Sunteți pe pagina 1din 41

ORGANUL VEDERII (Organum visus)

OCHIUL (oculus)
Globul ocular este alcătuit dintr-o formaţiune riabil al sistemului optic al ochiului. Umoarea sti-
esenţială, fotoreceptoare, reprezentată prin retină cloasă (corpus vitreum) este o masă semilichidă,
(retina), şi dintr-o serie de alte componente, care care umple cea mai mare parte a camerii posteri-
au rolul de a asigura proiectarea pe retină a raze- oare a ochiului (camera posterior bulbi).
lor luminoase, sosite din mediul înconjurător. Cu Globul ocular se găseşte în orbită, la nivelul
alte cuvinte, sînt anexe ale aparatului vizual. To- bazei acesteia. El se află separat de grăsimea lojei
tuşi, în limbajul anatomoclinic curent, sub denu- posterioare a orbitei (corpus adiposum orbitae)
mirea de anexe (organa oculi accessoria), se înţeleg printr-o lamă conjunctivă, care îl înconjură pe
numai unele anexe ale globului ocular şi sînt scoase partea sa posterioară, şi care este denumită capsula
din această categorie elementele care, neluînd parte lui Tenon (vaginae bulbi). Ochiul este apărat în
direct la recepţia undelor luminoase, intră totuşi partea anterioară de cele două pleoape (palpebrae)
în componenţa globului însuşi. în acest sens le care închid baza orbitei. Ele delimitează crăpătura
vom trata şi noi. palpebrală (rima palpebrarum), deschisă în timpul
Bulbul ocular (bulbus oculi) este o sferă for- funcţionării aparatului vizual şi închisă în timpul
mată din trei membrane concentrice, care delimi- somnului, cît şi atunci cînd asupra ochiului este
tează un spaţiu ocupat de mediile transparente şi proiectat un fascicul luminos prea intens etc. Su-
refringente, cu alte cuvinte de aparatul dioptrie, prafaţa anterioară a corneei este umectată de la-
care au rolul de a concentra razele luminoase în crimile secretate de glanda lacrimală (glandula la-
punctul cu rezoluţia maximă. Cele trei membrane crimalis). Ele se revarsă în fundurile de sac con-
sînt: membrana fibroasă sau sclera, membrana junctivale superioare (fornix conjunctivae) şi se
vasculară sau coroida şi membrana internă sau răspîndesc pe suprafaţa anterioară a globului ocu-
retina. lar prin mişcările de clipire ale pleoapelor. Lacri-
mile sînt evacuate în meatul inferior al foselor
Membrana fibroasă (tunica fibrosa oculi) este nazale (meatus naşi inferior) prin intermediul con-
opacă. în cea mai mare parte a întinderii sale şi ductelor lacrimale (canaliculus lacrimalis), ale sa-
poartă denumirea de sclerotică (sclera). Porţiunea cului lacrimal (saccus lacrimalis) şi ale canalului
sa anterioară este în schimb transparentă şi se nu- lacrimo-nazal (dactus nasolacrimalis).
meşte cornee (cornea).
Globul ocular se învîrteşte pe loc şi este în-
Membrana vasculară (tunica vasculosa bulbi) dreptat în direcţia obiectelor sau zonelor de ex-
are şi ea mai multe porţiuni. Partea sa cea mai plorat, cu ajutorul unor muşchi striaţi: muşchii
întinsă dublează faţa profundă a scleroticii şi alcă- drepţi (m. recti), şi muşchi oblici (m. obliqui).
tuieşte coroida (choroidea). In zona anterioară, Mişcările celor doi globi oculari se produc coordo-
membrana vasculară, prezintă o îngroşare circu- nat (mişcările conjugate ale gl. oculari) pentru ca
lară: zona ciliară (corpus ciliare), din care se des- ambii ochi să exploreze simultan aceeaşi zonă din
prinde o membrană fibroasă care, dispunîndu-se în mediul înconjurător. Mecanismele de coordonare
plan frontal, în dreptul corneei, formează dia- ale acestor mişcări asigură suprapunerea cîmpuri-
fragma ochiului — irisul (iris). lor vizuale şi viziunea binoculară. Excitaţiile lumi-
Membrana internă — retina — este nervoasă. noase recepţionate la nivelul ochilor sînt vehicu-
Mediile transparente şi refringente sînt, pe late înspre sistemul nervos central pe calea ner-
lingă cornee, care şi ea joacă, un asemenea rol: vului optic (n. opticus), Vascularizaţia ochiului
umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă. este asigurată de artera oftalmică (a. ophthalmica)
Umoarea apoasă (humor aqueus) este un lichid şi de venele oftalmice (vv. ophthalmicae). Toate
care se găseşte în camera anterioară a ochiului formaţiunile descrise anterior, exceptînd vasele şi
(camera bulbi anterior). Cristalinul (lens) este o nervii, alcătuiesc anexele globilor oculari (organa
lentilă biconvexă, care reprezintă elementul va- oculi accessoria).
ANATOMIE
602

Globul ocular (bulbus oculi) are o formă sfe- SCLEROTICĂ scler


rică. Această sferă nu este însă perfectă. în partea
anterioară, corneea bombează, avînd o curbură Fiecare dintre membranele globului ocular con-
mai accentuată ca restul ochiului. Raza de curbură siderată separat seamănă cu o sferă goală. în
a corneei este de 8 mm, pe cînd aceea a retinei consecinţă, li se descrie o suprafaţă exterioară şi
de 11,5 mm. una interioară. Sfera goală reprezentată prin scle-
Pentru orientare şi pentru diverse localizări se rotică mai prezintă încă două orificii, unul ante-
întrebuinţează o serie de coordonate şi termeni, rior mare, la nivelul căruia se continuă cu corneea,
fără substrat anatomic propriu-zis. Astfel, globul şi unul mai mic posterior, determinat de trecerea
ocular a fost comparat cu globul terestru. I se nervului optic, care o perforează.
descrie un pol anterior (polus anterior) şi unul Sclerotică este o membrană fibroasă rezistentă,
posterior (polus posterior), reprezentînd punctele formată dintr-o pătură groasă, numită stratul
lui cele mai proeminente în cele două direcţii. Linia propriu al scleroticei (substantia propria sclerae),
căptuşită la suprafaţă de o lamă conjunctivă, laxă
dreaptă care uneşte cei doi poli se numeşte axul
(lamina episcleralis). Pe faţa profundă dinspre
ochiului. Deosebim două axe, care reprezintă de coroidă se aşterne o altă lamă conjunctivă (lamina
fapt diametre. Axul extern al ochiului (axis bulbi fusca sclerae), care o leagă de formaţiunea sub-
externus) se întinde de la punctul cel mai proemi- jacentă, adică de choroidă. Stratul propriu este
nent al feţei anterioare a corneei la punctul cel mai alcătuit din fibre conjunctive, grupate în fascicule
proeminent al segmentului posterior al globului şi lame. Printre ele se află şi fibre elastice. For-
ocular. El măsoară circa 24 mm. Axul intern al maţiunile conjunctive se întretaie în mai multe
ochiului (axis bulbi internus) uneşte faţa poste- direcţii, realizînd un fel de plasă. Ochiurile acestei
rioară a corneei din dreptul punctului celui mai plase sînt în general alungite în sens anteroposte-
proeminent al acesteia cu faţa anterioară a retinei, rior. Reţeaua plasei este întărită de o serie de fibre
de asemenea în dreptul punctului celui mai circulare, paralele cu ecuatorul. Ele sînt abundente
retras al porţiunii posterioare a acesteia. Axul in- îndeosebi în apropierea limbului sclerocorneean şi
tern este de aproximativ 21—22 mm. Cele două devin din ce în ce mai rare înspre ecuator. Ele-
axe coincid cu ceea ce se numeşte axul optic al mentele conjunctive prezintă o foarte uşoară ondu-
sistemului ocular (axis opticus), care trece de ase- laţie, care permite o destindere redusă a sclero-
ticei. Revenirea" la dispoziţia iniţială este asigurată
menea prin cei doi poli. de fibrele elastice. însă, în general, elasticitatea şi
Trebuie să facem o diferenţă între axul optic distensibilitatea scleroticei sînt foarte reduse şi
şi cel vizual. Acesta din urmă se întinde între descresc rapid cu vîrsta.
obiectul fixat de privirea noastră şi punctul vi- Sclerotică are o culoare albă, o grosime de
ziunii maxime de pe retină, situat în fovea cen- 1 mm în partea posterioară şi se subţiază pro-
tralis. Cele două axe se întretaie la nivelul crista- gresiv înspre cornee (0,6—0,7 mm). Ea este ceva
linului sub un unghi ascuţit, de valoare mică. mai groasă la nivelul inserţiilor musculare. Scle-
Linia circulară trasată pe suprafaţa globului, rotică copilului este mai subţire decît cea a adul-
situată la egală distanţă de cei doi poli se numeşte tului şi din această cauză are o coloraţie mai
ecuator (equator). El împarte ochiul în două hemi- albăstruie, întrucît prin transluciditate apare pig-
sfere egale. Meridianele (maridiani) sînt linii circu- mentarea coroidei, situată dedesubt.
lare care trec prin cei doi poli şi ecuator. Se fac Suprafaţa exterioară a scleroticei vine în raport
referinţe mai ales la meridianul vertical şi la cel cu elementele orbitei. Ea este în contact direct cu
orizontal. Diametrul transversal al ochiului este foiţa viscerală a capsulei lui Tenon (vagina bulbi),
de 23,5 mm, iar cel vertical de 23 mm. Deci numită şi lama episclerală (lamina episcleralis), şi
globul este uşor turtit de sus în jos. cu spaţiul suprascleral (spatium intervaginale).
Prin intermediul acestora şi al foiţei parietale a
capsulei, sclerotică are raporturi cu grăsimea or-
bitei (corpus adiposum orbitae), care formează un
pat pentru globul ocular, cu muşchii care trec pe
MEMBRANA FIBROASĂ lîngă ea şi pe urmă se insera pe ea şi cu vasele şi
nervii regiunii. în partea anterioară, sclerotică este
A OCHIULUI superficială şi apare în despicătura palpebrală. în
(tunica li broşa bulbi) această zonă, ea este acoperită de conjunctiva
bulbară (tunica conjunctiva bulbi) şi se numeşte
albul ochiului. Este porţiunea accesibilă exame-
Membrana fibroasă alcătuieşte învelişul extern nului clinic direct.
al globului ocular. Ea are două porţiuni: una Suprafaţa interioară a scleroticei vine în ra-
posterioară, opacă, numită sclerotică, şi una ante- port cu membrana vasculară (tunica vasculosa
rioară, transparentă — corneea. bulbi). Legătura dintre acestea două este laxă şi
ORGANELE DE SIMŢ
603

este realizată prin pătura cea mai superficială a astupată de o membrană perforată de o mulţime
coroidei, numită lamina suprachoroidea. Cele de orificii — lama ciuruită.
două membrane pot aluneca una pe alta graţie Lama ciuruită este formată din lamele cele
unui sistem de spaţii conjunctive (spatium peri- mai profunde ale scleroticei, la care se adaugă şi
choroideale). Cînd se separă sclerotica de coroidă, elemente din coroidă. Prin găurile ei fibrele ner-
artificial, prin tracţiune, o parte din ţesutul lax vului optic părăsesc globul ocular. După traver-
rărnîne aderent de scleră. Această parte a fost sarea scleroticei, acestea se înconjură cu o teacă
denumită lamina fusca sclerae. de mielină şi în consecinţă nervul optic pare că
Orificiul anterior al scleroticei nu are o exis- se îngroaşă părăsind ochiul.
tenţă reală. La acest nivel sclerotica se continuă Dura mater şi arahnoida tecii nervului optic
cu corneea. Limita dintre sclerotica opacă şi cor- se continuă cu lamele superficiale ale scleroticei,
neea transparentă este evidentă şi se numeşte iar pia mater cu lamele profunde, putînd intra în
limbul sclerocorneean (limbus corneae). El este contact chiar cu coroidă. Cele două spaţii menin-
identic cu circumferinţa corneei. La suprafaţă, geale din teacă: spaţiul subdural (cavum subdu-
limita dintre sclerotica şi cornee este marcată de rale) şi spaţiul subarahnoidian (cavum subarach-
un şanţ circular puţin profund, numit sulcus noideale), se termină sub forma unor funduri de
sclerae. sac, în contact cu globul ocular.
Orificiul posterior este aşezat pe segmentul In apropierea limbului sclerocornean, în stra-
posterior al ochiului, medial şi puţin dedesubtul turile profunde ale scleroticei se află un canal
polului posterior. El reprezintă locul pe unde circular, concentric cu limbul. Se numeşte canalul
părăsesc globul ocular firişoarele nervoase din a venos al lui Schlemm (sinus venosus sclerae). El
căror alăturare ia naştere nervul optic (n. opticus). este turtit anteroposterior şi i se descrie un perete
Orificiul posterior este o fosetă crateriformă, care anterior sau extern şi unul posterior sau intern
interesează toată grosimea scleroticei şi care este (fig. 550). Lumenul canalului nu este uniform, ci

Tunica conjunchva
Sc/era

Lin. pecf/nafum
ipidoconn9ai/s
M. c/7/ăp/s

Processus cii/ares
Criph'
Fibra e zonu/ares - M di/afahr pupillae

Equafor lenh's M sphincfer pupi//ae

Ep/fne/ium an feric/s
Epif-hel/um /enfis corneae

'Subsfanhs propp/a
Capsu/â /enh's copneae

£ndofhe//um camerae Mfer io r/s


Fig. 550. Secţiune sagitală prin unghiul iridocorneean
ANATOMIE
604

în multe locuri apare septat sau chiar desfăcut în Faţa anterioară este mai puternic bombată în sens
canalicule multiple. vertical decît în sens orizontal. Acest defect de
Peretele anterior al canalului venos este alcă- sfericitate este corectat în mod normal de o va-
tuit de lamele scleroticei. Peretele posterior este riaţie de sfericitate invers conformată a cristali-
reprezentat de o formaţiune conjunctivă, plină de nului. Diametrul corneei — măsurat la nivelul
spaţii lacunare: ligamentul pectinat (lig. pectina- feţei sale anterioare —• este de 11 mm în sens
tum anguli iridocornealis) care, pe de altă parte, vertical şi de 12 mm în sens transversal. Circum-
după cum îl arată şi numele, închide unghiul ferinţa corneei este tăiată oblic, în dauna supra-
iridocornean. feţei sale superficiale. Cu alte cuvinte, sclerotica,.
Canalul venos al lui Schlemm reprezintă una cu care se continuă, acoperă puţin, circular, peri-
din căile de scurgere a umorii apoase. El este în feria corneei.
legătură cu camera anterioară prin spaţiile liga- în ceea ce priveşte constituţia sa anatomică,
mentului pectinat (spatia anguli iridocornealis). corneea este alcătuită din cinci straturi suprapuse:
Conţinutul canalului venos — înainte de toate epiteliul anterior, lama elastică anterioară, ţesutul
umoarea apoasă — trece din lumenul lui în venele propriu al corneei, lama elastică posterioară şi
intrasclerale şi în cele episclerale (vv. episclera- endoteliul posterior.
les) *. Canalul lui Schlemm nu conţine sînge decît Epiteliul anterior (epithelium anterius corneae)
rareori, în caz de stază venoasă accentuată. este un epiteliu pavimentos stratificat, foarte ase-
Sclerotica este traversată nu numai de nervul mănător cu epiderma. Celulele profunde sînt cilin-
optic, ci şi de o serie de elemente vasculonervoase. drice, iar cele superficiale turtite, lăţite, însă ne-
Astfel, cu puţin înapoia ecuatorului se găsesc cornificate. Epiteliul anterior se continuă peste
patru prificii (două superioare şi două inferioare), circumferinţa corneei cu epiteliul conjunctival. în
situate la distanţe aproximativ egale, pe unde apropierea periferiei corneei, aderenţa conjunctivei
părăsesc globul ocular venele vorticoase (vv. vor- de scleră devine mai întinsă şi ia naştere o îngro-
ticosae sau vv. choroideae oculi). în jurul ner- şare circulară a conjunctivei, concentrică cu limbul
vului optic se află 15—20 de orificii mici, pe unde scîerocorneean, numită inelul conjunctival (anulus
trec: arterele ciliare scurte posterioare (aa. ciliares conjunctivae). ,
posteriores breves), arterele ciliare lungi poste-
Lama elastică anterioară (lamina limitans an-
rioare (aa. ciliares posteriores longae) şi nervii
terior) a mai fost numită şi membrana lui Bow-
ciliari (nn. ciliares longi şi breves). în partea
mann. Este o formaţiune conjunctivă, pe care se
anterioară, în vecinătatea inserţiilor musculaturii
află epiteliul anterior şi care se continuă cu mem-
globului se află o altă serie de orificii, pe unde
brana bazală a conjunctivei. Ţesutul propriu al
trec vasele ciliare anterioare (aa. ciliares ante-
corneei (substantia propria corneae) este alcătuită
riores şi vv. ciliares).
din fibre conjunctive reunite în lamele. Alcătuieşte
pătura cea mai groasă a corneei. Lamelele au o
lungime destul de redusă şi sînt unite unele de
CORNEEA ( c o r n e a ) altele prin marginile lor. între lamele găsim ce-
lule fixe, mobile şi un sistem lacunar. Celulele
fixe sînt fibrocite, cu prelungiri numeroase, care
Corneea alcătuieşte porţiunea anterioară a apar turtite pe secţiunile transversale. Celulele
tunicii fibroase. Ea este perfect transparentă şi mobile sînt leucocite. Sistemul lacunar este repre-
reprezintă în acelaşi timp o membrană de înveliş zentat printr-o serie de spaţii, aşezate între lame-
şi un mediu refringent al sistemului optic al lele conjunctive, care comunică între ele. Prin
ochiului. Considerată în totalitate, corneea se pre- spaţiile lacunare circulă limfa. Totuşi, aceste spaţii
zintă ca o lentilă subţire, care are o faţă ante- nu sînt căi limfatice propriu-zise şi nu sînt deli-
rioară (facies anterior)) convexă, o faţă posterioară mitate de un endoteliu. Sistemul lacunar al cor-
(facies posterior) concavă şi o circumferinţă, re- neei comunică cu camera anterioară şi cu reţeaua
prezentată prin limbul scîerocorneean (limbus cor- limfatică a conjunctivei.
neae), la nivelul căreia se continuă cu sclerotica
(fig. 550). Porţiunea cea mai proeminentă a feţei Corneea este perfect transparentă, permiţînd
anterioare se numeşte vertex corneae şi la nivelul razelor luminoase s-o traverseze cu uşurinţă.
ei se găseşte polul anterior al globului ocular. Transparenţa ei este în legătură atît cu structura
cît şi CM proprietăţile sale fizico-chimice. Fibrele
Corneea are o grosime de 0,8 mm în partea şi deci lamelele pe care le alcătuiesc acestea sînt
centrală şi de 1 mm la periferie. Ea este — spre paralele cu suprafaţa. Fibrilele au o grosime uni-
deosebire de sclerotica — complet inextensibilă formă. Fibrilele şi pătura lichidă înconjurătoare
şi deci îşi păstrează forma în toate împrejurările formează o unitate.
fiziologice. Suprafeţele corneei, mai ales cea ante-
rioară, nu reprezintă segmente de sferă perfecte. Membrana elastică posterioară (lamina limitans
posterior) sau membrana lui Descemet este un
* în literatura mai nouă venele care drenează canalul produs cuticular al păturii endoteliale posterioare.
lui Schlemm poartă numele de „venae aqueae". Ea este foarte elastică şi totodată destul de rezis-
:'.'. "".'."-' "':'.

ORGANELE DE SIMT
605

tentă. Periferia ei prezintă o îngroşare circulară mai mare o atinge la nivelul fosetei centrale a
— inelul lui Dollinger —, cate are conexiuni im- retinei (fovea centralis). Are o consistenţă fragilă
portante cu tunica vasculară. Endoteliul posterior şi o coloraţie negricioasă-brună, din cauza pig-
al corneei (endothelium camerae anterioris), după mentului pe care-1 conţine. Căptuşeşte toată partea
cum arată numele, limitează corneea faţă de ca- posterioară a globului ocular, iar înainte se în-
mera anterioară. El este reprezentat de o pătură tinde pînă la ora serrata.
unică de celule endoteliale cubice, care la nivelul Prin faţa sa externă vine în raport cu sclero-
circumferinţei corneei se continuă cu epiteliul an- ticarCoroida este legată de aceasta din urmă prin
terior al irisului. • «• intermediul stratului cel mai profund al scleroticii,
Vase şi nervi. La adult, corneea este complet numit lamina fusca. Lamina fusca este un strat
avasculară. Vasele din jur se opresc la nivelul de ţesut conjunctiv lax, care permite o uşoară
limbului sclerocorneean, unde formează o reţea alunecare a celor două membrane una pe alta.
marginală. Nutriţia corneei se face prin circulaţia Intre lamele de ţesut conjunctiv se află o serie de
lichidelor tisulare prin sistemul lacunar. Nervii lacune, a căror totalitate formează spaţiul supra-
corneei sînt fibre subţiri şi lipsite de teaca de coroidian (spatium perichoroideale). Acesta este un
mielină (fibrele nervoase mielinice nu sînt trans- spaţiu limfatic, care este în legătură prin traiecte
parente). Ei sînt nervi senzitivi şi provin din limfatice cu spaţiul suprascleral (spatium inter-
trigemen (n. trigeminus). Iau naştere imediat din vaginale) dintre foiţele capsulei lui Tenon (vagina
plexul format din nervii ciliari la nivelul corpului bulbi). După cum am arătat anterior, în cursul
ciliar. Corneea este extrem de bogat inervată şi separării scleroticii de coroidă, lamina fusca se
are o sensibilitate accentuată. De-a lungul circum- rupe. O parte rămîne aderentă de sclerotică (la-
ferinţei pătrund, de jur împrejur, aproximativ 60 mina fusca sclerae), iar restul de coroidă (lamina
de firişoare, care se dispun radiar, înspre centrul suprachoroidea). Spaţiul supracoroidian este tra-
corneei. Formează plexuri diferite, din care por- versat de vasele şi nervii ciliari.
nesc numeroase ramuscule spre elementele com-
ponente ale corneei. ' Al doilea strat al coroidei este reprezentat de
stratul vaselor mari (lamina vasculosa). Arterele
Deosebit de bine inervat este epiteliul ante- au un traiect anteroposterior şi au o tunică muscu-
rior, care vine în contact cu mediul înconjurător lară puternica. Ele emit o serie de colaterale pentru
şi deci este expus excitaţiilor externe. Se pare că stratul următor. Venele au o dispoziţie foarte ca-
aproape fiecare celulă epitelială este în legătură racteristică. Ramusculele din confluenţa cărora iau
cu firişoare nervoase. Acestea se urcă pînă aproape naştere venulele mai mari se adună radiar într-un
de suprafaţa epiteliului, fără totuşi a o atinge. singur punct. De aici pleacă un vas de calibru
Epiteliul corneean este punctul de plecare a unui mai mare, care apare răsucit pe traiectul său.
reflex, care, provocat de o atingere a suprafeţei Fenomenul se repetă şi la confluenţa acestora din
sale, determină închiderea pleoapelor, prin con- urmă. Astfel, venele coroidei au un traiect spiralat
tracţia muşchiului orbicular al pleoapelor (m. caracteristic, căruia îi şi datorează denumirea de
orbicularis oculi). Reflexul corneean are şi o mare vene în vîrtej: vene vorticoase (vv. vorticosae)
importanţă în clinică. (vv. choroideae oculi) *. Pînă la urmă, venele
coroidei se adună în patru vîrtejuri principale,
din care pleacă patru vene vorticoase mari. Două
din ele sînt superioare şi două inferioare. După
MEMBRANA VASCULARĂ traversarea scleroticei prin patru puncte izolate,
situate puţin înapoia ecuatorului, se varsă în ve-
(tunica vasculosa bulbi) nele oftalmice (v. ophthalmica superior).
Al treilea strat este stratul capilarelor (lamina
Membrana vasculară este tunica mijlocie a choriocapillaris). El este alcătuit dintr-o reţea de
globului ocular. Prin bogăţia sa mare de vase, ea capilare fine, cu ochiuri deosebit de dese la nivelul
contribuie în largă măsură la nutriţia ochiului. Pe maculei retiniene — macula. Stratul capilar ser-
de altă parte, are o influenţă importantă asupra veşte pentru nutriţia păturii superficiale a retinei,
presiunii intraoculare şi menţine o temperatură care cuprinde celulele vizuale. Retina inversată a
constantă în interiorul ochiului, necesară funcţio- mamiferelor (adică cu celulele fotosensibile în-
nării elementelor vizuale. Membrana vasculară se dreptate spre coroidă) permite o nutriţie în con-
împarte în trei porţiuni: coroida propriu-zisă, irisul diţii optime, printr-o reţea vasculară bogată, fără
şi zona ciliară. ca aceasta să jeneze vederea.
Coroida cuprinde între vasele care intră în
COROIDA (eh o r o i de a) componenţa ei ţesut conjunctiv lax şi la nivelul
laminei fusca şi al stratului vaselor mari, celulele
Coroida este o membrană fină, pigmentată, pigmentare, cărora le datorează culoarea ei în-
ceva mai groasă posterior — 0,5 mm — faţă de
porţiunea sa anterioară de 0,3 mm. Grosimea cea * Ambii termeni au fost admişi în N.I.
. '
:
' ' ^ ;

ANATOMIE
606

chisă. Pigmentarea coroidei realizează camera serrata. Concavitatea festoanelor este îndreptată
obscură, necesară bunei funcţionări a aparatului înspre zona ciliară şi prelungirile lor brăzdează
optic al ochiului. Pătura cea mai internă a coroidei suprafaţa regiunii. Vasele orbiculului ciliar pro-
; este reprezentată prin membrana vitroasă — la- emină uneori, formînd mici striaţii meridiane,
mina basalis. Aceasta este o membrană anhistă şi vizibile doar cu lupa.
este un produs al celulelor pigmentare ale retinei, - *•*. Zona ciliară cuprinde două categorii de forma-
de care aderă în consecinţă. ţiuni importante: muşchiul ciliar şi procesele ciliare
în partea posterioară, coroida este perforată (fig. 551). Muşchiul se găseşte în grosimea corpului
de nervul optic. Cîteva fascicule conjunctive din ciliar, pe cînd procesele proemină la nivelul supra-
coroidă intră în compoziţia lamei ciuruite a scle- feţei sale posterioare.
roticei. în partea anterioară, coroida se continuă Procesele ciliare (processus ciliares) sînt în
la nivelul orei serrata cu zona ciliară. număr variabil, de 70—90. Ele se prezintă sub
forma unor proeminenţe, alungite în sens meri-
dian, care apar dispuse radiar în jurul cristali-
nului, fără totuşi a-1 atinge. Totalitatea lor for-
Z O N A CILiARĂ ( c o r p u s c i l i a r e ) mează aşa-numita coroană ciliară (corona ciliaris).
Dimensiunile lor sînt următoarele: 2—2,5 mm
Zona ciliară, numită şi corpul ciliar, este o lungime, 0,12 mm lăţime şi 0,8—1 mm grosime.
porţiune a membranei vasculare a ochiului, care Forma proceselor ciliare este destul de neregu-
se întinde între ora serrata şi circumferinţa mare lată. Pentru uşurinţa descrierii, ele au fost com-
a irisului. Ea este subţire în partea posterioară şi parate cu piramide triunghiulare. Baza piramidei
creşte din ce în ce mai mult în grosime înspre sau mai bine-zis extremitatea ei voluminoasă în
iris. Pe secţiuni sagitale are deci o formă triun- formă de măciucă priveşte cristalinul (fig. 551).
ghiulară, cu baza la iris şi vîrful spre ora serrata. Dintre cele trei feţe, cea anterioară aderă de corpul
între corpul ciliar propriu-zis şi coroidă se află ciliar. Feţele posterolaterale delimitează între ele
o zonă de trecere, numită orbiculus ciliaris. A- nişte depresiuni, numite văi ciliare. Zonula lui
ceasta este o bandă de 3—4 mm lăţime şi este Zinn (zonula ciliaris), trecînd peste procesele ci-
caracterizată din punct de vedere structural prin liare, transformă văile omonime într-o serie de
dispariţia lamei coriocapilare. Orbiculus ciliaris spaţii, în comunicare cu camera anterioară a
este separat de coroidă prin linia festonată a orei ochiului (camera bulbi anterior). între procesele

, .
.
Nazal lemporal ,.

- Se/ere

Orbiculus

.1 • Ora ser na la

Processus ciliares

Fac/es-fios/er'or lenhîs-

Zonula ciliaris
Fig. 551. Corpul ciliar. Secţiunea ochiului pe ecvator şi evacuarea corpului vitros permite inspecţia corpului ciliar
şi a cristalinului.
ORGANELE DE SIMT
607

ciliare, deci în aceste văi, se află proeminenţe orientată cu fundul înainte. Faţa anterioară (facies
asemănătoare cu procesele, de dimensiuni mult mai anterior) are o suprafaţă neregulată şi este diferit
mici, numite plici ciliare (plicae ciliares). Atît pro- colorată, după indivizi.
cesele cît şi plicile ciliare sînt ghemuri vasculare, Faţa anterioară a insului are un diametru de
mai ales venoase, unite printr-un ţesut conjunctiv 12—13 mm şi prezintă două zone de un aspect
puţin abundent, conţinînd celule pigmentare. La diferit, numite inele colorate. Inelul colorat intern
suprafaţă ele sînt acoperite de prelungirea ante- (anulus iridis minor) are o lăţime de 1—2 mm şi
rioară a laminei basalis şi porţiunea ciliară a reti- prezintă o serie de striaţii fine, dispuse radiar.
nei (pars ciliaris retinae). La nivelul proceselor Inelul colorat extern (anulus iridis major) este
ciliare are loc formarea umoarei apoase (humor mai lat, de 3—4 mm, şi are de asemenea striaţii
aqueus). radiare. Acestea nu sînt însă vizibile peste tot,
Muşchiul ciliar (m. ciliaris) este cuprins în fiind mascate pe alocuri de pete neregulate, rezul-
grosimea zonei ciliare şi este format de fibre mus- tînd din condensarea elementelor stromei iridiene.
culare netede. Cea mai mare parte din fasciculele Cele două inele colorate sînt separate de un fel
musculare sînt orientate radiat (fibrae meridio- de linie festonată, de aceeaşi natură ca şi forma-
nales) (muşchiul lui Briicke). Acestea se fixează ţiunile precedente. La nivelul ei, irisul prezintă
înainte pe îngroşarea circulară a membranei elas- maximul de grosime.
tice posterioare a corneei (lamina limitans poste- Pe faţa anterioară a irisului se mai constată,
rior), denumită inelul lui Dollinger. la nivelul zonei colorate externe, cîteva plici con-
Pe lîngă fibrele radiare situate înapoia lor, centrice, cu orificiul pupilar. Se numesc plicile
muşchiul ciliar cuprinde şi cîteva fascicule dispuse irisului (plicae iridis). Ele s-ar observa numai în
circular, concentric cu cristalinul (fibrae circulares) condiţiile unei pupile larg dilatate. După alţii, sînt
(muşchiul lui Miiller). în totalitatea lui, muşchiul doar artefacte, care se observă numai după moarte.
ciliar este întins între două zone de ancorare, Faţa posterioară a irisului (facies posterior)
ambele elastice, fapt care uşurează revenirea fasci- este uşor concavă şi priveşte cristalinul. Ea este
culelor relaxate după o contracţie musculară. căptuşită pe toată întinderea ei de un epiteliu
Punctul lui fix este în partea anterioară, pe inelul pigmentar •—• porţiunea iridiană a retinei (pars
lui Dollinger. Cînd se contractă, exercită tracţiuni iridica retinae) — şi are în consecinţă o coloraţie
asupra coroidei, deplasînd ora serrata în direcţia închisă.
anterioară. Prin această acţiune a sa, muşchiul
ciliar intervine în acomodare, relaxînd aparatul Constituţia anatomică. Irisul este format din-
de suspensie al cristalinului, care se fixează în tr-o stromă conjunctivă specială (stroma iridis),
zona orei serrata. alcătuită mai ales din celule asemănătoare cu cele
mezenchimatoase. Ele prezintă o serie de prelun-
giri, care, anastomozîndu-se între ele, formează o
reţea, în ochiurile căreia se află o substanţă fun-
IRISUL ( i r i s ) damentală semilichida. Fibrilele colagene sînt
foarte rare şi subţiri. Stroma este aşezată între
Irisul joacă rolul unei diafragme, care reglează două pături limitante, una anterioară, iar alta
cantitatea de lumină care pătrunde în globul posterioară. Celulele stromei de la nivelul feţei
ocular. El are forma unui disc perforat la mijloc, anterioare a irisului, alăturîndu-se, alcătuiesc în
prezentînd o faţă anterioară, o circumferinţă mare unele locuri un fel de strat endoteliform discon-
şi alta mică. Circumferinţa mică delimitează pu- tinuu, reprezentat prin aşa-zisa membrană ante-
pila. Pe secţiune se observă că cea mai mare gro- rioară (endothelium camerae anterioris). Nu există
sime a irisului se află în vecinătatea orificiului însă un acoperămînt endotelial continuu. între
pupilar — 0,8—1 mm. înspre inserţia sa peri- striaţiile irisului se află depresiuni, cripte sau sto-
ferică, el este mult mai subţire (0,3 mm). mate, care niciodată nu sînt acoperite de un strat
Circumferinţa mare (margo ciliaris) se con- celular. La nivelul lor, umoarea apoasă poate pă-
tinuă cu corpul ciliar. De cele mai multe ori, ea trunde direct în stromă. Celulele stromei sînt
este mascată de porţiunea cea mai anterioară a încărcate cu o cantitate variabilă de pigment şi
scleroticei. Circumferinţa mică (margo pupillaris) abundenţa acestuia are o mare influenţă asupra
este aproape perfect circulară la om şi este aco- coloraţiei irisului.
perită de epiteliul posterior al irisului, care se Pe lîngă elementele descrise anterior, în consti-
răsfrînge şi asupra ei. După cum îi arată şi nu- tuţia irisului intră şi o serie de vase, care îi dau
mele, delimitează orificiul pupilar. consistenţa şi rigiditatea necesară, din punct de
Trebuie să precizăm că irisul nu se află întins vedere funcţional. Arterele şi venele sînt dispuse
într-un plan frontal strict. Circumferinţa sa mică în sens radiar şi se continuă unele cu altele, fără
pare că ar fi împinsă de cristalin în direcţie ante- interpoziţia unor capilare propriu-zise. Ele au un
rioară, aflîndu-se înaintea planului în care se gă- traiect abia ondulat şi sînt turgescente sub acţiunea
seşte circumferinţa mare. Irisul ar fi comparabil presiunii sanguine. Datorită ondulaţiilor pe care
cu o farfurie puţin adîncă, perforată la mijloc şi le prezintă, ele permit în acelaşi timp variaţii în
ANATOMIE
608

întinderea suprafeţei iridiene, adică dilatarea sau partea contractilă este alipită de faţa ei superfi-
constricţia orificiului pupilar. cială. Dilatatorul, după cum arată şi numele, con-
Dilatarea pupilei poartă denumirea de mi- tractîndu-se, lărgeşte pupila. Sfincterul pupilei este
driază, iar strîmtarea ei, de mioză. Aceste modi- intervat de sistemul parasimpatic al nervului mo-
ficări se produc sub acţiunea musculaturii iridiene. tor ocular (n. oculomotorius). Dilatatorul stă sub.
Această musculatură este alcătuită din fibre ne- acţiunea simpaticului — centrul ciliospinal din
tede, care provin, din punct de vedere embrio- măduva cervicotoracică. Contracţia lor se dez-
logic, din epiteliul retinei iridiene. Muşchiul lănţuie pe cale reflexă, sub acţiunea excitaţiilor
sfincter al irisului (m. sphincter pupillae) se dis- luminoase.
pune circular, în jurul orificiului pupilar, ocupînd Vascularizaţia membranei vasculare a ochiului.
zona corespunzătoare inelului colorat intern. El Arterele provin din artera oftalmică (a. ophthal-
are legături strînse cu elementele constitutive ale mica) şi se numesc artere ciliare (fig. 552) (v.
irisului şi ca acţiune micşorează dimensiunile pu- angiologia).
pilei. Muşchiul dilatator al pupilei (m. dilatator Venele tunicii vasculare sînt canalizate în cea
pupillae) este format dintr-o pătură subţire de mai mare parte de cele patru vene vorticoase (vv.
fibre musculare netede, dispuse radiar, aplicate pe vorticosae) (vv. choroideae oculi) (fig. 553). Aces-
faţa anterioară a retinei iridiene. Celulele cărora tea, după ce traversează sclerotica, se varsă în
le aparţin se aseamănă foarte mult cu celulele venele oftalmice (vv. ophthalmicae). O parte din
mioepiteliale ale nevertebratelor. Corpul celular sîngele venos părăseşte ochiul pe calea venelor
se găseşte între celulele pigmentare ale retinei, iar ciliare anterioare (vv. ciliares), care au un traiect

Endolhe/ium camenae anten/oris Cornea

/la. conjuncfiva/es an fer.

Vv. conjuncf/i/a/es

A a conjunclivales posfer. Lens

Vi/. co/7junc//)/a/es
Circulus arf-pr/osus /r/d/s minon
Vi/, cih'apes

fia. cil/a nes an fer. Circulus arleriosus ir idiş major

Corpus ciliare

M. reclus media/is Sinus venosus

Sclera

Choro/dea
ci/iares posfer. fong.

Vv vorf/cosae

fla. episc/erale.
/Ia. cil/ares posfer. brei/es

Vase/e fee/i n. oplic Retina

Al. oplic us
\
l/asa sanguin ea relinae ,

Fig. 552. Secţiune sagitală prin ochi cu vasele injectate: în roş, arterele, în albastru, venele.
ORGANELE DE SIMT
609

Camera bulbi anterior*

M. ciliaris

Iris
Aa. ci/iares anieriores

Aa. ciliares anteriores


Aa. ciliares anferiores
Vv. voriicosae
Aa. ci/iares posteriores longae
Sclera

V. vorficoasă supero-externă V. vor li coasă' sc/pero-externa

Nn. ci/iares longi. Sc/era

Aa. ciliares posferiores lonqae


Aă. ciliapes posferiones lonc/ae

ICfl
Aa. ciliares posferiores breves
Aa. ei l/ares posieriores breves
Al. optic us
Fig. 553. Venele tunicii vasculare a ochiului.

identic cu arterele omonime. Ele drenează o parte


din muşchiul ciliar şi se varsă în venele musculare. RETINA
Cercul vascular marginal al corneei este drenat
prin venele conjunctivale (vv. conjuctivales), aflu- Retina este membrana internă a ochiului şi
entele venei oftalmice (v. ophthalmica superior). cuprinde elementele fotosensibile, care sînt impre-
Atît diversele artere cît şi venele tunicii vascu- sionate de undele luminoase. Reprezintă deci for-
lare sînt legate între ele şi comunică prin ramuri maţiunea cea mai importantă din punct de vedere
anastomotice. In schimb, sistemul vascular al funcţional, fiindcă la nivelul ei excitaţia luminoasă
membranei vasculare — exceptînd legăturile foarte este recepţionată şi transformată în influx nervos,
inconstante realizate prin arterele cilioretiniene —• care este condus pe urmă în centrii nervoşi, unde
este complet izolat de cel al retinei. el devine senzaţie optică.
Nervii membranei vasculare sînt reprezentaţi Din punct de vedere macroscopic, retina, ca şi
prin nervii ciliari. Nervii ciliari lungi (nn. ciliares celelalte două membrane, are forma unei sfere
longi) provin din nervul oftalmic (n. ophthalmicus), goale, prezentînd în consecinţă o suprafaţă exteri-
iar nervii ciliari scurţi (nn. ciliares breves), din oară şi una interioară. Cea exterioară vine în
ganglionul ciliar (ganglion ciliare). Nervii străbat raport cu membrana vasculară (tunica vasculosa
sclerotica printr-o serie de orificii situate în jurul bulbi), iar cea interioară cu corpul vitros. Retina
nervului optic şi pătrund în lamina fusca, împre- nu are un orificiu posterior ca sclera şi coroida,
ună cu arterele ciliare. Au o direcţie posteroante- fiindcă nervul optic care perforează acestea din
rioară meridiană şi alcătuiesc între coroidă şi scle- urmă provine chiar din retină. în schimb, are un
rotica plexul coroidian, care conţine o serie de orificiu anterior, care se află la nivelul orificiului
celule ganglionare şi inervează ambele membrane, pupilar. La nivelul lui se continuă, în cursul pri-
în partea anterioară ia naştere un plex ciliar cir- melor faze ale dezvoltării ochiului, membrana
cular, situat la nivelul muşchiului ciliar. Şi acest pigmentară cu cea retiniana.
plex conţine celule nervoase. Din el pleacă fibre Retina, ca şi membrana vasculară pe care se
pentru zona ciliară şi iris. Nervii ciliari au în mulează, se împarte în trei porţiuni. Cea mai mare
compoziţia lor fibre ale sensibilităţii generale şi parte a ei, care se întinde înapoia orei serrata,
fibre vegetative senzitive şi motorii. constituie retina propriu-zisă sau partea optică a
ANATOMIE
610
retinei (pars optica retinae). Fragmentul care aco- La examenul oftalmologie macula apare ca o pată
peră zona ciliară se numeşte retina ciliară (pars întunecată pigmentată, cu un centru punctiform,
ciliaris retinae), iar cel de pe faţa posterioară a strălucitor (fovea centralis).
irisului, retina iridiană (pars iridica retinae).
Porţiunea optică a retinei are un strat extern
de celule pigmentare, puternic colorate în brun- STRUCTURA RETINEI
închis. în rest, pe viu, membrana este perfect
transparentă şi incoloră. Doar vasele se văd cu
claritate în grosimea ei. La ochii ţinuţi în întu- Din punct de vedere funcţional, retina este
neric, retina are o coloraţie roşietică, datorită unui alcătuită din înlănţuirea a trei tipuri celulare. Ce-
pigment conţinut în grosimea ei — purpura reti- lulele care primesc excitaţia luminoasă sînt celule
niana sau rodopsina. epiteliale modificate, specializate, senzoriale, care
se numesc neuroepiteliale, fiindcă provin din ecto-
Retina este perfect întinsă, prezentîndu-se ca dermul neural al diencefalului. Influxul care ia
un segment de sferă netedă pe ambele feţe. Acest naştere este preluat de două feluri de celule ner-
lucru reprezintă o condiţie esenţială pentru o ve- voase propriu-zise, aşezate cap la cap. Primul re-
dere normală. Neregularităţile, plicile retinei sur- prezintă protoneuronul căii optice, iar cel de-al
venite în diferite stări patologice, tulbură mult doilea, deutoneuronul acestei căi. Prelungirile axo-
văzul, dînd naştere la imagini cu contururi defor- nice ale deutoneuronilor formează, prin alăturarea
mate. lor, ceea ce se numeşte macroscopic nervul optic.
La nivelul extremităţii posterioare a globului în conformitate cu această sistematizare func-
ocular, suprafaţa interioară a retinei prezintă două ţională, stratificarea retinei prezintă trei pături de
formaţiuni importante, al căror aspect diferă de celule suprapuse (fig. 554). Acestea sînt, mefgînd
restul retinei. Aceste două formaţiuni sînt: pata dinaf ară-înăuntru:
galbenă şi papila nervului optic. — stratul neuroepitelial (stratum neuroepithe-
Papila nervului optic (discus n. optici) * repre- liale);
zintă zona unde fibrele nervului optic, iau naştere — stratul ganglionar al retinei (stratum gan-
din retină, părăsesc globul ocular, pentru ca îm- glionare retinae);
brăcate cu o teacă de mielină, să formeze nervul — stratul ganglionar al nervului optic (stra-
optic. Papila ne apare ca o formaţiune rotundă tum ganglionare nervi optici).
sau uşor eliptică, cu marele ax vertical, avînd un Cele trei pături alcătuiesc împreună stratul ce-
diametru în medie de 1,7 mm. Are o coloraţie rebral (stratum cerebrale retinae).
alba-gălbuie, datorită tecilor de mielină ale ner- Celulele senzoriale din stratul neuroepitelial
vului optic, care încep de la acest nivel. Peste cu- sînt de două feluri: celule cu conuri şi celule cu
loarea fundamentală se adaugă o nuanţă roşiatică, bastonaşe. Corpul şi nucleul acestor celule se gă-
datorită reţelei capilare a nervului. în mijloc, pa- sesc în stratul granular extern. Prelungirile lor
pila este deprimată, prezentînd o fosetă (excavatio specializate in captarea impresiilor luminoase sînt
papillae). Foseta rezulta din faptul că fibrele ner- conurile şi bastonaşele, care alcătuiesc prin juxta-
voase, care în retină au un traiect orizontal, la punerea lor stratul omonim al retinei. Conurile au
intrarea în nervul optic descriu o serie de anse, un fragment intern în formă de butelie, de circa
iar ansele periferice sînt mai puternic curbate decît 7 microni grosime, şi o piesă externă mai îngustă,
cele centrale. asemănătoare unui mic con ascuţit. Piesa externă
Papila se găseşte într-un punct situat la apro- este striată transversal, conţinînd un pigment nu-
ximativ 4 mm medial şi 1 mm deasupra polului mit iodopsină. Bastonaşele sînt formaţiuni cilin-
posterior al globului ocular. în regiunea acestui drice mai subţiri decît conurile, de 1,5—2 mi-
pol, corespunzînd aproape axului optic al ochiu- croni, şi au o grosime uniformă. Şi ele sînt com-
lui, se află o altă formaţiune importantă a retinei: puse din două segmente: unul extern şi altul in-
pata galbenă sau macula. Macula are o coloraţie tern. Cel extern este, de asemenea, striat, ca şi cel
galbenă, datorită unui pigment de aceeaşi culoare, al conurilor, şi conţine un pigment roşiatic, numit
şi este de formă ovală, cu diametrul cel mare purpură retiniana sau rodopsina. Purpura retini-
transversal. Dimensiunile ei sînt de 2—3 mm pe ana joacă un rol în •rre'cepţia vizuală, fiindcă ea
1 —1,5 mm. dispare la lumină şi se reface în ochiul ţinut la
Pata galbenă este deprimată în centru, unde întuneric.
există o fosetă mică, punctiformă, numită foseta Atît la conuri cît şi la bastonaşe, segmentul lor
centrală (fovea centralis), locul celei mai perfecte intern este dotat cu proprietăţi contractile (corp
vederi clare. în acest loc se concentrează razele mioid), graţie cărora aceste formaţiuni prezintă
luminoase venite din zona mediului exterior, asu- unele mişcări, numite retinomotoare, şi anume la
pra căreia ne fixăm privirea la un moment dat. lumină conurile se scurtează, iar bastonaşele se
lungesc. La întuneric, ele se comportă invers. La
* S-a preferat discus, şi nu papilla, pentru că locul nu vertebratele superioare asemenea mişcări nu au
este bombat, ci plan, cu o excavaţie în centru. fost dovedite.
ORGANELE DE SIMŢ
611
Celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe pre- verticală. Se înţelege că aceste particularităţi struc-
zintă prelungiri interne, care se pun în contact cu turale uşurează foarte mult excitarea celulelor vi-
arborizaţiuniie protoneuronului. Prelungirea co- zuale şi formarea unor imagini clare, prin reduce-
nurilor se termină printr-o formaţiune lăţită şi rea la maximum a păturilor pe care trebuie să
ramificată, pe cînd aceea a bastonaşelor printr-o traverseze razele luminoase.
urni lătură mică rotunjită. Din punct de vedere funcţional, conurile recep-
Numărul total al bastonaşelor este mult mai ţionează excitaţiile optice în legătură cu culorile
mare ca cel al conurilor. în retină există aproxi- şi forma obiectelor. Bastonaşele recepţionează lu-
mativ 125 milioane de bastonaşe, pe lîngă 4_rj}ili- minozitatea în general, diferenţele în intensitatea
oane de conuri. La nivelul maculei, basronaşele raze4m^4trfiîînoa3e~şT"smt adaptate pentru vederea
încep să se rărească, iar în aria fosetei centrale nu la lumina slabă. Există deci o dualitate funcţio-
se află decît conuri. Conurile fosetei sînt mai sub- nală a retinei. Animalele care duc mai mult o
ţiri şi mai strîns alăturate ca în restul retinei. O viaţă nocturnă (liliacul, păsările de pradă noc-
altă particularitate a structurii foveei centralis turne, peştii de profunzime etc.) au în retina lor
constă în faptul că la nivelul ei aproape toată gro- doar bastonaşe, şi la unele specii foarte rare conuri
simea retinei este redusă la stratul celulelor sen- de dimensiuni mici. La animalele cu o viaţă tipic
zoriale-vizuale. Acest fapt se datoreşte celulelor diurnă (găinile, unele reptile, şerpi, broaşte ţes-
dispuse foarte oblic. în restul retinei, celulele vi- toase), retina conţine aproape exclusiv numai co-
zuale, protoneuron şi deutoneuron sînt dispuse nuri.
după linii drepte, perpendiculare pe suprafaţa Stratul pigmentar (stratum pigmenţi) al retinei
membranei. în foseta centrală numai vîrfurile co- formează pătura ei cea mai externă El este alcă-
nurilor sînt aşezate perpendicular. Prelungirea lor tuit din celule cilindrice destul de joase, hexago-
internă, precum şi lanţurile neuronale care ur- nale, dispuse pe un singur rînd. Acestea posedă
mează iau o direcţie foarte oblică, în sens centri- numeroase prelungiri interne, care pătrund în stra-
fug faţă de axul central al fosetei. Dispozitivul tul următor şi se dispun în jurul conurilor şi al
este foarte asemănător cu un lan de grîu culcat de bastonaşelor mai ales cînd pătrunde lumină multă
vînt, unde toate rădăcinile au păstrat o direcţie în glob. Celulele pigmentare conţin din abundenţă

Lamina si/prachoro/dea. • Sefera

Lamina vascufosa
Ch&rgrWea

Lamina chor/'ocapif/aris^

Sfrafvm pigment/ reti/iae > HillY"

Sfrafum neuroep/the/ia/e
Stra/ut granu/ar extern-

Stratul'p/ex/form extern-

Strafuigram/far intern - • Retina

Strafutpfexiform infern

Strafum gang/Zonare n. op/ici

Stratul fibre/or opt/ce •""""""

Membrana f/mi fantă internă -


Fig. 554. Structura retinei.
ANATOMIE
612

Choroidea
Sfrafam pigmenţi relinae

Conurile şi hastonaşele

Stratul granuls/r exfern •

Stratul' ptexiform extern -

Stratutgranut^p intern —

Stratul' p/ex/form infern

Sfraium gangiionane n. opt/c/

Streini fi bre/or optice

Fig. 555. Neuronii din stratul cerebral al retinei.

un pigment brun-închis, numit fuscină. în întu- nenţa unui nerv periferic, iar prelungirea centrală
neric, întreaga cantitate de pigment este cantonată ar echivala cu fibrele care intră în alcătuirea ră-
la nivelul corpului celular. în schimb; la lumină, dăcinilor posterioare.
granulaţiile de pigment pătrund în prelungiri şi Deutoneuronul căii optice este format de nişte
delimitează astfel cîte o cămăruţă obscură în jurul celule voluminoase, multipolare, cu arborizaţii den-
fiecărui con sau bastonaş. Acest dispozitiv izolează dritice numeroase şi cu un axon lung (fig. 555).
elementele fotosensibile între ele, ceea ce favori- Ele se numesc celule ganglionare şi totalitatea lor
zează localizarea spaţială a obiectelor, opunîn- constituie stratul ganglionar al nervului optic (stra-
du-se difuziunii razelor luminoase. Pe de altă tum ganglionare nervi optici). Dendritele celulelor
parte, izolarea conurilor şi bastonaşelor jo.acă un ganglionare se articulează cu axonii celulelor bi-
rol în claritatea şi fineţea percepţiei luminoase, polare în stratul plexiform extern. Corpul celular
gradul de umplere a prelungirilor cu pigment fiind se găseşte în stratul celulelor ganglionare. Axonul
în dependinţă de intensitatea luminii proiectate se desprinde din polul intern al celulei, îşi schimbă
asupra retinei. direcţia şi se dispune paralel cu suprafaţa retinei,
Protoneuronul căii şptice este reprezentat de formînd stratul fibrelor optice.
o celulă nervoasă bipolară, care poartă chiar acea- Fibrele optice se adună, radiar, din toate di-
stă denumire (fig. 555). Prin analogie cu nervii recţiile la nivelul papilei nervului optic (discus n.
spinali, celula bipolară a fost comparată cu proto- optici). Fasciculele de fibre, în drumul lor spre
neuronul pseudounipolar din ganglionii spinali. papilă, ocolesc macula. Aceasta este legată de pa-
Totalitatea protoneuronilor constituie stratul gan- pilă printr-o serie de fibre directe maculo-papi-
glionar al retinei (stratum gangîionare retînae). lare. Acestea constituie originea fibrelor maculare
Acest strat reprezintă de fapt un ganglion întins ale căilor optice.
pe toată suprafaţa retinei. în concluzie, retina cuprinde în grosimea ei atît
Celula bipolară prezintă o prelungire externă celulele senzoriale cît şi elementele de conducere
şi una internă. Prelungirea externă face sinapsă ale influxului nervos, ganglionul periferic anexat
cu prelungirea internă a celulelor cu conuri şi cu de obicei nervilor, un prim centru al sistemului
bastonaşe, la nivelul stratului plexiform extern. nervos central şi începutul fasciculului central al
Corpul celulelor bipolare ocupă stratul granular căilor optice. în ceea ce priveşte înlănţuirea dife-
intern, iar prelungirea lor internă se pune în con- ritelor elemente în interiorul retinei, fiecare celulă
tact cu dendritele celulelor ganglionare în stratul bipolară se articulează cu mai multe bastonaşe, iar
plexiform intern. Tot prin analogie cu nervul spi- o celulă ganglionară cu mai multe celule bipolare.
nal, prelungirea periferică ar reprezenta compo- Astfel are loc o concentrare a excitaţiilor lumi-
ORGANELE DE SIMT
613
•*

noase. în schimb, la nivelul foveei centrale, fie-


cărui con îi corespunde o singură celulă bipolară VASCULARIZAŢIA RETINEI
şi una singură ganglionară. în restul retinei, mai jvasa s a n g u i n e a retinae)
multe conuri se pun în legătură cu o celulă bipo-
lară, însă nu în aşa mare număr ca bastonaşele. Se Vascularizaţia retinei este aproape complet in-
observă însă destul de frecvent lanţul format de dependentă de vascularizaţia restului globului ocu-
un singur con, o singură celulă bipolară şi una lar (fig. 556). Ea este asigurată de vase care sosesc
ganglionară şi înafara regiunii maculare. la bulb o dată cu nervul optic şi intră, respectiv
Formaţiunile de susţinere ale retinei. Retina părăsesc retina prin papila optică. Se numesc va-
denvînd dintr-o evaginaţie a sistemului nervos sele centrale ale retinei. Artera centrală a retinei
central, elementele de susţinere sînt de origine ne- (a. centralis retinae) este o ramură a arterei oftal-
vroglică. Pe lîngă celulele gliale asemănătoare cu mice (a. ophthalmica). Pătrunde în grosimea ner-
astrocitele, care se găsesc în zona celulelor gan- vului optic la nivelul feţei sale inferioare, cam la
glionare şi a fibrelor optice, ele sînt reprezentate 1—2 cm distanţă de globul ocular. Se plasează în
înainte de toate de fibrele lui Miiller. Acestea sînt centrul nervului şi pătrunde astfel în papilă. La
nişte celule alungite, care străbat aproape toată locul de intrare în globul ocular, artera centrală
grosimea retinei. Nucleul lor se găseşte la nivelul sau ramurile ei se pot pune în legătură cu un cerc
stratului granular intern. Din contopirea extremi- arterial situat în jurul orificiului nervului optic
tăţilor iau naştere membrana limitantă internă şi (circulus vasculosus n. optici), provenit din ana-
cea externă. Fibra propriu-zisă se întinde între stomozarea unor ramuscule din arterele ciliare
aceste două membrane. Ea are o grosime inegală scurte posterioare (aa. ciliares postenores breves).
şi trimite o serie de prelungiri laterale. Acestea se La nivelul papilei, artera centrală se bifurcă într-o
insinuează între elementele nervoase ale retinei, al- ramură superioară şi una inferioară. Fiecare, la
cătuind dispozitive de susţinere pentru corpurile rîndul ei, se divide într-o ramură laterală sau tem-
celulare şi pentru prelungirile lor. Probabil că porală şi una medială sau nazală. Deosebim astfel:
fibrele lui Miiller, anastomozate între ele, alcă- o arteriolă superioară temporală (arteriola tempo-
tuiesc în totalitate un vast sinciţiu de susţinere. ralis retinae superior), o arteriolă superioară nazală

Papi//a

• /?• ref/nae

Fig. 556. Vascularizaţia retinei.


ANATOMIE
614
(arteriola nasalis retinae superior), una inferioară papilă radiază cîte o ramură arterială şi una ve-
temporală (arteriola temporalis reting^ inferior) şi noasă superioară şi inferioară, care după aceea
una inferioară nazală (arteriola nasalis retinae in- suferă modalităţile de diviziune sau constituire
ferior). Ramurile nazale păstrează în general di- descrise. Dacă însă separarea ramusculelor este
recţia iniţială a bifurcării, pînă cînd cele temporale precoce şi are loc în grosimea nervului optic, din
se inflectează lateral, trecînd deasupra, respectiv
papilă emerg în loc de două, patru sau chiar mai
dedesubtul petei galbene. Din concavitatea lor
pornesc mai multe ramuscule pentru regiunea ma- multe arteriole şi venule.
culară, dintre care primele, care iau naştere aproape Porţiunea ciliară a retinei (pars ciliaris retinae).
de bifurcare, se numesc chiar arteriola maculară Dincolo de ora serrata, retina se subţiază brusc;
superioară (arteriola rnacularis superior) şi arteri- ea este alcătuită dintr-o parte optică şi dintr-un
ola maculară inferioară (arteriola macularis infe- strat pigmentar (stratum pigmenţi corporis cilia-
rior). Din papilă se desprinde în direcţie mediala ris), care se continuă cu stratul analog al părţii
— de pe una din ramurile de bifurcaţie ale arterei
optice a retinei. Medial de ora serrata, membrana
centrale •— un ramuscul numit arteriola medială
(arteriola medialis retinae). Diferitele ramificaţii optică este redusă la un simplu strat epitelial de
ale arterei centrale se divid mai departe, realizînd celule cilindrice clare, corespunzînd stratului cere-
o arborizaţie vasculară fină, care ocupă straturile bral al retinei. începînd de la ora serrata înainte,
interne ale retinei. Ele se întind numai pînă în nu mai există însă în structura retinei nici un ele-
stratul granular intern. Periferia maculei pare ment nervos şi nici o celulă vizuală şi, în conse-
regiunea cea mai bogat vascularizată, în schimb cinţă, ea nu mai are funcţiune vizuală. Retina
chiar în aria maculei nu există arteriole vizibile, ciliară îmbracă toate anfractuozităţile zonei ciliare.
iar foseta centrală este avasculară. Păturile externe Ea se mulează pe orbiculus ciliaris, pe procesele
ale retinei sînt nutrite de către vasele coroidei. Ar-
terele retinei sînt terminale, ramurile de diviziune ciliare şi coboară în văile ciliare, continuîndu-se
ale arterei centrale nu se anastomozează între ele. în direcţie aneterioară cu retina iridiană.
Acelaşi lucru se constată şi în domeniul venelor. Porţiunea iridiană a retinei (pars iridica reti-
Exceptind reţeaua capilară, nu există nici o legă- nae) căptuşeşte faţa posterioară a irisului, for-
tură între ramusculele vaselor retiniene. Din acea- mîndu-i stratul epitelial posterior. în realitate,
stă cauză, obliterarea lor patologică cauzează grave acest epiteliu este format dintr-un strat dublu, din
tulburări ale porţiunii de retină vascularizată stratul pigmentar (stratum pigmenţi iridis) şi
de ele. dintr-un al doilea strat epitelial, reprezentînd stra-
Venele mai mari urmează în sens invers tra- tul cerebral. El nu conţine nici un element vizual
iectul arterelor şi sînt dispuse după aceeaşi siste- şi nu are nici o funcţie optică. Retina ciliară şi
matizare, purtînd acelaşi nume. Deosebim astfel: retina iridiană alcătuiesc împreună porţiunea oarbă
venula temporalis retinae superior, ventila nasalis a retinei.
retinae superior, venula temporalis retinae inferior
şi venula nasalis retinae inferior. Din confluenţa
primelor două ia naştere ramura superioară, iar
din confluenţa ultimelor două — ramura inferi-
oară de origine a venei centrale a retinei (v. cen- MEDIILE TRANSPARENTE
tralis retinae). în aceasta — direct sau prin inter-
mediul precedentelor — se mai varsă venulele ma-
Şl REFR1NGENTE
culare: venula macularis superior et inferior şi
venula medială a retinei (venula medialis retinae). în interiorul globului ocular, în spaţiul circum-
Vena centrală pătrunde în trunchiul nervului optic, scris de cele trei membrane se află o serie de for-
pe care-1 părăseşte puţin înaintea arterei. Se varsă maţiuni transparente, pe care le străbat razele
în vena oftalmică superioară (v. ophthalmica su- luminoase în drumul lor spre retină. Ele au pro-
perior) sau direct în sinusul cavernos (sinus caver- prietăţi optice, frîngînd razele în aşa fel, ca ele
nosus). să se întîlnească într-un focar situat pe retină.
La nivelul retinei, arterele şi venele nu se ală- Acest fenomen este indispensabil pentru o vedere
tură spre a forma mănunchiuri vasculare, ci sînt clară, normală.
dispuse distanţate între ele. Totuşi, după cum am în cavitatea globului ocular se găseşte o lentilă
văzut, există corespondenţă între diferite arteriole biconvexă — cristalinul —, un lichid — umoarea
şi venule, ele vascularizînd teritorii aproximativ
identice. După cum diviziunea trunchiului arterei apoasă — şi o substanţă gelatinoasă — corpul
centrale sau confluenţa venulelor, care formează vitros. Cele trei formaţiuni, împreună cu corneea,
vena centrală, are loc la nivelul papilei sau chiar alcătuiesc mediile transparente şi refringente ale
în grosimea nervului optic, variază aspectul vas- ochiului, sistemul optic care realizează punerea la
cular observat la nivelul papilei. De obicei, din punct a imaginii pe retină.
ORGANELE DE SIMŢ
615

CRISTALINUL (lens)

Cristalinul este o lentilă biconvexă, care este


aşezată înapoia irisului şi a orificiului pupilar
(fig. 557). I se descrie o faţă anterioară (facies
anterior lentis), o faţă posterioară (facies posterior
lentis) şi o circumferinţă sau ecuator (equator len-
tis). Faţa anterioară este mai plană în comparaţie
cu cea posterioară, şi destul de puternic bombată.
Punctul cel mai proeminent al feţei anterioare se
numeşte polul anterior al cristalinului (polus an-
terior lentis), iar punctul identic de pe faţa pos-
terioară — polul posterior (polus posterior lentis).
Linia teoretică anteroposterioară care uneşte cei
doi poli poartă denumirea de axul cristalinului
(axis lentis). El măsoară 4—4,5 mm şi coincide Fig. 558. Structura cristalinului.
aproape în întregime cu axul optic al ochiului
(axis opticus). Diametrul (lăţimea) cristalinului
este de circa 10 mm. 2,5—5,5 microni grosime. Fibrele iau naştere din
Ca structură, cristalinul este alcătuit dintr-o epiteliu în tot timpul vieţii. Apar din periferia
substanţă proprie (substantia lentis), cupnnzînd un stratului epitelial, la nivelul ecuatorului, şi se de-
epiteliu, fibre şi substanţă-ciment interfibrilară, plasează din ce în ce mai mult, fiind împinse de
totul fiind înconjurat de o capsulă periferică. fibrele noi, pe cale de formare. La un copil de trei
Capsula cristalinului (capsula lentis), care se mai luni au fost numărate 1 474 de fibre, iar la adulţi
numeşte şi cristaloidă, este o membrană subţire, numărul lor variază între 2 100 şi 2 300.
amorfă, rezistentă şi care prezintă un oarecare grad Pe măsură ce iau naştere, fibrele se dispun în
de elasticitate. în orice caz, o dată secţionată, mar- straturi concentrice. Cele centrale, primele apărute,
ginile secţiunii se răsfrîng în afară. Se deosebeşte, au o direcţie anteroposterioară. Celelalte descriu
în mod artificial, o cristaloidă anterioară şi una traiecte arcuite, din ce în ce mai complexe, pe
posterioară. Cea anterioară este mai groasă. Capsula măsură ce ne apropiem de capsulă. Extremităţile
cristalinului înconjură doar elementele conţinute lor se întîlnesc şi, fiind unite de substanţa cimen-
în interiorul ei, fără să adere de acestea: crista- tară, interfibrilară, dau naştere unor formaţiuni
linul se poate decortica destul de uşor. liniare, care reprezintă zonele de inserţie a fibri-
Epiteliul cristalinului (epithelium lentis) este lelor. Ele se numesc razele cristalinului (radii
un epiteliu cubic, unistratificat, care se află îna- lentis) şi din unirea lor rezultă formaţiuni stelate,
poia cristaloidei anterioare şi care are aproape în- cu mijlocul pe axul cristalinului. Fibrilele porţiunii
tinderea acesteia. Epiteliul este formaţiunea care centrale a cristalinului, care s-a format în cursul
generează fibrele cristalinului. Spre periferia stra- vieţii intrauterine şi în prima copilărie, se des-
tului epitelial, celulele se alungesc din ce în ce mai prind de pe două stele cu cîte (trei raze, în formă
mult şi treptat, treptat se transformă în fibre, la de Y (fig. 558). Steaua anterioară reprezintă un Y
început încă nucleate, iar pe urmă fără nucleu. în picioare, iar cea posterioară •—• un Y răsturnat,
Fibrele cristalinului (fibrae lentis) sînt nişte deci ele sînt rotate cu 180° una faţă de alta, iar
benzi prismatice, turtite, neregulat hexagonale pe razele stelelor formează între ele unghiuri de 60°.
secţiune. Ele au circa 7—10 mm lungime (în Cu vîrsta, stelele din straturile mai superficiale sînt
straturile superficiale), 7—12 microni lăţime şi mai complexe, prezentînd raze mai numeroase,
6—10. Fibrele pleacă de pe braţul uneia din stele,
anterioară sau posterioară, din stratul respectiv,
descriu un traiect arcuat, trecînd peste ecuator, şi
se insera pe un braţ apropiat al stelei opuse. Gra-
ţie acestei dispoziţii, fibrele au lungimi aproxima-
tiv identice.
La nou-născut, cristalinul are o consistenţă
aproape uniformă. Cu timpul însă, se observă că
masa fibrelor cristaliniene şi substanţa interfibri-
lară au un grad diferit de hidratare, şi concomitent
şi un grad diferit de consistenţă, după poziţia pe
care o ocupă. Porţiunea centrală a cristalinului este
mai săracă în apă şi mai rigidă, pe cînd porţiunea
Fig. 557. Cristalinul (faţa anterioară). periferică conţine mai multă apă şi este mai moale,
ANATOMIE
616

PJi/c/eui' fefe/ cu raze/e sa/e Corpus v/freum

posterior/enh's
bu/6/' gn/erfor

facies an fer ion fer,-//s


Fig. 559. Aspectul mediilor transparente ale ochiului la examenul cu lampa cu fantă.

mai deformabilă, mai elastică (fig. 559). Acest fapt culare fine, suprapusă capsulei regiunii ecuatoriale,
are o mare importanţă în acomodare. Cristalinul aşa-numita lamelă zonulară *. Fibrele sînt dispuse
îşi variază curburile sub acţiunea unor forţe care radiar faţă de cristalin. Se disting fibre zonulare
acţionează la nivelul ecuatorului său şi care îl anterioare şi posterioare. Cele anterioare sînt scurte
pun în tensiune şi îi măresc curburile. Cînd înce- şi, desprinzîndu-se de pe procesele ciliare, se în-
tează acţiunea acestora, cristalinul se turteşte din dreaptă înapoi şi se inserează pe faţa posterioară
nou, revenind la forma sa iniţială, datorită elas- a cristalinului, în apropierea ecuatorului. Fibrele
ticităţii sale. Se înţelege că porţiunea centrală, posterioare se desprind de la nivelul orei serrata
rigidă, nu ia parte decît într-o foarte mică măsură şi al orbiculului ciliar, au o direcţie anterioară şi
la aceste variaţii. după ce se încrucişează cu precedentele se prind
Ca poziţie, cristalinul se găseşte înapoia irisului pe faţa anterioară a cristalinului, tot în apropierea
şi a orificiului pupilar. Circumferinţa mică a iri- ecuatorului. Un număr mai redus de fibre, atît din
sului vine în contact cu cristaloida anterioară. Su- cele anterioare cît şi din cele posterioare, se fixează
prafaţa posterioară, mai bombată, a cristalinului chiar la nivelul ecuatorului. între fibrele anteri-
este culcată pe o depresiune a extremităţii anteri- oare şi cele posterioare se delimitează, în grosimea
oare a corpului vitros (corpus vitreum). Ecuatorul zonulei, un spaţiu concentric cu ecuatorul crista-
se află la distanţă de procesele ciliare. Cristalinul linului, numit canalul lui Petit (spatia zonularia).
este menţinut şi fixat puternic în această poziţie El este triunghiular pe secţiune şi este în comuni-
de către zonula lui Zinn. care cu camera anterioară, conţinînd deci umoare
apoasă.
ZONULA LUI ZINN ,
UMOAREA APOASĂ
Zonula lui Zinn (zonula ciliaris) este o forma- Şl CAMERA ANTERIOARĂ A OCHIULUI
ţiune circulară, care se întinde din zona ecuatoru-
lui cristalinian pînă la zona eiliară şi suspendă Umoarea apoasă (humor aqueus) este un lichid
cristalinul de aceasta dm__urmă^ Zonula este alcă- limpede, transparent, care umple nişte spaţii situate
tuită din nenumărate fibreTme(fibrae zonulares), între diverse formaţiuni ale ochiului, numite ca-
care se fixează cu o extremitate a lor pe retina meră anterioară.
eiliară, iar cu alta pe capsula cristalinului (fig. 560).
La acest nivel, ele dau naştere unei membrane cir- * Neomologată în N.I.
ORGANELE DE SIMŢ
617

Camera bo/bi an/erior Zonu/a ci/f aris

D/ame/ru/ ecva/or/a/ Facies posterior knffs


a/ cris/a/inu/ui

Axis /entis
Corpus vi/rec/m
Facies an fer/or /enh's

Cornea Processus ciliares

Iris

Fig. 560. Zonula ciiiară în raporturile sale cu cristalinul.

Camera anterioară (camera anterior bulbi) este rei anterioare, regiune unde se întîlnesc corneea,
un spaţiu delimitat înainte de faţa posterioară a sclerotica şi irisul. Această circumferinţă este o re-
corneei, iar înapoi de faţa anterioară a cristalinu- giune extrem de importantă din punct de vedere
lui (fig. 561). Peretele ei anterior este convex. Pe- funcţional, fiindcă la acest nivel are loc filtrarea
retele posterior bombează puţin înspre lumenul umoarei apoase înspre căile ei de excreţie. Zona
camerei. Are un diametru transversal de 12 mm şi de întîlnire dintre iris, cornee şi sclerotica, unghiul
unul anteroposterior de 2,5 mm. iridocorneean (angulus iridocorneialis), este închisă
Peretele anterior se întîlneşte cu cel posterior de un sistem de trabecule, care poartă denumirea
sub un unghi ascuţit, formînd circumferinţa came- de ligamentul pectinat al lui Huecq (lig. pectina-
tum anguli iridocornealis). Ligamentul pectinat
provine din inelul lui Dollinger şi din straturile
interne ale scleroticii. El se întinde în direcţie pos-
terioară, înspre muşchiul ciliar şi înspre rădăcina
Processus ci/iares irisului. Pe secţiune are o formă triunghiulară, cu
o latură delimitată de camera anterioară, una de
iris şi una de muşchiul ciliar. Reamintim că muş-
/i/f. cr/far/s chiul ciliar se inserează de asemenea pe inelul lui
Dollinger, în vecinătatea originii ligamentului pec-
tinat. Ligamentul pectinat este alcătuit de o serie
/r/s de fascicule şi travee fibroase, care circumscriu
între ele un sistem de spaţii lacunare. Spaţiile se
numesc ale lui Fontana (spatia anguli iridocornea-
/Ixu/ antero -posterior lis) şi sînt căptuşite cu un endoteliu discontinuu.
Ele sînt în legătură atît cu camera anterioară cît
şi cu canalul venos al lui Schlemn şi reprezintă
una din căile de evacuare a umorei apoase.
Lens Tot din camera anterioară face parte un spa-
ţiu endocular, delimitat înainte de faţa posterioară
a irisului, iar înapoi de faţa anterioară a zonulei
lui Zinn şi a cristalinului. El este o cavitate ine-
Zonufe c/Y/ar/s lară, care, pe lîngă cei doi pereţi mai sus amintiţi,
mai prezintă şi două circumferinţe. Mica circum-
ferinţă este alcătuită de alipirea irisului de faţa
Fig. 561. Camera anterioară a bulbului, pe secţiune sagitală anterioară a crisalinului, de unghiul iridocristali-
semischematică. nian. Cele două formaţiuni nu aderă între ele, ci
ANATOMIE
618

Ochi normal - emefpop

/ Foca PI//' raze/or


Raze /i/m/noc/se

/Iparj/a/' c//op//c a/' acâ/a/e//


{' med/i/e /ranspapenfe şt ppfr//?gpnfe)
Och/ fi/permefrop

Raze /um/noase Focarul' raze/op

/Ipara/u/' c/fophc a/ oc///i//u/


(me<f///e /~r<p/isparer//e ş/ refr/ngt

Och/ m/op
Focapu/ paze/OP
ze /u/m/7oase

c//op//c a/oc///c//c//
(mec////? fn?/7£pare/7/e ş/ refp/ngenfe)

Fig. 562. Aparatul dioptic al ochiului şi variaţiile sale condiţionate de falsa dimensionare a bulbului.

sînt doar alăturate, între ele persistînd un spaţiu CORPUL VITROS


capilar. La nivelul marii circumferinţe periferice
proemină în acest spaţiu baza proceselor ciliare. Şl CAMERA POSTERIOARĂ A OCHIULUI
între ele se prelungesc, în direcţie radiară, recesu- (corpus vitreum)
rile camerei anterioare, aşezate în văile ciliare.
După cum vedem, nomenclatura nouă internaţio-
nală numeşte camera posterior bulbi tot ce este Corpul vitros umple spaţiul delimitat de por-
aşezat îndărătul cristalinului, în esenţă corpul vi- ţiunea optică a retinei, cristalin şi zonula lui Zinn
tros cu membrana lui. Corelativ tot ce este îna- numit camera posterior bulbi (fig. 560). El este
intea cristalinului se numeşte camera anterior bulbi. alcătuit dintr-o substanţă gelatinoasă, care conţine
98—99% apă. Este un gel hidratat la maximum,
Umoare apoasă (humor aquosus) * este un care nu se poate umfla mai mult nici în condiţii
lichid clar, incolor, cu un indice de refracţie apro- patologice. Corpul vitros are o consistenţă semi-
piat de cel al apei. Ea umple camera anterioară fluidă şi din ea se izolează o pătură superficială
a globului ocular şi reprezintă un mediu refringent. subţire, de o consistenţă ceva mai accentuată, de-
Umoarea apoasă ia naştere la nivelul feţei pos- numită impropriu membrana hialoidiană (mem-
terioare a corpului ciliar şi a irisului. Un rol în- brana vitrea). în partea anterioară, unii autori
semnat în producerea ei joacă procesele ciliare. descriu o adevărată capsulă, foarte subţire, care
Umoarea provine din sînge printr-un proces încă se întinde pînă în regiunea orei serrata. între
nu prea bine lămurit: în formarea ei se bănuiesc corpul vitros şi porţiunea optică a retinei există
fenomene de ultrafiltrare, secreţie şi dializă (v. o adeziune datorită doar capilarităţii. La nivelul
meninge). zonulei şi al cristalinului, aderenţa este ceva mai
mare. în partea anterioară, corpul vitros este de-
primat, alcătuind un pat pentru faţa posterioară a
* înlocuieşte, conform unei revizii din 1960 (aprilie),
termenul de aqueus adoptat la Paris. cristalinului (fossa hyaloidea). Procesele ciliare, de
ORGANELE DE SIMT
619

asemenea, determină mici depresiuni pe supra-


faţa lui.
ANEXELE GLOBULUI OCULAR
In ceea ce priveşte structura corpului vitros se (organa oculi accessoria)
descrie un fel de stromă de natură fibrilară (stroma
vitreum), care conţine în ochiurile ei umoarea vi-
troasă (humor vitreus). Elementele stromei sînit Capsula lui Tenon (vaginae bulbi), muşchii
foarte rare şi greu de evidenţiat. Par să fie de ori- bulbului (musculi bulbi), fasciile orbitale (fasciae
gine glială. Masa corpului vitros, omogenă în apa- orbitales).
renţă, este divizată în numeroase segmente, sepa- Capsula lui Tenon este o formaţiune fibroelas-
rate printr-un sistem de interstiţii. Acestea şi deci tică care îmbracă toată porţiunea sclerală a glo-
şi segmentele sînt dispuse concentric la suprafaţă bului ocular, de la nivelul orificiului nervului optic
şi radiar în profunzime. De-a lungul axului an- pînă la limbul sclerocornean. Ca şi sclerotica pe
teroposterior, între papila nervului optic şi polul care o înveleşte, capsula lui Tenon are forma unui
posterior al cristalinului, substanţa vitrosului este segment de sferă goală, cu deschiderea îndreptată
aproape lichidă şi alcătuieşte un traiect care a fost înainte. Ea se compune din două foiţe, la fel cu
denumit impropriu canalul hialoidian (canalis hya- membranele seroase, fapt pentru care Nomencla-
loideus). Prin acest traiect a trecut în timpul dez- tura Internaţională o şi numeşte vaginae bulbi,
voltării embrionare o ramură a arterei centrale a adică tecile globului ocular. Foiţa interioară sau
retinei, artera hialoidiană (a. hyaloidea). Aceasta bulbară, foarte subţire, înveleşte sclerotica şi aderă
se termină într-o capsulă vasculară pericristali- în mod intim de ea. Foiţa exterioară, orbitară, este
niană şi asigură într-o anumită perioadă nutriţia relativă groasă, fibroasă şi îmbracă concentric, ase-
cristalinului. încă înainte de naştere dispar atît menea foiţelor de ceapă, foiţa interioară. Cele
capsula vasculară cît şi artera hialoidiană. două foiţe se apropie tot mai mult în partea ante-

l— Cana/ iranssderai /atre spat// i/mfaiice


Se/era —

Spat/am inter

Tun/ca conju/ici/i/o1 '/. vori/'cosae

Spa//(J/77 per/choro/deaie
Vv ep/sc/eraies fc/iiarps)
Cetina
Vsc/era/ă
Membrana i///nec

S/nus vene/sus se/erae

Cornea

iens
Fig. 563. Secţiune sagitală prin bulb pentru a demonstra organele accesorii ale ochiului.
ANATOMIE
620

rioară şi fuzionează în apropierea limbului sclero- junctiva bulbară, de care este separată prin spaţiul
cornean. Ele delimitează prin suprafeţele lor adia- subconjunctival, spaţiu ocupat de o pătură subţire
cente un spaţiu închis, numit spaţiul suprascleral de ţesut conjunctiv lax în care merg vasele sub-
sau episcleral, spaţiul lui Tenon (spatium interva- conjunctivale. La o depărtare de 3—4 mm de lim-
ginale) (fig. 563). Acest spaţiu este ocupat de nu- bul sclerocornean, pătura conjunctivă dispare, iar
meroase travee conjunctive, extrem de fine, laxe, capsula lui Tenon şi conjunctiva fuzionează. în
al căror ansamblu constituie ţesutul episcleral. Da- segmentul retroecuatorial, suprafaţa exterioară a
torită laxităţii lor, bridele permit cu uşurinţă glo- capsulei lui Tenon vine în raport cu corpul grăsos
bului ocular să se mişte în găoacea formată de al orbitei. De pe această faţă a capsulei se des-
foiţa exterioară, fibroasă, a capsulei lui Tenon. prind numeroase travee conjunctive, care intră în
Ele sînt mai dense în segmentul preecuatorial al reţeaua fibroelastică a corpului adipos (corpus adi-
spaţiului lui Tenon şi aderă la tecile muşchilor ex- posum orbkae). După cum s-a descris anterior,
trinseci ai globului. în felul acesta, spaţiul supra- această reţea fuzionează la periferie cu periorbita,
scleral apare compartimentat, areolat, asemenea iar în axul orbitei cu teaca nervului optic. Ea se
unui burete, areolele sale comunicînd însă larg uneşte şi cu tecile muşchilor orbitei şi ale elemen-
între ele. Ambele foiţe ale capsulei, care delimi- telor vasculonervoase, delimitînd areolele în care
tează spaţiul suprascleral, cît şi traveele ţesutului se află grăsimea orbitală.
episcleral din acest spaţiu sînt acoperite de o pă- Circumferinţa capsulei lui Tenon are forma
tură de celule endoteliale. întreg acest sistem lacu- unui orificiu circular, situat la 3—4 mm de limbul
nar este umplut cu lichid interstiţial. Se admite că sclerocornean. La acest nivel, capsula, devenită
spaţiul suprascleral comunică pe de o parte cu foarte subţire, fuzionează cu conjunctiva şi se
spaţiul supracoroidian prin intermediul tecilor lim- continuă cu chorionul acesteia. Linia inelară după
fatice care îmbracă venele vorticoase, iar pe de care cele două formaţiuni se unesc poartă numele
altă parte, cu spaţiul supravaginal al nervului de inelul conjunctival.
optic. Capsula lui Tenon este străbătută de nervul
Suprafaţa exterioară, orbitară, a capsulei lui optic şi aderă atît la teaca lui cît şi la sclerotică
Tenon este convexă şi este divizată într-un seg- în punctul unde nervul o perforează (fig. 564). Ea
ment retroecuatorial şi unul preecuatorial. în seg- se sudează de sclerotică şi la nivelul unde vasele şi
mentul preecuatorial, ea vine în raport cu con- nervii ciliari posteriori pătrund în această mem-

Os zi/gomaf/cum

Pre/ung/rea orb/fa/aa/eo/
muscu/are a m rec/as faferj//s 7eaca m rec/us /aferat/s

Terdonu/m. rec fusda/era/zs / (capsu/a fu/ Tenon)

Vag/nae bu/â/ (capsu/a /u/ /enon)

Tun/ca conjunctivă M. rec/us s/era/Zs

Cornea
M. oâ/fquus /nfer/Or'$/' feaca'sa

Tun/câ conjuncfivâ Ifaff/nae bu/b/(capsu/a/u//enur)

Prelungirea orb/fa/ă a teci/


muscu/are a m rec/us med/a/',
M.rec/us med/a//s

Teaca m. rec/us med/a/is


TendonuJ' m. rec/us med/abs
Fig. 564. Secţiune orizontală prin orbită pentru a demonstra anexele ochiului.
ORGANELE DE SIMŢ
621

M. recfus superiorffendo)

M. levafor pa/pebrae superioris


Sepbum or bifafe

M. rec bus superior

Teaca m. recfus superior

M obliquus superior fbendo)'

Vaginae bu/bi
7ărs,us inferior
Sparium in/eri/ap/na/e
Sepbum orbitele

M. recbus inferior
M. obbquus inferior

Fig. 565. Secţiune sagitală prin orbită pentru a demonstra anexele ochiului.

brană. Pe lîngă elementele amintite, capsula lui lor musculare sau tendoane de oprire. Unind
Tenon mai este străbătută de muşchii drepţi şi capsula lui Tenon de baza orbitei, ele au ca rol
oblici ai ochiului, cu care contractă raporturi deo- principal asigurarea stabilităţii globului ocular. în
sebite, care necesită o descriere mai amplă. Inserţia ansamblu, au forma unei diafragme concave îna-
sclerală a celor şase muşchi amintiţi anterior se inte situate înapoia septului orbitar. Cele mai pu-
face înapoia inelului conjunctival, la distanţe dife- ternice, mai distincte, sînt prelungirile drepţilor
rite pentru fiecare dintre ei. Pentru a ajunge la medial şi lateral. Ele sînt situate în plan trans-
sclerotică, muşchii trebuie să străbată capsula lui versal, la nivelul unghiurilor ochiului. Prelungirea
Tenon, care la acest nivel are consistenţa maximă. dreptului medial se desprinde de pe teaca acestuia,
Ea va trimite fiecărui muşchi, la punctul unde se îndreaptă înapoi şi înăuntru, spre a se insera pe
acesta o perforează, cîte o învelitoare conjunctivă creasta lacrimală posterioară. Cea laterală, puter-
care îi va îmbrăca atît corpul muscular, cît şi nică, densă, rezistentă, se comportă în mod analog
tendonul terminal (fig. 565). Vom descrie pentru cu precedenta, terminîndu-se pe marginea laterală
acest motiv două categorii de prelungiri sau teci. a bazei orbitei, înapoia ligamentului palpebral la-
Cele musculare cuprind muşchiul respectiv, de la teral. Rolul lui este de primă importanţă, căci
locul unde tendonul său scleral perforează capsula contrabalansează tensiunea medială pe care o exer-
şi îl îmbracă în sens retrograd pînă spre originea cită muşchii oblici. Ambele prelungiri au o struc-
lui pe peretele orbitar. Teaca musculară aderă prin tură fibroasă la originea lor pe teaca musculară,
faţa sa profundă la muşchiul respectiv, printr-o însă pe măsură ce se apropie de inserţia orbitară
serie de tracturi conjunctive. De la această de- înglobează tot mai multe fibre musculare netede.
scriere generală face excepţie muşchiul oblic supe- Destul de bine reprezentată este şi prelungirea or-
rior, a cărui teacă ajunge numai pînă la trohlea bitară a oblicului inferior. Ea porneşte de pe mar-
muşchiului, cu care fuzionează; porţiunea directă ginea anterioară a tecii acestuia şi se termină în
a lui este lipsită de teacă. Prelungirile sau tecile vecinătatea unghiului inferolateral al planşeului
tendinoase însoţesc tendoanele sclerale ale muşchi- orbitei. Prelungirile dreptului superior şi ale celui
lor în direcţie anterioară, de la locul unde ele inferior se comportă la fel una cu cealaltă: ple-
perforează capsula pînă la terminaţia lor pe tunica cată fiecare de pe teaca muşchiului respectiv, se
fibroasă a ochiului. îndreaptă oblic înainte, trimite cîteva fascicule
Pe lîngă elementele prezentate, mai descriem o spre marginea orbitei, apoi alte cîteva fascicule
serie de expansiuni fibroase ale tecilor musculare, spre fundul de sac conjunctival omonim şi se ter-
care le leagă pe acestea de baza orbitei (fig. 564). mină pe marginea orbitară a tarsului respectiv.
Ele poartă numele de prelungiri orbitare ale teci- Muşchiul oblic superior nu are o prelungire orbi-
ANATOMIE
622

tară. Trohlea sa ar putea fi însă asemănată cu lar, patru au o direcţie anteroposterioară şi de


prelungirile celorlalţi muşchi ai globului. aceea se numesc muşchii drepţi. Ceilalţi doi au o
Motilitatea oculară este un fenomen foarte direcţie oblică faţă de axul «agitai al globului,
complex. Ea este realizată de muşchii extrinseci ai fapt pentru care au fost numiţi muşchi oblici.
globului ocular, controlaţi de un aparat nervos Ridicătorul pleoapei superioare are tot o direcţie
care reglează şi coordonează funcţiunea lor. anteroposterioară, la fel ca drepţii.
Aceşti muşchi sînt numiţi extrinseci, spre a-i Toţi cei patru muşchi drepţi, împreună cu
deosebi de muşchii intrinseci, muşchiul ciliar şi oblicul superior şi ridicătorul pleoapei superioare
cel pupilar, care sînt situaţi în interiorul globului se insera la vîrf ui orbitei prin mijlocirea unei for-
ocular. Muşchii extrinseci ai globului ocular sau maţiuni tendinoase inelare: inelul tendinos comun.
muşchii orbitei (musculi bulbi) sînt în număr de Oblicul mic porneşte de pe podeaua orbitei. Pentru
şapte. Toţi sînt constituiţi din fibre musculare stri- o bună sistematizare, vom descrie pe rînd: inelul
ate şi sînt deci supuşi voinţei noastre. Ei sînt tendinos comun, muşchii drepţi, muşchii oblici şi
muşchi lungi, ca nişte panglici, cu fibrele paralele, în fine muşchiul ridicător al ploapei superioare.
foarte subţiri, separate printr-un bogat ţesut con- 1) Inelul tendinos comun (anulus tendineus
junctivo-elastic. Prin aceasta, fineţea, preciziunea communis) se mai numeşte tendonul lui Zinn.
mişcărilor cresc, aceşti muşchi avînd totodată o Acesta este o formaţiune tendinoasă situată în
inervaţie foarte bogată. Spre exemplu, în timp ce dreptul canalului optic şi al porţiunii învecinate
o fibră nervoasă se distribuie la 5—6 fibre mus- mai largi a fisurii orbitare superioare. Avînd as-
culare din muşchii ochiului, tot o singură fibră pectul de pîlnie, coroliform, inelul tendinos comun
asigură inervaţia a 40—800 fibre musculare din înconjură marginea superomedială a canalului optic
extremităţi. Pe lîngă aceasta, ei conţin numeroşi re- şi ajunge pînă la partea cea mai posterioară a feţei
ceptori înalt specializaţi (fusuri neuromusculare). orbitare a aripii mari a sfenoidului. Inelul este
Dintre aceşti şapte muşchi, şase acţionează asupra sudat cu teaca durr.lă a nervului optic şi cu mem-
globului ocular, iar al şaptelea asupra pleoapei brana fibroasă care închide fisura orbitară superi-
superioare. Dintre cei şase muşchi ai globului ocu- oară, membrană rezultată prin fuziunea perior-

S/mjs fronfa/zs
M./evaforpa/pebnae super/oris

M. orb/cu/ar/s ocu/f
M. ob//quus superior

Os zygom3if/ct/f77

M. pecfus med/a//s M. rec fus super/or

M. pecfus fefera//s

A/.oph'cus
Ah m<3jop

Pnocessus c/fno/deus 3nfer/or M.oh//quus in far/or

^Anu/us fend/neus commun/s


Fig. 566. Muşchii bulbului văzuţi craniaî, după ridicarea peretelui superior al orbitei.
ORGANELE DE SIMŢ
623

M.recfos superior N. supraorâifa/is


P&ries superior Sinus fronfa/is

M.fevaforpa/peArae superior/s Sepfum or bifa/e

Af.opficus M.ob/iquus superior


Buibus ocu/i
Anulus — ^
renoineus commur/s

Pafpebra inferior
M. redus media/ii

M. rec fus faferafis


M. rec fus iaferafis

-M. ob/iquus in fer ion


Processus pferugoideus- rnaxi/faris
Fig. 567. Muşchii bulbului văzuţi lateral după îndepărtarea peretelui lateral al orbitei şi secţionarea muşchiului drept
lateral.

bitei cu dura mater craniană. El circumscrie în muşchiul drept lateral mai are o inserţie accesorie,
interiorul său un orificiu ovalar, care are două inconstantă. Aceasta se face prin lacertus musculi
compartimente. Compartimentul superior optic şi recti lateralis, o lamă tendinoasă, pe partea pos-
artera oftalmică; compartimentul inferior cores- terioara a feţei orbitare a aripii mari a sfenoidu-
punde fisurii orbitare superioare şi dă trecere ner- lui, în apropierea fisurii sfenomaxilare (fissura
vilor oculomotor, nazociliar şi abducens. orbitalis inferior).
Tot prin fisura orbitară superioară mai trec: De la locul de origine, pe inelul tendinos co-
lateral de inelul tendinos comun — vena oftalmică mun, fiecare muşchi drept alunecă de-a lungul
superioară şi nervii trohlear, lacrimal şi frontal; peretelui corespunzător al orbitei, pînă aproxima-
iar dedesubt — vena oftalmică inferioară. tiv la nivelul ecuatorului globului ocular (fig. 565).
Cei patru muşchi drepţi se nasc fiecare de pe Aici se inflectează, urmînd curbura globului, se
partea corespunzătoare a acestei pîlnii tendinoase. apropie de el, traversînd capsula lui Tenon şi atin-
Oblicul superior şi ridicătorul pleoapei superioare, gînd sclera sub un unghi foarte ascuţit, îşi ames-
pe lîngă inserţia pe tendonul comun, iau naştere şi tecă intim fibrele cu ţesutul propriu al ei. Am
de pe porţiunile osoase învecinate. studiat deja la capsula lui Tenon conexiunile aces-
2) Muşchii drepţi sînt în număr de patru şi teia cu muşchii drepţi şi cu tendoanele lor.
sînt numiţi în raport cu poziţia lor: drept superior, Interiorul gol al conului muscular al drepţilor
drept inferior, drept medial şi drept lateral. este umplut cu o masă grăsoasă, în care sînt con-
Ei sînt lungi, turtiţi, cu aspectul unei panglici ţinute numeroase vase şi nervi. Axul conului este
şi au capătul posterior mai îngust, în timp ce ocupat de nervul optic. Raporturile muşchilor drept
capătul anterior se lărgeşte. De la vîrful orbitei, superior şi inferior sînt puţin mai complicate decît
unde se inserează pe inelul tendinos comun, muş- schema generală descrisă mai sus. în adevăr, drep-
chii drepţi se îndreaptă înainte, îndepărtîndu-se tul superior este acoperit în mare parte de ridică-
unul de altul, spre a se fixa pe hemisfera anteri- torul pleoapei superioare, iar tendonul terminal al
oară a globului ocular, pe sclerotică. Ei descriu oblicului superior alunecă pe sub muşchiul drept
astfel un con muscular gol, a cărui formă se apro- superior, între acesta şi globul ocular (fig. 566).
pie de a piramidei orbitare. Axul conului muscu- Un fapt asemănător se petrece şi cu oblicul infe-
lar este oblic înainte şi înafară, formînd cu axul rior, care trece între dreptul inferior şi planşeul
globului ocular un unghi de aproximativ 25°. Acest orbitei (fig. 567). între nervul optic şi dreptul
amănunt are importanţa lui pentru înţelegerea ac- lateral se află ganglionul ciliar.
ţiunii muşchilor drepţi superior şi inferior. Pe Cel mai puternic dintre muşchii drepţi este cel
îîngă inserţia principală pe inelul tendinos comun, medial, urmat în ordine de cel lateral şi inferior,
ANATOMIE
624

iar cel mai slab este dreptul superior. imediată a osului, pînă la nivelul fosetei troh-
Inserţia sclerală sau distală a muşchilor drepţi leare (fovea trochlearis) a frontalului. în această
se face prin nişte lame tendinoase, lăţite, avînd porţiune, muşchiul este fusiform, alungit şi se con-
între 4 şi 8 mm lungime şi aproximativ 10 mm tinuă cu un tendon cilindric, care se angajează
lăţime la nivelul unde pătrund în tunica fibroasă. într-un inel fibrocartilaginos, fixat la nivelul fose-
Este necesar să precizăm distanţa care separă in- tei amintite mai sus. Inelul poartă numele de troh-
serţia sclerală a fiecărui drept de limbul sclero- lee sau scripete de reflexiune (trochlea) şi posedă
cornean (fig. 568). Distanţa este — în medie — o mică teacă sinovială (bursa trochlearis). După ce
de 5 mm pentru dreptul medial, 6 mm pentru a ieşit din trohlee, tendonul oblicului mare îşi
inferior, 7 mm pentru lateral şi 8 mm pentru su- schimbă direcţia şi se îndreaptă de jos înapoi şi
perior. Unind liniile lor de inserţie, nu obţinem în afară; trece apoi pe sub dreptul superior, se
o linie circulară, paralelă cu periferia corneei, ci bolteşte după convexitatea globului şi, lărgindu-se
una spirală, care are capătul mai apropiat de ca un evantai, se fixează pe cadranul superolateral
centru la nivelul inserţiei dreptului medial, trece al hemisferei posterioare.
apoi prin inserţiile dreptului inferior şi lateral şi După cum vedem, muşchiul oblic superior este
se termină în punctul mai îndepărtat la inserţia împărţit de către trohlee în două porţiuni: una
dreptului superior. posterioară, cărnoasă, mai lungă, directă, alta an-
Trei din muşchii drepţi, şi anume cel superior, terioară, tendinoasă, mai scurtă, reflectată sau
cel medial şi cel inferior, sînt inervaţi de nervul oblică. Datorită acestei schimbări de direcţie se
oculomotor. Dreptul lateral este inervat de nervul schimbă şi direcţia de acţiune a muşchiului, care
abducens. se mută în lungul axului celei de-a doua porţiuni.
3) Muşchii oblici — în număr de doi — sînt Este inervat de către nervul trohlear.
numiţi tot în raport cu aşezarea lor faţă de globul b) Muşchiul oblic inferior sau oblic mic este
ocular: oblicul superior şi oblicul inferior. Amîn- cel mai scurt dintre toţi muşchii orbitei (fig. 569).
doi muşchii alcătuiesc o chingă oblică, al cărei plan El ia naştere prin scurte fibre tendinoase pe plan-
formează cu axul globului ocular un unghi de şeul orbitei, imediat înafara orificiului superior al
aproximativ 50°, cu deschiderea orientată înainte. canalului nazolacrimal. De aici, muşchiul se în-
a) Muşchiul oblic superior (m. obliquus bulbi dreaptă înapoi şi înafară, trece pe sub dreptul
superior) sau oblic mare este cel mai lung şi cel inferior, se bolteşte după curbura globului ocular
mai subţire dintre muşchii ochiului (fig. 566). El şi se inserează pe scleră, în cadranul inferolateral
ia naştere printr-un tendon scurt pe inelul tendinos al hemisferei posterioare. Inervaţia este asigurată
comun şi pe porţiunea învecinată a corpului sfeno- de către nervul oculomotor.
idului dinaintea deschiderii canalului optic. De Globul ocular este suspendat în orbită printr-un
aici, muşchiul se îndreaptă înainte, de-a lungul aparat complex, care îi permite să-şi mişte axul
marginii superomediale a orbitei, în vecinătatea optic în toate direcţiile, fără a-şî schimba poziţia

M. redus superior

M. rec/i/s iaiera/is

M. redus medis/is

M. redus inferior
Fig. 568. Raporturile tendoanelor muşchilor drepţi ai bulbului cu limbul sclerocorneean.
ORGANELE DE SIMT
625

fvf. k va far pafpebrae M. rec fus superior

Bu/bus oca//
M.ob/iquus superior

M. rec fus fafera/is


M. rec fus mediafis

M. ob/iquus inferior
M- rec fus inferior

Fig. 569. Orbită disecată pentru a demonstra muşchii oblici ai bulbului.

şi raporturile generale faţă de pereţii orbitei. S-ar al ei este înclinat înăuntru — rotaţie internă —
putea spune că el are o suspensie cardanică. O sau înafară — rotaţie externă.
serie de elemente anatomice colaborează în vede- Cei şase muşchi ai globului ocular se dispun
rea menţinerii poziţiei ochiului. Astfel, conul mus- în trei perechi sau chingi musculare, avînd acţiuni
cular al drepţilor trage globul înapoi şi înăuntru, reciproc antagoniste (fig. 570)
iar grupul oblicilor îl trage înainte şi înăuntru.
Rezultanta acţiunii acestor două grupuri musculare
ar fi tendinţa spre o deplasare a globului spre pe-
retele medial al orbitei. Ea este însă contrabalan-
sată prin rezistenţa prelungirii tendinoase a obli-
cului lateral şi a fibrelor musculare netede ale
capsulei lui Tenon. Acestor elemente antagoniste
principale, li se mai adaugă corpul adipos al
orbitei, care susţine globul ocular asemenea unei ¥>—x
perimţe elastice. Aceasta nu-i permite deplasarea
înapoi, iar elementele vasculonervoase, în special
Fig. 570. Inserţia
nervul optic, nu-i îngăduie o deplasare înainte. muşchilor drepţi şi
Menţinut în poziţia sa, globul ocular se poate oblici pe sclerotică:
mişca în toate direcţiile, în raport cu obiectele pe A — bulb privit
care dorim să le privim. Toate mişcările globilor cranial; B — bulb
privit medial; C —
rezultă din combinarea mişcărilor care se execută bulb privit caudal;
x. 8
în jurul a trei axe convenţionale, orientate în cele D — bulb privit
trei planuri principale ale spaţiului. Cele trei axe lateral: x—x, ax
sagital; E—E, ec-
se întretaie în unghi drept într-un punct, numit vatorul: a — M.
centru de rotaţie sau de mişcare. Acesta este situat rectus superior; b —
pe axul vizual al ochiului, la 1,3 mm înapoia M. rectus inferior;
centrului geometric al globului ocular. c — M. rectus rae-
dialis; d — M. rec- x. C
în jurul axului vertical se petrec mişcări de tus lateralis; e —
lateralitate, prin care creştetul corneei (vertex cor- M. obliquus supe-
neae) este dus nazal (medial) sau temporal (late- rior; / — M. obli-
ral); mişcările se numesc adducţie, respectiv ab- quus inferior.
ducţie.
în jurul axului transversal se petrec mişcări
prin care creştetul corneei este purtat în sus —
ridicare — sau în jos — coborîre. Ambele genuri x D
de mişcări sînt unghiulare.
în jurul axului sagital (anteroposterior) se pe-
trec mişcări giratorii, de rotaţie, prin care creştetul
corneei rămîne fix, în timp ce punctul cel mai înalt
ANATOMIE
626

a) Prima chingă, formată de dreptul medial şi b) A doua chingă musculară este dispusă în
dreptul lateral, este situată în plan orizontal, plan plan vertical şi este formată din dreptul superior
care corespunde cu planul de mişcare al globului şi dreptul inferior (fig. 571). Reamintim că planul
în jurul axului său vertical. Pentru acest motiv, acestei perechi musculare nu se suprapune cu pla-
dreptul lateral este exclusiv abductor, iar dreptul nul sagital al globului ocular, ci formează cu el
medial exclusiv adductor (fig. 571). Acţiunea lor un unghi de 25°. Pentru acest motiv, acţiunea lor
antagonistă asupra unui singur ochi devine siner- va fi combinată. Astfel, muşchiul drept superior
gică raportată la cei doi ochi. Astfel, cînd privim este în mod principal ridicător şi accesoriu adduc-
spre dreapta, de exemplu, se contractă sinergie tor şi rotator înăuntru, iar muşchiul drept inferior
dreptul medial sting şi dreptul lateral drept; lu- are acţiunea principală de coborîtor şi accesorie de
crurile se petrec invers în cazul cînd privim spre adductor şi rotator înafară.
stînga. c) A treia chingă musculară, constituită de cei
Toţi ceilalţi patru muşchi mişcă ochiul în mai doi muşchi oblici, este dispusă tot în plan vertical
mult decît o singură direcţie. (fig. 572). Ea formează cu planul sagital a glo-

A S

C
Fig. 571. Acţiunea muşchilor drepţi asupra globului ocular:
A - M. rectus medialis (adducţie); B — rectus lateralis (abducţie); C — M. rectus superior (adducţie şi rotaţie
înăuntru); D — M. rectus inferior (adducţie şi rotaţie în afară).
ORGANELE DE SIMŢ
627

A B
Fig. 572. Acţiunea muşchilor oblici asupra globului ocularrj
A — M. obliquus superioi^ (abducţie, ycoborîre, rotaţie înăuntru); B — M. obliquus inferior) (abducţie,j ridicare, rotaţie IJ
afară).

bului un unghi de 50°, care, spre deosebire de pre- şi accesoriu abductor şi coborîtor; oblicul inferior
cedentul, este deschis înainte. Acest dublu caracter este principal rotator înafară şi accesoriu abductor
explică acţiunea lor, ei fiind în primul rînd rota- şi ridicător (fig. 572).
tori. Amintim că punctul fix al lor se găseşte la Felul atît de complex al acţiunii muşchilor
baza orbitei nu numai pentru oblicul inferior care globului ocular permite în plus ca ei să conlucreze
se inserează lîngă orificiul canalului nazolacrimal, în modul cel mai variat ca antagonişti sau siner-
ci şi pentru oblicul superior, a cărui trochlee joacă gişti (fig. 573). Prin aceasta este posibil ca ochml
rolul unui hipomochlion (scripete de reflexiune). să fie îndreptat cu uşurinţă spre oricare punct al
Oblicul superior este principal rotator înăuntru spaţiului, nu numai din poziţia de repaus, ci din
oricare altă poziţie a sa. Direcţia de acţiune a
muşchilor oblici şi mai ales componenta lor gira-
torie ar avea un rol deosebit în acest fenomen.
După cum s-a amintit anterior, mişcările celor
doi bulbi oculari nu se efectuează independent
unul de celălalt. în cazul vederii binoculare nor-
male, mişcările lor se fac într-o strînsă interdepen-
denţă, ca şi cînd ar fi vorba de un „ochi dublu".
Această coordonare se păstrează chiar dacă unul
dintre ochi a pierdut vederea. Reglarea şi coordo-
narea tuturor mişcărilor bulbilor oculari se reali-
zează de către un complex aparat nervos. Descrie-
rea acestuia ţine de studiul sistemului nervos cen-
tral (v. labirintul membranos).
4. Muşchiul ridicător al pleoapei superioare (le-
vator palpebrae superioris) este aşezat deasupra
conului muşchilor globului ocular, imediat sub ta-
vanul orbitei (fig. 569). El este subţire şi are o
J 4 formă alungită, triunghiulară, cu vîrful spre vîrful
orbitei şi cu baza la nivelul pleoapei superioare.
El ia naştere prin scurte fascicule tendinoase
Fig. 573. Schema acţiunii muşchilor globului ocular drept,
privit din faţă. Mărimea săgeţilor corespunde intensităţii de pe periostul circumferinţei superioare a deschi-
componentei de mişcare a muşchiului: derii canalului optic, de pe teaca durală a nervu-
1 — M. obliquus inferior: ridicare, abducţie, rotaţie în lui optic şi de pe porţiunea învecinată a inelului
afară; 2 — M. rectus lateralis: abduqţie; 3 — M. obliquus tendinos comun. Devenit muscular, el se lărgeşte
superior: rotaţie înăuntru, abducţie, coborîre: 4 — M. progresiv, alunecînd sub plafonul orbitei, de care
rectus inferior: rotaţie înăuntru, adducţie, coborîre; 5— M.
rectus medialis: adducţie; 6 — M. rectus superior: ridicare, este separat prin nervul frontal; dedesubtul lui se
adducţie, rotaţie înăuntru. găseşte muşchiul drept superior, cu a cărui teacă
ANATOMIE
628

îşi uneşte propria sa teacă. Acest raport are im- periferică, moale, se deprimă într-un şanţ ce răs-
portanţă atît în sinergia funcţională a celor doi punde grosimii orbitare şi se numeşte porţiunea
muşchi, cît mai ales în tratamentul chirurgical al orbitară. Aceste două porţiuni ale pleoapelor sînt
ptozei palpebrale. separate printr-un şanţ curb, cu deschiderea în-
înspre marginea superioară a orbitei, el rede- dreptată spre marginea liberă a pleoapei corespun-
vine tendinos, se întinde în suprafaţă sub forma zătoare, numit şanţul orbitopalpebral (superior,
unui evantai, pătrunde în grosimea pleoapei supe- respectiv inferior). Şanţul orbitopalpebral superior
rioare şi se împrăştie în numeroase expansiuni este mult mai profund decît cel inferior. Cînd
tendinoase subţiri. pleoapa superioară coboară, şanţul său se şterge,
De fapt, tendonul lui terminal se despică în se deschide; el se adînceşte tot mai mult pînă la
două planuri (fig. 575): a-şi alătura cele două versante cutanate, atunci
a) lama superficială întâlneşte septul orbitar, cînd ochiul este deschis şi privirea îndreptată în
îl străpunge prin numeroase fascicule, străbate sus. Şanţul orbitopalpebral inferior este mult mai
apoi printre fibrele orbicularului şi se termină în şters decît cel superior. Aspectul şanţurilor palpe-
dermul pielii pleoapei superioare, coborînd pînă brale variază şi în raport cu vîrsta sau cu starea
în marginea liberă a ei; de nutriţie a indivizilor, fiind mai pronunţată la
b) lama profundă se inserează pe marginea su- cei slabi sau mai bătrîni. De asemenea, aceste şan-
perioară şi pe faţa anterioară a tarsului superior, ţuri se pot şterge în unele cazuri patologice (ede-
precum şi pe fundul de sac conjuncţi val superior; me, ptoză, infecţii) sau se pot accentua în altele
ea conţine numeroase fibre musculare netede, care (caşexie, infecţii generale grave).
constituie muşchiul tarsal superior (m. tarsalis su- 2) Faţa posterioară sau conjunctivală a pleoa-
perior — Miilleri). pelor este concavă şi se mulează pe globul ocular.
Tendonul terminal al ridicătorului, mai ales Ea este constituită de conjunctivă şi are ca limite
prin lama sa superficială, trimite două prelungiri fundurile de sac conjunctivale — superior şi
lamelare, una medială, alta laterală, care se prind inferior.
pe pereţii orbitei în dreptul ligamentului palpe- 3) Extremităţile omonime ale pleoapelor se
bral corespunzător. Mai importantă dintre ele este unesc şi formează comisurile palpebrale. Comisura
expansiunea orbitară laterală, care desparte cele palpebrală medială (commissura palpebrarum me-
două porţiuni ale glandei lacrimale, palpebrală dialis) este ridicată de ligamentul palpebral medial;
şi orbitară. cea laterală (commisura palpebrarum lateralis) este
Acţiune. După cum indică şi numele, muşchiul mai deprimată sub forma unui şanţ transversal.
ridică pleoapa superioară, descoperind astfel cor- De la această comisură pleacă o serie de plici ra-
neea, în această acţiune el este antagonist al orbi- diate, al căror număr şi profunzime cresc cu vîrsta.
cularului pleoapelor. Ele constituie ridurile „labei de gîscă".
I n e r v a ţ i a sa este dată de nervul oculo-
motor. Paralizia sa atrage căderea pleoapei supe- 4) Marginea aderentă a fiecărei pleoape răs-
rioare, care poate determina tulburări ale vederii. punde bazei orbitei.
5) Marginea liberă a pleoapelor prezintă nu-
meroase detalii importante pentru medic (fig. 574).
Ea este formată în realitate dintr-o suprafaţă în-
PLEOAPELE ( p a l p e b r a e) gustă, lungă de aproximativ 3 cm şi lată de 2 mm.
Marginea liberă este împărţită printr-o mică proe-
Pleoapele, în număr de două pentru fiecare minenţă a buzei sale posterioare, numită papila
ochi, sînt cute ale tegumentelor, care acoperă şi lacrimală (tuberculul lacrimal), în două porţiuni
apără globul ocular. Ele sînt dispuse în plan fron- foarte inegale:
tal şi închid ca nişte perdele baza orbitei. a) Porţiunea medială, numită şi porţiunea la-
Distingem o pleoapă superioară şi una infe- crimală, situată medial de papila lacrimală, este
rioară (palpebra superior et palpebra inferior). rotunjită, lipsită de cili şi conţine canaliculul lacri-
Pleoapa superioară este mai mobila decît cea mal. Reprezintă 1/7 din lungimea marginii libere
inferioară şi are o suprafaţă mai întinsă. Acest a pleoapei.
decalaj al suprafeţei se exagerează la închide- b) Porţiunea ciliară reprezintă restul marginii
rea lor. libere, adică cele 6/7 ale ei, situate lateral de papila
Fiecare pleoapă prezintă următoarele elemente lacrimală. Ea este plană şi prezintă două buze şi
descriptive: două feţe (una anterioară, alta poste- un interstiţiu.
rioară), două margini (una liberă, alta aderentă) Buza anterioară (limbus palpebralis anterior)
şi două extremităţi (medială şi laterală). se mai numeşte şi ciliară, căci la nivelul ei se im-
1) Faţa anterioară sau cutanată diferă de cele plantează cilii (cilia). Aceştia sînt nişte fire de păr,
două pleoape. In general, această faţă se subdivide cu o oarecare rigiditate, curbi, cu concavitatea în
în două porţiuni: una centrală convexă, mai ri- sus Ia pleoapa superioară şi în jos la cea inferioară,
gidă, boltită după forma globului ocular, este por- în general, cilii prezintă structura histologică a
ţiunea oculară sau tarsală a pleoapelor; cealaltă părului. Cilii pleoapei superioare, puternici şi mari,
ORGANELE DE SIMT
629
smt mai numeroşi (100—150) decît cei ai pleoapei şi dimensiunile sale sînt extrem de variabile la
inferioare (50—75). In teaca lor se deschid cana- diverşi indivizi. închizînd ochiul, marginile libere
lele excretoare ale glandelor sebacee (Zeiss) şi ale pleoapelor vin în contact, iar orificiul palpe-
acelea ale glandelor sudoripare (Moli). bral devine despicătură palpebrală.
Buza posterioară (limbus palpebralis posterior) 7) Unghiurile ochiului sau canturile se formea-
este cu ceva mai scurtă decît cea anterioară, astfel ză prin unirea marginilor libere ale pleoapelor de
încît interstiţiul marginii libere apare uşor teşit, aceeaşi parte. Atragem atenţia că unghiurile ochiu-
înclinat înapoi şi în sus pentru pleoapa superioară, lui şi comisurile pleoapelor sînt noţiuni diferite şi
înapoi şi în jos pentru cea inferioară. în felul deci nu trebuie confundate.
acesta, cînd pleoapele sînt apropiate, între margi- Unghiul lateral sau cantul lateral (angulus oculi
nile lor libere şi faţa anterioară a globului ocular lateralis) este mai mic şi ascuţit. Unghiul medial
se delimitează un spaţiu triunghiular, cu baza în- sau cantul medial (angulus oculi medialis) este mai
apoi, prin care lacrimile se scurg spre lacul lacri- deschis, rotunjit, mai mare şi mai adînc. El mărgi-
mal. Este rîul lacrimal. Înaintea acestei margini neşte lacul lacrimal, în care se disting caruncula
posterioare se află un şir de orificii punctiforme, lacrimală şi plică semilunară a conjunctivei.
în număr de 25—30, care reprezintă deschiderile Epicantul constă într-o plică cutanată semilu-
glandelor lui Meibomius (glandulae tarsales). nară, care coboară de pe pleoapa superioară aco-
Interstiţiul sau spaţiul intermarginal este o re- perind unghiul medial al ochiului, uneori chiar
giune îngustă, situată între şiragul cililor şi orifi- partea medială a corneei. Este caracteristic rasei
ciile glandelor tarsale. La acest nivel se află zona galbene.
de trecere dintre piele şi conjunctivă. Pleoapele sînt constituite din şapte planuri care
6) Marginile libere ale pleoapelor de aceeaşi se suprapun în mod regulat, asemenea foilor unei
parte, unindu-se la comisuri, circumscriu deschiză- cărţi (fig. 575). Pornind de la suprafaţă spre pro-
tura palpebrală (rima palpebrarum). Cînd aceste funzime aceste planuri sînt următoarele: 1) pielea;
margini sînt îndepărtate, cînd „ochiul este deschis", 2) pătura laxă subcutanată; 3) pătura musculară
ele circumscriu un orificiu oval, cu marele ax trans- striată; 4) pătura laxă submusculară; 5) pătura fi-
versal, numit deschizătură palpebrală. Acesta are broasă; 6) pătura musculară netedă; 7) mucoasa
în medie 30 mm lăţime, pe 15 mm înălţime. Forma conjunctivală.

>ra si/per/or — L/mhi pa/pebra/es an/er/ores

flnqu/us ocu// Pa/era//s l/mb/ pa/pebra/es poster/or

Pap ii/a /acr/ma/'s superior

Pu//c/u/n /acr/ma/e super/us

L/mbe/s cornear /acuş /acr/ma/ts

Pl/ipu/us ocu// 'med/a/s

Car urc u/a /acr/ma//s

Pune fum /acr/ma/e /nPer/us


rorn/x conjijnc//yae in Per/or
P/ca semi/unan/s conjunc/ii/ae

Pa/pebra ///Per/or

Tunica conjuncb'i/a pa/pebrarum


Fig. 574. Ochiul văzut la exterior. Pleoapa inferioară a fost coborîtă pentru a pune în evidenţă fundul de sac
conjuctival inferior şi formaţiunile unghiului medial al ochiului.
ANATOMIE
630

Margo supraorb/ia/is

Corpus adipos um orb/fee

M. /evaior pa/pebrae superioris


(/am/na superficiaiis)
Gi. Sudor/fa
erae L amina profunda

Fornix eonjunchVae superior

Te/a subcu/anea Tun/ca conjunctiva pa/pebrarum


Arcuşpaipebra/is sc/per/or
M. orb/cu/aris ocu//
(par6 pa/pebrai/sj
Tun/ca conjunchVâ pa/pebrarum

G/. sudor/Perae Tar sus super/or


•Arcuş paipebra/is inferior

Mus chiu/ iui Rio/an


Ci/ia
G/anduiae ciiiares
Limbi pa/pebra/es an/eriopes
Fig. 575. Secţiune microscopică prin pleoapa superioară.

Vom descrie întîi stratul fibros, care constituie Ambele tarsuri prezintă două feţe, două mar-
un fel de schelet al pleoapei, după care vom enu- gini şi două extremităţi. Feţele sînt: una anterioară,
mera succesiv, de la suprafaţă spre profunzime, convexă, acoperită de muşchiul orbicular; cealaltă,
celelalte planuri. posterioară, este concavă şi aderă strîns de con-
1) Planul fibros este alcătuit din două părţi: junctiva palpebrală. Dintre margini cea aderentă
una centrală — tarsurile pleoapelor —, alta peri- sau orbitară este subţire, se continuă în parte cu
ferică — septul orbitar. septul orbitar, dînd totodată inserţie tendonului
a) Tarsurile sînt două lamele fibroase groase, ridicătorului pentru pleoapa superioară şi prelun-
rezistente, ocupînd porţiunea oculară sau tarsală a girii orbitare a dreptului inferior pentru pleoapa
fiecărei pleoape; ele se modelează după curbura inferioară; cea liberă sau ciliară este groasă şi co-
globului ocular şi dau forma caracteristică a pleoa-
respunde marginilor libere ale pleoapelor (numai
pelor.
porţiunii ciliare a acestora).
Tarsul superior (tarsus superior), mai întins, are
o formă semilunară, cu partea convexă orientată Extremităţile corespunzătoare ale celor două
în sus (fig. 576). Mulîndu-se pe globul ocular, el tarsuri sînt legate de baza orbitei prin două benzi
aplică pleoapa pe ochi şi prin aceasta se opune la conjunctive, cu direcţie transversală, numite liga-
răsturnarea în afară a ei. înălţimea sa maximă, în mente palpebrale. Ligamentul palpebral lateral,
porţiune mijlocie, este de circa 10 mm. Tarsul in- după ce leagă extremităţile laterale ale celor două
ferior (tarsus inferior), are o formă de dreptunghi tarsuri, merge să se fixeze de marginea orbitară
alungit, iar înălţimea lui este de 4—5 mm (fig. 576). laterală, puţin dedesubtul suturii frontozigomatice.
El permite cu uşurinţă bascularea în jos a pleoapei El este situat înapoia muşchiului orbicular, care nu
şi evidenţierea fundului de sac conjunctival infe- se inserează pe el; ligamentul întăreşte septul
rior. orbitar.
ORGANELE DE SIMŢ
631
Extremităţile mediale ale tarsurilor se termină tul (fig. 576). Este necesar să precizăm raporturile
la nivelul papilelor lacrimale. De aici fiecare tars, septului orbitar cu ligamentele palpebrale. Cel la-
atît cel superior cît şi cel inferior, se continuă cu teral este aderent la sept şi de multe ori se con-
cîte o fîşie fibroasă. Din unirea acestor două fîşii fundă cu el. în partea medială, septul orbitar se
rezultă ligamentul palpebral medial, care repre- depărtează de ligamentul palpebral medial, se în-
zintă în acelaşi timp şi tendonul direct al muş- dreaptă înapoi, se uneşte cu tendonul reflectat al
chiului orbicular. Acest ligament se îndreaptă me- orbicularului şi împreună cu acesta se inserează
dial şi merge să se insereze pe creasta lacrimală pe creasta lacrimală posterioară. Datorită acestei
anterioară a apofizei frontale a maxilei. El apare dispoziţii, sacul lacrimal, canaliculele lacrimale şi
ca o proeminenţă transversală, situată sub pielea porţiunea lacrimală a muşchiului orbicular sînt
comisurii palpebrale mediale. Faţa sa posterioară situate în pleoape, nu în orbită.
încrucişează cupola sacului lacrimal. Reamintim 2) Pielea pleoapelor este extrem de fină şi mo-
faptul că din acest ligament, la nivelul extremităţii bilă, mai ales în regiunea tarsală, se îngroaşe însă
mediale a pleoapelor, se desprinde tendonul reflec- treptat spre marginea lor liberă. Ea posedă nume-
tat al muşchiului orbicular. Acesta se îndreaptă roase fire de păr foarte subţiri, ca un puf, avînd
înapoi şi medial şi trece înapoia sacului lacrimal, anexate minuscule glande sebacee; de asemenea,
spre a se insera pe creasta lacrimală posterioară a este înzestrată şi cu un mare număr de glande
osului lacrimal. Astfel sacul lacrimal este cuprins sudoripare de un volum redus. în epiderm se
între cele două tendoane ale orbicularului ca într-o găseşte o bogată reţea elastică, în ochiurile căreia
furcă. se află numeroase celule pigmentare (cromatofore),
Din punctul de vedere al structurii, tarsurile care îi dau o pigmentaţie mai pronunţată decît
sînt formate exclusiv din ţesut conjunctiv foarte cea a regiunilor învecinate.
dens, acoperit pe ambele feţe de cîte o lamă de 3) Stratul de ţesut lax subcutanat este foarte
fibre elastice; ele nu conţin deloc celule cartila- subţire şi format din ţesut conjunctiv foarte lax,
ginoase, fapt pentru care denumirea veche de „car- care conţine puţină grăsime. El permite pielii o
tilaje tarse" este eronată. în grosimea tarsurilor se mare mobilitate şi se infiltrează cu uşurinţă cu aer
găsesc glandele tarsale Meibomius şi glandele aci- (emfizem al pleoapei), cu serozitate (edem), cu
notarsale Wolfring-Krause (fig. 575). sînge (echimoze) sau cu puroi.
b) Septul orbitar (septum orbitale) este o fas- 4) Stratul muscular cu fibre striate este con-
cie lameloasă delicată, care formează porţiunea pe- stituit dintr-un muşchi subţire, plat, circular, care
riferică a planului fibros. Ea se desprinde de pe ocupă ambele pleoape şi depăşeşte chiar limitele
marginile orbitare ale tarsurilor, trece ca o punte marginii orbitare — muşchiul orbicular al pleoa-
peste grăsimea orbitei şi se inserează pe marginile pelor. Acestui muşchi i se descriu trei porţiuni:
orbitare, care se continuă în mod direct cu perios- orbitară, palpebrală şi lacrimală. Fibrelor din orbi-

Ter/do m. ievafor pa/pebrae superi or îs 4. V.N. supraorbifa/is

Sep/um orbiiaie

-Saccus lacrima/is

Lig. paipebra/e ia ier a ie

Ug.pafpebra/e media/e
Sepium orâ/fe

Tarsus super/pr Tarsus inferior


Fig. 576. Aditusul orbitei disecat pentru a pune în evidenţă septul orbitar şi tarsurile.
ANATOMIE
632

cular, care mărginesc despicătura palpebrală, li se marginii libere a pleoapelor. Ele îşi varsă conţinu-
dă numele de muşchiul ciliar sau muşchiul lui Rio- tul fie între cili, fie în teaca acestora.
lan. Acest fascicul ocupă toată marginea liberă a Vasculanzaţia pleoapelor provine dm mai
pleoapei, de la piele pînă la conjunctivă, şi este multe surse:
străbătut de foliculii cililor, de glandele lui Moli 1) Arterele provin din arterele supra- şi sub-
şi Meibomius. Muşchiul orbicular al pleoapelor este orbitară, din artera lacrimală, din artera oftalmică
inervat de nervul facial. Acţiunea lui este închi- şi se grupează în două arcade tarsale (arcuş palpe-
derea pleoapelor. Aceasta se face fie în mod reflex, bralis superior, arcuş palpebralis inferior), situate
ca în timpul clipitului, fie în mod voluntar. El fiecare în vecinătatea marginii libere a pleoapei
este antagonistul ridicătorului pleoapei superioare. corespunzătoare. Din arcade pleacă numeroase ra-
5) Stratul de ţesut lax submuscular este asemă- muri, mai ales spre marginea liberă şi spre con-
nător întru totul cu stratul lax subcutanat. El con- junctivă.
ţine principalele ramuri ale arterelor palpebrale. 2) Venele sînt numeroase şi larg anastomozate,
6) Stratul muscular neted este reprezentat în dispuse pe ambele feţe ale tarsurilor. Ele formează
fiecare pleoapă printr-o lamă de fibre musculare plexurile la nivelul fundurilor de sac superior şi
netede, orientate în sens vertical, constituind muş- inferior ale conjunctivei. Reţeaua venoasa retro-
chiul tarsal sau palpebral superior şi inferior al tarsală şi subconjunctivală este în legătură cu
lui Miiller (musculus tarsalis superior et inferior). venele orbitei şi prin ele cu circulaţia venoasă
Ambii muşchi se inserează cu un capăt pe mar- endocramană. Venele pretarsale merg spre vena
ginea orbitară a tarsului respectiv şi se îndreaptă faciala şi vena temporală superficială.
apoi radiar spre marginea orbitară. Cel superior 3) Limfaticele sînt foarte bogate, mai ales spre
se termină pe lama profundă a tendonului terminal conjunctivă. Ele se îndreaptă spre ganglionii pre-
al ridicătorului pleoapei, iar cel inferior se con- auriculari, parotidieni şi submandibulari.
fundă cu expansiunea aponevrotică a muşchiului Nervii pleoapelor sînt motori şi senzitivi. Or-
drept inferior. Ambii muşchi tarsali sînt inervaţi bicularul este inervat de facial, iar ridicătorul
de simpaticul cervical, iar prin acţiunea lor con- pleoapei superioare de către oculomotor. Sensibili-
tribuie la lărgirea deschiderii palpebrale. tatea este tributară nervului trigemen.
7) Stratul mucos este reprezentat de conjuctiva
palpebrală şi va fi descris o dată cu această mem-
brană.
Cele şapte straturi anatomice ale pleoapelor se CONJUNCTIVA
pot rezuma din punct de vedere clinic în două (tunica conjunctiva bulbi)
lame: a) lama anterioară musculocutanată, care
cuprinde primele trei straturi; şi b) lama poste- Conjunctiva este o membrană mucoasă subţire,
rioară tarsoconjunctivală, cuprinzînd ultimele trei netedă şi transparentă, care uneşte pleoapele cu
straturi anatomice. Planul de clivaj dintre ele este bulbul ocular: conjungere, a uni = a lega. Ea este
constituit de stratul lax submuscular. o dependinţă a tegumentului extern şi se continuă
Pe lîngă glandele cutanate, amintite anterior, cu pielea pleoapelor, la nivelul marginii lor libere.
pleoapele mai prezintă trei categorii de glande: După ce căptuşeşte faţa posterioară a acestora,
1) Glandele tarsale sau glandele lui Meibomius ea se răsfrînge apoi şi trece pe globul ocular, căruia
(glandulae tarsales) sînt glande sebacee conside- îi acopere cea mai mare parte a hemisferei ante-
rabil dezvoltate, mai precis glande alveolare alun- rioare, din vecinătatea ecuatorului, pînă la margi-
gite şi ramificate. Ele au aspectul de ciorchine sau nea corneei.
de spic: într-un canal excretor lung şi îngust se Considerată astfel, în ansamblul său, conjunc-
deschid numeroase alveole laterale. Glandele sînt tiva alcătueşte un sac mucos, deschis în partea an-
situate integral in grosimea tarsurilor şi se întind terioară, la nivelul despicăturii. palpebrale, care
de la marginea liberă pînă la marginea aderentă, a fost numit sacul conjunctival (saccus conjuncti-
orînduite paralel, strîns unele lîngă altele. Ele pot vae). El delimitează cavitatea conjunctivală, care
ii văzute, fără nici o preparaţie, pe faţa conjuncti- în mod normal este capilară, întrucît nu conţine
vală a pleoapelor, prin simpla răsturnare în afară decît o pătură extrem de subţire de lacrimi.
a acestora. Numărul lor este de aproximativ 30 Din punct de vedere anatomoclinic, conjunctiva
pentru pleoapa superioară şi 25 pentru cea infe- este împărţită în trei porţiuni: palpebrală, a fun-
rioară. Orificiile de deschidere ale glandelor tar- dului de sac şi bulbară.
sale se află pe buza posterioară a spaţiului inter- 1) Conjunctiva palpebrală sau tarsală începe
marginal. la marginea liberă a pleoapelor şi căptuşeşte faţa
2) Glandele ciliare sau glandele lui Zeiss (glan- posterioară a tarsurilor, apoi muşchii tarsali
dulae ciliares) sînt glande sebacee puţin dezvoltate. (fig. 574). Ea este subţire, fină, de culoare roz, in-
Ele se deschid în teaca cililor. tim aderentă de tarsuri şi lasă să se vadă prin
3) Glandele lui Moli sînt glande sudoripare, transparenţa sa şiragurile paralele ale glandelor
tubuloase, de tip apocrin, situate în apropierea tarsale Meibomius. La nivelul tarsurilor, suprafaţa
ORGANELE DE SIMT
633

sa este netedă, prezentînd o serie de cute transver- vertebrate (membrana nictitantă), a păsărilor şi
sale în porţiunea extratarsală. anumitor mamifere.
2) Conjunctiva fundului de sac este porţiunea Structura conjunctivei, asemănătoare celei a
de trecere dintre conjunctiva palpebrală şi cea bul- tuturor mucoaselor, cuprinde două straturi: un
bară (fig. 574). Se formează astfel un şanţ adînc, epiteliu şi un corion.
aproape circular, numit fundul de sac oculocon- a) Epiteliul diferă după regiunea studiată. La
junctival, oculopalpebral sau fornix. Corespunză- nivelul porţiunii palpebrale, epiteliul este mai întîi
tor fiecărei pleoape, acesta se împarte în fundul de pavimentos, stratificat, nekeratinizat, se continuă
sac conjunctival superior şi fundul de sac conjunc- cu unul cubic şi apoi devine cilindric, iar la nivelul
tival inferior (fornix conjunctivae superior şi for- porţiunii bulbare este pavimentos stratificat.
nix conjunctivae inferior). El corespunde la supra- b) Corionul sau dermul cuprinde o pătură
faţă şanţurilor orbitopalpebrale şi regiunilor comi- superficială de ţesut conjunctiv, în ochiurile căreia
suralc. Reflexiunea mucoasei se face la o distanţă se află grămăjoare de ţesut limfoid; acest strat
variabilă de periferia corneei, în raport cu meri- prezintă la suprafaţă uri aspect papilar, mai pro-
dianul considerat. Această distanţă este de: 11 mm nunţat la nivelul fundurilor de sac. Stratul pro-
în sus, 14 mm înafară, 8 mm în jos şi 7 mm înă- fund al corionului este format din ţesut conjunctiv
untru. fibros, dens, în care se găsesc vasele, nervii şi
Conjunctiva fornixului este separată de ten- glandele conjunctivei.
donul ridicătorului şi de expansiunile capsulei lui Glandele conjunctivei se diferenţiază între ele
Tenon, printr-o pătură de ţesut conjunctiv lax, după formă, structură şi localizare. în afară de
care îi permite o mare mobilitate. Ea este brăz- celulele caliciforme producătoare de mucus, găsim
dată de cute transversale profunde, care constituie trei categorii de glande:
o rezervă care îngăduie ochiului să se mişte cu
uşurinţă. a) Glandele acinotubuloase sau acinotarsale cu-
prind o serie de acini glandulari, care se deschid
3) Conjunctiva bulbară sau oculară este sub- într-un canal excretor lung. Dintre ele, glandele
ţire, fină şi răspunde succesiv sclerei, apoi corneei. lui Krause ocupă fundul de sac conjunctival supe-
în regiunea unghiului medial al ochiului ea mai rior şi jumătatea laterală a celui inferior, fiind
prezintă două formaţiuni: caruncula lacrimală şi dispuse astfel sub forma unei potcoave deschise
plică semilunară. medial. Alte cîteva glande din această categorie
a) Porţiunea sclerală subţire lasă se vadă prin (glandele lui Wolfring — Ciaccio) sînt aşezate în
transparenţă sclera subjacentă (fig. 574). Ea aco- grosimea marginilor aderente ale tarsurilor, mai
peră tendoanele muşchilor drepţi şi expansiunile ales ale celor superioare.
lor aponevrotice şi este separată de scleră printr-o b) Glandele tubuloase (Henle) au aspectul de
pătură de ţesut conjunctiv lax, uşor infiltrabil, ale tubi drepţi ca un deget de mănuşă, rareori rami-
cărui areole comunică cu spaţiul episcleral al lui ficaţi. Sînt localizate în porţiunea extratarsală a
Tenon (este sediul posibil al edemului conjunctival conjunctivei palpebrale.
sau al chemozisului). Pătura de ţesut lax subcon- c) Glandele utriculare (Mauz) sînt formaţiuni
junctival dispare la aproximativ 3 mm de perife- ovoide subepiteliale, conţinînd mucus. Situate para-
ria corneei, astfel încît cele două membrane — cornean, existenţa lor nu este unanim recunoscută
conjunctiva şi capsula lui Tenon — fuzionează. la om.
Linia lor de unire apare uneori sub forma unui Secreţia glandelor conjunctivale este suficientă
relief circular, numit inelul conjunctival, foarte spre a umecta suprafaţa conjunctivei şi a corneei,
aparent în anumite oftalmii catarale. menţinîndu-le o stare de funcţionare normală, chiar
b) Porţiunea unghiului medial prezintă două în lipsa secreţiei glandelor lacrimale.
formaţiuni speciale. Caruncula lacrimala (caruncula Irigaţia este asigurată prin:
lacrimalis) este o mică proeminenţă mamelonată, 1) Arterele, foarte numeroase, grupate în două
roz sau uşor roşcată; aşezată în spaţiul cuprins teritorii: palpebral şi ciliar. a) Teritoriul palpebral
între porţiunile lacrimale ale pleoapelor (fig. 574). cuprinde conjunctiva palpebrală, cea a fornixului
Baza se sprijină pe conjunctivă, iar porţiunea sa şi cea bulbară, cu excepţia unei zone inelare de
liberă e acoperită în parte de pleoapa inferioară. 3—4 mm lărgime, situată în jurul limbului sclero-
Caruncula este formată din cîţiva foliculi piloşi, cornean. Din arterele pleoapelor se desprind ra-
fire de păr fine, rudimentare şi cîteva glande se- muri care irigă conjunctiva palpebrală şi cea a
bacee — totul fiind acoperit de mucoasă. fundului de sac; de la nivelul fornixului pleacă o
Plică semilunară (plică semilunaris conjuncti- serie de vase care se îndreaptă radiar spre peri-
vae) este o cută falciformă, verticală, a conjuncti- feria corneei. Acestea din urmă sînt arterele con-
vei bulbare, cu concavitatea orientată înafară junctivale posterioare. Ele formează o reţea cu
(fig. 574). Este situată imediat lateral de caruncula ochiuri largi şi sînt mobilizabile împreună cu con-
lacrimală şi constituie o rezervă a mucoasei, care junctiva.
permite abducţia globului ocular. Ea este un organ b) Teritoriul ciîiar cuprinde regiunea inelară
rudimentar, care reprezintă a treia pleoapă a unor periocorneană rămasă nevascularizată de arterele
ANATOMIE
634

precedente. Arteriolele acestui teritoriu provin din stări patologice, prin fracturi, plăgi, flegmoane sau
arterele ciliare anterioare. Acestea dau naştere unor tumori. Dintre acestea din urmă sînt caracteristice
vase subţiri, arterele episclerale, care formează o chisturile dermoide ale cozii sprîncenelor, resturi
reţea în pătura superficială a sclerei. Din arterele ale primei crăpături branchiale.
episclerale se desprind ramuri mai fine, care pă- în constituţia anatomică a sprînceneloj: intră
trund în conjunctiva bulbară, urmează un traiect cinci straturi anatomice, care de la suprafaţă în
radiar şi se numesc arterele conjunctivale ante- profunzime sînt: a) pielea, mai păroasă decît în
rioare. Ele formează la limbul sclerocornean o serie regiunile învecinate, puternic aderentă la straturile
de arcade cu convexitatea spre cornee. Din cauza subjacente, prezintă numeroase glande sebacee şi
conexiunilor cu reţeaua episclerală, planul artere- este acoperită cu fire de păr, punct de plecare
lor conjunctivale anterioare nu poate fi mobilizat pentru chisturile sebacee, respectiv pentru furun-
o dată cu conjunctiva. între cele două teritorii cule; b) stratul lax subcutanat, sărac în grăsime;
există anastomoze, totuşi ele îşi păstrează o mare c) stratul muscular: frontal, orbicular al pleoapelor
independenţă, mai ales în procesele patologice. şi sprîncenosul (m. corrugator supercilii şi m. de-
2) Venele urmează, în general, aceeaşi dispo- pressor supercilii); d) stratul lax submuscular;
ziţie ca şi arterele: a) venele teritoriului palpebral e) periostul.
sînt tributare ale venelor palpebrale, iar acestea,
la rîndul lor, se varsă în venele facială, şi tempo-
rală superficială; b) venele teritoriului perikeratic APARATUL LACRIMAL
se deschid în venele ciliare, care prin venele mus-
culare se varsă în vena oftalmică. (apparatus lacrimalis)
3) Limfaticele conjunctivei formează două re-
ţele, una superficială, alta profundă, legate între Aparatul lacrimal are rolul de a produce şi de
ele prin anastomoze verticale. Vasele limfatice ale a conduce lacrimile. Acestea îndeplinesc un rol
jumătăţii laterale a conjunctivei merg spre un- mecanic, permiţînd alunecarea, fără frecare, a
ghiul lateral al ochiului şi se unesc cu limfaticele pleoapelor peste globul ocular. în afară de aceasta,
palpebrale corespunzătoare şi împreună se varsă lacrimile umectează şi spală hemisfera anterioară
în ganglionii preauriculari parotidieni; cele ale a bulbului, menţinînd corneea umedă şi transpa-
jumătăţii mediale se îndreaptă spre unghiul medial rentă; de asemenea, îndepărtează micii corpi străini
al ochiului şi de aici merg împreună cu limfaticele din sacul conjunctival.
palpebrale la ganglionii submandibulari. Organul secretor al larimilor este glanda lacri-
mală, care îşi varsă produsul în partea laterală a
4) Inervaţia conjunctivei provine în întregime fornixului conjunctival superior; de aici, lacrimile
din nervul trigemen, prin diferite ramuri ale sale; ajung în unghiul medial al ochiului, se scurg prin
partea laterală inervată de nervul lacrimal, partea căile lacrimale şi se varsă, în fine, în meatrul
medială de către nervul infratrochlear (nazal ex- nazal inferior.
tern), iar regiunea perikeratică de către nervii
ciliari. în conjunctivă se găsesc numeroşi receptori,
care îi asigură o deosebită sensibilitate.
GLANDA LACRIMALĂ
(glandula lacrimalis)
SPRÎNCENELE ( s u p e r c i l i u m )
Glanda lacrimală este de tip tubuloacinos com-
Sprîncenele sînt două proeminenţe musculocu- pus, ca şi glandele salivare. Ea are o culoare roz-
tanate, arcuite şi acoperite cu fire de păr, dispuse gălbuie, care se deosebeşte de culoarea galbenă ca
transversal la limita dintre frunte şi pleoapele ceara a grăsimii orbitare. Datorită aşezării sale
superioare. profunde, precum şi constituţiei sale moi, glanda
lacrimală nu se poate palpa în condiţii normale.
Ele adumbresc ochii şi stăvilesc scurgerea trans- Situată în partea superioară, anterioară şi late-
piraţiei spre cavitatea conjuncţivală; joacă de rală a tavanului orbitei, glanda lacrimală este îm-
asemenea un important rol estetic şi în mimică. părţită, de către tendonul lacrimal al muşchiului
în general se descrie fiecărei sprîncene trei por- ridicător al pleoapei superioare şi de expansiunea
ţiuni, destul de precis delimitate, şi anume: a) capul sa laterală, în două porţiuni: orbitară şi palpebrală
— este extremitatea medială, de formă ovo- (fig. 577).
idală; b) corpul sau porţiunea mijlocie; şi c) coada a) Porţiunea orbitară sau principală (pars orbi-
care este extremitatea laterală, prelungă şi subţire. talis) este aşezată în foseta lacrimală a frontalului.
Capul şi corpul sprîncenelor corespund sinusu- Ea are forma şi volumul unei migdale (sîmbure de
rilor frontale, care le despart de encefal, raport prună), oblic culcată înafară şi în jos, între globul
care conferă acestei regiuni un deosebit interes ana- ocular şi tavanul orbitei.
tomic, clinic şi operator. Aspectul normal al re- Raporturi: 1) faţa superolaterală, convexă, răs-
giunii sprîncenoase poate fi modificat în unele punde periostului fosetei lacrimale, de care aderă
ORGANELE DE SIMŢ
635

prin fine tracturi conjunctive; 2) faţa inferome- variabile în dispoziţia lor. Ele sînt în număr de
dială, concavă, este culcată pe tendonul ridicătoru- 8—10—12 şi se deschid în jumătatea laterală a
lui, continuant lateral de expansiunea sa fibroasă, fundului de sac conjunctival superior, printr-o serie
cît şi pe dreptul lateral; 3) marginea anterioară, de orificii orînduite în semicerc cu concavitatea în
subţire, vine în raport cu septul orbitar; ea se pro- jos (fig. 577). în general, cele două porţiuni ale
iectează la nivelul şanţului orbitopalpebral supe- glandei sînt deservite de canale separate. Canalele
rior; 4) marginea posterioară, mai groasă, ajunge principale, în număr de 3—5, sînt mai voluminoase
pînă la planul frontal care trece prin polul poste- şi conduc lacrimile porţiunii orbitare. Ele se des-
rior al globului; ea vine în raport cu corpul adipos prind de pe faţa inferomedială a acestei porţiuni,
al orbitei şi primeşte vasele şi nervii glandei; străbat printre lobulii porţiunii palpebrale şi ajung
5) extremitatea medială este culcată pe ridicătorul la fundul de sac conjunctival. Canalele accesorii,
pleoapei superioare; 6) extremitatea laterală — pe mai subţiri, dar mai numeroase (7—8), deservesc
dreptul lateral; glanda aderă foarte puţin la pereţii porţiunea palpebrală. Dintre aceste canale, unele
lojii sale, astfel încît enuclearea ei este destul de se varsă direct în fundul de sac conjunctival, altele
uşoară. se deschid în canalele principale.
b) Porţiunea palpebrală sau accesorie (pars pal- Pe lîngă glanda lacrimală principală se mai
pebralis) este situată sub porţiunea orbitară şi descriu şi o serie de glande lacrimale accesorii
ocupă partea laterală a pleoapei superioare. Volu- (glandulae lacrimales accessoriae) (glandele lui
mul său reprezintă aproximativ o treime din tota- Krause). Ele sînt aşezate în grămăjoare la nive-
litatea glandei lacrimale. lul fundurilor de sac ale conjunctivei şi au aceeaşi
Raporturi: 1) faţa superolaterală este acoperită structură cu glanda lacrimală.
de tendonul ridicătorului (raportul principal); 2) faţa Vascularizaţia şi inervaţia glandei lacrimale:
inferomedială răspunde în cea mai mare parte
1) Arterele provin din a. lacrimală şi din aa. palpe-
conjunctivei palpebrale; 3) marginea anterioară,
paralelă cu marginea aderentă a tarsului superior, brale. 2) Venele sînt tributare ale venei oftalmice.
vine în contact cu fundul de sac conjunctival 3) Limfaticele ocolesc marginea orbitară şi se varsă
superior, de care este unită prin canalele excretorii; în ganglionii parotidieni.
4) marginea posterioară se uneşte cu marginea Inervaţia, complexă este asigurată de sistemul
corespunzătoare a porţiunii orbitare; 5) extremi- organovegetativ. Fibrele simpatice pornesc din gan-
tatea medială se întinde pînă la acelaşi nivel cu glionul cervical superior şi ajung la glandă pe tra-
cea similară a porţiunii orbitare; 6) extremitatea iectul arterelor carotidă internă, oftalmică şi apoi
laterală ajunge pînă la comisura laterală a pleoa- lacrimală. Fibrele parasimpatice îşi au originea în
pelor, iar uneori poate trece chiar şi în pleoapa nucleul lacrimomuconazal (anexat nervului facial),
inferioară. merg împreună cu nervul facial, apoi cu nervul
c) Canalele excretorii ale glandei lacrimale marele pietros pînă la ganglionul pterigopalatin;
(ductuli excretorii glandulae lacrimalis) sînt foarte aici se face sinapsa iar fibrele postganglionare trec

GI./acrimă//s (pans pa/pebra/is)

Pars orh//a//s

Lacus /acrimal/s

Saccus lacrimafis
Duc fu// excre/oni,

Pune fam lacrimale


Ca na/f cu/as lacrima/is
Sul bus o cu fi—

Duc/us naso/acr/ma//s
Fig. 577. Glanda şi căile lacrimale (semischematic).
ANATOMIE
636

în nervul maxilar, nervul zigomatic, ramura comu- pelor Horner. Punctele lacrimale sînt înconjurate
nicantă cu lacrimalul şi în fine prin ramurile aces- de un ţesut conjunctiv dens, care le menţine în
tuia ajung la glanda lacrimală. permanenţă deschise.
3) Canaliculele lacrimale, unul superior, altul
inferior (canaliculus lacrimalis, superior şi inferior),
Caile lacrimale se găsesc în continuarea punctelor lacrimale, situate
în grosimea porţiunii lacrimale, lipsită de cili, a
marginii libere a pleoapelor (fig. 577). Fiecare ca-
După ce au fost excretate în fundul de sac nahcul prezintă o porţiune verticală şi alta orizon-
conjunctival superior, lacrimile — datorită mişcă- tală. Porţiunea verticală — ascendentă pentru ca-
rilor pleoapelor — sînt amestecate cu secreţia glan- naliculul superior, descendentă pentru cel inferior
delor conjunctivale, răspîndite pe întreaga supra- — are o lungime de circa 2,5 mm şi continuă
faţă a conjunctivei, şi apoi adunate în ungliiul direct punctele lacrimale. Ea începe printr-o por-
medial al ochiului, în regiunea numită lacul lacri- ţiune foarte strimtă, numită angustia (0,1 mm) s:",
mal. De aici trec prin două orificii punctiforme, ce constituie punctul cel mai îngust al tuturor cai-
numite puncte lacrimale, în canalele lacrimale şi lor lacrimale, apoi se lărgeşte succesiv şi se în-
din acestea în sacul lacrimal şi în sfîrşit, în canalul curbează uşor spre a se continua cu porţiunea ori-
nazolacrimal, care le varsă în meatul inferior al zontală. La locul de trecere dintre porţiunea ver-
foselor nazale. ticală şi cea orizontală se găseşte o dilatare, ampula
Toate aceste formaţiuni anatomice, servind la canaliculului lacrimal (ampulla canaliculi lacri-
conducerea lacrimilor, constituie împreună căile la- malis). Porţiunea orizontală are formă cilindrică,
crimale. cu un diametru de 0,5 mm şi cu lungimea de
Drumul pe care îl iau lacrimile spre a ajunge 5—7 mm. în majoritatea cazurilor, cele două ca-
din partea laterală a fornixului superior la lacul nalicule lacrimale se unesc cu 1—3 mm înainte de
lacrimal constituie rîul lacrimal (rivus lacrimalis), a se vărsa în sacul lacrimal şi dau naştere unui
descris la marginea liberă a pleoapelor. Acesta de- canal comun. Acesta merge înapoia ligamentului
vine canal doar în starea de ocluziune a pleoape- palpebral medial şi se deschide pe partea poste-
lor. Mai mult decît prin acest „rîu", lacrimile sînt rioară a peretelui lateral al sacului lacrimal. Mai
împinse progresiv în timpul clipitului spre unghiul rar, cele două canalicule rămîn separate şi se des-
medial al ochiului prin fundurile de sac conjuncti- chid prin două orificii distincte în sacul lacrimal,
vale, superior şi inferior. la nivelul unui diverticul, numit sinusul lui Maier.
1) Lacul lacrimal (lacus lacrimalis) este un mic
Lungimea totală a fiecărui canalicul ar fi deci
spaţiu de formă triunghiulară, delimitat de porţiu-
nile lacrimale, lipsite de cili, ale marginilor libere de aproximativ 10 mm. Pe faţa posterioară a ca-
ale celor două pleoape (fig. 574). în afară este naliculelor lacrimale sînt dispunse fibrele terminale
mărginit de linia convenţională care uneşte punc- ale muşchiului lui Horner. Paralele cu canaliculul
tele lacrimale. Aria acestui spaţiu este ocupată de la nivelul porţiunii lui orizontale, ele iau la baza
cele două formaţiuni descrise o dată cu conjunc- papilei lacrimale şi în jurul porţiunii verticale a
tiva: caruncula lacrimalis şi plică semilunaris. canaliculului un aspect sfincterian.
2) Punctele lacrimale (punctum lacrimale) sînt Unghiul dintre cele două porţiuni ale canali-
două mici orificii circulare situate în vîrful celor culelor lacrimale poate fi redus prin tracţiunea
două proeminenţe ale marginilor libere palpebrale laterală asupra pleoapelor. în felul acesta, porţiu-
pe care le-am numit papilele sau tuberculii lacri- nea verticală este situată aproape în continuare cu
mali (papilla lacrimalis, superior şi inferior) cea orizontală şi cateterizarea lor la omul viu se
(fig. 574). Diametrul punctelor lacrimale este foarte face cu mare uşurinţă.
redus: aproximativ 1/4 mm pentru punctul 4) Sacul lacrimal (saccus lacrimalis) este un
superior şi 1/3 mm pentru cel inferior. Distanţa mic canal membranos, de formă cilindrică, uşor
care separă punctele lacrimale de comisura palpe- turtit transversal, (fig. 577). în sus se termină în
brală medială este de 6 mm pentru cel superior fund de sac, iar în jos se continuă, fără o limită
şi 6,5 mm pentru cel inferior. De aici rezultă ca de demarcaţie precisă, cu canalul nazolacrimal. El
în starea de ocluziune a pleoapelor, în somn" sau este culcat în fosa sacului lacrimal de pe peretele
clipit, cele două puncte lacrimale nu se suprapun, medial al orbitei şi este acoperit de o lamă perios-
ci se alătură. în afară de aceasta, datorită faptului tală care se întinde de la creasta lacrimală ante-
că vîrfurile celor două papile lacrimale privesc rioară la cea posterioară. Amintim faptul că septul
înapoi, şi punctele lacrimale situate la nivelul lor orbitar se inserează pe creasta lacrimală posterioară
sînt orientate în acelaşi sens, sînt cufundate adînc şi prin aceasta sacul lacrimal este cuprins în ple-
în lacul lacrimal. Prin modificarea acestei orien- oapă, şi nu în orbită. Din această cauză, în inflama-
tări, ca, de pildă, în ectropion, lacrimile vor curge ţiile sacului lacrimal (dacriocistite supurate) edemul
pe obraz, dînd lăcrimarea. La menţinerea unei va invada pleoapele şi obrazul, în timp ce va res-
•orientări a punctelor lacrimale contribuie şi por-
ţiunea lacrimală a muşchiului orbicular al pleoa- Neomologată în N.I.
ORGANELE DE SIMŢ
637

pecta orbita (dacryocystis, în greceşte, înseamnă sac Pe viu, traiectul canalului nazolacrimal este
lacrimal). Direcţia pe care o urmează nu este ri- reprezentat de dreapta care uneşte mijlocul comi-
guros verticală, ci uşor oblică în jos, înapoi şi în- surii mediale a pleoapelor cu partea anterioară a
afară. primului molar superior (acesta din urmă cores-
Dimensiunile sacului sînt: înălţimea de 12— punde şanţului care separă aripa nasului de obraz).
15 mm, iar diametrul de 5—6 mm. Sacului la- Canalul nazolacrimal membranos este fixat so-
crimal i se descriu două extremităţi şi patru pereţi. lid la peretele canalului osos, printr-un ţesut con-
1) Extremitatea superioară, închisă în fund de sac, junctiv dens, care conţine un bogat plex venos ce
este porţiunea sacului situată deasupra tendonului continuă ţesutul cavernos al pituitarei. Prin inter-
direct al orbicularului şi măsoară 2—3 mm înăl- mediul pereţilor osoşi, canalul membranos vine în
ţime. Ea se mai numeşte, şi fund sau fornix (for- raport medial cu meatul mijlociu şi lateral cu
nix sacci lacrimalis). Deasupra fornixului, în ţesu- sinusul maxilar.
tul lax grăsos care-1 înconjură, trec artera dorsală După ce părăseşte adăpostul osos, canalul nazo-
a nasului, vena unghiulară şi nervul infratrohlear. lacrimal membranos merge, pe o distanţă variabilă,
Pe fund se inserează un fascicul provenit din orbi- pe sub mucoasa meatului mijlociu; este porţiunea
cularul pleoapelor, numit muşchiul tensor al for- sa meatică. Prin faptul că lungimea acestei porţiuni
nixului lacrimal. 2) Extremitatea inferioară a sacu- diferă de la individ la individ (între 2 şi 6 mm),
lui lacrimal se continuă, fără o limită precisă, cu forma şi mai ales situaţia orificiului inferior al ca-
canalul nazolacrimal. Demarcaţia este făcută de nalului sînt supuse unor mari variaţii. Forma aces-
planul convenţional care trece prin orificiul supe- tui orificiu este mai adesea circulară, puţind fi
însă şi ovalară, în formă de despicătură etc. Ca
rior al canalului osos nazolacrimal. 3) Faţa ante-
situaţie, se admite că el se găseşte la unirea pătri-
rioară este încrucişată de tendonul direct al orbi- mii anterioare cu cele trei pătrimi posterioare ale
cularului (ligamentul palpebral medial) şi de fi- meatului inferior, deci cam la 10 mm înapoia
brele palpebrale a acestui muşchi. Dedesubtul ten- extremităţii anterioare a lui (sau la 30 mm de
donului orbicularului, sacul lacrimal nu este acope- aripa nasului).
rit de nici un plan rezistent, astfel că în cazul unor
Adeseori, orificiul inferior este mărginit de o
colecţii purulente el bombează sub piele şi poate fi
cută a mucoasei, numită plică lacrimală (plică la-
puncţionat sau descoperit cu uşurinţă. 4) Faţa crimalis) sau valvula lui Hasner.
posterioară vine în raport cu tendonul reflectat al Aspectul interior al căilor lacrimale ne arată o
orbicularului, dublat de muşchiul lui Horner; în- mucoasă colorată în roz palid, brăzdată de o serie
apoia acestora se află septul orbitar. 5) Faţa late- de cute transversale, care îi îngustează lumenul.
rală este cuprinsă în unghiul diedru format de ten- Aceste plici ale mucoasei, inconstante şi foarte va-
donul direct şi cel reflectat al orbicularului: în riabile ca număr, aşezare, forma şi dezvoltare, au
partea inferioară cu muşchiul oblic inferior. Am fost numite, poate prea pretenţios, valvule. Dacă
văzut că pe această faţă se deschide şi porţiunea rolul lor în mecanismul circulaţiei lacrimilor este
comună a canaliculelor lacrimale. 6) Faţa medială minim, cunoaşterea sediului lor este necesară pen-
este culcată în fosa sacului lacrimal. în partea su- tru oftalmolog, deoarece stricturile sau obliterările
perioară, această faţă răspunde celulelor etmoidale căilor lacrimale se găsesc cu predilecţie tocmai în
anterioare (de aici unele dificultăţi de diagnostic aceste locuri.
între o etmoidită anterioară şi o dacriocistită), iar Vascularizaţia căilor lacrimale cuprinde:
în partea inferioară răspunde meatului mijlociu
1) Arterele care provin din artera palpebrală
al foselor nazale (de aici concluzia operatorie de
inferioară şi din artera dorsală a nasului — ambele
a ne adresa acestei porţiuni, dacă dorim să realizăm ramuri ale arterei oftalmice. 2) Venele dezvoltate
o comunicare între sacul lacrimal şi fosele nazale). îndeosebi în jurul canalului nazolacrimal comunică
5) Canalul nazolacrimal (ductus nasolacrimalis) în sus cu reţeaua palpebrală, iar în jos cu cea
continuă în jos sacul lacrimal şi se deschide în pituitară. 3) Limfaticele sacului aparţin grupului
meatul inferior al foselor nazale (fig. 577). El este facial şi se varsă în ganglionii submandibulari, iar
adăpostit în canalul osos cu acelaşi nume, descris cele ale canalului se unesc cu ale cornetului infe-
la osteologie. Forma lui este cilindrică, uşor turtit rior pentru a se deschide în ganglionii latero- şi
transversal; are lungimea de 12—16 mm şi dia- retrofaringieni.
metrul de 2,5—3 mm. Canalul nazolacrimal con- Nervii căilor lacrimale provin în marea lor
tinuă la început direcţia sacului lacrimal, apoi se majoritate din nervul infratrochlear {nazal extern).
îndreaptă uşor în jos, înapoi şi înafară. în felul De notat că între inervaţia glandei lacrimale şi
acesta, el descrie împreună cu sacul lacrimal o cea a căilor lacrimale există o interdependenţă
curbă puţin arcuită, cu concavitatea deschisă înă- funcţională, dovedită de faptul clinic, că după
untru şi puţin înapoi. extirparea sacului lacrimal încetează lăcrimarea.
ANATOMIE
428

Coll/cu/us in feri OP Nuc/, n. ocu/omofor/r

Radia/io acus/ica

N- frochlearis
Corp-genicu/afum media/e

Fascie, longifudina/is media/is Lemniscus /a/era/is

Nuc/, n. abducenfis Nuc/- Zemn/sci Zaferalis

Sfriae meduf/ares venfricu// Nuc/ ves/ibu/ar/s media/is


quarf/ Pedunc. cerebe/Zar/s inferior
Nuc/, coch/earis dorsalis
Trac fus spinal/s n. frigemini

Nud- cochlear/s venfralis

Nuci n. facia/is
Pars coch/earis n. o c Za vi
Nuc/- dor sa Zis corporis /râpezoidei

Lemniscus media/is ven/ra/ts corporis frapezo/dei

Trr. cor//cospina/es Corpus frapezoideum

Fig. 381. Alcătuirea neuronală a corpului trapezoid şi a lemniscului lateral.

Căile optice protoneuronul şi un lung axon. Aceşti axoni se ală-


tură în stratul fibrelor nervoase, părăsesc globul
ocular prin papilă (discus nervi optici) şi intră în
Senzaţiile optice sînt obţinute prin activitatea constituţia nervului sau fasciculului optic (nervus
unui aparat complex, care reprezintă în esenţă o opticus), a chiasmei (chiasma opticum) şi a tractu-
anexă a elementelor care recepţionează în ultima rilor optice (tractus opticus), pe calea cărora ajunge
analiză excitaţiile vizuale. Aceste elemente sînt pînă la al treilea neuron, talamocortical situat în
celulele vizuale, conurile şi bastonaşele din retină corpii geniculaţi laterali.
(stratum neuroepitheliale). După unii, ele sînt celule Din cele arătate mai sus putem deduce că
nervoase profund transformate. stratul celulelor bipolare reprezintă de fapt un
Calea de transmisie a excitaţiilor vizuale este ganglion senzitiv, desfăşurat în grosimea retinei.
alcătuită, după modelul general al căilor ascen- Nervul optic propriu-zis este reprezentat de axonii
dente din înlănţuirea a trei neuroni. Protoneuronul celulelor bipolare, care au valoarea unor rădăcini
este reprezentat de celulele bipolare din retină posterioare sau a fragmentului retroganglionar al
(stratum ganglionare retinae). Prelungirea lor den- unui nerv. începînd de la acest nivel, căile optice
tritică se pune în contact cu celulele vizuale de se pot considera ca formaţiuni desprinse din siste-
la care preiau excitaţia. Prelungirea axonică, în- mul nervos central. Stratul celulelor ganglionare
dreptată în sens opus se articulează cu dendritele echivalează cu un nucleu senzitiv din nevrax, iar
celui de-al doilea neuron. Deutoneuronul este for- nervul, chiasma şi tractul optic ca un fascicul as-
mat de celulele ganglionare sau multipolare ale cendent exteriorizat.
retinei (stratum ganglionare nervi optici). Ele au O celulă bipolară se pune în contact cu mai
numeroase ramificaţii dendritice în legătură cu multe celule vizuale (exceptînd regiunea petei
SISTEMUL NERVOS
429
galbene •— macula). Mai multe celule bipolare sînt noculară, adică cîmpul vizual al celor doi ochi nu
în legătură cu o singură celulă ganglionară. Astfel se intersectează. în schimb la vertebratele superi-
are loc o concentrare a excitaţiilor recepţionate. Pe oare cu vedere binoculară, care pot cuprinde zone
de altă parte, prin intermediul celulelor orizontale mai mult sau mai puţin întinse din cîmpul vizual
şi amacrine se produce o asociere în suprafaţă a cu ambii ochi deodată, încrucişarea este numai par-
diferitelor circuite nervoase învecinate. ţială. La om, care are vederea binoculară cea mai
Axonii celulelor ganglionare, care se mai pot perfectă, aproximativ doar jumătate din fibre se
numi şi neuroni retinodiencefalici, traversînd ner- încrucişează, celelalte trec direct în tractul de ace-
vul, chiasma şi tractul optic au un comportament eaşi parte.
special şi foarte important din punct de vedere Din cauza dispozitivului dioptrie, jumătatea in-
funcţional. La vertebratele inferioare fibrele pro- ferioară a retinei recepţionează impresiile venite de
venite de la un glob ocular se încrucişează în tota- la jumătatea superioară a cîmpului vizual, iar ju-
litatea lor prin chiasmă şi trec în tractul optic de mătatea superioară pe cele sosite de la zonele in-
partea opusă. La aceste animale vederea este mo- ferioare ale acestuia (fig. 382). Tot astfel, jumătatea

Su/cus ca/csrinits
Cuneus

Sp/em'um corporis ca//osi

Corpus genicu/a fum fafera/e

Rad/aho opf/ca

Cfriasma op/icum

frac/us up ficus

fV. op ficus /a fcm. înapoia


g/oiu/ui ocu/ar

Papi/fa n. opfici, (ffef/ha esfe ihipărfifă înpafru cadrane-


Mac u/a esfe mai infens co/ora/ă.
Fibrefe macu/are •• finii con f/nui, resfuf P/âre/or: finii ihfrerupfe)
Fig. 382. Calea optică.
ANATOMIE
430
temporală a retinei priveşte segmentul nazal al de fibrele maculotemporale superioare şi în jos de cele
maculotemporale inferioare.
cîmpului vizual, iar jumătatea sa nazală partea Pe măsură ce ne apropiem de chiazmă, situaţia di-
temporală a cîmpului. Axonii deutoneuronilor din feritelor fascicule de fibre se schimbă. Fibrele maculare
segmentul temporal al retinei trec prin nervul optic pătrund din ce în ce mai mult în profunzimea nervului
şi chiasma optică direct în tractul optic de aceeaşi şi se plasează pînă la urmă în centrul lui. Bandeleta dia-
gonală a fibrelor nazale se etalează şi ocupă jumătatea
parte şi se termină în corpii geniculaţi homola- medială a nervului optic, iar fibrele cu origine temporală
terali, deci nu se încrucişează. In schimb, axonii superioare şi inferioare — pînă acum despărţite — se
proveniţi din porţiunea nazală a retinei se încru- unesc într-un cîmp lateral. în urma acestor schimbări,
cişează complet la nivelul chiasmei şi trec în trac- nervul optic în apropierea chiasmei este format de un ax
central de fibre maculare înconjurat de o manta peri-
tul optic de partea opusă, care-i conduce pînă la ferică groasă de fibre provenite din restul retinei. Un
corpul geniculat respectiv. Deci fiecare nerv optic plan vertical şi unul orizontal, care s-ar încrucişa în
conţine totalitatea fibrelor plecate de la un glob .centrul nervului, îl împart în patru zone care cuprind
ocular, iar fiecare tract optic, fibrele provenite de fibre provenind din zonele omonime ale retinei şi ale
maculei lutea.
la jumătatea temporală a ochiului de aceeaşi parte
şi de la jumătatea nazală a ochiului de partea In chiasma nervului optic se produc încrucişarea fibre-
lor nazale ale retinei. în consecinţă, părţile laterale ale
opusă. Fibrele provenite de la nivelul maculei chiasmei sînt ocupate de cele două fascicule de fibre tem-
— zona vederii clare — au aceeaşi soartă: o parte porale, directe, iar spaţiul median dintre ele de fibrele
din ele sînt directe, iar o parte încrucişate. nazale încrucişate. Partea mijlocie a chiasmei este ocupată
de pătura transversală a fibrelor maculare încrucişate
Axonii deutoneuronilor se termină în corpii (fig. 382). Acestea ating lateral fasciculele fibrelor neîn-
geniculaţi laterali (corpus geniculatum laterale). crucişate, iar pe de altă parte separă masa fibrelor nazale
încrucişate în două pături. Peste fibrele maculare se află
Acest centru nervos este alcătuit din straturi con- fibrele nazale provenite din jumătăţile superioare ale am-
centrice, ondulate de substanţă cenuşie, separate belor retine, iar dedesubtul lor fibrele din jumătăţile in-
între ele de lame de substanţă albă. Corpii geni- feronazale.
culaţi laterali reprezintă sediul ultimului neuron,
al neuronului talamocortical (fig. 382). Dendritele La nivelul tracturilor optice topografia fibrelor
acestuia se articulează cu axonul deutoneuronului. este următoarea: la centru merg fibrele maculare,
Prelungirea sa centrală intră în constituţia căii iar periferic -restul de fibre retiniene. Toate aces-
optice centrale sau a radiaţiilor optice (radiatio tea în jumătatea laterală a tractului provin din
optica). Radiaţiile înconjură prelungirea occipitală partea temporală a retinei de aceeaşi parte şi în
a ventriculilor laterali — cornu posterius şi ajunge jumătatea medială a tractului, din partea nazală a
la faţa medială a lobului occipital. Axonul neuro- retinei de partea opusă. în rest, topografia fibrelor
nului talamocortical se termină în această regiune, se menţine şi în sens superomfenor. Ceea ce pro-
în contact cu celulele ariei striate (cîmpul 17) de vine din jumătăţile superioare ale retinelor se află
la nivelul buzelor scizurii calcarine (sulcus calca- deasupra unui plan transversal, iar ceea ce provine
rinus). Această zonă reprezintă capătul cortical din cele inferioare se află dedesubt.
al analizatorului optic. Topografia aceasta a fibrelor este importantă
de cunoscut, pentru a putea interpreta anumite
O particularitate a căilor şi centrilor optici o consti- simptome clinice ale proceselor patologice care
tuie o topografie precisă şi constantă a fibrelor de origine afectează căile optice. Distrugerea unui nerv optic
retiniana, topografie care se păstrează pînă la scoarţă, dă cecitate unilaterală. în procesele lente progre-
chiar prin cuplajul efectuat la nivelul metatalamusului
(fig 382). Prin acest mecanism, diferitele zone ale retinei sive, cîmpul vizual se restrînge gradat, pe măsura
se proiectează fidel asupra straturilor corpilor geniculaţi interesării diferitelor mănunchiuri de fibre prove-
şi asupra zonei vizuale a scoarţei cerebrale. In mod ar- nite din anumite zone ale retinei. O afecţiune care
bitrar, suprafaţa receptoare a retinei se divizează în patru distruge părţile laterale ale chiasmei va cauza
sectoare printr-o linie verticală şi una orizontală care se
întretaie la nivelul maculei. Aceste sectoare sînt: supero- distrugerea fibrelor temporale şi deci dispariţia
temporal, inferotemporal, superonazal şi inferonazal. Această bilaterală a zonelor nazale ale cîmpului vizual —
diviziune se referă atît la zona viziunii clare a maculei hemianopsie binazală. Interesarea de către un pro-
cît şi la restul suprafeţei retiniene. La nivelul nervului ces patologic a părţii mediane a chiasmei va da
optic, fibrele provenite din cele 4 zone ale retinei ocupă
în cele din urmă o poziţie spaţială identică. La început, naştere la întreruperea fibrelor nazale, încrucişate
după ieşirea din globul ocular, fibrele jumătăţii superioare şi deci a dispariţiei jumătăţilor temporale ale
a segmentului temporal al retinei ocupă porţiunea supero- cîmpului vizual — hemianopsie temporală, asociată
laterală a nervului optic, iar cele ale jumătăţii inferioare cu tulburări maculare (fibrele maculare încruci-
a segmentului temporal porţiunea inferomedială a ner-
vului. Cele două grupe de fibre temporale sînt separate şate). Lezarea unui tract optic dă naştere la o he-
de o zonă oblică, în diagonală, ocupată de fibrele de mianopsie homonimă, constînd în dispariţia jumă-
provenienţă nazală. Şi aici jumătatea superomedială a zo- tăţii drepte sau stîngi a cîmpului vizual, după cum
nei este formată de fibrele porţiunii superioare a segmen- a fost întrerupt tractul stîng sau drept.
tului nazal al retinei, iar jumătatea inferolaterală de fi-
brele porţiunii inferonazale. La extremitatea inferioară a Somatotopia fibrelor retiniene din tract se
zonei fibrelor nazale se grupează fibrele de provenienţă
maculară. Ele alcătuiesc un ies (x) cu baza la periferie şi
menţine şi în proiecţia lor pe corpii genunchiaţi
cu vîrful la centru. Centrul icsului este format de fibrele laterali (fig. 382). Pe aceşti nuclei există o proiecţie
maculare nazale, superioare şi inferioare, iar periferia sus jpunct cu punct a retinei, unde raporturile reciproce
^^^M

SISTEMUL NERVOS
431
ale diferitelor zone retiniene (în sens superoinfe-
rior şi lateromedial) sînt aproximativ păstrate. Tre- Analizatorul olfacfor
buie să specificăm însă că dimensiunile proiecţiei Spre deosebire de ceilalţi analizatori, căile de
maculare ocupă aproximativ jumătate din masa conducere ale analizatorului olfactor nu trec prin
totală a corpilor geniculaţi.
talamus, ci ajung direct la scoarţa cerebrală. Ex-
Zona de proiecţie corticală a regiunii maculare plicaţia trebuie căutată probabil în vechimea filo-
creşte şi mai mult, reprezentînd mai mult decît
jumătate din aria vizuală a scoarţei. Somatotopia genetică a acestui aparat.
de pîna acuma ă căilor optice este proiectată de Nu există celule epiteliale speciale modificate,
către radiaţiile optice de pe corpii geniculaţi pe nu există celule senzoriale pentru recepţia olfac-
scoarţa cerebrală. Dacă ducem o orizontală prin tivă. Excitaţiile olfactive sînt recepţionate direct de
macula lutea, excitaţiile luminoase recepţionate de prelungirea periferică a protoneuronului (fig. 383).
jumătatea superioară a retinei, se proiectează pe Protoneuronii se prezintă sub forma unor celule
buza superioară a scizurii calcarine, iar cele recep- bipolare. Ele se găsesc răspîndite între celule epi-
ţionate de jumătatea ei inferioară, pe buza infe- teliale ale mucoasei pituitare din zona petei gal-
rioară a scizurii. Pe de altă parte, regiunea proiec- bene — regio olfactona tunicae mucosae naşi —.
ţiei maculare ocupă o zonă largă în partea poste- Această zonă echivalează deci cu un ganglion sen-
rioară a regiunii scizurii calcarine, pe cînd tot res- zitiv desfăşurat în suprafaţă. Celulele bipolare au
tul retinei se proiectează pe o zonă anterioară mai o prelungire dendritică scurtă şi o prelungire axo-
mică. Se pare că în zona de contact cele două nică mai lungă. Prelungirea dendritică proemină
cîmpuri se suprapun. la suprafaţa mucoasei şi este elementul care

Gyrus C/ngu/i
7r3c/. mam/iiobbaiamicus
Iruncus corp. ca/fos/
Fornix Siria ionqîiudina/is mediabs
'F/bre ie Fornixu/u/
Sepfum pel/ucidum
Spien/u/n corp. cai/os/
Gemi corp. caiiosi —
Gyrus Fastiolaris
Sfrid longiiudina/is med/aiis
St/rus paraierminai/s
Sfrid oiFsciorie media/a FhaL
lamus
Buibus olfaciorius \ . /
Ce/u/e/e miiraie ^ ^ [ i n
orpus mami/iare

kihmus gt/ri cincju/i


c
imbria hippocampi

Fibre unco-fliami/fare
•Gyrus parabippocampaiis

Gurus deniaius

'"apâfui corf/cai ai 3/73/izaiori/iu/ o/Faef/V

Siria o/facione faiera/â


/a o/Fac/oris mivrmed/ana

Fig. 383. Mecanismul olfacţiei (schematic).