentru a recunoşte anumite lucruri, dar sunt lucruri pe care
uneori e mai bine să le păstrezi pentru tine sau să le spui unui prieten apropiat. Să înţeleg că eu sunt
acel prieten? încercă tânăra să-l ajute.
-Da. Celălalt e… teama.
-Teama?
-Da. Am urcat în munţi doar de două ori şi de ambele dăţi am fost aproape de moarte.
Mâna lui Sean îi atinse cu blândeţe faţa:
-Când erai mic, de câte ori ai căzut până când ai învăţat să umbli?
-Nu ştiu. Sunt sigur că de multe ori.
-Crezi că o lovitură la cap sau la coloană poate fi fatală?
-Da.
-Sau o cădere de la înălţimile pe care te căţărai ca şi adolescent?
-Da.
-Ai idee de câte ori ţi-a fost viaţa în pericol?
Eric o privi cu ochi mari. Şi izbucni în râs.
-Te simţi mai bine? întrebă Sean.

73
-Da.
-Bine, pentru că urmează să ne distrăm, iar noi am devenit prea serioşi.
-Vreau să te însoţesc.
-Poate ar fi mai bine să n-o faci. Timpul ce ţi-a rămas până la încoronare e scurt şi sunt
sigură că ai multe de rezolvat. Oricum, călătoria va fi destul destul de lungă şi obositoare, iar tu ai
un imperiu de condus.
-Trebuie să o fac. Măcar până la primul punct de lucru pe care îl vizitezi.
-Cum crezi. E alegerea şi hotărârea ta. Nu am nici un drept să mă amestec.
-Dacă nu doreşti, nu trebuie să accepţi. Eşti Director şi…
-Mi-ar face plăcere să mă însoţeşti, îl întrerupse Sean.
Eric vru să spună ceva, dar intrarea lui Yoshi îl înterupse. Trei perechi de ochi se aţintiră
uimite spre eil.
-Ce e? Nu e bine cum m-am îmbrăcat sau…
-Arăţi extraordinar! izbucni Sean.
Iar Yoshi simţi că e sinceră şi se simţi mai bine:
-Am pregătit vehicolul cu care mergem.
-Nu va fi aici la Palat? întrebă Sean.
-Nu, va fi la Palatul Ducal. Tasha a dorit aşa. E ciudat, dar mai bine aşa. Vor fi mai puţine
indiscreţii pentru că aici sunt prea multe persoane oficiale.
-Unde e Palatul Ducal?
Eric o prinse de mână şi o trase spre masa cu harta:
-Aici.
Sean făcu un calcul în minte, apoi privi afară şi simţi fiori.
-Ar trebui să plecăm. E destul de departe.
Yoshi îi simţi tulburarea, dar nu zise nimic. Trebuia să-şi înfrângă singură teama. Luptătorul
conduse cu mână sigură vehicolul, în timp ce tone de nisip începură să fiarbă în deşert. Izbiturile
scuturau vehicolul greu, fără însă a reuşi să-l răstoarne sau vatăme. Choy stătea rigidă în scaun
nedezlipindu-şi ochii de pe faţa zâmbitoare a Directoarei. Îşi dorea să devină ca ea. Era atât de
curajoasă, de sigură pe sine, de plină de viaţă, atât de bună. De când venise la Palat se schimbase
totul. Totul şi toţi. Iar Eric mai mult ca oricine altul. Şi Yoshi la fel. O surprinsese apariţia sa în
îmbrăcăminte neoficială. Şi oricine alesese costumul, îl alesese bine, pentru că îl avantaja.
Sean conversa liniştită cu Yoshi, iar Eric râdea cu poftă. Aproape nu îi venea să creadă că şi
Sean fusese începătoare şi că făcuse greşeli. Dar mai ales că avusese peripeţii care atunci i se
păruseră tragedii, dar acum îi stârneau râsul.
Vehicolul se opri câteva clipe, iar fetele îl priviră nedumerite pe Yoshi:
-Ce s-a întâmplat? întrebă Sean, iar vocea îi era liniştită ca totdeauna.
-Tocmai a trecut peste noi apogeul furtunii, de aceea nu am înaintat. Dar vehicolul nu are
nimic.
Ca şi pentru a-i întări vorbele, vehicolul se puse din nou în mişcare.
-Choy, vrei, te rog să vi aici lângă Yoshi? Aş dori să discut cu Sean.
O ajută să treacă în faţă şi se aşeză lângă Sean. Îi prinse blând mâna şi i-o sărută. Simţi
tremurul nervos al mâinii şi îi privi faţa. Nu trăda nimic.
Directoarea se cuibări lângă el, iar Eric închise încântat ochii. Yoshi îşi stăpâni o lacrimă.
Dacă Sean făcea acest gest, Eric nu mai avea nici o şansă. Sean alesese. Şi câteva clipe îi păru rău
pentru Eric. Acum când se schimbase, prinţul avea să sufere. Ştia. Pentru că el trecuse prin asta.

74
Suferise după refuzul lui Sean. Şi încă mai simţea tristeţe, chiar dacă trecuseră atâţia ani şi crezuse
că a uitat-o.
Choy stătea rigidă lângă puternicul Luptător. Avea emoţii. Lucrase mult timp la Firmă,
avusese ocazia să se întâlnească cu multe persoane importante în Imperiu. Dar acum era altceva. Se
întrebă cu cine avea să fie Yoshi. Îi privi faţa osoasă şi muşchii puternici ascunşi de costumul cu
croială impecabilă. Yoshi îi simţi privirile:
-Linişteşte-te, îi spuse blând. Şi eu sunt la prima recepţie neoficială. Şi sunt singur. În cazul
în care nu ai nimic împotrivă, mi-ar face plăcere să fim împreună de această dată.
-Cred că oricine ar fi fericit să vă însoţească, zise Choy cu timiditate.
“Dar nu cine aş dori eu”, gândi bărbatul lăsând fără răspuns observaţia fetei.
Aruncă o privire spre Eric şi Sean. Directoarea aţipise pe umărul viitorului Împărat, iar el îi
mângâia tandru părul. Yoshi era surprins. Toţi îl considerau pe Eric dur, şi uneori, chiar bădăran.
Dar, de când scăpase cu viaţă în urma atentatului - pe care puţini îl mai considerau accident - se
schimbase. Iar venirea lui Sean grăbise procesul.
Opri în curtea palatului ducal şi o ajută pe Choy să ajungă înăuntru în siguranţă. Eric şi Sean
mai rămaseră câteva minute în vehicol.
-Du-te înainte cu Choy, zise Eric hotărât. Venim şi noi.
Chiar şi pentru cineva care nu era medic şi chiar dacă Marele Maestru şi George nu i-ar fi
spus, era clar că Sean e bolnavă şi slăbită, chiar dacă ascundea cu grijă acest lucru de cei din jur.
Sean deschise ochii şi privi în jur:
-O, am ajuns deja? De ce nu m-ai trezit?
-Dormeai ca un copil, răspunse bărbatul.
Îi întinse braţul, iar Directoarea se sprijini recunoscătoare de el:
-Sunt emoţionată.
Eric râse:
-Emoţionată?
-Te miră?
-Da. După intrarea plină de forţă pe care ţi-ai făcut-o la curte, credeam că…
-Eric tu chiar crezi că eu sunt insensibilă, perfectă şi lipsită de sentimente?
-Scuză-mă că am râs. Dar ceea ce văd eu acum e doar o adolescentă timidă. Şi asta nu poate
să nu mă surprindă.
-Poate că nu sunt acel Mare Maestru pe care ţi l-ai dorit. Când vorbeşte lumea despre noi,
uită un lucru: da, avem o altfel de pregătire, dar suntem şi noi doar fiinţe umane.
-Sean, îţi voi spune ceva ce nu am spus niciodată nimănui şi probabil nici nu am gândit-o, şi
mi-ar fi foarte greu să recunosc în faţa oricărei alte persoane, aş vrea să te am alături şi să te
protejez toată viaţa.
Sean zâmbi tristă:
-Ar fi o viaţă destul de scurtă, tristă şi probabil ai suferi mult. Haide, să ne distrăm, să ne
simţim bine, şi să rămânem deocamdată buni amici, mentor şi ucenic.
-Nu-mi prea dai nici o şansă, aşa e? zise Eric privind-o cu speranţă.
-Nu doresc să suferi. Eşti bărbatul de care m-aş putea îndrăgosti, dacă aş fi sănătoasă.
-Lasă-te ajutată. Te implor.
Sean îşi lipi buzele de ale lui scurt, apoi îl trase spre uşa vehicolului.
-Vino. Tu nu vrei să ne distrăm?
Eric o prinse de umeri şi o sprijini până la uşa palatului. Tasha îi primi cu faţă îngrijorată:
-Credeam că aţi păţit ceva, îi dojeni cu blândeţe.

75
-Eu sunt de vină. Am aţipit, iar Eric nu m-a trezit.
Simţi dragostea prietenească din vocea Directoarei, sentiment pe care probabil doar ea
reuşea să-l simtă, dar fu mulţumită. Pentru că Eric avea nevoie de un prieten mai mult decât de o
iubită.
-Încă nu ţi-am spus, începu Eric, Sean este Mare Maestru şi va fi de mâine Mentorul meu.
Tasha tresări. Simţise în ultimele zile prezenţa unui iniţiat de grad superior în preajma sa,
fără însă a şti cine este. Abia când Eric o ajută pe Sean să-şi scoată pelerina, văzu obi-ul.
-Aş vrea să te felicit, iar ei să-i mulţumesc, zise tânăra prinţesă.
Sean răspunse cu o uşoară plecăciune cu capul. Oare chiar nu îşi dădeau seama că nu
totdeauna ceea ce se vede este adevărul. Şi câtă suferinţă şi renunţare exista pe drumul pe care cei
doi fraţi îl aleseseră.
Eric întinse braţul celor două tinere şi glumi, încercând să uite de probleme, de boala lui
Sean, de Imperiu, şi de ziua de mâine. Încercă să se piardă între invitaţi, dar era destul de greu,
chiar şi între prieteni, după întâmplările din ultimele zile. Simţi o răsuflare caldă lângă ureche şi
auzi o voce blândă, atât de blândă cum probabil doar el o auzise vreodată:
-Îţi mulţumesc, bunul meu prieten.
Şi în acea clipă ştiu că Sean nu va fi niciodată a lui. Simţi tristeţe, dar înţelese cuvintele lui
Sean. Era bine că nu ajunsese la stadiul când simţea durere. Şi mai ştiu ceva: că nu va fi mult timp
împărat, pentru că nu putea iubi pe altcineva, că toată viaţa avea să compare femeia cu care va fi cu
Sean şi că acea persoană nu avea să fie niciodată mai bună decât Directoarea, că nu avea să
dăruiască urmaşi Imperiului, dar avea să-l facă strălucitor şi bogat ca odinioară. Apoi brusc, îşi
simţi sufletul uşor şi liniştit. O privi pe Tasha, apoi pe Sean, apoi le sărută pe faţă.
Tasha şi Sean se priviră zâmbind liniştite, apoi se îndreptară, Tasha spre Marc, iar Sean spre
George însoţită de Eric. Sean o prinse blând pe Ma de braţ şi o trase după ea:
-Ai câteva minute, te rog?
Ma o privi cu nedumerire şi teamă. Se apropiară de ferestre. Afară furtuna de nisip mugea şi
încerca să distrugă totul în cale, dar înăuntru se auzea doar ca bâzâitul unui bondar mare şi furios.
-În primul rând aş dori să-ţi spun că nu-ţi sunt nici duşman, nici rival.
Ochii negri ai lui Ma se aţintiră asupra ei plini de sentimente contradictorii.
-Nu-ţi voi sta nici o clipă în cale dacă doreşti să încereci să-l cucereşti pe Eric. Mai mult,
dacă crezi că te pot ajuta în vreun fel, spune-mi.
-Vorbiţi serios?
-Da, vorbesc serios, şi cred că ne putem tutui, aşa e?
Ma aprobă din cap, încercând să-şi adune gândurile.
-În al doilea rând, se va face o excepţie în cazul tău, iar Yoshi îţi va fi Mentor, dacă accepţi.
Ma simţi că i se taie răsuflarea.
-Te-ai arătat dornică să şti ceea ce ştiu eu. Iată, ai ocazia. Poţi să profiţi sau nu de ea.
Ma se sprijini de fereastră. Parcă furtuna s-ar fi mutat în sufletul ei. Ştia că Sean ar fi putut
fi unica piedică în a-l avea pe Eric, dar era şi calea spre împlinirea visurilor ei de adolescentă, să
devină Mare Maestru. Nu îndrăznise niciodată să vorbească nimănui despre acest lucru. De unde
ştia Sean? Sau, ceea ce-i ceruse inconştient, putea fi rezolvat doar aşa? Atunci când luptese pentru a
fi acceptată pentru pregătirea de Luptător, nu reuşise. Aproape uitase de această dorinţă. Îşi aminti
ce-i spusese dimineaţă Sean: ”Când doreşti ceva îndeajuns de tare, există totdeauna o cale de a
dobândi acel ceva. Nu trebuie să cauţi tu calea, te va găsi ea pe tine. Trebuie doar să iei o hotărâre.
Iar acea hotărâre oricare ar fi ea, îţi va schimba destinul.”
-Nu ştiu cum aş putea să-ţi mulţumesc.

76
-Nu e cazul. Dar, dacă doreşti, putem fi prietene.
Ma o îmbrăţişă simţind lacrimi în ochi. Cei prezenţi o priviră surprinşi. Ma nu se exterioriza
niciodată, iar pe Sean abia o cunoştea. Sean îi simţi zbuciumul şi se simţi mulţumită. Făcuse cel
puţin o persoană fericită în acea zi. Şi oftă. De cât de puţin aveau unii nevoie pentru a se simţi
fericiţi! Cât era de labil acel echilibru interior la neiniţiaţi! Şi îşi dori ca măcar o zi să aibă şi ea
problemele celorlalţi, nu ale ei.
Îi zâmbi lui Ma şi se depărtă spre sere urmărită de priviri curioase. Şi brusc, simţi nevoia să
nu mai fie tot timpul în centrul atenţiei. Mai mult simţi decât auzi apropierea lui Yoshi:
-De ce nu poate sufletul tău să-ţi găsească liniştea? De ce ţi-e atât de greu să accepţi că ai
nevoie de cineva? întrebă bărbatul.
Sean îl privi, iar lacrimile îi umplură ochii:
-Pentru că nu vreau ca cineva să sufere din cauza mea.
-Dar nici măcar nu dai nimănui posibilitatea de a alege.
Sean se aşeză pe o bancă şi mângâie blând o frunză:
-Ia loc, dacă doreşti.
Yoshi se aşeză lângă ea, simţind că se va întâmpla ceva. Sean îi prinse mâna şi îl privi în
ochi:
-Yoshi, vrei să…
-A, aici eraţi? îi întrerupse Marc râzând. Tasha vrea să taie tortul pentru că eu nu mai pot
dacă nu îl gust.
-Venim acum, zise Yoshi, dar Sean era deja în picioare.
-Să mergem, se auzi vocea ei liniştită din nou, în timp ce părăsea sera.
Marc îl întrebă încurcat pe Yoshi:
-Am întrerupt ceva?
-Doar o discuţie, răspunse Luptătorul simţind un fior şi gândindu-se dacă nu cumva Sean
dorise să-i ceară ajutorul.
Sean se apropie de Tasha:
-Am putea sta de vorbă câteva minute singure?
Prinţesa o luă de braţ şi se plimbară puţin prin încăpere:
-Aş vrea să ştiu dacă pot invita pe cineva această seară pentru mine.
-Desigur!
-Aici urmează partea mai grea. E vorba de Derril.
Tasha simţi un şoc. Uneori rezolvarea conflictelor politice se rezuma doar la un semn de
prietenie. Gândul Directoarei era într-adevăr bun.
-E o idee minunată. Vino, îl voi invita chiar eu. Sunt puţin îngrijorată de reacţia celor de
aici, dar cred că au destul respect faţă de mine şi căminul Ducelui pentru a nu fi probleme.
-Sau poate ar fi bine când sunt mai puţini…
-Nu, e în regulă.
Derril rămase surprins de invitaţia Tashei şi se gândi chiar la o capcană. Avea încredere în
Tasha şi ştia că Directorii nu fac politică, dar miza era mare. El era conducătorul opoziţiei. Apoi se
hotărâ: era o provocare, avea să o accepte, împotriva sfaturilor comandantului gărzii sale şi a
consilierului său personal. O făcea pentru Casă şi Imperiu. Dacă Sorta hotărâse că urmează să fie
victima încrederii sale, asta era, îl deranja mai puţin decât că ar putea fi luat drept laş.
Sean şi Tasha îl aşteptară discutând despre Firmă şi Casă, în timp ce distracţia începuse deja
să se înfiripe. George le căută din priviri, apoi renunţă oftând. Îl văzu pe Eric palid şi se apropie de
el.

77
-Te simţi bine?
-Da, cred că da.
George aşteptă o continuare, dar Eric oftă şi intră în seră fără un cuvânt. Ma îl urmă ca o
umbră. Bărbatul o văzu, dar se aşeză fără a spune nimic. Ma trecu pe lângă el, aşteptând un semn
cât de mic că ar dori să rămână cu el, dar Eric era scufundat în gândurile sale. Ochii i se umplură de
lacrimi. Se refugie în celălalt capăt al serei plângând. Simţi un braţ puternic cuprinzându-i mijlocul
şi se întoarse cu speranţă.
-Cine şi-a permis să o întristeze pe protejata mea? auzi glasul puternic al lui Yoshi.
Şi mâna lui şterse cu tandreţe ochii fetei. Ma se simţi înfiorată. Era o faţă a lui Yoshi pe care
n-o văzuse de mult timp, de foarte mult timp…
-Nimeni, e doar vina mea, şopti. Mi-am făcut iluzii deşarte şi acum sunt victima lor.
Faţa lui Yoshi era srăbătută de un zâmbet neobişnuit la el:
-Vrei să stăm de vorbă? o întrebă arătându-i o bancă, sau preferi să dansăm?
Ma se apropie de bancă. Yoshi i-o luă înainte şi îi prinse blând mâna. Fata simţi tandreţea şi
dragostea prietenească. Îl privi cu ochii săi mari şi îi zâmbi:
-Nu vreau să stăm de vorbă, adică, nu vreau să vorbesc, dar vreau să mă simt bine.
Se aşeză lângă bărbat mângâindu-i mâna cu cealaltă:
-Îmi face plăcere atingerea ta, şopti. Mă face să mă simt protejată, importantă, plină de
vigoare. Ca atunci când m-ai salvat.
Pieptul lui Yoshi se ridică într-un oftat neauzit şi nimic nu îi trădă dezamăgirea că nu Sean
îi spune aceste lucruri. O privi cu înţelegere pe Ma şi tresări. Era brunetă şi micuţă ca Sean. Iar pe
braţ avea o cicatrice. Nu pe Sean o văzuse atunci, de mult în transă. Era Ma! Iar el fusese orbit în
ultimii doi ani de încăpăţinare, de aceea nu o observase. O prinse de umăr şi îşi apropie buzele de
fruntea fetei. Ma îl privi uimită, dar se lăsă pradă fluidului ce îi înfiora brusc fiinţa. Simţi o
fierbinţeală plăcută când puternicul luptător o luă în braţe, chiar înainte să simtă buzele lui unindu-
se cu ale ei. Nu auzi nici paşii lui Eric, care se apropiase, şi nu auzi nici oftatul lui de regret.
Yoshi se lăsă cuprins de acel sentiment plăcut ce îi înfierbântase sângele şi se întrebă de ce
pierduse ultimii ani alergând după himere. Şi abia acum înţelese cuvintele maestrului său: ”Când
cauţi ceva cu ardoare sau lupţi îndârjit pentru el, îl vei obţine atunci când te aştepţi mai puţin.”
-Vrei să dansăm? auzi glasul ei tremurător şi tresări. Era o altă Ma. Una necunoscută până
atunci.
-Mă tem că trebuie să te dezamăgesc. Nu ştiu să dansez.
-Dar ai curaj destul. Mi-ar face plăcere să te învăţ.
Yoshi se ridică hotărât:
-S-ar putea să-ţi pară rău.
-Nu cred. Nu-mi pare niciodată rău că am făcut ceva. Dar mă deranjează dacă mi s-a dat
ocazia şi nu am făcut-o.
Intrară în sala de recepţie ţinându-se de mână, puţin încurcaţi. Dar intrarea lor trecu aproape
neobservată. Intrarea lui Derril şi a gărzii sale fu considerată mai importantă. Yoshi se apropie de
Tasha, împreună cu restul gărzii prezente la petrecere, dar Tasha îi făcu un semn discret, în timp ce
îi întâmpina pe noii veniţi.
-Spuneţi-mi, prinţesă, credeţi că ar fi posibil să fiu partenerul d-şoarei Director astă seară?
întrebă Derril, privind-o însă pe Sean cu coada ochiului.
Faţa lui Sean nu trădă nimic, dar Tasha ştiu răspunsul şi se întrebă dacă Sean o face din
interes personal sau pentru Casă.
-Sunt convinsă că părerea mea are prea puţină importanţă. E alegerea lui Sean.

78
-Mă simt onorată, veni răspunsul Directoarei.
Derril se întrebă cât din această întâlnire este politică şi cât nu. Pentru că Directoarea nu
trăda nimic, Tasha părea sinceră şi chiar dacă simţea o anumită tensiune în încăpere, era categoric
mai mică decât de obicei când erau prezente ambele aripi ale Casei. Îi oferi lui Sean braţul şi îl văzu
pe şeful gărzii sale făcând acelaşi lucru cu tânăra de lângă Sean. Auzi vocea ei clară şi liniştită
prezentând-o pe asistenta ei. Văzu sclipirea de plăcere din ochii prietenului său şi, pe nesimţite,
zâmbetul luă locul seriozităţii şi îngrijorării de pe faţa sa.
-Vreţi să dansăm, d-şoară?
-Nu sunt o prea bună dansatoare, chiar dacă îmi place să dansez, însă, dacă doriţi să dansaţi,
nu e nevoie să o faceţi cu mine.
-Dar mi-ar face plăcere.
Derril se simţea ciudat lângă ea. Simţea atracţie faţă de necunoscuta de lângă el, şi nu doar
fizică. Şi fără să înţeleagă de ce sau cum, se trezi vorbind despre Imperiu şi Casă, fără ca Sean să-l
fi întrebat ceva.
Sean asculta monologul înflăcărat al prinţului întrebându-se care era motivul real pentru
care Casa nu e atât de înfloritoarea ca altă dată. Ambele tabere aveau aceeaşi preocupare:
bunăstarea şi puterea Casei. Aproape două ore dansară împreună, Sean ascultându-l sau punând
întrebări scurte, dar importante, iar Derril răspunzând şi spunându-şi părerea.
George se apropie de ei în scurta pauză dintre două melodii:
-Dacă îmi permiteţi… , zise întinzându-i Directoarei braţul.
Sean aprobă cu capul şi îl privi pe Derril:
-Trebuie să continuăm această discuţie. Ceea ce mi-aţi spus e interesant şi important pentru
Casă.
-Desigur, oricând doriţi. Mai mult, am o propunere ce îmi va ridica familia în cap, dar cred
că merită.
Sean râse:
-Nu doresc să provoc discuţii în familia nimănui.
-Sunt convins că până al urmă îmi vor da dreptate.
-Dansăm? întrebă George.
Şi pentru prima oară în viaţă simţi colţii geloziei.
-Aş prefera să ne plimbăm.
-Vino, îţi arăt palatul.
Urcară treptele imense de granit spre nivele superioare, iar Sean simţi grandoarea palatului
strivind-o. Se simţea mică şi neânsemnată. George o sprijinea parcă cu teamă şi simţi că el doreşte
să o îmbrăţişeze, să o sărute. Şi mai simţi ceva. Că şi ea doreşte asta. Şi nu putu să nu se întrebe
până unde ar fi bine să se ajungă.
-Dacă doreşti, putem ieşi pe terasă. Acum e linişte afară.
-Mi-ar face plăcere, oftă Sean abia auzit.
Pentru că lăsase clipa să treacă pe lângă ea, fără a profita. George îi deschise uşa imensă şi îi
prinse degetele micuţe.
Faţa directoarei se lumină. Undeva departe, luna răsărea dintre crestele munţilor. Se apropie
de marginea terasei. Se simţea plină de putere, de forţă, de vigoare. Se simţea sănătoasă şi era
fericită. Braţele lui George i se încleştară în jurul mijlocului:
-Fii atentă, vei cădea!
Sean se strânse spre el îmbrăţişându-l:
-Nu atunci când tu mă sprijini!

79
Privirile lui George se fixară dureros asupra ei.
-Ce e prieten drag?
George îşi simţi inima tresărindu-i:
-De ce mi-ai spus aşa? o întrebă.
-Pentru că ţin la tine. Ştiu că pare absurd, de-abia ne cunoaştem, dar simt că pot avea
încredere în tine. Şi mă simt în siguranţă, respectată şi protejată alături de tine.
-Şi e suficient?
-Suficient pentru ce?
-Pentru a te căsători cu mine?
Sean se desprinse din îmbrăţişarea bărbatului şi făcu câţiva paşi pe terasă.
-Te-am supărat? o întrebă îngrijorat.
-Nu, doar m-ai luat prea repede.
-Crezi că ai nevoie de timp de gândire?
-S-ar putea.
-Mă tem că nu înţeleg.
-George, e greu să fii şi Mare Maestru şi soţie în acelaşi timp.
-Şi dacă renunţ la pregătirea de Luptător?
-Ai renunţa aşa de uşor? Sau înseamnă atât de puţin pentru tine?
-Nu. Tu însemni mult pentru mine.
-Mă bucur că mi-o spui, totdeauna am admirat sinceritatea. Curajul tău te face şi mai
important în ochii mei. Totul depinde doar de tine.
-Vrei să fi mai explicită?
-Cu cât pregătirea ta de luptător se va încheia mai repede, cu atât ar trebui să aştepţi mai
puţin după răspunsul meu, dacă între timp nu te răzgândeşti.
-Şi care va fi răspunsul tău?
-E irelevant în acest moment.
Simţi lacrimi în ochi şi se întoarse cu spatele la George pentru a şi le şterge. Ar fi dat orice
în acel moment pentru a putea să răspundă afirmativ. Dar, pe lângă faptul că era bolnavă, căsătoria
ar fi distrus relaţia mentor –ucenic, sau relaţia mentor-ucenic ar fi destrămat căsnicia. În plus, nu
era încă nici ea sigură ce doreşte.
-Trebuie să ştiu.
-Crezi că te-ar ajuta cu ceva?
-Mi-ar face mai uşoară aşteptarea.
-Trebuie să te obişnuieşti să laşi zilei de mâine drepturile ce-i aparţin, şi să recunoşti zilei de
azi drepturile ei.
-Ai dreptate, zise bărbatul zâmbind.
Sean îl privi curioasă:
-Azi vreau să ne simţim bine şi să ne distrăm.
-Perfect.
George o cuprinse în braţe şi îi sărută fruntea:
-Vrei să dansăm?
-Aici? râse Sean.
-Da.
-Bine.
Dansară glumind şi râzând pe terasa acoperită de nisip, bucurându-se de lună, de stele, de
aerul rece al nopţii şi de prezenţa celuilalt.

80
Tasha şi Marc le urmară exemplul, apoi Ma şi Yoshi, apoi alte perechi. Răsăritul soarelui îi
surprinse pe mulţi încă dansând.
Dar pentru Sean, răsăritul avu ceva special. Îl urmări de pe terasa acum aproape goală ,
încadrată de George şi Derril, discutând una din multele teme comune pe care le descoperiseră în
pauzele dintre dansuri. Ultimele două ore le petrecuse ascultându-i pe cei doi veri, fără a se
amesteca în discuţie, încercând să afle ce îl motivează pe fiecare.
Amândoi bărbaţii amuţiră când lumina soarelui apăru între piscurile munţilor aurind totul.
Munţii păreau în flăcări, deşertul se colora încet din cenuşiu în roşu, apoi în bej, apoi în galben.
Faţa fetei oglindea o emoţie enormă şi zâmbetul ei emana linişte şi fericire. Se străduiră să lase
frumuseţea şi grandoarea priveliştii să le umple sufletul aşa cum făcea idolul lor şi descoperiră o
nouă latură a existenţei. Mâinile lui Sean le prinse pe ale lor şi un fluid misterios îi străbătu. Nici nu
observară când le lăsase mâinile, dar senzaţia de atingere persistă.
-Cred că voi merge să mă odihnesc puţin, auziră vocea ei la un moment dat.
-M-ai onora dacă ai rămâne aici să te odihneşti, zise George simplu.
-Mi-ar face plăcere, dar am venit cu Eric şi ar fi nepoliticos din partea mea dacă l-aş lăsa să
plece singur. În plus, trebuie să mă pregătesc de plecare. Mi-a făcut plăcere să discut cu tine, îi zise.
Şi să dansez şi să fiu cu tine, continuă când Derril se depărtă politicos.
-Îmi promiţi să te gândeşti la propunerea mea?
-Da, dar nu în următorul an. Pentru că sper că nu ai gândit serios treaba cu renunţarea la a
deveni Luptător.
-Nu ar rezolva problema, aşa e?
Sean negă din cap.
-Atunci nu mai are sens să discutăm pe această temă.
-Aş dori doar să adaug că eşti liber să fii cu oricine în acest an.
George o privi nedumerit.
-Nu-ţi pot pretinde …
-Nu e nevoie să spui nimic, zâmbi George. Ai dreptate, ai venit cu Eric, e corect să te întorci
cu el.
Sean coborâ căutându-l pe Eric cu privirea. Dar nu îl văzu. Presupuse că bărbatul s-a întors
singur. Intră în seră simţind dintr-o dată apăsătoare imensitatea Palatului Ducal.
Se aşeză pe o bancă cu picioarele sub ea şi se sprijini cu coatele pe spătarul băncii.
Lacrimile începură să-i şiroiască pe faţă din nou. Lumina soarelui o umpluse de căldură, dar, acolo
undeva în adâncul sufletului încă ceva era îngheţat, ceva lipsea. Îşi trecu în revistă viaţa. Fusese
bună în tot ce făcuse, dar se simţea neâmplinită emoţional. Voia siguranţă, tandreţe, iubire - nu
neaparat căsătorie - voia pe cineva aproape fizic şi sufleteşte. Se dezechilibră când o slăbiciune
enormă îi străbătu trupul, dar două mâini puternice o susţinură. Ridică ochii spre bărbat şi simţi un
tremur străbătându-i corpul.
Îşi sprijini capul de pieptul lui, dorind să fie îmbrăţişată şi alintată, să nu fie ea cea
puternică. Mâna lui Eric îi mângâie cu blândeţe părul, îi prinse bărbia şi îi ridică uşor capul.
Privirile li se întâlniră. Eric văzu lacrimile, dar nu ştia ce să facă. Era o situaţie neobişnuită şi
delicată.
-Nu-ţi pot fi mentor, zise Sean suspinând.
-Ce s-a întâmplat? Nu te simţi bine?
-Nu sunt îndeajuns de puternică. Eu ar trebui să te susţin pe tine, să te învăţ să-ţi stăpâneşti
emoţiile, dar nu le pot stăpâni pe ale mele.

81
-Cred că îmi pică bine să aflu că îmi voi păstra sentimentele şi simţirile, că nu voi deveni un
om de piatră şi că nu trebuie să devin perfect.
-Eric, tu vei fi mai bun ca mine. Yoshi…
-Mi s-a dat posibilitatea de a fi ucenicul tău, de a te avea pe tine mentor şi nu voi renunţa la
această şansă.
Sean îi prinse mâna şi şi-o apropie de obraz, alintându-se:
-Mă tem că devin prea implicată emoţional. Aş vrea ca totul să fie mai simplu. Uneori în
ultimele zile mi-a fost greu să fac ccea ce am învăţat şi pentru ce m-am antrenat atâta timp.
Eric zâmbi:
-Poate ar fi mult mai simplu dacă ai încerca uneori să faci ceea ce-ţi dictează inima.
-Da, poate… , zise Sean visătoare.
Se simţi ridicată în braţe şi buzele lui Eric se lipiră de ale ei, cu blândeţe, parcă cu teamă.
-Vrei să ne întoarcem la Palatul Imperial, sau doreşti să te odihneşti aici?
-Poate e mai bine să mă întorc la Palatul Imperial, răspunse tulburată fata.
Sean urcă din nou pe terasă, de data aceasta pentru a-şi lua rămas bun de la Derril şi Tasha.
Discutau liniştiţi cu Yoshi şi Marc. Ma şi Choy ascultau râzând glumele comandantului ce-l
însoţise pe Derril.
-Tasha, doresc să-ţi mulţumesc pentru invitaţie, zise Sean plimbându-se cu prinţesa câţiva
paşi. A fost o noapte specială pentru mine.
-Nu ai reuşit să răspunzi la prea multe întrebări, aşa e?
Sean nu se mai miră că Tasha ştie acest lucru, chiar fără a o scana. Ajungea să se pună în
locul ei şi ştia cum se simte, pentru că aveau aceleaşi puteri. Iar ceea ce Sean ştia, Tasha simţea.
-M-a bucurat că ai venit. Doream de mult să am alături pe cineva ca mine. Ştiu că vrei să te
odihneşti, dar, ai putea să mai rămâi puţin?
-Doar să-l anunţ pe Eric.
-Dacă te aşteaptă, putem discuta şi la palatul imperial. Eu trebuie să mai rămân puţin. Şi
vreau să-ţi mulţumesc pentru ideea de a-l invita pe Derril şi pentru că te-ai ocupat de el.
-E o nimica toată. În plus, Derril e o persoană încântătoare.
-Şi nu îi eşti mentor.
Sean râse încurcată:
-Aşa e. Atunci, ne întâlnim la mine când te întorci?
-E perfect.
Sean îşi luă rămas bun de la ceilalţi scurt, dar ochii îi zăboviră puţin mai mult asupra lui
Derril. Chiar dacă până atunci nu se gândise la asta, Tasha avea dreptate: era o persoană plăcută şi
nu îi era ucenic.
Eric, Yoshi şi Choy urcară în vehicol. Sean îl privi în ochi pe Yoshi, iar bărbatul îi susţinu
privirea.
-S-ar putea ca Tasha să aibă nevoie de tine. Doreşti, te rog, să rămâi. Ştiu că Împăratul ţi-a
cerut să mă protejezi, dar cred că Eric se va descurca.
Yoshi răspunse cu o uşoară plecăciune:
-Cum doreşti.
Sean văzu privirea şi închise ochii visătoare. Îl pierduse pe Yoshi. Ştiuse asta din clipa când
îl văzuse urmându-i pe Eric şi pe Ma în seră. Se aşeză lângă Eric. Simţea oboseala ca pe o toropeală
plăcută ce-i cuprindea încet tot trupul. Choy o privea admirativ. Era plină de forţă şi nu se vedea că
nu dormise toată noaptea, că era rănită, bolnavă şi făcuse un drum lung.
-Pot să te întreb ce ai discutat cu Derril?

82
-Da.
Eric o privi aşteptând răspunsul, dar Sean nu continuă. Choy mări ochii îngrijorată. Era clar
că prinţul doreşte să afle ceva, iar Directoarea îl înfruntă.
-Este ceva ce nu mă priveşte?
-Nu este important deocamdată din punctul tău de vedere, răspunse Sean.
Îi prinse blând braţul şi îi zâmbi:
-Vom discuta despre propunerea lui puţin mai târziu. Acum aş dori să dorm puţin până la
Palat, bine?
-Cum doreşti, răspunse Eric.
Sean zâmbi doar pentru ea. Acum arăta ca un puşti îmbufnat. Văzu privirile îngrijorate ale
lui Choy şi se zburli prieteneşte spre Eric:
-Mi-ai supărat asistenta.
Eric o privi surprins, întrebându-se ce anume din ceea ce spusese ar fi putut să o sperie sau
supere pe Choy. Opri vehicolul când Directoarea îi spuse cu blândeţe:
-Vreau să ieşim puţin.
Sean ieşi din vehicol şi privi în jur ca un copil curios. Se sprijini pe braţul lui Eric aparent
fără nici o intenţie. Choy rămase în vehicol.
-Aici va avea loc primul tău antrenament, zise de data aceasta serioasă Sean.
Eric o privi nedumerit, dar înţelese când aceasta i se adresă lui Choy:
-Du vehicolul la Palatul Imperial.
-Dar…
-Acum. Noi ne întoarcem pe jos.
-Dar e un drum lung, protestă Eric. Mergeţi…
-Nu e cazul să-mi comentezi hotărârile, răspunse cu glas ceva mai aspru Sean. Haide, du- te,
continuă cu voce mai blândă spre Choy. Va fi totul în regulă.
Choy aşteptă confirmarea din partea prinţului.
-Eric îmi este ucenic. Ceea ce facem acum priveşte doar relaţia mentor ucenic, nu cea
director-prinţ, dar dacă te linişteşte…
Se întoarse spre Eric:
-Poate să plece, aşa e?
-Da.
Vocea lui Eric fusese hotărâtă şi liniştită deja.
-Sean, sunt convins că eşti o persoană foarte bine antreantă, dar nu ştiu în ce măsură cunoşti
pericolele acestui deşert.
-Cred că ai timp să-mi vorbeşti despre ele până la Palatul Imperial.
-Mai e cazul să-ţi pomenesc despre furtunile de nisip?
-Nu. Dar e czul să-ţi vorbesc eu despre supravieţuirea în deşert.
-Bine, doresc să adaug doar temperatura pe care au prognozat-o dimineaţă meteorologii.
-Dacă doreşti, poţi să mi-o spui, dar totul se reduce tot la supravieţuirea în deşert. Nu cred
să fie mai periculos decât Deşertul Morţii.
Văzu faţa nedumerită a băbatului şi îi răspunse serioasă:
-O parte a antrenamentelor mele de începător au avut loc acolo.
Îşi aminti acele vremuri şi simţi fiori. Urâse deşertul şi căldura lui, şi metodele dure de
antrenament cărora nu o dată le datorase mai târziu viaţa. Şi urâse hotărârea de a deveni Luptător.
Dar faptul că era în viaţă, că aproape învinsese boala o datora tot acelui antrenament dur. Durerea
durase puţin, rezultatele se vedeau ţi acum. Simţi că solul se mişcă sub piciorul ei şi sări lateral

83
prinzând braţul lui Eric. Îl sprijini să iasă din hăul ce se căscase brusc sub el şi nu zise nimic, îşi
continuă drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Îţi mulţumesc, auzi vocea lui Eric.
-Nu ai pentru ce. Trebuie doar puţin antrenament şi multă atenţie.
Îi explică liniştită cum să se deplaseze pentru a nu urni dunele, pentru a-şi menţine ritmul,
cum să respire pentru a nu obosi prea tare şi un salt ce necesita multă forţă, dar se baza pe un punct
de sprijin extrem de mic, chiar şi instabil.
Drumul dură aproape două ore, timp în care Sean vorbise într-una explicând câteva tehnici,
corectându-l cu diplomaţie, încercând să nu-i rănească orgoliul, ţinând însă să-l facă să deprindă
tehnicile corect de la început. Eric o ascultase la început încruntat. Da, era luptător şi mentor, dar el
crescuse lângă deşert. După primele două ore înţelese. Sean vorbise fără oprire, dar nu părea
obosită, el în schimb se simţea sleit, la capătul puterilor, cu toate că rana nu-l mai supăra. Nu-i
plăceau lecţiile acestea care îl loveau în mândrie. Şi îi mulţumi în gând Sorţii că avea un mentor
care îi menaja sentimentele şi pentru că era atât de bună în ceea ce făcea încât, dacă era atent la
ceea ce ea îi spunea, şi lăsa informaţia să ajungă acolo unde trebuia, avea să devină bun. Începu să
aplice ceea ce Sean îi spusese abia când îşi dădu seama că rămâne în urmă.
-Să ne odihnim puţim, auzi vocea caldă a tinerei. Acolo cred că este o grotă.
Şi simţi că se revoltă şi că îi mulţumeşte în acelaşi timp. Verifică grota, în timp ce Sean se
aşezase pe o piatră părând că meditează. Se aşeză lângă ea cu sentimente contradictorii în suflet.
Sean îi aruncă o privire care fu suficientă pentru a afla ce se petrece. Îşi lăsă capul pe umărul lui.
Eric era surprins. Era derutat de comportamentul schimbător al Directoarei.
-Nu e uşor, aşa e? auzi vocea ei.
-Nu mi s-a părut un antrenament prea greu, minţi cu seninătate.
Sean râse:
-Mă bucur, pentru că e doar începutul. Chiar dacă e dur, cel al luiYoshi sau al Marelui
Maestru va fi mai greu.
Eric îşi ascunse cu grijă îngrijorarea. Avea carieră de militar, urmase Academia fără a fi
menajat şi practicase unul din cele mai grele sporturi, dar pregătirea de Luptător era cu totul altfel.
Făcuse mii de kilometri în deşert, fusese considerat cel mai bun din promoţia sa, dar abia reuşea să
ţină pasul cu ritmul impus de un luptător bolnav.
-Eric, trebuie să ducem o discuţie foarte serioasă privitor la relaţia noastră.
-Bine.
-Trebuie să înţelegi că atunci când vorbesc ca mentor, ar fi bine să fi atent la ceea ce spun.
Ştiu că eşti un militar foarte bun, de aceea trec mai repede peste nişte lucruri pe care probabil le şti.
Dacă ceva contravine lucrurilor pe care le cunoşti, putem oricând discuta, desigur, dar pentru a
deveni Luptător, trebuie să corespunzi standardelor cerute de Consiliu.
-Nu am vrut să te ofensez atunci când nu am făcut ceea ce mi-ai zis. Doar eram expertul în
supravieţuire în deşert. Acum îmi dau seama că de fapt nu ştiu nimic.
-O clipă, eu nu contest eeea ce ai învăţat până acum. Eşti bun în ceea ce priveşte
supravieţuirea în deşert, nu m-am îndoit nici o clipă, altfel ar fi fost prea riscant să pornim prin
deşert şi să o trimit pe Choy la palat. Dar ceea ce şti e doar un pas. Probabil vei deveni mult mai
bun decât mulţi luptători şi catogoric mai bun decât mine, pentru că tu nu şti ce e frica. Eu trebuie
să recunosc că, chiar dacă nu mă las doborâtă sau influenţată de acest lucru, mă tem de deşert. Şi
poate tocmai acest lucru îmi dă un plus de vigilenţă în ce-l priveşte. Vor mai fi multe lucruri ce ţi se
vor părea cunoscute şi sunt sigură că vor exista lucruri în care eşti deja mai bun decât mine. Putem
învăţa enorm de mult unul de la altul dacă nu lăsăm mândria să ne orbească.

84
Tăcerea lui o convinse pe Sean că atinsese punctul dureros, dar că problema este rezolvată.
-În ce priveşte relaţia noastră de prietenie, zâmbi ea bucurându-se că Eric nu-i vede faţa, mă
bucur să te am alături.
Prinţul o îmbrăţişă cu tandreţe pe care faţă de puţini o abordase vreodată:
-Şi eu mă bucur că eşti aici, zise apropiindu-şi buzele de urechea fetei.
Sărută o şuviţă rebelă şi obţinu o mângâiere blândă ce-l înfioră plăcut.
-Eric, între noi nu poate fi vorba de mai mult decât amiciţie, deocamdată.
-Eu nu sunt la fel de tare ca tine, oftă bărbatul.
-Tocmai de aceea ar fi bine să-ţi găseşti o prietenă cu care să poţi porni pe un alt drum decât
cu mine.
-Deci e adevărat ce am observa azi noapte, nu te interesez.
-Eric eşti un tip extraordinar şi aş fi fericită să putem fi împreună, dar multe lucruri ne
despart.
-Nu e nimic peste care să nu putem trece împreună.
-Îţi sunt mentor.
-Mă va antrena Yoshi.
-Sunt bolnavă, nu aş putea fi ceea ce-ţi doreşti,
-Nu ai de unde să şti ce-mi doresc. Şi a fi bolnavă este alegerea ta. Mi-ai vorbit adineaori de
mândrie şi de faptul că nu trebuie să afecteze relaţia mentor- ucenic. De ce nu-l laşi pe Marele
Maestru sau pe Yoshi să te ajute?
-Nu doresc să discut despre asta nici cu tine, nici cu ei. Mai mult, s-ar putea să nu fiu aşa
cum crezi.
-Îmi asum riscul.
-Eşti încăpăţinat, şti?
-Da.
-Uite ce e. Cu cât îţi închei mai repede pregătirea de Luptător, cu atât mai repede vom putea
vorbi despre un alt tip de relaţie. Dar până atunci, cred că e bine să-ţi găseşti pe altcineva. Nu pari a
fi omul căruia îi place singurătatea.
-Să presupun atunci că nu eşti interesată de a deveni alături de mine Împărăteasă?
Sean zâmbi fără să răspundă la întrebare:
-E timpul să pornim. Ar fi bine să nu ne prindă întunericul în deşert.
-E din cauza lui George?
-Ce legătură are George cu lăsarea întunericului?
-L-ai ales pe George?
-De ce ducem discuţia aceasta acum? Dacă l-aş fi ales pe George eram acum cu el, nu crezi?
-Nu.
Sean îl privi în ochi fără să clipească:
-Nu l-am ales pe George, cel puţin deocamdată.
-Îl vei alege?
-Nici asta nu ştiu.
-Şi când vei şti?
-Atunci când inima mea va lua o hotărâre.
-Uite, Sean, voi fi foarte sincer, chiar riscând să par bădăran, dar cred că aşa e cel mai bine
acum. Probabil ai aflat despre Eric cel dinaintea accidentului, dacă nu, vor fi binevoitori care îţi vor
vorbi despre mine şi din păcate nici eu nu aş prea avea ce să-ţi spun bun despre acea perioadă.

85
-Pentru mine nu are importanţă, răspunse Sean ieşind din grotă. În trecutul oricui există
lucruri pe care le regretă, de care se ruşinează, care nu-i sunt pe plac. Îl cunosc doar pe Eric cel din
faţa mea şi asta îmi e de ajuns şi ca mentor, şi ca amic. Nu m-a interesat niciodată părerea celorlalţi,
doar a mea şi nu am nici o intenţie să schimb ceva în privinţa asta. Atenţie!
Prinse vietatea ucigaşă la câţiva centimetri de gâtul lui Eric:
-Ce animal este acesta? întrebă ca un copil.
-E un fontrax. E unul din cei mai periculoşi locuitori ai deşertului. Otrava lui ucide în
fracţiuni de secundă. Cred că îţi datorez din nou viaţa, zise luând din mâna ei animalul.
Cu o mişcare scurtă ucise fontraxul şi o prinse pe Directoare chiar în clipa în care leşină. O
privi îngrijorat. Îi prinse mâinile reci şi văzu urma de otravă. O scutură încercând să o trezească, dar
neobţinând nici un rezultat, o luă în braţe şi se întoarse în grotă. Un vehicol uşor veni după ei,
condus de Marele Maestru. Eric îi povesti surescitat, încercând să pară calm ce se întâmplase.
Marele Maestru clătină din cap, o luă pe Sean în braţe şi o puse în vehicol:
-Ar fi bine să ajungem cât mai repede la palat.
-Palatul ducal e mai aproape.
-Bine.
Marele Maestru se aplecă peste Sean, acoperind ceea ce făcea cu trupul său. Eric renunţă să
tragă cu ochiul la ceea ce se petrecea în spate.
George îi primi surprins. Marele Maestru o duse pe Sean într-o încăpere, lăsându-i pe Eric
şi pe George afară. Reuşi să o trezească aplicând unul din tratamentele de Luptător. Îşi aminti de
primul tratament pe care îl aplicase lui Sean. Abia începuse pregătirea de câteva luni şi era foarte
bună în tot ce ţinea de aplicaţiile mentale, dar nu reuşea să ţină pasul cu ceilalţi la antrenamentele
fizice, iar acest lucru o măcina în aşa măsură, încât făcea greşeli inadmisibile, care îi puneau uneori
chiar viaţa în pericol. În urma unei asemenea greşeli îşi entorsase glezna înaintea primului examen,
de care depindea acceptarea ei în continuare în rândul celor ce urmau pregătirea de luptător. O
văzuse furişându-se în sala de antrenament, o urmase tiptil şi văzuse şi căderea. Şi văzuse şi
lacrimile de ciudă, şi încercarea disperată de a încerca din nou. O prinsese înainte de a repeta
nebunia şi o obligase să se aşeze:
-Oare e bine ceea ce faci? Oboseala nu te ajută. Şi nici faptul că te răneşti.
-Sunt mult în urma celoralaţi, zisese simplu fata. Nu mă străduiesc îndeajuns.
-Crezi? S-ar putea să ştiu mai bine în ce stadiu de pregătire te afli. Eşti într-adevăr mai slab
pregătită fizic decât ceilalţi, dar examenul nu e un concurs, nu constă în comparea pregătirii
voastre, ci în evaluarea voastră fizic şi psihic. Iar în ce priveşte pregătirea psihică, eşti net
superioară celoralaţi.
Sean oftase şi îl privise cu ochii aceia mari şi trişti:
-Credeţi?
-Da. Dar acum ai două alternative: amâni examenul sau mă laşi să-ţi vindec piciorul. Va fi
dureros, dar vei putea participa mâine la examen.
-Bine, faceţi- o.
-Nu voi putea întrerupe tratamenul, pentru că ţi-aş face mai mult rău decât bine.
-Ştiu.
Oftase din nou şi se aşezase.
-Ar fi bine să te întinzi pe saltea.
-Vă e la îndemână?
-Da, zâmbise el.

86
Şi poate acela fusese momentul ce îl apropiase mai mult de ea, şi acela fusese şi momentul
în care Consiliul o remarcase. Se purtase admirabil, aşa cum făcuse totdeauna, chiar dacă
evenimentele păruseră să o depăşească.
Prinse cu forţă trupul scuturat de convulsii şi mai mult simţi decât auzi intrarea lui Eric.
-Vă pot ajuta cu ceva? întrebă bărbatul palid şi cu glas îngrijorat.
-Priveşte şi învaţă. Ar fi bine să-l chemi şi pe George.
Prinţul se conformă rapid, fără nici un comentariu.
-Vreau să fiţi de faţă la prima vindecare pe care o vedeţi, dar numai cu condiţia să vă puneţi
deoparte sentimentele şi dorinţele masculine. Veţi fi vindecătorii lui Sean, nu prietenii. nu
potenţialii parteneri, iubiţi sau soţi. Dacă credeţi că vi se cere prea mult, e mai bine să ieşiţi acum.
Orice gând rebel al vostru o poate afecta pe ea şi procesul de vindecare. Viaţa ei atârnă acum de un
fir de păr şi voi ţineţi acel fir.
Cei doi bărbaţi aprobară scurt. Marele Maestru îi desfăcu cu mişcări iuţi şi sigure
îmrăcămintea şi prinse mâna lui Eric, punând-o pe trupul fetei. Făcu acelaşi lucru cu George, apoi
le zise cu voce hotărâtă, dar blândă în acelaşi timp cum să se concentreze, la ce să se gândească.
-Sean, tu şti ce trebuie să faci.
Cei doi tineri îl priviră nedumeriţi:
-E conştientă, chiar dacă corpul fizic refuză să asculte deocamdată. Nimic din ceea ce veţi
vedea nu trebuie să vă mire, dar când vă voi spune să-i daţi drumul să o faceţi. Vă voi explica apoi
de ce funcţionează această tehnică aşa cum funcţionează.
George şi Eric îl priviră cu speranţă şi încredere. După câteva minute Eric se făcu palid, dar
nu zise nimic.
-Depărtează-te, zise Marele Maestru.
-Dar…
-Acum!
Eric simţi că e neputincios, că totul se revoltă în sufletul său împotriva nedreptăţii. Când se
depărtă de Sean durerea dispăru şi i se păru că îi aude vocea:
-Nu lăsa sentimentele negative să te domine. Marele Maestru ştie ce face. Ai încredere în el
şi în mine.
O linişte enormă puse stăpânire pe el şi faţa i se lumină.
-Întoarce-te, auzi vocea Marelui Maestru şi îi văzu zâmbetul, acel zâmbet liniştit pe care îl
vâzuse de atâtea ori în ultima vreme la Sean.
-S-o lăsăm acum, zise Marele Maestru îndepărtându-se el însuşi de Sean după ce o înveli cu
grijă. De aici, noi nu mai putem face nimic. E doar lupta ei.
Porni spre uşă, dar se întoarse înainte de a ieşi către ei:
-V-aţi purtat extraordinar. Tinere Împărat, dacă vei învăţa să stăpâneşti forţa internă pe care
o posezi, vei fi foarte puternic.
Eric îl privi nedumerit. Făcuse greşeli, protestase, cu toate că fusese prevenit să n-o facă.
-Sentimentele pe care le ai faţă de Sean nu te vor ajuta să-ţi desăvârşeşti antrenamentele.
Pune-le un timp la o parte sau pui în pericol viaţa ta şi a ei.
Faţa lui Eric se crispă. Nu era uşor să renunţe la cel mai bun lucru care i se întâmplase
vreodată, la persoana care părea că-l înţelege şi îi împărtăşeşte sentimentele, care era sufletul atât de
asemănător şi apropiat de al lui.
-Ai dreptate, nu e uşor, dar ar fi bine să o faci,i se păru că aude din nou vocea ei.
Cei doi fraţi o vegheară toată noaptea, îngrijoraţi de convulsiile ce-i zdruncinau trupul si
slăbeau organismul.

87
-Eric, te-a gândit vreodată în ultimele ore ce ar fi dacă ar păţi ceva?
Eric nu răspunse imediat. Îşi pusese nu o dată întrebarea de când aflase de boala lui Sean.
-Nu vreau să mă gândesc la asta, răspunse încercând să-l liniştească pe George.
Se întrebă dacă şi George poate să o audă, dar nu-l întrebă. Spre dimineaţă convulsiile
încetară. Trupul fetei deveni rigid şi păru să nu mai respire. George se apropie de ea şi îi luă pulsul
cu lacrimi orbindu-l:
-Sean, nu. Haide, luptă.
Eric se apropie şi el şi îi prinse mâna rece. Simţi durere şi un gol în suflet pe care până
atunci nu le mai simţise. Se priviră unul pe altul şi se pregătiră să folosească metoda învăţată cu o zi
înainte. Marele Maestru intră în încăpere, îi privi, observă poziţia lor faţă de trupul fetei şi le zise cu
voce de tată:
-V-am spus că nu e lupta voastră, depărtaţi-vă!
Puse mâna pe fruntea fetei şi închise ochii minute ce durară o veşnicie. Sean deschise ochii
mari şi privi în jur nedumerită:
-Am pierdut ceva?
-Nu, nu ai piedut nimic, răspunse Marele Maestru. Tu nu pierzi niciodată nimic. Eşti
totdeauna în miezul evenimentelor.
-A,da. Fontraxul, începu Directoarea să-şi amintească. Eric? E bine?
-Da, sunt bine.
Sean zâmbi întorcându-se către mentorul său:
-Am făcut din nou o greşeală. Trebuia să…
-Ai făcut ceea ce trebuia să faci. Răspunzi pentru viaţa celui căruia îi eşti mentor. I-ai salvat
viaţa. Dar, da, ai greşit. Otrava animalului nu trebuia să te atingă.
-Nu am fost destul de rapidă, clătină din cap.
-Nu ai fost îndeajuns de rapidă? Altul nu ar fi reuşit nici măcar să vadă animalul, nu să-l
prindă în salt!
Eric se simţea ameţit.
-Cred mai degrabă că poziţia în care l-ai prins nu era bună. Odihneşte-te puţin şi fereşte-te
pe viitor de astfel de greeşeli.
-Aşa voi face.
Marele Maestru ieşi. Eric şi George se aşezară pe patul fetei.
-E foarte aspru cu tine, observă Eric.
-E doar sincer. Are dreptate. Unul din noi putea să nu mai fie în viaţă şi asta din cauza mea.
Eric vru să spună ceva, dar Sean i-o luă înainte:
-Aţi vrea să-mi faceţi un serviciu?
Cei doi fraţi aprobară.
-Pregătiţi voi plecarea de mâine. Vom porni de aici.
-Te vei simţi destul de bine?
-Mă simt deja destul de bine. Mă voi mai odihni puţin, iar mâine voi fi pregătită de drum.
Rămasă singură, se ridică din pat şi ieşi pe terasă. Era cald şi nici o adiere de vânt nu mişca
aerul. Cerul era senin, iar munţii străluceau în soarele puternic la doar câteva sute de kilometri de
palatul ducal.
Auzi intrarea cuiva şi se întoarse spre uşa terasei. Choy intră palidă cu lacrimi în ochi:
-Îmi pare rău, d-şoară.
-Pentru ce?
-Dacă nu vă lăsam acolo…

88
-Uiţi că eu ţi-am cerut asta? În plus, parcă ne tutuiam la un moment dat. Vino aici, te rog.
Choy se apropie. Sean îi şterse ochii cu blândeţe şi o îmbrăţişă:
-Vrei să ne însoţeşti?
-Da.
-Vor exista pericole.
-Ştiu. Cunosc acei munţi. Acolo am locuit în copilărie şi adolescenţă.
-Ne-ai fi de mare ajutor, dar nu eşti obligată să vi.
-Ştiu. Dar voi merge.
-Bine, atunci, te rog să te pregăteşti.
-Voi face întâi bagajele tale…
-Nu e nevoie. Spre seară voi merge până la palatul imperial.
-Dar pot să fac eu acest lucru. Intră în atribuţiile mele.
Sean îşi aminti ce-i zisese George şi se resemnă:
-Bine. Vei primi o listă şi te rog să-mi aduci ce e pe ea. Vei porni peste vreo opt ore. În
acest timp fă-ţi bagajul.
-Cu ce veţi merge?
Sean ridică din umeri:
-Întreabă-l pe George.
Choy ieşi mai liniştită. Niciodată, nimeni nu se purtase atât de mărinimos cu ea. Nici măcar
tatăl său vitreg. Vru să spună ceva, iar Sean îi zâmbi încurajator, dar se retrase fără a spune nimic.
Sean privi lung în urma ei. Se întinse pe pat şi închise ochii sperând că va putea să doarmă şi avu
nevoie de toată voinţa şi de antrenamentul dobândit în anii de pregătire ca luptător pentru a o face.
Se trezi câteva ore mai târziu odihnită şi plină de energie.
Vestea despre ceea ce se întâmplase în deşert ajunse la palatul imperial înaintea lui Choy.
Fu asaltată cu întrebări de îndată ce ajunse la palat. Ma îi sări în ajutor şi o conduse la apartamentul
lui Sean, apoi o anunţă pa Tasha. Tânăra prinţesă intră în apartamentul Directoarei aşteptând
îngrijorată ştiri. Choy îi povesti totul cu lux de amănunte aflate de la Eric special pentru sora sa.
-Eric e bine?
-Da. Fontraxul a fost prins destul de departe de el.
-Sean se va face bine?
-E deja bine. De fapt, trebuie să-i pregătesc bagajele, de acea sunt aici. Plecarea va avea loc
de la palatul ducal.
-Bine, anunţă-mă când eşti gata. Voi merge şi eu la palatul ducal. Mă însoţeşti, Ma?
Ma era scufundată în gânduri. Ascultase povestea lui Choy cu sufletul la gură. Eric fusese
atât de aproape de moarte, din nou. Iar Sean riscase din nou pentru el. Ce putea ea să facă pentru
el? Şi cum avea să evolueze relaţia sa cu Yoshi? Avea să fie până la urmă ceva între ei, altceva
decât relaţia specială pe care o aveau de când Luptătorul o salvase? Aveau un viitor împreună?
-Ma?
-Poftim?
-Mă însoţeşti?
-Unde?
-La palatul ducal.
-Da.
Marc se retrase cu Împărăteasa în seră:
-Trebuie să discutăm foarte serios, Marc.
-Vă ascult, şi cred că nu îmi place ceea ce doriţi să-mi spuneţi.

89
-Ştiu că ţi la Tasha, dar sunteţi fraţi.
Marc clătină din cap. De două zile la asta se gândea.
-Nu prea ştiu ce speră Tasha, ştiu că te iubeşte şi am înţeles că sentimentele sunt reciproce,
că ţi la ea altfel decât la o soră.
Marc o privi cu ochi trişti.
-Nu ştiu dacă ceea ce-ţi spun acum e o veste bună sau nu, şi nu ştiu dacă cei din jurul vostru
vor înţelege ce se întâmplă. Important este că soţul meu ştie, că tu vei afla acum şi Tasha bănuieşte
din faptul că nu m-am opus relaţiei voastre aparent incestuoase.
-Ce vreţi să spuneţi? întrebă cu speranţă în glas Marc.
-Şti probabil că înaintea naşterii Tashei m-am retras în castelul familiei mele.
-Da.
-Medicul care îmi supraveghease sarcina mi-a dat o veste ce punea în pericol Imperiul şi
Casa. Copilul meu, viitoarea împărăteasă era un copil condamnat să moară tânăr. Bănuiesc că îţi dai
seama la ce lupte interne în Casă şi Imperiu ar fi dus aflarea acestei ştiri.
-Oh.
-Cam în acelaşi timp, la palatul tatălui meu poposiseră doi luptători, unul din ei fiind un
vechi prieten al primului meu soţ. Însoţea o tânără luptătoare însărcinată, pe cale să nască.
Totdeauna m-a uimit felul de viaţă al Luptătorilor, credinţa şi abnegaţia cu care se dedică ţelului lor
şi castei lor. Pentru liniştea imperiului, fiica ei a rămas la noi, fiind crescută ca viitoare împărăteasă,
în timp ce fiica noastră bolnavă urma să fie crescută de către casta luptătorilor. A fost înfiorător de
greu să trec peste gândul că fiica mea va muri, dar mi-a fost şi mai greu să nu fiu lângă ea atunci
când avea nevoie. Însă mi se pusese o condiţie pentru siguranţa imperiului, una singură, dar
dureroasă: voi primi veşti despre copilul meu, dar nu-l voi vedea niciodată până la majoratul său
dacă supravieţuieşte. Tânăra luptătoare a fost puţin mai norocoasă. Putea oricând să-şi viziteze
copilul, chiar dacă acesta nu ştia cine este. La început, în primii şase ani a încălcat consemnul dat
de luptători şi mi-a adus-o pe Sean s-o văd, dar…
-Sean? Sean e fiica dvs?
Împărăteasa clătină din cap:
-De aceea aţi dorit să se căsătoreasxă cu Eric?
-De fapt, doream chiar opusul. Eric nu a putut fi niciodată obligat să facă ceva ce el nu
dorea. Speram ca prin încercarea de a-i impune această căsătorie să-l depărtăm de Sean. Dar el s-a
îndrăgostit. Sperăm că Sean va fi îndeajuns de înţeleaptă şi să-i îndepărteze pe Eric şi pe George de
ea când va afla.
-Dar nu e corect să sufere ea pentru faptele părinţilor săi, iertaţi-mi sinceritatea.
-Ai dreptate, dar vezi tu, situaţia e destul de delicată. Dacă ceea ce ţi-am spus ţie ar răsufla
în acest moment, imperiul s-ar transforma în ceea ce am încercat să împiedicăm.
-Dar ziceaţi că e bolnavă.
-Aşa e, are o boală mortală, iar faptul că e în viaţă e o minune a antrenamentelor de luptător
şi a dorinţei sale de a trăi. De aceea mă tem cum va reacţiona când îi voi spune ce ţi-am zis acum
ţie.
-Nu pot să nu mă bucur de faptul că Tasha nu îmi este soră, aşa cum însă îmi pare rău
pentru Sean şi pentru suferinţa dvs.
Împărăteasa clătină din ca:.
-Aş dori să o însoţeşti şi, dacă se poate, să îl ţi pe George departe de ea. Voi vorbi la
întoarcere cu ei.
-Oare nu ar fi bine să afle măcar Sean înainte? Eu nu voi putea fi cu ei tot timpul.

90
Împărăteasa stătu un timp pe gânduri. Marc avea dreptate, dar nu se simţea încă în stare să-I
spună fiicei sale că o obligase să traăiască departe de ea, între străini, că îi luase drepturile de
prinţesă. Tot aşa cum îi era greu să-i spună Tashei că îi răpise toată copilăria, adolescenţa şi
tinereţea pregătind-o să devină Împărăteasă, dar ştiuse totdeauna că ea nu va fi moştenitoarea.
-Am să mă gândesc la acest lucru. Dar, te rog să ai grijă de ea.
-Yoshi va fi cu ea, deci cred că e destul de bine protejată. Dar puteţi fi sigură că o voi
proteja.
-Îţi mulţumesc. Acum poate doreşti să mergi la Tasha să-ţi iei rămas bun.
-Nu e cazul. Tasha doreşte să mă însoţească la palatul ducal. Mai doreaţi să-mi spuneţi
ceva? întrebă văzând pe faţa ei ceva ce o deranjează.
-Nu sunt sigură.
Marc aşteptă ca împărăteasa să se hotărească:
-E adevărat că Sean a arătat simpatie faţă de prinţul Derril?
-Da. Dar s-ar putea să o fi făcut la rugămintea Tashei. Poate ar fi bine să o întrebaţi pe ea.
-Vrei, te rog, să o trimiţi la mine pe Ma?
-Desigur, de îndată ce o găsesc.
Marc ieşi din apartamentul împărătesei încruntat. Ce punea la cale împărăteasa? Da, Derril
ar fi fost o alianţă puternică pentru familia imperială, dar… Se bucura că el scăpase totdeauna ca
prin urechile acului de manipulările familiai imperiale. Şi îi mulţumi din nou în gând mamei sale că
încercase să îl ţină departe de politică, chiar dacă îl pregătise temeinic pentru o carieră politică. Şi îi
mulţumea tatălui lui adoptiv pentru că îl ajutase să înceapă o carieră militară, care îi adusese atâtea
satisfacţii. Şi Tashei că fusese totdeauna alături de el când avusese nevoie, că îl privise cu încredere
atunci când el şi-o pierduse, că îl iubea, că avusese curajul de a-i spune ce simte pentru el, că îl
ajutase să-şi dea seama de prpriile sentimente,de timpul pierdut,de căutarea fără rost,pentru că el
căutase ceea ce fusese lângă el tot acest timp.
-Marc!
Auzi vocea lui Tomas abia când îl strigase a doua oară.Se întoarse spre tânărul său prieten.
-Da.
-Mergi la palatul ducal?
-Da.
-Ai puţin timp înainte?
-Da,doar trebuie să o trimit pe Ma la împărăteasă.
-E cu Tasha în apartamentul lui Sean.
-Vino, te ascult.
-Ce crezi, ar fi complicat să obţin aprobarea de a n-o însoţi pe Sean?
-Nu cred. Doar nu văd de ce faci asta.
-E greu de explicat.
-E din cauza unei fete, aşa e? întrebă Marc cu gândurile în cu totul altă parte.
-Aşa e, recunoscu Tomas.
Marc îl cunoştea pe Tomas prea bine pentru a nu-şi da seama ce se petrecea în sufletul său,
dar acum problemele sale erau puţin mai importante.
-Găseşte pe cineva să meargă în locul tău. În cel mult două ore plecăm.
-Mulţumesc.
-E în regulă, puştiule.

91
Bărbatul îşi continuă drumul spre apartamentul lui Sean încruntat. Venirea directoarei
dăduse totul peste cap de la bun început şi chiar dacă nu era vina ei, complicaţiile continuau. O
întâlni pe Tasha la intrarea în apartament. Era liniştită şi zâmbitoare.
-Cum se simte Eric?
-E bine. Sean l-a salvat din nou.
-Ştiu, mi s-a spus.
-Şi Sean e bine.
-De ce, a fost ceva cu ea?
-Asta nu şti?
-Nu. Îmi povesteşti îndată, doar s-o trimitem pe Ma la mama ta.
-Ce doreşte mama de la Ma?
-Nu ştiu.
-Bine.
Ma porni spre apartamentul împărătesei îngrijorată. Împărăteasa o chemase la ea doar de
vreao două ori şi de fiecare dată pentru vreo problemă gravă. Îi aruncă o ultimă privire lui Choy şi
se simţi ciudat. Brusc, ţărăncuţa aceasta avea să devină mai importantă decât ea. Dintr-o cameristă,
ajunsese colaboratoarea apropiată a directoarei. Oftă. Nici ea nu avea de ce să se plângă. Avusese
toată viaţa tot ceea ce însăşi prinţesa avusese.Aproape uitase primii ani de
viaţă,bătăile,lipsurile,foametea,dar mai ales setea aceea cumplită ce te făcea să nu te poţi gândi la
nimic altceva decât la apă.Şi pe salvatorul ei:un Yoshi cu 15 ani mai tânăr.
Nu se gândise niciodată la Yoshi ca la un potenţial pretendent.Poate pentru că îi fusese prea
îndatorată.Îşi amintea şi acum după atâţia ani de bojdeuca în care trăise împreună cu ceilalţi şapte
copii orfani,de cel ce se numea tutorele lor,dar care pentru o farfurie de mâncare pe care le-o dădea
o dată la o zi sau două,îi supunea la tot felul de chinuri spre distracţia lui şi a prietenilor săi.Mulţi
ani nu înţelesese alegerea celei mai mari dintre tovarăşele ei de suferinţă,care atunci I se păruse
privilegiată,pentru că primea mai multă mâncare şi era trimisă afară atunci când ei erau bătuţi.Avea
aproape 15 ani când aflase prin ce trecuse ea,ce chinuri şi câtă înjosire îndurase,ce anume o dusese
la acea alegere ce o alungase în deşert în timpul unei furtuni.Şi îi părea rău că nu avusese puterea de
a mai aştepta o zi.O zi ce I-ar fi schimbat viaţa aşa cum o schimbase pe a ei,pe a lui Tony,a lui
Tomas şi a celorlalţi.
-M-aţi chemat,doamnă?
Împărăteasa o primi cu acea bunătate pe care I-o cunoştea toată lumea.
-Da,vreau să te rog ceva.
-Vă ascult.
-Haide,ia loc.
Continuă după câteva clipe.
-Crezi că ţi-ar fi greu să o însoţeşti pe Sean?
Ma o privi nedumerită.
-De ce?
-Am nevoie alături de ea de o persoană de încredere care să împiedice la nevoie o relaţie
între ea şi Eric sau George.
-Eric rămâne la palat,zise Ma.
-Şi George?
-Pare apropiat de Sean,dar din câte bănuiesc eu,din ceea ce am văzut şi auzit de la Yoshi,
între Sean şi el nu poate fi nimic cât timp îi este mentor.
-Ştiu,dar vreau să fiu sigură de acest lucru.

92
-Pot să vă întreb de ce?
-E greu de explicat,dar aş vrea să faci tot cc-ţi stă în putere pentru a-I despărţi.
Ma o privea îngrijorată şi nedumerită.
-Pentru că sunt fraţi,oftă împărăteasa.
Ma o privi şocată:
-Bănuiesc că ei nu ştiu.
-Aşa e.
-Şi nu ar fi mai bine să afle?
Împărăteasa îl privi serioasă.Poate de data acesta se înşela,iar soţul său,Marc şi Ma aveau
dreptate ,tinerii trebuiau să afle.
-Ai dreptate,recunoscu femeia.Am să merg cu voi la palatul ducal.Până atunci,roagă-l pe
Marele Maestru să vină la mine dacă poate.Ma ieşi ameţită de la Împărăteasă.Sean,George şi Eric
erau fraţi…Îi transmise Marelui Maestru rugămintea împărătesei şi intră în camera Tashei.
-Eşti gânditoare,observă Tasha.
-Ştiai că Eric,Sean şi George sunt fraţi?
Tasha tresări.O privi pe Ma şi se înfioră în timp ce o scana.Ieşi din încăpere fără să spună
nimic şi intră în apartamentul mamei sale.
-E adevărat ce spune Ma?
Împărăteasa o privi serioasă.
-Nu ştiu ce ţi-a spus.
-Sean,Eric şi George sunt fraţi?
-Aşa e.
-Şi care e locul meu în toată această poveste?
Împărăteasa aşteptă ajutor de la Marele Maestru.
-Să ne aşezăm prinţesă.
Tasha ascultă parcă vrăjită,neputând să se opună vocii liniştite a Marelui Maestru.
-Te.ai întrebat vreodată de unde ai puterile deosebite pe care le deţii?
-Da.
-Sunt moştenite de la mama ta naturală.
Pe când bătrânelul termină de povestit,sufletul Tashei era deja din nou liniştit.
-De ce nu mi-ai spus nimic,mamă?
-De cel puţin 15 ani nu mai ştiam nimic despre Sean,Iar tu eşti fiica mea.Dacă te-ai fi
căsătorit până acum,erai deja împărăteasă.Ştii bine asta.Ceea ce ai aflat acum nu schimbă cu nimic
dragostea pe care eu sau tatăl tău adoptiv ţi-o purtăm.
-Deci,dacă Sean nu venea aici,nu aş fi aflat niciodată adevărul?întrebă cu reproş în glas.
-Nu are nici o legătură cu Sean.Dar are cu faptul că te-ai îndrăgostit de Marc,iar el îţi
împărtăşeşte sentimentele.
-Deci asta era?Eşti îngrijorată de faptul că suntem în mod oficial fraţi?
-Sunt îngrijorată pentru relaţia voastră.Dacă nu va avea viitor-şi sper că nu e aşa-va depinde
doar de ceea ce se petrece între voi,nu şi de faptul că voi o consideraţi încestuoasă.Nu sunteţi fraţi,
deci ea poate continua,e alegerea voastră.
-Şi curtea+
-După ce va fi Eric încoronat,ceea ce ai aflat poate fi făcut public.
-Sean ştie?
-Încă nu.
-Dar voiai să se căsătorească cu Eric.Nu ştiai cine e?

93
-Ştiam din prima zi a sosirii sale de la Marele Maestru.Încercând să forţez mâna lui Eric,pe
care îl cunoşti,speram să-l depărtez de Sean.Iar George avea o prietenă.Singurul pericol putea veni
din partea lui Marc.
-E ciudat să aflu că directoarea ar trebui să devină împărăteasă.Ar rezolva multe probleme
politice.
-Nu contest faptul că Sean ar face faţă ambelor funcţii,dar cu ce preţ?întrebă împărăteasa.
-Sean nu va accepta să devină împărăteasă,zise cu voce blândă Marele Maestru.
-De unde ştiţi?întrebă Tasha.
-Una din posibilităţile deschise de pregătirea de luptător este aceea de a putea face o
incursiune în viitor.
-Una?
-De obicei,da.Destinul lui Sean e foarte ciudat.Eschimbător.Îl poate schimba ea însăşi,altfel
zis,nu e predestinat.A făcut mai multe incursiuni în viitor,şi în mod ciudat,de fiecare dată I s-a
arătat altceva,după cum ceea ce făcea a schimbat cursul evenimentelor.Un singur lucru nu s-a
schimbat:s-a văzut trăind în mijlocul unei păduri.Ar fi cam complicat să conducă un imperiu de
departe de lume.
-Aş putea încerca şi eu o astfel de incursiune?întrebă Tasha.
Marele Maestru o privi întrebător pe împărăteasă,iar ea ridică aproape imperceptibil din
umeri.
-Da.
-Acum?
-Doreşti să o faci acum?
-Da.
-Din curiozitate?
-Nu doar din curiozitate,ci şi din raţiuni politice.
-Şti că ţi-ar putea schimba viaţa,dar nu doar în direcţia în care ai dori tu.
-Ştiu.
-Accepţi toate riscurile?
-Da.
-Bine,aşează-te şi relaxaează-te.
Nu peste mult timp.Tasha părăsi apartamentul mamei sale bulversată.Marc o urmă tăcutca
oumbră.
-Nu trebuia să fac asta,auzi vocea ei tremurătoare.
-Poate e bine că s-a întâmplat asta.
-Te iubesc.Nu pot accepta să te pierd.
-Nu ai să mă pierzi.Acum că suntem preveniţi,putem să ne protejăm.Poate chiar de aceea a
trebuit să se întâmple .Poate că la fel ca Sean,ai posibilitatea de a-ţi schimba destinul.
Îi zâmbi şi îl sărută:
-Ai dreptate.
Dar amândoi simţeau îndoiala măcinându-i.
-Cum poţi trăi conştient de ceea ce se va întâmpla?Oare de aceea au luptătorii acea linişte
interioară?
-Nu ştiu,oftă Tasha.
-Cred că am să-l întreb pe Yoshi.
Choy pregăti bagajele lui Sean cu sentimente contradictorii în suflet.Sean nu ar fi păţit
nimic dacă ea nu pleca,dar ar fi nesocotit o poruncă dacă n-o făcea.O vizită pe Ma întrebându-se

94
dacă face bine cerându-I un sfat.În definitiv era o necunoscută.Ma găsi această vizită la fel de
neobişnuită,pe cât de neobişnuită I se păru şi conştientizarea ideii că Choy I-o luase înainte în
rang.O invită să intre politicoasă,poate chiar prea protocolar.Choy simţi răceala.
-Poate nu ar trebui să vă deranjez cu problemele mele,zise regretând că făcuse acest pas.
-Aşa e,răspunse Ma, dar de vreme ce sunteţi aici,ar trebui să-mi spuneţi despre ce e vorba.
-Cum împăcaţi faptul că sunteţi prietena şi confidenta Înălţimii sale,cu faptul că îi sunteţi
totuşi…supus.
Se simţi mai bine când văzu faţa lui Ma mai puţin crispată.
-E doar o chestiune de timp.Te vei obişnui.
-Ce se întâmplă atunci când nu sunteţi de aceeaşi părere cu prinţesa Tasha?
Ma îşi aminti propriile nelinişti şi gânduri atunci când Tasha îi devenise prietenă.Se
petrecuse pe nesimţite,iar Tasha îi era de mult prietenă atunci când ea începuse să devină mai
deschisă şi mai încrezătoare faţă de ea.
-Nu ştiu dacă e mai uşor pentru noi decât pentru ele.Dar totul decurge firesc,continua,te
referi la d-şoara director,bănuiesc.
-Da.
-Crezi că ţi-ar fi uşor să devi prietena cuiva pe care nu o cunoşti de loc?
-Nu cred, nu ştiu.
-Pentru că de fapt,Sean a propus unui necunoscut să-I devină prieten şi confident,dacă am
înţeles eu bine ceea ce s-a petrecut la petrecere şi din discuţia noastră de acum.
-Aşa e.Depinde doar de tine dacă vei accepta acest rol sau nu.Pentru că e o armă cu două
tăişuri:poţi face mult bine şi ţi se poate face mult bine,dar e valabil şi pentru rău.
Choy tresări.Ma o bănuia?Directoarea o făcuse asistenta sa personală pentru că nu avea
încredere în ceilalţi sau pentru a fi sigură de ea?Îşi aminti cuvintele atât de des repetate în familia
sa: “Nu avea în nimeni încredere dacă nu vrei să fi trădat!” Iar ea respectase acest lucru toată viaţa.
Dar obosise să nu aibă încredere în nimeni.În plus,simţea încredere faţă de Directoare.Nu putea să
nu aibă încredere în cineva care îi acorda ei atâta încredere încât era gata să lupte cu Consiliul
Director pentru salariul ei.Apoi,însuşi faptul că o dorea ca prietenă,nu ca servitoare,căci acesta era
cuvântul pentru munca pe care o avea de făcut,o făcea să-I fie recunoscătoare.Mai mult,o lăsase să
aleagă dacă doreşte să o însoţească în călătorie,cu toate că ar fi putut să-I poruncească.
Cineva îşi făcu auzită intenţia de a intra.Deschise uşa şi rămase surprinsă.Yoshi intră cu
acea siguranţă pe care I-o cunoscuse dintotdeauna.Închise uşa după el şi se apropie de Choy.
-Când termini de făcut pregătirile,cheamă soldatul de afară ,te va ajuta.
-mulţumesc.
-Iar în ce priveşte …,se opri o clipă gânditor.
-Da?
-Aş dori să te rog să o observi pe Sean în timpul călătoriei şi să-mi spui dacă apare vreo
schimbare în starea ei de sănătate.
-Bine.
-Aş dori să iei foarte în serios rugămintea mea,deoarece viaţa îi este în pericol.
Choy îl privi cu ochi mari.
-Şi acum multe depind de ea în imperiu şi firmă.
Choy aprobă înfiorată.Yoshi spunea ceea ce mulţi gândeau în Casă şi Imperiu.Şi o invidie
puţin pe directoare pentru poziţia ei.
-Prinţul Derril ne va însoţi,împreună cu comandantul gărzii sale.Aş vrea să te mai rog ceva.
-Da?

95
-Nu doresc să îi spionezi,dar,promite-mi că dacă vei auzi ceva ce ar putea pune în pericol
stabilitatea Firmei,Casei sau Imperiului,să mă anunţi.
Choy promise din tot sufletul.Îl privi pe luptător cu alţi ochi decât până atunci.Şi acum o
intimida prezenţa lui,dar se simţea protejată alături de el.Ma intră în încăpere anunţată de unul din
soldaţii lui Yoshi.Simţi gelozie când îi găsi împreună,singuri,iar Yoshi simţi sentimentul.Îi prinse
blând mâna şi o sărută pe frunte.
-Tasha mi-a spus că ne însoţeşti la palatul ducal.
-Da.
-Ţi-ar face plăcere să luăm cina împreună?
Ma se simţi înfiorată.Se simţea atrasă de uriaşul luptător mai în vârstă decât ea cu mai mult
de 15 ani,dar care se dovedea atât de bun cu ea şi atât de plin de tandreţe.
-M-aş simţi onorată.
-Nu doresc să te simţi onorată ,ci bucuroasă.
-Atunci mă bucur să iau cina cu tine.Şi mă mai bucur de ceva.
-Ce anume?
-Că eşti lângă mine acum.
Choy se strecură în cealaltă încăpere,dar văzu privirea mulţumitoare a lui Ma.
-Ştiu că uneori sunt dur şi greu de suportat.Nu-ţi promit să mă schimb,dar ,dacă îmi vei
accepta propunerea,promit să încerc să te fac fericită,să te protejez şi ajut atât cât voi putea,
totdeauna.
Ma simţi un fior străbătând-o.
-Care e propunerea ta?
-Aş dori să ne căsătorim.Ne cunoaştem de destul timp.Şi dacă eşti de acord,am putea să o
facem când mă întorc din călătorie.
-Să ne căsătorim?
Vocea lui Ma fusese tremurătoare şi plină de sentimente.
-Da.
-De ce?
Întrebarea îl descumpăni pe bărbat.Se încruntă,dar nu din cauza întrebării ci din alte
motive.Cum putea să-I explice că abia acum îşi dăduse seama că ea e fata din viziunea sa, nu
Sean,că urmărise ani de zile o himeră,că avea peste 40 de ani şi îşi dorea copii şi puţină stabilitate
emoţională,că,chiar dacă şi pentru el erau confuze încă sentimentele sale,dorea să o aibă alături?
-Scuză-mă,nu trebuia să întreb.
-E în regulă.Ai tot dreptul să pui întrebări.Nu ştiu dacă răspunsul meu te va mulţumi,dar voi
încerca să răspund.Acum mulţi ani,eram încă doar un tânăr lipsit de experienţă,începător în cariera
mea de luptător,mi s-a permis o incursiune în viitor.Când vei fi pregătită,vei putea să o faci şi
tu,dacă doreşti.Atunci te-am văzut pe tine şi de atunci te caut.Recepţia de azi noapte a fost ca o
revelaţie pentru mine.Te-am căutat atâta timp fără să te văd.Nu am văzut pădurea de copaci.Şi când
mă gândesc că toţi aceşti ani ai fost lângă mine.
Vocea lui sunase atât de hotărâtă,iar inima fetei bătea atât de nebuneşte,încât Ma nu reuşea
să scoată un cuvânt.Monologul lui Yoshi fusese atât de lung cum Ma nu-l auzise niciodată să
vorbească.
-Da.
Reuşi cu greu să îngaime răspunsul.Yoshi o privi nevenindu-I să creadă.Întreaga dimineaţă
şi-o petrecuse gândindu-se cum ar putea să-I spună ce simte.
-Vorbeşti serios,aşa e?

96
-Da.
Bărbatul se aplecă peste silueta micuţă,o îmbrăţişă cu dragoste şi îşi apropie buzele de ale
ei. Ma I se cuibări la piept căutând ocrotire şi îi şopti cu lacrimi de fericire în ochi:
-Spune-mi că mă iubeşti.
-Nu sunt un maestru al vorbelor,răspunse Yoshi,dar chiar dacă nu ţi-o spun prea des,să şti că
te iubesc.
-Spune-mi-o,te rog de câte ori simţi sau îţi aminteşti de clipele acestea,în două cuvinte ,dar
spune-mi că mă iubeşti.
Yoshi o luă în braţe ca pe un fulg şi o privi înochi:
-Dacă vei considera că nu o spun destul de des,aminteşte-mi.
O sărută din nou,ca după o lungă aşteptare,îi mângâie blând părul,apoi o lăsă jos.
-Vrei să-I spui lui Choy că pornim într-o oră?
-Da,am să-I spun.
Convoiul porni la ora fixată spre palatul ducal sub conducerea lui Yoshi.Tomas şi Tony
însoţeau convoiul atenţi la tot ce se petrecea în deşert.Se întunecase şi pericole îi pândeau la tot
pasul.Priviră faţa calmă a lui Yoshi,invidiindu-l pentru că reuşeşte să se stăpânească atât de bine.Şi
pentru încrederea pe care o aveau toţi în el.Şi pentru că era atât de apropiat de Sean.Tomas oftă,iar
Tony îl privi cu înţelegere.
-Crezi că Sean va putea face călătoria aceasta?
-Nu cred că pot să-ţi răspund .Ea ştie cel mai bine ce paote şi ce nu.Iar dacă Yoshi consideră
că da,probabil că aşa e.
-Mă surprinde faptul că ţine neaparat să vadă punctele de lucru.Pe ceilalţi directori nu I-a
interesat în ce condiţii se munceşte.
-Pe ceilalţi directori nu I-a interesat nici ce pregătire au cei ce le stau la dispoziţie ca
servitori.Pentru că,oricât ar fi de jenant,cei ce lucrează la palat în slujba directorilor asta sunt,oricât
de bună pregătire ar avea.
-Mă bucur pentru Choy,zise Tony.
-Şi eu.A trecut prin atâtea în viaţă încât merită ca cineva să o ajute.Dar nu ştiu dacă postul
de asistent al directoarei e u post prea sigur.
-Nu e.Dar suntem lângă ea,iar directoarea e un luptător.
-Te-ai gândit ce ar fi fost viaţa noastră dacă Yoshi nu ne salva atunci?
-De multe ori.Yoshi e un tip extraordinar,chiar dacă e puţin încrezut.Poate are de ce,de
fapt,sau poate se teme să se ataşeze de cineva,de aceea păstrează răceala.
Yoshi privi cerul.Tomas avea dreptate.Se temea să se ataşeze de cineva pentru că se temea
că nu va putea rămâne obiectiv.Asta aştepta Consiliul de la el.În ultimele zile se gândise tot mai
mult la viaţa sa personală,la tot ce pierduse de-a lungul anilor,la cei din jurul său care primiseră şi
oferiseră dragoste,la primii paşi şi gânguritul copiilor lor,la emoţia primei iubiri a copiilor lor,la
fiorul aşteptării întoarcerii acasă a celui iubit,la tot ce ignorase până atunci.Nu era vina Consiliului
că el nu avea o viaţă personală.Fusese greu să accepte asta.Şi nu era vina lui Sean ,aşa cum
încercase ani la rând să se convingă pe sine însuşi.Era doar vina sa.Se temuse să nu sufere şi se
refugiase în singurătate şi indiferenţă,lăsând anii să treacă pe lângă el.Îi invidia puţin pe cei doi
fraţi.Îi urmărise de când îi salvase atunci,de mult.Le urmărise carierele,viaţa personală,îi veghease
şi ajutase.Aveau 8 şi 9 ani atunci.Iar Ma aproape 10.Nici nu-şi dăduse seama când trecuseră 15
ani.Se străduise să le fie tuturor celor 9 copii salvaţi atunci şi mamă şi tată şi frate şi soră.Îşi
amintea şi acum când Tomas se îndrăgostise prima oară,când Tony participase la prima sa
recepţie,când Ma devenise domnişoară,când Troy devenise la doar 30 de ani cel mai tânăr ministru

97
şi moartea glorioasă a lui Jo la nici 20 de ani.Ştia că tânăra făcuse ceea ce trebuia.Îmbrăţişase
cariera militară şi îşi asumase toate riscurile.Dar şi acum simţea durere şi gol în suflet gândindu-se
la ea.
Sistemul de comunicaţie îl trezi din gânduri,Era George.
-Yoshi,unde sunteţi?
-Într-o oră ajungem.E vreo problemă?
-Sper că nu.Doream doar să mă sfătuiesc cu tine.Derril vrea să o însoţească pe Sean la
vizitarea punctelor de lucru.
-E unul din acţionarii principali ai Firmei,are tot dreptul.
-Aşa e,dar…
-Doreşti să-l refuzi?
-M-am gândit la asta.
-N-ar fi o idee prea îndrăzneaţă,oare?O ofensă ar strica din nou relaţiile în Casă,acum când
e cât de cât linişte.Poate ar trebui să vorbeşti cu Sean.E singura care ar putea să-l refuze fără a-l
ofensa,făcând referire la o eventuală neîncredere faţă de persoana ei.Ai vreun motiv întemeiat să-l
refuzi?
-Hm…
-Pentru că din punct de vedere politic,ar fi bine să meargă.
George stătu puţin pe gânduri.
-Ştiu că părerea ta e că Eric nu a fost victima unui accident,îl bănuieşti pe Derril?
-De ce mă întrebi?
-Trebuie să ştiu.Pentru că nu vreau să pun în pericol viaţa nimănui.
-Nu exclud posibilitatea,dar înclin să cred că nu.Oricum,nu pe el îl bănuiesc.
-Nu e din Casă?
-Ba da.Trebuie să aflu doar motivul şi să mă conving că nu voi acuza un nevinovat.
-Deci,crezi că e bine să vină?
-Da,dar ar trebui să o întrebi pe Sean.

Eric întră în camera lui Sean.Stătea în faţa unei ferestre.


-Îţi place căldura!oservă zâmbind.
-Da,căldura şi soarele şi nisipul şi locul acesta.
-Doresc să-ţi cer o părere.
-Te ascult,dar să şti că exceptând cazul în care nu e vorba de Firmă sau antenamente,părerea
mea e doar o sugestie.
Eric nu răspunse observaţiei directoarei.
-Ar fi indicat sau ai fi de acord ca Derril să ne însoţească?
-Da,în ambele cazuri.E acţionar la Firmă şi prinţ al Casei.
-în general când ambele loji ale Casei sunt prezente,mai devreme sau mai târziu apar
discuţii.
-Aşa este peste tot.Dar cred că ne vom descurca.În definitiv,ambele loji sunt interesate în
dezvoltarea Firmei şi de soarta Casei.Trebuie doar să şti cum să-l motivezi pe fiecare.Dar tu şti asta
foarte bine.
Eric simţi un gol în stomac.Toată lumea încercase să împingă din spate cele două loji.Era
logic,dar nimeni nu se gândise să le impulsioneze motivându-le.
-Eşti fantastică.
Sean râse.

98
-Nu fac altceva decât să aplic ceea ce alţii se limitează să ştie.Luptătorii îmbină teoreticianul
cu practicianul.E unul din secretele puterii lor.
Eric se apropie de fereastră privind apusul fără a-l vedea.
-Spune-mi Eric,te-ai născut aici?
-Da.Nu la palatul imperial,dar aproape.
-Îşi aminteşti cum era când erai copil?Cum priveai cerul,norii,soarele?
-Nu am văzut niciodată nori până acum decât în poze.
Sean închise ochii şi îşi aminti nori fugărindu-se pe cer,tunete şi fulgere şi ploaie şi mirosul
pădurii după ploaie.Apoi reveni în încăpere.
-Dar deşertul cum îl vedeai atunci?
Eric o privea nedumerit.Ce aştepta de fapt de la el?
-Închide ochii,linişteşte-ţi sufletul,goleşte-l de probleme.
-Bine.
-Acum priveşte apusul fără să te gândeşti la nimic altceva.Lasă liniştea şi emoţia să te
cuprindă.
Eric se conformă.Sean oftă neauzit.Se vedea pe faţa lui că îi e greu să facă ce I se cere şi că
nu e pregătit să-şi deschidă sufletul în faţa sentimentelor.
-Trebuie să te bucuri de tot ce ţi se oferă.Iar frumuseţile şi liniştea naturii ţi se oferă
gratuit.Trebuie să profiţi de ele şi să-ţi laşi sufletul să se alieze cu natura.Doar aşa poţi dobândi
liniştea ta interioară.Iar când sufletul e liniştit,creierul asimilează mai uşor informaţii.
Mâna fetei se apropie de fruntea lui,fără să-l atingă,iar câteva clipe mai târziu,Eric tresări.
-Am reuşit,Sean.Mi-am golit creierul de probleme.A fost ceva…Nu poate fi descris în
cuvinte.
Sean îl ascultă liniştită cu zâmbetul pe buze,apoi şopti.
-Da,e extraordinar acel sentiment de eliberare,dar acum încearcă să te laşi cuprins de
măreţia acestui apus superb.
Eric o prinse de mână şi o trase pe terasă.
-Orice e superb atunci când suntem împreună.
-Şi eu simt la fel,frăţioare.
Eric o privi şocat,cu o presimţire neplăcută.Fata căzuse în transă şi părea total ruptă de
realitate.Bărbatul reuşi cu greu să-şi impună să aibă răbdare.Când în sfârşit directoarea ieşi din
transă,o prinse de umeri.
-De ce mi-ai spus “frăţioare”?
Sean se apropie de marginea terasei şi se aşeză pe parapet.Eric o sprijini cu sentimente
contradictorii.Tânăra îi cuprinse gâtul puternic şi îl privi cu tristeţe.Eric văzu lacrimile şi durerea
din ochii aceia atât de plini de linişte întotdeauna.
-Mama noastră ne va confirma azi că suntem fraţi.
-Dar mama voia să ne căsătorim.Şi…nu cred că suntem fraţi.O spui pentru a accepta mai
uşor refuzul tău.Nu trebuie să mă minţi pentru a mă proteja.Sunt destul de puternic să înţeleg şi
accept că poate nu vei avea nici un fel de sentimente faţă de mine…
-Prostuţule,oftă Sean.Nu înţelegi că şi mie mi-e greu să accept faptul că suntem fraţi,că îţi
împărtăşesc sentimentele,că până acum doar relaţia mentor –ucenic m-a făcut să nu răspund aşa
cum aş fi dorit şi ai fi dorit sentimentelor tale,chiar dacă nu am fi rămas apoi împreună?Dar din
păcate,ceea ce vezi în transă despre trecut e doar purul adevăr.Poţi influenţa viitorul,dar nu poţi
schimba trecutul.

99
Împărăteasa ieşi pe terasă şi simţi un nod în stomac.Sean plângea pe umărul lui Eric,iar
bărbatul privea rigid apusul.Se apropie cu paşi şovăitori.
-De ce? De ce,mamă?De ce nu mi-ai spus nimic până acum?Şi de ce ai insistat să mă
căsătoresc cu Sean?
-Pentru că credeam că încercând să te oblig ,te voi depărta de ea.Dar,de unde şti?
-Sean mi-a spus.
Împărăteasa o privi nedumerită.
-Am metodele mele de a afla anumite lucruri,oftă Sean.E adevărat,aşa e?Suntem fraţi.
-Da,Sean,eşti fiica mea.
Faţa lui Eric era palidă şi simţea fiori amintindu-şi gândurile sale pătimaşe.
-O singură dată am sperat că pot fi şi eu fericit,zise cu reproş.
Porni spre uşă,iar împărăteasa făcu câţiva paşi după el.Sean îi prinse braţul cu
delicateţe,oprind-o.
Poate ar mai bine să-l lăsaţi să se liniştească.Va deveni mai înţelegător.
-Tu nu mă condamni?
-Nu.Aţi făcut ce era mai bine pentru toată lumea.
-Mai puţin pentru Eric,zise tristă împărăteasa.
-Şi pentru el,chiar dacă acum nu pare a fi aşa.Sunt o persoană bolnavă.Nu aş putea accepta
o relaţie de genul celei pe care mi-ar propune-o Eric,înainte de a fi sigură că mă voi vindeca.
-Şti de ce ai boala pe care o ai?
Sean zâmbi trist.
-Da.Dar nici pentru asta nu vă condamn.
-Lasă-mă măcar să-ţi explic motivele mele.
-Nu e necesar,dar dacă vă simţiţi mai bine şi v-ar linişti,vă ascult.
-Nu mai eram tocmai tânără când am aflat că sunt însărcinată,iar situaţia Casei şi a
Imperiului era tulbure.Căzusem în panică şi simţeam că nu mai are nici un rost să trăiesc,nu mai
aveam putere să lupt nici măcar pentru mine,cu atât mai puţin pentru micuţa viaţă ce începuse să
pulseze în mine.Am supravieţuit unei tentative de sinucidere,dar nu am spus nimănui că sunt
însărcinată decât prea târziu când nu se mai putea schimba nimic.
Vocea împărătesei era stinsă şi obosită.În ochi îi tremurau lacrimi,iar faţa îi era palidă.Sean
îşi simţea mintea răvăşită şi tulburată.Era un copil nedorit,căruia Soarta îi hărăzise să
supravieţuiască în condiţii în care un altul ar fi murit demult.Îşi adună toată puterea internă pentru a
prinde blând mâna mamei sale,atunci când vocea ei se stinse într-un oftat dureros.
-Nu sunt supărată pe dvs.,dacă la asta vă gândiţi,zâmbi.Mi-aţi dat viaţă şi acest lucru
contează enorm pentru mine.La fel de mult ca şi faptul că în condiţiile date nu aţi renunţat la
sarcină,continuă cu delicateţe.
-Pot să te îmbrăţişez?
Sean i se cuibări în braţe.
-De când aştept clipa aceasta,mamă.
-Ştiai?
-Ştiam că cea care m-a crescut nu e mama mea,dar nu ştiam cine e mama mea de sânge.
-Când ai aflat?
-Că nu cea care mă creştea e mama mea,la şase ani.Că dvs. sunteţi mama mea naturală,acum
câteva minute.Oricum vă mulţumesc că mi-aţi spus,că aţi venit până aici.
-Mă bucur că am făcut-o.Şi sper ca Eric şi George să mă înţeleagă.
-George ştie?

100
-Încă nu.Voi merge să-I spun când plec de la tine.
Împărăteasa îşi mai îmbrăţişă o dată fiica.Simţea că nu vrea să o lase să plece, că vrea să
recupereze timpul pierdut.Sean se desprinse din îmbrăţişare.
-Cred că ar trebui să vorbiţi cu George cât mai repede,îaninte să o facă Eric.Tasha ştie?
-Da.
-Vreau să o asiguraţi de un lucru.Nu voi deveni niciodată împărăteasă şi din punctul meu de
vedere nici nu se va şti cine sunt.Sunt aici pentru a redresa situaţia Firmei şi Casei şi voi rămâne
atâta timp la Curte cât va fi necesar pentru a face acest lucru.
-Şi apoi?
Sean arătă spre munţi.
-Menirea mea e să-I fac verzi şi plini de viaţă.Viaţa mea e acolo,nu între intrigile curţii.
-Ai avea puterea de a alege singurătatea?
-Nu voi fi singură,şopti ca pentru sine fata.Poate ar fi bine să vorbiţi cu George.
Câteva minute după ieşirea împărătesei,Eric reveni.Sean aşteptă fără a scoate uncuvânt şi
fără a schiţa vreun gest.Bărbatul se apropie şi o îmbrăţişă blând,iar Sean simţi schimbarea.I se
cuibări la piept.
-Dragul meu frate…
-Surioară…
O lacrimă se rostogoli din ochii lui pe faţa lui Sean.O şterse cu bândeţe.
-E o rezolvare onorabilă a problemei noastre,nu-I aşa?întrebă Eric.
Sean îi mângâie cu tandreţe faţa.
-Aşa e,zâmbi ea.Şi sper că acum vei avea şi mai multă încredere în mine,râse ea.
-De ce râzi?întrebă Eric nedumerit.Nu cred că aş putea avea mai multă încredere în tine
decât am avut până acum.
-Da,bine,râse din nou Sean.
-Nu înţeleg.
-Vei înţelege.Urcă aici,zise arătându-I balustrada terasei.
Eric o privi nedumerit,dar urcă pe balustradă.Sean îl privi câteva clipe,apoi îl impinse în
hăul de dedesubt râzând.
Împărăteasa intră în încăperea în care era fiica sa.O găsi împreună cu Marc.Bărbatul vru să
iasă,dar femeia îl opri cu un gest prietenos.
-Poţi să rămâi.E vorba de viitorul vostru.
Marc o prinse blând de umăr pe Tasha, în timp ce împărăteasa îşi începu povestirea.Tasha o
privea cu ochi mari,inexpresivi.
-Nu ştiu dacă am făcut bine ceea ce am făcut,încheie cu un suspin ,dar atunci mi s-a părut
alegerea cea mai bună.
Tasha se apropie de ea şi o sărută pe obraz.
-Mi-ai dăruit tot ceea ce un copil îşi poate dori de la părinţii săi şi nu pot decât să-ţi
mulţumesc schiar dacă mă supără puţin faptul că nu ai avut încredere să-mi spui acest lucru mai
devreme.Eric şi George ştiu?
-Eric,da. Şi nu a primit prea bine vestea.
-O iubeşte pe Sean,oftă Tasha.
-Aşa e.
-Iar George?
-Nu I-am spus încă.
-Ştie,interveni Marc.

101
-De unde?
-Asta nu ştiu.Dar nu de mult timp,pentru că azi noapte încă spera să o poată convinge pe
Sean să se căsătorească cu el.
-Voi merge să vorbesc cu el.Tasha,eşti sigură că te simţi bine?
-Sunt puţin confuză,dar pot trece peste ce am aflat cu Marc alături.
Marc o strânse uşor în braţe.
-Şti bine că voi fi totdeauna alături de tine când ai nevoie.
-Ştiu.
Împărăteasa intră la George.Îl găsi încruntat şi răvăşit.
-Cât voiai să mai aştepţi până să ne spui?începu reproşurile fără a se uita spre ea.
Iaşiră pe terasă.În curtea interioară,angajaţii mişunau îndeplinindu-şi datoria.
-Am avut o datorie faţă de acest popor.Voiam să le dăruiesc o împărăteasă.Pentru aceasta
mi-am sacrificat propriul copil,fără să ştiu dacă aveam să-l mai văd vreodată sau nu.Trebuia să-I
protejez pe aceşti oameni…
-Nu-ţi reproşez cu nici un gând măcar faptul că ai ales între Tasha şi Sean.Nu e dreptul meu
să te judec pentru aşa ceva.Te întreb doar de ce nu ne-ai spus că Sean ne e soră.Ştiai ce sentimente
am faţă de ea.
Împărăteasa făcu câţiva paşi pe terasa plină de nisip.
-Am sperat să fie doar o pasiune trecătoare.M-am înşelat.În plus,mi-era greu să vă povestesc
ceea ce ţi-am spus acum.
-Dacă nu aveam aceste sentimente faţă de ea,îmi spuneai?
-Nu atât de curând,dar ,da ,îţi spuneam.Aş dori să te rog ceva.
-Te ascult,mamaă.
-Sunt puţini cei care ştiu acest secret.Aş dori să rămână în continuare aşa.
-Sean ce spune?
-Sean nu doreşte să devină împărăteasă.
-Tasha?
-A primit bine vestea.Se bucură pentru că poate rămâne cu Marc.Am să te înţeleg dacă eşti
furios pe mine…
Toată furia bărbatului se spulberă.
-Nu,poate aceasta e rezolvarea unei probleme grele.
Împărăteasa aşteptă o explicaţie.
-Sean ne-a refuzat delicat pe amâdoi pentru că îi era greu să aleagă.Nici măcar nu sunt sigur
că nu am fost acceptaţi în rândul viitorilor luptători pentru ca ea să câştige timp.
Împărăteasa râse:
-E un bun strateg,din câte mi s-a spus,dar nu cred că se jaocă cu sentimentele cuiva.
-Nu e cazul.A fost destul de sinceră tot timpul.
Împărăteasa se apropie de George şi îi zburli părul.Bărbatul o îmbrăţişă ocrotitor şi o sărută
pe obraz.Avea un licăr neobişnuit în ochi şi o linişte imensă pe faţă.Părea împăcat cu el însuşi şi
dezlegat de griji.
-Te iubesc,mamă.
Împărăteasa îl privi şi vocea îi sună tremurătoare.
-Şi eu te iubesc,fiule.
Yoshi intră în camera lui George scuzându-se:
-Scuzaţi-mă că vă întrerup,dar George a cerut să fie anunţat când soseşte prinţul Derril.
-Îţi mulţumesc,zise George.

102
Văzu privirile împărătesei şi explică:
-Derril ne va însoţi.
-E o îndrăzneală destul de mare din partea lui.Mulţi ar putea lua ca lipsă de încredere gestul
lui.
-Aşa e.Dar atâta timp cât pe Sean nu o deranjează,părerea celorlalţi nu prea are importanţă,
zâmbi George.În plus,eu mă bucur că merge.
Împărăteasa îl privi întrebător.
-Dacă aş merge doar eu cu Sean ca şi acţionar majoritar,în plus angajator al ei,ar putea
interveni bănuieli în celelalte facţiuni ale Casei sau între ceilalţi acţionari.
-Nu te ştiam atât de bun politician,zâmbi mulţumită împărăteasa.
-Poate doar nu m-am manifestat.Privirile I se opriră puţin pe terasa camerei lui Sean,unde
Eric urcase pe balustradă.Ce fac ăştia?Yoshi îi privi cu un zâmbet calm pe cei doi fraţi.Împărăteasa
scoase un ţipăt când o văzu pe Sean împingându-l pe Eric,iar George înlemni.
Yoshi privi sentimentele exprimate pe feţele lor şi suspină tăcut.O văzu pe Sean ridicându-l
pe Eric din hău,şi clătină din cap.
-A fost doar o iniţiere.Orice s-ar întâmpla,ucenicul trebuie să aibă încredere în mentor.Iar
Eric are.
-Nu e periculos ceea ce face?întrebă îngrijorată împărăteasa.
Yoshi zâmbi.
-Sean nu ar face nimic ce să pună viaţa cuiva în pericol dacă nu e sigură de ea.
-Pari a o cunoaşte foarte bine.Aş vrea să ştiu cât de multe despre fiica mea.La întoarcerea
din călătorie ai putea să-mi povesteşti câte ceva despre ea.
Yoshi făcu o uşoară plecăciune aprobatoare.
-Şi aş dori să-mi promiţi ceva,chiar dacă sunt sigură că nu e nevoie să o fac,dar sunt doar o
mamă îngrijorată.Vei avea grijă de ea,aşa e?
Yoshi aprobă blând:
-Puteţi fi sigură de asta.Îi datorez prea multe pentru a mă simţi dator faţă de ea o viaţă
întreagă.
-Aş dori să te întreb ceva.Fiind vorba de viaţa ta particulară,nu eşti obligat să-mi răspunzi.
-Vă ascult.
-O iubeşti pe Sean?
-Da.
Răspunsul venise sincer din adâncul sufletului războinicului.
-O iubesc enorm de mult.Pentru mine e sora pe care nu am avut-o niciodată.
-Ca bărbat,Yoshi.
-Mă căsătoresc la întoarcere cu Ma.
George ridică din sprâncene la auzul veştii.
-I-am cerut să se căsătorească cu mine în această dimineaţă şi răspunsul a fost “da”.
-Credeam că o iubeşti altfel pe Sean.
-Şi eu.Dar azi noapte mi-am dat seama că mă înşel şi ea are dreptate să mă refuze.Dacă nu
aş fi fost atât de încăpăţinat,mi-aş fi găsit fericirea de multă vreme.Uneori fericirea depinde de atât
de puţin.
Împărăteasa privi spre terasa unde fiul şi fiica sa râdeau fericiţi şi fără griji.Yoshi îi urmă
privirea.
-Nu am văzut-o pe Sean niciodată aşa.Cred că e fericită.
George îl privi curios.

103
-Nu am văzut-o niciodată pe Sean râzând în hohote.Iar acum asta face,explică Luptătorul.
-Nu pare a fi afectată de veste,zise împărăteasa.
-Este,dar nu va arăta asta niciodată.Eu mă retrag,dacă nu aveţi nevoie de mine,zise Yoshi.
Împărăteasa aprobă,iar George îl conduse la uşă.
-Poţi reveni când pleacă mama?
Luptătorul aprobă zâmbind:
-Bine-nţeles.
Eric simţi parapetul fugindu-I de sub picioare.Se prinse cu dexteritate de marginea
lui,restabilindu-şi cu agilitate echilibrul.Simţi mâna lui Sean trăgându-l cu putere înapoi şi o privi
nedumerit,simţind că nu trebuie să întrebe nimic.
-Ai încredere în mine?
Eric râse:
-După ceea ce ai făcut acum sunt nedumerit.
-Întrebarea a fost dacă mai ai încredere în mine.
-Da.Sunt convins că ai avut un motiv serios pentru a face ceea ce ai făcut.
-În relaţia mentor –ucenic încrederea e foarte importantă.
-Şi în relaţia frate-soră.
-Aşa e.
-Da,am încredere în tine,zâmbi blând bărbatul urcând pe parapet.
Sean îl trase râzând jos şi îl îmbrăţişă.
-Mă bucur că suntem fraţi.Mi-am dorit totdeauna să am pe cineva care să nu aibă pretenţia
de a fi mai mult decât prietenul meu,
Eric îi aranjă o şuviţă rebelă.
-Sper să fiu ceea ce ţi-ai dorit.
Sean I se cuibări în braţe:
-Deja eşti.
Marele Maestru urmărea de la fereastra camerei sale ce se petrecea pe terasă.Clătină din cap
mormăind doar pentru el:
-Cum voi putea explica Consiliului când nici eu nu ştiu de ce am admis ca Sean să fie
Mentor pentru Eric şi George...Sau pentru oricine altcineva.E incapabilă să rămână obiectivă pune
prea mult suflet şi se implică în relaţia mentor ucenic.
Ridică pentru el din umeri.
-Sunt curios ce va ieşi din toate astea şi cum vor face faţă ucenicii ei examenelor.Poate
Yoshi ar putea să o ajute.
Se gândi cu un fior de dragoste la fiul său.nu-I spusese niciodată cine e,ascunzându-se după
o explicaţie pe care nici el nu o credea.Dacă ar fi avut destul curaj ,I-ar fi spus că e fratele lui
Derril,că mama sa aproape devenise o luptătoare,că părăsise un luptător pentru un prinţ.Dar
preferase să-l facă să creadă că e orfan,motivând acest gest cu faptul că nu voia să-l expună pe
Yoshi unui motiv de ruşine,dar de fapt,ascunzând ruşinea sa de a fi părăsit pentru un civil.Iar
Consiliul acceptase plecarea tinerei pentru că dobândea mai multă putere în Imperiu şi Casă prin
această căsătorie.Oftă şi se aşeză în dreptul ferestrei.Un apus superb colorat îi amintea de tinereţea
sa.Închise ochii meditând în faţa ferestrei deschise.De pe terasa vecină se auzea râsul plin de viaţă
al lui Sean şi vocea puternică a lui Eric.Un Eric total schimbat,un alt Eric decât îl cunoştea un
întreg imperiu.
-Va fi greu să-I convingă pe cei din jur că s-a schimbat,gândi.
Se auzi un zgomot discret la uşă.

104
-Da.
Yoshi ceru permisiunea de a intra.Marele Maestru îl primi cu voce calmă.
-Eşti oricând binevenit,fiule.
Yoshi intră fără a acorda prea multă atenţie apelativului folosit de mentorul său.O numise şi
pe Sean de multe ori fiica sa.Şi aprecia faptul că mentorul său I se adresează atât de apropiat.
-Doresc să vă cer binecuvântarea.
Marele Maestru îi zâmbi cu căldură.
-Este vorba de Ma.
-Va trebui să renunţi la onoarea de a-I fi mentor sau să amâni căsătoria până după primul
examen.E chiar atât de urgent?
Yoshi stătu câteva clipe pe gânduri.
-Ar putea Sean să se ocupe de devenirea ei ca luptător.
-Yoshi,ia loc şi haide să vorbim foarte deschis despre Sean.
-Vă ascult.
-Sean nu are nici un fel de înclinaţie spre a deveni mentor.Poate fi un foarte bun Maestru şi
foarte puternic Luptător,unul din cei mai buni,dar am reţineri în ce priveşte capacitatea ei de a
deveni Mentorul cuiva.Şi nu cred că drept faţă de oricine să primească un mentor care ştim prea
bine că nu va face faţă acestei obligaţii.
Yoshi îl privea încercând să-şi păstreze mintea calmă.Era neobişnuit din partea unui Mare
Maestru să vorbească aşa despre un alt Mare Maestru.Dacă ar fi existat cele mai mici dubii că Sean
nu e destul de pregătită,nu ar fi ajuns Mare Maestru.
-Ceea ce s-a întâmplat ieri e dovada a ceea ce-ţi spun.A făcut o greşeală care putea să o
coste scump.Va trebui să revadă siguranţa acţiunilor pe care le intreprinde.Şi poate ar trebui să te
ocupi tu de George şi Eric.Ce zici?
Yoshi simţea revolta urcându-I încet dinspre piept spre gât.Pentru prima oară în viaţă punea
la îndoială capacităţile de a aprecia realitatea ale unui Mare Maestru.
-Sunt nevoit să vă contrazic,răspunse cu voce calmă bărbatul ridicându-se.
-Ia loc şi ascultă-mă până la capăt.
-Cu tot respectul,nu pot să vă ascult vorbind aşa despre Sean.A dovedit nu o dată că este
mai bună decât mulţi luptători sau Mari Maeştrii cu experienţă.
-Nu contest pregătirea ei de luptător sau Mare Maestru.Vorbesc despre abilităţile ei de
mentor.Simt o undă de iritare în vocea ta?
-E mai mult decât iritare.Nu înţeleg de ce aţi acceptat ca Sean să devină mentor pentru Eric
şi George.
-Pentru că m-am lăsat influenţat de sentimente.Dar în viaţa şi hotărârile unui Mare Maestru
nu au ce căuta sentimentalismele.
Văzu chipul încruntat al lui Yoshi.
-Priveşte,zise trăgându-l spre fereastră.E purtarea unui Mare Maestru?
-E purtarea unei prietene,zise sigur şi hotărât Yoshi.Şi aş fi dat orice în viaţă pentru a avea
posibilitatea de a îndruma primii paşi ai unei amice sau să existe o prietenă care să mă îndrume.Nu
ar fi trebuit să fie perfectă sau să aibă răspuns la orce întrebare,ar fi fost suficient să fie acolo cu
mine,să mă mângâie când aveam nevoie,să-mi dăruiască un zâmbet când sunt supărat sau nu sunt în
apele mele.
Marele Maestru se simţi surprins.Yoshi nu ar fi recunoscut în faţa nimănui ceea ce îi
spusese acum.Şi schimba mult modul în care percepuse viaţa până atunci.Înţelegea acum mai bine

105
ca niciodată regulile stricte impuse de Consiliu privind relaţia mentor –ucenic şi relaţiile dintre
luptători.
-Ştiu că nu am experienţa dvs,însă sunt sigur că Sean ve face faţă obligaţiilor ce şi le-a
asumat ca mentor.Şi atâta timp cât voi putea voi fi alături de ea şi o voi sprijini.
Marele Maestru zâmbi mulţumit.Îl făcuse pe Yoshi să facă tocmai ce dorea el.Era atât de
simplu să manipulezi pe cineva când îi cunoşti punctele slabe.Iar Sean era punctul slab al fiului său.
Se întrebă când avea să lase trecutului ce era al trecutului şi să înceapă o nouă viaţă,fără a se mai
gândi la Sean.
Yoshi îi respectă gândurile şi aşteptă politicos ca Marele Maestru să-şi întoarcă din nou
atenţia asupra sa.
-Doreai să discutăm şi despre altceva decât despre căsătoria şi relaţia ta cu Ma?
-Vreau să vă cer părerea cu privire la prinţul Derril.
-Te referi la ceva în mod special sau doar în general?
-În general.
-Sunt sigur că pţi fi mai precis,aşa e?
-Nu aş dori dau impresia că mă amestec în viaţa lui Sean…
-Iarăşi Sean?întrebă Marele Maestru.
-De data aceasta e vorba de directoare,nu de prietena mea Sean.
-Ascult.
-A petrecut destul de mult timp cu prinţul Derril azi noapte.Iar el pare a fi interesat de ea
deja de la recepţia neoficială.Din punct de vedere politic ar fi o alianţă foarte bună pentru Casă şi
Firmă.Şi pentru noi.Consiliul ar putea avea controlul asupra unei facţiuni a Casei unde nu a avut
până acum decât acces limitat şi ineficient.În plus,ar atenua puţin rivalitatea şi luptele din sânul
Casei.Sean e o persoană prea corectă pentru a face ceva ce să creeze noi tensiuni şi poziţia ei ar fi
mai stabilă decât a fost vreodată a vreunui director ,pentru că a fost angajată de acţionarul majoritar
şi ar fi soţia celui mai important acţionar după acţionarul principal.
-Sean are o putere imensă acum în mâini.Iar o astfel de căsătorie I-ar da practic puteri
nelimitate în Casă ,Firmă şi Imperiu.
Îl privi în ochi pe Yoshi.
-Dacă ar păţi ceva,Imperiul,Casa şi Firma ar intra în colaps total.Luptele ar izbucni şi mai
violente decât până acum.
Yoshi oftă pentru el.Ştia că Marele Maestru are dreptate.Se gândise prea puţin la ce s-ar
întâmpla în cazul morţii lui Sean.Poate pentru că socotea ca inadmisibilă această ipoteză.Se plimbă
gânditor prin încăpere.
-Şi totuşi,cred că ar fi rezolvarea multor probleme,chiar şi temporar.Sora sa ar putea prelua
locul ei cu succes.Pot să vă întreb ce planuri are Consiliul?
Bătrânul îl privi surprins.Yoshi nu îi pusese niciodată nici o întrebare privitor la planurile
Consiliului,cu toate că de doi ani era stâlpul de bază al Castei Luptătorilor în această parte a
imperiului.
-Îl va sprijini pe George ca împărat.
Yoshi îl privi nedumerit.
-Şi Eric?
-Eric nu va fi mult timp împărat.Yoshi aşteptă o explicaţie, dar mentorul său nu continuă.
-În ce priveşte căsătoria ta cu Ma,ai binecuvântarea mea.
Yoshi tresări bucuros.Nu ar fi vrut să renunţe la Ma,dar luptase prea mult pentru cariera pe
care o avea acum şi n-ar fi vrut să o pericliteze înfruntând Consiliul.Totdeauna se întrebase ce rang

106
are de fapt mentorul său în Consiliu pentru că îl ajutase enorm şi o apărase nu o dată pe Sean în faţa
Consiliului.Iar acum îşi dădea binecuvântarea la o căsătorie de care Consiliul nu avea cum să
ştie.Intră în încăperea pe care George I-o rezervase şi îl găsi pe Tony meditând.Aşteptă liniştit ca
tânărul să termine şi ieşi pe terasă.O văzu pe Sean pe terasă.Era singură şi părea zribulită,cu toate
că era cald.O admiră din nou ca de atâtea ori.Era sigur că are febră.Asta ar fi explicat pelerina de pe
umerii ei atunci când temperatura de afară depăşea cu mult cea cu care era ea obişnuită în ultimul
loc de unde venise.
Zgomotul de motoare îi atrase atenţia.Se apropia Derril cu escorta sa.Încruntă puţin din
sprâncene văzând mărimea escortei şi porni spre uşă.
-Aş dori să discutăm puţin.Ai timp sau să revin mai târziu?întrebă Tony.
-Aşteaptă-mă,bine?
Tony aprobă din cap şi se aşeză.
Yoshi şi Sean se întâlniră pe culoar.Bărbatul se încruntă.Machiajul directoarei era
perfect,dar din ţinuta sa înţelese că ceva nu e în regulă.Se strădui să ascundă ce ştie,dar dacă el o
cunoştea pe Sean atât de bine încât să observe cea mai mică schimbare din poziţia sa,şi fata îl
cunoştea la fel de bine.
-Nu fi îngrijorat,prietene.Nu mă simt perfect,dar sunt destul de bine.
-Ai dureri,afirmă Yoshi cu voce aspră.
Sean răspunse cu un zâmbet.
-M-am bucurat de un apus minunat astă seară. L-ai văzut?
-Am văzut o iniţiere curajoasă,renunţă Yoshi să o mai tragă de limbă privitor la sănătate.
-Îţi promit să mă gândesc serios la oferta ta în timpul călătoriei,zise Sean şi o clipă I se tăie
răsuflarea de durere.
Yoshi îi oferi braţul,iar directoarea acceptă sprijinul.Îl întâmpinară pe tânărul prinţ la poarta
palatului.Derril îi privi surprins.Doar doi soldaţi din gardă îi însoţeau cu toate că escorta lui Derril
era numeroasă.Sean îl primi cu unzâmbet liniştit.
-Mă bucur că ne veţi însoţi,prinţe.
Derril se simţi obligat să zâmbească şi el.Zâmbetul şi purtarea directoarei îi insufla din nou
acea linişte pe care o simţise şi în timpul petrecerii.
-Vă mulţumesc că m-aţi invitat.
Yoshi îşi stăpâni surprinderea.
-Mi s-a părut nomal să fiu însoţită de cei mai importanţi acţionari ai Firmei.
Yoshi sesiză aerul de sinceritate din vocea ei şi văzu muşchii prinţului destinzându-se.
-Aveţi ceva împotriva faptului că sunt însoţit de o escortă atât de numeroasă?
-Bine-nţeles că nu,răspunse Sean.Mai ales că a mea şi a lui George va fi foarte mică.Vom fi
doar şapte.
Derril simţi un nod în gât.Îşi privi locotenentul comandant al gărzii şi văzu dezaprobare în
ochii săi,dar luă singur hotărârea,spre indignarea acestuia.
-Credeţi că ar fi posibil să nu fie nevoie de o escortă numeroasă?De fapt,abia cunosc aceste
ţinuturi pe care le vom străbate.
Sean îl privi pe Yoshi.
-Cred că ne poţi spune ceva despre drum,aşa e?
-Prinţul Derril a luat o hotărâre înţeleaptă aducând o gardă atât de numeroasă.Vom trece
prin ţinuturi periculoase,prin zone ostile Casei şi vom străbate deşertul şi munţii pe care nici măcar
călăuzele noastre nu-I cunosc prea bine.Iar cel ce I-a dat sfatul trebuie să fie o persoană deosebit de
vigilentă.

107
În vocea lui nu se auzise nici un sentiment,iar faţa sa nu trădase cu nimic mai mult.Derril îşi
privi comandantul.Era un soldat şi strateg foarte bun şi îl admirase totdeauna,dar
acum,comparându-l cu Yoshi şi Sean îi părea slab pregătit,nemaivorbind de propria
persoană,pentru că învăţase multe de la Aron,adică aproape tot ce ştia despre supravieţuire şi
tehnică militară ştia de la el.Vru să spună ceva dar văzu fruntea încruntată a lui Aron.Se întrebă ce
îl deranja de fapt mai tare:faptul că erau aici ,cu toate că se opusese îndârjit sau faptul că au de-a
face cu doi luptători.Rămăsese surprins când aflase că directoarea era luptătoare şi tocmai de aceea
era puţin îngrijorat.Se ştiau puţine despre luptători,dar erau câteva lucruri pe care toată lumea le
ştia.Că sunt devotaţi trup şi suflet angajatorilor lor,că ştiau să manipuleze pe oricine,că sunt buni în
tot ce fac,începând de la actorie până la lupta corp la corp,de la bunele maniere până la lupta cu cele
mai sofisticate arme.
Auzi vocea blândă a directoarei.
-George va veni de îndată ce mama sa se va retrage din camera lui.
-Nu e necesar.Ajunge doar să aflăm unde vom înnopta.
Yoshi îl pofti pe Derril.
-Însoţiţi-mă,vă rog,locotenentul meu se va ocupa de escorta dvs.Sunt sigur că locotenentul
dvs.va dori să vă însoţească împreună cu garda dvs. de corp.Li se va spune unde sunt cazaţi ceilalţi
dacă vor dori să se schimbe între ei.
Derril aprobă din cap şi porni după Yoshi.Aron dădu câteva dispoziţii scurte,apoi îi ajunse
din urmă.I se păru că o vede pe asistenta directoarei pe unul din coridoare şi asta îi descreţi puţin
fruntea.
Sean se întoarse în apartamentul ei.O găsi pe Choy strângând ceva ce nu mai era necesar
pentru că Directoarea era îngrozitor de ordonată.Sean oftă şi ridică din umeri.Ca şi luptător fusese
învăţată să fie exactă,punctuală,meticuloasă şi ordonată.
-Choy,aş dori să te rog ceva.
Tânăra o privi nedumerită.Nu era cazul să o roage.Era acolo pentru a-I îndeplini cea mai
mică dorinţă.
-Aş dori ca această seară să nu mai fiu deranjată.Vrei,te rog să-l anunţi pe soldatul de gardă?
-Desigur.
-Şi apoi,aş dori să mă odihnesc.
-Da,domnişoară.
-Poftim?încruntă din sprâncene Sean.
-Da,Sean.
Directoarea zâmbi.
-Voi fi în baie să mă schimb.După de anunţi soldatul,eşti liberă.
Choy vru să spună ceva,dar Sean I-o luă înainte.
-Nu-mi face patul.
Choy işi întrebându-se care erau totuşi obligaţiile ei.Auzi vocea lui Aron sigură şi plină de
vigoare.
-Bună seara,d-şoară.
Ochii lui Choy sclipiră de plăcere.
-Bună seara.
-Mă bucur să vă revăd.
Vocea puterică a lui Derril răsună undeva în spatele lor.
-Anunţ-o pe d-şoara director că prinţul Derril doreşte să vorbească cu ea,dacă se poate.
-D-şoara director se odihneşte,domnule,zise cu respect soldatul.

108
-E urgent.
-Am primit dispoziţia de a nu lăsa pe nimeni să o deranjeze,îmi pare rău,domnule.
Choy se apropie de prinţ urmată de Aron.
-Cu permisiunea dvs.,pot să vă întreb dacă e o problemă ce nu suferă amânare?D-şoara
director dorea să se odihnească,de aceea,aş deranja-o doar dacă nu există altă cale de a rezolva
problema.
Derril se calmă la auzul vocii ei.De fapt,oricum punea problema,nu avea de ce să fie furios
pe soldat.El îşi făcea doar datoria.Şi nici pe Sean pentru că ora era destul de înaintată,iar el nu avea
ce căuta neînsoţit în apartamentul unei d-şoare.
-Cred că poate aştepta până mâine,răspunse Derril.
Uşa camerei lui Sean se deschise.Machiajul şi îmbrăcămintea Directoarei erau simple,de
casă,dar perfecte.
-Choy,pofteşte-I ,te rog pe prinţul Derril şi pe dl.Aron în apartamentul meu,revin îndată.
-Dar nu aş dori să deranjăm…
-E în regulă.
Choy o privi cu respect.Era atât de deosebită de ceilalţi directori.Derril simţi un fior de
plăcere atunci când parfunul lui Sean îl lovi.Închise ochii parcă pentru a-şi întipări mai bine în
minte sentimentul pe care îl năştea acest parfum,apoi o urmă pe Choy.
Sean simţi privirile lui Aron aţintite asupra ei şi că locotenentul doreşte să spună ceva.
-Vă ascult,domnule.
-O,nu îndrăznesc să vă răpesc timpul cu problemele mele personale…
-Te rog să mă însoţeşti,vom discuta pe drum.Te ascult.
Aron se simţi intimidat.Îşi riscase viaţa şi câştigase pentru prinţul său bătălii ce păruseră
fără sorţi de izbândă,cunoscuse toţi directorii firmei din ultimii 10 ani şi era confidentul şi prietenul
lui Derril.Acceptase sfatul lui de a vorbi cu Sean,dar era greu,pentru că trebuia să calce peste multe
principii adânc înfipte în sufletul şi mintea sa.
Sean îşi încetini paşii ,lăsâmdu-I timp să ia o hotărâre.Îl văzu îngândurat şi îl scană scurt.Nu
întâmpină nici un fel de împotrivire.I se adresă cu voce prietenoasă,dar hotărâtă:
-E vorba de Choy?
Bărbatul o privi surprins.
-Doriţi să-mi spuneţi ceva privitor la ea?încercă să-I uşureze hotărârea.
-Da.Ştiu că datoria sa este către dvs,dar credeţi că mi-ar putea acorda şi mie puţin timp?
Sean închise ochii câteva clipe zâmbind.
-Poate că ar fi bine să o întrebi pe ea.E alegerea ei şi oricare ar fi,o voi
respecta.Desigur,atâta timp cât nu o răpeşte de la îndatoririle sale zilnice.
-Vă mulţumesc,d-şoară.
Sean văzu privirile surprinse ale gărzilor de pe coridor atunci când locotenentul îi făcu o
plecăciune plină de respect şi rămase privind după ea,dându-I un onor cu care puţine femei din
imperiu se întâlniseră vreodată,pentru că soldaţii lui George o considerau pe Sean ca făcând parte
din facţiunea lor,iar Aron era mâna dreaptă a lui Derril,conducătorul facţiunii opuse.
-Aş dori să vorbesc cu Yoshiro dacă nu se odihneşte încă,ceru soldatului de la uşă.
-Am să-I transmit că l-aţi căutat,zise încurcat soldatul.Acum nu e singur.
Sean zâmbi:
-Bine,voi vorbi cu el mâine dimineaţă.Noapte bună.
-Noapte bună,s-şoară.

109
Sean se întoarse spre camera sa şi se întâlni pe coridor cu Ma.Se întrebă cu cine era atunci
Yoshi,dar nu se gândi prea mult la acest lucru.Îşi concentră atenţia asupra călătorieie ce urma să o
facă,a pericolelor ce-o păşteau şi încercă să nu se gândească la teama ce I-o inspira imensitatea
deşertului şi la amintirile neplăcute pe care I le năştea şi să lase acea viziune minunată ce o adusese
aici să-I pună stăpânire pe suflet şi gânduri.
-Vă ascult,prinţe Derril.
-Mai întâi vreau să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă deranja atât de târziu.
-Nu e nici o problemă…
-Dar mi-am permis să pregătesc pentru noi ,pentru asistenta dvs.şi pentru locotenentul meu
o cină pe care mi-aţi promis-o de altfel.
Sean aprobă cu un zâmbet.
-Vom fi acolo într-o jumătate de oră.
Deril se ridică şi porni spre uşă.
-Locotenentul dvs.v-a ajutat?
Fu rândul lui Derril să zâmbescă.
-Mă tem că el a făcut aproape totul.
-Înseamnă că e o persoană deosebită.Abia aştept să gust ceea ce aţi pregătit,zise Sean cu
respect.
După ieşirea lor,Sean se întoarse spre Choy.
-Cred că ni se fac avansuri,râse ea.
Choy o privi cu ochii umezi.Sean tresări.
-E prima ta întâlnire?şopti cu blândeţe.
Choy aprobă cu o uşoară mişcare a capului. Sean o îmbrăţişă cu tandreţe şi înţelegere.
-Atunci astă seară trebuie să fii foarte frumoasă. De unde se poate face aici rost de
îmbrăcăminte pentru astfel de ocazii?
-Doar dacă croitorul prinţului George e liber şi…
-Nu mai este timp pentru aşa ceva. Vino, să vedem ce ai adus pentru mine. Poate se
potriveşte ceva… Mi-ai adus şi îmbrăcăminte de gală?
-Doar o rochie.
-Unde e?
Choy o scoase şi i-o arătă. Sean i-o puse în braţe şi o împinse spre cealaltă încăpere.
-Încearc-o.
-Dar dvs…
-Eu? Ce e cu mine? Şi parcă ne tutuiam. Haide, nu avem timp de pierdut. Trebuie să mă
pregătesc şi eu.
-Am să…
-Nu vei face nimic. Îmbracă-te. Între timp caut ceva pentru mine. Ce aştepţi?
Choy luă rochia şi trecu în cealaltă încăpere plutind. Dacă soarta o făcuse să sufere atât în
primii ani de viaţă, acum părea să o răsplătească pentru tot. Aruncă o privire în urmă Directoarei.
Avea lacrimi în ochi şi o durere enormă i se citea din poziţia corpului, dar avea zâmbetul ei blând
pe faţă. Se întrebă ce anume o făcea să fie atât de bună şi răbdătoare şi înţelegătoare cu toată lumea.
Şi nu putea să nu-şi pună întrebarea ce avea să fie cu relaţia dintre Sean şi Derril. Pentru că era
aproape sigură că avea să fie o alianţă politică, dar Prinţul o cinstea enorm pe Directoare
pregătindu-i cina, mai ales că nu era la el acasă. Şi se dovedise foarte atent invitând şi pe alţii la
cină, arătându-şi respectul faţă de ea. Privi în oglindă şi simţi un fior de plăcere. Îi plăcea ce vedea
şi mai ales îi plăcea ce simţea. Se întoarse la Sean şi o găsi meditând într-o poziţie aproape

110
imposibilă. Îi respectă ocupaţia şi se întoarse în camera de unde venise. Privi spre trusa de machiaj
şi oftă. Încercase o dată să se machieze, dar în grabă şi cu teamă în suflet. Directorul de atunci
interzisese angajatelor machiajul de firmă, iar la Curte nu avea statul necesar pentru a avea voie să
se machieze.
Simţi un braţ blând, dar hotărât aşezând-o pe scaunul din faţa oglinzii şi văzu faţa luminată
de prietenie şi blândeţe a Directoarei aplecându-se spre ea. Luă trusa şi începu să o machieze cu
dexteritate.
-Dar nu am statutul…
-Colaboratoarele mele trebuie să se respecte în primul rând ele însele pentru a fi respectate
cu adevărat de ceilalţi. Nu te oblig să te machiezi tot timpul, doar când îţi face plăcere. Şi când e
necesar. Iar acum este.
Choy îi prinse mâinile şi i le duse la buze. Lacrimile porniră fără voie. Sean îşi retrase
mâinile:
-Ce faci? Să nu mai faci asta niciodată!
Vocea Directoarei fusese rece şi tăioasă.
-Îmi pare rău…
Sean îi ridică uşor capul plecat:
-Îţi mai spun o singură dată ceea ce vei auzi acum. Nu vreau să mi te simţi inferioară pentru
că nu-mi eşt;, nu eşti slujnica ,ci asistenta mea şi sper că prietena mea. Poţi să-mi spui oricând
orice, dacă simţi nevoia poţi să plângi sau să mă îmbrăţişezi sau să-ţi exprimi cum doreşti
sentimentele, dar nu mai vreau gesturi ca şi cel de adineaori. Ne-am înţeles?
Ochii lui Choy înnotau în lacrimi.
-Da.
-Iar acum te rog să nu-ţi mai înroşeşti ochii şi încearcă să nu-ţi strici machiajul, pentru că nu
voi avea timp să-ţi fac altul.
-Dar asta ar trebui să fac eu pentru dvs…tine.
-Aha, începi să te corectezi, suntem pe drumul cel bun. Nu e necesar să mă machiezi,astă
seară doresc să o fac eu. Îţi stă bine rochia aceasta. Păstreaz-o.
-Dar nu aţi purtat-o niciodată.
-Nici nu o voi purta, e a ta. Eu voi lua această rochie.
Choy privi rochia simplă aleasă de Directoare, rochie pregătită pentru ea. Văzu sprâncenele
lui Sean apropiindu-se şi nu mai zise nimic. O ajută să-şi aranjeze părul în timp ce Directoarea se
machia.
-Choy, tu cunoşti bine obiceiurile poporului tău. Ştiu că nu prea îl încântă stăpânirea
imperială, dar se supune Casei. Ai putea să-mi spui câte ceva despre aceste obiceiuri, lucruri care ţi
se par importante. Inevitabil voi avea de stat un timp între oamenii aceştia şi nu aş vrea să fac ceva
care să strice înţelegerea de până acum dintre ei şi Casă. Mai mult, voi avea nevoie de colaborarea
şi sprijinul lor pentru a pune pe picioare Firma şi Casa. Şi pentru a schimba faţa şi soarta Ţinutului.
Sunt sigură că în munţi există apă. Iar apa înseamnă putere.
-Cred că pot face mai mult dacât atât.
Sean o privi zâmbind cu încredere:
-Îţi mulţumesc.
-Dar nici nu ştii ce vreau să fac.
-Sunt sigură că eşti bine intenţionată, orice ai face şi ajutorul tău îmi va veni bine. Dar acum
avem o întâlnire şi e bine să ne concentrăm în a avea dispoziţia necesară pentru o cină. Politica şi
Firma pot aştepta până mâine.

111
La uşă se auzi un bătaie discretă.
-Da.
Eric ceru permisiunea de a intra, iar Sean i-o dădu încurcată:
-Choy, vrei să ne laşi puţin singuri?
Fata trecu în cealaltă încăpere după ce Sean aprobă scurt din cap.
-În primul rând, scuză-mă că te deranjez la ora aceasta.
-Eşti oricând binevenit, frăţioare.
-Mi s-a spus că vei cina cu Derril.
-Aşa e. Sper că nu ai nimic împotrivă.
-Nu.
-Bine, pentru că n-aş fi vrut să ducem o discuţie în contradictoriu.
-Nu aş fi spus nimic nici dacă n-aş fi fost de acord. Nu e decât treaba ta cu cine te întâlneşti.
-Dar bănuiesc că vrei să-mi spui ceva. Nu vrei să iei loc?
-Nu te grăbeşti?
-Ceea ce fratele meu are să-mi spună e mai important decât o cină.
-Nu am să te reţin. Doar…cred că nu ţi-am mulţumit pentru ce ai făcut pentru mine.
-Nici nu e cazul să o faci, zise Sean apropiindu-se de el. Privi cerul şi lăsă să-i scape un
suspin. Eric o privi aşteptând.
-Ştii Sean, vreau doar să te rog ceva, ca frate mai mare.
-Te ascult.
-Ştiu că pentru un Luptător e foarte important să-şi împlinească menirea, şi ştiu că menirea
ta e să salvezi Imperiul şi să schimbi faţa Ţinutului. Dar promite-mi că nu-ţi vei sacrifica viaţa şi
fericirea pentru asta.
-Mă întâlnesc cu Derril pentru că îmi place, nu din raţiuni politice, dacă la asta te referi.
Eric încercă să citească ceva în ochii sau pe faţa Directoarei, dar nu reuşi.
-Dacă asta te linişteşte, îţi dau cuvântul meu că aşa e, dar aş dori să rămână între noi.
-Chiar îţi place Derril? Nici nu-l cunoşti. E un ursuz!
Sean râse:
-Aminteşte-ţi că am avut încredere şi în tine chiar dacă nu ne cunoşteam. Dacă nu mi-ai fi
frate, aş zice că eşti gelos.
Eric râse şi el:
-Uneori uit că nu pot fi gelos pe propria mea soră.
-Crezi că îl cunoşti destul de bine pe Derril bărbatul, nu prinţul?
-Nu.
-Atunci lasă-mă să-l cunosc şi să-mi fac eu însămi o părere despre el. Până acum, am o
părere foarte bună despre prinţ şi despre persoană.
Eric făcu gânditor câţiva paşi prin încăpere:
-Voi fi îngrijorat pentru tine.
Sean râse:
-Ai vreun motiv serios?
-Nu ştiu. Doar că am aflat că am o soră şi cred că orice frate e îngrijorat atunci când sora sa
are o întâlnire.
Sean îi mângâie obrazul, iar Eric închise ochii. Tasha nu făcuse niciodată acest gest. Şi
brusc îşi dori să fie copil, iar o lacrimă scăpă printre pleoapele strânse. Sean prinse lacrima pe deget
şi o privi câteva clipe, apoi îşi întoarse privirile spre Eric. Era surprinsă de dovezile de încredere pe

112
care bărbatul I le dădea şi mai ales cu purtarea lui, pentru că nimic nu corespundea cu ceea ce i se
spusese despre el.
-Aş vrea să treci pe la mine dimineaţă, să admirăm răsăritul soarelui împreună, zise fata
privindu-l cu ochi limpezi şi plini de bunătate. Sunt multe lucruri pe care mi-am dorit toată viaţa să
le fac sau să le pot spune unui prieten de încredere sau unui frate, dar nu am putut. Aş fi putut să i
le spun lui Yoshi, dar el era îndrăgostit de mine.
Eric simţi că Sean doreşte să fie îmbrăţişată şi mângâiată, dar aşteptă un semn de la ea. Sean
însă se mulţumi să-l sărute pe faţă.
-Trebuie să plec.
-Şi dacă nu vei fi aici dimineaţă? S-ar putea să vrei să admiri răsăritul cu Derril.
Sean izbucni în hohote încercând să-şi ascundă stânjeneala şi roşeaţa:
-Am fost invitată la cină, nu la micul dejun.
-Dacă aş fi în locul lui nu te-aş lăsa niciodată să pleci de lângă mine.
-Aşa ai fi făcut dacă nu-mi erai frate?
Eric suspină:
-Cred că mă pregăteam să o fac.
Sean îl privi o clipă serioasă. Se bucura că erau fraţi, că nu fusese nevoită să aleagă între
Eric şi George. Dar îi părea rău, pentru că începuse să simtă ceva pentru Eric. Se scutură de
gânduri. Soarta făcuse aşa cum era bine pentru toţi.
Eric aştepta un răspuns.
-Scuză-mă, ai spus ceva?
Fratele său o prinse blând de umăr şi îi arătă o lumină pe munte, în zare:
-În credinţele vechi, acolo e locul unde zeii ard rugul ce încălzeşte ţinutul.
-Şi ce e de fapt acolo?
-Nimeni nu ştie, pentru că nimeni nu s-a întors de acolo.
-Doar tu?
-Eu nu am fost destul de aproape pentru a şti ce se petrece acolo, nici pentru a nu mă
întoarce.
Sean îl privi serioasă:
-Glumeşti, aşa e?
-Nu. Vorbesc cât se poate de serios.
Sean se întoarse spre luminile din zare:
-Trebuie să existe o explicaţie logică.
-Aşa am crezut şi eu mult timp. Acesta e motivul pentru care acum o lună am urcat în
munţi. Atunci am fost rănit, iar urmările le-ai văzut şi tu.
-Crezi că a fost un accident? Am înţeles că asta a fost varianta oficială.
-La început am crezut că da. Dar acum mă îndoiesc.
-Yoshi te însoţea?
-Nu. Dar prevederii lui îi datorez viaţa.
-Probabil acolo e rezolvarea problemei apei.
Eric o privi nedumerit.
-Ai spus în vechile credinţe. Cât de vechi?
-De sute de ani.
-Eric, de când există Firma? Nu am găsit nimic privitor la înfiinţarea ei.
-Asta pentru că nu se ştie. Primul înscris oficial despre ea datează de vreo 800 de ani.
-Aş putea să-l văd?

113
-Acum?
-Nu. Aş dori o copie mâine.
-O vei avea. Ce speri să afli?
Sean stătu pe gânduri:
-Aşa cum ţi-am zis, cred că acele focuri sunt rezolvarea problemei apei.
-Fără apă Firma nu ar exista. Dar nici dacă toată lumea are acces nelimitat la ea.
-Firma are nevoie de apă, aşa e. Aşa cum şi Ţinutul are. Iar accesul nelimitat la apă nu
înseamnă desfiinţarea Firmei.
-Vrei să fii mai explicită?
-Nu astă seară. Am o întâlnire, îţi aminteşti? glumi Sean.
Eric o privi pentru prima dată resemnat, ca pe o soră mai tânără:
-Dacă nu se va purta cuvincios cu tine, e vai de el.
-Sunt convinsă că se va purta ca un cavaler. Are multe calităţi pe care ar trebui să le
apreciaţi şi folosiţi, nu să îl îndepărtaţi. Un duşman trebuie ţinut cu atât mai aproape, cu cât e mai
periculos, pentru a putea fi supravegheat. Nu asta ai învăţat la Academie?
-Ba da.
-Şi ai aplicat tocmai contrariul. L-ai îndepărtat, în loc să te străduieşti să rezolvi problema.
De ce nu încercaţi măcar să fiţi prieteni?
Eric vru să spună ceva. Sean aşteptă răbdătoare, dar el renunţă.
-Orice ai avea de zis, prefer să-mi spui ceva ce nu-mi place decât să ţii în tine şi să nască
resentimente.
-Chiar crezi că ar fi bine să mă împrietenesc cu el?
-Tu ce crezi? În definitiv, depinde de tine.
-De ce nu-mi dai niciodată un răspuns direct?
-Pentru că eşti singurul a cărei părere contează în ceea ce faci în viaţă. Eşti singurul care
poţi lua o hotărâre şi singurul dezinteresat.
-Şi tu ce interese ai?
-Sunt mentorul tău, deci ar trebui să fac din tine Luptătorul perfect.
-Dar asta doresc şi eu.
-Şi sunt sora ta, deci înainte de a fi perfect, doresc să te văd fericit.
-Mi se pare corect, dar ai putea să-mi răspunzi din când în când la întrebări?
-Chiar vrei?
Eric râse:
-Noapte bună, surioară.
-Noapte bună, Eric.
Choy intră în cameră şi o privi pe Directoare cu ochi strălucitori:
-Sunt foarte emoţionată, şopti ea.
Sean îi aranjă o buclă:
-Arăţi minunat, aşa că nu ai pentru ce să-ţi faci griji.
-Şi dacă spun sau fac ceva ce nu trebuie?
-Nu există aşa ceva la o cină. Oricum ai pregătire superioară multora dintre cei de la Curte,
asta va fi de ajuns pentru a compensa lipsa de experienţă. Dar nu cea de încredere. Aşa că fii
încrezătoare în tine însăţi! Dacă e nevoie, îţi poruncesc să-ţi stăpâneşti emoţiile şi să îi domini pe
amândoi. Astă seară nu ei sunt importanţi, ci tu şi ceea ce doreşti tu să se întâmple. Ce doreşti să se
întâmple?
Choy se îmbujoră:

114
-Nu ştiu.
-Dacă ceea ce doreşti să se întâmple e o cină romantică reuşită, asta va fi. Dacă îţi doreşti un
eşec, tot asta va fi. Doar de tine depinde.
-Aş vrea să fiu ca tine.
-Nu-ţi dori asta. Eşti aşa cum eşti. Dacă doreşti să te schimbi, fă-o pentru că vrei să ajungi o
persoană mai bună, mai sigură pe tine, mai sănătoasă, mai bogată, mai admirată, mai importantă, să
înaintezi în rang, pentru că doreşti să ajungi cineva la Curte sau Firmă. Doboară-ţi propriile limite,
nu pe ale altora.
-Să înaintez în rang?
-Da. Într-o zi vei fi Directorul Firmei.
Choy simţi inima spărgându-i pieptul:
-Eu, Director?
Sean o privi serioasă:
-Da. Aşa că pregăteşte-te, învaţă ceea ce nu ştii încă; vei fi mai bună dacă vei reuşi să
schimbi propria-ţi părere despre tine însăţi. Eu am încredere în tine, deci ar fi timpul să ai şi tu.
Ceea ce am discutat aici, va rămâne un timp între noi, dar o ştii deja, aşa că simte-te şi poartă-te ca
un director.
Sean simţi tremurul trupului lui Choy şi îşi aminti propriile temeri şi emoţii când pentru
prima oară primise o slujbă de conducere. Avea puţin peste 21 de ani. Zâmbi amintirilor, apoi porni
hotărâtă spre uşă:
-Dacă eşti gata, putem merge, i se adresă cu blândeţe lui Choy.
-Sean, cred că nu pot merge.
Directoarea se apropie de ea. Îi prinse blând încheietura şi puse mâna pe fruntea ei. Când
luă mâna , Choy era perfect calmă.
-Va trebui încet, încet să înveţi să faci asta singură, zise pornind iar spre uşă.
Choy o urmă uşoară, aşa cumrareori se simțise.
Derril şi Aron le primiră aşa cum cerea datina, Choy răspunse la fel, iar Sean o imită. Era
ceva atât de diferit şi romantic în felul în care Derril îi întinse floarea şi i-o prinse de corsaj şi în
felul în care datina cerea ca ea să-i dăruiască şalul de pe umeri. Îl văzu cu surprindere sărutând şalul
şi prinzându-l la brâu. Urmări cu coada ochiului purtarea lui Choy şi a lui Aron, împiedicându-se
într-o treaptă. Văzu privirile îngrijorate ale celor trei şi ridică din umeri râzând. Derril îi întinse
braţul, iar ea se sprijini pe el. Intrară în încăperea unde urmau să cineze. Masa era pusă şi
lumânările aruncau o lumină tremurătoare şi atât de intimă…Simţi un tremur uşor străbătându-i
corpul şi o fierbinţeală plăcută când Derril îi ţinu scaunul şi îi atinse ca o adiere umărul şi gâtul. Se
bucură că machiajul acoperă roşeaţa ce o simţea în obraji, iar corsajul bătăile nebuneşti ale inimii.
Şi se bucură că nu erau singuri, chiar dacă i-ar fi costat doar un cuvânt pentru a rămâne doar ei doi.
Se strădui să nu se mai gândească la ceea ce simţea; dar trupul părea hotărât să n-o asculte,
iar mintea la fel. Choy întâlni privirea şi simţi strigătul de ajutor al Directoarei, chiar dacă nu
înţelegea se întâmplă cu ea.
-Ştiu că vă place să staţi pe terasă, i se adresă protocolar. Şi mi-aţi cerut să vă prezint mai în
detaliu obiceiurile noastre. O cină poate avea loc şi pe terasă, dacă doriţi. Sunt sigură că servitorii
vor muta repede masa afară.
Sean înţelese că asta i-ar da răgazul să-şi revină. Îi mulţumi din priviri lui Choy şi se ridică:
-Nu e necesar, dar aş dori într-adevăr să ieşim puţin pe terasă dacă prinţul Derril nu se
supără.

115
-Prinţul e un mare iubitor al naturii, zise Aron privind spre Sean puţin intimidat, dar cu
siguranţă în glas. Iar astăzi avem o seară superbă.
Derril o conduse pe Directoare pe terasă. Choy îi urmă însoţită de Aron, care fără să vrea
nu-şi putea desprinde ochii de pe ea. Rochia îi scotea în evidenţă corpul minunat şi bronzul pielii.
Bijuteriile de Curte se asortau perfect cu ochii săi albaştri şi machiajul impecabil. Coafura sobră de
Curte era puţin temperată de o şuviţă rebelă de pe tâmplă. O privi pe furiş pe Sean. Choy nu ar fi
putut să-şi permită ceea ce purta în acea seară, oricât de mare ar fi fost salariul pe care Directoarea
i-l stabilise. Nici măcar salariul Directoarei nu ar fi acoperit costul îmbrăcăminţii lui Choy. Rochia
lui Sean era simplă şi de bun gust, dar se potrivea mai degrabă cu sobrietatea unui Luptător decât
cu cochetăria unei femei. Machiajul era îngrijit, dar nu de Curte, iar părul era lăsat liber, ceea ce ar
fi revoltat pe multă lume la Curte. Aşteptă răbdător lângă Choy ca Directoarea şi Derril să admire
stelele şi începu să înţeleagă puterea ei asupra bărbaţilor din jurul său. Era puterea tăcerii şi a
profunzimii. Asta o deosebea de celelalte doamne sau domnişoare de la Curte. Şi faptul că
îndrăznea să ignore protocolul privind conversaţia ce trebuia să deschidă o discuţie serioasă între un
bărbat şi o femeie. Se întrebă dacă ea apreciază la adevărata valoare ceea ce Derril făcuse în aceast
seară. Şi fără să vrea, gândul îl duse la viitorul Împărat şi la tânărul Duce. Era greu să nu observi că
îi fac curte Directoarei. Şi era la fel de greu să nu observi că ea nu alesese încă. Se întrebă ce
tehnică misterioasă o pusese pe picioare după acea rană care aproape o ucisese şi ce resurse existau
în Sean încât după ce fusese prinsă între stânci, acum stătea zâmbind alături de ei, pregătindu-se din
nou de ieşire în deşert.
-Dacă vei lăsa gândurile să te frământe, vei pierde o noapte frumoasă, auzi glasul ei blând.
Îl privi pe Derril şi rămase cu gura căscată. Era calm şi zâmbea. Nu îl văzuse decît foarte rar
pe prinţ zâmbind. Şi niciodată atât de fericit. Simţi mâna tremurătoare a lui Choy lăsându-se pe a sa
şi zâmbi şi el.
-Cred că acum putem să ne aşezăm la masă, zise Sean şi porni spre încăpere. Se întoarse
fulgerător şi prinse un fontrax la câţiva centimetri de gâtul lui Derril. Aron i-l luă din mână mirat că
prinţul mai trăieşte şi că Directoarea nu ucide animalul. Îl ucise şi o privi pe Sean. Era calmă şi
zâmbitoare în continuare.
-Acest animal nu avea ce să caute aici, zise Aron aşteptând confirmarea ei.
-Nu ştiu aproape nimic despre fauna de aici. Ştiu doar că fontraxul e un ucigaş înnăscut. Şi
că are o blană foarte mătăsoasă.
-Dacă veţi continua aşa, zâmbi Choy, în curând vă veţi face o pelerină de blană.
Sean râse şi ea, privind cu coada ochiului spre cei doi bărbaţi:
-Dacă veţi lăsa fiecare mic incident să vă tulbure, noi mergem să dormim, glumi ea.
-Trebuie să-ţi mulţumesc, zise Derril serios.
Sean desenă cu degetele un zâmbet pe faţa prinţului:
-Aşa cum simpatica mea asistentă a spus, vreau să-mi fac o pelerină din blană de fontrax.
Aşa că, să nu-ţi închipui că din cauza ta îi vânez. Vino!
Îşi sprijini braţul pe al lui şi porni spre masă. Prinţul îi ţinu scaunul, apoi se aşeză faţă în
faţă cu ea, aşa cum cerea obiceiul. Directoarea schimbă o cină rigidă într-una veselă şi animată, iar
spre dimineaţă se întoarse în camera sa obosită. O urmări pe Choy. Părea să suporte bine noaptea
de nesomn. Îşi făcu rapid programul de exerciţii de dinainte de culcare şi stătu îndelung în vană,
bucurându-se de atingerea blândă a apei, ştiind că în deşert avea să jinduiască după ea.
Choy o trezi la micul dejun cu o oră înaintea plecării. Avea cearcăne dar era veselă şi plină
de energie. Sean intră în baie şi se privi în oglindă. Oftă spre cele câteva fire cărunte de la tâmple.

116
Stătu mult în apă, făcându-şi un plan pentru ziua ce începea, îşi urmă planul de exerciţii de
dimineaţă, apoi se schimbă şi se machie rapid ajutată de Choy.
-Tu eşti gata? o întrebă.
-Aproape, răspunse Choy.
-Atunci lasă-mă pe mine, mă descurc. Haide,du-te şi termină-ţi pregătirile.
O văzu codindu-se.
-Spune repede, ce te frămâmtă?
-A, nimic…
-Choy, nu avem timp de pierdut. M-ai lăsat să dorm prea mult.
-Pot să…
Se opri nehotărâtă:
-Nu are importanţă.
-Bine-nţeles că are. Haide, spune.
-Aş dori să mă machiez.
-Nici nu ştiu de ce nu ai făcut-o până acum. Te-ai trezit înaintea mea.
Choy trecu în camera ei plutind de încântare. Sean o urmări cu privirea apoi după ce tânăra
închise uşa după ea, lăsă să-i scape un geamăt şi se întinse pe pat. Yoshi ceru permisiunea de a
intra. Nu-i fu prea greu să îşi dea seama că Sean nu va suporta drumul sau va avea nevoie de toată
voinţa sa pentru a-l face.
-Putem porni la ora stabilită?
-Da, dar dacă îmi ceri părerea, ar fi bine să amânăm acest drum.
Sean îl privi serioasă:
-Ştii bine că trebuie să fac acest drum.
-Da, doar cred că nu e momentul cel mai potrivit.
-Este.
Yoshi ridică din umeri. Nici nu încerca măcar să folosească metode ce la alţii ar fi dat roade
pentru că Sean fusese totdeauna cea mai bună din anul său la tehnici de convingere şi demontare a
obiecţiilor. În plus, fuseseră totdeauna sinceri unul cu altul.
-Doresc să-ţi cer din nou ajutorul, auzi bărbatul vocea ei slabă.
Luptătorul închise ochii cu un oftat mut de mulţumire. Sperase totdeauna că o va putea ajuta
pe Sean, că lui îi va cere ajutorul atunci când va avea nevoie.
-Te ascult.
-Mă simt slăbită, ameţită şi am dureri pe care nu le pot tot timpul controla doar cu ajutorul
voinţei. Vindecarea e problema mea, dar ajută-mă să-mi revin puţin. Ştiu că nu voi putea face
drumul în starea aceasta în care sunt. Şi şti şi tu.
Yoshi o prinse blând de umeri şi văzu lacrimile de neputinţă adunate în ochii ei. O întinse
pe Sean pe pat şi se aplecă peste ea. Un geamăt uşor scăpă dintre buzele strânse ale Directoarei
când mâinile îndemânatice ale lui Yoshi începură tratamentul. Choy îl prvi pe luptător întrebându-l
din ochi dacă poate să deschidă sau nu uşa lui Eric. Bărbatul aprobă uşor din cap.
Prinţul se apropie tăcut şi rămase nemişcat până la sfârşit.
-O iubeşti? întrebă privindu-l pe Eric.
Eric răspunse surprins de întrebarea neaşteptată:
-Da.
-Promiţi să o faci fericită?
-Promit să fac tot ce depinde de mine şi ca ucenic şi ca frate mai mare.
Fu rândul lui Yoshi să fie surprins. Îl privi întrebător.

117
-Sean, George şi eu suntem fraţi. Cred că Marele Maestru îţi poate spune mai multe decât ţi-
aş putea spune eu despre asta.
Yoshi înţelese acum comportamentul degajat şi râsul lui Sean de pe terasă. Şi întâlnirea şi
cina ei cu prinţul Derril.
Tânăra deschise ochii şi vru să se ridice. Cei doi bărbaţi o sprijiniră, în timp ce Choy o
privea aşteptându-i dorinţele.
-Îţi mulţumesc, zise cu glas în continuare stins.
-Eu îţi mulţumesc pentru încrederea acordată şi sper că o vei face şi în continuare.
Sean îl mângâie blând pe obraz:
-Ştii prea bine că aşa va fi. Pornim aşa cum s-a stabilit ieri.
-Crezi că vei avea suficient timp pentru a-ţi reveni?
-Da.
-Bine, te aşteptăm jos.
Bărbatul ieşi condus de priviri prietenoase:
-Îţi mulţumesc că i-ai cerut ajutorul, zise Eric mai tandru decât îşi amintea să o fi făcut
vreodată.
-V-am promis că atunci când voi simţi că lucrurile scapă de sub control, voi cere ajutor.
-Aşa e.
-Mă însoţeşti până la urmă? Choy, vrei, te rog să verifici dacă e totul pregătit?
Choy ieşi neauzită.
-Nu ştiu…
-Mai devreme sau mai târziu va trebui să-ţi înfrunţi temerile.
-Crezi că ar trebui să o fac acum?
-Cred că oricând ai face-o va fi alegerea ta şi va fi o alegere bună.
-Mai dă-mi puţin timp.
-Ai tot timpul din lume. Nu te grăbeşte nimeni. Şi nu te oblig să mă însoţeşti, tot aşa cum nu
te voi împiedica să o faci, dacă doreşti. Dar eşti viitorul împărat. Trebuie să preiei un imperiu
tulbure,şi nu îl poţi conduce cu îndoieli şi teamă în suflet.
-Deci, mă sfătuieşti să merg?
-Nu te sfătuiesc nimic. Sunt aici pentru a conduce Firma ca director şi pentru a te îndruma
ca mentor. Dar nu pot lua hotărârile în locul tău şi nu am dreptul să te influenţez. Pot doar să-ţi arăt
alternative şi să te învăţ să le găseşti după un timp singur. De fapt, acesta va fi ţelul tău ca Luptător.
Să găseşti alternative şi să o alegi pe cea mai bună.
-Ai putea, te rog, măcar din când în când să-mi răspunzi direct la întrebări?
-Te-ar ajuta?
-Da.
-Dar nu ar mai fi alegerea ta.
-Va fi oricum alegerea mea.
-Atunci, de ce să-ţi mai spun părerea mea? glumi Sean.
-Pentru că mă interesează. Pentru că am încredere în tine şi pentru că, oricât mi-ar fi de greu
să recunosc, am nevoie de ajutorul tău.
-Aş dori să lămurim de la început ceva. Faptul că eu sunt aici, nu trebuie să influenţeze
relaţia ta sau a lui George cu Tasha.
-Deja a făcut-o. În bine. Noi nu am fost niciodată prea apropiaţi între noi sau cu Tasha. Am
fost mai comunicativ cu ea în ultimele zile decât toată viaţa mea. Şi cred că am găsit în George un
prieten aşa cum mi-am dorit totdeauna.

118
-E meritul vostru. Venirea mea acum e o simplă coincidenţă.
Eric se aplecă spre ea şi o sărută pe frunte. Şi se miră că nu se mai jenează să-şi arate
sentimentele.
-Ce crezi despre Derril? o întrebă pe neaşteptate. Nu cred în coincidenţe.
-E un bărbat foarte cult, inteligent şi atrăgător. Şi binecrescut. Şi un cavaler din toate
punctele de vedere.
Eric o privi serios:
-Ştii că e capul opoziţiei în Casă?
-Da. Te temi că m-ar putea influenţa?
-Crezi că ar fi posibil?
-Nu. Sunt Director al Firmei. Şi prin naştere prinţesă a Casei. Nu voi face niciodată ceva ce
să contravină intereselor lor.
-Chiar dacă te-ai căsători cu Derril?
-Sunt sigură că există un motiv serios al înverşunării cu care opoziţia vă atacă. Încă nu ştiu
care e, dar îl voi afla.
-Nu mi-ai răspuns la întrebare.
-Sunt obligată?
-Doar în măsura în care ţi se pare normal să răspunzi întrebării Împăratului sau fratelui mai
mare.
Sean râse:
-Şi Împăratul şi fratele mai mare m-ar putea obliga să răspund, dar oare răspunsul meu ar fi
natură să-i liniştească? Sau ar fi cel pe care îl aşteaptă? Sunt şi voi fi loială Firmei, Casei şi
Imperiului şi voi face totdeauna aşa cum cred că e mai bine pentru ele. Eşti mulţumit cu acest
răspuns?
-Un răspuns evaziv nu poate fi mulţumitor.
-De data aceasta va trebui să te mulţumească, pentru că e cel mai bun pe care pot să ţi-l dau.
Dar, te rog, ai încredere în mine. Acum, lasă-mă să mă pregătesc de plecare. Ne vedem jos. Vei
avea timp să te hotăreşti dacă vii sau nu.
-Vin.
Sean îşi simţi inima tresărind uşurată:
-Atunci poate ar trebui să te pregăteşti.
Eric ieşi din încăpere înfiorat de emoţie şi cu adrenalina pulsându-i în vene. Dacă doar cu
câteva zile în urmă cineva i-ar fi zis că va urca din nou în munţi ar fi râs. Iar acum se pregătea să o
facă. Nu era sigur dacă fusese alegerea lui sau a lui Sean, dar părea o alegere bună dacă avea să-l
elibereze de temerile sale. Coborâ în curtea palatului ducal calm şi stăpân pe sine, aşa cum se
aşteptau toţi să-l vadă. Îl căută din priviri pe Yoshi şi zâmbi când îl văzu cu Ma alături, împărţind
ordine. Se apropie de ei.
-Bună dimineaţa, Ma, Yoshi.
-Oh, bună dimineaţa, prinţe, răspunse Yoshi, iar Eric zâmbi. Luptătorul care atunci când
erau singuri îi spunea tot ce nu-i plăcea sau cu ce nu era de acord în faţă, devenea atât de protocolar
când erau alţii de faţă.
-Am să vă însoţesc, îi anunţă liniştit şi se depărtă fără a aştepta reacţia lor.
Sean coborâ însoţită de Choy şi George, apoi după câteva minute apăru şi Derril cu escorta
sa. Directoarea observă cu atenţie disimulată ce se petrecea în curte. Avea să fie un drum lung şi
obositor. Era clar că cele două facţiuni ale Casei aveau frecuşuri puternice. Se apropie de Derril cu
nelipsitul zâmbet pe buze.

119
-Bună dimineaţa, d-şoară, auzi vocea lui puternică şi nu putu să nu facă comparaţie între
cuvintele tandre şi intonaţiile blânde ale vocii lui din timpul cinei şi vocea rece, oficială de acum.
Îi mulţumi din priviri pentru că încerca să-i salveze reputaţia, dar se îndoia că mai exista
cineva la Palat care să nu ştie că luaseră cina împreună.
-Dacă toată lumea e gata, pornim în 15 minute. George, Eric, Yoshi, Aron, vreţi, vă rog, să
veniţi puţin?
Bărbaţii se apropiară de Sean şi Derril:
-Va fi un drum lung şi periculos. Credeţi că ar fi posibil să lăsăm la o parte măcar noi
neânţelegerile?
Citi aprobare pe feţele lor. Oricare era motivul care îi făcea să rişte, era destul de puternic
pentru a-i da dreptate Directoarei. Firma era unicul mod de a schimba ceva în viaţa Ţinutului şi
dacă Directoarea considera necesar un drum la punctele de lucru înainte de a-şi începe
administraţia, era clar că de acest drum depind multe. În plus, urmau să se avânte într-un loc
pomenit de legende ca blestemat. Doar uniţi puteau supravieţui. Eric urcase în munţi şi aproape nu
se mai întorsese. Dacă el îndrăznea să o facă din nou, puteau toţi să o facă. Dar nu avea să fie uşor
şi discuţiile sau problemele nu aveau să uşureze sarcina lor. Era bine că exista cineva care să
accepte rolul de mediator între ei. Directorii de până atunci nu o făcuseră. Se foloseseră de puterea
enormă pe care o aveau pentru a-i dezbina şi mai tare, în folosul lor.
Yoshi citi totul pe feţele lor, chiar dacă încercau să-şi ascundă gândurile şi sentimentele. Şi
simţi mândrie în suflet pentru că îi luase lui Sean apărarea în faţa Marelui Maestru. Şi pentru că era
prietenul, confidentul şi protectorul ei. Se apropie mai mult de ea, în timp ce restul se întoarseră la
oamenii lor.
-Cum te simţi?
-Mulţumită ţie, foarte bine.
-Aş dori să-ţi vorbesc puţin despre George şi Eric.
Sean îl privi liniştită:
-Marele Maestru se îndoieşte de capacitatea mea de a-i îndruma ca Mentor, aşa e?
Yoshi se încruntă puţin. Mult timp se vehiculase în Academie că Sean poate scana pe cei
din jur. Dar cu el nu încercase sau cel puţin el nu ştia de acest lucru. Iar pe Marele Maestru i se
părea şi mai puţin posibil să-l fi scanat.
-Eşti nedumerit? E doar o deducţie logică. Are prea multă experienţă pentru a-şi da seama
că acel cineva care nu poate fi neutru şi obiectiv în relaţia sa cu Ucenicul nu poate fi un bun
mentor. Şi are dreptate. De aceea mă bucur că eşti aici şi poate vei dori să mă ajuţi.
-Cu plăcere. Ştii, vreau să-ţi cer ceva.
Zâmbetul lui Sean deveni mai larg. Era în continuare greu pentru prietenul său să spună “te
rog”.
-Mă bucur, spune.
-Crezi că ai putea să o îndrumi pe Ma? Eu sunt prea apropiat acum de ea şi nu pot rămâne
obiectiv. Abia acum îmi dau seama de ce Consiliul interzice de obicei relaţiile de orice fel între
Ucenic şi Mentor.
-Cu plăcere. Ce doreai să-mi spui despre George şi Eric?
-Eric nu va fi mult timp Împărat.
-Ştiu. E menirea lui să facă mai mult decât să conducă un imperiu.
Yoshi o privi admirând-o ca de atâtea ori.
-Şi nici nu doreşte să fie Împărat. In plus, popoarele Imperiului au mai multă încredere în
George decât în Eric. Iar acest lucru contează enorm.

120
-Sunt îngrijorat pentru tine.
-Pentru mine? Dar acum sunt bine.
-Nu din cauza sănătăţii.
-Atunci?
-Mă tem că vei fi prinsă la mijloc între cele două facţiuni al Casei dacă vei rămâne cu
Derril.
-Yoshiro, încă nu se pune problema nici măcar de a fi ceva între mine şi Derril. Cina de
aseară a fost pentru a-mi mulţumi pentru invitaţia la vizitarea punctelor de lucru ale Firmei.
-Eşti sigură?
-Nu, dar deocamdată aşa o consider.
Yoshi îşi privi însoţitorii. Sean simţi în privirile lui neîncrederea. Nu zise nimic, iar Yoshi
aprecie acest lucru.
-Ma ne însoţeşte? întrebă tânăra.
-Da.
-Nu pari prea fericit.
-Aş fi preferat să ştiu că e în siguranţă. Nu sunt prea sigur că poate fi stăpânită de cineva.
Sean râse:
-Bine-nţeles că poate fi stăpânită. Şi ar fi mult mai uşor dacă ai învăţa să spui ”te rog”. Dacă
tu te simţi îngrijorat pentru că nu doreşti să aibă impresia că îi spui ce trebuie sau ce nu trebuie să
facă, voi vorbi eu cu ea, doar spune-mi ce doreşti.
Yoshi aprobă scurt din cap, iar Sean înţelese mulţumirea mută. Se apropie de Choy:
-Ai pus pelerinele îmblănite?
-Nu, îmi pare…
-Vrei, te rog, să le aduci?
-Dar nu avem aşa ceva la Palatul ducal şi pentru a fi făcute, ar trebui să întârziem câteva ore
plecarea. La fel şi dacă mă întorc la Palatul imperial.
George veni spre ele dorind să rămână câteva minute singur cu Sean. Văzu obrajii
îmbujoraţi ai lui Choy şi se întrebă dacă e indicat să se amestece în discuţia lor:
-Vă pot ajuta? se decise.
-Da. Crezi că există câteva pelerine îmblănite disponibile la Palatul ducal pentru noi?
-Desigur. Tony!
Tony se apropie:
-O vei însoţi pe d-şoara Choy şi îi vei da două pelerine îmblănite. Apoi vei pune câte una şi
pentru ceilalţi însoţitori ai noştri.
-Şi pentru escorta prinţului Derril?
-Şi ei sunt însoţitorii noştri, zise George zâmbind.
Nu era prea greu să înţeleagă pentru nimeni că astfel de mici lucruri aveau să dea
posibilitatea grupului de a deveni compact şi poate-chiar dacă era nevoie de multă muncă- Casa
putea să devină din nou unită.
-Aron, vrei, te rog, să-i dai d-lui Tony trei soldaţi?
Aron se conformă dispoziţiei lui Derril şi iscă zâmbete discrete când îşi însoţi soldaţii şi pe
Choy.
Tasha apăru însoţită de Împărăteasă şi Ma. Yoshi se îndreptă spre ele:
-Aş dori să vă cer o favoare, prinţesă.
-Te ascult, Yoshi. Dar ştii bine că deja ţi-e acordată. Ne-ai sevit totdeauna mai bine decât ar
fi făcut-o oricine altcineva.

121
-Aţi fi de acord să ne fiţi martor şi naş la căsătoria lui Ma cu mine?
Faţa lui Ma se îmbujoră, în timp ce Împărăteasa lăsă un oftat uşor să-i scape, iar Tasha o
îmbrăţişa blând pe Ma:
-V-aş fi cerut eu să-mi faceţi această onoare dacă nu mi-o ofereai tu. Şi cred că şi Marc va fi
încântat.
-Vă mulţumesc, zise Yoshi cu voce ce se dorea rece şi milităroasă, dar din care se simţi
bucuria. Pot să vă mai rog să-i permiteţi lui Ma să ne însoţească? Vă puteţi lipsi de ea?
-Mi-e greu să mă lipsesc de ea, dar poate pleca cu voi. De altfel, şi-a pregătit deja bagajele.
Yoshi zâmbi, întrebându-se cine îi permisese lui Ma să îl însoţească.
-Sean m-a rugat să o însoţesc, iar Înălţimea sa mi-a poruncit să o fac, păru să răspundă
gândurilor sale Ma.
Luptătorul o privi cu o flacără neobişnuită în ochi. Ar fi vrut să o fi observat mai devreme,
să nu fi pierdut atâţia ani. I se păru că aude vocea lui Sean: ”Puteţi să recuperaţi timpul pierdut.”
Văzu privirea lui Sean şi citi mulţumire în ochii ei. Îl căută pe Derril. Stătea de vorbă serios
cu Aron şi părea nemulţumit de ceva. Se apropie de Sean:
-Ce se petrece între Derril şi Aron?
Sean ridică din umeri:
-Nu ştiu. Aron pare a fi pentru Derril ceea ce tu eşti pentru Eric sau Împărat: un sfetnic de
încredere care îşi permite uneori prea multe. Dar are de multe ori dreptate.
-Sean, aş dori să discutăm câteva probleme ale Imperiului şi Casei pe drum.
-Bine-nţeles.
-Singuri.
Sean îl privi calmă, dar puţin nedumerită:
-Crezi că există probleme pe care Eric sau George nu trebuie să le cunoască?
Yoshi se codi, iar Sean căzu pe gânduri. Yoshi era o persoană directă, care de multe ori
prefera să spună în faţă adevăruri dureroase sau ce anume îl deranjează, decât să fie pus în situaţia
de a părea nehotărât.
-Bine, după ce pornim, vom discuta. Sunt sigură că vom găsi şi momentul potrivit.
Yoshi aprobă mulţumit, iar Sean o privi pe Ma. Porni spre ea zâmbindu-i cu prietenie.
-Mă bucur pentru apropiata voastră căsătorie. Veţi fi o pereche drăguţă şi dacă veţi reuşi să
ajungeţi la mici compromisuri, veţi fi fericiţi. Yoshi e o persoană foarte sinceră şi dintr-o bucată, şi
ce e mai impotant, te iubeşte şi caută de mult timp.
-Crezi că diferenţa de vârstă…
-Nu va fi niciodată motivul unei nepotriviri. Poţi invoca orice alt motiv, dar nu pe acesta.
-Aş vrea să-mi spui mai multe despre el.
Sean zâmbi o clipă amintirilor, apoi privi ochii întunecaţi ai fetei:
-Vom avea timp să povestim pe drum, dar, nu ai vrea mai bine să descoperi tu cum e Yoshi?
Părerea mea nu ar trebui să te influenţeze în nici un fel. Oricum am o părere foarte bună despre el.
Şi îl cunosc de mult timp…
Ma simţi un fior străbătându-i trupul, atunci când statura logodnicului ei apăru fără nici un
zgomot lângă ele:
-E timpul să pornim.
Sean urcă în vehicol alături de Derril, Aron şi Eric. Ma şi Choy se strecurară lângă ea.
-Prinţesa şi Marc ne vor însoţi o parte din drum, o informă Yoshi, apoi George ni se va
alătura.
-Mulţumesc, Yoshi.

122
Bărbatul clătină din cap cu răceala lui obişnuită când era vorba de lucruri oficiale.
Sean simţi mâna blândă a lui Eric prinzând-o de braţ. Se întoarse spre el zâmbind:
-Îţi mulţumesc că te-ai hotărât să mă însoţeşti.
Tânărul prinţ înţelese mesajul ascuns şi strânsoarea mâinilor lui se întări puţin.
-Putem porni?
Vocea lui Yoshi sunase puternică, acoperind vocile tuturor.
Cele patru vehicole îşi începură drumul sub un soare pârjolitor care abia răsărise. Puternicul
Luptător o privi pe furiş pe Sean. Acum părea să nu aibă dureri şi să fie liniştită. Luminiţe vioaie îi
jucau în ochi şi trupul îi era destins. O clipă îşi simţi trupul înfiorat la un gând doar de el ştiut,
adânc îngropat în sufletul său cândva de mult. Simţi privirile lui Ma şi se întoarse spre ea:
-Promite-mi că dacă observi că nu se simte bine îmi vei spune. Depind atât de multe de ea
acum! îi şopti în dialectul poporului ce o crescuse.
Ma se linişti. Era normal ca Yoshi să fie îngrijorat pentru sănătatea Directoarei. Dar Yoshi
ştia că nu simţise doar îngrijorare, ci,din nou atracţie fizică faţă de Sean. Şi asta putea să îl
îngrijoreze într-o oarecare măsură.
-E un răsărit superb, se auzi vocea puternică a lui Derril.
-Aşa e, răspunse Sean zâmbind tânărului prinţ.
Apoi observă privirea lui aţintită spre mâinile lui Eric care le strângeau pe ale ei. Şi le
retrase blând şi îl opri cu o uşoară strângere pe Eric să facă o remarcă răutăcioasă.
-Yoshi, vrei, te rog să ne prezinţi programul?
-Da.
Luptătorul desfăşură în faţa ei o hartă, întorcând-o ostentativ spre Sean, invers faţă de Derril
şi Aron. Sean potrivi harta în aşa fel încât toată lumea din vehicol să o vadă şi îl dojeni pe vechiul
său prieten cu o aproape insesizabilă încruntare din sprâncene. Yoshi se prefăcu că nu o vede, dar
amândoi ştiau că observase.
-Vom călători fără întrerupere în următoarele 8 ore, urmând să ajungem la o grotă aici. Ne
vom odihni o oră până când luăm masa, apoi pornim spre primul sat de băştinaşi. În funcţie de felul
în care vom fi primiţi şi vor decurge lucrurile, vom înnopta acolo sau vom călători şi la noapte,
urmând în acest caz să ne odihnim aici, la această grotă.
-Distanţa dintre sat şi grotă este destul de mare, observă Sean.
-Aşa e. Vom ajunge cam în 6-7 ore, depinzând şi de condiţiile atmosferice.
-Sunteţi stăpânul acestui ţinut, cât de dese sunt aici furtunile, întrebă Sean privindu-l cu
priviri limpezi pe Derril.
-La fel ca peste tot la această latitudine, nu au o anumită ritmicitate, dar sunt foarte dese:
una la 2-3 zile, dar pot fi mai dese sau mai rare, ceva mai puternice sau mai slabe.
-Cea pe care am văzut-o în prima mea zi aici era puternică? i se adresă lui Eric.
-Era una slabă, de durată scurtă, la fel ca cea de seara trecută.
O clipă Sean se simţi înfiorată, dar se stăpâni:
-Povestiţi-mi despre vreme şi acest Ţinut, vă rog.
Drumul decurse mai puţin monoton decât s-ar fi crezut. Sean animase discuţia punând
întrebări scurte şi dovedindu-se un bun ascultător. Yoshi nu înceta să o admire. Punea în practică cu
atâta naturaleţe tehnicile studiate la Academie şi ştia atât de bine să-l simtă pe fiecare dintre cei din
jur, să se pună în locul lor, să descopere ce le place, şi cum să-l abordeze pe fiecare, făcându-l să se
simtă important şi dator să dea informaţiile pe care ea le cerea. Şi chiar dacă îşi dădea acum seama
că Sean nu este fata din viziunea sa, încă mai simţea ceva pentru ea. Încerca să o alunge din gând,
să vadă în ea o bună prietenă, un vechi tovarăş de suferinţă şi antrenament, o colegă dragă sau un

123
pacient dificil însă, împotriva anilor lungi de antrenamente nu reuşea acest lucru. Prinse cu tandreţe
mâna lui Ma şi i se păru că aude vocea Directoarei: ”Fă-o fericită şi fii fericit. Contează mult pentru
mine.”
Ştia de mult de puterile ei telepatice, chiar dacă le ascunsese chiar şi de Mentorul său, aşa
cum făcuse şi el de altfel. Văzuse de multe ori telepaţi care înnebuniseră şi ştia care sunt aşteptările
Consiliului din partea lor. Fusese parte integrantă a pregătirii lui ca Mentor. Şi ştia prea bine că nu
ar fi fost amândoi aici dacă s-ar fi aflat că el şi Sean comunică telepatic. Şi nici acum nu înţelegea
de ce nu poate face acelaşi lucru cu nimeni altcineva în afară de Sean.
Urmărea concentrat drumul şi împrejurimile, dar gândurile îi erau pentru prima oară în viaţă
împrăştiate.
-Mi-ar face plăcere să oprim puţin aici, să ne dezmorţim, zise Sean. Credeţi că ne încadrăm
în program?
Yoshi îşi stăpâni un zâmbet. Sean ştiuse totdeauna să obţină ce dorea făcându-i pe ceilalţi să
creadă că e propunerea pe care doriseră ei să o facă.
Privirile celor doi prinţi se fixară asupra lui, iar Yoshi înţelese că devenise mediatorul între
cele două facţiuni ale Casei:
-Nu cred că ar fi vreo problemă, ce zici, d-le Aron?
-Sunt de acord cu d-ta, răspunse surprins Aron că i se cere părerea de către un Luptător.
Sean zâmbi uşurată. Era un drum lung, dar avea să fie folositor. Ieşiră din vehicol şi în timp
ce toţi încercară să se ascundă în umbră, Sean porni spre vârful unei dune în plin soare. Choy o
urmă fără un cuvânt, mulţumită că are o stăpână şi prietenă ca ea. Şi pentru că ştia că, chiar dacă era
tot timpul în pericol, viaţa ei se schimbase şi ea însăşi e alta. Pentru că dacă Sean gândise serios
faptul că ea e viitorul Director, atunci Soarta fusese foarte darnică cu ea. Îşi aminti acea prevestire a
bătrânei preotese din sat cum că viitorul îi rezervă bucurii şi tristeţi, dar o viaţă plină de succes.
Până nu demult, nu avusese cum să creadă pentru că se părea că nu are nici un fel de carieră.
-Nu îţi va fi uşor ca Director, auzi vocea blândă a şefei sale.
-Ştiu.
-Şi nu te voi menaja, pentru că trebuie să înveţi multe despre succes şi supravieţuire.
-Ştiu.
-Şi mai e ceva; nu voi repeta acest lucru. Nu uita de unde porneşti, ajută-i pe cei din jurul
tău atunci când ai puterea să o faci, dar niciodată nu pierde din ochi unde vrei să ajungi, indiferent
câte ocolişuri are drumul până acolo.
Choy o urmă fără să bage în seamă soarele fierbinte şi nisipul înşelător. Învăţase multe
despre deşert, şi ştia să urce dunele. Dar Sean o făcea altfel. Încercă să o imite şi surprinse o privire
mulţumită a Directoarei. Şi îşi dădu seama că face tocmai ceea ce ar fi dorit Sean să facă.
Ajunsă în vârful dunei, Directoarea se opri şi stătu minute în şir privind lanţul muntos,
gândindu-se la ce trebuia să facă. Era clar că e la mijloc, între popor şi conducătorii săi şi că nu va
fi uşor rolul de mediator. Conducătorii Imperiului şi Casei înţelegeau că trebuie să se sprijine pe
popor, dar nu o făcuseră niciodată. Ajutaseră poporul doar atât cât consideraseră absolut necesar
pentru a preveni revoltele. Şi asta nu era suficient. O privi pe Choy cu coada ochiului. Se schimbase
în ultima zi. Simţea asta. Şi se bucura. Merita să fie fericită, dar avea menirea de a-i face şi pe
ceilalţi fericiţi. Iar Firma însemna bunăstarea poporului. Poate că Choy nu conştientiza încă acest
lucru, dar avea să o facă mai târziu când avea să fie pregătită.
Simţi nisipul mişcându-sub tălpile ei şi braţul lui Choy pe al ei. Privi în jur puţin
nedumerită, dar calmă şi gata de orice. Choy îşi restabili echilibrul şi îşi ceru scuze tremurând:
-Îmi pare rău…

124
-Nu înţeleg, de ce ar trebui să-ţi pară rău? Pentru că te-ai dezechilibrat şi ţi-ai permis să mă
atingi?
Vocea ei sunase liniştită, dar cu o uşoară undă de iritare voit sesizabilă.
-Te-am supărat?
Glasul sugrumat al fetei o făcu pe Sean să ofteze:
-Nu m-ai supărat pentru că m-ai atins sau te-ai sprijinit de mine, nu ai de ce să-ţi ceri scuze.
Asta am mai discutat-o suficient ,cred. Ştii cine eşti, aşa e?
Choy aprobă din cap.
-Atunci, începe, te rog, să gândeşti şi să te porţi ca un director. Şi nu ca orice Director, ci, ca
primul Director din poporul său, a cărui menire nu este de a se îmbogăţi sau de a deveni vestit, ci de
a fi liderul poporului său şi de a-i schimba în bine viaţa. Poate ceea ce îţi spun acum par vorbe
frumoase şi lucruri mari. Sunt, dar se pot întâmpla. Şi ştii cine poate face acest lucru, a cui menire
este?
-A mea, şopti Choy.
Directoarea privea spre orizont cu părul fluturând în vântul ce se stârnise pe neaşteptate.
Choy se apropie până chiar lângă ea. Văzu zâmbetul blând ca totdeauna de pe faţa lui Sean şi brusc,
se simţi sigură pe ea şi fericită. Simţi mişcare la picioarele sale, abia avu timp să se dea la o parte
din calea fontraxului şi fără să-şi dea seama îl prinse la câţiva centimetri de Directoare. Sean o
privea uluită, cel puţin la fel de tare ca şi Choy însăşi sau ca asistenţa îngrozită. Aron se apropie
grăbit şi luă animalul ucigaş din mâna fetei. Derril o prinse blând pe Sean de umeri şi o întrebă
îngrijorat:
-Eşti bine?
-Da, mulţumită lui Choy.
-Îţi mulţumesc, d-şoară, se adresă viitoarei directoare.
Choy simţi căldură în suflet. Un prinţ i se adresase cu d-şoară şi un bărbat îi mulţumise.
Aron îi întinse mâna, iar ea se sprijini pe braţul oferit. Coborâră duna spre vehicole.
-Putem porni, Yoshi, zise Directoarea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmpalt.
Se aşeză lângă Eric şi George:
-Ce-a fost asta? întrebă Eric.
-Ce anume?
-Ceea ce s-a întâmplat pe dună.
-Aş putea-o numi iniţiere.
-Choy va avea pregătire de Luptător?
-Neoficial, da.
-Adică?
-De îndată ce Firma va deveni puternică, dar şi până atunci, voi avea nevoie de un ajutor
puternic, care să ştie tot ce ştiu şi eu. Iar dacă e din popor şi are pregătire de Luptător, cu atât mai
bine.
-Şi ţi-ai riscat viaţa?
Sean râse:
-Dacă nu ar fi prins ea fontraxul, l-aş fi prins eu. Dar recunosc că sunt surprinsă de ceea ce a
reuşit să facă.
-Aş dori să-ţi pun o întrebare grea şi vreau şi un răspuns, zise Eric.
Sean zâmbi:
-Aş putea să-ţi dau un răspuns dacă aş vrea.
Eric zâmbi şi el:

125
-Dar poţi cel puţin să încerci, aşa e?
-Da.
-Chiar vrei să schimbi viaţa tuturor în jurul tău?
-În măsura în care pot să le-o schimb în bine, da.
Eric deveni serios:
-Voi afla vreodată ce planuri ai cu adevărat?
Sean îl privi în ochi:
-Nu cred că e nevoie să-ţi răspund la această întrebare. Întreabă-te pe tine însuţi ce planuri
ai şi du-le la bun sfârşit. Planurile fiecăruia sunt importante doar pentru el însuşi. Prioritatea ta e
ceea ce doreşti tu să se împlinească.
-Asta nu însemană egoism?
-Depinde doar de punctul de vedere şi de interpretare.
-Mă tem că nu înţeleg, se auzi glasul timid al lui Choy.
Sean zâmbi, ştiind că această întrebare îi frământa acum pe toţi probabil, fără a avea însă
curajul de a întreba.
-Să îţi dau un exemplu, zise Sean. Presupune că eşti director. Planurile tale prioritare sunt
dezvoltarea Firmei şi bunăstarea angajaţilor. O firmă prosperă înseamnă salarii, locuri de muncă,
profit, creşterea veniturilor angajaţilor prin măriri salariale, indirect, bunăstarea şi dezvoltarea
Ţinutului şi a Casei, aşa e?
-Da.
-Este egoism?
-Ce anume?
-Faptul că lupţi pentru a–ţi îndeplini propriile dorinţe şi a-ţi duce la bun sfârşit planurile.
Nimeni nu răspunse.
-Este egoism?
-Nu, îndrăzni Choy.
-De ce? Doar sunt planurile tale de viitor.
-Pentru că influenţează în bine viaţa celor din jur? îndrăzni viitoarea directoare la fel de
timidă.
-O inluenţează în bine sau nu? Poate sunt şi alte păreri?
Nimeni nu răspunse. Sean văzu o umbră de zâmbet pe faţa lui Yoshi şi clătină din cap.
-Nu influenţează viaţa celor din jur decât în măsura în care ei lasă acest lucru să se întâmple.
Nu îi obligă nimeni să facă o muncă pe care nu vor s-o facă, un îi obligi nici măcar să rămână la
Firmă, tot aşa cum nu îi împiedici să alăture propriile lor planuri alor tale pentru a ajuta la
dezvoltarea mai rapidă a Firmei. Tot ce e în jurul nostru ne influenţează doar în măsura în care
lăsăm ca acest lucru să se întâmple. E doar o problemă de opţiuni.
În vehicol se lăsă liniştea. Lumea se gândea la cuvintele Directoarei şi oricum ar fi vrut să
combată ceea ce ea spusese, nu găseau nici un argument logic sau nu îndrăzneau să o contrazică.
Vocea lui Choy se auzi din nou.
-Dar dacă nu ai de ales?
-Ce vrei să spui cu asta, draga mea?
Privirile se întoarseră spre Aron, care cu toate că susţinu privirile,se simţi puţin intimidat.
-Să luăm tot un exemplu. Nu doresc să o contrazic pe Sean, doresc doar să înţeleg.
-Îţi răspund oricând cu plăcere, zise Sean.
-Să presupunem că sunt Director şi dintr-un motiv sau altul, situaţia Firmei este delicată din
cauza lichidităţilor aproape inexistente. Ce fac? Nu prea am de ales, trebuie să iau un împrumut,

126
care va secătui şi mai departe Firma din cauza dobânzilor mari sau a pretenţiilor celor de la care
luăm împrumutul.
-În cazul în care ratele de lichiditate sunt scăzute, nici nu vei obţine împrumuturi. Dar, să nu
ne gândim acum la acest aspect. Să vedem ce alte opţiuni există.
-Nu văd altă cale.
-Gândeşte-te, eşti director . Firma nu are lichidităţi în acel moment şi nu doreşti sau nu poţi
să contractezi împrumuturi.
-Sincer nu ştiu.
Sean zâmbi:
-Totdeauna există şi o a doua cale. Dacă vei avea puţină răbdare, o vei afla. Dar s-ar putea
să găseşti chiar o altă rezolvare a acestei probleme. Cînd o întrebare nu are un răspuns, nu este bine
pusă. Ce fel de împrumut nu doreşti să contractezi? De la o companie financiară sau de la furnizori
sau de la acţionari?
Ochii lui Choy sclipiră, iar Directoarea se închise în sine, ascultând neutră conversaţia ce se
înfiripase în vehicol.
-Ce pui la cale? auzi gândul lui Yoshi.
-Nu are importanţă în acest moment.
-O vrei pe Choy director?
Pupilele lui Sean tresăriră insesizabil pentru oricine altcineva, iar Yoshi simţi un nod în gât.
-De ce faci asta? Vrei să înfrunţi din nou Consiliul?
-Pentru că vreau să trăiesc, răspunse Sean doar primei întrebări.
Văzu nedumerirea în privirile lui Yoshi.
-A fi director nu înseamnă să trăieşti, ci să lupţi. Viaţa mea e legată de munţii aceştia, dar nu
prin Firmă sau Casă sau Imperiu.
-Vrei să discutăm despre asta?
-Da, vom discuta.
Aparatul de comunicaţii al lui Eric tulbură discuţiile din vehicol şi brusc, toată lumea amuţi.
-Da, bună Cleo… Da, aşa e… Să mă însoţeşti? Dar nu e o plimbare pe culoarele Palatului.
Nu cred că eşti pregătită să străbaţi deşertul şi să urci munţii. În plus, tatăl tău nu va fi de acord să-ţi
pui în pericol viaţa… Nu, nici eu nu vreau să mă însoţeşti… Nu e momentul să discutăm despre
acest lucru acum… Soarta Imperiului e mai importantă decât viaţa particulară… Da, cred că orice
relaţie între noi doi mai poate să aştepte… Cunosc zvonurile cum că sunt îndrăgostit de Sean… De
ce ducem acum această discuţie? O vom duce când mă întorc la Palat.
Închise trist. Nu demult crezuse că relaţia lui cu Cleo e relaţia perfectă: fără implicaţii
sentimentale, doar politică şi plăcere fizică. Acel drum în munţi şi ceea ce simţise pentru Sean
dăduse totul peste cap. O privi pe directoare. Urmări mişcările şi respiraţia sa şi plăcerea oglindită
pe faţa ei privind deşertul şi apusul. Se întoarse spre Yoshi. Era aşa ca totdeauna, rece,
impenetrabil, calm şi plin de siguranţă de sine. Se întrebă a nu ştiu câta oară unde dispăruse
siguranţa lui de sine. Şi cum avea să o redobândească. Îl văzu pe Aron cufundat în gânduri, cu două
cute adânci săpate pe frunte şi pe Derril având ochi doar pentru Sean. Oftă. Câteva ore bune
crezuse că poate şi el să iubească şi să fie şi el ca alţii poate iubit. Se aşeză lângă George:
-Eşti tăcut, îi şopti. Pot afla la ce te gândeşti?
George îl privi în ochi şi Eric simţi fiori. Era atâta durere în acei ochi albaştri veşnic
zâmbitori:
-E greu să treci peste vestea că Sean ne e soră, aşa e?
Bărbatul aprobă tăcut.

127
-Nu vrei să discutăm?
-Crezi că ar durea mai puţin faptul că prima oară în viaţă simt ceva pentru o fată şi că se
dovdeşte a fi sora mea?
-Nu, dar te-ar ajuta să treci mai uşor pente asta. Tu eşti psihologul.
-Nu doresc să discut acum despre asta.
Eric vru să se întoarcă la locul său, înţelegător. Mâna lui George se lăsă hotărâtă pe umărul
său:
-Dar voi dori să discutăm când va durea mai puţin.
Eric zâmbi îndurerat .George fusese totdeauna o fiinţă sensibilă şi chiar dacă nu fuseseră
prea apropiaţi, nu putuse să nu observe. Şi se întrebă când se răciseră atât de tare legăturile dintre
ei, pentru că îşi amintea şi acum destul de viu frageda lor copilărie, când alergau şi se jucau pe
culoarele palatului familiei mamei lor. Se întoarse lângă Sean. Urmărea atentă harta punând
întrebări scurte călăuzelor şi cerând din când în când părerea lui Choy.
Yoshi discuta cu Ma şi era uşor de văzut că ar fi vrut să fie amândoi altundeva. Aron şi
Derril discutau aprins, dar abia auzit despre o ceva şi se vedea clar că nu sunt de acord. Zâmbi doar
pentru el, acest gen de discuţii îl avea şi el uneori cu Yoshi şi ştia ce încăpăţinaţi pot fi uneori
militarii.
Aparatul de intercomunicaţii ţârâi din nou. Îl privi nehotărât. Nu dorea acum să discute cu
nimeni. Văzând numărul meteorologului imperial, răspunse:
-Da.
-Bună ziua, înălţime. Am să vă anunţ condiţiile meteorologice pentru următoarele 10 ore.
La maximum 2 km de dvs. se pregăteşte o furtună foarte puternică şi foarte probabil de durată.
Apogeul ei nu va trece peste dvs. Alte două furtuni puternice se îndreaptă pre dvs., dar puterea lor e
în scădere şi s-ar putea să nu mai ajungă la dvs. Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este faptul că
nu am văzut până acum date pe care le văd acum la poalele munţilor decât în teorie.
Cum meteorologul amuţise, Eric îl lăsă să-şi tragă sufletul liniştit, dar tăcerea se întindea.
-Ce doreşti să spui?
-Nu pot interpreta aceste date, pentru că nu există în acest ţinut un fenomen meteorologic
care să fie explicabil prin datele pe care le am.
-Dar în alte zone?
-Aş zice că e o furtună cu descărcări electrice.
Eric deveni atent:
-Pe ce suprafaţă se întinde acest fenomen?
-100 până la 250 km. Dar e în mişcare.
-Există precipitaţii?
-Nu ştiu, domnule. Sateliţii nu ne dau nici o informaţie în acest sens, nu au fost dotaţi pentru
astfel de fenomene.
La întrebarea lui, ochii călăuzele se priviră cu ochi sclipitori. Eric îşi aminti vechea credinţă
că în ţinuturile din jurul munţilor va fi din nou multă apă şi că acest lucru se va întâmpla la venirea
la conducerea Firmei a unei persoane de sex feminin mai puternică ca oricine de până atunci, care
va urca în munţi şi va ridica blestemul, alungând monştrii ce le fură apa. Atunci vor avea loc
schimbări în fenomenele meteorologice şi în gândirea oamenilor şi în organizarea Imperiului. Iar
Casa va fi din nou prosperă. Şi ştia că, indiferent care era părerea lui, poporul credea în ea.
Văzu tresărirea lui Sean şi se apropie de ea îngrijorat:
-Te simţi bine? şopti prinzând-o blând de umeri sub privirile uimite ale însoţitorilor.
-Da, mulţumesc. M-a trecut doar un fior. Sunt îngrozitor de friguroasă.

128
Eric îi prinse mâna şi şi-o duse la buze. Degetele fetei erau reci şi tremurau uşor.
-Vrei să-ţi frec puţin degetele să ţi le încălzesc, sau să pornim încălzirea?
-A, nu e nevoie. Curând se întunecă de tot şi ajungem la prima aşezare locuita, nu?
Bărbatul o privi nedumerit. Se discutase doar cu câteva ore înainte că prima noapte aveau să
o petreacă la o grotă şi pe drum.
-Ştiu la ce te gândeşti, frăţioare, dar, priveşte acolo. Nu e o aşezare locuită?
Eric îi urmă privirea. Undeva în faţă, în depărtare, se vedeau luminiţe ce aminteau de o
aşezare. Le făcu semn lui Yoshi şi George. Cei doi bărbaţi se apropiară însoţiţi de călăuze.
-Ştiţi ceva despre o aşezare aici?
Yoshi răspunse liniştit, înaintea călăuzelor:
-Nu sunt luminile unei aşezări.
-Atunci?
-Crezi că sunt explozii provocate de gaze de sondă? întrebă Sean.
-Dacă în această zonă ar exista gaze de sondă, aş zice că da.
-Atunci?
-Atunci sau ne îndreptăm spre prieteni sau spre o capcană, pentru că sunt luminile mai
multor vehicole, ascunse din când în când de dune.
-Dacă ar fi o capcană ar mai ţine luminile aprinse? întrebă Choy.
-Probabil la fel gândesc şi ei. Dar sigur nu vom şti decât atunci când vom ajunge acolo,
răspunse Sean.
-Sau ar putea fi pur şi simplu cineva care nu are de unde să ştie că noi ne îndreptăm în
această direcţie şi doar înnoptează, zise Aron cu voce rece.
-S-ar putea să ai dreptate, zise Yoshi. Dar e mai bine să fim pregătiţi pentru orice
eventualitate şi să ni se facă o surpriză plăcută.
Aron aprobă fraza lui Yoshi surprins. Era obişnuit să întâmpine rezistenţă din partea
facţiunii adverse a Casei. Iar de câteva zile totul se schimbase.
Ma se apropie de Yoshi şi vru să se cuibărească lângă el, dar observă gestul directoarei şi îşi
schimbă direcţia. Se aşeză lângă Sean aşteptând o explicaţie.
-Chiar dacă vei deveni Luptător, va trebui să te porţi ca o soţie de Luptător. Asta înseamnă
că atunci când e în misiune sau face ceva legat de obligaţii lui de Luptător, nu trebuie să te apropii
de el căutând atenţie sau protecţie din partea lui. Acest lucru este indicat să se întâmple în
intimitate.
Un nor trecu peste fruntea lui Ma. Yoshi îi aruncă o privire plină de mulţumiri, iar pentru
Ma fu de ajuns.
-Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu, se plânse ea.
-Le vei învăţa încet-încet pe toate. Dar orice clipă ce nu e folosită privitor la obligaţiile lui,
poate deveni o clipă de intimitate.
-Cum?
Sean o privi pe Ma visătoare:
-Am să-ţi spun când nu vor fi atâţia în jurul nostru, dar cred că vei simţi şi singură: eşti o
persoană extraordinară. Şi pentru că ceea ce bărbaţii trebuie să ştie, femeile simt.
Yoshi lăsă să-i scape un zâmbet. Aron şi Derril le priviră surprinşi pe fete. Aceste discuţii se
duceau cu siguranţă şi la Curte, dar nu erau niciodată duse în faţa bărbaţilor.
-Eşti pe teren minat, auzi Sean gândurile lui Yoshi.
-Ştiu. Asta şi vreau.
-Încerci să-l depărtezi pe Derril?

129
-Nu, dar dacă asta se va întâmpla, asta e. E bine să ştie ce fel de persoană sunt.
-Cred că am lipsit de la acest curs la Academie.
Sean zâmbi:
-Ultimul lucru ce mi-ar lipsi ar fi să se afle că am urmat cursurile Academiei.
-Oricum se ştie din dosarul tău.
-Acest amănunt a fost omis.
-Marele Maestru ştie?
-Da.
Yoshi nu mai întrebă nimic, dar Sean ştia că îl frământă întrebarea “De ce?”
-Pentru că şi el, la fel ca tine, speră să-mi găsesc aici perechea şi nu voia să sperie potenţialii
pretendenţi, răspunse întrebării nerostite.
-Dar tot se va afla.
-Aşa e, dar se speră să fie cât mai târziu cu putinţă pentru că faptul că sunt un Luptător
deschide oricum o prăpastie între mine şi cei din jur. Tu ştii asta cel mai bine.
-Simt o umbră de tristeţe în gândurile tale.
-Aşa e. Şi asta îmi aminteşte de vremea când îţi spuneam ţie problemele mele la Academie.
-Atunci erai foarte sinceră cu mine.
-La fel ca acum.
-Care e motivul tristeţii tale?
-Trebuie să existe un motiv?
-Nu ar trebui?
-Nu sunt pregătită să discut pe tema aceasta.
-Deci e ceva personal.
-Aşa e.
Ajunseră aproape de vehicolele necunoscute. Sean se pregăti să iasă, dar Yoshi îi puse blând
mâna pe umăr şi îi şopti:
-Fă-ţi datoria şi lasă-mă să o fac pe a mea.
Directoarea zâmbi:
-Ai dreptate. Cred că m-am obişnuit să fac totul singură şi uit uneori că acum nu e nevoie să
o fac.
Eric, Derril şi Aron îl urmară pe Yoshi. Sean se mulţumi să arunce o privire plină de
încredere în urma lor, apoi se aşeză lângă Choy. Ma se aşeză lângă ele.
-Cum poţi fi atât de calmă?
Directoarea zâmbi:
-Ar avea sens să mă agit? Sau, de ce să le ştirbesc din mândrie, când, de fapt, am încredere
în ei şi ştiu că vor lua cea mai bună hotărâre pentru toţi, indiferent care ar fi? Sunt aici ca şi
director, nu ca luptător. Dacă m-aş amesteca în ceea ce ştiu ei cel mai bine să facă, cum aş mai
putea avea pretenţia ca ei să nu se amestece în felul în care conduc eu Firma?
-Crezi că n-o vor face? întrebă timidă Choy.
-Probabil că vor încerca.
-Şi faptul că li te opui, nu ar naşte discuţii?
-Dacă ştiu cum să conducă şi să aducă pe linia de plutire Firma, de ce mai au nevoie de
mine ca Director?
Ma simţi un puternic imbold să-i vorbească despre temerile şi problemele ei dar şi-l
reprimă. Întrebă doar cu glas tremurat.
-De unde ai atâta putere? O voi avea şi eu când voi deveni Luptător?

130
Sean zâmbi cu blândeţe:
-Puterea e aici şi aici, zise arătând spre capul şi pieptul fetei. Pregătirea de Luptător te învaţă
doar cum să le pui în echilibru.
Directoarea o privi pe Choy. Era gânditoare:
-Vrei să întrebi ceva?
-Nu, acum nu sunt pregătită să pun întrebări sau să asimilez prea multe informaţii.
Directoarea zâmbi. Choy era exact opusul lui Ma. Şi semăna în unele privinţe cu ea. Şi mai
mult, avea câteva lucruri mai mult decât ea. Iar unul din ele era foarte important. Choy se gândea
bine la ceea ce afla şi asimila. Dacă Sean acţiona de cele mai multe ori instinctiv, alegerea fiind
însă bună, Choy făcea totul bine gândit. Dacă avea să înveţe să îmbine raţiunea cu instinctul,
conştientul cu semnalele ce le primea de la subconştient, avea să devină foarte puternică. Probabil
acea persoană pe care Consiliul o văzuse în ea. Doar că ea nu era îndeajuns de extrovertită şi
sănătoasă şi nu dorea să fie director toată viaţa.Erau atâtea lucruri pe care dorea să le facă şi avea
atâtea vise de împlinit, atâtea ţeluri de atins!
Se gândi la ceea ce refuzase ani la rând să se gândească, lucru pe care poate cei din jurul său
nu îndrăzniseră să i-l spună, chiar dacă o gândiseră. Se complăcea în boală pentru că aşa putea să
găsească o scuză bună perioadelor când devenea voit inactivă şi amâna tot ce ştia că trebuie să
rezolve. Suspină abia auzit şi privi spre bărbaţii care discutau cu două persoane îmbrăcate în haine
de deşert. Discuţia părea a decurge liniştită, dar ei i se părea ceva suspect. Un val de oboseală îi
străbău corpul şi o fierbinţeală puternică îi cuprinse obrajii. Duse mâna la frunte încercând să o
răcorească.
-Mă surprinde că nu ai ieşit şi tu, auzi glasul curios al lui George.
Sean râse:
-Nu vedeam nici un sens să o fac. Cred că dacă ei patru nu fac nimic, eu nu voi face nici
atât.
-De ce?
-După îmbrăcăminte sunt din nord. Tu cunoşti mai bine decât mine obiceiurile nordului,
dar, bănuiesc că ai uitat ce valoarea are în ochii lor sexul feminin. Nu doresc să le dau nici un motiv
de a se răscula împotriva Casei. Le respect obiceiurile chiar dacă nu le aprob.
-Pot să te răpesc câteva minute?
-Sigur.
Ieşiră în umbra vehicolului. George îi prise încheietura mâinii, dar Sean şopti oftând:
-Pulsul îmi este mult accelerat, dacă acest lucru doreai să-l ştii.
-Din cauza emoţiei?
-Nu are nici o legătură cu o eventuală emoţie. Pulsul accelerat de emoţie ştiu să mi-l reglez.
E din cauza bolii.
George o privi surprins de sinceritatea ei:
-Te simţi bine?
-Acum da. Sunt puţin slăbită, dar mă simt bine.
-Cred că ştii că oricând ai o problemă de sănătate, poţi să mi-o spui. Poate că nu am puterile
tale de vindecare, dar şi cunoştinţele mele pot fi folosite.
-Mă doare puţin gâtul.
George o privi puţin încruntat:
-Nu glumesc şi nu te iau peste picior, dacă la asta te-ai gândit.
George îi palpă gâtul îngrijorat:
-Ştii că ai ganglionii inflamaţi?

131
Sean aprobă din cap, iar bărbatul porni spre celălalt vehicol gânditor. Se întoarse cu
medicamente şi cu Tasha:
-Vei urma tratamentul, aşa e?
-Bine-nţeles.
George se întrebă dacă va şti vreodată ce-i trece lui Sean prin minte atunci când spune ceva.
Sau dacă va putea şi el să o citească pe Tasha, aşa cum o făcea ea. Văzu zâmbete pe feţele celor
două fete şi se simţi frustrat. Pentru că era convins că ele ştiu ce gândeşte.
Simţi mâna blândă a lui Sean pe braţul său şi buzele Tashei atingându-i obrazul :
-Sper că şti cât de mult te iubim, zise Tasha.
Bărbatul o mângâie blând pe obraz :
-Sunt sigur .
Se întoarse spre Sean aranjându-i o şuviţă:
-Până nu demult eram singur, acum, brusc, am două fete care mă iubesc alături. Ce aş putea
să-mi mai doresc?
-Poate o parteneră de viaţă?
Vocea Tashei sunase plină de dragoste.
-Ai dreptate, poate o parteneră de viaţă. Pe cineva care să aibă câte ceva din voi amândouă.
Sean râse:
-Ai grijă ce-ţi doreşti! S-ar putea…
Aparatul de intercomunicaţii al lui Sean sună. Fata răspunse, iar faţa i se lumină:
-Bună,surioară.
George privi curios ecranul. Sean nu observă privirea lui, dar o văzu pe a surorii sale. Şi
chiar dacă cei doi fraţi nu o înţelegeau, Directoarea îşi cunoştea bine sora.
-Ce ai zice de o vacanţă aici? o întrebă Sean cu un oftat înăbuşit.
-Serios, pot veni la tine?
Vocea era copilăroasă, contrastând total cu ceea ce până nu demult George şi Tasha îşi
închipuiseră despre o Luptătoare. Dar Sean ştia că atâta timp cât avea să trăiască, sora sa va fi
pentru ea copil.
-Şti bine că oriunde aş fi, mă bucur să fi cu mine.
-Ştiu, veni răspunsul cu voce de copil răsfăţat.
Şi dacă Tasha şi George nu ar fi ştiut că pe ecran e un viitor Mare Maestru ar fi fost poate
mai puţin uimiţi.
-Te aştept, când vii?
-Peste cinci zile ajung.
-Voi fi în munţi. Poţi amâna câteva zile?
-Dar nu e nevoie, interveni Tasha. Poate sta la palatul imperial până când te întorci.
O frântură dintr-un gând al Directoarei o şocă. Sean nu era sigură că se va întoarce. Şi acest
lucru o înfioră pe prinţesă.
-Dacă doreşti să mă aştepţi la Palat, poţi să vi când doreşti tu.
-Bine, vin peste cinci zile.
Sean se întoarse spre George:
-Crezi că ar fi posibil să te ocupi de sora mea până când mă întorc?
-Dar nu doreşti să te însoţesc?
-Ar fi plăcut, dar trebuie să încerc să ţin în echilibru cele două facţiuni ale Casei, iar Eric nu
va vrea să rămână la Palat. Mă bazez pe faptul că poate tu eşti mai înţelegător, aşa că, te rog să te

132
întorci. Voi fi astfel însoţită de câte un reprezentant al facţiunilor Casei şi nu se va ridica problema
inegalităţii.
Cu toate că îi dădea dreptate lui Sean, George se depărtă îmbufnat.Sean vru să îl urmeze,
dar Tasha o opri prinzându-i uşor umărul:
-Nu te lăsa influenţată de mutriţa lui îmbufnată. Nu e supărat.
Sean o privi cu durere în ochi:
-Şti, Tasha, atâţia ani am fost singură şi mi-am dorit să nu fiu. Acum am doi fraţi şi două
surori şi aş dori să-i am lângă mine tot timpul. Iar dacă eu sunt cea care îi îndepărtează, vreau să fiu
sigură că ei ştiu de ce o fac şi că nu sunt supăraţi.
Tasha o îmbrăţişă. Ar fi trebuit să se teamă de ea, dar începuse să o îndrăgească din prima
clipă când o auzise pe Directoare. Pe cea care ar fi trebuit să fie Împărăteasă.
-L-am scanat. Nu e supărat, dar încă îl deranjează faptul că sunteţi fraţi şi că nu poate
rămâne lângă tine. Eşti prima sa dragoste.
Sean o privi surprinsă.
-Toate relaţiile lui de până acum au fost simple aventuri sau pentru el, sau pentru
partenerele sale. Nu s-a ataşat niciodată de nici una, continuă prinţesa făcând câţiva paşi.
Sean o urmă reţinându-şi un suspin, iar Tasha o prinse de braţ cu prietenie. Directoarea zise
gânditoare:
-Mi-ar fi plăcut să fiu prima pentru care simte cu adevărat ceva.
-Ai fost prima pentru care George a simţit ceva. Fratele nostru e îndrăgostit de tine, iar asta
nu trece de la o zi la alta, sau, cel puţin, nu e atât de uşor de acceptat faptul că sunteţi fraţi.
-Nici pentru mine nu e uşor, şopti Sean, dar se pare că nimeni nu-şi dă seama de acest lucru.
Tuturor vi se pare o rezolvare a problemei alegerii între Eric şi George. Da, într-adevăr a rezolvat
această problemă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi aducă vreun sentiment de bucurie. Cu
oricare din ei aş fi rămas, aş fi putut fi fericită.
Sinceritatea Directoarei, dar mai ales ceea ce îi spusese,o făcură pe Tasha să o privească cu
alţi ochi şi mai profund. Nu se lăsase scanată, dar Tasha bănuise că îi plăcea pe cei doi fraţi. Însă nu
se gândise nici o clipă că Direstoarea ar fi putut fi îndrăgostită de oricare din ei:
-Pe care l-ai fi ales?
Sean se opri din plimbare serioasă:
-Nu ştiu.
Răspunsul fusese laconic, dar plin de sentimente. Iar Tasha nu mai răsuci cuţitul în rană.
Sean era un lup singuratic, dar nu era lipsită de sentimente, chiar dacă şi le ascundea cu grijă. Iar ea
putea cel mai bine înţelege ce înseamnă să nu te exteriorizezi, să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce ai
dori şi să nu-ţi doreşti anumite lucruri pentru că nu trebuie să o faci.
Directoarea privi spre celălalt vehicol, iar Tasha înţelese că ceea ce discutaseră ele două
avea să rămână între ele şi că puseseră bazele unei relaţii speciale, că Sean nu are resentimente, dar
că, acum, redevenise d-şoara Director, Mare Maestru şi Mentor. Îşi reluă şi ea masca de prinţesă şi
urmă privirea Directoarei. Undeva lângă unul din vehicole mai mult simţi decât văzu mişcare.
-Trebuie să-i chemăm înapoi pe băieţi, auzi şoapta ei.
Se gândise la acelaşi lucru, dar ştia că nu aveau dreptul să o facă. O văzu pe Sean
prăbuşindu-se leşinată şi scoase un ţipăt:
-Sean!
O prinse în braţe şi o lăsă uşor pe nisip. Ţipătul prinţesei fusese auzit în liniştea deplină a
nopţii şi la celelalte vehicole. Yoshi se scuză politicos:

133
-S-a întâmplat ceva în tabără, zise cu voce calmă. În ultima vreme sunt îngrozitor de mulţi
fontracşi în deşert. Şi atacă mai des decât de obicei. S-ar putea ca Sean să aibă nevoie de mine. Iar
prinţul Eric fiind viitor luptător va avea ocazia să înveţe o nouă tehnică. Vom continua mâine
discuţia.
Urmări sentimentele şi reacţia conlocutorilor săi la vestea că Eric urma să devină Luptător şi
pufni în sinea sa mulţumit de ceea ce vedea. Salută rece şi porni în grabă spre vehicolele lor. Prinţii
şi Aron îl urmară îngrijoraţi.
-Sean e bine, le zise când se îndepărtară suficient încât să nu fie auziţi.
Lăsă să treacă un timp până când răspunse întrebării lor mute:
-A văzut sau a bănuit vreun pericol, de aceea ne-a chemat înapoi.
Yoshi îngenunche lângă Sean alături de George şi Tasha:
-Ce s-a întâmplat?
-Lângă vehicolul din stânga e agitaţie mare, zise simplu Sean, întinzându-i mîinile lui Eric.
Prinţul o ajută să se ridice, iar tânăra se sprijini de el până la intrarea în vehicol:
-Unde sunt Aron şi Choy?
-Choy voia să se furişeze singură pentru a vedea ce se întâmplă, iar dl.Aron a insistat să o
însoţească, răspunse Ma.
Derril şi Eric se pregătiră să spună ceva, dar zâmbetul Directoarei şi calmul lui Yoshi îi
făcură să se răzgândească, păstrând pentru ei întrebările nepuse.
-Ce aţi aflat? întrebă Sean.
-Spun că sunt călători ai deşertului, că fac comerţ, că se întorc din satele nordice.
-Au informaţii ce ne-ar putea fi utile?
-S-ar putea, dar nu am avut timp să le aflăm, răspunse Yoshi gânditor. Le vom afla mâine.
-Nu cred că erau călători ai deşertului, zise Derril cu convingere.
-Sunt de acord cu vărul meu.
Cei din vehicol îi priviră surprinşi mai mult de ineditul situaţiei-erau de acord?-decât de
faptul că erau de altă părere decât Yoshi.
Privirile se îndreptară spre ei:
-Purtau veşminte de călători ai deşertului, dar nu aşa ca un adevărat călător, explică Derril.
Cum ceilalţi aşteptau explicaţii, prinţul se apropie de Yoshi:
-Purtaţi îmbrăcăminte de călător, dar acest fular, chiar dacă corespunde necesităţilor dvs.,
este altfel pus de un călător. Un călător al deşertului l-ar purta aşa.
Aranjă capetele fularului, explicând în continuare:
-În acest mod pus, protejează împotriva vremii nefavorabile, dar şi împotriva fontracşilor.
Au dinţii foarte ascuţiţi şi veninoşi, dar scurţi. În acest fel, nu au cum să penetreze până la piele.
Sean privea tăcută în întunericul de afară. O plăcea pe Choy şi se bucura că se lăsase
condusă de instinct, nu de raţiune. O văzu pe Ma încercând să-şi ascundă frustrarea. Lăsă un suspin
uşor să-i scape şi zise în gând câteva cuvinte liniştitoare pentru sufletul tinerei.
-N-ar trebui să faci asta, auzi gândul lui Yoshi.
Nu se întoarse spre el pentru a-şi ascunde zâmbetul:
-Mai târziu o va face ea însăşi, acum, are nevoie de ajutor.
Yoshi se apropie de Ma. Tânăra ridică ochii spre el, întrebându-l din priviri ce poate face şi
ce nu.Bărbatul o sărută blând pe frunte şi îi mângâie obrajii şi părul. Până aici era doar un protector
şi un Mentor grijuliu pentru toată lumea, iar gestul lui fu luat ca atare. Dar Ma simţise tremurul ce
ascundea dorinţă şi atingerea electrizantă. Apoi Yoshi redeveni Luptătorul, iar Ma însoţitoarea
Tashei.

134
Sean ieşi din vehicol, urmată în linişte de una din călăuze. Privirile celor din vehicol se
îndreptară spre Yoshi, dar bărbatul privea pe fereastră calm. Eric încerca să-şi ascundă îngrijorarea,
iar Derril dezaprobarea. Sean şi călăuza se opriseră pe creasta unei dune. Furişatul nu păruse să-i
obosescă în mod special pe nici unul din ei, dar pielea de pe mâinile fetei părea hotărâtă să se
transforme în rană.
-Pot să vă dau un sfat, d-şoară?
-Desigur, oricând. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva, zise nedumerită directoarea.
-Este din cauza compoziţiei nisipului pe aceste dune. E plin de granule de sare. Ar trebui să
purtaţi mănuşi.
-Sare? zise gânditoare.
Directoarea închise câteva clipe ochii şi i se păru că aude vuiet de valuri, ţipete de pescăruşi,
fluierături de delfini… Părăsise toate acestea pentru un ţinut aproape mort, plin de ucigaşi feroce.
Acum aprecia ceea ce avuse. Aici, între nisipuri şi stânci golaşe, înţelegea cu adevărat măreţia
oceanului şi însemnătatea apei care, de unde venea ea, era considerată ceva inepuizabil şi firesc.
Simţi dorinţa însoţitorului ei de a-i pune întrebări. Zâmbi în întunericul deşertului unui gând
doar de ea ştiut:
-Sunt aici pentru a găsi răspunsuri la întrebări. Iar cele pe care le ştiu deja, le voi da şi
altora.
-În locul de unde veniţi există multă apă?
-Da.
-Credeţi că ar putea vreodată fi şi acest ţinut aşa cum e cel din care veniţi?
-D-ta ce crezi?
Simţi privirea nedumerită a călăuzei:
-Cândva, pe vremuri, aici era probabil o mare sau un lac sărat. Dacă vom găsi motivul
pentru care el nu mai există, vom şti cum putem face să existe din nou.
Văzu călăuza făcând un semn şi întrebă liniştită:
-Am spus ceva ce te-a nedumerit sau surprins?
-O întindere atât de mare de apă?
Sean îşi duse mâna la gură. Priviră spre tabără şi văzură două umbre furişându-se peste
crestele dunelor.
-Vino, nu au experienţă în deşert.
Se apropiară neauziţi de cele două umbre şi le traseră pe panta dunei. Aron se pregăti să
lupte, dar Sean îi şopti liniştitor:
-Sunt Sean.
Se aşezară câteva clipe, apoi Sean întrebă:
-Aţi aflat ceva?
-Sunt locuitori din nord care au aflat că a sosit cea de departe care va readuce viaţa în
Imperiu.
Sean o privi pe Choy curioasă dacă şi ea crede în prevestire. Apoi oftă. Nu era nevoie să o
scaneze. Choy credea.
-Să ne întoarcem la tabără. Vom discuta acolo ce aţi aflat.
Simţi că Choy doreşte să vorbească cu ea, dar trebuia să înveţe să aibă răbdare, să pună
interesele Firmei, Casei şi Imperiului înaintea celor personale, să înveţe să se schimbe ea, înainte de
a-i schimba pe cei din jur şi ţinutul.
-Sean, auzi vocea ei şi înţelese că ceva o frământă în mod special.

135
Călăuza şi Aron auziseră şi ei şoapta, iar modul familiar de adresare îi făcu să tresară.
Pentru că nici un Director nu fusese atât de apropiat de vreun angajat şi chiar dacă auziseră zvonul
că Directoarea o tratează pe Choy ca şi Tasha pe Ma, fusese un zvon greu de crezut, pentru că, dacă
Tasha şi Ma crescuseră practic împreună, Sean şi Choy abia se cunoşteau.
-Da.
-Pot să te întreb ceva?
-Desigur. E o problemă personală sau de serviciu?
-Cred că e una mixtă.
Cei doi însoţitori ciuliră urechile, dar Sean îi răspunse zâmbind cald lui Choy:
-Am putea să o discutăm după ce discutăm despre ce aţi aflat.
-Mulţumesc, dar s-ar putea să fie o prostie.
-Nu există aşa ceva atunci când e vorba de Firmă, Casă sau Imperiu. Şi nici atunci când e
vorba de o problemă ce frământă pe cineva care poate fi ajutat.
Întorşi la vehicol, Derril vru să i se adreseze lui Aron, dar Sean i-o luă înainte:
-Îi mulţumesc d-lui Aron pentru că a însoţit-o pe asistenta mea. Şi le mulţumesc
amândurora pentru informaţiile pe care ni le-au adus, indiferent dacă ele ne sunt de folos sau nu,
dar am să-i rog data viitoare să se sfătuiască cu conducătorii acestei expediţii înainte de a lua o
hotărâre ce poate pune în pericol planurile sau vieţile oricui. Ideea acestei expediţii a fost a mea, mă
consider deci răspunzătoare pentru vieţile celor ce mă însoţesc.
Privirile se întoarseră curioase spre Yoshi, dar bărbatul nu trăda nimic din ceea ce avea în
suflet. Derril şi Eric erau calmi, iar Ma se întreba dacă ea ar fi avut tăria de a nu face reproşuri celor
doi, sau ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi fost în locul lui Choy.
-Să ne odihnim, auzi glasul puternic şi hotărât al lui Yoshi. Mâine ne aşteaptă un drum lung
şi obositor.
Ma o văzu pe Sean ieşind urmată de Choy şi simţi un fior plăcut atunci când mâna
puternicului Luptător prinse mâinile ei mici şi tremurătoare.
Sean se aşeză pe vârful unei dune, iar Choy îi urmă exemplul:
-Şti de ce ne-am aşezat chiar pe vârful dunei, aşa e?
Choy stătu câteva clipe pe gânduri:
-Aşa avem o privire de ansamblu asupra a tot ce e în jur şi nu putem fi ascultate, chiar dacă
suntem văzute.
Directoarea o aprobă:
-E foarte bine gândit. Ce doreai să-mi spui pe drum?
-Suntem foarte aproape de satul în care am crescut. Dacă ne-am abate doar puţin de la
drumul stabilit, aş putea să-i revăd pe cunoscuţii mei, aş putea afla noutăţi şi informaţii despre
munţi pe care eu poate nu le cunosc.
-Voi discuta dimineaţă cu Yoshi. Vom vedea şi cine sunt vecinii noştri.
-Sunt rebeli.
Sean o privi pe Choy surprinsă. Ştia că există lupte între Casele din Imperiu, dar nu ştiuse
că există şi mişcări antiimperiale:
-Rebeli?
-Persoane care dintr-un motiv sau altul şi-au părăsit satele sau teritoriul Caselor de care
aparţineau.
-Dintr-un motiv sau altul? Trebuie să ai un motiv foarte serios pentru a-ţi părăsi familia,
cunoştinţele, căminul.
-Mulţi dintre ei nu au un cămin.

136
Sean aşteptă lămuriri.
-Furtunile puternice şi prăbuşirea galeriilor lasă pe mulţi fără cămin. Mulţi sunt prea săraci
pentru a căuta un altul.
Directoarea îşi permise un suspin compătimitor:
-Şi cum supravieţuiesc în deşert în timpul furtunilor?
-Există multe grote în deşert. Nu pot fi locuite, dar oferă protecţie în caz de furtună.
-De ce nu pot fi locuite?
-Deşertul aparţine diferitelor Case, care sunt susţinute de anumite triburi. Aceste triburi
tolerează pe perioada furtunilor intruşii, dar nu acceptă nou veniţii.
-De ce? Oricare ar putea ajunge în locul lor.
Choy ridică din umeri. Ea nu se întrebase niciodată de ce.
-Poţi să-mi spui ceva despre rebeli?
-Ce anume te-ar interesa?
-Orice informaţie e binevenită.
-Sunt organizaţi ca un trib, au un conducător, o Adunare a Înţelepţilor, războinici şi oameni
simpli.
-Ce diferenţă este între războinici şi oameni simpli?
-Pentru a deveni războinic, trebuie să treci printr-o suită de probe. Nu toţi cei ce-şi propun,
ajung războinici. Orice nou venit devine om simplu până când îşi dovedeşte calităţile ce l-ar putea
scoate în evidenţă. Nu e neaparată nevoie să fi războinic pentru a deveni conducător sau pentru a
face parte din Adunarea Înţelepţilor.
-Ai aflat ceva despre conducătorul acestui grup?
Choy se codi.
-Ce e? întrebă Sean cu voce liniştită. Îl cunoşti?
-Da, a făcut parte dintre locuitorii satului unde am crescut. Acolo era cunoscut ca o
persoană foarte violentă, care e capabilă de orice pentru a-şi atinge scopurile şi pentru care
noţiunile de bine şi rău nu există.
Sean contemplă gânditoare cerul. Choy îi urmări privirea.
-Gândeşte-te la o dorinţă, repede!
Choy urmă dispoziţia Directoarei, apoi o privi nedumerită.
-Se spune că o stea căzătoare îţi îndeplineşte o dorinţă, zise liniştită Directoarea. E o
credinţă poate mai veche decât cea care spune că o persoană de sex feminin va pune Imperiul din
nou pe picioare şi va aduce prosperitate. Ai văzut-o, aşa e?
Choy aprobă din cap încurcată.
-Ce e?
-Am uitat ce mi-am dorit, oftă ea.
-Nu are importanţă. Asta nu înseamnă că nu se va împlini.
Sean îşi schimbă poziţia, întinzându-se pe dună. Choy îi urmări mişcările line, pline de
graţie firească, necontrolată. Îşi schimbă şi ea poziţia, simţind că nisipul o arde.
-Nu e nevoie să rămâi lângă mine, zise îmţelegătoare Directoarea.
-Dar mi-ar face plăcere să rămân.
-Trebuie să te odihneşti, zise Sean hotărâtă.
-Dar tu…
-Eu doresc să rămân puţin pentru a medita.
Choy se ridică şi porni spre baza dunei.
-Voi avea multă nevoie de ajutorul tău în zilele ce urmează.

137
Se întoarse surprinsă către Sean, dar tânăra era în aceeaşi poziţie în care o lăsase. Simţi un
fior. Se întâmplau prea multe lucruri inexplicabile în ultima vreme. Şi nu-i plăcea să nu aibă
controlul asupra lor.
Eric şi George urmăreau cu atenţie ce se petrece pe dune. O văzură pe Sean punându-şi
palmele peste ochi. Îl priviră pe Yoshi. Părea mulţumit.
-Crezi că o dor ochii? întrebă George îngrijorat.
-Nu ştiu dacă o dor sau nu, dar ceea ce face ea e o echilibrare energetică. Orice organism
echilibrat energetic are capacitatea de a se vindeca singur. Ceea ce face Sean acum va avea
rezultate mai târziu, dar cu siguranţă.
Ieşi din vehicol şi se apropie de Sean. Fata îi auzi paşii elastici:
-Îţi mulţumesc că ai venit. Vrei, te rog, să mă ajuţi?
Yoshi îşi apropie palmele de tâmplele ei:
-Ce planuri ai cu Choy? O vrei Director? continuă Luptătorul discuţia începută.
Sean nu răspunse imediat. Bărbatul aşteptă răbdător.
-Cred că depinde de mai mulţi factori devenirea ei ca Director.
-Iar tu deţii controlul asupra lor.
Sean râse reţinut:
-Nu. Nu încă, completă ea.
Yoshi râse şi el. Da, Sean nu se schimbase prea mult în ultimii ani.
-Va face faţă acestei încercări?
-Se va strădui. Nu sunt cu nimic mai bună decât ceea ce ar putea ea deveni. În plus, iubeşte
acest popor. E poporul ei.
-Vrei să înceapă pregătirea de Luptător?
-Nu. Dar va afla multe din informţiile pe care le deţine un Luptător.
-Vrei să dezvălui informaţii secrete? Şti ce ar însemna asta?
Sean zâmbi:
-Da, ştiu ce ar însemna pentru mine ca iniţiat şi pentru ea ca Ucenic şi pentru tine ca trimis
al Consiliului.
-Tu şti?
-Că eşti omul de încredere al Consiliului? Ţi se pare atât de greu de observat pentru cineva
care cunoaşte dedesubturile politicii Luptătorilor?
-Ai dreptate, nu am vrut să te jignesc.
-Ştiu, zise tânăra schimbând poziţia.
Yoshi schimbă şi el poziţia. Simţi imensul dezechilibru energetic la nivelul gâtului ei.
-E blocaj, nu dezechilibru, zise Sean simplu.
-Vrei să încetezi să faci asta?
-Ce anume?
-Puterile tale au crescut enorm! Mă scanezi fără să simt!
-Da, puterile mele au crescut, dar nu te-am scant. Ai prea multă experienţă pentru a nu face
diferenţa între un dezechilibru şi un blocaj energetic, dar ştiu că ai vrut să te înşeli. Am simţit-o în
tresărirea ta.
-Lasă-mă să te ajut.
-Mă ajuţi.
-Nu aşa. Asta e prea puţin.
-Iar ducem această discuţie? Ţi-am zis, dacă nu pot să o fac singură, voi cere ajutor. Sau
dacă văd că lucrurile scapă de sub control.

138
Yoshi simţi enorma pierdere de energie pe care i-o provocase tinerei dialogul pe tema
sănătăţii ei, aşa că renunţă la discuţie.
-Ce speri să găseşti în munţi?
-Ai fost după Eric în munţi. Ce se petrece acolo?
-Nu pot să-ţi răspund la această întrebare. Nu ştiu cu ce m-am confruntat atunci.
-Dar acum cu ce ne confruntăm?
-Cu propriile noastre spaime.
Sean se sprijini cu spatele de genunchii prietenului său:
-Asta ştiu. Dar cine e de fapt pericolul?
Yoshi stătu puţin pe gânduri:
-Mă vei crede dacă îţi spun că nu ştiu?
-Ar putea fi cauze naturale?
-Da, chiar dacă e puţin probabil.
-De ce?
-Ar fi o coincidenţă prea mare dacă erupţiile vulcanice sau avalanşele ar avea loc doar
atunci când e cineva prin zonă. Nimeni nu scapă, iar dacă avalanşele sau erupţiile nu îl ucid, moare
din cauze necunoscute.
-Există doi supravieţuitori! zise Sean gânditoare.
-Poate aşa a fost să fie. Eric a avut noroc, iar eu nu am înaintat suficient de adânc în zonă.
-E posibil ca acele erupţii să fie provocate de om?
-O capcană?
-Da.
-Ar putea fi posibil. Nu m-am gândit la asta.
-Cine ar avea de câştigat din limitarea sau interzicerea accesului într-o anumită zonă?
-Depinde ce se ascunde acolo.
-După părerea ta, ce ar putea fi?
-Apă?
-M-am gândit la asta. Dar din câte ştiu, nimeni nu vinde apă extrasă din munţi.
-Atunci la ce te gândeşti?
-La o bază militară?
-Aş fi ştiut de ea. Sunt sateliţi peste tot deasupra zonei.
-Şi totuşi nu se ştie ce e acolo.
-Aşa e. Ar putea fi o bază militară.
-Şi atunci întrebarea de adineaori revine. Cine ar avea de câştigat şi ce anume. S-ar putea să
nu fie cineva din Imperiu?
-Cineva din afară? o privi din spate Yoshi.
-Nu ştiu. E doar o ipoteză. Casele din Imperiu se războiesc pentru ceva ce nu au sub control.
Apa există, dar e puţină. Dacă vreuna din ele ar avea acces la apă în munţi, această luptă nu ar avea
sens.
-Decât dacă ar fi o acoperire, zise Yoshi.
Căzură pe gânduri. Şi amândoi simţeau că e din nou ca la Academie când li se dădea o
misiune imaginară, iar ei se completau perfect reciproc, obţinând totdeauna cel mai bun calificativ
şi acumulând cele mai multe puncte.
-S-ar putea ca nu familia lui Derril să fie adevăratul oponent în Imperiu. Care e Casa care se
implică cel mai puţin în luptele din Imperiu?
Yoshi o privi cu admiraţie bine ascunsă de întuneric:

139
-Crezi că…
-E doar o ipoteză. S-ar putea să fie o ipoteză complet eronată. Dacă e o Casă paşnică, nu
înseamnă că e şi inamicul din umbră sau că e implicată într-un complot.
Bărbatul încruntă din sprâncene şi oftă neauzit.
-Ce te frământă în afara problemelor Imperiului? auzi vocea ei blândă.
-Nu m-ai scanat, zise bărbatul uimit.
-Nu am dreptul să o fac. Am fost totdeauna sinceri unul cu altul.
-Tu.
-Eu ce?
-Tu eşti unul din motivele pentru care mă frământ.
Ochii ei părură să arunce scântei în întuneric:
-De ce? Din cauza sănătăţii mele? Mă simt bine.
-Ascultă Sean, trebuie să ducem o discuţie serioasă.
-Aşa e. Nu vreau să vă mai amestecaţi în problemele mele personale. Eu sunt singura care
nu se amestecă în treburile nimănui niciodată şi totuşi, nimeni nu pare să respecte acest lucru. De
fapt, nu doresc nimic mai mult decât să fiu lăsată în pace.
-Eşti persoană publică. Nu mai ai dreptu de a risca nebuneşte.
-Vorbeşte consilierul Împăratului, trimisul Consiliului sau Yoshiro?
Vocea ei fusese rece, tăioasă şi revoltată.
-Indiferent dacă îţi place sau nu, mă vei asculta.
Tânăra vru să se ridice, dar o mână puternică, şi totuşi blândă o reţinu. Încercarea de a se
elibera nu făcu decât să o secătuiască de puteri. Yoshi îi întoarse capul uşor spre el şi văzu lacrimi,
deznădejde şi suferinţă. Ştia că e singurul care are acest privilegiu. Şi îl durea că nu poate face
nimic împotriva încăpăţinării prietenei sale:
-Nu te voi întreba dacă şti ce rişti, pentru că şti. Te voi întreba doar dacă crezi că acel cineva
pe care încă nu l-ai cunoscut, dar care îţi poate dărui multe, nu merită şansa de a te cunoaşte. Te
ascunzi în spatele bolii pentru a rămâne singură, pentru că te temi de sentimente, te temi să nu sufei
din cauza cuiva. Nu te poţi ascunde la infinit. Viaţa trece pe lângă tine, şi nici măcar tu nu poţi opri
curgerea timpului. Nu întinereşti.
-Nu din cauza cuiva, din cauza pierderii cuiva, oftă femeia.
Yoshi simţi surprinderea înnecându-l. Sean pretinsese totdeauna că preferă singurătatea din
cauza independenţei pe care i-o oferă.
-Spune-mi, ce s-a întâmplat atunci când ai fost rănită la abdomen?
-Nu prea vreau să-mi amintesc.
-Ai pierdut atunci pe cineva?
-Mi-am pierdut încrederea în mine. A fost greşeala mea. Eu am provocat avalanşa. Am
urcat pe munte, cu toate că ştiam de pericolul de avalanşă. Nici nu cred că m-au interesat care sunt
riscurile. Apoi, când zăpada a început să mi se mişte în straturi sub picioare, nu am făcut nimic
pentru a mă salva. M-am gândit la supravieţuire doar atunci când tonele de zăpadă de de-asupra
mea au început să mă sufoce. Nu am încercat nici măcar să fac acele lucruri pe care le înveţi la
cursurile de supravieţuire acele mişcări ca de înnot până când nu se întăreşte zăpada pentru a-ţi da
posibilitatea să respiri le-am făcut doar când era deja destul de târziu, dar m-au salvat.
-Cum ai fost rănită?
Trupul lui Sean fu scuturat de un tremur:

140
-Am căzut pe o creangă şi atunci când nu am mai suportat greutatea pe mâini, am fost
nevoită să mă las pe ea. Capătul a rupt câteva ţesuturi şi muşchi, apoi s-a oprit în osul bazinului,
care, din fericire, a rezistat.
-Doamne, puştoaico!
Yoshi o îmbrăţişă blând şi simţi trupul fetei tremurând spasmodic. Îi puse palma pe frunte,
în timp ce cealaltă mână îi freca uşor spatele ca unui copil tulburat.
-Am avut noroc. Creanga a făcut o rană destul de adâncă, fără însă a atinge vreun organ
vital. Hipotermia a încetinit şi hemoragia, aşa că, cu toate că am pierdut sânge, am supravieţuit.
-Cât timp ai stat sub zăpadă?
-Câteva zile.
-Ai mai urcat de atunci în munţi?
-Nu am mai putut să urc în munţi sau să văd zăpadă. M-am tot mutat de atunci în zone
calde, fără zăpadă şi la cel puţin 100 km de munţi.
-Erai singură?
-Da.
Deveniră amândoi atenţi când auziră paşi furişaţi în spatele lor. Îşi continuară discuţia
aparent netulburaţi:
-Cum era ultimul loc în care ai stat?
-Pe malul mării. Valurile făceau un zgomot care pe unii îi linişteau, pe mine, nu; mai ales
când voiam să mă odihnesc, mă deranjau.
Sean se întinse aparent fără nici un motiv, dar Yoshi ştia ce avea să urmeze şi zâmbi. Saltul
fetei îl surprinse pe cel ce se furişa în aşa măsură, încât nu scoase nici un zgomot şi se lăsă
imobilizat aproape fără împotrivire. Îl duseră la vehicole. Sean se depărtă, lăsându-i pe bărbaţi să se
ocupe de prizionier.
Tasha se apropie de Directoare râzând:
-Te adaptezi obiceiurilor de aici?
Sean râse şi ea:
-Nu am avut nevoie niciodată de violenţă sau ameninţări pentru a obţine de la cineva
informaţiile pe care le deţine.
-L-ai scanat?
-Încă nu. Este timp suficient dimineaţă.
-Simt că eşti mai bine.
-Da, mă simt din ce în ce mai bine. Nu mai fiţi aşa de îngrijoraţi din cauza sănătăţii mele.
Tasha ridică din umeri:
-De fapt, nu sănătatea ta mă îngrijorează.
-Atunci?
-Singurătatea ta.
-Tasha, ani de zile m-am simţit foarte bine singură şi mă simt bine şi acum.
-Dar va veni ziua când vei avea nevoie de un braţ puternic pe care să te sprijini.
Sean zâmbi visătoare:
-Da, va veni.
Tasha râse:
-Discuţie terminată.
Sean râse şi ea:
-Îmi place Derril, dacă de aici bate vântul.
Prinţesa oftă:

141
-Nu doresc să ai impresia că te presez sau oblig în a deveni confidente…
-Nici vorbă de aşa ceva. Doar pur şi simplu am încredere în tine.
Tasha simţi lacrimi în ochi. Alături de Sean nu simţea nevoia să se ascundă.
-Aş vrea să te pot însoţi.
Sean zâmbi:
-Iar eu ţi-aş mulţumi dacă te-ai ocupa de sora mea… noastră, până la întoarcerea mea.
Tasha zâmbi fericită:
-Avem o familie mare!
-Aşa e, şi sper să fie şi fericită.
-Pot să-ţi pun o întrebare mai indiscretă? Nu ai nici un fel de obligaţie de a răspunde la ea.
-Sigur, dar nici nu e sigur că îţi voi răspunde.
-De ce l-ai refuzat pe Yoshi?
-Dacă… Am fi putut fi împreună dacă nu o alegea pe Ma.
-Ai ocolit întrebarea.
-Nu pot răspunde acestei întrebări, pentru că nu ştiu nici eu răspunsul. Am ţinut şi ţin mult
la el în continuare, dar nu cred că l-am privit vreodată ca pe un bărbat. Până la venirea mea aici.
-Acum regreţi?
-Nu-mi permit să regret nimic niciodată. Sunt sigură că există un motiv pentru care se
întâmplă ceea ce se întâmplă.
-Ţi-ar plăcea să rămâi cu Derril?
Sean stătu pe gânduri câteva clipe:
-Nu cred că e cazul să mă gândesc la aşa ceva deocamdată. A fost doar o cină pentru a-mi
mulţumi că l-am invitat la petrecerea ta şi la vizitarea punctelor de lucru.
-Crezi?
-Până când am o dovadă în alt sens, da.
-Dar ţi-ar plăcea?
Sean râse:
-Am recunoscut deja că îmi place Derril. Şi cred că ar putea fi braţul puternic pe care să mă
sprijin.
Tasha o îmbrăţişă blând:
-Noapte bună. Cred că mi-ai răspuns aşa cum am pus întrebarea.
-Noapte bună, surioară.
Sean simţi o picătură de lichid pe mână şi mângâie cu tandreţe părul Tashei apoi o privi în
ochi. Rămase surprinsă. Faţa Tashei era uscată. Simţi o adiere răcoroasă şi umezeală în aer. Privi
cerul şi văzu norii. Şi nu era singura care îi văzuse. Undeva în depăratare se auzi un tunet, apoi un
altul şi fulgere luminară orizontul.
Mai mult simţi decât auzi paşii lui Yoshi:
-Va ploua, afirmă el hotărât.
Sean îl privi în ochi şi încercă să-l scaneze. Dar Yoshi era impenetrabil de data aceasta. Şi
îşi dădu seama că bărbatul este mai puternic decât voia să lase să se vadă. Privi pe furiş feţele
celorlalţi însoţitori. Dacă pe Yoshi nu-l putea citi, în schimb, expresia feţei celorlalţi vorbea
limpede. Oftă şi intră în vehicol, în timp ce ceilalţi admirau acele fenomene meteo care pentru ei
erau noi şi neaşteptate. Se aşeză şi închise ochii, încercând să găsească o legătură logică între
venirea ei şi schimbarea vremii.
-Tu ai făcut asta?
Tânăra tresări surprinsă şi se întoarse spre prizonier:

142
-Ce anume?
-Tu ai adus ploaia?
-Tu ce crezi?
-E foarte convenabilă venirea ta tocmai acum, aşa e? Reuşeşti în acest fel să uneşti în jurul
Casei toate triburile şi Casele din Imperiu.
Crezi că ar fi putut cineva prezice cu precizie momentul schimbării condiţiilor climaterice
din Ţinut?
-De ce nu? Consiliul şi Imperiul au ţinut multe informaţii secrete de-a lungul timpului, nu e
aşa?
Sean simţi pericol. Cel cu care vorbea nu era oricine. Avea pregătire de Luptător şi părea să
ştie multe.
-Spune-mi, te rog, dacă eşti atât de bine informat, de ce nu ai încercat să schimbi ceva? Pari
a fi conştient de puterea enormă a informaţiei.
-Sunt. Dar schimbarea trebuie să pornească de jos. Însă popoarele Imperiului sunt prea de
mult timp îndopate cu dogme şi superstiţii pentru ca o singură persoană să schimbe ceva.
-În aşa scurt timp, îl provocă Sean.
Bărbatul nu răspunse. Iar Directoarea îşi stăpâni cu un efort îngrijorarea. Pentru că era clar
că pierduse prima rundă. Se întrebă dacă să îl scaneze sau nu. Apoi renunţă. Avea timp.
-Nu m-ai scanat, zise bărbatul cu glas monoton.
-Trebuia să o fac?
-E neobişnuit.
-Neobişnuit?
-Puteai să o faci. Iar la Academie se recomandă scanarea prizonierilor.
Sean se mulţumi să-l privescă liniştită:
-Cum te numeşti?
-Are vreo importanţă?
-Nu. Dar trebuie să mă adresez ţie într-un fel sau altul.
-Sunt prizonier.
-Nu înseamnă că nu pot să-ţi spun pe nume.
-Aici, un prizonier nu are nume. E prizonier. Şi nu mai are drepturi.
-Atunci, de ce te-ai lăsat capturat?
-Eram curios.
-Curios? Şi pentru asta ţi-ai riscat libertatea?
-Da. Eram curios să o cunosc pe noua Directoare.
Vocea sunase puţin ironică, dar Sean trecu peste acest amănunt.
-Puteai oricând să mă vezi, să vorbeşti cu mine. Uşa mea e deschisă oricui.
-E greu de crezut.
-De ce ar fi?
-Ultimii directori au ştiut să închidă orice canal de informaţii între ei şi angajaţi sau popor.
-Credeai că voi face la fel?
-Nu vei face?
-De ce aş face-o? Informaţia înseamnă putere. Şi nu poţi avea puterea fără a te sprijini pe
cineva. Iar poporul este un aliat de nădejde şi un sprijin puternic, aşa e?
Bărbatul o privi trist:
-Trebuie doar să te porţi cu el ca şi cu un copil mare: trebuie să şti să-l motivezi.
Prizonierul ridică ochii sclipind:

143
-Asta te învaţă la Academie, nu?
Bărbatul nu răspunse, iar Sean se ridică zâmbindu-i liniştită:
-Vrei să te bucuri de ploaie?
Ochii prizonierului părură să îşi schimbe culoarea:
-Aş putea?
Tânăra îi scoase legăturile sub privirile lui uimite:
-Mă dezlegi? Ai încredere în mine?
-Doresc ca acele persoane pe care mă sprijin să-mi acorde ajutorul lor motivat, dar nu
condiţionat.
-Eşti deosebită de ceilalţi directori.
Sean râse:
-Aşa e. Vino. E superb când plouă.
Prizonierul o urmă. Privi feţele uimite ale însoţitorilor Directoarei şi rămase surprins că
nimeni nu protestează.
-Sper că şti ce faci, auzi Sean gândurile lui Yoshi.
-Are pregătire de Luptător. Sau cel puţin deţine multe informaţii la care în mod normal doar
un Luptător are acces.
-Sunt sigur că ai o teorie.
-Încă nu. Dar după ce vom duce o discuţie foarte serioasă, îmi voi face una.
-Simt ameninţare în frazele tale.
-Şti foarte bine că eu nu ameninţ.
-Dar ceva te nemulţumeşte.
-Aşa e. Şi mă intrigă.
-Privitor la prizonier?
-Printre altele.
-Pare a fi ceva serios.
-Este. Şi dacă voi găsi o legătură între prizonier, Consiliu şi ceea ce se petrece în munţi, voi
fi revoltată.
Privirile lui Yoshi se întâlniră câteva clipe cu ale fetei. Ochii întunecaţi ai lui Sean erau
inexpresivi, dar Yoshi o cunoştea prea bine pe Sean. În plus, simţea aproape fizic supărarea
Directoarei, iar vorbele ei îl puseseră pe gânduri.
-Despre ce aţi discutat înăuntru?
-Despre ceva ce doar un iniţiat ar trebui să ştie.
Ploaia se opri la fel de brusc cum începuse, iar în nisipul însetat picăturile dispăruseră
aproape cu desăvârşire.
-Aşa ceva se întâmplă des în locul de unde vi? Întrebă Choy.
-Da, foarte des. Şi e ceva foarte obişnuit. Mai mult decât atât, oameni mor din cauza
revărsării apelor.
Choy amuţi. Simţise mângâierea picăturilor de ploaie pe umerii goi şi faţă. Hainele îi erau
încă îngreunate de apă, dar n-o interesa, aşa cum nu îi interesa nici pe ceilalţi. Cerul era din nou
limpede, stelele strălucitoare, iar deşertul întunecat şi tăcut.
-Yoshi, vrei să mă însoţeşti puţin?
-Desigur.
Sean porni printre dune, iar uriaşul Luptător o urmă.
-Sunt curioasă care e părerea ta.
-Crezi că a fost pregătit de cineva din Consiliu?

144
-Aş vrea să ştiu pe cine bănuieşti în spatele a ceea ce se întâmplă pe munte.
Yoshi o cunoştea pe Sean prea bine pentru a nu-şi da seama că e într-adevăr intrigată.
-Atât timp cât nu am dovezi…
-Yoshi, vorbeşti cu prietena ta, Sean, zise fata cu voce serioasă.
-Vorbesc serios.
-Bine, haide să-ţi spun atunci părerea mea. Te va revolta poate, dar e singurul lucru ce mi se
pare logic.
-Te ascult.
-Cineva din Consiliu s-a săturat să i se dicteze ce poate şi ce nu să facă şi atunci l-a pregătit
în secret pe prizonierul nostru-poate şi pe alţii ca Luptători. Acele focuri ce se văd-sau lumini, cum
vrei să le spui, sunt poate aşezări, iar avalanşele de pietre, şi pericolele pe care le înfruntă cei ce
urcă în munţi, şi modul ilogic de a se fora după apă…
-Sean, unele lucruri nu ar trebui spuse…
-Yoshi, am încredere în tine. Ştiu că eşti trimisul Consiliului, dar eşti prietenul meu.
-Dar, aşa cum ai spus, sunt trimisul Consiliului.
Sean tresări. Yoshi îi dădea de înţeles în felul lui, că îl va avea alături totdeauna ca prieten,
dar era mai bine să nu ştie anumite lucruri, pentru a putea rămâne credincios celor ce-l trimiseseră
aici.
-Nu pot lupta singură, oftă ea. Nu am putere şi nici timp.
Simţi mâna lui Yoshi pe a sa:
-Nu eşti singură. Doar metodele vor fi altele decât de obicei. Lasă-mă, te rog, să te ajut. Vei
avea şi putere şi timp.
-Iar începem? Nu pentru asta te-am chemat.
-Ştiu. Şi aş vrea să ştiu ce se ascunde cu adevărat în spatele încăpăţinării tale.
Sean zâmbi în întuneric:
-Teamă.
Luptătorul o privi uimit:
-Teamă? Ţie nu ţi-a fost niciodată teamă de nimic. De ce ţi-e teamă? De posibilitatea de a
da greş?
-De viaţă.
-Nu înţeleg, recunoscu Yoshi.
-Mă tem de o viaţă normală, mă tem de a-mi lega destinul de al altcuiva, mă tem de obligaţii
şi de răspunderi de familie, mă tem de o relaţie serioasă, de monotonie şi insuccese.
-Tu nu ai avut parte niciodată de nici una din acestea. De ce nu le iei ca o provocare
adresată ţie de către destin, aşa cum ai făcut totdeauna cu tot ce ai avut de înfruntat?
-Pentru că mă tem, repetă Sean. Mă tem că nu mă voi ridica la înălţimea aşteptărilor celor la
care ţin.
-Şi care acum sunt îngrijoraţi pentru soarta ta.
Zâmbetul lui Sean se transformă într-o mască a tristeţii şi lacrimi greu stăpânite i se adunară
în colţul ochilor. Yoshi era un încăpăţinat, iar acum avea dreptate. Nu ar fi costat-o decât un cuvânt
şi ar fi primit ajutorul lui şi vindecarea. Şi pentru prima oară în viaţă se întrebă dacă nu greşeşte,
dacă nu cumva ceea ce i se repetă de către cei din jur era adevărat şi că vindecarea avea să-i aducă
altă perspectivă asupra vieţii. Asupra propriei vieţi.
-Sean, tu respecţi viaţa cu tot ce are ea,bun sau mai puţin bun.Dar nu ai respect faţă de
propria ta viaţă.
-Dacă m-ai ajuta să mă vindec, Consiliul ar afla?

145
Sprâncenele bărbatului îşi schimbară aproape imperceptibil poziţia, iar el se bucură că Sean
nu poate să vadă asta:
-Ai vrea să nu afle?
-Ţi-ai risca poziţia dacă nu le-ai spune.
-De ce doreşti să nu afle?
-Pentru că deocamdată simt că aşa e cel mai bine.
-Te porţi şi vorbeşti ciudat. Dacă nu ar fi vorba de tine, aş considera că eşti pe drumul cel
mai sigur spre trădarea.
-Ar fi doar o omisiune de informaţii. Ca şi faptul că suntem telepaţi.
Yoshi se gândi la ceea ce Sean tocmai îi spusese. În definitiv, fata avea dreptate. Era dreptul
ei să recunoască sau nu că e sănătoasă. Iar în atribuţiile lui intra să o ajute şi vindece, nu să
raporteze acest lucru Consiliului. Desigur, dacă ar fi întrebat, ar fi fost obligat să spună ce ştie. Dar
Consiliul nu avea să întrebe dacă Sean s-a vindecat, ci cum se simte, eventual, pentru că Marele
Maestru ştia cât e de încăpăţinată, iar ea ceruse şase luni pentru vindecare.
-Nu cred că mi s-ar cere în mod expres să raportez Consiliului vindecarea ta. Toţi te ştiu
încăpăţinată şi ai cerut şase luni. Crezi că ai avea timp suficient pentru a fi pregătită să laşi să se ştie
că te-ai vindecat?
-Nu pot fi sigură, dar nu pot să-ţi cer mai mult de atât.
-Când vrei să o facem?
-Începând de acum.
-Ceilalţi s-ar putea să devină bănuitori, îngrijoraţi şi curioşi.
-Vor crede că mă ajuţi să-mi revin puţin.
-Şi prizonierul, l-ai lăsat dezlegat şi nesupravegheat.
-Nu-l vor lăsa să se apropie. Mai ales dacă li se va spune şi celorlalţi să-l supravegheze.
-Şi vecinii noştri?
-Nu cred că ştiu ce faci şi oricum ploaia i-a surprins îndeajuns încât să nu îndrăznească să se
apropie de cea care a adus ploaia.
Yoshi aprobă cu un mârâit, iar Sean simţi din nou liniştea umplându-i sufletul.Yoshi îi
dădea dreptate, încercând să nu-şi calce în picioare mândria.
-Aş dori să te întreb ceva.
-Bine.
-De ce ai acceptat să te ajut?
-De vreme ce am făcut-o, mai are vreo importanţă?
-Da.
-Pentru că aşa am considerat că trebuie să fac.
-Sunt sigur că ai un motiv serios.
-Da, sunt bolnavă şi vreau să mă vindec.
Yoshi nu insistă. Ştia că Directoarea ar fi ocolit răspunsul până în pânzele albe.
-Îţi mulţumesc că mă laşi să te ajut, adoptă el o altă strategie.
Văzu surprinderea de o clipă a tinerei, dar Sean nu căzu în capcană:
-Eu ar trebui să-ţi mulţumesc, nu crezi?
-Şti bine că nu mie trebuie să-mi mulţumeşti, ci aceluia care ne-a dat această putere.
Sean rămase pe gânduri. Ce urma după moarte? Era împăcată cu ea însăşi şi nu se temea de
moarte. Nu voia însă să provoace nimănui durere după plecarea sa. Avea puţini prieteni şi doar
familia ar fi plâns-o. O parte din ea. Cel puţin cu sinceritate.

146
-Dacă cineva încearcă să ne distragă atenţia de la ceea ce se întâmplă sub nasul nostru, cu
ceea ce se petrece în munţi?
Bărbatul nu răspunse începând tratamentul:
-Vrei să te potoleşti? Acum lasă problemele, încerc să te echilibrez energetic. Controlează-ţi
puţin gândurile.
Sean se conformă. Yoshi avea dreptate. Împrăştia mari cantităţi din energia ce o primea,
lăsându-şi mintea să zburde aiurea. Trebuia să pună la o parte problemele atâta timp cât Yoshi o
trata.
Simţi o toropeală plăcută când îşi eliberă capul de gânduri şi nici nu-ţi dădu seama că
aţipise, decât când mâna lui Yoshi o mişcă puţin cu blândeţe.
Deschise ochii mari şi îi zâmbi bărbatului. Nu se simţise de mult atât de uşoară şi plină de
vigoare.
-Îţi mulţumesc, prietene.
Yoshi îi răspunse cu un zâmbet revoltat:
-E datoria mea să te ajut.
Sean râse amuzată de reacţia lui:
-Ai vrea să facem asta de trei ori pe zi?
-Da.
Răspunsul lui laconic o linişti pe Sean. Acum era sigură că se va face bine, pentru că avea
sprijinul lui, mai rămânea să se convingă pe ea însăţi că vrea să o facă.
Chiar dacă mulţi ar fi vrut să o facă, doar George se apropie de ei la întoarcere:
-Ai acceptat să fi ajutată în vindecare de Yoshi? întrebă el cu o sclipire de bucurie în ochi.
Yoshi şi Sean schimbară o privire neobservată de tânărul Duce.
-Nu ar trebui să pui întrebări Maestrului tău, dacă nu este vorba de ceva legat de
antrenamentele tale, zise Yoshi cu voce neobişnuit de blândă.
-Dar pe sora mea pot să o întreb, aşa e?
Întrebarea era dezarmantă, dar Luptătorul nu se lăsă intimidat:
-Aşa e, însă, deoarece nu e vorba doar de implicarea ei, ci şi de a altcuiva, nu-ţi va putea
răspunde la această întrebare.
George văzu zâmbetul blând şi liniştit al sorei sale, aşa că zâmbi şi el:
-Cred că am primit răspunsul, chiar dacă nu direct. Şi îţi mulţumesc, orice ai face.
Se depărtă cu speranţă şi linişte în suflet. Eric îl privi nedumerit, dar George răspunse cu
voce înceată, dar hotărâtă:
-O va face bine.
Eric îi privi pe cei doi Luptători care se apropiau acum de tabăra de noapte şi se simţi
cuprins de un fior. Era atât de multă putere la toate nivelele de existenţă în mâinile Marilor
Maeştrii, încât devenea înspăimântător pentru el ca proaspăt iniţiat. Pentru că trebuia să fi o
persoană specială pentru a stăpâni şi folosi această putere în mod constructiv, să nu te laşi influenţat
de fapte ce-ţi erau potrivnice, să nu foloseşti această putere pentru răzbunare sau alte lucruri
negative. Nu era nevoie de o asemenea putere pentru a face rău. Era simplu să distrugi, dar atât de
greu şi obositor şi frustrant să construieşti. El o ştia cel mai bine: făcuse şi rău şi bine în viaţă. Şi nu
era mândru de tot ce făcuse.
Simţi prezenţa cuiva în spatele său şi se întoarse puţin iritat. Voia să fie singur cu gândurile,
speranţele şi spaimele sale. Rămase surprins când îl văzu alături pe prizonier.
-Îmi cer scuze că vă întrerup meditaţia.
-Bănuiesc că ai un motiv serios.

147
-Da. Sunt aici pentru a vă împiedica să ajungeţi Împărat. În orice fel.
Vocea prizonierului fusese liniştită, dar hotărâtă.
-Din ordinul cui? întrebă Eric direct, fără a spera însă un răspuns.
-Nu din ordinul cui, ci din hotărârea cui. A Alianţei din Nord.
Eric îl privi aşteptând o continuare. Dar cum explicaţiile nu continuară, făcu câţiva paşi spre
vehicol.
-Cine e în spatele acestei Alianţe?
Prizonierul zâmbi, iar Eric intră în vehicol şi se întinse. Somnul îl ocoli mult timp, iar
gâdurile şi întrebările îl obosiră, dar răsăritul îl găsi în faţa vehicolului scruntând orizontul.
-Pari obosit, frăţioare.
Vocea lui Sean îl trezi din reverie:
-Nu am văzut niciodată un răsărit atât de superb.
Sean îl privi în ochi, iar bărbatul simţi că trebuie să îi ocolească privirea.
-S-a întâmplat ceva? întrebă Directoarea.
-Nu.
-Poate ar fi bine să ştiu.
-Tu nu ai secrete faţă de mine?
-E normal să am, la fel cum e natural pentru oricine altcineva să aibă, dar oare nu e vorba de
secrete ce ar putea afecta viitorul Firmei?
-Al Firmei, nu.
Sean îl privi cu ochii aceia blânzi şi calzi pe fratele său:
-Discuţia cu prizonierul te-a tulburat. Şi nu aţi discutat despre vreme sau femei.
-Alianţa din Nord nu mă vrea Împărat.
-Nici tu nu doreşti să devi Împărat.
-Nu e acelaşi lucru. Prizonierul trebuie să împiedice acest lucru.
-Şi asta te motivează în vreun fel să devi împărat?
-Nu. Mă întreb doar cine e în spatele acestei Alianţe.
-L-ai întrebat?
-Da. Şi nu mi-a răspuns.
-Aşteptai un răspuns? Duşmanii din umbră sunt totdeauna mai periculoşi decât cei pe care îi
cunoşti, chiar dacă aceştia sunt mai puternici.
Eric aprobă printr-o clătinare a capului.
-Ce ai de gând să faci?
Bărbatul tresări. Până atunci analizase doar problema, fără a se gândi la rezolvare.
-Ar fi logic să-mi elimin duşmanul.
Intui zâmbetul îngăduitor de pe faţa sorei sale:
-Dar ar fi practic să mi-l fac aliat.
-Şi cum doreşti să faci asta?
-Nu cred că am timp să dovedesc că aş fi un bun Împărat, dar aş putea arăta celor din jur şi
poporului că m-am schimbat.
Sean îi zâmbi blând şi se bucură de răsărit alături de fratele său.
-Pot să-ţi cer un sfat?
-Desigur.
-Cum aş putea să-l abordez pe Derril fără a-i trezi suspiciuni printr-o prea mare apropiere?
-Fă-o natural, nu sunteţi deşmani.
-Bună dimineaţa, se auzi glasul lui Choy. Doriţi ceva, d- şoară?

148
-Bună dimineaţa, d-şoară Choy. Nu, mulţumesc, acum nu doresc nimic. Dar dacă Derril se
trezeşte, Eric ar dori să vorbească cu el. Şi eu, la fel.
-Te-am supărat? întrebă cu voce şi mai înceată Choy.
-Nu, doar nu văd de ce nu mă tutuieşti tot timpul. Eşti prietena şi asistenta mea.
-La Curte vor fi multe comentarii pe tema aceasta, râse Eric.
-Posibil. Un timp, apoi se vor plictisi. Oricum nu voi fi prea des văzută la Curte. Am venit
aici pentru Firmă, nu pentru imperiu.
-Bună dimineaţa, d-şoarelor, Eric.
Vocea lui Derril sunase în două tonalităţi diferite, iar Sean îşi stăpâni un zâmbet. Eric şi
Derril se purtau ca doi copii, nu se înţelegeau, dar între ei nu era ură, erau doar resentimente.
-Bună dimineaţa, azi nu voi tutui pe nimeni.
-Oh, îmi cer scuze, şopti Derril doar pentru ea.
Îl privi pe Eric, iar prinţul înţelese că e în plus. Se depărtă făcând un semn de salut sorei
sale, apoi se apropie de George:
-Bună dimineaţa, frăţioare.
-Bună dimineaţa. Pare să se simtă mai bine decât ieri.
Eric aprobă din cap gânditor.
-Ce e cu tine?
-Oare de ce nu se lasă ajutată să se vindece?
-Dar nu asta face Yoshi?
-Nu ştiu şi asta mă deranjează îndeajuns încât să duc o discuţie oficială cu Yoshi.
George clătină din cap dezaprobator:
-Mă îndoiesc că ar fi o idee bună. Orice ar face o ajută pe Sean, iar dacă n-au răspuns direct
la întrebare, poate au un motiv serios să nu o facă.
-Dar oricum vede toată lumea. Nici măcar nu se ascund.
-Da, dar aşa cum nu ştim noi, nici ceilalţi nu ştiu dacă o vindecă sau doar o ajută să facă faţă
unui drum greu şi istrovitor.
-Mă surprinde faptul că lasă să se vadă că e bolnavă.
-S-ar putea să fie şi asta o parte a planului pe care îl are.
-Nu-mi place să nu ştiu ce se întâmplă, bombăni Eric.
-Şi ce anume ai dori să şti, se auzi înspatele său vocea Tashei.
-De exemplu ce pune la cale sora noastră.
Tasha zâmbi. Ar fi putut să le răspundă la întrebare, dar nu dorea să pună în pericol
planurile Directoarei.
-Nu răspunzi? întrebă Eric.
-Ce anume?
-Nu răspunzi la întrebare?
-Mi-ai pus vreo întrebare?
-Da. Am întrebat ce pune Sean la cale.
-Pe ea ai întrebat-o?
-Crezi că mi-ar răspunde?
-Atunci cum mi-aş putea eu permite să-ţi răspund la întrebare.
-De ce trebuie totdeauna să-mi răspundeţi la întrebări cu o întrebare?
-Poate nu pui bine întrebarea sau nu ştim răspunsul sau răspunsul nu te-ar mulţumi.
-Da, dar aş prefera un orice fel de răspuns, chiar dacă nu mă mulţumeşte.
Tasha zâmbi blând:

149
-Face ceea ce crede că e mai bine pentru toţi.
-De asta sunt sigur, dar ce?
-Salvează Casa şi Imperiul.
-Şi Firma?
-A venit doar pentru Firmă şi o va face profitabilă şi strălucitoare ca altă dată, însă se ocupă
şi de problemele Casei şi Imperiului.
-Ai vorbit cu ea?
-Am încredere în ea şi ar fi cazul să ai şi tu.
-Am încredere în ea.
-Atunci, ar fi cazul să nu-ţi faci griji pentru ceea ce face Sean, ci pentru ceea ce ai tu de
făcut.
Eric şi George o priviră cu dragoste şi admiraţie rău ascunsă. Era atât de tânără, dar
înţeleaptă.
Yoshi şi Sean se apropiară:
-Prinţe Eric, aţi vrea să ne însoţiţi la vecinii noştri?
-Desigur.
Prinţul Derril ne va însoţi şi el, cred.
-Bine. Dl Aron vine?
-Asta depinde de hotărârea prinţului Derril. Sean, aş dori ca Choy să ne însoţească, dacă eşti
de acord.
Sean aprobă din cap cu un zâmbet liniştit:
-Dacă şi ea doreşte.
-M-aş simţi onorată, zise tânăra şi toţi ştiau că aşa e.
-Până când plecăm, aş dori să stăm de vorbă. D-şoară Choy, Sean …
Cele două tinere îl urmară pe puternicul luptător spre unul din vehicole.
-Sean, puterile tale sunt foarte mari. Aş dori să-l scanezi pe conducătorul vecinilor noştri
atunci când vorbesc cu el.
-Bine.
-Şi eu ce trebuie să fac? întrebă Choy.
-Nimic altceva decât să te porţi ca asistenta Directoarei.
Choy o privi pe Sean căutând sprijin:
-Vei face ceea ce crezi că trebuie să faci, dar orice ar fi, sprijină-l şi nu îl contrazice pe
Yoshi.
Văzu tremurul trupului fetei şi rămase surprinsă să-l vadă pe Yoshi strângând-o blând şi
ocrotitor de umeri:
-Şi nici o clipă nu trebuie să se vadă pe tine că ai emoţii sau te temi. Oricine ar fi acolo, ai
pregătire net superioară lui şi eşti mai puternică, pentru că Sean te va sprijini.
Choy o privi pe Directoare şi zâmbetul ei blând şi încrezător o linişti.
-Şi dacă fac vreo greşeală? întrebă cu glas tremurător Choy.
-Singura greşeală pe care o poţi face este să-ţi areţi sentimentele. Orice altă eroare pe care o
poţi face, Yoshi o va corecta dacă e cazul.
-Sean, cum poţi avea asemenea încredere în mine?
-Eşti asistenta mea, trebuie să am încredere în tine.
-Şi dacă nu o merit?
-Iar te îndoieşti de tine? Aşa nu poţi avansa dacă într-un moment eşti puternică, iar în altul
te îndoieşti. Du-te. Eşti mai bună decât crezi şi mai puternică decât te simţi. Crede-mă, aşa este.

150
Choy se apropie deYoshi şi de cei doi prinţi:
-D-şoara Director doreşte să vă însoţesc.
Yoshi aprobă cu o clătinare a capului, cei doi prinţi cu un zâmbet, toţi trei distrându-se
discret de privirile însoţitorilor lor.
-Ocroteşte-o, auzi Yoshi gândul Directoarei.
-Aşa voi face. Aş putea afla ce urmăreşti?
-Acum câteva ore ziceai că e bine ca unele lucruri să nu le şti.
-Este unul din acele lucruri pe care e mai bine să nu le ştiu?
-Deocamdată, da.
-Mai ştie cineva că Choy va fi director?
-Doar cine a făcut o incursiune în viitor privind soarta Firmei şi Directorii ei.
-Tu ai făcut-o?
-Nu. Eu simt.
-Uneori te invidiez pentru aceste puteri ale tale.
-Le ai şi tu, ştii prea bine.
-Nu ca ale tale.
-Lasă uneori şi subconştientul să-ţi dea informaţii şi semnale. Dar şti asta la fel de bine ca şi
mine. Trebuie să fim receptivi la semnalele pe care subconştientul ni le dă. Dar asta o şti şi tu la fel
de bine, iar pregătirea ta îţi dă acces la anumite informaţii aproape inaccesibile altora.
Yoshi îi aruncă o privire liniştită, iar Sean răspunse cu un altfel de zâmbet decât de obicei.
Ma se apropie de Sean:
-De ce Choy îl poate însoţi iar eu nu?
Sean se întoarse spre ea cu un uşor oftat:
-Choy e în misiune. Dacă ai fi fost asistenta mea, ai fi fost tu acolo.
-Deci nu Yoshi ţi-a cerut să rămân?
-Nici nu s-a pus problema plecării altcuiva în afara asistentei mele.
-Cum de nu ai mers tu?
-Din motive strategice.
Ma aşteptă o explicaţie.
-Nu am dreptul să-mi risc viaţa, oricât aş fi dorit să fiu acolo. Choy îl cunoaşte pe
conducătorul vecinilor noştri, fiind de faţă şi femeie, îl va irita, deci s-ar putea ca el să facă greşeli,
pe care, dacă ea totuşi nu le va observa din lipsă de experienţă, Yoshi le va vedea şi va şti să se
folosească de ele. Se vor compensa reciproc.
Ma privi tristă după logodnicul său, iar Sean lăsă o cută să-i încreţească fruntea. Ma era
geloasă, iar femeile geloase puteau acţiona fără logică şi foarte distructiv.
-Trebuie să-ţi spun ceva, draga mea.
Ma o privi surprinsă, iar Sean se distră în sinea ei de efectul pe care modul neobişnuit de
adresare îl avusese asupra tinerei.
-Yoshi ţine enorm de mult la tine, nu-l depărta încercând să-i impui limite de orice fel.
Neamestecând sentimentele cu munca şi relaţia ucenic-mentor, vei avea doar de câştigat. Yoshi e
un introvertit şi mai are multe de învăţat despre ce-şi doreşte o femeie îndrăgostită sau o parteneră
de viaţă. Nu te aştepta să intuiască nevoile tale, trebuie să i le spui sau areţi. Şi nu te aştepta ca un
bărbat să reacţioneze sau gândească ca o femeie. Noi trebuie să simţim, ei trebuie să ştie. Deci,
orice ai dori de la el, spune-i, nu aştepta să ghicească, pentru că s-ar putea să fi decepţionată, iar
decepţia duce la frustrări. Mai este mult până când vă veţi cunoaşte îndeajuns pentru a şti dintr-o
privire ce doreşte sau ce gândeşte celălalt, şi este aproape imposibil să faci din Yoshi o persoană

151
comunicativă. Dar chiar dacă nu spune nimic, va fi atent la nevoile şi dorinţele tale şi va asculta
atent ceea ce-i spui.
-Crezi?
-Simt.
Ma se depărtă mai liniştită, iar Sean îşi descreţi fruntea. Spera că dezamorsase situaţia.
Simţi mâna Tashei pe umăr şi se întoarse îmbrăţişând-o cu tandreţe. Sentimentele ei faţă de Tasha
erau încă confuze, dar asta nu era o scuză pentru a se purta cu răceală. Simţi surpriza, dar şi
plăcerea în felul în care braţele ei îi cuprinseră mijlocul.
-Dacă Curtea ar vedea această îmbrăţişare, ar fi revoltată.
Sean chicoti:
-Aşa cum a fost şi când a aflat că noul Director e de fapt Directoare sau când Directoarea a
dansat toată noaptea cu conducătorul grupării adverse din Casă, sau când l-a invitat la vizitarea
punctelor de lucru sau când a făcut din slujnica sa a doua persoană ca importanţă în Firmă şi lista ar
putea continua.
Tasha izbucni în hohote:
-Aşa e, ai făcut valuri mari de când ai venit. Nimeni nu a mai iscat atâtea comentarii şi nu a
stârnit în aşa fel viesparul Curţii în atât de puţin timp ca tine.
-Am încercat să fac aşa cum e mai bine pentru Firmă şi Casă.
-Ai stârnit un stup.
Sean aprobă din cap:
-Acum cineva va face o greşeală. Dacă accidentul lui Eric nu a fost accident, venirea mea îl
va deranja la fel de mult pe acel cineva, ca şi încercarea lui Eric de a afla ce se petrece în munţi.
-Mi-ar plăcea să am curajul tău.
-Dar îl ai. Depinde de fiecare cât din posibilităţile sale foloseşte. Iar posibilităţile fiecăruia
sunt exact atât de mari, cât crede el că sunt.
-Sean, tu ţi-ai explorat viitorul? În ultimul timp, mă refer.
-Da.
-Şi?
-Nu am văzut nimic. E neobişnuit, dar asta nu înseamnă nimic. De ce?
-Eu am făcut-o.
-Da? Când?
-Atunci când după reuniunea Imperială erai bolnavă şi am discutat cu mama şi cu Marele
Maestru.
-Şi? Te îngrijorează ceva?
-Da. Nu te-am văzut pe tine, nici pe Marc.
-În ce mă priveşte pe mine, e posibil ca viitorul tău să nu fie legat de persoana mea.
-Şi Marc?
Sean îi zâmbi liniştitor:
-Eşti poate prea îngrijorată de felul în care evoluează relaţia voastră. Linişteşte- ţi sufletul şi
spiritul, apoi încearcă din nou.
-Crezi că pot şi singură?
Sean ridică din umeri:
-La puterile tale, nu văd de ce nu ai putea s-o faci singură.
-Nu există riscuri?
-Doar cele pe care crezi tu că ţi le asumi.

152
-Încep să-i înţeleg pe Marc, Eric şi George că se simt frustraţi când discutăm noi două,
pentru că acum eu mă simt frustrată.
-De ce?
-Pentru că nu înţeleg.
-Ce anume nu înţelegi? întrebă Sean cu voce blândă luând-o de braţ şi făcând câţiva paşi.
Prinţesa o privi îngrijorată:
-Te simţi bine?
-Da, de ce?
-Nimic.
-Spune-mi la ce te-ai gândit, altel mă voi simţi şi eu frustrată, glumi Sean.
-Pentru că m-ai luat de braţ.
Sean zâmbi veselă:
-Sinceră să fiu, aş putea să te şi îmbrăţişez din nou, dar nu doresc să fac din tine o rebelă.
Tasha izbucni din nou în hohote de râs:
-Eşti adorabilă. Eşti cu totul altfel decât pari la prima vedere.
-Şi cum par la prima vedere?
-Rece, calculată, calmă, serioasă.
-Şi cum sunt de fapt?
-Pe lângă toate acestea, nostimă, caldă, blândă, plină de dragoste, înţelegere şi compasiune.
-Pot fi şi rece şi caldă în acelaşi timp?
Tasha se strădui să-şi stăpânească râsul ce urca din suflet din nou, dar nu reuşi:
-Da.
Răspunsul ei scurt, urmat de un râs lipsit de griji, o făcu să se simtă bine. Se temuse de
întâlnirea cu Tasha şi cu fraţii săi, dar aşa ca alte dăţi, îşi făcuse griji pe degeaba. Era aici şi acum,
toate vechile griji se spulberaseră, iar ea simţea o neobişnuită senzaţie de bucurie.
-Cum e să fi prieten şi să fi alături de cea care ar fi trebuit să fie Împărăteasă în locul Dvs?
Sean se întoarse spre prizonier cu acelaşi zâmbet blând pe care îl dăruia tuturor din jurul ei.
-Ciudat, dar mai bine decât în preajma cuiva despre care nu ştiu numic.
-De ce nu m-aţi scanat?
-M-ai fi lăsat să o fac?
-Aş fi putut să mă opun?
-Nu ştiu, ai fi putut?
Prizonierul zâmbi şi el, iar Sean se simţi datoare să-i răspundă la fel, chiar dacă începea să
simtă o uşoară nesiguranţă. Bărbatul din faţa sa era puternic, poate la fel de puternic şi bine pregătit
ca şi Yoshi.
-De ce eşti aici?
-Pentru a-l împiedica pe prinţul Eric, în orice fel, de a deveni împărat.
-Pentru cine reprezintă o asemenea ameninţare?
-Pentru mulţi. Poate chiar şi pentru dvs.
Sean îl privi curioasă.
-Faptul că e fratele dvs. nu înseamnă că nu e un pericol.
Sean îşi stăpâni un fior. Prizonierul ştia foarte multe. Şi era vorba de lucruri pe care foarte
puţini le ştiau. Şi nu se îndoia de nici una din persoanele ce ştiau că e sora lui Eric.
-Eşti foarte bine informat.
Prizonierul o privi serios:
-Aş dori să vă cer ajutorul.

153
-În a-l împiedica pe Eric să ajungă împărat?
-Da.
-Şi ce îmi oferiţi în schimb?
-Vă pot garanta viaţa lui.
-Viaţa lui nu vă aparţine. Şi în ce mă priveşte, îl voi ocroti totdeauna.
-N-o veţi putea face tot timpul.
-Personal, nu. Dar pe lângă faptul că nu are nevoie de protecţia mea, cred că e destul de bine
păzit.
-Chiar acum o armă este îndreptată spre el şi un semn al meu ar fi suficient pentru a-l
elimina pe viitorul împărat.
-Dar asta nu ar rezolva problema şefilor tăi, aşa e? Nu Eric e problema, ci cel ce va conduce
Imperiul, oricine ar fi el.
Prizonierul nu-şi ascunse admiraţia:
-Şefii mei v-ar dori Împărăteasă.
Sean îl privi cu răceală:
-Şefii tăi, sau tu?
-Ce vreţi să spuneţi?
-Că eu cred că mă aflu în faţa conducătorului sau a unuia din conducătorii Alianţei de Nord.
-Părerea dvs. mă măguleşte, dar…
Sean îl întrerupse rece:
-Nu ştiu dacă te măguleşte sau nu, dar propunerea ta este absurdă, rău venită şi mă revoltă.
Nu am fost şi nu voi fi niciodată trădătoare.
-Nu e vorba de trădare, ştiţi prea bine.
-Atunci, cum ar putea fi catalogat un eventual accept din partea mea?
-Să-l numim raţiune de stat. Ştiţi bine că sunteţi moştenitoarea Imperiului şi că l-aţi conduce
mai bine decât oricare dintre cei ce ar putea în acest moment veni la conducerea lui.
Faţa Directoarei nu trădă nimic, dar amândoi ştiau că aşa e.
-Nu sunt aici pentru a rezolva problemele Imperiului, ci ale Firmei şi Casei.
-Care înseamnă Imperiul, protestă prizonierul.
-Aş putea afla cel puţin numele tău?
-Michael.
-Michael, oricine te-ar fi trimis, a făcut o alegere bună, dar eu nu voi fi Împărăteasă.
-S-ar putea ca acel cineva care m-a trimis să vă fie mai apropiat decât credeţi şi să ştie mult
mai bine ce meritaţi şi care vă este menirea.
Sean îi aruncă o privire surprinsă, apoi se strădui să-şi revină.
-Vrei să fi mai explicit?
-Aş vrea, dar nu pot. Nu, încă.
-Şi când vei putea să-mi răspunzi la această întrebare?
-Depinde cum vor evolua lucrurile în Imperiu.
-Eric ar fi un bun Împărat.
-Nu contest acest lucru după ceea ce am văzut în ultima vreme, dar nu e alegerea mea. În
plus, poporul nu îl prea simpatizează.
-A făcut lucruri chiar atât de rele?
Fu rândul prizonierului s-o privească surprins:
-Nu ştiţi nimic, aşa e?
-Doar zvonuri şi adevărul este că nu mă interesează cum era Eric cel dinaintea accidentului.

154
-Sunt lucruri care…
-Sunt lucruri care s-au întâmplat demult. Fiecare are în viaţă lucruri cu care nu se
mândreşte. Şi tu ai, nu-i aşa?
Michael o privi ascunzându-şi sentimentele. Era aşa cum i se spusese: rece, calculată, dură,
puternică. Şi devotată angajatorilor ei. Şi abia acum înţelese de ce aliaţii săi o doreau atât de mult
Împărăteasă. Acea Sean pe care o văzuse în ultimele ore, purtarea faţă de însoţitorii săi, faţă de
fraţii săi, chiar şi faţă de el uneori, era opusul a ceea ce văzuse cu câteva minute înainte. Şi nu putea
să nu se întrebe cum reuşeşte să se stăpânească şi să controleze tot timpul situaţia şi care e de fapt
adevărata Sean. Cufundat în gânduri şi griji, nici măcar nu văzu plecarea ei, şi nu simţi când,
discret, Sean îl scană.
Sean se apropie de Tasha:
-Are pregătire de Luptător, te rog să nu-l scanezi.
Tasha aşteptă o explicaţie:
-Ceea ce ai afla nu ţi-ar plăcea şi pe lângă faptul că nu te-ar ajuta cu nimic, nu are nici o
legătură cu tine, dar are cu mine şi am nevoie de intimitate şi independenţă totală pentru a rezolva
problema.
-Cine l-a trimis?
-Alianţa din Nord, dar nu ştiu cine se ascunde în spatele acestei Alianţe. Ce şti despre ea?
-Nimic. Aud prima oară despre acestă grupare. Yoshi sau Eric ce ştiu?
Mai mult simţiră decât auziră apropierea lui George. Se întoarseră spre el şi dădură cu ochii
de un puşti îmbufnat.
-S-a întâmplat ceva? întrebă Tasha.
Cele două femei îl priviră aşteptând o explicaţie.
-Până acum nu am fost exclus din viaţa politică. Sunt lăsat la o parte din tot ce se întâmplă
aici.
Sean se aşeză şi îşi sprijini capul de vehicol. Bărbatul se apropie de ea îngrijorat.
-Eşti bine?
-Da, mă simt bine. Şi m-am aşezat deoarece doresc să discutăm foarte serios.
Tasha se aşeză lângă ea.
-Despre ce? întrebă George puţin îngrijorat de seriozitatea de pe feţele lor.
-Despre tine, Imperiu şi Împărat.
-Ce e cu tatăl nostru?
-Nimic din câte ştiu, răspunse Sean. Vorbeam despre tânărul Împărat.
-Despre Eric?
-Nu, despre tine.
-Eu, Împărat?
-Da.
-Nu voi lupta niciodată împotriva lui Eric.
Sean ridică privirile sale adânci şi întunecate spre el şi zâmbi cu tristeţe:
-Să nu spui niciodată, niciodată.
George era pe cale să se revolte, dar Sean i-o luă înainte.
-Nu va trebui să lupţi cu Eric pentru conducerea Imperiului.
George o privi nedumerit pe Tasha:
-Tu înţelegi ce zice?
Tasha aprobă tăcută.
-Eu nu. Şi de ce ducem această discuţie când Eric nu e de faţă?

155
În vocea bărbatului se simţea clar iritarea şi revolta.
-Putem să o facem şi când e el de faţă, dar crezi că ai putea duce această discuţie în prezenţa
lui?
-Ce vrei să spui?
Privirile lui George aruncau flăcări, iar Sean simţi aproape fizic supărarea. Dar exista acolo
undeva, în adânc, în spatele supărării şi un alt sentiment: mândria de a fi alesul ca Împărat.
-George, vorbeşti acum cu noi, surorile tale. Eric nu doreşte să devină Împărat. Şi nici nu va
fi.
-V-a spus el asta?
-Nu era nevoie, dar mi-a spus, răspunse Sean.
-L-am auzit certându-se cu tata din cauza asta, zise Tasha serioasă.
-De ce eu? Tasha a fost pregătită pentru a prelua Imperiul. Iar tu ai fi o foarte bună
Împărăteasă, asta pe lângă faptul că eşti moştenitoarea de drept a Imperiului.
Tasha o privi pe Sean încercând să n-o scaneze, cu toate că imboldul era foarte puternic. Da,
Sean ar fi fost probabil cel mai bun candidat, chiar şi făcând abstracţie de faptul că ea era
moştenitoarea legală.
Sean zâmbi tristă:
-Nu doresc să fiu Împărăteasă, numirea da Director îmi este suficientă. Şi vorbesc cu tine
pentru că, la întoarcerea de la punctele de lucru, tu vei fi deja Împărat.
-Dar tata a făcut alt anunţ.
-Aşa e, dar Eric va anunţa oficial printr-o video conferinţă că nu doreşte să devină Împărat.
-Dar, oare chiar nu doreşte?
Fetele îşi puseseră şi ele de sute de ori această întrebare, dar ştiau că Eric nu va lupta
împotriva fratelui său şi că era soluţia cea mai bună pentru toţi. Şi că în mod ciudat, Împărăteasa
alesese de această dată mai puţin bine. Sau, poate existau dedesubturi pe care ei nu le cunoşteau
încă.
-Să înţeleg că mama şi tata ştiu deja?
Tasha oftă uşor:
-Nu, ei încă nu ştiu.
-Şi de ce crezi că ar fi de acord?
-Pentru că nu au de ales, în momentul în care Eric refuză să devină Împărat, iar eu nu am
dreptul să devin Împărăteasă.
-Nu toată lumea ştie că nu eşti fiica Împăratului.
-Aşa e. Şi tocmai de aici vine pericolul. Dacă s-ar afla, s-ar putea interpreta ca încercare de
a înşela poporul.
George căzu pe gânduri. Nu crezuse niciodată că ar putea deveni Împărat. Era pregătit
pentru asta, dar avea alte vise, alte planuri, alte dorinţe. A fi Împărat însemna o putere enormă, dar
şi o obligaţie la fel de mare. Şi mai era Firma. Ca Împărat ar fi trebuit să renunţe la rolul activ în
Firmă, să părăsească Consiliul Director, acum, când începuse să înţeleagă anumite lucruri privind
Firma, acum când începuse să-i placă ceea ce făcea.
-Scuzaţi-mă, zise cu voce schimbată şi se depărtă de cele două surori.
-E total întors pe dos, zise Tasha privind după el.
-Îl înţeleg. E o mare răspundere pentru el, care nu a fost pregătit .
-Nu cred că eşti vreodată pregătit pentru a fi Împărat, oftă Tasha. Am fost pregătită de mică
să devin Împărăteasă, dar sufleteşte nu eram nici acum. E o viaţă falsă, plină de obligaţii şi
renunţări.

156
-Te aud pentru prima dată vorbind despre partea mai puţin plăcută a lucrurilor.
-Orice pahar plin pe jumătate, e gol pe jumătate.
Sean îi aruncă Tshei o privire liniştitoare:
-Aşa e. Dar fundul paharului e totdeauna plin, iar noi obişnuim să lăsăm totdeauna ceea ce e
bun la sfârşit.
-Sean, nu eşti niciodată supărată pe viaţă atunci când lucrurile se petrec altfel decât ţi-ai
dori?
-A fost o perioadă când eram supărată pe viaţă. Dar viaţa nu are nici o vină pentru că
lucrurile se petrec altfel decât am dori. Uneori, inconştient, noi înşine provocăm problemele.
Gândurile noastre sunt energie. O energie foarte puternică. Această energie nu e bună sau rea.
Depinde de noi s-o folosim constructiv sau distructiv. Iar supărarea este un sentiment puternic, care
consumă multă energie şi care produce multă energie, dar nu totdeauna pozitivă.
-Şi nu te supără niciodată, nimic?
Sean o privi serioasă:
-De ce m-ar supăra? Iau lucrurile aşa cum sunt. Ceea ce s-a întâmplat nu pot schimba, dar
pot controla prezentul şi influenţa viitorul. Supărarea e o ancorare în trecut. La fel ca resentimentele
şi ura.
-Nu-ţi vine greu să gândeşti pozitiv orice s-ar întâmpla în jurul tău?
-Cu timpul, gândirea pozitivă devine obişnuinţă.
Îi văzură pe bărbaţi întorcându-se. Faţa nici unuia nu trăda nimic, dar trupurile le erau
încordate. Intrară în vehicole, iar Yoshi dădu semnalul de plecare cu voce liniştită şi puternică.
Vehicolele greoaie se urniră lăsând în nisip urme adânci. Sean se aşeză lângă Choy şi o
întrebă ceva cu voce scăzută, fără însă a se ascunde de cei din jur; Choy îi răspunse îm acelaşi fel şi
mulţi din cei din vehicol se simţiră frustraţi, chiar dacă doar Choy şi eventual Ma, care era lângă ei
o auzise.
Curiozitatea şi îngrijorarea pluteau în aer, dar nici Yoshi, nici prinţii, nici Choy nu ziseră
nimic câteva ore bune, până când vehicolele ajunseră la poalele munţilor. Yoshi opri comvoiul şi
coborâ din vehicol. Sean îl urmă împereună cu prinţii. Tasha, Marc şi George se apropiară.
-Aici ne vom despărţi, zise Tasha cu voce sigură pe sine. Vă aşteptăm sănătoşi înapoi la
Palat.
Sean o îmbrăţişă blând:
-Aşa va fi.
Tasha nu se putu stăpâni de la a-i scan pe cei din jur. Dar Directoarea şi Yoshi erau
impenetrabili. Oftă pentru sine.
Sean o prinse de braţ şi o trase într-o scurtă plimbare printre stânci:
-Ştiu că este frustrant, şi îţi e greu, dar te-aş ruga să nu mai încerci să mă scanezi.
-Te-ai supărat?
-Nu, probabil la fel aş face şi eu în locul tău.
-Te vei întoarce?
Sean simţi îngrijorarea din vocea ei:
-E menirea mea să fac Firma înfloritoare, aşa cum era cândva. Voi face tot ce depinde de
mine pentru a mă întoarce. De ce mă întrebi?
-Nu ştiu, e poate o prostie…
-Nu e o prostie, ştiu că m-ai scant. Şi ai făcut-o într-un moment când chiar nu eram sigură
voi reveni. Dar mulţumită lui Yoshi, acum mă simt mult mai bine.
-Te vei vindeca?

157
Sean zâmbi:
-Într-un fel sau altul, da.
-Eşti foarte misterioasă.
Directoarea râse:
-Pentru că nu ştiu dacă mă voi vindeca, prin ce metodă dacă o voi face singură sau ajutată.
-Înţeleg, zise Tasha.
-Îţi mulţumesc pentru prietenia şi dragostea pe care mi le areţi.
Prinţesa o privi surprinsă:
-Eu ar trebui să-ţi mulţumesc pentru că accepţi prietenia mea şi nu ai resentimente.
-De ce aş avea? Mai ales faţă de tine. Nu a fost alegerea ta, şi, de fapt, ai fost pusă într-o
situaţie delicată.În plus, nimic nu e întâmplător în viaţă. Şti asta la fel de bine ca mine. Chiar dacă
nu înţelegem anumite lucruri, asta nu înseamnă nimic. Nu le înţelegem azi, dar poate mâine ne vom
trezi văzând clar motivul şi în profunzime rezultatul.
-Eşti înţeleaptă.
Sean o privi cu o tristeţe pe care nici măcar nu încercă să o ascundă:
-La fel ca tine. Şi am putea să ne completăm reciproc.
-Doreşti să te însoţesc?
Sean oprivi puţin uimită:
-Ai dori?
-Da.
-Crezi că e o idee bună?
-Nu sunt sigură.
-Asta simţi că trebuie să faci?
-Nu. Asta doresc să fac.
-Şi dacă pui la o parte voinţa, ce-ţi spune subconştientul?
Prinţesa închise ochii un timp, încercând să-şi lase auzite simţămintele. Sean o privea cu
unzâmbet blând. Ar fi dorit ca Tasha să o însoţească, simţea nevoia să aibă lângă ea pe cineva care
să o înţeleagă şi să o privescă de la egal la egal. Iar prinţesa putea fi acea persoană.
-Nu vreau să te pierd, auzi şoapta Tashei.
Sean îi puse încet mâna pe umăr, iar tânăra îşi ridică spre ea ochii plini de lacrimi:
-Nu mă vei pierde. Am nevoie de familia mea şi nu voi renunţa la ea acum când o am
alături. Am nevoie de prietenia voastră şi voi face tot ce pot pentru a o păstra. Iar Casa şi Firma au
nevoie de mine. Nu le voi dezamăgi.
-E prima dată când pui interesul Casei înaintea Firmei, observă Tasha.
-Există probleme urgente şi probleme importante. Firma este o problemă importantă, dar
Casa este una urgentă. O Casă unită ar fi un sprijin puternic pentru Firmă, nu crezi?
Prinţesa o îmbrăţişă:
-Voi fi vreodată atât de înţeleaptă ca tine? Acum înţeleg de ce mama te voia Împărăteasă.
Sean râse:
-Voia să ne îndepărteze pe Eric şi pe mine. Nu mă voia Împărărteasă, voia să mă ţină
departe de conducerea Imperiului.
-Nu cred că înţeleg.
-Niciodată să nu îl alegi pe cel mai bun candidat pentru un post, pentru că ştie cât e de bun
şi devine greu controlabil. Mama ştie foarte bine asta.
-Şi totuşi te-a ales ca Director.
-Sean clătină din cap:

158
-L-a ales pe al doilea cel mai bun.
-Ce vrei să spui?
-În acest fel l-a împiedicat pe George să preia conducerea Firmei.
Tasha o privi nedumerită şi puţin iritată.
-În ultima vreme George a condus Firma, şi a condus-o bine. Dar e acţionar majoritar. E o
putere enormă în mâna unei singure persoane.
-Dar nu văd nimic rău în asta.
-Sean râse:
-Nici eu. Dar politica e politică. Nu e nici corectă, nici incorectă. E pur şi simplu o
manifestare a puterii.
-Nu ştiam treaba cu al doilea cel mai bun.
-Reduce riscul insubordonării. Mai ales în condiţiile în care Directorul are o asemenea
putere cum are aici.
-Aş dori să-ţi cer un sfat.
Sean simţi nesiguranţă în vocea Tashei.
-Sunt într-o situaţie neobişnuită şi neplăcută. Nu ştiu ce să fac cu viaţa mea. Am fost
crescută pentru a fi Împărăteasă. Nu ştiu să fac altceva şi nici nu ştiu ce aş putea face, chiar dacă aş
învăţa să fac altceva. Nu regret că nu voi conduce Imperiul, dar aş vrea să ştiu ce să fac. Pentru că
mă simt nefolositoare şi lipsită de orice ţel.
-Care era ţelul tău ca Împărăteasă?
-Binele poporului meu.
-Eşti prinţesă şi ai o pregătire excelentă. Fă ceea ce şti cel mai bine să faci. Fi liderul
poporului tău. Poporul te iubeşte şi are nevoie de cineva care să-l înţeleagă, la fel de mult ca şi de
cineva care să-l conducă.
Tasha o privi cu admiraţie.
-Dar, desigur, dacă vei simţi că menirea ta e alta, fă ceea ce simţi tu că trebuie să faci. Totul
în viaţă e o problemă de opţiuni. În plus, nu sunt eu cea care am dreptul să-ţi dau sfaturi. Ascultă-ţi
instinctele. Eu nu pot simţi în locul tău, iar sfatul meu e bun doar pentru propria mea persoană. Cel
mai înţelept sfat ţi-l va da propriul suflet, pentru că prin el vorbeşte Creatorul nostru. Şi nimeni nu-l
aude mai bine decât sufletul deschis şi inima fiecăruia.
-Crezi în Creator?
-E o discuţie pe o temă ce nu se poate termina repede. Să o amânăm pentru după ce mă
întorc. Nimic nu e întâmplător în viaţă. Da, cred în Creator. Şi îi mulţumesc în fiecare zi pentru
fiecare clipă din viaţa mea, pentru fiecare şansă pe care mi-o dă, pentru fiecare frumuseţe a creaţiei
sale, pentru liniştea pe care mi-o dă conştiinţa faptului că e lângă mine în fiecare clipă. Şi mă tem
de El, pentru că I-am grşit şi îi voi mai greşi, chiar dacă fără voie şi îl rog să-mi ierte orice faptă sau
gând care contravine legilor Lui. E foarte uşor să faci sau să doreşti rău cuiva. Şi uneori o dorinţă
aparent bună, ascunde ceva rău. Uneori o faptă ce ni se pare bună, poate avea un sfârşit nefericit
pentru cineva. Nu e uşor să găseşti calea de mijloc, să fi fericit şi să-i faci fericiţi pe cei din jur, să
faci bine şi să primeşti bine, să ierţi şi să fi iertat. Să crezi şi să fi crezut, să ajuţi şi să fi ajutat, să
dăruieşti dragoste şi să primeşti dragoste.
-Nu există o contradicţie în ceea ce zici? întrebă Tasha.
-La ce anume te referi?
-Să iubeşti şi să fi iubit.
Sean zâmbi:

159
-Am spus să dăruieşti dragoste şi să primeşti dragoste. E o mică diferenţă de nuanţă între ce
am spus eu şi ce ai înţeles tu.
Tasha râse şi ea:
-Mă simt frustrată.
-Iar eu stânjenită. Nu doresc să fiu privită cu sentimente de inferioritate sau frustrare. Iar de
către voi, fraţii mei, cu atât mai puţin. Iar tu ai cele mai puţine motive dintre toţi, pentru că ai din
naştere puteri pe care noi, ceilalţi le-am dobândit cu greu. Am avut nevoie de ani buni de
antrenamente pentru a învăţa să-i scanez pe cei din jur.
-Iar eu a trebuit să mă antrenez să nu fac asta neîncetat şi involuntar. Ai idee ce înseamnă
pentru un copil să audă gândurile celor din jur? Să ştie totul şi să nu spună nimănui nimic? Cred că
eram pe cale să înnebunesc atunci când cineva a observat ce se întâmpă şi m-a învăţat ce am de
făcut.
-Cine a făcut asta?
-Nu ştiu. O femeie din popor a venit o dată cu o fetiţă cam de vârsta mea la mama. De fapt,
cred că fetiţa a observat ce se întâmplă cu mine.
-Nu şti numele ei?
-Nu. Ştiu doar că era bolnavă, că era foarte curioasă, că voia să ştie totul şi sincer m-am
ruşinat că ştie mai multe ca mine. Probabil atunci am devenit motivată să ies din carapacea mea, să
pun întrebări, să aflu cât mai multe. Reţin însă ceva foarte clar. Ochii aceia ai fetiţei, aveau ceva ce
mă atrăgea, mă liniştea, mă făcea să mă simt deosebită, fără a fi o ciudăţenie. Nu aveam prieteni la
Palat, dar cu ea m-am împrietenit imediat. Nici măcar nu m-am prezentat. Eu eram Prinţesa, ea era
Prietena mea.
Ochii Directoarei se subţiară şi o sclipire a unei amintiri îi trecu prin faţa lor. Tasha o privi
aşteptând un comentariu din partea ei, dar răspunsul la întrebarea mută fu altul decît s-ar fi aşteptat.
-Ochii aceştia, privirea… starea aceasta de linişte sufletească şi siguranţă… tu, tu erai
prietena mea de atunci.
Sean o privi încurcată. Trecutul ei avea multe pete albe, iar revelaţiile veneau pe
neaşteptate, din direcţii neaşteptate.
-S-ar putea să ne amintim multe dacă vom continua să discutăm, dar acum timpul ne
presează.
Tasha aprobă îmbrăţişând-o din nou:
-Abia aştept întoarcerea ta.
Sean zâmbi cu sentimente pe neaşteptate oglindite pe faţa sa calmă de obicei. Erau acolo
sentimente de dragoste, fericire, de nerăbdare şi ce o surprinse mai mult pe prinţesă,de înflăcărare.
Apoi clipa trecu, iar faţa sorei sale deveni din nou liniştită, exprimând doar bunătate şi încredere în
sine.
-Trebuie să ne despărţim. Goerge vrea- cred- să se convingă că mă simt bine.
-Şi te simţi bine?
-Nu se vede?
-Ar trebui să se vadă?
-Am putea continua în acest fel până dimineaţă, nu crezi?
Tasha râse:
-Drum bun, prietena mea.
-Mulţumesc, prinţesa mea.
George se apropie de ele şi o prinse blând pe Sean de umeri:
-Putem face o mică plimbare?

160
-Desigur, frăţioare.
-Aş dori să-ţi pun o întrebare şi să-mi promiţi că-mi vei răspunde sincer.
-În măsura în care pot să o fac, voi răspunde. Iar dacă voi răspunde, o voi face sincer. Dacă
nu, nu voi răspunde.
-E bine şi aşa. Te simţi bine? Eşti sigură că plecarea ta la punctele de lucru e un lucru
înţelept?
Sean îl privi serioasă:
-Care e întrebarea la care trebuia să promit că răspund sincer?
Seriozitatea ei îl încurcă pe George:
-La amândouă.
Sean îşi frecă pisiceşte obrazul de umărul fratelui său:
-Mă simt din ce în ce mai bine. Din punctul de vedere al unui Director, da, e o alegere
înţeleaptă vizitarea punctelor de lucru, iar momentul este bine ales.
-Şi din punctul de vedere al lui Sean?
-Şi din punctul ei de vedere, pentru că sunt lucruri pe care în acest fel le poate ascunde
acelor persoane, care, dintr-un motiv sau altul, vor să vadă Firma distrusă, iar Casa îngenuncheată,
poate chiar Imperiul fărâmiţat.
-Şti bine că nu m-am referit la Firmă, Imperiu sau Casă.
-Ştiu, dar din momentul în care am aflat cine sunt, toate trei se leagă de viaţa mea, indiferent
dacă voi face sau nu public cine sunt de fapt.
-De ce nu doreşti să devi Împărăteasă?
Sean îşi simţi inima tresărind. Da, de ce nu? Prietenii săi o doreau Împărăteasă, duşmanii
prietenilor săi la fel. Şi mai era Alianţa din Nord, care avea în spate pe cineva foarte apropiat ei,
după spusele lui Michael, poate chiar pe cineva din Consiliu, pentru că Michael avusese acces la
informaţii pe care nu avea de unde să le afle de altundeva.
-Crezi că voi încerca măcar să răspund la această întrebare? E destinul tău să faci puternic
Imperiul şi înfloritor, mai bogat şi stabil decât au făcut-o oricare dintre Împăraţii dinainte.
-De unde şti?
-Ai pregătirea, ai puterea şi ai sprijinul pe care cei dinaintea ta nu le-au avut. Şi e momentul
potrivit, ceea ce nu a fost niciodată înainte.
-De unde şti?
Sean surâsr blând unei viziuni:
-Simt şi fac o deducţie logică în acelaşi timp.
-Nu ai de unde să şti cum voi fi privit ca Împărat de către cei din jur. Nu sunt sigur nici
măcar de sprijinul propriei mele Case.
-Rudele tatălui tău te vor sprijini, chiar dacă nu dezinteresat, dar îl vei avea alături pe Derril.
-Pe Derril? Ţi-a spus el asta?
-Nu, dar ţi-l vei face prieten.
-Cum?
-Poate că până acum nu aţi fost prea apropiaţi, dar Derril te apreciază. Şi asta face totul mult
mai simplu. În plus, chiar dacă v-aţi ignorat reciproc, cel puţin nu aţi avut conflicte, aşa cum a avut
cu Eric.
-Tu şti?
-Ştiu tot ce am nevoie să ştiu. Nu cunosc, nici nu mă interesează amănuntele.
-Şti motivul conflictelor dintre Eric şi Derril?
-Nu .

161
-Mă miră.
Sean râse:
-E bine să laşi trecutului ce e al lui, să te ocupi de prezent pentru a-ţi asigura viitorul.
-Uneori umbrele trecutului te ajung din urmă.
-Aşa e, dar sunt doar umbre, pe care poţi să le alungi. Nu poţi schimba trecutul, atunci de ce
să-l laşi să-ţi domine prezentul?
-Şi dacă totuşi acest trecut face mai greu prezentul?
-Există totdeauna o rezolvare. Uneori, e de ajuns să spui “iartă-mă” sau “te rog”.
-Dacă toate problemele ar fi atât de uşor de rezolvat, nu ar mai exista probleme.
-Rezolvarea este uşoară. Calea este mai grea. Pentru că trebuie să treci peste resentimente,
peste mândrie, peste sentimente ce ţi se par întemeiate. Nu există conflict în care doar o parte este
vinovată. A răspunde unei provocări care duce la conflict, este la fel de mare vină ca şi a provoca
conflictul.
-Pare logic.
-Este logic. Şi este natural.
George oftă abia auzit:
-Eric este cel ce a provocat conflictul.
-Tot el ar trebui să încerce să-i pună capăt.
-Nu e uşor.
-Dacă pui la o parte mândria, e uşor. Nu e o înjosire să-ţi recunoşti greşelile, iar a încerca să
repari ce ai stricat e dovadă de putere şi curaj.
-Vei vorbi cu Eric despre asta?
-Nu am nici un drept să-l influenţez. El ştie la fel de bine ca oricine că a greşit. E singurul
care poate lua hotărârea de a repara sau schimba ceva.
-Eu ce ar trebui să fac?
Sean zâmbi:
-Mă întrebi pe mine? Ce-ţi spune inima şi mintea?
-Ce vrei să spui?
-Că nu am dreptul de a lua o hotărâre în locul tău. Sunt sigură că şti ce ai de făcut şi vei şti
cum să o faci.
-Ţi s-a mai spus că eşti o persoană extraordinară?
-Da, dar îmi face plăcere că mi-o spui tu. Acum trebuie să plecăm, îţi mulţumesc că îţi faci
griji pentru mine, dar nu e cazul. Sunt hotărâtă să lupt pentru sănătatea şi viaţa mea. Şi o voi face.
-Îl vei lăsa pe Yoshi să te ajute?
-Nu am făcut-o deja?
George o îndepărtă puţin de el, privind-o în ochi:
-Ai făcut-o?
-Doar ai văzut cu ochii tăi că da.
-Nu sunt sigur dacă Yoshi te vindeca sau doar te ajuta să-ţi revi.
-Orice ar fi făcut, a făcut-o bine, pentru că mă simt extraordinar de bine, din ce în ce mai
puternică, mai stăpână pe mine…
-Dacă e posibil aşa ceva.
Sean izbucni în hohote:
-Frăţioare, sunt şi eu doar o fiinţă umană. Am sentimente, includ uneori şi teama şi
nesiguranţa şi neliniştea. Doar că le ţin sub control, dar ele există. Fac parte din natura umană. Dacă
nu ar exista, nu am fi conştienţi nici de opusul lor.

162
-Credeam că a fi Luptător înseamnă să suprimi aceste sentimenate.
-Să le controlezi. Dar nu poţi controla decât ceea ce există. A fi Luptător înseamnă a găsi
echilibrul în ceea ce gândeşti, simţi, spui, faci. Înseamnă să găseşti acea cale de mijloc care nu te
lasă să fi nici pesimist, nici extrem de optimist, să ai încredere în tine, fără a deveni încrezut, să fi
bun în tot ce faci, ştiind că există totdeauna cineva mai bun ca tine, să găseşti în viaţă totdeauna
ceva pentru ce să lupţi, fără a ajunge la violenţă, să îţi înfrângi adversarul, fără a lupta.
-Mă tem că nu am înţeles întru totul ceea ce ai zis.
-Vei înţelege mai târziu. Vom mai discuta despre asta.
George o sărută pe frunte şi îi mângâie părul cu tandreţe:
-Nu şriu dacă să mă bucur sau nu că suntem fraţi.
-Aş dori să întâlnesc odată pe cineva ca tine şi aş dori ca acel cineva să aibă aceleaşi
sentimente pe care le-ai avut tu pentru mine.
-Ai fi rămas cu mine?
Sean simţi un nod în stomac, dar îşi reveni, chiar dacă cu un efort uriaş. Pentru că îşi pusese
şi ea de nenumărate ori această întrebare.
-Nu alesesem şi nici nu aveam de gând să aleg între tine şi Eric până ce deveneaţi Luptători.
Şi nu ştiu cum aş fi ales. Are vreo importanţă?
George se stăpâni. Ar fi vrut să spună că da, avea importanţă, dar Sean avea dreptate. Nu
mai avea importanţă.
-Indiferent ce alegere aş fi făcut, asta nu trebuia să te influenţeze. Şti ce înseamnă a fi
învins?
-Să pierzi o luptă, să fi al doilea, zise nedumerit George.
-Nu. A fi învins înseamnă să nu te mai ridici dacă ai căzut.
George o îmbrăţişă simţindu-şi ochii umezi, simţind că nu doreşte să o lase să plece. Ar fi
vrut să o întrebe atâtea, să-i ceară ajutorul în rezolvarea atâtor probleme ce-i frământau sufletul şi
mintea. Ar fi vrut să pună la o parte mândria, să facă cu adevărat ce nu făcuse niciodată, să ceară
ajutorul de care avea nevoie.
-Nu voi fi pentru totdeauna departe, frăţioare. Dar tot ajutorul pe care ţi l-aş putea eu da, ţi-l
poţi da singur. Pentru că eşti singurul care are dreptul de a alege, de a găsi calea dintre sute de
opţiuni.
George intră în vehicol alături de Tasha şi făcu un semn de rămas bun sorei sale. Sean
răspunse cu un zâmbet şi o uşoară plecare a capului.
Yoshi se apropie cu Derril şi Eric.
-Ce doreşti să facem cu prizonierul?
Sean se întoarse puţin gânditoare spre ei:
-Cred că ar fi bine să vină, nu credeţi?
-Ar fi o povară în plus şi ar atrage pericole, dacă cineva ar încerca să-l salveze.
-Aşa e, dar ne-ar duce mai aproape de a afla cine se află în spatele Alianţei de Nord. Şi am
afla ce doreşte de fapt această Alianţă. Până acum ştim doar ce nu doreşte. Iar ce nu doreşte
seamănă izbitor de mult cu ceea ce nu dorim nici noi, zis Eric.
Derril îl privi curios:
-Alianţa nu mă doreşte Împărat şi doreşte linişte în Imperiu.
-De unde şti?
-Priznierul mi-a spus şi mie şi i-a spus şi lui Sean că avea ordin să mă împiedice în orice fel
de a deveni Împărat, chiar de a mă elimina.
-Mă îndoiesc că ameninţările lui te-au făcut să te răzgândeşti sau că te-au speriat.

163
Eric ridică indiferent din umeri, iar Sean îşi stăpâni râsul:
-Sunt curios doar pe cine ar dori Împărat şi cum ar putea să găsească pe cineva cere să
îndeplinească aşteptările-nu ale tuturor-ci, măcar a unei părţi a Caselor din Imperiu.
Privirile lui Derril se opriră pe părul negru al lui Sean, iar Eric simţi un fior. Da, Derril avea
dreptate, chiar dacă nu o spusese, Sean ar fi putut fi acea Împărăteasă. Şi simţi că era şi alegerea
Alianţei. Îşi simţi gândurile confuze. Apoi totul începu să capete contur. Încă nu ştia locul fiecărei
bucăţele în puzzle, dar vedea majoritatea bucăţilor. Mai rămânea doar să le aranjeze. Ridică ochii
spre munţii ce erau acum doar la câţiva kilometri.
-Putem porni? auzi vocea putenică a lui Yoshi.
-Nu ne odihnim aici azi? întrebă Sean. Nu toţi de aici au antrenamentul necesar. Iar drumul
va fi din ce în ce mai greu şi periculos.
Eric văzu sprâncenele lui Yoshi apropiindu-se una de alta, şi o privi curios pe Sean. Dar
Directoarea înfrunta liniştită încruntarea lui Yoshi şi părea hotărâtă să-şi susţină punctul de vedere.
-Aşa e, aprobă Yoshi îmbufnat.
Ştia că Sean are dreptate şi se bucura că felul în care îi atrăsese atenţia era atât de delicat,
dar era în acelaşi timp revoltat de veşnica ei nesupunere, de faptul că îl înfrunta la limita subminării
poziţiei lui.
-Mă voi odihni puţin, zise Directoarea pentru cei din jurul său. Şi aş dori dacă n-o faceţi şi
voi, să vă gândiţi la o posibilitate de a ajunge cât mai în siguranţă la primul punct de lucru, urmând
traseul pe care l-a urmat Eric şi înnoptând undeva, cât mai aproape de locurile de unde se extrăgea
înainte apa. Yoshi, aş dori să-ţi cer părerea într-o problemă personală.
Yoshi o urmă spre o dună.
-Pari supărat.
-Nu sunt supărat, protestă Luptătorul.
-Ne însoţesc multe persoane fără antrenament militar. Nu-i putem pune într-o situaţie
delicată, doar pentru că noi doi am dori să rezolvă, repede o problemă.
-E frustrant, recunoscu Yoshi.
-Ce anume?
-Faptul că ai totdeauna dreptate.
Sean ridică din umeri:
-Şti bine că nu am totdeauna dreptate. Dar mă gândesc şi cum m-aş simţi eu în locul
celorlalţi. Nu doreşti să începi antrenamentul cu Ma?
-Ba da, ar fi momentul potrivit, dar aşa cum ai spus, cei din jurul nostru au nevoie de
odihnă.
Sean îşi stăpâni un surâs:
-Dar s-ar putea să dorească să fie alături de Yoshi-bărbatul, nu doar de Yoshi Luptătorul.
Yoshi o privi cu dragoste pe Ma şi îşi înnăbuşi un oftat. Ar fi vrut să fie altundeva.
-Crezi că am putea face o plimbare nu prea obositoare prin deşert?
Yoshi o privi aşteptând o explicaţie:
-Tu ai putea începe antreanamentul cu Ma, iar eu aş dori să vorbesc liniştită cu Eric.
-Dar Ma doreşte să ne însoţească?
Sean ridică râzând din umeri:
-Crezi că ar putea să-şi refuze mentorul? Poate ar trebui să o întrebi pe ea.
Yoshi porni spre Ma. Discută câteva secunde cu fata, apoi se apropie de Sean.
-Noi suntem gata, zise Yoshi.

164
Sean zâmbi şi privi făcu un semn prietenos spre Derril cu mâna. Apoi se apropie de Eric;
bărbatul îi văzu intenţia şi porni spre ea.
-Vrei să ne însoţeşti? întrebă Sean.
-Bine-nţeles surioară. Oare nu ar trebui să-i spui lui Derril că suntem fraţi? E gelos.
Sean râse:
-Crezi că nu ştie?
-Mă tem că nu.
-Aş dori să-i spui tu. Şi indiferent ce anume v-a învrăjbit, mi-ar plăcea să rezolvaţi problema
în timpul acestei călătorii.
Eric o privi cu dragoste:
-Tu chiar nu cunoşti motivul?
-Şti de câte ori am auzit întrebarea aceasta în ultimele zile? Nu. Nu cunosc şi nu mă
interesează motivul. E ceva ce trebuie să rezolvaţi voi doi, nu altcineva. Şi nici nu e treaba nimănui.
O umbră străbătu o fracţiune de secundă fruntea fetei, dar Eric o observă.
-Te-am supărat?
-Aş avea vreun motiv să mă supăr?
-Nu ştiu, ceva s-a întâmplat adineaori.
Sean îl privi nedumerită:
-Când?
-Acum câteva secunde.
-A fost doar un mic cârcel. Nu ştiam că se vede pe mine durerea.
-Nu am văzut durere, a fost mai mult doar o schimbare de poziţie a muşchilor feţei.
Porniră spre dune, urmându-i pe Yoshi şi Ma.
-Cum se vor descurca? Crezi că Ma ştie ce o aşteaptă?
Sean izbucni în râs:
-Ce e de râs?
-Ca soţie sau ca ucenic?
Eric izbucni şi el în râs.
-Tu ţi-ai pus această întrebare? zise Sean cu glas blând.
-Nu cred. Cred că singura întrebare pe care mi-o puneam era cum mă voi descurca ca şi
partener al tău, ca prieten, ca amant, ca soţ.
-Relaţia mentor-ucenic este una naturală. Atât timp cât cât ucenicul nu opune rezistenţă,
procesul de învăţare e unul rapid, şi nu este frustrant. În momentul în care Ucenicul se revoltă,
echilibrul şi încrederea sunt perturbate, ucenicul devine frustrat, iar mentorul e obligat să-l
protejeze de el însuşi.
-Dar dacă această revoltă are loc datorită încrederii în sine şi puterii reale pe care o deţine
Ucenicul?
-În momentul acela ucenicul nu mai are nevoie de mentor, este un Luptător. Atunci când
ucenicul a dobândit cunoştinţele necesare pentru a se descurca singur şi are suficientă încredere în
propria persoană, un bun Mentor îl lasă să o facă. Orice pasăre părăseşte mai devreme sau mai
târziu cuibul părintesc. Dar nu e totuna dacă o face când deja ştie să zboare sau când a deschis ochii
şi crede că lumea e a sa.
-Şi de unde şti când e momentul?
-Atunci când va veni, vei şti. Iar dacă tu nu-l vei observa, cei din jurul tău vor şti. Iar unul
din Mentorii tăi îţi va spune.
-E ceva obişnuit să ai mai mulţi Mentori?

165
-Nu. De fapt, tu, Ma şi Eric sunteţi primii care aveţi mai mulţi Mentori.
-Şi dacă mentorii noştri nu sunt de acord în anumite privinţe?
-S-ar putea să nu fie de acord, dar situaţia voastră ca ucenici nu va fi îngreunată niciodată de
această problemă.
Eric o privi nedumerit.
-Pentru că voi nu veţi şti niciodată că noi nu am fost de acord. Hotărârile noastre nu au
dreptul să influenţeze deciziile voastre.
-Va fi de fiecare dată ca atunci când am avut dreptul să decid dacă te însoţesc sau nu?
Sean îl privi serioasă:
-Da.
-Şi nu mă vei ajuta niciodată să iau o hotărâre?
-Crezi că nu te-am ajutat să iei o hotărâre? A fost decizia ta, dar ţi-am dat toate informaţiile
pe care mi le-ai cerut pentru a te decide, aşa e?
Eric clătină din cap gânditor. Era altfel decât crezuse.
-Vrei să întrebi ceva?
-Nu. Doar tehnica voastră de predare e neobişnuită.
-Dar a dat totdeauna roade. Am putea să vă învăţăm teoretic totul, să vă îndrumăm, şi să vă
spunem cum să faceţi fiecare pas, dar nici copilul nu învaţă să meargă cu adevărat până când nu o
face singur. Un bun părinte îl sprijină şi îl îndrumă, dar nu îi limitează libertatea şi nu îl împiedică
să meargă atunci când el vrea. Copii cad şi se ridică. E un proces natural de învăţare.
-De când există casta Luptătorilor?
Sean căzu pe gânduri, străfulgerată de o idee nebunească.
-De vreo 700 de ani datează înscrisuri oficiale, dar se crede că ar exista dinainte.
-Acestă metodă de predare de când există?
-De când… În înscrisurile oficiale, la care vei avea acces după primul examen, aceasta este
metoda standard de îndrumare a ucenicului.
-Deci trebuie să dateze dinainte…, zise gânditor Eric.
-Da.
-Ce a fost primul lucru pe care l-ai învăţat?
-Că viaţa este sacră.
-Şi care a fost cel mai greu?
-Nu ştiu dacă a fost cel mai greu, dar pentru mine a fost foarte greu să-mi controlez
sentimentele şi simţămintele.
-Şi cum ai făcut asta? Reprimarea sentimentelor nu duce la frustrare?
-Ba da, în timp da. Dar eu nu vorbeam despre reprimarea, ci despre controlarea
sentimentelor.
-Mi-e greu să recunosc, dar nu înţeleg.
-Voi încerca să-ţi dau un exemplu. Aş dori să-mi respunzi sincer la câteva întrebări. Dacă
nu doreşti să răspunzi, spune-o. Nu eşti obligat să o faci, doar atunci când doreşti, dar fi sincer.
-Sună îngrijorător, dar să vedem despre ce e vorba.
-Ce simţeai pentru mine înainte de a afla că suntem fraţi?
-Şti prea bine.
-Nu are importanţă ce ştiu. Doresc să aflu răspunsul tău. Nu uita însă, nu eşti obligat să
răspunzi.
-Ce simţeam… respect, dragoste, teamă, căldură şi apropiere sufletească, atracţie fizică… E
o întrebare grea.

166
-Acum te simţi frustrat?
-Cred că da.
-De ce?
-Cum poţi să pui o astfel de întrebare?
-Nu uita că nu eşti obligat să răspunzi, dar încerc să-ţi explic ceva.
-Pentru că suntem fraţi.
-Te simţi frustrat pentru că suntem fraţi?
-Da.
-Deci relaţia dintre noi e frustrantă?
-Nu am spus asta.
-Eu aşa am înţeles.
-Aş fi dorit să fi a mea…
-Dar sunt a ta, sunt sora ta.
-Altfel…
-Altfel?
-Da. Şi şti la ce mă refer.
-La sex?
-Da. Într-un cuvânt, da. Şi la tot ce presupune relaţia dintre un bărbat şi o femeie.
-Deci celelalte sentimente: respect, teamă, căldură şi apropiere sufletească nu reuşesc să
compenseze lipsa contactului fizic natural dintre două entităţi ce se simt atrase fizic?
-Ba da.
-Atunci de ce te simţi frustrat?
Eric ridică spre ea privirile şi zâmbetul ei liniştit îi încălzi sufletul.
-Cred că încep să înţeleg. Deci, secretul este să compensezi ceea ce nu poţi avea cu ceea ce
poţi să ai?
-Foarte simplist explicat, da.Sau să te bucuri de ceea ce ai, fără a-ţi dori ceea ce nu poţi
avea. Şi poţi să ai totul, mai puţin ceea ce nu-ţi doreşti, sau crezi că nu poţi avea.
-Acum sunt derutat.
-Crezi că am putea fi fizic împreună, chiar dacă suntem fraţi?
-Nu ar fi etic.
-Din cauza unor reguli, obiceiuri sau legi?
-Da.
-Dar, în principiu, am putea fi împreună, aşa e ?
-Da.
-Şi nu suntem împreună pentru că noi credem că nu se cuvine.
-Da.
-Deci nu suntem împreună pentru că noi credem că nu putem fi.
-Da.
-Dar, de fapt am putea fi.
-Da.
-Singurele limitări sunt cele pe care noi înşine ni le impunem.
-Hm…
-Care e lungimea maximă a celui mai bun salt pe care l-ai făcut vreodată?
-Vreo 8 metri.
-Când l-ai făcut?
-În timpul unei surpări de teren.

167
-Pentru a te salva?
-Da.
-Dar în condiţii normale?
-Cred că vreo 6-7 metri la unul din examenele de la Academie.
-Deci tot într-o situaţie extremă?
-Da.
-Fă cea mai bună săritură a ta acum.
Eric îşi încălzi puţin încheieturile şi sări.
-Cam cât crezi că are?
-Probabil 4-5 metri.
-Aşa cred şi eu. Ce zici, de ce e doar atât?
Eric ridică din umeri.
-Înainte de a sări, la ce te-ai gândit?
-Nu ştiu.
-încearcă să-ţi aminteşti.
-Că nu mai am antrenamentul din timpul Academiei.
Sean zâmbi:
-Deci ţi-ai impus involuntar o limitare. Când ai sărit 6 metri la Academie, cu ce gând ai
sărit?
-Asta pot să-ţi spun sigur. Că trebuie să fiu cel mai bun.
-Şi ai fost?
-Da.
-Atunci când ai sărit 8 metri la ce te-ai gândit?
-Că viaţa mea depinde de săritură.
-Te-ai gândit cât trebuie să fie de lungă?
-Nu. Pur şi simplu am sărit.
-Deci nu a existat nici o limitare.
-Vrei să spui că dacă îmi propun să fac ceva pot să o fac?
-Cu condiţia să crezi că poţi să o faci. Exact.
-Aş putea să zbor? glumi Eric.
-Levitaţia nu e un lucru neobişnuit, aşa e? răspunse Sean serioasă.
Eric deveni şi el serios. Directoarea avea dreptate. Văzuse nu o persoană levitând. Crezuse
că e ceva cu ce te naşti, dar dacă Sean spunea că poate oricine să o facă, putea şi el.
Îşi continuară drumul în linişte. Yoshi explica răbdător lui Ma ceva, iar tânăra femeie îl
asculta încercând să-şi ascundă nervozitatea. Sean prinse braţul lui Eric şi îl trase spre ei, apoi într-
un moment când Yoshi se oprise din explicat, îi zise cu voce liniştită:
-Yoshi, până când Ma şi Eric se odihnesc, aş dori să mă sfătuiesc cu tine.
-Desigur!
Se depărtară ignorând fierbinţeala deşertului şi lumina orbitoare ce radia din nisip. Sean se
ghemui luă un pumn de nisip şi se întoarse cu spatele spre Eric şi Ma.
-Cred că Ma dorea să fie cu Yoshi logodnicul, nu cu Yoshi mentorul.
Yoshi oftă abia auzit, bucuros că doar Sean e de faţă, şi furios că fata îl cunoaşte atât de
bine, încât chiar şi un oftat abia auzit l-ar fi simţit.
-Sunt puţin derutat, recunoscu Luptătorul. Toate relaţiile mele au decurs simplu, firesc, fără
complicaţii şi probleme de conştiinţă.
Sean îşi ascunse zâmbetul:

168
-Pentru că te păstrai obiectiv, pentru că nu te implicai sufleteşte.
-Pur şi simplu, nu ştiu cum să mă port cu ea, continuă bărbatul părând că nu a auzit-o pe
Sean, dar ştiau amândoi că nu e aşa.
Directoarea îl lăsă să continue. Ştia că bărbatul nu-i cere părerea, ci doar dorea să vorbească
cuiva de încredere despre îndoielile lui. Şi ştia prea bine că avea privilegiul de a fi singura persoană
în faţa căreia făcea asta şi îşi arăta latura sensibilă, cu care bărbatul vorbea deschis şi sincer.
-A fost lângă mine atâţia ani, i-am urmărit adolescenţa şi tinereţea ca un frate mai mare sau
un unchi iubitor. Acum, totul s-a schimbat atât de brusc.
-În bine, îi aminti Sean.
Yoshi păru să se trezească dintr-un somn adânc.
-Şi pentru ea s-a produs la fel de brusc schimbarea, e probabil la fel de derutată ca tine şi
aşteaptă din partea ta să fi tu cel puternic, cel hotărât, cel matur, ocrotitorul, însoţitorul şi iubitul ei.
Şi asta şi eşti.
-Ne vom căsători, o privi Yoshi.
-Da, dar aveţi de străbătut un drum prin viaţă şi până în momentul căsătoriei. Nu poţi amâna
momentele de dragoste, plăcere, tandreţe până după nuntă. Perioada până la nuntă nu e o prăpastie
peste care trebuie să treceţi, e o vale pe care o ai de străbătut. Şi nu singur, ci cu ea. Fă-ţi datoria de
Mentor, dar nu o uita pe cea de logodnic. Mie mi-ar plăcea ca logodnicul meu să o facă.
Yoshi simţi un imbold ciudat şi neobişnuit de a o îmbrăţişa. O văzu palidă şi clătinându-se,
o sprijini şi o lăsă uşor pe nisipul fierbinte.
-Ce s-a întâmplat?
-Mă simt puţin slăbită şi obosită, dar în rest sunt bine.
-Da, desigur. Eric, Ma, veniţi aici!
Cei doi se apropiară îngrijoraţi.
-Puneţi-vă mâinile pe trupul lui Sean, la mică distanţă.
Le apropie palmele de corpul lui Sean şi făcu şi el acelaşi lucru.
-Simţiţi ceva?
-Furnicături, răspunse Ma.
-Mici descărcări electrice, răspunse Eric.
Yoshi o privi pe Sean. Dezechilibrul energetic era din nou enorm, aproape la fel de mare ca
şi cu o zi în urmă.
Auzi vocea ei blândă explicându-le tehnici de echilibrare energetică şi observă privirile ei
aţintite asupra lui Ma. Când terminară echilibrarea, o luă pe Ma de mână şi porniră printre dune.
Eric rămase lângă sora sa.
-Mă simt bine, zise Sean. A fost doar o iniţiere şi aţi fost fantastici.
-Eşti sigură că te simţi bine?
-Crezi că te-aş minţi?
-Să spunem că omiţi să-mi spui realitatea.
-Adevărul şi realitatea sunt de multe ori diferite. La fel cum normal şi natural nu sunt
acelaşi lucru.
Eric aşteptă explicaţia, aşa cum primise totdeauna explicaţii de la Sean, atunci când făcuse
astfel de afirmaţii, dar acum Directoarea se mulţumi doar să adauge.
-Temă pentru acasă, să te gândeşti la ceea ce ţi-am spus acum în următoarele 2-3 zile.
Eric oferi surorii sale braţul, iar Sean se sprijini uşor de el.
-Aş dori să te întreb ceva, dar nu doresc să ai impresia că te presez sau mă amestec în ceva
ce nu e treaba mea.

169
Sean aprobă curioasă din cap.
-Ce părere ai despre Derril?
Directoarea zâmbi cu un râs şmecher:
-E o întrebare complexă.
-Nu, e o întrebare simplă, eventual răspunsul ar putea fi unul complex, protestă Eric.
-Asta pentru că nu eu am pus întrebarea, râse Sean. Te interesează părerea mea despre
Derril prinţul, acţionarul, prietenul sau pretendentul la intrarea în graţiile mele?
Eric râse şi el:
-Da, e un răspuns complex. Doresc să ştiu totul. Cu lux de amănunte.
Sean închise ochii câteva clipe. Până acum nu putea să spună nimic despre Derril. Cât ştia
despre el era doar ceea ce el dorise ca ea să afle.
-Pare un tip simpatic, bine crescut, bine simţit, hotărât, deştept, curajos şi un bărbat
atrăgător şi tandru.
Sprâncenele lui Eric se ridicară:
-Aş putea fi de acord cu tot ce ai zis, dar cu tandreţea…
-Desigur, e doar o părere personală. Adevărul şi realitatea nu sunt totdeauna acelaşi lucru.
Eric deveni serios:
-Dacă ai fi în locul meu, cum te-ai apropia de Derril?
-Foarte sincer vorbind, mă bucur că nu sunt în locul tău, dar cred că tu şti cel mai bine care
mod de abordare ţi se potriveşte. Sau aş lăsa evenimentele să ne apropie.
Îşi simţi glezna cuprinsă de căldura dunei ce se urnise şi zâmbi unei vechi amintiri.
-Ce e?
-Eram în primul an între Luptători când l-am cunoscut pe Yoshi. Era o persoană rece,
calculată, riguroasă în tot ce făcea, dar totdeauna sincer şi corect. Antrenamentele noastre aveau loc
în Deşertul Morţii, departe de curioşi şi agitaţie. Teoretic părea simplu tot ce ni se explica, dar
aveam mari probleme la partea practică. Yoshi în schimb, părea născut pentru a înfrunta pericolele.
Nu mi-a plăcut niciodată să cer ajutorul nimănui, dar l-am acceptat atunci când am simţit că
lucrurile scapă de sub control. Yoshi s-a oferit să mă ajute să-mi depăşesc temerile şi frustrarea. Cu
ajutorul lui, am reuşit să-i ajung din urmă pe colegii mei şi să-mi surprind profesorii. După frigul
nopţii, când mă antrenam cu Yoshi, căldura soarelui şi nisipului în timpul zilei mă făcea să nu uit că
după întuneric vine lumina, că rostul întunericului şi răului era de a ne face conştienţi de prezenţa
luminii şi a binelui şi că rezolvarea oricărei probleme este păstrarea echilibrului.
-Yoshi te vindecă?
-Mă ajută să mă vindec. Toată ştiinţa lui Yoshi nu ar avea nici un efect dacă eu nu aş
colabora.
-De aceea mi-ai spus că e o problemă pe care doar tu o poţi rezolva?
-Răspunsul e corect, dar nu e atât de simplu.
-Lucrurile mari nu sunt niciodată simple.
Sean zâmbi întrebându-se dacă nu e prea curând să-l lase să tragă singur anumite concluzii,
dar chiar dacă nu era de acord cu el, hotărâ ca de data aceasta să nu-l contrazică.
-Calea cea mai simplă în atingerea unui ţel este să nu scapi niciodată din vedere acel ţel,
oricâte ocolişuri ai avea de făcut până la atingerea sa. Nu există obstacole ce nu pot fi trecute. Doar
că uneori nu suntem pregătiţi să le trecem, încă.
-De asta nu voiai să accepţi ajutorul nimănui? Voiai să te vindeci prin propriile forţe şi
credeai că poţi să o faci?

170
-De fapt, pot să o fac. Dar uneori e mai simplu să accepţi ajutorul, decât să te încăpăţinezi.
Lucrurile ce pot fi obţinute uşor, e bine să le accepţi aşa cum vin. Universul e infinit. El ne
dăruieşte într-una tot de ce avem nevoie şi chiar mai mult. Doar noi nu suntem totdeauna pe fază
sau, din orice alte motive, lăsăm şansele să treacă pe lângă noi. Într-o palmă închisă, nici măcar
Universul nu poate pune nimic.
-Noi ne întoarcem la tabără, se auzi vocea lui Yoshi.
Sean clătină din cap:
-Antrenamentul lui Ma a fost prea scurt. Nu ai dreptul să o protejezi.
Vocea ei fusese puternică şi hotărâtă. Şi câteva clipe Ma crezu că Directoarea vorbeşte
serios. Apoi îi văzu zâmbetul şi simţi mâna lui Yoshi cuprinzându-i mijlocul.
-Ştiu că e primul antrenament, dar ar fi bine să ştie de la început ce o aşteaptă, cât timp mai
poate renunţa la pregătirea de Luptător, fără urmări serioase.
-Doresc să continui pregătirea, chiar dacă nu e uşor. Ai dreptate, antrenamentul a fost prea
scurt. Nu se va mai întâmpla. Yoshi, te rog să nu mă mai protejezi.
-Cum doreşti. Sean are dreptate, dar tu eşti obosită!
-Nu. Doresc să continui.
Vocile răzbătuseră în liniştea apusului până la vehicole născând fiori în însoţitorii lor. Iar
Sean şi Yoshi zâmbiră unul altuia, ştiind că de acum Yoshi şi Ma au asigurate momente de
intimitate, fără a mai naşte remarci sau gânduri şi priviri răutăcioase.
-Îţi mulţumesc, buna mea prietenă.
Sean se mulţumi să îi arunce o privire liniştită şi plină de prietenie. Îşi sprijini braţul pe al
fratelui său şi porni spre vehicole.
Luptă un timp cu Eric, apoi se apropie de Derril. Bărbatul îi oferi braţul cu naturaleţe, iar
Sean acceptă de parcă ar fi făcut acest lucru dintotdeauna.
-Lupţi extraordinar!
Sean râse:
-Sunt un Luptător.
Derril râse şi el:
-Uitasem.
-Mă bucur. Nu doresc să fiu Luptător cu rudele şi prietenii.
-Au fost câteva lovituri pe care aş dori să le învăţ, dacă îmi e permis.
-Nici o problemă. Eric!
Bărbatul se apropie, iar Sean simţi aproape fizic încordarea.
-Aş dori să îi arăt lui Derril câteva lovituri pe care nu le cunoaşte. Vrei, te rog să mă ajuţi?
-Desigur.
-Am să vă las apoi singuri să vă antrenaţi, mă simt puţin obosită.
-Dar nu e necesar să-mi areţi astă seară…
-Bine-nţeles că e. Avem un drum lung de străbătut şi poate fi periculos. Aceste lovituri s-ar
putea să ţi se potrivească, dacă te-ai simţit atras de ele. Iar răcoarea serii vă va ajuta să nu obosiţi
atât de repede. Care sunt aceste lovituri?
Sean explică cu răbdare loviturile, luptă un timp cu amândoi, bucurându-se că era un mod
de a-i apropia şi amintindu-şi de Academie, când astfel de lupte cu doi sau mai mulţi adversari erau
zilnice, obligând-o să-şi depăşească limitele.
-Vă las acum. Noapte bună, Eric, Derril.
Cei doi bărbaţi o urmăriră cu privirea până când intră în vehicol, apoi se întoarseră unul spre
celălalt, conştienţi că întreaga tabără îi priveşte pe furiş, poate mai puţin cei doi luptători.

171
-Sean e o persoană deosebită, zise Derril ocupându-şi poziţia de atacator.
-Sunt întru totul de acord cu tine, răspunse Eric. Şi îi eşti foarte simpatic.
Prinţul atacă uşor, dar Eric îi prinse braţul, corectându-l.
-De unde şti? întrebă Derril corectându-şi poziţia.
-Mi-a spus ea.
-Voi aţi discutat despre mine? Ţi s-a spus pentru a afla şi eu?
-Nu cred. Doar că sora mea…
-Sora ta? Sean e sora ta?
-Da. Sora mea e o persoană foarte sinceră şi sunt sigur că nu şi-a ascuns sentimentele, aşa că
nu-ţi spun, cred, o noutate, îţi confirm doar ceea ce sigur ai observat şi tu.
-Sean e politicoasă cu toată lumea.
-Crezi că a cinat cu tine şi s-a plimbat la braţ cu tine doar din politeţe?
Derril pară cu greu un atac al lui Eric. Lăsă garda jos şi îl privi serios pe vărul său.
-Nu ştiu.
-Sean e politicoasă cu toată lumea, dar destul de rece. Probabil ai observat.
-Aşa e. Sunt doar puţin derutat de tot ce se întâmplă acum în jurul meu.
-Sunt sigur că te vei regăsi în curând. Da, lucrurile au luat-o puţin razna, se precipită şi totul
se schimbă în jurul nostru. Dar dacă stăm aici de vorbă acum, înseamnă că mai există şanse să fiu
odată iertat pentru ceea ce ţi-am făcut.
Derril se aşeză, iar Eric la fel.
-Nu ştiu dacă aş putea uita, dar, categoric, te-am iertat. Totdeauna într-o ceartă sau
confruntare, e nevoie de cel puţin două persoane şi fiecare are vina sa şi cel care provoacă şi cel
care se lasă provocat. În plus, nu aş putea avea resentimente faţă de fratele persoanei pe care o
admir şi iubesc mai mult decât orice în viaţă, din primul moment în care mi-a adresat un cuvânt.
Privirile li se întâlniră şi înţeleseră că nu mai exista ură, nu mai exista rivalitate şi era
începutul unei lungi şi sincere prietenii.
-Sean simte doar simpatie pentru mine?
-Poate doar atât e pregătită să accepte acum. Are multe pe umeri.
-Pare atât de firavă, de lipsită de apărare, dar e atât de puternică. Uneori mă intimidează.
-Cred că e un sentiment pe care îl naşte în toţi cei cu care se întâlneşte, dar mai ales
bărbaţilor, pentru că ne jigneşte mândria, de aceea e şi mai greu pentru cel care o iubeşte. Am trecut
prin asta înainte de a afla că suntem fraţi, deci ştiu ce simţi.
Continuară discuţia aproape până dimineaţă, dar se treziră cu sufletele mult mai uşoare.
Când ieşiră din vehicol, Sean era cu Ma la mică distanţă, iar Choy şi Yoshi erau pe o dună,
discutând. Luptătorul coborâ urmat de Choy şi se apropie de cei doi prinţi.
-Bună dimineaţa, zise el cu vocea sa obişnuită.
Prinţii răspunseră cu frunţile prima oară descreţite în ultimii ani.
-Vom porni într-o oră, dacă sunteţi pregătiţi.
-E perfect. Ce e cu Ma? întrebă Eric întorcându-se spre cele două tinere.
-Are febră musculară, zise fără nici o intonaţie Yoshi. Pe când ajungem mâine munţii, va fi
bine.
-Dl. Aron mă va însoţi într-o scurtă expediţie de verificare a echipamentului, dacă sunteţi de
acord, zise Yoshi calm.
-Îţi mulţumesc că ai încredere în el, zise Derril, întrebându-se dacă nu tocmai opusul îl
îndeamnă pe Yoshi să îl ia cu el pe Aron.

172
Yoshi îl scană scurt pe Derril. Era sigur că prinţul nu l-ar bănui pe consilierul său de trădare
nici o clipă, iar scanarea îl făcu să se convingă.
-Îl bănuieşti pe Aron de atentatul asupra lui Eric?
Se întoarse spre Sean. Directoarea o masa pe Ma, glumind cu Choy, cu spatele la ei.
-Da, răspunse gândurilor ei.
-De ce tocmai el?
-Aşa simt. În plus, nu prea îi place că suntem aici şi e foarte agitat.
-Câţi dintre cei de aici nu sunt agitaţi şi nu ar dori să fie în altă parte?
-Probabil puţini, într-adevăr.
-Îi e credincios lui Derril. De ce nu cad bănuielile tale asupra prinţului?
-Derril e conducătorul opoziţiei, dar e loial Casei şi Imperiului. Nu îl cred capabil de acest
gen de răzbunare.
-De ce nu? Avea toate motivele să-l urască pe Eric, iar până nu demult, Eric nu însemna nici
Casa, nici Imperiul.
-Ceea ce spui e perfect logic. Dar Derril trebuia să fie la fel de curios de ceea ce avea Eric să
descopere în munţi.
Mâinile lui Sean se opriră o clipă, apoi îşi continuară munca.
-Sean, tu îl bănuieşti pe Derril?
-În clipa de faţă cercul de suspecţi este foarte larg. Iar motivele atentatului pot fi atât
politice, cât şi personale. Iar asta nu ne ajută de loc. Dar cine e cel din spatele acestui atac asupra lui
Eric s-ar putea să nu aibă importanţă pentru Imperiu sau Casă.
-Nu crezi că s-ar putea întâmpla din nou?
-E o posibilitate, dar oricum, toţi suntem în pericol în acest moment. Vom fi vigilenţi, dar
asta nu înseamnă că nu putem avea surprize neplăcute. Ce crezi despre Michael? întrebă brusc Sean
întorcându-se spre Yoshi.
Bărbatul se strădui să-şi ascundă surprinderea că Sean îi pune cu voce tare această întrebare:
-Nu mi-am făcut încă o părere, răspunse Luptătorul evaziv.
Sean îşi păstră zâmbetul pe buze, dar Yoshi îi văzu ochii. Şi categoric, acea privire nu
prevestea nimic bun.
-Şi despre Alianţa din Nord?
Yoshi stătu puţin pe gânduri. Ce ştia Sean şi el nu? Şi cât de mult ştia fata din ceea ce ştia
el?
-Nu am auzit de Alianţa din Nord. Iar în ce îl priveşte pe acest Michael, ai spus că are
pregătire de Luptător şi ai anumite bănuieli că o anumită persoană din Consiliu l-ar fi antrenat.
-Da.
-De ce chiar din Consiliu?
Sean simţi pericol. Brusc, din cel ce interoga, devenise ea cea interogată.
-Pentru că ştie lucruri pe care oficial, doar Consiliul le ştia şi câţiva dintre cei de aici. Şi
cum exceptând-o pe Împărăteasă şi soţul ei, doar mama şi Consiliul ştia cine sunt, pe cine altcineva
ai putea bănui?
Îl privi pe Luptător, încercând să citească ceva pe faţa sa.
-Mi se pare logică deducţia ta, răspunse bărbatul. Bănuieşti pe cineva anume?
Sean ridică din umeri, amintindu-şi că tocmai Yoshi îi spusese că el nu trebuie să ştie totul.
-Încă nu-mi dau seama. Derril şi acest Michael sunt două din problemele noastre, continuă
Directoarea liniştită. Şi trebuie să transformăm aceste probleme în ţeluri.
Yoshi o privi admirativ:

173
-Şi cum vrei să faci asta?
-Sunt sigură că vom găsi o cale.
Michael stătea lângă vehicolul cu care venise. Părea să privescă fără a vedea deşertul, dar pe
faţa lui nu se vedea nimic: nici teamă, nici speranţă, nici îngrijorare, nici un sentiment pe care un
prizonier ar fi trebuit să le aibă. Aron se apropie de el, iar prizonierul simţi pericolul. Dar bărbatul
trecu mai departe aruncându-i doar o privire rece şi superioară. Michael zâmbi în sinea sa, pentu că
ştia că pregătirea sa nici nu putea fi comparată cu a lui Aron; dar pericolul putea veni şi din partea
lui, pentru că avea influenţă şi putere în tabără. Iar uneori neiniţiaţii puteau pune în pericol orice
plan, oricât de bun ar fi fost acesta. Îi scană pe câţiva din cei din jur, cu grijă şi îşi întrerupse
această activitate în momentul în care Yoshi se apropie de el. I se spusese să se ferească de Luptător
şi simţea el însuşi cât de puternic era Yoshi. Se întrebă dacă nu cumva putea să şi-l facă aliat. Ştia
că e credincios Consiliului. Dar, până la urmă, prin aliaţii săi, el reprezenta tot Consiliul. Un alt
Consiliu, mai puţin dogmatic, dar la fel de puternic ca şi Consiliul pe care Yoshi îl reprezenta în
Imperiu. Era prieten cu Sean, chiar dacă avuseseră divergenţe, iar prietenia dintre ei părea să fi
rezistat neînţelegerilor. Poate reuşea să-l atragă de parte sa, chiar dacă Sean nu acceptase încă să
devină Împărăteasă.
-Sean a hotărât că ne vei însoţi. Părerea mea este că ar fi trebuit să fi întemniţat ca prizonier
de război şi tratat ca atare. Vreau doar să-ţi spun, fără a te ameninţa că, dacă i se întâmplă ceva lui
Sean vei fi primul bănuit, iar pedeapsa nu va întârzia.
-Chiar dacă nu sunt vinovat? Mi s-a spus că eşti o persoană corectă. Ai putea acuza un
nevinovat?
-Nu voi acuza un nevinovat, ştii bine. Şefii tăi- dacă ai de fapt şefi- sunt probabil conştienţi
că principala piedică în preluarea conducerii Imperiului este Sean.
-Nu dorim preluarea conducerii Imperiului. Dorim în fruntea lui pe cineva care va şti să-l
conducă în interesul popoarelor.
-Ce înseamnă interesul popoarelor?
-Interesul celor mulţi.
-Şi care este acest interes? Popoarele imperiului nu ştiu nici ele ce vor. Triburile sunt
împrăştiate şi incapabile să semneze un tratat. Casele sunt dezbinate, iar conducătorii lor sunt
interesaţi doar de propriile interese, iar aceste interese ştim care sunt. Însă aş dori să ştiu cu
adevărat ce îşi doresc popoarele imperiului.
-O viaţă mai uşoară?
-Pentru o viaţă mai uşoară trebuie să lupţi.
-Credeam că Consiliul este împotriva manifestărilor violente.
-Nu m-am referit la un război sau revolte. Vorbesc despre discuţii, despre cereri concrete
din partea triburilor sau a Caselor.
-Eşti reprezentantul Consiliului, aşa e?
Yoshi îl privi liniştit:
-Aşa e, şi sunt sigur că ai fost informat. Oricum nu e un secret.
-Crezi că Sean ar fi împărăteasa ideală pentru popoarele imperiului, indiferent dacă ele ştiu
ce doresc sau nu, pentru că Sean este Aleasa. Este împărăteasa care ar şti de ce au nevoie popoarele.
-Sean ar putea fi rezolvarea la unele probleme, dar rezolvarea problemelor nu poate veni
nicodată de la vârf, trebuie să pornească de la bază. O casă construită pe nisip şi fără temelie
puternică nu va rezista, oricât ar fi de bine făcută. Popoarele sunt temelia.
-Să vorbim deschis, zise prizonierul: la fel ca şi Consiliul tău, o dorim pe Sean împărăteasă.

174
-Nu ştiu de unde ai aceste informaţii, dar Sean nu va fi împărăteasă decât dacă doreşte şi
dacă hotăreşte să lupte pentru această poziţie. Imperiul are un împărat, iar de săptămâna viitoare,
are un alt împărat.
-Noi putem schimba asta.
-Noi?
-Da, tu, ea, Consiliul tău, conducătorii mei.
-Alianţa din nord?
-Da.
-De ce Sean?
-E dreptul ei prin naştere.
-Aud din nou treaba asta, ridică din umeri luptătorul.
-Mă indoiesc că nu şti, dar poţi să îţi întrebi angajatorii sau Consiliul.
Yoshi simţi privirile lui Sean aţintite asupra lor pentru o secundă. O privi, dar Sean discuta
cu Ma şi Choy.
-Eric este desemnat împărat de către tatăl său, deci el va conduce.
-Eric e ca şi mort dacă nu va renunţa la conducerea imperiului.
-De ce crezi că nu va fi un bun împărat?
-Nu am contestat că ar putea conduce imperiul bine, doar că nu este dorit în acest post.
-Crezi că Sean ar fi mai maleabilă şi ar putea fi mai uşor influenţată?
-Când va afla cine o sprijină, cred că da.
-Şti că este Mare Maestru, aşa e?
-Da.
-Şti de ce nu a primit această numire mai devreme?
-Nu.
-Pentru că Consiliul Marilor Maeştrii nu a putut avea controlul asupra ei, pentru că nu este
influenţabilă, pentru că a înfruntat Consiliul de nenumărate ori.
Michael îl privi serios, fără a lăsa să se vadă surprinderea pe faţa sa. Nu i se spusese acest
amănunt, cu toate că era neobişnuit să nu i se dea informaţii complete. Poate nici aliaţii săi nu ştiau.
-Indiferent dacă ar putea fi sau nu controlată, este alegerea cea mai bună în acest moment.
-În acest moment? Crezi că peste un timp, când nu va mai fi dorită va putea fi schimbată?
Popoarele o vor iubi şi respecta. Sau aţi îndepărta-o aşa cum aţi face-o acum cu Eric dacă acceptă
conducerea? Ai putea să o faci?
Privirea lui Yoshi se oprise în adâncul ochilor lui Michael, iar bărbatul îşi dădu seama că se
lăsase prins în capcana sentimentelor. Şi că Yoshi ştia.
-Aş face ceea ce trebuie să fac, răspunse sigur pe el Michael.
Yoshi se depărtă fără a-l privi:
-Da, sunt sigur.
Michael îl urmari cu privirea. Ce voiau să însemne cuvintele lui Yoshi? Şi cum de picase
atât de uşor în capcana luptătorului? Cum de ghicise ceea ce doar el ştia? Oftă. Nu se temuse nici o
clipă de misiune, cu toate că îşi risca viaţa. Dar se temea de sentimentele sale. Le controla, dar
incidentul cu Yoshi îi dădea de gândit, pentru că poate că Yoshi era cel mai bine pregătit la Curte,
însă nu ar fi trebuit să afle atât de multe şi atât de curând. Spera însă că sentimentele pe care le avea
faţă de Sean îl vor determina pe Yoshi să păstreze tăcere asupra a ceea ce aflase.Dar oare nu se
înşela? Oare Yoshi o ocrotea pe Sean sau încerca să o controleze sau încerca să ducă în eroare pe
cei din jur şi să-i dea tinerei directoare sentimentul de siguranţă ce avea să o distrugă?
Yoshi se apropie de Sean:

175
-E foarte bine pregătit.
Directoarea aprobă cu o mişcare a capului:
-Şi tu eşti.Iar eu am încredere în tine.
-Aş prefera să ştiu mai multe despre el.Spuneai că bănuieşti pe cineva din Consiliu.
-Nu.Am spus că bănuiesc că a fost pregătit de cineva din Consiliu. Dar nu am nici mai vagă
bănuială cine ar putea fi.
-Crezi că aş putea afla,dacă merg la o Adunare a Consiliului?
-Mă îndoiesc,ultima Adunare a avut loc acum o lună, şi nu ai observat nimic.
-Pentru că nu ştiam ce să caut.
-Poţi să încerci,dar dacă nimeni nu a observat dintre marii maeştrii,probabil că acel cineva
se ascunde bine.Sau e undeva prea la vârf şi nimeni nu îl banuieşte.
Yoshi o privi în ochi.Privirea fetei era clară şi faţa îi era liniştită.Se întrebă dacă Sean chiar
nu bănuieşte pe nimeni sau păstrează pentru ea bănuiala încercând să-l protejeze pe el.
-Aş dori ca nici Mentorul nostru să nu afle nimic de această bănuială.
Yoshi o privi surprins.
-Cred că aşa e cel mai bine,deocamdată.
-Aş dori să ştiu ceva:eşti sigură că vrei să înfrunţi consiliul din nou?
-De ce l-aş înfrunta?
-Ce vei face dacă îl descoperi pe cel ce l-a antrenat pe Michael?Îl vei demasca?
Sean nu răspunse.Îl privi doar cu seriozitate.
-Nu vrei sau nu poţi să-mi răspunzi?
-Te-ar ajuta să-ţi răspund la ultima întrebare?
Yoshi zâmbi amuzat:
-Nu.
-Atunci,permite-mi să nu-ţi răspund acum.
-Şi la cealaltă întrebare?
-Nu ştiu răspunsul.
-Nu vei spune nimic Consiliului.
Sean se întoarse cu spatele la el câteva secunde contemplând zarea.
-Pui la îndoială loialitatea mea?
-Loialitatea ta faţă de cine?
Sean oftă.
-Discuţia aceasta nu ar trebui să aibă loc acum. E prematur să ştiu cum voi reacţiona într-o
anume situaţie.
-Ştii prea bine cum vei reacţiona.
-Chiar nu ştiu.Sunt anumite lucruri care te iau prin surprindere şi această situaţie e una
neobişnuită.
-Ce părere ai despr Michael?
-Ţi-am spus-o.

176
177