Sunteți pe pagina 1din 56

A C - ID

Prof.univ.dr. Liviu MIHĂESCU

1
A C - ID

 Examen > 4 credite


 Activitate individuală > Temele de casa rezolvate si
aduse la examen

• Obiective
identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea
unor relaţii şi conexiuni în domeniul asigurărilor;
utilizarea corectă a termenilor de specialitate ai
domeniului de studiu;
definirea/nominalizarea de concepte;
capacitatea de adaptare la noi situaţii tipologice;
cunostinţe generale de bază, precum şi necesare
profesiunii/disciplinei
 realizarea de conexiuni între concepte şi fapte
economice;
argumentarea enunţurilor;
antrenarea capacităţii de organizare si planificare
susţinerea capacităţii de analiză şi sinteză a datelor
şi a informaţiilor din activitatea de asigurare. 2
A C - ID

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica Asigurări cornerciale. Editura Dimitrie Cantemir,


Tg. Mureş, 1997
Constantinescu Dan Anghel (coordonaor) Asigurări şi reasigurări. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1997
Liviu Mihaescu Asigurări si reasigurări comerciale
comerciale, Ed. ULBS

Galiceanu Ion Asigurările în activitatea agenţilor economici, Ed.


Tribuna Economică, Bucureşti, 2004
Iosif Gh., Gherasim Al., Crişan N., Galiceanu I., Sistemul asigurărilor în România. Tribuna
Sauer G., Tănăsescu P Economică, Bucureşti, 1997
Michael Coss, Peter Kensicki, Gary Patrik, Reinsurance Practice. Insurance Institute of
Robert Reinarz America, Malvern, Pennsylvania, 1997
Văcărel Iulian, Bercea Florian Asigurări şi reasigurări. Marketer- Editura
Expert, Bucureşti, 1993

3
A C - ID

 1.1 Coordonate teoretice ale riscului şi asigurărilor


 1.2 Riscul şi necesitatea protecţiei împotriva riscului
 1.3 Transformarea riscului în profitabilitate
 1.3.1 Modalităţi practice de reducere a riscului în firmele
din domeniul asigurărilor
 1.3.2 Managementul riscului

 1.4 Piaţa asigurărilor


 1.4.1 Cadrul legislativ al pieţei asigurărilor
 1.4.2 Intervenţia statului în asigurări
 1.4.3 Reglementări legale privind funcţionarea societăţilor
de asigurare-reasigurare

4
A C - ID

 compensare prejudicii :
 prin efortul individual al persoanelor fizice
sau juridice, prin crearea unor rezerve proprii
cu destinaţie specială, sub formă bănească sau
materială.
 prin efortul comun de constituire a unui
fond bazat pe aportul unui mare număr de
persoane ameninţate de acelaşi pericol astfel
încât să poată despăgubi pe cei afectaţi.

5
A C - ID

 Asigurarea >un sistem de relaţii economice care implică


aportul unui mare număr de persoane fizice sau juridice în
constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care fiind
ameninţate de pericole, concep şi recunosc oportunitatea
prevenirii şi înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor
generate de evenimente viitoare posibile, dar nesigure.
 Corelaţia economie naţională– sistem de asigurări (valoarea
adăugată contribuie substanţial la creşterea PIB-ului cu toate
avantajele care decurg din aceasta: oferă locuri de muncă,
constituie fonduri ce sunt oferite pe piaţa financiară internă
sau internaţională, iar sistemul despăgubirilor contribuie la
aducerea păgubiţilor la situaţia anterioară suportării
consecinţelor riscului îndeplinit).

6
A C - ID

 (a)caracter aleator;
 (b) caracter evaluabil;
 (c)caracterul mutual;

 (d) extensia (distribuirea) numerică


şi/sau geografică a asiguraţilor;
 (e)echidistanţa faţă de risc.

7
A C - ID

 distribuţiadaunelor;
 furnizarea unei protecţii asiguratului.

 funcţiaderepartiţiecarerezultădinredistribuirea PIB-ului;

funcţiadecontrol caresemanifestăîncontractul deasigurare;

funcţiadeacoperireapagubelorproduseasiguraţilor;

funcţiadeprevenireaproducerii pagubelor;

funcţiafinanciarăprinimplicaţiilefondurilorfirmelordeasigurarepepiaţa
financiară.

8
A C - ID

 societăţile comerciale nu mai sunt nevoite să creeze rezerve pentru a


acoperi posibilele daune. În schimb vor plăti o primă de asigurare
(contribuţie fixă) obţinând astfel o protecţie financiară, iar fondurile firmei
pot fi folosite pentru dezvoltare;
 securitatea oferită de asigurare facilitează creditele de export şi cele
ipotecare. Băncile sau alte instituţii financiare solicită asigurări (maritime
de exemplu) pentru a acorda credite la export, iar în cazul asigurării
contra incendiului, creditorii ipotecari sunt eliberaţi de teama producerii
unor incendii;
 fondurile create şi investite de asigurători furnizează capital industriei şi
comerţului, iar prin reglementări specifice, asigurătorul are dreptul de a
folosi fondurile disponibile pentru a obţine prin investiţii un profit;
 consultanţa oferită de asigurători la evaluare şi subscriere sprijină
prevenirea daunelor, a prejudiciilor şi pierderilor din incendii. În acest caz
asigurătorii pun la dispoziţia asiguraţilor cunoştinţele şi experienţa lor;
 beneficiile aduse comunităţii prin transferul compensatoriu de la nivelul
statului spre societatea de asigurare.

9
A C - ID

 Societăţile de asigurări îşi asumă prin încheierea asigurării


şi încasarea primelor de asigurare răspunderi în legătură cu
acoperirea unor daune care se produc întâmplător şi ulterior
încheierii contractelor şi al căror volum nu se cunoaşte ci se
poate doar aproxima prin calcule bazate pe teoria
probabilităţilor. Pentru ca aceste calcule să poată fi
efectuate în mod ştiinţific este necesară existenţa unui
sistem informaţional cât mai complet, care să cuprindă date
privind frecvenţa şi intensitatea riscurilor pe perioade de
timp cât mai îndelungate. Cu ajutorul acestor date
societatea de asigurări poate să stabilească nivelul primelor
de asigurare apelând la metode statistico-matematice.

10
A C - ID

 introducerea, în cazuri deosebite a unei


clauze de modificare a primelor;
 practicarea unor bonificări (bonus)
menite a stimula preocuparea pentru
prevenirea apariţiei daunelor;
 eliminarea oricăror tentaţii privind
practicarea unor prime reduse,
nejustificate din punct de vedere tehnic,
pentru a mări gradul de atractivitatea
faţă de asigurarea respectivă.
11
A C - ID

 Coasigurarea constă în participarea mai multor


societăţi la asigurarea unui bun de valoare mare.
 Reasigurarea constă în cedarea de către asigurător,
către alte societăţi a părţii din riscul subscris care
depăşeşte reţinerea sa proprie.
 Hedging-ul reprezintă un gen de operaţiuni prin care
un cumpărător de valută sau o bancă se angajează pe
de o parte să cumpere la termen o sumă într-o anumită
valută, iar pe de altă parte se împrumută cu aceeaşi
sumă, în aceeaşi valută, la acelaşi termen.
(Operaţiunea hedging mai poartă numele de credit
paralel sau acoperire la termen).

12
A C - ID

 Obiectul principal al managementului riscului este


procesul de management al riscului format din
următoarele cinci etape principale:
 identificarea şi evaluarea expunerii la risc (daune);
 determinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de
management al riscului;
 alegerea celor mai adecvate căi de management al
riscului;
 implementarea celor mai adecvate tehnici de
management al riscului;
 monitorizarea procesului.
Obiectivul principal al managementului riscului îl constituie
oferirea posibilităţii ca firma să-şi atingă obiectivele chiar şi
în condiţiile în care există riscul producerii unor daune
accidentale.

13
A C - ID

 a) Controlul riscului se caracterizează prin


deciziile sau acţiunile destinate reducerii
frecvenţei sau severităţii unor daune. Acesta
presupune evitarea expunerii la risc, prevenirea
daunelor, limitarea daunelor, dispersia riscului.
 b) Finanţarea riscului se caracterizează prin
găsirea tuturor posibilităţilor de acoperire a
daunelor care s-au produs în pofida măsurilor de
prevenire a acestora.

14
A C - ID

 1.4.1 Cadrul legislativ al pieţei asigurărilor


 Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare,
prin care autoritatea administrativă cu atribuţii
în domeniul autorizării, înfiinţării şi funcţionării
societăţile de asigurare–reasigurare este Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.);
 Legea 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările din România;
 la care se adaugă alte hotărâri guvernamentale
şi norme prudenţiale emise de Ministerul
Finanţelor.

15
A C - ID

 disponibilităţile băneşti trebuie păstrate în cel puţin două


bănci comerciale, dar mai puţin de 50% într-o singură
bancă comercială;
 plasamentele investiţionale într-un fond de investiţii nu
pot depăşi 20% din totalul sumelor investite în aceste
fonduri;
 asigurătorii trebuie să notifice în scris la C.S.A. asupra
băncilor şi a fondurilor de investiţii prin care se
efectuează investiţii sau plasamente.
 C.S.A. este actuala Comisie de Supraveghere a
Asigurărilor care a preluat atribuţiile fostului O.S.A.A.R.
(Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi
Reasigurare).

16
A C - ID

 În conformitate cu legea, despăgubirile, sumele asigurate


şi alte drepturi ce se acordă din despăgubirile de orice
natură precum şi transferurile de portofoliu şi plasamente
între asigurători sunt scutite de taxe de timbru şi
impozite.
 Operaţiunile de reasigurare completează activitatea de
asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa
internă şi/sau internaţională. Cedarea unor riscuri pe piaţa
internaţională se face doar în cazul în care riscurile care
fac obiectul asigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă.

17
A C - ID

 riscul a fost produs cu intenţie de către asigurat


sau de către beneficiar sau de un membru din
conducerea persoanei juridice asigurate;
 riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către
persoane fizice majore care în mod statornic
locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul
sau beneficiarul;
 riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către
prepuşii asiguratului sau beneficiarului.

18
A C - ID

 avizează construirea societăţilor de asigurări;


 autorizează asigurătorii în funcţie de obiectul de activitate
al acestora, evaluează primele şi normele tehnice în
anumite cazuri;
 avizează elemente de calcul la aplicarea tarifelor
 analizează bilanţurile anuale asigurătorilor publicând
rezultatele în anuare specializate;
 stabileşte marja de solvabilitate a asigurătorilor;
 avizează modificarea statutelor, transferurilor de portofoliu,
a dizolvării sau fuziunii dintre asigurători;
 constituie un fond de garantare şi protejare a asigurătorilor
destinat părţilor în caz de faliment;
 primeşte şi rezolvă reclamaţiile împotriva asigurătorilor
pentru a proteja drepturile asiguraţilor.

19
A C - ID

 Intervenţiile statului pe pieţele de asigurare sunt


în general realizate cu scopul:
 protecţiei indivizilor;
 corecţiei imperfecţiunilor pieţei;
 redistribuirii veniturilor.

 Incitarea fiscală pentru încheierea de asigurări


(primele şi despăgubirile nu sunt
impozabile) poate să compenseze lipsa de
prevedere a persoanelor şi poate încuraja
economisirea.

20
A C - ID

1. Controlul caracteristicilor contractelor –


Se urmăreşte întocmirea de contracte cât mai uşor de înţeles de către
asiguraţi şi de asemenea să faciliteze comparaţia preţ-calitate între
contactele diferitelor societăţi de asigurare.
2. Controlul solvabilităţii societăţilor de asigurare.
 Marja de solvabilitate
 Fonduri de rezervă (rezerve de prime; rezerva de daune; rezerve de
daune neavizate; rezerva de catastrofă; rezervă pentru riscuri
neexpirate; rezerva de egalizare).

21
A C - ID

 Asemenea fonduri se prevăd în partea de cheltuieli a


bugetelor respective pe seama veniturilor generale ale
acestora, fără să se solicite contribuţii speciale din partea
cuiva. Forma centralizată faţă de cea individuală prezintă
avantajul că rezolvă problema constituirii fondurilor pentru
acoperirea pagubelor cu un volum de resurse mult mai mic
decât în cazul autoasigurării.
 Un dezavantaj al acestui fond îl constituie falsa impresie că
protecţia împotriva fenomenelor viitoare şi incerte nu costă
nimic, ceea ce poate să reducă preocuparea pentru păstrarea
integrităţii bunurilor şi buna lor gestionare. Acest dezavantaj
se referă la costurile protecţiei statului care nu se mai reflectă
în gestiunea financiară unităţilor economice asigurate.

22
A C - ID

 2.1 Elementele tehnice ale asigurării


 2.2 Principii contractuale în activitatea de
asigurare
 2.2.1 Principiul despăgubirii
 2.2.2 Principiul interesului asigurabil
 2.2.3 Principiul subrogaţiei
 2.2.4 Principiul bunei credinţe
 2.3 Activitatea de evaluare
 2.4 Perioada de asigurare şi teritoriul acoperit
 2.5 Principii aplicabile despăgubirilor
 2.5.1 Principiul răspunderii proporţionale
 2.5.2 Principul primului risc
 2.5.3 Principiul răspunderii limitate

23
A C - ID

Caracterele contractului de
asigurare
 caracterul sinalagmatic
(bilateral);
 caracterul aleatoriu -
obligaţiile depind de un
eveniment aleatoriu incert;
 caracterul succesiv;

 caracterul de adeziune;

 caracterul oneros.

24
A C - ID

 Asigurătorul
 Asiguratul
 Beneficiarul asigurării
 Contractantul asigurării
 Riscul asigurat
 Suma asigurată
 Prima de asigurare
 Durata asigurării
 Paguba sau dauna
 Franciza
 Despăgubirea plătită

25
A C - ID

1. principiul despăgubirii;
2. principiul interesului asigurabil;
3. principiul subrogaţiei;
B
4. principiul bunei credinţe. Casco
Asigurător
Y

A
RCA
Asigurător
X

26
A C - ID

 Evaluarea este o etapă necesară în procesul


încheierii asigurării deoarece stabileşte valoarea
bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare.
 Valoarea bunului care face obiectul asigurării
trebuie cunoscută cu exactitate, pentru a evita
supra- sau sub-evaluările.
 La supraevaluare asiguraţii îşi pierd interesul
pentru întreţinerea sau repararea bunului sau a
clădirii asigurate, ducând chiar la acte intenţionate
ale beneficiarilor despăgubirilor.
 Subevaluarea duce la plata unor prime mai mici,
dar, în caz de producere a evenimentului asigurat
despăgubirea este sub valoarea pagubei.

27
A C - ID

 Pe baza sumei asigurate şi a altor elemente se stabileşte prima


de asigurare.
 Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunului
asigurat, deoarece prin mecanismul asigurării nu este permisă
acordarea unor despăgubiri mai mari decât valoarea reală.
 La asigurările obligatorii de bunuri suma asigurată se stabileşte
pe baza normelor de asigurare, iar la cele facultative în funcţie
de propunerea asiguratului, cu condiţia ca asigurătorul să fie de
acord cu această valoare.
 La asigurările de persoane şi de răspundere civilă suma asigurată
se stabileşte diferenţiat, după cum este vorba de asigurări
obligatorii sau facultative.
 La asigurările obligatorii suma asigurată are o limită riguros stabilită
prin lege.
 La asigurările facultative de persoane şi de răspundere civilă suma
asigurată se stabileşte în funcţie de acordul dintre asigurat şi
asigurător, respectând limitele stabilite prin actele normative.

28
A C - ID

 Cotele de primă (Cp) numite şi prime brute se stabilesc pe


baza datelor statistice, folosind metodele şi principiile calculului
actuarial. La asigurările de viaţă, de exemplu, cotele de primă
se stabilesc în funcţie de durata contractului şi de vârsta
asiguratului, în timp ce la asigurările de bunuri cotele de primă
sunt diferenţiate în funcţie de felul bunului asigurat, de ramura
de asigurare, de frecvenţa şi intensitatea producerii riscurilor
asigurate rezultate din datele statistice.
 Prima netă (pn) de asigurare serveşte la formarea fondului
necesar achitării indemnizaţiilor (sume asigurate sau
despăgubiri), iar suplimentul de primă (sp) serveşte la
formarea resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor
privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare,
finanţării unor eventuale măsuri de prevenire a pagubelor,
constituirii fondurilor de rezervă şi realizării unui anumit
beneficiu.

29
A C - ID

 Expirarea acoperirii poliţei are loc la


data şi momentul prevăzute în poliţă.
 Teritoriul acoperit este de obicei al
statului rezidentului care deţine
asigurarea, iar dacă riscul poliţei se
produce în afara acestui stat, atunci se
urmează litera legii din statul respectiv.

30
  În activitatea practică, la stabilirea
modului în care se va efectua
despăgubirea se întâlnesc trei principii:
a. Principiul răspunderii proporţionale.

b. Principiul primului risc.

c. Principiul răspunderii limitate.

A C - ID
31
A C - ID

 3.1 Categorii de asigurări


 3.2 Asigurări de persoane
 3.2.1 Asigurările de viaţă
 3.2.2 Asigurări de sănătate
 3.3 Asigurări de bunuri
 3.3.1 Specificul asigurărilor de bunuri
 3.3.2 Asigurarea de avarii şi furt facultativă auto (CASCO)
 3.4 Asigurări de aviaţie
 3.5 Asigurări maritime
 3.6 Asigurarea de răspundere civilă
 3.6.1 Asigurarea de răspundere civilă legală
 3.6.2 Asigurarea de răspundere civilă auto
 3.7 Asigurări de creanţe

Lloyd's of London Islamic re-32


insurance syndicate
a. după forma juridică de realizare a
contractelor;
b. după domeniul sau ramura la care se
referă;
c. conform cu obiectul de activitate al
asigurătorului.

A C - ID
33
 a) Clasificarea asigurărilor după forma
juridică de realizare a contractelor face
distincţie între:
1. Asigurările obligatorii
2. Asigurările facultative
 b) După domeniul sau ramura de
apartenenţă al activităţii de asigurări:
1. Asigurările de bunuri

A C - ID
2. Asigurările de persoane
3. Asigurările de răspundere civilă
34
c) Principalele tipuri de asigurări care se pot practica
conform cu obiectul de activitate sunt:
 asigurări de viaţă;
 asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;
 asigurări de autovehicule;
 asigurări navale şi maritime (de transport);
 asigurări de aviaţie;
 asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri;
 asigurări de răspundere civilă;
 asigurări de credite şi garanţii;
 asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate;
 asigurări agricole.

A C - ID
35
 Asigurările de persoane reprezintă contractele care au ca
obiect promisiunea efectuării unei plăţi de către
asigurător în cazul producerii unui eveniment care
afectează persoana fizică prin: vătămare corporală,
îmbolnăvire, deces sau supravieţuire.
3.2.1 Asigurările de viaţă
Asigurările de viaţă reprezintă acele contracte realizate în
vederea acoperirii dificultăţilor financiare, cu caracter
temporar sau permanent, pe care le întâmpină familia
persoanei decedate (cheltuieli de înmormântare, pensii
de urmaş). Asigurările de viaţă asigură riscuri importante
precum cele de deces şi de supravieţuire.
În funcţie de riscul asigurat avem următoarele tipuri de

A C - ID
asigurări de viaţă:
a. asigurări de supravieţuire;
b. asigurări de rentă;
36
c. asigurări de deces.
 3.2.1.1 Asigurarea de viaţă
pe termen
 3.2.1.2 Asigurarea de viaţă
permanentă (viageră)
 3.2.1.3 Asigurarea de viaţă
variabilă
 3.2.1.4 Asigurarea de viaţă
universală

A C - ID
37
a. asigurări de accidente;
b. asigurări de îmbolnăvire;
c. asigurări permanente de boală
(sănătate).

A C - ID
38
 Asigurarea colectivă de sănătate cale de a
oferi indemnizaţii pentru cazuri de boală sau
accidente practicate de persoanele juridice pentru
proprii angajaţi. Indemnizaţiile vor fi oferite în
acest caz membrilor unui grup (identificabil) pe
baza unui contract de asigurare colectivă, iar
asigurătorul va considera grupul în entitatea sa şi
nu prin persoanele care-l alcătuiesc luate
individual.

A C - ID
 Avantaje şi dezavantaje

39
A C - ID

3.4.1 Elemente specifice

Asigurarea aeronavelor este o asigurare complexă,


care include următoarele secţiuni:
 asigurarea pentru pierderea sau avarierea navei
(CASCO);
 asigurarea de răspundere faţă de pasageri şi pentru
bagajele acestora sau mărfurile transportate;
 asigurarea de răspundere civilă legală faţă de terţi.

40
A C - ID

3.4.2 PIAŢA RISCURILOR AVIATICE

OFERTA:
Asigurătorii riscurilor aviatice se pot clasifica în:
 1. Cartelurile. (formate din mai multe societăţi de asigurare) –
◦ Cea mai mare parte a pieţei de asigurări pentru aviaţia civilă este
dominată de câteva carteluri, a căror strategie este aceea de a stimula
resursele financiare necesare acoperirii asigurărilor de mare valoare.
◦ Serviciile fiecărui cartel sunt puse la dispoziţia societăţilor de asigurări
din componenţa sa în mod automat. Nu există o anumită agenţie care
să reprezinte cartelul. Fiecare societate membră are autoritatea de a
încheia contracte de asigurare în numele cartelului.
 II. Societăţi de asigurare individuale
◦ încheie contracte de asigurare în mod independent fără a apela la
suportul financiar al cartelurilor. Aceste societăţi sunt însă suficient de
puternice pentru a realiza contracte de asigurare aviatice şi dispun de o
vastă experienţă în domeniu
 III. Societăţi Lloyd’s.
◦ operează la nivel naţional sau regional ca intermediari pe piaţa
asigurărilor aviatice, în special pentru riscuri care:
 nu aparţin claselor omogene;
 au fost refuzate de alte societăţi de asigurare;
 nu se asigură pe piaţa obişnuită.

41
A C - ID

CEREREA:
Se manifestă prin:
 I. Aviaţia generală.
◦ Cel mai mare sector al aviaţiei ce cuprinde: aviaţia utilitară, serviciile aviatice pentru
executivul marilor corporaţii, taxiurile aeriene, cursele charter, zborurile şcoală, zboruri
pentru observaţii atmosferice, zboruri de agrement. Pentru simplificare se poate spune că
aviaţia generală se defineşte ca fiind întreaga aviaţie civilă, mai puţin liniile aeriene.
 II. Liniile aeriene.
◦ Marile linii aeriene de transport deservesc rute intercontinentale şi transoceanice, în timp ce
liniile aeriene naţionale deservesc piaţa internă a fiecărei ţări.
 III. Producătorii aparatelor de zbor.
◦ Sector cuprinde marile companii producătoare de aparate de zbor, de motoare, de avioane,
de echipament electronic de bord, precum şi alte sisteme necesare zborului. Deşi în lume
există puţine firme mari destinate construcţiei de avioane şi motoare de avion, există câteva
mii de companii mai mici care produc şi distribuie componente pentru aparatele de zbor.
◦ Pentru acest segment al industriei aviatice dedicat realizării aparatelor de zbor, motoarelor
de avion, precum şi componentelor acestora, există câteva mari societăţi de asigurare care
s-au specializat în acest domeniu extrem de complex.
 IV. Aeroporturile.
◦ În lume se află zeci de mii de aeroporturi de diferite mărimi, de la cele mari cum ar fi
celebrele O’Hara din Chicago, Hartsfield din Atlanta, Heathrow din Londra etc. până la micile
aeroporturi private cu gazon. Administratorii aeroporturilor includ atât municipalitatea
marilor metropole cât şi proprietarii micilor baze aeriene.
 V. Bazele aeriene.
◦ Mii de administratori de baze aeriene servesc ca dealeri şi distribuitori de aparate de zbor,
oferă servicii de reparaţii şi întreţinere sau asigură alimentarea cu combustibil şi piese de
schimb.

42
A C - ID

43
A C - ID

3.4.3 RISCURI DE PIERDERE SAU AVARIERE A AERONAVELOR. NUMĂR


LIMITAT DE UNITĂŢI EXPUSE RISCULUI

 Aviaţia, indiferent de specificul ei, prezintă o serie de riscuri care


includ expunerile la pierderi catastrofice, expuneri la risc limitat şi o
diversitate semnificativă de factori care fac ca expunerile să se
individualizeze în funcţie de aparatul de zbor şi de pilot.
 Societăţile de asigurare evaluează în mod individual fiecare contract
de asigurare luând în consideraţie calităţile pilotului, tipul aparatului
de zbor şi dotarea electronică de la bord, aspectele geografice ale
zborurilor, precum şi scopul folosirii aparatului de zbor.
 Pentru societăţile de asigurări aparatele de zbor şi riscurile implicate
prezintă fiecare în parte multe elemente de unicitate, dar nici unul nu
este atât de important ca expunerea permanentă la riscul de
catastrofă. Riscul de pierdere catastrofală este prezent de fapt, în
grade diferite, în fiecare formă de asigurare, însă în asigurarea de
aviaţie el a primit un statut propriu.
 Chiar dacă numărul limitat de unităţi expuse riscului ridică multe
probleme, iar pierderea catastrofică constituie o perpetuă ameninţare,
societăţile de asigurare ar avea mai puţine probleme dacă aparatele
de zbor ar fi tipizate şi uşor clasificabile pe categorii de risc.

44
A C - ID

45
A C - ID

 tipul aparatului de zbor şi echipamentul de bord:


 Aparatul de zbor şi numărul de persoane care pot zbura în calitatea de pasageri
sau membrii ai echipajului determină valoarea contractului de asigurare. Aceste
informaţii oferă o bază de plecare în evaluarea potenţialului maxim de risc,
respectiv valoarea maximă a unei daune totale. Valoarea contractului de
asigurare va fi mai mică decât această valoare maximă, dar va depinde de ea.
Probabilitatea daunei totale depinde de o serie de factori cum ar fi:
1. Vechimea.
2. Caracteristicile constructive
3. Configuraţia aparatelor de zbor
 abilităţile pilotului:
 Condiţia psiho-fizică a pilotului sau a echipajului influenţează desfăşurarea
zborului. Pilotul trebuie să fie permanent într-o condiţie optimă.
 scopul în care urmează să fie folosit aparatul de zbor:
 Aparatul de zbor poate fi folosit pentru transportul de persoane, transportul
utilitar etc. fiecare dintre aceste destinaţii denotă anumite riscurile posibile.
 caracteristicile geografice ale zborului:
 Sunt acele elemente care se referă la tipul de climă, condiţiile meteo,
temperatură, altitudine, lungimea pistei, care combinate oferă o multitudine
situaţională în evaluarea riscurilor din domeniul aviatic.

46
A C - ID

3.5.1 Tipuri de asigurări maritime

Asigurarea maritimă este o ramură a asigurării de bunuri în cadrul


căreia societăţile de asigurare îşi asumă protecţia navelor fluviale şi
maritime utilizate în porturi, precum şi a încărcăturii acestora
împotriva unor riscuri.
Tipuri distincte de asigurări maritime:
 asigurarea navelor (asigurarea de tip CASCO);
 asigurarea încărcăturii, adică a bunurilor care fac obiectul
transportului maritim (asigurarea de tip CARGO).

47
A C - ID

48
A C - ID

 livrări de tip „C” în care vânzătorul organizează şi


transportul, dar nu-şi asumă riscuri suplimentare
(costuri suplimentare) în raport de marfă după
încărcarea ei pe bordul navei;
 livrări de tip „D” în care vânzătorul îşi asumă
responsabilitatea pentru marfa transportată până la
destinaţie;
 livrări de tip „E” în care vânzătorul pune mărfurile
la dispoziţia cumpărătorului în limitele
responsabilităţilor sale;
 livrări de tip „F” în care vânzătorul pune mărfurile
la dispoziţia cărăuşului nominalizat de cumpărător.
◦ Condiţii de livrare C.I.F. ,F.O.B., F.O.R., F.O.T.

49
50
A C - ID

În funcţie de natura obiectului asigurat şi interesele pe care le


afectează distingem:
a) Avaria totală - pierdere totală sau completă a bunurilor asigurate
sau presupune deteriorarea caracteristicilor intrinseci până în
momentul în care bunul este exclus din categoria bunurilor din care
a făcut parte. Avaria totală poate fi:
◦ avarie totală reală - dispariţia navei sau distrugerea completă;
◦ avarie totală constructivă - se manifestă atunci când pierderea bunului
asigurat este inevitabilă, iar costul salvării (remedieri, reparaţii etc.) ar
depăşi valoarea asigurată.
b) Avaria parţială reprezintă orice pierdere parţială suferită de
bunul asigurat din cauza unui risc asigurat (se produce în mod
fortuit, neintenţionat). Este datorată unor cauze întâmplătoare
(incendiu, eşuare, explozie) care îl afectează exclusiv pe
proprietarul bunului asigurat.
c) Avaria comună apare atunci când, din necesitate, în mod
intenţionat, se impune un sacrificiu, o cheltuială pentru siguranţa
comună a salvării de la primejdie a bunurilor şi a protecţiei
intereselor tuturor participanţilor la expediţia maritimă.

51
A C - ID

52
A C - ID

 primejdia să fie reală şi gravă în raport cu condiţiile


normale;
 să ameninţe atât nava cât şi încărcătura;
 sacrificiul şi cheltuielile impuse de acest tip de avarie
sunt rezultat al unui act intenţionat, dar au scopul
comun de a salva nava şi încărcătura;
 sacrificiul şi cheltuielile impuse de avaria comună
trebuie să prezinte un caracter excepţional distingându-
se de cheltuielile normale de navigaţie asumate de
armator prin contract;
 sacrificiul şi cheltuielile trebuie să fie rezonabile şi
reale.

Evaluarea sacrificiilor ca pagube şi a cheltuielilor admise


în avaria comună se repartizează de către specialişti.
Rezultatul acestei acţiuni se menţionează în
documentul de lichidare al avariei comune care poartă
denumirea de dispaşă şi reprezintă actul de constatare
al avariei comune.

53
A C - ID

 4.1 Conceptul de reasigurare


 4.1.1 Reasigurarea activă
 4.1.2 Reasigurarea pasivă
 4.2 Funcţiile reasigurării
 4.2.1 Creşterea capacităţii de asigurare
 4.2.2 Menţinerea stabilităţii financiare
 4.2.3 Protecţia împotriva catastrofei
 4.2.4 Asistenţă în activitatea de subscriere
 4.2.5 Facilitarea retragerii dintr-o zonă geografică sau
domeniu de asigurări
 4.3 Reasigurări facultative şi prin acord
 4.4 Caracteristici ale reasigurărilor facultative
 4.4.1 Avantaje ale reasigurărilor facultative
 4.4.2 Dezavantaje ale reasigurărilor facultative
 4.4.3 Tipuri de reasigurări facultative
 4.4.4 Contracte mixte
 4.5 Programul de reasigurare
54
A C - ID

 5.1 Eficienţa în asigurare


 5.2 Indicatori de apreciere a eficienţei
activităţii de asigurare
 5.3 Indicatori de apreciere a eficienţei
agentului de asigurare
 5.4 Indicatori de apreciere a eficienţei
asigurărilor din perspectiva asiguraţilor
 5.5 Căi de creştere a eficienţei activităţii de
asigurare şi reasigurare
 5.6 Credibilitate şi rating pe piaţa asigurărilor

55
A C - ID

 6.1 Supraveghere unică în piaţa


furnizării serviciilor financiare
 6.2 Directivele Uniunii Europene
privind falimentul societăţilor de
asigurare
 6.3 Consideraţii privind Sistemul Bonus-
Malus

56