Sunteți pe pagina 1din 22

„APA ”

-consideraţii generale. Poluarea.

Cuprins

Nostalgia apei de izvor.

Proprietăţi generale.
 Formulă şi compoziţie.
 Stare naturală.
 Procente de apă cuprinse în diferite corpuri.
 Repartiţia apei pe suprafaţa globului.

Poluarea apei.
Poluarea fizică.
Poluarea radioactivă.
Poluarea termică.
Poluarea chimică a apelor.
Substanţe anorganice.
1. Plumbul.
2. Mercurul.
3. Azotaţii.
4. Fosfaţii.
5. Hidrocarburile.
6. Detergenţii.
7. Pesticidele.
Materialele în suspensie.
Substanţele toxice.
Substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată.
Coloranţii.
Poluarea biologică.
Substanţele organice.
Microorganismele.
Principalele surse de poluare.
Clasificarea apelor după utilizări.
Dar dacă aerul, aşa cum este, deocamdată poate fi respirat

pretutindeni pe gratis, nu acelaşi lucru se întâmplă cu apa potabilă, care

pentru citadini are de mai multă vreme un preţ-şi încă în continuă creştere.

Apa, acest al doilea element în ordinea urgenţelor omeneşti, după

aer, a devenit şi el un produs industrial. În preajma marilor oraşe şi unităţi

industriale apar instalaţii uriaşe de „tratare” a apelor naturale, prin

decantare, filtrare , sterilizare de mai multe feluri.

La prima vedere, pare paradoxal să vorbim de nevoia asigurării apei

pe o planetă care dispune de atâta apă, încât s-ar putea inunda complet cu

un strat de 3 km grosime.

97% din apa globului este sărată, iar din restul de 3% cea mai mare

parte se află în gheţari.

Populaţia lumii are la dispoziţie pentru consumul personal şi pentru

activităţile sale economice numai ≈1% din volumul de apă dulce, respectiv

cea din râuri, fluvii, lacuri şi din unele pânze freatice.

Chiar şi aşa, ar fi mai mult decât suficient pe ansamblu, numai că,

aşa ca şi la alte capitole ale înzestrării naturale, apa este foarte neuniform

repartizată pe întinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum

puternic poluată. În ansamblul poluării, ponderea apelor uzate-menajere şi

industriale-este covârşitoare.

Dacă la poluarea aerului imaginea-simbol este oferită de arborii

„perforaţi” de „ploile acide” , la poluarea apei expresia caracteristică ar

putea fi considerate „mareele negre”, adică poluarea , practic continuuă,

cu petrol a mărilor şi oceanelor lumii, având efecte dezastruoase asupra

florei şi faunei marine.

Proprietăţi generale.

 Formulă şi compoziţie.

Formula moleculară : H 2 O.
2
Compoziţia calitativă şi cantitativă a apei este prezentată în următorul
tabel:

Constanta Valoarea
Punctul de topire 00C
Punctul de fierbere 1000C
Densitatea maximă 1 g/cm3
Densitatea la 250C 0,99701 g/cm3

 Stare naturală.

Apa este una din cele mai răspândite substanţe în natură, găsindu-se
în toate cele 3 stări de agregare:
-solidă: gheaţă, zăpadă, grindină, chiciură.
-lichidă: apa de ploaie, ape subterane, oceane, mări, fluvii, râuri, lacuri,
bălţi.
-gazoasă: vapori de apă din atmosferă, emanaţiile vulcanice.
În natură nu există apă pură.
Apele naturale conţin dizolvate cantităţi variate de gaze, substanţe
minerale şi organice dizolvate sau în suspensie.

*Apa pură se obţine prin distilarea apei obişnuite, eventual repetată,


în instalaţii care nu permit dizolvarea în apa distilată a gazelor din aer sau
a substanţelor dolide din recipientele în care aceasta este păstrată (de
exemplu alcalii din sticla obişnuită).

După conţinutul şi caracterul impurităţilor, apele naturale pot fi:


-dulci,
-sărate,
-dure,
-limpezi,
-tulburi.
În funcţie de concentraţia substanţelor dizolvate, apele naturale pot
fi:
-ape dulci (substanţe solubile < 0,1%),
-ape mineralizate (substanţe solubile 0,1%-0,5%).
-ape sărate (substanţe solubile >0,5%).
În funcţie de etapa circuitului natural , apele pot fi:
-meteorice,
-de suprafaţă,
-subterane.

3
*Apa potabilă este apa pură, bună de băut.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă sunt:
-să fie incoloră,
-să fie inodoră,
-să aibă gust plăcut,
-să fie limpede,
-să fie aerată,
-să fie puţin mineralizată( săruri până la 0,5 g/l),
-să aibă temperatura între 10-120C,
-să nu fie dură,
-să nu conţină germeni patogeni sau substanţe organice.

În funcţie de cantitatea de săruri dizolvate există ape:


-minerale,
-moi,
-dure.
*Apele minerale.
Multe izvoare dizolvă, din straturile scoarţei Pământului cu care vin în
contact , substanţe solide sau gazoase, sau substanţe neobişnuite.
Se disting următoarele categorii de ape minerale.
- izvoare acide simple-cu un conţinut mare de CO2 şi puţine substanţe
minerale,
- izvoare carbonice-cu CO2 şi bicarbonaţi de Na, Ca şi Mg
- izvoare alcaline- conţinând mult bicarbonat şi puţin CO2,
- izvoare sărate- cu un conţinut de peste 15 g/l NaCl,
- izvoare amare-conţinând sulfaţi de Na şi Mg,
- izvoare sulfuroase-conţinând sulfuri alcaline şi H2S liber,
- izvoare iodurate- conţinând ioni I-,
- izvoare arsenicale-conţinând trioxid de arsen şi arseniţi.
*Apele moi.
Apele moi sunt cele cu un grad de duritate mic.

*Apele dure.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine :
-gaze din aer dizolvate - O2, N2, CO2;
-ioni – Ca2+, Mg2+, (HCO3)-, (SO4)2-, Cl-.
O apă cu conţinut mare de bicarbonat de calciu este o apă dură. Ea
nu face spumă cu săpunul şi depune carbonat la fiernere ( formarea de
cruste în cazanele de abur).
O apă subterană bogată în bicarbonat de calciu degajă , câns iese la
suprafaţă, CO2 şi depune CaCO2 ( formarea stalactitelor).

4
Totalitatea sărurilor de Ca şi Mg dizolvate în apă , exprimată în grade
de duritate, constituie duritatea apei.
Se deosebesc: -duritatea temporară–se datorează: Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2.

-duritatea permanentă-se datorează:CaCl2, MgCl2, CaSO4,


MgSO4.

Duritatea temporară se îndepărtează prin fierberea apei, când


bicarbonaţii se descompun şi depun carbonaţii respectivi, sau prin tratare
cu var:
Ca(HCO3)2 + Ca(OH)2 2CaCO3 + 2H2O

se îndepărtează periodic
Duritatea permanentă se îndepărtează prin tratare cu sodă (Na2CO3):
CaSO4 + Na2CO3 CaCO3  + Na2SO4
Procedeul este ieftin , se pretează la epurarea apelor foarte dure şi
operaţia durează puţin. Prezintă dezavantajul că dedurizarea nu este
completă şi că excesul de var se poate de pune sub formă de crustă.
În ultimul timp pentru dedurizarea apelor industriale se întrebuinţează
răşini schimbătoare de ioni.

*Apa grea.
D2O este compusul rezultat din reacţia de oxidare a deuteriului.
Este folosită ca moderator în reactorii nucleari ai centralelor nucleare
pentru producerea de energie electrică.
Apa constituie 70% din greutatea corpului unui adult, fiind
repartizată în plasma sangvină, în lichidul interstiţial, ţn limfă şi în
citoplasma celulară.
În tinereţe, organismul conţine mai multă apă; paralel cu înaintarea în
vârstă, organismul se deshidratează.
Omul adult are nevoie de ≈ 2-2,5 litri de apă în 24 ore. Fără apă un om
moare în câteva zile prin deshidratare, pe când fără hrană pote trăi 35-40
zile.
Apa provine din 2 surse:
a)din lichidele şi alimentele ingerate,
b)din oxidarea substanţelor organice în procesul de dezasimilaţie.
În organismele vii, apa este conţinută în formă:
intracelulară (50%), interstiţială (15%) şi circulantă (5%).
În organism, apa :
-alcătuieşte partea fundamentală a mediilor interne (plasma sangvină,
lichidul tisular şi limfa);
-are rol de solvent al substanţelor care se absorb pri sânge şi limfă,

5
-transportă substanţele dizolvate în ea la celule, din care ia produşii de
dezasimilaţie pe care îi duce la organele de excreţie(rinichi şi piele),
-înlesneşte toate reacţiile chimice şi oxidările din organism, având rol de
catalizator,
-ia parte la menţinerea temperaturii constante a corpului graţie evaporării
prin piele.
Eliminarea apei din organism se face prin rinichi (urină, ≈1500 ml în 24
ore), şi încă 1000 ml prin piele(transpiraţie), prin plămâni cu aerul expirat
şi prin intestinul gros (fecale).



 Procente de apă cuprinse în diferite corpuri.

Deşi apa este o sursă regenerabilă, ea este insuficientă planetei şi

devine din ce în ce mai restrictivă.

La scară planetară, România se încadrează pe un loc modest, cu o

resursă specifică de 3.246 m3/locuitor/an

faţă de Canada cu 122.284 m3/locuitor/an.

6
Apele inferioare ale României sunt utilizabile în proporţie de 34%,

cele ale Dunării 5-6%, iar cele subterane 37%. Apele interne pot fi folosite

în proporţie de 10-12%.

Apa este prezentă în diferite corpuri, în proporţii diferite:

Corpul % maxim de apă


Saliva 99,5
Castraveţii, salatele, 95
andivele
Plasma, varza, roşiile, 90
morcovii
Substanţa cenuşie, 85
merele, laptele,
Rinichii, peştele, 80
plămânii, cartofii
Muşchii 77
OulApele hidrosferei în 70
Sporii bacteriilor Apele dulci
50
ansamblu
Resurse mari Lemnul 45 Volumul
Volumul
Pâinea
mln km 3 % mln40 km 3 %
Oceanul Planetar Ţesutul
1340 adipos şi oasele
97,1 33
Gheţari Fasolea,
24 mazărea
1,7 24 10 60,0
Apă subterană 16 1,19 16 39,7
Apă de suprafaţă 0,176 0,01 0,090 0,2
Apă atmosferică 0,013 0,001 0,013 0,03
Apă biologică 0,00112 0,0001 0,00112 0,003
Total 1380 100 40 100
Apele subterane indicate aici se raportează numai la cele din
apropierea nemijlocită a suprafeţei terestre, la ape freatice.

 Repartiţia apei pe suprafaţa globului.

Pământul este învăluit de o masă de apă, hidrosfera.


Deşi apele oceanice nu reprezintă decât o miime din volumul total al
planetei şi cinci miimi din masa ei, ele acoperă o suprafaţă de 361 milioane
de km2, adică aproape de două ori şi jumătate suprafaţa continentelor.
Terra este deci pe drept numită „planeta albastră", iar oceanele joacă în
viaţa ei un rol capital.

7
Oceanul Planetar conţine cea mai mare parte a hidrosferei, care
echivalează cu 1340 milioane km3 de apă (97,1 % din volumul hidrosferei),
urmează apoi gheţarii şi zăpezile permanente (1,7%), cea subterană (1,2%).

* Resursele de apă a Terrei

Poluarea apei.

Saint-Exupery prefigurează apa cu următoarele cuvinte:


„Tu nu eşti numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; bogăţie fără seamă
pe Pământ; tu, cea mai delicată, tu, cea mai pură; tu, sufletul pământului”.
Sau, am spune noi astăzi, „inima biosferei” deoarece apa se găseşte
totdeauna acolo unde există viaţa şi formează substanţa cea mai
răspândită de pe Terra.
Prin poluarea apelor se înţelege alterarea calităţilor fizice, chimice şi
biologice ale acesteia, produsă direct sau indirect de activităţi umane sau
procese naturale, care o fac improprie pentru folosirea normală în
scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni
alterarea.
Circuitul apei de la sursă şi până la folosinţă (casnică, agricolă,
industrială), poate îngloba şi transporta o serie de reziduuri rezultate din
activitatea umană care modifică şi alterează calităţile sale fundamentale.
Contaminarea apelor cu diverse substanţe poluante este o problemă
ce se manifestă în prezent la scară planetară.
Criza apei se simte şi afectează atât ţările industrializate, cât şi ţările
slab dezvoltate, cu climat arid unde producţia agricolă este limitată prin
lipsa apei.
Poluanţii deversaţi contribuie în mare măsură la reducerea cantităţii
de oxigen dizolvat. Rata oxigenului dizolvat în apă descreşte chiar şi în
condiţii normale , proporţional cu creşterea temperaturii.
Oxigenul constituie în mediul acvatic un factor limitant pentru
majoritatea organismelor atât în apele dulci, cât şi în apele marine. Din

8
această cauză rezultă că animalele acvatice au nevoie în procesul
respirator de o circulaţie branhială extrem de intensă, care să le asigure
contactul acestora cu un mare volum de apă pentru a extrage o cantitate
suficientă de oxigen. Acest lucru face posibilă creşterea riscului absorbţiei
unor cantităţi crescute de poluanţi cu efecte de multe ori mortale pentru
organisme.

Poluarea apei este indusă de o serie de categorii de poluanţi, şi


anume:

Poluarea fizică.
Principalii agenţi fizici cu rol în poluarea apelor sunt reprezentaţi în
mare parte de substanţe radioactive şi de apele termale rezultate din
procesele de răcire tehnologică a diverselor agregate industriale.

Poluarea radioactivă.
Una din consecinţele nedorite ale extinderii folosirii energiei nucleare
este poluarea radioactivă a apei.
Există trei surse de contaminare radioactivă a apelor:
-prima este reprezentată de depunerile radioactive care ajung în apă
odată cu ploaia, dar capacitatea lor poluantă este redusă.
-a doua sursă este reprezentată de apele folosite în uzinele atomice,
în special pentru refrigerarea reactoarelor, care pot deveni radioactive şi
transportoare de substanţe periculoase, după ce au fost deversate în apele
curgîtoare.
-a treia sursă o constituie deşeurile atomice. Acestea sunt introduse
în recipiente sigilate şi incluse în blocuri de beton înainte de a fi trimise în
abisurile oceanelor. S-a stabilit că şi la aceste adâncimi există curenţi
puternici care pot transporta la mari distanţe substanţele radioactive şi
accidental să fie aduse din nou la suprafaţă.
Laboratorul de radioactivitate din Monaco, a apreciat că procesele de
concentrare a deşeurilor radioactive au loc în moduri diferite şi complexe.
De exemplu, 1g de apă de mare conţine 3 miliardimi de g de Cu, iar 1g de
fitoplancton conţine ≈ 90 milionimi de g de Cu, adică de 30.000 de ori mai
mult. Anumite moluşte pot concentra Cu de 4.300 de ori şi 6.900 ori fluorul.
Unii crustacei pot concentra de 13.000 ori Si, iar anumiţi peşti
concentrează de 2.500.000 ori P care se află sub formă de săruri în apa
marină.
Dacă plantele şi animalele pot concentra unele elemente naturale din
apa de mare, reiese că pot concentra în acelaşi mod şi substanţele
radioactive.

9
De exemplu, Br90 se metabolizează ca şi Ca, se fixează în oase şi este
greu de mobilizat de aici. Acelaşi fenomen se produce şi cu anumiţi izotopi
ai I care se fixează la nivelul glandei tiroide.
Moluştele bivalve, de apă dulce, concentrează de 100 ori mai mult I
radioactiv faţă de mediu. Peştii dulcicoli, care ocupă verigile superioare
ale lanţurilor trofice sunt de 20.000-30.000 ori mai radioactivi decât apa în
care trăiesc.
Numeroase cercetări la nivel naţional, ca şi organizarea unor reuniuni
internaţionale pe tema poluării radioactive, evidenţiază îngrijorarea
oamenilor de ştiinţă şi preocuparea unor organizaţii specializate pentru
limitarea poluării radioactive care ameninţă viitorul omenirii. Încheierea în
anul 1963 a Acordului de la Moscova privind interzicerea exploziilor în
cosmos, în apă şi în aer a avut drept urmare o scădere a concentraţiei
poluării radioactive în ecosferă şi deci în hidrosferă.
Substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii
radioactivi sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice.
Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi subterane
prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra
organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor
depind atât de concentraţiile radionuclizilor , cât şi de modul cum acestea
acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne
fiind cele mai periculoase.

Poluarea termică.
Apare în urma deversării în apă a lichidelor calde ce au servit la
răcirea instalaţiilor industriale sau a centralelor termoelectrice şi
atomoelectrice. Se apreciază că în momentul de faţă peste 20% din debitul
apelor curgătoare din lume este afectat de poluarea termică.
Efectele ecologice se manifestăprin modificarea unor factori abiotici
şi afectează toate nivelele trofice. Încălzirea apei exercită o influenţă
negativă asupra gradului de oxigenare a apelor , pe de o parte din cauza
solubilităţii acestui gaz(la temperaturi ridicate solubilitatea oxigenului în
apă scade), iar pe de altă parte temperatura ridicată determină
accelerarea fenomenelor de degradare a substanţelor organice din bazinul
respectiv. Această caracteristică are drept efect dezvoltarea unui număr
mare de microorganisme aerobe şi reducerea oxigenului din apă.
Apele calde deversate din centralele nucleare au peste 300C,
temperatură la care majoritatea organismelor mor dacă această
temperatură se menţine un timp mai îndelungat. Sub 300C , poluarea
termică favorizează procesul de dezvoltare al algelor verzi şi înlocuirea
peştilor criofili ca: păstrăvul, lipanul cu cei termofili ca: bibanul şi crapul.
Energia calorică , caracteristică apelor calde de la termocentrale şi
de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă

10
potabilă şi industrială, împiedicând dezvoltarea florei şi fauneiacvatice.
Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen
dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.

Poluarea chimică a apelor.

Substanţele anorganice- în suspensie sau dizolvate sunt mai


frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se
menţionează, în primul rând, metalele grele( Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile,
sulfaţii, azotaţii, fosfaţii, detergenţii, hidrocarburile, pesticidele. Sărurile
anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot
provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac improprie
alimentările cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor.
Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra
organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de
autoepurare. Sărurile de N şi P produc dezvoltarea rapidă a algelor la
suprafaţa apelor.
Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le
rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a
căldurii.

”De ce este sărată apa mării ?”

Sărurile din mare au fost spălate din solul şi rocile Pământului de


către apa de ploaie şi transportate de pârâuri, râuri în mare. Procentul de
săruri dizolvate în apa mării variază uşor de la o mare la alta, dar este
cuprins între 33-38‰. O cantitate mare (85%) din aceste săruri este
reprezentată de clorura de sodiu – sarea folosită în alimentaţie. Celelalte
15% sunt alte săruri şi elemente, printre care chiar şi aur, dar în cantităţi
extrem de mici.
Pentru a demonstra salinitatea mării, se fierbe 1 litru de apă marină
până la evaporare comletă. În vas rămâne ≈ 33g de sare solidă.
Clorura de sodiu este importantă în hrană. Alte săruri sunt minerale
din mare , cum ar fi cele ale fosforului şi azotului care sunt cruciale pentru
peştii care trăiesc în mare.

1. Plumbul.

11
Poluarea apei cu Pb are loc mai ales din evacuările intreprinderilor
industriale unde poluarea se produce prin diverse procese tehnologice,
dintre care unele au loc în mediu lichid (flotaţii, galvanizări, răciri) precum
şi prin apele reziduale lichide care spală terenurile intrepriderilor.
O sursă importantă de poluare o reprezintă Pb depus, provenit din
gazele de eşapament ale autovehiculelor, care este spălat de apele
meteorice sau de cele ale serviciilor de salubritate, ajungând în râuri, mări
şi oceane. Se estimează că Pb folosit ca antidetonant şi evacuat de
eşapamentele autovehiculelor îmbogăţesc anual apele oceanelor cu
25.000 t.
Pb, atât din sedimente cât şi din masa apei poate trece în lanţurile şi
reţelele trofice, fiind acumulat cu intensităţi variabile de diferite specii în
funcţie de concentraţia lui în mediu şi de alţi factori.
În mediul marin, s-a constat o corelaţie între concentraţia Pb în
sedimentele de midii, ca de altfel şi în alte organisme marine. De aici
rezultă şi concluzia practică : folosirea midiilor ca indicator pentru
aprecierea conţinutului de metale grele din apă.

2. Mercurul.
Poluarea hidrosferei cu Hg merită o atenţie deosebită datorită
creşterii continue a folosirii acestui metal, precum şi datorită toxicităţii
lui. Producţia mondială de Hg depăşeşete cifra de 10.000 t/an. Apa de mare
conţine concentraţii de ordinul a 30 mg/l la suprafaţă, cu tendinţă de
creştere spre adâncime. În total, în apa de mare Hg se estimează la 108t.
Ca urmare a biodegradării reduse a derivaţilor săi, Hg tinde să se
concentreze în diferite categorii de organisme. Algele îl pot acumula în
celulele lor de peste 100 de ori mai mult decât există în apă. Peştii pelagici
ca tonul, capturaţi la mari distanţe de sursele de poluare au acumulat Hg
până la 120 ppb.
Cercetările au arătat că Hg eliminat în apă sub formă organică sau
minerală se transformă în metilmercur foarte greu degradabil.
Prima intoxicare gravă cu Hg eliminat în apă sub formă organică a
apărut în Japonia între anii 1953-1960, în satele de pescari din jurul
Golfului Minamata, unde au fost afectate sute de persoane şi au murit
peste 100, datorită paraliziei şi a altor anomalii.
Cercetările intreprinse au arătat că boala de la Minamata a fost
determinată de intoxicarea cu Hg provenit din deversările unor uzine
producătoare de fungicide organomercurice.. Hg concentrat în corpul
diverselor nevertebrate şi în corpul peştilor a dus la intoxicarea
populaţiilor consumatoare de peşti.
Poluarea cu compuşi mercurici poate provoca grave anomalii
congenitale la noii născuţi.

12
3. Azotaţii.
Problema poluării apelor cu azotaţii folosiţi ca îngrăşăminte chimice
în agricultură a devenit foarte importantă în zilele noastre.
Din studiile efectuate de B. Commoner (1970), rezultă că în ultimii 25
de ani,cantitatea de azotaţi deversaţi în mediu de diferite surse a crescut
în mod considerabil. Astfel, cei rezultaţi din deversările urbane au crescut
cu 705, cei proveniţi din eliminările motoarelor cu combustie internă au
crescut cu 3005, iar cei apăruţi în urma folosirii îngrăşămintelor chimice
azotate au atins valoarea de 1400% în aceeaşi perioadă de timp.
Nivelul azotaţilor din apă este foarte variat, de la valori mici , puţin
deasupra limitei admise în apa potabilă(45 mg/l9, până la sute de mg/l.
S-a constatat că la adulţi intoxicaţia cu azotaţi se întâlneşte foarte
rar. Când conţinutul de azotaţi este în exces şi apa este consumată un
timp îndelungat, pot apărea o serie de tulburări caracterizate prin: cefalee,
greaţă, diaree-fenomene cunoscute sub numele de „boala apei” şi care ar
corespunde unei intoxicaţii cronice cu azotaţi.

4. Fosfaţii.
Contaminarea apei cu fosfaţi este destul de îngrijorătoare în ţările
industrializate. Fosforul este adesea un factor limitant în mediul limnic sau
oceanic, ca urmare a ratei sale reduse de dezvoltare.
În civilizaţia actuală a crescut viteza de circulaţie a P : datorită
utilizării lui în cantităţi mari în agricultură.
Apele uzate la ieşirea din staţiile de epurare conţin în medie 9 mg/l.
Acesta provine de la mineralizarea substanţeloe organice la care se
adaugă conţinutul în detergenţi biodegradabili.

5. Hidrocarburile.
În hidrosferă, hidrocarburile ajung mai ales din scurgerile de ţiţei sau
ale produselor de prelucrare a lui, la care trebuie adăugate cantităţile de
ţiţei provenite din accidente ale vaselor petroliere. Se precizează că din
această ultimă sursă, pătrunde anual în oceane circa 200.000 t ţiţei. Mari
cantităţi de petrol provin şi din operaţiile normale legate de extracţia
ţiţeiului (prin sonde terestre şi marine), de încărcarea, transportul şi
descărcarea lui. O altă cantitate de produse petroliere pătrunde în apă din
scurgerile industriale şi rafinării. Pe toate aceste căi ajung în apele
oceanice anual o cantitate de 5-10 milioane t petrol.
Dintre zonele marine, cea mai grav impurificată cu petrol este Marea
Mediterană, prin care trec toate vasele petroliere care vin din Orientul
Apropiat, Atlanticul răsăritean, Canalul Mânecii şi Marea Nordului.

13
Suprafaţa hidrosferei afectată pe această cale este foarte mare,
deoarece doar o tonă de ţiţei brut poate acoperi cu o peliculă aproape
moleculară 12 km2 de apă.
Primele care suferă de pe urma poluării cu petrol sunt păsările, care
traversând pelicula superficială îşi murdăresc penele cu petrol şi astfel
penajul îşi pierde proprietăţile calorifuge şi hidrofuge. Pasărea moare
curând din cauza unei congestii şi a unor tulburări de termoreglare, prin
distrugerea stratului de aer izolator din penaj. Se estimează că numai în
Atlanticul de Nord pier anual, datorită conrâtaminării cu petrol, aproape
400.000 de păsări.
După evaporarea fracţiunilor puternic volatile, petrolul răspândit la
suprafaţa mării este supus fenomenului de biodegradare. Numeroase
bacterii aerobe şi ciuperci atacă şi descompun produsele petroliere în
substanţe a căror natură şi toxicitate sunt puţin cunoscute în prezent.

6. Detergenţii.
Aceste substanţe sintetice reprezintă unul dintre factorii poluanţi ai
apelor din natură, unde produc spume ce se acumulează la suprafaţa lor
limitând schimbul de gaze dintre apă şi atmosferă, contribuind astfel la
distrugerea bacteriilor aerobe cu rol în decompunerea deşeurilor organice.
Cercetările au arătat că o concentraţie de 100 ppm de detergent în
apa de mare împiedică larvele tinere ale viermilor anelizi din genul
Sabellaria să-şi construiască tuburi protectoare. Moluştele, crustaceele
libere sau sedentare( crabii, creveţii), peştii litorali dispar în totalitate din
zonele neritice tratate cu detergenţi. Fauna bentonică suferă de asemenea
de pe urma poluării cu detergenţi.

7. Pesticidele.
Producerea şi folosirea pesticidelor constituie o gravă ameninţare
pentru hidrosferă în care ajung datorită deversărilor de reziduuri de la
fabricile de produse antiparazitare sau datorită spălării acestor substanţe
de apele de ploaie de pe terenueile agricole tratate.
O altă sursă majoră de poluare a apelor continentale şi litorale cu
pesticide îşi are originea în pulverizările aeriene , din avioane cu
insecticide, pe suprafeţe foarte mari.
Poluarea cu pesticide se traduce printro influenţă negativă asupra
biocenozelor limnice şi litorale.
Folosirea insecticidelor organoclorurate contra insectelor vectoare
de diverse boli s-a soldat de cele mai multe ori cu distrugerea unui număr
de nevertebrate dulcicole sau de faună litorală.
Dar efectele cele mai dezastruoase ale contaminării apelor cu
pesticide rezultă în concentrarea lor de-a lungul lanţurilor trofice.

14
Prima verigă o reprezintă plantele, unde s-a găsit o concentraţie de
pesticide organoclorurate de 0,002-0,032 mg/kg, apoi în peştii fitofago de
0,001-0,190 mg/kg , iar la peştii răpitori până la 2,58 mg/kg.
Determinările au arătat că faţă de concentraţia în apă, DDT-ul se
acumulează în corpul unor alge marine de 4.300-37.000 de ori mai mult, în
moluşte de 8.800 de ori, iar în crustaceul Euphausia pacifica de 1.200 ori
mai mult.

Materialele în suspensie
– organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând bancuri
care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile
sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare.
Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere,
uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel,
ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la
suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii,
colmatează filtrele, sunt toxice pentru flora şi fauna acvatică, fac
inutilitabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii,
agrement.

Substanţele toxice.
-nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot
ajunge în organismul uman provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice
sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în
scurt timp flora şi fauna receptorului.

Substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată.


- evacuate cu apele uzate conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la
degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare
navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă.
De exemplu, toxicitatea H2SO4 pentru faună depinde de valoarea pH-ului,
peştii murind la un pH=4,5.
NaOH-folosit în numeroase procese industriale, este foarte solubil în apăşi
măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase
prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care
conţin peste 25 mg/l NaOH distrug fauna piscicolă.

Coloranţii.
-proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării, împiedică
absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de
autoepurare şi a celor de fotosinteză.

15
Poluarea biologică.
Poluarea biologică a apelor este produsă de diverşi agenţi biologici
(microorganisme şi substanţe organice fermentescibile). Aceşti poluanţi
ajung în apă odată cu deversările industriale sau menajere care conţin
detritus organic, detregenţi , reziduuri de la fabricile de produse
alimentare.
Extinderea poluării microbiologice a apelor continentale şi litorale a
determinat creşterea frecvenţei unor afecţiuni:
-boli bacteriene precum: febra tifoidă, dizenteria, holera;
-boli virotice precum: poliomielita, hepatita epidemică;
-boli parazitare: giardioza, trichomonoza, strongiloidoza,
schistosomioza (bilharioza).
Alte boli legate de apele poluante sunt cele transmise de vectori,
cum sunt: ţânţarii Anofeli (transmiţători ai malariei) şi musca Tse-Tse
(transmiţătoare a bolii somnului).
Utilizarea cursurilor de apă ca mijloc de diluare a efluenţilor urbani
ridică grave probleme de igienă publică. Este cunoscut că poluarea cu
substanţe organice constituie un mediu de vaiţă favorabil înmulţirii în
număr mare a speciilor patogene.
Deversarea în apa de mare a scurgerilor urbane reprezintă un mare
pericol pentru turişti şi consumatorii de moluşte. Plajele foarte frecvente
ale litoralului mediteraneean sunt poluate pe mare întindere cu diverşi
germeni patogeni aflaţi în reziduurile urbane ajunse în mediul marin.
Industria hârtiei şi celulozei ocupă un loc important în poluarea
organică a apei.

În funcţie de gradul de poluare , apele se grupează în trei categorii:


-polisaprobe (foarte puternic poluate),
-mezosaprobe ( impurificate puternic până la moderat),
-oligosaprobe ( considerate practic curate).

EUTROFIZAREA- reprezintă poluarea organică, mai ales a apelor


continentale, datorită introducerii unor cantităţi excesive de nutrienţi, ca
urmare a activităţii umane.
În condiţii naturale procesul de îmbogăţire a apelor în substanţe
organice se face foarte lent (la scară geologică) şi corespunde cu evoluţia
normală a ecosistemului, determinând succesiunea ecologică, cu trecerea
de la oligotrof la cel eutrof.

16
Omul accelerează acest proces prin evacuarea în ape a unor mari
cantităţi de substanţe organice fermentescibile bogate mai ales în fosfor şi
azot.

Substanţele organice.
-de origine naturală sau artificială reprezintă pentru apă poluantul
principal.
Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală)
consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare , cât şi după moarte.
Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor
întro măsură mai mare sau mai mică , în funcţie de cantitatea de substanţă
organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a
tuturor organismelor acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi
proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care
oxidează substanţele organice şi care , în final, conduc la autoepurarea
apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normală, variază între 4-6 mg/dm3, în
funcţie de categoria de folosinţă. Coborârea sub această limită are ca
efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave.
Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt:
ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine.
Substanţele organice – poluanţi artificiali provin din prelucrarea
diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri,
solvenţi organici), industriei chimice organice şi industriei petrochimice
(hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi).

Microorganismele.
-de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător,
fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a
organismelor vii. Micoorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare,
industria de prelucrare a unor produse vegetale sunt puternic
vătămătoare , producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.

Principalele surse de poluare.

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari


categorii de receptori:
-apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri) şi
-apele subterane ( straturi acvifere, izvoare).
Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

17
-surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe
în ape prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi
canalizări, evacuări de la industrii sau crescătorii de animale.
-surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată
a unor substanţe în ape.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:
- surse de poluare permanente;
- surse de poluare nepermanente;
- surse de poluare accidentale.
După modul de generare a polării, sursele de poluare pot fi împărţite
în:
-surse de poluare naturale;
-surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care , la rândul lor,
pot fi subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:


-impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse caurmare a unor
lucrări miniere sau foraje;
-impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor
categoriilor de ape care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de
suprafaţă;
-impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei
de protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

* Surse de poluare naturale.


Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor ,
surse cu caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante
ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor.
Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este
oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele
naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective
improprii folosirii.
Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor
sunt:
-trecerea apelor prin zone cu roci solubile ( zăcăminte de sare, de sulfaţi)
constituie principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în
apele de suprafaţă sau în straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă
rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de suprafaţă
sau subterane;
-trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului
provoacă impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă

18
solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt cele din marne şi argilă
care se menţin mult timp în suspensie;
-vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de
curgere şi în lacuri , conduce la fenomene de impurificare variabile în timp,
în funcţie de perioadele de vegetaţie;
-vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea
frunzelor, cât şi prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt
supuse unui proces de putrezire şi descompunere, care conduce la o
impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub pod de
gheaţă.
Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele
datorându-se în special unor fenomene cu caracter geologic. Dintre
impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor ape puternic
mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor
erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a
deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor
falii.

*Surse de poluare artificială.


-Apele uzate.
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate
reintroduse în receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După
provenienţa lor exită următoarele categorii de ape uzate:
-ape uzate orăşeneşti;
-ape uzate industriale;
-ape uzate de la ferme de animale şi păsări;
-ape uzate meteorice;
-ape uzate radioactive;
-ape uzate calde;
-ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport;
-ape uzate provenite de la navele maritime sau fluviale.

-Depozitele de deşeuri sau reziduurile solide.


O altă sursă importantă de impurificare a apelor o constituie
depozitele de deşeuri sau de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub
cerul liber, în halde neraţional amplasate şi organizate. Impurificarea
provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a
reziduurilor în apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele
care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Desebit de grave pot fi cazurile de
impurificare provocată de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore
ale cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie
orăşeneşti şi de deşeuri solide industriale , în special cenuşa de la

19
termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la
preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de
cherestea. Pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare
depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse
clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de
epurare a apelor uzate.
Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt în
marea lor majoritate legate de probleme de risc industrial.

Clasificarea apelor după utilizări.

Luându-se în considerare toate utilizările, clasificarea apelor de


suprafaţă se face în mai multe categorii:
-categoria I – ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu
apă a populaţiei, ape care sunt utilizate în industria alimentară care
necesită apă potabilă sau ape care servesc ca locuri de îmbăiere şi
ştranduri organizate;
-categoria II – ape care servesc pentru salubrizarea localităţilor, ape
utilizate pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement,
odihnă, recreere, reconfortatea organismului uman;
-categoria III – ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele
alimentare arătate mai sus sau folosite în agricultură pentru irigaţii.
Pentru fiecare din aceste categorii sunt stabilite o serie de norme pe
care apa trebuie să le îndeplinească la locul de utilizare.
Coform STAS 4706-88, pentru fiecare din categorii se dau indicatori
de calitate fizici, chimici, microbiologici şi de eutrofizare care trebuie
îndepliniţi de apele de suprafaţă, funcţie de categoria de calitate:

Indicatori pe categorii de calitate a apelor naturale

Indicatori de Unităţi de Categorii de calitate


calitate măsură I II III
Măsurători zilnice
Oxigen mg/l 6,0 5,0 4,0

20
dizolvat(OD)
Materiale în mg/l 750 1000 1200
suspensie
Cloruri (Cl-) mg/l 250 300 300
Consum chimic de mg/l 10,0 15,0 25,0
oxigen (CCOMn)
Amoniu (NH4+) mg/l 1,0 3,0 10,0
Azotaţi (NO3-) mg/l 10,0 30,0 -
Azotiţi (NO2-) mg/l 1,0 3,0 -
Fenoli mg/l 0,001 0,02 0,05
Măsurători săptămânale
Cadmiu mg/l 0,003 0,003 0,003
Crom mg/l 0,05 0,05 0,05
Cupru mg/l 0,05 0,05 0,05
Fier mg/l 0,3 1,0 1,0
Mangan mg/l 0,1 0,3 0,8
Nichel mg/l 0,1 0,1 0,1
Plumb mg/l 0,05 0,05 0,05
Zinc mg/l 0,03 0,03 0,03

La noi în ţară , din circa 19750 km de ape curgătoare (râuri şi fluviul


Dunărea), 7150 km corespund din punct de vedere calitativ categoriei I de
calitate , 6580 km categoriei II, 2700 km categoriei III, restul de 3620 km
sunt consideraţi ca degradaţi, necorespunzând nici uneia din cele trei
categorii de calitate.

Bibliografie:

* „Chimie”-manual pentru Şcoala Profesională, Mioara Miulescu, Editura


OSCAR PRINT, Bucureşti, 2003.
* „Chimie”-manual pentru clasa a IX-a, Elena Alexandrescu, Editura
Crepuscul, Ploieşti, 2000.

21
* „Ecologie Generală şi Protecţia Mediului” , Mihai Berca, Editura Ceres,
Bucureşti, 2000.
* „Ecologie şi Protecţia Mediului”- manual preparator, dr. Gh. Mohan, dr. A.
Ardelean, Editura SCAIUL, Bucureşti, 1993.

22