Sunteți pe pagina 1din 12

Incepand cu anul 1938, economia Romaniei a intrat in ultima etapa a

dezvoltarii sale. In aceasta etapa, care a durat pana la sfarsitul anului 1939,
dezvoltarea economiei a atins punctul ei culminant. Cu exceptia industriei
petroliere, a industriei alimentare si a altor sectoare ale industriei usoare, celelalte
ramuri industriale au inregistrat progrese considerabile. (2, pagin 315)
Aceste progrese s-au oglindit mai ales in cresterea investitiilor si a
productiei industriale globale al carei indice general se ridicase in 1938 pana la
155% in comparatie cu anul 1927.
In cursul acestui avant industrial a devenit tot mai accentuat procesul
concentrarii si centralizarii capitalului. El se dezvolta cu rapiditate, mai ales in
sectorul industrial. Treptat marile monopoluri industrile si bancare au capatat
pozitii din ce in ce mai solide in economia Romaniei, ajungand chiar sa domine
unele ramuri intregi de productie. Prin impletirea mereu mai stransa a capitalului
industrial cu cel bancar, s-a ajuns la cresterea puterii oligarhiei financiare in
frunte cu regele Carol al II - lea. Cautand sa-si apere proprile lor interese
economice si politice, grupurile oligarhiei financiare in care dominau magnati ca:
Malaxa, Auschmit, Gigurtu, Mociornita si altii au determinat guvernele din
aceasta perioada sa ia masuri prin care statul sa intervina in economia tarii.
Interventia statului in viata economica a luat forma acordarii de avantaje
industriei mari, prin efectuarea de comenzi, achizitionarea de marfuri destinate in
special armatei si exportului, ca si prin lansarea unor imprumuturi in favoarea
marilor societati industriale si bancare.
De altfel dirijarea vietii economice romanesti ca si orientarea intregii
politici economice a statului au fost incredintate “Consiliului Superior Economic”
care fusese infiintat in 1938 si care prin intreaga sa activitate a adus servicii
deosebite marilor capitalisti.
Avantul activitatii industriale si bancare n-a exercitat o influenta favorabila
asupra agriculturii care a ramas mai departe ramura de productie cea mai putin
dezvoltata a economiei romanesti.
Necesitatile economice interne si conjunctura internationala au dus la o
crestere considerabila a exportului de cereale, petrol si alte produse ale economiei
romanesti, desi preturile acestor produse pe piata mondiala erau in continua
scadere. Spre sfarsitul anului 1939, economia tarii noasre a inceput sa manifeste
semnele unei vizibile inrautatiri. Finantele statului deveneau din ce in ce mai
subrede, iar circulatia monetara prezenta simtomele unei grave inflatii. Incercarile
guvernelor de a restabili echilibrul financiar al tarii au ramas zadarnice.
Instaurarea regimului monarhiei autoritare a fost pregatita de intreaga
politica dusa de Carol al II-lea dupa revenirea lui in tara, in iunie 1939, politica
ce a urmarit slabirea pricipalelor partide politice: Partidul National Liberal si
Partidul National Taranesc prin sprijinirea disensiunilor dintre liderii politici si a
disidentelor. Pentru acesta a numit guverne de uniune nationale (Guvernul N.

1
Iorga si A.C. Cuza in 1931-1932) a incalcat uzantele constitutionale numind in
fruntea guvernelor nu pe liderii partidelor ci adepti ai monarhiei ca Alexadru
Vaida-Voivod in 1932 si Gheorghe Tatarascu in 1934, sporind astfel divergentele
dintre liderii partidelor Liberal si National Taranesc.
Prin legile din aprilie si iunie 1934 date de Guvernul Gh. Tatarescu a fost
introdusa practica guvernarii prin decrete-legi.
Aceste fenomene precum si implicarea “camarilei regale” in masura tot mai
mare, ca centru de decizie politica au dus la rezultatele nefavorabile la alegerile
parlamentare de la sfirsitul 1937. Astfel, regele a putut insarcina cu formarea
guvernului pe O. Goga, seful Partidului Nationalist Crestin, un partid fara
reprezentare guvernamentala (doar 9,15% din voturi) si deci lipsit de autoritate.
Aducand la conducere un partid slab, Carol al II-lea a urmarit sa castige timp
pentru pregatirea ultimilor actiuni, inainte de instaurarea regimului personal. (3,
pagina 321)
Incapacitatea fortelor democratice de a actiona unitar pentru pastrarea
regimului democrat, in contestul cresterii curentului nationalist si a inrautatirii
relatiilor dintre Carol al II-lea si C. Z. Codreanu a dus la schimbarea regimului
politic din Romania.
Astfel in 10 februarie 1937, Guvernul O. Goga a fost demis si in aceeasi
noapte noul prim-ministru numit de rege, in persoana Patriahului Miron Cristea,
a constituit noul guvern in care intrau: gruparea centrista desprinsa din Partidul
National Taranesc in frunte cu Armand Calinescu, gruparea liberala a lui Gh.
Tatarescu si vechi fideli a lui Carol al -II-lea.
Folosindu-se de cresterea puterii economice, a oligamiei financiare, de
slabiciunea si lipsa de autoritate a partidelor politice burgheze, de nemultumirea
maselor populare si a cercurilor politice interne fata de guvernul Goga - Cuza si
de gravele dezordini pe care le comiteau gruparile fasciste cu prilejul campaniei
electorale de la inceputul anului 1938, Carol al II- lea a instaurat la 10 februarie
1938 dictatura sa personala, la care aspira inca din 1930 cand a devenit rege.
In locul cabinetului Goga-Cuza a fost numit un guvern in frunte cu
patriahul Miron Cristea. Membrii noului guvern apartineau celor mai diferite
orientari politice burgheze. Ei au fost recrutati in marea lor majoritate, din
randul personalitatilor politice care candva indeplinise functia de presedinte al
consiliului de ministri. In perioada dictaturii regale, adica din februarie 1938 si
pana in septebrie 1940, au avut loc o serie de schimbari si remanieri ale
guvernelor. Astfel, in acest interval de timp s-au perindat la carma tarii 6
guverne prezidate de: Miron Cristea, Armand Calinescu, Gh. Tatarascu si Ion
Gigurtu. Guvernele din timpul dictaturii regale, fiind exponente ale marelui
Capital, au luat o serie de masuri care ingustau sfera libertatilor si drepturilor
democratice, dar in acelasi timp avantajau marea burghezie, comerciala,
industriala si bancara. (2, pagina 143)
Prin diferite metode, dar mai ales prin stimularea interventiei statului in
viata economica si prin adoptarea unui sistem vamal protectionist, ele au venit in
intampinarea intereselor financiare ale marilor monopoluri si au protejat implicit
economia nationala in fata perturbatiilor adanci care aveau loc in economia
mondiala din ajunul si din primii ani ai razboiului.

2
Noile norme ale vietii politice si economice din timpul dictaturii personale a
regelui Carol nu erau compatibile cu constitutia adoptata in 1923. De aceea, ca
un prim act de guvernamant, regimul dictaturii carliste a abolit vechea
Constitutie si a adoptat in februarie 1938, o Constitutie noua, care fara sa fie
aprobata de popor, consfintea dreptul regelui de a conduce tara, restrangea in
mare masura libertatile cetatenesti, mentinea parlamentul ca organ legislativ, dar
supus vointei monarhului, desfiinta votul universal atribuia regelui intreaga putere
executiva in stat, precum si dreptul de a fi conducatorul suprem al armatei.(4,
pag 215)
Decretele legi au capatat prioritate, datorita concentrarii intregii puteri in
mana regelui. Cu timpul acestea au constituit singura cale de legiferare si nu au
mai fost supuse nici unui control din partea altui organ al statului. (1, pagina
126)
In Constitutia din 1938 articolul 46, se arata ca regele “poate in timpul
cand adunarile legiuitoare sant dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca in
orice privinta decrete cu putere de lege care urmeaza a fi supuse adunarilor spre
ratificare la cea mai apropiata a lor sesiune”. In privinta contractului ca izvor al
dreptului, in cadrul Constitutiei din 1938 se specifica ca regele poate incheia
tratate politice si militare cu alte state straine, fara a se impune ratificarea catre
Parlament. Din punct de vedere constitutional, regele poate avea, astfel, mana
libera pentru a subordona tara unor puteri din afara, fara a-si supune hotararea
discutiei altui organ al statului. (1, pagina 126)
In Constitutia din februarie 1938 putem distinge anumite trasaturi
fundamentale: fuziunea puterilor statului in persoana regelui si primatul
executivului asupra legislativului, drepturile si libertatile democratice au fost fie
sever limitate, fie lichidate complet, aceeasi soarta avand-o si institutiile
corespunzatoare ale regimului parlamentar. Centralismul birocratic si autoritar in
administratia de stat a introdus principii constitutionale imprumutate din legislatia
corporatismului fascist italian.
In aceasta etapa, pe langa o intensa activitate de legiferare care a mers
pana la elaborarea unor proiecte de coduri s-au mentinut si s-au aplicat vechile
legi care au corespuns cu politica promovata de regele dictator. S-au mentinut si
vechi principii, cum ar fi principiul suveranitatii nationale si al apararii
proprietatii particulare capitaliste sau monarhia ereditara.
In aceasta perioada, conform Constitutiei din 1938, pricipalele organe de
stat au fost: regele, parlamentul si guvernul.
Regele: Constitutia din 1938 il declara pe rege “cap al statului”, fiind
singurul organ de conducere din stat, toate celelalte fiindu-i subordonate. In
aceasta conjunctura, la articolul 31, se specifica urmatoarele: ”Puterea legislativa
se exercita de catre rege prin Reprezentanta Nationala”. In articolul 32 se
prevede ca ”Puterea executiva este incredintata regelui care o exercita prin
guvernul sau” In legatura cu activitatea judecatoreasca, hotararile pronuntate in
numele legii “se executau in numele regelui”
Prin instaurarea unui regim de dictatura autoritara, regele avea in
competenta sa urmatoarele elemente: initiativa legilor, sanctionarea si promulgarea
legilor, putand sa refuze sanctionarea acestora, dreptul de a face “decrete cu
putere de lege” in intervalul dintre sesiuni si cand adunarile legiuitoare erau

3
dizolvate, dreptul de a avea singur initiativa de revizuire a Constitutiei cu
consultarea prealabila a Parlamentului, dreptul de a “dizolva ambele adunari
deodata, sau numai una dintre ele”.
Aceste adunari trebuiau convocate de cel putin o data pe an, iar in cazul
amanarii lor de catre rege, trebuia ca ele sa se intalneasca la un an de la data
amanarii.
Regele avea in stat importante atributii: numea si revoca ministri, numirea
si confirmarea in functiile publice, regele era capul armatei, avand dreptul de a
declara razboi si de a incheia pace. A avut dreptul de a conferi decoratiile
romane, de a acredita ambasadori si ministri plenipotentiari pe langa sefii statelor
straine, a avut dreptul de a bate moneda, de a cere urmarirea ministrilor si
trimiterea lor in fata Inaltei Curti de Justitie si Casatie.
Prin articolul 44 din Constitutia din 1938 regele era scutit de raspundere,
el fiind declarat inviolabil, raspundere cazand pe ministrul competent care
contrasemnand actul regelui “prin acesta insasi devine raspunzator”.
Parlamentul: In Constitutia din 1938 era inscris faptul ca “Toate puterile
statului emana de la natiunea romana aceasta neputand fi exercitate decat prin
delegatie si dupa regulile constitutionale. Se mentine institutia traditionala a
democratiei burgheze si anume aceea a structurii bicamerale: Adunarea
Deputatilor si Senatul. Astfel, Adunarea Deputatilor a fost constituita din deputatii
alesi de cetatenii romani care au varsta de 32 ani impliniti si practica efectiv o
indeletnicire, intrand in vreuna din urmatoarele trei categorii: agricultura si
munca manuala, comertul si industria, ocupatii intelectuale.
Dreptul la vot il aveau doar persoanele care faceau parte din categoriile
constituite pe profesii, circumscriptiile electorale fiind constituite in asa fel incat
“sa asigure reprezentarea felului de indeletnicire a alegatorilor”. Prin Legea
electorala pentru Adunarea Deputatilor si Senat, din 9 mai 1939, se acorda drept
de vot pentru alegerea deputatilor si femeilor, precizandu-se insa ca: “femeile nu
sant eligibile in Adunarea Deputatilor”.
Senatul: Era compus din senatori numiti, senatori de drept si senatori alesi.
Senatorii numiti erau stabiliti de catre rege dupa bunul sau plac, deoarece nici
constitutia nici Legea electorala nu stabilisera un criteriu pentru numitrea lor. In
ultimul aliniat al articolului 63 se preciza ca senatorii numiti vor fi jumatate in
raport cu cei alesi. Totusi Legea electorala din 1939, a stabilit faptul ca ”numarul
lor este 88, adica egal cu acela al senatorilor alesi “.
Senatorii de drept: erau principii familiei regale, regele asigurandu-si
majoritatea in Senat prin cele doua categorii de senatori, cei alesi.
Senatorii facand parte din cea de-a treia categorie erau alesi dupa acelasi
criteriu ca si deputatii. La vot puteu veni “numai acei cetateni care erau membri
in organele de con ducere ale corpurilor constituite in stat dintre cele trei
categorii de indeletniciri prevazute de Constitutie”. Totusi prin articolul 10 si 11
din Legea electorala, femeile puteau alege si puteau fi alese din Senat.
Activitatea legislativa urma a se exercita de catre rege prin intermediul
Parlamentului, ducand la transformarea acestuia din urma numai intr-un organ
de discutare si de votare a proiectelor propuse de executiv si, implicit de catre
rege.

4
Guvernul din 1938 a abandonat regula dupa care ministrii trebuiau sa fie
recrutati din randul majoritatii parlamentare si sa se bucure de sprijinul
Parlamentului in activitatea lor “Ministrii exercita puterea executiva in numele
regelui in raspundere” adica ministrii erau numiti si demisi de catre rege dupa
bunul sau plac, devenind functionari ai acestuia. Se preciza ca: ministrii au
raspundere politica numai fata de rege “pe linia conceptiei dictaturii autoritare s-
a stabilit ca “nu poate fi ministru decat cel care este roman de cel putin trei
generatii” (1. pagina 129)

Cele o suta de articole ale Constitutiei din 1938 sunt sistematizate in opt
titluri si anume: Despre teritoriul Romaniei, Despre datoriile si drepturile
romanilor, Despre puterile statului, Despre finante, Despre ostire, Dispozitii
generale, Revizuirea Constitutiei, Dispozitii tranzitorii si finale.
Titlul I, intitulat Despre indatoririle si drepturile romanilor, cuprinde 2
capitole si 25 de articole. Capitolul 1 este intitulat Despre datoriile romanilor si
in cuprinsul celor 6 articole pe care le contine mai precis de la articolul 6 pana
la articolul 9 arata ca: “toti romanii fara deosebire de origine etnica si credinta
religioasa sunt datori sa socoteasca Patria cel mai de seama temei al rostului lor
in viata” . Apoi articolul 5 arata ca toti cetatenii romani fara deosebire de
origine etnica si credinta religioasa sunt egali inaintea legii. De asemenea este
mentionat faptul ca nu exista deosebire de clasa sociala si nu este ingaduit nici
unui roman sa propovaduiasca prin viu grai sau in scris schimbarea formei de
guvernamant al statului, impartirea ori distribuirea averii altora, scutirea de
impozite sau lupta de clase.
Capitolul 2 este intitulat Despre drepturile romanilor si cuprinde 18 articole
in care sunt redate in mod amanuntit drepturile romanilor intre care cele mai
importante sunt: Romanii se bucura de libertatea constiintei, de libertatea muncii,
de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor si de
toate libertatile din care decurg drepturi in conditiunile statornicite prin lege. (4,
pagina 231)
In acest capitol mai sunt mentionate si alte hotarari importante precum
faptul ca: libertatea individuala este garantata, domiciliul este inviolabil,
proprietatea de orice natura, precum si creantele atat asupra particularilor cat si
asupra statului sunt inviolabile si garantate ca atare, zacamintele miniere precum
si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului. Mai este
mentionat faptul ca libertatea constiintei este absoluta, precum si faptul ca
invatamantul este liber in conditiile stabilite prin legi speciale.
Articolul 25 specifica faptul ca oricine are dreptul de a se adresa prin
petitiuni, subscrise de una sau mai multe persoane, la autoritatile publice, insa
numai in numele celor subscrisi.
Ultimele doua articole ale acestui capitol relateaza faptul ca cetatenii
romani au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor, precum si faptul ca numai
cetatenii romani sunt admisibili in functile si demnitatile publice, civile si militare.
Titlul III se intituleaza: Despre puterile statului. Acesta cuprinde 6
capitole structurate la randul lor pe sectiuni de-a lungul carora sunt relatate
hotarari amanuntite referitoare la componenta si indatorirle puterilor statului.

5
Primul articol al acestui titlu este articolul 29 conform caruia: toate
puterile statului emana de la natiunea romana. Acestea insa nu se pot exercita
decat prin delegatiune si numai dupa principiile si regulile asezate in Constitutia
de fata. De asemenea regele este capul statului iar Puterea Legislativa se exercita
de catre rege prin Reprezentatiunea Nationala care se imparte in doua adunari:
Senatul si Adunarea Deputatilor. Important de stiut este si faptul ca Regele
sanctioneaza si promulga legile.
Capitolul 1 este intitulat Despre Rege si vorbeste despre importantul rol
jucat de seful statului in acea perioada si prezinta indatoririle de ordin
primordial si drepturile acestuia acestuia si anume: “Puterile constitutionale ale
Regelui sunt ereditare in linie coboratoare directa si legitima a Majestatii Sale
Regelui Carol 1 de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul
de primogenitura si cu excluziunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.
Coboritorii Majestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului”,
apoi in caz de vacanta a Tronului , “ambele Adunari se intrunesc de indata intr-
o singura Adunare chiar fara convocare si, cel mai tarziu pana in opt zile de la
intrunirea lor, aleg un Rege dintr-o dinastie suverana din Europa occidentala.”
Tot de mare importanta este si faptul ca de la data mortii Regelui si pana la
depunerea juramantului succesorului sau la Tron, puterile constitutionale ale
Regelui sunt exercitate in numele Natiunii Romane de Ministrii intruniti in
consiliu si sub a lor responsabilitate. Regele este major la varsta de 18 ani
impliniti. Tot aici sunt mentionate urmatoarele: “Nici o modificare nu se poate
face Constitutiei in timpul Regentei, persoana Regelui este inviolabila, Ministrii lui
sunt raspunzatori, Regele convoaca Adunarile Legiuitoare cel putin o data pe an,
deschizand sesiunea prin mesaj, la care adunarile prezinta raspunsul lor. El are
dreptul de a dizolva ambele adunari deodata sau numai una din ele. Actul de
dizolvare trebuie sa contina convacarea alegatorilor si a noilor Adunari. Regele
numeste si revoaca pe ministrii sai. El are dreptul de a ierta sau micsora
pedepsele in materii criminale, afara de ceea ce se statorniceste in privinta
Ministrilor. El nu poate suspenda cursul urmaririi sau judecarii, nici a interveni
prin nici un mod in administrarea justitiei. El numeste sau confirma in
functiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o noua functiune fara o lege
speciala. El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fara sa poata
modifica legile si scuti pe cineva de executarea lor. El poate in timpul cand
Adunarile Legiuitoare sunt dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca orice
privinta Decrete cu putere de lege. El este Capul Ostirii, el are dreptul de a
declara razboiul si de a incheia pacea, el confera gradele militare in conformitate
cu legea, el confera decoratiunile romane, el acrediteaza Ambasadorii si Ministrii
Plenipotentiali pe langa Sefii Statelor Sraine, el are dreptul de a bate moneda,
conform unei legi speciale, el incheie cu Statele Straine, tratatele politice si
militare. Conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si altele asemenea de
El incheiate, pentru a avea putere de lege in interior trebuie sa fie insa supuse
Adunarilor Legiuitoare si aprobate de ele. Dupa cum bine se poate observa toate
atributiunile de ordin major erau efectuate de catre rege, acesta avand o mare
putere de decizii in foarte multe privinte.
Capitolul 2 este numit Despre Reprezentarea Nationala si stabileste rolul pe
care acesta il joaca in conducerea tarii si bineinteles in componenta acesteia.

6
Astfel membrii Adunarilor Legiuitoare reprezinta Natiunea si nu-si exercita
mandatul decat dupa depunerea legiuitului juramant. Fiecare Adunare determina
prin regulamentul sau modul dupa care se constituie si isi exercita atributiunile.
“Nimeni nu poate fi totodata membru al uneia si al celeilalte Adunari, de
asemenea Deputatii si Senatorii, numiti de puterea executiva intr-o functiune
salariata pe care o primesc, pierd deplin drept mandatul lor de reprezentati ai
Natiunii. Membrii Adunarilor legiutoare nu pot apara interese particulare
impotrva Statului: ei nu pot face parte din Consiliile de administratie ale
intreprinderilor care au contractat cu Statul, Judetele sau Comunele. Nici unul
din membrii uneia sau celelaite Adunari nu poate fi urmarit pentru opiniunile si
voturile de el emise in cursul exercitiului mandatului.” Important de stiut este si
faptul ca : “Politia Adunarilor se exercita de Presedintele fiecareia din ele care,
singur, dupa incuviintarea Adunarii poate da ordine garzii respective”.
Sectiunea I a Capitolului 2 din Titlul III este intitulata Despre Adunarea
Deputatilor care se compune din deputati alesi de cetatenii romani, care au varsta
de 30 ani impliniti si practica efectiv o indeletnicire, intrand invreuna din
urmatoarele trei categorii: 1. Agricultura si munca manuala, 2. Comertul si
indrustia, 3. Ocupatiuni intelectuale. “Alegerea se face cu vot secret, obligator si
exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscriptii care sa asigure reprezenterea
felului de indeletnicire a alegatorilor.” Tot aici sant mentionate si conditiile pe
care trebuie sa le indeplineasca cel care vrea sa faca parte din Adunarea
Deputatilor astfel: spre a fi eligibil in Adunarea Deputatilor se cere: a fi cetaten
roman, a avea exercitiul drepturilor civile si politice si a practica efectiv
indeletnicirea respectiva a uneia din cele trei categorii aratate in articolul
precedent, pe a carei alegatori urmeaza a-i reprezenta, a avea varsta de 30 ani
impliniti, a avea domiciliul in Romania. Incapacitatile, decaderile temporare ori
definitive si incompabilitatile se vor stabili prin legea electorala.
Sectiunea a II - a a Capitolului 2 din Titlui III este intitulata Despre
Senat iar aici este prezentata componenta Senatului. Senatul este compus din
Senatori numiti de Rege, din Senatori de drept si din Senatori alesi cu vot
obligator, secret si exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor
constituite in Stat, in numarul si conditiunile, pentru alegatorii si eligibilii, barbati
si femei, ce se vor stabili prin legea electorala. Proportia Senatorilor numiti in
raport cu cei alesi este de jumatate. Sunt de drept membri ai Senatului, in
virtutea inaltei lor situatiuni in Stat: Mostenitorul Tronului de la 18 ani impliniti,
toti Pricipii Familiei Regale majori, Patriarhul si Mitropolitul Tarii, episcopii
eparhioti ai bisericilor ortodoxe romane si greco-catolice, intrucat vor fi alesi
conform legilor Tarii, capii confesiunilor alese de Stat, cate unul din fiecare
confesiune, intrucat sunt alesi sau numiti conform legilor Tarii si reprezinta un
numar de peste 200.000 de credinciosi, actualii Senatori de drept recunoscuti pana
la data promulgarii prezentei Constitutii. Mandatul senatorilor de drept, enumerati
de paragrafele a-e inclusiv, inceteaza odata cu calitatea sau demnitatea in virtutea
carea in detin. Durata mandatelor Senatorilor numiti si alesi va fi de 9 ani.
Mandatele Senatorilor alesi se reinoiesc din trei in trei ani de la data depunerii
juramantului prevazut de Articolul 48 din Constitutie, in proportie de o treime.
Capitolul 3 este intitulat Despre Guvern si Ministri si evident prezinta
Componenta Guvernului si indatoririle Ministrilor. Guvernul se compune din

7
Ministri si Subsecretari de Stat. Ministrii alesi alcatuiesc Consiliul de Ministri,
care este prezidat de acel care a fost insarcinat de Rege cu formarea Guvernului
si care poarta titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri. Nu poate fi ministru
decat cel care este roman de cel putin trei generatii. Se excepteaza acei care au
fost Ministri pana acum; membrii Familiei Regale nu pot fi Ministri. Este
important de stiut si faptul ca Regele si fiecare din Adunari poate cere urmarirea
Ministrilor si trimiterea lor in judecata Inaltei Curti de Casatie si Justitie care,
singura, in sectiuni unite, este in drept a-I judeca. In ceea ce priveste exercitiul
actiunii civile a partii vatamate si in ceea ce priveste crimele si delictele comise
de ei afara de exercitiul functiunii lor, sunt supusi regulilor de drept comun.
Acuzarea inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie se va sustine in Ministerul
Public. Ministrii de Justitie iesiti din functiune nu pot exercita profesiunea de
avocat timp de un an de la data iesirii. Ministrii iesiti din functiune nu pot face
parte din consilile de administratie ale intreprinderii cu care au incheiat contracte
in cei trei ani urmatori. Si de asemenea orice parte vatamata in drepturile sale
printr-un decret sau dispozitiune semnata de un ministru, cu violarea unui text
expres al Constitutiei ori legilor in vigoare, poate cere Statului despagubiri banesti
pentru paguba suferita, conform dreptului comun.
Capitolul 4 este intitulat Despre Consiliul Legislativ si cuprinde un singur
articol si anume articolul 72. Aici este prezentata importanta Consiliului
Legislativ. Consiliul Legislativ functioneaza pe baza legii sale organice. Consultarea
Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, atat inainte
cat si dupa amendarea lor in comisiuni, afara de cele care privesc creditele
bugetare. Nici un regulament pentru aplicarea legilor nu se poate face fara
consultarea prealabila a Consiliului Legislativ, afara in cazul prevazut la aliniatul
urmator pentru proiectele de legi. Adunarile Legiuitoare pot preceda la discutarea
proiectelor de legi fara a mai astepta aprobarea Consiliului Legislativ, daca acesta
nu-l da in termenul fixat de legea sa organica.
Capitolul 5 este intitulat Despre Puterea Judecatoreasca si pe parcursul
celor sase articole discuta atributiile puterii judecatoresti. Cele mai importante
articole dintre cele sase sunt: Articolul 73 care sustine faptul ca “nici o
jurisdictiune nu se poate infiinta decat in puterea unei legi”. Un grad ridicat de
importanta prezinta si urmatoarele in care se mentioneaza ca: “Pentru intreg
Statul Roman exista o singura Curte de Casatie si Justitie. Numai Curtea de
Casatie si Justitie in sectiuni unite are dreptul de a judeca canstitutionalita-tea
legilor si a declara inaplicabile pe acelea care sunt potrivnice Constitutiei”.
“Judeacta inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.
Judecatorii sunt inamovibili. Inamovibilitatea se va statornici pintr-o lege speciala
care va interveni mai tarziu in termen de sase luni de la promulgarea prezentei
Constitutii. In acest rastimp sanctiunile disciplinare se vor aplicaprin Decret
Regal”. Deasemenea trebuie stiut faptul ca Justitia militara se organizeaza prin
lege, iar Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit
legii speciale. Puterea judecatoreasca nu are cadere sa judece actele de
guvernamant precum si actele de comandament cu caracter militar.
Capitolul 6 este intitulat Despre Institutiunile Judetene si Comunale si
cuprinde un singur articol si anume 79, care sustine ca institutile administrative
sunt statornice prin legi.

8
Titlul IV este intitulat Despre Finante si cuprinde 8 articole in care sunt
prezentate diferite dispozitii in legatura cu partea de finante a Romaniei. Astfel
este mentionat faptul ca nici un impozit de orice natura nu se poate stabili si
percepe decat pe baza unei legi. Nu se pot infiinta monopoluri decat prin lege si
numai in folosul Statului, Judetelor si Comunelor de asemenea fonduri de
pensiuni sau gratificatiuni in sarcina tezaurului public nu se pot infiinta decat in
virtutea unei legi. In fiecare an Adunarile Legiuitoare incheie socotelile si voteaza
bugetul fara a putea spori cheltuielile propuse. Toate veniturile si cheltuielile
Statului trebuiesc trecute in buget si socoteli. Apoi controlul preventiv si cel de
gestiune al tuturor veniturilor si cheltuielilor Statului se va exercita de Inalta
Curte de Conturi, care va supune in fiecare an Adunarilor Legiuitoare un raport
general asupra conturilor de gestiune ale bugetului trecut, semnaland neregulile ce
ar fi savarsite de Ministri in aplicarea lui. Important de stiut mai este si faptul
ca toate fondurile provenite de la Case Speciale, de care Guvernul dispune sub
diferite titluri trebuiesc cuprinse in bugetul general al veniturilor Statului. Pentru
toata Romania exista o singura Curte de Conturi. Delapidarea de bani publici se
califica crima si se pedepseste ca atare.
Titlul V este intitulat Despre Ostire si pe parcursul celor 4 articole pe care
le cuprinde prezinta obligatiile cetatenilor romani fata de armata. Astfel toti
cetatenii romani sunt datori a face parte din unul din elementele ostirei, conform
legilor. Iar gradele, decoratiunile si pensiunile militare nu pot fi retrase decat in
virtutea unei sentinte judecatoresti.
Titlul VI poarta denumirea de Dispozitiuni Generale si cuprinde 5 articole
in cuprinsul carora sunt mentionate urmatoatele: culorile drapelului Romaniei sunt
albasrtu, galben, rosu asezate vertical, apoi este mentionat faptul ca resedinta
Guvernului era in capitala tarii, limba romana era limba oficiala a statuilui. Cel
mai important lucru mentionat in acest titlu este insa faptul ca aceasta
Constitutie nu putea fi suspendata nici in total nici in parte. Dar cu toate acestea
in caz de pericol de stat se poate institui starea de asediu generala sau partiala.
Titlul VII se intituleaza Revizuirea Constitutiei si contine un singur articol
si anume articolul 97 in care sunt mentionate urmatoarele: “Constitutia de fata
nu poate fi revizuita in total sau in parte decat din initiativa regelui si cu
consultarea prealabila a Corpurrilor Legiuitoare care urmeaza a indica si textele
de revizuit. Consultarea Adunarilor Legiutoare se face prin mesaj regal si se
exprima cu majoritate de doua treimi ale adunarilor intrunite intr-una singura
sub presedentia presedintelui Senatului. Rezultatul consultatiunii se aduce la
cunostinta Regelui de presedintii celor doua adunari insotiti de o comisiune
speciala. Textele noi, urmand a inlocui pe cele revizuite. Se voteaza cu majoritate
de doua treimi, de fiecare adunare in parte.
Tittlul VIII este intitulat Dispozitiuni tranzitorii si finale. Cuprinde trei
articole, respectiv 98, 99 si 100 in care se trateaza mai multe probleme. “Toate
pamanturile exproprriate si distribuite pe baza legii pentru reforma agrara a
Vechiului Regat din 17 iulie 1921, a legii pentru reforma agrara din Basarabia
din 13 martie 1920, a legii pentru reforma agrara din Transilvania, Banat,
Crisana si Maramures din 13 Iunie 1921 si a legii pentru reforma agrara din
Bucovina din 30 Iulie 1921, sunt respectate ca drepturi castigate si vor fi
carmuite, pentru orice litigii relative la ele in prezent si pe viitor, de acele legi”.

9
Dispozitiunile acestor legi introduse in Art. 131 din Constitutia de la 1923 raman
cu caracter constitutional. Toate drepturile politice dobandite in virtutea decretelor-
legi ratificate prin Art. 133 al Constitutiei din 1923, se respecta.
„Toate codicele si legile in vigoare se vor revizui in vederea unificarii
legislatiei, punandu-se in armonie cu principiile actualei Constitutii. Pana atunci
ele raman in vigoare. Din ziua promulgarii Constitutiei de fata sunt desfiintate
acele dispozitii din legi, decrete, regulamente si orice alte acte care sunt contrarii
celor inscrise in aceasta Constitutie”.
„Se abroga de asemenea din ziua promulgarii prezentei Constitutii,
Constitutia promulgata cu Decretul Regal Nr. 1.360 din 28 Martie 1923”.
„Juriul in materie criminala va mai functiona pana la punerea Codului
Penal Carol al II-lea si al Procedurii Penale in acord cu principiul statornicit in
Art. 73 al Constitutiei de fata”.
Pana la convocarea Adunarilor Legiuitoare toate decretele au putere de lege
fara a mai fi nevoie de ratificarea lor.
„Statutul Familiei Regale are caracter Constitutional si nu se poate
modifica decat cu procedura pentru revizuirea Constitutiei.”
Foarte important este si faptul ca “pentru alegerea Adunarilor Legiuttoare
ce urmeaza a fiinta pe baza prezentei Constitutii, un Decret Regal cu puterre de
lege, in conditiile articolului 98, va fixa conditiunile cerute pentru a fi alegtor si
ales in Camera si Senat, circumscriptiile electorale, numarul deputatilor si
senatorilor si normele dupa care urmeaza a se face alegerea. Acest decret are un
caracter constitutional si nu se poate modifica decat cu majoritate de doua
treimi”.
Ultimul articol al Constitutiei este articolul 100, conform caruia prezenta
Constittutie, dupa ce va fi edictata de Rege, va fi supusa natiunii romane spre
bunastiinta si invoire. De asemenea, un decret regal va fixa procedure dupa cere
se va urma in acest scop, iar dupa terminarea acestei operatiuni si a aducerii
rezultatului ei la conostinta Regelui de catre Presedintele Consiliului de Ministri,
Constitutia de fata va fi prromulgata si va intra in vigoare.
Constitutia din 1938 se incheie cu un act de constatare al voturilor date de
poporul roman asupra plebiscitului prropus la 20 februarie 1938. In acest act
sunt cuprinsi toti participantii printre care Alexandru N. Gane - Primpresedintele
Consiliului Legislativ, Nicolae Badescu Rosiori - Consilier la Inalta Curte de
Casatie, Eugeniu P. Banescu, consilier la Inalta Curte de Casatie, Gheorghe
Dramba - consilier la Inalta Curte si Casatie. Acestia aveau menirea de a cerceta
votul dat de poporul roman asupra plebiscitului ce s-a propus de Majestatea sa
prin proclamatiunea de la 20 febrruarie 1938.
Acest act din finalul Constitutiei se incheie cu o nota in care este subliniat
faptul ca aceasta Constittutie a fost facuta publica prin intermediul Monitorului
Oficial.
Ideile prezente in articolele Constitutiei de la 1938 sunt preluate din
constutiile de la 1866 si 1923, acestea fiind folosite ca model noii legi
fundamentale.
Constitutia din 1866 includea un nou sistem electoral bazat pe vot cenzitar.
Pentru Adunarea Deputatilor erau stabilite, dupa criteriul averii patru colegii:
primele doua cuprindeau proprietarii funciari, iar al treilea burghezia,

10
liberproesionistii, ofiterii in retragere, etc, votul fiind direct. In al patrulea colegiu,
unde votau taranii, votul era indirect. Pentru Senat existau doua colegii in care
isi exprimau optiunea proprietarii funciari si de imobile.
Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o manifestare a
independentei. Ea prevedea ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran,
depasind statutul de autonomie reunoscut prin tratatele internationale. In acelasi
timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana
si de garantia colectiva a puterilor europene.
Constitutia din 1923 are un caracter democratic si raspundea unei reale
necesitati istorice. Pastreaza in cele 8 titluri si 138 de articole principiile esentiale
stabilite in 1866 privind puterile statului.
In primul rand a fost mentinut principiul democratic al separarii puterilor
in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.
Se renunta insa la sistemul de vot cenzitar. Dreptul de vot apartine acum
tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani); votul
era universal, direct, secret si obligatoriu.
La Senat era mentinuta limita inferioara de de varsta de 40 de ania
candidatilor. Senatorii erau alesi de patru categorii de corpuri electorale. Alaturi
de senatorii alesi in Parlament intrau si senatorii de drept.
In sistemul politic romanesc Parlamentul avea rolul principal. Adunarea
Deputatilor si Senatul exercitau puterea legislativa si controlau puterea executiva.
Puterea executiva era incredintata regelui care o exercita prin intermediul
Guvernului, format din ministri, acestia avand o tripla raspundere: politica, civila
si penala.
Prerogativele regelui erau cele din 1866, dar in realitate erau diminuate, ca
urmare a cresterii rolului Parlamentului ales prin vot universal.
Prin prevederile sale Constitutia din 1923 a dus la cresterea rolului
statului, legea fundamentala introducand ideea ca proprietatea devine o functie
sociala si interesele colectivitatii trebuie sa primeze asupra celor individuale.
Conform noii constitutii pe care a impus-o in februarie 1938, regele
devenea un factor politic activ; el participa efectiv si legal la activitatea de
guvernare. Cele mai multe articole erau identice cu cele ale Constitutiei din 1923.
S-a mentinut principiul conform caruia puterile emana de la natiune, precum si
acela privind separarea puterilor in stat. Prevederile Constitutiei referitoare la
atributiile regelui il puneau pe rege intr-o pozitie superioara fata de acela
acordate de Constitutia din 1923.
“Sistemul politic instaurat dupa 10 februarie 1938 avea un caracter
antidemocratic, hibrid, in care regele era figura ominanta, intervenind efectiv in
activitatea de guvernare. El poate fi numit regim de autoritate monarhica, sau al
monarhiei active. Nu a fost insa un regim de autentica dictatura, in care regele,
proclamat “capul statului” decide, iar ministrii executa.” (4, pagina 243)
Incepand cu anul 1938, pe plan extern asistam la o incordare a relatiilor
internationale, la contradictiile dintre state si la frecvente acte de agresiune, iar in
viata interrna a Romaniei se obesrva un avant industrial fara precedent. Regele
desfiinteaza partidele politice, iar prin dictatul de la Viena dat in 30 august 1940,
Romania este obligata sa cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei. In

11
septembrie 1940, Regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau.
Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc
prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului de
Ministri. (2, pagina 311)
Incepand cu anul 1938, economia Romaniei a intrat in ultima etapa a
dezvoltarii sale. In septembrrie 1940, Regele este obligat sa abdice in favoarea
fiului sau. Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se
reduc prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului
de Ministri.

12