Capitolul I - Domeniu si scop

Art. 1
Prezentele reglementari completeaza Ordinul presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor
Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologica, cu modificarile si
completarile ulterioare, Ordinul ministrului sanatatii si familiei si al presedintelui Comisiei Nationale pentru
Controlul Activitatilor Nucleare nr. 285/79/2002 pentru aprobarea Normelor privind radioprotectia persoanelor in
cazul expunerilor medicale la radiatii ionizante si Ordinul presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul
Activitatilor Nucleare nr. 173/2003 pentru aprobarea Normelor de securitate radiologica in practicile de radiologie
de diagnostic si radiologie interventionala, cu modificarile si completarile ulterioare, si stabilesc principiile
generale de radioprotectie in cazul copiilor expusi medical la radiatii ionizante.

Capitolul II - Definitii

Art. 2
Termenii si expresiile utilizate in prezentele reglementari sunt cele definite in actele normative prevazute la art.
1.

Capitolul III - Cerinte generale

Art. 3
Examinarea radiologica a copilului va avea in vedere:
a) particularitatile anatomice, patologice, biochimice si fiziologice la copil, prezentate in tabelul 1, diferite pentru
fiecare grupa de varsta si deosebite de cele ale unui pacient adult;
b) sensibilitatea la radiatia ionizanta mai mare in cazul copilului decat in cazul adultului.

Tabelul 1 - Diferente esentiale intre copil si adult, semnificative in radiologie

1. Anatomie
a) proportiile corporale
b) marimea si forma organelor
c) dezvoltarea scheletului
d) variatia distributiei maduvei hematogene in timpul cresterii

2. Patologie bolile specifice varstei (boli congenitale de cord, ileus cu meconiu, copilul abuzat)

3. Biochimie
a) continutul total de apa al corpului (nou-nascut - 90%, adult - 60%)
b) masa adipoasa redusa
c) metabolismul diferit al mediilor de contrast 4. Fiziologie
a) rata respiratorie mai mare (nou-nascut - 80-120 de respiratii/minut)
b) ritm cardiac mai mare (nou-nascut - 160-200 de batai/minut)
c) miscari rapide

Art. 4
In cazul copiilor, cele doua principii de baza in protectia radiologica a pacientului - justificarea procedurii si
optimizarea protectiei - se aplica cu o exigenta marita.

Art. 5
In radiologia pediatrica este necesar personal experimentat, care sa coopereze cu copiii, iar asistentele de
radiologie vor avea o pregatire specifica radiologiei pediatrice.

Capitolul IV - Cerinte privind spatiile, instalatiile si echipamentele

Art. 6
Camerele de radiologie pentru pediatrie vor fi amenajate astfel incat sa asigure o cooperare buna cu copiii.

Art. 7
Generatorul de radiatii X va fi de inalta frecventa, pentru a imbunatati acuratetea si reproductibilitatea
expunerilor, si va avea suficienta putere pentru a permite timpi de expunere mici.
Art. 8
Dispozitivul de control automat al expunerii (AEC) trebuie sa permita valori ale parametrilor de expunere specifici
pentru pediatrie si va fi utilizat cu precautie, fiind preferata selectarea manuala atenta a parametrilor de
expunere.

Art. 9
Grila antiimprastiere va fi detasabila, in particular la sistemele fluoroscopice, si va fi utilizata cu precautie numai
in cazul copiilor cu greutate corporala mare, prezenta ei in fasciculul primar crescand semnificativ doza
pacientului.

Art. 10
(1) Se respecta ajustarea corecta a grilei antiimprastiere la distanta focar-film (DFF), care, de regula, nu este
diferita fata de pacientul adult.
(2) Daca nu se foloseste grila antiimprastiere, iar caseta este plasata pe masa, se alege o DFF de circa 100 cm
sau, in cazuri speciale, mai mare.

Art. 11
In sistemele fluoroscopice, intensificatorii de imagine vor avea factori de conversie mare, pentru reducerea dozei
pacientului.

Art. 12
Se recomanda combinatiile film-ecran intaritor rapide, care prezinta avantaje in ceea ce priveste reducerea dozei,
cu mentinerea calitatii imaginii.

Art. 13
Se vor folosi casete, grile, mese si placi frontale pentru schimbatoarele de film din materiale usoare, cu absorbtie
redusa a radiatiei X incidente.

Art. 14
Procesoarele de film vor fi mentinute in stare optima de functionare si verificate regulat prin proceduri de control
al calitatii.

Art. 15
Conditiile optime de vizionare a imaginii vor respecta urmatoarele cerinte:
a) intensitatea luminii incidente la ochiul privitorului de circa 100 cd/m2, care poate fi realizata in conditiile
luminozitatii negatoscopului cuprinse intre 2.000 si 4.000 cd/m2;
b) culoarea luminii alba sau albastra si constanta pe toata suprafata negatoscopului;
c) mijloace de colimare a ariei de vizualizare;
d) mijloace de marire a detaliilor radiografice;
e) o sursa punctiforma de lumina suplimentara de cel putin 10.000 cd/m2;
f) lumina ambientala redusa.

Art. 16
(1) Calitatea imaginii va fi o preocupare constanta in radiologia pediatrica; cu toate acestea, in cazul anumitor
indicatii clinice, o calitate mai slaba a imaginii poate fi acceptata in situatiile in care acest lucru a fost prevazut
intentionat si este asociat cu o doza de iradiere mai scazuta.
(2) Toate filmele neutilizate pentru diagnostic, din cauza calitatii imaginii sau a defectelor tehnice, vor fi pastrate,
motivele respingerii urmand a fi analizate periodic, cu luarea masurilor adecvate de corectare, ca parte
componenta a unui program de audit al calitatii.

Art. 17
Din cauza dificultatii de a obtine timpi de expunere scurti si a riscului expunerii unor pacienti pediatrici aflati in
aceeasi incapere, folosirea instalatiilor mobile este restrictionata numai pentru cazurile in care nu exista alte
solutii.

Art. 18
(1) Pozitionarea pacientului va fi precisa, indiferent daca acesta coopereaza sau nu.
(2) Pentru sugari si copii mici se vor utiliza dispozitive de imobilizare, care, aplicate corect, vor garanta ca:
a) pacientul nu se misca;
b) fasciculul poate fi centrat corect;
c) filmul este obtinut in proiectia corecta;
d) colimarea limiteaza dimensiunea campului la zona de interes diagnostic;
e) este posibila protejarea restului corpului;
f) sunt usor de utilizat;
g) aplicarea lor nu traumatizeaza pacientul.
(3) Utilitatea dispozitivelor de imobilizare va fi explicata parintilor.
(4) Absenta acestor dispozitive de imobilizare interzice expunerea medicala.

Art. 19
In situatia unor urgente medico-chirurgicale se va efectua procedura radiologica chiar in lipsa acestor dispozitive,
asigurandu-se confortul necesar expunerii cu aportul unor persoane voluntare.
Art. 20
Persoanele care ajuta voluntar la efectuarea practicilor radiologice la copii se supun restrictiilor prevazute in
Ordinul ministrului sanatatii si familiei si al presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare
nr. 285/79/2002.

Capitolul V - Justificarea si optimizarea

Art. 21
(1) Nicio expunere medicala nu va fi efectuata fara o justificare adecvata.
(2) Orice examinare radiologica va aduce copilului bolnav un beneficiu clar in ceea ce priveste precizarea
diagnosticului, eficienta tratamentului si prognosticul.
(3) Nu se va efectua nicio investigatie radiologica atunci cand se pot obtine aceleasi rezultate prin alte metode de
diagnostic, care ar implica un risc mai mic pentru copil.

Art. 22
(1) Medicul ordonator este obligat sa prezinte in scris practicianului toate informatiile necesare justificarii
expunerii solicitate.
(2) Medicul ordonator va notifica scopul, motivatia expunerii, elementele clinice particulare expunerii solicitate,
precum si alte expuneri medicale practicate anterior.
(3) Decizia finala pentru examinarea radiologica a copilului revine practicianului (radiologului), pentru stabilirea
procedurii celei mai adecvate, fiind esentiala o relatie consultativa intre medicul ordonator si radiolog.

Art. 23
In cazul bolnavilor internati nu se va practica nicio expunere medicala la radiatii ionizante decat dupa finalizarea
si notificarea examenului clinic general complet.

Art. 24
In cazul bolnavilor internati, la care expunerea medicala este succesiva altor expuneri, orice noua solicitare a unei
expuneri va fi insotita de dosarul medical imagistic anterior.

Art. 25
Orice fel de expunere medicala la radiatii ionizante va fi efectuata cu respectarea prevederilor legale in vigoare
referitoare la drepturile pacientului.

Art. 26
(1) Toate dozele datorate expunerilor medicale vor fi mentinute la un nivel cat mai redus, fara a depasi nivelele
de referinta corespunzatoare procedurii radiologice efectuate.
(2) Solicitarea unei proceduri radiologice de catre medicul ordonator va fi efectuata in concordanta cu Ghidul de
utilizare a examenelor radiologice si imagistice medicale elaborat de Societatea de Radiologie si Imagistica
Medicala, avizat de Colegiul Medicilor, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare si Comisia de
specialitate radiologie-imagistica medicala si medicina nucleara a Ministerului Sanatatii Publice.

Art. 27
(1) Optimizarea procedurii imagistice presupune interactiunea a 3 aspecte: calitatea diagnostica a imaginii, doza
de iradiere a pacientului si alegerea tehnicii radiologice.
(2) Pentru aspectele prevazute la alin. (1) se vor respecta Criteriile de calitate a imaginii si Ghidul de utilizare a
examenelor radiologice si imagistice medicale elaborat de Societatea de Radiologie si Imagistica Medicala, avizat
de Colegiul Medicilor, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare si Comisia de specialitate
radiologie-imagistica medicala si medicina nucleara a Ministerului Sanatatii Publice.

Capitolul VI - Recomandari specifice

Art. 28
(1) Pentru orice examinare radiologica adresata copiilor, se prevede un echipament standard din cauciuc plumbat
pentru ecranarea portiunilor de corp aflate in imediata apropiere a campului de diagnostic; pentru anumite tipuri
de examene, se va adauga o ecranare speciala, pentru protectia impotriva radiatiei externe imprastiate si a
radiatiei extrafocale.
(2) Pentru expuneri de 60-80 kV, reducerea maxima de 30-40% a dozei gonadice se obtine prin ecranare cu
cauciuc plumbat, avand echivalentul a 0,25 mm plumb, pozitionat in marginea campului de interes.

Art. 29
Pentru examinarile radiologice care includ organele genitale in interiorul fasciculului primar sau la o distanta mai
mica de 5 cm de acesta, gonadele trebuie protejate ori de cate ori este posibil, fara a deteriora informatia
diagnostica.
Art. 30
(1) In serviciul de radiologie vor fi disponibile mijloace de protectie de tipuri si dimensiuni diferite;
(2) Pozitionarea pacientului trebuie sa asigure pe cat posibil excluderea gonadelor din fasciculul direct.
(3) Colimarea si proiectia fasciculului vor avea in vedere expunerea numai la zona de strict interes si minimizarea
dozelor in tesuturile cu risc mare.
(4) Adolescentele vor fi chestionate asupra posibilitatii unei sarcini, atunci cand se intentioneaza efectuarea unor
examinari abdominale.

Art. 31
(1) Includerea gonadelor in campul primar de radiatii nu are nicio justificare in cazul radiografiilor abdominale,
radiografiilor pelviene si a cistouretrografiilor.
(2) Este exceptata de la prevederile alin. (1) efectuarea radiografiilor pelviene in situatia unor urgente
medicochirurgicale sau daca metoda de explorare nu poate fi inlocuita cu alta tehnica de examinare neiradianta.

Art. 32
(1) Ochii vor fi protejati in cazul examinarilor cu radiatii X, care implica doze absorbite mari la nivelul ochilor.
(2) Proiectia posteroanterioara (PA) va fi utilizata preferential pentru orice pacient avand varsta si gradul de
cooperare care sa permita pozitia decubit ventral, sezand sau in picioare.

Art. 33
Expunerea tesutului mamar in dezvoltare va fi limitata, cea mai comuna metoda fiind utilizarea proiectiei PA in
locul proiectiei anteroposterioare (AP).

Art. 34
(1) Practicianul are obligatia de a cunoaste si de a utiliza corect factorii adecvati de expunere radiografica: inalta
tensiune (kV), valoarea nominala a punctului focal, filtrare, distanta film-focar, caracteristicile grilei, acestia
avand un impact considerabil asupra dozelor primite de pacient si asupra calitatii imaginii.
(2) Tuburile utilizate in pediatrie este necesar sa fie prevazute cu posibilitatea de adaugare a filtrelor
suplimentare si de schimbare cu usurinta a acestora.

Art. 35
Pentru pacientii pediatrici, limitele de camp vor fi vizibile sub forma marginilor clar neexpuse ale filmului, iar
discrepantele dintre fasciculul de radiatii si fasciculul de lumina ale colimatorului vor fi evitate prin verificari
regulate.

Art. 36
Programele de control al calitatii reprezinta o parte importanta a unei practici radiologice eficiente in raport cu
doza si vor fi initiate cu prioritate in toate unitatile de radiololgie medicala cu specific pediatric.

Art. 37
In examinarile de tomografie computerizata pediatrice (TC) se aplica parametrii tehnici specifici, iar in absenta
acestora, daca se folosesc parametrii tehnici utilizati in mod obisnuit la adult, acestia vor fi adaptati
corespunzator.

Art. 38
Folosirea fluoroscopiei pulsatorii si a echipamentelor digitale poate conduce la reducerea dozelor.

Art. 39
In radiologia pediatrica, examinarile ce presupun doze mari, TC si urografia intravenoasa (UIV) vor fi atent
justificate.

Art. 40
Responsabilitatea dotarii unitatii sanitare cu aparatura radiologica corespunzatoare, mijloace adecvate individuale
si colective de protectie radiologica si dispozitive ajutatoare de imobilizare pentru pacientul pediatric, prevazute in
prezentele reglementari, revine titularului de autorizatie.

Art. 41
Respectarea prevederilor prezentelor reglementari se inspecteaza conform prevederilor art. 13 din Normele
privind radioprotectia persoanelor in cazul expunerilor medicale la radiatiile ionizante, aprobate prin Ordinul
ministrului sanatatii si familiei si al presedintelui Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare nr.
285/79/2002.

Art. 42
Nerespectarea prevederilor prezentelor reglementari se sanctioneaza administrativ, disciplinar, contraventional
sau penal, dupa caz, in conditiile legii.

Alte reglementari
 Curs Radiologie. RADIATIILE X

Capitolul 1 : Radiatiile X
1 1 Notiuni generale
1 2 Mecanismul de producere al razelor X
1 3 Structura atomului
1 4 Proprietatile razelor X
1 5 Aparatura de röntgen-diagnostic
1 6 Notiuni generale de dozimetrie
1 7 Protectia în radiologie

1 RADIATIILE X

1.1 Notiuni generale

Fizica radiatiilor se ocupa cu studiul producerii razelor röntgen si a proprietatilor acestora .Din punct de
vedere al interesului urmarit în radiologie , radiatiile se împart în:
- radiatii corpusculare ;
- radiatii ondulatorii
Radiatiile corpusculare au suport masic imediat si energie cinetica, iar cele ondulatorii sunt fara suport
masic imediat însa cu energie electromagnetica
Radiatiile corpusculare au energia transportata din atom în spatiu, sub forma de energie cinetica, pe
suportul unor particule care parasesc atomul si se pot sesiza cu precizie prin mijloacele actuale
Radiatiile ondulatorii - electromagnetice - au o energie care se constata în jurul atomului din care emana,
ca o însusire a acelui atom pus într-o anumita stare fizica speciala, fara ca din atom sa plece vreo particula
sesizabila cu mijloacele actuale de investigatie
S-a demonstrat însa ca si energia electromagnetica este “corpusculara”, în sensul ca este fragmentabila
numai în unitati cuantice, deci poate fi considerata ca formata din unitati energetice numite „fotoni”
Radiatiile corpusculare sunt formate din particule ce provin din dezintegrarea atomilor Aceste particule sunt
proiectate în spatiu, cu o viteza în general foarte mare, si au o sarcina electrica oarecare (pozitiva, negativa
sau chiar neutra)
Radiatiile iau nastere prin dezintegrarea atomului Aceasta dezintegrare poate avea loc în mod spontan
(cum este cazul cu radiul), sau se poate obtine prin procedee tehnice foarte complicate
Ca exemplu de radiatii corpusculare emise în mod spontan se pot enumera :
- radiatii alfa, constituite din corpusculi cu sarcina pozitiva ;
- radiatii beta, constituite din corpusculi cu sarcina negativa ;
- radiatii gamma, fara sarcina electrica

Atat radiatiile alfa, beta cat si gamma sunt emise de elemente radioactive
Ca exemplu de radiatii corpusculare provocate în laborator prin dezintegrarea atomilor avem:
- radiatii formate din electroni ;
- radiatii formate din neutroni ;
- radiatii formate din pozitroni, etc

Radiatiile ondulatorii alcatuiesc o alta categorie de radiatii Ele sunt cunoscute în special sub denumirea de
energie radianta, pentru ca se propaga sferic, în toate directiile, în jurul punctului de la care emana
Intrucat aceste radiatii au proprietatea de a se exterioriza printr-un dublu camp de forte electric si magnetic,
se mai numesc si radiatii electromagnetice Aceste forte (electrice si magnetice), nu au valoare constanta,
ci variaza continuu si în mod uniform, între 0 si un maxim succesiv, de un anumit sens si de un sens
contrar, în asa fel încat, atunci cand forta electrica este 0, cea magnetica are valoare maxima, si invers
Daca am înregistra grafic variatia continua a celor doua valori energetice, am obtine pentru fiecare valoare
cate o curba sinusoidala, care reprezinta grafic sensul si forma sinusoidala a unei miscari ondulatorii
Pentru aceasta forma sinusoidala si asemanare, energia radianta sau electromagnetica se mai numeste si
“energie ondulatorie ” cunoscute în practica curenta ca “unde electromagnetice ”
Frecventa cu care se realizeaza variatia valorilor celor doua forte difera mult dupa sursa si mecanismul
care a produs acea energie
Aceasta frecventa caracterizeaza lungimea de unda a radiatiei în cauza denumita în mod curent, calitatea
radiatiei Variatia de unda a diferitelor radiatii electromagnetice explica de ce aceeasi energie, care de fapt
este unica în esenta ei, are proprietati atat de variate Exemplul cel mai cunoscut de energie este lumina
Daca ar fi sa împartim radiatiile cele mai cunoscute dupa criteriul lungimii de unda am obtine urmatoarea
ordine ierarhica:
- Razele cosmice (care au cea mai mica lungime de unda), care sunt de domeniul sutimilor de miimi de
Angstromi ; razele cosmice sunt produse în univers printr-un mecanism incomplet elucidat ;
- Razele gamma au lungimea de unda între 0,01A - 0,06A ; aceste radiatii apar prin dezintegrarea
spontana a atomilor corpurilor radioactive ;
- Razele Röntgen, cu lungimea de unda între 0,06A - 5A apar prin franarea brusca a electronilor aflati în
miscare accelerata, în tubul Röntgen ;
- Razele ultraviolete , cu lungimea de unda între 5A pana la 3900A ;
- Razele luminoase , cu lungimea de unda între 3900A (violetul) pana la 7700A (rosu) ;
- Razele infrarosii , cu lungimea de unda între 7700A pana la 1000000A ;
- Undele scurte si ultrascurte, produse prin scantei oscilante ;
- Undele hertziene;
- Undele electrice, cu lungimea de unda între 0,1 mm si pana la mii de kilometrii; se produc prin miscarea
unei bobine într-un camp magnetic si sunt treapta cea mai joasa din toata gama radiatiilor electromagne-
tice cunoscute pana astazi Fig 1.1 Spectrul radiatiilor electromagnetice Natura radiatiilor Röntgen

Pentru a cunoaste în intimitatea lui fenomenul numit radiatie ondulatorie în general - din care fac parte si
razele Röntgen, trebuie sa facem referiri la structura materiei
Atat energia radianta cat si radiatiile corpusculare, provin din modificarile energetice, care se produc în
intimitatea atomilor
Aceste modificari se pot produce în mod spontan, sau pot fi provocate în mod artificial Producerea
radiatiilor, în general, este un fenomen atomic, care consta în modificarile energetice produse în structura
atomului
Radiatiile X sunt radiatii de tip electromagnetic, fiind produse cu ajutorul unor generatori de radiatii
1.2 Mecanismul de producere al razelor X
1.2.1 Generatorii de radiatii X
Daca un electron în miscare accelerata, deci încarcat cu o mare energie cinetica izbeste un atom, atunci el
este franat brusc din miscarea lui ; prin aceasta franare, energia lui cinetica se transforma astfel:
- parte din aceasta energie este luata de catre un electron al atomului izbit (acel electron trece pe o orbita
mai periferica, sau este proiectat în afara atomului), producandu-se astfel razele corpusculare Atomul din
care un electron a fost îndepartat devine ionizat Atomul în care un electron a fost deplasat pe o alta orbita
mai periferica, se constituie în atom “excitat”;
- cea mai mare parte din energia cinetica se transforma în caldura ;
- alta parte din energia cinetica ramane eventual a acelui electron care a venit din afara, folosindu-i
acestuia pentru a ramane în sistemul atomic ;
- în sfarsit, o foarte mica parte din energia cinetica se transforma în energie electro-magnetica, care se
manifesta în jurul acelui atom, constituind razele Röntgen
Se produc deci raze Röntgen ori de cate ori electronii în miscare foarte rapida, se lovesc de corpuri
materiale, unde produc dislocari de electroni de pe orbitele energetice ale atomilor acestor corpuri Pentru a
se mentine echilibrul atomului, electronii de pe orbitele mai periferice, ale corpului izbit, vor lua locul
electronilor dislocati de pe orbitele mai centrale Din acest salt de pe un nivel energetic pe altul, în sensul
mentionat mai sus, rezulta un plus de energie, care constituie razele Röntgen
Aceste raze au fost descrise prima oara de Wilhelm Konrad Röntgen în anul 1895, si denumite raze X,
dupa necunoscuta X din matematica
Ceea ce le caracterizeaza este extrem de mica lor lungime de unda, în medie de 10000 ori mai mica decat
cea a luminii
Asadar pentru producerea de raze Röntgen este nevoie mai întai de producerea unui fascicol de electroni
liberi, care apoi sa fie proiectati cu mare viteza spre o tinta, nivel la care interactiunea energiei radiante cu
obstacolul material îmbraca aspecte variate Modificarile suferite de energia radianta la diverse nivele în
corpul omenesc alcatuiesc în ansamblul lor elemente utile, pe care fascicolul de raze X le poate transmite
examinatorului sub forma de imagini radiologice, produse datorita modificarilor care au loc în fascicolul de
raze X la nivelul tesuturilor si organelor de examinat
Toate fenomenele care se produc sunt considerate manifestari de interrelatii proprii razelor X si materiei,
care se produc între fotoni si particulele materiale la nivel subcelular, îndeosebi cu electronii periferici din
atomii regiunii examinate
In aceasta ordine de idei, cele mai importante manifestari ale acestor interrelatii sunt efectul Compton ,
efectul Thomson , efectul fotoelectric si efectul de materializare, care duce la formarea de perechi de
electroni
1.2.1 Generatorii de radiatii
Generarea razelor X are loc cu ajutorul unor tuburi generatoare de raze X (tuburi COODLIGE) si cu ajutorul
acceleratoarelor de electroni
1.2.1.1 Tubul Coolidge
Este construit dintr-un tub de sticla în care se afla un vid foarte avansat:
De la nivelul catodului, dupa ce filamentul (confectionat din wolfram) a fost adus la incandescenta (efect
termo-ionic), electronii aflati sub forma unui nor electronic sunt accelerati cu ajutorul unei mari diferente de
potential si proiectati pe anodul tubului, unde prin interactiunea cu acesta (avand în componenta metale
greu fuzibile ca reniu, molibden, wolfram) iau nastere razele X
La tuburile moderne, anodul se roteste în timpul bombardarii cu electroni, astfel ca în unitatea de timp
electronii cad pe o suprafata mai mare, ceea ce face ca durata de functionare sa fie mai mare
1.2.1.2 Acceleratorul de electroni
Reprezinta cea de a doua modalitate de producere a razelor X sub forma acceleratorului linear si
betatronului
Acceleratorul linear accelereaza electronii emisi de catod pe etape, dupa un traiect linear; electronii trec
printr-o serie de cilindri de lungimi crescande, energia electronilor la iesirea din accelerator fiind
proportionala cu lungimea dispozitivului, atingand valori între 5-40 MeV
Betatronul este format dintr-un electromagnet alimentat de un curent alternativ, electronii fiind accelerati
printr-un camp magnetic Cand campul electromagnetic alternativ creste, electronii eliberati de un filament
încalzit, accelerati cu ajutorul unei diferente de potential de 50 000-60 000 V sunt injectati în inelul de fier,
unde întalnesc o tinta de tungsten care va emite radiatii X de foarte mare energie
Prof. Dr. Mircea Buruian

1
22 I. Siguranţă Nucleară şi Protecţie Radiologică
Nr.
Acquis comunitar Legislatie natională
Transpunere
T = Totală,
P = Parţială,
N = Nu este
transpusă
Autoritatea
Responsabilă
Ordinul nr. 1200/24.09.2004 al MS pentru aprobarea Normelor
Metodologice privind dezvoltarea practicelor radioterapeutice
Ordinul nr. 381/05.04.2004 (MO nr. 527/11.06.2004) al MS privind
aprobarea Normelor sanitare de baza pentru desfăşurarea în
siguranta a activităţilor nucleare
Ordinul comun nr. 79/04.03.2002 al Preşedintelui CNCAN şi nr.
285/19.04.2002 al MSF (MO nr. 446/25.06.2002) pentru aprobarea
Normelor privind radioprotecţia persoanelor în cazul expunerilor
medicale la radiaţii ionizante
Ordinul nr. 431/16.04.2004 (MO nr. 369/27.04.2004) al MS privind
organizarea şi funcţionarea laboratoarelor şi compartimentelor de
igiena radiaţiilor ionizate aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii
Ordinul nr. 1065/21.11.2003 (MO nr. 861/04.12.2003) al MS pentru
aprobarea HG nr. 1080/2003 privind reabilitarea şi modernizarea
aparatelor radiologice tip ELTEX 400 şi a instalaţiilor de sterilizare tip
ISM
Ordinul nr. 1186/21.09.2004 (MO nr. 885/28.09.2004)
pentru aprobarea Normelor metodologice privind verificarea
îndeplinirii criteriilor de acceptabilitate pentru instalaţiile radiologice
Ordinul nr. 1334/19.10.2004 (MO nr. 1014/03.11.2004) al MS cu
privire la acţiunile specifice privind protecţia sănătăţii persoanelor
fizice împotriva radiaţiilor ionizante în cazul expunerii medicale
Ordinul nr. 94/14.04.2004 ( MO nr. 532/14.06.2004) al Presedintelui
CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate radiologiei în
practica de radioterapie
1. Directiva 97/43/EURATOM
privind protecţia sănătăţii
persoanelor fizice împotriva
radiaţiilor ionizate în cazul
expunerii medicale
Ordinul nr.173/16.10.2003 (MO nr. 924/23.12.2003) al Preşedintelui
CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate radiologiei în
practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională
T MS
CNCAN

1.7.2. Protecţia împotriva radiaţiilor X

Este cunoscut faptul că ţesuturile vii expuse radiaţiilor Röntgen suferă alterări care,
peste anumite limite, sunt incompatibile cu viaţa. Asemenea alterări nu sunt excluse nici
în timpul examinărilor radiologice, mai ales pentru personalul care manipulează
aparatele. Ele se datoresc faptului că acţiunea vătămătoare a radiaţiilor se manifestă prin
cumulare de doze mici timp îndelungat. În încăperile în care funcţionează aparate
radiologice se răspândesc radiaţii incidente, directe şi radiaţii secundare emise de pacient,
din stativul aparatului, din pardoseală, din mobilier. În timpul emisiunii, în întreaga
încăpere se creează o adevărată baie de radiaţii. Pericolul trebuie cunoscut la justa lui
valoare şi diminuat prin măsuri adecvate de protecţie. Trebuie precizat că radiaţiile
secundare, terţiare etc., au lungimi de undă din ce în ce mai mari şi sunt din ce în ce mai
puţin penetrante, putând fi oprite chiar de haine. Iată de ce pericolul nu trebuie exagerat,
dar nici ignorat.

Persoanele care lucrează în serviciile de radiologie, dacă nu respectă cu stricteţe

măsurile de protecţie, prin acumularea de doze mici de radiaţii timp îndelungat pot suferi
unele acţiuni vătămătoare, şi anume:

◙   leziuni ale pielii - radiodermită cronică a mâinilor, gambelor şi feţei, care se
manifestă prin piele uscată (produsă de distrugerea glandelor sebacee şi sudoripare),
apariţia teleangiectaziilor, modificări pigmentare, apariţia de ulcere trofice cu potenţial de
malignizare;

◙   leziuni ale organelor hematopoetice, caracterizate prin modificări ale seriei albe,
leucopenii cu uşoară eozinofilie şi limfocitoză; apariţia neutropeniilor reprezintă un semn
de agravare care poate conduce până la anemii aplastice şi leucemii;

◙   leziuni ale gonadelor, interesând elementele cele mai sensibile, spermatogoniile şi
foliculii maturi ovarieni. Celulele secretorii glandulare, atât la femeie cât şi la bărbat sunt
radiorezistente;

◙   leziuni ale oului fecundat în primele luni de sarcină, care în timpul organogenezei
pot produce malformaţii; embrionul mai mare de 4-5 luni nu mai este sensibil în mod
special la acţiunea radiaţiilor Röntgen;
 ◙   prin fenomenul de ionizare, datorat în special radiaţiilor cu lungime de undă mai
mare, se produc cataracte timpurii;

◙   în fine, ca un corolar al însumării tuturor acţiunilor nocive ale radiaţiilor Röntgen,
unii autori le acuză de producerea îmbătrânirii precoce.

La Congresul anual al Societăţii de Cercetări asupra Radiaţiilor care s-a ţinut la

Minneapolis (Minnesota), în mai 1981 s-au stabilit o serie de concluzii asupra efectelor
dozelor slabe de radiaţii suportate de oameni şi anume:

◙   producerea cancerului este primul efect somatic tardiv al radiaţiilor; riscul
producerii tumorilor (cancer de sân, de tiroidă, de plămân) este superior celui producerii
leucemiilor;

◙   tumorile apar în general după 10 ani de la iradiere, dar perioada în care pot să
apară se întinde până la 30 de ani; leucemiile apar de obicei după 2-3 ani;

◙   radiaţiile pot produce cancere practic în toate tipurile de ţesuturi;

◙   riscurile producerii de tumori maligne variază considerabil cu vârsta persoanelor

expuse; pentru cancerul de sân, de exemplu, adolescenţa la femei este o perioadă critică,
în cursul căreia orice expunere trebuie evitată;

◙   experţii comisiei au fost incapabili de a determina dacă dozele de câţiva milirazi pe
an sunt nocive sau nu, în schimb aceleaşi doze mici pe an acumulate mai mulţi ani la
rând, produc cancere într-o proporţie semnificativă;

◙   unele tipuri genetice par mai sensibile decât altele la producerea de tumori maligne
prin radiaţii, dar nu se poate încă preciza această predispoziţie genetică;

◙   dacă mai multe generaţii ale aceleaşi populaţii suportă iradieri de un singur rem pe
an, rezultă o creştere considerabilă a malformaţiilor genetice care cresc de la 60 la 1100
de cazuri pentru un milion de oameni expuşi;

◙   nu există doze-prag sub care radiaţiile să fie considerate complet inofensive; există
numai doze cu un risc minim - se consideră că doza cu minim de risc este 5 rad pe an.

Rad-ul serveşte la măsurarea dozei primite şi reprezintă energia absorbită sub formă
de radiaţii ionizate pe unitatea de masă.

Rem-ul este unitatea care reprezintă nocivitatea biologică a radiaţiilor şi semnifică 

“Rad equivalent man”.

Utilitatea măsurării radiaţiilor prin rem nu este însă generalizată din cauza unor
greutăţi de tehnică; practic se măsoară în rad şi se referă la nevoie în rem.
 Pentru diminuarea iradierilor profesionale sunt preconizate o serie de măsuri
privind construcţia aparatelor röntgen, măsuri ce se referă la montarea aparatelor
în laboratorul radiologic şi măsuri de protecţie propriu-zisă.

Echipamentul de protecţie al personalului de radiologie - şorţ şi mănuşi

confecţionate din cauciuc care conţine săruri de plumb sau bariu, cu un echivalent
de absorbţie de 0,5 mm plumb - nu este sufucient şi nu exclude izolarea în camere
separate. Acest echipament, care acoperă numai regiunile mai importante, se
recomandă numai pentru medicii care lucrează la ecranul radioscopic.

Încăperile în care sunt instalate aparatele de radiodiagnostic se aleg cu grijă,

pentru a fi separate de sălile de aşteptare, cabinete medicale sau stomatologice,
birouri, locuinţe, adică izolate pentru oamenii care rămân timp îndelungat în
încăperea respectivă prin specificul preocupărilor lor şi care pot fi iradiaţi
accidental, necontrolat. Este de preferat ca încăperile cu aparate röntgen să aibă
pereţii exteriori sau spre culoare de trecere. Dacă acest lucru nu este posibil se cere
izolarea pereţilor mai subţiri de 30 cm cu tencuială conţinând barită, vospire cu
vospea de bariu sau căptuşirea lor cu tablă de plumb.

Pentru personalul care manipulează aparatele de radiologie există un sistem de

control dozimetric, de înregistrare şi supraveghere continuă.

Controlul se efectuează la instalarea şi darea în folosinţă a aparatelor, atunci când

pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare, serviciul de dozimetrie măsoară dozele de
radiaţii existente în încăpere, la diferite distanţe de aparat, în spatele paravanelor de
plumb şi în camerele învecinate.

Fără autorizaţie de funcţionare emisă de Comisia Naţională de Control a Activităţii

Nucleare - CNACN, un aparat röntgen nu poate fi exploatat.

Înregistrarea şi supravegherea continuă a personalului se efectuează prin înfiinţarea

unei fişe dozimetrice în care se consemnează lunar dozele primite şi înregistrate cu
ajutorul fotodozimetrelor. Acestea sunt filme radiologice foarte sensibile, plasate între
filtre absorbante de diferite grosimi. La developare, în funcţie de înnegrirea diferenţiată
prin filtre, se stabileşte doză recepţionată de purtătorul fotodozimetrului. Supravegherea
continuă este completată prin efectuarea unui control medical complex din 6 în 6 luni.

Spre deosebire de personalul de radiologie, care este iradiat pe toată suprafaţa corpului
cu doze mici dar repretate zilnic, iradiaţii neprofesional suportă iradieri cantitative mai
mari dar pe zone limitate. Pentru aceştia există pericolul de a suferi leziuni radiologice
ale pielii la nivelul porţii de intrare, în cazul iradierilor repetate.

Se consideră doza maximă admisă pentru toată viaţa, în zona porţii de intrare a
fascicolului de radiaţii la radiografiile dentare, de 100 r.
 Pentru limitarea iradierii bolnavilor se recomandă limitarea strictă a fasciculului de
radiaţii pe regiunea interesată, acoperirea cu materiale de protecţie a sternului şi
gonadelor, întrebuinţarea unei tehnici de precizie pentru a nu repeta examenul,
întrebuinţarea de materiale proaspete şi de bună calitate (filme, revelator), precum şi
indicarea cu discernământ a examenului radiologic.

Deşi nu poate fi incriminată iradierea radiologică neprofesională pentru apariţia

leucemiilor şi tumorilor maligne, deşi este foarte greu să se considere vinovată de apariţia
malformaţiilor la nou-născuţi, totuşi este imperativ necesar ca medicii clinicieni să
cunoască limitele şi posibilităţile pe care le oferă examenul radiologic. Această
cunoaştere constituie factorul de bază în vederea înlăturării excesului de radiografii şi a
limitării indicaţiilor acestora.