Sunteți pe pagina 1din 6

Alunecarile de teren reprezinta o forma de evacuare rapida a

materialelor de pe versanti, specifice pantelor cu inclinari relativ mari, fiind


cauzate intr-o forma directa sau indirecta de existenta unor mase de argile
sau de formatiuni argiloase, care joaca rol de orizont de alunecare fie
pentru ele insele, fie pentru rocile ce li se suprapun. De asemenea,
fenomenul este precedat intotdeauna de o umezire puternica.
Fenomenul alunecarilor de teren este foarte raspandit, inclusiv sub
aspectul multitudinii formelor de relief pe care le creeaza. Din aceasta
cauza, in multe tari, ele au impus si un vocabular specific. La noi in tara, pe
langa termenul de alunecare de teren, se mai intalnesc si altii precum:
pornitura, fugitura, ruptura, rapa, hartoape, vartoape, goarte, delnite,
faramituri, iuzi, glimei, galmei, coparsaie, tiglai, gruieti.

CAUZE DECLANSATOARE:

Principala cauza declansatoare este apa. Alunecarea se realizeaza


numai prin interventia apei in materialele ce contin coloizi si care se pot
imbina cu aceasta. Apa poate proveni din ploi, topirea zapezilor, sau poate
fi vorba de ape freatice sau subterane. Umezirea argilei este principalul
motiv pentru care in regiunile temperate alunecarile se produc mai ales in
anii ploiosi.
Dar, pe langa apa, mai exista si alte cauze ce conduc la declansarea
de alunecari. Acestea sunt: roca, panta, marirea greutatii locului,
cutremurele, saparea laterala sau adancirile lor, defrisarile.
Rocile cele mai predispuse la alunecare sunt cele poroase, putin
coezive, bogate in coloizi si care au in interiorul lor o serie de crapaturi. In
aceasta categorie sunt cuprinse, in primul rand, argilele si apoi marnele.
Din aceasta cauza regiunile de flis ale muntilor tineri, ca si zonele de
molasa din avanfosele acestora sunt afectate intr-un grad mare de
alunecari.
Panta intervine, in general, prin intermediul altor cauze care duc la
depasirea limitei de stabilitate. Este vorba de defrisari, marirea greutatii prin
constructii sau prin imbibare cu apa, eroziunea raurilor( laterala sau in
adancime).
Cutremurele reprezinta adesea o cauza imoprtanta de pregatire si
de declansare a alunecarilor. In zonele cu seistmicitate pronuntata se
creeaza crapaturi in care apele patrund si imbiba statele de argila,
pregatind astfel alunecarea.
Defrisarile reprezinta, de asemenea, o cauza ce pregateste
alunecarea de teren. Ea insa nu intervine decat in regiunile formate din
complexe de state ce contin si argile( flis, molasa).
Vegetatia constituie o frana in calea dezvoltarii alunecarilor, dar, nu o
frana absoluta. Cand patura de vegetatie este rarita sau distrusa,
posibilitatea alunecarilor creste. Alunecarile se pot produce insa si in
zonele bine impadurite, atunci cand sarcina masei a devenit foarte mare. In
aceste cazuri, apare acea “ padure beata”.
Eroziunea raurilor, manifestata sub dubla forma, laterala si in
adancime, joaca, uneori, un rol extrem de mare in declansarea celor mai
mari alunecari.
- Eroziunea laterala duce la marirea inclinarii versantului si la
posibilitatea depasirii pantei limita. Acest aspect este vizibil mai ales la
raurile cu meande; in partea unde bucla meandrului atinge versantul, apare
si posibilitatea pregatirii unei alunecari.
- Eroziunea pe verticala joaca un rol si mai mare; pe de-o parte
mareste panta versantului, iar pe de alta poate face sa afloreze panze
subterane de apa si strate de argila situate sub un complex de roci
neplastice. Panzele subterane pregatesc cele mai grandioase si mai
catastrofale alunecari. Alunecari cauzate de acesti factori se intalnesc pe
valea Buzaului, in Subcarpati, in Podisul Transilvaniei si in Moldova.
Uneori anumite nuante climatice sunt invocate drept cauze ce
accelereaza sau accentueaza amploarea alunecarilor.

Cauzele enumerate mai sus pot avea rol pregatitor sau declansator
intr-o anumita alunecare.
Importante raman apa, roca si panta. Perioada de pregatire poate fi
uneori foarte indelungata, alteori destul de scurta, conditiile locale si
intamplatoare jucand adesea un rol deosebit. De aceea este greu de
prevazut momentul declansarii unei alunecari.

DECLANSAREA SI FORMA GENERALA A ALUNECARILOR:

Exista alunecari ce se declanseaza brusc, fara aparitia unor


fenomene premergatoare, pe cand altele sunt anuntate de acestea din
urma. Ca fenomene premergatoare sunt de amintit: aparitia unor crapaturi
adanci perpendiculare pe viitoarea directie de alunecare, aparitia unor

2
izvoare si disparitia altora( cauzate de rupturi interioare ce au schimbat
directia de scurgere a panzelor freatice), aparitia unor denivelari, ondulari
etc.
Alunecarea incepe de fapt printr-un moment de declansare. Aceasta
are loc in partea sa superioara, unde, pe linia unor crapaturi mai vechi, se
produce o rupere a masei, care porneste spre aval. Pe locul desprinderii
ramane un perete abrupt, de forma arcuita, rectiliniu sau frant, cunoscut
sub numele de nisa, rapa de desprindere sau de alunecare. Alteori,
inceputul alunecarii se face dinspre baza, dupa care urmeaza si
desprinderea din partea superioara. Acest caz este mai frecvent la
alunecarile impuse de panzele subterane. Al doilea element principal, ca
forma, dupa rapa de desprindere, il constituie corpul alunecarii. El se
deplaseaza in cadrul unui jgheab de alunecare, marginit pe laturi de
abrupturi dispuse longitudinal; baza acestuia poarta denumirea de pat de
alunecare si este format totodeauna din argila in stare plastica.
Corpul alunecarii prezinta forme si marimi dintre cele mai diferite.
Aspectele cele mai generale sunt microformele, ce apar pe corpul propriu-
zis, si partea terminala, cunoscuta sub numele de fruntea alunecarii.
Microformele mai caracteristice sunt: ondulari sau zbarcituri longitudinale
sau transversale, escavatiuni lacustre temporare, crapaturi, trepte, brazde.
Fruntea alunecarii este partea terminala, care se opreste fie pe panta, fie
pe un loc neted - terasa sau lunca. Cand viteza de curgere si masa
alunecata au fost mari, se poate ca fruntea sa bareze albia unui rau,
trecand chiar pe malul celalalt unde urca sub forma unui val, denumit
uneori val de refulare.

VITEZA ALUNECARILOR:

Viteza alunecarilor este foarte variabila. Se pot diferentia patru


categorii: alunecari lente, alunecari repezi, alunecari bruste si prabusiri-
alunecari. La alunecarile lente deplasarea statelor este inceata, astfel
incat structura lor ramane nederanjata, iar,uneori, apar perioade de
stabilizare. Alunecarile repezi ating pana la 1-2 m/ h, structura stratelor
este in general deranjata, iar la anumite intervale, in special primavara si
toamna se caracterizeaza prin intreruperi si reactivari. Dupa cativa ani se
stabilizeaza. Alunecarile bruste au viteze ce depasesc viteze de 2m/h, pe
cand alunecarile de tip prabusire au viteze si mai mari.

3
TIPURI DE ALUNECARI:

Exista o multime de clasificari ale alunecarilor de teren. Cel mai


adesea sunt tipizate dupa forma pe care o imbraca, dupa raportul cu
structura, dupa adancimea afectata sau dupa punctual de inceput al
declansarii( detrusive, cand sunt impinse de sus in jos si delapsive cand
incep de la baza).
In functie de adancimea afectata de alunecari avem urmatoarele
tipuri de alunecari:

 Alunecarile de deasupra solului- se refera mai ales la state


de gresii sau alte roci dure ce apar la zi si stau pe o patura argiloasa. Ele
se desprind periodic si pot aluneca pe solul din aval atunci cand este
umezit.

 Alunecarile in patura de sol pot fi de doua feluri: provocate de


dezghet pe o patura inca inghetata si provocate de o umezire mare a
solului. In primul caz alunecarea este cunoscuta sub numele de
solifluxiune si constituie forma cea mai tipica de alunecare a solului.

 Alunecarile in patura de alterari sunt foarte extinse pe


pantele medii din regiunile deluroase si de podis folosite ca pasuni sau
fanete.

La acest tip de alunecari se deosebeste net o rapa arcuita de desprindere,


adanca de 1-3 m, dupa care urmeaza o serie de braze de alunecare, cu
aspect mai mult de zbarcituri. Alunecarile de acest tip sunt cunoscute sub
variate denumiri, cum ar fi: faramituri, goarte, delnite, borsitura,
vartoape .

 Alunecarile ce afecteaza roca in loc sunt de doua feluri: unele


se produc numai in statele argiloase situate la suprafata si altele care
afecteaza un complex de state in care se intercaleaza si argile.
Un aspect mai aparte il constituie acele alunecari denumite in
Subcarpatii Ialomitei, iuzi( alunecari cu incalecari venite din spate, cu
trepte de rupere si care imbraca, pe alocuri, chiar forma de curgere).
Alunecarile ce afecteaza complexe de state sunt cele mai puternice
si in general catastrofale. Acestea pot fi: consecvente( se produc la
inclinari topografice medii si chiar mici) si asecvente( se declanseaza pe

4
pante mari, sub aspectul unei surpari). Formele acestui tip de alunecari
sunt foarte variate, in functie de grosimea statelor de deasupra argilei, de
natura lor, de alimentarea cu apa etc..
Cele mai multe au forma de limba, denumite si alunecari de vale,
strangulate, in trepte foarte alungite. Majoritatea sunt alunecari masive, de
adancimi mari, glimei sau galmei. Mai mari decat glimeele sunt
alunecarile de versanti. Pe versantii podisurilor, respectiv pe structuri
tabulare, sunt mai frecvente alunecarile sunt forma de valuri. Valurile
sunt mai apoi distruse de eroziunea torentiala generand coparsaie;
acestea la randul lor se diseca, se rotunjesc, ajungand niste mameloane
numite gruieti. Cand gruietii se mentin mai inalti, conici sau cu aspect de
clai se mai numesc si tiglai.

Masuri de prevenire si combatere a alunecarilor de teren

Desfasurarea alunecarilor este insotita prretutindeni de degradari ale


terenului la scara diferita. Sunt afectate culturile agricole, caile de
comunicatie, diverse constructii, structura solului, iar in unele cazuri, mai
rare, chiar vietile oamenilor. Pentru a preveni fenomenul alunecarilor de
teren se impune utilizarea adecvata a terenurilor, mentinerea si protejarea
vegetatiei, drenarea suprafetelor cu exces de umiditate, amenajarea
corespunzatoare a pantelor mari. Printre masurile de combatere a unei
alunecari pot fi enumerate: eliminarea rapida a apei din corpul alunecarii,
fixarea rapei de desprindere, fixarea diferentiata a acorpului alunecarii in
functie de caracteristicile locale.

5
BIBLIOGRAFIE:

Ielenicz M., 2005, Geomorfologie, Ed. Universitara, Bucuresti.


Posea G., Popescu , Ielenicz M., 1976, Geomorfologie, Ed. Didactica
si Pedagogica , Bucuresti.