Curs de Sociologie predat de Varzari Gheorghe

Copyright (C) 2008 Iacovlev Pavel & Pantaz Alexandru

Acest document este distribuit cu speranţa că va fi util, dar FĂRĂ

NICI O GARANŢIE, fără garanţie implicită de vandabilitate şi
conformitate unui anumit scop. Citiţi Licenţa Publică Generală
GNU pentru detalii.

Tema1:Obiectul si problematica sociologiei

● Costituirea sociologiei ca stiinta
● Obiectul si temele majore a sociologiei
● Sociologia generala si de ramura
● Conexiuni si interferente cu alte stiinte
● Universul multidimensional al sociologiei
Majoritatea oamenilor se intreaba in ce consta realitatea socio-umana aceasta intrebare este
fireasca deoarece subiectele ca dragostea, prietenia, intelegerea in familie cresterea si
educarea copiilor, alegerea si practicarea uneu profesii, situatia persoanelor de virsta a treia,
politica partidelor politece, probleme legate de razboaie sunt permanent discutate in toate
mediile sociale.
Omul din scopurile nobile ale stiintelor socio-umane in special sociologia consta in
demascarea errorilor.

Constituirea sociologiei ca stiinta

Sociologia sa nascut ca demers stiintific in a doua jumatate a secolului 19, fiind un
raspuns la intersectarea mai multor mutatii si conditii de ordin economic social politic si
intelectual. Sociologia a aparut ca proiect intelectual inca prin lucrarea francezului Andre
Kaomt (1798-1857), lucrarea se numea „Curs de filozofie pozitiva” in care in 1838 de prima
data este folosit cuvintul “sociologie”. El era increzut ca si abordarea societatii este necesar a
fi pusa sub semnul studiului pozitiv a faptelor, desi el n-a efectuat cercetari sociologice el a
vazut in societate nu numai un exercitiu intelectual ci si un instrument de perfectionarea a
vietii sociale. In a doua jumatate a secolului 19 se simte necesitatea organizarii si dezvoltarii
studiilor sociologice, din cauza dezvoltarii tehnico-economice industrializarea modernizarea si
urbanizarea presupune o noua organizare sociala ce tine de dezvoltarea capitalista.
Societatea care aduce mult bine dar aduce cu sine o serie de probleme sociale :
● Saracie
● Marginalizatii
● Imigranti
● Criza familiei
Formulatorii sociologiei au avut si vocatia de reformatori. Alaturi de Auguste Kaomt in
ordine cronologica fondatori ai sociologiei sunt socotiti:
Karl Marx, (1818-1883). El in ideiile sale pune pe prim plan factorul economic adica in
conceptiile sale sta teza ca forta motrica a dezvoltarii este tensiunea intergrupala sau intre
clase. Ast fel Marx pe drept cuvint este socotit principalul reprezentant al teoriei
conflictualiste.
Alta personolitate a fost Herbert Spencer (1820-1903) el este numit pe drept cuvint
parintele darwinismului social.
Alta personalitate din sociologie a fost Emil Duckheim (1858-1917) el a organizat
studii, cercetari in rezultatul carora apare o lucrare in 1917 “Sinuciderea”. Acest sociolog este
socotit ca precursor al curentului structural functionalist.
Alta personalitate din sociologie cu autoritate a fost Max Weber (1864-1920). El se
prezinta ca dusman al teoriei conflictualiste il critica pe Marx aducind dovezi cu caracter
stiintific indreptate inpotriva teoriei conflectualiste.
Alti clasici ai sociologiei au fost Georg Simmel (1858-1916), si Georghe Herbert
(1863-1931) acesti au creat tractate stiintifice au scris manuale cu caracter benefic si cu
caracter stiintific.

Obiectul si temele majore a sociologiei

Noi avem o defenitie a sociologiei gasita la eduard Shields in 1889 ca sociologia este
un corp nesistematic de cunostinte dobindite prin studiul societatii ca intreg si a partilor sale.
El arata obiectul sociologiei accentuind faptul ca inca nu s-au acumulat inca cunostinte
sistematice. Alt specialist in domeniu a fost Archil Mihu in 1992 in lucrarea sa numita
„Introducere in sociologie” ne prezinta urmatoarea definitie a sociologiei:
sociologia este in mod esential studiul explicativ al realitatii sociale in totalitatea ei precum si
a unor parti, fenomene si procese ale acestei realitati. Autorul ne vorbeste despre o realitate
specifica iar aceasta realitate este studiata si de alte stiinte (istoria, economia, demografia,
politologia s.a.).

Care este specificul sociologiei ? La aceasta intrebare raspunde sociologul Zamfir in 1993
care afirma ca sociologia este stiinta caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale,
ale relatiilor sociale, ale colectivitatilor umane, ale organizarii si functionarii institutiilor fiind
studiate de discipline particulare. Pe de alta parte specificul este ca sociologia se acupa de
felul in care diversele subsisteme ale socialului interactioneaza intre ele si sistemul social
global. Deci sociologia mai inseamna si studiul determinarilor structurilor fuctiilor si
consecintelor sociale. Astfel sociologia exploreaza nivelul :
● Microsocial
● Medium
● Macrosocial
In sociologie realitatea sociala este constituita din structuri ele pot fi in condintii obiective in
afara constiintei si chiar in afara vointei inidividului.

Sociologia de ramura si sociologia generala

Cunoastem ce se numeste sociologia generala temele ei majore sunt:
● Probleme teoretice si metodologice
● Bazele inegalitatii in societate
● Organizatii si institutii majore
● Procesul social si schimbarea (Smelser 1988)
Alt sociolog Boudon la care gasim asa capitole ca : actiunea, grupurile si sociabilitatea,
stratificarea, mobilitatea, puterea, conflictele, miscarile sociale, schimbarea sociala, religia,
cultura, cunoasterea, comunicarea. Drept ca in sociologie mai exista si alte teme precum :
munca si profesiile, rasa si etniile, familia, educatia, cultura, problema virstelor, rolul de sex,
sistemul politic si sistemul economic. Drep ca exista si subiecte specifice alte sociologiei
generale:
● Stratificarea si mobilitatea
● Miscarile si schimbarea sociala
Cele mai multe teme fac obiectul de studiu al sociologiei de ramura.
Intre sociologia generala si de ramura exista o interactiune, prima ofera perspective, teorii,
concepte si metode generale iar cea de ramura aduce material faptic, micro si mezo teorii,
descopera noi tehnici si procedee de cercetare. Sociologiile de ramura sunt foarte
interconectate, fac schimburi reciproce de idei, concepte, date statistice.
Sociologiile de ramura au conexiuni si interferente cu alte stiinte de exemplu sociologia
cu antropologia culturala, cea juridica cu stiintele juridice. Intre cantitatea si calitatea
informatiei nu exista o simetrie insa intre disciplinele socio-umane exista si sunt usor fixate
adica sunt strinse conexiuni, intersectii si chiar suprapuneri. De exemplu: intersectii intre
istorie si sociologie,de ce ?, fiindca fara comparatii in timp sociologia nu-si atinge scopul dorit.

Universul multidimensional al sociologiei

Stiintele socio-umane si in special sociologia ne se infatiseaza ca fiind de o mare
diversitate iar in spatiu aproape nedemensional, ea cuprinde mai multe orientari teoretice, in
al doilea rind o coordonata esentiala a spatiului sociologic este cea teoretic – emipirica. La
nivel teoretic se elaboreaza modele, sisteme, teorii mai mult pe baza ipotetica, deductiva,
reflexiva, pornind de la caracteristici abstracte ale socialului. Monografiile, anchetele
sociologice sunt tipice in acest sens (exemplu cu casatoriile). In al treilea rind o axa
importanta a sociologiei este si fundamentala si aplicativa. In acelasi timp sociologia este
nationala si internationala. Universala este deoarece ca si stiintele precise, la un corn de teorii
si metode universale se gindesc sociologii pentru a le implimenta. National inseamna ca in
aceasta stiinta se studiaza realitatii specifice.

Tema: Probleme metodologice ale sociologiei

● Domeniul metodologic. Observiatia si experimentul.
● Metodele de culegere a informatiei (observatia, analiza documentelor, interviul si
ancheta, tehnici de ancheta).
● Principii ale cercetarilor selective.

Domeniul metodologic. Observiatia si experimentul.

Orice stiinta poseda si foloseste un arsenal de mijloace prin care se incearca accesul
la realitatea investigata precum si transformarea datelor brute, culese in date stiintifice.
Este clar ca de eficacitatea instrumentelor de cercetare depinde in mare masura forta unei
stiinte, capacitatea ei de a descrie, explica si prognoza fenomenele abordate. Deseori
specialistii din orice ramura se staruie sa perfectioneze mijloacele de cercetare, in capitolul
precedent noi am numit citeva dintre problemele speciale la care lucreaza specialistii din
domeniul socio-umanului, atit in general cit si in particular. Disputele asupra naturii realitatii
sociale se transforma si in domeniul metodologic ajungindu-se si aici la pozitia diametral
opuse. Unii cer ca in stiintele sociale sa se foloseasca exact acelasi mijloace, metode ca in
stiintele naturii, altfel nu pot fi socotite stiinte. Altii prezinta o ruptura totala socotind ca
metodele si procedeele stiintelor experimentale sunt irelevante, totusi suntem nevoitii sa
exprimam si pozitia proprie. Pentru a fi stiinta sociologia trebuie sa se supuna canoanelor
stiintifice, verificabilitatea, obiectivitatea, neutralitate(acestea sunt canoanele stiintifice). In
acest scop exista demersuri standarte de cercetare. Diferenta de natura a cimpului social
reclama adoptarea metodelor de aceasta realitate si nu o rasturnare completa a naturii lor.
Pentru a enumara principalele elemente ce conpun domeniul metodologic mai intii vom
explica notiunea de metoda, acest termen inseamna modalitate efectiva de acordarea
punctului empiric la care se refera o stiinta data. Istoria ne arata ca sunt 2 cai fundamentale
de investigatie empirica : observatia si experimentul.
Deosebirea dintre aceste 2 cai este usor de observat, in primul caz cercetatorul inregistreaza
executarea evenimentelor si nu intervine in desfasurarea lor. In cazul doi se intervine pentru a
inlatura neajunsurile observate. Pentru a intelege esenta metodei experimentale sa
presupunem ca urmarim o testare iar rezultatul trebuie gasit de nenumarate ori, adica
aceasta cerinta nu este usor de indeplinit in societate. Posibitatea experimentului este extrem
de redusa in societate, fiindca este imposibil de a controla factorii sociali semnificativi.
Experimentul se petrece cu succes in stiintele fizice, chimie, biologiei. Acest succes a fost
posibil si atractiv fiinda il poti repeta pe cind in stiintele sociale e atractiv dar imposibil.
Fiecare tehnica presupune instrumente concrete de culegerea informatiei, ele pot fi:
chestionarul, ghidul, teste, protocoale de observatie. Spre deosebire de stiintele naturii
instrumentele noaste sunt mai reduse, cu un grad mai restrins de aplicare, o viata de folosire
mai scurta. Este imposibil de folosit in Moldova un chestionar elaborat in S.U.A. Informatiile
culese cu ajutorul instrumentelor de cercetare se supun unor proceduri de analiza si
prelucrare folosind 2 operatii diferite:
● Numerarea
● Masurarea
Ca urmare obtinem frecventele cu care se intilnesc in populatie stari ale unei caracteristici, de
exemplu: caracteristica sex are 2 stari: masculin si feminin prin urmare observam citi barbati
si cite femei sunt in populatia unui oras, sat, sau tara. Unul dintre elementele metodalogice
caracteristice sociologiei este utilizarea in analiza si prelucrarea datelor a stiintei statisticii.
Statistica intervine atunci si acolo unde are loc numararea unei mase de indivizi.

Metodele de culegere a informatiei (observatia, analiza documentelor, interviul si

ancheta, tehnici de ancheta).
Principalele metode utilizate de sociologi in scopul culegerii informatiei pentru
descrierea si explicarea fenomenelor sunt:
● Ancheta sociologica - ea este cea mai vizibila metoda practicata de sociologi.
● Observatia propriu-zisa, ea este o metoda cu folosirea redusa, ea este limitata in ceea
ce priveste amploarea fenomenelor si totusi se poate face o observatie asupra unor
colective de munca, clase de elevi, studenti, etc. Exista 2 tehnici de observatii:
exterioara si prin coparticipare. A influenta situatia prin observatii este aproape
inposibil, rolul hotaritor il joaca persoana care stie ce vrea sa observe.
● Analiza documentelor – nu este specifica sociologiei. Documentul este o parte a
realitatii sociale dar nu o oglinda. Tipurile de documente utilizate de sociologie sunt :
cele de natura sociologica, de analiza secundara, documente de natura statistica,
documentele oficiale nestatice. Un tip special de documente este cel stipulat de mas-
media. Mai sunt documente de natura personala, desene si texte din veceile publice,
pe peretii unei cladiri, scrisori si jurnale intime, actele personale, insemnari privind
bugetul de familie si altele. Mai exista si evenimente sociale: adunari nationale, greve,
etc.
● Interviul si ancheta – au in comun factorul ca prin ambele metode se obtine o
informatie de la indivizii aflati in viata inmomentul cercetarii. Spre deosebire de analiza
documentelor se obtine o informatie calda. Deosebirile sunt: prin ancheta se
urmareste obtinerea unei informatii de suprafata care sa acopere cit mai bine posibil
intreaga populatie, pe cind in interviu urmarim chestiuni de o mai mare adincime.

Tema: Individ si societatea

● Personalitatea sociala
● Paradigma individualista
● Doctrina
● Metoda.
● Individualismul metodologic
● Grupurile sociale
● Solidaritatea sociala si actiunea colectiva

Personalitatea sociala
Raspunsul la intrebarea legata de natura raportului intre individ si societate nu este
unul simplu. El difera in functie de unitatea de referinta pe care ne-o alegem, deorece nu
exista 2 tratate de sociologie care sa abordeze problema raporturilor dintre indivizi si
societate, majoritatea incercarilor de anvergura teoretica se afirma intr-un fel sau altul ca
realitatea sociala se structureaza in trei mari niveluri:
1. Nivelul personalitatii sociale care este parte a personalitatii rezultata din socializare.
2. Nivelul actiunii si raporturilor sociale.
3. Sistemul social global.
Personalitatea sociala in multe lucrari filozofice sa dat raspuns la intrebarea, ce este inascut
la individ si ce este dobindit in cursul vietii prin educatie. Sociologul cerceteaza mecanismele
prin care personalitatea individului primeste de la societate acele caracteristici care fac din el
o fiinta sociala sau cum impune societatea constringerea membrilor sai. In fine sociologul va
cauta ceea ce este social la indivizi si in ce masura membrii unui grup dezvolta
comportamente si atitudini care le-au fost transmise prin intermediul societatii. Exista trei
tipuri de personalitate ce corespund la trei tipuri de societate:
● Tradional-directed – aici indivizii se conduc dupa perceptiile traditiilor. Acest caz sau
acest tip corespunde cel mai bine taranului societatii. Acea societate traditionala
caracterizata prin schimbari lente unde datorita situatiilor care apar fiul aproape ca
poate retrai experienta tatalui
● Inter-directed – in acest caz e vorba de un individ autonom care traind intr-o societate
caracterizata prin schimbari rapide si-a interiorizat valori si norme pe care societatea i
le-a dat in copilarie si se conduce dupa propria lui constiinta. Acest tip de individ ar fi
caracteristic in viziunea sociologului Riesman pentru civilizatia capitalista a secolului
19
● Other directed – individul se conduce dupa idea care crede ca si-o fac altii despre de el
Aceste trei tipuri de indivizi sunt puternic conditionate de societatea dar fiecare in parte prin
mecanisme diferite.

Paradigma individualista
Doctrina
Individualismul este legat de aparitia de societatii moderne industriale, individualismul
este considerat o mutatie sociala de ordin mentalitar si social, o preconderenta a individului
asupra structuriloe sociale suverane pina la inceputul erii industriale. Omul modern si luat in
posesiune propriul destin, acesta conceptie se opune altor doua conceptii despre
individualitate:
Conceptia antica reprezenta prin Aristotel pentru care individul este o parte a cosmului
integrat intr-o ordine care se impune ca esenta conceptia crestina expusa sistematic in
scrierile lui Augustin dupa care omul este o creatura a lui Dumnezeu.

O Tratarea a acestei teme o gasim in opera lui Emil Duckheim care considera individualismul
ca rezultat a formelor pe care le ia solidaritatea sociala in diviziunea muncii. In lucrarea sa
„Sinuciderea” el prefera notiuni de individualism inlocuita cu cea de egoism. Egoismul are o
importanta semneficativ morala definind autonimia eului in luare de decizii in alegerea
strategiilor actionale si a credintelor. Acest fapt este considerat fundamentul moral al
societatii moderne, oamenii devin individualisti indeplinesc sarcini specifice in procesul
diviziunii sociale a muncii. In societatea conteporana sunt valabile 3 axiome fundamentale.
Dupa concluziile sociologului Lacrosse in societatea conteporana dupa el sunt valabile trei
axiome fundamentale:
1. Axioma autonomiei – omul isi poate stabili singur regulile prin urmare are si dreptul de
a le schimba.
2. Axioma independentii – individul este original, independent, adica separat de altii.
3. Axioma puterii – puterea nu poate fi separata de ansamblu indivizilor de la care
emana.
Se poate observa ca in esenta analiza individualista clasica este doar cosmetizata
terminologic
Metoda si individualisul metodologic
In marele lucrari de sociologie se accentuiaza o problema majora si anume, ce se ia ca
o unitate centrala de analiza: individul sau totalitatea. In sociologia contemporana ilustrarea
supravetuirii paradigmei individualiste o constitue paradigma individualismului metodologic.
Avindul ca initiator pe sociologul francez Bodon. Acest sociolog simplificind individualismul
metodologic a observat ca oricit ar incerca sociologia sa descifreze ansamblul social,
sociologul ajunge in contact doar cu fapte singulare el incearca sa refaca imaginea totalitatii
prin intermediul statisticii si totusi aici in centrul atentiei se afla actorul social, individul. De aici
putem afirma fara exagerare ca individualismul metodologic este parte integrata a unei
miscari sociale care prin anii 80 a pus individul intr-un nou raport cu structurile sociale. Dupa
Bodon principalele tipuri de grupuri sociale sunt:
● Grupul nominal sau categoria sociala – acest grup este format din indivizi care au o
caracteristica comuna (virsta, nivelul de studii).
● Grupul latent – acest grup a fost decoperit de sociologul Dacrendorf. Acest grup e
alactuit din indivizi care au un interes comun (grupul consumatorilor).
● Grupul organizat – un grup cu structuri bine definite si cu mecanisme de decizie
colectiva .
● Grupuri semiorganizate – sunt organizatii care-si fac o profesie pentru a reprezenta
interesle altora.

Tema: Socializarea si educatiea

● Procesul sociolozarii
● Socializarea ca umanizare
● Mecanisme ale socializarii
● Socializarea in copilarie si tinerete
● Sociolizarea in viata de adult si virsta a III-a

Procesul sociolizarii, socializarea ca umanizarea

Socializarea reprezinta procesul prin care individul in interactiune cu colegii sai
acumuleaza deprinderi, cunostinte, valori, norme, atitudini si comportamnete. Dezvoltarea
fizica, intelectuala si afectiva si cu atit mai mult conduitele sociale complexe nu se realizeaza
automat ci prin invatare. Societatea printr-o serie de mecanisme si agenti transmite bagajul
cultural existent noilor generatii. Totodata socializarea este si procesul determinant in
formarea personalitatii si a identitatii de sine, fata de educatie socializarea este un concept
mai cuprinzator deorece inglobeaza in sine si invatarea de catre membrii unui grup sau a unei
culturi de continuturi axiologice si pe care respectivul grup si respectiva cultura nu ar dori s-o
transmita. In al doilea rind in socializare insusirea de cunostinte, valori, conduite se poate
realiza chiar fara ca acei de la care se invata sa stie ca ei sunt sursa de educatie.
Socializarea se refera cu precadere la copilarie si adolescenta, la insusirea unor deprinderi,
valori si norme de baza. Socializarea se intinde pe tot parcursul vietii. Intrarea intr-o noua
pozitie sociala si intr-un rol se mai numeste resocializare care este precedata de
desocializare. Acest lucru este intilnit in literatura ca socializare anticipata. Prin socializare o
fiinta biologica devine si o fiinta sociala a unei culturi insusindu-si o limba, obicieuri, valori si
norme specifice. Daca traieste intre semenii sai si nu esti invtat copilul nu insuseste nici cele
mai elementare comportamente umane cum ar fi chiar mersul biped (Maugli). Deci fara
socializare nu se ajunge la umanizare, drept ca structurile si programele biologice nu pot fi
ignorate. Exista un curent socio-biologist care considera ca aproape totul din comportamentul
social se poate explica pe baza geneticii.

Mecanisme ale socializarii

 Mecanismul fundamental al socializarii este invatarea sociala, invatarea sociala este
asimilarea experientii sociale, individuala sau colectiva care consta in cunostinte, reguli,
norme, valori. Invatrea sociala este de trei tupuri:
1. Invatarea directa – bazata pe legea incercarii si errorii.
2. Invatarea indirecta – adica se fac observatii asupra celor lalti indivizi, in acest caz
actorul observa si retine nu numai ce face semenul ci retine si ce i se intimpla. Acest
tip de invatare sociala se mai numeste observationala. Acest tip de invatare este mai
profitabil.
3. Astazi dupa invatarea observationala se foloseste si invatarea complex-cognitiva.
Conform studiilor organizate de catre psihologi si in special specialistii de psihologie
sociala, invatarea complex-cognitiva este in preferinta. Ceea ce am numit invatarea
complex-cognitiva desemneaza un ansamblu de procese prin care se anticipiaza
actiunea, consecintele, si implicatiile ei. Acest tip de invatare cuprinde si primele doua
tipuri de invatare, invatarea sociala si socializarea se desfasoara, pe fundalul
interactiunii sociale.
Deci socializarea poate fi si este reciproca atit pentru mama cit si pentru tata. Interactiunea si
reciprocitatea sunt extrem de transparente in invatarea de roluri sociale iar invatarea de roluri
inseamna insusirea asteptarilor. Astazi dificultati suplimentare in insusirea de roluluri apare
deorece perioada de tranzactie relativ rapida de la un sistem social economic la altul prezinta
probleme specifice inclusiv si pentru republica Moldova.

Socializarea in copilarie si tinerete, persoane semnificative.

Introducerea individului in viata sociala nu este o cale lineara si uniforma. Stiintele
socio-umane distin 2 mari faze in acest proces:
1. Socializarea primara
2. Socializarea secundara
Socializarea primara inseamna socializarea propriu-zisa care are loc in copilarie si
prin care individul nascut doar cu capacitati pentru viata sociala devine un membru efectiv al
ei, devine si fiinta umana. Asupra copilului influenteaza indivizii apropiati si relevanti,
persoane din literatura numindu-se persoane semnificative. Asupra copilului inflenteaza
persoane semnificative, persoane care parca ii sunt impuse insa treptat prin socializarea
primara copilul ajunge la intelegerea situatiilor si persoanelor specifice , invata roluri atitudini
si comportamente generale.
Socializarea secundara este legata de diviziunea sociala a muncii si de distribuirea
sociala a cunostintelor. Aceasta socializare presupune interiorizarea cerintelor, informatiilor,
normelor si valorilor promovate de diferite institutii, totodata socializarea secundara si
trecerea de la lumea copilariei la o lume mai eterogena. Intrarea in socializarea secundara ar
coincide cu tranzitia de la copilarie la pubertate si adolescenta si deci conditiile de statut
social, scolar si eventual profesional. Aici are loc trecerea de la gindirea concreta la ce
abstracta.
Dezvoltarea morala a personalitatii umane este una fundamentala si nu intimplator ea a fost
examinata mai amanuntit si de alte discipline socio-umane ca filosofia, religia si litereratura
beletristica. Sociologul Piaget in 1980 a desprins 3 principale etape in dezvoltarea judecatilor
morale la copii:
1. Etapa initiala ar insemna morala heteronoma, aici forta conformarii ca regula depinde
de prezenta fizica a celor mai in virsta.
2. A doua etapa este realismul moral, adica a raportarii copilului la norma morala in sine
a conceptiei responsabilitatii obiective in lumina careia evaluarea comportamentului de
catre copil ca „bun” sau „rau”. Acest lucru se face confor unor reguli cunoscute si
stabilite.
3. A treia etapa este cea a moralei autonome, cind comportamentul este orientat din
 interior, din convingere pe baza respectului reciproc.
Alt socilog Kohlberg a indicat 3 stadii evidentiate de Piaget insa le numeste: preconventional,
conventional si postconventional. Dar mai indica in interiorul fiecarei, substadii: evitare
pedepsei, obtinerea unor recompense, evitarea dezaprobarii a nemultumirii celor din jur,
evitarea aprobarii,autoblamarii. In alti termeni aceste 3 stadii ar putea fi prezentate in felu
urmator:
a) Morala preconventionala – se caracterizeaza pri preponderenta cosecintelor
egocentrice despre ceea ce e bine si ce rau.
b) Faza conventionala – aici principiile morale sunt percepute si acceptate ce fiind
obiective si neschimbatoare.
c) Stadiul postconventional – acest stadiu este descri ca mult mai bogat. In acest caz
persoana actioneaza in conformitate cu valorile cunoscute da nu functioneaza astfel se
apeleaza la constringeri si sanctiuni exterioare.
Stadiile preconizate de Piaget si Kohlberg au fost destul de bine validate in cultura Euro-
Americana drept ca in toate societatile circula o gama de tipificare a caracteristicii atribuite
membrilor ce fac parte din categoria barbatilor si respectiv a femeilor ceea ce se numeste
steriotipi de roluri de sex. Barbatii sunt cosiderati mai ambitiosi, competitivi, obiectivi, rationali,
independenti si dominati pe cid femeile sunt vazute mai tandre, mai emotionale si sensibile la
sentimentele celor din jur , mai grijulii, dar mai putin competitive, mai religioase, mai vorbarete
si mai dependente. De fapt intre steriotipi si socializare functioneaza o cauzalitate circulara,
rolul prescris social determina un anumit continut si un anumit profil de personalitate prin care
rolul de sex se reproduce.

Sociolizarea in viata de adult si virsta a III-a.

O parte din ceea ce va face individul ca adult se invata inca din socializarea din
copilarie si adolescenta dar continutul de esenta a diverselor roluri si situatiii cu care maturii
se confrunta se asimileaza doar prin experienta proprie conditiei de adult. Mai mult se invata
nu numai pozitiei si rolului dar si cum pot fi ele conciliate. Adica cum se rezolva constrigerile
si tensiunile legate de roluri.
Socializarea ca adult se focalizeaza pe 3 mari zone: familia, profesia si institutii inchise.
Socializarea ca familism inseamna asimilarea de roluri de: sot, sotie, mama, tata, dar si arta
de anegocia intre aceste roluri.
Socializarea pentru profesie presupune insusirea aspectelor sociale informale ale unui nou
context. Se incepe chiar de la haine pina la relatii dintre sef si subalterni.
Intreprinderi inchise implica o resocializare dramatica.
Socializarea pentru virsta a III-a este intr-un fel si ea anticipata. In societatile industriale si
postindustriale numarul celora care au atins virsta a III-a este destul de mare, dar in
societatea moderna aceasta situatie cu cei de virsta a III-a prezinta o mare problema din 2
principale motive: s-a prelungit durata medie de viata si in consecinta a crescut numarul
pensionarilor. S-a extin acest fenomen si in Moldova pentru femei virsta medie de viata de 57
ani iar la barbati de 62 ani.
Ultimul stadiu al vietii este moartea drept ca ea nu у specifica doar pentru virsta a III-a.
Cubert Ross in 1969 a propus un model stadial al procesului mortii alcatuit din 5 faze:
1. In prima faza indivizii neaga ca asa ceva li se poate intimpla lor.
2. A doua etapa este cea a furiei si miniei.
3. In faza a treia apare un gen de tocmeala si el promite Domnului, medicilor ca de acum
inainte va face numai lucruri bune si ar da totul in schimbul salvarii vietii.
4. In centrul fazei patru sta depresia cind boala inainteaza spectrul mortii , nu mai poate fi
negata si furia ia locul fricii si depresiei.
5. Ultima faza este acceptarea mortii adica indivizii incetind sa lupte se impaca cu gindul
ei.
Aceasta teorie stadiala a mortii ne sugereaza ideea ca socializarea are loc si atunci cind noi
parasim viata.

Tema: Populatia si societatea

● Fenomene demografice
● Mortalitatea
● Natalitatea
● Evolutia populatiei mondiale de la inceputul ierii noastre si pina in prezent

Fenomene demografice
Deseori se afirma ca la baza oricarei societati stau indivizii umani care intr-adevar
reprezinta un truism iar faptul ca societatea functioneaza la nivelul unei arii teritoriale implica
existenta unei populatii care traieste pe teritoriul respectiv, acest fapt este clar si evident.
Drept ca societatea nu este acelasi lucru cu populatia deorece de asemenea este o
constatare de bun simt, populatia reprezinta doar un element primar al societatii un element
asemanator mediului geografic capabil sa explice unele trasaturi ale fenomenelor sociale dar
care in ultima instanta poate fi pus (trecinduse usor peste componenta demografica a
societatii). Aceasta situatie este favorizata si de existenta unei discipline relativ autonoma al
carei obiect de studiu este centrat pe analiza numarului evolutiei si a anumitor structuri si
fenomene legate de populatie – demografie. Raportul dintre aceste doua discipline sociologie
si demografie nu este prea usor de descris si de precizat. In Franta demografia este privita ca
o disciplina absolut desinestatatoare la toatele facultatile. In S.U.A. (studiul populatiei) este un
capitol al sociologie. Noua ne este destul de aproape termenul luat din demografie care se
numeste analiza demografica sau demografie formala. In demografie se analizeaza
fenomenele demografice ca: mortalitatea, natalitatea, fertilitatea, iruptionalitatea,
divortialitatea, migratia.

Mortalitatea – decesul este un eveniment demografic vizeaza fiecare individ din populatie el
este nerepetabil si foarte putin influentat de celelalte evenimente demografice din viata unei
persoane cum ar fi nasterea, casatoria, divortul, migratia. Decesul este in ultima instanta un
act biologic dar analiza statistica a deceselor reliefiaza multiple determinatii sociale ale
fenomenului. Indicatorii mortalitatii sunt rata bruta de mortalitate valoare ce se obtine prin
raportarea numarului de decese intr-o perioada data la populatia medie a perioadei
respective si inmultind-o cu o mie. Astfel aflam cite decese revin in mediu intr-un an la o mie
de locuitori, ca deobicei intensitatea mortalitatii este intotdeauna 100%. Exista si indice a
mortalitatii infantile sau sperenta de viata la nastere. Pe masura evolutiei societatii frecventa
acestor momenete a scazut. Toate informatiile ne dovedesc ca tendinta pe termen lung al
mortalitatii este cea a unei scaderi notabile. Factorii care determina nivelul mortalitatii unei
populatii la un moment dat sunt:
● Factorii economici (hrana, locuinta, imbracamintea)
● Foctorii medicali (dezvoltarea medicinii)
● Factorii culturali
Principala consecinta a reducerii mortalitatii a fost – reducerea populatiei efecte interesante
are scaderea mortalitatii asupra schimbarilor in structura pe virste a populatiei.

Natalitatea – este un fenomen ce se constitue pe baza evenimentelor demografice de

nastere. Cind nasterea se raporteaza la intreaga populatie se vorbeste de natalitate a carei
intensitate se masoara prin rata bruta de natalitate. Deorece nu toata populatia participa la
producerea nasterilor se foloseste termenul de fertilitate. Ca indicator al fertilitatii unei
populatiei la un moment dat se foloseste un indice artificial care arata numarul mediu de copii
nascuti de o femeie dintr-o generatie ipotetica, generatie in care la fiecare virsta sar naste la
mia de femii toti atita copii citi se nasc in populatia reala in momentul analizei.
Factorii sociali sunt cei care in ultima instanta determina un anumit nivel de fertelitate.

1850 1900
Tari ocidentale: Tari Est-Europene
Anglia – 33.4 Bulgaria – 42.3
Germania – 37.2 Ungaria – 39.4
Belgia – 30.0 Rominia – 38.8
Danemarca – 31.4 Rusia – 49.8
Franta – 26.8 Serbia – 42.0
1960 1865 – 1975
Tari Latino-Americane Tari Africane:
Mexic – 44.2 Etiopia – 50.2
Consto-Rico – 47.0 Khenya – 52.2
Jamaica – 42.0 Zambia – 49.8
Venisuela – 46.0 Libia – 51.0
Panama 39.9 Gana – 50.0

Rata bruta a natalitatii in % in citeva grupuri de tari date de organizatia natiunilor unite in
1982.
Este clar ca in tarile Europei de vest nivelul de fertilitate a fost chiar cu citeva secole in urma
mai mici ale tarilor central-estice a continentlui cercetarile sociologice demografice au incercat
sa gaseasca explicatii satisfacatoare pentru elemenetele evedentiate mai sus in legatura cu
fertelitatea intre tari. Daca analizam evolutia populatiei apoi observam ca cresterea numarului
de oameni pe diverse arii teritoriale si mai ales la nivel planetar a constituit de multa vreme un
obiect de analiza a unei evolutii necontrolate a populatiei. Lumea demult se lupa pentru a
atinge un optimum demografic. Dezvoltarea demografiei ca stiinta incepe in a doua jumatate
a secolului 17 care a permis realizarea unor analize obiective asupra mecanismelor care
guverneaza cresterea populatiei.
Pe la sfirsitul secolului al 18-lea ideea limitarii fertilitatii expusa cu mare brutalitate de pastorul
englez Thomas Robert Maltus. In lucrarea sa „Eseu asupra principiului populatiei ” face o
mare vilva in anul 1798, asa a aparut un curent de gindire numit maltusianism. Maltus in
lucrarea sa cerea limitarea cresterii populatiei (prin aminarea casatoriilor la cei saraci). Dupa
al doilea razboi mondial in situatia demografica se produce o explozie.

Tema: Manifestarea stratificarii sociale si alte teme.

● Manifestarea stratificarii.
● Teorii asupra stratificarii, teorii conflictualiste si teorii functionaliste.
● Cadrul conceptului de mobilitate sociala, cadrul conceptului de semnificatie a
fenomenului de mobilitate sociala.
● Migratia si cazurile clasice de migartie.
● Consecintele migratiei.

Manifestarea stratificarii.
In linii mari putem vorbi de 2 tipuri principale de conceptii in aceasta problema a
caracterului elementelor sau a formei in care se manifesta stratificarea.
Un tip ar fi nominalista in sensul ca ea porneste de la ideea existentei unui continuu
social prin cercetatotul va realiza niste „taieturi” ce nu sunt impuse cu necesitate de nici un
criteriu obiectiv. O cariabila de stratifcare perfect compatibila cu aceasta conceptie este
marimea venitului de care dispune o familie sau un individ.
 A doua conceptiei se numeste realista, aceasta conceptie confera unitatilor obtinute
prin calificare o existenta obietiva, independenta de cel care realizeaza clasificarea. Straturile
si clasele sociale au 3 elemenete de stratificare, statusul are mai multe acceptiuni dintre care
mai frecvente sunt urmatoarele 3:
1. Notiunea in sens larg insemnind o pozitie sociala in relatie cu altele.
2. Vizeaza stima, prestigiul, onoarea de care se bucura o persoana sau o pozitie sociala.
3. In sfirsit foarte des in studiile de stratifcare stausul apare ca o notiune sintetica.
Stratul – o notiune cu un continut mai putin precis, el evidentiaza grupuri de indivizi sau
pozitii sociale.
Clasele: termenul de clase este utilizat in foarte multe sensuri (gindirea marxista ce
tine de proprietate).
Notiune de clasa sociala nu-i o inventie a lui Marx. Multi sociologi accepta ca justificata
analiza in termeni de clase sociale, pentru ei clasele reprezinta un rezultat ca punct final al
analizei si nu ca punct de plecare. In toate societatile exista straturi.

Teorii asupra stratificarii, teorii conflictualiste si teorii functionaliste.

Teorii ale stratifcarii: grupuri de teorii conflictualiste, economice, etc.
Teorii conflictuliste – autorul acestei terii insita asupra coflictelor sociale generate de
inegalitate. Dupa Marx notiunea de clasa deriva din modul de productie si relatii de productie.
Clasele se definesc in esenta, in raport cu sursa de venituri si nu neaparat cu marimea
acestora.
In societatea capitalista lupta intre clasa prolitariatului si cea a burgheziei trebui sa se
solveze cu necesitatea victoriei prolitariatului. Drept ca teoria marxista chiar de la inceput a
avut numeroase critici, fiindca Marx a gresit vazind in lupta de clasa un joc cu suma nula de
aceea el a fost criticat de Max Weber. Tot in categoria teoriilor conflictualiste poate fi inclus si
demersul teoretic al sociologului francez contemporan Piere Bordeaux. El vorbeste despre
inegalitatea sociala. Despre aceasta inegalitate el scrie o lucrare, in 1979, numita
„Distinction”. Dupa el sint esentiale notiunea de clasa utilizata de Marx in sensul ca aceste
mari categorii, clase se afla in raport cu altele, datorita capitalului material, cultural sau
simbolic. Contibutia lui Bordeaux la dezvoltarea paradigmelor conflictualiste asupra stratificarii
se refera la urmatorul aspect la intrebarea catre marxisti: „de ce si cum functioneaza un
sistem inegalitar?”. Acest sociolog accentueaza si dezvolta aceasta idee cu critici indreptate
spre autorul teoriei conflictualiste.

Cadrul conceptului de mobilitate sociala, cadrul conceptului de semnificatie a

fenomenului de mobilitate sociala.
Problematica fenomenului mobilitatii sociale s-a impus in cercetarea sociologica nu
numai din considerente pur stiintifice ci si pentru ca ea asa cum se intimpla, oseda o anumita
relevanta sociala. Unul dintre aspectele care au generat inca de la inceputul epocii moderne
un optimism este cel legat de posibitatea reducerii substantiale a inegalitatii sanselor.
Daca in trecut un fiu de nobil nu putea ajunge decit un fiu de nobil, un fiu de taran avea
sansa de a ramine fiu de taran dar au existat si exceptii cind unele persoane si-au depasit
pozitia degradata. Drept ca in societatile vechi aceasta nobilitate era destul de modesta
comparativ cu nobilitatea din societatea moderna.
Datorita cercetarilor empirice asupra fenomenului de mobilitate sociala se poate spune
dupa observatiile facute de sociologii contemporani ca sunt reale si destul de vizibile. Nivelul
de mobilitate se masoara prin numarul de intrari si iesiri.

Migratia si cazurile clasice de migartie.

Notiunea de migartie poate fi definita ca dind explicatii despre fenomenul social ce
rezulta prin deplasarea unor mase de persoane dintr-o arie teritoriala in alta. Se condidera
drept migratie doar acea deplasare prin care se depasesc ariile administrative teritoriale ale
unei unitati de habitat. Pe de alta parte deplasarea trebuie sa dureze suficient de mult timp,
incit individul migrant sa fie nevoit sa-si schimbe resedinta, sa-si dobindeasca o locuinta in
noua arie teritoriala si sa renunte la locuinta anterioara. Acest aspect este esntial pentru a
putea deosebi migratia de alta forma importanta de mobilitate teritoriala, navetism. Migratia
este de 2 feluri:
● imigratia
● emigratia.
Migratia este un fenomen care intereseaza mai multe stiinte socio-umane.

Tema: Educatia
Aspecte introductive (conceptul de educatie)
Functiile educatii
Inegalitatea sanselor scolare

Aspecte introductive (conceptul de educatie)

Educatia este un concept de mare generalitate care cu greu se poate contura printr-o
defenitie cit de cit reguroasa. Educatia – este ansamblu de actiuni sociale de transmiterea
culturii de generare, organizare si conducere a invatarii individuale sau colective. Educatia
este actiunea exercitata de catre generatia adulta asupra celora care nu sunt coapte pentru
viata sociala. Ambele definitii sunt cuprinse in texte sociologice. Au lucruri diferite dar cuprind
o nota comuna.

Functiile scolii
Daca urmam sugestiile sociologului polonez Ian Shezzpanschi ideii propuse inca in
1963 vom face o distinctie intre functii postulate si functii reale. Primele functii sunt expresia
directa a obiectivilor explicite urmarite prin educatia scolara, iar celelalte sunt cele pe care le
realizeaza scoala prin activitatea educativa cotediana. Aceste din urma cuprind si functiile
postulate si chiar o serie de functii nepostulate legate de efectele secundare produse prin
interactiunea scolii ca sub sistem social cu alte sub sisteme si fenomene sociale.
Prima fuctie majora a scolii este cea de integrare morala. Scoala preia de la familie si
continua rolul de socializare a tinerilor.Rrealizarea functiilor de integrare morlala este o
constanta a intregului proces de invatamint. Incepind de la ea elevul care intra prima data pe
portile scolii si pina la studentul ce se pregateste sa paraseasca sistemul scolar. Toata
populatia scolara este supusa unei influente permanente in acest scop. Fie printr-o actiune
pedagocica directa (prelegeri, literatura, istorie, filosofie), fie prin una indirecta ce are ca
suport insasi organizarea sistemului scolar.
O alta functie postulata a scolii este cea de transmitere a mostenirii culturale a valorilor
nationale si internationale. Ea este legata de un obiectiv foarte net afirmat in cele mai diverse
ocazii si anume ca scoala trebuie sa contribue decesiv la formarea culturii generale a tinerelor
, cultura al carei continut numai poate fi asigurat de catre alte institutii educative precum
familia sau biserica. Discutiile sau discutele cu privire la educatie incep din momentul in care
trebuie sa se defineasca respectivul continut, mereu apar dileme:
● Cel mai important un copil sa invete o poezie de Eminescu, sau sa repare un aparat ?
● Sa aiba cunostinte mai multe de istorie sau de matematica ?
● Sa stie sa cinte la un instrument muzical sau sa manuiasca un compter ?
In linii mari se poate descifra o discuta intre sustinatorii acestor componente socotite clasice
sau umanistice in cultura generala si cea tehnico stiintifica. Argumentele principale al primelor
este ca acest gen de cultura induce prin asimilare si o educatie morala deci contribue si la
realizarea a primii functii mentionate pe cind cei din urma isi sustin argumentatia invocind
schimbarile petrecute in societate si necesitatea ca scoala sa pregateasca tineri, capabili sa
se adapteza la noile realitati. Argumentele principale al primelor difinitii este ca acest gen de
cultura induce prin asimilare si o educatie morala. Drept ca aici devine clar ca ambii n-au o
parere absoluta de aceea orice alegere are caracterul unui arbitrar cultural. Sarcina
sociologiei educatiei nu este acea de a da sugestii in aceasta discuta ci de a evalua alegerile
facute si de a le plasa in contactul social respectiv.
O a treia functie explicita scolii este cea de pregatire profesionala ea vine in
continuarea celei precedente deoarece se realizea tot printr-o activitate instructiva dar este
caracteristica numai anumitor fragmente ale procesului de invatamint:
● Profesional
● Superior
● Mediu (cu functii de specializare)
Necesitatea indeplinii acestei functii de catre scoala nu este practic contestata de
nimeni. Sau efectuat si se efectueaza studii asupra orientarii profesionale a tinerilor
incercinduse descifrarea impactului factorilor sociali in acest proces asupra inegalitatii
sanselor in accessul la anumite forme de invatamint care pregatesc tineri pentru profesii
nobile mai bine valorizate sociale asupra cererii si ofertei de pe piata muncii.